Sistemul instituțional european.

Triunghiul decizional al Uniunii Europene

Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor acesteia,
astfel încât în domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt luate la nivel european, de
către instituţiile europene.

Principalele trei instituţii decizionale sunt: Parlamentul European (care reprezintă

cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia), Consiliul Uniunii Europene (reprezentând
Statele Membre) şi Comisia Europeană (care urmăreşte interesele Uniunii Europene). Acest
“triunghi instituţional” elaborează politici şi adoptă acte (regulamente, directive, decizii) care sunt
aplicate pe tot teritoriul UE. Aplicarea normelor UE este supravegheată de către Curtea de
Justiţie a Comunităţilor Europene, iar partea financiară a activităţilor este verificată de către
Curtea de Conturi Europeană.
Pe lângă instituţii, UE include o serie de organisme specializate, cu rol financiar,
consultativ etc.

1.COMISIA EUROPEANA
Comisia Europeană este o instituţie independentă de guvernele naţionale, reprezentând
şi apărând interesele UE.
Istoric:
Consiliul a fost înfiinţat prin tratatele fondatoare, în anii 1950. Instituţia corespunzătoare
a CECO se numea Înalta Autoritate. Ca şi în cazul Consiliului, a existat câte o Comisie pentru
fiecare comunitate, până la intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune, în 1967.
Funcţii: Comisia Europeană are patru funcţii principale:
-Dreptul de iniţiativă: Comisia deţine dreptul de iniţiativă în elaborarea actelor
comunitare. În elaborarea propunerilor legislative, Comisia colaborează cu grupuri de interese,
cu organismele consultative (Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor) şi solicită
opinia guvernelor şi parlamentelor naţionale, precum şi a unor comitete şi grupuri de experţi. De
asemenea, trebuie aplicat principiul subsidiarităţii, conform căruia trebuie propusă o acţiune la
nivelul UE numai dacă se consideră că problema respectivă nu poate fi rezolvată eficient prin
acţiuni întreprinse la nivel local, regional sau naţional. În cadrul pilonilor al doilea (PESC) şi al
treilea (Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală), dreptul de iniţiativă nu aparţine
exclusiv Comisiei, aşa cum se întâmplă în primul pilon (Comunităţile Europene).
-Gestionarea şi implementarea politicilor, programelor şi bugetului UE: Comisia
Europeană supraveghează cheltuielile efectuate din bugetul UE de către autorităţile naţionale şi
locale, fiind la rândul ei supravegheată de Curtea de Conturi Europeană. Comisia gestionează
şi politicile UE. De exemplu, în cadrul politicii în domeniul concurenţei, Comisia autorizează sau
interzice concentrările economice. De asemenea, Comisia gestionează o serie de programe
comunitare în domenii variate, de ex. Erasmus, în domeniul educaţiei, Programul Cadru pentru
cercetare.
-„Gardianul” tratatelor: Comisia veghează la aplicarea dispoziţiilor Tratatelor şi a
deciziilor luate în cadrul acestora. În cazul în care Comisia estimează că un stat membru nu şi-a
îndeplinit vreuna dintre obligaţiile care îi revin, în conformitate cu tratatele, Comisia poate emite
un aviz motivat, adresând o scrisoare oficială Guvernului respectiv, iar în cazul în care statul
respectiv nu ia măsuri de îndreptare a situaţiei, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie.
-Reprezentare la nivel internaţional: Comisia reprezintă Uniunea Europeană în forumuri
internaţionale, precum Organizaţia Mondială a Comerţului. De asemenea, în responsabilitatea
Comisiei revine negocierea acordurilor internaţionale, în numele Uniunii Europene. Comisia
este autorizată să deschidă şi să conducă, în numele Uniunii Europene, negocieri cu state terţe
sau cu organizaţii internaţionale. În ceea ce priveşte acordurile încheiate cu statele candidate,
rolul de negociator îi revine, în practică, Comisiei Europene.

Procedurile de control al Comisiei Europene: Comisia este responsabilă politic în faţa

Parlamentului European, trebuind să participe la toate sesiunile acestuia şi să răspundă, în scris
sau oral, la întrebările acestuia. Parlamentul European poate adopta, cu o majoritate de 2/3, o
moţiune de cenzură, caz în care întreaga Comisie este obligată să demisioneze.Preşedintele
Comisiei Europene poate cere unui comisar să demisioneze, iar acesta trebuie să facă acest
lucru, dacă ceilalţi comisari aprobă această decizie.

