Sunteți pe pagina 1din 4

Dionisie Areopagitul 

 
‐ Prăznuit la 3 octombrie şi 29 iulie 
‐ Literatura de specialitate îl prezintă într‐un mod foarte divers
‐ Există  problema  perioadei  în  care  a  trăit;  ba  era  considerat  ucenic  al  Sf. 
Ap.  Pavel,  ba  s‐a  considerat  că  e  un  autor  târziu  din  sec.  V‐VI,  că  e  o 
persoană din spațiul extrem oriental
‐ O  vreme  s‐a  crezut  că  este  vorba  de  ucenicul  Sf.  Ap.  Pavel  convertit  în 
Areopag.  Începând  din  sec.  XVI  în  Apus,  s‐a  considerat  că  este  un  autor 
târziu,  o  persoană  provenită  din  spațiul  extrem  oriental.  De  aceea, 
lucrările  lui  au  fost  puse  sub  numele  Pseudo‐Dionisie  Areopagitul. 
Această concluzie se bazează pe asemănările dintre teologia sa şi filosofia 
neoplatonică.
‐ Curentele  filosofice  (care  erau  în  decădere)  împrumută  elemente  din 
creştinism. Partidele religioase şi‐au zidit biserici, şi‐au organizat ierarhie 
şi  au  scris  evanghelii  după  model  creştin.  Biserica  creştină  ave  aca  unic 
scop în această perioadă păstrarea duhului apostolic şi a unității 
‐ D.A. este socotit între Părinții apostolici 
‐ Tema  centrală  a  corpusului  areopagitic :  afirmarea  unirii  intime  dintre 
Dumnezeu  şi  suflet  şi  îndumnezeirea  progresivă  a  omului  printr‐un 
proces apofatic
‐ Scrierile  areopagitice  primesc  autoritate  maximă  prin  comentariile  Sf. 
Maxim Mărturisitorul
‐ Teologia lui :
a) nu e puternic dezvoltată hristologic (hristologia cunoaşte 
o amplă dezvoltare abia după Sinodul de la Calcedon) 
b) e influențată de limbajul filosofic
c) textul  fiind  vechi,  a  suferit  foarte  multe  interpolări ; 
copiile  au  fost  influențate  de  credința  şi  neputința 
copistului
‐ A descris lămurit cetele îngerilor
‐ A fost pus ierarh al Atenei
‐ Este  numit  « înțelept  întru  cele  dumnezeieşti »,  « ierarhul  cel 
îndumnezeit » (cântare de la vecernie) şi « ucenic al Sf. Ap. Pavel, ierarh al 
Atenei » (luminânda)
‐ Există o ediție critică a operei lui, în Germania, făcută de prof. Ritter
‐ Contribuția teologică
‐  face  diferența  între  ființa  lui  Dumnezeu  şi  ființa  celor 
create,  fapt  care  plasează  scrierea  la  începuturile 

1
creştinismului  (nu  poate  fi  bănuit  de  panteism).  Ființa  lui 
Dumnezeu  e  necreată (« cel  mai  presus  de  ființă ») ;  ființă  = 
existență. Dumnezeu este dincolo de ființă şi depăşeşte orice 
înțelegere 
‐ Dumnezeu este dincolo de ființă pentru că nu are o cauză, 
este  necauzat,  dar  este  cauzator  al  tuturor  lucrurilor ;  face 
deosebire de ființă între Dumnezeu şi lume 
‐  dezvoltă  idea  platonică  a  identității  dintre  existență  şi 
bine  (între  persoană  şi  bine).  Spre  deosebire  de  Platon,  la 
Dionisie, cea mai înaltă existență este cel mai mare bine, de 
la  o  persoană  la  alta.  Dumnezeu  e  bunătate  necauzată  dar 
cauzatoare  a  toată  bunătatea ;  bunătatea  lui  Dumnezeu  este 
din ea însăşi 
‐  există  o  ierarhie,  mai  multe  trepte  ale  existenței, 
dependente între ele, cele superioare obligate să le ridice pe 
cele  inferioare,  care  la  rândul  lor  sunt  atrase  de  primele. 
Ierarhia  existențială  reprezintă  temeiul  ierarhiei  cereşti  şi 
pământeşti  şi  a  legăturii  dintre  ele.  Ierarhia  întregii  creații 
este făcută ca o unire între cele două ierarhii 
‐  iluminările  dumnezeieşti :  treptele  de  jos  le  primesc  prin 
treptele  de  mai  sus  care  au  obligația  de  a  le  comunica. 
Treapta  cea  mai  de  sus  le  primeşte  direct  de  la  Dumnezeu, 
deşi  Dumneze  nu  este  despărțit  de  celelalte :  creându‐le  pe 
primele  le‐a  făcut  apte  să  comunice  între  ele.  Nimeni  nu 
poate ține legătura cu Dumnezeu fără o legătură cu oamenii 
şi cu îngerii 
‐  toate  cele  din  lume  sunt  unități.  Există  grade  de  unitate 
între  ele  şi  o  unitate  între  toate.  Unitățile  sunt  compuse  şi 
dependente  între  ele  şi  de  Dumnezeu,  Care  este  necompus, 
desăvârşit şi independent 
‐  dezvoltă  teologia  apofatică :  nu  neagă  calitățile  lui 
Dumnezeu,  ci  neagă  prin  depăşire  orice  calitate,  aşa  cum  o 
înțelegem noi despre Dumnezeu 
‐  face  paralelism  între  Creator  (nepasiv,  nepătimitor)  şi 
creație care este pasivă 
‐  Creatorul  se  află  în  strânsă  legătură  şi  comunicare  cu 
creația 
‐ toate cele aduse la existență de către Dumnezeu servesc ca 
simboluri  prin  care  Dumnezeu  Se  arată  lucrător.  De  aceea, 

