Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Psihologiei Id
Istoria Psihologiei Id
Facultatea de Psihologie
Departamentul de învățământ la distanță
MODUL:
ISTORIA PSIHOLOGIEI
- 2013 -
CUPRINS
Cuprins 2
Introducere 3
Unitatea 11: 95
Bibliografie 101
2
INTRODUCERE
Obiective generale
Obiective specifice
2.Cerinţe preliminare
Se impune ca studentul să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, conceptele de bază
ale disciplinelor psihologie generală, sociologie, psihologia personalității, concepte
precum procesele psihice, structura psihicului, individ, societate, teorii generale ale
psihologiei.
3
3. Conţinutul materialului de studiu. Organizarea pe unităţi de studiu
4
(dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege). Adevărul lui Dumnezeu trebuie acceptat prin
credinţă, dacă vrem apoi să îl înţelegem.
Dintre toate curentele psihologice ale secolului XX, psihanaliza cunoaşte cel
mai mare succes de public, în ciuda faptului că, la începuturile ei, a fost primită cu
ostilitate.
Unitatea de studiu 11: Mari curente ale psihologiei (VI): Psihologia conduitei și
Psihologia umanistă
4. Recomandări de studiu
OBIECTIVE
CUNOȘTINȚE
PRELIMINARE
RESURSE
BIBLIOGRAFICE
7
DURATA MEDIE DE
PARCURGERE A
UNITĂȚII DE STUDIU
EXPUNEREA TEORIEI
AFERENTE UNITĂȚII
REZUMAT
CUVINTE CHEIE
TESTE DE
AUTOEVALUARE
RĂSPUNS CORECT
CONCLUZII
5. Recomandări de evaluare
9
UNITATEA 1
Noţiuni introductive. La începuturile cunoaşterii
psihologice
Obiective 11
Cunoștințe preliminarii 11
Rezumat 19
Cuvinte cheie 19
Teste de autoevaluare 20
Concluzii 20
10
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
2.demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi evaluare critică a informaţiei
prin diferite modalităţi de evaluare .
11
Termenul de “psihologie” este derivat din: psyché = suflet;
Logos = cuvânt.
12
O altă perspectivă în istoria psihologiei ar fi relevarea aspectelor obiective şi
subiective ale sufletului. Sufletul a fost conceput ca Spirit universal – suflu în lume,
în univers.
13
asteparea sufletului (asemenea piramide construite în trepte s-au făcut şi în America
de Sud, America de Nord, în China).
În interiorul mormântului, trupul era era îngrijit în mod deosebit (cu substanţe
colorate, îmbrăcăminte scumpă, arme şi alimente), era adăpostit în sarcofage –
încăperi speciale pentru morminte.
În reprezentările grafice apare diferenţa dintre suflet şi trup: trupul este reprezentat
rigid, iar sufletul mobil. Naşterea era reprezentată ca o pasare îndreptată catre
pântecele femeii, iar moartea ca o pasăre care se îndepartează.
După felul în care era reprezentată inima, ne dăm seama că aceasta era
considerată ca fiind organul vital care era pus în mişcare de suflet. Ea avea un loc
special în cadrul îmbălsămării (inima era considerată ca fiind un motor, iar plămânii
aveau menirea de a răcori motorul). Prin inimă sunt însufleţite organele de simţ.
Procesul invers este acela de pierdere a sensibilităţii prin încetarea fluxului sanguin;
ieşirea sufletului din trup printr-o expiraţie – rigidizarea trupului.
14
La vechii chinezi, sediul sufletului se credea că este inima, considerată de
altfel organul principal. Mecanismul de funcţionare a inimii era legat de respiraţie.
Respiraţia consta în dilatarea inimii şi concentrarea pentru eliminarea sângelui
/dispersia sângelui. (În realitate, oprirea inimii antrenează oprirea sângelui.)
15
însuşi, dar rămânând în esenţă acelasi. Sufletul care se regăseşte la fiecare om, dar şi
la alte vieţuitoare este în aparenţă individualizat.
Nimicirea lumii se face prin întoarcerea Universului în sufletul care i-a dat
naştere. Ceea ce cunoaştem noi din lume este o iluzie a noastră, a lui Atman
individual, care nu se recunoaşte încă pe sine ca fiind Brahman. (Concepţie de
viaţă cu aspecte speculative, despre elemente care depăşesc aceasta unitate a lumii
şi a lucrurilor, ce va reveni în diferite forme în întreaga filosofie.)
16
o condiţionare reciprocă între creier şi inimă, dar nu explicit. O dată cu progresele
fiziologice va fi explicitată şi această reciprocitate. Aceste organe sunt separate, dar
formează un întreg. Toate organele sunt necesare, cu funcţionarea lor echilibrată;
totul porneşte de la inimă şi este dirijat de creier. Element asemănător trupului, dar
diferit de acesta este sămânţa trupului (substanţă elementara – dublura fină,
neperceptivă a corpului material, o dublură functională, nu anatomică). Corpul subtil
garantează funcţiile organice ale sufletului/trupului şi poate garanta funcţionarea şi
după moartea trupului pe care îl părăseşte. Ideea corpului subtil a apărut graţie
relatărilor unor persoane cu capacităţi speciale, care l-au descris. Corpul subtil nu
mai este perceptibil după moartea sufletului.
