Bilet 40 Reversibilitatea leg Ag-R pt Ag.

Afinitate,aviditate. Afinitatea Ig si TCR.

Am sa incept cu legaturi ca sa aiba sens.(sunt in
cartea de tehnici ale lui cianga)
Legaturi implicate in formarea complexului Ag-Ac:

Legaturile care intervin in formarea complexului ag-ac sunt necovalente si realtiv

slabe:

 legaturi electrostatice(ionice)
 legaturi de hidrogen
 legaturi van de Waals
 legaturi hidrofobe

Se remarca faptul ca toate timpurile de legaturi descrise mai sus depinde de

distanta dintre cele 2 molecule,cu cat aceasta e mai mica, mai multe molecule de
apa sunt excluse si forta de legare creste.O astfel de distanta mica intre norii
electronici ai epitopului si paratopului poate fi atinsa atunci cand exista o
complementaritate a celor doua structuri. Cu cat suprafata de contact(de
"potrivire") e mai mare, cu atat forta de atractie e mai mare.

Interventia exclusiva a legaturilor non-covalente in procesul de asociere face ca

reactie dintre ag-ac sa fie una reversibila,ceea ce inseamna ca, odata format,
complexul ag-ac se poate disocia.

Demonstratia reversibilitatii reactie ag-ac poate fi facuta de o maniera foarte

simpla, cu ajutorul unui experiment in care sunt folosite haptene si un sac format
dintr-o membrana de dializa, care permite trecerea haptenelor, dar nu si a ac.Pe
scurt, in interiorul sacului sunt introduse haptene si ac specifici haptenelor.Sacul
este mai intai scufundat intr-un lichid pana la atingerea unei stari de echilibru in
care numarul de molecule de haptene libere dinauntrul sacului de dializa si din
afara lui se egalizeaza.Apoi,lichidul din afara sacului va fi inlocuit continuu,ceea ce
inseamna ca haptenele din acest compartiment vor fi indepartate din sistem, ceea
ce va duce la perturbarea echilibrului dintre moleculele aflate in interiorul sacului
si cele din exterior.In aceasta situatie, moleculele din interiorul sacului incearca sa
atinga din nou starea de echilibru si o parte din ele vor traversa mb de
dializa.Dupa o perioada de timp de inlocuire a lichidului din afara sacului, se
constata ca in interiorul acestuia nu numai ca nu mai exista molecule libere de
haptena,dar nu mai exista nici molecule legate la ac.Acest lucru atesta faptul ca
legatura dintre ac si ag a putut fi desfacuta si ag eliberat.Asocierea epitopului cu
paratopul poate fi definita printr-o ecuatie:

Ag+ Ac↔Ag-Ac

Kinetica asocierii si disocierii din cadrul reactiei ag-ac respecta legea aciunii
maselor si poate fi reprezentata prin ecuatia:

Ka[Ag][Ac]=Kd[AgAc]

unde [Ag] si [Ac] sunt concentratiile ag si ac liberi, [AgAc] = conc complexului;

Ka =ct de asociere;

Kd=ct de disociere;

Ecuatia de mai sus poate fi scrisa puntandu-se defini ct de echilibru:

K=Ka/Kd=[AgAc]/[Ag][Ac]

La un moment dat,reactia ajunge in punctul de echilibru in care o jumatate dintre

moleculele de ac(o jumatate dintre paratopi) sunt legate(deci se regasesc in
complexele ag-ac) si o jumatate sunt libere.

[AgAc]=[Ac],ceea ce arata ca, daca afinitatea ac este mare pt haptena specifica lui,
atunci necesita o cantitate mica din acea haptena pentru a deveni saturat.Forta
de legare dintre un epitop si un paratop a fost numita afinitate.Aceasta reprezinta
suma fortelor non-covalente,de atractie si de respingere, care stabilizeaza
complexul ag-ac si este caracterizata printr-o particulara constanta de afinitate,
Ka, care este egala cu constanta de echilibru,K.
In mod similar, afinitatea poate fi definita si daca este analizata desfacerea
complexului ag-ac.

Kd=[Ag][Ac]/[AgAc]

unde Kd este constata de disociere care indica stabilitatea legaturii odata

formate.

Valoarea Ka mai poate fi determinata si de diferenta de energie(ΔG) dintre ag si

ac aflati in stare libera, pe de o parte si cea din starea complexata, pe de alta
parte:

ΔG=-RT lnKa

unde R este ct universala a gazelor, t este temperatura absoluta, ln Ka est

logaritm nat al ct de afinitate.

Termenul de afinitate descrie forta unei legaturi monovalente,paratop-epitop.In

majoritatea situatiilor, insa, antigenele sunt multivalente,prezentand o multime
de epitopi diferiti.In acest caz, legatura ag-ac poate fi descrisa corect prin ecuatia:

xAc+yAg=AcxAgy

Forta care caracterizeaza o astfel de interactiune este denumita aviditate.Aceasta

forta este caracterizata de factori care tin de heterogenicitatea ac ce leaga fiecare
epitop in parte, precum si de heterogenicitatea epitopilor.La acestea se adauga
un bonus oferit de cresterea cu ordine de marime a fortei de legare ce
caracterizeaza intregul complex.Pt a explica acest fenomen, apelam la ecuatia
care descrie diferenta de energie dintre starea libera si cea complexata, fiecare
legatura individuala epitop-paratop putand fi definita dupa cum urmeaza:

ΔG1=-RT ln K1

ΔG2=-RT ln K2,etc.

In situatia in care toate aceste legaturi au loc, atunci diferenta globala de energie
poate fi caracterizata prin ecuatia:

ΔG=ΔG1+ΔG2 etc= -RT ln K1+ - RT ln K2 = -RT(ln K1+ ln K2)=-RT ln(K1*K2)

Dar, ΔG=-RTln Kavid,deci ct de aviditate Kavid=K1*K2 etc.

Altfel spus,aviditatea nu este data de suma afinitatilor fiecarei legaturi paratop-

epitop in parte, ci de produsul acestor afinitati,reprezentand o maniera mai
corecta de caracterizare a capacitatii de legare a ac in cadrul sistemelor biologice,
comparativ cu afinitatea individuala a situsurilor de legare.O aviditatea crescuta
poate chiar compensa pt o afinitate scazuta, iar exemplul cel mai elocvent este
oferit de pentamerul de IgM,care,chiar daca,adesea, prezinta o afinitate
inferioara celei a IgG, datorita multivalentei poate lega antigenul in mod
eficient.In plus, aviditatea crescuta ce rezulta din multiple legaturi epitop-paratop
explica si de ce un complex ag-ac format din mai multe legaturi este mai putin
susceptibil la disociere.

P.S: despre afinitatea specifica pt Ig si TCR nu am gasit nicaieri...