CAPITOLUL 9

DIMENSIUNILE ANTROPOMETRICE ŞI
VALOAREA LOR ERGONOMICĂ

Antropologia a trebuit, la rândul ei, la fel ca şi celelalte ştiinţe care colaborează cu

ergonomia să - şi schimbe orientarea spre funcţionalitate şi să - şi modifice tehnica pentru a face
faţă ştiinţelor noi ca ergonomia sau ingineria umană care, după cum spune Hertzberg (1955), unul
dintre fondatorii ei, reprezintă adaptarea maşinii la om cu eficienţă, securitate şi confort în orice
împrejurare.
Dezvoltarea unei inginerii umane a devenit imperioasă în timpul celui de-al doilea război
mondial, atunci când complexitatea unor tipuri de maşini şi echipamente începea să depăşească
chiar şi posibilităţile omului antrenat în folosirea lor. Omul devenea, în acest fel, veriga
intermediară, cea slabă în complexul om - maşină. De aceea, a fost necesară o nouă orientare în
proiectare. Dar, întrucât reproiectarea omului este o imposibilitate a trebuit ca dimensiunile,
posibilităţile şi limitele sale fiziologice să constituie baza proiectării maşinilor. În ergonomie,
antropometria reprezintă un auxiliar de prim ordin, fiind o metodă practică şi ieftină de obţinere a
unei creşteri simţitoare a rezultatelor imediate ale sistemului om-maşină. Scopurile urmărite de
antropometria ergonomică sunt acelea care răspund necesităţii ca în principiu toţi oamenii să fie
capabili să lucreze la orice maşină. Acest deziderat de operativitate universală este realizabil
deoarece este evident că dimensiunile omului pot fi integrate în acelea ale maşinii. Este necesar
să se remarce că detaliile de proiectare, care constau în dispozitive ajustabile şi care, în ultimă
analiză, asigură adaptabilitatea omului la maşină, reprezintă cheia optimizării cuplului om -
maşină.
Acest aspect al "detaliului" de potriviri şi finisare a cuplului om - maşină nu reprezintă o
investiţie neeconomică, ci dimpotrivă. Multe din deficienţele operatorului pot fi reduse în mod
cert la deficienţele de proiectare, ceea ce se traduce în fapt prin lipsa de confort, îngrădirea
posibilităţilor de operare, ineficienţă, accidente.
Principiile generale de aplicare ale antropometriei în proiectare sunt sistematizate de
Damon şi colaboratorii săi astfel:
1.-luarea în considerare a existenţei operatorului. Operatorul trebuie avut în vedere din
stadiul planificării şi proiectării. Reproiectările nu sunt complet eficiente şi măresc costul
produselor.
2.-operatorul trebuie imaginat funcţional. De aceea, el trebuie să fie reprezentat
proiectantului prin dimensiunile sale funcţionale. Aceasta este şi modalitatea de a realiza o relaţie
antropometrică justă între om şi maşină.
3.-trebuie să se ţină seama de factorii de variabilitate a dimensiunilor umane, care sunt de
ordin intern (ereditar) şi extern (condiţii de mediu).
4.-să se prevadă limitele ample ale toleranţei spaţiale pentru oameni şi echipament. Sub
"stres", amplitudinea mişcărilor este întotdeauna mai mare decât aceea constatată în laborator sau
chiar în munca normală.
Între materia vie şi materia inertă este o mare deosebire: faţă de omul variabil în funcţie
de condiţiile interne şi externe materialele inerte au proprietăţi şi comportamente relativ fixate în
condiţii externe precizate. Este necesar, de aceea, să se cunoască variabilitatea umană în toată
diversitatea sa. Introducerea criteriului antropometric în ergonomie îşi are motivaţia tocmai în
această variabilitate umană.

123
 Factorii care determină această variabilitate umană din punct de vedere antropometric pot
fi grupaţi în [61] :
1)- factori de variabilitate înnăscută;
2)- factori de variabilitate dobândită.

