Sunteți pe pagina 1din 6

Formarea premiselor citirii şi scrierii: să identifice literele Planeta albastră!

;
alfabetului românesc (de tipar); să realizeze corespondenţa Vreau să ştiu;
între limbajul oral şi cel scris, exersînd pregrafismele, SoS Pămîntul;
elementele premergătoare scrierii Măsurăm timpul,
Februarie

Formarea reprezentărilor elementare matematice: să Schimbările sezoniere;


evidenţieze relaţii cantitative dintre două grupuri de obiecte apa, aerul, pămîntul şi
cu ajutorul cuvintelor mult, cîte unul, tot atît, mai multe focul – prieteni sau
obiecte şi cu un singur obiect; să identifice clepsidra, duşmani?
ceasornicul şi funcţiile lor Educaţia pentru mediul natural şi
cultura ecologică: să caracterizeze grupurile de obiecte vii şi
nerte din natura înconjurătoare; să manifeste atitudine
grijulie, participativă în natură; să evalueze influenţa
factorilor ecologici, abiotici şi biotici asupra organismelor vii
Educaţia pentru sănătate: să respecte regulile de igienă
personală şi colectivă
Educaţia fizică: să-şi dezvolte coordonarea mişcărilor,
orientarea în spaţiu, simţul ritmului şi al echilibrului
Educaţia literar-artistică: să recite expresiv poezii simple, să
repovestească, în baza întrebărilor, conţinutul unei poveşti
scurte, povestiri
Arte plastice: să realizeze corespondenţe între procedeele
de reflectare artistico-plastică a obiectelor din mediul
înconjurător, diverse mijloace de expresie (formă, structură,
culoare; punctul, linia, ritmul, compoziţia plastică) şi
conţinutul operelor de artă plastică
Educaţia muzicală: să recunoască sonoritatea diferitelor
instrumente muzicale, identificîndule la auz din ţesătura
muzicală, să povestească cum se produce sunetul, unele
amănunte despre întrebuinţarea instrumentului
III Dezvoltarea personală: să formeze atitudini pozitive faţă de Ce vreau să fiu?
săptămînă familie, viaţa familială şi realizarea rolurilor familiale Meserii
11.02-15.02 Dezvoltarea limbajului şi a comunicării: să poată exprima Subteme
IV relaţiile dintre obiecte şi fenomene, complicînd structura recomandate: cine
săptămînă enunţurilor de la propoziţii simple (nedezvoltate şi sînt părinţii mei?; ce
18.02-22.02
dezvoltate) la fraze (compuse prin coordonare şi vreau să fiu?; ce
subordonare); să valorifice în vorbire cuvinte ce meserii cunoaştem?
desemnează: denumiri de obiecte, denumiri de profesii şi (descriere, clasificare,
activităţi specifice; să pronunţe corect şi clar toate sunetele necesitate/importanţă
limbii materne pentru om, societate);
Formarea premiselor citirii şi scrierii: să Povestea cărţilor
identifice literele alfabetului românesc (de tipar); să (procesul de fabricare
efectueze analiza fonematică a unor cuvinte scurte şi să a hîrtiei/cărţii; părinţii
modeleze structura cuvîntului aplicînd semne convenţionale cărţii; Ion Creangă –
Formarea reprezentărilor elementare matematice: să povestitorul etc.).
identifice numerele naturale în concentrul 1-5, apoi în
concentrul 1-10-20 şi să diferenţieze aspectul cardinal şi
ordinal al numărului; să măsoare dimensiunile unor obiecte
şi capacităţile unor vase, aplicînd măsuri nestandardizate a
lungimii, lăţimii, a corpurilor friabile şi a lichidelor
Educaţia pentru mediul natural şi cultura ecologică: să distingă
interacţiunea omului cu mediul natural.
Educaţia pentru sănătate: să aplice reguli sanitar-igienice în
timpul servirii mesei
Educaţia fizică:să dezvolte calităţile motrice, îndemînarea, forţa,
mobilitatea, detenta.
Educaţia literar-artistică: să asculte atent textul prezentat de
către adult (recitat, povestit, lecturat) şi să răspundă la întrebări
despre mesajul emoţional al unui text literar (poezie, poveste,
povestire). Arte plastice:să realizeze corespondenţe între
procedeele de reflectare artistico-plastică a obiectelor din
mediul înconjurător, diverse mijloace de expresie (formă,
structură, culoare; punctul, linia, ritmul, compoziţia plastică) şi
conţinutul operelor de artă plastică
Educaţia muzicală:să tindă spre interpretarea lucrărilor
muzicale învăţate în situaţii cotidiene diverse (jocuri,
dramatizări, acţiuni de menaj)
Martie

