Procesele

electrice specifice
organismelor vii

Artene Raluca - Bianca, an I, grupa 1

 Fenomenele bioelectrice sunt procesele electrice care stau la
baza activităţii vitale a organismelor vii și se produc în
celulele şi ţesuturile acestor organisme.
 Au fost descoperite în jumătatea a 2-a a secolului 18, în
timpul observaţiilor făcute asupra torpilei, anghilei-electrice
şi a altor peşti, care-şi imobilizează prada printr-o descărcare
electrică puternică.
Acești pești au organe electrice
formate din celule electrice numite
electrocite.
o Mai târziu fenomenele bioelectrice au fost descoperite şi la organismele
vegetale. Celulele sunt electro-senzitive şi răspund unor stimuli din
mediu prin semnale electrice (potenţiale de acţiune).
o Aceste reacţii pot fi considerate răspunsuri comportamentale ce
influenţează procese vitale din viaţa plantei, precum respiraţia,
fotosinteza, înflorirea, mişcările diferitelor organe
vegetale(heliotropismul la Helianthus annuus – Floarea Soarelui),
reacţiile la lezarea ţesuturilor.
 Unele plante sunt capabile să răspundă la stimuli
cu o viteză mai mare:
 Mimosa pudica – restrângerea  Codariocalyx motorius – capabilă
frunzelor este provocată de atingerea să-și miște frunzele o dată la 3-5
plantei, scăderea temperaturii sau lipsa minute pentru a maximiza cantitatea
de lumină. de lumină primită.
Dionaea dentata –
plantă carnivoră ce își
închide capcana la
stimularea unor peri
 Celula, considerată un organism elementar, vegetală sau animală, atâta
timp cât este vie, produce curent electric. Ca rezultat al schimburilor
energetice și metabolice între organismul viu și mediu se produc reacții
chimice și procese electrice care caracterizează viața.
 Un organism viu este alcătuit dintr-o multitudine de celule care, din punct
de vedere electric, constituie medii conductoare de natură electrolitică,
mărginite de membrane ce pot fi considerate surse electrice independente.
☺ În organismele vii (considerate
convenţional amestecuri de lichide
şi compuşi chimici ce disociază în
ioni) purtătorii de sarcini electrice
sunt cationii şi anionii care,
difuzând neuniform prin peretele
membranei celulare, dau naştere la
diferenţe de potenţial (potenţial
bioelectric). Astfel, diferenţa de
potenţial dintre mediul intracelular
şi cel extracelular este numită
potenţial de repaus sau potenţial
de membrană.
☺ Pentru orice tip de celule
mărimea potenţialului de repaus
este strict determinată, reflectând
şi intensitatea metabolismului
celular și are o valoare medie de
-65 mV pâna la -85 mV.
 Celulele stimulate electric generează potenţiale de acţiune prin
modificarea potenţialului de membrană. Mecanismele de producere,
aspectul şi durata potenţialului de acţiune sunt diferite în funcţie de tipul
de celulă, dar principiul de bază este acelaşi: modificarea potenţialului
de membrană datorită unor curenţi electrici care apar la trecerea ionilor
prin canalele membranare specifice.
 Potențialul de acțiune
are două faze:
Depolarizarea membranei: se datorează creşterii Repolarizarea membranei: potenţialul revine către
permeabilităţii pentru Na+; acesta va intra în celulă valoarea de repaus datorită ieşirii K+ din celulă prin
prin canale speciale pentru acest ion, care sunt canale speciale pentru acest ion, voltaj-dependente, și
voltaj-dependente şi care se deschid atunci când datorită închiderii canalelor pentru Na+.
potenţialul de membrană atinge valoarea prag.
Potenţialul de acţiune, odată generat în orice punct al unei membrane excitabile, la
rândul lui va stimula zonele adiacente ale acesteia, propagându-se în ambele
sensuri până la completa depolarizare a membranei. Transmiterea depolarizării în
lungul unei fibre nervoase sau musculare poartă denumirea de impuls (nervos sau
muscular).
 Celula vie utilizează potenţialele electrice membranare în