Componenţă: Membrii Comisiei Europene, denumiţi neoficial „comisari europeni”, numiţi

pe o perioadă de 5 ani. Comisarii îşi exercită funcţia independent, în interesul general al Uniunii.
O nouă Comisie este numită, în termen de şase luni de la data alegerilor pentru
Parlamentul European, printr-o procedură, conform căreia mai întâi guvernele Statelor Membre
desemnează, de comun acord, Preşedintele Comisiei, care, după ce i se aprobă numirea de
către Parlamentul European, alege, la rândul său, împreună cu Statele Membre, ceilalţi membri
ai Comisiei. Noua Comisie este supusă aprobării, în ansamblu, de către Parlamentul European,
iar numirea oficială este făcută de Consiliu, prin vot în majoritate calificată. Comisarii sunt aleşi
dintre personalităţile politice ale Statelor Membre. Unii dintre ei au fost miniştri în statul de
origine.
Odată aleşi, ei nu mai reprezintă interesele naţionale, ci pe cele ale UE.În prezent,
Comisia Europeană are 27 de membri, câte unul din fiecare Stat Membru. Actualul mandat al
Comisiei durează până în 2009. Preşedinte este José Manuel Durrão Barroso, din partea
Portugaliei.

Organizare: Comisia se reuneşte o dată pe săptămână, de obicei miercurea, la

Bruxelles. De asemenea,Comisarii participă la reuniunile Parlamentului European.
Comisia este cea mai mare instituţie a Uniunii Europene din punctul de vedere al
efectivului său de angajaţi (aproximativ 25.000), dintre care aproape un sfert lucrează în
domeniul traducerilor şi al interpretărilor.
Personalul Comisiei este organizat în direcţii generale (DG) şi servicii. Fiecare direcţie
generală are în responsabilitatea sa un anumit domeniu şi este condusă de un director general,
responsabil în faţa unuia dintre comisari. Propunerile legislative sunt elaborate în cadrul acestor
direcţii generale, dar devin oficiale numai când sunt adoptate, prin vot majoritar, în reuniunile
săptămânale ale Comisiei.
Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles (Clădirea Berlaymont), în Belgia, dar unele
birouri se află în Luxembourg. În plus, Comisia are reprezentanţe în Statele Membre şi delegaţii
în statele candidate şi în state terţe.

