MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE NICOLAE

TESTEMIŢANU

CATEDRA CHIMIE FARMACEUTICĂ ŞI TOXICOLOGICĂ

Identificarea medicamentelor

Indicaţii metodice pentru studenţii anului V la Controlul medicamentului

CHIŞINĂU 2006
 INTRODUCERE
Identificarea medicamentelor are drept scop punerea în evidenţă a unor fragmente
structurale care sunt responsabile de activitatea farmacologică. Metodele de identificare se
bazează pe proprietăţile fizico-chimice a substanţelor medicamentoase, pe prezenţa în moleculă a
ionilor sau grupelor funcţionale specifice.

Scop: A se forma deprinderi practice pentru petrecerea analizei şi controlului medicamentelor

conform exigenţelor contemporane.

Planul de lucru
Pentru studierea temei este prevăzută o lucrare de laborator.
Planul lucrării:
 Pregătirea teoretică pentru îndeplinirea scopurilor propuse;
 Lucrarea practică de laborator;
 Controlul general.

Întrebări pentru pregătirea individuală

1. Importanţa indicelui „Identitate în controlul medicamentelor.
2. Proprietăţi fizice utilizate pentru identificarea medicamentelor.
3. Metode chimice de identificare. Exigenţe atribuite reacţiior chimice de identificare.
4. Particularităţile de identificare a substanţelor medicamentoase anorganice şi organice.
5. Principalele reacţii de identificare a compuşilor anorganici.
6. Identificarea substanţelor elementorganice.
7. Identificarea medicamentelor de origine organică după grupe funcţionale şi fragmente
structurale.

MATERIAL INFORMATIV

Identificarea medicamentelor de origine anorganică

Mai multe medicamente de origine anorganică sunt electroliţi, fapt care determină
identificarea lor în soluţii după ionii (cationi sau anioni), în care acestea se descompun.
Multe preparate medicamentoase conţin unul şi acelaşi ion sau una şi aceiaşi grupă
funcţională. Aceasta a permis de a crea tehnici unificate pentru identificarea lor cu ajutorul
reacţiilor chimice.

Amoniu. La încălzirea sărurilor de amoniu cu soluţia de hidroxid de sodiu se degajă amoniac,

care poate fi identificat după miros sau prin înălbăstrirea hârtiei roşii de
NH4+ + OH- → NH3↓ + H2O
Bromurile. Bromurile se identifică prin reacţia de degajare a bromului în rezultatul reacţiei de
oxido-reducere dintre bromură şi clorură în mediu acid. Bromul degajat în rezultatul reacţiei se
extrage cu cloroform în care el se dizolvă mai bine, colorîndu-l în galben-brun.

Na
SO2 - N + HCl SO2 - NH2 + Cl2
Cl

2 NaBr + Cl2 Br2 + 2 NaCl

2
 Soluţiile bromurilor cu soluţia de nitrat de argint formează precipitat gălbui cazeinos de
bromură de argint, insolubil în acid azotic şi greu solubil în soluţia de amoniac.
Br- + Ag+ → AgBr↓
AgBr + 2NH3+2H2O → [Ag(NH3)2]Br + 2H2O

Bismut. Soluţiile sărurilor de bismut, uşor acidulate cu acid clorhidric, formează cu ionul
sulfit precipitat cafeniu-negru.
2Bi3+ + 3S2- → Bi2S3↓
Precipitatul este solubil în volum egal de acid azotic concentrat.
Sărurile de bismut cu iodurile metalelor alcaline formează precipitat negru, solubil în
exces de reactiv formând o soluţie de culoare galben-oranj, care conţin tertraiodbismutat cu
formula generală Me[BiI]4.
Bi3+ + 3I- → BiI3↓
BiI3 + I- →[BiI4]-
Ca reactiv FS XI recomandă iodura de potasiu.

Fer (III). Soluţiile sărurilor de fer (III) formează cu soluţia de hexacianoferat (II) de
potasiu precipitat albastru de berlin.
4Fe3+ + 3[Fe(CN)6]4- → Fe4[Fe(CN)6]3↓
În reacţia cu ionul tiocianat soluţiile sărurilor de fer (III) se colorează în roşu:
Fe3+ + 3CNS- → Fe(CNS)3
Ca şi sărurile de fer (II), sărurile de fer (III) formează cu ionul sulfit precipitat negru,
solubil în acizi minerali diluaţi.
2Fe3+ + 3S2- → Fe2S3↓
Iodurile. Iodurile sânt reducători. Oxidanţii slabi degajă din ioduri iodul, care se
identifică după culoarea caracteristică şi înălbăstrirea soluţiei de amidon. Oxidanţii puternici pot
să oxideze iodul degajat pînă la hipoioduri incolore sau iodaţi (IO -, IO-3), de aceea o mare
importanţă o are alegerea oxidantului şi a concentraţiei lui. FS XI recomandă folosirea soluţiei de
clorură de fer (III) sau a soluţiei de nitrit de sodiu.
2I- + 2Fe3+ → I2 + 2Fe2+
Iodul se extrage cu cloroformul nemescibil cu apa, în care iodul are culoarea vaporilor săi
– violetă.
Reacţia cu soluţia de nitrat de sodiu trebuie efectuată sub nişă (se degajă vapori de oxid
de azot).
2KI + 2NaNO2 + 2H2SO4 → I2 +2NO↑ + Na2SO4 +K2SO4 + 2H2O
2NO + O2 → 2NO2↑
În calitate de oxidant FS XI propune de asemenea de folosit acidul sulfuric concentrat, la
acţiunea asupra iodurilor la încălzire se degajă vapori violeţi de iod (reacţia se efectuează sub
nişă).

Iodurile formează cu soluţia de nitrat de argint precipitat galben cazeinos, insolubil în

acid azotic şi soluţia de amoniac.
I- + Ag+ → AgI↓
Potasiu. Sărurile de potasiu cu soluţia acidului tartric formează precipitat alb
cristalin de sare acidă.

CHOH – COOH CHOH – COOK

+ KCl + HCl
CHOH – COOH CHOH – COOH

Precipitatul este solubil în acizi minerali şi în soluţiile bazelor alcaline.

3
 Precipitatul nu este solubil în acid acetic. La amestecul reactant se adaugă acetat de sodiu
CH3COONa + H+ → CH3COOH + Na+
La formarea precipitatului ajută adăugarea alcoolului de 95% şi agitarea eprubetei.
Cu soluţia de hexanitrocobaltat (III) de sodiu sărurile de potasiu formează precipitat
galben cristalin de hexanitrocobaltat (III) de potasiu-sodiu, insolubil în acid acetic, solubil în
acizi minerali.
2K+ + Na+ + [Co(NO2)6]3- → K2Na[Co(NO2)6]↓
În mediu puternic acid se formează acid nestabil de hexanitrocobaltic H3[Co(NO2)6], care
se descompune în momentul degajării. În mediu bazic se formează precipitat brun Co(OH)3.
Deoarece cu acest reactiv formează precipitat şi ionii de amoniu, sărurile de potasiu
prealabil înainte de reacţie se calcinează pentru înlăturarea sărurilor de amoniu.
Sarea de potasiu la flacăra incoloră se colorează în violet, iar la privire prin steclă
albastră, flacăra are culoare roşie-purpurie.

Calciu. Soluţiile sărurilor de calciu cu ionul oxalat formează precipitat alb, insolubil în
acid acetic, solubil în acizi minerali diluaţi.
CaCl2 +(NH4)2C2O4 CaC2O4  + 2NH4Cl
Sarea de calciu, umezită cu acid clorhidric, colorează flacăra incoloră în roşu-cărămiziu.

Carbonaţii (hidrocarbonaţii). La acţiune asupra carbonaţilor şi hidrocarbonaţilor cu

acizi diluaţi se formează bule de dioxid de carbon în urma descompunerii acidului carbonic
nestabil degajat.
CO2-3 + 2H+ → CO2↑ + H2O
HCO-3 + H+ → CO2↑ + H2O
La trecerea dioxidului de carbon degajat prin apa de var se formează precipitat alb de
carbonat de calciu.
CO2 + Ca(CO)2 → CaCO3 → CaCO3↓ + H2O
De deosebit carbonaţii de hidrocarbonaţi se poate prin reacţia mediului folosind ca
indicator – fenolftaleina. Carbonaţii şi hidrocarbonaţii în soluţii hidrolizează.
CO2-3 + 2H2O → HCO3- + OH-
HCO-3 + H2O → H2CO3 + OH-

CO2 + H2O
În comparaţie cu hidrocarbonaţii, carbonaţii au reacţie puternic bazică, în care în afară de
hidroliză are loc şi disocierea ionului HCO3-.
HCO3- →← CO2-3 + H+
În legătură cu aceasta reacţia mediului soluţiilor hidrocarbonaţilor este slab bazică.
În aşa fel soluţiile carbonaţilor se colorează în violet şi roz, iar soluţiilor hidrocarbonaţilor
nu se colorează.
Cu soluţia saturată de sulfat de magneziu soluţiile carbonaţilor formează precipitate albe.
Soluţiile hidrocarbonaţilor formează un precipitat la fel, însă la fierberea amestecului.
NaHCO3 + H2O → Na2CO3 + CO2↑ + H2O

Magneziu. Sărurile de magneziu formează cu fosfatul de sodiu (denumirea reactivului

după FS XI – hidrofosfat de sodiu Na2HPO4) în prezenţa clorurii de amoniu precipitat alb
cristalin de fosfat de magneziu-amoniu, solubil în acid acetic.
MgSO4 + Na2HPO4 + NH3 → MgNH4PO4↓ + Na2SO4
MgNH4PO4 + H+ → Mg2+ + NH4+ + HPO42-
HPO42- + H+ H2PO4-
Pentru preîntîmpinarea formării precipitatului de hidroxid de magneziu la amestecul
reactant se adaugă clorură de amoniu, de excesul căruia, trebuie de ferit din cauza formării
ionilor complecşi [MgCl3]-, [MgCl4]2-.

4
 Sodiu. Sarea de sodiu colorează flacăra incoloră a becului de gaz în galben. Sărurile de
sodiu formează precipitat galben cristalin cu uranilacetatul de zinc. Precipitatul este insolubil în
acid acetic.
NaCl + Zn[(UO2)3 (CH3COO)8] + CH3COOH + 9H2O

Na [Zn (UO2)3 (CH3COO)9] · 9H2O + HCl

Reacţie recomandată de farmacopeea europeană

Ionul de sodiu
Reacţia sărurilor de sodiu cu hexahidroxiantimonat de potasiu în mediu neutru.

Hexahidroxiantimonat de potasiu în mediu neutru precipită sărurile de sodiu, formînd

precipitat alb.
Na + + Sb(OH)6- =NaSb(OH)6

Nitraţii. Reacţia comună pentru nitraţi şi nitriţi este cu difenilamina, este bazată pe
oxidarea acestui reactiv în mediu de acid sulfuric concentrat pînă la hidrosulfat de
difenildifenochinondiimină, colorat în albastru. Soluţia de difenilamină se prepară pe acid
sulfuric concentrat.

+
-
N N N HSO4
H
H

Nitraţii pot fi depistaţi, folosind reacţia cu acidul sulfuric concentrat şi cupru metalic după
degajarea vaporilor cafenii de dioxid de azot.
2NaNO3 + H2SO4 (conc.) → Na2SO4 + 2HNO3
Cu + HNO3conc.)→Cu(NO3)2 + NO2↑ + H2O
În comparaţie cu nitriţii, care au şi proprietăţi reducătoare, nitraţii nitraţii nu decolorează
permanganatul de potasiu.

Nitriţii. Reacţia cu difenilamina (vezi nitraţii).

Nitriţii sânt săruri ale acidului azotos instabil. La degajarea acidului azotos din sărurile
lui, el se descompune cu degajare de produşi sub formă de gaz.
2NaNO2 + H2SO4 → Na2SO4 + 2HNO2
3HNO2 → HNO3 + 2NO↑ + H2O
2NO + O2 →2NO2↑
Nitriţii în reacţia cu antipirina în mediu de acid sulfuric formează produşi de substituţie –
nitrozoantipirina de culoare verde.
În comparaţie cu nitraţii, nitriţii decolorează soluţia de permanganat de potasiu.
5NO2- + 2MnO4- + 6H+ → 5NO3- + 2Mn2+ + 3H2O

Sulfaţii. Sulfaţii cu ionul de bariu formează precipitat alb, insolubil în acizi şi baze.
SO42- + Ba2+ → BaSO4↓

Fosfaţii. Ionul fosfat din soluţii se precipită cu nitratului de argint cu formarea precipitatului
galben, solubil în acid azotic şi soluţie amoniacală.
PO43- + 3Ag+ → Ag3PO4↓
Ag3PO4 + 3HNO3 → 3AgNO3 + H3PO4

5
 Ag3PO4 + 6NH4OH → [Ag(NH3)2]3PO4 + 6H2O
Amestecurile magneziale precipită ionul fosfat din soluţii sub formă de precipitat fosfat
de magneziu-amoniu (vezi magneziu).
Soluţiile de fosfaţi în acid azotic diluat la acţiune cu molibdatul de amoniu la încălzire se
colorează în galben, apoi se formează precipitat galben cristalin de fosfomolibdat de amoniu.

H3PO4 + 12(NH4)2MoO4 +21HNO3→ (NH4)3PO4+12MoO3↓+21NH4NO3+12H2O

Cloruri. Soluţiile clorurilor cu nitratul de argint formează precipitat alb cazeinos, solubil
în amoniac , carbonat de amoniu şi insolubil în acid azotic.
Pentru sărurile bazelor organice cercetarea solubilităţii a precipitatului obţinut de clorură
de argint se face după separarea precipitatului şi spălarea lui cu apă.

