2

LINII DE INFLUENŢĂ LA ARCE STATIC DETERMINATE calculul rotirii δθ2 a elementului II.
Linia de influenţă a reacţiunii V3 se determină în mod analog, suprimând pendulul
Arcul cu trei articulaţii vertical din articulaţia 3 şi înlocuindu-l cu reacţiunea verticală V3 (fig. 7.18, a).
Pentru determinarea prin deplasări virtuale a liniei de influenţă a reacţiunii Linia de influenţă este identică cu diagrama deplasărilor după direcţia verticală
orizontale H1 se suprimă legătura corespunzătoare şi se înlocuieşte cu împingerea luată cu semn schimbat (fig. 7.18, b).
pozitivă. Mecanismului cu un grad de libertate obţinut (fig. 7.16, a) i se dă o deplasare
virtuală în sensul lui H1, egală cu unitatea.
Linia de influenţă este identică cu diagrama deplasărilor după direcţia verticală,
luată cu semn schimbat. Centrul instantaneu al elementului II se află în articulaţia din
dreapta, centrul instantaneu de rotire relativă este în articulaţia interioară, iar centrul
instantaneu al elementului I se obţine la intersecţia dreptei (2), (1, 2), cu normala pe
direcţia deplasării δUH =1.

Fig. 7.16 Fig. 7.17 Fig. 7.18

Pentru a trasa linia de influenţă Ti se suprimă pendulul corespunzător şi în
secţiunea respectivă se menţin cei doi penduli care permit deplasarea după normală.
Pendulii se consideră că au lungimea infinit mică şi deci în diagrama deplasărilor cele
două feţe ale secţiunii se proiectează în acelaşi punct. Mecanismul obţinut (fig. 7.19, a)
este alcătuit din trei elemente.

Diagrama deplasărilor după verticală are formă triunghiulară şi este negativă,

de unde rezultă că linia de influenţă este pozitivă (fig. 7.16, b). Deplasarea reazemului 1
pe orizontală este unitară şi rotirea porţiunii elementu1ui I este
1
U H  c 1  1;  1  ; (7.22, a)
c
din consideraţii de triunghiuri asemenea se poate scrie:
c l 1 x Fig. 7.19
 ; 1   2 (7.22, b)
f x2 c f l
Se suprimă pendulul vertical din articulaţia 1 şi se introduce în locul legăturii
suprimate V1 (fig. 7.17, a). Deplasarea virtuală se dă în sensu1 reacţiunii V1, şi se
consideră egală cu unitatea.
Diagrama deplasărilor pe verticală este negativă, iar linia de influenţă este
pozitivă (fig. 7.17, b). Dacă se notează cu c1 distanţa de la centrul instantaneu (1) până
1
la reacţiunea V1, rezultă rotirea elementului I egală cu  1  , care serveşte la
c1
 3 4