2.CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Denumit şi Consiliul de Miniştri, Consiliul Uniunii Europene reprezintă Statele Membre,
la reuniunile sale participând miniştri ai acestora.
Istoric: Consiliul a fost înfiinţat prin tratatele fondatoare, în anii 1950. Spre deosebire de
Parlamentul European, care a fost, încă din 1958, o instituţie comună pentru toate cele trei
Comunităţi Europene, a existat câte un Consiliu pentru fiecare comunitate, până la intrarea în
vigoare a Tratatului de fuziune, în 1967.
Funcţii: Consiliul are şase funcţii principale:
 -Funcţia legislativă: Cea mai mare parte a legislaţiei UE este adoptată de către Consiliu,
împreună cu Parlamentul European.
-Coordonarea politicilor Statelor Membre: Consiliul UE coordonează politicile economice
ale Statelor Membre, în baza unor orientări generale în acest domeniu. De asemenea, Consiliul
este responsabil cu „metoda deschisă de coordonare”, aplicată în domenii precum educaţia,
ocuparea forţei de muncă sau sănătatea publică.
-Încheierea acordurilor internaţionale între UE şi alte state sau organizaţii internaţionale:
Consiliul semnează acorduri între UE şi state nemembre sau între UE şi diferite organizaţii
internaţionale.
În interiorul UE, Consiliul poate încheia acorduri între Statele Membre în domenii cum ar
fi impozitarea, dreptul societăţilor comerciale, protecţia consulară, precum şi în cadrul pilonului
al treilea.
-Funcţia bugetară: Bugetul UE este decis anual de către Consiliul UE, împreună cu
Parlamentul European, Consiliul luând deciziile finale cu privire la cheltuielile obligatorii.
-Elaborarea politicii externe şi de securitate comună (PESC): Politica externă,
securitatea şi apărarea sunt domenii în care fiecare Stat Membru acţionează independent. Cu
toate acestea, acţiunea comună se dovedeşte, de multe ori, mai eficientă. Statele membre UE
iau decizii comune în acest domeniu, în cadrul Consilului UE, principalul for de desfăşurare a
cooperării interguvernamentale în acest domeniu.
Secretarul general al Consiliului UE deţine funcţia de Înalt Reprezentant pentru PESC,
asistând Consiliul înelaborarea şi în aplicarea deciziilor politice. De asemenea, poate derula, în
numele Consiliului, dialog politic cu state terţe. Pentru a putea răspunde mai eficient la crizele
internaţionale, a fost creată o „Forţă de reacţie rapidă”, care poate îndeplini numai misiuni
umanitare, misiuni de salvare, de menţinere a păcii şi alte misiuni de gestiune a crizelor. În
astfel de operaţiuni, Consiliul este asistat de Comitetul Politic şi pentru Securitate, Comitetul
Militar al Uniunii Europene şi Statul Major Militar al Uniunii Europene.
-Coordonarea cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală: Pentru a combate
infracţiunile transfrontaliere, este necesară o cooperare între tribunalele, forţele de poliţie,
serviciile vamale şi serviciile de imigraţie din toate Statele Membre.
Componenţă: Consiliul Uniunii Europene este compus din miniştri ai Statelor Membre,
abilitaţi să angajeze prin voturile lor guvernele pe care le reprezintă. Membrii Consiliului sunt
deci responsabili din punct de vedere politic în faţa parlamentului statului din care vin şi în faţa
opiniei publice.
Componenţa Consiliului Uniunii variază funcţie de subiectele abordate. Sunt astfel
posibile nouă formaţii:
- Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE);
- Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN);
- Consiliul Ocupării Forţei de Muncă, Politicii Sociale, Sănătăţii şi Consumatorilor
(EPSCO);
- Consiliul Competitivităţii, Consiliul Cooperării în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne
(JAI);
- Consiliul Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei (TTE);
- Consiliul Agriculturii şi Pescuitului;
- Consiliul Mediului;
- Consiliul Educaţiei, Tineretului şi Culturii.
Fiecare dintre acestea reuneşte miniştrii de resort ai Statelor Membre. Formaţia CAGRE
are responsabilităţi largi de politică generală, astfel încât la reuniune poate participa orice
ministru sau secretar de stat, a cărui pariticipare este necesară.
Preşedinţia este deţinută de către fiecare Stat Membru timp de şase luni, prin rotaţie, şi
are rolul de a organiza şi prezida reuniunile şi de a veghea la coerenţa şi la continuitatea
procesului de decizie.
 Coreper: Fiecare Stat Membru are la Bruxelles o misiune permanentă (reprezentanţă),
condusă de un ambasador. Ambasadorii, denumiţi „reprezentanţi permanenţi”, se reunesc
săptămânal în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper), pentru a pregăti lucrările
Consiliului, pe baza rapoartelor grupurilor de lucru specializate, formate din experţi din fiecare
Stat Membru.
Coreper efectuează un prim studiu al propunerilor şi proiectelor de documente înaintate
de către Comisia
Europeană. Rezultatele discuţiilor din cadrul Coreper se reflectă în ordinea de zi a
Consiliului UE. Aceasta include puncte de tip A, care sunt supuse votului fără a fi discutate, ca
urmare a acordului din cadrul Coreper, şi puncte de tip B, care trebuie discutate în Consiliu şi
pentru care Coreper formulează posibile opţiuni şi soluţii.
Reguli de vot: În funcţie de domeniu (a se vedea şi funcţia legislativă a Parlamentului
European, deciziile în Consiliul UE sunt adoptate prin vot în unanimitate, în majoritate simplă
sau, cel mai adesea, prin vot în majoritate calificată. În sistemul votului în majoritate calificată,
fiecare Stat Membru deţine un anumit număr de voturi, ponderea fiind diferită.
În momentul de faţă, pentru ca o decizie să fie adoptată prin votul în majoritate calificată,
sunt necesare 255 de voturi favorabile (73,9%), din totalul de 345. Pe lângă numărul minim de
voturi, pentru ca o decizie să fie adoptată, este necesar şi ca majoritatea Statelor Membre
(uneori 2/3) să fi votat favorabil. În plus, orice Stat Membru poate cere să se verifice că totalul
voturilor favorabile reprezintă cel puţin 62% din totalul populaţiei UE.
Sediul Consiliului UE este la Bruxelles, în Belgia (Clădirea Justus Lipsius). O serie de
reuniuni au însă loc la Luxembourg.

