Comert International Sitech

Cuprins
Abrevieri şi acronime utilizate în cadrul OMC………………………………………..1

Tema 1. Domeniul ,,Comerţ Internaţional” ……………………………………..…....5
1.1. Considerații generale……………………….………………………………….....5
1.2. Domeniul de studiu al disciplinei ,,Comerţ Internaţional‖………….………......13
1.3. Inovațiile, schimbările tehnologice şi globalizarea, determinanţi ai
dezvoltării comerţului……………………….…………….………………….....28
1.4. Structura schimburilor internaționale……………………………..…………….37
1.5. Organizația Internațională a Comerțului (OMC)…….………………………....50
1.6. Provocările dezvoltării durabile și mizele unei lumi durabile………….………54
Tema 2. Diacronia teoriilor privind comerțul internațional…………………..……..91
2.1. Mercantilism (modelul Thomas Mun, William Petty, Antoine de
Montchréstien, Jean-Baptiste Colbert, Gregory King)……………………….…93
2.2. Teoria avantajului absolut (modelul Adam Smith)………………………..…….95
2.3. Teoria avantajului comparativ (modelul David Ricardo)……………………….96
2.4. John Stuart Mill și conceptul ,,cerere reciprocă‖ (,,Reciprocal demand‖)……..100
2.5. Resursele şi comerţul (modelul Eli Heckscher–Bertil Ohlin. ,,Teoria
convenţională a comerţului‖, ,,modelul dotării cu factori‖ sau ,,teoria H-O‖)…102
2.6. Factorii specifici şi distribuţia veniturilor (modelul Paul Samuelson–
Ronald Jones) şi Teorema Stolper-Samuelson……………………………..…..105
2.7. Modelul standard al comerţului (modelul Paul Krugman–Maurice Obstfeld)...109
2.8. Avantajul competitiv (modelul Michael Porter)……………………………….112
2.9. Mihail Manoilescu - ,,Forţele naţionale productive şi comerţul internaţional‖..117
2.10. ,,Varianta Anghel Rugină‖ în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei
româneşti post-decembriste şi implicit, a comerţului internaţional al acesteia..121
Tema 3. Economia Internaţională, sistem al relaţiilor economice internaționale…..128
Tema 4. Despre forţele puternice care țintesc Pământul…………………………….139
Tema 5. Politica comercială………………………………………………………....154
5.1. Definiţie, tipologie, instrumente……………………………………………….155
5.2. Politica tarifară…………………………………………………………..…….165
5.2.1. Tariful vamal…………………………………………………………...166
5.2.2. Taxa vamală…………………………………………………………...169
5.2.3. Protecţie nominală şi protecţie efectivă………………………….……171
5.2.4. Teritoriu vamal………………………………………………………..173
5.3. Politica netarifară………………………………………………………….…..175
5.4. Formalităţi vamale şi administrative la import………………………………..182
5.5. Politici de promovare şi de stimulare a exportului………………………..…..186
5.6. Comerț liber versus protecționism………………………………………….....199
Tema 6. Companiile Multinaţionale (CMN) și Comerțul Internațional……………..216
6.1. Marketingul întreprinderilor, internaționalizarea și Investițiile Străine
Directe (ISD)…………………………………………………………………….216
6.2 Conceptul de CMN. Era firmei multinaţionale……………………………...…..230
6.3 Cauzele apariţiei CMN………………………………………………………......241
Tema 7. Comerțul Internațional, actor de prim rang în distribuția ,,PIB și
Balanţa de Plăţi a unei țări‖……………………………………………….….......252
Bibliografie…………………………………………………………………….…….283
Abrevieri şi acronime utilizate în cadrul OMC
ACP Africa, Caraibe şi Pacific (Convenţia de la Lomé şi Acordul Cotonou)
AD Măsurile anti-dumping
AFTA ASEAN, zone de liber schimb
AMS măsuri agregate de sprijin (agricultură)
APEC Spaţiul Economic Asia-Pacific
ASEAN Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est
ATC Acordul privind produsele textile şi confecţiile
CBD Convenţia privind diversitatea biologică
CCC (Fostul) Serviciul Vamal a Consiliului de Cooperare (acum OMV)
CE Comunitatea Europeană
CEFTA Zona de Comerţ Liber Central Europeană
CEPAL Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe
CER (Australia Noua Zeelandă) sau ANCERTA
CIF Cost, asigurare, navlu
COMESA Piaţa Comună pentru Africa de Est şi de Sud
CSI Comunitatea Statelor Independente (din fosta URSS)
CTD Comisia pentru Comerţ şi Dezvoltare
CTE Comisia pentru Comerţ şi Mediu
BCV Taxă compensatorie (subvenţii)
BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
BIS Banca Reglementelor Internaţionale
BIRD Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială)
ADD Agenda de Dezvoltare Doha
DSB Soluţionarea litigiilor Body
ISL Înţelegerea şi Soluţionarea Litigiilor
CE Comunităţile Europene
1
AELS Asociaţia Europeană a Liberului Schimb
UE, EU Uniunea Europeană
ECA Comisia Economică pentru Africa
ECE Comisia Economică pentru Europa
ECGD Departamentul de Garantare a Creditelor de Export din Anglia
ECU, EMU Unitatea Monetară Europeană
EURO Moneda unică europeană
EFTA Asociaţia Europeană a Liberului Schimb
ESCAP Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific
EXIM Banca de Export – Import a SUA
FAO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură
FOB Liber la bord (franco frontiera ţării exportatoare)
GATS Acordul General privind Comerţul cu Servicii
GATT Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
GDP Produs Intern Brut
GNP Produs Naţional Brut
G7 (8) Grupul ţărilor puternic industrializate
GSP Sistemul Generalizat de Preferinţe
HS Denumit şi Codificare a Sistemului Armonizat
ICITO Comisia Interimară a Organizaţiei pentru Comerţ Internaţional
OIM, ILO Organizaţia Internaţională a Muncii
FMI, IMF Fondul Monetar Internaţional
IDA Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare
IFC Corporaţia Financiară Internaţională
ILO Organizaţia Internaţională a Muncii
ITC International Trade Centre
ITO, WTO Organizaţia Internaţională a Comerţului
LDC Ţările cel mai puţin dezvoltate
2
LIBOR Dobânda practicată pe piaţa interbancară londoneză
MEA Acorduri Multilaterale de Mediu
MERCOSUR Piaţa Comună a Sudului (America de Sud)
MAE Acordul Multifibră (înlocuit cu ATC)
MFN, Nivelul Clauza Naţiunii Celei mai Favorizate

taxei vamale MFN
MTN Negocieri Comerciale Multilaterale
NAFTA Acordul de Liber Schimb America de Nord (Nord – American)
NIE, NIC Ţările nou industrializate
PSE Producător Echivalentul Subvenţiei (agricultură)
PSI Control înainte de expediere
S & D SDT, Tratament Diferenţiat şi Special (pentru ţările în curs de dezvoltare)
SAARC Asociaţia Asiei de Sud pentru Cooperare Regională
SITC Clasificarea comercială internaţională standard
DST Drepturi Speciale de Tragere (FMI)
SELA Sistemul Economic Latino-American
SPS Măsuri Sanitare şi Fitosanitare
TBT Bariere Tehnice în Calea Comerţului
TMB Textile (monitorizare Body)
TNC Comitetul Negocierilor Comerciale
TPRB Organul de Examinare a Politicilor Comerciale
TPRM Mecanismul de Examinare a Politicilor Comerciale
TRIMs Măsuri Legate de Comerţ şi Investiţii
TRIPS Aspecte legate de Comerţ ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală
TVA, VAT Taxa pe valoarea adăugată
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
UNCTAD Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare
3
PNUD,UNPD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
UNEP Programul de Mediu al ONU
UNIDO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială
UPOV Uniunea Internaţională pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante
UR Runda Uruguay
VER Reţinere (Voluntară) de export
VRA Acord de Reţinere Voluntar
ODR Drepturi ordinare de tragere
SDR Drepturi speciale de tragere
OECD Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică
OMV Organizaţia Mondială a Vămilor
OMPI Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale
OMC, WTO Organizaţia Mondială a Comerţului
4
Tema 1. Domeniul ,,Comerţ Internaţional”
1.1. Considerații generale
Cine sunt actorii schimburilor și ce anume schimbă aceștia între ei? Care este
rolul comerțului internațional? Importurile sunt oare egale cu exporturile? Aceste
întrebări apar în orice perioade, iar explicația de tip istoric este indispensabilă, pentru
ca niște tendințe temporare, niște epifenomene să nu fie confundate cu tendințele
fundamentale.1
Realizările sistemului comercial din ultima jumătate a secolului XX sunt fără
echivoc, remarcabile. Aceasta, deoarece numeroasele runde de negocieri iniţiate din
anii 1960, au redus tarifele şi cotele, iar subvenţiile au fost restricţionate. Aceasta
reflectă tendinţa apărută la nivel global în anii 1980, de convergenţă spre politici
economice orientate către piaţă, însă complică mult negocierile.
Mediul internațional, care s-a transformat rapid în ultimele trei decenii, a
afectat decisiv economiile naționale. Fluxurile transfrontaliere mai intense de bunuri,
servicii, capital și tehnologii au schimbat modul în care țările își organizează producția,
câștigă valutele necesare pentru a achiziționa cele necesare. Creșterea migrației
transfrontaliere a persoanelor a fost însă mult mai mică decât sporurile din alte
domenii, cauzând tensiuni între imigranți și localnici sau mărind sumele trimise de
lucrătorii din străinătate, ceea ce a schimbat tiparele consumului, investițiilor și
producției, în țările de origine ale imigranților.
Aceste schimbări, frecvent sintetizate ca proces de globalizare, reprezintă
caracteristica definitorie a vremurilor actuale. Nu putem afirma că globalizarea a creat
,,cea mai bună dintre toate lumile posibile‖ -expresia lui Voltaire din nuvela
,,Candide‖; în ultimele trei decenii de hiperglobalizare creșterea economică a încetinit,
inegalitatea a crescut, iar crizele financiare au devenit frecvente. În ceea ce privește
țările în curs de dezvoltare, interacțiunea cu economia internațională este decisivă
pentru dezvoltarea lor pe termen lung. Prosperitatea depinde de un grad înalt al
integrării economice internaționale. Totuși, nu toate formele și gradele de integrare
economică internațională sunt dezirabile; scopurile și capacitățile unei țări pe termen
lung determină direcția în care și cât de mult trebuie să se deschidă țara.2
Adevărata provocare a secolului XXI o reprezintă democratizarea comerţului.
Ciocnirea dintre forţele globalizării şi cele ale protecţionismului comercial reprezintă
un subiect de actualitate. Ad rem, unul dintre marile paradoxuri ale comerţului
internaţional3 este că, deşi aduce mari beneficii societăţii în general şi consumatorilor
în particular, liberalizarea sa este încă ameninţată de protecţionism, din ce în ce mai
subtil constituit. Ascultăm muzică pe canalul MTV, conducem un automobil american
şi relaționăm cu cu ajutorul unui telefon mobil fabricat în China, SUA sau România.
Drept ,,consumatori globali‖, nu dorim să renunţăm la aceste beneficii. Ne definim
epoca prin celebritățile și produsele noastre de pe piața de larg consum, ele alcătuiesc
1
Michel Rainelli - ,,Comerțul internațional. Perspective generale. Noua teorie a comerțului
internațional‖, Editura Arc, București, 2004, pag. 11
2
Ha-Joon Chang - ,,Economia. Ghidul utilizatorilor‖, Editura Polirom, Iași, 2014, pag. 219-220
3
Termenul ,,internațional‖ derivă din latinescul ,,intergentes‖, adică ,,dreptul națiunilor‖
5
conexiunile intime ale experienței noastre comune. Sistemul de fabricare a vedetelor pe
care Hollywoodul l-a emanat acum opt decade, s-a infiltrat în prezent în fiecare sferă a
comerțului, de la industria de încălțăminte și până la cea alimentară.4
Statele Unite, UE şi China reprezintă trei stiluri diplomatice distincte -coaliţia
americană, consensul european şi consultarea chineză, aflate în competiţie pentru a
obţine supremaţia în secolul XXI.
O altă problemă importantă cu care se confruntă comerţul internaţional o
reprezintă ,,votarea‖ şi implementarea unor reguli internaţionale privind politica în
domeniul concurenţei, deoarece, globalizarea a sporit competiţia, dar a provocat şi
apariţia unui comportament anticoncurenţial, cum ar fi de pildă încercările de a
carteliza diferitele sectoare ale pieţei, numărul frecvent de fuziuni şi achiziţii
transnaţionale şi chiar excluderea firmelor străine de pe pieţele interne. Piața liberă
modernă reprezintă o invenție a statului, iar regulile sale nu sunt impuse natural, ci
sunt rezultatul aranjamentelor politice. Aceasta pentru că fundamentul economiei
moderne este CMN, entitate despre care legea spune că este răspunzătoare pentru
datoriile unei afaceri, însă, în realitate, legea și statul mută riscul de la îndatorați la
creditori. Pretutindeni în lume, criza din 2008 a redefinit granițele dintre corporație și
stat, reducând autonomia pieței și puterea elitei financiare, ceea ce a avut un impact
minimal asupra Chinei și Rusiei, unde sistemul era deja puternic orientat spre stat. În
ciuda fluctuațiilor, întărirea statului va fi una dintre caracteristiticile definitorii ale
următorului deceniu, la nivel global.5
Se cuvine făcută următoarea reflecție: fuziunea reprezintă acea situație în care
două sau mai multe companii, corporații sau organizații se unesc pentru a forma o
entitate unică. Teoretic, astfel de companii sunt mai mult sau mai puțin de aceeași
dimensiune. În realitate, este deseori o preluare. Compania dominantă o încorporează
pe cea mai slabă. De obicei, urmează o perioadă de economii, cu vânzare de active și
concedieri de personal.6
Complementar, integrarea tot mai puternică a economiilor naţionale, cu diferite
tradiţii de reglementare, precum şi importanţa tot mai mare a economiilor de scară, a
interacţiunilor strategice ale CMN, conduc la chestiunea: ,,Ce înseamnă concurenţă
loială în contextul actual?” Spre exemplu, în România, Consiliul Concurenţei a
finalizat în debutul anului 2012 un raport prin care arată că benzinarii ,,s-au înţeles‖ în
2009 privind scoaterea de pe piaţă a unui sortiment (retragerea de pe piaţă a
sortimentului de benzină Eco Premium) şi înlocuirea lui cu unul mai scump. Practic,
reprezentanţii unor companii care se presupune că sunt concurente comunicau prin
mesaje şi e-mailuri pentru a acţiona la unison. Autorităţile antitrust din Uniunea
Europeană (UE) au amendat în 2010 mai multe companii din industria oţelului,
inclusiv grupul ArcelorMittal, pentru constituirea unui cartel. În octombrie 2008,
Comisia Europeană a acuzat mai multe companii de stabilirea ilegală a preţurilor.