HNO3
Cl- + Ag+ → AgCl↓
AgCl + 2NH3+2H2O → [Ag(NH3)2]Cl + 2H2O
AgCl + (NH4)2CO3 → [Ag(NH3)2]Cl + CO2↑ + H2O

Zinc. Soluţiile sărurilor de zinc formează cu ionul sulfit precipitat de sulfit de zinc, uşor
solubil în acid clorhidric diluat şi este insolubil în acid acetic.

Zn2+ + S2- → ZnS↓

ZnS + 2HCl → ZnCl2 +H2S↑

Cu ionul hexaxianoferat (II) sărurile de zinc formează precipitat alb geltinos de

hexacianoferat (II) de zinc- potasiu, insolubil în acid clorhicric diluat.
3Zn2+ + 2K+ +2[Fe(CN)6]4- → K2Zn3[Fe(CN)6]2↓

Identificarea preparatelor organice

Analiza compuşilor organici de cele mai dese ori este determinată de proprietăţilor grupelor
funcţionale, spre deosebire de analiza substanţelor medicamentoase anorganice.
Grupa funcţională – reprezintă atomi sau grupe de atomi legaţi de radicalul
hidrocarbonic, ce sunt responsabili pentru proprietăţile chimice ale compuşilor şi pot fi folosiţi
pentru identificarea şi determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase.
Compuşii cu o grupă funcţională sunt numiîi monofuncţionali (alcoolul etilec, aldehida
formică), cu mai multe grupe funcţionale identice sunt numiţi polifuncţionali (glicerina); cu mai
multe grupe funcţionale diferite – heterofuncţionale (efedrina, acidul glutaminic).

Prezenţa cîtorva grupe funcţionale influenţează efectele unor reacţii comune de identificare
şi a proprietăţilor produselor ce rezultă în urma acestora.
În dependenţă de natura grupelor funcţionale derivaţii hidrocarburilor se împart în clase.
Formulele comune şi denumirile principalelor clase de compuşi sunt expuse în tabelul 1.

6
 Tabelul 1
Clasele de bază ale compuşilor organici

Grupa funcţională Clasa Formula comună a clasei

-F, -Cl, -Br, -I (Hal)
Halogenoderivaţi R - Hal
Halogeni
- OH Alcoolii, fenolii R - OH
Hidroxilică
-OR Eterii R -OR
Eterică
-SH Tiolii (tioalcoolii, R-SH
Tiolică mercaptanii)
-SR Tioeteri R-SR
Alchiltiolică
-SO3H R-SO3H
Sulfoacizii
Sulfonică
-NH2 Aminică primară R-NH2
Aminică secundară Aminele primare, R2 NH
NH
secundare, terţiare
N Aminică terţiară R3 N
-NO2 Legăturile nitro R -NO2
Nitro
-C N Nitriţi R -C N
Ciano
Aldehide O
C O R-C H
Ceto
Cetone R-C-R
O

O O
-C Acizi carbonici R -C
OH Carboxilică OH

O O R
-C Esterii R -C
OR OR
R
Esterică

O O
-C Carboxamidă Amide R -C
NH2 NH2

Grupele funcţionale mai pot fi clasificate după denumirea elementelor din componenţa lor.
Clasificarea respectivă într-o măsură oarecare este convenţională, deoarece multe grupe
funcţionale sunt complexse după structură.

7
1. Grupe funcţionale cu conţinut de oxigen:

O - grupa aldehidică
C
H

O - grupa carboxilică
C
OH

OH - grupa hidroxilică

CH2 OH - hidroxil alcoolic

OH - hidroxil fenolic

OH - hidroxil enolic
C CH

C O
- grupa ceto

O
C
O-R - grupa esterică

O
O - grupa lactamică

O R - grupa eterică

C - CH2OH - grupa -cetolică

O

8
2. Grupe funcţionale cu conţinut de azot:

R NH2 - grupa aminică

NH2
- grupa aminică aromatică primară

CH - CH
- grupa aminică alifatică primară
NH2

NH - grupa aminică secundară

N - grupa aminică terţiară

O
C - grupa imidă
NH2

O
C - grupa carbamidă ....
NH - R

C O - grupa lactamică
NH

NH - NH2 - grupa hidrazinică

O
C
NH - NH2 - grupa hidrazidică

O - grupa uretanică
O C
NH2

9
 O
C NH- C - NH2 - grupa ureidică
O

C NH
C O - Grupa ureidică ciclică
C NH
O

NO2 - grupa nitro

3. Grupe funcţionale cu conţinut de sulf:

SH - grupa sulfhidrică

SO2 - NH2 - grupa sulfanilamidă

SO2 - NH - R - grupa sulfanilamidă substituită

SO3H - grupa -sulfo

C S - Grupa tiocarbinolică

S - sulf legat organic

NH - CH2 - SO3Na - grupa aminometilensulfonică

10
 4. Grupe funcţionale cu conţinut de halogeni:

C Hal - halogen legat covalent

5. Alte grupe:

C C
- legătură dublă

- radical fenilic

+
C H - atom activ de hidrogen
H

CH2
- grupa metilenică activată
C O

6. Fragmente structurale:

- ciclul piridinic
N

O
C
O- - ionul benzoat

O
C - - ionul salicilat
O
OH

O - ionul acetat
CH3 C -
O
11
 Analiza substanţelor medicamentoase după grupele funcţionale

Grupa hidroxilică
Grupa hidroxilică intră în componenţa următoarelor grupe funcţionale – hidroxil alcoolic,
hidroxil fenolic, hidroxil enolic şi cel acid, ce intră în componenţa grupei carboxilice. Comun
pentru aceste grupe este manifestarea proprietăţilor acide de la foarte slabe (hidroxile alcoolic)
pînă la proprietăţi puternic acide (grupa carboxilică). Gradul de aciditate poate fi influenţat nu
numai de alte grupe funcţionale, prezente în compuşii cercetaţi, dar şi de radicalul hidrocarbonic.

Hidroxil alcoolic

Proprietăţi chimice. Hidroxilul alcoolic este prezent în structura substanţelor

medicamentoase din diferite grupe, de exemplu – alcooli (alcool etilic, glicerină); acizi carbonici
şi sărurile lor (lactat de calciu, gluconat de calciu); terpeni (mentol); fenilalchilamine (clorhidrat
de efedrină); steroizi (metandienon (metandrostenolon), alilestrenol, dexametazon); antibiotice
din şirul aromatic (chloramphenicol); compuşi heterociclici (codeina) şi alte grupe de substanţe
medicamentoase.
Pentru analiza substanţelor medicamentoase după hidroxilul alcoolic se utilizează
următoarele reacţii:
- de esterificare (formarea esterilor);
- de oxidare pînă la aldehide, iar în unele cazuri şi pînă la acizi.;
- de formare a compuşilor complecşi cu ionii de cupru (II) în mediu bazic.

Determinarea identităţii după hidroxilul acloolic se poate realiza cu ajutorul următoarelor

reacţii:
Reacţiile de esterificare se efectuează în prezenţa remediilor hidrofile, cu acizi atît
anorganici, cît şi organici sau cu anhidridele lor. În cazul compuşilor cu masă moleculară joasă
esterii se determină după miros, iar la analiza substanţelor medicamentoase cu masă moleculară
înaltă – după temperatura / punctul de topire:
O H2SO4
C2H5 -C-OCH3
C2H5-OH + CH3C OH
-H2O
conc. O
Alcool etilic Ester acetoetilic
CH3 CH3
CH3 CH3
OH
CH3 O - C - CH3
(CH3CO)2O CH3
O

O
Metiltestosteron O Acetat de metiltestosteron

Reacţiile de oxidare se bazează pe proprietatea alcoolilor primari de a se oxida pînă la

aldehide, care se determină după miros. În calitate de oxidanţi se folosesc diferiţi compuşi:
permanganat de potasiu, bicromat de potasiu, hexacianoferat (III) de potasiu şi alţii. Cel mai des
permanganatul de potasiu, care se reduce, schimbîndu-şi gradul de oxidare de la +7 pînă la +2 şi
concomitent se decolorează, ceea ce intensifică efectul analitic:

12
 [O] O
C2H5 - OH CH3 - C
- H2SO4 H
Alcool etilic Aldehida acetică

În procesul de oxidare pot să se petrecă şi alte tipuri de reacţii. De exemplu:

- descompunerea hidraminică – în caz de prezenţă concomitentă în structura substanţei a
hidroxilului alcoolic secundar şi a grupei aminice secundare:

[O] C2H5
CH - CH - CH3 O
C + HN
H CH3
OH NH - CH3
Efedrina Bnezaldehida

- decarboxilarea – de exemplu în cazul hidroxiacizilor:

O
5 CH3 - CH - C + 2 KMnO4 + 3 H2SO4 5 CO2 + 5 CH - C O + 2 MnSO + K2SO4 + 8 H 2 O
OH 3 H 4

OH
Acidul lactic

Reacţii de formare a compuşilor complecşi, bazate pe particularităţile alcoolilor

poliatomicipentru legăturile ce conţin în afară de hidroxil alcoolic şi grupa aminică secundară, se
obţine o coloraţie a compuşilor complexi cu sulfat de cupru (II) în mediul alcalin. De exemplu,
glicerina în condiţii similare formează un compus complex solubil de culoare albastră, iar
efedrina în aceleaşi condiţii formează de asemenea compus complex solubil de culoare albastră,
care prin extragere cu eter colorează stratul eteric în violet-roşu.

CH2-OH CH2-O
CuSO4
Cu
CH-OH CH-O
2 NaOH
CH2-OH CH2-O

Glicerină
CUSO4
2 CH - CH - CH3 CH - CH - CH3
OH NH - CH3 2 NaOH
O NH - CH3

Cu
Efedrină
O NH - CH3

CH - CH - CH3
Determinarea cantitativă a substanţei medicamentoase după hidroxil alcoolic poate fi
efectuată după următoarele metode:
Metoda de acetilare este bazată pe capacitatea hidroxililor alcoolici de a se acetila cu
anhidrida acetică cu formarea esterilor insolubili şi cu formarea cantităţii echivalente de acid
acetic, care se titrează cu soluţie de hidroxid de sodiu.

13
 Paralel se face proba control, deoarece va fi titrat acidul acetic format la hidroliză sau
excesul de anhidridă acetică, luat pentru acetilare.

CH3 CH3
O
CH3 - C O
O
+ O + CH3 - C - OH
OH O - C - CH3
CH3 - C
O
H3C CH3 H3C CH3
mentol O O

CH3 - C - OH + NaOH CH3 - C - ONa + H2 O

Metoda cuprimetrică este bazată pe proprietăţile substanţelor medicamentoase ce conţin

hidroxil alcoolic de a forma compuşi complecşi solubili cu sulfatul de cupru (II) în mediul
alcalin.

NH-CO-CHCl2
2 O2N CH-CH-CH2 + CuSO4 + 2 NaOH
OH OH

chloramfenicol

ONa
N=C-CHCl2
O2N CH-CH-CH2
O OH

Cu

O OH
O2N CH-CH-CH2
N=C-CHCl2
ONa
Determinarea conţinutului cantitativ prin metoda respectivă se poate efectua prin două
variante – titrarea directă sau titrarea indirectă.
Titrarea directă cu soluţie de sulfat de cupru (II) în mediu alcalin se efectuează în
prezenţa indicatorului – murexid:
H O O H
N N
O N O H 2O .
N N
ONH4 O
La titrarea indirectă se adaugă excesHde sulfat de cupru (II) în mediu alcalin. După
H
separarea hidroxidului de cupru prin filtrare se adaugă soluţie de acid sulfuric diluat pînă la
distrugerea complexului, aceasta se observă prin decolorarea soluţiei. Sulfatul de cupru (II)
format se determină prin metoda iodometrică.

14
(chloramfenicol)2·Сu(OH)2 + H2SO4 CuSO4 + 2 chloramfenicol + 2H2O

2 CuSO4 + 4 KI Cu2I2 + 2 K2SO4 + I2

I2 + 2 Na2S2O3 2 NaI + Na2S4O6

În ambele cazuri se fac probe de control.

Metoda bicromatometrică, bazată pe proprietăţile substanţei medicamentoase din grupa

alcoolilor de a se oxida cu bicromat de potasiu în mediu acid pînă la formarea acizilor sau a altor
produse de oxidare. De exemplu, alcoolul etilic se oxidează pînă la acid acetic, glicerina- pînă la
acid carbonic şi apă.
Oxidarea are loc în timp, de aceia se aplică metoda de titrare indirectă, adică se adaugă
exces de titrant – bicromat de potasiu, care apoi se determină prin metoda iodometrică.

3 CH3CH2OH +2 K2Cr2O7 + 16 HNO3

alcool etilic
3 CH3COOH + 4 Cr(NO3)3 + 4 KNO3 +11 H2O
K2Cr2O7 + 6 KI + 14 HNO3 3 I2 + 8 KNO3 + 2 Cr(NO3)3 +11 H2O

I2 + 2 Na2S2O3 2 NaI + Na2S4O6

Această metodă se recomandă pentru determinarea alcoolului etilic în cloroform.