3.PARLAMENTUL EUROPEAN
Parlamentul European este singura instituţie a Uniunii Europene ai cărei membri sunt
aleşi direct de către cetăţenii Statelor Membre.
Istoric: A fost înfiinţat prin tratatele fondatoare ale Comunităţilor Europene. Comunitatea
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) avea o Adunare Comună, care s-a transformat,
după crearea celorlalte două comunităţi, Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), în Adunarea Parlamentară Europeană,
fiind comună pentru toate cele trei comunităţi. Denumirea de Parlamentul European o are din
1962. Iniţial a avut un rol pur consultativ, puterile sale au fost însă extinse prin fiecare tratat
semnat.
Funcţii: Parlamentul European are trei funcţii principale:
-Funcţia legislativă: În cadrul Uniunii Europene, puterea legislativă este deţinută de către
Parlamentul European, alături de Consiliul Uniunii Europene. În adoptarea legislaţiei comunitare
(actele adoptate în cadrul primului pilon al UE, Comunităţile Europene), de cele mai multe ori
este aplicată procedura de codecizie, în care Parlamentul şi Consiliul UE se află la egalitate. În
alte domenii însă, cum ar fi aderarea la UE a unui nou stat, este necesar doar avizul conform al
PE, care poate aproba sau respinge propunerea respectivă, fără să o poată modifica. Există şi
domenii în care Consiliul UE are doar obligaţia de a consulta Parlamentul. Este, între altele,
cazul agriculturii şi al politicii economice.
În plus, Parlamentul poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri legislative şi
examinează programul anual de lucru al Comisiei, indicând actele pe care le doreşte a fi
adoptate.
-Controlul democratic asupra celorlalte instituţii europene, funcţie exercitată prin: aprobarea
numirii preşedintelui Comisiei Europene şi apoi a întregului colegiu al comisarilor, în ansamblu;
posibilitatea de obliga toţi membrii Comisiei Europene să demisioneze, prin votul unei moţiuni
de cenzură (cu o majoritate de 2/3). De asemenea, Comisia prezintă periodic Parlamentului
rapoarte, cum ar fi: Raportul anual al Comisiei privind funcţionarea Comunităţilor sau Raportul
anual privind execuţia bugetului.
 Pe lângă acestea, membrii Parlamentului European au posibilitatea de a adresa
întrebări, în scris şi oral, membrilor Comisiei Europene, la care aceştia sunt obligaţi să
răspundă. De asemenea, membrii PE adresează periodic întrebări Consiliului UE. Cetăţenii UE
pot depune petiţii la Parlament, în urma cărora, dacă se consideră necesar, pot fi constituite
comisii de anchetă, pentru examinarea cazului respectiv.
-Funcţia bugetară: Bugetul UE este stabilit, în fiecare an, de către Parlament şi de către
Consiliul Uniunii
Europene, pe baza propunerii Comisiei. În două lecturi succesive, Parlamentul poate propune
modificări ale sumelor alocate sau ale repartizării acestora în anumite secţiuni ale bugetului.
Bugetul Uniunii Europene intră în vigoare după ce este semnat de către preşedintele
Parlamentului, de regulă, în luna decembrie.
În plus, Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului monitorizează modul în care
este utilizat bugetul. În fiecare an, gestionarea de către Comisie a bugetului pentru anul
financiar anterior este supusă aprobării Parlamentului („descărcarea de gestiune”).
Alegeri: Primele alegeri prin vot universal direct au avut loc în iunie 1979. Membrii
Parlamentului sunt aleşi pe o durată de 5 ani. Orice cetăţean al Uniunii Europene poate vota
sau candida la alegerile europene în ţara în care locuieşte, indiferent de naţionalitatea sa.
Componenţă: În prezent, Parlamentul European are 785 de membri din cele 27 de state
membre UE. Prin Numărul de mandate este repartizat pe ţări, în funcţie de mărimea acestora.
Astfel, Germania are cel mai mare număr de membri (99), iar Malta pe cel mai mic (5).
În ceea ce priveşte următorul mandat, în principiu, numărul maxim de deputaţi este de 736.
Preşedintele reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile
internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului, precum şi întâlnirile Biroului şi
ale Conferinţei Preşedinţilor Grupurilor Politice. Preşedintele PE participă şi la reuniunile
Consiliului European, unde prezintă punctul de vedere al PE cu privire la problemele aflate pe
ordinea de zi.
Grupuri politice: Deputaţii în Parlamentul European sunt grupaţi în funcţie de afinitatea
politică şi nu de naţionalitate. În prezent există opt grupuri politice în Parlamentul European:
Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, Grupul
Socialist, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Grupul Uniunea pentru
Europa Naţiunilor, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Grupul Confederal al Stângii Unite
Europene/Stânga Verde Nordică, Grupul Independenţă şi Democraţie şi Grupul Identitate,
Tradiţie, Suveranitate.
Organizare: În lucrul Parlamentului European, se disting două etape:
- pregătirea sesiunilor plenare, în comisiile parlamentare. Înaintea fiecărui vot din cadrul
şedinţelor
plenare, grupurile politice examinează rapoartele elaborate de comisiile parlamentare şi depun
amendamente.
- sesiunile plenare, în cadrul cărora sunt analizate propunerile legislative şi sunt votate
eventuale amendamente.
Sediul: Parlamentul European se reuneşte în plen, la Strasbourg, o săptămână în
fiecare lună. Unele reuniuni plenare au loc la Bruxelles, unde se ţin şi reuniunile în cadrul
comisiilor. Secretariatul general al Parlamentului European se află la Luxemburg.
În fiecare stat membru al Uniunii se găseşte câte un Birou de informare al Parlamentului.