Infracţiuni contra păcii sau siguranţei omenirii şi infracţiunile de război

Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova este marcată, în primul

rând, prin introducerea unui capitol nou, necunoscut legii penale anterioare, și care
este intitulat “Infracţiuni contra păcii și securităţii omenirii, infracţiuni de război”.

Incriminarea la nivel internaţional a faptelor de genocid, de război și a celor contra

umanităţii a determinat legiuitorul Republicii Moldova a lua atitudine faţă de
aceste evenimente prin incriminarea lor în noua lege penală, ceea ce necesită însă
elaborarea unui suport informaţional la nivel naţional, pentru aceste infracţiuni noi.

Infracţiunile din acest capitol pot fi împărţite în următoarele categorii:

infracţiuni contra păcii, infracţiuni contra umanităţii, infracţiuni de război.

Infracţiunile contra păcii sunt cele care pun în pericol pacea și coexistenţa
pașnică dintre state.

Infracţiunile de război, expresie a cărei origine este dificil a o stabili,

reprezintă grosso modo violarea legilor și obiceiurilor războiului.

Infracţiunile contra umanităţii, fiind pentru prima dată prevăzute în Statutul

Tribunalului de la Nurnberg, sunt definite de unii autori drept acte care
neagă singularitatea fiecărei fiinţe umane și apartenenţa ei la umanitate.

Obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest capitol îl constituie relațiile

sociale cu privire la pacea și coexistenţa pașnică dintre state, bazele și
securitatea umanităţii în întregime. Aceste infracţiuni pun în pericol nu numai
existenţa și securitatea oamenilor, poporului unui singur stat sau unui grup de
state, ci ameninţă bazele comunităţii internaţionale în totalitate.

Pacea, în calitatea sa de valoare socială apărată de legea penală și care,

împreună
cu relațiile sociale aferente, constituie obiectul juridic al infracţiunilor
contra păcii.

Obiectul juridic al infracţiunilor contra umanităţii îl constituie relațiile sociale

privitoare la existenţa omenirii în întregime sau a unor grupuri demo grafice
în parte (rasial, naţional, etnic sau religios), care sunt puse în pericol de
exterminare fizică.
1
Obiectul juridic al infracţiunilor de război îl constituie relațiile sociale cu
privire la legile și obiceiurile – internaţionale sau interne – de ducere a
războiului, încetăţenite în dreptul conflictelor armate.

Obiectul material este prezent într-un șir de infracţiuni prevăzute în capitolul

dat, care se poate manifesta sub forma corpului persoanei (genocid – art. 135
din CP al RM, tratamente inumane – art. 137 din CP al RM), diferitelor specii
ale florei și faunei (art. 136 din CP al RM – ecocidul); în unele cazuri însă
obiectul material lipsește, de exemplu, în cazul art. 138 din CP al RM
(încălcarea dreptului umanitar internaţional) sau art. 141 din CP al RM
(activitatea mercenarilor).

Latura obiectivă a infracţiunilor contra păcii, securităţii omenirii, a

infracţiunilor de război se manifestă prin acţiune, ceea ce presupune un
comportament activ al persoanei.

Latura subiectivă a infracţiunilor contra păcii și securităţii omenirii se

manifestă de cele mai multe ori sub forma intenţiei directe (art. 135 din CP al
RM – genocidul, art. 140 din CP al RM – propaganda războiului etc.), în
unele cazuri fiind posibilă și cea indirectă (art. 136 din CP al RM), fie
imprudenţa (alin. (3) al art. 138 din CP al
RM).
Subiectul infracţiunilor contra păcii și securităţii omenirii, precum și al
infracţiunilor de război este de regulă unul general, ceea ce înseamnă că
acestea pot fi comise de orice persoană fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani. În cadrul unor infracţiuni însă, cum
este de exemplu activitatea mercenarilor sau aplicarea mijloacelor și
metodelor interzise de ducere a războiului, subiectul este unul special, legea
instituind pentru subiectul infracţiunii un semn suplimentar obligatoriu –
calitatea de mercenar al individului (alin. (1) al art. 141 din CP al RM) sau
faptul că persoana care face parte din rândurile forţelor armate ale părţilor
participante la conflictul armat are vreo legătură cu o parte beligerantă (art.
143 din CP al RM).

