Demenţa

Generalităţi
Ce este demenţa?
Demenţa presupune pierderea funcţiilor creierului, de obicei cu
un caracter progresiv şi ireversibil. O modificare patologică ce
are loc la nivel cerebral este lezarea şi moartea neuronilor.
Moartea celulelor nervoase într-un anumit ritm este un proces
normal, însă în cazul demenţei, acest proces se desfăşoară mult mai rapid şi are un caracter
patologic. Ca urmare, creierul nu mai poate funcţiona în mod corespunzător. Exista peste 100 de
tipuri de demenţă, cea mai cunoscută fiind boala Alzheimer.
Persoanele cu demenţă au probleme în special cu memoria de scurtă durată şi mai rar cu
memoria de lungă durată. Practic pacientul uită ceea ce a făcut cu câteva momente înaintea
examinării de catre specialist, sau uită ceea ce tocmai a spus. De asemenea, pacienţii cu demenţă
prezintă dificultăţi de vorbire, de orientare în timp şi spaţiu, de învăţare. Unii bolnavi necesită
îngrijire permanetă, fiind incapabili să îndeplinească activităţi ale vieţii de zi cu zi, precum
spălatul, îmbrăcatul sau alimentaţia. Durata accentuării simptomelor diferă de la o persoană la
alta. Unii oameni rămân mult timp într-o periaodă staţionară. Alţii au un ritm rapid de pierdere a
abilităţilor. Perioada de evoluţie este de până la 20 de ani şi nu reprezintă, de regulă, motivul
decesului bolnavului.
Este demenţa o boală a femeilor ?
Datorită faptului că femeile în toate ţările europene trăiesc mai mult decât bărbaţii, există mai
multe femei suferind de demenţă decât bărbaţii. Soţiile sunt deseori mai tinere decât soţii lor.
Bărbaţii suferind de demenţă, de cele mai multe ori sunt căsătoriţi, dar femeile suferind de
demenţă sunt cel mai frecvent văduve. Structura familiei în majoritatea ţărilor europene reflectă
că persoane în vârstă vaduve, deseori trăiesc singure. Demenţa este caracterizată prin pierderea
abilităţilor cognitive şi emoţionale, suficient de severe ca să interfereze cu funcţionarea de zi cu
zi şi calitatea vieţii. Simptomele demenţei pot fi evaluate în trei sectoare: cognitiv,
comportamental şi motor.     

~1~
Cauze
După boala Alzheimer, cea mai frecventă cauză de demenţă este demenţa multi-infarct.
Această fecţiune, care mai este denumiţă şi demenţa vasculară, se dezvoltă în cazul unui accident
vascular cerebral în care se blochează fluxul sanguin înspre anumite zone ale creierului.
Pierderea funcţiilor mentale în cazul unei demenţe multi-infarct nu poate fi redobăndită, în
schimb se poate preveni o nouă afectare în viitor, prin reducerea riscului de boli cardiovasculare.

Alte cauze frecvente de demenţă care nu poate fi recuperată sunt:

 boala Parkinson, o tulburare a mişcării; demenţa apare la pană la 30 % din persoanele cu
această afecţiune;
 demenţa cu corpi Lewy, care constă în formarea de depozite cu proteine (corpii Lewy) în
neuroni. Această afecţiune are unele simptome asemănătoare celor din boala Alzheimer sau celor
din boala Parkinson, dar are şi unele simptome diferite, cum ar fi halucinaţiile vizuale;
 demenţa fronto-temporală, în care simptomele principale ar putea fi modificări ale
personalităţii sau ale comportamentului;
 traumatisme severe la nivelul craniului, cu pierdere a cunostinţei.

Cauze mai puţin frecvente de demenţă care nu poate fi recuperată cuprind:

 boala Huntington, care este o afecţiune rară, moştenită;
 leucoencefalopatiile, care sunt afecţiuni ale ţesuturilor profunde ale substanţei albe a
creierului;
 boala Binswanger, un tip de demenţă vasculară care poate apărea la persoanele care au
avut o perioadă îndelungată o tensiune arterială crescută sau la persoanele cu rigidizare severă a
arterelor (ateroscleroza);
 traumatisme cerebrale datorate accidentelor sau boxului;
 unele cazuri de scleroză multiplă sau de scleroză laterală amiotrofică;
 atrofia multi-sistemică, un grup de afecţiuni degenerative ale creierului care afectează
vorbirea, mişcările şi funcţiile autonome;
 infecţii cum ar fi boala vacilor nebune sau sifilisul într-un stadiu avansat. Antibioticele
pot trata în mod eficient sifilisul în orice stadiu, dar vătămarea cerebrală care a avut deja loc nu
mai poate fi recuperată.

~2~
 Medicii specialişti pot trata anumite cauze de demenţă, restabilind funcţia mentală.
Acestea sunt:
 hipoactivitatea glandei tiroide (hipotiroidism);
 deficitul de vitamina B12 sau de acid folic;
 intoxicaţia cu metale grele, cum ar fi cea cu plumb;
 efecte adverse ale unor medicamente sau interacţiuni medicamentoase;
 unele tumori cerebrale;
 hidrocefalia cu presiune normală, care apare atunci când lichidul din creier se formează în
cantitate prea mare, creând o presiune asupra ţesuturilor cerbrale;
 unele cazuri de alcoolism cronic;
 unele cazuri de encefalită, o infecţie a creierului;
 infectia HIV/SIDA.