9.1 Factorii de variabilitate înnăscută

Factori de variabilitate înnăscută sunt: vârsta , sexul, rasa, poporul.
9.1.1 Vârsta, trebuie considerată ca fenomen de masă. Creşterea corporală în lungime încetează,
în mod normal, la 17 ani la femei şi la 20 de ani la bărbaţi. În schimb, de la această vârstă (25 ani)
statura începe să descrească, putând să scadă cu 3% la 40 de ani. În acelaşi timp, lăţimile şi
adâncimile cresc pentru toată perioada activă a muncii (până la 60 de ani). Nu există însă o
statistică precisă a începutului ritmului şi extensiunii acestor modificări, mai ales în ceea ce
priveşte dimensiunile corporale cu semnificaţie în ergonomie.
9.1.2 Sexul. După cum se ştie şi valorile măsurate o dovedesc, bărbaţii sunt mai mari decât
femeile, cu excepţia lăţimii şoldurilor şi a perimetrului coapsei. Membrele, la bărbat, sunt atât
din punct de vedere absolut, cât şi relativ, mai lungi decât la femeie . Sarcina măreşte
dimensiunile abdominale, toracice şi pelviene.
Dacă, pe de o parte, ne gândim că astăzi, femeia participă aproape în egală măsură cu
bărbatul în producţie, iar pe de altă parte, că întregul utilaj tehnic este proiectat pe măsura
bărbatului, reiese clar munca enormă care trebuie desfăşurată în proiectare pentru optimizarea
corelaţiilor antropometrice privind locurile de muncă ale femeilor.
9.1.3 Rasa. Corporalitatea diferită a marilor rase reprezintă o realitate cunoscut: negrul este
înalt şi zvelt, albul este înalt şi mai legat, iar galbenul este mic şi foarte îndesat. Cu foarte puţine
excepţii, rezultă că o influenţă importantă asupra staturii o are paralela pe care este situată ţara
respectivă. În interiorul aceleiaşi rase, se observă că apropierea de pol influenţează creşterea în
lungime, iar apropierea de ecuator influenţează descreşterea ei. Astfel populaţiile albe scandinave
sunt înalte şi zvelte, cele mediteraneene mici şi zvelte, iar populaţiile est-europene sunt relativ
mici şi îndesate.
Statele cu o industrie competitivă, cunoscând aceste fapte, fabrică unelte şi maşini
adaptate la corporalitatea populaţiei căreia îi este destinat produsul.
9.1.4 Poporul. Variabilitatea dată de popor, de etnie, este complicată fiindcă ea cuprinde atât un
factor înnăscut, care ţine de amestecul rasial specific, cât şi de condiţiile de viaţă. De aceea, deşi
de origine asemănătoare, americanii nu mai încap în turelele tancurilor europene sau la volanul
automobilelor europene, iar în bazinul Mediteranei N.A.T.O. a fost nevoit să întocmească
standarde antropometrice proprii pentru italieni, greci sau turci. În mod practic, oamenii de
aceeaşi înălţime pot avea proporţii diferite, fapt care este valabil şi pentru segmentele de corp atât
de mult angajate în muncă.

9.2 Factorii de variabilitate dobândită

Factori de variabilitate dobândită sunt: ocupaţia; alimentaţia; sănătatea; activitatea fizică
şi exerciţiul; postura şi poziţia corporală; modificări naturale pe parcursul unei zile; modificări în
timp, pe termen lung; îmbrăcăminte şi echipament personal.
9.2.1 Ocupaţia. Profesia influenţează dimensiunile antropometrice după efortul ce o
caracterizează. De exemplu, muncitorii care depun eforturi fizice mari sunt mai voluminoşi decât
cei care depun eforturi fizice medii sau mici. Eforturile fizice pot influenţa nu numai
corporalitatea în ansamblul ei, ci şi dimensiunile anumitor părţi ale corpului. Studiile Centrului de
Cercetări Antropologice din Bucureşti, efectuate în colaborare cu Institutul de Igienă şi Sănătate