Hidroxil fenolic

Hidroxilul fenolic – este un hidroxil legat cu radical aromatic (Ar-OH). Hidroxilul

respectiv intră în componenţa diferitor grupe de substanţe medicamentoase: fenoli şi derivaţii lor
(fenol, tamoxifen, acid salicilic), arilalchilamine (epinefrină), derivaţii estranului (etinilestradiol),
fenantrenoizochinolină (clorhidrat de morfină) ş.a.
Proprietăţile chimice. Compuşii, ce conţin hidroxil fenolic, manifestă aciditate mai
sporită decît compuşii ce conţin hidroxil alcoolic, însă ei sunt mai slabi decât acizii carbonici.
Aceşti compuşi se dizolvă bine în soluţii apoase de baze alcaline tari cu formarea fenolaţilor, iar
cu bazele alcaline slabe, de exemplu cu hidrocarbonat de sodiu, nu interacţionează, deoarece
fenolul este substituit din fenolaţi de acidul carbonic.
OH ONa

+ NaOH + H 2O
ONa OH

2 + H2CO3 2 + Na2CO3

Proprietăţile acide sunt folosite rar în analiză, iar de o importanţă mai mare manifestă reacţiile de
substituţie electrofilă.

15
 Hidroxilul fenolic, conform acţiunii de orientare a substituenţilor în inelul benzenic, fiind
un substituent (orientant) de gradul I, posedă caracter electronodonator în raport cu inelul
benzenic, ceia ce duce la formarea încărcăturii negative în exces în poziţiile orto- şi para-.
Pe baza proprietăţilor hidroxilului fenolic şi a inelului aromatic activat, în analiza
substanţelor medicamentoase se folosesc următoarele reacţii: de formarea a compuşilor
complecşi, reacţiile de substituţie electrofilă (de formare a azocompuşilor, de nitrare, de
bromurare), reacţii de oxidare (formarea colorantului indofenolic, nitrozare), condensare.

Identificarea (determinarea identităţii) după hidroxilul fenolic se efectuează

cu ajutorul următoarelor reacţii:
Reacţii de formare a compuşilor complecşi. Hidroxilul fenolic formează cu
soluţiile sărurilor de Fier (III) compuşi complecşi, coloraţi mai des în albastru, violet şi mai rar în
roşu, verde.
Componenţa complecşilor şi coloraţia acestora depinde de cantitatea hidroxililor fenolici,
influenţa altor grupe funcţionale şi mediul. De exemplu, acidul salicilic în dependenţă de
valoarea pH-lui formează compuşi I (pH-1, coloraţie violetă); compuşi II (pH-2,5, coloraţie
roşie); compuşi III (pH-7,4, coloraţie galbenă).

- 3-
+
O O- O-
Fe
- Fe - Fe
O O O
C C C
O O O
2 3

I II III

Tabelul 2
Coloraţia complecşilor preparatelor cu clorură de fer (III)

Concentraţia Cerinţe
Preparatul Solvent Coloraţia
soluţiei suplimentare
Fenol 0,1:40 Apa Nu Violet
Rezorcina 0,1:40 » » Albastru-violet
Timol 1:10 Alcool » Verde - deschis
Sinestrol 1:10 » » Verde
Acid salicilic 0,1:10 Apa Încălzire Violet
Acid benzoic 0,1:10 » Mediu alcalin Precipitat roz-galben
Salicilat de sodiu 0,01:10 » Nu Violet
Benzoat de sodiu 0,01:10 » » Precipita roz-galben
Salicilamida 0,1:10 » Încălzire Roşu-violet
Fenilsalicilat 0,1:10 Alcool Nu Violet
Oxafenamida 0,01:10 Alcool- » Roşu-violet
apă

Reacţia de formare a azocompuşilor. La interacţiunea compuşilor ce conţin hidroxil

fenolic cu sarea de diazoniu se formează azocolorant de culoare roşu-oranj.

16
 +
OH N N
NaOH
. Cl - NaO N N R

R
или

ONa

N N

Combinarea are loc în poziţiile orto- şi para- în raport cu hidroxilul fenolic în mediul
alcalin (рН 9,0 – 10,0). Mai uşor combinarea are loc în poziţia para- din cauza formării
lanţurilor lungi de îmbinări de legături. Pe lîngă рН > 10,0 reacţia de formare a azocompuşilor
nu va decurge din cauza transformării sării de diazoniu în sare de diazohidrat (în diazotat).
NaOH
+
Ar N N Cl
. - +
Ar N N OH
. - Ar N N OH
diazohidrat

Ar N N ONa
Pregătirea deazoreactivului. Substanţa, ce conţine grupa aromatică primară liberă, se
dizolvă în acid clorhidric diluat în care se adaugă după răcire soluţie de nitrit de natriu.
+
NH2 N N
NaNO2
. Cl -
HCl

R R
Reacţii de substituţie electrofilă.
a. Bromurare. Pentru fenoli sunt caracteristice reacţiile de substituţie condiţionate
de prezenţa ciclului aromatic. Prin tratarea fenolatului de sodiu cu soluţia apoasă de brom la rece
se precipită imediat 2,4, 6 – tribrom fenol în formă de precipitat de culoare albă. În caz de exces
de apă de brom se formează un precipitat galben.
ONa OH
Br Br
+ 3 Br2 + 2HBr + NaBr

Reacţii de oxidare. Br
O
Prezenţa gr. OH în inelul benzenic uşor schimbă comportamentul inelului benzenic cu
OCl O
oxidanţii. Fenolii se oxidează uşor. O
Ca
a. Formarea indofenolului. La H OH de substanţe. De exemplu la
NHoxidarea lor se obţine un amestec
Cl 3
oxidarea cu hipoclorură de calciu sau cu apă de brom în prezenţa amoniacului se obţin chinoni,
indofenol.

N OH
OH O NH 17
p-chinon chinonimin indofenon
 O reacţie de oxidare este reacţia timololului cu H 2SO4 în prezenţa acidului acetic glacial şi acidul
azotic. Se obţine un amestec de produse colorate în roşu întunecat.

b. Nitrozoreacţia Liberman
Fenolii ne substituiţi în poziţia orto şi para trataţi cu acid azotos, dau o culoare roşie
intensă datorită formării unor coloranţi din clasa indofenolilor. OH

NaNO2
HO HO NO O NOH
HCl
p-nitrozofenol p-chinoidoxim

HO N O

indofenol
p – nitrozofenolul obţinut există sub două forme tautomere din care una cu structură chinoidică.
Această din urmă reacţionează cu o moleculă de fenol şi formează indofenolul respectiv (vezi
tab. 3 din partea practică).
Toate aceste proprietăţi chimice ale fenolilor se folosesc pentru identificarea şi
determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase ce conţin în moleculă hidroxilul
fenolic.
În analiza farmaceutică a fenolilor se folosesc un şir de reacţii bazate pe proprietăţile lor
de a se oxida uşor.
Reacţii de condensare.
a) Reacţia aurinelor
Fenolii încălziţi cu cloroform în prezenţa KOH solid dau naştere la coloranţii roşii.
OH
H
Cl
H-C Cl + 3 + 3KOH HO C OH+ 3KCl + H2O
Cl

OH HO C OH

roşu
b) Reacţia fluorescenţei
[O]
La topirea rezorcinei cu anhidridă ftalică se obţine o topitură de culoare roşie – gălbuie.
O
18
 La dizolvarea topiturii în soluţia de NaOH se iveşte o fluorescenţă verde – intens.

OH O O
O ONa
OH
2 + O 2NaOH
C
C -2 H2O
OH
O O O
C O
C - ONa

Gruparea aminică aromatică primară

Reacţia de azocombinare: Aminele aromatice în mediu acid uşor formează cu nitritul de sodiu
săruri de diazoniu incolore, sau de culoare galben-pal. Ultimele reacţionează cu fenolii şi
aminele aromatice cu formare de azocoloranţi. Interacţiunea cu fenolii, de obicei, are loc în
soluţii carbonato-bazice, cu aminele – în soluţii slab-acide sau neutre. Combinarea are loc în
poziţiile para cu grupele hidroxile sau amine; dacă poziţiile para în fenol sau amină sânt
substituite, atunci reacţia are loc în poziţia orto- către grupa –ОН sau –NH2–.

+ + OH
NH2 NH3 N N OH
N N
HNO3
HCl - -
Cl Cl
-2 H2O
NaOH
R R R R

Colorarea în vişiniu-roşu a azocoloranţilor se obţine la combinarea sărurilor de diazoniu cu

soluţia bazică de β-naftol, combinarea are loc în poziţia α:
+ HO
N N N N
OH
- NaOH
Cl + + NaCl + H2O
R R

Dacă hidrogenul mino-grupei aromatice este substituit cu radical acil, atunci aşa
preparate dau reacţie de azocombinare, după hidroliza acidă prealabilă. Aşa, de exemplu, se
identifică amino-grupa în preparatul trimecaina:

19
 CH3 CH3
H3C H3C CH3
CH3

O
C2H5
NH - C - CH2 - N NH2
C2H5

Reacţia de formare a bazelor Şif. Aminele aromatice primare se condensează în mediu

acid cu aldehide alifatice sau aromatice, formând aşa numitele baze Şif. Produsul reacţiei al
aminelor aromatice cu p-dimetilaminobenzaldehida în mediu de acid clorhidric sânt coloraţi de
la galben până la oranj.
O CH3
R NH2 + C N
H CH3

CH3
R N=N CH N + H2O
CH3

Reacţia cu picătura, este bazată pe formarea bazelor Şif (reacţia Ovcinicov),

constă în aceea că cristalele preparatului – aminei aromatice – se pun pe o hârtie cu conţinut de
lignină, şi adăugând 1picătură acid clorhidric concentrat. Apare o coloraţie galben-oranj în
rezultatul condensării aminei cu aldehidele, care se conţin în lignină, de exemplu cu aldehida
coniferilică.
O
HO CH = CH - C
H
H CO
3

Pentru identificarea aminelor aromatice se folosesc şi alte aldehide. Aşa, G.I.

Luchiancicova a descris un produs al reacţiei de culoare galbenă al anestezinei cu vanilina.
Reacţia de condensare cu 2,4-dinitroclorbenzen. Aminele aromatice (şi alifatice)
primare, secundare, terţiare se condensează cu 2,4-dinitroclorbenzen, cu formare de produşi de
culoare galbenă. Aminele primare formează produşi de condensare, care reprezintă chinoni:

+ -
R - NH2 + Cl NO2 R - NH NO2 + HCl

NO2 O2N
Reacţia de formare a brom-derivaţilor. Aminele aromatice la interacţiunea cu bromul,
uşor substituie atomul de hidrogen al inelului benzenic în poziţia orto- şi para- la halogen,
formând compuşi insolubili:

Br

NH2 + 3 Br2 Br NH2 + 3 HBr

Br 20
 Reacţia de formare a coloranţilor polimetinici. La adăugarea la 0,05g amină aromatică
primară 1ml soluţie apoasă de furfurol (I) 1% apare o coloraţie roşie sau zmeurie. Prima stadie a
acestei reacţii constă în condensarea furfurolului şi unei molecule de amină cu formare bazei Şif
de culoare galben-deschis (II) :
O H
C + R - NH2 C N-R + H2O
O H O
I
Ultima reacţionează apoi cu a doua moleculăII de amină aromatică; are loc determinarea
inelului furfurolic şi formarea colorantului polimetinic (III) :

HC CH
H
HC CH H

HC C C N-R + R - NH2 HN - CH C-C=N-R

O R OH
III

Pentru identificarea şirului de preparate se efectuează de asemenea reacţii şi pentru

identificarea altor grupe funcţionale.

Identificarea substanţelor medicamentoase după fragmente structurale

Acetatul. Acetatul se determină prin reacţia de formare a etilacetatului, care are miros
caracteristic de mere. În condiţiile de efectuare a reacţiei se identifică ionul-acetat şi radicalul
acetil din compuşii organici.
2CH3COOK + 2C2H5OH + H2SO4 2CH3COOC2H5 + 2H2O + K2SO4
În soluţiile neutre, acetaţii cu clorura de fer (III) formează coloraţie roşu-brună. Acetatul
de fer (III) obţinut se hidrolizează uşor.

Fe3+ + 3CH3COO- + 2H2O → Fe(CH3COO)(OH)2 + 2CH3COOH

La adăugarea acizilor minerali diluaţi culoarea dispare.

Benzoaţii. Soluţiile neutre de benzoat formează cu clorura de fer (III) precipitat de

culoare galben-roz.
O
C
6 O- + 2 FeCl3 + 10 H 2 O

O O
C
O- Fe +
3
. Fe(OH)3 . 7H O 2
+ 3
C
OH + 6 Cl
-

.
3

. 21
Precipitatul este solubil în eter. În soluţia bazică clorura de fer (III) formează hidroxidul
Fe(OH)3; în mediu acid se formează precipitat de acid benzoic.

Salicilaţi. Salicililaţii care au proprietăţi acide, care sânt condiţionate de prezenţa grupei carboxil
şi a fenolului hidroxilic, formează cu clorura de fer (III) în mediu neutru săruri, colorate în roşu-
violet sau în albastru-violet. Compoziţia şi corespunzător culoarea sării depinde de raportul
cantităţii reactivului şi a ionului salicilat ( gradul de aciditate diferit a carboxilului şi a fenolului
hidroxilic). Acizii minerali substituie acidul salicilic din sărurile ei cu ionul de fer (III), culoarea
dispare, se formează un precipitat alb de acid salicilic.
O O
C C
ONa + NaCl
O
+ FeCl3 FeCl
OH O

Tartraţi.Tartraţii cu potasiu formează precipitat alb cristalin (vezi potasiu).

La încălzirea tartraţilor cu acid sulfuric concentrat şi rezorcină apare o coloraţie roşu-
vişinie în urma formării unui produs de condensare, care se oxidează uşor a rezorcinei cu
derivatul carbonilic, care se obţine înrezultatul interacţiunei tartratului cu acidul sulfuric
concentrat.