Centrele (1), (2, 3) şi (3) sunt evidente. Centrul (1, 2) se află la infinit pe este linia de influenţă a momentului încovoietor Mi. (fig. 7.21, b).
direcţia tangentei dusă la arc în secţiunea i, de unde rezultă că deplasarea elementului II
este paralelă cu deplasarea elementului I. Centrul instantaneu (2)se află pe paralela
cu tangenta din secţiunea i, dusă prin centrul (1), la intersecţia cu dreapta (2, 3), (3).
Dacă mecanismului i se dă o deplasare virtuală, de mărime unitară în sensul forţelor
Ti, rezultă diagrama deplasărilor (fig. 7.19, b). Linia de influenţă este identică cu
diagrama deplasărilor luată cu semnul schimbat. Când forţa mobilă P = 1 se află în
două poziţii învecinate secţiunii i, se constată că forţa tăietoare îşi modifică brusc
valoarea cu mărimea proiecţiei forţei după normală, deci cu cosφi. Această Fig. 7.21
discontinuitate este tocmai deplasarea relativă între diagrama deplasărilor după direcţia
verticală pentru elementele I şi II.
Pentru determinarea liniei de influenţă a forţei axiale Ni se suprimă pendulul
corespunzător şi în locu1 lui se introduce forţa axială Ni. Centrele instantanee (1), (2, 3)
şi (3) ale mecanismului obţinut (fig. 7.20, a) rezultă imediat, iar centrul instantaneu de
rotire relativă (1, 2) se află în infinit pe direcţia normalei din secţiunea i.
Centrul instantaneu (2) se află la intersecţia paralelei cu normala din i, dusă
prin centrul (1), cu dreapta (2, 3), (3). Dând mecanismului o deplasare relativă egală cu LINII DE INFLUENŢĂ LA STRUCTURI CU ZĂBRELE
unitatea în sensul de acţiune al forţelor Ni, se obţine diagrama deplasărilor pe verticală
(fig. 7.20, b), care este identică cu linia de influenţă luată cu semn schimbat. Pentru Proiectarea unei grinzi cu zăbrele solicitată de convoaie de forţe nobile necesită
a determina scara liniei de influenţă se observă că pentru deplasarea relativă după cunoaşterea valorilor extreme ale efortului din fiecare bară şi poziţia convoiului pe
tangenta egală cu unitatea, saltul în diagrama deplasărilor este egal cu sin φi. structură care conduce la situaţia cea mai defavorabilă. Aceste două probleme se
rezolvă foarte uşor dacă se utilizează liniile de influenţă ale eforturilor din barele
structurii. Linia de influenţă a efortului dintr-o bară arată variaţia efortului din bara
respectivă când pe structură se deplasează forţa mobilă P=1.
La construirea liniilor de influenţă pentru structurile cu zăbrele trebuie să se ţină
seama că acestea sunt structuri cu transmitere indirectă, în talpa superioară sau
inferioară, în funcţie de poziţia căii (fig. 7.22). În continuare la desenarea liniilor de
influenţă nu se mai figurează antretoazele şi lonjeronii, dar se subînţelege existenţa
acestora pe talpa unde este aplicată forţa mobilă P=1.
Fig. 7.20

Fig. 7.22

Liniile de influenţă se pot trasa pe cale analitică şi prin deplasări virtuale.

La trasarea liniei de influenţă a momentului încovoietor se suprimă pendulul
corespunzător şi se introduce perechea de momente Mi. Centrele instantanee (1), (1,
2), (2, 3) și (3) ale mecanismului obţinut (fig. 7.21, a) se obţin imediat, iar centrul
instantaneu (2) se află la intersecţia perechilor de drepte (1), (1, 2) cu (2, 3), (3).
Dacă se dă mecanismului o deplasare virtuală în sensul de acţiune al momentelor
Mi, egală cu unitatea, se obţine diagrama deplasărilor care luată cu semn schimbat
Determinarea analitică este indicat să fie folosită la structurile articulate simple,
deoarece pentru alte tipuri de structuri metoda devine greoaie. Construirea liniilor de
influenţă prin deplasări virtuale se poate face la orice structură cu zăbrele şi este
indicată la structurile cu zăbrele compuse şi complexe. Determinarea analitică a liniilor
de influenţă se face astfel:
 se fac secţiuni prin structură pentru a exterioriza eforturile în barele în care se
 5 6