Unele afecţiuni care provoacă demenţă pot fi

moştenite în familie. Adeseori medicii suspectează o
cauză moştenită în cazul în care apar simptome de
demenţă la o persoană cu vârsta mai mică de 50 de
ani. Este important de ştiut că pierderea memoriei
poate fi provocată şi de alte cauze în afară de demenţă,
cum ar fi depresia sau convulsiile şi că aceste afecţiuni
pot fi tratate. De asemenea, prezenţa de tulburări ocazionale ale memoriei (cum ar fi uitarea
numelui cuiva pentru o scurtă perioada de timp) poate fi o parte normală a procesului de
îmbătrânire. Totuşi, dacă aceste pierderi de memorie sunt îngrijorătoare, sau se agravează, este
necesară consultarea unui medic specialist.

Simptome
Simptomele de demenţă variază în funcţie de cauza ei şi de localizarea zonei cerebrale
afectate. Pierderea memoriei este de obicei simptomul cel mai precoce şi cel mai uşor de
remarcat.

~3~
Alte simptome cheie ale dementei sunt:
 dificultate în reamintirea evenimentelor recente;
 nerecunoaşterea persoanelor şi a locurilor familiare;
 dificultate în găsirea cuvintelor adecvate în exprimarea gândurilor sau în denumirea
obiectelor;
 dificultate în efectuarea calculelor matematice;
 probleme în planificarea şi în îndeplinirea sarcinilor, cum ar fi efectuarea instrucţiunilor
unei reţete, scrierea unei scrisori sau ţinerea evidenţei unui carnet de cecuri;
 dificultăţi în gândirea rapidă, cum ar fi reacţionarea adecvată în cazul unei situaţii de
urgenţă;
 dificultăţi în controlul dispoziţiilor sau a comportamentelor proprii; depresia este
frecventă, şi pot apărea agitaţia şi agresivitatea;
 neglijarea auto-îngrjirii, cum ar fi toaleta sau duşurile.

Unele tipuri de demenţă au simptome caracteristice:

 persoanele cu demenţă cu corpi Lewy au adeseori halucinaţii vizuale foarte elaborate,
detaliate, de asemenea ei pot cadea frecvent;
 primele simptome ale demenţei fronto-temporale pot fi modificările de personalitate sau
comportamentul neobişnuit. Persoanele cu această afecţiune pot să nu mai aibă empatie faţă de
alţii (capacitatea de a-i înţelege) sau pot spune lucruri nepoliticoase sau răutăcioase, să aibă
momente de exhibiţionism sau să facă comentarii sexuale.
Simptomele de demenţă care debutează brusc sugerează o posibilă demenţă vasculară sau
un posibil delirium - confuzie de scurtă durată, datorată unei afecţiuni noi sau unei afecţiuni mai
vechi care se agravează.

Mecanism fiziopatogenic
Rapiditatea cu care evoluează demenţa depinde de cauza ei şi de localizarea zonei cerebrale
afectate. Unele tipuri de demenţă progresează lent, în cursul mai multor ani. Alte tipuri pot
progresa mai rapid. În cazul în care demenţa vasculară este cauzată de o serie de accidente
vasculare cerebrale de mici dimensiuni, pierderea abilitatilor mentale se poate realiza în mod
treptat. În cazul în care această este provocată de un singur accident vascular cerebral, într-un vas

~4~
de sânge mare, pierderea funcţiilor poate avea loc brusc.
Evoluţia demenţei variază foarte mult de la o persoana la alta. Diagnosticarea şi tratarea
precoce cu medicamente folosite în boala Alzheimer pot duce la păstrarea funcţionării mentale
pentru o perioadă de timp la persoanele cu demenţă vasculară sau cu demenţa cu corpi Lewy.
Chiar şi fără aceste medicamente, unii oameni pot să rămână într-o stare stabilă pentru mai multe
luni şi chiar ani, în timp ce alţii pot avea o degradare rapidă.
Multe persoane cu demenţă nu sunt conştiente de degradarea lor mentală. Aceştia pot să nege
starea lor şi să îi acuze pe ceilalţi pentru problemele pe care le întâmpină. În schimb cei care îşi
pot constientiza starea pot să se plângă de pierderea abilităţilor lor şi pot deveni lipsiţi de
speranţă şi depresivi.
În funcţie de tipul de demenţă, comportamenul unora poate scăpa uneori de sub control.
Persoana respectivă poate deveni manioasă, agitată şi combativă sau acrosantă, comportându-se
ca un copil. El sau ea poate hoinări şi se rătăceşte. Aceste probleme pot face ca îngrijirea la
domiciliu de către membrii familiei sau de către alte persoane să devină din ce în ce mai dificilă.
Chiar dacă sunt îngrijiţi cât se poate de bine, persoanele cu demenţă au tendinţa de a avea o
durată de viaţă mai scurtă decât media persoanelor de aceeaşi vârstă. Decesul se datorează de
obicei infecţiilor renale sau pulmonare, cauzate de şederea prelungită în pat.
De reţinut!
Mulţi vârstnici au o uşoară pierdere a aptitudinilor mentale (de obicei e afectată memoria
recentă), dar acestea nu le afectează funcţionarea lor de zi cu zi. Această situaţie poartă numele
de afectare cognitivă uşoară. Persoanele cu afectare cognitivă uşoară pot fi într-un stadiu
timpuriu de demenţă sau pot rămâne în acest stadiu al abilităţilor pentru o perioadă îndelungată
de timp.

