1 Angrenaje

1.
TRANSMISII MECANICE CU ROŢI DINŢATE
1.1 Generalităţi privind transmisiile mecanice
Legătura dintre maşina motoare MM şi maşina de lucru ML (figura 1.1 a şi b),

efectuată în scopul transmiterii momentului de torsiune, adică a mişcării şi a puterii, se poate
realiza direct, prin cuplajul C (figura 1.1.a) sau indirect, printr-o transmisie mecanică TM
(figura1.1.b).
MM
n1 TM
MM ML C
ML
C n2
C
Figura 1.1.a Figura 1.1.b
Utilizarea cuplajului este posibilă atunci când arborele maşinii motoare şi cel al
maşinii de lucru pot fi aşezaţi în prelungire (exceptând cazul cuplajului cardanic la care
arborii pot face un anume unghi) şi când nu este necesară modificarea turaţiei maşinii motoare
ca mărime sau/şi ca sens de rotaţie. De obicei se impune însă modificarea cantitativă a
mişcării, pentru că maşinile motoare au turaţii înalte iar cele de lucru (cu rol tehnologic) au
turaţii reduse. Utilizarea transmisiilor mecanice este impusă şi de faptul că maşinile motoare
au caracteristici de putere şi de moment de torsiune cvasiconstante, iar maşinile de lucru au,
de regulă, caracteristici variabile în timp, în funcţie de procesul tehnologic. Apare deci
necesitatea utilizării transmisiilor mecanice pentru a îndeplini rolul de transformator de turaţie
şi de moment de torsiune (cuplu). În figurile 1.2.a şi 1.2.b sunt reprezentate caracteristicile
unor maşini de lucru (maşină-uneltă - curba a, turbocompresor – curba b) respectiv a unei
maşini motoare ideale (curba c).
a
Mt Mt c
t t
Principalii parametri ai unei transmisii mecanice sunt:

- turaţia la intrarea în TM, n1  nMM;
- turaţia la ieşirea din TM, n2  nML;
Organe de maşini. Transmisii mecanice
- puterea la intrarea în TM, P1  PMM;

- puterea la ieşirea din TM, P2  PML:
- sensurile de mişcare la intrarea în TM şi la ieşirea din TM;
- tipul mişcării (rotaţie copletă, rotaţie alternantă, translaţie).
Parametri derivaţi:
- raportul de transmitere i1-2 = n1 / n2 sau, după caz, i1-2 = v1 / v2;
- raportul de transmitere total, când se utilizează transmisii mecanice înseriate:
j n 1;k  n
i total   i jk
j1;k  2
- randamentul transmisiei mecanice  = P2 / P1 sau  = PML / PMM;

- randamentul total, când se utilizează transmisii mecanice înseriate:
in
η total   η i
i 1
Clasificarea transmisiilor mecanice poate fi făcută după mai multe criterii:

a) după raportul de transmitere:
- reductoare de turaţie (i1-2 = ct.; i1-2  1)
- multiplicatoare de turaţie (i1-2 = ct.; i1-2  1)
- variatoare de turaţie (i1-2  ct.). Modificarea turaţiei poate fi continuă sau în trepte;
b) după modul de transmitere a momentului de torsiune:
- prin formă (roţi dinţate conjugate = angrenaje, lanţ, curea dinţată)
- prin forţă de frecare (curea lată, curea trapezoidală, roţi de fricţiune conjugate)
c) după felul contactului dintre elementele componente
- prin contact direct (angrenaje, roţi de fricţiune conjugate)
- prin contact indirect (curele, lanţuri)
d) după numărul gradelor de mobilitate:
- mecanisme desmodroame M = 1
- mecanisme diferenţiale M = 2.
Pe lângă transmisiile mecanice există şi transmisii electrice, hidraulice şi pneumatice
care fac obiectul altor discipline. Transmisiile mecanice sunt cele mai fiabile.
1.2 Generalităţi privind angrenajele
Angrenajul este un mecanism elementar format din două roţi dinţate, fiecare rotitoare
în jurul propriei axe, cu poziţie relativă fixă sau mobilă, una din roţi antrenând-o în mişcare pe
cealaltă, prin intermediul dinţilor aflaţi succesiv în contact. Transmiterea mişcării se face
direct şi forţat, cu schimbarea caracteristicilor de mişcare şi de cuplu.
Avantajele transmisiilor prin roţi dinţate sunt:
- raport de transmitere riguros constant;
- gabarit redus;
- randament ridicat (70% - 99%, în funcţie de tipul angrenajului);
- durabilitate ridicată, uneori practic nelimitată;
- exploatare simplă.
Dezavantajele transmisiilor prin roţi dinţate sunt:
- preţ ridicat (pentru realizare sunt neceare maşini şi scule speciale);
- angrenajele induc în sistem zgomote şi vibraţii;
10
Transmisii mecanice cu roţi dinţate
- imposibilitatea preluării suprasarcinilor;

- imposibilitatea modificării continue a turaţiei (la cutiile de viteză turaţia poate fi
modificată numai în trepte).
Performanţele angrenajelor:
- puterea maximă transmisă este de 100.000 kW;
- raportul maxim de transmitere este 8 (la reductoare cu o singură pereche de roţi
dinţate cilindrice sau conice) şi de ordinul zecilor sau sutelor, la reductoare
melcate;
- raportul minim de transmitere este 1/8 (la multiplicatoare de turaţie cu o singură
pereche de roţi dinţate cilindrice sau conice);
- angrenajul oferă cea mai ridicată precizie cinematică dintre toate transmisiile
mecanice.
În figura 1.3.a este reprezentarea parţială a unui angrenaj cu roţi dinţate cilindrice cu
dinţi drepţi iar în figura 1.3.b un angrenaj de tip roată dinţată cu dinţi drepţi / cremalieră.
O
O1 Mt1 Mt
n
n1
Fn
n2
v
Mt2 F CREMALIERĂ
O2 (roată cu număr infinit de dinţi)
1.3 Clasificarea angrenajelor
Considerând axa instantanee de rotaţie (AIR) ca generatoare comună a roţilor dinţate,

în funcţie de poziţia acesteia faţă de axa geometrică de rotaţie se disting categoriile: angrenaj
cilindric exterior cu dinţi drepţi (figura 1.4.a), angrenaj cilindric interior cu dinţi drepţi
(figura 1.4.b) şi angrenaj conic cu dinţi drepţi (figura 1.4.c).
 (AIR)
ω1 
ω1

(AIR) ω2

ω1

ω2

(AIR) ω2
Figura 1.4.a Figura 1.4.b Figura 1.4.c
11
În cazul angrenajelor cilindrice şi conice, AIR conţine toate punctele cu viteză de

alunecare relativă nulă; cele două suprafeţe cilindrice, respectiv conice fictive au rostogolire
pură, fără alunecare.
La angrenajele cu axe încrucişate, AIR conţine toate punctele care au viteză de
alunecare relativă nulă după normala la axă. În acest caz, între suprafeţele de rostogolire
(hiperboloizi) nu există o mişcare de rostogolire pură decât într-un singur punct (figura 1.5).
Angrenajul I este hiperboloidal central; practic, acesta se poate simplificat, obţinându-
se un angrenaj cu roţi dinţate cilindrice cu dantură înclinată (figura1.6.a). Angrenajul II este
hiperboloidal oarecare; acesta poate fi simplificat, devenind un angrenaj cu roţi dinţate conice
cu dantură curbă (figura1.6.c). Din angrenajul hiperboloidal central I se obţine şi angrenajul
cilindric încrucişat, cazul particular al acestuia fiind angrenajul cu melc cilindric (figura1.6.b).

ω1

ω2
(AIR)
I ROŢI
ELICOIDALE
I II II ROŢI
HIPOIDE
Figura 1.5
1.4 Procesul angrenării
Procesul angrenării este continuu, datorită faptului că fiecare roată dinţată are o
familie de flancuri, respectiv – în plan - curbe de profil, omoloage; pentru inversarea mişcării
există o a doua familie de flancuri, respectiv – în plan - curbe de profil, antiomoloage.
Contactul a două flancuri (curbe de profil) se constituie într-o cuplă cinematică superioară de
clasa a IV-a. Elementele geometrice de bază ale angrenajului şi ale unui dinte sunt prezentate
în figura 1.7.a respectiv figura 1.7.b.
12
Dintele este delimitat de o curbă omoloagă C1 şi de una antiomoloagă γ1 ; aceste
curbe constituie profilul dintelui. Pentru angrenajul spaţial, curbele C1 şi C2 devin suprafeţe
reciproc înfăşurate. Roţile dinţate corespunzătoare se numesc roţi conjugate.
Se defineşte suprafaţa de divizare ca fiind aceea pentru care grosimea dintelui este
egală cu arcul corespunzător golului dintre dinţi. Cercul de divizare se obţine prin secţionarea
suprafeţei de divizare cu un plan normal. Cercul de divizare este asociat fiecărei roţi dinţate,
fără ca acesta să fie obligatoriu în angrenare. Cercul de rostogolire este cel care, conform
denumirii, se rostogoleşte fără alunecare pe cercul de rostogolire conjugat; cele două cercuri
de rostogolire au o tangentă comună. Menţionăm că cercul de divizare nu coincide totdeauna
cu cercul de rostogolire.
Linia
Capul flancului
dintelui
 1 c1
rw2
n1 n2
c2
O1  1  O2
c1
flanc
rw1
c 2
Flancul dintelui
Profilul dintelui
Piciorul dintelui
rw1,2 – razele cercurilor de rostogolire
1.5 Legea fundamentală a angrenării
Presupunând că angrenajul nu are erori şi că roţile sunt perfect rigide, se pot stabili
condiţiile pe care trebuie să le îndeplinescă profilurile flancurilor pentru ca raportul de
transmitere al angrenajului să rămână constant. În figura 1.8 este prezentat contactul
flancurilor conjugate într-un punct oarecare Q în care profilurile conjugate C1’ şi C2’ au
 
vitezele v Q1 şi v Q2. Este evident că vQ1 = R 1  1 şi vQ2 = R2  2 care au componente după
direcţia normală la ambele flancuri N – N şi după direcţia tangenţială comună la ambele
flancuri T – T.
Pentru continuitatea angrenării, prin reducere la absurd, rezultă ca absolut necesară
condiţia vQ1n = vQ2n, adică vQ1 cos1 = vQ2  cos2. De aici rezultă R 1  1  cos1 = R2  2 
cos2. Dar, R 1  cos1 = O1K1 şi R 1  cos2 = O2K2, adică 1  O1K1 = 2  O2K2. Pentru ca
raportul 1 / 2 să fie constant, apare necesar ca O2K2 / O1K1 = ct. Din triunghiurile asemenea
O1K1C şi O2K2C obţinem relaţia O1K1 / O2K2 = O1C / O2C. Deci, pentru ca 1 / 2 să fie
constant, trebuie ca O2C / O1C = ct. Putem conchide că, pentru ca raportul de transmitere i1-2
să fie constant, punctul C, numit polul angrenării, nu trebuie să-şi schimbe poziţia pe linia
centrelor O1 – O2. Punctul C se mai numeşte şi centrul instantaneu de rotaţie relativ al roţilor
(CIR). Cercurile care trec prin C se numesc cercuri de rostogolire, au razele rw1 şi rw2 şi
proprietatea că nu au alunecare relativă ci doar rostogolire pură. În C, viteza de alunecare este
nulă; în oricare alt punct vQ1t - vQ2t  0. Cu vQ1t şi vQ2t au fost notate componentele
tangenţiale ale vitezelor absolute ale punctului Q. Se poate formula acum legea fundamentală
a angrenării după cum urmează. Pentru a se transmite mişcarea în mod continuu, cu raport de
transmitere constant, este necesar ca profilurile dinţilor să fie construite din astfel de curbe
13
încât normala comună în oricare punct de contact al lor să intersecteze linia centrelor în
acelaşi punct C adică în polul angrenării.
Observaţii şi consecinţe:
1. Roţilor dinţate li se asociază cercuri de rostogolire fictive care au o tangentă
comună şi care satisfac relaţia 1 rw1 = 2 rw2  De aici rezultă rw2 / rw1 = constant, respectiv
rw2  rw1 = O1O2.
2. Două roţi angrenează între ele când normala comună la profilurile dinţilor în
punctul de contact curent trece prin polul angrenării.
3. Cubele de profil se rostogolesc reciproc. Curba 2 (figura1.9) este înfăşurătoarea
poziţiilor succesive ale curbei 1. Rezultă că profilurile dinţilor sunt curbe reciproc
înfăşurătoare. Pe această proprietate se bazează generarea dinţilor: scula tăietoare (cu muchie
dreaptă) are poziţii relative succesive (prin rostogolire fără alunecare) a căror înfăşurătoare
este profilul dintelui. În timpul rostogolirii sculei pe viitorul profil, se realizează şi mişcarea
alternativă perpendiculară pe planul profilului, pentru a se realiza aşchierea. În acest mod se
asigură interschimbabilitatea roţilor. Cu aceeaşi sculă se pot realiza roţi cu numere diferite de
dinţi.
O2
2
T v Qn 1  v Qn 2
N
rw2 R2
2 v Qt 2
K2
Q 2 1 v Q 2
C v Qt 1
v Q1
K1 C2 
C1 
N
T rw1
1 R1
1
N-N Normala comună a flancurilor
T-T Tangenta comună la flancuri
O1
Figura 1.8
4. Se defineşte linia de angrenare ca fiind locul geometric al punctelor de contact a

două flancuri conjugate. Dreapta care uneşte un punct oarecare Q al liniei de angrenare cu
polul angrenării este normala comună a flancurilor în punctul de contact Q.
5. Procesul angrenării poate fi acum mai concret studiat (figura 1.10). Angrenarea
începe în punctul A, când piciorul dintelui roţii conducătoare ia primul contact cu vârful
dintelui roţii conduse. Punctul cojugat (dublu) de pe linia de angrenare se deplasează în
acelaşi timp cu punctele corespunzătoare de pe cercurile de rostogolire ale fiecărei roţi.
Segmentul AE se numeşte segment de angrenare.
14
rw1 1
(2) (1) C1 A C1

B
C
D
E
2 rw2
Figura 1.9 Figura 1.10
Transmiterea mişcării are loc continuu, dacă există în angrenare cel puţin o pereche de
dinţi. Cum distanţa dintre doi dinţi consecutivi este pw, adică pasul măsurat ca arc pe cercul de
rostogolire, este necesar ca raportul dintre arcul C1’CC1’’ şi pw să fie supraunitar. Notat cu ,
acest raport se numeşte grad de acoperire. Dacă   1 există simultan în angrenare mai multe
perechi de dinţi.
6. Pe linia de angrenare (figura 1.11) se disting segmentele: AB - pe care se află în
angrenare perechile de dinţi cu numerele n şi n - 1, BD - pe care se află în angrenare perechea
de dinţi cu numărul n care a intrat în angrenare în punctul A şi DE - pe care se află în
angrenare perechile de dinţi cu numerele n şi n  1.
În E perechea de dinţi n si-a încheiat serviciul. Perechea de dinţi cu numărul n se află
deci în serviciu pe lungimea segmentului AE.
Pe segmentul AB angrenarea este bipară, aceasta însemnând că două perechi de dinţi
se află simultan în angrenare; pe segmentul BD angrenarea singulară a perechii n este
cunoscută sub numele de angrenare unipară. De-a lungul segmentului DE angrenarea este, de
asemenea, bipară, la fel ca pe segmentul AB.
A B C D E
(n)
(n-1) (n+1)
angrenare angrenare angrenare

bipară unipară bipară
Figura 1.11
7. Pentru ca roţile dinţate să fie interschimbabile trebuie ca:

- să aibă acelaşi pas;
- liniile de angrenare să fie simetrice faţă de polul angrenării;
- înălţimea piciorului unui dinte să fie mai mare decât capul dintelui conjugat,
pentru ca să existe un joc funcţional.
15
1.6 Curbe utilizate pentru profilurile dinţilor. Evolventa
Cerinţele pentru curbele de profil sunt:

- să fie respectată legea fundamentală a angrenării, inclusiv în cazul unor mici
variaţii a distanţei între axe datorate erorilor de execuţie sau de montaj;
- realizarea profilurilor dinţilor să se facă prin procedee tehnologice simple;
- mărimea şi direcţia forţei care acţionează asupra dintelui să nu se modifice;
- curbura flancurilor să fie redusă, pentru ca tensiunile hertziene de contact să fie cât
mai mici;
- vitezele de alunecare relativă a flancurilor să fie reduse, pentru ca angrenajul să
aibă randament ridicat.
Cerinţele de mai sus sunt satisfăcute total sau parţial de curbele ciclice (cicloida,
epicicloida, hipocicloida şi evolventa).
Geometria evolventei poate fi prezentată cu ajutorul notaţiilor din figura 1.12.
Evolventa este descrisă de un punct al unei drepte care se rostogoleşte fără alunecare peste un
cerc fix numit cerc de bază a cărui rază este rb.
Dreapta trasată cu linie întreruptă se numeşte ruletă (cerc de rază infinită); aceasta se
rostogoleşte fără alunecare pe cercul de bază.
N T
X
x
T
rx
X0 ruletă
x
T
x
rb
O
Figura 1.12
În figură, ruleta este reprezentată în două poziţii: tangentă la cercul de bază în punctul
Xo şi tangentă la cercul de bază în punctul T.
16
În coordonate polare, un punct oarecare X al evolventei este definit prin raza vectoare
rx şi prin unghiul de poziţie x. Relaţia de definiţie a razei vectoare este:
rb
rx  (1.1)
cos α x
Din definiţia evolventei rezultă că arcul (X0T) este egal cu segmentul XT. Rezultă:
rb  θ x  α x   rb  tgα x (1.2)
θ x  tgα x  α x (1.3)
Relaţia (1.3) se mai poate scrie şi altfel, utilizând notaţia “inv”, de la funcţia numită
involută:
invα x  tgα x  α x (1.4)
Relaţiile (1.1) şi (1.4) se numesc ecuaţiile parametrice ale evolventei.