multe şi variate modalităţi. Însăşi viaţa fiecăruia dintre noi
începe cu o schimbare de potenţial electric membranar:
pătrunderea unui spermatozoid în ovul activează canalele
ionice, ceea ce are ca urmare stabilirea unui nou potenţial
electric transmembranar care împiedică intrarea în ovul a
altor celule spermale.
 De asemenea caracteristicile
electrice ale ţesuturilor vii
(rezultate din cele ale celulelor
componente) permit emiterea şi
transmiterea semnalelor necesare
pentru îndeplinirea unor funcţii
informaţionale (de natură
senzorială, cum ar fi vederea,
auzul) şi de autoreglare(controlul
unor parametri fiziologici,
precum frecvenţa şi intensitatea
contracţiei cardiace, eliberările
hormonale).
 Contractia inimii este datorată
activității sale electrice. Aceasta
constă în generarea unor curenți
electrici de ordinul milivolților și
propagarea lor în toată masa
mușchiului cardiac, realizând
contracția lui.
 Impulsul electric ia naștere dintr-o mică zonă a atriului drept, numită nodulul
sino-atrial, apoi este condus în toată masa atriilor, ducând la contracția lor. Între
timp curentul electric este captat de către nodulul atrio-ventricular (NAV), situat
în partea inferioară a peretelui dintre cele două atrii și în vecinătatea ventriculilor.
Nodulul atrio-ventricular este singura legătura electrică dintre atrii și ventriculi,
având rolul de a întârzia transmiterea impulsului electric în ventriculi. Apoi
impulsul electric ia calea fascicului His și se extinde prin intermediul rețelei
Purkinje în toată masa musculară a ventriculilor, determinând contracția sincronă
a acestora.
 Lezarea unui ţesut (prin tăiere) duce la apariţia aşa-numiţilor curenţi electrici de leziune. În
cazul salamandrelor de apă – cunoscute pentru capacitatea lor de regenerare a membrelor şi a
cozilor – un curent electric cu densitatea de 10 – 100 microA/cm2 iese din porțiunea amputată
a unui membru şi intră prin zonele neafectate.
 Curentul, purtat în principal de ionii de sodiu, este implicat în diferenţierea (care precede
regenerarea) ţesutului de la nivelul ciotului; anularea acestui curent prin administrarea de
substanţe ce blochează sistemul de transport al Na+ sau prin aplicarea de curent electric din
exterior, inhibă diferenţierea membrului regenerativ şi determină acumularea de material
celular nediferenţiat.
ᴥ Un alt exemplu de reglaj bioelectric al regenerării este cel al viermilor de pământ
segmentari (râmele). Oriunde este tăiat viermele, noi segmente sunt regenerate.
Numărul segmentelor este controlat de potenţialul electric: fiecare segment are un
anumit potenţial, iar segmentele sunt adăugate până când potenţialul însumat
egalează valoarea corespunzătoare endogenă pentru un organism întreg.
ᴥ S-a sugerat, pe baza datelor experimentale, că diferenţa dintre sistemele
regenerative şi cele nonregenerative depinde de proprietăţile bioelectrice ale
ţesuturilor.
 Înregistrarea fenomenelor bioelectrice din organism cu ajutorul unor aparate
speciale dă posibilitatea de a cerceta funcţia sistemelor organismului în stare
normală şi în stare patologică, precum şi de a diagnostica multe boli. Cele mai
răspândite metode clinice, bazate pe acţiunea fenomenelor bioelectrice sunt
electrocardiografia, electromiografia și electroencefalografia.
 Pe baza fenomenelor bioelectrice, care au loc în ţesutul muscular, se construiesc
proteze bioelectrice pentru membrele superioare şi cele inferioare.
 Bibliografie
 https://
fkretzulescu.wordpress.com/2011/01/09/efectele-curentu
lui-electric-in-organismul-uman
/
 http://migraineh.blogspot.ro/2011/06/corpul-electromag
netic-al-fiintei-umane.html
 http://medenciclopedie.com/?page_id=4166
 http://www.emedonline.ro/afectiuni/view.article.php/c11
/165/p1
 http://en.wikipedia.org/wiki/Mimosa_pudica
 http://en.wikipedia.org/wiki/Codariocalyx_motorius