Chivaran Gabriel Alexandru

Anul I Doctorat – Stiinta sportului si educatiei fizice

Ipoteza si rolul ei in cercetare; Previziunea

Kerlinger (1964) definea ipoteza ca fiind un enunţ conjunctural despre relaţia dintre
două sau mai multe variabile. Legătura dintre variabile propusă prin ipoteze este o relaţie
posibilă, nu una certă; ipoteza este deci o explicaţie plauzibilă care urmează a fi verificată în
cercetare prin datele care se obţin.

În ştiinţele sociale, ipoteza este reflectarea într-o formă specifică a realităţii obiective,
un enunţ cu caracteristici de probabilitate despre sensul, intercondiţionarea şi cauzalitatea
evenimentelor şi comportamentelor umane.

Caplaw (1970) oferă două definiţii ale termenului de ipoteză:

1. Ipoteza este enunţul unei relaţii cauzale într-o formă care permite verificarea ei empirică.

2. Ipoteza este o tentativă de explicaţie la o problemă de cercetare.

Ipotezele sunt specifice cercetărilor cantitative; formularea lor se face după ce au fost
definite scopurile cercetării şi conceptele cu care vom lucra. Există o serie de motive pentru care
ipotezele sunt necesare: (1) necesitatea determinării şi delimitării domeniului de cercetare, şi (2)
o ipoteză ghidează colectarea datelor, analiza şi interpretarea lor.

În cele mai multe cazuri, ipotezele se referă la verificarea unor relaţii care se stabilesc
între două variabile, ceea ce ne permite să spunem că ipoteza respectivă conţine o posibilă soluţie
la problema aflată în studiu.

Potrivit lui S. Chelcea (2001), ipotezele trebuie să îndeplinească 10 condiţii pentru a fi

valide: generalitatea, complexitatea, specificitatea, determinarea, falsificabilitatea,
testabilitatea, predictivitatea, comunicabilitatea, reproductibilitatea şi utilitatea.

1. Generalitatea se referă la faptul că o ipoteză trebuie formulată astfel încît relaţiile dintre
variabile să fie adevărate indiferent de condiţiile spaţio-temporale.

2. Complexitatea se referă la numărul de variabile care sunt cuprinse într-o ipoteză. Ipotezele de
nivel 1 au doar două variabile corelate, ipotezele de nivel 2 au trei variabile corelate; se poate
merge pînă la ipoteze de nivel 3, cu patru variabile corelate.

3. Specificitatea priveşte numărul de valori pe care le pot lua variabilele respective, valorile
putînd fi extremizate (prezent-absent) sau pe un continuum între extreme.

4. Determinarea priveşte obiectivitatea ipotezei respective, în sensul că nu putem enunţa o

relaţie între două variabile dintre care una este imposibil de evaluat.
Chivaran Gabriel Alexandru
Anul I Doctorat – Stiinta sportului si educatiei fizice

5. Falsificabilitatea priveşte formularea enunţului ipotetic În această privinţă vorbim despre

ipotezele de tipul "şi da, şi nu".

6. Testabilitatea se referă la condiţiile de verificare a ipotezei, în sensul că, cu cît o ipoteză este
mai concretă, cu atît ea poate fi verificată mai uşor.

7. Predictivitatea se referă la faptul că o ipoteză are funcţia de a descrie şi explica anticipativ

procesele, relaţiile, evenimentele psihice.

8. Comunicabilitatea priveşte formularea enunţului: enunţul unei ipoteze trebuie să

îndeplinească condiţii de inteligibilitate, astfel ca ea să fie decodificată identic atît de cel ce o
formulează, cît şi de cel ce o citeşte.

9. Reproductibilitatea se referă la posibilitatea de a repeta un demers de cercetare, adică

posibilitatea de re-validare a ipotezei de către alţi cercetători.

10. Utilitatea se referă la faptul că o ipoteză, prin confruntarea cu realitatea, poate fi total
validată, parţial validată sau invalidată. Infirmarea unei ipoteze nu înseamnă neapărat că acea
ipoteză este eronată.

Etapele formulării ipotezelor

1. Formularea ipotezelor generale.

Se pot formula una-două ipoteze cu grad de generalitate mare. Ele pot fi privite ca nişte
ipoteze de lucru, nişte formulări preliminare ale scopurilor cercetării. Ipotezele de lucru sunt
admise atunci cînd nu există suficiente informaţii pentru o formulare clară şi precisă.

Ipotezele generale ghidează demersul de documentare şi permite alegerea unor scopuri, a

unor ţinte.