Citraţi. Ionul citrat formează cu ionul de calciu sare, solubilă în apă la temperatura
camerei şi care cade în precipitat la fierbere.
Precipitatul este solubil în acidul clorhidric.
La încălzirea citraţilor cu anhidrida acetică apare o coloraţie roşie.
- -
CH2 - COO CH2 - COO
- -
+ 3 Ca + Ca3
2
HO C - COO HO C - COO
CH2 - COO - CH2 - COO -
2

- CH2 - COOH
CH2 - COO
- Ca3 + 6 HCl 2 HO C - COOH + 3 CaCl2
HO C - COO
CH2 - COO - CH2 - COOH
2

Proba murexidă. Pentru xantină şi derivaţilor ei metilaţi, reacţia comună de grupă este
proba murexidă. Această reacţie este bazată pe descompunerea oxido-hidrolitică a substanţelor
până la derivaţi ai pirimidinei (ai metilaloxan şi derivaţii acidului 5-aminobarbituric). Apoi
produsul oxidării (ca compus carbonilic) se condensează cu produsul hidrolizei până la acid
purpuric, care în prezenţa amoniacului trece în anion mezostabilizat (murexid), colorat în roşu-
violet. O O O
H3C N N CH3 H O H
H3C O
2 2
N N CH3
O N
+ H2N
N H+
O N O O N O
CH3
CH3 CH3
1,3-dimetilaloxan acid 5-amino-1,3-dimetilbarbituric

22
 O O O O
H
H3C N H3C N
N N CH3 N N CH3

O N O O N O O OH O O
N N
CH3 CH3 CH3 CH3

O O O O
H3C N H3C N
N N CH3 N N CH3
+ - +
NH4
NH4
- O O
O O O N O O N N O
N
CH3 CH3 CH3 CH3

murexid

Oxidarea tiaminei până la tiocrom. Oxidarea tiaminei se petrece prin trecerea prin
forma deschisă tiolică cu formarea compusului triciclic – tiocrom. Formarea tiocromului în
mediu bazic se petrece sub acţiunea oxidanţilor puternici (KMnO4, H2O2, K3Fe(CN)6 ).

-
+ Br CH2 CH3
CH2 CH3 3NaOH N N
N N
N
S CH2 - CH2OH H3C N SH CH2 - CH2 OH
H3C N NH2

K3Fe(CN)6 N CH2 N CH3

H3C N N S CH2 - CH2OH

тiocrom

Tiocromul în UV posedă fluorescenţă albastră caracteristică în mediu de alcool butilic

sau izoamilic. Reacţia este o reacţie specifică şi este folosită atât pentru identificare , cât şi
pentru dozarea preparatelor (fluorimetria). Formarea tiocromului este o reacţie pozitivă atât
pentru fosfotiamină, cât şi pentru cocarboxilază.

Noţiuni de analiză organică elementară

Analiza substanţelor organice, mai ales a celor medicamentoase, adesea cu structură
complicată, este mai dificilă decât aceea a substanţelor anorganice.
De aceea în multe cazuri este necesară analiza organică elementară (sau elementară), care
are drept scop identificarea şi dozarea atomilor componenţi ai moleculelor de substanţe
medicamentoase. Această analiză se aplică numai pe substanţe medicamentoase pure, ceea ce

23
impune uneori izolarea, preconcentrarea şi purificarea lor. Rezultatele analizei elementare,
calitative şi cantitative, sunt utilizate pentru stabilirea formulelor brute ale substanţelor.
Pentru efectuarea analizei elementare este necesară mai întâi distrugerea completă a
moleculei substanţei organice medicamentoase prin mineralizare oxidantă sau reducătoare, pe
cale uscată sau umedă, etapă care este urmată de dozarea specifică a elementelor, ionilor sau a
moleculelor simple rezultate din mineralizare (apă, oxizi de azot, de sulf, halogeni, azot
molecular etc).
Se face de regulă o microanaliză elementară pentru a reduce cantitatea probei de analizat la
1-10 mg sau chiar la 0,1 mg, care se analizează mai rapid, deci într-un interval de timp mai scurt,
în condiţii de lucru mai puţin dăunătoare pentru operatori, cu un consum mai mic de energie,
reactivi şi alte materiale, deci mai ieftin. în plus, tehnicile microanalitice automatizate permit
dozarea pe aceeaşi „microproba" a carbonului, hidrogenului şi a azotului. La toate aceste avantaje
se adaugă şi posibilitatea efectuării de dozaje în serie, durata unei analize fiind de mai puţin de 15
minute.
Trebuie precizat că analiza elementară se face în laboratoare specializate şi implică o alegere
judicioasă a tehnicilor şi a aparatelor de mineralizare a probei, precum şi a condiţiilor de lucru
(temperatură, presiune, reactivi etc.) şi a aparatelor de măsurare (dozare) a elementelor sau a
altor specii chimice rezultate din mineralizare.

1. Dozarea carbonului şi a hidrogenului

Pentru aceasta substanţa organică este distrusă prin ardere în curent de oxigen, în prezenţa
oxidului de cupru (CuO), când se formează bioxid de carbon şi apă, conform reacţiei
generale:
C,H,(N)+O 2 = CO 2 +H 2 O (N 2 )
Această reacţie de oxidare, numită adesea şi degradare, este favorizată de prezenţa unor oxidanţi
(MnO2, Ce2O3 etc.) şi a unor catalizatori de oxidare (AgMnO4, Cr2O3) sau de contact (Pd, Pt).
Dozarea bioxidului de carbon şi a apei se poate face prin titrarea chimică prin diferenţă a
CO2 după absorbţia lui într-o soluţie de Ba(OH) 2 titrată sau prin cromato-grafie de gaze.
Dozarea apei se poate face gravimetric după fixarea ei prealabilă pe perclorat de magneziu
sau pe un alt suport

2. Dozarea azotului
Azotul se poate doza prin metoda Parnas-Wagner (vezi FR X, p. 1023) sau prin metoda Dumas.

În metoda Parnas-Wagner se face o mineralizare Kjeldahl a unei probe (în cantitate ce

corespunde la cca 40 mg azot) într-un balon Kjeldahl cu 4 g CuSO 4 (R) pulverizat, l0mL H2SO4
(R) şi câteva bile de sticlă, fierbându-se până ce se obţine o soluţie limpede verde; după răcire se
transferă cantitativ soluţia într-un balon de distilare prin antrenare cu vapori de apă, conectând
ieşirea refrigerentului la un flacon conic de titrare cu o alonje care trebuie să pătrundă în soluţia
de acid sulfuric titrată (0,05 mol/L).
După conectarea la generatorul de vapori se picură o soluţie de NaOH (300 g/L), care
deplasează amoniacul din sulfatul de amoniu existent în balonul de distilare, reacţionând cu o
parte din acidul sulfuric titrat din flaconul de titrare. Excesul de H2SO4 se retitrează prin diferenţă
cu o soluţie 0,05 mol/L de NaOH în prezenţa roşului de metil până la virajul indicatorului la
galben.
Pentru calcule se ţine seama că la 1 mL H 2SO4 0,05 M corespund 0,001401 g azot
(MNj= 28,02);
Prin această metodă nu se poate doza azotul din compuşii organici care pierd azot înaintea
formării amoniacului. Este vorba de derivaţi diazoici, azoici, hidrazinici, derivaţii de piridină, de
chinolină şi de izochinolină.

24
 Pe de altă parte, derivaţii nitrozaţi şi nitraţi trebuie să fie mai întâi reduşi cu hidrogen (Zn
+ HCI) şi apoi mineralizaţi.
Prin metoda Kjeldahl (varianta Parnas-Wagner) se poate doza azotul din proteine,
hidrolizate de proteine (aminoacizi, peptide etc), lapte etc.
In metoda Dumas, care se poate aplica la dozarea azotului din toate moleculele organice
azotate, acestea se încălzesc la 800°C în prezenţa CuO când se formează azot molecular (şi
cantităţi foarte mici de oxizi de azot cu compoziţie variabilă, NxOy). Gazele formate sunt trecute
peste cupru încălzit, antrenându-le cu un curent de bioxid de carbon; cuprul încălzit reduce oxizii
de azot la azot elementar. Se trece amestecul gazos peste un absorbant potrivit sau printr-o
soluţie, pentru reţinerea CO2 şi a H2O, după care se măsoară volumul de azot.
Pentru a se obţine rezultate exacte şi reproductibile oxidul de cupru trebuie să fie foarte
pur, ca de altfel şi CO2 care trebuie să aibă o puritate de 99,999%

3. Dozarea halogenurilor, sulfului şi a fosfatului

Pentru dozarea acestor nemetale este necesară de asemenea mineralizarea prealabilă a

substanţelor organice care le conţin, existând mai multe procedee.
a) Mineralizarea Schoniger, prin combustie în oxigen când derivaţii halogenaţi eliberează
molecule de halogen (CI2, Bn, I2 etc), derivaţii cu sulf eliberează SO2 + SO3, iar cei cu fosfor
eliberează P2O3 şi P2O5; produşii formaţi sunt absorbiţi într-o soluţie alcalină fiind dozaţi sub
formă ionizată, prin metode analitice clasice (combustia se face pe o spirală de platină-
catalizator).
- dozarea halogenilor se face ţinând seama că la dizolvarea lor în soluţii alcaline clorul şi
fluorul se transformă în cloruri şi fluoruri, bromul şi iodul în bromuri (care conţin
cantităţi mici de bromat - BrO3- ) şi iodaţi (care conţin şi cantităţi mici de ioduri).
 clorurile se dozează prin titrare potenţiometrică, cu o soluţie de azotat de
argint, în mediu de acid azotic diluat.
 bromurile sunt tratate mai întâi cu borohidrură de sodiu (NaBH 4) pentru
reducerea bromatului la bromură, după care bromura totală se titrează cu
o soluţie titrată de azotat de argint, potenţiometric.
*
• în cazul iodaţilor se face mai întâi o oxidare a cantităţilor mici de iodură
conţinută în iodat la iodat, cu brom; excesul de brom este redus cu ftalat acid
de potasiu în mediu acid, iar iodatul total se titrează iodometric cu o soluţie
titrată de tiosulfat de sodiu (indicator amidon):
IO3 + 5I + 6H+ -> 3I2 + 3H2O I2 + 2Na2S2O3 =
2NaI +Na2S4O6

• dozarea fluorurilor se poate face prin titrare cu o soluţie de thoriu (IV) în

prezenţa roşului de alizarină S ţinând seama de faptul că acest reactiv
formează cu toriul, la început, un complex chelat purpuriu, care reacţionează
j_
cu fluorura dând complexul anionic [ThF6] incolor sau galben deschis în funcţie de
condiţii; are loc virajul de la purpuriu la galben deschis (soluţia indicatorului se
prepară în concentraţie de 0,14% în apă ce conţine 10% NH4NO3 şi 15 H2O2); pentru
dozarea fluorurii se pot utiliza şi procedee colorimetrice, tot pe baza coloraţiei cu roşul
de alizarină S.

- dozarea sulfului; deoarece la combustia substanţelor organice care conţin sulf se formează
SO2 şi SO3care prin dizolvarea într-o soluţie alcalină dau SO3 2- şi SO4 2- , înaintea dozării se
oxidează sulfitul la sulfat cu H2O2; sulfatul total se poate determina prin două tehnici

25
 şi anume:
• prin titrare cu o soluţie de Ba(CIO 4)2 în mediu hidroalcolic în prezenţa
naftarsonei indicator.
• prin titrarea cu o soluţie de Pb(NO3)2 în mediu de acetonă - acid acetic, în prezenţa
ditizonei indicator; acest procedeu, deşi foarte bun, nu se poate aplica în cazul
compuşilor organici care conţin şi atomi de halogen sau fosfor, deoarece halogenurile şi
fosfatul de plumb sunt greu solubili (practic insolubili); au loc reacţiile (viraj de Ia
roşu la slab galben):

- dozarea fosforului, existent în soluţia alcalină preponderent ca fosfat, se face

colorimetric pe baza reacţiei fosfatului cu reactiv nitrovanadomolibdic; în
prealabil se fierbe soluţia în mediu sulfuric (pentru neutralizarea alcaliilor şi
asigurarea unui pH acid).

Trebuie remarcat faptul că* datorită numărului imens de compuşi organici, nu se pot utiliza
întotdeauna procedeele de mineralizare menţionate anterior; de aceea în continuare se
menţionează şi alte câteva procedee:
- mineralizarea oxidantă alcalină cu peroxid de sodiu (Na2O2), pe cale uscată, care se aplică
derivaţilor cloruraţi, bromuraţi şi ioduraţi, rezultând clorură, bromură şi iodat de sodiu (acesta se
formează practic cantitativ); mineralizarea se face în bombe Parr sau Wurzschmidt, în care
probele sunt amestecate cu Na2O2, NaNO3 şi zahăr (acesta uşurează combustia); bombele sunt
încălzite uşor
deasupra unei flăcări deschise până se aude o explozie care se produce în interior;
după răcire se aduce conţinutul bombei, cantitativ, într-un flacon de titrare, după
care urmează dozarea printr-o metodă potrivit aleasă.
- mineralizarea oxidantă pe cale uscată, cu Na2CO3 - KNO3, CaO, MgO - Mg(NO3)2
etc. şi mineralizarea oxidantă pe cale umedă, cu H2SO4, H2SO4 - NHO3 (amestec
sulfo-nitric), H2SO4 - HNO3 - HCIO4 (amestec sulfo-nitro-percloric), Na2S2O8
etc; aceste metode de mineralizare oxidantă sunt utilizate mai ales pentru
oxidarea cantităţilor mai mari de substanţe organice, din care trebuie să se dozeze
elementele nevolatile; aceste elemente se pot doza apoi prin metode chimice
(gravimetrice) sau instrumentale (spectrofotometrie, absorbţie atomică etc).
- mineralizarea reducătoare, care se face cu nichel-Raney (pulbere fină neagră de
nichel piroforic), cu zinc-HCI sau Zn-NaOH; atât nichelul cât şi zincul
reacţionează cu acidul clorhidric, zincul şi cu hidroxidul de sodiu, rezultând
hidrogen atomic extrem de reactiv, direct în mediul de reacţie; în acest mod nu
se distruge complet substanţa organică, dar se produce o dehalogenare a acesteia.

