Studiu de caz la compania

,,UBER”

Autor:Dvornic Daiana
Inovaţia disruptivă — tipul de inovaţie care presupune schimbarea modelului de
business folosind competenţele tehnologice deja existente. Totodată, inovaţiile
disruptive sunt menite să provoace corporatiile cu un loc bine stabilit pe piaţă şi, de
asemenea, satisfac nevoile unui segment mic de consumatori, deseori ignoraţi de
acele companii mari. Am citit un articol care spune că prin inovaţia disruptivă “un
produs este schimbat atât de mult şi este modernizat atât de puternic, încât
înlocuieşte tehnologia care domina piaţa până atunci.” — FALS!

Înlocuieşte tehnologia? Probabil, dar acest lucru se întâmplă abia într-o fază
avansată a produsului, când acesta devine adoptat de majoritatea pieţei. Până
acolo este un drum lung şi tocmai acest lung drum face diferenţa dintre o inovaţie
disruptivă şi orice alt tip de inovaţie.

În cadrul fiecărei pieţe există jucătorii mari, companiile bine stabilite care servesc un
sector majoritar al pieţei, având în vedere doar dorinţele şi nevoile acestora. O altă
situaţie ar fi următoarea: există o companie care serveşte un sector şi mai mare de
consumatori faţă de cele menţionate anterior. Pe măsură ce compania creşte,
aceştia vor adăuga beneficii suplimentare produselor existente, lucru care, evident,
le va face mai scumpe. Acest lucru se poate întâmpla de mai multe ori — produse
“updatate”, ce au preţuri mai ridicate. Ce se întâmplă cu acei consumatori care pur
şi simplu cumpărau produsul iniţial pentru că era ieftin şi îşi facea treaba? Aceştia
devin neglijaţi. Aici apare oportunitatea de inovaţie disruptivă: un produs/serviciu
care satisface nevoile acestor consumatori “neglijaţi”, construit în aşa fel încât să fie
cât de ieftin posibil, cât de accesibil posibil şi, cel mai important, cât mai uşor de
utilizat posibil —

O caracteristică principală a inovaţiilor disruptive este faptul că acestea

elimină pe cât de mult cu putinţă procesele inutile.

Cât despre consumatorii neglijaţi, cum ar putea companiile mari să le poarte, totuşi,
de grijă? În 1997, Clayton M. Christensen , cel care a adus în lumină termenul de
“Inovaţie Disruptivă” a publicat cartea “Innovator’s Dillema”.
 . În situaţia în care o
companie creşte, produsele sunt “updatate” şi ea se îndreaptă spre majoritatea
consumatorilor, ce se întâmplă cu cei neglijaţi? Ce ar trebui să facă compania? Ar
trebui să continue cu majoritatea consumatorilor care sunt, de altfel, şi cei mai
profitabili? Sau să se axeze pe cei neglijaţi, care nu sunt la fel de profitabili?

Raţionamentul firesc ar fi să se concentreze pe masa mare de consumatori, cea

mai profitabilă. Acest lucru, însă, lasă loc inovaţiilor disruptive iar firmele mari nu pot
permite acest lucru. De ce? Probabil vă gândiţi că nu reprezintă o pagubă imensă
acea categorie, mică de altfel, însă una dintre caracteristicile principale ale
inovaţiilor disruptive este fix aceasta —

Ele sunt la început concepute pentru categoria neglijată de consumatori însă,

în timp, vor fi adoptate şi de masa largă dacă se dovedesc a fi convenabile iar
acest lucru cu siguranţă va detrona companiile mari — da, doar din cauza acelui
mic segment de consumatori care a fost lăsat pe dinafară.

Un studiu realizat de EY(Ernst and Young) Romania a descoperit că 263 din 310

companii intervievate, un procent imens de 85%, se concentrează pe exploatarea
modelului de business actual şi inovaţie incrementală, iar numai 5% dintre aceste
companii consideră că şi-au asumat răspunderea de a fi disruptive şi sunt pregătite
pentru astfel de inovaţii. Oportunităţile sunt peste tot!

 
 
Photo by Hans Vivek on Unsplash
O altă dovadă a felixibilităţii acestui concept, de Inovaţie Disruptivă este Uber. Dacă
ar fi să ne raportăm la definiţia de bază, Uber nu este o Inovaţie disruptivă, după
cum spune Clayton M. Christensen într-un articol din 2015. Primul argument este că
Uber nu a plecat de la baza pieţei, ei au avut din start un serviciu cu preţuri mai
ridicate faţă de concurenţă (firmele de taxi-uri clasice) iar al doilea motiv este că, în
mod normal, inovaţiile disruptive nu ajung o concurenţă serioasă până când
serviciile nu ajung comparabile cu ale competiţiei. Pe de altă parte, Uber nu a
 început ca Inovaţie Disruptivă, deoarece s-a bazat pe sistemul de taxi deja existent,
doar aducând o îmbunataţire — rezervarea maşinilor şi plata doar prin aplicaţie.
Inovaţiile disruptive sunt considerate, la început,
inferioare de către majoritatea consumatorilor. Ele nu
sunt adoptate decât după ceva vreme, când serviciile
sunt îmbunătăţite.
Iar Uber nu a fost considerat niciodată inferior serviciilor de taximetrie.În 2016, însă,
într-un interviu pentru Forbes, Christensen ajunge la concluzia că Uber este, totuşi,
o inovaţie disruptivă. De ce? El spune că nu intrarea la baza pieţei este elementul
definitoriu, în acest caz, ci faptul că Modelul de Afacere Uber nu este deloc
atractiv concurenţei.

Un articol scris de Todd Belveal prezintă patru elemente regăsite în cadrul unei

pieţe prielnice pentru disrupţie:

1. Puterea este consolidată, aici apare fenomenul de Oligopol care presupune

că o companie deţine majoritatea pieţei.

2. Tehnologia folosită de către consumatori este învechită,

3. Practicile companiilor nu se schimbă, deşi consumatorii dau semne că ar

avea nevoie de acest lucru,

4. Rezultatele cercetărilor de piaţă îţi susţin argumentele.

Altfel spuse, Inovaţiile Disruptive sunt un joc nesigur. Un joc nesigur care trebuie
jucat. Iar cu ajutorul unui proces de inovaţie bine pus la punct, riscurile pot fi reduse
la minim, servind la început o nişă limitată de consumatori. Ele, la rândul lor, sunt
limitate în ceea ce priveşte performanţa, considerate eronate de către concurenţă,
însă pe termen lung pot garanta succesul. De fapt, nu numai succesul, ele fiind
capabile să răstoarne o intreagă industrie.Merită să joci acest joc? Exemplele
actuale — Airbnb, Netflix şi chiar şi Uber ne arată că da, merită din plin!