caută liniile de influenţă; indirecte, la trasarea liniilor de influenţă pentru grinda cu zăbrele, se introduc corecţiile
 ecuaţiile de echilibru static pentru o substructură exprimă efortul dintr-o bară în corespunzătoare în funcţie de poziţia căii. Liniile de influenţă s-au trasat în două
funcţie de reacţiunile şi eforturile de la grinda orizontală. situaţii: când forţa parcurge structura pe talpa superioară (cale sus) şi când forţa
Pentru determinarea liniilor de influenţă pe cale analitică se consideră grinda mobilă parcurge structura pe talpa inferioară (cale jos).
cu tălpi neparalele din figura 7.23, a. Pentru un panou curent, se face secţiunea I-I prin Pentru a determina linia de influenţă a efortului D23 se scrie ecuaţia de momente
structură şi barele secţionate se înlocuiesc cu eforturile de întindere corespunzătoare. în raport cu punctul A, unde se intersectează celelalte bare secţionate. La început se
consideră forţa mobilă P = 1 între nodurile 4 – 8 şi se scrie ecuaţia de echilibru
pentru substructura din stânga secţiunii
(  M )A   V0 a  D23 d23  0 ; (7.24, a)
a a  x' 
D23   V0 1   . (7.24, b)
d 23 d 23  l 
Rezultă că linia de influenţă a lui D23 se obţine din linia de influenţă a reacţiunii
V0, luată cu semn schimbat şi multiplicată cu cantitatea a/d23. Această concluzie
este valabilă atât timp cât forţa mobilă se află în dreapta panoului secţionat. Linia
de influenţă are coeficientul de influenţă a/d23 pe verticala reazemului 0 şi egal cu
zero pe verticala reazemului 7. Dacă forţa se află în stânga panoului secţionat, adică
între nodurile 0 – 2, ecuaţia de momente în raport cu punctul A pentru forţele aplicate
Fig. 7.23 pe substructura din dreapta a structurii este
 M  A  D23  d23  V8 ( a  l )  0 ; (7.25, a)
al al x
D23  V8 1 , (7.25, b)
d 23 d 23 l
care arată că linia de influenţă a efortului din diagonala D23 se obţine multiplicând
al
linia de influenţă a lui V8 cu cantitatea . Reprezentând într-o diagramă relaţiile
d 23
(7.24, b) şi (7.25, b) se obţine linia de influenţă a lui D23, cu excepţia panoului 2 – 4
secţionat. Ţinând seama de efectul transmiterii indirecte în panoul 2 – 4, linia de
influenţă se corectează unind cu o dreaptă coeficientul de influenţă din dreptul
antretoazelor 2 şi 4, când calea este jos şi cu o altă dreaptă, coeficientul de influenţă
Din ecuaţiile de echilibru static, rezultă: din dreptul antretoazelor din nodurile 1 şi 3. Analizând cele două variaţii liniare din
linia D23 se constată că acestea se intersectează pe verticala dusă din punctul A,
M 20 deoarece pentru x= – a şi x  a  l ambele variaţii liniare determină acelaşi coeficient
S13 d13  M 20  0; S13   ; (7.23, a)
d13  a a  l 
de influenţă .
d 23 l
M 30
 I 24 d24  M 30  0; I 24  , (7.23, b) Liniile de influenţă pentru eforturile din barele grinzii cu tălpi paralele se
d 24
determină urmărind acelaşi procedeu ca la grinda cu tălpi neparalele. Diferenţe se obţin
care arată că linia de influenţă a efortului din bara 1-3 se obţine din linia de influenţă a numai la liniile de influenţă ale eforturilor din diagonale şi montanţi.
momentului M 20 de la grinda orizontală, luată cu semn schimbat, prin împărţire la Determinarea liniilor de influenţă pentru barele caracteristice dintr-un panou
distanţa d13 (fig. 7.23, b). Linia de influenţă a efortului din talpa inferioară 2–4 se curent, din montantul de reazem şi montantul central se prezintă pe grinda cu zăbrele
obţine din linia de influenţă a momentului încovoietor M 30 de la grinda orizontală, prin din figura 7.24, a.
Prin efectuarea secţiunii 1 – 1 se exteriorizează eforturile S57, I43 şi D56, care
împărţire cu distanţa d24 (fig. 7.23, c). Pentru a ţine seamă de efectul transmiterii se consideră eforturi de întindere. Liniile de influenţă ale acestor eforturi se exprimă în
 7 8
funcţie de liniile de influenţă ale eforturilor de la grinda orizontală cu transmitere
indirectă. Astfel, pentru liniile de influenţă ale eforturilor din tălpi se folosesc relaţiile:
M 60 M0
S57   ; I 46  5 , (7.26, a şi b)
h h
care arată că linia de influenţă a lui S57 este identică cu linia de influenţă a momentului
încovoietor M 60 de la grinda orizontală, luată cu semn schimbat şi redusă cu h. Linia
de influenţă a efortului din bara 4 – 6 este identică cu linia de influenţă a momentului
încovoietor M 50 de la grinda orizontală redusă cu înălţimea h a grinzii.
Fig. 7.24
Din figurile 7,24, b şi c se constată că transmiterea indirectă nu modifică liniile de
influenţă în panoul secţionat, deoarece secţiunile 4 şi 6 se află în dreptul antretoazelor.
Din ecuaţia de proiecţii după verticală pentru forţele din stânga secţiunii I – I se
determină efortul din diagonala D56
T460
Y   D56 sin  T  0; 0
D56 , (7.27, a şi b)
sin 
46
de unde rezultă că linia de influenţă a efortului din diagonala D56 se obţine din linia
de influenţă a forţei tăietoare din panoul 4 – 6 al grinzii drepte cu transmitere
indirectă, împărţită cu sin α (fig. 7.24, d).
Linia de influenţă a efortului din momentul V45 se obţine scriind ecuaţia de
echilibru pe verticală pentru d stânga reacţiunii II – II:
 Y  V45  TII  0 ; V45   T11 .
În funcţie de poziţia căii se scrie în locul forţei tăietoare din secţiunea II – II,
forţa tăietoare din panoul 3 — 5 pentru calea sus şi forţa tăietoare din panoul 4 – 6
pentru calea jos:
V45   T350 sau V45   T460 . (7.28, a şi b)
Deci, linia de influenţă V45 se obţine din linia de influenţă a forţei tăietoare de la
grinda cu transmitere indirectă din panoul 3 – 5 sau 4 – 6 în funcţie de poziţia căii, luată cu
semn schimbat. Rezultă că în linia de influenţă, corecţia datorită transmiterii indirecte apare
între nodurile panoului secţionat şi depinde de poziţia căii pe structură (fig. 7.24, e).
Dacă se caută linia de influenţă a efortului din montantul central 6 – 7 se
efectuează secţiunea III — III prin structură, care de fapt este o izolare a nodului 7.
Din ecuaţia de echilibru pe verticală asupra forţelor din nodul 7 se observă că efortul din
montantul 6 – 7 este nul, atunci când calea se află în partea inferioară şi pentru toate
poziţiile forţei cuprinse în panourile 1 – 5 şi 9 – 13. Efortul în montant este diferit de
zero numai când forţa parcurge panourile adiacente montantului, adică panourile 5 – 7 şi
7 – 9. Dacă forţa calcă în nodul 7 rezultă:
 Y  V67  P  0; V67   P   1, (7.29, a şi b)
iar pentru alte poziţii ale forţei în intervalul 5 – 9, efortul în montant este de compresiune
şi variază liniar, aşa cum variază acţiunea adusă de antretoază asupra grinzii cu zăbrele
(fig. 7.24, f).
Din ecuaţia de echilibru pe verticală pentru forţele situate în stânga secţiunii
IV – IV se obţine:
 Y  V01  V0  0 ; V01   V0 , (7,30, a şi b)
de unde rezultă că pentru poziţia căii la partea superioară linia de influenţă a efortului
din montantul V01 este chiar linia lui V0 luată cu semn schimbat. Dacă forţa mobilă
parcurge structura la talpa inferioară, efortul în montantul 0 – 1 este egal cu reacţiunea
atunci când forţa parcurge intervalul 2 – 12. Dacă forţa se află în panoul 0 – 2
trebuie să se ţină seama şi de influenţa directă a forţei asupra efectului din montant.
Astfel, când forţa calcă chiar în nodul 0, în montant se obţine efort nul şi linia de
influenţă are forma din figura 7.24, g cu linie plină. Variaţia liniară din panoul 0 – 2
reprezintă efectul transmiterii indirecte din acest panou.
 9 10
DEFORMAREA ELASTICĂ A STRUCTURILOR
INTRODUCERE
Starea de echilibru reală a construcţiei se stabileşte în poziţia deformată, deoarece
materialele de construcţii sunt deformabile. Proiectarea unei construcţii necesită în
afara cunoaşterii stării de eforturi din structură şi cunoaşterea deformărilor. La
dimensionarea unor structuri se verifică pe lângă condiţia de rezistenţă şi condiţia de
limitare a deformărilor, pentru a permite exploatarea în condiţii normale.
Cunoaşterea poziţiei deformate a structurilor este importantă şi pentru
confruntarea rezultatelor teoretice cu cele experimentale, obţinute pe construcţii
reale sau pe modele. Compararea deplasărilor măsurate cu cele calculate constituie
criteriul ştiinţific de verificare a ipotezelor simplificatoare admise în calculul
structurilor. Pe această bază se perfecţionează continuu schema de calcul şi se
dezvoltă metodele de calcul.
EXPRESIA DEPLASĂRILOR ELASTICE LA STRUCTURI PLANE
ALCĂTUITE DIN BARE DREPTE CU SECŢIUNE CONSTANTĂ
Cercetarea poziţiei deformate şi calculul structurilor static nedeterminate necesită
cunoaşterea deplasărilor elastice din diferite secţiuni. O secţiune transversală este
definită în poziţia deformată dacă se cunoaşte deplasarea liniară a centrului de greutate
şi rotirea planului acesteia. În literatura de specialitate aceste deplasări se numesc
deplasări ,,punctuale”, deoarece se produc într-un anumit punct al axei structurii.
Pe lângă deplasările care se produc în anumite secţiuni ale structurii, destul de
frecvent la rezolvarea structurilor static nedeterminate, mai intervin şi variaţii de
distanţe între două secţiuni ale structurii sau rotirea relativă a feţelor secţiunii dintr-o
articulaţie.
Deplasări produse de forţele exterioare
Deplasările produse de forţele exterioare se determină astfel
t xjTxi mxjt M xit
   