SUA, la finele anilor 1980, au cerut Japoniei modificarea keiretsu, care discriminează
4
Chris Anderson - ,,Coada lungă. De ce viitorul în afaceri înseamnă să vinzi câte puțin din
toate‖, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2009, pag. 9
5
George Friedman - ,,Următorul deceniu. De unde venim... și încotro ne îndreptăm‖, Editura
Litera Internațional, București, 2011, pag. 71
6
Daniel Yadin - ,,Dicționar internațional de marketing: peste 2.000 de termeni și tehnici de
specialitate‖, Editura Rentrop&Straton, București, 2006, pag. 507
6
împotriva firmelor non-japoneze şi a importurilor pe piaţa japoneză. Aşadar, va fi greu
de armonizat economia globală integrată cu politicile concurenţiale regionalizate.
Cert este faptul că nivelul concurenţei pe plan intern este strâns legat de aranjamentele
comerciale internaţionale. În contextul globalizării şi al eforturilor ţărilor membre ale
UE de a depăşi dificultăţile crizei economice, realizarea întregului potenţial al Pieţei
Unice a UE reprezintă componenta de bază a unui plan realist de creştere economică
durabilă în cadrul Uniunii. Politica în domeniul concurenţei reprezintă un pilon central
al pieţei unice, iar aplicarea fermă a legislaţiei antitrust, în special împotriva
cartelurilor, reprezintă un instrument esenţial pentru menţinerea unor pieţe deschise şi
concurenţiale, pentru creşterea productivităţii şi relansarea creşterii economiei UE.7
Exemplu. Cele mai mari zece amenzi impuse în cazuri de cartel, clasament, începând
din 1969 (euro)
1. Saint Gobain (geamuri pentru automobile) 715.000.000, anul 2008
2. Philips (Tuburi cu raze catodice utilizate pentru monitoare TV şi monitoare de
calculatoare) 705.296.000, anul 2012
3. LG Electronics (Tuburi cu raze catodice utilizate pentru monitoare TV şi monitoare
de calculatoare) 687.537.000, anul 2012
4. Deutsche Bank AG (derivate financiare pe dobânzile interbancare la euro)
465.861.000, anul 2013
5. F. Hoffmann-La Roche AG (vitamine) 462.000.000, anul 2001
6. Société Générale (derivate financiare pe dobânzile interbancare la euro)
445.884.000, anul 2013
7. Siemens AG (echipamente electrice de conexiuni cu izolaţie de gaz) 396.562.500,
anul 2007
8. Schaeffler (Rulmenţi pentru automobile şi camioane) 370.481.000, anul 2014
9. Pilkington (geam pentru automobile) 357.000.000, anul 2008
10. EON, GDF Suez (gaze naturale – înţelegere secretă) 320.000.000, 320.000.000,
anul 2009
Sursa: European Commission, Cartel statistics, 14.07.2014, apud articol Lucia
Iordache - ,,Aplicarea legislației antitrust a Uniunii Europene împotriva cartelurilor –
prioritățile în contextul globalizării afacerilor și al crizei economice‖, disponibil la
http://www.iem.ro/rem/index.php/REM/article/viewFile/172/195
Excedentele financiare ale CMN au umflat sectorul financiar și i-au modificat

fundamental caracterul. Sectorul financiar a devenit astfel, din valet, un stăpân al
industriei. Piețele de capital au atins în câteva decenii o putere de neimaginat. Ele seacă
economiile locale, umplu cu ele buzunarele gigantice și decid unde vor fi investiți
banii.8
Apreciem că, rareori poate fi stabilit un monopol într-o ţară fără asistenţa făţişă
guvernamentală, şi ascunsă sub forma unui tarif sau a unei modalităţi similare. Este
aproape imposibil însă ca acest lucru să se realizeze la nivel mondial. Pericolul însă a
fost aproape: cartelul producătorilor de medicamente versus OMS în cazul pandemiilor
7
Lucia Lucia Iordache - ,,Aplicarea legislației antitrust a Uniunii Europene împotriva
cartelurilor – prioritățile în contextul globalizării afacerilor și al crizei economice‖, disponibil
la http://www.iem.ro/rem/index.php/REM/article/viewFile/172/195
8
Philipp Löpfe, Werner Vontobel - ,,Multinaționale bogate, cetățeni săraci. Profiturile
exorbitante – soluția imorală a marilor companii‖, Editura Globo, București, 2013, pag. 15
7
de gripă, monopolul De Beers asupra diamantelor9, cartelul din Orientul Mijlociu
(OPEC) format din 11 membri care controlează împreună circa două treimi din
rezervele de petrol ale lumii ş.a.
În ciuda creării OMC în 1995 şi a altor reforme, aspectele sistemului comercial
internaţional sunt pe departe de a fi rezolvate, iar disputa între susţinătorii liberalizării
comerţului internaţional şi cei ai protecţionismului continuă. Aproape toţi economiştii
sunt însă de acord că liberul schimb este superior oricărei forme de protecţionism
comercial, adică reprezintă cea mai bună politică a unei ţări, chiar dacă toate celelalte
practică protecţionismul, argumentând că economia care rămâne deschisă va câştiga
mai mult de pe urma importurilor mai ieftine, decât va pierde din exporturile refuzate.
Fluctuaţiile mari ale valorilor monedelor naţionale au afectat domeniul finanţelor în
ultima perioadă, iar integrarea pieţelor financiare din lume a avut un impact negativ
asupra funcţionării regimului monetar internaţional.
Cu toate acestea, protecţionismul nu a dispărut niciodată complet, ci
dimpotrivă, în ultimele două secole restricţiile comerciale au constituit o trăsătură
permanentă a economiei mondiale. Ele s-au acutizat mai cu seamă în perioadele de
cădere economică. Aceasta deoarece, cu câteva excepţii notabile, majoritatea
membrilor OMC sunt parte ai unor acorduri comerciale regionale. Astfel, OMC ar
trebui să arbitreze în mod infatigabil şi obiectiv compatibilitatea dintre acordurile
regionale şi comerţul multilateral continuu. Structura ,,plină‖ a OMC a permis ca toate
puterile economice să recurgă adesea la proceduri extralegale ad hoc în afara OMC. A
fost formulată și întrebarea: ,,Ce se va întâmpla când Rusia va fi admisă ca
membru?‖10
Deschiderea faţă de comerţ şi investiţiile străine directe reprezintă un fenomen
economic care atrage îndoieli, uneori chiar resentimente din partea publicului larg,
întrucât există teama că primirea exporturilor din alte ţări, mai ales cele cu costuri
salariale mici şi standarde de viaţă scăzute, va însemna pierderea slujbelor la nivel
local, prăbuşirea afacerilor şi scăderea salariilor. Au fost marcate, în acest sens, zeci de
proteste împotriva pericolului unei concurenţe neloiale, generată de importul de bunuri
fabricate folosind ,,mână de lucru ieftină‖. Recent, au fost semnalate critici similare
9
Cota de piaţă a grupului De Beers pe piaţa diamantelor ajunge la circa 40%, la fel ca şi cea a
societăţii britanice Anglo American. Acţionarii acesteia s-au reunit la sediul din Londra şi au
votat în proporţie de 99,94% în favoarea tranzacţiei ce are ca obiect cumpărarea cu 5,1 miliarde
de dolari a unui pachet de circa 40% din compania De Beers. Având în vedere faptul că aceste
două companii însumează o cotă de aproape 80% din piaţa sud-africană a diamantelor, pentru
ca tranzacţia să se încheie, este nevoie de acordul guvernului de la Pretoria, precum şi a
organismului sud-african de reglementare în domeniul concurenţei. În plus, un cuvânt de spus îl
are şi un stat, Botswana, care deţine în prezent 15% din acţiunile De Beers. De Beers este una
dintre cele mai mari companii de minerit şi extracţie a diamantelor din lume. Fondată în 1888
de catre Cecil Rhodes sub numele de De Beers Mining Company în timpul ,,Goanei sud-
africane după diamante”, compania controlează astăzi circa 40% din piaţa mondială a
diamantelor brute, precum şi importante procente din pieţele mondiale ale diferitelor metale. De
Beers efectuează operaţiuni de extracţie în ţări precum Botswana, Namibia, Tanzania, Africa de
Sud şi Canada.
10
După 18 ani de negocieri, Rusia aderă la OMC la 22 august 2012, devenind al 156-lea
membru al acesteia
8
împotriva ,,mutării‖ în străinătate prin crearea de reprezentanţe off-shore, a liniilor de
producţie şi a încredinţării lor furnizorilor de servicii din ţările cu venituri mai mici.
Apărarea interesului național împotriva amenințărilor interne și externe este
apreciată ca drept sarcină esențială a politicii de securitate națională. Astfel, interesul
național constă în lucrurile prețuite de o societate și liderii săi, cum ar fi de pildă,
supraviețuirea fizică, integritatea teritorială, urmărirea ideologiei, onoarea și prestigiul
național, bunăstarea economică și comerțul și menținerea stabilității internaționale.11
România urmărea un program admirabil: unitate, unanimitate, dezvoltare economică și
socială, atingerea celor mai înalte culmi ale civilizației –România, exemplu de
bunăstare, viitor de aur, popor liber, reușite pe care promitea să le continue în
următorul mileniu, în timp ce Legea 408 le interzicea românilor să stea de vorbă cu
străinii. Pe 10.03.1985, la Kremlin, Biroul Politic al PCUS s-a reunit de urgență -
Konstantin Cernenko murise. Se ivește Mihail Gorgaciov, tânăra speranță a KGB și-l
îndepărtează pe Victor Gișin, urmașul numit de Cernenko. Odată cu apariția lui
Gorbaciov, glasnost și perestroika intră în limbajul politic internațional. Din martie
1986, se face cunoscută la București dezaprobarea față de evoluția politică a lui
Ceaușescu și înlocuirea lui cu Ion Iliescu, care frecventase aceeași universitate
moscovită ca și Gorbaciov. În ziua de 22 decembrie, Iliescu a întrunit unanimitatea. E
prozonier...12
Apreciem aceste opinii despre comerțul internațional, formulate anterior, ca
fiind nici îndreptăţite, dar nici total eronate. Comerţul internaţional este constituit
istoric, încă din antichitate. Aşa cum vom ilustra în continuare, concluzia standard a
economiştilor este aceea că, în general, există beneficii reciproce de pe urma
comerţului, deşi concurenţa străină poate reduce rata câştigului ţărilor care îşi mută
locurile de muncă în afară, fără a compensa progresul în materie de inovaţie.
Publicul şi oficialii amintesc adesea despre ,,concesiile‖ comerciale făcute
străinilor. Putem fi de acord şi cu faptul că domeniul comerţului internaţional nu este
un simplu joc ,,cu sumă zero‖. Comerţul sporeşte bunăstarea unor naţiuni, însă există
şi perdanţi. Aceştia din urmă simt mai profund durerea decât jubilează câştigătorii
victoria, politica naţională trebuind să asiste şi să ofere compensaţii muncitorilor şi
altor categorii defavorizate de liberalizarea comerţului. Competiţia zguduie industriile
care îşi pierd avantajul comparativ, eliberând resursele lor (capital şi forţă de muncă)
pentru a fi folosite în industriile mai eficiente şi mai competitive, într-o oarecare
măsură. La fel de veritabil este și faptul că balanţa comercială generală a unei ţări este
determinată de diferenţa dintre economiile şi investiţiile sale, iar deficitul (excedentul)
unei ţări se datorează unei rate scăzute (înalte) de economisire, şi nu, în general, de
comportamentului incorect al vreunei alte ţări.
George Friedman afirma: ,,Cea mai mare provocare pe care o va presupune
guvernarea unui imperiu în următorul deceniu va fi aceeași cu care s-a confruntat și
Roma Antică: având deja statut de imperiu, cum s-ar mai putea menține republica?‖13
11
Paul Robinson - ,,Dicționar de securitate internațională‖, Editura CA Publishing, Cluj-
Napoca, 2010, pag. 114
12
Malgosha Gago, Willy Golbérine - ,,România, 1989. Autopsia unei revoluții eșuate‖, Editura
Adevărul Holding, București, 2011, pag. 13-15, 29-30, 176
13
9
Totodată, trebuie să realizăm îngrijorarea legată de dispersarea progresului
economic în lume. Cel puţin teoretic, putem fi de acord cu faptul că ţări şi regiuni, cu
cât devin mai bogate, cu atât reprezintă pieţe mai mari pentru exporturile celorlalte, şi
invers. Privarea consumatorilor şi a producătorilor de ceea ce este mai bun în lume nu
reprezintă o viziune actuală de succes. La baza angajamentului faţă de liberul schimb
stă convingerea că scopul final al oricărei activităţi economice îl reprezintă
consumatorul şi maximizarea bunăstării globale. De altfel, este susținută teza, conform
căreia, liberul schimb maximizează opţiunea consumatorului şi ocazionează folosirea
eficientă a resurselor mondiale, din ce în ce mai limitate.
Capitalismul se bazează pe competiţie, iar o ţară riscă să se prăbuşească
economic dacă se sustrage competiţiei comerciale. Cazul protejării ,,industriilor tinere‖
este discutabil, după cum vom argumenta în cele ce urmează.
Orientarea generală de a lua piaţa drept punct de baliză în managementul
afacerilor şi ceea ce denumim ,,retragerea statului‖, integrează economiile naţionale
din întreaga lume într-o economie globală a expansiunii comerţului şi a fluxurilor
financiare. Noile evoluţii în forţele care domină peisajul actual au desemnat mulţi
câştigători şi mulţi perdanţi în afacerile economice interne şi internaţionale. Este cert
faptul că indivizii şi societăţile trebuie să se adapteze la noile provocări ale
capitalismului global. Actualmente, comerţul global şi regimurile financiare conferă
ţărilor industriale avansate un avantaj evident. Acordurile comerciale parcurse, în loc
să creeze oportunităţile promise, au condus la apariţia unui teren şi mai abrupt, un teren
atât de inegal, încât acordurile comerciale recente au contribuit la agravarea situaţiei
ţărilor celor mai sărace. Spre exemplu, aceste acorduri au condamnat la moarte zeci de
mii de suflete (mulţi fiind copii) în ţările în curs de dezvoltare, care sufereau de boli
pentru care există deja medicamente.
Statul este obligat să-şi asume un rol mai extins. Unul dintre rolurile statului
este acela de ,,a scrie regulile‖ şi de a-i conduce pe arbitri; ,,jocul economic‖ nu face
excepţie. Unele clişee continuă să rămână însă valabile: ,,Tonul îl dă cine plăteşte
muzica, restul poate să admire eventual, ,,batista pe ţambal!‖. Firma americană Myriad
a obţinut patentul asupra genelor cancerului mamar, însă din cauză că firma ţine la
preţuri ridicate pentru testele de detectare a genelor responsabile, în jurisdicţiile unde
este recunoscut patentul, este posibil ca mii de femei să ,,moară cu zile‖. În cele ce
urmează, vom analiza şi modul în care CMN jefuiesc resursele naturale ale ţărilor,
lăsând în urmă un mediu zdrobit şi modul în care cadrul legal adoptat le permite să nu-
şi asume responsabilitatea14. Care va fi deznodământul impunerii noului ,,Codex
Alimentarium‖? În timp ce manualele de economie susțin că economia liberă de piață îi
îmbogățește pe toți, trendul global actual spre inegalitate nu este, evident, o lege a
naturii.15
14
Există unele condiţii extreme în care se poate demonstra că strategia de maximizare a valorii
sau profitului unei firme determină o eficienţă economică. Totuşi, atât timp cât există informaţii
imperfecte sau un ansamblu incomplet de pieţe, atunci maximizarea profitului acţionarilor nu
determină nici eficienţă economică, nici creşterea nivelului general de bunăstare.