4. Karma. Substratul moral – karma - este alcătuit din totalitatea faptelor care
însoţesc sufletul şi după moartea trupului.
Concepţiile despre suflet ale vechilor greci erau deosebite de cele care
considerau că sufletele sunt nemuritoare şi de cele care considerau că acestea revin,
18
după reîncarnare. Există legende (Prometeu, Sisif), în care anumite personaje, din
cauza încălcarii unor prescripţii ale zeilor, erau pedepsite. Hades era considerat zeul
care stăpânea Infernul. Poarta Infernului era păzită de Cerber – câinele cu trei capete;
el lasa sufletele să intre, dar nu permitea nimănui să iasă (ceea ce denotă o concepţie
despre suflet care nu se mai poate întoarce).
Mai târziu a apărut ideea că cei care au facut fapte bune în viaţă se duceau
după moarte în Câmpiile Elizee, Insulele Fericirii – reprezentări ale raiului, locul
sufletelor celor buni. Pentru fapte rele, un suflet era chinuit la nesfârşit.
Rezumat
Cuvinte cheie
psyche
pneuma
19
Teste de autoevaluare
Concluzii.
20
Primele două etape pot fi reunite într-o lungă etapă preştiinţifică, în timp ce
ultima constituie etapa ştiinţifică propriu-zisă.
Acestea fiind spuse, mai adăugăm că istoria psihologiei ca disciplină
autonomă este posibilă în două moduri:
21
UNITATEA 2
Elemente de psihologie în filosofia greacă
Obiective 23
Cunoștințe preliminarii 23
Rezumat 30
Cuvinte cheie 30
Teste de autoevaluare 31
Concluzii 31
22
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
2.demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi evaluare critică a informaţiei
prin diferite modalităţi de evaluare .
23
Cu timpul, în Grecia apar şi concepţii despre suflet, făcându-se trecerea la un
plan de cunoaştere superior, motiv pentru care vom face în continuare un popas mai
lung în gândirea greacă veche.
Omul este un animal raţional – zoon logicon – dotat cu gândire. Raţiunea este
diferită de sensibilitate; fiind dotat cu sensibilitate, omul se aseamănă si cu
animalele, fiind dotat cu mişcare şi dezvoltare, se aseamănă şi cu vegetalele. Sufletul
individualizat îşi poate schimba locul, poate trece de la un regn la altul, fenomenul
numindu-se metempsihoză. Pitagora ar fi fost influenţat astfel de concepţii orientale
despre transmigraţie.
25
Rigiditatea calculelor numerice trebuia să găsească o concepţie contrară. Cel
care a elaborat-o a fost Heraclit (504 – Concepţia lui este dinamică, considera focul
ca fiind esenţa universului – totul provine din foc şi se întoarce în foc, Universul
nefiind altceva decât un foc care arde şi se stinge, după măsură. Acesta însufleţeşte
universul, îl pune în mişcare permanentă şi îl transformă prin ardere – totul curge
(panta rei), nimic nu este stabil, ceea ce vedem este o iluzie, o părere.
Sufletul uman, animal şi vegetal, ca şi cel universal, este alcătuit din foc, mai
mult sau mai puţin puternic. Focul şi căldura înseamnă viaţă, recele înseamnă
moartea. Inima, sediu al sufletului, conţine focul şi căldura vieţii pe care o împrăştie
în tot corpul prin respiraţie, o trimite şi o întoarce după măsură. Există un logos
(raţiune) universal şi un logos uman. Bivalenţa logosului permite comunicarea
sufletului individual cu cel universal prin foc care răzbate prin orice.
Cei care considerau că numai aşa se poate cunoaşte, prin oprirea lucrurilor, au
fost filosofii din şcoala eleată. Ei considerau că simţurile ne înşeală, spre deosebire
de Heraclit, ei ziceau că simţurile ne înfăţişează lucrurile în mişcare, când, de fapt,
totul este încremenit şi astfel a fost întotdeauna; mişcarea însăşi este iluzorie.
Între 469–399 î.e.n., Socrate, spre deosebire de naturalişti (filosofii care l-au
precedat), susţinea că sufletul este mai important/interesant decât natura. El amintea,
27
în acest sens, în discuţiile sale, de inscriptia din templul lui Apolo, de la Delphi:
Cunoaşte-te pe tine însuţi.