mxj M xi n N
Uj  ds  xj xi ds  ds  ds (9.68)
EI EA GA GI t
în care: mxj, nxj, txj şi m t
sunt eforturile din secţiunea curentă a structurii produse de
xj
forţa virtuală δPj=1 aplicată în punctul unde se calculează
deplasarea elastică şi după direcţia deplasării căutate;
t
Mxi, Txi, Nxi şi M xi – eforturile din secţiunea curentă a structurii produse de
forţele exterioare aplicate pe structură;
EI, EA, GA şi GIt – modulii de rigiditate la încovoiere, forţă axială, tăiere şi
la torsiune;
χ – coeficient care depinde de forma secţiunii transversale a barei.
Relaţia (9.68) reprezintă formula Maxwell-Mohr pentru calculul deplasărilor
elastice, valabilă pentru structuri static determinate şi structuri static nedeterminate.
Semnul deplasării elastice Uj se va interpreta ţinând seamă de relaţia de lucru
mecanic din care provine. Astfel, deplasarea Uj este pozitivă când se produce în sensul
forţei virtuale-unitate δPj. Analog se interpretează şi semnul integralelor din partea
dreaptă a relaţiei (9.68), ţinând seama de faptul că acestea reprezintă lucrul
mecanic produs de eforturile virtuale mxj, txj, nxj şi m txj .
Deplasări produse de variaţia de temperatură
La proiectarea unei structuri se ţine seama şi de efectul variaţiilor de temperatură.
Temperaturile care se consideră în calcul se stabilesc între temperatura la care se
execută construcţia şi temperatura maximă sau minimă din zona unde urmează să
funcţioneze construcţia. Variaţia de temperatură la structurile static determinate produce
o modificare în configuraţia geometrică a structurii (alungiri şi rotaţii) fără să introducă
eforturi în structură. Forţa virtuală δPj = 1 şi eforturile corespunzătoare produc lucru
mecanic când parcurg deplasările reale din variaţia de temperatură. Pentru a stabili
expresia deplasărilor produse de variaţia de temperatură sunt necesare deplasările
relative dφ şi du corespunzătoare elementului de bară ds.
Se consideră un element de bară cu temperatura la faţa superioară t s şi
temperatura la faţa inferioară ti (ti  t s ) , iar pe înălţimea barei temperatura variază
liniar (fig. 9.17).
t  t
Temperatura medie din axa barei tm  i s produce alungirea elementului
2
ds cu cantitatea du   tm ds , iar diferenţa de temperatură t   ti  ts provoacă