Factori de risc
Îmbătrânirea este principalul factor de risc pentru toate tipurile de demenţă. Unele afecţiuni care
cauzează demenţa (cum ar fi boala Alzheimer cu debut precoce şi unele tipuri de demenţă fronto-
temporală) pot fi moştenite.
Şansele de a se dezvolta o demenţă vasculară sunt mai mari în cazul în care există urmatorii
factori:
 sexul masculin;

~5~
  tensiunea arterială crescută (hipertensiune);
un infarct miocardic în trecut;
ateroscleroza, care constă în depunerea de grăsimi şi de calciu în pereţii arterelor, care
poate provoca boala arterelor coronare;
diabetul zaharat;
 un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor (AIT) în trecut.
Alţi factori care pot creşte riscul de demenţă cuprind:
 tensiunea arterială scăzută pentru o perioadă îndelungată de timp, la persoanele cu vârstă
peste 75 ani;
 nivelul crescut de homocisteina. Homocisteina este un aminoacid care în mod normal se
găseşte în cantităţi mici în sânge. Există ipoteza că nivelurile crescute de homocisteină pot cauza
formarea unor plăci în peretele vaselor de sânge. În timp, acest fenomen poate duce la afecţiuni
severe, cum ar fi accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic si embolismul pulmonar. De
asemenea poate duce la scaderea aptitudinilor mentale. Nivelurile de homocisteină sunt în
general stabile până în jurul vârstei de 40 de ani, apoi în mod normal încep să crească, în special
după vârsta de 70 ani.

Investigaţii
Medicii pot pune diagnosticul de demenţă şi pot identifica eventual cauza ei pe baza unui
istoric medical şi a unei examinări fizice, unei examinăari a statusului mental şi a testelor de
laborator şi imagistice.
Testele pot fi utilizate pentru a se putea determina dacă acea cauză a demenţei poate fi
tratată. Chiar şi în cazul demenţelor care nu pot fi recuperate, cunoaşterea tipului de demenţă pe
care o are persoana respectivă îl poate ajuta pe medic să prescrie medicamente sau alte forme de
tratament în scopul ameliorării dispoziţiei şi comportamentului persoanei în cauză, ajutându-i
astfel şi pe ceilalţi membri ai familiei.

Istoricul medical
În timpul efectuării istoricului medical şi a examinării fizice, doctorul va întreba persoana
afectată şi o rudă apropiată sau partenerul de viaţă în legatură cu afecţiunile recente sau cu alte
evenimente de viaţă întâmplate de curând, care ar putea să ducă la pierderea memoriei sau la alte

~6~
simptome cum ar fi tulburările de comportament.
Deşi o persoană poate avea mai multe afecţiuni care ar putea să cauzeze demenţa, uneori
simptomele pot face diferenţa între o formă sau alta. De exemplu, la începutul instalării demenţei
frontotemporale persoana respectivă poate prezenta o lipsă a conştienţei sociale şi poate dezvolta
obsesii legate de mâncare; niciuna dintre aceste manifestări nu apare precoce în alte forme de
demenţă.

Examinarea statusului mental

Doctorul va face examinarea statusului mental. Acest test cupride de regulă diverse
întrebări şi activităţi, ca de exemplu: persoana trebuie să spună în ce zi şi în ce an este, să repete
o serie de cuvinte, să deseneze un ceas şi să numere de la 100 înapoi din 7 in 7.
S-au formulat şi alte teste care pot ajuta în diagnosticarea demenţei. Doctorii pot folosi un astfel
de test, cum ar fi Examinarea Cognitivă Addenbrooke, pentru a diferenţia boala Alzheimer de
demenţa frontotemporală. În boala Alzheimer orientarea, atenţia şi memoria sunt mai profund
afectate, în timp ce în demenţa frontotemporală sunt mai afectate abilităţile de vorbire şi
capacitatea de a denumi obiecte.