I săptămînă Dezvoltarea personală: să identifice, să accepte şi să respecte Primăvara


04.03-08.03 un stil de viaţă familial sănătos Subteme
II săptămînă Dezvoltarea limbajului şi a comunicării: să regleze conştient recomandate:
11.03-15.03 şi intenţionat expresivitatea intonaţională a vorbirii (tempoul, Zilele Dochiei;
III săptămînă timbrul, intensitatea, înălţimea); să valorifice în vorbire cuvinte Vestitorii
18.03-22.03 ce desemnează: reprezentări şi conduite social-morale primăverii/oasp
Formarea premiselor citirii şi scrierii: să manifeste dorinţa de a eţii primăverii;
citi independent; să manifeste dorinţa de a scrie independent Mărţişor; 8
Formarea reprezentărilor elementare matematice: să măsoare martie: ziua
cu măsuri standardizate lungimea, lăţimea, înălţimea, grosimea, Mamei;
masa corpurilor friabile şi a volumului lichidelor cu ajutorul Ce se întîmplă
măsurilor standardizate: metru, centimetru, kilogram, litru, în natură? apa;
cardinal şi ordinal al numărului; să efectueze operaţii simple de flori de
adunare şi scădere cu 1-2 unităţi şi să recunoască simbolurile primăvară;
matematice: plus, minus, egal; să identifice soluţia unei Lucrări de
probleme pe baza condiţiilor date în formă intuitivă primăvară; un
Educaţia pentru mediul natural şi cultura ecologică: să arbore pentru
identifice anotimpul primăvara şi fenomenele specifice lui dăinuire (mediu
Educaţia pentru sănătate: să identifice factorii ce menţin de viaţă –
sănătatea, acţiunile pe care le poate întreprinde personal păduri, parcuri,
pentru a fi sănătos livezi; tipuri –
Educaţia fizică: să-şi dezvolte coordonarea mişcărilor, copaci, pomi;
orientarea în spaţiu, simţul ritmului şi al echilibrului; să formeze înfăţişare,
deprinderi motrice de bază: aruncare, prindere îngrijire,
Educaţia literar-artistică: să redea prin mijloace dramatice înmulţire,
conţinutul unor poveşti, povestiri, istorioare respectînd sau foloase,
schimbînd firul narativ al textelor anotimpuri).
Arte plastice: să manifeste creativitate şi dorinţa de
autoexprimare a emoţiilor, gîndurilor prin desen, pictură,
modelaj, aplicaţie, construcţie; să aplice independent şi
conştient unele tehnici simple, procedee specifice desenului,
modelajului, construcţiei, aplicaţiei, desenului
Educaţia muzicală: să distingă, să compare şi să caracterizeze
piesele muzicale; să improvizeze/creeze ritmuri, scurte motive
ritmico-melodice, mişcări şi figuri de dans, poezii, povestioare ce
reflectă conţinutul muzicii audiate sau al cîntecelor învăţate
IV săptămînă Dezvoltarea personală: să respecte personalitatea umană, să Am drepturi, dar şi
25.03-29.03 respecte drepturile altor copii şi persoane mature, obligaţiile responsabilităţi
I săptămînă
Aprilie
şi drepturile proprii Subteme
01.04-05.04 Dezvoltarea limbajului şi a comunicării:să manifeste recomandate: ce
II săptămînă competenţe primare de vorbire dialogată şi polilogată, să sînt drepturile?;
08.04-12.04 respecte regulile de comunicare cu alte persoane cunoaşteţi
Formarea premiselor citirii şi scrierii: să recunoască textul drepturile (am un
scris oriunde îl întîlneşte; să respecte regulile igienice la scris nume/o familie;
Formarea reprezentărilor elementare matematice: să mă joc şi învăţ;
divizeze întregul în părţi egale şi să reconstruiască întregul din vreau să fiu
părţile sale; să identifice şi să verbalizeze adecvat părţile zilei: protejat; toţi
ziua, noaptea, dimineaţa, seara, să identifice succesiunea sîntem egali);
zilelor (ieri, azi, mîine) şi succesiunea evenimentelor, regulile în viaţa
consecutivitatea zilelor săptămînii, anotimpul curent, luna noastră; eu sînt
curentă, lunile anului şi calendarul responsabil de…;
Educaţia pentru mediul natural şi cultura ecologică: să Pot să-mi exprim
manifeste atitudine grijulie, participativă în natură propriile idei,
Educaţia pentru sănătate: să determine elementele principale opinii.