Mama lui Socrate era moaşă. Filosofia, asemănată cu moşitul, permite ideea
că filosoful nu produce noţiunile, ci îl ajută pe celalalt să le scoată la iveală prin
maieutică – arta de a naşte idei. Explicaţia acestui fapt, al descoperirii, consta în
ideea că sufletele oamenilor ar mai mai fi fi trăit cândva, ar mai fi învăţat (teorie
dezvoltată mai pe larg de discipolul lui, Platon), iar prin maieutică, persoana şi-ar
aduce aminte de ceea ce a învăţat. Socrate dovedea că un sclav gândea corect
amintindu-şi niste cunoştinţe pe care nu le obţinuse în viaţa aceasta. Trebuia însă să
ştii ce şi cum să-l întrebi. Metoda maieutică pornea de la ceea ce făcea adesea
Socrate – se punea în situatia, aparent, de a încerca să afle adevărul de la celalalt,
autoironizându-se şi folosind ironia împotriva celuilalt. Procesul psihic de obţinere a
noţiunilor în maieutică se facea prin generalizare şi abstractizare. Socrate căuta multe
exemple din care să reiasă că o anumită noţiune nu este valabilă numai într-un singur
caz. De pildă, noţiunea de curajos: Ahile, Ulise, Agamemnon – ostaşi greci;
generaliza noţiunea prin exemple, apoi prin abstractizare. Prin urmare, a fost primul
care a pus problema gândirii noţiunilor şi proceselor psihice (prin generalizare,
abstractizare), prin care pot fi obţinute în cadrul unei metode speciale – maieutica.
28
Platon (427-347 î.e.n.), unul dintre cei mai mari filosofi ai antichităţii, îşi
ţinea cursurile într-o gradină ce aparţinea unui anume Academos, motiv pentru care
şcoala sa a rămas în istorie cu numele de Academie, expunându-şi lucrările sub
formă de dialoguri.
29
nu se identifică însă cu reminiscenţa. Memoria obişnuită înseamnă păstrarea unor
anumite senzaţii, percepţii, idei şi reactualizarea lor. Imaginaţia (phantastia) este
reprezentare mentală a unui obiect sau vieţuitoare care nu sunt de faţă. Imaginaţia
este legată şi de vis, halucinaţie, delir.
Rezumat
Cu timpul, în Grecia apar şi concepţii despre suflet, făcându-se trecerea la un
plan de cunoaştere superior, motiv pentru care vom face în continuare un popas mai
lung în gândirea greacă veche.
Cuvinte cheie
suflet
apeiron
nous
atomism
30
Teste de autoevaluare
Concluzii.
Pentru a ajunge la formele sale pure de la senzaţie, gândirea trece prin mai
multe operaţii: a) imaginaţia prelucrează mai întâi materialul sensibil, degajând
calităţile generale; b) plecând de la aceste imagini, extrage ideile inteligibile; c)
operaţia ultimă a gândirii este intuiţia directă a esenţelor, a formelor inteligibile.
31
UNITATEA 3
Evoluția preocupărilor psihologice în Evul Mediu și Epoca
Modernă.
Obiective 33
Cunoștințe preliminarii 33
Rezumat 38
Cuvinte cheie 38
Teste de autoevaluare 38
Concluzii 39
32
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
2.demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi evaluare critică a informaţiei
prin diferite modalităţi de evaluare .
33
În Evul Mediu, teologia, după cum bine se ştie, influenţează hotărâtor
concepţiile despre suflet şi viaţa psihică.
Cunoscut mai ales pentru teoria filosofică a ordinii prestabilite care conducea
la teza că lumea noastră este cea mai bună dintre lumile posibile, G.W. Leibniz
(1646-1716) nu admite existenţa sufletelor separate de corp şi nici metempsihoza.
Numai Dumnezeu ar fi cu totul independent de corp. Cu toate acestea, Leibniz
susţine nemurirea sufletului, dar în acelaşi timp, în mod straniu, şi a corpului, prin
resturile sale organice. Dualitatea corp-suflet, de natură carteziană, îşi găseşte şi ea o
soluţie de compromis. Sufletul îşi urmează legile sale, ca şi când nu ar exista corpuri,
36
iar corpul, legile sale, ca şi când nu ar exista suflete. Întâlnirea dintre cele două se
petrece datorită ordinii prestabilite de Dumnezeu.
David Hume (1711-1776) reia distincţia lui Berkeley între ideile simţurilor şi
ideile imaginaţiei; pe primele însă le numeşte impresii, respectiv percepţii şi senzaţii,
iar pe ultimele, gânduri sai idei, care nu sunt altceva decât reamintiri ale impresiilor.
El nu identifică impresiile, respectiv percepţiile cu lucrurile percepute, dar consideră
că impresiile sunt mai vii şi mai puternice decât amintirea acestora. Nici o idee nu
poate ajunge în minte decât prin intermediul senzaţiilor sale, ceea ce corespunde
tezei lui Locke.
38
şi experienţă, între a priori şi a posteriori. Legătura directă dintre cunoaştere şi
obiectele cunoaşterii o constituie, la Kant, intuiţia.
Rezumat
Cuvinte cheie
cauză
efect
substanță
Teste de autoevaluare
40
UNITATEA 4
Filosofii contemporane cu relevanță psihologică
Obiective 42
Cunoștințe preliminarii 42
Rezumat 47
Cuvinte cheie 48
Teste de autoevaluare 48
Concluzii 49
41
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
2.demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi evaluare critică a informaţiei
prin diferite modalităţi de evaluare .
