3. Definiţia şi caracterele dreptului de proprietate publică.

                                                3.1. Definiţie:  Dreptul de proprietate publică este  dreptul de proprietate care

aparţine exclusiv statului şi unităţilor administrativ- teritoriale asupra bunurilor care fac parte din
domeniul public şi ale cărei prerogative se exercită în regim de drept public, acesta fiind inalienabil,
imprescriptibil şi insesizabil.

                                                3.2. Caracterele juridice  ale dreptului de proprietate publică rezultă din însăşi
definiţia dată, iar normativ se desprind din textul art. 135 (5) din Constituţie, art. 11 din Legea nr.
213/1998, art. 82 din Legea nr. 69/1991, republicată, şi art. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată.

                                                Textul constituţional, preluat apoi de legile citate, prevede că: ”Bunurile proprietate
publică sunt inalienabile”. Potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998, ”Bunurile din domeniul public sunt
inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile ”.

Prevederea constituţională este preluată în conţinutul art. 11 din Legea nr. 213/1998, legea organică în
materie, care prevede în alin. 1 că: ”Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi
imprescriptibile”. După enunţarea caracterelor juridice ale proprietăţii publice sunt definite fiecare
dintre ele.

În alin. 2 al art. 11 se arată că actele juridice încheiate cu încălcarea regimului juridic al bunurilor din
domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Se observă că sunt utilizate atât de legiuitor cât şi de doctrină noţiunile de proprietate publică şi de
domeniu public, care în limbajul practicienilor are acelaşi interes, cele două terminologii sunt apreciate
sinonime. Câteva explicaţii  mai sunt necesare la noţiunea de domeniu public şi de domenialitate proprie
din tradiţia juridică. În evoluţia concepţiilor juridice asupra domeniului public, iniţial s-a considerat că
bunurile nu sunt susceptibile de proprietate; s-a negat ideea proprietăţii, pentru că bunurile care fac
obiectul său sunt inalienabile. Doctrina modernă a sec. XX a impus în privinţa domeniului public
acceptarea în favoarea titularului a unui drept de proprietate, pe considerentul că sunt prezente cele
trei prerogative ale unui astfel de drept, concepţie care stă la baza Constituţiei din 1991. Este de
subliniat faptu1 că noţiunea de proprietate publică trebuie desprinsă de aceea de domeniu public.2

  Proprietatea publică reprezintă o entitate specifică din instituţia juridică a dreptului de proprietate, o

formă a acestui drept, care are regimul sau distinct în cadru1 instituţiei proprietăţii.