15
În majoritatea țărilor au crescut în ultimii aproximativ 15 ani doar veniturile celei mai bogate
treimi a menajelor, cireașa de pe tort a revenit celui mai bogat procent din populație –1%, în
timp ce jumătatea mai săracă a populației s-a confruntat cu scăderi masive. Philipp Löpfe,
10
Până acum, comerţul liber nu a funcţionat decât asimetric, permiţând
pătrunderea pe pieţele din ţările în curs de dezvoltare a produselor din ţările
industrializate avansate, fără o reciprocă absolută. Apreciem faptul că în următoarea
perioadă, negocierile comerciale vor focusa problemele barierelor oficiale şi mai ales,
ale celor camuflate, precum şi ceea ce numim ,,noua agendă comercială‖.
Postulatul fundamental este că economiile sunt sisteme complexe, care nu pot
fi reduse la doar câţiva factori centrali şi care nu pot fi schimbate doar aplicând una sau
mai multe dintre politicile recomandate de diverse instituţii (FMI sau BM) sau
economişti ai dezvoltării. Aceasta pentru că politicile adecvate variază de la o ţară la
alta. Deficitele cronice concurează cu debitorii privați pentru economii limitate
determinând creșterea ratelor de dobândă, întârziind investițiile și afectând negativ
creșterea economică. Dobânda la datoria națională înfometează alte programe
guvernamentale.16
În cele ce urmează, apreciem că o abordare analitică se poate dovedi
nepotrivită atunci când dorim să tragem concluzii privitoare:
 Pe de o parte, la lumea vie;
 Pe de altă parte, la realitatea cotidiană care, sub influența a ceea ce
numim ,,globalizare‖, este din ce în ce mai puțin segmentată.
Pentru a înțelege lumea actuală, trebuie să avem în vedere faptul că în era
informației, întreaga planetă este conectată prin schimbul instantaneu de informații. În
consecință, orice studiu asupra unui subiect trebuie să țină seama de interfețele
pertinente ale acestuia cu un mediu înconjurător mult mai larg. Așadar, mai potrivită
este abordarea sistemică.17
Odată ce economiile se află la frontiera unde succesul nu este uşor de obţinut,
deoarece nu există lideri distincţi, care să poată fi imitaţi sau urmaţi, greşelile apar cu
uşurinţă. Un mediu caracterizat prin nemulţumire acută şi mânie, prin frică şi
neîncredere, nu e nici pe departe unul favorabil pentru a reconstrui economii şi destine
naţionale. Este depășit să considerăm capitalismul un sistem etic, un crez ce poartă în
sine un mesaj de moralitate. Problema etică a capitalismului nu se situează la nivelul
fundamentelor sale teoretice, ci la nivelul transpunerii acestora în realitate. Teoria
presupune că modelul funcționează singur, fără ajutorul vreunui cadru instituțional,
cum ar fi guvernul.18
Ilustrul Friedrich August Von Hayek (1899-1992) afirma că, laicul, creștinul,
hindusul, budistul, vor vedea cu toții dorințele în feluri diferite. Așadar, diversitatea
morală face imposibil acordul asupra a ceea ce sunt criteriile potrivite ale dorințelor.
Totuși, dacă urmărim echitatea socială sau distributivă fără o moralitate în acord
pentru a o sprjini, ajungem într-o situație profund incompatibilă cu una dintre valorile
centrale ale unei societăți liberale, și anume autoritatea legii. Legea ar trebui să fie
Werner Vontobel - ,,Multinaționale bogate, cetățeni săraci. Profiturile exorbitante – soluția

imorală a marilor companii‖, Editura Globo, București, 2013, pag. 104
16
Greg Ip - ,,Minighid de economie. Cum funcționează economia în lumea reală‖, Editura
Publica, București, 2013, pag. 230
17
Alain Cardon - ,,Dicționar de coaching comentat‖, Editura Codecs, București, 2011, pag. 22
18
Michael Keren - ,,Capitalismul ca sistem etic: ideal și fezabilitate‖, pag. 41, în lucrarea
coordonată de Daniel Dăianu, Radu Vrânceanu - ,,Frontiere etice ale capitalismului‖, Editura
Polirom, Iași, 2006
11
neutră față de indivizi și generalizată astfel încât să fie valabilă pentru toți oamenii, în
circumstanțe similare. Pentru că nu ne putem pune de acord cu ceea ce înseamnă
nevoile, pentru că ele sunt incomensurabile și sunt supuse limitărilor de resurse, un
principiu al echității sociale nu poate să fie transformat într-o regulă universabilă de
drept. Aceasta are și efectul conferirii unei puteri arbitrare birocraților, aceștia fiind
însărcinați cu responsabilitatea administrării echității sociale.
Hayek mai respinge și ideea că piața liberă produce nedreptate socială în
distribuirea venitului și a bunăstării. Un regim devotat ideii de justiție socială nu se
rezumă doar la consecințele camuflării puterii discreționare a birocrațiilor; el dă
naștere, de asemenea, la presiuni intolerabile ale grupurilor de interese. Dacă a guverna
înseamnă a te implica în afacerea distribuirii resurselor în absența oricărei moralități
consensuale asupra distribuirii, ceea ce nu este permis într-o societate pluralistă, atunci
grupurile de interese sunt obligate să pretindă ceea ce din punctul lor de vedere
subiectiv reprezintă partea ce li se cuvine din împărțirea resurselor existente. Aceasta
va însemna că guvernul va distribui resursele celor mai puternice grupuri de putere din
societate atunci când nu există nici un acord referitor la modelul general de distribuire.
Justiția socială va deveni astfel un paravan pentru distribuirea către cele mai puternice
grupuri de interese din societate. Sărăcia, este cel mai bine înțeleasă ca un fenomen
absolut, ca nevoie, mai degrabă decât ca eșecul de a consuma pe baze mai echitabile
împreună cu restul societății.19
Desigur, putem medita și la faptul că fiecare dintre noi e produsul anturajului.
Spre exemplu, doi oameni care habitează în aceeași țară, guvernați de aceleași legi și
care se bucură de aceleași privilegii, pot totuși să-și cultive valori diferite și să aibă
priorități și stiluri de viață total deosebite. De ce? Pentru că provin din medii, în special
familiale, extrem de diferite. Mentalitatea lor reflectă mediul de proveniență.20
Conform unor estimări, peste 40% din veniturile noastre sunt decise în mod
combinat de administraţia de stat şi cea locală. Atunci când intrăm la cabina de vot o
dată la patru-cinci ani, o facem pentru convingerile noastre. Cert este însă faptul că,
atunci când ,,votăm‖ zilnic la supermarket în euro, yeni, dolari sau lire, obţinem exact
articolele pentru care am votat, şi acest lucru este valabil şi pentru ceilalţi, aceasta
pentru că piaţa naşte unanimitate fără concordanţă.
În concluzie, apreciem că managementul comerţului internaţional într-o
economie globală cu un înalt grad de integrare, alcătuită din ,,state-naţiune‖
independente şi concurente, mai degrabă decât ,,state-regionale‖, a devenit o
formidabilă provocare. De altfel, susţinătorii unei economii mondiale dominate de
piaţă, cum ar fi Francis Fukuyama şi Thomas Friedman, aduc predicţia că toate
naţiunile vor converge către o nouă ordine mondială bazată pe valori liberale (pieţe
libere, individualism, libertate), care va genera prosperitate globală şi pace mondială.
Încă de la mijlocul anilor 1980, Peter Drucker aprecia că ,,...Dinamica economică și-a
mutat centrul de greutate de pe planul economiei naționale pe cel al economiei
mondiale. De acum încolo, orice țară care dorește să prospere va trebui să recunoască
faptul că factorul determinant este economia mondială și că politica economică internă
19
Robert Benewick, Philip Green (coordonatori) - ,,Dicționarul marilor gânditori politici ai
secolului XX‖, Editura Artemis, București, 1998, pag. 126-130
20
John C. Maxwell - ,,Meditați! Teme de gândire pentru lideri‖, Editura Curtea Veche
Publishing, București, 2012, pag. 18
12
poate avea succes numai dacă promovează –sau cel puțin nu lezează– capacitatea de
concurență economică internațională a țării respective. (...) Economia mondială nu este
în curs de transformare, ci s-a transformat deja, atât în privința fundamentului, cât și în
cea a structurii ei, iar această transformare este foarte probabil ireversibilă‖.21
Este susținută ideea că rațiunea de a fi a globalizării economice și politice
urmărește integrarea piețelor, națiunilor-state, instituțiilor internaționale și
tehnologiilor pentru a permite indivizilor, corporațiilor și statelor-națiuni, să ajungă
mai departe mai repede, mai în profunzime și mai ieftin decât oricând în istoria
umanității. Deși pare opus globalizării, regionalismul este o consecință a acesteia.22
Thomas L. Friedman afirma: ,,E adevărat, traversăm o criză, dar este o criză
care se desfășoară pe tăcute. Suntem întru câtva asemenea unei persoane care doarme
pe o saltea pneumatică din care aerul iese pe nesimțite –atât de încet, că abia se simte,
până te trezești te dai cu capul de ciment.‖ Acesta susține că bogăția, în epoca
aplatizării Pământului, va gravita în jurul acelor țări care vor face să funcționeze trei
lucruri de bază: (1) infrastructura de conectare cât mai eficientă și mai rapidă la
platforma lumii globalizate; (2) programele educaționale adecvate și competențele
teoretice care să permită unui număr cât mai mare de persoane să inoveze și să presteze
servicii cu valoare adăugată în cadrul acestei platforme; (3) o guvernare eficientă, adică
politici fiscale adecvate, legi bune în domeniul comerțului și al investițiilor, sprijin
susținut pentru cercetare, legi bune în domeniul proprietății intelectuale și, cel mai
important, o conducere inspirată și însuflețitoare, pentru a crește fluxul de schimburi cu
lumea globală și pentru a-l gestiona eficient.23
În ceea ce privește România, ,,cartea sa câștigătoare‖ a fost jucată și arbitrată
de forțele internaționale în decembrie 1989! Apreciem și faptul că globalizarea este
inevitabilă şi nu o putem ,,întoarce din drum”, la fel cum globalizarea nu reprezintă un
panaceu pentru egalitate, prosperitate, libertate și pace.
1.2. Domeniul de studiu al disciplinei ,,Comerţ Internaţional”

Interdependenţa este o caracteristică universală a lumii moderne: în sfera
economică propriu-zisă, între două seturi de preţuri, între o industrie şi altă industrie,
între o ţară şi alta; la nivelul societăţii, în general, între activitatea economică şi cea
socială şi filantropică; în organizarea societăţii între aranjamentele de ordin economic
şi cele politice, între libertatea economică şi cea politică.
Sistemul economic internațional contemporan este mai integrat ca niciodată.
Crizele economice, având ca epicentru Asia de Est sau SUA, demonstrează net relația
dintre comerțul și fluxurile financiare internaționale și instituțiile internaționale, pe de
o parte, și, pe de altă parte, obstacolele cu care se confruntă guvernele în demersul lor
de a soluționa problemele generate de interdependența complexă. Potrivit World
Development Report (2000), liberalizarea, cu precădere în spațiul economic, devine
21
Peter Drucker, Profound Changes in World Economy, Foreign Affairs, 1986 apud Florin
Bonciu - ,,Economie Mondială‖, Editura Lumina Lex, București, 2004, pag. 6
22
Aurica Brișcaru - ,,Globalizare etică. Responsabilitate socială corporativă‖, Editura
Institutul European, Iași, 2012, pag. 41
23
Thomas L. Friedman - ,,Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI‖, Editura Polirom,
Iași, 2007, pag. 264, 266
13
una dintre caracteristicile extrem de pronunțate ale lumii contemporane, iar ca urmare a
globalizării volumul bunurilor și serviciilor produse și comercializate cunoaște o
creștere accelerată, multiplicându-se de aproape 16 ori din 1950 până astăzi, ceea ce
înseamnă că valoarea sa s-a triplat ca pondere în PNB.24
Lumea a intrat într-un nou stadiu economic. Între economiile naționale există
legături mai mult decât strânse și raporturi de interdependență. Astăzi, lumea este mai
interconectată și mai interdependentă decât oricând.25 Globalizarea și tehnologia sunt
cele două forțe principale care au ajutat la crearea unei fragilități sincronizate în
economia mondială. Globalizarea face ca producătorii dintr-o țară să importe tot mai
multe resurse din alte țări și să-și exporte rezultatele muncii spre alte țări. Tehnologia –
sub forma calculatoarelor, a internetului și a telefoanelor mobile, face posibilă
transmiterea informațiilor cu viteza fulgerului. Conducătorii de firme au nevoie de o
optică nouă asupra lumii și de un cadru conceptual nou pentru a-i face față. Schimbarea
are loc în orice moment. Ea poate veni cu repeziciune din orice colț al lumii, exercitând
un impact decisiv asupra oricărei firme. Comerțul se desfășoară pe baza unor fluxuri de
informații care circulă cu viteza luminii pe internet și pe telefoanele mobile.26
Stanley Hoffmann susținea că relațiile internaționale sunt un domeniu care
tratează factorii și activitățile care susțin politicile externe și puterea unităților de
bază în care lumea este structurată. Astfel, obiectivul relațiilor internaționale derivă
din: raporturi și fluxuri sociale de orice natură care traversează granițele; relații
diplomatice și strategice ale statelor; tranzacții economice și financiare transfrontaliere;
procese ale globalizării.
Relațiile internaționale derivă din istoria diplomatică și dreptul internațional,
având un profund caracter interdisciplinar –istorie, geografie, științe politice, științe
economice, sociologie, antropologie și psihologie.
