Ştiinţe Medicale
Rezumat LITEXTRACŢIA ENDOORALĂ
Despicăturile labio-maxilo-palatine (DLMP) sunt o
problemă medicală actuală, în special în ceea ce priveşte
recuperarea chirurgicală. Majoritatea specialiştilor în ma-
terie din lume susţin abordarea chirurgicală timpurie. Însă
în practica clinică o parte din pacienţii cu DLMP, din dife-
rite motive, sunt supuşi tratamentului chirurgical într-o pe-
rioadă de vârstă mai tardivă, astfel procedeele chirurgicale
aplicate au anumite particularităţi. Studiul a cuprins 117
pacienţi cu DLMP, cu vârsta de 1-16 ani, cu despicături de
buză şi palat care, conform varietăţii anomaliei şi vârstei,
au fost supuşi unui anumit procedeu chirurgical conform
caracterului, volumului şi succesivităţii manoperelor. Au
fost obţinute rezultate bune imediate şi la distanţă.
Summary
Labio-maxillo-palatine clefts have an existing me-
dical problem, particularly in the department of surgical
recovery. In the world, most specialists support early sur-
gical approach. But in clinical practice, some patients with
clefts for various reasons are subject to surgical treatment
in a late age, and therefore applied surgical procedures re-
quire certain specific features. In the study, 117 patients
with Labio-maxillo-palatine clefts in the age group of 1-16
years, received a special surgical procedure of specific na-
ture, content with successive maneuvers according to the
variety and age. Good results were obtained immediately
and for long term.
Резюме
Расщелины верхней губы и нëба являются акту-
альной проблемой и в большей степени в том, что ка-
сается хирургического восстановления. В мире боль-
шинство специалистов в данной области поддержива-
ют раннее хирургическое лечение. Но в клинической
практике часть пациентов с расщелиной губы и нëба,
по разным причинам, подвержены хирургическому
лечению в позднем возрастном периоде и поэтому ис-
пользованные хирургические методы нуждаются в не-
которых изменениях. В ходе исследования 117 пациен-
тов с расщелиной губы-альвеолярного отростка и нëба
в возрастной группе от 1 до 16 лет с расщелиной губы
и нëба, которые в зависимости от разновидности ано-
малии, возраста получили специальное хирургическое
лечение по характеру, объёму и последовательности
манипуляций. Были получены хорошие ближайшие и
отдаленные результаты.
153
ÎN SIALOLITIAZA GIGANTĂ A
GLANDEI SUBMANDIBULARE
_______________________________________
Dumitru Şcerbatiuc,
dr. hab. în med., prof. univ.,
Sofia Lehtman, asistent universitar
Catedra Chirurgie Oro-maxilo-facială
“Arsenie Guţan”,
USMF Nicolae Testemiţanu, Centrul Naţional
Ştiinţifico-Practic de Medicina Urgentă
Introducere
Sialolitiaza reprezintă cea mai frecventă afecţiu-
ne a glandelor salivare (circa 50%), incidenţa fiind de
12 cazuri la 1000 populaţie adultă, şi afectează toate
grupele de vârstă [1]. În majoritatea cazurilor sunt
afectate glandele submandibulare (80-95%), glandele
parotide fiind afectate în doar 5-20% cazuri. Frecven-
ţa afectării glandelor salivare mici şi sublinguale este
de doar 12%. Calculii glandelor submandibulare sunt
alcătuiţi din component anorganic (82%) şi organic
(18%), iar în calculii glandelor parotide – respectiv
49% şi 51% [1].
Circa 90% din calculi glandelor salivare au di-
mensiuni de până la 10 mm, acestea variind între 3 şi
7 mm [2]. S-a determinat că creşterea calculilor sali-
vari este de 1-1.5 mm/an, astfel fiind necesari zeci de
ani pentru dezvoltarea sialolitiazei gigante.
În literatura de specialitate termenul de „sialoli-
tiază gigantă” sau „megasialolitiază” este acceptat în
cazul în care dimensiunea concrementului este mai
mare de 15 mm [3-5].
Sialolitiaza gigantă este o patologie rară, con-
form datelor lui Wallace E. et al. [4]. De către aceşti
autori în literatura anglo-saxonă au fost descrise 54
cazuri în perioada 1942-2009, dintre care 7 cazuri
proprii. Seria publicată de Wallace E. et al. [4] este
considerată cea mai numeroasă, continuând în anul
2011 cu o nouă serie de cazuri clinice bine documen-
tate de sialolitiază gigantă, care include 8 pacienţi [6].
Conform datelor proprii, incidenţa sialolitiazei gigan-
te constituie 7.6% în structura generală a sialolitiazei
submandibulare [6].