42
Intuiţionismul
43
Momentul creativ al duratei se realizează cel mai bine în cadrul artei. Artistul
intuieşte adesea trăirea autentică pe care o şi redă cu mijloacele sale sau o sugerează,
reuşind să treacă bariera pe care o ridică spaţiul între el şi durata pură. Aceasta este
cauza pentru care nimeni, nici chiar artistul nu poate să prevadă exact cum va fi
creaţia. La fel sunt şi momentele vieţii noastre ai căror meşteri suntem noi înşine,
fiecare dintre ele este un fel de creaţie. Trăim în măsura în care ne creăm încontinuu
pe noi înşine. Sensul acestei creaţii este libertatea ca trăire a evoluţiei creative.
Libertatea autentică rezidă în actul creaţiei pure. Ea produce entuziasmul, cea mai
elevată formă a bucuriei de a trăi. Prin creaţie, fiinţele umane se aseamănă cu
Creatorul.
Fenomenologia
44
Fenomenologia transcendentală se realizează în două etape: în prima trebuie
parcurs domeniul imens, spune Husserl, al experienţei transcendentale de sine, iar în
a doua se întreprinde “critica experienţei transcendentale” şi apoi a “cunoaşterii
transcendentale în general”, aceasta independent de “hotărârea noastră referitoare la
existenţa sau nonexistenţa lumii”. Este vorba de un fel de egologie pură care
determină şi un fel de solipsism metodologic transcendental. Ceva care, în orice caz,
nu trebuie confundat cu psihologia pură care presupune existenţa lumii.
Fără această presupunere, actele de conştinţă sunt totuşi acte ale conştiinţei
despre ceva, şi anume despre un obiect exterior acestora. În aceasta rezidă caracterul
lor intenţional, de a viza ceva despre un anumit obiect şi, zice Husserl, “de a purta în
sine propriul său cogitatum”. În mod obişnuit, într-un act de percepţie, noi sesizăm,
să zicem, o casă, o vedem, dar nu suntem conştienţi de actul perceperii sale. Abia
prin intermediul reflexiei “ne îndreptăm atenţia către actul în sine al perceperii şi
către orienterea lui spre un anumit obiect”. În genere, în legătură cu descrierea unui
obiect intenţional, referitoare la determinaţiile care îi sunt atribuite, constatăm o
dublă orientare: 1. către modurile de conştiinţă şi 2. către modurile sale proprii de a
fi, care se dezvăluie celui care le percepe. Prima direcţie este numită “noetică” şi se
referă la modalităţi ale lui cogito însuşi, moduri de conştiinţă (acestea ar fi: percepţia,
reamintirea, reţinerea, cu diferenţele lor modale interne, cu distincţia şi claritatea lor).
A doua direcţie de descriere este numită “noematică” şi se referă la modurile de
existenţă (existenţă certă, posibilă sau probabilă sau la moduri subiectiv-temporale
ca: existenţă prezentă, trecută sau viitoare a obiectului intenţional). Acestea sunt de
fapt cele două direcţii determinate de cogitatio şi cogitatum, de gândire şi de obiect
gândit.
Existenţialismul
46
Fenomenologia existenţială a lui Martin Heidegger (1889-1976) afirmă că
existenţa poate fi sesizată numai prin analiza şi descrierea fiinţei umane, modalitate
esenţială de a fi în lume prin participare şi angajare. Omul trăieşte în Lume, unde este
pierdut sau înstrăinat şi pe care o simte prin frică şi o înţelege prin interpretare, având
la dispoziţie vorbirea. Frica trezeşte grija, culpa, în sensul lui Jaspers şi decizia în
sensul lui Kierkegaard. Ceea ce transcende existenţa este Nimicul. Din perspectivă
morală, se recomandă trăirea conştientă a îngrijorării.
Rezumat
Cuvinte cheie
epoche
elan vital
angoasă
iluminare
existențialism
fenomenologie
existențialism
Teste de autoevaluare
48
Concluzii.
49
UNITATEA 5
Nașterea psihologiei ca știință. Asociaționismul și
psihofizica.
Obiective 51
Cunoștințe preliminarii 51
Rezumat 55
Cuvinte cheie 55
Teste de autoevaluare 56
Concluzii 56
50
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
2.demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi evaluare critică a informaţiei
prin diferite modalităţi de evaluare .
51
Psihologia a fost secole de-a rândul parte integrantă a filosofiei. În secolul
XIX, odată cu marea ruptură a ştiinţelor de filosofie, şi psihologia îşi asumă un rol
propriu în cunoaşterea omenească. Însă, spre deosebire de alte ştiinţe, care aveau un
obiect de studiu palpabil, material, supus operaţiilor de măsurare şi cuantificare,
psihologia nu se putea înscrie în rândul ştiinţelor cu un astfel de obiect de studiu,
drept urmare, i s-a respins statutul de ştiinţă sau a fost primită cu reticenţă, ca pe o
ştiinţă ce nu este o ştiinţă exactă. Într-adevăr, psihismul este adimensional, imaterial,
greu de măsurat şi cuantificat, de evaluat matematic. În trecut, opoziţia cea mai dură
venea din zona religioasă, care considera psihicul ceva inefabil, chiar de esenţă
divină, neputând fi surprins decât printr-o trăire specială, mistică. Acum opoziţia era
academică şi susţinea în fond ceva asemănător: nu se poate studia ceva imaterial,
inefabil. Pozitivistul Auguste Comte spunea că trăirea psihică este ceva inconstant
când este considerată obiect de studiu, susţinând plastic că atunci când are cine să
observe, n-are ce observa, iar când există ceva observabil, n-are cine să observe.