Relațiile transnaționale se referă la procesul prin care în relațiile internaționale
se manifestă, alături de state/guverne, și actori privați, grupuri, societăți, indivizi a
căror activitate poate avea consecințe pentru evoluția evenimentelor.27
În sfera internaţională, aranjamentele de natură economică se întrepătrund cu
cele de natură politică. Comerţul internaţional liber cultivă relaţiile armonioase între
24
Daniel Biró (coordonator) - ,,Relațiile internaționale contemporane. Teme centrale în politica
mondială‖, Editura Polirom, Iași, 2013, pag. 85, 91-92
25
Raportul ,,Global Trends 2030‖ elaborat de Consiliul Național de Inteligență, SUA,
prefigurează potențialul unor fenomene de tip ,,black swan‖ (evenimente greu de prezis din
timp de experți). Acestea includ pandemii severe, schimbări de climă care se produc mai repede
decât ar fi normal, colapsul Uniunii Europene, colapsul Chinei (sau trecerea acesteia la
democrație), un Iran reformat, care abandonează programul nuclear. Fenomenele prezise includ,
un conflict cu arme nucleare, chimice și biologice, un atac cibernetic de mari proporții, furturi
solare geomagnetice care ne vor distruge saleliți și rețele electrice sau retragerea bruscă a SUA
din problemele globale. Patru ,,mega-trenduri” definitorii pentru viitor au fost menționate:
puterea individuală în creștere, răspândirea puterii, schimbări demografice majore și creșterea
necesității pentru apă, hrană și energie. Pentru mai multe detalii, vizitați
http://www.dni.gov/files/documents/GlobalTrends_2030.pdf , decembrie 2012
26
Philip Kotler, John A. Caslione - ,,Chaotics TM. Management și marketing în era
turbulențelor‖, Editura Publica, Bucureşti, 2009, pag. 9, 18, 21
27
Vasile Pușcaș - ,,Relații internaționale/transnaționale‖, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007,
pag. 15, 19, 175
14
naţiuni diferite din punct de vedere cultural şi instituţional, la fel cum comerţul liber
stimulează bunele relaţii dintre indivizi cu credinţe, atitudini şi interese diferite.28
Relația economie–politică reprezintă o paradigmă de bază în relațiile internaționale;
economicul a devenit una din cele mai importante componente ale relațiilor
internaționale contemporane.29
Într-o lume bazată tot mai mult pe informație și cunoaștere, raporturile de
schimb au un sens foarte larg și în continuă expansiune, referindu-se la schimburile la
scară globală de mărfuri, servicii, capital, informații, persoane și cuprind realmente,
toate activitățile societății.
Economia mondială, ca sistem al interacțiunilor economice la scară globală,
este rezultatul unui îndelungat proces istoric de formare, proces care a cunoscut
deopotrivă faze de dezvoltare extensivă, respectiv de dezvoltare cantitativă prin
cuprinderea de noi spații geografice, și faze de dezvoltare intensivă, respectiv de
adâncire a intensității și frecvenței acestor interacțiuni.
Economia mondială reprezintă ansamblul format din totalitatea agenților
economici și a interacțiunilor – raporturilor economice – dintre aceștia la scară globală;
acest sistem este caracterizat în orice moment de o anumită configurație, de o
construcție ce își caută echilibrul, fără a-l găsi în mod definitiv niciodată.30
Ordinea economică mondială a fost definită drept ,,modul de dispunere în timp
și spațiu a elementelor economiei mondiale‖ și exprimă ,,starea calitativă a economiei
mondiale într-o perioadă istorică, în raport cu rezultatele interacțiunii dintre elementele
ce o compun‖.31
Economia mondială a debutului de secol XXI este caracterizată de un nivel
fără precedent al oportunităților, dar și al amenințărilor, la toate palierele vieții
economice, politice, sociale, militare, religioase etc, sintetizate astfel:32
 Principalii actori care se manifestă încă în planul economiei mondiale
sunt statele naționale, secondate de CMN și de organismele de
integrare economică interstatală de diverse tipuri;
 Interdependențele dintre acești actori sunt din ce în ce mai mari astfel
încât nici unul dintre ei nu poate funcționa normal în absența
interacțiunii cu ceilalți;
 Fenomenul globalizării se manifestă prin abordarea proceselor
economice la scară globală de către un număr tot mai mare de actori,
inclusiv firme mici și mijlocii;
 Globalizarea economiei mondiale a adus cu sine și o globalizare a
concurenței, astfel încât orice actor economic, indiferent de
dimensiunea sa, trebuie să țină cont de ceilalți pentru a supraviețui;
28
Milton Friedman, Rose Friedman – ,,Libertatea de a alege. O declaraţie personală‖, Editura
Publica, Bucureşti, 2009, pag. 87
29
pag. 151
30
Florin Bonciu - ,,Economie Mondială‖, Editura Lumina Lex, București, 2004, pag. 47
31
Sterian Dumitrescu, coordonator, Economie Mondială, Editura Independența Economică,
1998 apud Florin Bonciu - ,,Economie Mondială‖, Editura Lumina Lex, București, 2004, pag.
47
32
Florin Bonciu - ,,Economie Mondială‖, Editura Lumina Lex, București, 2004, pag. 16, 19
15
 Dezvoltarea extrem de de rapidă a comunicațiilor și a transporturilor
au condus la dispariția semnificației distanțelor la scară globală;
 Persistența unor probleme și amenințări legate de protecția mediului
înconjurător –efectul de seră, diminuarea stratului de ozon, poluarea
ș.a. sau de epuizarea previzibilă a unor resurse naturale ce va
determina un apreciabil efort de adaptare tehnologică;
 Persistența unor decalaje de dezvoltare în pofida unor succese evidente
înregistrate în anii 1990;
 Apariția, după 1990, dar mai ales după anul 2000, a pericolului
terorismului internațional.
Comerţul internaţional a favorizat, în istoria umanităţii, ascensiunea şi
consolidarea unor mari imperii (ca de pildă, Imperiul Roman şi Imperiul Otoman),
precum şi consolidarea poziţiei politico-economice a unor state ca Germania, Franţa şi
Anglia, dar şi succesul unor ţări ca Japonia, Coreea de Sud sau China (denumită
figurativ astăzi ,,fabrica lumii‖).
Aria de geneză a primelor formațiuni politico-teritoriale organizate se
suprapune în general spațiului cuprins între nord-estul continentului african și Extremul
Orient, marile artere hidrografice constituind embrionii formării primelor civilizații
antice și a statelor în care s-au organizat acestea. Funcția apelor curgătoare în formarea
și dezvoltarea formațiunilor politico-administrative a fost dublă: pe de o parte, de
susținere a agriculturii și implicit a traiului populației, iar pe de altă parte, de axe de
comunicație, condiție esențială pentru dezvoltarea comerțului și pentru o bună
gestionare a teritoriului și a menținerii coeziunii statului.33
Tabelul 1.1 Evoluția numărului de state independente
Anul Europa America Asia Africa Oceania Total
1900 21 20 5 2 0 48
1914 23 22 5 4 1 55
1945 31 22 12 4 2 71
1989 32 35 38 51 11 167
2010 44 35 47 53 14 193
Sursa: Frăsineanu, 2005, cu acualizări, apud Șerban Dragomirescu, Radu Săgeată - ,,Statele
lumii contemporane‖, Editura Corint, București, 2011, pag. 20
Din punct de vedere geostrategic, nu se poate aprecia că există o corelație

directă între mărimea statelor și puterea acestora. Pe de o parte, mărimea implică
resurse, dar, în același timp, poate implica diferențieri entice și teritoriale ce pot
antrena forțe centrifugale, care, în absența unei infrastructuri economice și de
comunicații adecvate, conduc la tendințe separatiste. Puterea, la rândul său, este legată
tot de resurse, de fertilitatea terenurilor agricole, de nivelul tehnologic al economiei și,
nu în ultimul rând, de coeziunea internă și de eficacitatea statului, toate acestea fiind
sprijinite prin decizii politice. Pe de altă parte, statele mici, lipsite de resurse naturale,
care să le poată antrena și pe cele financiare și tehnologice, sunt cele mai vulnerabile în
fața dominației economice externe, limitându-și economia la o agricultură de
subzistență, asociată, în cele mai fericite cazuri, cu activități de mică industrie și
33
Șerban Dragomirescu, Radu Săgeată - ,,Statele lumii contemporane‖, Editura Corint,
București, 2011, pag. 11
16
turism. Aceste state, sunt de fapt, și statele cu cel mai înalt grad de instabilitate
politică.34
Tabelul 1.2 Discordanța mărimii teritoriului statelor lumii
Cele mai mari state ale lumii (km.pătrați)
Peste 10 mil. Federația Rusă
9-10 mil. Canada, China, SUA
8-9 mil. Brazilia
7-8 mil. Australia
3-4 mil. India
2-3 mil. Argentina, Kazahstan, Sudan, Algeria, Congo, Arabia Saudită
1-2 mil. Mexic, Indonezia, Libia, Iran, Mongolia, Peru, Ciad, Niger, Mali,
Angola, Africa de Sud, Columbia, Etiopia, Bolivia, Mauritania
Cele mai mici state ale lumii (km. pătrați)
Sub 1 Vatican
1-2 Monaco
2-100 Nauru, Tuvalu, San Marino
101-1.000 Liechtenstein, I-lele Marshall, Sint Kitts și Nevis, Maldive,
Malta, Grenada, Saint Vincent și Grenadinele, Barbados, Antigua
și Barbuda, Seychelles, Andorra, Palau, Saint Lucia, Singapore,
Bahrain, Micronezia, Tonga, Dominica, Kiribati
1.001-10.000 São Tomé și Príncipe, Comore
Sursa: adaptare după Șerban Dragomirescu, Radu Săgeată - ,,Statele lumii contemporane‖,
Editura Corint, București, 2011, pag. 23-24
În majoritatea țărilor, comerțul internațional reprezintă o parte semnificativă

din PIB. Deși comerțul internațional a fost prezent peste tot în istorie (ca de exemplu,
,,Drumul mătăsii”35, ,,Drumul chihlimbarului”), importanța sa economică, socială și
politică a crescut.
De-a lungul secolului XVIII, în timpul lui Adam Smith, comerţul era
complementar. Comerţul complementar urmăreşte stabilirea unui parteneriat. De pildă,
Anglia vindea lână în Portugalia, pentru că Portugalia nu putea produce lână, în timp ce
Portugalia vindea vin în Anglia, pentru că Anglia nu putea produce vin. Englezii
cumpărau din India bumbacul pe care nu îl puteau cultiva, în schimbul ţesăturilor din
bumbac, pentru realizarea cărora India acelui secol nu poseda mijloacele de producţie
necesare. Antrenarea SUA şi a Germaniei în circuitul economic mondial la jumătatea
secolului trecut a determinat detenta la comerţul concurenţial. Comerţul concurenţial
are drept scop crearea unei clientele. Ambele state vindeau produse chimice şi utilaje
34
35
Drumul Mătăsii se referă la o suită de drumuri de caravană, ruta principală legând bazinul
Mării Mediterane cu estul Asiei, denumirea aceasta fiind deja folosită în perioda bizantină.
Drumul Mătăsii reprezintă căi comerciale de importanţă internaţională, de-a lungul cărora se
transportau mătăsuri din China în alte regiuni asiatice şi în cele europene. Materiile prime
textile au părăsit ţinuturile lor de origine, fiind orientate în direcţii unde acestea lipseau,
croindu-şi căi de pătrundere în diferite zone ale globului. În antichitate şi evul mediu, şi alte
materii prime au fost transportate de la origine şi implementate în alte regiuni, încât vorbim şi
de Drumul Mirodeniilor, Drumul Ceaiului, Drumul Cafelei, al Porumbului, al Cartofului, al
Grâului, al Orezului, al Tutunului etc.
17
electrice, fiind aşadar pe poziţii concurente, şi în acelaşi timp cumpărau aceste bunuri
unul de la celălalt.
Integrarea în comerţul internaţional a unor noi ţări neoccidentale, precum
Japonia, a creat comerţul de pe poziţii adverse, care urmăreşte câştigarea războiului
prin distrugerea armatei inamice şi a capacităţii ei de luptă (câştigarea controlului
asupra pieţei prin distrugerea competitorilor sau, dacă nu, atunci măcar obţinerea unei
poziţii pe piaţă care să nu le dea noilor veniţi aproape nici o şansă de a-l detrona pe
lider). Comerţul de pe poziţii adverse are puţine şanse să ofere avantaje ambelor părţi
şi ridică întrebări asupra premiselor convenţionale. Protecţionismul duce la izolarea
unei economii şi la scăderea competitivităţii unei ţări, dar, potrivit unor opinii, nici
comerţul liber, nu constituie un răspuns.36
Potrivit ministrului şi distinsului profesor al Universităţii din Craiova,
Constantin Fota, ,,Comerţul internaţional reprezintă, alături de fluxurile financiare
internaţionale şi migraţia internaţională a forţei de muncă, unul din cele mai
importante şi mai dinamice segmente ale relaţiilor economice internaţionale. La
rândul ei, politica comercială este o componentă esenţială a politicii economice
promovate de state, cu un puternic impact asupra evoluţiilor economiilor naţionale şi
economiei mondiale luată în ansamblu.‖37
Comerțul internațional este definit ca reprezentând flux de mărfuri (bunuri)
făcând obiectul unui schimb între spațiile economice naționale; este măsurat prin
totalul exporturilor (importurilor) mondiale. În sens larg, sunt contabilizate și fluxurile
de servicii a căror importanță este tot mai mare în schimburile internaționale.
Cantitativ, comerțul internațional este privit prin evidențierea diferitelor mărimi
caracteristice unei țări sau zone: soldul comercial (exporturi mai puțin importuri); rata
de acoperire (exporturi față de importuri); efortul la export (exporturi raportate la PIB);
rata de pătrundere (importuri raportate la piața internă). Calitativ, natura produselor
este aceea care permite o mai bună delimitare a diviziunii internaționale a muncii, pe
baza specializărilor și care disting produsele după sectoare de activitate, după
conținutul tehnologic, pe filiere. Economiile naționale sunt integrate în mod ierarhic în
diviziunea internațională a muncii, în funcție de gradul lor de stăpânire a
tehnologiilor.38
Noţiunea de Comerţ internaţional se referă la totalitatea schimburilor de
bunuri şi servicii dintre două sau mai multe state. În cazul în care comerţul
internaţional cuprinde toate statele lumii, el devine comerţ mondial. Comerţul
internaţional privit din unghiul de vedere al unei singure ţări se numeşte comerţ
exterior. Orice comerţ exterior este alcătuit din export, import, reexport şi tranzit.
Indicatorul intensității comerțului exterior reprezintă raportul dintre volumul
comerțului exterior (import și export) al unei țări și numărul populației sale.
Indicele de coordonare al comerțului exterior reprezintă raportul dintre
volumul comerțului exterior al unei țări și volumul comerțului exterior al altei țări.
36
Peter F. Drucker - ,,Realităţile lumii de mâine‖, Editura Teora, Bucureşti, 1999, pag. 123-125
37
Constantin Fota - ,,Comerţ Internaţional şi Politici Comerciale Internaţionale‖, Editura
Universitaria, Craiova, 2002, pag. 11
38
Claude – Danièle Échaudemaison (coordonator) - ,,Dicționar de economie și științe sociale‖,
Editura Niculescu, București, 2012, pag. 91
18
Indicele de echilibru al comerțului exterior reprezintă raportul dintre valoarea
exportului și valoarea importului unei țări, într-o anumită perioadă de timp.