ale unui regim al zilei pentru sine, alternarea perioadelor de
activitate cu odihnă; să argumenteze necesitatea alimentaţiei
corecte şi să relateze despre alimentaţia corectă
Educaţia fizică: să formeze deprinderi motrice de bază:
escaladare; să manifeste emoţii pozitive şi curiozitate în cadrul
jocurilor de mişcare Educaţia literar-artistică: să manifeste
dorinţa de a audia poezii, povestiri, poveşti şi a le reproduce/
repovesti, să relateze despre emoţiile sale asociate cu
personajele şi evenimentele descrise în text. Arte plastice: să
îşi exprime emoţiile faţă de fenomenul, chipul redat, buna
dispoziţie cauzată de frumuseţea şi farmecul naturii, al
operelor percepute sau create
Educaţia muzicală: să exprime, prin mişcări şi sunete
caracteristice, conduita unor personaje (fiinţe) conform
conţinutului poveştilor, povestirilor, cîntecelor, poeziilor etc.
III săptămînă Dezvoltarea personală: să împărtăşească valorile moral- Paştele la creştini.
15.04-19.04 spirituale familiale şi sociale
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării: să extindă
înţelegerea comunicării orale, scrise, prin intermediul
semnelor, desenelor, mimicii, prin limbajul gesturilor şi altele;
să însuşească şi să utilizeze corect în comunicare părţile de
vorbire specifice limbii materne şi formele gramaticale
Formarea premiselor citirii şi scrierii:să manifeste dorinţa de
a citi independent; să realizeze corespondenţa între limbajul
oral şi cel scris, exersînd pregrafismele, elementele
premergătoare scrierii
Formarea reprezentărilor elementare matematice: să
identifice numerele naturale în concentrul 1-5, apoi în
concentrul 1-10-20 şi să diferenţieze aspectul cardinal şi
ordinal al numărului; să diferenţieze formele spaţiale şi plane:
ovalul, sfera, cubul, conul, cilindrul şi proprietăţile lor
Educaţia pentru mediul natural şi cultura ecologică:
să relateze despre trebuinţele omului, despre modalităţile
adecvate de satisfacere a lor
Educaţia pentru sănătate: să argumenteze necesitatea
alimentării corecte şi să relateze despre alimentaţia corectă
Educaţia fizică:să manifeste calităţile moral-estetice şi
conduită civilizată în activitatea motorie; să-şi dezvolte
coordonarea mişcărilor, orientarea în spaţiu, simţul ritmului
şi al echilibrului.
Educaţia literar-artistică: să identifice personajele şi să
aprecieze faptele acestora, să redea în desen unele aspecte,
evenimente din poezie, poveste
Arte plastice: să redea obiecte diferite ca formă, structură,
culoare în desen, modelaj, construcţii, aplicaţii
Educaţia muzicală: să tindă spre interpretarea lucrărilor
muzicale învăţate în situaţii cotidiene diverse (jocuri,
dramatizări, acţiuni de menaj); să execute mişcări şi figuri de
dans, manifestînd expresivitate corporală în relaţie cu
caracterul variat al muzicii
IV săptămînă Dezvoltarea personală: să manifeste interes şi tendinţe de Magia culorilor! Subteme
22.04-26.04 participare permanentă în familie, grădiniţă, comunitate recomandate: flori cu
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării: să valorifice în multe culori (mediu de
vorbire cuvinte ce desemnează: fenomene vitale, fenomene viaţă – grădină/parc, cîmp,
ale naturii (frig, umed, însorit etc.), părţi ale obiectelor, pădure; înfăţişare, îngrijire,
organismelor vii; materiale din care sînt confecţionate înmulţire; foloase –
obiectele: (pînză, hîrtie, lemn, cauciuc etc.); culorile şi medicină, otrăvitoare,
nuanţele lor; calităţi gustative, însuşiri şi grade (mai moale, pentru parfum, etc.,
mai luminos, mai gros, mai tare etc.); generalizări de specie anotimpurile cînd
şi gen (jucării, veselă, animale, plante etc.); reprezentări şi înfloresc).
conduite social-morale.să poată exprima relaţiile dintre
obiecte şi fenomene complicînd structura enunţurilor de la
propoziţii simple (nedezvoltate şi dezvoltate), la fraze
(compuse prin coordonare şi subordonare)
Mai

