Florea Alexandra-Cosmina

Master Limbă și comunicare

Anul I

Protocronismul în spațiul cultural românesc

Protocronismul, cuvânt care provine din limba greacă, din protos „primul” și „chronos”
timp, este definit ca fiind un curent idealist naționalist, care a început încă din vremea Junimii lui
Titu Maiorescu, s-a opus vehement sincronismului lovinescian, a căpătat un caracter puternic
naționalist, devenind un instrument al regimului propagandist în timpul comunismului și are
susținători și astăzi. Conceptul mai este numit, cu sens peiorativ, dacomanie sau tracomanie iar
adepții lui se numesc dacologi.

Specialiștii atribuie începuturile protocronismului românesc profesorului universitar,

eseist și critic literar, Edgar Papu, care, publică în anul 1976, în revista Secolul 20 un articol
intitulat Protocronismul românesc. Acesta susținea propensiunea universală a culturii române și
numea protocronismul o stare de echilibru în cultura românească, opunându-se adepților lui
Lovinescu care riscau să devină propagatori ai lipsei de originalitate: „ protocronismul este una
din trăsăturile dominante și definitorii ale literaturii noastre în context mindial”. Acesta il
considera pe Dimitrie Cantemir un scriitor care a anticipat romantismul iar pe Mihai Eminescu,
un precursor al sociologiei:„ În primul rând urmează să stabilim că Dimitrie Cantemir, cu o
anticipare de peste o sută de ani, şi în cu totul alt context de împrejurări creează tipul byronean,
omul însingurat, izolat pe culmi, cu conştiinţa sigură a superiorităţii sale faţă de restul lumii,
figură care va prolifera enorm şi variat în romantismul european de la Moise a lui Vigny până
la Demonul  lui Lermontov şi Oreghin a lui Puşkin, de la Luceafărul lui Eminescu până
la Zarathustra lui Nietzche.” În anul 1991, scriitorul își reia ideile în articolul numit Problema
protocronismului, publicat în revista Românul- magazin cultural. El consideră că Învățăturile lui
Neagoe Basarab către fiul său Theodosie anticipează curentul baroc și este predecesor al lui
Cervantes: „În sfârşit, tot cu mai bine de un veac, Neagoe Basarab, în altă ordine de interese, îl
precedă şi pe Cervantes. Domnitorul, spune el, se cere a fi drept şi imparţial în judecăţile pe
care le are de îndeplinit, nici de darurile bogatului nici de lacrimile săracului. Sunt exact
aceleaşi cuvinte şi aceleaşi idei cu care Don Quijote îl va instrui pe Sancho când acesta se
pregătea să plece ca ocârmuitor al pretinsei insule Barataria.” Pe Heliade cu al său Zburătorul
îl numește anticipator al psihanalizei deoarece ingenua copilă este capabilă să se autoanalizeze,
să descrie cu precizie propria criză fără să știe ce a descries. Versurile luate drept exemplu sunt:
„Îmi cere, nu-ș ce-mi cere/ Și nu știu ce i-aș da…”. Vasile Alecsandri este considerat primul
poet impresionist: „Pastelul lui Alecsandri,  Lunca Siretului  cu acei arbori matinali
din care se desprindea, ca din solzii unui balaur câte-o frântur ă din prezen ţa
dragonului protector al Chinei, parcă ar reproduce un tablou din dinastia Tang.
Iată, deci, şi impactul lui Alecsandri cu pictura. Tot acest proces a avut loc

1
nu  după, ci  înainte  şi  în timpul  deceniului 1870-80. De aceea,
prin  Pastelurile  sale, Alecsandri este primul poet impresionist al lumii.” Mihai
Eminescu este dat drept exemplul cel mai clar al protocronismului românesc deoarece, prin
Oda sa, aduce la lumină problema existențialismului cu mult înaintea filozofului german Martin
Heidegger: „Sfârşitul Odei devine extrem de edificator în această privinţă: Ca să pot muri
liniştit/Pe mine mie redă-mă. Cu câtă forţă a expresiei se afirmă un conţinut spiritual atât de
nou pentru vremea când a fost pronunţat!” Marele poet național este considerat și vizionar al
felului în care va arăta orașul modern, un oraș tentacular, imagine obsedantă în secolul XX, pe
care acesta reușește să o surprindă în poemul Privesc orașul, furnicar.

Un alt exemplu edificator al protocronismului românesc, pe care Edgar Papu îl oferă în

articolul citat, este cel al lui Ioan Slavici, care reușește să ofere un model de subtilă investigație
psihologică, preocupare ce apare abia în secolul XX în literatură, în nuvela sa, Moara cu noroc.
Iar Ion Creangă, în Amintiri din copilărie, sparge orice perspectivă asupra copilului idealizat și
oferă o imagine a celui real: „La această realizare l-a ajutat nu numai memoria trecutului, ci şi
continua experienţă a prezentului ca institutor. În această calitate el a păstrat un permanent
contact viu cu vârsta copilăriei, ceea ce a contribuit enorm să-i împrospăteze amintirile. Aşa a
apărut cu cele  bune şi cu cele rele ale sale Nică a lui Ştefan a Petrii, cu fuga la scăldat, cu
poznele ce-o necăjeau pe biata Smaranda, dar şi cu vioiciunea sa promiţătoare. În fond, el n-a
săvârşit delicte grave, ci simple copilării, mici isprăvi de băiat neastâmpărat. Destul că Ion
Creangă a deschis astfel o pagină nouă în istoria protocronismului românesc. Dar tocmai, prin
aceasta el atinge universalitatea. Contribuţia protocronică a lui Creangă coincide cu cel mai
larg domeniu al realităţii dintre toate în care s-au situat până acum diferitele vederi asupra
copilului.”

Ne-am oprit asupra numelor marilor clasici ai literaturii române însă Edgar Papu continuă
demonstrația de protocronism românesc cu exemple edificatoare din Camil Petrescu, Mateiu
Caragiale, Marin Sorescu, Nichita Stănescu.

În anii comunismului, în contextul dictaturii propagandiste și al cultului personalității

dictatorului, ideea de protocronism este folosită pentru a promova un trecut idealizat al țării.
Istoria națională este deformată, rescrisă și se vehiculează în exces ideea superiorității culturii
autohtone în fața oricărei influențe străine. Apar filme precum Dacii (1966), Mihai Viteazul
(1971) și altele, în care unele replici susțin desprinderea de tot ce e străin: „Ce a făcut europa
când eu eram la greu?” (Mihai Viteazul), „Cu capul plecat poate trăi un om, o vreme. Nu o țară,
un neam, tot timpul! (Buzduganul cu trei peceți, 1977), „Beți din vinul acestui pământ unde s-a
născut Dionysos.” (Dacii), și exemplele pot continua în toate domeniile, de la poezie și proză, la
filozofie și presă unde s-au depus eforturi pentru a demonstra vechimea și importanța pe plan
mondial a românilor.

După anii 1990 ideea protocronismului românesc este continuată de câțiva adepți ai
curentului precum Iosif Constantin Drăgan, în revista Noi, tracii, Napoleon Săvescu etc.

2
 Bibliografie

Georgiu, Grigore, Istoria culturii române moderne, Editura Comunicare.ro, 2002

Țene, Ionuț, Edgar papu sau actualitatea protocronismului românesc, în revista Luceafărul,
Nr.2, Anul XI, februarie 2019

replici.net

ro.wikipedia.org