Ruleta este normală la evolventă în oricare punct al acesteia şi este simultan tangentă
la cercul de bază.
Cu x se notează unghiul de presiune care este format de tangenta la profil T–T şi raza
vectoare rx (figura 1.12). În figura 1.13, N – N este normala comună la flancurile conjugate.
px
T
Fn rx
r1
N N
C x r2
pb rb
În cazul angrenajului, unghiul de presiune corespunzător polului angrenării devine

unghi de angrenare, notat cu w.
Se remarcă faptul că unghiul dintre direcţia forţei pe dinte şi direcţia vitezei
instantanee t – t este variabil. Dacă unghiul de presiune corespunzător se apropie de 90,
angrenajul se blochează. Se observă, de asemenea, că raza de curbură a evolventei, adică TX,
este variabilă:
ρ x  TX  rb  tgα x (1.5)
Cu cât unghiul de presiune creşte, cu atât scade curbura evolventei şi, deci, scad
tensiunilor hertziene de contact; ca urmare, se recomandă folosirea arcelor de evolventă mai
depărtate de cercul de bază. Distanţa dintre două evolvente consecutive măsurată pe normala
comună (figura 1.14) este egală cu pasul măsurat ca arc pe cercul de bază.
17
Din (1.1) se poate scrie:
pb
px  (1.6)
cos α x
Caracteristicile angrenării în evolventă determinate şi cu ajutorul reprezentării din

figura 1.15 sunt următoarele:
O1
rw1 N
rb1
w
K1

C
t t
X
K2
w
rb2
N rw2
O2
Figura 1.15
a) Fie doi dinţi cu profiluri evolventice în contact în punctul X. Normala comună a

evolventelor trebuie să fie tangentă atât la un cerc de bază cât şi la celălalt; rezultă că aceasta
coincide cu tangenta interioară comună la cercurile de bază având deci o direcţie unică, iar
unghiul de angrenare este constant. Avantajul este acela că solicitarea dintelui se face pe
aceeaşi direcţie.
b) Oricare ar fi punctul de contact al celor două flancuri în timpul angrenării, el se
situează pe normala comună, respectiv pe tangenta interioară comună la cercurile de bază.
Rezultă că locul geometric al punctelor succesive de contact dintre cele două flancuri în
timpul angrenării se confundă cu normala comună N – N. Ca urmare, linia de angrenare este o
dreaptă; segmentul K1K2 se numeşte segment de angrenare.
c) Profilurile în evolventă satisfac legea fundamentală a angrenării, deoarece normala
comună în punctul de contact este unică şi intersectează linia centrelor într-un punct fix.
e) Raportul de transmitere este constant, relaţiile de calcul ale acestuia fiind:
1 rw 2 rb 2
i12     ct. (1.7)
 2 rw1 rb1
Pe de altă parte,
rb1 r
cos α w   b2 (1.8)
rw1 rw 2
Rezultă că, la schimbarea distanţei dintre axe (datorită erorilor de execuţie, montajului
greşit al arborilor sau uzării lagărelor) raportul de transmitere nu se modifică; se schimbă însă
unghiul de angrenare.
18
1.7 Elementele geometrice ale roţii dinţate cilindrice cu dinţi drepţi
Principalele elemente geometrice ale roţii dinţate cilindrice cu dinţi drepţi sunt
reprezentate în figura1.16. Se definesc mărimile geometrice:
- pasul unghiular corespunzător unui dinte cu golul alăturat  = 2   / z;
- z – numărul de dinţi;
- po – pasul măsurat pe cercul de divizare;
- m – modulul danturii.
B
hoa
pO s
e
ho
hof

df
d
da
Figura 1.16
Modulul m poate fi obţinut din relaţiile po  z =   d, respectiv m = p /  şi m = d /z.

Valorile modulului sunt standardizate prin STAS 822 – 82. Modulul standardizat permite
reducerea numărului sculelor de danturat şi asigură interschimbabilitatea roţilor dinţate.
La roţi dinţate cilindrice cu dantură dreaptă şi la cele cu dantură înclinată, modulul
standardizat se regăseşte într-un plan normal pe dinte.
La roţi conice, modulul standardizat este modulul maxim.
La angrenaje melcate, modulul axial este cel care se standardizează.
Având această mărime se mai pot calcula:
- diametrul de divizare d = m  z;
- diametrul de cap da = d + 2  hoa;
- diametrul de picior df = d - 2  hof;
- înălţimea capului dintelui ha = hoa*  m;
- înălţimea piciorului dintelui hf = hof*  m;
- înălţimea dintelui h = ha + hf;
- înălţimea de referinţă a capului dintelui hoa* = 1;
- înălţimea piciorului dintelui hof* = 1,25.
Cercul de divizare este un cerc de rostogolire la prelucrare.
Elementele geometrice ale danturii drepte sunt definite de profilul standardizat numit
cremalieră de referinţă (STAS 821 – 82). Negativul acestui profil se numeşte cremalieră
generatoare care se materializează prin tăişul activ, drept, al sculelor de danturat. Ambele
cremaliere sunt reprezentate în figura 1.17.
19
În figura 1.17 identificăm următoarele elemente geometrice importante:

po
po/2 po/2
cremaliera
o generatoare
hoa
linia de referinţă
ho
ro
hof
co
cremaliera
de referinţă
Figura 1.17
- unghiul profilului de referinţă o = 20;

- pasul de referinţă po =   m;
- înălţimea capului de referinţă hoa = hoa*  m;
- înălţimea piciorului de referinţă = hof*  m;
- jocul de referinţă la cap co = co* m;
- înălţimea dintelui de referinţă ho = hoa + hof,
în care: hoa* = 1; hof* = 1,25; co* = 0,25. Se remarcă faptul că muchiile sculelor aşchietoare
sunt drepte, ceea ce înseamnă că sunt cele mai ieftine cu putinţă.
1.8 Deplasarea danturii
În procesul de prelucrare a danturii unei roţi dinţate, linia de referinţă a cremalierei

generatoare se poziţioneză ca tangentă la cercul de divizare. Pe acest cerc, grosimea dintelui
(ca arc) va fi egală cu arcul deschiderii golului dintre dinţi, ca şi la cremaliera generatoare.
Dantura astfel obţinută se numeşte dantură nedeplasată sau dantură zero.
Dacă la prelucrare linia de referinţă a cremalierei generatoare este retrasă spre exterior
faţă de poziţia anterioară, adică faţă de cercul de divizare, se obţine dantura plus deplasată sau
dantura cu deplasare pozitivă de profil.
Dacă la prelucrare linia de referinţă a cremalierei generatoare este poziţionată prin
apropierea de cercul de bază, secţionând cercul de divizare, se obţine dantura minus deplasată
sau dantura cu deplasare negativă de profil.
Deplasarea se face deci cu mărimea  x  m, în care x este deplasarea specifică de
profil, caracteristică geometrică a fiecărei roţi. Dacă x1 = x2, se obţine angrenajul zero; dacă
x1 =  x2, este vorba de angrenajul zero deplasat; dacă x1 + x2  0, angrenajul este deplasat.
În figura 1.18 sunt prezentate, comparativ, elementele geometrice care definesc
dantura zero şi danturile cu deplasare de profil.
Pentru dantura plus deplasată, pentru dantura zero şi pentru dantura minus deplasată
formulele de calcul ale elementelor geometrice sunt prezentate, comparativ în Tabelul 1.1.
Se observă că dintele plus are o grosime la bază mai mare decât la celelalte variante
constructive, având deci rezistenţă maximă la încovoiere. În acelaşi timp, dintele plus este mai
ascuţit la vârf ceea ce face mai vulnerabilă ruperea acestuia.
Dintele minus are cea mai slabă rezistenţă la încovoire, dar prezintă avantajul unei
elasticităţi mai ridicate cu efecte favorabile pentru dinamica angrenajului.
20
+
d a
d oa 0
h a + xm
d a
- xm
h oa h f
h a h of
Linia de referinţă
a cremalierei generatoare
h f
d f d
d
d f of
db
Figura 1.18
Curbura dintelui plus este mai mică, astfel încât tensiunile hertziene de contact sunt
mai reduse în comparaţie cu celelalte variante constructive prezentate.
Faţă de elementele prezentate în Tabelul 1.1 se mai pot calcula, pentru variantele
constructive studiate şi grosimea “s” a dintelui (ca arc) şi arcul “e” corespunzător deschiderii
dintre doi dinţi. Astfel, pentru dintele zero, pentru dintele plus, respectiv pentru dintele minus,
mărimile menţionate sunt:
π
s0  m  (1.9)
2
π 
s   s 0  2  x  m  tgα 0 ; s   m    2  x  tgα 0  (1.10)
2 
π 
s   s 0  2  x  m  tgα 0 ; s   m    2  x  tgα 0  (1.11)
2 
π
ε0  m  (1.12)
2
π 
e   e 0  2  x  m  tgα 0 ; e   m    2  x  tgα 0  (1.13)
2 
π 
e   e 0  2  x  m  tgα 0 ; e   m    2  x  tgα 0  (1.14)
2 
Tabelul 1.1
DANTURA PLUS DANTURA ZERO DANTURA MINUS
ha+ = m  (hoa* + x) hoa = m  hoa* = m ha- = m  (hoa* - x)
hf+ = m  (hof* - x) hof = m  hoa* = 1,25  m hf- = m  (hof* + x)
h+ = ha+ + hf+ =2,25m ho = m  (hoa* + hof*) =2,25m h- = ha- + hf- =2,25m
d=mz d=mz d=mz
dw+ = d  coso / cosw dw = d dw- = d  coso / cosw
da+ = d + 2  ha+ da = d + 2  hoa da- = d + 2  ha-
df+ = d - 2  hf+ df = d - 2  hof df- = d - 2  hf-
Aşa cum s-a arătat, hoa* = 1 şi hof* = 1,25.
21
1.9 Subtăierea şi intreferenţa. Gradul de acoperire
Pentru ca întreg flancul dintelui să fie evolventic este necesar ca dintele sculei să
începă aşchierea în interiorul segmentului de angrenare K1K2 (figura 1.19 a).
hoa
o
K1 F
o
d1
r1 
2
rb1
O1
Figura 1.19.a
Aceasta înseamnă că primul punct de contact al dintelui cremalierei generatoare cu

dreapta de angrenare trebuie să fie în interiorul segmentului CK1 iar la limită chiar în K1.
Deci, segmentul O1K1 va reprezenta raza minimă a cercului de bază al roţii dinţate care se
poate prelucra fără subtăiere, adică fără a se decupa din materialul de la baza dintelui, aşa cum
s-a întâmplat la dintele prezentat în figura1.19.b la care s-a produs subtăierea.
Din triunghiul CK1F rezultă:
α 02 α2
h 0a  CK 1  sin α 0  d1  sin  m  z1min  sin 0 (1.15)
2 2
*
h h 2
z1min  2  0a  sin α 02  2  0a 2  (1.16)
m sin α 0 sin α 02
Pentru unghiul de referinţă o = 20 standardizat, se obţine numărul minim teoretic de

dinţi al unei roţi care se poate prelucra fără subtăiere şi anume:
z 1 min  17 dinţi (1.17)
Practic:
5
z1min practic   z1min  14 dinţi (1.18)
6
Dinţii cu subtăiere au flancurile evolventice incomplete, conducând la diminuarea

segmentului de angrenare şi a gradului de acoperire. Dintele cu subtăiere are rezistenţă redusă
la încovoiere.
22
evolventă
non-
evolventă
Dinte subtăiat
Figura 1.19.b
Interferenţa este fenomenul care apare în funcţionare atunci când intrarea în angrenare
are loc în afara segmentului teoretic optim K1K2. Acest lucru face imposibilă funcţionarea
angrenajului sau conduce la funcţionare forţată, în timpul căreia vârful dintelui roţii conduse 2
sapă la baza dintelui conducător 1.
Cu notaţiile din figura 1.20 se pot stabili razele punctelor de intrare şi de ieşire din
angrenare dA1, respectiv dE2.
O1
w d b1
2
K1
dE 1 d A1
2
A1,2
C
E1,2
aw
d E2
2
K2
d A2
2
d b2
2 w
O2
Figura 1.20
23
Astfel, conform figurii 1.20 şi relaţiei (1.1) rezultă:
d b1
d A1  (1.19)
cos α A1
d b2
d E2  (1.20)
cos α E 2
în care:
ε a  ε 2 
tgα A1  2  π  (1.21)
z1
  1 
tg E 2  2 a (1.22)
z2
Referitor la gradul de acoperire total  care caracterizează angrenajul cilindric cu

dinţi drepţi, facem precizarea că:
ε α  ε1  ε 2  ε a (1.23)
în care:
d 
1
 d 2b1 2
2
(1.24)
1  a1
2    m  cos  0
d 
1
 d 2b 2 2
2
(1.25)
2  a2
2    m  cos  0
sin  0
a  a w  (1.26)
  m  cos  0
unde aw este distanţa dintre axele roţilor.

Pentru asigurarea continuităţii angrenării este necesar ca   1,1 pentru angrenajele
precise aparţinând claselor 5, 6 şi 7.
Pornind de rezultatele obţinute mai sus, suntem în măsură să înregistrăm diametrele
începutului profilului evolventic; aceste mărimi depind de procedeul tehnologic folosit la
execuţia danturii.
Pentru cazul utilizării frezei melcate care, ca sculă, are profilul cremalierei
generatoare, relaţiile de calcul pentru diametrele începutului profilului evolventic sunt:
1  x1,2  
22
  
d l1, 2  d b1, 2  1   tgα 0  2    (1.27)
  z1, 2  cos α 0  sin α 0  

Pentru evitarea interferenţei danturii se pun condiţiile:
dA 1  dl 1 (1.28)
24
dE 2  dl 2 (1.29)
Ilustrarea celor prezentate mai sus, succint, fără demonstraţii, poate fi urmărită în
figura 1.21.a şi b. Linia punctată din figura1.21.b reprezintă curba după care se produce, prin
interferenţă, uzarea dintelui conducător.
Pentru evitarea interferenţei pot fi adoptate următoarele măsuri:
- construirea profilului dinţilor roţii mici (conducătoare) după traiectoria descrisă de
vârful dinţilor roţii mari (ca efect secundar nefavorabil fiind acela că scade rezistenţa la
încovoiere);
- modificarea profilului dinţilor roţii mari (conduse), pentru a nu se interfera cu
profilul dinţilor roţii conducătoare (procedeu scump);
- utilizarea unor scule cu unghiul o mărit (scule nestandardizate deci mai scumpe),
ceea ce ar conduce la efectul secundar al măririi forţelor din angrenaj, respectiv din lagăre;
- scurtarea capului dinţilor roţii mari (fapt care are ca efect micşorarea segmentului de
angrenare şi scăderea gradului de acoperire);
- realizarea dinţilor roţii conducătoare cu deplasare pozitivă de profil (procedeu uzual
şi ieftin) cu valoarea:
z min  z 
x nec  ; z  z min şi z min  17 (1.30)
z min
O1
rl1 K1
rA1
A
E
K2
rE2
r12
curbă după care se

produce uzarea dacă
există interferenţă
O2
Se remarcă faptul că fenomenul interferenţei se poate produce la angrenajele cu z1

foarte mic, număr ales astfel pentru creşterea raportului de transmitere, adică pentru obţinerea
unui ansamblu cu gabarit minim. La angrenarea fără interferenţă, capul dintelui roţii conduse
trebuie să înceapă angrenarea cu piciorul dintelui roţii conducătoare într-un punct situat pe
profilul evolventic al acestuia; în caz contrar, nu vor exista în angrenare curbe reciproc
înfăşurătoare, se va produce uzarea piciorului dintelui conducător şi eventual ruperea acestuia.
25
1.10 Unghiul de angrenare, distanţa dintre axe şi jocul la picior al

angrenajelor cu dantură deplasată
Cu ajutorul notaţiilor din figura1.22 poate determina arcul sx corespunzător grosimii

unui dinte la raza rx. Au fost făcute notaţiile: rv raza cercului de vârf; ra - raza cercului de cap;
r w - raza cercului de rostogolire; r – raza cercului de divizare şi rb - raza cercului de bază.
(coardă) gx sx cerc de vârf

sw sa cerc de cap
sd
oarecare
E
cerc de
F rostogolire
x
cerc de
G divizare
sb
cerc de
v bază
a
r
x rw rx ra
rb rv
o
inv v
inv x
Figura 1.22
Arcul EF este egal cu diferenţa dintre arcele EG şi FG; în acelaşi timp, arcul EF este
egal cu arcul sx / 2; se poate deci scrie succesiv:
sx
 rx  invα v  rx  invα x (1.31)
2
s d  2  r  invα v  invα 0  (1.32)
Cunoscând că: rx = rb / cosx , r = rb / coso şi rw = rb / cosw, rezultă:
cos α 0
rw  r  (1.33)
cos α w
cos α 0
rx  r  (1.34)
cos α x
Pentru fiecare dinte generat cu deplasare pozitivă, se vor reproduce pe cercul de

divizare arcele plinului, respectiv golului dintre dinţi cu valori inegale; astfel, arcul plinului
dintelui (“grosimea”) are expresia de calcul:
p0 π 
s d  s    2  x  m  tgα 0  m    2  x  tgα 0  (1.35)
2  2 
26
Având în vedere (1.32) şi punând condiţia sd+ = sd , rezultă:
π 
2  r  invα v  invα 0   m    2  x  tgα 0  (1.36)
2 
Cum r = m  z / 2, se obţine expresia:
1 π 
invα v     2  x  tgα 0   invα 0 (1.37)
z 2 
Cu această determinare, expresia generală pentru sx devine:
π  
  2  2  x  tgα 0  
s x  2  rx      invα  invα 
0 x (1.38)
 z 
 
în care, după ce se face se face substituţia 2  rx = 2  r  coso / cosx = m  z  coso / cosx,

obţinem relaţia generală pentru calculul arcului grosimii dintelui cu o deplasare oarecare de
profil. Relaţiile prezentate pentru deplasare pozitivă de profil sunt aplicabile şi în cazul
deplasării negative de profil dacă în loc de (+ x) se va înlocui (- x):
π  
  2  2  x  tgα 0  
   invα  invα 
 0 x
 z  (1.39)
 
s x  m  z  cos α 0 
cos α x
Pentru particularizare, cu rx = ra şi ra = r  cos o / cosa , din (1.39) va rezulta sa.