DOZAREA NITROGENULUI (azotului) DIN COMBINATIILE

ORGANICE conform FR X

26
 Dozarea nitrogenului din combinaţiile organice se bazează pe deter-minarea amoniacului din
sulfatul de amoniu obţinut prin descompunerea cu acid sulfuric a substanţelor organice care
conţin nitrogen.
Tehnica de lucru. Proba luata în lucru, corespunzătoare la aproximativ 40 mg nitrogen,
cântărită la balanţa analitica, se introduce într-un balon Kjeldahl cu capacitatea de 250 ml, se
adaugă 4 g sulfat de potasiu (R) pulverizat, 50 mg sulfat de cupru (II) (R) pulverizat, 10 ml acid
sulfuric (R) şi câteva bile mici de sticla. Amestecul se încălzeşte la fierbere pe sită, până când
dispare coloraţia brună iniţială şi soluţia devine limpede şi colorată în verde-deschis. Din acest
moment, încălzirea se continua încă 30 min. După. răcire, conţinutul balonului Kjeldahl se aduce
cantitativ, cu volume mici de apă, în balonul de distilare al unui aparat de distilare prin antrenare
cu vapori de apă. Se efectuează legătura cu refrigerentul al cărui capăt inferior este cufundat într-
un flacon care conţine 50 ml acid sulfuric 0,05 mol/1. În balonul de distilare se mai introduc,
prin pâlnie, 100 ml hidroxid de sodiu 300 g/1 (R) şi se distilează aproximativ 2/3 din volumul
total de lichid. Se ridica refrigerentul din soluţia de acid sulfuric 0,05 mol/1 şi se spală cu apă
capătul inferior al acestuia. Distilarea se continua încă 5 min pentru a spală refrigerentul. In
flacon se adaugă roşu de metil-soluţie (/) şi se titrează. cu hidroxid de sodiu 0,1 mol/1 până. la
coloraţie galbenă.
In paralel, se efectuează determinarea cu o proba-martor obţinută prin repetarea operaţiilor, in
absenţa substanţei de analizat.
1 ml acid sulfuric 0,05 mol/1 corespunde la 0,001401 g nitrogen
respectiv la 0,001703 g amoniac.

MINERALIZAREA HALOGENILOR Ş1 A SULFULUI LEGATI ORGANIC

Mineralizarea halogenilor şi a sulfului legaţi organic se realizează prin combustia
substanţelor organice când rezultă produşi hidrosolubili. anorganici, care sunt dozaţi
conform prevederilor din monografia respectiva.
Combustia substanţelor organice se poate efectua în oxigen (după Schoniger) sau în bombă
(după. Wurzschmitt).
I. Combustie în oxigen. Dispozitivul se compune dintr-un flacon
conic de 500 ml, din sticla. termorezistenţa, prevăzut cu un dop
rodat. Un dop rodat, identic cu cel menţionat anterior, este
prevăzut la partea infe-rioară cu un fir de platina. sudat si
terminat cu un sistem port-proba.
Tehnica de lucru. Se foloseşte o hârtie de filtru cu porii fini sau hârtie
cromatografica, lipsita. de halogeni, din care se taie un parat cu latura de 30
— 40 mm, una din laturi prelungindu-se cu o fâşie lunga. de 30 mm dilata de
10 mm, conform figurii. Daca se prevede in monografia respectiva, hârtia se
impregnează. in partea centrala. cu carbonat de litiu (R) soluţie saturata. si,
înainte de folosire, se usucă. la etuva, la aproximativ 60 °0.
Proba luată în lucru, fin pulverizată, a cărei masă. este prevăzută în
monografia respectiva, se cântăreşte la balanţa analitică şi se împachetează în
hârtia de filtru, care se pliază conform liniilor punctate din figura. şi se fixează în sistemul port-
proba cu fâşia de hârtie îndreptata în sus.
În flaconul curat, fără urme de solvenţii organici sau de halogeni, se introduce apă sau
lichidul prevăzut în monografia respectivă. Pentru o combustie completă este necesară.
îndepărtarea totala a aerului prin introducerea unui curent de oxigen timp de 2 min, cu ajutorul
unui tub care ajunge până aproape de suprafaţa lichidului. Şliful flaconului şi al dopurilor se
umectează cu apă si flaconul se închide repede cu dopul rodat. Se aprinde fâşia de hârtie si se
înlocuieşte dopul rodat cu dopul prevăzut cu sistemul port-proba. In timpul combustiei
dopul se tine
şi dopul prevăzut cu sistemul port-proba si gâtul flaconului se spală cu apă
Conţinutul flaconului se foloseşte la dozarea halogenilor sau a sulfului, conform
prevederilor din monografia respectiva.
Când substanţa de analizat este lichidă, probă luată, în lucru se absoarbe pe o bucată de
hârtie de filtru aflata. într-o capsulă de metil-celuloza la care se fixează o fâşie îngustă de hârtie
de filtru pentru aprindere si se procedează. conform prevederilor anterioare.

27
 In paralel, se efectuează determinarea cu o proba-martor, pentru eliminarea unor factori de
eroare (calitatea hârtiei de filtru, a capsulei de metilceluloza etc.).

II. Combustie în bomba. Bomba de combustie, confecţionată din nichel pur, este formata
dintr-un corp cilindric gol, cu baza închisă si rotunjita, prevăzută cu un capac cu garnitură de
cauciuc şi cu un dispozitiv de închidere cu şurub, compus din doua. parţi.
Cuptorul de protecţie este prevăzut cu un dispozitiv de susţinere a bombei si cu un micro bec
de gaz.
Tehnica de lucru. In bomba de combustie, uscata, se introduc 0,16—0,17g (6 — 8 picaturi)
etilenglicol (R) şi probă luata în lucru, cântărită la balanţa analitica, a cârei masa este prevăzuta
în monografia respectiva, după cum urmează:
—substanţele solide, sub forma de pulbere sau bine mărunţite ;
—substanţele lichide, in fiole mici de sticla, rotunde, cu gât foarte
scurt şi cu pereţii subţiri;
—substanţele moi sau foarte higroscopice, in nacele de sticla cu
pereţii subţiri, având un volum dublu faţa de proba luata. în lucru;
— substanţele solide foarte voluminoase, în prealabil comprimate.
Peste amestecul format din etilenglicol si proba luata. în lucru se adaugă, cu precauţie si in
porţiuni mici, 3 — 4 g peroxid de sodiu {R), în cazul microdozarilor sau al
semimicrodozarilor. Pentru macrodozari se adaugă peroxid de sodiu (JR), tasând uşor, până.
la o distanţa de 2 mm de partea superioara a bombei (aproximativ 11 g peroxid de sodiu).
În cazul macro dozărilor masa probei luate in lucru nu trebuie sa. depăşeasca. 0,5 g.
Daca peroxidul de sodiu reacţionează cu amestecul format din etilenglicol si proba luata în
lucru la temperatura camerei, peste amestecul din bomba se pune, în prealabil, un strat subţire
de carbonat de sodiu anhidru (R), apoi se adaugă peroxidul de sodiu (R). Carbonatul de sodiu
anhidru se adaugă şi în cazul substanţelor moi sau foarte higroscopice, când se aduce peste
substanţa cântărita, ocupând volumul liber al nacelei.
Bomba încărcata. se închide manual prin înşurubarea dispozitivului de închidere si se
introduce in cuptorul de protecţie, după. ce s-a reglat, in prealabil, flacăra micro becului, astfel
incit aceasta sa atingă numai baza bombei. Aprinderea amestecului se produce în decurs de 10
— 20 s şi este semnalată de un zgomot caracteristic. După. alte 40 — 50 s se scoate bomba din
cuptor, se răceşte imediat cu apă. şi se deschide.
Atenţie! Se recomandă ca in intervalul dintre încercarea si deschiderea bombei să se
poarte ochelari de protecţie.
In scopul dizolvării conţinutului bombei se îndepărtează mai întâi garnitura de cauciuc de pe
capac cu ajutorul unei pensete si se spală cu apa., intr-un pahar de 500 ml. In acest pahar se
introduc capacul si corpul bombei si se adăuga aproximativ 100 ml apa (până la jumătatea
corpului culcat al bombei). Paharul se acoperă cu o sticla de ceas si se încălzeşte, treptat si cu
precauţie, până la amorsarea reacţiei dintre apa si peroxid de sodiu; încălzirea se întrerupe si se
agita. uşor până la dizolvare completa. Capacul si corpul bombei se scot si se spală bine cu apa.
Prezenţa unor particule de cărbune in soluţia puternic alcalina obţinuta nu arata. o mineralizare
incompleta, in schimb, o coloraţie bruna a soluţiei arata ca mineralizarea nu a fost completa.
Soluţia se foloseşte la dozarea halogenilor sau a sulfului, conform prevederilor din
monografia respectiva.

Metodele de determinare a halogenilor în compuşii organici

Compuşii organici, în molecula cărora se conţine halogen, se utilizează ca remedii calmante,
narcotzante, rentgenocontraste şi alte preparate medicamentoase. Atomii de flor, brom şi iod în
aşa compuşi sânt legaţi cu carbonul prin legătură covalentă, de aceea pentru determinarea
halogenului substanţa trebuie prealabil mineralizată. În dependenţă de structura compusului
organic, de asemenea de natura halogenului, legătura covalentă poate fi mai mult sau mai puţin
polară şi, corespunzător mai mult sau mai puţin trainică. Trăinicia legăturii halogenului cu
carbonul şi determină metoda de mineralizare a halogenului. Aşa, ruperea halogenului poate fi
efectuată prin încălzirea substanţei organice, sau fierberea preparatului cu soluţie de nitrat de
argint sau bază, prin metode de oxidare sau reducere.
1. Eliminarea halogenului prin încălzirea preparatului.
Unii compuşi organici ai iodului deja la o încălzire slabă în eprubetă se descompun,
eliminând iod sub formă de aburi violeţi. Aşa se identifică iodoformul.
2. Identificarea halogenului prin arderea pe sârma de cupru (proba Beilştein).

28
 Prezenţa clorului, bromului sau a iodului în compuşii organici se poate de determinat prin
încălzirea la flacăra incoloră a becului de gaz a substanţei care conţine halogen, pusă pe sârma
de cupru. Flacăra prin urmare se colorează în verde în rezultatul formării a halogenurilor volatile
de cupru. Compuşii organici cu conţinut de fluor nu dau reacţia Beilştein, deoarece fluorura de
cupru nu este volatilă.
Proba Beilştein nu permite determinarea naturii halogenului, ce se conţine în moleculă, de
aceea la identificarea preparatelor medicamentoase, care conţin halogen, des se utilizează
reacţiile, care permit determinarea halogenului corespunzător în formă curată sau ca sare
(halogenură).
3. Încălzirea preparatului cu nitratul de argint.
Prezenţa halogenului în moleculă de iodoform, se poate de determinat pe cale de încălzire a
soluţiei alcoolice a preparatului cu soluţia de nitrat de argint. Se degajă halogenură de argint
insolubilă, de exemplu:
СНI3 + 3AgNO3 + H2O →3AgI↓ + 3HNO3 + CO
4. Fierbere cu soluţie de bază.
Pentru determinarea halogenului în bromizoval, levomicetină, preparatul se fierbe 5-10min,
cu soluţie de bază de sodiu. Se formează bromură sau clorură de sodiu:
O
CH3 CH3
CH3
CH - CH - CO - NH - CO - NH2 + 4 NaOH
CH3
CH - CH - C- ONa +
Br + 2 NH3 + NaBr + Na2CO3

O
CHCl3 + 4NaOH 3 NaCl + H - C - ONa + 2 H2O
Identificarea unor preparate cere fierberea prealabilă cu soluţia alcoolică de bază de sodiu
sau cu soluţia alcoolică de bază de potasiu (cloretil).
С2H5Cl + KOH → C2H5OH + KCl
Pentru determinarea ionului de brom format (bromizoval) soluţiile bazice se acidulează
cu acid sulfuric diluat, se adaugă câteva picături de soluţie de permanganat de potasiu şi 1ml
cloroform. La agitare stratul de cloroform se colorează în galben-brun.
10NaBr + 2KMnO4 + 8H2SO4 → 5Br2 + 2MnSO4 + K2SO4 + 5Na2SO4 + 8H2O
Pentru determinarea ionului de clor (levomecetină, cloroform, cloretil) soluţia după
fierbere cu bază se răceşte, se acidulează cu acid azotic diluat, dacă trebuie se filtrează şi se
adaugă soluţie de nitrat de argint. Se formează precipitat alb cazeos de clorură de argint, solubil
în soluţie de amoniac:
AgCl + 2NH4OH → [Ag(NH3)2]Cl + 2H2O

5. Metode de oxidare.
Pentru oxidarea substanţei organice cu scopul de a determina halogenul mai des se utilizează
încălzirea cu acid sulfuric concentrat sau acid azotic,
de asemenea arderea cu amestec pentru calcinare.
Fierberea cu acid sulfuric concentrat se utilizează pentru analiza compusului organic al
iodului.
Arderea cu bază şi oxidanţi, de exemplu cu amestec de carbonat de sodiu, carbonat de
potasiu şi nitrat de potasiu (amestec pentru calcinare), halogenul trece în halogenură de sodiu sau
potasiu, care după dizolvare se determină prin precipitare sub formă de halogenură de argint. Aşa
se determină clorul în clorpropamidă, clorciclamidă.
Se descrie oxidarea unor derivaţi ai iodului cu soluţie de cloramină în acid clorhidric.
6. Metode de reducere.
Reacţia de reducere a derivaţilor halogenilor duce de obicei la

29
acţiunea asupra preparatului cu hidrogen atomar, care se obţine prin interacţiunea a sodiului
metalic cu alcool anhidru, pulbere de zinc cu soluţie de bază de sodiu. În rezultatul reacţiei
halogenura de sodiu sau acidul halogenhidrogenic, care apoi se determină prin metodele
caracteristice pentru halogenurile metalelor:
RHal + C2H5OH + 2Na → RH + NaHal + C2H5ONa
RHal + Zn + 3NaOH → RH + NaHal + Zn(ONa)2 + H2O
RHal + Zn + 2CH3COOH → RH + HHal + Zn(CH3COO)2
undе Hal – halogen.
DN recomandă des încălzirea preparatului cu pulberea de zinc în mediu bazic.