Asociaţionismul
52
Încă Aristotel a fost cel dintâi filosof european care a gândit în aceşti
termeni, clasificând asociaţiile simple după contiguitate (când două evenimente se
întâmplă unul după altul în spaţiu sau timp mintea le aşează împreună), asemănare
(când două lucruri sunt asemănătoare, gândindu-ne la unul, ne gândim şi la
celălalt) şi contrast (alteori văzând un lucru, ne gândim la ceva opus lui).
John Stuart Mill (1806-1873), pe urmele lui Hume şi ale tatălui său James
Mill, considera că: (1) o impresie senzorială lasă o reprezentare mentală (idee sau
imagine); (2) dacă doi stimuli sunt prezenţi împreună repetat, ei creează o
asociaţie în minte; (3) intensitatea unei asemenea perechi serveşte aceeaşi funcţie
ca şi repetiţia. El a adăugat însă şi că asociaţiile pot fi ceva mai mult decât părţile
lor; asociaţiile pot avea atribute diferite decât părţile lor, aşa cum apa are atribute
diferite faţă de hidrogenul sau oxigenul care o compun.
Johan Friedrich Herbart (1776-1841) a fost unul dintre cei care au pledat
de la bun început pentru statutul de ştiinţă al psihologiei. Cunoscut şi ca pedagog
format la şcoala lui Pestalozzi şi conturând câteva concepte şi în acest domeniu,
Herbart milita pentru o psihologie în care să se aplice măsurătorile şi calculul
matematic. Viaţa psihică era, pentru el, un sistem complex de reprezentări ce tinde
către unitate şi autoconservare, sistem ce poate fi supus observaţiei. Susţinea că
stările afective nu provin neapărat din stări fiziologice, cât mai ales din ideile
noastre despre ele (de pildă, actunci când un leu se află într-o cuşcă, nu ne este
frică de el).
53
În zilele noastre, se vorbeşte despre neoasociaţionism şi neoconexionism,
teorii recente din psihologia cognitivă. În neoasociaţionism, asociaţiile sunt
legături între reprezentări care sunt stocate în memoria de lungă durată.
Neoconexionismul se bazează pe ideea circulaţiei informaţiilor în reţele de unităţi
legate prin conexiuni.
Psihofizica
Rezumat
Cuvinte cheie
asociaționism
psihofizică
chinestezie
psihofiziologie
55
Teste de autoevaluare
4. Ce este psihofizica?
6. Ce a studiat G. Fechner?
Concluzii.
56
UNITATEA 6
Mari curente ale psihologiei (I): Introspecționismul
Obiective 58
Cunoștințe preliminarii 58
Rezumat 60
Cuvinte cheie 60
Teste de autoevaluare 60
Concluzii 61
57
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
2.demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi evaluare critică a informaţiei
prin diferite modalităţi de evaluare .
58
Adevăratul început al psihologiei îl constituie însă înfiinţarea laboratorului de
psihologie experimentală în 1879, la Leipzig, de către Wilhelm Wundt (1823-1920).
Fiziolog, psiholog, filosof, el este conducătorul Şcolii de la Leipzig, unde s-au format
psihologi de renume precum E.B. Tichner, Catell, Stanley Hall, O. Külpe. Aici au
studiat şi psihologii români Florian Ştefănescu-Goangă, Eduard Gruber, Constantin
Rădulescu-Motru, care, odată întorşi acasă, au înfiinţat propriile catedre şi
laboratoare de psihologie. Wundt este autor al lucrărilor Bazele psihologiei
fiziologice (1874), Psihologia popoarelor (în 10 volume, 1900-1920).
61
d) ideile preconcepute deformează interpretarea propriilor fenomene psihice
într-o măsură mai mare decât în observaţia asupra altora.
Rezumat
Cuvinte cheie
introspecționism
eroarea stimulului
experiment
Teste de autoevaluare
62
7. Care sunt criticile aduse introspecţiei de către A. Comte şi A.
Lalande?
Concluzii.
