Sunteți pe pagina 1din 5

Model de contestatie proces verbal pentru amenzi multiple rovinieta

Către

Judecătoria ………………..
Domnule Preşedinte,

Subscrisa, ………………….., cu sediul în ……………………………,

în contradictoriu cu

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) – Centrul


de Studii Tehnice Rutiere si Informatica – CESTRIN, cu sediul la adresa Bd. Iuliu Maniu 401A,
sector 6, Bucureşti,
formulăm prezenta

Plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie

Seria ……… nr. ………….. din data de …………., încheiat de agent constatator ………….
………. angajat al C.N.A.D.N.R S.A.-CESTRIN, cu autorizaţia de control nr. ……………., prin
care solicităm

În principal:

anularea procesului-verbal susmenţionat şi, pe cale de consecinţă:


anularea măsurii de sancţionare contravenţională a subscrisei
În subsidiar:
înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment.
Scurt istoric al situaţiei de fapt
În perioada anului trecut, subscrisa S.C. / PF …………………….. nu am achitat rovinieta
aferentă perioadei de utilizare a drumurilor publice conform dispoziţiilor legale. Acest fapt nu a fost
unul intenţionat şi s-a datorat unei neglijenţe de natură administrativă. Această neglijenţă a fost
sesizată şi remediată la data de ……………., când a fost achitat tariful de utilizare pe o perioadă de
12 luni, în valoare de 28 de euro.
La data de ……………., subscrisa a primit un proces verbal de constatate a unei
contravenţii (numită în continuare contravenţia nr. 1), similar celui supus contestaţiei în prezenta
speţă. Subscrisa a înţeles şi a recunoscut culpa în care s-a aflat şi a achitat amenda cu care a fost
sancţionată.
La data de …………………, subscrisa a primit un nou proces verbal contravenţional care
atestă o contravenţie ulterioară (numită în continuare contravenţia nr. 2) pe care îl contestăm. Prin
intermediul acestui proces verbal, ni s-a adus la cunoştinţă că am fost înregistraţi, la data de
……………………, pe raza ……………………….., jud. …………… DN …………………,
circulând cu vehiculul cu numărul de înmatriculare ………………………. fără a avea achitată
contravaloarea tarifului de utilizare reglementat de O.G. 15/2002.
Înregistrarea a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de
emitere, gestiune, monitorizare si control ar rovinietei – SIEGMCR, respectiv o camera montată în
localitatea ………………….
Motivele pentru care întelegem să contestăm contravenţia nr. 2 sunt urmatoarele:
Contravenţia nr. 1 este aceeaşi cu contravenţia nr. 2, fiind incidente prevederile O.G. 2/2001,
precum şi prevederile CEDO şi ale Codului penal românesc în ceea ce priveşte reglementarea
faptelor săvârşite în formă continuă;
Suma primita de CNADNR drept valoare de despagubire reprezintă contravaloarea unei
roviniete pe 12 luni.

