Sunteți pe pagina 1din 4

BERCEA DENISA-ELENA

AFACERI INTERNATIONALE, ANUL I, GRUPA 1

SISTEMUL SOCIETĂȚILOR TRANSNAȚIONALE

1. Noţiune. Trăsături definitorii:


Societatea transnaţională reprezintă o realitate marcantă a peisajului economic
contemporan , fiind unul dintre principali vectori ai procesului de globalizare a activităţii
economice.
Din punct de vedere juridic, societăţile transnaţionale sunt acele societăţi comerciale, care
chiar de la constituirea lor se fundamentează pe elemente fără caracter naţional (cum sunt:
capitalul ce provine de la asociaţi din ţări diferite, stabilirea uneori a mai multor sedii principale
în ţări diferite etc.) şi care sunt lipsite de o legătură juridică cu anumit stat, astfel că în privinţa
lor nu primeşte vocaţie nici una din legile naţionale, iar litigiile izvorâte din interpretarea şi
aplicarea actelor lor constitutive sunt scoase total sau parţial de sub competenţa instanţelor
naţionale, spre a fi date spre soluţionare unor instanţe speciale.
În literatura economică, s-a apreciat că, „societatea transnaţională este o entitate
economică compusă dintr-o firmă-mamă şi filiale în mai multe ţări care este caracterizată de
internaţionalizarea producţiei, se bazează pe un bazin internaţional de resurse umane, materiale si
financiare, şi promovează la scară globală un anumit set de valori proprii”. Astfel, societatea se
caracterizează prin internaţionalizarea producţiei si prin existenţa de resurse umane, materiale si
financiare la nivel internaţional.
Valorile unei societăţi transnaţionale sunt:
 sistemul de management;
 grija fata de mediu;
 implicarea în viata comunităţii;
 marca sau brand-ul;
 sistemul de producţie;
 inovarea;
 angajaţii;
 tradiţia;
 adaptarea la cultura locala;
 sistemul de distribuţie;
 campaniile publicitare.

Sub aspect economic, după cum s-a apreciat în doctrina juridică, societăţilor transnaţionale
contemporane le este caracteristic faptul că îşi extind mereu activitatea de producţie şi
comercializare concomitent pe multiple pieţe în cadrul unei reţele vaste de implantări proprii,
realizate pe calea investiţiilor directe de capital în străinătate.
BERCEA DENISA-ELENA
AFACERI INTERNATIONALE, ANUL I, GRUPA 1

Terminologia utilizată pentru a defini societăţile transnaţionale este foarte variată,


întreprinderi pluri- sau multinaţionale, societăţi sau companii internaţionale, corporaţii sau
societăţi transnationale. Unii specialişti atrag atenţia asupra unor deosebiri esenţiale care există
între conceptul de societate transnaţională şi cel de societate multinaţională. Ei spun că
societăţile multinaţionale sunt formate şi controlate de capitalul mai multor ţări, iar în cazul
societăţii transnaţionale, se porneşte de la o societate naţională care se extinde în plan
internaţional prin intermediul filialelor (sau a altor tipuri de întreprinderi cu care este legată sub
diferite forme). Ca urmare, în practică există foarte puţine societăţi multinaţionale (ex. Royal
Dutch-Shell, Dunlop-Pirelli).
2. McDonald’s:
Un exemplu popular al unei corporații transnaționale este McDonald. McDonald’s este
un lanț uriaș de fast-food cu aceleași elemente principale de meniu din întreaga lume, precum și
același nume de marcă, identitate și marketing. Cu toate acestea, compania își modifică oferta de
produse pentru piețele sale regionale; de exemplu, McDonald’s oferă vin în Franța, burgeri de
orez în Filipine și burgeri vegetarieni în India. Aceste produse sunt unice pentru aceste piețe și
reflectă dietele și preferințele consumatorilor locali.
Totul a inceput in anul 1948 cand doi fraţi, Richard şi Maurice McDonald, au pus bazele
unui mic restaurant în California. Astăzi, după mai puţin de un secol, corporaţia
McDonald’s reprezintă unul din cele mai de succes lanţuri de restaurante din lume.
Strategiile eficiente de management şi expansiune globală au fost factorii care au permis
intrarea pe noi pieţe şi câştigul unui procent semnificativ din piaţa străină a fast food-ului.
Considerat a fi cel mai mare comerciant de fast food din lume, McDonald’s operează
în120 de ţări, având câştiguri uriaşe.
Lanţul de restaurante de tip fast-food McDonald’s a ajuns la afaceri de 687 mil. lei (150
mil. euro) anul trecut după o creştere de aproape 16% comparativ cu 2016. Un trend
ascendent a avut şi profitul care s-a majorat cu 27 mil. lei, respectiv cu o treime până la 79 mil.
lei (17,2 mil. euro).
Compania este liderul pieţei locale de restaurante după cifra de afaceri şi deţine o reţea de
71 de unităţi.
Tabelul de mai jos arată veniturile McDonald’s împărțite pe zona de restaurante proprii și
restaurante franciză. Totodată, sunt prezentate și profitul operațional, profitul net dar și rata
rentabilității comerciale.
BERCEA DENISA-ELENA
AFACERI INTERNATIONALE, ANUL I, GRUPA 1