Indicele de autonomie (independență) a relațiilor externe reprezintă raportul
dintre valoarea creanțelor externe și valoarea angajamentelor externe. Când acest
indice este supraunitar, reflectă gradul de autonomie, dacă este subunitar reflectă
gradul de dependență, iar dacă este egal cu 1, avem de-a face cu un echilibru între cei
doi indicatori.39
Apariţia şi răspândirea noului protecţionism s-a datorat în parte şi unei
transformări majore a patternurilor (modelelor) comerţului internaţional. Astfel, în
primii ani de după război, cea mai mare parte a comerţului era fie interindustrial, între
ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, fie intraindustrial, peste Atlantic.
Comerţul interindustrial reprezintă comerţul care implică sectoare diferite ale
economiilor, cum ar fi, de pildă, cazul ţărilor dezvoltate care exportau produse
prelucrate în ţările mai puţin dezvoltate, în schimbul alimentelor şi a materiilor prime,
care urmau traseul invers.
Comerţul intraindustrial se referă la schimbul de bunuri în acelaşi sector
industrial, cum ar fi exportul de automobile între Japonia şi UE.40 Apreciem şi faptul
că, odată cu sporirea rolului CMN în economia globală, o cotă substanţială a
comerţului internaţional se desfăşoară actualmente sub forma ,,transferurilor
intrafirmă‖, la preţuri stabilite de firme, ca parte a strategiei globale a corporaţiei. Spre
exemplu, încă de la începutul anilor 1990, se estima că jumătate din totalul activităţilor
comerciale americane şi japoneze se desfăşura între firmele în proprietate străină şi
ţările lor de origine.
Internaţionalizarea producţiei reprezintă una dintre trăsăturile fundamentale ale
economiei internaţionale actuale, realitate invocată adesea de către guverne pentru a-şi
justifica sprijinul pe care îl acordă propriilor CMN, în pofida emulilor străini.
Ramura reprezintă un concept al compatibilității naționale, definit ca o grupare
a unităților elementare de producție ce produc același produs. Acest termen este
utilizat, în analiza comerțului internațional, pentru a evoca o anumită poziție din
nomenclatura bunurilor și serviciilor în baza cărora este studiat comerțul internațional.
Acesta este denumit comerț interramură, dacă națiunea respectivă exportă bunuri
diferite de cele pe care le importă. Importul și exportul simultan de bunuri similare
constituie o situație de comerț intraramură. De pildă, studiile empirice întreprinse în
acest domeniu ne arată că: 1) proporția comerțului intraramură atinge în anii ʼ80 circa
50% din comerțul internațional al țărilor dezvoltate; 2) începând din anii ʼ60, această
cotă a crescut semnificativ.41
Comerţul intrafirmă semnifică comerţul între filialele aceleiaşi firme şi
reprezintă actualmente o parte semnificativă a comerţului internaţional. CMN nu se
mulțumesc cu vânzarea produselor către consumatorii din afara sistemului lor, fie că e
vorba de firme sau de menaje, ci fac să circule producții și între propriile lor filiale, mai
39
Angelica Băcescu – Cărbunaru, Marius Băcescu - ,,Dicționar de macroeconomie‖, Editura C.
H. Beck, Colecția Oeconomica, București, 2008, pag. 189
40
Robert Gilpin - ,,Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global‖,
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 71, 131
41
19
ales în cazul produselor intermediare, fapt ce generează fluxuri identice cu cele care
există între atelierele unei mari firme, situate în diverse regiuni ale unei țări. De
remarcat că, trecerea frontierelor naționale transformă aceste fluxuri în importuri și
exporturi.42 De exemplu, circa o jumătate din comerţul între Japonia şi SUA reprezintă
comerţ intrafirmă. Se estimează că, sub o treime din comerțul mondial nu corespunde
schimburilor realizate pe piață, prin arbitrajele agenților economici, firmelor și
consumatorilor, ci fluxurilor din afara pieței, care se derulează în spațiul închis al
CMN. Implicațiile acestor schimburi sunt ilustrate de două variabile interconectate:
valorizarea fluxurilor comerciale și echilibrul balanței comerciale.
Schimburile intrafirmă corespund unor semiproduse care nu sunt negociate pe
piață și cărora CMN le pot fixa liber prețul de facturare. Această politică tarifară
urmărește maximizarea profitului global al firmei, generând eventual profituri în țările
care practică o rată scăzută de impozitare a societăților. În consecință, calcularea
balanței comerciale a unei națiuni al cărui comerț internațional include, în oarecare
măsură comerțul intrafirmă, devine problematică. Aceste fluxuri vor avea puține
motive de a fi sensibile la variațiile cursurilor de schimb; pe de altă parte, modificarea
cursurilor ratelor de impozitare a beneficiilor poate genera o variație a prețurilor
bunurilor exportate. O reafectare a activităților în cadrul unei CMN poate avea
importante repercusiuni asupra comerțului națiunii respective. Acest tip de comerţ are
loc la preţuri de transfer stabilite chiar de firme şi se încadrează în strategia corporatistă
globală, care nu se conformează în mod obligatoriu teoriei convenţionale a comerţului,
fundamentată pe conceptul tradiţional al avantajului comparativ. Cele mai mari 200 de
corporații produc împreună 10% din totalul producției mondiale. De asemenea, se
estimează că 30-50% din comerțul internațional cu bunuri manufacturate este de fapt
comerț intrafirmă sau transfer de intrări și ieșiri în cadrul aceleiași CMN, care au
operațiuni în mai multe țări. De remarcat faptul că prețurile produselor comercializate
sunt dictate din sediul central, nu de forțele competitive de pe piață.43
Apreciem faptul că avantajul comparativ al unei ţări se poate schimba; astăzi
contează avantajul comparativ dinamic. De exemplu, acum 40 de ani, avantajul
comparativ al Coreei de Sud nu era cel al producţiei de microprocesoare, de
electrocasnice sau automobile, ci de orez. Guvernul ţării a optat să investească în
educaţie şi tehnologie, pentru a-şi transforma avantajul comparativ şi pentru a creşte
nivelul de trai al propriilor cetăţeni. Reuşita sa reprezintă transformarea societăţii şi a
economiei.44
Noțiunea de ,,pol de competitivitate‖, expusă de Michel Aglietta și Robert
Boyer, se inspiră dintr-un articol al lui Gérard Lafay. Polul de competitivitate este
rezultatul relațiilor privilegiate existente în cadrul rețelei industriale, mai ales în cadrul
filierelor de producție, grație efectelor de antrenare pe care le exercită întreprinderile
care s-au dezvoltat pe un anume segment. Cucerirea acestui segment necesită
dobândirea unui înalt grad de competitivitate, fapt ce implică efecte atât în amonte,
întrucât asigură o piață pentru bunurile intermediare și bunurile de echipament, cât și în
42
internațional‖, Editura Arc, București, 2004, pag. 96-99
43
Ha-Joon Chang - ,,Economia. Ghidul utilizatorilor‖, Editura Polirom, Iași, 2014, pag. 91
44
Joseph E. Stiglitz - ,,În cădere liberă. America, piaţa liberă şi prăbuşirea economiei
mondiale‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010, pag. 319
20
aval, dacă produsul este utilizat de alte ramuri naționale, deoarece costurile lor de
producție sunt reduse. Aplicarea acestei grile de analiză permite caracterizarea
națiunilor în funcție de capacitatea lor de exploatare a acestor poli de competitivitate.
Se poate calcula o ,,Rată a internaționalizării‖, definită astfel:
RI = RE + (1 - RE) RP
unde
RI este rata de internaționalizare, RE rata exporturilor (exporturi/producție), RP rata
penetrării pieței interne –importuri/(producție+importuri-exporturi). Valorile Ratei
internaționalizării permit clasificarea ramurilor în două categorii. Atunci când rata este
mai mică de 20%, ramura este slab inserată în schimburile internaționale. Celelalte
ramuri se împart în grupuri, în funcție de raportul exporturi/importuri; sub 80%,
produsul ramurii este ,,un punct slab‖; între 80 și 120%, este vorba de un ,,produs
echilibrat‖, iar peste pragul de 120%, de un ,,punct forte‖.45
Producția totală pe care o poate realiza o țară ținând seama de forța sa de

muncă și de productivitate se numește producție potențială, iar rata cu care această
capacitate crește în timp este creștere potențială.46 De pildă, dacă forța de muncă crește
cu 1% pe an, iar productivitatea sa cu 1,5% pe an, atunci creșterea potențială este de
2,5%. Astfel, o economie crește.
Diviziunea internațională a muncii exprimă relațiile care se stabilesc între
statele lumii în procesul dezvoltării producției și comerțului internațional, precum și
locul și rolul fiecărui stat în circuitul mondial de valori materiale. În acest cadru,
comerțul internațional reprezintă totalitatea legăturilor comerciale de vânzare-
cumpărare de bunuri și servicii ce se desfășoară între diferitele state ale lumii, pe baza
diviziunii internaționale a muncii.47
Reexportul constă în activitatea desfăşurată de persoane autorizate, de a
cumpăra mărfuri din unele ţări şi de a le revinde în altele, cu sau fără indigenizarea lor.
Comerţul de tranzit constă în activitatea desfăşurată de persoane autorizate,
pentru transportul mărfurilor străine pe teritoriul naţional. Tranzitul este un comerţ
invizibil.48
Comerţul internaţional reprezintă comerţul de bunuri şi servicii dintre naţiuni.
Diferenţa esenţială între comerţul intern şi comerţul internaţional (sau extern) constă în
faptul că acesta din urmă implică utilizarea de valute diferite şi este supus unor
reglementări suplimentare, cum sunt tarifele, cotele şi controlul valutar. Comerţul
internaţional este necesar din cauza diferenţelor de costuri dintre naţiuni sau din cauză
că în nici o ţară nu sunt disponibile în mod absolut toate bunurile şi serviciile.
45
46
47
Nicolae Sută - ,,Istoria comerțului mondial și a politicii comerciale. Sinteze‖, Editura
Economică, București, 2005, pag. 148
48
Ion Stoian, Emilia Dragne, Mihai Stoian - ,,Comerţ internaţional‖, Editura Caraiman, 2001,
volumul I, pag.1
21
Comerţul internaţional duce la câştiguri din comerţ.49 Spre exemplu, aşa cum vom
arăta, Teoria Avantajului Comparativ demonstrează că diferenţele de costuri dintre
naţiuni nu constituie un avantaj absolut, ci un avantaj comparativ bazat pe diferenţele
structurii costurilor între naţiuni.50
În acest context, Comerţul Internaţional Multilateral reflectă comerţul derulat
între două sau mai multe ţări, în care exporturile şi importurile nu se află neapărat în
echilibru între fiecare pereche de ţări. Totuşi, fiecare ţară tinde să-şi echilibreze pe
ansamblu plăţile în străinătate şi încasările totale din străinătate. Un asemenea comerţ
se supune de obicei principiului Avantajului Comparativ, fiecare ţară cumpărând pe
pieţele cele mai ieftine şi vânzând pe cele mai scumpe.51
Ordinea economică a unei țări definește pe ce bază și conform căror
reglementări participă la procesul economic societățile comerciale, gospodăriile private
și statul. Ea reglementează raporturile diverse și complexe din interiorul economiei
naționale, fiind definită prin structura organizatorică și desfășurarea proceselor
economice la nivel național. Privind economia din punctul de vedere al realizării și
distribuirii produselor, se pot deosebi ca ramuri economice producerea materiilor
prime, prelucrarea materiilor prime și distribuția/prestările de servicii.52
Tabelul 1.3 Bazele economiei naționale
Producția Producția de materii
materiilor Agricultură și Pescuit Minerit Producția de prime pentru Alte industrii
prime silvicultură petrol și gaze material de de materii
(ramura
primară)
naturale construcție prime
Prelucrarea Întreprinderi industriale
materiilor Industria de Industria Industria Întreprinderi de producție artizanală
prime prelucrare a bunurilor de bunurilor de (manufacturi)
(sectorul materiilor prime investiție consum
secundar)
Distribuție. Comerț Prestări servicii
Prestări Instituții Servicii Profesii Alte
servicii Transporturi
Cu Cu de credit de stat Cultură liberale servicii
(sectorul ridicata amănuntul Exterior
terțiar)
Comerţul internaţional reprezintă o variabilă în ecuaţia dezvoltării fiecărei ţări,

fiind rodul complementarităţii şi conlucrării producătorilor şi consumatorilor din
diverse ţări. Este însă dificil de cuantificat în ce măsură comerţul internaţional
contribuie la dezvoltarea economică a unei ţări sau regiuni, însă este cert că o politică
autarhică aplicată de o ţară (cum ar fi Coreea de Nord şi Cuba) este de natură să creeze
înapoiere economică, izolare faţă de restul lumii, nivel de trai şi venituri scăzute,
analfabetism ş.a.
49
Se cuvine făcută următoarea precizare: statisticile dezvoltării depind foarte mult de modul de
evaluare a profitului, care este problematic mai ales în perioadele în care rata de schimb variază
foarte mult. De pildă, dacă rata de schimb se apreciază, valoarea profitului unei ţări, estimat în
euro, creşte, chiar dacă producţia ţării respective a rămas constantă. Drept urmare, economiştii
focusează spre ceea ce se întâmplă cu venitul real, măsurat în termenii puterii de cumpărare.
50
Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 67
51
52
Otto Werk, Rüdiger Erbrecht - ,,Compendiu de economie‖, Editura All Educational,
București, 2001, pag. 9-11
22
Comerţul internaţional a jucat un rol decisiv în expansiunea capitalismului şi
principalul promotor al transferului de tehnologie la nivel mondial.53
,,Piață mondială‖ reprezintă totalitatea relațiilor dintre vânzătorii și
cumpărătorii de bunuri materiale, servicii și alte valori, ce au loc între țările lumii.54
O economie globală puternică necesită o cerere mare pentru bunuri şi servicii,
suficient de mare pentru a se armoniza cu capacităţile de producţie a lumii. Se
apreciază faptul că o problemă actuală dramatică o reprezintă diferenţa dintre cererea
şi oferta mondială. Capacitatea productivă a lumii rămâne insuficient utilizată într-o
lume unde există nevoi nesatisfăcute uriaşe. Cea mai gravă insuficienţă în utilizare se
referă la resursele umane, dincolo de problema acută imediată de subzistenţă a celor
240 de milioane de şomeri din toată lumea.
Cererea totală pentru bunuri şi servicii, adică suma cererii de consum a
gospodăriilor, a cererii de investiţii a firmelor şi a cererii din partea guvernelor, din
întreaga lume, este denumită cerere agregată globală.55 În lumea globalizării, cea care
contează este cererea agregată globală. În absenţa balonului speculativ nesustenabil
specific perioadelor de suferinţă economică, cererea agregată ar fi fost una anemică,
parţial din cauza inegalităţii crescânde existente în SUA şi în alte locuri de pe glob,
făcând ca banii să plece de la cei care i-ar fi cheltuit la cei care nu-i cheltuiau. Unul
dintre motivele de anemiere a cererii agregate globale este nivelul în creştere al
rezervelor, al banilor pe care ţările îi pun deoparte pentru ,,vremuri grele‖. Anterior
crizei, se economiseau o jumătate de trilion de dolari anual, drept rezerve valutare.
