4.

APRECIEREA VÂRSTEI LA CABALINE

Criteriul principal în stabilirea vârstei la cabaline, atunci când
lipsesc evidenţele zootehnice, îl constituie apariţia şi modificarea dentiţiei.
Formula dentară la cal este următoarea:
6 2 6 6
- la mascul - I ; C ; Pm ; M = 40 dinţi permanenţi;
6 2 6 6
6 0 6 6
- la femelă - I ; C ; Pm ; M = 36 dinţi permanenţi.
6 0 6 6
Incisivii, în număr de 12, sunt fixaţi unul lângă altul în alveolele de
pe cele două arcade dentare şi poartă următoarele denumiri: cleşti,
mijlocaşi şi lăturaşi.
Forma incisivilor, la calul adult, este asemănătoare unei piramide
uşor îndoite, cu vârful împlântat în gingie (rădăcina) şi baza liberă
(coroana), care formează suprafaţa de tocire sau tabla dentară.
La nivelul coroanei, incisivii sunt turtiţi dinainte înapoi, iar la
rădăcină dintr-o parte în alta, ceea ce face ca, forma secţiunii transversale a
dintelui să se modifice succesiv de la coroană spre rădăcină, astfel: eliptică,
ovală, rotundă, triunghiulară şi ovală în sens antero-posterior (biangulară)
(fig. 4.1).
Spre deosebire de incisivii de la bovine, la cabaline, aceştia nu se
scurtează prin tocire, deoarece cresc şi ies permanent din gingie
schimbându-se doar direcţia şi forma suprafeţei de tocire.
În structura dintelui de cal se disting: dentina, smalţul şi cementul
(fig. 4.2).
În porţiunea coroanei dintelui se găseşte mişuna sau cornetul
dentar extern, cu adâncimea de 6-8 mm la incisivii inferiori şi de 12-15
mm la incisivii superiori. Mişuna este căptuşită la exterior cu smalţ,
formând smalţul central; smalţul periferic este cel, care acoperă dinţii la
exterior. Prin tocirea incisivilor, diametrul şi adâncimea mişunei se
micşorează, rămânând la un moment dat doar “fundul de mişună” sau
lăscaia. (fig. 4.3).
Rădăcina dintelui este străbătută de cornetul dentar intern, în care
se găseşte pulpa dentară. Cornetul dentar intern ajunge până la nivelul
mişunei, astfel încât, pe măsura tocirii dintelui, acesta ajunge la suprafaţa
de frecare, se umple cu dentină de neoformaţie şi tartru şi apare la început
ca o dungă, apoi ca o pată de culoare galbenă negricioasă de diferite forme,
numită steaua dentară sau steaua lui Girard (fig 4.1).
Steaua dentară apare la vârsta de 7-8 ani.

55
 Lungimea şi dezvoltarea incisivilor pe cele două arcade diferă, ceea
ce face ca şi procesul de uzură să fie diferit; incisivii superiori sunt mai
lungi şi mai mari.
A

Fig. 4.1. Secţiune longitudinală (A) şi transversală (B)

prin incisivul de cal

56
57
Fig. 4.2. Modificarea profilului arcadelor dentare la diferite vârste.
 În stabilirea vârstei după dentiţie se folosesc următoarele criterii:
- deosebirea dintre incisivii caduci (de lapte) şi cei permanenţi; incisivii de
lapte sunt mai mici, de culoare albă, nu prezintă silon median pe faţa
labială a coroanei, mişuna este superficială, iar forma tablei dentare este
permanent eliptică;
- forma tablei dentare, care poate fi: eliptică, ovală, rotundă şi ovală
antero-posterior;
- forma şi lărgimea arcadelor incisive: la calul tânăr este largă şi puternic
arcuită; la vârsta de 10-15 ani arcadele incisive sunt mai strâmte şi mai
puţin arcuite, iar la calul bătrân devin înguste şi aproape drepte;
- incidenţa arcadelor dentare. În profil, arcadele dentare formează la calul
tânăr un semicerc regulat, iar pe măsura înaintării în vârstă descriu un
unghi din ce în ce mai ascuţit (fig 4.2);
- prezenţa lăscaiei sau dispariţia mişunei, care proemină uşor pe tabla
dentară;
- coada de rândunică, care apare pe lăturaşii superiori între 7-9 ani şi între
11-13 ani şi se prezintă ca o proeminentă a părţii posterioare a lăturaşilor
superiori, determinată de faptul că, în anumite perioade, lăturaşii superiori
nu se sprijină cu toată suprafaţa pe cei inferiori;
- semnul lui Galvayne (brazda) este un depozit de tartru, care se prezintă ca
o pată de culoare neagră, care apare sub gingie, pe lăturaşii superiori, la
vârsta de 9-10 ani şi coboară progresiv o dată cu vârsta.
Modificările dentiţiei în timpul vieţii au fost sistematizate în şase
perioade.
Perioada I (de la naştere la 2½ ani). Erupţia şi tocirea dinţilor de
lapte.
Mânzul se naşte, în mod normal, fără dinţi.
Până la vârsta de 12 zile apar cleştii şi premolarii de lapte, la vârsta
de 30-40 de zile apar mijlocaşii, iar la 6-7 luni apar şi lăturaşii.
Tocirea şi nivelarea incisivilor de lapte se face astfel:
- între 10-12 luni se tocesc cleştii (dispare mişuna) şi apare primul molar
permanent (fig 4.3);
- la 18 luni cleştii sunt nivelaţi, iar mijlocaşii sunt tociţi;
- la 24 de luni se nivelează mijlocaşii şi se tocesc lăturaşii de lapte. Apare
cel de-a doilea molar permanent
- la 30 de luni toţi incisivii sunt nivelaţi, având un avansat grad de uzură.
Perioada a II-a (2½-5 ani). Schimbarea dinţilor de lapte cu dinţi
permanenţi (fig. 4.4, 4.5, 4.6, 4.7).
- la 2½ ani se schimbă cleştii de lapte cu cei permanenţi, care ajung la
nivel la 3 ani. La această vârstă primul premolar de lapte este înlocuit cu
cel permanent;
58
- la 3 ani se schimbă şi cel de-al doilea premolar;
- la 3 ½ ani mijlocaşii de lapte sunt înlocuiţi cu cei permanenţi şi apare şi
cel de-al treilea premolar permanent;
- la 4 ani mijlocaşii permanenţi ajung la nivel şi apare al treilea molar
permanent;