PARTEA PRACTICĂ

Problema 1. Identificarea medicamenteloranorganice prin reacţii chimice.

1.1.A. Ion de sodiu. Se măsoară 1 ml sil. 10% clorură de sodiu, se acidulează cu acid
acetic, se filtrează, dacă este necesar se adaugă 0,5ml sol. uranilacetat de zinc; se
formează precipitat galben cristalin:

1.1.B. Ion de sodiu. Sarea de sodiu introdusă în flacăra incoloră, o colorează în galben.

1.2.A. Ion de potasiu. La 1ml sol. 10% clorură de potasiu + 1ml sol. acid tartric, 1ml
sol. acetat de sodiu, 0,5 ml etanol şi se agită. Treptat cade precipitat alb cristalin:
Precipitatul se dizolvă în acizi minerali şi soluţii de baze alcaline.

1.2.B. Ion de potasiu. La 1ml sol. 10% iodură de potasiu , în prealabil calcinat pentru
înlăturarea sărurilor de amoniu, se adaugă 0,5ml acid acetic diluat, + 0,5ml cobaltnitrit de
sodiu, se formează precipitat galben cristalin:

1.2.C. Ion de potasiu . Sarea de potasiu, introdusă în flacăra incoloră, o colorează în violet.

1.3. Ionul de argint. (după FS X). La 1ml sol. 2% azotat de argint + sol. amoniac, până la
diluarea precipitatului format, apoi se adaugă 2-3 picături de formaldehidă şi se încălzeşte.
Pe pereţii eprubetei se formează o peliculă de argint metalic:

1.4. Ion de magneziu . la 1ml sol. 5% sulfat de magneziu, + 1ml sol. clorură de amoniu + 0,5ml
sol. fosfat de sodiu şi 1ml sol. amoniac. se formează un precipitat alb cristalin alb:

Precipitatul este insolubil în acid acetic şi sol. amoniac, dar se dizolvă în acizi minerali.

1.5.B. Ion de calciu. Sarea de calciu, introdusă în flacăra incoloră, o colorează în roşu-
cărămiziu.

1.6.A. Ion de zinc. La 2ml sol.2% neutră sulfat de zinc, + 0,5ml sol. sulfură de sodiu. Se
formează un precipitat alb:

Precipitatul nu se dizolvă în acid acetic diluat şi este uşor solubil în acid clorhidric diluat.

1.6.B. Ion de zinc. La 2ml sol.5% sulfat de zinc, + 0,5 ml sol. hexacianoferat (II) de potasiu
(ferocianura de potasiu), şi se formează un precipitat alb gelatinos:
Precipitatul este insolubil în acid clorhidric diluat.

30
1.7. Ion de mercur (II). La 2ml sol.5% biclorură de mercur (II), + 0,5ml sol. hidroxid de sodiu, se
formează un precipitat galben:

1.7.B. Ion de mercur (II). La 1ml sol.5% biclorură de mercur se picură atent sol. iodură de
potasiu, se formează un precipitat roşu, solubil în surplus de reactiv:

1.8. Ion de amoniu. 1ml sol.1% clorură de amoniu, se încălzeşte cu 0,5ml sol. hidroxid de sodiu.
Se elimină amoniac, depistând după miros şi după apariţia culorii albastre a hârtiei de turnesol:

filtrat se adaugă 1ml sol. sulfură de sodiu. Apare un precipitat negru-cafeniu:

Precipitatul se dizolvă în volum egal de acid azotic concentrat.

1.9.B. Ion de bismut. Circa 0,1g sare de bismut se agită cu 5ml acid sulfuric diluat şi se filtrează.
La filtrat se adaogă 2 picături sol. iodură de potasiu, cade un precipitat negru, solubil în surplus
de reactiv cu formare de sol. galben-oranj:
1.10.A. Ion de fier (II). La 2ml sol.5% sulfat de fier(II), + 0,5ml acid clorhidric diluat şi 1ml sol.
fericianură de potasiu. Se formează un precipitat albastru:

1.10.B. Ion de fier (II). La 2ml sol.5% sulfat de fier (II), + sol. sulfură de amoniu. Se formează
precipitat negru:

Precipitatul este solubil în acizi minerali diluaţi.

1.11.A. Ion de fier (III). La 1ml sol.3% clorură de fier (III), + 5ml apă, 0,5ml acid clorhidric
diluat şi 1-2 picături ferocianură de potasiu. Se formează un precipitat albastru:
1.11.B. Ion de fier (III). La 1ml sol.3% clorură de fier (III) , + 5ml apă, 0,5ml acid azotic diluat
şi 1-2 picături de rodanură de amoniu. Apare o coloraţie roşie:
1.11.C. Ion de fier (III). La 1ml sol.3% clorură de fier (III), + 5ml apă şi sol. sulfură de amoniu.
Se formează precipitat negru:

Precipitatul este solubil în acizi minerali.

1.12.A. Ion carbonat (hidrocarbonat). La 0,2g carbonat (hidrocarbonat) de sodiu sau la 2ml
sol.10%, + 0,5ml acid diluat. Se elimină bule de bioxid de carbon. La trecerea lor prin apă de var
se formează un precipitat alb:
1.12.B. Ion carbonat. La 2 ml sol.10% carbonat de sodiu, + 5 picături sulfat de magneziu, se
formează un precipitat alb (hidrocarbonaţii formează precipitat la fierberea amestecului):
1.12.C.Ion carbonat . sol.10% carbonat de sodiu la adăugarea 1 picături de fenolftaleină, se
colorează în roşu (spre deosebire de hidrocarbonaţi).

31
1.13.A. Ion nitrat. La 0,01g nitrat de sodiu , + câteva picături sol. difenilamină. apare coloraţie
albastră:
1.13.B. Ion nitrat. Nitratul de sodiu nu decolorează sol. de permanganat de potasiu, acidulat cu
acid sulfuric (deosebire de nitriţi).

1.13.C. Ion nitrat. La 0,2g nitrat de sodiu, + 2-3 picături apă şi acid sulfuric concentrat, o
bucăţică de cupru metalic şi se încălzeşte. Se elimină vapori cafenii de bioxid de azot:
1.14.A. Ion de nitrit. La 0,02g nitrit de sodiu, + câteva picături sol. difenilamină, apare coloraţie
albastră (vezi 1.13.A.) .

1.14.B. Ion de nitrit. La 1ml sol.10% nitrit de sodiu , + 1ml acid sulfuric diluat. Se elimină
vapori galbeni-cafenii (deosebire de nitraţi):
1.14.C. Ion nitrit. Câteva cristale de antipirină se dizolvă într-un creuzet de porţelan în 2 picături
acid clorhidric diluat, + 1 picătură sol. 10% nitrit de sodiu. Apare o coloraţie verde (deosebire de
nitraţi):
1.15.A. Ion fosfat. La 2ml sol. neutră 5% fosfat de sodiu , + câteva picături sol. azotat de argint.
Apare un precipitat galben:
Precipitatul este solubil în acid azotic diluat şi sol. amoniac.
1.15.B. Ion fosfat. La 2ml sol.5% fosfat de sodiu , + 1ml sol. clorură de amoniu, 1ml amoniac şi
0,5ml sol. sulfat de magneziu. Se formează precipitat alb cristalin, solubil în acid acetic, şi acizi
minerali diluaţi:
1.15.C. Ion fosfat. La 2ml sol.5% fosfat de sodiu în acid azotic diluat, + 2ml sol. molibdat de
amoniu şi se încălzeşte. Se formează precipitat galben cristalin:
Precipitatul este solubil în sol. amoniac.
1.16. Ion arsenit. La 0,3ml sol.1% anhidridă arsenică , + 1-2 picături sol. azotat de argint. Se
formează precipitat galben, solubil în acid azotic şi amoniac:
1.17.Ion arsenat. La 0,3 ml sol.0,5% arsenat de sodiu, + 1-2 picături sol. azotat de argint. Apare
precipitat de culoarea şocolatei :
1.18. Ion sulfat. La 2ml sol.5% sulfat de sodiu , + 0,5ml acid clorhidric şi 0,5ml sol. clorură de
bariu. Se formează un precipitat alb, insolubil în acizi diluaţi:
1.19. Ion clorură. La 2ml sol.0,5% clorură de sodiu, + 0,5ml acid azotic diluat şi 0,5ml sol. azotat
de argint. Apare un precipitat alb brânzos, solubil în soluţie de amoniac.

1.20.A. Ion-bromură. La 1ml sol.1% bromură de potasiu, + 1ml sol. acid clorhidric, 0,5ml sol.
cloramină, 1ml cloroform şi se agită. stratul de cloroform se colorează în galben-cafeniu:
1.20.B. Ion –bromură. La 1ml sol.1% bromură de potasiu, acidulat cu acid azotic, + câteva
picături de azotat de argint. Se formează un precipitat galben-brânzos, greu solubil în soluţie
amoniacală:
1.21.A. Ion iodură. La 2ml sol.1% iodură de potasiu , + 0,2ml acid sulfuric diluat, 0,2ml sol.
nitrit de sodiu sau sol. clorură de fier (III) şi 2ml cloroform. La agitare stratul de cloroform se
colorează în violet:

32
1.21.B. Ion iodură. La 2ml sol.1% iodură de potasiu, + 0,5ml acid azotic şi 0,5ml sol. azotat de
argint. Se formează un precipitat galben-brânzos:
Precipitatul este insolubil în soluţie de amoniac.

1.21.C. Ion iodură. La încălzire a 0,1g iodură de potasiu cu 1ml acid sulfuric concentrat apar
vapori violeţi de iod.

1.22. Amine aromatice primare. 0,05g streptocidă se dizolvă în 1ml acid clorhidric diluat, + 2ml
sol.1% nitrit de sodiu şi se agită. soluţia obţinută se adaogă la 1 ml sol. bazică de β- naftol cu
conţinut de 0,5g acetat de sodiu, apare o coloraţie roşie-vişinie sau precipitat roşu-oranj:

1.23.A. Acetaţi. Se încălzeşte 2ml sol. 2% acetat cu un volum egal de acid sulfuric concentrat şi
0,5ml etanol. Apare miros de etilacetat:
1.23.B. Acetaţi. La 2ml sol.2% neutră de acetat de potasiu, + 0,2ml sol.clorură de fier (III).
Apare coloraţie roşu-brună, care dispare la adăugarea acizilor minerali diluaţi:

1.24. Benzoaţi. La 2ml sol.1% neutră benzoat de sodiu, + 0,2 ml sol. clorură de fier (III), apare
precipitat roz-gălbui, solubil în eter:
1.25. Salicilaţi. La 2ml sol. neutră 0,5% salicilat de sodiu, + 2 picături clorură de fier (III), apare
culoare albastră-violetă sau roşu-violetă:

Culoarea se păstrează la adăugarea unei cantităţi mici de acid acetic, dar dispare la adăugarea
acidului clorhidric diluat. În acest caz cade un precipitat cristalin de acid salicilic.

1.26.A. Tartraţi. La 1ml sol.2% acid tartric, + un cristal de clorură de potasiu, 0,5 ml etanol şi se
agită cu o baghetă de sticlă pe pereţii eprubetei. Cade un precipitat alb cristalin, solubil în acizi
minerali diluaţi şi soluţii de baze alcaline:

1.26.B. Tartraţi. Se încălzeşte 0,25 ml sol.2% acid tartric cu 1 ml acid sulfuric concentrat şi
câteva cristale de rezorcină, peste 15-30 secunde apare coloraţia roşu- vişinie.

1.27.A. Citraţi. La 1ml sol.1% neutră de citrat de sodiu, + 1ml sol. Clorură de calciu; soluţia
rămâne transparentă. La fierbere apare precipitat alb, solubil în acid clorhidric.
1.27.B. Citraţi. La 0,002g citrat de sodiu, + 0,5ml anhidridă acetică şi se încălzeşte. Apare
culoare roşie.

Problema 2. Identificarea unor medicamente de origine organică prin reacţii chimice.