Pentru controlul fabricaţiei roţii este necesară cunoaşterea mărimii corzii gx:
sin invα v  invα x 

g x  2  rx  sin δ x  2  rb  (1.40)
cos α x
Fie două roţi dinţate generate de o aceeaşi cremalieră a cărei linie de referinţă este
deplasată pentru fiecare roată în parte faţă de cercul de divizare corespunzător. Cele două roţi
au acelaşi modul şi acelaşi unghi măsurat pe cercul de divizare corespunzător d = o; aceasta
înseamnă că unghiul de presiune este egal cu unghiul de referinţă. Montarea roţilor pentru
angrenare se face astfel încât grosimea dintelui măsurată ca arc pe cercul de rostogolire al
unei roţi să fie egală cu deschiderea golului măsurată ca arc de pe cercul de rostogolire al
celeilalte roţi, tangent la primul, adică sw1 = ew2 sau, sw2 = ew1. Cum paşii pe cercurile de
rostogolire sunt egali, iar unghiul de angrenare w este acelaşi la ambele roţi, se poate scrie
succesiv:
cos α 0 cos α 0
p w1  p w 2  p w  p 0   πm (1.41)
cos α w cos α w
27
π  
  2  2  x 1  tgα 0  
s w1  m  z1  cos α 0      invα  invα   1 (1.42)
0 w
 z1  cos α w
 
π  
  2  2  x 2  tgα 0  
ew2  m  z 2  cos α 0      invα  invα   1 (1.43)
0 w
 z2  cos α w
 
Egalând sw1 cu ew2, rezultă în final relaţia de calcul pentru suma deplasărilor de profil:
inv w  inv 0 
x 1  x 2  z 1  z 2   (1.44)
2  tg 0
Dacă suma (x1 + x2) este cunoscută, se poate calcula unghiul de angrenare w.
Se poate calcula mai departe distanţa dintre axele roţilor fără deplasare de profil
conjugate (ao), respectiv cu deplasare de profil conjugate (a) astfel:
z1  z 2 
a 0  r1  r2  m  (1.45)
2
z1  z 2  cos α 0
a  rw1  rw 2  m   (1.46)
2 cos α w
Jocul la picior c se determină pe baza reprentării din figura 1.23, astfel:
c  a  ra1  rf 2  sau c  a  ra 2  rf 1  (1.47)
Cu notaţiile deja utilizate se obţin apoi relaţiile:
 cos α 0 
c  a 0    1  c 0  m  x 1  x 2  (1.48)
 cos α w 
Dacă w = o şi x1 + x2 = 0, atunci c = co; dacă x1 + x2  0, jocul la picior scade. Pe de

altă parte, dacă c  0,1  m, angrenajul funcţionează fără riscul de a se bloca. În situaţia în care
c  0,1  m, angrenajul se poate bloca; situaţia poate fi evitată doar prin scurtarea
corespunzătoare a capetelor dinţilor. S-a mai făcut deja observaţia că nu este totdeauna
recomandată scurtarea dinţilor pentru că acasta conduce la scăderea gradului de acoperire.
1
c
2
Figura 1.23
28
1.11 Alunecarea flancurilor
În figura 1.24 segmentul K1K2 face parte din normala la flancurile dinţilor aflaţi în
contact în punctul oarecare Q şi în toate punctele succesive de angrenare aflate între A şi E.
ra1
rw1
O1 rf1
rb1 v Q1 v Q2
w
t
v tQ 2 v Q1
1
A C Q E
K1 K2
v nQ1  v nQ 2
v Q1  O1Q
v Q2  O 2Q
rb2
rf2 q
rw2 w
ra2
1 2
2
asin
O2
v Ct 1 + v 
t
Q1 max
v 
t
Q 2 max 
v Ct 2
Figura 1.24
Vitezele absolute ale punctului Q sunt: vQ1 = O1Q  1 şi vQ2 = O2Q  2. Pentru ca
angrenarea să fie corectă este necesar ca proiecţiile pe normală ale vitezelor să fie egale, adică
vQ1n = vQ2n. Dar componentele tangenţiale ale aceloraşi viteze nu sunt egale (vQ1t  vQ2t) astfel
încât apare alunecarea relativă a flancurilor. Componentele tangenţiale ale vitezelor sunt:
t
vQ 1  K 1Q  ω1  ρ1  ω1 (1.49)
t
vQ 2  K 2Q  ω2  ρ 2  ω2 (1.50)
În punctele K1 şi K2, componentele vitezelor tangenţiale au valori maxime, de o parte

şi de alta a polului angrenării. În polul angrenării, punctul C, vQ1t = vQ2t, ceea ce înseamnă că
29
alunecarea relativă este nulă. În toate celelalte puncte ale segmentului de angrenare, diferenţa
dintre componentele tangenţiale ale vitezelor vQ1 şi vQ2 conduce la viteza de alunecare va:
t t
va  vQ 1  v Q2 ; v a  ρ1  ω1  ρ 2  ω 2 (1.51)
Ştiind că 1 = K1C + CQ şi 2 = K2C – CQ şi că K1C  1 = K2C  2, rezulă expresia

finală pentru calculul vitezei de alunecare:
va =  q  (1 + 2) (1.52)
în care q = CQ. Semnul  arată că de o parte şi de alta a polului angrenării viteza de alunecare
are sensuri diferite. La capetele segmentului de angrenare la care viteza de alunecare are cele
mai mari valori, apare pericolul uzării prin gripaj. Forţele de frecare sunt îndreptate de la
cercul de rostogolire spre vârf, respectiv spre picior, de-o parte şi de alta a punctului C, la
dintele roţii conducătoare şi de la picior, respectiv de la vârf, de-o parte şi de alta a punctului
C, la dintele roţii conduse; în polul angrenării forţa de frecare îşi schimbă sensul pentru ambii
dinţi aflaţi în angrenare.
1.12 Modificarea danturii
Modificarea danturii constă în schimbarea geometriei acesteia în scopul măririi unor

performanţe funcţionale faţă de geometria standard obţinută cu linia de referinţă a cremalierei
generatoare (scula de danturat) tangentă la cercul de divizare.
Modalităţile de a modifica dantura sunt:
- schimbarea poziţiei liniei de referinţă a cremalierei generatoare faţă de cercul de
divizare prin deplasare spre centrul acestuia (deplasare negativă) sau în exteriorul acestuia
(deplasare pozitivă);
- scurtarea capetelor dinţilor;
- utilizarea unor scule nestandardizate caracterizate prin o  20, hoa*  1 şi/sau
co  0,25. Dacă o  20, rezultă dinţi elastici şi nivel redus al zgomotului angrenajului; dacă
o  20, creşte portanţa şi scade numărul de dinţi la care apare subtăierea. Creşterea lui o
are ca efect şi creşterea forţelor din angrenaj. Dacă dintele este scurtat, creşte rezistenţa
acestuia la încovoiere, dar scade gradul de acoperire.
a
ha
hf
f
dA
Figura 1.25.a Figura1.25.b Figura 1.26
- prelucrarea danturii în lungul acestora, operaţie numită flancare. Această prelucrare

are ca scop atenuarea şocurilor la intrarea în angrenare datorate abaterilor de pas şi
deformaţiilor dinţilor sub sarcină. În figura 1.25.a şi b sunt schematizate posibilele variante de
flancare a danturii, respectiv flancarea capului şi flancarea piciorului. Curbele de flancare
sunt, de obicei, evolventice de la vârf până la punctul de pe flanc corespunzător începerii
30
angrenării singulare, punctul D. Adâncimea de flancare este egală cu deformaţia dintelui sub
sarcină.
- bombarea dintelui (figura 1.26) are ca scop mărirea capacităţii de încărcare a danturii
prin eliminarea concentratorilor de tensiune care se formează la capetele dinţilor sub sarcină
ca urmare a erorilor de direcţie a dintelui, a celor de montaj sau a deformării arborilor.
1.13 Scopurile deplasării danturii. Limitele deplasării de profil
1. Realizarea unei roţi dinţate cu număr de dinţi z inferior numărului zmin , fără a se
produce fenomenul de subtăiere. Deplasarea necesară pentru realizarea acestui scop este dată
de relaţia:
z min  z
x min  (1.53)
z min
unde zmin = 17 dinţi.

2. Realizarea distanţei dintre axe impuse (standardizate), pentru care este necesară
execuţia roţilor care să îndeplinească condiţia:
invα w  invα 0 
x 1  x 2  z1  z 2   (1.54)
2  tgα 0
în care w se deduce din relaţia:
a 0  cos α 0
cos α w  (1.55)
a
Distanţa dintre axe a0 = m  (z1 + z2) / 2 este o distanţă de obicei nestandardizată, iar a
este o valoare indicată de STAS 6055 – 82.
3. Mărirea capacităţii portante a flancurilor prin deplasări pozitive ale profilului,
utilizându-se arce de evolventă mai îndepărtate de cercul de bază (figura 1.27) deci cu rază de
curbură mai mare.
În acest fel, solicitarea de contact se reduce. Deplasarea de profil pozitivă este însă
limitată de necesitatea unei anumite grosimi a vârfului dintelui:
a) sa min = 0,4  m, pentru dantura dreaptă, respectiv sa min = 0,4  mn, pentru dantura
înclinată, dacă dantura este realizată din oţeluri durificate;
b) sa min = 0,25  m, pentru dantura dreaptă, respectiv sa min = 0,25  mn, pentru dantura
înclinată, dacă dantura este realizată din oţeluri de îmbunătăţire.
Prin aceste măsuri se evită ruperea vârfurilor dinţilor. În unele cazuri, se poate accepta
o mai mare deplasare a profilului danturii, simultan cu scurtarea capetelor dinţilor, pentru ca
să poată fi respectate condiţiile de mai sus. Scurtarea capetelor dinţilor conduce la
obligativitatea verificării gradului de acoperire care scade prin deplasarea pozitivă a
profilului; gradul de acoperire trebuie să îndeplinescă condiţia  min = 1,1…1,3.
Nerespectarea acestei condiţii are ca efect creşterea segmentului de angrenare unipară BD.
Este evident faptul că, pe perioada angrenării unipare, forţa din angrenaj revine unei singure
perechi de dinţi.
4. Prin deplasări pozitive de profil se măreşte capacitatea portantă şi prin faptul că
acestea conduc la creşterea grosimii piciorului dintelui şi, implicit, la creşterea rezistenţei la
încovoiere.
31
5. Diminuarea pericolului de gripare a angrenajului, reducerea uzării flancurilor şi

creşterea randamentului se obţin, de asemenea, prin deplasări pozitive de profil. Se poate
demonstra că prin deplasarea pozitivă a profilului danturii vitezele relative de alunecare de la
capetele segmentului de angrenare scad. Deplasările pozitive de profil au ca urmare şi
scăderea jocului la picior c. Este necesar ca să fie îndeplinită totuşi condiţia c  0,1  m.
(sa)min
”
’
 ’>”
rb
Figura 1.27
6. Creşterea gradului de acoperire  se poate obţine prin deplasări negative de profil.

O astfel de realizare constructivă are însă şi efecte nedorite: scăderea grosimii piciorului
dintelui şi apariţia pericolului de rupere a acestuia şi creşterea tensiunilor hertziene de contact,
datorită faptului că din profilul evolventic se utilizează arce mai apropiate de cercul de bază
cu raze de curbură mai mici.
Trebuie făcută precizarea că deplasarea profilului este o operaţiune curentă, realizată
pe baza proiectării, prin care se obţine dantura. Deplasarea danturii nu este o operaţiune care
se face după danturare ci este chiar danturarea însăşi.
Limitele deplasării de profil sunt date de:
- evitarea subtăierii la generare;
- evitarea ascuţirii excesive a vârfului dintelui;
- evitarea scăderii gradului de acoperire sub limita admisă;
- evitarea apariţiei fenomenului de interferenţă în timpul angrenării;
- evitarea scăderii excesive a jocului la piciorul dintelui.
Recomandările general acceptate pentru suma deplasările de profil sunt:
a) pentru danturi cu viteze de alunecare relativă egalizate la ambele capete ale
segmentului de angrenare x1 + x2 = 0…0,6;
b) pentru danturi de mare portanţă x1 + x2 = 0,6…1,2;
c) pentru obţinerea unui grad de acoperire ridicat x1 + x2 = - 0,4…0.
d) în general, x1 + x2  1 şi x1  0. Această recomandare este cvasiobligatorie, având
în vedere că dintele pinionului trebuie să aibă o rezistenţă mecanică superioară
dintelui roţii conduse întru-cât are o frecvenţă de rotaţie mai mare, în cazul
reductoarelor de turaţie.
Repartizarea sumei (x1 + x2) pentru pinionul cu z1 dinţi (roata conducătoare) şi pentru
roata condusă (cu z2 dinţi) se face după diferite criterii.
32
În exemplul prezentat în figura 1.28 repartiţia sumei deplasărilor de profil se face după
criteriul capacităţii portante maxime.
x,
x1  x 2
2
2
x2 portanţa creşte
xm
x1
1  creşte
zm
z1 z2 z, ze
0 10 z1  z 2
2
-1
Figura 1.28
1.14 Angrenajul cilindric exterior cu dantură înclinată
Angrenajul provine dintr-un angrenaj hiperboloidal central (figura1.29), prin

simplificare; roţile dinţate sunt cilindrice şi au dantură înclinată. Înclinarea danturii w
(figura1.30) este aceeaşi pentru ambele roţi conjugate; axele roţilor sunt paralele. Spre
deosebire de angrenajul cilindric cu dantură dreaptă, roţile acestui angrenaj intră progresiv în
angrenare, ceea ce aduce după sine următoarele avantaje:
- în angrenare există simultan un număr mai mare de dinţi, angrenajul prezentând un
grad de acoperire mai mare;
w1
d w1
w1=w1=w
d w2
w2
- funcţionarea este mai silenţioasă, iar solicitarea dinamică a dinţilor mai redusă. Ca
urmare, angrenajele cu dantură înclinată sunt recomandate pentru turaţii mari;
- rigiditatea perechii de dinţi aflaţi simultan în angrenare are o mai mică variaţie de-a
lungul segmentului de angrenare, angrenajul având o comportare dinamică mai favorabilă;
33
- lungimea fâşiei de contact este mai mare faţă de dantura dreaptă, la aceeaşi lăţime de
roată, ceea ce conduce la tensiuni de încovoiere şi la tensiuni hertziene de contact mai mici
(figura 1.31).
l=B/cosw
w1
Figura 1.31
Prelucrarea danturii înclinate se face cu aceleaşi scule şi pe aceleaşi maşini ca şi

dantura dreaptă, prin simpla poziţionare a sculei faţă de semifabricat, fără costuri
suplimentare.
Dezavantajul danturii înclinate este acela că, în comparaţie cu dantura dreaptă, forţa
normală pe dinte are, pe lângă componentele tangenţială şi radială şi o componentă axială care
duce la solicitarea suplimentară a lagărelor pe care se sprijină arborii. Ca urmare unghiul w
este maxim 24; pentru un unghi w sub 8, avantajele danturii înclinate sunt neglijabile.
Elementele geometrice ale danturii înclinate sunt definite în planul normal pe dinte,
plan în care se regăsesc elementele cremalierei de referinţă. Profilul normal al cremalierei
generatoare face unghiul 0 (la dantura nedeplasată), unghi corespunzător cercului de
divizare, cu planul frontal t – t al roţii. În planul normal pe direcţia dintelui se reproduc
elementele standard ale cremalierei, inclusiv modulul normal mn. În planul normal n – n se
distinge pasul normal pn, iar în planul frontal – pasul frontal pt (figura1.32.a şi b).
Cu notaţiile din figura1.32 se deduc relaţiile:
pn
pt  (1.56)
cos β 0
mn
mt  (1.57)
cos β 0
pn p
h 0n  h 0 t   tgα 0 n  t  cos β 0  tgα 0n ; α 0 n  α 0  20 (1.58)
2 2
tgα 0n
tgα 0 t  (1.59)
cos β 0
o
n
hon on = 20º

