FRACTURĂ DE TIBIE SI PERONEU

Fracturile gambei sunt foarte frecvente. Pot fi fracturi separate de tibie şi de peroneu, sau
fracturi concomitente ale celor două oase. Fracturile tibiei sunt mai grave. Cele peroniere, în cazul în
care tibia este intactă, se vindecă repede, uşor şi fără tulburări funcţionale, datorită faptului că tibia
serveşte ca pilon de susţinere. De altfel şi cele de tibie, dacă peroneul rămâne intact, beneficiază în
oarecare măsură de prezenţa „atelei naturale” pe care i-o oferă peroneul. Din nefericire, cele două oase
se rup, de obicei, în acelaşi timp. De multe ori, fracturile de tibie din regiunea diafizară sunt fracturi des-
chise, întrucât oasele sunt acoperite direct de piele care este perforată adesea de un fragment osos.
Fracturile în 1/3 medie se reduc greu, necesitând deseori tratament chirurgical, urmat de imobi-
lizare în aparat gipsat.
Primul ajutor:
În cazul fracturilor porţiunii inferioare a tibiei şi peroneului, imobilizarea se face cu o atelă (Cra-
mer sau ghipsată) posterioară, care se întinde de la groapa poplitee până la vârful degetelor.
Tehnica imobilizării oaselor gambei cu o singură atelă:
- se măsoară pe membrul inferior sănătos lungimea necesară pentru atelă de la jumătatea
coapsei sau de la plica fesieră până la talpă (inclusiv lungimea labei piciorului)
- se pregăteşte atela. În cazul atelei Cramer, extremitatea distală se îndoaie la 90˚ la nivelul câl-
câiului (măsurând distanţa pe membrul sănătos), pentru ca atela să cuprindă călcâiul şi talpa piciorului
până la degete. Forma curburii câlcâiului se modelează sprijinind atela pe genunchi. De asemenea, la
extremitatea cealaltă a atelei, marginile se îndoaie foarte puţin în afară, spre a nu apăsa ţesuturile moi.
În cazul atelei ghipsate modelarea se poate face în momentul aplicării atelei.
- un ajutor sprijină cu blândeţe membrul inferior, fixând o mână la nivelul gropii politee, iar un
alt ajutor menţine gamba în ax, apucând piciorul bolnavului.
- se aplică atela posterior, având grijă să nu exercite compresiune pe călcâi (denivelarea atelei
pentru locul călcâiului să fie corespunzătoare). Pentru protejare, se aşează un strat gros de vată la călcâi,
precum şi la coapsă, sub capătul proximal al atelei. Se va avea grijă ca laba piciorului să fie aşezată de la
început în unghi drept faţă de gambă. La coapsă, genunchi şi gambă, înfăşarea se face circular, la gleznă
în formă de spică. În cazul atelei ghipsate, înfăşarea pe membrul fracturat se poate face fie cu faşă
uscată, fie cu faşă ghipsată îmbibată cu apă (aparat ghipsat circular). În acest caz rularea feşii ghipsate se
face fără răsuciri, având grijă ca pe întreaga suprafaţă a ghipsului să nu rămână imprimări. Aparatul
ghipsat circular nu va fi executat decât în serviciile de ortopedie, unde evoluţia ulterioară poate fi
urmărită de cadrele de specialitate.
 În lipsa atelei Cramer sau a atelei ghipsate, imobilizarea se poate face cu trei atele de lemn:
- 2 atele mai lungi, egale, care să se întindă de la genunchi până la călcâi
- o a treia atelă scurtă, lungimea piciorului
- acestea se căptuşesc cu vată, care se fixează cu ture circulare de faşă
- cele două atele lungi se aplică pe părţile laterale ale gambei de sub genunchi până la călcâi.
Pentru a proteja proeminenţele osoase ale gleznei se aplică sub atelă în acest loc, straturi de vată.
- cele două atele se fixează cu două legături circulare
- a treia atelă se aplică pe talpa piciorului şi se fixează pe atelele laterale cu o chingă de pânză
sau ture de faşă trecute în 8.
- înfăşarea se execută peste aceste legături cuprinzând atât gamba (prin ture de faşă circulare),
cât şi piciorul prin ture de faşă în „8” sau în spică.
Acest tip de imobilizare trebuie folosit însă în cazurile în care nu există posibilitatea tehnicilor
descrise anterior, care sunt incomparabil mai eficiente.