Ne putem pregăti pentru ele, dar nu le putem preveni.

De asemenea, putem să le anticipăm,

dar nu le putem prognoza cu acuratețe. Dezastrele naturale sunt poate și o lecție dată umanității,
dovedind că natura este stăpână, și nu oamenii care populează această planetă.
O să amintesc câteva dintre cele mai grave dezastre naturale din istorie, de pe mapamond,
neluând în calcul nici un criteriu, ci doar desfășurarea lor cronologică:
Incendiul din  Peshtigo (1871) - este și la această dată cel mai mare incendiu înregistrat
vreodată în Statele Unite ale Americii. A distrus peste 400.000 de km² de vegetație și a provocat
moartea a 1.200 de oameni.
Erupția vulcanului Krakatoa (1883). Când a erupt într-o serie de patru explozii în 1883,
vulcanul indonezian Krakatoa a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu cea a unei bombe
atomice. Erupția vulcanuhlui a zguduit întreg Pacificul provocând scufundarea insulei pe care se
afla. Craterul vulcanului a ajuns astfel pe fundul oceanului provocand un tsunami care a acoperit
cu apa 100 de sate și insule din apropiere.  Peste 36.000 de oameni au murit, majoritatea victime
ale valurilor tsunami.
Cutremurul  din Chile (1960). Nu a fost cel mai distructiv sau mai letal cutremur, însă a fost
cu siguranță cel mai puternic. Cu o magnitudine de 9,5 grade, cu epicentrul în Valdivia, Chile,
cutremurul din 1960 rămâne și la această dată cel mai puternic înregistrat vreodată.
Două milioane de oameni au rămas fără locuințe, iar 1.600 de persoane au murit (deși unele
surse estimează 5.700 de decese). Sate întregi au fost acoperite de ape după ce cutremurul a
provocat valuri tsunami în zonă. Valurile uriase au afectat și Hawaii unde au provocat 61 de
decese, dar și Japonia, cu 138 de decese înregistrate.
Marea ''explozie'' a naturii (1974). Cea mai terifiantă demonstrație a naturii a cuprins 148
de tornade care au strabătut 13 state americane în doar 24 de ore. Peste 5.000 de oameni au fost
răniți, iar alte 330 de persoane și-au pierdut viața. Fenomentul meteorologic rămâne și la această
dată cel mai puternic din istoria SUA, țara care ocupă primul loc în lume în ceea ce privește
numărul tornadelor de care este străbătută.
''Furtuna secolului'' (1993). Fenomenele meterologice au cuprins o mare suprafață a
continentului american, din Cuba și până în Canada. Pagubele provocate de furtună s-au ridicat la
6 miliarde de dolari. De asemenea, milioane de oameni au rămas fără curent electric, iar 300 de
persoane și-au pierdut viața.

1
 Tsunami în Oceanul Indian (2004). Totul a început cu un cutremur foarte puternic. Cu o
magnitudine de 9.1, cutremurul din insula Sumatra a fost al treilea cel mai puternic, dar și cel mai
lung cutremur din istorie. Mișcarea telurică a durat 8 minute şi a provocat vibrații la nivelul
întregii planete. Acesta a fost însa doar inceputul. Valurile tsunami provocate de cutremurul inițial
rămân cele mai distructive înregistrate vreodată. S-au răspandit în 14 țări, au ucis aproape 230.000
de oameni şi au lasat 1,7 milioane de persoane fără locuință.
Uraganul Katrina. 1.800 de oameni şi-au pierdut viata în deja cunoscutul uragan Katrina.
Peste 80% din suprafata orasului News Orleans a fost inundată.
Și Romania este o tara cu riscuri catastrofice mari, care de-a lungul istoriei, s-a confruntat
cu calamități naturale care au avut de multe ori consecințe catastrofice.“modul de manifestare,
durata, intensitatea şi consecințele fenomenelor meteo-climatice extreme sunt determinate de
interacțiunea dintre dinamica atmosferei şi suprafața activ-subiacentă a țarii, cu rol important
fiind barajul orografic al Carpatilor şi barajul termic al Marii Negre”.
Nefiind o țară nordică, adică foarte friguroasă, sau apropiata de tropice sau ecuator, adică
foarte calduroasă, are totuși parte de extreme din ambele direcții. Cele mai distructive catastrofe
naturale înregistrate sunt cutremurele, inundațiile şi alunecările de teren.
Romania a fost zguduită în ultimii 200 de ani de numeroase cutremure de magnitudine mai
mare sau mai mică, însa cele mai puternice au fost, de departe, cutremurul din anul 1802 care a
avut o magnitudine de 7,9 pe scara Richter şi, mai recent, in secolul XX, seismele din anii 1940 şi
1977 cu magnitudini de 7,7, respectiv 7,4 pe scara Richter. Este una din țările cu cel mai mare risc
seismic din Europa, avand un risc major intre 6 - 7 grade pe scara Richter.
În majoritatea orașelor țării, și desigur și în Iași, sunt multe blocuri cu risc seismic ridicat,
care, la producerea unui cutremur de 7 grade pe scara Richter, s-ar prăbuși.
Este de înțeles că locatarii acestor blocuri nu-și permit schimbarea locuinței dar chiar
dovedesc o mare adaptabilitate la amenințarea unui cutremur. Au învățat să trăiască cu
posibilitatea dezastrului, și în orice moment pot deveni victimele propriei ignoranțe.
Locuința, de o mare importanță pentru oameni, asigură adăpostul, oferă o locație pentru
activitățile majore zilnice, oferă un sens vieții și o identitate. Se creează o legătură psihologică cu
mediul care este casa, atașamentul pentru loc incluzând chiar o legătură afectivă.
Este adevărat că declanşarea unui cutremur ne surprinde întotdeauna iar mişcările seismice  
au efecte psihologice negative asupra oamenilor, obişnuiţi să considere Pământul ca un  suport
sigur. În acele momente, când totul în jur se zguduie violent şi se prăbuşesc clădiri, oamenii sunt
cuprinşi de o spaimă cumplită,  după care îşi revin cu greu.
Deși în ultima perioadă, s-au înregistrat mai multe cutremure de magnitudine redusă sau
moderată, aceste evenimente devenind ”subiecte de top” în  mass-media, deși au fost demarate
campanii naționale de informare preventivă, al cărui obiectiv principal este  conștientizarea,