SUA s-au transformat în consumatorul de ultimă instanţă al lumii, cu un consum pe
credit risipitor, însă pentru puţin timp. Se estimează că tot consumul în Asia nu
reprezintă decât 40% din cel al SUA.
În practica ei cotidiană, globalizarea constă într-o luare în considerare a
dimensiunii sistemice a schimburilor la nivel planetar –globalizarea și abordarea
sistemică consideră, și una și cealaltă, că limitele pe care ne străduim să le punem
pentru a delimita interesele dintre teritorii, domenii, expertize, popoare, cunoștințe etc.
sunt iluzorii. Așadar, potrivit noțiunii de globalizare, tot ceea ce se petrece într-un colț
al lumii poate influența imediat întreaga planetă, și nimeni nu se va putea pune la
adăpost. Spre exemplu, efectul mondial al găurii negre financiare provocate de
americani în 2008.56
Noțiunea de dezvoltare se referă la procesul pe termen lung de modificare
durabilă a structurilor economice, demografice, culturale și politice a unei țări.
Dezvoltarea presupune analiza atât a elementelor de tip cantitativ, cât și a celor
calitative. A nu se confunda dezvoltarea cu creșterea; creșterea unei țări este posibilă
fără dezvoltare. În 1965, Națiunile Unite creează Programul Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare (PNUD), în scopul declarat de ameliorare a dezvoltării țărilor. Acesta
53
Aurel Burciu (coordonator), Rozalia Iuliana Kicsi, Irina Ştefana Cibotariu, Marcela Cristina
Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 29
54
55
Joseph E. Stiglitz - ,,Mecanismele globalizării‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pag. 215, 309
56
Alain Cardon - ,,Dicționar de coaching comentat‖, Editura Codecs, București, 2011, pag. 91
23
reunește actualmente 177 de țări. După 1990, PNUD publică anual un raport asupra
dezvoltării țărilor.57
Clasamentul după nivelul de dezvoltare face posibilă alcătuirea unei ierarhii,
astfel:
 Țările dezvoltate cu economie de piață sunt țările industrializate,
occidentale, care au adoptat o economie de piață, concentrând cea mai mare parte a
bogăției mondiale –SUA, Canada, Japonia, state membre ale UE, Australia și Noua
Zeelandă;
 Țările emergente, cu bogăție inferioară țărilor dezvoltare, dar cu un grad
de creștere rapid, în măsură să le apropie de cele dezvoltate –Brazilia, India, China și
Rusia;
 Noile țări industrializate sunt acelea care au cunoscut o industrializare
rapidă începând cu anii 1970 –,,cei patru dragoni‖– Coreea de Sud, Taiwan,
Singapore, Hong Kong, ,,tigrii‖–Malayezia, Indonezia și Tailanda, precum și
,,jaguarii‖ –Brazilia, Mexic, Argentina și Chile. Țările în curs de dezvoltare reprezintă
astăzi 40% din exporturile mondiale (dublu față de nivelul atins în 1970), 50% din
consumul de energie și dețin esențialul rezervelor de schimb;
 Țările în tranziție, precum țările din Europa Centrală și Orientală, foste
țări din blocul comunist, în număr de 10 –Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia,
Lituania, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă;
 Țările mai puțin avansate, sunt cele mai sărace, potrivit def. ONU (1970),
ele sunt astăzi în număr de 50, situate preponderent în Africa Subsahariană și Asia de
Sud, câștigul/locuitor fiind sub 900 dolari, confruntându-se cu malnutriția, problema
școlarizării, alfabetizarea și rata mortalității –Angola, Benin, Etiopia, Senegal, Togo,
Somalia, Zambia ș.a.58
 Literatura de specialitate ne prezintă și categoria statelor eșuate, cele care
au pierdut sau nu au deținut niciodată controlul asupra teritoriului sau monopolului
asupra folosirii forței, incapabile să colecteze impozite, să asigure legea și ordinea sau
să ofere servicii publice (Afganistan).59
Termenul ,,Lumea a Treia‖ este folosit, în ciuda depășirii condițiilor ce i-au
dat naștere, în special a dispariției Lumii a Doua Socialiste, și se referă la vasta
majoritate a statelor din sistemul internațional, sub- sau slab dezvoltate din punct de
vedere economic, cu regimuri politice relativ instabile și care de cele mai multe ori se
află în competiție pentru suveranitate cu diverse grupări nonstatale. Alfred Sauvy
enumera zece caracteristici ale țărilor subdezvoltate: (1) rata înaltă a mortalității; (2)
grad ridicat al fecundității; (3) existența unei alimentații insuficiente din punct de
vedere fiziologic; (4) igiena rudimentară; (5) condiția inferioară a femeilor; (6)
utilizarea muncii copiilor; (7) o slabă dezvoltare a sistemului de educație; (8)
repartizarea populației apte de muncă cu precădere în sistemul agricol; (9) clasă de
mijloc slab dezvoltată; (10) absența sufragiului universal liber.
57
Claire – Agnès Gueutin - ,,Lʼessentiel de lʼéconomie internationale‖, Ellipses Édition
Marketing S.A., 2013, Paris, pag. 54-55
58
59
24
În lucrarea ,,Politica economiei mondiale‖, Immanuel Wallerstein (1988)
opinează că schimburile inegale sunt rezultatul ierarhiei statelor –slăbiciunea statelor
de la periferie este necesară procesului de exploatare și acumulare al statelor din
centrul capitalist. Samir Amin (1988) consideră că la nivelul sistemului internațional
există un cerc vicios prin care țările din sud sunt destinate să fie în principal țări
producătoare de materii prime. Astfel, acestea rămân subdezvoltate și nu pot beneficia
de o dezvoltare economică și socială sănătoasă.60
,,Noua ordine economică internațională‖ este un concept economic și politic
care susține necesitatea unor schimbări fundamentale în dirijarea comerțului
internațional și a dezvoltării economice, în ceea ce privește decalajul dintre țările
dezvoltate și țările în curs de dezvoltare.61
Pentru economiile mici, mare parte din creşterea cheltuielilor rezultată din
creşterea veniturilor datorată, de exemplu, unui program de stimulare iniţiat de guvern,
se va duce în afara graniţelor naţionale, pe bunuri importate, dar chiar şi pentru ţările
mari există asemenea efecte. Altfel spus, ,,multiplicatorul global‖62, gradul în care
producţia economiei globale creşte cu fiecare dolar cheltuit, este mult mai mare decât
,,multiplicatorul naţional‖. Pentru că beneficiile globale le depăşesc pe cele naţionale,
dacă toate ţările nu-şi coordonează reacţia la o criză, mărimea stimulului fiecărei ţări şi
a stimulului global, va fi prea redusă. Ţările dezvoltate mai mici, vor prefera să se
bucure de cheltuielile de stimulare derulate de alte ţări.
Ideea creării unei valute globale pentru constituirea de rezerve a fost
promovată de Keynes de aproape 80 de ani, fiind un element din concepţia sa iniţială
pentru înfiinţarea FMI. Emisiunile anuale de monedă de rezervă internaţională ar face
ca ţările să nu mai fie nevoite să-şi pună deoparte un procent din venitul lor curent,
drept măsură de protecţie împotriva volatilităţii globale, ci ar economisi moneda nou
emisă, ceea ce ar genera creşterea cererii agregate globale şi ar ranforsa economia
globală.63
În prezent, există două sisteme de înregistrare a exportului şi importului de
mărfuri: sistemul comerţului general şi sistemul comerţului special. Acestea diferă mai
ales prin modul în care sunt considerate mărfurile depozitate şi reexportate. Cifrele
care indică comerţul general sunt mai mari decât cele corespunzătoare comerţului
special, deoarece acesta din urmă nu ţine seama de mărfurile din depozitele vamale.
Comerţul general cuprinde şi mărfurile reexportate.
60
Daniel Biró (coordonator) - ,,Relațiile internaționale contemporane. Teme centrale în politica
mondială‖, Editura Polirom, Iași, 2013, pag. 248-249, 271-272, 276
61
62
Unii economişti susţin că multiplicatorii pot fi chiar mai mari, pentru că elanul ascendent al
cheltuielilor amplifică încrederea consumatorilor –un ,,multiplicator al încrederii”. Dacă
cheltuielile de stimulare reduc şomajul, iar aceasta diminuează angoasa muncitorilor, atunci ei
ar putea fi determinaţi să cheltuiască mai mult, iar efectul general asupra economiei va fi
majorat.
63
mondiale‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010, pag. 68, 69, 342, 368-369
25
Comerţul total cu mărfuri este definit prin raportare la sistemul comerţului
general, care înregistrează toate mişcările de mărfuri intrate în şi ieşite din teritoriul
unei ţări, cuprinzând şi traficul din depozitele vamale şi zonele franco.
Export reprezintă un schimb prin care un bun sau serviciu produs într-o ţară
este vândut şi consumat în altă ţară. Un export vizibil vizează un bun tangibil fizic.
Exportul de produse de bază reprezintă o denumire atribuită produselor primare
realizate de ţările subdezvoltate pentru export. Acestea cuprind materii prime de bază
ca de exemplu, cupru, cositor, bumbac, cherestea, cafea, ceai ş.a. Un export invizibil
vizează prestarea unui serviciu care este consumat de către cineva din altă ţară. 64
Export invizibil reprezintă comerț internațional fără implicarea unor mărfuri fizice.
Astfel de produse și servicii includ serviciile financiare, asigurările, turismul,
transportul de mărfuri și cel naval. Deși invizibile și intangibile, aceste ,,produse‖ sunt
incluse într-un bilanț guvernamental de declarații comerciale.65 Exporturile sunt
evaluate pe baza valorii tranzacţionale, cuprinzând costul de transport şi asigurare până
la frontiera ţării sau teritoriul exportatorului (valoare FOB). Acronimul FOB (Franco
bord; Free on Board) desemnează un preţ sau o evaluare a unui bun, calculat pe baza
procesului de fabricaţie şi fără includerea costului transportului la consumator.
,,FOB airport‖ -,,liber la bordul avionului‖ (eng.) este cazul în care vânzătorul
achită toate obligațiile privitoare la marfă până la predarea acesteia transportatorului
aerian.
,,Franco‖ reprezintă o noțiune utilizată în operațiunile comerciale, referitoare
la plata cheltuielilor aferente unei mărfi –costuri de depozitare, transport, reîncărcare,
descărcare etc.– până în momentul expedierii ei; subliniază limitele în care
cumpărătorul este exonerat de cheltuielile respective.66
Import reprezintă cumpărarea dintr-o ţară a unui bun sau serviciu pentru a fi
consumat în altă ţară. Un import de vizibile reprezintă un import de bunuri, în timp ce
serviciile fac obiectul importului de invizibile. Importurile sunt evaluate pe baza valorii
tranzacţionale majorate cu costul de transport şi asigurare până la frontiera ţării
importatoare (valoare CIF). FOB diferă de evaluarea CIF (Cost, Insurance, Freight sau
Charged In Full), care include toate cheltuielile ocazionate de livrarea bunului până la
punctul de consum. Spre exemplu, dacă o firmă stabileşte preţuri FOB pentru bunurile
livrate, ea lasă consumatorului sarcina de a plăti costurile de transport, ceea ce elimină
eventualitatea unei discriminări spaţiale a preţurilor.67 CIF înseamnă ,,cost, asigurare
64
65
66
Emilian M. Dobrescu, Valeriu Ioan-Franc - ,,Afacerile. Mică enciclopedie‖, Editura Expert,
67
,,Discriminare a prețurilor‖ (,,Price discrimination‖) reprezintă aplicarea de prețuri diferite
pentru clienți diferiți, pentru același produs sau serviciu. Se poate implementa în funcție de zonă
geografică sau pe baza diferențelor privind volumul de consum. Sau în funcție de metoda de
plată. De pildă, un abonat telefonic, își poate plăti factura în numerar la trei luni. Sau
,,consumatorul captiv‖ de gaze sau energie electrică care achită un consum estimativ. Sau
,,băieții deștepți din energie‖ care achită prețuri privilegiate. Sau persoanele care își securizează
bagajele cu folie de plastic în interiorul unui aeroport, după care consumă răcoritoare, la prețuri
,,aero‖. Prețul benzinei poate varia în funcție de regiune sau când în zonă există un singur
furnizor. Sub aspectul politicii de prețuri, nivelul prețurilor este înalt la cât sunt dispuși clienții
26
şi navlu‖, adică, taxare în totalitate. Termenul care desemnează stabilirea preţurilor sau
valorii unui bun prin includerea tuturor cheltuielilor, cunoscute drept ,,costuri de
transfer”, efectuate pentru livrarea bunului la punctul de consum. Astfel, costurile de
transfer sunt considerate ,,costuri invizibile”.68
Termenul ,,navlu‖ (eng. ,,Freight‖) reprezintă acea recompensă plătibilă unui
armator pentru transportul de bunuri, inclusiv profitul care rezultă din transportul
propriilor bunuri sau al bunurilor altor persoane, dar fără să includă bani de călătorie.
Navlu în avans plătit armatorului fără să fie rambursabil este pe riscul expeditorului,
împreună cu valoarea asigurată a mărfii. Când navlu este plătit la ,,apariția‖ bunurilor
la destinație, este pe riscul armatorului și asigurabil de el. Termenul ,,navlu‖ a fost
folosit și pentru a descrie bunurile însele și a fost adoptat de ,,transportatorii de
mărfuri/navlu‖ care se ocupă de livrări.69
,,Valoare internațională‖ reprezintă acea valoare a unui bun dată de consumul
de factori pentru producerea acestuia și de utilitatea sa apreciată de consumatori, în
condițiile țării sau țărilor ce domină piața mondială a acestui bun.70
,,Importuri paralele‖ reprezintă o formă de import făcută de un importator
independent, care cumpără produse ale unui anumit ofertant la un preț scăzut dintr-o
țară și le revinde în concurență directă cu acel ofertant stabilit pe o altă piață națională
unde prețurile sunt mai mari. Importul paralel ajută promovarea comerțului liber și
concurența, înlăturând barierele comerțului internațional și subminează prețurile
discriminatorii între piețe, practicate de furnizori.71
Înclinația marginală spre export este o mărime ce arată cu cât crește exportul
la creșterea cu o unitate a venitului.
Înclinația marginală spre import reprezintă fracția care arată orice modificare
a venitului național cheltuită pentru importuri. Se poate determina ca o mărime ce
exprimă cu cât crește importul la creșterea cu o unitate a venitului prin raportarea
modificării în importuri la modificarea venitului național –înclinația marginală spre
să plătească în acel moment. Sau la prețul suportat de piață. Deși nu prea elegantă și etică,
tactica este legală.