Argumentaţi prin chimisme ale reacţiilor tehnicile utilizate.

2.1. Alcoolul etilic:

2.1.A. Colorarea flăcării.

33
 Într-o capsulă de porţelan se adaugă 40 ml alcool etilic de 95 % şi se aprinde. Se observă o
flacără slab albăstruie.
2.1.B. Reacţia de formare a iodoformului.
Într-un cilindru de 250 ml se adaugă 5 ml alcool etilic de 95 %, se mai adaugă 40 ml soluţie 0,1 n
de iodid de natriu, se diluează cu apă purificată pînă la 150 ml. Se depune un precipitat de o
culoare galben-deschisă cu miros specific de iodoform. Reacţia se petrece pe un fon alb.
2.1.C. Formarea etilacetatului.
La 2 ml alcool se adaugă 0,5 ml acid acetic, 1 ml acid sulfuric, se încălzeşte la fierbere; se
formează acetat de etil cu miros caracteristic.
2.2. Glicerina:
2.2.A. La 1 ml glicerină se adaugă 2 g de hidrogenosulfat de potasiu şi se încălzeşte; se formează
acroleină cu miros caracteristic, înecacios.
2.2.B. La 1 ml glicerină se adaugă 0,5 ml acid nitric şi se agită cu precauţie. Se adaugă pe pereţii
eprubetei 0,5 ml dicromat de potasiu 106 g/l. La zona de contact a celor două lichide trebuie să
se formeze un inel albastru care timp de 10 minute nu difuzează în stratul inferior.
2.2.C. Formarea gliceratului de cupru. La 1 ml soluţie 5% sulfat de cupru se adaugă 3-4 picăzuri
hidroxid de sodiu; precipitatul albastru format de hidroxid de cupru se dizolvă la adăugarea a
câtorva picături de glicerină cu formarea unei soluţii de culoare albastră.

2.3 Hexametilentetramină: Se încălzeşte 2ml soluţia preparatului (1:10) cu 2ml acid sulfuric
diluat; apare miros de formaldehidă. Apoi se adaugă 2ml soluţie 30% hidroxid de sodiu şi din
nou se încălzeşte. Apare miros de amoniac.

2.4. Cloralhidrat:
A. La 0,2g preparat se adaugă 1ml soluţie 1mol/l hidroxid de sodiu. Se formează o soluţie
tulbure cu miros de cloroform.
B. La soluţie de acelaşi fel de formaldehidă se adaugă soluţie amoniacală de nitrat de argint.
Apare precipitat de culoare neagră. Are loc reacţia de oxidare, caracteristică pentru toate
aldehidile, cu soluţia amoniacală de nitrat de argint cu formare de precipitat de argint metalic.

2.5. Glucoza
A. La cîteva cristale de glucoză se adaugă un cristal de fenol şi se îmbibă cu acid sulfuric
concentrat; apare coloraţie – de la violet la roşu.
B. La 2ml soluţie 0,01% glucoză se adaugă cîteva picături soluţie alcoolică de α-naftol sau un alt
oarecare fenol, apoi cu picătura se adaugă acid sulfuric concentrat, la hotarele dintre două straturi
se formează un inel colorat.
C. 0,1 g glucoză se încălzeşte la fierbere cu 5 ml reactiv Feling; se formează precipitat roşu-
cărămiziu.
2.6. Acid ascorbic:
A. Reacţiile de tip aci . La soluţia din 0,05g preparat în 2ml apă se adaugă 0,1g hidrocarbonat de
sodiu şi circa 0,02g sulfat de fer (II), se agită şi se lasă. Apare o coloraţie violetă-închis, care
dispare la adăugarea 5ml acid sulfuric diluat.
B. Reacţii de oxidare.
 La adăugarea la 5ml soluţie apoasă a preparatului (1:1000) cîte o picătură soluţie
0,1mol/l iod are loc decolorarea soluţiei de iod.
 La adăugarea la 5ml soluţie 2% de preparat 4ml soluţie Feling are loc formarea unui
precipitat galben-oranj de oxid de cupru (I).
 La adăugarea la 2ml soluţie apoasă 2%de preparat 2-3 picături acid clorhidric diluat,
1ml soluţie 5% hexacianoferat (III) de potasiu şi 2ml soluţie clorură de fer (III) apare
o coloraţie albastră – albastru de berlin.
 La adăugarea la 5ml soluţie preparatului (1:1000) cîte o picătură soluţie permanganat
de potasiu are loc decolorarea soluţiei de permanganat de potasiu.

34
  La adăugarea la 2ml soluţie apoasă 2% de preparat 0,5 ml acid azotic şi 0,5 ml azotat
de argint se formează un precipitat cenuşiu.
 La adăugarea la 2ml soluţie apoasă 2% de preparat cu picătura soluţie de 2,6,-
diclorfenolindofenol, coloraţia albastră a celui dun urmă dispare ca rezultat al
formării leucobazei.
2.7. Acid glutaminic.
A 0,002g acidul glutamic se amestecă cu 0,002g rezorcină şi 5 picături acid sulfuric concentrat
şi se încălzeşte până la coloraţie verde-brună. Se răceşte, se adaogă 5ml. apă şi 5ml soluţie
amoniac; apare o coloraţie roşie-violetă cu fluorescenţă verde.
2.8. Anestezina:
A. Se dizolvă 0,05g de preparat în 2ml de apă, acidulată cu 5 picături de acid clorhidric diluat,
se adaugă 3 picături soluţie nitrat de sodiu 0,1mol/l şi se agită. Soluţia obţinută se adugă la 3ml
de soluţie bazică de β-naftol. Apare o coloraţie vişiniu-roşie sau se formează precipitat roşu-
oranj.
B. Se încălzeşte 0,05g anestezină cu 5ml soluţie hidroxil de sodiu şi se adaugă soluţie de iod
0,1mol/l până la dispariţia culorii galbene; apare miros de iodoform.
C. Se dizolvă 0,05g anestezină în 2ml apă şi 5 picături acid clorhidric diluat şi se adaugă 2ml
soluţie cloramină. Peste 2-3min se adaugă 2ml eter şi se agită. Stratul de eter se colorează în
oranj.
D. Cristale de anestezină se pun pe sticluţa port-obiect, se adaugă 1 picătură de acetonă sau
alcool 95% şi solventul se vaporizează la aer, apoi se adaugă 1picătură de solvent şi din nou se
lasă până la vaporizare. La microscop (mărirea 70x) se observă cristale de anestezină în formă de
plăci dreptunghiulare cu o întunecare caracteristică.

2.9. Novocaina:
A. Preparatul are reacţii caracteristice pentru identificarea amino-grupei aromatice primare (Vezi
2.2.1.A.).
Se dizolvă 0,05g novocaină în 2ml apă; se adaugă 3 picături acid clorhidric diluat şi 1ml soluţie
de permanganat de potasiu 0,1mol/l; culoarea violetă dispare îndată. (deosebire de sovcaină)
B.Se dizolvă 0,2g novocaină în 2ml apă, se adaugă 0,5ml soluţie hidroxid de sodiu; se formează
precipitat uleios incolor.
D. Determinarea ionului de clor se efectuează după indicaţia din 2.1.5.
E. La amestecul care conţine 0,01g novocaină se adaugă 1-2 picături perhidrol şi 3-5 picături
acid sulfuric conc. Peste puţin timp apare coloraţia liliachie.

2.10. Nitrofural
А. Spectrul-UV a soluţiei preparatului, pregătită pentru determinarea cantitativă, în regiunea
de la 245 nm pînă la 450 nm are maximul de absorbţie la 260 nm ±2 nm şi minimul de absorbţie
la 360 nm ±2 nm.
B. 0,01 g preparat se dizolvă în amestec de 5ml apă şi 5ml soluţie hidroxid de sodiu; apare
coloraţie roşie-oranj. La încălzirea soluţiei obţinute se degajă amoniac, care se determină după
miros sau prin înălbăstrirea hîrtiei roşii de lacmus umedă, întrodusă în aburii lichidului care
fierbe.
2.11. Nitrofurantoină (Furadonină)
А. Spectrul-UV a soluţiei preparatului, pregătită pentru determinarea cantitativă, în regiunile
220 nm şi 400 nm nu are două maxime de absorbţie, la 266 nm şi 367nm.

А la 367 nm
Raportul ------------------- trebuie să fie de la 1,36 pînă la 1,42.
А la 266 nm

35
 В. 0,01 g preparat se dizolvă în amestec 5ml apă şi 5ml soluţie 30% hidroxid de sodiu; apare
coloraţie roşie-întunecată.
С. 0,01g preparat se dizolvă în 3ml dimetilformamidă preparată prealabil; apare coloraţie
galbenă, care după adăugarea a două picături soluţie 1mol/l hidroxid de sodiu în alcool 50%
trece în galben-cafeniu.
2.12. Furazolidonă
А.0,05g preparat se amestecă cu 20ml apă şi 5ml soluţie 30% hidroxid de sodiu şi se
încălzeşte; apare coloraţie brună.
В. 0,01g preparat se dizolvă în 3ml dimetilformamidă pregătită prealabil; apare coloraţie
galbenă. Se adaugă două picături soluţie 1mol/l hidroxid de sodiu în alcool 50%. Apare coloraţie
violetă, dar la umectarea pereţilor eprubetei cu această soluţie, culoarea soluţiei este albastră.
1ml soluţie violetă se dizolvă cu apă pînă la 10ml; apare coloraţie galbenă. După adăugarea
cîtorva picături soluţie 1mol/l hidroxid de sodiu în alcool 50% culoarea soluţiei nu se schimbă.

2.13. Bendazol (dibazol)

А.0,02 g preparat se dizolvă în 5ml apă. Se adaugă 3 picături acid sulfuric diluat. 2-3
picături soluţie 0,1mol/l iod şi se agită; se formează un precipitat roşu-argentiu.
В. 0,02 g preparat se dizolvă în 3ml apă. Se adaugă 1ml soluţie amoniacală şi precipitatul
format se filtrează. Filtratul, acidulat cu 2,5ml acid azotic diluat dă reacţie caracteristică pentru
cloruri.
С. La 0,01 g preparat se adaugă 3 picături soluţie spirtoasă de nitrat de cobalt; se
formează coloraţie albastră.
D. La 0,005-0,01 g preparat în capsula de porţelan se adaugă un cristal (0,002-0,003 g)
vanadat de amoniu şi 3-5 picături acid sulfuric concentrat, amastecul se amestecă; la o încălzire
uşoară la baia de apă apare o coloraţie roşu-violetă.

2.14. Metamizol sodic

A. Reacţia cu acid clorhidric. La încălzirea preparatului cu acid clorhidric diluat se simte un miros înţepător
de anhidridă sulfuroasă, iar apoi de formaldehidă.

B. Reacţia de formare a colorantului aurinic. În creuzeta de porţelan se încălzeşte

0,01-0,02g de metamizol sodic cu un cristal de salicilat de sodiu şi 2-3 picături de acid
sulfuric concentrat; se formează o culoare roşie. Metamizolul sodic la încălzire cu acizii
minerali degajă formaldehida, care cu acidul salicilic în prezenţa acidului sulfuric
concentrat formează colorantul aurinic.
2.15. Metronidazol
С. La 0,010 g preparat se adaugă 0,010 g pulbere de zinc, 1ml apă, 0,25 ml HCl diluat şi
se încălzeşte la baia de apă timp de 5 minute. Se răceşte aproximativ până la 10 0С, se adaugă 0,5
ml soluţie nitrit de sodiu şi circa 0,1 g acid sulfaminic pentru înlăturarea excesului de nitriţi.
0,5 ml soluţie obţinută se adaugă la 0,5 ml soluţie bazică de -naftol; se formează
coloraţie roşie-cafenie.
2.16. Acid nicotinic
А.0,1 g preparat se încălzeşte cu 0,1 g carbonat de sodiu anhidru; apare miros de piridină.
В. La 3ml soluţie caldă de preparat (1:100) se toarnă 1ml soluţie sulfat de cupru; se
formează un precipitat albastru.
С.La 10ml de aceeaşi soluţie se adaugă 0,5ml soluţie sulfat de cupru şi 2 ml soluţie
rodanură de amoniu ; apare coloraţie verde.
2.17. Cloramfenicol (levomicetină)
La0,1g preparat se adaugă 5ml sol. hidroxid de sodiu şi se încălzeşte; apare o coloraţie roşie, care
trece în roşu-oranj la încălzirea de mai departe. La fierberea acestei soluţii culoarea se
intensifică; se formează un precipitat roşu-cărămiziu şi apare un miros de amoniac.

36
 2.18. REACŢIA VITALI-MORIN
În capsula de porţelan la 0,01ml soluţie de preparat s(sulfat de atropină), se adaugă 1ml
acid azotic concentrat şi se evaporă la sec pe baie de apă. La rezidiuul uscat se adaugă 5
picături sol. alcoolică de hidroxid de potasiu0,5 mol/l şi 5 picături de acetonă. Apare o
coloraţie violetă care dispare la păstrare.
2.19. Săruri de chinină şi chinidină
A. Reacţia taleochininei. 0,02g de preparat se dizolvă în 20ml de apă. La 5ml de această
soluţie se adaugă 2-3 picături apă de brom şi 1ml de soluţie de amoniac; apare o coloraţie verde.