Pe larg,
Având în vedere de următoarele aspecte, considerăm contravenţia nr. 1 ca fiind aceeaşi cu
contravenţia nr. 2:
În lumina jurisprudenţei CEDO, contravenţiile referitoare la circulaţia pe drumurile publice
sunt încadrate în sfera ”acuzaţiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6
CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudenţa sa (Cauza Maszini c.
României – hotararea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele
juridice ce sancţionează astfel de fapte au caracter general şi că urmăresc un scop preventiv şi
represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuţie are, în
sensul art. 6 din Convenţie, caracter penal. Ca o consecinţă a aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 6
din Convenţie prezentul litigiu trebuie să ofere şi garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de
acest articol. Pe cale de consecinţă trebuie recunoscute şi garanţiile specifice în materie penală din
art. 6 al Convenţiei, printre care lipsa pericolului social, precum şi înlesnirile oferite de Codul penal.
Art. 17 alin. 1 din Codul penal defineşte infracţiunea ca „fapta care prezintă pericol social,
săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. În accepţiunea sa cea mai generală,
contravenţia, asemenea infracţiunii, conform CEDO, este o fapta a omului, un act de conduita
exterioara a acestuia, interzis de lege sub o sancţiune specifică, care este pedeapsa1. Spre deosebire
de infracţiune, care prezintă pericol social mai ridicat, cu consecinţe mai grave si dăinuie în timp, la
contravenţie, acest pericol este mai redus, iar urmările sunt mai reduse;
Conform doctrinei, „infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a
acţiunii sau inacţiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la
intervenţia unei forte contrare. Tot doctrina de specialitate ne indică, în mod unitar, modul în care
pot fi identificate infracţiunile continue, şi anume „după elementul material al laturii obiective ce
presupune o acţiune ori o inacţiune ce durează în timp ca: deţinerea, rămânerea, purtarea,
conducerea unui autovehicul etc. Activitatea infracţională la unele infracţiuni continue este
susceptibilă de întreruperi care sunt determinate de natura activităţii infracţionale, spre exemplu
portul ilegal de uniforma care poate fi întrerupt noaptea şi reluat dimineaţa. Aceste întreruperi ţin de
natura infracţiunii şi nu afectează unitatea infracţiunii continue” 2.
În cazul de faţă, intervenţia forţei contrare este notificarea de către agentul constatator al
contravenţiei nr. 1, contravenţie recunoscută de subscrisa. Însă, prin contravenţiile ulterioare (cu
referire specială la contravenţia nr. 2), ni se creează o situaţie mai grea decât cea prevăzută în legea
penală, fiind ţinuţi la plata mai multor amenzi pentru aceeaşi faptă.
În subsidiar, vă învederăm că dreptul penal romanesc, nu reglementează cumulul aritmetic al
pedepselor decât în cazuri extreme, expres şi limitativ prevăzute de lege; astfel, dacă instanţa ar
alege să aplice cumulul de amenzi contravenţionale, ni s-ar crea o situaţie mult mai dificilă în
comparaţie cu pericolul social generat de fapta săvârşită.
Una dintre trăsăturile esenţiale ale contravenţiei este existenţa pericolului social. În doctrină,
precum şi în practică se remarcă obligativitatea organelor judiciare de a analiza in concreto
respectiv gradul de pericol social de la caz ca caz. În speţa de faţă, în mod evident, această analiză
nu a fost efectuată.
Suma primita de CNADNR drept valoare de despagubire reprezintă contravaloarea unei
roviniete pe 12 luni.
Conform art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002, modificată ulterior, „contravenientul are obligaţia
de a achita, pe lângă amenda contravenţională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul de
vehicul folosit fără a deţine rovinietă valabilă, sumele stabilite conform Anexei nr. 4”.
Conform sus-citatei anexe nr. 4, cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil pentru un
autoturism este de 28 de euro, adică identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor
naţionale. Această situaţie este valabilă pentru toate categoriile de vehicule menţionate în anexele
nr. 1 (care reglementează nivelul de utilizare a drumurilor naţionale) şi nr. 4 (care reglementează
cuantumul tarifului de despăgubire aplicabil) din Ordonanţa nr. 15/2002, cu modificările ulterioare.
S-ar putea trage concluzia că acest tarif de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei
pe 12 luni şi că, odată achitat acest tarif, utilizatorul drumurilor naţionale va avea o rovinietă
valabilă. Acest aspect este contrazis de comportamentul CNADNR S.A. care, în mod abuziv,
percepe tariful de despagubire la fiecare nouă presupusă „contravenţie” pe care o constată.
În concluzie, în eventualitatea în care un vehicul tranzitează drumurile naţionale timp de
câteva luni, fără să aibă cunoştinţă că nu o deţine rovinietă valabilă, poate fi amendat
contravenţional de cateva zeci de ori şi, pe lângă această sancţiune, va trebui să achite către
CNADNR S.A. tot atâtea tarife de despăgubire câte presupuse contravenţii a săvârşit! Or, dacă s-ar
proceda în asemenea fel, deşi legea este foarte clară în sens contrar, ar lua naştere o situaţie extrem
de dificilă pentru contravenient, disproporţionată faţă de pericolul social generat.
Având în vedere argumentele expuse, vă solicităm să luaţi măsurile legale care se impun în
acest caz, respectiv anularea sancţiunilor prezentului proces verbal, respectiv înlocuirea cu
avertisment.

În drept, invocăm art. 5 alin. (2), art. 20 alin (2) din OG 2/2001, art. 8 alin. (3) din O.G.
15/2002,

În probaţiune depunem dovada cu înscrisuri.

Depunem prezenta plângere în doua exemplare, pentru comunicare.