pn
B
f f
t n t
pt B/tgo
pn/2
34
Se mai fac precizările:
h 0a  h *0a  m n ; h *0a  1 pentru x  0 (1.60)

h 0f  h *0f  m n ; h *0f  1,25 pentru x  0 (1.61)
h 0  h 0a  h 0f (1.62)
Prin secţionarea unei roţi dinţate reale cu un plan n – n, perpendicular pe direcţia

dinţilor, se obţine o elipsă cu dantură dreaptă în care se regăsesc elementele geometrice ale
cremalierei de referinţă (figura 1.33). Modulul danturii roţii eliptice este mn. Raza de curbură
a elipsei este . Considerând o roată dinţată cilindrică cu dinţi drepţi, echivalentă de rază , se
poate afla numărul de dinţi zech corespunzător acesteia, astfel:
b2 d z
ρ  ; ρ  mt  (1.63)
a 2  cos 2 β 0 2  cos 2 β 0
z ech
ρ  mn  (1.64)
2  cos 3 β 0
z
z ech  (1.65)
cos 3 β 0
Rezultă că numărul minim de dinţi la care nu se produce subtăierea este

zmin = 17  cos30. Această proprietate conduce la un alt avantaj important al roţilor dinţate cu
dantură înclinată, comparativ cu dantura dreaptă.
Roata dinţată echivalentă roţii cu dantură înclinată permite, prin elementele sale,
definite mai sus, ca întreg calculul de rezistenţă să se facă cu aceleaşi relaţii ca pentru dantura
dreaptă; la roata echivalentă vor fi adoptate pentru calculul de rezistenţă modulul normal,
elementele cremalierei de referinţă, numărul de dinţi zech şi deplasarea specifică de profil xn.
n
elipsă
cerc
d/2
o
 n
d 1
 b
2 cos  0
d
a
2
Figura 1.33
Relaţiile pe care le prezentăm mai jos caracterizează complet geometria şi

funcţionalitatea cinematică pentru angrenajele cilindrice cu dantură înclinată cu deplasare de
profil nulă, pozitivă sau negativă. Relaţiile sunt scrise pentru deplasare pozitivă de profil.
Pentru deplasare negativă de profil semnul (+) din faţa termenilor care îl conţin pe x se va
35
înlocui cu semnul (-) sau după caz, semnul (-) din faţa termenilor care îl conţin pe x se va
înlocui cu semnul (+). Pentru dantura înclinată nedeplasată x = 0. Pentru dantura dreaptă
0= 0. Ca urmare, formulele care urmează sunt valabile pentru toate tipurile de angrenaje
cilindrice.
Date de intrare pentru calculul angrenajului: z1 şi z2; mn (standardizat, după ce a
fost predimensionat din calculul la oboselă prin încovoiere la piciorul dintelui); 0; aw
(valoare impusă prin standardizare, după predimensionarea la solicitarea de oboseală
superficială de contact); h0a* =1; c0* = 0,25; 0 n = 20.
Mărimi calculate:
 Distanţa de referinţă dintre axe pentru angrenajul fără deplasare de profil:
z1  z 2 
a  mn  (1.66)
2  cos β 0
 Unghiul de presiune de referinţă în plan frontal:
tgα n
α t  arctg (1.67)
cos β 0
 Unghiul real de angrenare în plan frontal, cu respectarea distanţei impuse dintre axe
(aw), necesitând deplasarea danturii:
a  cos α t
α w t  arccos (1.68)
aw
 Numerele de dinţi ale roţilor echivalente:
z1,2
z n 1,2  (1.69)
cos 3 β 0
 Suma coeficienţilor deplasărilor de profil în plan normal:

x n1  x n 2  inv α w t  inv α t   z1  z 2
2  tgα n
(1.70)
 Coeficienţii minimi ai deplasărilor de profil în plan normal, pentru evitarea

subtăierii:
17  z n1  17  z n 2 
x n1min  şi x n 2 min  (1.71)
17 17
cu verificările:
xn 1  xn 1 min , respectiv xn 2 min  xn 2. (1.72)
 Diametrele cercurilor de divizare:
d1,2 = mt  z1,2 (1.73)

36
 Diametrele cercurilor de bază:
db 1,2 = d1,2  cost (1.74)
 Diametrele cercurilor de rostogolire:
cos α t
d w 1, 2  d1, 2  (1.75)
cos α w t
 Diametrele cercurilor de picior:
 z1, 2
d f 1, 2  m n    
 2  h *0 a  c*0  x n1, 2   (1.76)
 cos β 0 
 Diametrele cercurilor de cap:
 z1, 2
d a 1, 2  m n    
 2  h *0a  x n 1, 2   (1.77)
 cos β 0 
 Arcul dintelui pe cercul de divizare în plan normal şi în plan frontal:
sn 1,2 = mn  (0,5   + 2  xn 1,2  tgn) (1.78)

st 1,2 = sn 1,2 / cos0 (1.79)
 Unghiul de presiune al profilului pe cercurile de cap în plan frontal:
 cos α t 
α a t 1, 2  arccos d1, 2   (1.80)
 d a1, 2 
 
 Unghiul de înclinare a danturii pe cilindrii de cap:
 tgβ 0 
β a 1, 2  arctg d a 1, 2  (1.81)

 d1, 2 
 Arcul dintelui pe cercul de cap în plan normal şi în plan frontal:
π 
 2  2  x 1, 2  tg α n 
s a n1, 2  d a 1, 2    inv α t  inv α n  (1.82)
 z1, 2 
 
s a t 1, 2
s a n1, 2  (1.83)
cos β a 1, 2
 Pentru a nu se produce ruperea vârfurilor dinţilor este necesar ca:
s an1,2  s an min (1.84)
37
în care sa n min = 0,25  mn, pentru oţeluri de îmbunătăţire şi sa n min = 0,4  mn, pentru oţeluri
durificate.
 Verificarea gradului de acoperire:
   
ε α  d a21  d 2b1  d a2 2  d 2b 2  2  a w  sin α wt   2  π cos β 0
m  cos α
(1.85)
n t
sin β 0
εβ  B  (1.86)
π  mn
ε γ  ε α  εβ (1.87)
  1,1…1,3 (1.88)
 Lăţimea roţii conduse şi a roţii conducătoare:
B2 = d  d1 (1.89)
B1 = B2 + (5mm…30mm) (1.90)
 Diametrul începutului evolventic:
1
 
  1  x n1,2  
22

d l1, 2  d b1, 2  1   tgα t   2    (1.91)
 z  sin α  cos α 
   1, 2 t t  
 Diametrul începutului angrenării şi diametrul sfârşitului angrenării:
d b1 d b2
d A1  şi d E2  (1.92)
cos α A1 cos α E 2
ε a  ε 2 
în care: tgα A1  2  π  (1.93)
z1
ε a  ε1 
tgα E 2  2  π  (1.94)
z2
a w  sin α w t
εa  (1.95)
π  m t  cos α t
d 
1
2
a1  d 2b1 2
(1.96)
ε1 
2  π  m t  cos α t
 
1
d a2 2 2 2
 db2 (1.97)
ε2 
2  π  m t  cos α t
 Cu aceste precizări, verificarea interferenţei devine:
dA 1  dl 1 (1.98)
dE 2  dl 2 (1.99)
dl 1,2  0 (1.100)
38
 Verificarea jocului la picior:
d f 1 2   d a 21 
c1, 2  a w  (1.101)
2
c1,2  0,1  mn (1.102)
1.15 Angrenaje conice
Angrenajele conice servesc la transmiterea mişcării între doi arbori cu axe concurente.
Suprafeţele de rostogolire sunt două conuri cu vârful comun în punctul de intersecţie al axelor
roţilor. Cel mai frecvent angrenaj este cel ortogonal ( = 90), dar pot fi realizate şi variante
constructive diferite (figura 1.34). Dantura poate fi dreaptă sau curbă. Roţile cu dantură
dreaptă se execută mai uşor, dar pot fi utilizate numai până la viteze de maximum 5 m/s.
Dantura dreaptă a roţilor conice induce în angrenaj zgomote şi vibraţii; orice eroare de
execuţie sau de montaj a roţilor conice cu dantură dreaptă poate conduce la ruperea danturii,
dat fiind faptul că, în aceste cazuri, repartiţia încărcării nu este uniformă de-a lungul dintelui.
Dantura curbă se realizează pe maşini complicate constructiv; aceasta are însă
avantajul că prezintă o foarte mare capacitate portantă. Dantura curbă asigură un grad mare de
acoperire.
În figura 1.35 sunt prezentate variantele constructive: a) dantură dreaptă, b) dantură
curbă paloidă sau în evolventă - Klingelnberg, c) dantura curbă eloidă (hipocicloidă sau
epicicloidă) – Öerlikon şi d) dantura în arc de cerc – Gleason.
Calculul danturii curbe depinde de procedeul de execuţie care se desfăşoară sub
licenţă de firmă.
conuri de
rostogolire

1  
2
 = 90  > 90
axa instantanee  < 90
de rotaţie
Figura 1.34
Dantură dreaptă Dantură paloidă Dantură eloidă Dantură în

(în evolventă) (hipocicloidă arc de crec
sau epicicloidă) GLEASON
Figura 1.35
39
Angrenajele conice se realizează fără deplasare de profil sau sunt zero deplasate. În
ambele cazuri, conurile de rostogolire sunt şi conuri de divizare.
Geometria danturii conice drepte este definită prin elementele roţii plane de referinţă
STAS 6844 – 80. Negativul roţii plane de referinţă este roata plană generatoare care defineşte
geometria sculei. În figura 1.36 roata plană generatoare este materializată prin două scule
aşchietoare care au mişcare alternativă, simultan cu rostogolirea cinematică relativă.
conul de bază
(roată de prelucrat)
roată prelucrată
roată plană
generatoare
Figura 1.36
În procesul de generare a danturii conice are loc rostogolirea planului de divizare

(rostogolire) de referinţă al roţii plane generatoare pe conul de bază al roţii de executat, astfel
încât vârful conului rămâne în centrul roţii plane generatoare.
Deci, un punct oarecare al roţii plane generatoare (tăiş al sculei) va genera pe roata
conică flancurile dinţilor cu profil de evolventă sferică.
Realizarea unui angrenaj conic cu profilul danturii de tip evolventă sferică atrage după
sine avantajele oferite de angrenajele cilindrice evolventice.
Aceasta presupune însă realizarea profilului dinţilor roţii plane de referinţă şi a roţii
plane generatoare după o curbă cu punct de inflexiune în polul angrenării. Pentru simplificare,
se înlocuieşte roata plană generatoare cu două tăişuri drepte care, prin rostogolirea pe conul de
bază, va realiza tot o evolventă sferică; în acest caz, linia de angrenare este o octoidă.
Roţile dinţate conice octoide angrenează corect, dacă liniile lor de angrenare se vor
suprapune; acest lucru se realizează dacă conurile de divizare coincid cu cele de rostogolire.
Referitor la forma dinţilor sunt întâlnite cazurile (figura 1.37): a) dinţi cu înălţime
constantă cu joc constant la picior; b) dinţi cu înălţime decrescătoare şi joc la picior
descrescător şi c) dinţi cu înălţime decrescătoare şi joc la picior constant.
a) b) c)
Figura 1.37
Geometria angrenajului conic cu dantură dreaptă este prezentată în figura 1.38. Pe

lăţimea roţii, dantura se defineşte nu pe sfere, ci pe conuri frontale (interior – indice i, median
– indice m şi exterior – indice e) tangente la sferele respective.
Pe conul frontal exterior se reproduc elementele standardizate ale profilului de
referinţă ale roţii plane generatoare şi modulul standardizat.
40
Forţele care acţioneză asupra dintelui se calculează cu elementele geometrice de pe

conul median. Pe conul exterior, geometria dintelui este definită prin relaţiile:
h 0a  h *0an  m; h *0an  1 (1.103)

h 0f  h *0fn  m; h *0fn  1,25 (1.104)
h 0  h 0a  h 0f  2,25 (1.105)

1 con frontal
exterior
f1 a1 con frontal
2 1 median
R Rm2 Ri2 2 dm1 con frontal
f2 interior
a2 a2
f2
=
B df1
=
dm2 d1
h0a da1
h0 h0f
df2
d2
da2
Figura 1.38
Diametrele de divizare pe conurile frontale exterioare sunt:
d1,2 = m  z1,2 (1.106)
Diametrele de divizare pe conurile frontale mediane sunt:
dm1,2 = mm  z1,2 (1.107)
Cu notaţiile Rm = B / Rm şi R = B / R se deduc succesiv formulele care leagă

elementele geometrice de pe conul frontal exterior cu cele de pe conul frontal median:
dm = d – B  sin1 (1.108)
 B 
dm  d  1   R  (1.109)
 2 
41
De regulă, B / R = 1 / 3, astfel încât:
 1
d m  d  1   (1. 110)
 6
m
mm  5  (1.111)
6
Diametrele de cap şi de picior, generatoarele de divizare exterioară, mediană şi

interioară şi unghiul capului şi al piciorului se calculează cu formulele:
d a1, 2  d1, 2  2  h 0a  cos δ1, 2 (1.112)

d f 1, 2  d1, 2  2  h 0f  cos δ1, 2 (1.113)
d1, 2 d m1, 2
R 1, 2   sin δ1, 2 ; R 1  R 2  R ; R m1, 2   sin δ1, 2 (1.114)
2 2
R 1, 2  R 1, 2  B1, 2 ; B1  B 2  B (1.115)
h 0a
tgθ a1, 2  (1.116)
R 1, 2
h 0f
tgθ f 1, 2  (1.117)
R 1, 2
Raportul de transmitere al angrenajului poate fi exprimat în mai multe moduri, astfel:
n 1 d1 z 2 2  R 2  sin δ 2 sin δ 2
i1, 2      (1.118)
n 2 d 2 z1 2  R 1  sin δ 1 sin δ1
Pentru 1 + 2 = 90º:
1
i1, 2   tgδ 2 (1.119)
tgδ1
O R
R
1
2 OV
OV
OV rV1
rV2
OV
Figura 1.39
42
Deoarece studiul geometriei şi cinematicii angrenajului conic integrat pe o sferă este

dificil, Tredgold a introdus aproximaţia ca sfera să fie înlocuită cu suprafaţa conurilor
suplimentare tangente la sfera de rază R. Prin desfăşurarea acestor conuri suplimenntare se
obţin sectoare circulare plane pe periferia cărora dantura este dreaptă de egal modul cu al
roţilor conice. Roţile cilindrice cu dantură dreaptă având razele de divizare egale cu
generatoarele conurilor frontale suplimentare şi având modulul egal cu al roţilor conice se
numesc roţi de înlocuire.
Angrenajul înlocuitor cilindric cu dinţi drepţi, astfel obţinut este fictiv. Utilizarea
angrenajului înlocuitor este avantajoasă, pentru că permite folosirea relaţiilor pentru calculele
de rezistenţă ale angrenajului cilindric cu dinţi drepţi. Roţile de înlocuire (figura 1.39) au
razele şi numerele de dinţi:
r1, 2
rv1, 2  (1.120)
cos δ1, 2
z1, 2
z v1, 2  (1.121)
cos δ1, 2
1.16 Modurile şi cauzele distrugerii danturii
1.16.1 Ruperea statică
Fenomenul se produce la şocuri şi la suprasarcini, ca efect al blocării angrenajului din

cauze exterioare. Alte cauze care pot conduce la ruperea statică pot fi: neparalelismul axelor
roţilor, erori de execuţie la danturare (în special eroarea la direcţia dintelui) sau la execuţia
arborilor, erori de montaj etc.
Se consideră că, în general, ruperea statică se datorează erorilor de montaj, proiectării
inadecvate, execuţiei neconforme cu cerinţele sau montajul deficitar.
Ruperea statică a dinţilor poate fi fragilă, dacă roţile sunt confecţionate din oţeluri şi
alte aliaje dure (HB  3500 MPa) sau prin deformare plastică, dacă roţile sunt confecţionate
din aliaje de mică duritate. În figura 1.40 este prezentată ruperea colţului unui dinte al unei
roţi cu dantură înclinată; ruperea s-a produs datorită faptului că încărcarea dintelui nu s-a
produs uniform, pe toată lungimea acestuia. Ruperea statică poate fi evitată prin utilizarea
limitatoarelor de suprasarcină, prin proiectare, execuţie şi montaj corespunzătoare.
Linie de
contact teoretic
Linie reală
de contact
Fisură
Rupere de colţ
statică Dizlocare prin oboseală
(dacă dintele este drept)
Figura 1.40 Figura 1.41 Figura 1.42
Racordarea adecvată a piciorului dintelui conduce la îndepărtarea pericolului ruperii.
43
1.16.2 Ruperea prin oboseală
Ruperea prin oboseală apare la danturi cu flancuri durificate superficial (HRC  45).
Dintele este supus la oboseală printr-o solicitare pulsatorie. După un timp îndelungat de
solicitare, la baza dintelui (acolo unde tensiunea de încovoiere este maximă şi concentratorul
de tensiune este însăşi racordarea) apare o fisură superficială care se propagă ulterior în
profunzime. Cauza primară a fisurii este, pe fondul solicitării prin oboseală, o incluziune, o
zgârietură sau o particulă dură (figura 1.41). Rezistenţa la rupere prin oboseală la piciorul
dintelui se poate mări prin: realizarea danturii cu modul mare, deplasarea pozitivă de profil
(ambele soluţii conducând la creşterea grosimii piciorului dintelui), racordare maximă la
piciorul dintelui, reducerea înălţimii dintelui (ceea ce conduce la scăderea tensiunii de
încovoiere) şi lustruirea racordării de la piciorul dintelui (micşorarea concentratorului de
tensiune).
1.16.3 Distrugerea prin oboseală superficială de contact (pitting)
Distrugerea prin oboseală superficială de contact (“pittingul”) este principala cauză de