B. Reacţia eritrochinică. La 5ml soluţie 0,05% sare de chinină se adaugă 3 picături de

acid acetic diluat. Apoi la amestecare se adaugă câte o picătură apă de brom până la apariţia
culorii galbene stabile. La numărul de picătură de apă de brom adăugată se adaugă de 5 ori mai
puţine picături de soluţie de hexacianoferat (III) de potasiu şi soluţie de amoniac diluată până la
mediu slab bazic şi 2-3 picături de cloroform. Apare culoarea roşie, şi la agitare stratul de
cloroform se colorează în roşu.
2.20. Sulfacetamida sodică (sulfacil sodic)
A. Reacţia cu sulfatul de cupru. 0,1g preparat se dizolvă în 3ml apă şi se adaugă 1ml
soluţie sulfat de cupru; se formează un precipitat verde-albăstrui, care nu se schimbă.
B. Reacţia de eterificare,1g precipitat (vezi 2.2.D) se dizolvă în 5ml alcool. Se adaugă
0,2ml acid sulfuric şi se încălzeşte. Se simte miros de etilacetat.

2.21. Fenobarbital
A. Reacţia pentru identificarea radicalului fenil. La 0,1g de preparat se adaugă 1ml acid
acetic concentrat, 0,3-0,5g nitrat de sodiu şi se încălzeşte la baia de apă 10min., apare o coloraţie
galbenă (nitrofenobarbital). La răcirea soluţiei se adaugă 10ml de apă şi pulbere de zinc. Peste
10-15min. soluţia se filtrează, la filtrat se adaugă 2-3 picături de soluţie de 2% de nitrit de sodiu;
soluţia obţinută se adaugă cu picătura în soluţia bazică de β-naftol până la formarea culorii roşu-
vişinie (azocolorant).
B. Cu soluţia de sulfat de cupru:
Pentru formele acide: Circa 0,1g de preparat se agită timp de 1-2min. cu 1ml soluţie de
1% hidroxid de sodiu, se adaugă 2picături soluţie de sulfat de cupru şi 4picături de amestec de
carbonat şi hidrocarbonat de potasiu; se formează compuşi complecşi, care diferă după culoare.

2.22. Tiopental-sodic
Reacţia la sulful legat covalent. 0,2g de preparat se dizolvă în 5ml de soluţie de hidroxid
de sodiu, se adaugă 2ml soluţie de acetat de plumb şi se fierbe; se formează un precipitat
întunecat. La răcire şi acidulare cu acid clorhidric concentrat se degajă hidrogen sulfurat, care se
identifică după miros şi după întunecarea hârtiei de filtru, îmbibată în soluţie de acetat de plumb.
2.23. Reacţia de obţinere a tiocromului (bromhidrat (clorhidrat) de tiamină,
cocarbăxilază, fosfotiamină).
0,05g de preparat se dizolvă în 25ml de apă. La 5ml soluţie se adaugă 1ml soluţie
hexocianoferat (III) potasiu, 1ml soluţie hidroxid de sodiu, 5ml de alcool butilic sau izoamilic,
se agită bine şi se lasă. În stratul superior se observă, în lumina UV, o fluorescenţă albastră, care
dispare la acidulare şi reapare la adăugare de bază.

2.24. Cafeina
A. Proba murexidă: 0,01g de preparat se amestecă în capsula de porţelan cu 0,5 ml
soluţie peroxid de hidrogen, 0,5ml de acid clorhidric diluat şi se evaporă la baia de apă până la
sec. Reziduul se umectează cu 1-2 picături soluţie de amoniac; apare o coloraţie roşie-purpurie.

37
 B. Reacţia cu tanină. 0,01g de preparat se dizolvă în 10ml de apă. La 5ml de soluţie
obţinută se adaugă cu picătura soluţie 0,1% tanină; se formează un precipitat alb, solubil în exces
de reactiv.
C. Reacţia cu soluţie de iod. 0,05g de preparat se dizolvă în 5ml apă fierbinte, se răceşte,
se adaugă 10 picături de soluţie 0,1mol/l iod; nu trebuie să se formeze precipitat şi nici
opalescenţă. La adăugarea câtorva picături de acid clorhidric diluat, se formează precipitat brun,
solubil în exces de bază.

2.25. Cafein benzoat de sodiu

A. Reacţia pentru identificarea cafeinei. 0,5g de preparat se dizolvă în 3ml apă, se
adaugă 1ml sol. hidroxid de sodiu, 10ml cloroform şi se agită timp de 1-2 min. Stratul de
cloroform se filtrează prin filtru cu sulfat de sodiu anhidru şi se evaporă cloroformul la baia de
apă. Reziduul dă reacţiile, indicate în punctele 3.1.A., 3.1.B., 3.1.C. şi după uscare la 80ºC până
la masa constantă, se determină temperatura de topire – 234-237 ºC.
B. Reacţia pentru identificarea benzoatului. La 2 ml de soluţie a preparatului (1:100) se
adaugă 0,2 ml soluţie de clorură fer (III); se formează precipitat de culoare galben-roz.

2.26. Clordiazepoxid
Reacţia de obţinere a azocolorantului, după hidroliza acidă.
Metodica: Preparatulu se încălzeşte la fierbere cu 2 ml acid clorhidric, timp de 3 minute
apoi se răceşte. Se adaugă 3 picături sol.0,1 mol/l nitrat de sodiu şi se agită, soluţia obţinută se
adaugă la 3 ml sol. -naftol sau N-naftiletilendiamină în mediu acid, apare o coloraţie roşu-
vişinie sau se formează un precipitat roşu-portocaliu.
Scrieţi chimismul reacţiei şi faceţi concluzia despre posibilitatea folosirii reacţiei pentru
identificarea preparatului.

Teste specifice de identificare a elementelor.

Sulful
a) 1—2 ml soluţie iniţială (2.1.1 sau 2.1.2), acidulată cu acid acetic, se tratează cu cîteva
picături soluţie acetat de plumb (II) 10% ; precipitat negru de PbS.
b) La 1—2 ml soluţie iniţială se adaugă 2 picături soluţie nitroprusiat de sodiu 1% :
coloraţie violetă.
c) Se triturează 0,5 g substanţă cu un amestec de 1 ml NaOH 1,0 M şi 5 ml apă; se
adaugă 0,2 g Zn pulbere şi 0,5 ml HCl' dil.: se degajă H 2S.
d) Se tratează 0,5 g substanţă cu 1 ml H 2O2 30% şi cu 2 pic. FeCl 3 10%, se răceşte
soluţia, se adaugă 3 ml apă, 1 ml HCl 3 M şi 1 ml BaCl 2 5% : precipitat alb
de BaSO4.
e) La 2 ml soluţie iod 0,003 M se adaugă 1 pic. soluţie amidon şi 0,10 g azidă de sodiu.
Soluţia colorată în albastru se tratează cu 0,5 ml soluţie de analizat şi se agită; se
observă o decolorare a soluţiei şi degajare de azot. Substanţele reducătoare interferează;
reacţia este negativă pentru unii derivaţi fenotiazinici.
Azotul
a) La 3 ml soluţie iniţială (2.1.1. sau 2.1.2) acidulată cu acid acetic, se adaugă 2 pic.
soluţie de benzidină 1%în acid acetic 50%, proaspăt preparată şi se agită; se adaugă
1 pic. soluţie diluată de sulfat de cupru (II):coloraţie sau precipitat albastru; Clorurile
şi bromurile nu interferează, iodurile formează un precipitat verzui.
c) La 2 ml soluţie iniţială se adaugă 2 pic. soluţie polisul-fură de amoniu 10% şi se
evaporă la sec, pe baie de apă; reziduul se reia cu 5 ml HC1 diluat, se încălzeşte
şi se filtrează; filtratul tratat cu cîteva picături soluţie FeCl3 formează o coloraţie roşu
sînge Fe(SCN)3.
d) Cîteva cristale de azotit de sodiu se dizolvă în 3 ml soluţie iniţială, se adaugă 2 pic.
soluţie FeCl3 3% şi se acidulează cu H2SO4 dil. Amestecul se încălzeşte, se alcalinizează
cu hidroxid de amoniu şi se filtrează; filtratul se tratează cu o pic. soluţie H 2S sau
Na 2S : coloraţie violetă.
Halogenii

38
 a) Reacţia cu AgN0 3. Se acidulează 2 ml. soluţie iniţială cu HNO 3 dil. şi se încălzeşte la
fierbere 2—3 minute, pentru a elimina HCN şi a oxida H 2 S la H 2 SO 4 ; în
prezenţa unor cantităţi însemnate de brom sau iodderivaţi, soluţia se colorează. Se adaugă
cîteva pic. Soluţie AgNO3 1% cînd precipită AgCl albă, AgBr slab gălbuie sau AgI galbenă,
insolubile în HN03, solubile în amoniacîn exces, exceptînd Agi greu solubilă.
b) Proba Beilstein: Se încălzeşte, în flacăra neluminoasă a unui bec de gaz, pe o sîrmă de
cupru cu capătul lăţit, o cantitate mică din proba de analizat; flacăra se colo
rează în verde albăstrui, datorită formării halogenurilor Cu (II) volatile.
c) Fluorul: Se încălzeşte uşor cîţiva ml soluţie iniţială cu 2—3 pic. perhidrol; se
tratează soluţia răcită cu 0,5 ml soluţie de alizarin-sulfonat de sodiu 0,1%, cînd
se obţine o coloraţie albastră-roşie. Se adaugă soluţie tampon (9,5 g acid
monocloracetic şi 2 g NaOH în 100 ml apă) pînă la apariţia culorii galbene, apoi
cîtevapicături soluţie diluată de azotat de toriu(IV) 5%; o coloraţie roşie indică
prezenţa fluorului.
d) Bromul. I,a 3 ml soluţie iniţială se adaugă, într-o eprubetă, 3 ml acid acetic glacial şi 0,1 g
PbOg şi se fierbe; vaporii de brom degajaţi colorează în roz sau roşu
o hîrtie de filtru îmbibată cu o soluţie alcoolică de fluoresceină 1%, datorită formării
eozinei; Clorurile şi cianurile nu interferează; iodurile produc o coloraţie
brună şi se pot evidenţia prin extragerea iodului cu CS2 care se colorează în violet.
Clorul. Identificarea clorului cu acest test are loc numai după îndepărtarea completă a
bromului prin încălzire; se adaugă apoi în soluţia fierbinte cîteva pic. H 2SO4 conc. şi se
fierbe din nou; la gura eprubetei se ţine o hîrtie de filtru îmbibată cu o soluţie care conţine
0,02 g fluoresceină, 0,05 g NaOH, 0,025 g KBr în 100 ml apă; vaporii de clor degajaţi
substituie bromul din KBr de pe hîrtia de filtru care se colorează în roşu datorită formării de
eozină.
e) Bromul şi iodul. Se acidulează cu H2SO4 dil. 3 ml soluţie iniţială şi se fierbe cîteva minute;
după răcire se tra tează cu 1 ml CC1 4 şi o picătură apă de clor proaspăt
preparată. O coloraţie violetă a stratului organic, indică prezenţa iodului: Se continuă
adăugarea în picături a apei de clor; în prezenţa bromului apare o coloraţie
roşu-brună.
f) Clorul, bromul şi iodul. 10 ml soluţie iniţială se acidulează cu H2SO4 dil. şi se fierbe cîteva
minute. După răcire, 1 ml soluţie se tratează cu 0,5 ml CC1 4 şi 1 ml soluţie nitrit de sodiu; o
coloraţie purpurie a stratului organic indică prezenţa iodului. în cazul prezenţei iodului,
soluţia se tratează cu nitrit de sodiu şi se extrage iodul eliberat cu CC1 4 — iar soluţia
apoasă se încălzeşte la fierbere şi se răceşte. I,a 1 ml soluţie astfel obţinută se
adaugă 0,5 ml CC14 şi 2 pic. apă de clor proaspăt preparată. O coloraţie brună a stratului
organic indică prezenţa bromului. în acest caz, restul soluţiei se diluează
la un volum de 60 ml, se tratează cu 2 ml H 2SO4 conc.şi se tratează cu 0,5 g peroxodisulfat
de potasiu şi sefierbe 5 minute. După răcire se adaugă soluţiei cîteva pic. soluţie AgNO3
5%. Formarea unui precipitat alb indică prezenţa clorului (peroxodisulfatul de potasiu
(amoniu) poate fi înlocuită cu PbO2 şi acid acetic).

Clorul în prezenţa azotului, sulfului, bromului şi iodului. Se acidulează cu HN03 dil. 10 ml soluţie
iniţială şi se încălzeşte la fierbere pentru a elimina HCN şi H 2 S; se adaugă soluţiei,
AgNO3 5% în cantitate suficientă pentru a precipita complet halogenii sub formă de
halogenuri care se separă. în prezenţa azotului şi sulfului, precipitatele se fierb 10 mm. cu
30 ml HNO3 conc. pentru dizolvarea AgSCN format. Se diluează picătură soluţie FeSO4 şi
FeCl3 10%, se acidulează cu 3—4 pic. HC1 diluat şi se agită; coloraţie sau un precipitat
albastru.
e) La 2 ml soluţie iniţială se adaugă 2 pic. soluţie polisul fură de amoniu 10% şi se
evaporă la sec, pe baie de apă; reziduul se reia cu 5 ml HC1 diluat, se încălzeşte
şi se filtrează; filtratul tratat cu câteva picături soluţie
FeCl3 formează o coloraţie roşu sânge Fe(SCN)3.
f) Câteva cristale de azotit de sodiu se dizolvă în 3 ml soluţie iniţială, se adaugă 2 pic.
soluţie FeCl3 3% şi se acidulează cu H2SO4 dil. Amestecul se încălzeşte, se alcalinizează
cu hidroxid de amoniu şi se filtrează; filtratul se tratează cu o pic. soluţie H 2S sau
Na 2S : coloraţie violetă.

39