63
UNITATEA 7
Mari curente ale psihologiei (II). Behaviorismul
Obiective 65
Cunoștințe preliminarii 65
Rezumat 70
Cuvinte cheie 70
Teste de autoevaluare 70
Concluzii 71
64
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității)
65
Behaviorismul apare în SUA la începutul secolului XX ca o reacţie la
introspecţionism, mergându-se până la eliminarea conştiinţei ca obiect de studiu
etichetată drept o necunoscută, o himeră, ceva intangibil pentru orice laborator ce
utilizează metode experimentale. Este celebră în acest sens afirmaţia lui Watson:
„Nimeni nu a atins vreodată un suflet”. Apariţia sa în America este firească, într-un
mediu ce punea mult preţ pe aspectele practice, observabile ale lucrurilor, însă
preocupări similare apar şi în Europa, în Rusia, Franţa, Germania.
66
Psihologia, potrivit lui Watson, este ştiinţa stimulilor şi răspunsurilor. În
behaviorismul tradiţional al lui Watson, începem cu reflexe şi, prin condiţionări, ne
formăm răspunsuri. Cunoscând stimulul, putem prevedea răspunsul.
67
răspunsul este o funcţie a forţei deprinderii (habitude). Deprinderea este o repetare a
unei reacţii întărite în prealabil. Un alt concept important al teoriei sale este cel de
drive, care este o denumire pentru motivaţiile primare. Cele două concepte devin
variabile intermediare în schema S-R (Principles of Behavior, 1943).
Principalele sale lucrări: Nerves Process and Cognition (1918), Instruct and
Purpose (1920), Purposive Behavior in Animals and Man (1932), Behavior and
Psychological Man (1949).
Celebru este Ivan Pavlov (1849-1936), care l-a inspirat într-o anumită
măsură şi pe Skinner, prin teoria sa a condiţionării: începem cu un stimul
necondiţionat şi un răspuns necondiţionat – un reflex; asociem un stimul neutru cu
reflexul în prezenţa unui stimul necondiţionat; după un număr de repetiţii, stimulul
neutru obţine el însuşi un răspuns; în acest punct stimulul neutru va fi redenumit
stimul condiţionat, iar răspunsul, răspuns condiţionat.
69
Dintre behavioriştii primei jumătăţi a secolului XX, mai trebuie amintit şi
americanul Edward Lee Thorndike (1874-1949). A studiat inteligenţa şi învăţarea
la animale şi oameni. Învăţarea (prin relaţia S-R) se supune la două legi: legea
exerciţiului, pe filiaţie aristotelică (cu cât sunt mai dese asociaţiile, cu atât
conexiunea este mai puternică), şi legea efectului (relaţia S-R se consolidează, pe de
o parte, dacă duce la satisfacţie, şi să slăbească, pe de altă parte, dacă este
nesatisfăcătoare, ceea ce ne aminteşte de condiţionarea operantă a lui Skinner).
Rezumat
Cuvinte cheie
behavior
reflex condiționat
comportament
Teste de autoevaluare
70
4. Definiţi noţiunile de „stimul întăritor” şi „condiţionare operantă” la B.F.
Skinner.
5. Care este contribuţia lui I. Pavlov în psihologie?
6. Enunţaţi cele două legi ale învăţării la E.L. Thorndike.
Concluzii.
71
UNITATEA 8
Mari curente ale psihologiei (III). Gestaltismul
Obiective 73
Cunoștințe preliminarii 73
Rezumat 76
Cuvinte cheie 76
Teste de autoevaluare 76
Concluzii 77
72
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
73
Gestaltismul se iveşte în Germania la începutul secolului XX ca o reacţie la
asociaţionism, susţinând prioritatea întregului asupra părţilor. Mai precis, structurile
psihice trebuie privite ca realităţi primordiale, ireductibile la părţile care le compun.
74
modificată. Percepţia melodiei are un caracter integral. Melodia poate fi recunoscută
chiar dacă lipsesc unele sunete (ceea ce poartă numele de „tendinţă către întreg”).
Poate fi recunoscută şi dacă se folosesc instrumente diferite, dacă se păstrează
raporturile originale între note sau, altfel spus, aceeaşi structură. Tot în acest sens,
Wertheimer observa că perceperea mişcării este mai mult decât o succesiune rapidă
de evenimente senzoriale individuale; noi vedem mişcarea ca efect, ca efect întreg,
nedivizat în mici particule de timp. Tot la fel şi cu figurile, imaginile: ele rămân la fel
indiferent de poziţia din care sunt percepute.
XOXXXXX
XXOXXXX
XXXOXXX
XXXXOXX
XXXXXOX
XXXXXXO
**********
**********
vedem mai degrabă trei linii decât câte 3 steluţe puse vertical de 10 ori;
76
Rezumat
Cuvinte cheie
gestalt
insight
izomorfism
câmp psihologic
Teste de autoevaluare
5. Ce este insight-ul?
77
Concluzii.
78
UNITATEA 9
Mari curente ale psihologiei (IV). Nativismul și psihologia
genetică
Obiective 80
Cunoștințe preliminarii 80
Rezumat 85
Cuvinte cheie 85
Teste de autoevaluare 85
Concluzii 86
79
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
80
Nativismul
Psihologia genetică
Concepţia lui N. Chomsky a fost criticată în anii ’70 într-o dezbatere celebră
şi de Jean Piaget .