distrugere a angrenajelor, în special dacă roţile dinţate sunt confecţionate din materiale cu
duritate mică sau mijlocie (HB  4500 MPa). Distrugerea se manifestă prin apariţia pe
flancurile active a unor gropiţe (ciupituri), după cel puţin 104 cicluri de funcţionare, fapt care
determină creşterea nivelului de zgomot. Fenomenul fiind evolutiv, angrenajul va ieşi din uz
prin micşorarea, nesemnificativă procentual, a suprafeţei active a flancurilor. Ca aspect,
flancul distrus prin oboseală superficială de contact arată ca în figura 1. 42.
Alunecare
Ulei Rostogolire
Figura 1.43.a Figura 1.43.b Figura 1.44
Există numeroşi factori care conduc la apariţia pittingului. Este evident că flancul are
solicitări hertziene de contact (H) pe direcţia normalei care se produc după un ciclu pulsator.
Simultan, în stratul superficial al flancului dintelui, se manifestă, după acelaşi ciclu,
solicitarea tangenţială H care, împreună cu tensiunea H, conduce la apariţia microfisurilor în
substrat şi a celor superficiale. Sub acţiunea “de pană” a uleiului dintre flancuri, presat de
flancul conjugat, microfisurile superficiale se adâncesc (figura 1.43.a), se unesc şi se ajunge la
microdizlocări de material metalic. Procesul este favorizat de alunecarea flancurilor (într-un
sens şi în altul faţă de polul angrenării – figura 1.43.b).
Ciupiturile nu apar niciodată la vârful dintelui şi nici în prezenţa uleiurilor foarte
vâscoase. Fenomenul poate fi atenuat prin: durificarea şi lustruirea flancurilor, utilizarea
uleiurilor vâscoase, realizarea danturii cu deplasări pozitive de profil, creşterea preciziei de
execuţie, eliminarea tensiunilor interne şi creşterea gradului de acoperire, ceea ce conduce la
scăderea încărcării dintelui.
44
1.16.4 Griparea
Datorită încărcărilor foarte mari şi a vitezelor de alunecare ridicate se diminuează

vâscozitatea uleiului care este, ulterior, expulzat; se trece de la regimul elastohidrodinamic
(EHD) la regimul EHD parţial apoi la regimurile de frecare: mixt, la limită şi tehnic uscat.
Contactul metalic al flancurilor este direct. Chiar dacă lubrifiantul este aditivat cu aditivi de
extremă presiune (EP), ungerea devine complet ineficientă.
Giparea termică apare la transmisii de mare turaţie. După expulzarea uleiului dintre
flancuri se produc microsuduri ale acestora care, forfecându-se, conduc la dizlocări de
material şi la zgârieturi; la început aceste deteriorări se produc doar pe distanţe atomice dar,
ulterior, fenomenul se extinde pe zone mai largi.
Flancul se brăzdează (figura 1.44); faza finală este aceea a blocării angrenajului. Este
posibilă şi producerea gripării atermice, la temperaturi joase, care nu conduce însă la
modificări ale structurii materialului în stratul superficial al flancurilor.
Iniţial se produce gripajul de rodaj, pe vârfurile asperităţilor; fenomenul dispare însă
după netezirea acestora. Urmează apoi gripajul progresiv descris anterior, în cadrul căruia
flancurile capătă un aspect poros, cu denivelări de până la 3 m.
Un aspect intermediar, înşelător, este acela al lustruirii flancurilor, după încheierea
rodajului. Utilizatorul poate avea, în acest stadiu, impresia că angrenajul funcţionează normal.
Gripajul se poate limita şi uneori de poate evita prin utilizarea unui cuplu de materiale
cu duritate diferită; astfel, la angrenajele melcate, se folosesc frecvent cupluri de materiale
antifricţiune de tip oţel durificat şi rectificat / bronz.
Alte măsuri recomandate pentru evitarea gripajului: durificarea şi rectificarea
flancurilor danturilor din oţel, execuţie precisă, utilizarea danturii cu modul mic (ceea ce
conduce la scăderea vitezelor de alunecare), flancarea danturii şi aditivarea uleiurilor cu
aditivi de extremă presiune (EP).
1.16.5 Uzarea abrazivă
Fenomenul apare la angrenaje care funcţionează în mediu deschis (fără a fi protejat de

carcasă) dar şi la angrenaje închise, în perioada rodajului. În primul caz, pariculele dure de
praf zgârie flancurile, neexistând posibilitatea de a le proteja.
Singurul mod de a evita distrugerea angrenajului este supradimensionarea acestuia.
În cel de-al doilea caz este vorba de dizlocarea naturală a vârfurilor asperităţilor care,
căzând în baia de ulei se autocălesc; ajungând, cu ajutorul uleiului care le vehiculează, din
nou între flancuri produc zgârierea acestora.
Ca urmare a fenomenului se impune schimbarea uleiului puternic aditivat cu care s-a
făcut rodajul, spălarea angrenajului şi a carcasei acestuia după care se introduce, pentru
ungere în exploatarea de lungă durată, un ulei mai puţin aditivat.
Se poate ajunge la uzarea abrazivă şi în cazul utilizării unor etanşări neperformante.
1.17 Materiale. Tratamente termochimice. Elemente de tehnologie
Condiţiile puse materialelor pentru roţile dinţate sunt: rezistenţă ridicată la solicitarea
prin oboseală supeficială de contact, rezistenţă la oboseală prin încovoiere, proprietăţi de
antigripare şi prelucrabilitate cu costuri minime.
Desigur, materialele trebuie să fie şi relativ ieftine.
Uzual sunt folosite oţelurile aliate (40C10, 41MoC11, 50VC11, 34MoCN15,
20MoN35), oţelurile carbon de calitate (OLC15, OLC 45, OLC 60), oţelurile carbon (OL 50,
OL 60), fontele (Fgn 700-2, Fmp 600-2), bronzul fosforos, alamele, textolitul, poliamidele ş.a.
45
Oţelurile folosite la fabricarea roţilor dinţate pot fi de îmbunătăţire - cu duritatea

flancurilor HB  3500 MPa. După tratamentul termic de îmbunătăţire urmează strunjirea roţii
apoi danturarea şi, uneori, rectificarea.
Oţelurile durificate supeficial, mai des folosite, trec prin fazele tehnologice: tratament
termic de îmbunătăţire, strunjire, danturare, durificare (cementare + călire, iononitrurare sau
călire prin curenţi de înaltă frecvenţă), rectificare şi, uneori, lepuire. Duritatea flancurilor
atinge HB  3500 MPa. Portanţa maximă se obţine prin tratamentul termochimic de
cementare şi de călire; în acest caz însă, deformaţiile flancurilor sunt importante, astfel încât
este necesară rectificarea acestora.
Prin cementare şi călire se măreşte rezistenţa flancurilor, faţă de dantura din material
de îmbunătăţire, cu 250% - 300% şi cu 150% în ceea ce priveşte rezistenţa la încovoiere.
Roţile de mari dimensiuni sunt supuse tratamentului de îmbunătăţire, după care se durifică
superficial prin curenţi de înaltă frecvenţă.
Danturarea se poate face prin:
a) turnare, sinterizare, rulare sau matriţare - cazuri în care productivitatea este ridicată
dar precizia dimensională este scăzută;
b) frezare, prin metoda rulării, adică prin angrenarea forţată a sculei (freza melc
numită şi freza modul) cu semifabricatul;
c) frezarea cu freză disc profilată sau cu freză deget profilată, pas cu pas;
productivitatea şi precizia sunt scăzute;
d) mortezarea cu roata sculă sau cu cuţit pieptene; prima metodă este unica de altfel
prin care se pot obţine roţi dinţate cu dantură interioară.
Precizia roţilor dinţate este dependentă de:
a) treapta de precizie (între 5 şi 12) care se alege în funcţie de turaţie şi de tehnologia
adoptată;
b) jocul dintre flancuri (exemple de ajustaje: A, B – cel mai folosit pentru că asigură
jocul normal dintre flancuri chiar în condiţii de regim termic ridicat, evitându-se
blocarea angrenajului, C, D, E şi H) care se alege în funcţie de destinaţia
angrenajului, de viteza periferică şi de temperatura de exploatare;
c) rugozitatea flancurilor.
Standardele care se referă la precizia danturii sunt: 6273-81, 7395-80, 6460-81 şi
6461-81.
1.18 Forţele nominale în angrenaje
1.18.1 Angrenaje cilindrice cu dantură dreaptă
Unica forţă care apare ca urmare a transmiterii momentului de torsiune Mt 1,2 este forţa
normală Fn 1,2.
Componentele acesteia (figura 1.45) sunt:
- forţa tangenţială Ft 1,2:
M t1, 2
Fr1, 2  2  (1.122)
d w1, 2
- forţa radială Fr 1,2:
Fr1, 2  Ft1, 2  tgα w (1.123)
46
Dacă dantura este nedeplasată, dw 1,2 devine d1,2 iar tgw devine tg0. Evident, din
relaţiile de mai sus, se poate exprima încărcarea totală Fn 1,2:
Ft1, 2 Ft1, 2
Fn1, 2  , respectiv Fn1, 2  (1.124)
cos α w cos α 0
Mt1
rw1
(r1)
Fn w
Fr
(0)
Ft
T T
C
rw2
(r2)
Mt2
Figura 1.45
1.18.2 Angrenaje cilindrice cu dantură înclinată
Pe baza datelor din figura 1.46 se pot deduce expresiile componentelor: tangenţială
Ft1,2, radială Fr1,2 şi axială Fa1,2 - aceasta conducând la încărcarea suplimentară a lagărelor,
respectiv a forţei normale Fn1,2:
M t1, 2
Ft1, 2  2  (1.125)
d w1, 2
tgα 0 n
Fr1, 2  Ft1, 2   Ft1, 2  tgα t , în care α 0n  α 0  20 (1.126)
cos β 0
Fa1, 2  Ft1, 2  tgβ 0 (1.127)
Ft1, 2
Fn1, 2   cos α 0 n (1.128)
cos β 0
Pentru dantura nedeplasată, dw 1,2 devine d1,2 şi 0 n  .
47
Pentru limitarea componentei axiale Fa1,2, unghiul 0 se limitează superior la 10,

pentru oţeluri durificate, respectiv la 24, pentru oţeluri de îmbunătăţire.
Fr
d
0
Ft Fte
0
Fn
Fa Fte
re
Figura 1.46
1.18.3 Angrenaje conice cu dantură dreaptă
Pe baza datelor din figura 1.47 se pot deduce componentele forţei normale Fn 1,2 şi
aceasta însăşi:
M t1, 2
Ft1, 2  2  (1.129)
d m1, 2
Fr1  Fa 2  Ft1, 2  tgα 0  cos δ1 (1.130)
Fa1  Fr 2  Ft1, 2  tgα 0  sin δ1 (1.131)
Ft1, 2
Fn1, 2  (1.132)
cos α 0
1.19 Forţele dinamice exterioare
Suprasarcinile exterioare sistematice sau aleatoare datorate neconcordanţei dintre

caracteristica funcţională a maşinii de lucru (conduse) cu cea a maşini motoare sunt luate în
considerare prin factorul sarcinii dinamice exterioare KA.
Factorul sarcinii dinamice exterioare amplifică efectul forţelor nominale prezentate în
paragrafele de mai sus.
Câteva exemple sunt prezentate în Tabelul 1.2.
48
Tabelul 1.2
Caracteristica maşinii conduse
Caracteristica Şoc moderat
Şoc puternic
maşinii Uniformă (transportor cu bandă
(presă mecanică,
motoare (agitator de lichid, cu sarcină variată
concasor, compresor
ventilator centrifugal) moderat, malaxor,
cu un cilindru)
maşină-unealtă)
Uniformă (motor
1 1,25  1,75
electric, turbină)
Şoc moderat (motor
cu ardere inernă cu 1,25 1,5 2
4  6 cilindrii)
Şoc puternic (motor
cu ardere inernă cu 1,5 1,75  2,25
1  3 cilindrii)
Fr1 F
1
2
Fr2 Fa1
Ft Fn
F
on
F
Fa2 Ft
Figura 1. 47
1.20 Forţele de frecare
Pentru calculul de verificare la gripare, pentru angrenaje deosebit de importante, se iau

în considerare şi forţele de frecare, deşi mărimea acestora este redusă. Este cunoscut faptul că,
în timpul angrenării, între flancurile conjugate există simultan şi mişcare de rostogolire şi
mişcare de alunecare. Frecarea de alunecare depinde de încărcarea normală care se modifică
în timpul angrenării. Alunecarea are sensuri diferite pe capul, respectiv pe piciorul dintelui;
forţa de frecare se modifică în timpul angrenării aşa cum este sugerat în figura 1.48.
49
Pentru a putea fi reprezentate, forţele de frecare apar ca normale la flanc; în realitate,

acestea sunt, evident, tangente la flancul dintelui.
0,5Fn
Fn
Fn 0,5Fn
Figura 1.48
Puterea pierdută prin frecarea de alunecare a flancurilor într-un punct oarecare X poate
fi exprimată cu aproximaţie:
Pf  Ff  v a  μ  Fn  CX  ω1  ω 2  (1.133)
Cum CX 
CE  CA   ε α  p b , rezultă:
mediu 2 4
ω1  ω 2 
Pf  μ  Fn  ε α  p b  (1.134)
4
Momentul de frecare la roata motoare este:
 ω2 
1  
Pf  ω1  (1.135)
M f1   μ  Fn  ε α  p b 
ω1 4
Notând cu A = Mf 1 / Mt 1 pierderea de putere specifică şi având: Mt 1 = Ft 1  d1 / 2, d1

= m  z1 , pb  z1 =   db 1 , db 1 = d1  cos0n , se obţine:
π 1 1 
ΨA   μ  ε α     (1.136)
2  z1 z 2 
Pe această bază, se poate exprima, succesiv, randamentul angrenajului:
η  1  ΨA (1.137)
π 1 1 
η  1  μ  ε α     (1.138)
2  z1 z 2 
50
Au fost determinaţi experimental coeficienţii medii de frecare (), după cum este
prezentat în Tabelul 1.3
Tabelul 1.3
Tipul angrenajului Coeficientul mediu de frecare
Angrenaje uzuale din oţeluri de îmbunătăţire 0,08…0,10
Angrenaje din oţeluri durificate cu dantură rectificată 0,04…0,07
unse cu uleiuri aditivate
Angrenaje care funcţionează în medii deschise 0,12…0,16
1.21 Repartiţia neuniformă a încărcării pe lungimea dinţilor
Repartiţie uniformă a sarcinii pe lungimea danturii există doar în cazul prelucrării

ideale a roţilor dinţate, arborilor şi carcaselor. Se presupune că, în acelaşi scop, piesele
componente ale ansamblului sunt infinit rigide.
În cazurile reale, se înregistrează repartiţii neuniforme a încărcării pe lungimea dinţilor
din cauza erorilor de execuţie a danturii (îndeosebi eroarea de direcţie), erorilor de execuţie a
carcasei (îndeosebi eroarea de coaxialitate la alezajele prevăzute pentru lagărele arborilor
purtători de roţi dinţate) şi erorilor de execuţie a arborilor. Pe de altă parte, carcasa, arborii,
roţile dinţate şi dantura însăşi se deformează elastic, sub sarcină. Este importantă şi poziţia
roţilor dinţate în raport cu lagărele.
În figura 1.49.a sunt reprezentate două roţi dinţate cu axe neparalele. Pentru acest
montaj, în figura 1.49.b apar într-o vedere de sus, doi dinţi fără încărcare. Sub sarcină,
distribuţia neuniformă este mai mult sau mai puţin diferită de cea preconizată (figura 1.49.c).
Erorile enumerate mai sus se cumulează sintetic în indicatorul numit pata de contact.
Pata ideală de contact, corespunzătoare sarcinii specifice uniform distribuite wmed = Fn/B = ct.
este reprezentată în figura 1.50.a. În figura 1.50.b se înregistrează o încărcare neuniformă, cu
vârful de sarcină specifică wmax  wmed.
Distribuţie reală de sarcină
Distribuţie
Z2 Fn medie de sarcină
Z1
Fn
B
Arbori purtători Dinţi conjugaţi
necoplanari fără încărcare Dinţi conjugaţi
sub sarcină
Raportul dintre sarcina specifică maximă wmax şi sarcina specifică medie wmed
defineşte factorul de repartiţie longitudinală a sarcinii KF , pentru calculul de rezistenţă la
încovoiere la piciorul dintelui, respectiv KH , pentru calculul de rezistenţă la solicitarea de
contact.
51
wmax
wm
Pată ideală de contact Pată reală de contact