Fig. 4.3. Dentiţia la vârsta de 10-12 luni.

Fig. 4.4. Dentiţia mânzului la vârsta de 15-24 de luni

59
 Fig. 4.5. Dentiţia la vârsta de 3 ani

Fig. 4.6. Dentiţia la vârsta de 4 ani

- la 4 ½ ani cad lăturaşii de lapte, care sunt înlocuiţi cu cei permanenţi şi

apar colţii (caninii) la armăsar;
- la 5 ani lăturaşii ajung la nivel; gura este “încheiată” (are toţi dinţii
permanenţi).

60
 Fig. 4.7. Dentiţia la vârsta de 5 ani

Perioada a III-a (6-8 ani). Tocirea incisivilor inferiori.

- la 6 ani cleştii sunt tociţi, iar tabla dentară este de formă ovală (fig. 4.8);
- la 7 ani mijlocaşii sunt tociţi, cu tabla dentară de formă ovală. Pe lăturaşii
superiori apare coada de rândunică, iar pe cleşti, înaintea lăscaiei, se
observă steaua dentară sub forma unei dungi de culoare gălbuie (fig. 4.9);

Fig. 4.8. Dentiţia la vârsta de 6 ani Fig. 4.9. Dentiţia la vârsta de 7 ani
61
- la 8 ani lăturaşii inferiori sunt tociţi. Tabla dentară are forma ovală pe
mijlocaşi şi lăturaşi, iar pe cleşti tinde să devină rotundă. Apare steaua
dentară şi pe mijlocaşi (fig. 4.10).

Fig. 4.10. Dentiţia la vârsta de 8 ani

Perioada a IV-a (9-12) Tocirea incisivilor superiori. (fig. 4.11-4.14).

- la 9 ani se tocesc cleşti inferiori, tabla dentară este rotundă, iar steaua
dentară este prezentă pe toţi incisivii. Pe lăturaşii superiori coada de
rândunică mai poate fi observată.

Fig. 4.11. Dentiţia la vârsta de 9 ani

62
- la 10 ani, mijlocaşii superiori sunt tociţi. Pe incisivii inferiori, tabla
dentară este rotundă pe cleşti şi mijlocaşi. Steaua dentară este largă, iar
lăscaia mult redusă. Pe lăturaşii superiori apare semnul lui Galvayne;

Fig. 4.12. Dentiţia la vârsta de 10 ani

Fig. 4.13 Dentiţia la vârsta de 11 ani

- la 11 ani se tocesc şi lăturaşii superiori, iar lăscaia este mare şi evidentă

pe toţi incisivii superiori. Reapare coada de rândunică, care se menţine

63
până la vârsta de 13 ani. Pe incisivii inferiori tabla dentară este rotundă, iar
steaua dentară tinde să ocupe o poziţie centrală;
- la 12 ani toţi incisivii sunt tociţi. Lăscaia este punctiformă pe cleştii şi
mijlocaşii inferiori, iar steaua dentară este mare şi ocupă o poziţie centrală.
Arcadele dentare sunt mai puţin arcuite, iar incidenţa lor formează un
unghi ascuţit. Semnul lui Galgvayne coboară pe lăturaşii superiori şi ocupă
o suprafaţă mai mare.