Scopul lucrării este prezentarea unui caz rar – si-
alolitiază gigantă a glandei submandibulare din stân-
ga, tratat prin intervenţie organo-menajantă, precum
şi revista literaturii la acest subiect.
Caz clinic
Pacientul G.V., 49 ani, s-a adresat în secţia de
chirurgie OMF a IMSP CNŞPMU prezentând durere
154
în regiunea glandei submandibulare din stânga, care
s-au intensificat în ultimele trei zile, colică salivară,
intensificarea durerii în timpul alimentaţiei, creşterea
în volum a glandei şi diminuarea durerilor peste un
timp de la alimentaţie.
Examenul obiectiv: la palparea bimanuală a re-
giunii sublinguale stângi se determină o formaţiune
densă, parţial mobilă. Examenul imagistic – orto-
pantograma a demonstrat calcul radioopac gigant pe
stânga (figura 1).
Cu anestezie locală a fost canulat ductul Whar-
ton şi după elevarea controlată a fost incizat ductul în
proiecţia calculului palpabil (figura 2). Calculul a fost
extras în întregime (figura 3). Piesa operatorie – cal-
cul piriform de culoare cafenie cu suprafaţa rugoasă
(figura 4).
Perioada postoperatorie a decurs fără complica-
ţii. Examenul de control la o lună postoperator: paci-
entul nu a prezentat acuze; la ultrasonografia glandei
submandibulare din stânga nu s-au determinat calculi
în sistemul ductal şi parenchimul glandular. Ductul
Wharton de dimensiuni obişnuite, fără dereglarea pa-
sajului salivar.
Discuţii
La momentul actual, mecanismul exact al litoge-
nezei calculilor glandelor salivare este studiat insufi-
cient. Astfel, Ledesma-Montes C. et al. [7], în baza
studiului structurii sialolitiazei gigante prin microsco-
pie electronică, au concluzionat că prezenţa structuri-
lor polimorfe mărturiseşte despre diferite mecanisme
de polimerizare în procesul creşterii concremenţilor.
Studiul componenţei chimice a calculilor giganţi ai
glandelor salivare a depistat elementele de bază ale
acestora – fosfaţi, calciu şi o cantitate neînsemnată de
magneziu [8].
În majoritatea cazurilor calculii giganţi ai glan-
delor salivare au localizare submandibulară [2-14],
fiind descrise cazuri unice de localizare în glandele
parotide şi sublinguale [15,16]. Tendinţa similară este
caracteristică pentru sialolitiază în general, indiferent
de dimensiunea concremenţilor. Localizarea pre-
dominantă a calculilor în glandele submandibulare,
comparativ cu parotidele, este condiţionată de unele
particularităţi anatomo-fiziologice ale acestora: (1)
ductul Wharton are diametru şi lungime semnificativ
mai mari comparativ cu ductul Stenon; (2) direcţia
fluxului salivar în glandele submandibulare este con-
trară forţei de gravitaţie; (3) componenţa chimică a
salivei în glandele submandibulare este caracterizată
de mediu bazic, conţinut sporit de proteine, calciu şi
fosfaţi [2].
Localizarea preponderentă a calculilor giganţi
este parenchimul glandular şi hiatusul ductului Whar-
Buletinul AŞM
ton [4], totuşi sunt cazuri descrise de localizare în
partea distală a ductului [9, 12, 13].
În majoritatea cazurilor, sialolitiaza gigantă este
unilaterală, fiind descrise cazuri unice de afectare bi-
laterală a glandelor submandibulare [5, 14]. Astfel,
Emir H. et al. [11] au descris un caz clinic de sialoli-
tiază gigantă a glandei submandibulare din dreapta cu
sialolitiază multiplă (30 concremenţi de dimensiuni
variate) a glandei submandibulare din stânga.
Manifestarea clinică a sialolitiazei gigante este
variată, fiind descrise forme asimptomatice [8, 11]
până la forme complicate cu fistulizare spontană [11]
şi disfagie [16]. În unele cazuri, sialolitiaza gigan-
tă poate simula tumori ale regiunii submandibulare
[11].
Conform lui Bodner L. [2], ortopantograma este
la fel de informativă ca şi tomografia computerizată
în caz de sialolitiază gigantă, indiferent de localizarea
concremenţilor.
La momentul actual nu există o metodă unanim-
acceptată de tratament pentru sialolitiaza gigantă [5,
6, 9]. Criteriul determinant pentru intervenţiile orga-
no-menajante este localizarea calculului uşor palpabil
endooral şi localizarea acestuia în porţiunea terminală
a ductului [6, 9].