Fig. 9.17
 t  ds
rotirea relativă a celor două feţe ale elementului cu unghiul d  .
h
Introducând deplasările relative în relaţia lucrului mecanic virtual se obţine
mxj  t 
1  U jt  n xj  t ds   

m
h
ds, (9.69)
în care α este coeficientul de dilatare termică liniară al materialului. Integralele din
relaţia (9.69) se referă la barele din structură pe care temperatura şi înălţimea secţiunii
transversale sunt constante, iar sumele se referă la toate barele din structură. Expresia
deplasărilor (9.69) din variaţia de temperatură este valabilă atât pentru structuri
static determinate cât şi nedeterminate. Pentru calculul deplasării Ujt sunt necesare
diagramele de eforturi nxj şi mxj virtuală δPj = l, aplicată în punctul şi după direcţia
 11 12

deplasării căutate şi diagramele de temperaturi t m şi t  pe toată structura.
Deplasări produse de cedările reazemelor
Cedările de reazeme la structurile static determinate produc numai modificarea
configuraţiei geometrice a structurii, fără să introducă eforturi în structură. Expresia
deplasării din cedările reazemelor este dată de
momente Mi de pe intervalul AB faţă de axa y ce trece prin punctul 0. Momentul
static este egal cu produsul dintre suprafaţa ΩAB şi distanţa xG de la punctul O la
centrul de greutate al diagramei Mi. Ordonata măsurată în diagrama mj în dreptul
centrului de greutate G al diagramei Mi este egală cu xG tg α = mG. Acest mod de
calcul al integralei poartă numele de regula lui Veresceaghin sau regula de înmulţire a