68
Universitaria, Craiova, 2002, pag. 12 şi ,,Dicţionar Macmillan de Economie Modernă”, Editura
Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 60; 161; 125-126; 190. Discriminarea spaţială a preţurilor este o
strategie în stabilirea preţurilor prin care furnizorul nu impune clienţilor aflaţi la diferite distanţe
de unitatea de producţie, un preţ egal cu suma dintre preţul de fabricaţie al produsului (FOB) şi
Costul de transport al produsului pe distanţele respective. Spre exemplu, dacă o firmă solicită
tuturor consumatorilor, indiferent de localizarea lor, acelaşi ,,preţ de livrare‖, consumatorii de la
distanţe mari plătesc mai puţin decât suma dintre preţul FOB şi costul real de transport al
livrării produsului, în timp ce consumatorii situaţi aproape de producător plătesc mai mult decât
această sumă. Aşadar, se face discriminare prin preţ în favoarea consumatorilor de la mare
distanţă şi în defavoarea celor din apropierea furnizorului.
69
Carol Benett - ,,Dicționar de asigurări‖, ediția a-II-a, Editura UNSICAR, București, 2009,
pag. 377
70
71
27
import = modificarea în importuri/modificarea în venit. Alternativ, schimbarea în
importuri poate fi exprimată ca proporție în modificarea ,,venitului disponibil‖.72
Balanţa comercială cuprinde:
I. Comerţul cu mărfuri (export şi import);
II. Comerţul cu servicii.
Balanţa de plăţi cuprinde:
I. Balanţa comercială (sau a contului curent);
II. Balanţa financiară (sau de capital);
III. Rezervele naţionale.
Un excedent al contului curent are corespondent un deficit al balanţei de capital
şi invers. Orice relaţie comercială de vânzări sau cumpărări de bunuri se face prin plata
lor, care poate fi imediată sau la termen.
1.3. Inovațiile, schimbările tehnologice şi globalizarea,

determinanţi ai dezvoltării comerţului
Cu peste 300 de ani în urmă, Descartes spunea: ,,Cuget, deci exist!‖ Maxima
formulată de Alfred Russel Wallace, creatorul, împreună cu Charles Darwin, a teoriei
evoluţiei afirma: ,,Omul este singurul animal capabil de evoluţie directă şi conştientă;
el face instrumentele.‖ Cu certitudine, tehnologia este o extensie a omului, progresul
tehologic exprimând întotdeauna concepţia noastră despre lume, pe care o şi modifică
în acelaşi timp. Actualmente, se susţine faptul că distanţele nu (prea) contează, iar idea
de graniţă geofizică devine din ce în ce mai greu de susţinut în ,,lumea reală‖.73 Ultimii
30 de ani au produs mai multe informaţii decât precedenţii 5.000 de ani, iar în fiecare
zi, cercetătorii şi savanţii lumii produc 7.000 de lucrări ştiinţifice. Cantitatea de
informaţii la care avem acces se dublează la fiecare cinci ani.74
Activitatea inovaţională75 este la fel de veche ca şi istoria omenirii. Spre
exemplu, metalurgia, oglinda, porţelanul, roata dinţată, podurile suspendate, războiul
de ţesut, cântarul, maşina de calculat, cartografia, ceasul, compasul, sistemul decimal,
geometriile, rădăcina pătrată, sistemul de sterilizare, vaccinurile, sunt doar câteva
72
73
Zygmunt Bauman - ,,Globalizarea şi efectele ei sociale‖, Editura Antet, Filipeştii de Târg,
Prahova, 2003, pag. 15
74
Ron Jenson - ,,Piramida succesului: organizaţii de succes prin oameni de succes‖, Editura
Codecs, Bucureşti, 2004, pag. 241-242
75
Teoria schumpeteriană se dovedeşte a fi de actualitate. Specialiştii în problematica inovării
din ţările membre ale OCDE au convenit să preia din manualul OSLO definiţia în sens larg dată
de Schumpeter procesului inovaţional. În lucrarea ,,Business Cycles‖ (1939), inovaţia este
definită ca ,,introducerea cu succes a unor noi produse şi procese, prin care sistemul economic
poate ajunge la o nouă stare de echilibru‖. În modelul său standard, inovaţia, care modifică
starea de echilibru a economiei este considerată forţa primară care conduce mişcarea ciclică
între prosperitate şi recesiune, ducând la apariţia unei noi stări de echilibru pe termen lung. De
asemenea, Schumpeter a menţionat două efecte principale pe care piaţa le are asupra inovării:
(1) firmele trebuie să aibă o anumită putere pe piaţă pentru a investi în C-D; (2) o structură de
piaţă oligopolistă şi o putere de piaţă ex-ante favorizează de asemenea inovarea.
28
dintre descoperirile unor inventatori anonimi ai antichităţii din Babilon, Mesopotamia
sau China.76 Dacă istoria progreselor omenirii ar fi împărţită în două, jumătatea ar fi pe
la 1945. Invenţiile şi inovaţiile din tehnologie, medicină, electronică, armament,
transport şi comunicaţii de după 1945 egalează ca număr toate descoperirile de până
atunci. Viitorul e întotdeauna greu de pătruns. Însă ceea ce putem întrezări este o lume
foarte diferită de cea în care trăim, cu un mediu considerabil diferit, noi peisaje urbane,
accelerarea tehnologiei şi continuarea unei tendinţe care a început deja: persoana
virtuală. Iar odată cu oamenii virtuali, trebuie să apară şi un limbaj al trupului virtual.77
Fără îndoială, există ,,inovaţie pură‖, prin inventarea unui produs sau serviciu
la care nu s-a gândit nimeni până atunci; însă, cele mai multe inovaţii iau naştere prin
exploatarea unei linii de producţie, înţelegerea unei probleme şi găsirea unei soluţii,
care devine ea însăşi un nou produs. Puţine evenimente au un asemenea impact asupra
civilizaţiei ca schimbarea principiilor fundamentale de organizare a muncii.
Companiile de astăzi strămută slujbe pe tot globul pentru crowdsourcing (externalizare
spre public sau mase) şi inovaţie deschisă, deoarece ,,sunt forţate‖: ele caută cele mai
creative minţi, cea mai productivă mână de lucru, cele mai atrăgătoare legi fiscale şi
cea mai bună infrastructură în cadrul sau în proximitatea pieţelor cu cea mai rapidă
dezvoltare.
Până prin anii 800–900 d. Hr., China s-a remarcat cu mult înaintea ţărilor
occidentale în privinţa tehnologiei, cunoaşterii ştiinţifice, culturii şi civilizaţiei în
general. Ulterior, călugării benedictini din nordul Europei au găsit noi surse de energie,
transformând roata hidraulică şi moara de vânt, în primele maşini. Presa tipografică a
lui Gutenberg a fost un moment de răscruce în comunicare şi comerţ.
,,Prima explozie‖ s-a extins de la mijlocul secolului XVII până în primii ani ai
secolului XVIII; determinată de ,,Revoluţia comercială‖, expansiunea uimitoare a
comerţului urmând construcţiei primului cargobot oceanic care a facilitat transportul
încărcăturilor grele pe distanţe foarte mari.
Începând cu revoluţia industrială de la sfârşitul secolului XVIII şi începutul
secolului XIX, inovaţiile tehnologice au determinat creşterea productivităţii şi
diminuarea costurilor transporturilor.78 În anul 1712, Thomas Newcomen a pus în
funcţiune prima maşină cu aburi într-o mină de cărbuni din Anglia. Motorul cu aburi
inventat de fizicianul francez Jean Papin în 1680 a precedat apariţia căilor ferate şi
mecanizarea unui număr crescând de activităţi ce se bazau anterior pe activitatea fizică.
Combustibilii fosili au devenit rapid principala sursă de energie. Descoperirile şi
invenţiile ce au urmat, în jurul anului 1870, cum ar fi electricitatea, telegraful (1840) şi
telefonul (1870), oţelul, produsele chimice şi farmaceutice, automobilul, avionul,
navele port-container, transporturile speciale prin conducte magistrale, au atras
schimbări ale producţiei, comunicaţiilor şi transporturilor de neimaginat pentru
generaţiile anterioare. Dintre cele 1.100 de patente ale sale, Thomas Edison a rămas în
76
Steliana Sandu - ,,Inovare, competenţă tehnologică şi creştere economică‖, Editura Expert,
Bucureşti, 2002, pag. 11, 25-27, 76
77
Peter A. Andersen - ,,Limbajul trupului‖, Editura Teora, Bucureşti, 2009, pag. 342
78
Istoria modernă a fost marcată de progresul constant al mijloacelor de transport. Progresul
în acest domeniu, după cum remarca Schumpeter, nu a fost urmarea sporirii numărului
trăsurilor, ci a invenţiei şi producţiei de serie a unor mijloace de transport complet noi: trenul,
automobilul şi avionul.
29
memoria noastră prin inventarea becului cu filament şi a fonografului. În 1945 a fost
realizată fisiunea atomică şi ulterior, fuziunea atomică. În Statele Unite, cercetarea şi
dezvoltarea finanţate de stat au luat avânt în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial,
odată cu Proiectul Manhattan. Efortul de a construi o bombă atomică a avut loc,
deoarece Franklin D. Roosevelt şi consilierii săi s-au temut că, fără el, Germania
nazistă ar fi creat bomba atomică înaintea lor.79
În 1946, a apărut primul calculator, Eniac, astfel că informaţia a devenit
principiul de organizare a producţiei, marcând apariţia unei noi civilizaţii
fundamentale. Filosoful şi matematicianul Gottfried Liebniz a descoperit faptul că
toate numerele pot fi exprimate ,,digital‖, cu ajutorul cifrelor de 1 şi 0. În urma
extinderii acestei analize la logică, în lucrarea lui Bertrand Russel şi Alfred N.
Whitehead, ,,Principia Mathematica‖ publicată între 1910 şi 1913, s-a demonstrat că
orice noţiune poate fi exprimată prin intermediul cifrelor 1 şi 0 dacă este formulată clar
şi converită în ,,date‖.
Oraşul din zilele noastre reprezintă efectul progreselor din trecut, referindu-ne
la capacitatea de a deplasa oamenii la locul de muncă cu mijloacele de transport în
comun, precum şi capacitatea de a ,,aduce‖ munca la oameni, prin deplasarea ideilor şi
a informaţiei. Recent, evoluţiile din domeniul tehnologiei informaţiei au modificat
influenţa timpului şi distanţelor asupra capacităţii indivizilor şi întreprinderilor de a
intra în legătură şi de a derula tranzacţii în întreaga lume. Faxul, videotelefonul sau
teleconferinţa îi ţin conectaţi pe comercialii din toată lumea. Unele dintre inovaţiile
sociale ale Revoluţiei Industriale cum ar fi administraţia civilă, serviciile poştale şi
banca comercială, au avut şi ele un impact deosebit asupra comerţului internaţional.
În 1949, compania Tokyo Tsushin Kogyo KK a lui Akio Morita80 crea banda
magnetică de înregistrat, iar în 1950 a ofertat primul magnetofon din Japonia. În 1957 a
fost produs un aparat de radio de buzunar, iar un an mai târziu, firma şi-a schimbat
numele în Sony.81 În 1960 ne-a dăruit primul televizor cu tranzistori din lume şi
ulterior, camera video portabilă, walkmanul, primul videorecorder de uz personal şi
discheta, formatul video Betamax şi sistemele de televiziune în culori. În 1991, dintre
cei 135.000 de angajaţi, majoritatea erau străini, nu japonezi. Morita şi Sony au creat
pieţe noi: ,,Sony este un pionier şi nu are niciodată intenţia să meargă pe urmele
altora. Prin progres, Sony vrea să servească întreaga lume.‖
Desigur, inovaţiile tehnologice vor continua, nu numai în domeniul tehnologiei
informaţiei, determinând creşterea veniturilor şi a nivelului de trai. Revoluţia
informaţiei actuală este denumită ,,a treia revoluţie industrială‖. De exemplu,
biotehnologia şi miniaturizarea inerentă în cazul sistemelor microelectrochimice vor
determina în anii ce vor urma proliferarea unor noi activităţi şi industrii.
79
Thomas L. Friedman, Michael Mandelbaum - ,,Ce am fost. Cum au pierdut Statele Unite
supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobândi‖, Editura Polirom, Iaşi, 2012,
pag. 64, 75, 114-115
80
Deviza lui era ,,gândeşte la nivel global, acţionează la nivel local‖. Susţinându-şi viziunea
prin realizări, a trasnsformat Sony într-o companie cu adevărat globală, prin produse japoneze,
echivalent al designului inovator şi al funcţionalităţii. Sursa: Stuart Crainer, Des Dearlove -
,,Guru în business. Cei mai importanţi 54 de gânditori în management‖, Editura Meteor
Business, Bucureşti, 2008, pag. 175-177
81
,,sonus‖ este termenul latin pentru ,,sunet‖
30
Revoluţia industrială, progresul tehnic au atras diminuarea accelerată a
costurilor transportului şi comunicaţiilor. Pe parcursul secolului XIX, transportul
feroviar a dus la reducerea costurilor tranzacţiilor cu 85-95%. De asemenea, existenţa
vapoarelor cu abur, realizarea unor noi canale de navigaţie, cum ar fi Canalul Panama,
au determinat reducerea costurilor transportului maritim. Mai mult, în ultimii 10-15
ani, costurile unitare ale navlului s-au redus în termeni reali cu circa 70%. În aceeaşi
perioadă, costurile unitare ale frahtului aerian s-au diminuat cu 3-4% pe an.
Cele mai rapide schimbări s-au produs în domeniul tehnologiei informaţiei şi
în sectorul telecomunicaţiilor. Microcipurile (creierele computerelor) au apărut primele
pe scara evoluţiei, permiţând inventarea computerelor. Acestea au evoluat la stadiul de
reţele, de aici derivând biotehnologia, care conduce la progrese în nanotehnologie82 şi
va sta la baza viitoarei ştiinţe a neurotehnologiei (cognotehnologia), la crearea unor
instrumente care să poată reface circuitele creierului uman şi ale sistemului nervos
central. Se estimează că în 2020 vom dispune de organe realizate prin bioinginerie, va
fi prezentă terapia cu celule stem pentru refacerea memoriei, precum şi punerea în
funcţiune a unor neuroni care controlează braţe şi picioare robotice (cibernetica
umană).83 La debutul anilor 1960 a fost auzit pentru prima dată cuvântul ,,Internet‖. În
anii 1980 au apărut primele scannere ieftine. În 1989 existau 7 milioane de
modemuri.84 Comercialii din Florida, Paris, Mumbai, Kiev şi Alger au devenit cu toţii
vecini virtuali, descoperind că deţin noi puteri de a comunica, de a concura şi colabora
la nivel global. În anul 2001, o treime din creşterea economică a SUA a fost posibilă,
în mod direct sau indirect, prin Internet. Între 1960-2003, costurile unor componente
ale calculatoarelor s-au diminuat cu peste 100%. Computerul personal, dezvoltat cu
succes pentru piaţă de către Apple, a devenit primul instrument al puterii pentru
democratizarea inovaţiilor şi atingerea prosperităţii personale. Vânzările anuale de
calculatoare personale au surclasat vânzările de automobile; în anul 2010 s-au vândut
peste 350 de milioane de calculatoare personale. Se estimează că veniturile generate de
vânzarea de aplicaţii pentru smartphone şi tablete vor ajunge la 38 de miliarde de dolari
pe an până în 2015.85 Sarcina Amazon Web Services (AWS) este de a vinde spaţiu
inovatorilor individuali sau firmelor, prin intermediul serviciului ,,rent-a-cloud‖
(,,închiriază un nor‖), oferit de Amazon. În 2011, cei de la AWS estimau afaceri în
valoare de 750 milioane de dolari. În 2011, site-ul Sham News Network găzduia
imagini trimise de sirienii din Daraʼa şi din întraga ţară, care arătau cum regimul de la
82
Domeniul nanotehnologiei generează astăzi peste 10 miliarde de dolari; până în 2015, aceasta
va genera peste un trilion de dolari şi va asigura locuri de muncă pentru un milion de oameni.