Fig. 4.14 Dentiţia la vârsta de 12 ani

Perioada a V-a (13-16 ani) Nivelarea incisivilor inferiori:

- la 13-14 ani se nivelează cleştii inferiori (dispare lăscaia) iar tabla dentară
capătă forma triunghiulară, iar coada de rândunică dispare (fig. 4.15);

Fig. 4.15 Dentiţia la vârsta de 13-14 ani

- la 14-15 ani se nivelează şi mijlocaşii inferiori, iar suprafaţa de tocire a

tablei dentare devine triunghiulară. Semnul lui Galvayne coboară până la
jumătatea lăturaşilor superiori (fig. 4.16);
64
 Fig. 4.16 Dentiţia la vârsta de 14-15 ani

- la 15-16 ani toţi incisivii inferiori sunt nivelaţi şi au suprafaţa de tocire de

formă triunghiulară. Arcadele dentare sunt înguste, iar unghiul de incidenţă
este ascuţit. Uneori apare ciocul de papagal.
Perioada a VI-a (peste 16 ani). Tabla dentară biangulară:
- la 16-17 ani, cleştii şi mijlocaşii superiori sunt nivelaţi. Incisivii inferiori
au suprafaţa de frecare a tablei dentare tot de formă triunghiulară, iar
unghiul de incidenţă al arcadelor devine accentuat ascuţit;
- la 17-18 ani, toţi incisivii superiori sunt nivelaţi. Cleştii inferiori au
suprafaţa de tocire de formă bianagulară (alungită antero-posteriori), iar pe
mijlocaşi şi lăturaşi este de formă triunghiulară (fig. 4.17);

Fig. 4.17 Dentiţia la vârsta de 17-18 ani

- la 18-19 ani, mijlocaşii inferiori au tabla dentară de formă biangulară.

Unghiul de incidenţă al arcadelor devine şi mai ascuţit;
- la 19-20 de ani, toţii incisivii inferiori au suprafaţa de tocire alungită
antero-posterior. Semnul lui Galvayne ocupă toată suprafaţa lăturaşilor
superiori, iar ciocul de papagal este tot mai pronunţat (fig. 4.18).

65
 După 20 de ani determinarea vârstei devine mai dificilă şi mai puţin
exactă. Dinţii se micşorează mult, se răresc şi cad. La unii cai se alungesc
continuu şi pot persista până la 30 ani.

Fig. 4.18 Dentiţia la vârsta de 19-20 de ani

Anomaliile dentare la cabaline. Deoarece la cabaline anomaliile

dentare, care pot să apară, sunt numeroase, a fost necesară sistematizarea
lor în următoarele grupe:
- anomalii de erupţie, care sunt determinate de erupţia incisivilor de lapte
şi înlocuirea lor cu cei permanenţi la alte date decât cele menţionate.
Aceste anomalii apar mai frecvent la mânjii născuţi la sfârşitul verii sau
toamna, la rasele primitive şi la caii crescuţi în condiţii de furajare
necorespunzătoare;
- anomaliile numerice, se caracterizează prin prezenţa unui număr mai
mare (pleiodonţie) sau mai mic de dinţi (oligodonţie), decât cel normal (fig.
4.19);

Fig. 4.19 Anomalii numerice

- anomaliile de structură. Cea mai frecvent întâlnită anomalie de

structură este determinată de abaterea de la normal a adâncimii cornetului
dentar extern, ceea ce determină ca, tocirea şi nivelarea incisivilor să se
producă la alte vârste decât cele menţionate (fig. 4.21). Alteori, mişuna
66
prezintă o fisură posterioară, astfel că smalţul periferic comunică cu cel
central şi după tocirea dintelui; anomalia se întâlneşte frecvent pe lăturaşi;

Fig. 4.20 Anomalii de structură

- anomaliile de incidenţă apar la unii cai la o vârstă înaintată, ca urmare a

necorespondenţei arcadelor incisive. În acest caz, se produce o uzură
pronunţată a cleştilor şi mijlocaşilor superiori în partea posterioară, iar
marginea anterioară se alungeşte mult peste incisivii inferiori formând aşa
numitul “cioc de papagal”. Uneori pot să apară anomalii determinate de
prognatismul şi brevignatismul superior sau inferior (fig. 4.20);

Fig. 4.20 Anomalii de incidenţă

67
- anomaliile de uzură sunt determinate de duritatea diferită a dentinei şi
smalţului sau de hrănirea timp îndelungat cu nutreţuri grosiere sau
suculente. Alteori, se observă o uzură diferită pe cele două jumătăţi ale
arcadei dentare, ca urmare a masticaţiei numai pe o parte; vârsta reală se
stabileşte pe baza mediei vârstelor indicate de cele două jumătăţi ale
arcadei;
- anomaliile datorate unor ticuri (năravuri) şi fraudă. Dintre anomaliile
datorate unor ticuri mai frecvent întâlnite sunt anomaliile ticului de sprijin,
când se produce o uzură pronunţată pe faţa labială a incisivilor; apar la caii
cu ticul aerofagic, care se sprijină pe marginea jgheabului sau pe pana de
lanţ.
Dintre fraudele care pot produce erori în determinarea vârstei,
frecvent întâlnite sunt: scoaterea dinţilor de lapte înaintea erupţiei celor
permanenţi; scurtarea dinţilor; distrugerea cozii de rândunică;
practicarea de mişună falsă la caii cu dinţi nivelaţi.

68