Mai exact, veniturile McDonald’s au scăzut între 2015 si 2017 cu 10,2%, dar
profitabilitatea companiei a crescut de la 28.1% la 41.9%. Un motiv principal este reducerea
numărului de restaurante proprii, conform tabelului de mai jos.

Numărul restaurantelor proprii au scazut cu 51.38% în timp ce restaurantele franciză au


crescut cu 13.39%. În mărimi absolute se poate observa scăderea numarului de restaurante
proprii cu 3,311 unitătâți în timp ce numarul de francize a crescut cu 4,027 unități. Astfel, o parte
a restaurantelor proprii a fost transformat în francize, pe lângă creșterea numărului de francize.
Acest lucru se traduce în creșterea valorii medii a veniturilor pentru restaurantele proprii de la
2.56 milioane $ la 4.06 milioane dolari (o crestere cu 58.66%), în timp ce veniturile medii
generate de francize (ca royalty catre McDonald’s) a rămas constant la 296,000 $. Concret,
McDonald’s a menținut restaurantele proprii cu profitabilitate ridicată.
Raportul McDonald’s ne arată și veniturile francizelor (companiile ce opereaza francizele
McDonald’s) ce au crescut cu 18.07% ceea ce conduce la venituri totale generate de McDonald’s
(companie principală + francize) în creștere cu 10.23% la 101 miliarde de dolari. Așadar,
afirmația “veniturile McDonald’s sunt in scădere” este adevarata, dar corelata cu creșterea
profitabilității companiei dar și a creșterii veniturilor totale din sistemul McDonald’s arată o
dezvoltare a business-ului generat de companie. Focusul este însa spre reducerea numarului de
restaurante proprii, cu păstrarea acelora ce au profitabilitate ridicată și dezvoltarea numărului de
francize.

Veniturile medii per restaurant, în sistemul McDonald’s a crescut cu 8.11% ceea ce arată
atât creșterea veniturilor medii per restaurant propriu cât și a veniturilor medii per restaurant
franciză.

Povestea McDonald’s arată și o schimbare a strategiei generale. Focusul s-a transferat


spre creșterea profitabilității și mai putin pe dezvoltarea companiei ca suma a veniturilor. În
schimb, dezvoltarea francizelor asigură un venit sigur pentru companie, corelat cu reducerea
costurilor operaționale specifice unui restaurant propriu.
BERCEA DENISA-ELENA
AFACERI INTERNATIONALE, ANUL I, GRUPA 1

Bibliografie:
https://bstrategyhub.com/what-is-a-transnational-business-strategy/
https://www.commondreams.org/views/2020/03/06/corporations-are-human-creations-we-cant-
let-them-threaten-our-survival https://www.costinciora.ro/mcdonalds-si-povestea-din-ultimul-
raport-anual/
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-oradea/finantele-firmei/altele/proiect-
management-international-compania-mcdonalds/3678404/view
https://adammayers.com/2019/05/11/mcdonalds-emerging-market-growth-strategy/
https://www.smark.ro/articol/45797/premier-capital-partenerul-pentru-dezvoltare-al-mcdonald-s-
va-deschide-13-noi

S-ar putea să vă placă și