82
Principalele contribuţii ale lui J. Piaget sunt legate de inteligenţă (de altfel, el
a fost supranumit „marele arhitect al construcţiilor inteligenţei”). El studiază, de
pildă, constituirea mentală a schemelor sau structurilor psihice la noii născuţi, unde
vorbeşte de şase stadii:
4) de înţelegere a relaţiilor dintre obiecte (a fi mai jos sau mai sus, mai
departe sau mai aproape, tangibil sau nu, deplasarea, aruncarea, căutarea şi găsirea
obiectelor, amestecul, ciocnirea);
83
Inteligenţa se dezvoltă în continuare în stadii:
4) între 12 şi 15 ani este stadiul operaţiilor formale sau propoziţionale (are loc
trecerea de la desfăşurări mentale cu referire la obiecte concrete la operaţii cu
propoziţii).
84
Rezumat
Cuvinte cheie
nativism
lingvistică
autoreglaj
asimilare
Teste de autoevaluare
85
Concluzii.
86
UNITATEA 10
Mari curente ale psihologiei (V). Psihanaliza
Obiective 88
Cunoștințe preliminarii 88
Rezumat 93
Cuvinte cheie 93
Teste de autoevaluare 93
Concluzii 94
87
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
88
Dintre toate curentele psihologice ale secolului XX, psihanaliza cunoaşte cel
mai mare succes de public, în ciuda faptului că, la începuturile ei, a fost primită cu
ostilitate.
Conceptul central al noii orientări este cel de inconştient, motiv pentru care
psihanaliza a fost numită şi psihologia inconştientului. Viaţa psihică nu se reduce la
conştiinţă şi trebuie admis şi acest „loc psihic” aparte, ce nu este o a doua conşiinţă,
ci un sistem care are conţinuturi, mecanisme şi poate o energie aparte. Mai precis,
inconştientul este un sistem constituit din elemente psihice moştenite (ceva analog
instinctelor animalelor) şi din conţinuturi refulate cărora li s-a refuzat accesul în
sistemul preconştient-conştient. Refulările tind permanent să apară în conştiinţă prin
diferite mijloace şi, îndată ce elementele inconştiente redevin conştiente, starea
mentală se ameliorează.
Experienţa i-a arătat lui Freud că cele mai multe refulări priveau viaţa
sexuală, întrucât instinctul sexual este foarte rar pe deplin satisfăcut, intrând în
conflict cu supraeul. Astfel, viaţa sexuală începe încă din copilărie, de la stadiul
bucal (plăcerea sugarului de a suge sânul mamei) şi cel anal (plăcerile legate de
excreţie la copilul de 3 ani) până la stadiul genital propriu-zis. Pe de altă parte, aşa
cum am mai spus, istoria lui Oedip se repetă în fiecare dintre noi, toţi căpătând o
afecţiune (fixaţie) pentru părintele de sex opus. În acelaşi timp, totuşi, părinţii sunt şi
sursa interdicţiilor cu privire la sex, ceea ce provoacă o separare între sexualitate şi
afectivitate, separare care creează probleme mai târziu, reconcilierea fiind foarte
dificilă.
90
Rolul major, oarecum exagerat, acordat de Freud sexualităţii a atras pentru
teoria sa denumirea de pansexualism; teza de bază a psihanalizei freudiene ar fi:
omul este stăpânit de libido (un fel de energie sexuală sau forţă a instinctelor
sexuale).
91
mamei este simbolizat în multe feluri: se vorbeşte de „mama Pământ”, de Eva, de
Maria sau chiar de naţiune, biserică, pădurea, oceanul); arhetipul umbrei (reprezintă
partea noastră întunecată, instinctele răului); arhetipul persona (partea de suprafaţă a
persoanei, cea pe care o lăsăm şi altora s-o vadă, masca); arhetipul animus şi anima
(animus este partea masculină a femeii, anima, partea feminină a bărbatului); sinele
(reprezintă reunirea tuturor opoziţiilor, asfel încât toate aspectele personalităţii se
exprimă în mod egal, într-un proces de individuare, de construcţie a personalităţii: nu
suntem nici bărbat, nici femeie, şi totuşi amândouă, nici buni, nici răi, dar
amândouă, nici conştienţi, nici inconştienţi, dar amândouă).
92
Rezumat
Dintre toate curentele psihologice ale secolului XX, psihanaliza cunoaşte cel
mai mare succes de public, în ciuda faptului că, la începuturile ei, a fost primită cu
ostilitate.
Cuvinte cheie
eu
sine
supraeu
inconștient colectiv
arhetip
Teste de autoevaluare
93
Concluzii.
Conceptul central al noii orientări este cel de inconştient, motiv pentru care
psihanaliza a fost numită şi psihologia inconştientului. Viaţa psihică nu se reduce la
conştiinţă şi trebuie admis şi acest „loc psihic” aparte, ce nu este o a doua conşiinţă,
ci un sistem care are conţinuturi, mecanisme şi poate o energie aparte. Mai precis,
inconştientul este un sistem constituit din elemente psihice moştenite (ceva analog
instinctelor animalelor) şi din conţinuturi refulate cărora li s-a refuzat accesul în
sistemul preconştient-conştient. Refulările tind permanent să apară în conştiinţă prin
diferite mijloace şi, îndată ce elementele inconştiente redevin conştiente, starea
mentală se ameliorează.