Cu stimă,

…………………………

………………………….
Instanța Judecătoria ..., județul ...
Adresa ...

DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul ..., cu domiciliul în ..., CNP ..., formulez prezenta
PLÂNGERE
împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției:

- seria R11 nr. ..., emis de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, , încheiat de agent
constatator ..., angajat al CNADNR S.A. – CESTRIN, cu autorizatia de control nr. 0...;
și
-idem mai sus
prin care vă rog să dispuneți admiterea acțiunii, anularea proceselor verbale de contravenție și
exonerarea mea de la plata amenzilor in cuantum de 500 lei și 56 euro,pentru următoarele
MOTIVE

În fapt:
În data de 29.06.2011, am găsit în cutia poștală de la domiciliu procesele verbale mai sus amintite,
prin care s-a constatat înregistrarea în data de 04.12.2010, ora 14.11 (PVCC R11 ...), respectiv
05.12.2010, ora 21.41 (PVCC R11 ...), în localitatea ..., jud. ..., DN1, circularii fără a deține
rovinietă valabilă. Cele două procese verbale menționate mai sus au atașat câte un proces verbal de
îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, întocmite
de operatorul de date cu caracter personal nr. ... și completate de agent constatator ..., din cadrul
CNADNR S.A. – SDN București Sud și semnate de acesta, împreună cu martorul ..., CI seria ...
nr. ... .
Având în vedere că cele două zile, 4 și 5.12.2010 sunt la sfârșitul săptămânii, există posibilitatea să
fi fost plecată cu autoturismul marca ..., cu numarul de înmatriculare ..., proprietate personală, pe
DN1.
Se menționează în procesele verbale că înregistrarea a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice
ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control ar rovinietei – SEIGMCR,
respectiv o cameră montată în localitatea ....
Vă rog să aprobați prezentarea planșelor foto ce reprezintă proba contravenției și depunderea la
dosar a încasărilor de pe numarul autoturismului pe care îl dețin.

Vă rog să luați în considerare și situația personală și că sunt în imposibilitatea de a plăti încă odată
rovinieta din următoarele motive: sunt în concediu de ...; am în întreținere un copil în vârstă de ...;
plătesc din indemnizație toate facturile ...; am de plătit o rată la bancă de ... lei.
Luând în considerare cele de mai sus, plata unei amenzi contravenționale de 500 lei (2x250 lei),
plus a unui tarif de despăgubire de 56 euro (2x28 euro/zi), este cu mult peste posibilitățile mele
financiare.
Vă rog să aveți în vedere și Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza Arghel
contra României, în care se critică sistemul sancționator al Ordonanței 2/2001, sistem care este lipsit
de prezumțiile de legalitate și temeinicie, prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind încălcată.

În drept:
Am deținut rovinieta valabilă pe perioada de 6 luni, până în data de ..., pentru care nu mai dețin nici
o dovadă. Din ....12.2010 am achiziționat rovinieta valabilă și în prezent, cu nr. .... .
Menționez că:
- nu s-a respectat procedura legala de comunicare a proceselor verbale, procesele verbale de mai sus
nu sunt semnate de cei doi agenți constatatori, datele personale din actul de identitate al martorului
nu sunt completate, iar conform Ordonanței nr.2/2001, art.19, alin.(1) “Procesul-verbal se semneaza
pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se
afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste
imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va
cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia”;
- datele de identificare ale contravenientului nu sunt complete și nu există rubrica “Alte mențiuni”,
lipsind astfel dreptul de a face obiecțiuni, iar în Ordonanța nr.2/2001, art.16, alin.(1) se specifică
“Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde
este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele
personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale
contravenientului; ...”, iar la alin.(7) “In momentul incheierii procesului-verbal agentul constatator
este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la
continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica
"Alte mentiuni", sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.”
Consider că situația creată și prezentarea mea ca “pericol social” (conform Ordonanței 2/2001, art.
21, alin.(3) “Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie
proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in
care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de
urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date
inscrise in procesul-verbal” sunt denigratoare.
Rog judecarea în lipsă.

În probațiune:
- copie rovinieta valabilă + bon fiscal,
- copie acte de identitate,
- copie extras de cont privind situația plăților,
- copie certificat de naștere copil.

Cu deosebită stimă,
...
DOMNULUI PREȘEDINTE AL JUDECĂTORIEI...

S-ar putea să vă placă și