124
Publică din Bucureşti, au pus în evidenţă faptul că în munca forestieră corhănitorul are toracele şi
membrele superioare mai dezvoltate, încărcătorul, pelvisul şi membrele inferioare, în timp ce
motoristul, care lucrează cu ferăstrăul mecanic de doborât şi fasonat arborii, reprezintă mai
curând tipul zvelt, activ.
Între cauzele variabilităţii profesionale intervine şi selecţia iniţială a conformaţiei şi nu
numai plasticitatea organismului, adică, pe de o parte, există o atracţie pentru o muncă dată şi o
aptitudine, iar pe de altă parte, există un proces de modelare a corpului uman în urma exercitării
acelui tip de muncă. Până la urmă, aceste asocieri între fizic şi temperament pot duce la o
variabilitate tipică pentru o funcţiune bine precizată, cum a fost cazul forestierilor. Rezultă astfel,
necesitatea selecţionării judicioase a cadrelor, ţinând seama, unde este cazul, de eforturile fizice,
specifice fiecărei profesii, astfel încât adaptarea fizică prin procesul de modelare amintit, să se
realizeze în mod natural, fără a crea repulsie faţă de munca respectivă.
9.2.2 Alimentaţia. Subnutriţia frânează creşterea, subdimensionează. Maturitatea aduce o
creştere a depozitelor de grăsime, fapt ce se reflectă în creşterea circumferinţelor corporale, ale
lăţimilor. Supraalimentaţia exagerează fenomenul. Grupurile sociale cu un standard de viaţă mai
ridicat accentuează procesul. Invers, inaniţia duce la descreşterea aceloraşi dimensiuni.
9.2.3 Sănătatea. Deşi boala poate să altereze dimensiunile, ea nu are totuşi un efect determinant
în ergonomie, întrucât persoanele suferinde sunt slab reprezentate în loturile de muncitori.
9.2.4 Activitatea fizică şi exerciţiul. Exerciţiul fizic diminuează dimensiunile influenţate de
acumularea de grăsime, crescându-le pe cele musculare . Efectul se limitează numai la perioada
de exerciţiu.
9.2.5 Postura şi poziţia corporală. Sunt factori prin excelenţă ergonomici. Există tot atâtea
posturi câte tipuri de muncă sunt. Aici se vede opoziţia dintre antropometria clasică, care studiază
proporţiile corpului, măsoară întotdeauna individul în poziţii strict standardizate şi în nemişcare.
Dimpotrivă, antropometria ergonomică efectuează măsurători în cele mai variate poziţii umane.
Dar, sub raport ergonomic, culegerea datelor antropometrice este la început . Câteva exemple
concludente de modificări în funcţie de poziţii: lăţimea şoldurilor şi adâncimea abdomenului sunt
mai mari în poziţie şezând decât în picioare. Cele mai multe dimensiuni sunt modificate de tipul
de mişcare. Alonja membrului superior este mult mai mare în mişcare decât cu umerii şi trunchiul
imobilizat. O serie de modificări voluntare ale dimensiunilor (abdomen, torace în inspiraţie şi
expiraţie) pot ajuta la acomodarea în spaţiul de muncă, dar numai temporar; de aceea, aceste
posibilităţi nu trebuie să fie luate în considerare în proiectare de antropometrişti.
9.2.6 Modificări în funcţie de momentul unei zile. Pe parcursul a 24 de ore sunt semnalate
anumite variaţii. Astfel, statura este mai mare cu 2 cm după somn la adult, ponderea (greutatea)
mai mică dimineaţa, modificându-se în funcţie de mâncat, băut, sudoraţie, eliminare de fecale,
urină, etc..
9.2.7. Modificări în timp, pe termen lung. Staturile, antrenate de un proces de sporire care
datează încă din preistorie, au început să crească foarte mult în ultima sută de ani şi mai ales în
ultimii douăzeci de ani. Este necesar, aşadar, şi o antropometrie ergonomică a generaţiilor, de
care proiectantul trebuie să ţină seama. Cauzele, complexe, trebuie căutate atât în ameliorarea
alimentaţiei şi a igienei, cât şi în fenomenul rezultat din căsătoriile exogame în cadrul cărora
partenerii se recrutează din teritorii diferite ale uneia şi aceleiaşi ţări. Acesta este, prin excelenţă,
cazul S.U.A. care a depăşit statura populaţiei europene de emigranţi. În afară de aceasta progresul
medicinii a scăzut bolile copilăriei, încât întreruperile de creştere, de foarte multe ori
nerecuperabile, nu mai intervin. În plus, este de adăugată şi acţiunea stimulativă generală a
mediului de oraş. În nici un caz nu trebuie omisă acţiunea de stimulare a mijloacelor mass-media
şi a televiziunii în special. Condiţiile de viaţă mai bune reorientează presiunea selectivă, în sensul