Testele de laborator
Numeroase afecţiuni medicale pot cauza alterări ale funcţiilor mentale. În timpul efectuării
unui examen fizic, doctorul va căuta semne ale altor condiţii medicale şi va cere o serie de
examene de laborator pentru a vedea dacă acea afecţiune poate fi tratată.
Testele de rutină sunt:
 dozarea hormonilor tiroidieni pentru identificarea unei hipoactivităţi tiroidiene;
dozarea vitaminei B12 pentru identificarea unui deficit vitaminic;
 dozarea acidului folic pentru identificarea unui deficit al acestei vitamine, care face parte
din grupul vitaminelor B;
 hemoleucograma completă (HLG) pentru găsirea vreunei infecţii;
 transaminaze, teste sanguine care arată funcţionarea ficatului;
 testele pentru sifilis;
 dozarea nivelelor sanguine ale electrolitilor şi alte teste care pot furniza date despre
funcţia rinichilor;

~7~
  dozarea glicemiei, pentru a se stabili nivelul glucozei în sânge.
Alte teste de laborator care pot fi facute sunt:
 testele pentru infecţia HIV/SIDA;
 viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), un test de sânge care identifică prezenţa unei
inflamaţii în organism;
 screening toxicologic, care cuprinde teste ale mostrelor prelevate din urină, sânge sau
firul de par, în scopul căutării unor droguri care ar putea fi cauza problemelor;
 anticorpii antinucleari, un test de sânge folosit pentru diagnosticul bolilor autoimune;
 dozarea metalelor grele din sânge, cum ar fi a plumbului.

Testele imagistice
Mulţi experţi recomandă ca în cazul persoanelor evaluate pentru suspiciunea de demenţă să
se facă un test imagistic cum ar fi rezonanaţa magnetică nucleară (RMN) sau tomografia
computerizată (CT sau TC). Aceste teste pot fi utile pentru excluderea tumorilor cerebrale,
accidentului vascular cerebral, hidrocefaliei cu presiune normală sau a altor condiţii care ar putea
da simptome de demenţă.
RMN-ul poate arata zone de atrofiere în anumite parţi ale creierului, modificări care apar în
unele forme de demenţă.
De asemenea, RMN - ul şi CT - ul pot arăta semne ale accidentelor vasculare cerebrale în cazul
demenţelor vasculare.
Alte două teste imagistice - tomografia computerizată cu emitere de pozitroni (SPECT) şi PET -
nu sunt folosite de rutină pentru diagnosticul de demenţă. Totuşi, acestea pot fi utile în cazul în
care simptomele sunt neclare sau stranii. Aceste teste pot fi utile în identificarea unor forme de
demenţă, inclusiv demenţa vasculară şi demenţa frontotemporală. În unele cazuri, activitatea
electrică a creierului poate fi masurată cu ajutorul electroencefalogramei (EEG). Adeseori
doctorii folosesc acest test pentru a diagnostica demenţa; de asemenea, EEG-ul poate fi folosit
pentru a diferenţia demenţa de delirium şi pentru a se identifica activitatea cerebrală anormală
din boala Creutzfeldt-Jakob, o forma rară de demenţă. Cel mai frecvent, EEG-ul este folosit
pentru a se vedea dacă simptomele care par a fi datorate unei demenţe nu sunt de fapt convulsii
cauzate de epilepsie. În cazuri rare, se poate face o biopsie cerebrală atunci când se suspectează o
cauză de demenţă care poate fi tratata.

~8~
După deces, se poate efectua o autopsie pentru a se identifica cu certitudine cauza demenţei.
Această informaţie poate fi utilă pentru membrii familiei care pot fi îngrijoraţi în legatură cu
cauzele genetice.

Tratament
Unele cazuri de demenţă sunt cauzate de afecţiuni medicale care pot fi tratate, obţinându-se o
restabilire partială sau totală a funcţiei mentale. În cazul în care demenţa nu poate fi recuperată,
obiectivul tratamentului este obţinerea unei cât mai bune calităţi a vieţii, atât pentru persoana
afectată cât şi pentru persoanele de îngrijire.
 Tratament iniţial
Atunci când cauza demenţei poate fi tratată, doctorul va prescrie anumite metode de tratament.
De exemplu, persoana respectivă ar putea:
 să ia vitamine în cazul unui deficit de acid folic, de vitamina B12 sau de tiamină;
 să ia hormoni tiroidieni în caz de hipotiroidism;
 să urmeze un tratament chirurgical pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale sau pentru
reducerea presiunii intracraniene;
 să ia medicamente pentru tratarea unei infectii,
 să ia medicamente pentru tratarea depresiei;
 să ia medicamente pentru tratarea unor afecţiuni reversibile cauzate de SIDA.
După administrarea tratamentului pentru afecţiunile reversibile, persoana în cauză trebuie să fie
consultată în continuare de medic pentru a se asigura că simptomele nu au reapărut.
În cazul persoanelor cu demenţă vasculară, doctorii pot prescrie medicamente pentru scăderea
tensiunii arteriale crescute şi medicamente care scad nivelul colesterolului. Aceste medicamente
nu pot recupera demenţa instalată deja, dar pot preveni apariţia unor noi accidente vasculare
cerebrale în viitor şi bolile de inimă care pot duce la noi vătămări ale creierului.
Atunci câand cauza demenţei nu poate fi tratată, doctorul împreună cu persoana afectată şi cu
persoanele de îngrijire vor colabora pentru a alcătui un plan pentru ca viaţa să fie mai uşoară şi
mai confortabilă. Planurile de îngrijire pot include sfaturi pentru a ajuta persoana în cauză să fie
independentă şi să facă faţă activităţilor zilnice cât mai mult timp posibil şi medicamente pentru
ameliorarea dispoziţiei şi a problemelor comportamentale.
Educarea membrilor familiei şi a altor persoane de îngriire este de importanţă critică pentru

~9~
a putea avea grijă de o persoană cu demenţă. Persoanele din jur trebuie să încerce să cunoască cât
mai bine această afecţiune şi să ştie ce expectaţii pot avea şi cum pot face faţă problemelor cu
care se pot confrunta, pe masură ce acestea apar.