94
UNITATEA 11
Mari curente ale psihologiei (VI). Psihologia conduitei și
psihologia umanistă
Obiective 96
Cunoștințe preliminarii 96
Rezumat 99
Cuvinte cheie 99
Teste de autoevaluare 99
Concluzii 100
95
Obiective
Cunoștințe preliminarii
1.aplicarea unor cunoştinţe generale problematicii dezbătute în curs şi
specifice, dobândite şi prin parcurgerea simultană a altor discipline (cum
sunt Bazele psihologiei generale, Psihologia personalității) ;
96
Psihologia conduitei
97
Psihologia umanistă
Rezumat
Cuvinte cheie
conduită
piramida nevoilor
sine individual
sine unic
Teste de autoevaluare
100
BIBLIOGRAFIE
101
23. Edward Thorndike, Selected Writings from a Connectionist’s Psychology, Appleton-
Century-Crofts, New York, 1949
24. Edward Tolman, Purposive Behavior in Animals and Men, Appleton-Century-Crofts,
New York, 1932
25. Ernst Weber, Der Tastsinn und das Gemeingefühl, Wagner Handwörteb Physiol. 2
dep., vol. 3, 1850
26. Etienne Gilson, Filosofia Evului Mediu, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1995
27. G.W. Leibniz, Eseuri de teodicee, Edit. Polirom, Iaşi, 1997
28. G.W. Leibniz, Monadologia, Edit Humanitas, Bucureşti, 1994
29. George Berkeley, Principiile cunoaşterii omeneşti, Edit. Agora, Iaşi, 1995
30. Gustav Fechner, Elemente der Psychophisik, 1880
31. H.H. Kendler, Historical foundations of modern Psychology, The Dorsey Press,
Chicago, 1987
32. Henri Bergson, Eseu asupra datelor imediate ale conştiinţei, Edit. Antet, 1999
33. Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, Edit. Iri, Bucureşti, 1994
34. Immanuel Kant, Prolegomene, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1987
35. Ion Mânzat, Istoria universală a psihologiei, Edit. Printech, Bucureşti, 2000
36. Ivan Pavlov, Conditioned Reflexes: An Investigation of the Physiological Activity of
the Cerebral Cortex, Oxford University Press, London, 1927
37. Jean Paul Sartre, L’Etre et le néant, Gallimard, Paris, 1943
38. Jean Paul Sartre, L’existentialisme est un humanisme, Plon, Paris, 1946
39. Jean Piaget, Naşterea inteligenţei la copil, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1973
40. Jean Piaget, Psihologia inteligenţei, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965
41. John B. Watson, Psychology as the Behaviorist Views it, „Psychological Review”, 20,
1913
42. John Locke, Eseu asupra intelectului omenesc, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962
43. John Watson, The Ways of Behaviorism, Harper & Brothers Pub., New York, 1928
44. Kurt Koffka, Principles of Gestalt Psychology, Lund Humphries, London, 1935
45. Kurt Lewin, A Dynamic Theory of Personality, McGraw-Hill, New York, 1935
46. Kurt Lewin, Principles of Topological Psychology, McGraw-Hill, New York, 1936
47. Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, Edit. Humanitas, Bucureşti, 2003
48. Max Wertheimer, Productive Thinking, Harper, New York, 1959
49. Mielu Zlate, Introducere în psihologie, Edit. Polirom, Iaşi, 2000
102
50. Mihaela Minulescu, Introducere în analiza jungiană, Edit. Trei, Bucureşti, 2001
51. Mihai Golu, Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
52. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Edit. Univers Enciclopedic &
Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1999
53. Noam Chomsky, Aspects of Theory of Syntax, MIT Press, 1986
54. Noam Chomsky, Jean Piaget, Teorii ale limbajului. Teorii ale învăţării, Bucureşti,
1988
55. Noam Chomsky, Syntactic Structures, Mouton & Co., 1978
56. Oswald Külpe, Grundriss der Psychologie, 1893
57. Paul Deussen, Filosofia Upanişadelor, Edit. Tehnică, Bucureşti, 1994
58. Paul Popescu Neveanu, Curs de psihologie generală, Univ. Bucureşti, 1976
59. Pierre Janet, L’Automatisme psychologique, Societe Pierre Janet, Paris, 1973
60. Platon, Republica, în: Opere, vol. V, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986
61. René Descartes, Meditaţii despre filosofia primă, în vol. Două tratate filosofice, Edit.
Humanitas, Bucureşti, 1992
62. Sigmund Freud, Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia
vieţii cotidiene, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
63. Wilhelm Wundt, Grundzuge der Physiologischen Psychologie, 1874
64. William James, The Principles of Psychology, 2 vol., Dover Publications, 1950
65. Yvon Brés, Psihologia lui Platon, Edit. Humanitas, Bucureşti, 2000
103