I săptămînă Formarea premiselor citirii şi scrierii: să identifice literele Insectele şi rolul lor pentru
29.04-03.05 alfabetului românesc (de tipar); să efectueze analiza natură, plante; Sădim flori
fonematică a unor cuvinte scurte și să modeleze structura cu multe culori;
cuvîntului, aplicînd sem¬ne convenţionale Formarea Ocrotiţi natura florile?
reprezentărilor elementare matematice: să efectueze
operaţii cu obiectele, orientînduse la însuşirile lor (formă,
culoare, dimensiune, temperatură etc.)
Educaţia pentru mediul natural şi cultura ecologică: să
Educaţia literar-artistică:să poată compune, cu sau fără ajutorul
adulţilor, în baza imaginilor, poveşti scurte, povestiri, ghicitori
Arte plastice: să realizeze corespondenţe între procedeele de
reflectare artistico-plastică a obiectelor din mediul înconjurător,
diverse mijloace de expresie (formă, structură, culoare; punctul,
linia, ritmul, compoziţia plastică) şi conţinutul operelor de artă
plastică
Educaţia muzicală:să recunoască sonoritatea diferitelor
instrumente muzicale, identificîndule la auz din ţesătura muzicală,
să povestească cum se produce sunetul, unele amănunte despre
întrebuinţarea instrumentului
II săptămînă Dezvoltarea personală: să manifeste abilităţi iniţiale de identificare De la grădiniţă la
06.05-10.05 şi aplicare a resurselor personale. şcoală
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării:să extindă înţelegerea Subteme
comunicării orale şi scrise, prin intermediul semnelor, desenelor, recomandate:
mimicii, prin limbajul gesturilor şi altele; să valorifice în vorbire Grădiniţa mea
cuvinte ce desemnează: denumiri de obiecte, denumiri de fiinţe şi (descriere,
habitatul lor (pămînt, apă, aer); să pronunţe corect şi clar toate profesii, cabinete,
sunetele limbii materne Formarea premiselor citirii şi scrierii: să prieteni etc.);
identifice literele alfabetului românesc (de tipar); să realizeze jocuri şi jucării
corespondenţa între limbajul oral şi cel scris exersînd preferate; reguli
pregrafismele, elementele premergătoare scrierii la grădiniţă;
Formarea reprezentărilor elementare matematice: să evidenţieze Mîine voi fi
relaţii cantitative dintre două grupuri de obiecte cu ajutorul şcolar.
cuvintelor mult, cîte unul, tot atît, mai multe obiecte şi cu un singur
obiect; să identifice clepsidra, ceasornicul şi funcţiile lor
Educaţia pentru mediul natural şi cultura ecologică: să
caracterizeze grupurile de obiecte vii şi nerte din natura
înconjurătoare; să manifeste atitudine grijulie participativă în
natură; să evalueze influenţa factorilor ecologici, abiotici şi biotici
asupra organismelor vii
Educaţia pentru sănătate: să respecte regulile de igienă personală
şi colectivă.
Educaţia fizică: să manifeste emoţii pozitive şi curiozitate în cadrul
jocurilor de mişcare
Educaţia literar-artistică: să recite expresiv poezii simple, să
repovestească, în baza întrebărilor, conţinutul unei poveşti scurte,
povestiri
Arte plastice: să realizeze corespondenţe între procedeele de
reflectare artistico-plastică a obiectelor din mediul înconjurător,
diverse mijloace de expresie (formă, structură, culoare; punctul,
linia, ritmul, compoziţia plastică) şi conţinutul operelor de artă
plastică educaţia muzicală: să improvizeze/creeze ritmuri,
scurte motive ritmico-melodice, mişcări şi figuri de dans, poezii,
povestioare ce reflectă conţinutul muzicii audiate sau al cîntecelor
învăţate
III săptămînă Evaluarea finală Copii isteţi, copii
13.05-17.05 fericiţi!
IV săptămînă Pe cărările
20.05-24.05 vacanţei

S-ar putea să vă placă și