În literatura de specialitate a ductului sunt de-
scrise cazuri de înlăturare endoorală a sialoliţilor gi-
ganţi [8-10, 12]. Tradiţional este acceptată sialolitade-
nectomia în cazul imposibilităţii înlăturării endoorale
a concremenţilor [1].
Dimensiunea medie a sialoliţilor giganţi este 31.5
mm [4]. Cel mai mare calcul până la momentul actual
a fost descris de Rai M, Burman R. [13] concrementul
fiind localizat în ductul Wharton şi având dimensiu-
nea de 72 mm şi masa de 45.8 g. Analizând literatura
de specialitate autorii au conchis că sialoliţii giganţi
ce depăşesc 35 mm sunt foarte rari, fiind publicate
doar 16 astfel de cazuri.
Wallace E. et al. (2010) analizând datele literatu-
rii a conchis că intervenţiile organomenajante (litex-
tracţia endoorală) în caz de sialolitiază gigantă a fost
posibilă în 57% (17/30) cazuri [4].
Utilizarea metodelor endoscopice intervenţiona-
le a permis majorarea acestui indice la 86%, în majo-
ritatea cazurilor concrementul fiind localizat în hiatul
ductului Wharton [4]. În literatura de specialitate sunt
descrise cazuri unice de sialoscopie în tratamentul
sialolitiazei gigante, totuşi rezultatele acestui tip de
intervenţii sunt contradictorii [5].
După înlăturarea endoorală a sialoliţilor giganţi,
funcţia glandei este restabilită total sau parţial, acest
fenomen fiind influenţat de durata maladiei [2,3].
Ştiinţe Medicale
Figura 1. OPG a pacientului A: se determină concrement
radiopac (→) al glandei submandibulare din stânga
Figura 3. Imaginea intraoperatorie a
pacientului A: extragerea concrementului
glandei submandibulare din stânga.
Concluzii
1. Sialolitiaza gigantă este o formă rară de sia-
lolitiază.
2. Selectarea metodei de tratament depinde de
localizarea concremenţilor.
3. Metoda optimă de tratament poate fi defini-
tivată doar după acumularea unui lot suficient de pa-
cienţi.
Bibliografie
1. Harrison J.D. Causes, natural history, and inciden-
ce of salivary stones and obstructions. Otolaryngol. Clin.
North. Am., 2009; 42(6):927-947.
2. Bodner L. Giant salivary gland calculi: diagnostic
imaging and surgical management. Oral Surg. Oral Med.
Oral Pathol. Oral Radiol. Endod., 2002; 94(3):320-323.
155
Figura 2. Imaginea intraoperatorie a
pacientului A: canularea hiatusului ductu-
lui Wharton cu secţionarea ulterioară a
mucoasei în proiecţia concrementului
Figura 4. Sialolit gigant (27x11 mm)
3. El Gehani R, Krishnan B, Shehoumi MI. Subman-
dibular giant sialoliths: report of two cases and review of
the literature. Ear. Nose Throat. J., 2010; 89(6): 1-4.
4. Wallace E, Tauzin M, Hagan J, Schaitkin B, Wal-
vekar RR. Management of giant sialoliths: review of the
literature and preliminary experience with interventional
sialendoscopy. Laryngoscope, 2010; 120(10):1974-1978.
5. Rivera-Serrano C.M., Schaitkin B.M. Bilateral
giant submandibular sialoliths and the role for salivary
endoscopy. Am. J. Otolaryngol., 2011; 32(1):85-87.
6. Şcerbatiuc D., Lehtman Sofia. Megasialolitiaza.
Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Ştiinţe Medi-
cale). Chişinău, 2011, nr. 2(30), p.185-188.
7. Ledesma-Montes C., Garcés-Ortíz M., Reyes-
Gasga J, Salcido-García JF, Hernández-Flores F. Scanning
electron micrographic features of a giant submandibular
sialolith. Ultrastruct Pathol., 2007; 31(6):385-391.
156
8. Graziani F., Vano M., Cei S., Tartaro G., Mario
G. Unusual asymptomatic giant sialolith of the subman-
dibular gland: a clinical report. J. Craniofac. Surg., 2006;
17(3):549-552.
9. Boffano P., Gallesio C. Surgical treatment of a gi-
ant sialolith of the Wharton duct. J. Craniofac. Surg., 2010;
21(1):134-135.
10. Cottrell D., Courtney M., Bhatia I., Gallagher G.,
Sundararajan D. Intraoral removal of a giant submandibu-
lar sialolith obstructing Wharton’s duct: a case report. J.
Mass Dent Soc., 2011; 60(2):14-16.
11. Emir H., Kaptan Z.K., Uzunkulaoglu H., Dogan
S. A rare case of asymptomatic bilateral submandibular
gland sialolithiasis: a giant, fistulized calculus on the right
and multiple calculi on the left. Ear. Nose Throat J., 2010;
89(10):502-504.