Figura 1.50 a Figura 1.50 b
Generic:
w max
KF sau H β  1 (1.139)
w med
Pentru exemplificare, prezentăm în figura 1.51 funcţia KH  = f(d), pentru un oţel cu

duritatea HB  3500 MPa. Dreapta 1 corespunde unei roţi în consolă executată în treaptele
inferioare de precizie 9-10; dreapta 2 – roată în consolă, treptele de precizie 7-8 sau roată
montată asimetric faţă de lagăre, treptele de precizie 9-10; dreapta 3 – roată în consolă,
treptele de precizie 5-6, roată montată asimetric faţă de lagăre, treptele de precizie 7-8 sau
roată montată simetric faţă de lagăre, treptele de precizie 5-6; dreapta 4 - roată montată
asimetric faţă de lagăre, treptele de precizie 5-6 sau roată montată simetric faţă de lagăre,
treptele de precizie 7-8; dreapta 5 - roată montată simetric faţă de lagăre, treptele de precizie
5-6. Variabila d reprezintă raportul dintre lăţimea roţii B şi diametrul de divizare al
pinionului d1.
KH 1
HB  3500 MPa 2
3
1,5
4
5
B
1 d 
0 0,5 1 d1
Figura 1.51
La angrenaje cu roţi din materiale cu HB  3500 MPa, datorită rodării, se va lua


KH = (1 + KH1) / 2 unde KH1 corespunde roţii din materialul cel mai dur al perechii de dinţi
conjugaţi.
Stabilirea factorului de distribuţie longitudinală a sarcinii nominale se face în funcţie
de: duritatea flancurilor (în funcţie de care este sau nu este posibilă corectarea erorilor de
execuţie prin rodaj), lungimea dinţilor (prin raportul d), treapta de precizie şi poziţia roţii în
52
raport cu lagărele. Se recomandă ca d maxim  1, pentru dantura durificată şi d maxim  2,

pentru dantura cu păsuire selectivă pentru materiale de îmbunătăţire. În general, d se alege în
funcţie de treapta de precizie şi de poziţia roţii pe arbore. De exemplu, pentru treptele 7 şi 8
de precizie, valorile recomandate pentru d sunt prezentate în Tabelul 1.4.
Tabelul 1.4
Duritatea Poziţia roţii faţă de lagăre d
Pinion rezemat simetric 1,0…1,3

HB  3500 MPa Pinion rezemat asimetric 0,7…0,9
Pinion în consolă 0,5…0,6
Pinion rezemat simetric 0,5
HB  3500 MPa Pinion rezemat asimetric 0,4
Pinion în consolă 0,3
Pentru dantura roţilor conice se recomandă valorile B / R  1 / 5, în cazul în care nu se

face bombarea danturii, respectiv B / R  1 / 3, pentru dantură la care se realizează bombarea.
Bombarea este o prelucrare suplimentară a danturii (figura1.52) realizată pentru a se
elimina concentratorul de tensiune care este însăşi muchia dintelui. De obicei, simultan cu
bombarea se realizează şi flancarea danturii.
b
cb
Figura 1.52
1.22 Repartiţia frontală a încărcării nominale
La angrenajele precise cu dantură dreaptă, când vârful dintelui începe angrenarea, sunt
cel puţin două perechi de dinţi aflate simultan în angrenare (angrenare unipară), ceea ce
înseamnă că sarcina pe dinte este, în acel moment Fn / 2. Evoluţia încărcării dintelui este
sugerată de figura 1.53. Această distribuţie este influenţată de erorile de execuţie, îndeosebi
de abaterea pasului de bază. Ca urmare, sarcina nominală Fn trebuie corectată cu factorul de
repartiţie frontală K în punctul de intrare A şi în punctul de ieşire din angrenare E, astfel:
FnA = FnE = K  Fn (1.140)
Factorul K depinde de şi de calitatea materialelor roţilor dinţate şi de gradul de

acoperire, îndeosebi la dantura înclinată. Este evident că, între punctele B şi D, K = 1. La
angrenaje precise, la intrarea şi la ieşirea din angrenare K = 0,5; la angrenaje imprecise se
adoptă, acoperitor, K = 1.
53
1.23 Angrenajul – sistem dinamic. Forţele dinamice interioare
Sistemul dinamic al perechii de dinţi (figura1.54) are drept surse de excitaţie

următoarele: erorile de execuţie, erorile de montaj, deformaţiile dinţilor sub sarcină, variaţia
rigidităţii perechii de dinţi în timpul angrenării şi jocul dintre flancuri. Funcţia c(t) sugerează
variaţia rigidităţii perechii de dinţi în procesul angrenării, j reprezintă jocul dintre flancurile
conjugate, f(t) reprezintă erorile de profil, iar K sugerează efectul amortizării date de pelicula
de lubrifiant.
c(t)
E j
D f(t)
C Fn K
Fn
B
A 0,5Fn
Variaţia rigidităţii dinţilor în timpul angrenării, amplificată de existenţa surselor de

excitaţie, conduce la vibraţia dinţilor şi la zgomot. Se defineşte rigiditatea unui dinte – cz, ca
fiind rapotrul dintre încărcarea specifică Fn / B şi săgeata înregistrată sub sarcină – f:
Fn
(1.141)
cz  B
f
Pentru o pereche de dinţi rigiditatea echivalentă este:
1 1 1
  (1.142)
c z c z1 c z 2
În figura 1.55.a este reprezentată variaţia rigidităţii în timpul angrenării pentru dintele
1 al roţii motoare; în figura 1. 55.b apare, în plus, atât variaţia rigidităţii în timpul angrenării
pentru dintele 2 al roţii conduse cât şi variaţia perechii de dinţi 1-2 cu numărul n. Însumând
variaţiile rigidităţilor perechilor de dinţi n-1, n şi n + 1 (figura 1.55.c) pe toată lungimea
segmentului de angrenare AE, se obţine o funcţie care, singură, poate conduce la o
comportare puternic dinamică a perechilor de dinţi aflaţi în angrenare. Dacă la aceasta se
adaugă şi variaţia încărcării normale (figura 1.56.a) ce revine danturii pe segmentul de
angrenare AE, obţinem un tablou dinamic impresionant. Este adevărat că, ţinând cont de
efectul dat de amortizarea lubrifiantului, funcţia prezentată în figura 1.55.c se modifică,
favorabil (figura 1.55.d). Datorită deformării diferite a dinţilor conjugaţi sub sarcină, roata 1
se roteşte cu un arc mai mare decât cel teoretic, ceea ce face ca perechea următoare de dinţi să
nu intre în angrenare pe traiectoriile şi la timpii preconizaţi.
54
cz1 cz2 cz n, n-1 cz n, n+1

cz1 cz real
cz cz n
A B C D E A B C D E A B C D E A B C D E
Variaţia rigidităţii Variaţia rigidităţii Variaţia rigidităţii Variaţia rigidităţii
unui dinte unei perechi de dinţi perechilor succesive ţinând cont de
de dinţi amortizarea uleiului
Figura 1.55.a Figura 1.55.b Figura 1.55.c Figura 1.55.d
Din acest motiv rezultă şocuri care pot fi atenuate prin flancarea danturii adică prin
prelucrarea suplimentară a capului dintelui pinionului cu cota a, pe înălţimea ha sau/şi prin
prelucrarea suplimentară a piciorului dintelui roţii conduse cu cota f (figura 1.25.a şi b).
În figura 1.56.b este reprezentată săgeata unui dinte al perechii n, iar în figura 1.56.c
variaţia rigidităţii perechilor de dinţi care participă la angrenare pe segmentul AE.
În figura 1.56, cu linie continuă sunt reprezentate funcţiile pentru dantură neflancată
iar cu linie întreruptă – aceleaşi funcţii, pentru dantura flancată. Avantajul adus de flancare
este deosebit pentru ameliorarea dinamicii angrenării.
a)
b) a) variaţia încărcării pe dinte

b) variaţia săgeţii dintelui
c) variaţia rigidităţii danturii
dantură neflancată
dantură flancată
c)
Figura 1.56
Se defineşte factorul dinamic interior:
Mt dinamic
Kv 1 (1.143)
Mt no min al
care depinde de treapta de precizie, de direcţia dinţilor şi de viteza periferică v.
55
Spre exemplificare, în figura 1.57.a este reprezentată funcţia KV = f(v), în care v este
viteza periferică a roţii; dependenţa de turaţie (figura 1.57.b) scoate în evidenţă importanţa
flancării danturii.
KV KV
dinţi drepţi, 9-10, drepţi
treapta 11-12 11-12, înclinaţi dinţi neflancaţi,
7-8, drepţi cu erori de execuţie
2 9-10, înclinaţi dinţi neflancaţi,
5-6, drepţi fără erori de execuţie
7-8, înclinaţi
1 dantură înclinată, dinţi flancaţi,
treapta 5-6 fără erori
v n
0,85ncr ncr 1½ncr
Figura 1.57 a Figura 1.57 b
1.24 Calculul solicitării la piciorul dintelui
Calculul se efectuează pentru dintele roţii conducătoare (pinion) la care frecvenţa

solicitării este mai mare. Dintele este considerat ca o grindă încastrată în discul roţii. Se
consideră că forţa normală care acţionează asupra dintelui este aceea de la ieşirea din
angrenare, corespunzătoare punctului E (figura1.58):
FnECalcul  FnEC  Fn C  Fn  K A  K α  K V  K F β (1.144)
Secţiunea periculoasă se consideră la baza dintelui (a cărui lungime este B) care se

defineşte geometric prin trasarea a două tangente la razele de racordare înclinate cu 30 faţă
de verticală. În punctul E acţionează forţe care conduc la solicitarea principală de încovoiere
şi la solicitările de compresiune şi de forfecare. Se demonstrează că efectul forfecării este
compensat parţial prin solicitarea de compresiune, astfel încât se va lua în considerare doar
solicitarea de încovoiere. Tensiunea de încovoiere poate fi exprimată prin:
σF 
FE
tC  hF 
 S 2F  (1.145)
B 
 6 

 cos α E  hF
σ F  FtCC    
2
 cos α 0  B  SF (1.146)
6
Exponentul „C” se referă la faptul că forţa acţionează în punctul C. Notând cu YF

factorul de formă dat de expresia:
h  cos α E
YF  6   F  
 m   SF  2 (1.147)
   cos α 0
m
56
şi având Ft C = Ft 1,2 se obţine relaţia de verificare la solicitarea de încovoiere de la piciorul

dintelui unei roţi dinţate cu dinţi drepţi, astfel:
Ft 1, 2  K A  K α  K V  K F β  YF
σF   σ F p1, 2 (1.148)
Bm
în care F p este rezistenţa admisibilă pentru solicitarea de încovoiere la oboseală la piciorul

dintelui:
σ F lim  K F N  YF x  YS
σFp  (1.149)
sF
F lim este rezistenţa limită pentru solicitarea la oboseală prin încovoiere la piciorul
dintelui, aceasta reprezintă valoarea maximă a tensiunii de încovoiere pentru un ciclu pulsator
pe care dintele o poate suporta 107 cicluri de funcţionare fără a se produce ruperea; YS este
coeficientul concentratorului de tensiune de la baza dintelui, dependent de mărimea razei de
racordare  şi de gradul de lustruire a racordării de la piciorul dintelui (figura 1.59).
FrCE Fn C
E
0 Ft CE
Ft CC
FrCC 30 30 hF
Fn C
SF
Figura 1.58
– F
Pentru /mn = 0,25 coeficientul YS este egal cu 1. S-a notat cu KF N factorul numărului
indicele“c”=calcul
de cicluri. Pentru un număr de cicluri de încărcare N  10 + 7 , KF n = 1. Pentru N  (103 …107)
cicluri de încărcare, factorul numărului de cicluri devine KF n = (107 / Nred)1/ 9 (figura 1.60).
YS 
KFNF lim
1,1
F lim
1
0,9 N
/mn
0 0,1 0,2 0,3
Nred 107
57
Factorul dimensional YF x ţine seama de reducerea rezistenţei dintelui, în condiţii de

solicitare variabilă, pe măsura creşterii modulului. YF x = 1, pentru m  5 mm; YF x  1, pentru
m  5 mm. Cu sF a fost notat factorul de siguranţă a cărui valoare minimă este 1,5.
Pentru dimensionare se pleacă de la relaţia (1.148), obţinându-se valoarea preliminară
a modului pentru dantura dreaptă:
K A  K α  K V  K F β  YF
m  M t 1  i1,2  1 
 σ F lim  (1.150)
Ψa  a 2     YS  K F N  YF x

s
 F 
în care a este raportul (B / a), a fiind distanţa dintre axele roţilor dinţate.
Pentru dantura înclinată relaţiile de verificare, respectiv de dimensionare sunt:
Ft 1,2  K A  K α  K V  K F β  YF
σF   σ F p 1,2 (1.151)
B  mn
K A  K α  K V  K F β  YF  Yβ
m n  M t1  i1, 2  1 
 σ F lim  (1.152)
Ψa  a 2     YS  K F N  YF x

 sF 
Faţă de dantura dreaptă apare factorul unghiului de înclinare Y = 1 - 0 / 120,

pentru 0  0  24 şi Y = 0,8, pentru 0  24. În relaţiile (1.151) şi (1.152), factorii KV şi
YF se determină pentru dantura echivalentă.
Pentru dantura dreaptă a roţilor conice relaţiile de verificare, respectiv de
dimensionare sunt:
Ft 1, 2  K A  K α  K V  K F β  YF
σF   σ F p1, 2 (1.153)
B  mm
M t 1  K A  K α  K V  K F β  YF  sin δ1 (1.154)
mm  4 
 σ F lim 
ΨRm  d 2m1     YS  K F n  YF x

s
 F 
1.25 Calculul la oboseală de contact a flancurilor
Oboseala superficială de contact a flancurilor poate fi modelată prin determinarea

tensiunii hertziene, utilizând ipotezele: flancurile dinţilor sunt asemenea a doi cilindrii de raze
1 şi 2 – egale cu razele de curbură ale flancurilor în punctul de contact, cilindrii sunt din
materiale omogene şi izotrope, fiind caracterizaţi prin modulele de elasticitate longitudinală
E1 şi E2 şi prin coeficienţii Poisson 1 = 2 = 0,3.
Se consideră că între flancuri nu există lubrifiant.
Schema de încărcare prezentată în figura 1.61 are drept corespondent modelul din
figura 1.62.
Dinţii aflaţi în angrenare în punctul de rostogolire C sunt asimilaţi cu doi cilindrii cu
razele de curbură ale evolventelor în contact.
Pornind de la expresia tensiunii hertziene de contact:
58
1
 Fn C  E  2
σH   0,175   (1.155)
B  ρ 
 
în care modulul de elasticitate echivalent E este definit prin expresia: 2 / E = 1 / E1 + 1 / E2,

iar raza de curbură echivalentă este dată de formula 1 /  = 1 / 1 + 1 / 2.
O1

rw1 w K1

FnC 
C 1C
B Fn C
E1
1 2 C
K2 w H K1
 
FnC
H
rw2

E2
O2
2
K2
B 
Făcând înlocuirile:
sin α w tgα w
ρ1C  rw 1  sin α w  r1  cos α 0   d1  cos α 0  (1.156)
cos α w 2
sin α w tgα w
ρ 2 C  rw 2  sin α w  r2  cos α 0   d 2  cos α 0  (1.157)
cos α w 2
rezultă raza de curbură echivalentă:
1 i1,2  1
 2 (1.158)
ρ d1  i1, 2  cos α 0  tgα w
Înlocuind în (1.155) rezultă tensiunea hertziană de contact în punctul C:
1
 Ft 1, 2  K A  K α  K V  K H β  i1, 2  1 2
σ H1, 2  Z M1, 2  Z H     σ H p1, 2 (1.159)
 B  d1, 2  i1, 2 
59
S-au făcut notaţiile:

- factorul de material ZM 1,2 = (0,35  E)1/2;
- factorul punctului de rostogolire; pentru polul angrenării ZH C = 1 / (cos20  tgw)1/2;
- factorul repartiţiei longitudinale a sarcinii nominale pentru oboseala de contact KH;
σ H lim1, 2  K H n  Z R  Z W
- rezistenţa admisibilă de contact la oboseală: σ H p1, 2  .
sH
Rezistenţa limită de contact la oboseală H lim 1,2 reprezintă tensiunea de contact pe
care o pot suporta flancurile dinţilor pinionului un număr de cicluri de funcţionare egal cu
5107, astfel încât să nu se producă prin pitting ciupituri pe mai mult de 2% din suprafaţa
totală activă a flancurilor dinţilor - pentru materiale cu duritatea HB  3500 MPa, respectiv de
maximum 1,5% - pentru materiale cu duritatea HB  3500 MPa.
Factorul numărului de cicluri KHN este 1, dacă N  5107 cicluri de încărcare, respectiv
KHN1, dacă N5107 cicluri de încărcare. ZR este factorul de rugozitate a flancurilor.
Factorul durităţii flancurilor este ZW; este avantajoasă angrenarea unui dinte durificat
cu un dinte din oţel de îmbunătăţire. Factorul de siguranţă sH are valori cuprinse în intervalul
1,15  1,75.
Pornind de la relaţia de verificare (1.159) şi utilizând relaţiile deja cunoscute:
Ft 1, 2  2 
M t1
; a  d1 
i1,2  1 ; B  Ψa  a
d1 2
se obţine formula de dimensionare cu ajutorul căreia se determină distanţa dintre axele roţilor
cilindrice cu dantură dreaptă:
M t1  K A  K α  K V  K Hβ  Z 2M  Z 2H  s 2H
a min  i1, 2  1  3 (1.160)
2  Ψa  i1, 2  σ 2H lim  K 2HN  Z 2R  Z 2W
Pentru roţile dinţate cilindrice cu dantură înclinată, relaţiile de verificare, respectiv de
dimensionare sunt asemănătoare:
1
 Ft 1, 2  K A  K α  K V  K H β  i1, 2  1 2
σ H1, 2  Z M  Z HC  Z ε     σ H p1, 2 (1.161)
 B  d1, 2  i1, 2 
M t1  K A  K α  K V  K Hβ  Z 2M  Z ε2  s 2H
a min  i1, 2  1  3 (1.162)
2  Ψa  i1, 2  σ 2H lim  K 2HN  Z 2R  Z 2W
Apar, în plus, notaţiile: Z - factorul lungimii de contact, dependent de gradul de acoperire; ZH