 Tratament de intretinere
Obiectivele tratamentului de întreţinere al demenţei sunt:
 menţinerea în siguranţă a persoanei afectate la domiciliu, cât mai mult timp posibil;
 asigurarea unui suport şi a unei îndrumări a persoanelor de îngrijire.
Medicii şi alte persoane din domeniul medical trebuie să colaboreze cu persoana respectivă şi cu
membrii familiei sau cu persoanele de îngrijire pentru a se îmbunătăţi funcţia mentală cât mai
mult posibil.
Adaptările din ambianţa familială pot ajuta la cresterea calităţii vieţii şi a siguranţei persoanei cu
demenţă. Se pot instala balustrade la cabina de duş şi se pot înlătura carpetele de pe jos pentru a
creşte siguranţa. Calendarele şi listele pot ajuta memoria; se pot plasa hârtii cu lipici sau semne
cu desene pe ele în toată casa pentru a veni în ajutorul persoanei, ca să-şi amintească locurile în
care sunt diferitele obiecte şi pentru a o ghida înspre baie sau bucătărie.
Sunt necesare consultaţii regulate la medicul curant, la fiecare 3-6 luni, pentru a se
monitoriza efectele tratamentului şi nivelul de funcţionare a persoanei afectate.
În cazul în care starea persoanei în cauză se agravează este necesar să se ia decizii atât timp
cât el sau ea este înca capabilă să participe la luarea acestor decizii.
Persoanele de îngrijire sunt sfătuite să solicite susţinerea din partea membrilor familiei sau a
prietenilor. De asemenea este indicat să aibă grijă de propria lor stare de sănătate, luând din când
în când câte o pauză pentru ei înşişi. Se pot face şedinţe de consiliere, există grupuri de suport şi
aşezăminte de zi pentru îngrijirea adulţilor sau asociaţii care pot veni în ajutorul persoanelor de
îngrijire, pentru ca acestea să poată trece prin perioadele de stres şi să poată depaşi episoadele de
suprasolicitare psihică.

 Tratament în cazul agravării bolii

Pe masură ce demenţa avansează, apare declinul memoriei, gândirii, raţionamentului şi a
capacităţii de a face şi de a duce la îndeplinire planuri (funcţia executivă). În funcţie de tipul de
demenţă, comportamentul persoanei poate scăpa de sub control; persoana respectivă poate

~ 10 ~
deveni manioasă, agitată sau combativă.
Chiar şi cu cel mai bun tratament, persoanele cu demenţă au tendinţa de a avea o durată de viaţă
mai scurţă decat celelate persoane de aceeaşi vârstă. Evoluţia depinde de afecţiunea care a cauzat
demenţa şi dacă există şi alte afecţiuni comorbide cum ar fi diabetul zaharat sau boli cardiace.

 Tratament ambulator (la domiciliu)

Pentru tratamentul la domiciliu a unei persoane cu demenţă este necesară o muncă de echipă, în
care să se implice profesionişti din domeniul medical şi persoanele de îngrijire, care trebuie să
creeze un mediu sigur şi confortabil şi să facă astfel încât activităţile vieţii cotidiene să fie cât
mai uşoare cu putinţă.
Punerea unui diagnostic de demenţă poate duce la apariţia unor trăiri de manie, de teamă
sau de anxietate. O persoană aflată într-un stadiu timpuriu al afecţiunii ar trebui să caute un
suport emoţional din partea membrilor familiei, a prietenilor şi a unei persoane cu experienţă în
consilierea şi tratarea oamenilor cu demenţă. Consilierea profesională poate ajuta persoana
respectivă să accepte diagnosticul şi să construiască strategii de a face faţ situaţiei.
În cazul în care afecţiunea este diagnosticată devreme, persoanele cu o formă uşoară de demenţă
pot fi implicate, alături de doctorul curant şi de persoanele de îngrijire, la elaborarea unor planuri
de viitor şi în organizarea activităţilor domestice şi a celor din viaţa de zi cu zi. Demenţa are un
ritm de progresie care diferă de la o persoană la alta, astfel că funcţionarea persoanei în cauză
poate fi stabilă mai multe luni şi chiar mai mulţi ani. Persoanele cu demenţă pot fi capabile să
rămână active din punct de vedere mental şi fizic o perioadă de mai mulţi ani.