2
creația  are  capacitatea  de  a  primi  şi  transmite  lucrările 
dumnezeieşti 
‐ teologia sa are un profund caracter liturgic
‐ În Faptele Apostolilor este prezentată convertirea lui Dionisie
‐ In  180,  D.  este  menționat  într‐o  epistolă  a  episcopului  Dionisie  al 
Corintului
‐ 532‐533  –  scrieriile  sale  apar  menționate  la  un  sinod  la  Constantinopol 
pentru prima oară în cadrul disputei monofizite
‐ Există şi alți autori care‐l citează : Sever al Antiohiei, 
 
Opera 
 
‐ Despre  numirile  dumnezeieşti:  numirile  nu  exprimă  ființa,  ci  doar 
atributele.  Rugăciunea  este  necesară  cunoaşterii  lui  Dumnezeu. 
Dumnezeu  este  bunătate,  frumusețe,  lumină,  dragoste,  ființă,  viață, 
înțelepciune, adevăr, putere, pace, sfânt, rege, Unul 
‐ Despre teologia mistică : despre cunoaşterea superioară a lui Dumnezeu, 
prin rugăciune, tăcere, negația prin depăşire a cunoştințelor lumeşti
‐ Despre  ierarhia  cerească :  curățire,  iluminare,  desăvârşire.  Acestea  sunt 
cele  trei  trepte  ale  unirii  sufletului  cu  Dumnezeu.  Ierarhia  cerească  este 
alcătuită din trei trepte a câte trei cete (triade)
a) Tronuri (cele mai înalte ființe, care sunt tronul lui 
Dumnezeu), Heruvimi, Serafimi 
b) Stăpânii, Domnii, Puteri
c) Îngeri, Arhangheli, Începătorii
‐ Despre  ierarhia  bisericească :  lumea  este  o  copie  a  lumii  spirituale  şi 
urmăreşte acelaşi scop. Şi ierarhia bisericească are trei trepte şi urmăreşte 
unirea  cu  Dumnezeu  prin  trei  taine  (ale  inițierii :  Botez,  Mirungere  şi 
Euharistie)
‐ Există 3 trepte superioare în Biserică (episcop, preoţi, diaconi) şi trei inferioare
(monahi, credincioşi, catehumeni)

Epistole

Dionisie Areopagitul a scris 10 epistole. Printre destinatarii scrisorilor lui amintim


pe Sf. Ioan Evanghelistul, Sf. Policarp al Smirnei, Sf. Ap. Tit
În Epistole întâlnim următoarele teme, corespunzând fiecare câte unei scrieri :

1. Pe Dumnnezeu Îl cunoaştem când ne dăm seama că e mai presus de toate, început


(obârşie) al tuturor
2. Dumnezeu este începutu al tuturor

3
3. Dumnezeu, prin întrupare, Se face mai cunoscut, fără a-şi epuiza tainele
4. Lucrările teandrice ale lui Dumnezeu
5. O mai mare apropiere de Dumnezeu = o totală neînţelegere a lui Dumnezeu
6. Nu trebuie combătute părerile altora, ci trebuie întărită învăţătura proprie
7. Despre relaţia lui Dumnezeu cu natura
8. Probleme legate de ierarhie : datoria omului de a-i ierta pe semeni şi în primul
rând pe preoţi. Datoria preotului de a-i ierta pe cei ce se pocăiesc
9. Simplitatea infinit de bogată a lui Dumnezeu
10. Dumnezeu nu este cauză a despărţirii păcătoşilor de El

Ar mai fi scris şi următoarele lucrări :

‐ Formulări teologice
‐ Despre proprietăţile cetelor îngereşti
‐ Despre suflet
‐ Despre dreapta judecată a lui Dumnezeu
‐ Despre teologia simbolică
‐ Imnurile dumnezeieşti
‐ Despre cele inteligibile şi sensibile

Toate aceste titluri au făcut pe unii teologi să le prezinte ca pe un proiect teologic total.