Se impune o diferenţiere între ipotezele teoretice şi cele generale: ipotezele teoretice

propun interpretări generice ale faptelor şi fenomenelor, au un grad mai mare de generalitate
decît cele generale, sunt indirect testabile şi susţin salturile semnificative ale gîndirii, sau
"revoluţiile ştiinţifice".

2. Formularea ipotezelor de cercetare

Opţiunea pentru o strategie de verificare a enunţului general obligă la formularea unor

ipoteze cu un grad mai mare de concreteţe - ipotezele de cercetare. Ipoteza de cercetare este mult
mai concretă şi respectă regulile logicii formale; de asemenea, ea precizează activităţile care se
vor efectua în cadrul cercetării.

Pentru a fi corecte, ipotezele de cercetare trebuie să fie: operaţionale, riguroase, să

presupună un grad de originalitate şi să fie verificabile.
Chivaran Gabriel Alexandru
Anul I Doctorat – Stiinta sportului si educatiei fizice

Caracterul operaţional presupune că ipotezele trebuie să precizeze activităţile sau operaţiile

concrete care trebuie efectuate pentru a vedea dacă evenimentele psihice presupuse au lor. În
cercetarea lui Bandura, modelul de imitat ia forma comportamentelor reale. Ipotezele sunt
operaţionale pentru că descriu acţiunile care declanşează un comportament.

Caracterul riguros presupune cerinţa de a nu te hazarda prin ipoteză să precizezi clar, cantitativ
gradul de apariţie al unei variabile. Bandura nu precizează dacă comportamentele caracterizate
ca fiind imitative ale agresivităţii imaginilor sunt de trei ori mai puternice decît cele caracterizate
ca fiind non-imitative.

Originalitatea presupune ca informaţiile propuse de o ipoteză trebuie să fie o achiziţie originală,

dar validă pentru ştiinţă. Bandura a vrut să îmbogăţească teoria învăţării prin imitaţie şi să pună
în discuţie teoria catharsis-ului.

Caracterul verificabil presupune că un enunţ trebuie să fie confirmat într-o oarecare măsură de
către datele de cercetare.

3. Formularea ipotezelor statistice

Pentru a formula aceste ipoteze, mai întîi decidem care criteriu îl folosim pentru a stabili
gradul de valabilitate al unei ipoteze de cercetare. Dacă Bandura ar fi presupus că o imagine
violentă va declanşa la toţi copii participanţi la experiment comportamente agresive de acelaşi
tip, aceasta ar fi fost o greşeală. El însă nu face precizarea "la toţi copiii", astfel că ipoteza este
corectă, pentru că reacţia copiilor la stimuli a fost diferită. La majoritatea copiilor s-a înregistrat
o scădere a controlului, dar au fost şi cazuri cînd aceasta nu s-a întîmplat.

Prin ipoteza statistică se stabilesc măsuri cantitative ale comportamentelor de măsurat.

Aceste evaluări cantitative permit cuantificarea reacţiilor comportamentale şi stabilirea relaţiilor
între stimul şi reacţie. De asemenea, ele ne permit şi să aflăm dacă evaluările făcute corespund
unor realităţi şi sunt tipice.

Pe parcursul unei cercetări, ipotezele obţin un grad de precizie tot mai mare pe măsură ce
studiul se desfăşoară. Ipotezele de cercetare sunt o concretizare a ipotezelor generale, iar
ipotezele statistice stabilesc dacă ipotezele de cercetare fixate apriori sunt verificate de
rezultatele cercetării.

Etapele de formulare a ipotezelor nu sunt concomitente temporal cu etapele studiului.

Studiul debutează atunci cînd ipotezele de cercetare sunt fixate. Putem apela la un studiu
preliminar, pentru a fixa aceste ipoteze de cercetare. Ipotezele statistice se leagă de faza a treia a
derulării unui studiu, cea de analiză statistică, şi sunt active doar în această fază.
Chivaran Gabriel Alexandru
Anul I Doctorat – Stiinta sportului si educatiei fizice

Bibliografie

1. Chelcea, S.,(1995). Cunoaşterea vieţii sociale, Fundamente metodologice, Bucureşti:

Editura Institutului Naţional de Informaţii
2. Chelcea, S., (2001). Metodologia cercetării sociologice. Bucuresti: Editura Economica
3. Radu, I., et al. (1993). Metodologie psihologica şi analiza datelor, Cluj: Editura Sincron
4.  Robert, R.,(1988) Fondements et etapes de la recherche scientifique en psychologie,
Quebec: Edisem