Persoanele cu demenţă şi persoanele de îngrijire pot fi nevoite să facă faţă mai multor
dileme, cum ar fi:
 dacă poate continua să conducă un automobil. Luarea dreptului de a conduce poate scădea
sentimentul de independenţă şi poate creşte dependenţa persoanei. Dar este extrem de important
ca acea persoană să nu conducă în cazul în care acest lucru poate ameninţa siguranţa proprie sau
a altora. Persoanele aflate într-un stadiu foarte timpuriu de demenţă trebuie evaluate şi verificate
pentru a se vedea dacă pot conduce în siguranţă. Doctorul curant trebuie să reevalueze nivelul lor
de functionare la fiecare 6 luni.

~ 11 ~
 Alte probleme ale persoanelor de îngrijire:
Multe persoane cu demenţă sunt îngrijite la domiciliu de partenerii de viaţă sau de alţi membri ai
familiei şi de prieteni. Îngrijirea unei persoane cu demenţăa poate fi epuizantă din punct de
vedere fizic şi emoţional, dar urmarea unor sfaturi şi alte ajutoare pot să facă totul mai uşor.
 se recomandă să se asigure un mediu familial sigur. Camerele trebuie să fie ordonate, cu
căi libere. Cuţitele, soluţiile de curăţat şi alte substanţe periculoase trebuie ţinute încuiate sub
cheie. Carpetele de pe jos trebuiesc aruncate şi în locul lor trebuie puse covoare mai mari pentru
a se preveni alunecarea. Este bine să se asigure o bună luminozitate, să se pună luminiţe în
dormitoare, în camerele de baie şi pe holuri, care să fie aprinse noaptea;
 se recomandă menţinerea unei bune stări de nutriţie. Este indicat să i se ofere mai des
mâncare, inclusiv gustări sănătoase la ora 11 şi după-amiaza. Dacă persoana respectivă nu poate
folosi cum trebuie o lingură sau o furculiţă, este bine să i se dea mâncarea preparată astfel încât
să poată fi servită cu degetele. Trebuie ca felurile de mâncare să i se dea pe rand; faptul de a
alege poate provoca confuzie. În cazul în care persoana respectivă pierde în greutate, se pot lua
în considerare alimentele nutritive sub formă lichidă;
 mangementul tulburărilor de somn. Este indicat ca persoana cu demenţă să fie ţinută
trează şi activă în cursul zilei. Trebuie descurajată aţipirea, cu excepţia cazului în care acest lucru
ar cauza şi mai multe probleme. Poate fi de folos oferirea unui pahar de lapte cald sau a unui ceai
de plante, care să nu conţină substanţe excitante (care agită), seara, înainte de a merge la culcare.
O baie fierbinte cu puţin înainte de ora de somn poate fi utilă în obţinerea relaxării.
 managementul problemelor de control sfincterian (incontinenţa urinară şi fecală). Se
recomandă încurajarea persoanei să meargă la toaletă la ore regulate, cum ar fi la fiecare 2 ore.
Este bine să se marcheze clar baia şi toaleta cu semne; se pot folosi desene atunci când persoana
respectivă nu mai poate înţelege cuvintele. Se pot folosi şi pampers pentru adulţi, căptuşeli sau
lenjerie intimă absorbantă. În cazul în care incontinenţa este o problemă nou apărută, este bine să
se vadă dacă aceasta nu este cauzată de o altă afecţiune, cum ar fi infecţia de tract urinar.
Persoanele de îngrijire trebuie să nu uite să solicite suportul din partea altor membri ai familiei
sau a prietenilor. Apelarea la consiliere şi la centrele de îngrijire temporară poate fi de ajutor în
depăşirea momentelor de suprasolicitare sau a perioadelor stresante.

~ 12 ~
  Serviciile de nursing (îngrijire) la domiciliu
Chiar în ciuda celui mai bun tratament, o persoană cu demenţă progresivă va avea un declin,
poate până în punctul în care persoana de îngrijire nu mai poate fi capabilă din punct de vedere
fizic, emoţional sau financiar să asigure asistarea ei. Persoana cu demenţă poate începe să
dezvolte probleme de comportament incontrolabile sau poate prezenta alte condiţii medicale, alte
nevoi terapeutice cărora o persoană de îngrijire nu le poate face faţă. Sunt disponibile anumite
tipuri de modalităţi de ajutorare, deşi multe din persoanele cu demenţă necesită o îngrijire
permanentă (24 de ore din 24) începând de la un anumit moment. Luarea deciziei în ceea ce
priveşte apelarea la un serviciu de nursing la domiciliu este adeseori foarte dificilă; fiecare
familie trebuie să ia în considerare situaţia financiară, capacitatea emoţională şi alte variabile.

 Tratament medicamentos
Doctorii folosesc medicamente pentru tratarea demenţei în următoarele scopuri:
 corectarea unei condiţii subiacente care cauzează demenţa, ca de exemplu administrarea
de hormoni tiroidieni în caz de hipotiroidism, de vitamine în caz de deficit de vitamina B12 sau
antibiotice pentru infecţii;
 menţinerea funcţiei mentale cât mai mult timp posibil în cazul în care demenţa nu poate fi
recuperată;
 prevenirea agravării demenţei vasculare prin accidente vasculare cerebrale de mici
dimensiuni, la persoanele cu tensiune arterială crescută şi nivel crescut de colesterol;
 managementul depresiei, insomniei, halucinaţiilor, agitaţiei şi agresivităţii.

