Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
IV.1. Lectia de Religie
IV.1. Lectia de Religie
Tipuri de lecție
Conținutul educației religioase este împărțit în unități de conținut care vor fi transmise și asimilate pe
parcursul unei lecții. Lecțiile de religie se desfășoară în școală, sub conducerea profesorului de religie sau a
preotului profesor (Șebu, Metodica).
Prin urmare, lecţia poate fi definită ca "activitate comună a învăţătorului/profesorului cu elevii unei
clase, în vederea realizării unor obiective instructiv-educative determinate, în cadrul căreia
învăţătorul/profesorul asigură predarea unui conţinut, organizează şi dirijează activitatea de învăţare a
elevilor".
În ansamblul formelor de lucru desfăşurate cu elevii, lecţia deţine un loc important, constituind o formă
principală de activitate a diadei profesor-elev. Înrădăcinată în practica şcolară de multă vreme, "lecţia a
demonstrat o adevărată perenitate, situându-se în prim-planul formelor de lucru cu elevii". Prin ordonarea logică
a conţinutului instruirii în unităţi didactice corespunzătoare fiecărei lecţii, ansamblul lecţiilor asigură predarea
sistematică a disciplinelor de învăţământ, inclusiv a religiei, şi realizarea obiectivelor pedagogice proprii
acestora. Concomitent cu realizarea obiectivelor instructive, prin exerciţiul duhovnicesc pe care îl realizează,
lecţia de religie constituie activitatea cu rol hotărâtor în planul dezvoltării capacităţilor intelectuale şi religioase
ale elevilor.
Prin întreaga organizare şi desfăşurare, lecţia de religie exercită o influenţă sistematică cu funcţie
formativă sub raportul modelării unor trăsături de personalitate, având incidenţă puternică asupra randamentului
şcolar al elevilor şi al formării caracterului moral-religios al acestora (Timiș).
Tipuri de lecție:
Principalul criteriu de clasificare a tipurilor de lecții este sarcina didactică dominantă (care poate fi
comunicarea de cunoștințe, formarea priceperilor și a deprinderilor, recapitularea și sistematizarea, verificarea
rezultatelor). În funcție de obiectivul didactic predominant, există diferite tipuri de lecții: lecția de transmitere și
însușire de noi cunoștințe; lecția de formare a deprinderilor intelectuale și practice; lecția de recapitulare și
sistematizare a cunoștințelor; lecția de evaluare a cunoștințelor; lecția mixtă.
a)Lecția mixtă urmăreşte realizarea aproximativ în aceeaşi măsură a mai multor sarcini didactice
(comunicare, sistematizare, fixare, verificare).
Principalele etape lecţiei mixte sunt:
1. moment organizatoric (este momentul în care profesorul ia contact cu clasa, având și rol educativ;
după rostirea rugăciunii de început, se interesează de motivul absenței elevilor, sugerând vizitarea colegilor
bolnavi; se pregătesc apoi condițiile materiale necesare desfășurării lecției);
2. verificarea cunoștințelor din lecția precedentă (se verifică activitatea suplimentară – prin sondaj sau la
toți elevii – și lecția de zi; se va evita verificarea formală, de control exterior; în cazul în care constată greșeli
comune, profesorul va supune atenției întregii clase lămurirea și corectarea acestora);
3. pregătirea pentru lecția nouă (în această etapă, profesorul creează atmosfera adecvată în vederea
atingerii obiectivelor propuse; în acest scop se pot folosi rugăciuni, cântări bisericești, fragmente din literatura
religioasă, întrebări care să facă legătura dintre conținutul vechi și cel care urmează să fie predat);
4. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse (această etapă are drept scop trezirea
și dezvoltarea interesului elevilor pentru tema propusă, conștientizarea finalităților lecției de către elevi și
orientarea învățării către scopuri precise);
5. comunicarea noilor cunoștințe (cunoștințele transmise elevilor trebuie să fie în concordanță cu
programa școlară și să fie conforme cu adevărul religios; în acest sens se vor evita „lecturile pioase” care
deformează adevărul religios);
6. fixarea noilor cunoștințe (nu este întotdeauna indicat să facem această fixare prin repetarea lecţiei;
fixarea noilor cunoștințe se poate realiza prin: dialog pe tema lecției, rezolvarea unui test, învățarea unei poezii
sau cântări religioase, citirea unei povestiri, rezolvarea unor rebusuri, organizarea unor jocuri, concursuri;
fixarea cunoștințelor trebuie să vizeze ideile esențiale; nu se urmărește aprecierea și notarea cunoștințelor noi; în
cazul în care profesorul a omis ceva sau elevii nu au înțeles anumite elemente de conținut, se pot face corecturile
și completările necesare);
7. aprecierea, asocierea, generalizarea (aprecierea propune analiza elementelor pozitive și negative,
urmând deliberarea conștientă a lor și tragerea unor concluzii raționale; asocierea urmărește stabilirea de corelații
între atitudinile personajelor din lecție, sau între ele și alte personaje cunoscute; asocierea se poate realiza prin
întrebări sau prin citirea unor fragmente din literatura religioasă; aprecierea și asocierea îl conduc pe elev la
desprinderea concluziei finale, spre generalizare, care se constituie într-un enunț, un îndreptar pentru viața
creștină);
8. evaluarea (profesorul trebuie să evalueze activitatea elevilor pe tot parcursul orei);
9. activitatea suplimentară (poate fi dată sub diferite forme: răspunsul la întrebări, copierea unor texte
din Sfânta Scriptură, alcătuirea unor propoziții folosind cuvintele noi, memorarea unei poezii sau a unui verset,
etc.; se pot da indicații referitoare la modul de rezolvare a activității suplimentare pentru acasă);
10. încheierea (elevii rostesc împreună cu profesorul rugăciunea).
b) Lecția de transmitere și însușire de noi cunoștințe se foloseşte cu precădere când profesorul are de
transmis un volum mai mare de cunoştinţe şi de o complexitate mai ridicată.
În acest tip de lecție se parcurg etapele:
1. moment organizatoric;
2. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse;
3. transmiterea noilor cunoștințe;
4. fixarea noilor cunoștințe;
5. aprecierea, asocierea, generalizarea;
6. activitatea suplimentară;
7. încheierea.
c) Lecția de formare a deprinderilor: Pe lângă asimilarea de către elevi a cunoștințelor religioase, prin
predarea religiei se urmărește și formarea unor deprinderi intelectuale și practice.
Specifică pentru acest tip de lecţie este ponderea însemnată pe care o ocupă activitatea independentă a
elevilor, consacrată efectuării de exerciţii, de teme, de lucrări practice. "Prin comportamente acţionale, cum ar
fi priceperi, deprinderi, algoritmi, precum şi prin activitatea destinată formării, consolidării şi perfecţionării
acestor acte, se adânceşte înţelegerea, se fixează şi se sistematizează cunoştinţele însuşite de elevi".
În aceste lecții se parcurg mai multe etape:
1. moment organizatoric;
2. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse;
3. actualizarea unor cunoștințe;
4. efectuarea activității intelectuale și/sau practice;
5. analiza, aprecierea modului de formare a deprinderii;
6. activitatea suplimentară;
7. încheierea.