Genocidul, în redacţia actuală a art. 135 din CP al RM, are la bază și citează
practic întocmai formularea acestuia inserată în Convenţia pentru prevenirea
și reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9.12.1948, la New York, fiind

2
definit ca săvârșirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup
naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului;
d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;
e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la
exterminarea lui fizică totală sau parţială.

Obiectul juridic principal al genocidului îl constituie relațiile sociale cu privire

la starea de siguranţă a grupului național, etnic, rasial sau religios, existenţa
lui fizică care este ameninţată. Obiectul juridic secundar îl constituie viaţa,
sănătatea, integritatea fizică și mintală a membrilor grupurilor vizate de legea
penală.

Obiectul material îl constituie corpul persoanelor, membrilor grupului vizat,

contra cărora este îndreptată infracţiunea. Astfel, victima genocidului este
grupul ca atare, și nu individul în calitate de reprezentant al acestui grup.
Grupul naţional este o colectivitate de oameni care au aceeași cetăţenie și care
beneficiază de aceleași drepturi și obligaţii.
Grupul etnic reprezintă acea colectivitate de oameni care vorbesc aceeași limbă și
împărtășesc aceeași cultură.
Grupul rasial se caracterizează prin trăsăturile fizice ereditare, care se identifică
frecvent cu anumite zone geografice, indiferent de factorul cultural, lingvistic,
naţional sau religios.
Grupul religios este constituit din membri care împărtășesc aceeași religie, nume
sau același mod de închinăciune.

Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin fapta prejudiciabilă

concretizata în acţiunile sau inacţiunile indicate în lege, care au drept scop
distrugerea fizică a grupului naţional, etnic, rasial sau religios ca atare.
Prima formă a laturii obiective constă în omorârea membrilor unui grup
demografic, faptă care are drept urmare prejudiciabilă decesul unei persoane sau,
de regulă, a unui număr însemnat de persoane și care, luată izolat, se încadrează în
semnele componenţei de infracţiune prevăzute de art. 145 din CP al RM.
Următoarea formă a laturii obiective este atingerea gravă a integrităţii fizice sau
mintale a membrilor grupului, care poate fi interpretată ca manifestându-se prin
vătămări grave ale integrității corporale sau sănătății, acte de tortură fizică sau
psihică.

3
Latura subiectivă a genocidului se exprimă prin intenţie directă și scopul de a
distruge, în totalitate sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios
ca atare. Făptuitorul își dă seama că prin faptele sale contribuie la distrugerea
grupului și dorește săvârșirea acestor acţiuni (inacţiuni), iar în cazul primelor două
forme ale laturii obiective făptuitorul mai dorește și survenirea consecinţelor
(decesul victimei sau vătămările grave aduse integrităţii sau sănătății). Lipsa
scopului menţionat specific infracţiunii de genocid exclude posibilitatea calificării
faptei în baza art. 135 din CP al RM.

Subiectul infracţiunii este general, acesta poate fi o persoană fizică responsabilă,

care la momentul săvârșirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.

Art. 139 din CP al RM incriminează fapta de planificare, pregătire,

declanșare sau ducere a războiului.

Obiectul juridic special al infracţiunii date este format din relațiile sociale
privitoare la pacea și coexistenţa pașnică dintre state.

Latura obiectivă a faptei prevăzute la alin. (1) al art. 139 din CP al RM se

manifestă în fapta prejudiciabilă exprimată prin unul din următoarele tipuri
de activităţi alternative – planificarea, pregătirea sau declanșarea războiului.
În alin. (2) al art. 139 din CP al RM se incriminează fapta de ducere a
războiului. Prin ducere a războiului înţelegem o agresiune armată, invazie pe
scară largă, ocuparea teritoriilor întregi ale statului străin, înlocuirea
organelor puterii ale statului străin cu cele ale statului agresor etc.
Infracţiunea prevăzută la art. 139 din CP al RM este formală și se consumă o
dată cu comiterea uneia dintre faptele menţionate în norma dată.

Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă. Făptuitorul își dă seama

că prin actele sale el planifică, pregătește, declanșează sau duce un război de
agresiune și dorește săvârșirea acestor fapte.

Subiectul infracţiunii date este unul general, aceasta putând fi imputată

oricărei persoane fizice responsabile, care la momentul săvârșirii infracţiunii
a atins vârsta de 16 ani. În realitate însă, acestea sunt persoanele care ocupă
poziții de vârf în stat – șeful statului, șeful Guvernului, Parlamentului, alte
persoane de conducere din eșalonul superior de stat.