C = (cos / cos t  tgw t) . Factorul KV se determină pentru elementele geometrice ale roţii
2 1/2
echivalente.
Pentru roţile dinţate conice cu dantură dreaptă, relaţiile de verificare la încovoiere şi
de dimensionare la tensiune de contact sunt:
1
 1 2
F
 t 1, 2  K A  K V  K Hβ  i v  1 2
(1.163)
σ H1, 2  Z M  Z Hv     σ H p1, 2
B  d m v1  i v
 
 
60
1
 M t1  K A  K V  K H β  Z 2M  Z 2Hv 3
d m1  4   (1.164)
 i1, 2  ΨRm  σ 2H p 
în care: iv = zv 2 / zv 1 = i1,22; d m v 1 = dm 1 / cos1. Factorii ZH v şi KV se determină pentru

angrenajul de înlocuire.
Se poate concluziona că din solicitarea de contact a flancurilor se dimensionează
distanţa dintre axe la angrenajele cilindrice, respectiv diametrul mediu de divizare la
angrenajele conice cu dinţi drepţi, iar din solicitarea de încovoiere se determină modulul
roţilor.
După predimensionare se standardizează distanţa dintre axe şi modulul, urmând apoi
verificările pentru tensiunea reală de contact, respectiv pentru tensiunea reală de încovoiere.
1.26 Angrenaje melcate
1.26.1 Caracteristici generale
Angrenajul melcat este un angrenaj cu axe încrucişate, necoplanare. De obicei,

proiecţia unei axe pe planul care conţine cealaltă axă este de 90. Angrenajul melcat este
alcătuit dintr-o roată cilindrică conducătoare cu număr mic de dinţi (z1 = 1…4) numită melc.
Roata condusă poartă numele de roată melcată.
Angrenajul melcat are la origine angrenajul cilindric încrucişat la care ambele roţi sunt
cilindrice. Contactul dintre flancuri se realizează doar într-un singur punct, ceea ce face ca
momentul capabil să fie minor (figura1.63). Provenind dintr-o roată dinţată cu dantură
înclinată, prin creşterea unghiului de înclinare 0, s-a putut ajunge la z1 = 1, ceea ce condus la
creşterea considerabilă a raportului de transmitere i1,2. Din relaţia cunoscută din paragraful
privind dantura înclinată z1 = 17  cos30 rezultă datele din Tabelul 1.5.
Tabelul 1.5
0 45 50 75 86
z1 7 6 4 1
Mărirea portanţei se poate realiza înlocuind contactul punctual cu unul liniar; pentru
aceasta s-a realizat o roată globoidală care angrenează cu un melc cilindric (figura 1.64).
roată roată
condusă globoidală
cilindrică melcată
melc melc
cilindric cilindric
61
Creşterea mai pronunţată a portanţei se obţine prin mărirea gradului de acoperire al

angrenajului; acest fapt se obţine utilizând un melc globoidal, conjugat cu o roată melcată
globoidală (figura 1.65).
Melcul este deci o roată cilindrică cu unghiul de înclinare al danturii apropiat de 90;
se obţine astfel z1 = 1…4. De altfel, în acest caz, nu se mai poate vorbi de număr de dinţi ci de
număr de începuturi.
Diametrul melcului fiind mic, începuturile (asemănătoare spirelor unui şurub) se
înfăşoară de mai multe ori pe suprafaţa cilindrică a melcului (figura 1.66). În figură s-a notat
cu 1 unghiul de înclinare a “dintelui” şi cu 1 unghiul de înfăşurare a elicei. Evident că există
relaţia 1 = 90 - 1.
roată
melcată
globoidală
melc
globoidal
1
1
Avantajele angrenajelor melcate, comparativ cu angrenajele cilindrice şi cu

angrenajele conice sunt:
- realizarea rapoartelor mari de transmitere cu o singură pereche de roţi (de
exemplu: i1,2 = 6…100 la reductoare de turaţie, i1,2 = 6…15 la multiplicatoare de
turaţie şi i1,2  1000 la transmisii cinematice);
- portanţă ridicată (la angrenajul melcat globoidal);
- funcţionare silenţioasă;
- posibilitatea realizării autofrânării.
Dezavantajele angrenajelor melcate:
- cu creşterea raportului de transmitere i1,2 scade randamentul transmisiei;
- de-a lungul dintelui vitezele de alunecare sunt ridicate, ceea ce conduce la apariţia
pericolului de gripare;
- tehnologia de execuţie şi montajul sunt pretenţioase.
1.26.2 Elemente geometrice principale
Melcul de referinţă, schematizat în figura 1.67, defineşte elementele geometrice

esenţiale (STAS 6845-75).
Melcul generator, identic cu freza cu care se va prelucra roata melcată, are aceeaşi
formă şi aceleaşi dimensiuni cu cele ale melcului de referinţă; excepţie o face diametrul
cilindrului de cap care este mărit, pentru a se realiza în angrenare jocul la piciorul dinţilor.
Melcul real are forma şi dimensiunile identice cu ale melcului de referinţă, cu excepţia
grosimii dintelui (mai subţiat, în scopul realizării în angrenare a jocului dintre flancuri).
62
Pentru angrenare corectă, melcul real şi roata melcată trebuie să aibă aceeaşi distanţă
dintre axe ca şi cea realizată în timpul danturării roţii melcate. Ca urmare, diametrul de
divizare al melcului d1 coincide cu diametrul de rostogolire dw 1 al acestuia.
Melcul cu deplasare nulă de profil este caractrizat prin modulul axial standardizat
(STAS 822-82) mx, prin modulul normal mn şi prin modulul frontal mt . Între acestea există
relaţiile: mx 1 = mt 2 = m şi mn 1 = mn 2.
h0a
h0f h0
d0 da
df
0
px
01 Cilindru de referinţă
Figura 1.67
z1px
d01
01
z1pn
01
d0
Figura 1.68
63
Cu notaţiile din figura1.68 se pot scrie succesiv relaţiile:
p n  p x  cos γ 01 (1.165)
m n  m x  cos γ 01 (1.166)
d 01
ctgγ 01  tgβ 0  π  (1.167)
p x1  z1
d 01
ctgγ 01  π  (1.168)
π  m x1  z1
d 01  m x1  z1  ctgγ 01 (1.169)
d 01  m  q (1.170)
în care prin q s-a notat coeficientul diametral (STAS 6845-75):
q  z1  ctgγ 01  z1  tgβ 0 (1.171)
Adoptarea unui şir de valori pentru coeficientul diametral permite limitarea numărului
frezelor melc necesare danturării. Adoptarea coficientului q este o problemă de optimizare
sugerată de datele din Tabelul 1.6. Din tabel se observă că, dacă q are valori scăzute, există
pericolul ca melcul să se rupă, datorită faptului că diametrul de divizare d0 scade de
asemenea; totodată, scade şi lăţinea B a roţii melcate, ceea ce înseamnă o economisire a
materialului din care se confecţionează aceasta, dar şi o creştere a încărcării care revine
danturii.
Ca avantaj al reducerii coeficientului diametral este şi creşterea randamentului . În
consecinţă, adoptarea unui coeficient diametral mai mare sau mai mic este o opţiune care
depinde de scopul utilizării angrenajului.
Tabelul 1.6
Q  0 1  d0 B
Q  0 1  d0 B
Elementele geometrice care caracterizează geometria dintelui sunt:
h0a = h0ax*  m = m (1.172)
h0f = h0fx*  m = 1,25  m sau h0f = h0fx*  m = 1,20  m (1.173)
h0 = (h0ax* + h0fx*)  m = 2,25  m sau h0 = (h0ax* + h0fx*)  m = 2,20  m (1.174)
64
Pe baza notaţiilor din figura 1.69 se pot prezenta principalele elemente geometrice ale
unui angrenaj globoidal:
Diametrul de referinţă al melcului: d01 = m  q (1.175)
Diametrul de cap al melcului: da1 = d01 + 2  h0a = m  (q + 2) (1.176)
Diametrul de picior al melcului: df1 = d01 - 2  h0f = m  (q – 2,5) (1.177)
Diametrul de divizare rostogolire al melcului:dw1 = d1 = d01 = m  q (1.178)
df1
d01
da1
ad
da2
da 2 max
d2
df2
L
Figura 1.69
Lungimea melcului:
L = (11 + 0,06  z2)  m , pentru z1 = 1 sau z1 = 2 (1.179)
L = (12,5 + 0,09  z2)  m , pentru z1 = 3 sau z1 = 4 (1.180)
Diametrul de rostogolire şi de divizare a roţii melcate:dw2 = d2 = d02 = m  z2 (1.181)
Diametrele de cap şi de picior ale roţii melcate:
da2 = d02 + 2  h0a = m  (z2 + 2) (1.182)

d f 2  d 02  2  h 0f  m  z 2  2,5

sau  (1.183)
d f 2  d 02  2  h 0f  m  z 2  2,4 
da2 max  da2 + 2  m, pentru z1 = 1 (1.184)
65
da2 max  d a2 + 1,5  m, pentru z1 = 2 sau z1 = 3 (1.185)
da2 max  da2 + m, pentru z1 = 4 (1.186)
d 01
Raza de curbură a suprafeţei de vârf este: rE 2  m (1.187)
2
Lăţimea roţii melcate:
B  0,75  da1, pentru z1  3 (1.188)
B  0,67  da1, pentru z1 = 4 (1.189)

B
Semiunghiul coroanei melcate: sin θ  (1.190)
d a1  0,5  m
Unghiul de înclinare al danturii roţii melcate 02 = 01 (1.191)
Distanţa dintre axe ad = (d1 + d2) / 2 = 0,5  (q + z2)  m (1.192)
Elementele de referinţă ale melcului sunt aceleaşi, indiferent de procedeul de execuţie

al melcului real; diferă însă forma flancurilor melcului. În STAS 6845-75 sunt indicate
tipurile principale de melci utilizaţi (Tabelul 1.7).
Se mai utilizează melcul cu profil axial concav, profilul dintelui roţii melcate fiind
convex (angrenajul CAVEX).
Deplasarea danturii se poate realiza numai la roata melcată, dacă este imperios
necesar, melcul rămânând fără deplasare de profil.
Tabelul 1.7
Clasa Simbolul melcului Caracterizare
ZE Melc în evolventă
Melci riglaţi
ZA Melc arhimedic
ZN1 Melc cu profil rectiliniu în plan normal pe dinte
ZN2 Melc cu prifil rectiliniu în plan normal pe gol
Melci neriglaţi
ZK1 Melc generat cu freză disc dublu conică
ZK2 Melc generat cu freză deget conică
1.26.3 Pierderile de putere. Randamentul
Randamentul unui reductor melcat poate fi exprimat prin componentele sale:
 = a  u  l  v (1.193)
66
în care: a reprezintă randamentul angrenajului, u este randamentul corespunzător barbotării

uleiului, l este randamentul lagărelor iar v este randamentul ventilatorului necesar răcirii
reductorului.
Valorile uzuale pentru randamentul angrenajelor melcate sunt:
a = 0,70…0,75, pentru z1 = 1;
a = 0,75…0,82, pentru z1 = 2;
a = 0,82…0,92, pentru z1 = 3 sau z1 = 4.
Pierderile maxime de putere sunt datorate alunecării flancurilor. Randamentul global

al angrenajului poate fi calculat, cu aproximaţie, ca la sistemul şurub-piuliţă:
tgγ 01
ηa  (1.194)
tg γ 01  φ
în care ’ = arctg a’ , a’ fiind coeficientul de frecare.
1.26.4 Forţele în angrenajul melcat cilindric
Cu notaţiile din figura 1.70 se demonstrează relaţiile de calcul pentru componentele

tangenţială, radială şi axială ale forţei normale Fn 1,2, incluzând şi forţele de frecare pentru
melc şi pentru roata melcată:
2  M t1
Ft 1  Fa 2  (1.195)
d 01
Ft 1
Ft 2  Fa 1  (1.196)
tg γ 01  φ 
Ft 1  cos φ   tgγ 01
Fr1  Fr 2 

tg γ 01  φ   (1.197)
Ft 1
Fn1  Fn 2  (1.198)
sin γ 01  cos α 0 n
Fr 2 Fr 2
Fa 1 Ft 2 Fa 2 Ft 1
Fr 1 Fr 1
Figura 1.70
67
1.26.5 Moduri de deteriorare. Materiale. Precizia angrenajelor melcate
Datorită alunecării flancurilor, la angrenajul melcat apare pronunţat pericolul uzării şi

gripării flancurilor. Ca urmare, materialele din care sunt confecţionate melcul şi roata melcată
trebuie să formeze un culpu antifricţiune. Deteriorarea danturii se poate produce şi prin:
rupere prin oboseală la încovoiere, rupere statică, oboseală superficială a flancurilor, uzare
adezivă şi uzare abrazivă.
Melcul se poate confecţiona din:
- oţeluri aliate de cementare cu duritatea superficială HRC = 56…62, rectificate şi
lustruite după danturare;
- oţeluri aliate de îmbunătăţire cu duritatea superficială HRC = 45…55, flancurile
fiind călite.
Roata melcată se poate confecţiona din:
- bronz de staniu (scump), pentru angrenaje foarte intens solicitate;
- bronz de aluminiu (mijloc de economisire a staniului);
- aliaje de aluminiu – zinc;
- fonte antifricţiune;
- fonte cenuşii;
- materiale plastice.
De regulă, numai coroana se execută din bronz, butucul şi discul fiind confecţionate
din fontă; asamblarea coroanei cu discul se face prin fretare.
Precizia de execuţie pentru angrenajele melcate este reglementată prin STAS 6461-81.
1.26.6 Calculul la solicitarea de contact prin oboseală a flancurilor
Relaţia generală pentru calculul tensiunii herziene maxime este:
1
 Fn C  E  2
σH   0,175   (1.199)
 l  ρ 
 min n 2 
şi se aplică pentru materialul roţii melcate care este mai puţin rezistent decât materialul
melcului.
Secţiunea în care se determină razele de curbură ale dinţilor în contact este aceea
pentru care flancurile melcului sunt drepte (  ).
Astfel:
1 1 cos β 2
  2 (1.200)
ρ ρ2n d w 2  sin α w
KA  KV  KH β
Fn c 2  Fn 2  K A  K V  K H β  Ft 2  (1.201)
cos α o n  cos γ 01
K A  K V  K Hβ
Fn c 2  Ft 2  (1.202)
cos α o n  cos β 2
Lungimea de lucru desfăşurată a dintelui este:
l =     dw 1 (1.203)
68
iar lungimea minimă, obţinută prin însumarea tuturor liniilor de contact este:
0,75  l  ε
l min  (1.204)
cos β 2
Pentru gradul de acoperire  =2, lungimea minimă poate fi aproximată prin relaţia:
1,3  d w1
l min  (1.205)
cos β 2
Cu notaţiile de mai sus, relaţia de verificare pentru tensiunea hertziană devine:
1
 Ft 2  K A  K V  K H β  2 (1.206)
σH  ZM  ZH v     σ H p2
 1,3  d w1  d w 2 
Pentru predimensionare se utilizează relaţia:
1
 M t 2  K A  K V  K H β  Z M  Z H 2  3
a min  z 2  q    2 2
 (1.207)
 5, 2  σ  z  q 
 H p 2 2 
1.26.7 Calculul la încovoiere prin oboseală la piciorul dintelui
Asemănător cu relaţiile stabilite pentru roţile dinţate cilindrice cu dantură înclinată,

luând în considerare elementele roţii melcate, rezultă formula de verificare:
σ F2  Ft 2  K A  K V  K H β  K α  YF2 n  σ Fp (1.208)
respectiv de dimensionare:
M t 2  K A  K V  K H β  K α  YF 2 n  z 2  q 2
m n 2  0,86  (1.209)
σ F p2  a 2  q  z 2
1.26.8 Calculul termic al angrenajului melcat
Ecuaţia generală de bilanţ termic are forma:
103  P1  (1 - ) = K  S  (tu – t0) (1.210)
în care:
- P1 este puterea transmisă (kW);
- K este coeficientul global de transfer de căldură W / m2  grad (pentru circulaţie
slabă a aerului K = 8…10, iar pentru circulaţie intensă a aerului k = 14…16);
- tu este temperatura medie a uleiului la funcţionarea angrenajului.
Din (1.210) rezultă realaţia de verificare a temperaturii de funcţionare:
69
P1  1  η
t u  t 0  10 3   t ua (1.211)
K S
Temperatura admisibilă a uleiului (tu a) se recomandă a fi luată între limitele 85…90.