Doctorul poate prescrie medicamente pentru tensiunea arterială crescută şi pentru nivelul
crescut de colesterol, atunci când aceste condiţii sunt prezente, fiind factori de risc pentru
demenţa vasculară. Aceste medicamente nu pot recupera demenţa instalată deja, dar ele pot
preveni apariţia în viitor de noi accidente vasculare cerebrale şi de boli cardiace care pot provoca
o nouă vătămare a creierului.
 medicamente pentru scăderea colesterolului, numite statine.

 Tratament chirurgical
În cazuri rare, tratamentul chirurgical poate fi folosit pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale

~ 13 ~
sau pentru tratarea unei hidrocefalii cu presiune normală, ambele condiţii medicale putând cauza
demenţa.

 Profilaxie
Demenţa este dificil de prevenit deoarece cauza majorităţii afecţiunilor care o provoacă nu este
cunoscută. Totuşi, se pot preveni declinurile ulterioare datorate demenţei multi-infarct prin
reducerea riscului de boli cardiovasculare.
Acest risc poate fi scăzut prin:
 tratarea sau prevenirea creşterii tensiunii arteriale;
abandonarea sau evitarea fumatului;
 menţinerea unei greutăţi corporale adecvate, fapt care reduce riscul de diabet zaharat şi de
tensiune arterială crescută, ambele fiind factori de risc pentru demenţă;
 menţinerea nivelului de colesterol în limitele normale;
 efectuarea regulată de exerciţii fizice.

La persoanele care au avut deja un accident vascular cerebral, tratarea tensiunii arteriale
crescute reduce riscul de apariţie a unui alt accident vascular cerebral cu 20%. Administrarea de
aspirină pentru prevenirea formării de cheaguri de sânge scade riscul unui nou accident vascular
cerebral cu 17%. Unele persoane vârstnice pot dezvolta simptome care par a fi datorate
demenţei, dar care de fapt sunt rezultatul acţiunii unor medicamente care nu interacţionează bine
unele cu altele. Se poate evita această problemă discutând cu doctorul şi informându-l pe acesta
de toate medicamentele pe care le ia persoana respectivă - atăt cele prescrise de un alt medic cât
şi cele luate fără prescripţie medicală - precum şi de vitaminele, preparatele din plante şi
suplimentele nutritive administrate concomitent.
Un studiu de cercetare a demonstrat că persoanele vârstnice care au participat cu
regularitate la activităţile din timpul liber care au solicitat un efort mental au redus riscul de
demenţă. Cititul, jocul de şah sau de table, cântatul la un instrumet muzical şi dansul, toate pot fi
utile, dar cel mai probabil poate fi benefic orice hobby care menţine creierul în activitate.
Unele studii sugerează că un consum scăzut sau moderat de alcool (adică 1 până la 6 pahare pe
săptămână) poate reduce riscul de demenţă la persoanele în vârstă. Deoarece consumul excesiv

~ 14 ~
de alcool poate cauza demenţa, acest subiect este încă intens dezbătut de către cercetători.

BOALA CREUTZFELDT-JAKOB
Demenţa apărută la persoanele tinere sau de vârstă mijlocie poate fi cauzată de boală Creutzfeldt-
Jakob. Această boală cerebrală rară şi mortală se consideră a fi cauzată de prioni, agenţi
infecţioşi ce pot proveni prin consumul de carne de vită infectată. Prionii pot transforma
moleculele normale de proteine în unele mortale. Semnele şi simptomele iniţiale ale bolii pot
consta în deteriorarea memoriei şi modificări de comportament. Boala progresează rapid, cu
deteriorare mintală şi apariţia de mişcări involuntare, slăbiciune la nivelul membrelor, orbire şi
uneori comă. Se crede că encefalopatia spongiformă bovină, cunoscută şi sub denumirea de
boala vacii nebune, este o boală prionică.

DEMENŢA FRONTOTEMPORALĂ
Demenţa de lob frontal sau frontotemporală este o afecţiune cerebrală mai neobişnuită care
se caracterizează prin pierderea progresivă a memoriei, confuzie, iritabilitate şi pierderea
inhibitiilor. Aceşti pacienţi prezintă o atrofie limitată la nivelul lobilor frontali superiori sau la
nivelul lobilor temporali şi frontali împreună.
Demenţa de lob frontal reprezintă aproximativ 10% din cazurile de demenţă. Adesea
simptomatologia acestei afecţiuni este inclusă în cea a bolii Pick. Pacienţii cu demenţă
frontotemporală ajung să se comporte sălbatic şi bizar, ajungându-se până la furt sau deviere
sexuală şi alte acte necontroloate. Boala progresează continuu iar în faza finală se întâlnesc
tulburarile de limbaj, comportament eratic şi demenţă.  
Boala este fatală, decesul survine de regulă în 3 ani de la debut. Rareori peroanele afectate
supravieţuiesc mai mult de 5-6 ani. Nu există tratament eficient.