4
Propaganda războiului este definită în dispoziţia art. 140 din CP al RM ca
“răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război
sau orice alte acţiuni orientate spre declanșarea unui război, săvârșite verbal,
în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte
mijloace”.

Obiectul juridic special al infracţiunii date reprezintă relațiile sociale cu

privire la pacea și coexistenţa pașnică dintre state.
În funcție de metoda de comitere a infracţiunii aleasă de infractor, aceasta
poate avea și obiect material. Astfel, în cazul răspândirii de informaţii
instigatoare la război, prin intermediul ediţiilor periodice, ziarelor etc.,
obiectul material al infracţiunii va constitui, după caz, acele foi volante, ziare,
pancarte sau alţi purtători de informaţie instigatoare la război.

Latura obiectivă se caracterizează prin fapta prejudiciabilă concretizată în

acţiune, și anume răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate,
instigatoare la război, sau orice alte acţiuni orientate spre declanșarea unui
război.
Legiuitorul enumeră expres diverse metode de comitere a infracţiunii –
verbală, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului –,
cărora nu le atribuie însă un caracter exhaustiv, infracţiunea putând fi
săvârșită prin orice altă metodă sau prin utilizarea oricăror altor mijloace.
Infracțiunea dată este formală și se consumă o dată cu răspândirea
informaţiilor, fie din momentul săvârșirii oricăror altor acţiuni care propagă
războiul, indiferent de faptul declanșării războiului.

Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă. Făptuitorul își dă seama

că răspândește informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război,
sau săvârșește alte acţiuni orientate spre declanșarea unui război,
conștientizează caracterul acestor informaţii sau acţiuni și dorește să comită
aceste fapte. Motivul și scopul săvârșirii infracţiunii pot fi diverse și la
calificare nu contează.

Subiectul infracţiunii în cazul faptei prevăzute la alin. (1) art. 140 din CP al
este general, și anume: persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
Subiectul infracţiunii în cazul faptei prevazute la alin. (2) al art. 140 din CP al
RM este unul special, și anume: persoana fizică responsabilă, cu înaltă funcţie
de răspundere (Președintele Republicii Moldova, Prim-ministrul și membrii

5
Guvernului, deputaţii Parlamentului, judecătorii, inclusiv ai Curţii
Constituţionale etc.).

Art. 142 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru o altă infracţiune

contra păcii, și anume: pentru săvârșirea atacului asupra persoanelor sau
instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională.

Obiectul juridic principal al infracţiunii date este format din relațiile sociale cu
privire la coexistenţa pașnică între state, precum și alte relaţii de colaborare
dintre state. Prin infracţiunea dată se atentează în mod adiacent la relațiile
sociale privind alte valori – sănătatea, integritatea corporală, bunurile
persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, – valori și relații care
constituie obiectul juridic secundar al infracţiunii date.

Obiectul material poate fi corpul persoanei care se bucură de protecţie

internaţională, fie oficiile sau locuinţele lui.
Victima este de asemenea un semn obligatoriu al componenţei de infracţiune. În
calitate de victimă a infracţiunii date poate evolua doar persoana care cade sub
incidenţa art. 122 din CP al RM: “Prin persoana care se bucură de protecţie
internaţională se înţelege:
a) șeful statului strain,
b)oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau
oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale
interguver namen tale care, conform dreptului internaţional, are dreptul la protecţie
special.

Latura obiectivă se manifestă prin fapta prejudiciabilă concretizată în acţiune,

și anume: atacul comis asupra persoanelor ori asupra oficiilor sau locuinţelor
persoanelor vizate de această normă.

Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă. Făptuitorul își dă seama

că săvârșește un atac asupra persoanei, oficiului sau locuinţei persoanei care
se bucură de protecţie internaţională, conștientizează pericolul faptei sale și
dorește să o săvârșească. Scopul este un semn obligatoriu al laturii subiective a
infracţiunii date, și anume: provocarea războiului sau complicaţiilor
internaţionale (ruperea legăturilor diplomatice, colaborării în domeniul
economic etc.). Motivele infracțiunii pot fi diverse și la calificare nu contează.

Subiectul infracţiunii este general: persoana fizică responsabilă, care la

momentul săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
6
7