B m M dx
două diagrame. În conformitate cu această regulă, rezultatul integralei
xj xi

1 U jr   rkj U kr , (9.70) A EI
este dat de produsul dintre suprafaţa conturului de închidere a diagramei de formă
în care rkj reprezintă reacţiunea din reazemul k produsă de forţa Pj = 1, aplicată în curbilinie şi ordonata din diagrama liniară, măsurată în dreptul centrului de greutate
punctul şi după direcţia deplasării căutate, iar Ukr deplasarea corespunzătoare al diagramei Mi, împărţit la modulul de rigiditate EI de pe intervalul respectiv.
reacţiunii rkj din cedările reazemelor structurii. Suma se referă la toate reacţiunile
din reazemele structurii care produc lucru mecanic, ca urmare a cedărilor de reazeme.
Pentru calculul deplasării din cedările reazemelor se determină reacţiunile produse
de forţa virtuală δPj=1 şi acestea se înmulţesc cu deplasările corespunzătoare Ukr,
din cedările reazemelor. Semnul produselor rkjUkr se stabileşte ţinând seamă de faptul
că ele reprezintă un lucru mecanic. Expresia (9.70) permite calculul deplasărilor
din cedările de reazeme numai pentru structurile static determinate.
Calculul integralelor din expresia deplasărilor
mxj M xi
Calculul integralei de forma
EI  din formula Maxwell-Mohr, pentru
structurile alcătuite din bare drepte cu secţiune constantă, se poate face direct
utilizând diagramele mxj şi Mxi, evitând efectuarea operaţiei de integrare în fiecare
caz concret. Diagramele mxj, txj, nxj produse de forţa δPj=1 au totdeauna variaţii
liniare la structurile alcătuite din bare drepte, în timp ce diagramele de eforturi din Fig. 9.19
forţele reale pot varia după funcţii de grad superior. Integrala se calculează pe intervale Dacă ambele diagrame au variaţii liniare, în calcul se poate considera suprafaţa
în care diagrama mxj are o variaţie liniară continuă, diagrama Mxi este o funcţie oricărei diagrame, deoarece rezultatul final nu se modifică. În figura 9.19 se dau
continuă şi momentul de inerţie a secţiunii transversale a barei este constant. ariile şi poziţia centrelor de greutate pentru câteva diagrame Mi care apar frecvent în
În figura 9.18 sunt date diagramele de eforturi Mxi şi mxj pe intervalul AB unde practică.
modulul de rigiditate EI este constant. Integrala pe acest interval are expresia: Dacă forma diagramelor Mi şi mj este complicată, acestea se descompun în
mxj M xi tg tg  m
 
B B
suprafeţe mai simple pentru care se cunosc ariile şi poziţia centrelor de greutate.
dx  x d   AB xG  AB G , (9.71)
A EI EI A EI EI Diagrama Mi din figura 9.20, a se descompune în trei suprafeţe simple (două
triunghiuri şi o parabolă), iar diagrama mj (fig. 9.20, b) în două triunghiuri sau un
dreptunghi şi un triunghi.
În tabelul 9.9 se dau integralele de forma  m j M i dx calculate pentru
Fig. 9.18 diagramele care apar frecvent în practică. Pentru a stabili semnul deplasării, suprafaţa
diagramei Mi şi ordonata din diagrama mj se introduc în calcul cu semnele lor. Dacă
semnele lipsesc rezultatul integrării este pozitiv atunci când ambele diagrame sunt
situate de aceeaşi parte a barei. Dacă diagrama mj are mai multe variaţii liniare distincte,
integrarea se efectuează pe intervale alese în aşa fel ca să fie satisfăcute condiţiile
în care s-a ţinut seamă că dΩ = Mxi dx reprezintă aria elementară din diagrama de
B
de valabilitate ale regulii lui Veresceaghin. Adică, diagramele mj şi Mi să fie funcţii
momente Mi, iar mxj = x tgα şi  A
x d reprezintă momentul static al diagramei de continue pe intervalul respectiv, iar secţiunea barei constantă.
 13 14