12. Oteri G., Procopio R.M., Cicciù M. Giant Sali-
vary Gland Calculi (GSGC): Report Of Two Cases. Open
Dent. J., 2011; 5:90-95.
13. Rai M., Burman R. Giant submandibular sialolith
of remarkable size in the comma area of Wharton’s duct: a
case report. J. Oral. Maxillofac. Surg., 2009; 67(6):1329-
1332.
14. Rivera-Serrano CM, Schaitkin BM. Giant bilate-
ral submandibular sialoliths and the role of salivary endo-
scopy. Laryngoscope, 2010; 120 Suppl 4:S135.
15. Kesse W.K., Shehab Z.P., Courteney-Harris R. A
megalith of the parotid salivary gland. J. Laryngol. Otol.,
1998; 112(8):784-785.
16. Güngörmüş M, Yavuz MS, Yolcu U. Giant sublin-
gual sialolith leading to dysphagia. J. Emerg. Med., 2010;
39(3): 129-130.
Rezumat
Sialolitiaza gigantă este considerată o patologie rară,
în literatura anglo-saxonă fiind descrise 54 de cazuri în
perioada 1942-2009. Autorii prezintă cazul clinic de si-
alolitiază gigantă rezolvat prin litextracţie endoorală. Este
prezentată revista literaturii la acest subiect.
Summary
Giant sialolithiasis is a rare finding, with only 54 ca-
ses being published during 1942-2009. The authors present
a case of giant sialolithiasis with successful intraoral cal-
culi extraction, as well as the literature review regarding
this topic.
Резюме
Гигантский сиалолитиаз является редким за-
болеванием в англо-саксонской литературе описаны
54 случая в период 1942-2009. Авторы представляют
гигантский сиалолитиаза разрешённый эндоральной
литекстракцией. Представлены данные современной
литературы.
Buletinul AŞM
TERAPIA TISULARĂ A NEVRALGIEI
NERVULUI TRIGEMEN PRIN GREFĂ
DE NERV CADAVERIC CONSERVAT:
PLAN TARDIV
_______________________________________
Ion Munteanu, dr. hab. în medicină, prof. univ.
Catedra Stomatologie Ortopedică, Chirurgie
Oro-maxilo-facială şi Implantologie Orală,
USMF Nicolae Testemiţanu
Introducere
Actualitatea temei abordate este determinată de
faptul că încă nu se cunoaşte etiologia nevralgiei ner-
vului trigemen, de lipsa preparatelor efective de trata-
ment. În aceste condiţii, este important de a elabora
noi metode care ar putea fi utilizate în tratamentul
complex al nevralgiei de trigemen.
Sindromul dureros este definit ca o experienţă
senzorială şi emoţională neplecută, determinată sau
relaţionată cu leziuni reale ori potenţiale, respectiv
descrisă în termeni ce se referă la o asemenea leziu-
ne. Tursky (1976), într-un articol de referinţă, subli-
niază implicarea diferitelor componente ale durerii,
cum ar fi: intensitatea (aspectul cantitativ), calitatea
(aspectul senzorial) şi componenţa reactivă (distre-
sul asociat).
Nevralgia trigeminală (NT) la momentul actual
este cunoscută sub diverse denumiri: nevralgia tri-
geminală idiopatică, ticul dureros al feţei, nevralgia
epileptiformă, prosopalgia, nevralgia trigeminală pri-
mară, morbus Fothergilli, nevralgia facială, nevralgia
quinti major etc.
Scopul studiului a fost analiza eficacităţii tera-
piei tisulare (TT) pe o perioadă de aplicare de peste
40 de ani (1967 – 2012) pe un număr de 759 de pa-
cienţi.
Materiale şi metode
Am realizat un studiu retrospectiv pe 759 paci-
enţi, analizând rezultatele tratamentului prin grefă de
nerv cadaveric conservat. Statisticile Clinicii de chi-
rurgie orală şi maxilo-facială a USMF Nicolae Tes-
temiţanu arată că nevralgia trigeminală este o boală
a vârstei înaintate, peste 40 de ani, cel mai frecvent
între 50 şi 65 de ani. Sub vârsta de 25 de ani este în-
tâlnită cu totul excepţional.
Sexul feminin este mai des afectat decât cel mas-
culin – 3:2 femei faţă de bărbaţi.
S-a constatat predispoziţia pentru ramura a II-a
a nervului trigemen şi pentru partea dreaptă a feţei –
58,2% pe dreapta şi 41,8% pe stânga. În unele lucrări
se explică anatomopatologic această situaţie prin ra-