Dacă se adoptă tua, se poate obţine puterea limită admisibilă pentru reductorul răcit cu
aer:

K S tua  t0 
P1T   P1 (1.212)
10 3  1  η
Dacă P1T  P1, este necesară nervurarea carcasei (soluţie neeconomicoasă), ventilarea
carcasei (modelul de calcul este însă diferit), sau se adoptă soluţia recirculării forţate a
uleiului.
Pentru angrenaje staţionare, fără ventilator, cu carcasă nervurată, distanţa dintre axele
roţilor angrenajului se predimensionează cu formula:
1
 P  1  η  1,7 (1.213)
a min  12,076   1 
 K  t ua  t 0  
Dacă există şi ventilator, factorul K se dublează; dacă melcul este dispus deasupra
roţii, se va lua în calcul (0,8  K), în loc de K. În cazul soluţiei cu răcire forţată, modelul de
calcul a disipării căldurii trebuie adaptat, luând în considerare întreg sistemul de
răcire-recirculare.
1.27 Ungerea angrenajelor
Angrenajul, cuplă cinematică superioară de clasa a IV-a, prezintă o mişcare de

translaţie după direcţia tangentei comune la flancurile conjugate şi o mişcare de rostogolire
relativă. Datorită puternicei încărcări date de forţa K  Fn, cupla este expusă fenomenului de
frecare-uzare, ceea ce impune o ungere adecvată.
Pentru stabilirea regimului de ungere dintre dinţii aflaţi în angrenare se pot prezenta
cazurile reprezentative (figura 1.71).
Angrenajul melcat
Dantura dreaptă Dantura dreaptă va

(roţi cilindrice) (roţi conice) Dantura înclinată
ulei
va
Fn va va
va
Fn va va
va
va
a) b) c) d)
Figura 1.71
70
În figura 1.71.a este vorba de roţi cilindrice cu dantură dreaptă; între flancuri se
formează o pană de ulei adică un interstiţiu convergent care, alimentat cu lubrifiant şi
beneficiind de o viteză de translaţie relativ ridicată - în special la începutul şi la sfârşitul
angrenării perechii de dinţi, conduce, teoretic, la stabilirea regimului de ungere
hidrodinamică.
De acest regim nu beneficiază polul angrenării, în care viteza de alunecare este nulă.
La roţile dinţate conice cu dinţi drepţi (figura 1.71.b), viteza tangenţială de alunecare
va este, ca şi în primul caz, perpendiculară pe linia de contact a flancurilor dinţilor conjugaţi;
există deci condiţiile teoretice realizării ungerii hidrodinamice.
La roţile dinţate cu dantură înclinată (figura 1.71.c) nu există decât parţial condiţiile
ungerii hidrodinamice, datorită faptului că viteza de alunecare va nu este perpendiculară pe
linia de contact dintre flancuri.
Cazul cel mai dezavantajos este cel al angrenajelor melcate (figura 1.71.d) la care, în
perioada de început a angrenării, viteza de alunecare va este orientată în lungul liniei de
contact dintre flancuri, nefiind astfel îndeplinite condiţiile ungerii hidrodinamice. Spre
sfârşitul angrenării, viteza de alunecare are o direcţie perpendiculară pe linia de contact dintre
flancuri, fiind întrunite condiţiile minime pentru ungerea hidrodinamică. Chiar în primul
moment al începerii angrenării, contactul dintre flancuri se realizează într-un punct, condiţiile
ungerii fiind cele mai dezavantajoase; în acest caz, se stabileşte între flancuri regimul de
ungere mixt sau regimul limită.
Faţă de cazul lagărelor hidrodinamice la care interstiţiul convergent este asigurat
permanent, la angrenaje pelicula portantă are geometrie variabilă. Acceptarea regimului
hidrodinamic în cazul unor angrenaje a condus, prin calcul, la grosimi de film de ordinul
zecimilor de microni; aceste grosimi sunt însă mai mici decât înălţimea asperităţilor
flancurilor dinţilor. Acest rezultat teoretic, în dezacord cu realitatea, conduce la necesitatea
luării în evidenţă a încărcărilor extrem de mari care revin unor suprafeţe extrem de înguste. Se
ajunge astfel la considerarea regimului de ungere elastohidrodinamic (EHD).
Sub încărcarea Fn, flancurile se deformează elastic, iar uleiului îi creşte vâscozitatea.
Modelul de calcul pentru regimul de ungere EHD a condus la valori ale grosimii filmului de
ordinul unui micron, de acelaşi ordin de mărime cu rugozitatea flancurilor. Se poate exprima
empiric, în microni, grosimea filmului astfel stabilit cu formula:
h min  0,035  η 0  v  ρ (1.214)
în care:
- 0 este vâscozitatea dinamică a uleiului la intrarea în angrenare exprimată în Poise;
- v = vt 1 + vt 2 cu vt 1 = r1  sin0  1 şi vt 2 = r1  sin0  2 şi
-  este raza de curbură echivalentă dată de relaţia 1 /  = 1  2 / 1 + 2.
Grosimea minimă calculată se compară cu rugozitatea obţinută după rodaj
R a  R a21  R a2 2 în care Ra1,2 sunt rugozităţile flancurilor conjugate.
Se notează cu  = hmin / Ra parametrul grosimii filmului de lubrifiant.
Pe baza celor prezentate mai sus, în figura 1.72 sunt prezentate domeniile care
delimitează regimurile de ungere întâlnite la angrenaje; diagrama respectivă este de tip SKF.
Pentru   1, regimul de ungere este de tip “la limită”; acesta poate fi asigurat doar cu
uleiuri puternic aditivate cu clor şi sulf, acesta fiind cazul angrenajelor melcate.
Pentru  = 1,0…1,5, regimul de ungere este “la limită”, mixt sau EHD parţial. Uzura
puternică poate provoca lustruiri şi exfolieri. Regimurile menţionate necesită uleiuri aditivate
cu plumb şi fosfor.
71
Pentru  = 1,5…3,0, regimul are circa 80% zone cu ungere fluidă EHD şi 20% zone
cu ungere “la limită”. Este necesară folosirea uleiurilor de mare vâscozitate cu aditivi pentru
onctuozitate.
%
Procentul filmului, h [%]

100
80
0,8 1 1,5 2 3
Parametrul filmului, 
Figura 1.72
Dacă   3, ungerea fluidă în regin hidrodinamic este asigurată pe aproape 100% din
întreaga suprafaţă activă a flancurilor. În acest caz, se poate folosi ulei neaditivat, dar de mare
vâscozitate, pentru a fi asigurate grosimi mari ale filmului de lubrifiant.
Dezavantajul utilizării uleiurilor foarte vâscoase este că, la rece, pornirea maşinii se
face cu dificultate.
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească uleiurile pentru angrenaje sunt: stabilitate
chimică ridicată, proprietăţi antifricţiune, antiuzare şi antigripare.
Alegerea uleiurilor pentru angrenaje se face pe baza încărcării specifice (Ft / B  m),
vitezei maxime de alunecare, materialului danturii şi temperaturii de funcţionare. Limita
maximă de temperatură în funcţionarea angrenajului este 90 C.
Pentru ungerea angrenajelor se folosesc uleiuri minerale neaditivate, moderat aditivate
şi, la angrenaje melcate, uleiuri minerale puternic aditivate. Se folosesc şi uleiuri sintetice
(stabile chimic şi cu o foarte mică variaţie a vâscozităţii cu temperatura) al căror cost este
însă ridicat.
Uleiurile sintetice pot fi utilizate în gama de temperatură cuprinsă între minus 80 C şi
plus 300 C, iar pentru scurte perioade de timp chiar până la 500 C.
Ca unsori consistente se utilizează cele aditivate cu bisulfură de molibden sau cu
grafit. Uleiurile cele mai frecvent folosite sunt cele minerale moderat aditivate (EP 1) sau
puternic aditivate (EP 2). Uleiurile din prima clasă sunt destinate angrenajelor cilindrice şi
angrenajelor conice, pentru condiţii normale de funcţionare.
Uleiurile puternic aditivate sunt folosite la angrenaje hipoide (melcate) sau la
angrenaje conice puternic încărcate şi care au un regim termic de funcţionare sever. Ca regulă,
sunt de preferat uleiurile mai vâscoase la care pierderile prin barbotare sunt mai mari.
Exemple de uleiuri: TIN 25 EP – ulei mineral moderat aditivat cu aditivi antioxidanţi
şi antispumanţi, utilizabil până la 80 C; T 80 EP 2 – ulei mineral cu 7% aditivi
multifuncţionali, inclusiv EP, deci puternic aditivat, utilizabil la motoarele auto pe timp de
iarnă; T 90 EP 2 – ulei mineral putenic aditivat, asemănător cu T 80 EP 2 dar mai vâscos,
utilizabil la motoarele auto pe timp de vară.
72
1.28 Calculul la gripare pentru angrenajele cilindrice şi conice cu dinţi drepţi
Este dificil de creat un model de calcul pentru condiţiile care pot conduce la griparea
unui angrenaj.
Sunt cunoscute drept criterii pentru calculul de verificare la gripaj următoarele:
a) puterea limită transmisibilă fără gripare;
b) b) temperatura instantanee limită – t F ;
c) c) temperatura medie limită – t med ;
d) d) tensiunea limită de contact  H.
Conform teoriei lui Block, a temperaturii instantanee limită, gripajul apare în punctele
A şi E în care temperaturile atinse de flanc sunt maxime, deşi tensiunea maximă este atinsă în
punctele B şi D.
Block consideră că nu apare gripajul dacă temperatura maximă a dinţilor nu depăşeşte
o valoare admisibilă. Datorită încărcării puternice a flancurilor, pe acestea se produce o
temperatură totală, maximă t M = t med + t F în care t F este o temperatură instantanee, de vârf,
fulger. Se apreciază că t F = 200 C…1000 C pe suprafeţe de ordinul a 10 – 3 mm2, în timpi de
ordinul a 10 – 3 secunde.
Conform teoriei lui Block – Kelley:

265  C f  μ  Fn  K A  K v  K H β  v t 1  v t 2 
t M  t med   t Ma
B  cos α 0 t 
bH
2
  v t1  v t 2  
5,5
5,5  R t
(1.215)
în care:
- t med este temperatura medie a corpului roţii;
- C f este o constantă de material dependentă de conductibilitate, de greutatea specifică
şi de căldura specifică a uleiului;
-  este coeficientul convenţional de frecare între flancuri (pentru flancuri durificate şi
rectificate valoarea medie a lui  este 0,06);
- vt1,2 =   n1,2  1,2 / 30, n1,2 fiind turaţiile roţilor iar 1,2 fiind razele de curbură ale
flancurilor conjugate;
- bH este semilăţimea benzii de contact dată de relaţia:
Ft  K A  K v  K H β  ρ1  ρ 2
b H  0,021  (1.215)
ρ1  ρ 2   B  cos α t
- Rt este rugozitatea flancurilor după rodaj (1m…2m - la flancuri foarte bine

rectificate, respectiv 2m…3,5m – la flancuri normal rectificate).
- Temperatura maximă admisibilă poate fi calculată cu relaţia:
t M lim
t Ma  (1.216)
1,2  23
unde coeficientul de siguranţă depinde de importanţa transmisiei.

Valorile orientative pentru tMa sunt date în Tabelul 1.8.
Nu întotdeauna rezultatele calculate se verifică experimental; din această cauză,
condiţiile de exploatare se determină doar în urma rodajului şi a încercărilor de regim.
73
Tabelul 1.8
Tipul uleiului tMa C
TIN 42 EP 150…160
TIN 125 EP 250…280
TIN 300 EP 330…360
T 80 EP 2 330…369
T 90 EP 2 360…400
T 140 EP 2  400
1.29 Bibliografie
1. Gafiţanu, M. ş.a., Organe de maşini, Vol. II, Editura tehnică, Bucureşti, 1993.
2. Manea, Gh., Organe de maşini, Vol. II, Editura Tehnică, Bucureşti, 1958.
3. Niemann, G., Machinenelemente, Vol. II. Getribe, Springer Verlag,
Berlin/Heidelberg/New York, 1972.
4. Chişiu, A. ş.a., Organe de maşini, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1976.
5. Dudley, D.W., Gear Handbook, McGraw-Hill Book Company, New
York/Toronto/London/Sydney, 1962.
6. Henriot, G., Traité theorique et pratique des engrenages, Vol. II, Dunod, Paris,
1961.
7. Miloiu, Gh., ş.a., Transmisii mecanice moderne, Editura tehnică, Bucureşti, 1980.
8. Pavelescu, D., Tribologie, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1977.
9. Rădulescu, Gh., Organe de maşini. Angrenaje cilindrice, Vol. II, Institutul
Politehnic Bucureti, 1980.
10. Sauer, I. ş.a., Angrenaje, Vol. I şi II, Editura tehnică, Bucureşti, 1970.
11. Muşat, M. şi Stoica, G., Îndrumar de proiectare pentru transmisii mecanice,
Printech, Bucureşti, 1998.
74

1 Angrenaje

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 Angrenaje

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.

TRANSMISII MECANICE CU ROŢI DINŢATE

1.1 Generalităţi privind transmisiile mecanice

Legătura dintre maşina motoare MM şi maşina de lucru ML (figura 1.1 a şi b),

Figura 1.1.a Figura 1.1.b

Principalii parametri ai unei transmisii mecanice sunt:

- puterea la intrarea în TM, P1  PMM;

- randamentul transmisiei mecanice  = P2 / P1 sau  = PML / PMM;

Clasificarea transmisiilor mecanice poate fi făcută după mai multe criterii:

1.2 Generalităţi privind angrenajele

- imposibilitatea preluării suprasarcinilor;

1.3 Clasificarea angrenajelor

Considerând axa instantanee de rotaţie (AIR) ca generatoare comună a roţilor dinţate,

Figura 1.4.a Figura 1.4.b Figura 1.4.c

În cazul angrenajelor cilindrice şi conice, AIR conţine toate punctele cu viteză de

Figura 1.6.a Figura 1.6.b Figura 1.6.c

1.4 Procesul angrenării

Figura 1.7.a Figura 1.7.b

1.5 Legea fundamentală a angrenării

4. Se defineşte linia de angrenare ca fiind locul geometric al punctelor de contact a

(2) (1) C1 A C1

Figura 1.9 Figura 1.10

angrenare angrenare angrenare

7. Pentru ca roţile dinţate să fie interschimbabile trebuie ca:

1.6 Curbe utilizate pentru profilurile dinţilor. Evolventa

Cerinţele pentru curbele de profil sunt:

invα x  tgα x  α x (1.4)

Relaţiile (1.1) şi (1.4) se numesc ecuaţiile parametrice ale evolventei.

Figura 1.13 Figura 1.14

În cazul angrenajului, unghiul de presiune corespunzător polului angrenării devine

Din (1.1) se poate scrie:

Caracteristicile angrenării în evolventă determinate şi cu ajutorul reprezentării din

a) Fie doi dinţi cu profiluri evolventice în contact în punctul X. Normala comună a

1.7 Elementele geometrice ale roţii dinţate cilindrice cu dinţi drepţi

Modulul m poate fi obţinut din relaţiile po  z =   d, respectiv m = p /  şi m = d /z.

În figura 1.17 identificăm următoarele elemente geometrice importante:

- unghiul profilului de referinţă o = 20;

1.8 Deplasarea danturii

În procesul de prelucrare a danturii unei roţi dinţate, linia de referinţă a cremalierei

Aşa cum s-a arătat, hoa* = 1 şi hof* = 1,25.

1.9 Subtăierea şi intreferenţa. Gradul de acoperire

Aceasta înseamnă că primul punct de contact al dintelui cremalierei generatoare cu

Pentru unghiul de referinţă o = 20 standardizat, se obţine numărul minim teoretic de

z 1 min  17 dinţi (1.17)

Dinţii cu subtăiere au flancurile evolventice incomplete, conducând la diminuarea

Astfel, conform figurii 1.20 şi relaţiei (1.1) rezultă:

Referitor la gradul de acoperire total  care caracterizează angrenajul cilindric cu

unde aw este distanţa dintre axele roţilor.

Pentru evitarea interferenţei danturii se pun condiţiile:

curbă după care se

Figura 1.21.a Figura 1.21.b

Se remarcă faptul că fenomenul interferenţei se poate produce la angrenajele cu z1

1.10 Unghiul de angrenare, distanţa dintre axe şi jocul la picior al

Cu ajutorul notaţiilor din figura1.22 poate determina arcul sx corespunzător grosimii

(coardă) gx sx cerc de vârf

Cunoscând că: rx = rb / cosx , r = rb / coso şi rw = rb / cosw, rezultă:

Pentru fiecare dinte generat cu deplasare pozitivă, se vor reproduce pe cercul de

Având în vedere (1.32) şi punând condiţia sd+ = sd , rezultă:

Cum r = m  z / 2, se obţine expresia:

Cu această determinare, expresia generală pentru sx devine:

în care, după ce se face se face substituţia 2  rx = 2  r  coso / cosx = m  z  coso / cosx,

Pentru particularizare, cu rx = ra şi ra = r  cos o / cosa , din (1.39) va rezulta sa.

sin invα v  invα x 

h 0a  h 0a  m n ; h 0a  1 pentru x  0 (1.60)

h 0a  h 0an  m; h 0an  1 (1.103)