SIMPLIFICĂRI LA CALCULUL DEPLASĂRILOR

În problemele practice nu este necesar să se ţină seama de toate integralele din
relaţia (9.68). Pentru diferite categorii de structuri se vor lua în considerare numai
Fig. 9.20 termenii care au influenţa cea mai mare asupra deplasării. Pe baza calculelor
comparative s-a ajuns la următoarele concluzii:
 la structuri plane alcătuite din bare drepte (grinzi cadre), solicitate dominant
la încovoiere, influenţa forţei tăietoare şi a forţei axiale este mică, de aceea la
calculul deplasărilor se ţine seama numai de influenţa momentului încovoietor.
Această simplificare este valabilă pentru structurile la care înălţimea secţiunii
DEPLASĂRI LA STRUCTURI CU ZĂBRELE transversale este mică în comparaţie cu deschiderea. Dacă barele au deschideri
În barele grinzilor cu zăbrele care satisfac ipotezele simplificatoare admise mici şi înălţimea secţiunii transversale este mare se ia în considerare şi influenţa
(nodurile se consideră articulaţii perfecte, barele sunt centrate în nodul teoretic şi forţei tăietoare. Influenţa forţei axiale se ia în considerare la structurile care
forţele exterioare se aplică numai în noduri) se dezvoltă numai forţe axiale. Deplasarea au în alcătuirea lor bare cu efort axial important (tiranţi), considerând influenţa
elastică se calculează luând în considerare din formula Maxwell-Mohr numai influenţa forţei axiale numai pentru tiranţi;
forţelor axiale  la arce şi în general la bare curbe se ţine seama de influenţa momentului
încovoietor şi a forţei axiale, dacă forma arcului se apropie de curba depresiunea
  
n j Ni n j Ni n j Ni l

l
Uj  dx  dx  . (9.72) forţelor exterioare. Când forma axei arcului nu se apropie de curba de presiune
EA bare
EA 0
bare
EA a forţelor exterioare, la calculul deplasărilor se ţine seama numai de influenţa
Determinarea unei deplasări elastice necesită calculul eforturilor nj în toate momentului încovoietor;
barele structurii cu zăbrele din forţa δPj=1 aplicată în nodul în care se calculează  la structuri cu zăbrele se ia în considerare numai influenţa forţei axiale la calculul
deplasarea şi după direcţia deplasării, precum şi calculul eforturilor Ni în barele deplasărilor, deoarece în barele structurii iau naştere numai forţe axiale, dacă
sunt îndeplinite ipotezele simplificatoare acceptate la structurile cu zăbrele. La
structurii produse de forţele exterioare reale. Deplasarea se obţine însumând pe toate
o structură simetrică, forţele exterioare simetrice conduc la diagrame Mp şi Np
barele structurii cu zăbrele produsele nj Ni l/ EA, care diferă de la bară la bară.
simetrice şi diagrama Tp antisimetrică.
Dacă interesează deplasările produse de variaţia de temperatură şi de alte cauze
Dacă structura este simetrică şi forţele exterioare sunt antisimetrice rezultă
care produc modificarea lungimii barelor se porneşte de la relaţia generală (9.67)
diagramele Mp şi Np antisimetrice, iar diagrama Tp simetrică. Aşa cum este cunoscut,
particularizată pentru structuri cu zăbrele:
orice forţă exterioară se poate descompune într-o componentă simetrică şi o
U j    n j du i   n j l i . (9.73) componentă antisimetrică. Această descompunere uşurează calculul deplasărilor,
bare deoarece atunci când ambele diagrame sunt simetrice sau antisimetrice, integralele
În relaţia (9.73) Δli reprezintă variaţia de lungime a unei bare curente produsă se calculează e jumătate din structură şi rezultatele se multiplică cu 2. Atunci când o
de cauza reală, iar nj – efortul din aceeaşi bară produs de forţa δPj=1 aplicată în diagramă este simetrică şi cealaltă antisimetrică, deplasarea este nulă.
punctul şi după direcţia deplasării căutate. Când structura cu zăbrele este supusă la
variaţii de temperatură, deplasarea se calculează cu relaţia:

U j  t  n j l.
bare
(9.74)

Relaţia (9.74) se poate utiliza la determinarea modificărilor în configuraţia

grinzii cu zăbrele ca urmare a unor erori de montaj (inexactitate de execuţie a
lungimii barelor), a deformaţiilor locale din îmbinări (la fermele din lemn) şi din
variaţia distanţei dintre noduri prin manşoane de reglaj.