125
că nu mai sunt eliminate tipurile constituţionale mai înalte, dar în acelaşi timp mai sensibile la
condiţiile de viaţă mai grele.
9.2.8 Îmbrăcăminte şi echipament personal. Îmbrăcămintea de vară sau de iarnă conduce la
multe variaţii ale gabaritului şi considerarea acestui factor nu poate fi trecută cu vederea. De
aceea, s-au întocmit tabele dimensionale speciale, ce trebuie adăugate corpului "nud" în funcţie
de anotimp şi piese de îmbrăcăminte.
Tabelul 9.1 Dimensiuni ale corpului omenesc
Nr. din Valoarea (în mm)
Descrierea dimensiunii
figura 9.1 Bărbaţi Femei
1. Înălţimea (în picioare)* 1720±124 1600±110
2. Distanţa ochi - pământ* 1611±120 1500±108
3. Distanţa între coate 920±74 845±72
4. Distanţa umăr - deget 861±86 783±78
5. Distanta cot - deget 470±42 428±38
6. Distanţa genunchi - pământ* 540±50 493±46
Distanţa de la îndoitura genunchiului la
7. 425±40 390±38
pământ**
8. Distanţa fesă - genunchi** 599±56 573±56
9. Distanţa fesă - îndoitura genunchiului 477±54 460±54
10. Grosimea pulpei (aşezat) 146±28 146±28
11. Distanţa între coate 428±72 374±82
12. Lărgimea umerilor** 469±50 419±56
13. Lărgimea şoldurilor (aşezat)** 377±50 406±54
14. înălţimea (aşezat) 896±66 845±58
15. Distanţa umăr - cot** 371±40 355±36
16. Distanta cot – scaun 231±52 231±46
 se adaugă grosimea încălţămintei; ** măsurători pentru oamenii îmbrăcaţi
De exemplu , distanţa cot-cot la aviatorii de altitudine creşte prin echipament cu 25-30 cm.
Încălţămintea înalţă statura, dar presiunea unui echipament greu o micşorează pentru că
aviatorul de mare altitudine nu poate sta perfect drept sub greutatea echipamentului său. De
asemenea, alonja membrelor scade sub efectul echipamentului greu, fapt luat în considerare în
momentul proiectării aparaturii de bord.
Deoarece multe creşteri şi scăderi sunt necunoscute, nu se poate face o standardizare, ci
acestea trebuie determinate în funcţie de condiţiile concrete de muncă.
În vederea adaptării factorului uman la activitatea sa, în proiectarea ergonomică a locului de
muncă se va ţine seama de dimensiunile
antropometrice, dimensiuni care variază de la
individ la individ în funcţie de factorii analizaţi
mai înainte.
Aceste dimensiuni (după F. Maire) sunt
prezentate în tabelul 9.1 şi fig. 9.1.

Fig. 9.1 Dimensiunile antropometrice [74]

126