BOALA PICK
Debutează mai devreme decât boala Alzheimer şi este dificil de diferenţiat de aceasta.
Examenele imagistice arată atrofii lobare simetrice ale lobilor temporali sau frontali, atrofii care
pot sa prindă şi ganglionii bazali.

~ 15 ~
Morfopatologic, neuronii sunt balonizaţi, iar la coloraţia argentică prezintă incluziuni
citoplasmatice cunoscute sub numele de corpi Pick, provenind din componentele alterate ale
citoscheletului neuronal.
Diferenţierea de boala Alzheimer  este îngreunată şi de faptul că plăcile amiloide se întâlnesc în
ambele cazuri la nivelul creierului.
Din punct de vedere clinic,  boala Pick este o demenţă care progresează lent. Simptome includ:
tulburări de memorie, pierderea iniţiativei, imposibilitatea de a denumi obiectele cunoscute,
stereotipii verbale, pacienţii îşi pierd capacitatea de a conduce acţiuni simple (de exemplu nu mai
ştiu să se îmbrace, să foloseascăa o brichetă etc.), reacţionează identic la evenimente diferite.
Alte simptome care însoţesc boala sunt iritabilitatea, dezinhibiţia emoţională, creşterea poftei de
mâncare. Boala este rară, apare la toate rasele şi la ambele sexe. Nu există un tratament ţintit
pentru boala Pick.

BOALA HUNTINGTON
Boala Huntington este o afecţiune neurodegenerativă rară, de cauză genetică, care
determină distrugerea unor parţi din creier, degenerarea unor porţiuni şi distrugerea ireversibilă a
neuronilor.Este cauzată de o mutaţie a unei gene care produce o substanţă care interferă cu
metabolismul normal al creierului. Este o boala cu transmitere autozomal dominantă. Dacă unul
din părinţi prezintă boala, şansele ca descendentul să moştenească afecţiunea sunt de 50%.
Persoanele care moştenesc boala sunt heterozigote, la indivizii homozigoti boala fiind letala.
Gena bolii Huntington, numită IT15, se afla pe cromozomul 4p şi codifică o proteină numită
huntingtina, care se gaseşte în neuroni. Gena poartă un segment în plus cu o anumită secvenţă de
unităţi repetitive. În cazul în care gena este prea mare, aceasta produce o proteina eronată.
Această proteină este responsabilă de tulburarile metabolice care survin în celula nervoasă,
inclusiv de moartea neuronilor. Există o scădere marcată a acidului gamma-aminobutiric
(GABA) la nivelul ganglionilor bazali, precum şi a altor neurotransmiţători, cum ar fi substanţa P
şi enkefalinele. Boala afectează predominant striatum-ul, iar în stadiile de mijloc şi tardive ale
bolii sun afectaţi nucleii caudaţi care se atrofiază. Apare glioza şi pierderea neuronilor spinoşi
din nucleul caudat şi putamen.
 

~ 16 ~
Trăsăturile clinice ale bolii sunt tulburările comportamentale şi coreea (de aici şi varianta de
“coree Huntington”). Afecţiunea se caracterizează prin mişcari rapide, bruste, demenţă şi
pierderea abilitaţilor mentale, ulterior apar tulburări de memorie, tulburări de personalitate,
tulburări de comportament.
Simptomele apar de regulă după vârsta de 40 de ani, fiind afectate îndeosebi persoanele de 50 şi
60 de ani. Simptomele pot apare insidios, la început ca o nervozitate discretă, tulburarea în
mişcări este lent progresivă şi poate duce cu timpul la invaliditate. Apar mişcari reflexe ale
oricărui membru al corpului sau chiar a trunchiului, reflexele fiind bruşte şi fără nici un motiv
aparent. Mişcările unui pacient atins de coree sunt rapide, ample, involuntare, sacadate. Debutul
juvenil se întâlneşte în cazul în care părintele bolnav este tatăl. Debutul precoce al bolii se
caracterizeaza prin rigiditate, declin cognitiv, convulsii, evoluţia fiind rapidă cu o durată de
aproximativ 8 ani. Momentan nu există un tratament ţintit pentru boala Huntington.

Glioza

Proliferarea gliei astrocitare cu formarea de fibre gliale în creier şi maduva spinării. Se întâlneşte în
procese cronice inflamatorii, distrofice, necrotice şi altele în ţesutul cerebral. Este una din stadiile formării
cicatricei cerebrale.

Bibliografie:
http://neurology.health-cares.net/dementia-treatments.php
http://www.i-medic.ro/boli/dementa
http://www.sfatulmedicului.ro/Boala-Alzheimer-si-alte-boli-degenerative/dementa_319
http://www.romedicale.ro/ingrijirea-persoanelor-cu-dementa-medicale-neurologie-192/
http://www.romedic.ro/dementa-de-lob-frontal-sau-frontotemporala
http://www.boalagaucher.ro/boala_niemann-pick.html
http://www.romedic.ro/boala-pick
http://www.romedic.ro/boala-huntington

~ 17 ~