2
informarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația  producerii unui cutremur,
parcă nimeni dintre cei care locuiesc în aceste blocuri cu risc seismic ridicat, nu aud și nu văd.
Sigur că subiectul sperie pe toată lumea, însă demersurile făcute sunt normale raportate la
existenţa acestui tip de risc a cărui manifestare poate afecta orașul Iași.
Oamenii nu înțeleg că un astfel de eveniment nu va putea fi prevenit, iar  consecinţele lui,
mai mult sau mai puţin grave, cu mai multe sau mai puţine victime,  depind în bună măsură de
modul în care fiecare dintre noi înţelegem să ne pregătim şi  să ne comportăm corect într-o astfel
de situaţie.
Inexistența programelor de cunoaștere a riscurilor la care este expusă o persoană în
momentul  declanșării unui cutremur, prezentarea modalităților de protecție individuală și colectivă
în timpul  manifestării unui cutremur, o educaţie anti-cutremur nu fac decât să determine locatarii
acestor blocuri sa nu ia nimic în serios, să pară că se vor adapta la aceaste viitoare situați
catastrofice, probabil, bazându-se pe conceptul: mie nu mi se poate întâmpla.
Majoritatea oamenilor au capacitatea de a-şi controla emoţiile şi de a depăşi situaţiile
dificile cu care se confruntă. Există, însă, un prag al acceptării situaţiilor de viaţă negative, dincolo
de care orice om poate parcurge o criză psihologică, cu durată şi intensitate diferite, în funcţie de
caracteristicile psihologice individuale.
Locatarii acestor blocuri sunt expuși la acțiunea distructivă a unui cutremur, efectele
acestuia manifestându-se prin acţiune directă - pierderi de vieţi şi răniri, ca urmare a avarierii sau
prăbuşirii blocului și indirectă - afecţiuni psihice, ca urmare a unor fenomene secundare produse
de seisme (incendii în lanţ, reacţii psihice post-seismice, etc). Putem spune că acești locatari s-au
adaptat lor noi reguli și condiții de viață. Este cazul să consemnăm opinia marelui psiholog J.
Piaget, pentru care legile fundamentale dupa care funcționeaza psihicul uman sunt asimilarea şi
acomodarea, ambele cu evidente implicatii adaptative. Pentru Piaget adaptarea este „un echilibru
între asimilare şi acomodare, cu alte cuvinte un echilibru al schimburilor dintre subiect şi obiecte”.
Adaptarea este un pattern comportamental pozitiv, care poate fi folosit la reducerea stresorilor şi
stresului asociat unei boli. ”
Din puct de vedere al educației în situația de criză provocată de un cutremur, comparativ cu
locuitorii altor țări, sunt multe diferențe majore care au drept cauze diferențe culturale, cât și de
acces la noile tehnologii. Educația implementată de la vârste fragede este mai puțin costisitoare,
ușor accesibilă și transferabilă iar diferența de atitudine în fața unui cutremur ne fac de neînțeles și
vulnerabili în fața unei catastrofe.
Slabele standarde de siguranță ale clădirilor construite după 1989 și dificultățile de
impunere a normelor în fața profitului pieței imobiliare, pe un mecanism al vulnerabilității, este în
totală opoziție cu ce se întâmplă în alte țări. Fiecare cartier are adăposturi menținute în perfectă
stare, pregătite pentru prim-ajutor, cetățenii poartă la ei în permanență o broșură cu harta acestor

3
adaposturi și câteva informații de bază, geanta de supraviețuire e mereu la îndemână, există o
multitudine de voluntari, extrem de bine pregătiți, în baze de date ușor accesibile.
La noi nu există un plan de acțiune general sau local, nici spații de tip adapost, totul fiind
lăsat la mâna responsabilității individuale sau a micro-planului. Locuitorii nu au nici cea mai vagă
idee despre unde trebuie să meargă în caz că li se prăbușește clădirea la cutremur; școlile și
clădirile publice care au fost desemnate oficial pe post de adăposturi în caz de dezastru natural nu
sunt echipate pentru prim-ajutor și nici nu stochează provizii.

Bibliografie:
Boncu, Ștefan (2019), Psihologia mediului, Manual pentru învățământul la distanță, Anul I,
Sem. 2, Editura Universității „Alexandru Iona Cuza”, Iași.
 Haroun Tazieff (1986), Când Pămantul se cutremură”, Ed. Științifică, București.