Scenarii pentru 2020: sisteme nanotehnologice pe bază de hidrogen şi de energie solară;
nanomimetică – produse, dispozitive şi materiale care imită capacităţile naturii; nanoagenţi care
se hrănesc cu substanţe poluante şi care curăţă mediul înconjurător; sisteme nanobiometrice
care să facă scanări pentru securizare; nanoarmament militar; diagnosticare medicală cu
ajutorul nanotehnologiei, care investighează genele şi corpul uman.
83
James Canton - ,,Provocările viitorului. Principalele tendinţe care vor reconfigura lumea în
următorii 5, 10, 20 de ani‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 67, 87-89
84
James F. Dunnigan - ,,O nouă ameninţare mondială. Cyber-terorismul‖, Editura Curtea
Veche, Bucureşti, 2010, pag. 55
85
,,O idee extraordinară de afaceri? Vinde un software lumii întregi şi apoi încasează bani
pentru actualizări‖. (Microsoft). Ken Langdon - ,,Cele mai reuşite 100 de idei pentru afaceri‖,
Editura Meteor Press, Bucureşti, 2006, pag. 130
31
Damasc îşi execută proprii cetăţeni. Reţelele globale precum al-Jazeera şi CNN au
creditat acest site şi au retransmis imaginile video prezentate. În 2025, conectarea în
orice loc şi în orice moment la Internet este gratuită.
Piețele se schimbă repede în ziua de azi. Principala problemă economică a
zilelor noastre o reprezintă capacitatea de producție excedentară existentă în
majoritatea sectoarelor economiei mondiale: clienții sunt puțini, nu produsele; cererea,
nu oferta, reprezintă problema. Rezultatul? Tot mai multe eșecuri în afaceri. Internetul
le permite firmelor să-și lărgească foarte mult aria de acoperire. Pentru prima oară în
istorie, firmele mici pot ajunge cu mărfurile lor la clienți aflați oriunde pe planetă.
Firmele trebuie să realizeze nouă mutații majore, pentru a-și desfășura cu succes
activitatea în economia digitală:
1. De la asimetria informațiilor la democratizarea acestora;
2. De la mărfuri pentru elite la mărfuri pentru toată lumea;
3. De la ,,fabrică și vinde‖ la ,,înțelege și răspunde‖;
4. De la economia locală la economia globală;
5. De la principiul randamentelor descrescătoare la principiul randamentelor
crescătoare;
6. De la posesia bunurilor la dobândirea accesului;
7. De la administrarea firmelor la administrarea piețelor;
8. De la piețele de masă la piețe formate dintr-un singur agent;
9. De la ,,exact la timp‖ la ,,timp real‖.86
După unii autori, pe măsură ce comunităţi virtuale se dezvoltă pe Internet, ele
vor trece peste jurisdicţiile teritoriale şi îşi vor dezvolta propriile tipare de guvernanţă.
Statele vor deveni mult mai puţin importante în viaţa oamenilor. Reţeaua de socializare
Facebook se bucură de circa jumătate de trilion de utilizatori. Lărgimile de bandă ale
comunicării se extind cu repeziciune, iar costurile comunicării scad în continuare şi
mai rapid decât creşte puterea de calcul. În 1980, un gigabyte de spaţiu de stocare
ocupa o cameră; acum, 200 de gigabyte de spaţiu de stocare încap în buzunarul de la
cămaşă. Cantitatea de informaţie digitală creşte de zece ori la fiecare cinci ani. Până în
2010, 70% din totalul informaţiei generate în fiecare an în lume a provenit din mesaje
trimise prin poşta electronică, videoclipuri online şi World Wide Web.87
Potrivit International Telecommunications Union, agenţie a Naţiunilor Unite,
în 2010 erau ataşate utilizatorului un număr de 4,6 miliarde de telefoane mobile, egal
cu circa două treimi din populaţia totală a lumii. 23% din populaţia globului foloseşte
în prezent Internetul, comparativ cu 12% în 2002; în 2015, circa 50% din persoane vor
fi on-line. În 2020, orice produs, obiect şi material fabricat va fi prezent on–line;
telefonul şi televiziunea vor fi complet integrate computerului; toate e-mailurile vor fi
multimedia, prin flux de transmitere audio şi video; toţi comercialii, toate băncile şi toţi
consumatorii vor fi interconectaţi, însă, intimitatea personală va fi recunoscută ca o
86
Philip Kotler, Dipak Jain, Suvit Maesincee - ,,Marketingul în era digitală. O nouă viziune
despre profit, creştere şi înnoire‖, Editura Meteor Press, București, 2009, pag. 9, 21, 23
87
Alvin Toffler, Heidi Toffler, ,,The Politics of the Third Wave‖, Andrews and McMeel,
Atlanta, 1995; Esther Dyson, ,,Release 2.1: A Design for Living in the Digital Age‖, Broadway
Books, New York, 1998; ,,Data, Data, Everywhere: Special Report on Managing Information‖,
The Economist, 27.02.2010, p.4, apud Joseph S. Nye, Jr. - ,,Viitorul Puterii‖, Editura Polirom,
Iaşi, 2012, pag. 134-135
32
problemă majoră de siguranţă naţională. Informaţiile biologice vor putea fi folosite
pentru a detecta posibilele riscuri (biodetecţia). La fel şi folosirea calculatoarelor
cuantice pentru protejarea reţelelor, a produselor şi a oamenilor (criptarea cuantică).
Având în vedere faptul că progresul tehnic88 a extins sfera produselor ce pot fi
fabricate, precum şi localizarea producţiei şi că progresele din transporturi au continuat
să contribuie la apropierea oamenilor şi întreprinderilor, au fost cu mult depăşite
limitele produselor şi serviciilor ce pot fi comercializate. În perioada anterioară
revoluţiei industriale erau tranzacţionate produse uşoare, cu valoare adăugată ridicată,
cum ar fi grâne, aur şi textile. Transportul feroviar, existenţa navelor port-container şi
transporturile speciale prin conducte magistrale au impulsionat comercializarea
produselor de masă.
Preşedintele Obama a făcut referire la momentul Sputnik89 pentru SUA, ce a
stimulat mii de americani să urmeze cariere în domeniul ştiinţelor şi al ingineriei,
precum şi în afacerile asociate, şi a stârnit ţara în ansamblul ei să investească în
matematică, ştiinţă şi tehnologie şi să îmbunătăţească infrastructura naţiunii. Raportul
,,Gathering Storm‖ a impulsionat adoptarea legii ,,American Competes Act (2010)‖,
care autorizează investiţiile într-o gamă largă de cercetări fundamentale.90
Avansul tehnologic oferă lumii de astăzi un potenţial de reducere a consumului
de energie mai mare decât în oricare altă epocă istorică. De pildă, de-a lungul ultimului
secol aproape toate becurile de uz casnic au funcţionat ineficient pe bază de
incandescenţă; astăzi, sunt utilizate lămpi fluorescente compacte (CFL) care consumă
de patru ori mai puţină electricitate, iar diodele emiţătoare de lumină (LED) consumă şi
88
Producătorul suedez Volvo, va fi primul producător auto care va dota airbaguri pentru pietoni,
montate pe noul model V40, prezentat la Salonul Auto de la Geneva 2012. Volvo V40 va
dispune şi de alte sisteme de siguranţă deosebite: va ,,simţi‖ când impactul cu o persoană este
iminent şi va acţiona automat frânele. Va remarca dacă şoferul este obosit şi îi va sugera, prin
semnale specifice, să oprească şi să se odihnească. Maşina va identifica locul potrivit şi va
parca singură. Accidentele în care pietonii îşi pierd viaţa sunt foarte numeroase. Ele reprezintă
12% din totalul accidentelor mortale din SUA, iar în cazul Chinei procentul este de 25%.
89
Lansarea Sputnik a fost un eveniment unic, ce a marcat începutul erei spaţiale. Sputnik 1,
primul satelit artificial din lume, a fost lansat pe 4 octombrie 1957. Sputnik 2 a fost lansat pe 3
noiembrie 1957 şi a avut la bord prima fiinţă vie, căţeluşa Laika. Din păcate, misiunea nu a
prevăzut şi reîntoarcerea în siguranţă a capsulei spaţiale şi a pasagerului, ceea ce a făcut ca
Laika să fie prima victimă a cursei pentru cucerirea spaţiului cosmic. Prima încercare de lansare
a satelitului Sputnik 3 din 3 februarie 1958 a eşuat, dar a doua încercare din 15 mai a fost făcută
cu succes şi a dus în spaţiu o mulţime de aparate pentru cercetări geofizice. Magnetofonul
folosit la bord s-a defectat, făcând imposibilă inregistrarea rezultatelor datelor despre centurile
de radiaţii Van Allen. Sputnik 4 a fost lansat pe orbită doi ani mai târziu, pe 15 mai 1960.
Sputnik 5 a fost lansat pe orbită pe 19 august 1960 având la bord câinii Belka şi Strelka, 40
şoareci, 2 şobolani şi numeroase plante. Capsula spaţială s-a întors pe pământ a doua zi, toate
animalele fiind vii şi sănătoase. Toţi sateliţii Sputnik au fost plasaţi pe orbită cu ajutorul
rachetelor de tip R-7, care fuseseră proiectate iniţial pentru transportarea la ţintă a focoaselor
nucleare. Americanii s-au mobilizat şi au început un program vast în domeniul spaţial: lansarea
sateliţilor Explorer I, SCORE şi Courier 1B. Lansarea satelitului Sputnik i-a făcut pe americani
să creeze NASA şi să mărească cheltuielile guvernamentale în domeniile cercetării ştiinţifice şi
învăţământului.
90
http://www.nap.edu/catalog.php?record_id=11463 şi
http://www.nsf.gov/statistics/about/BILLS-111hr5116enr.pdf
33
mai puţin. Un motor electric de automobil este de trei ori mai eficient decât unul cu
combustie internă.91
Totuşi, anularea tehnologică a distanţei spaţio-temporale, se apreciază, în loc
să omogenizeze condiţia umană, tinde să o polarizeze. Ea eliberează oamenii (,,elita
mobilă‖) de constrângerile teritoriale. Puterea devine, mai ales în forma sa financiară,
cu adevărat extrateritorială, chiar dacă deţinătorii ei stau fizic ,,pe loc‖.92 Accentuarea
procesului de interdependenţă între globalizare şi regionalizare, în contextul sfârşitului
bipolarismului puterii la scară planetară, generează o nouă filosofie asupra mersului
lumii, o regândire a strategiei relaţiilor politico-diplomatice, economice, ştiinţifice şi
cultural-umane. La baza procesului de globalizare şi de integrare regională se află două
fenomene: (1) cel de natură tehnologică, progresul exploziv al infrastructurii de
transport şi de telecomunicaţii; (2) de esenţă economică, reflectat de reducerea sau
înlăturarea barierelor naţionale din calea fluxurilor internaţionale de mărfuri, servicii,
tehnologie şi capital.93
Globalizarea economiei mondiale afectează, fără tăgadă, aproape orice aspect
al afacerilor interne şi internaţionale. Ne putem referi, de pildă, la creşterea fără
precedent a comerţului internaţional, la fluxurile internaţionale masive şi la activitatea
de piaţă a CMN, făcând astfel din globalizare o trăsătură extrem de controversată a
economiei mondiale. Se apreciază că globalizarea activităţii economice şi problemele
de guvernare pe care le ridică au debutat după cel de-Al Doilea Război Mondial, în
timpul anilor 1960. Globalizarea reprezintă un concept rostit deseori, indiferent că este
vorba de manageri, jurnalişti sau mai ales, politicieni.94 În general, există o
convergenţă de opinii în a defini globalizarea. Esenţa globalizării este mişcarea liberă a
oamenilor, bunurilor, serviciilor şi capitalului dincolo de graniţele naţionale.95
Susţinătorii acesteia converg spre postulatul că, nici un obstacol nu trebuie să
blocheze libera circulaţie a produselor, serviciilor şi capitalurilor. Mulţi dintre aceştia
sunt de acord că globalizarea eliberează energiile economice latente şi conduce la o
folosire eficientă a resurselor mondiale în scădere, la maximizarea avuţiei mondiale, la
promovarea păcii mondiale şi la beneficii economice pentru toate naţiunile. Dezbaterea
privitoare la globalizare a evoluat de la o recunoaştere generală a faptului că aceasta nu
funcţionează prea bine şi că există fundamente reale pentru cel puţin o parte din
nemulţumiri la o analiză mai aprofundată, care asociază anumite strategii cu anumite
eşecuri.96
91
Lester R. Brown, Earth Policy Institute - ,,Lumea pe marginea prăpastiei. Cum să prevenim
colapsul ecologic şi economic‖, Editura Tehnică, Bucureşti, 2011, pag. 87
92
Zygmunt Bauman - ,,Globalizarea şi efectele ei sociale‖, Editura Antet, Filipeştii de Târg,
Prahova, 2003, pag. 21-22
93
Marcel Moldoveanu - ,,Mersul lumii la cumpăna dintre milenii‖, Academia Română şi
Centrul Român de Economie Comparată şi Consens, Editura Expert, Bucureşti, 2003, pag. 19
94
Paul Hirst, Grahame Thompson - ,,Globalizarea sub semnul întrebării. Economia
internaţională şi posibilităţi de guvernare‖, Editura Trei, Bucureşti, 2002, pag. 16, 39
95
pag. 33
96
Joseph E. Stiglitz - ,,Mecanismele globalizării‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pag. 26, 231
34
Criticii globalizării o privesc drept un trimf al sistemului capitalist nemilos,
marcat de exploatare, dominaţie şi inegalităţi. Ideologia pieţelor libere s-a dovedit o
scuză pentru noi forme de exploatare. ,,Privatizarea‖ a facilitat străinilor achiziţionarea
terenurilor agricole fertile, a minelor şi câmpurilor petrolifere din ţările în curs de
dezvoltare, la preţuri modice. Liberalizarea comerţului a însemnat de asemenea că
firmele străine puteau să şteargă de pe faţa pământului industriile embrionare,
înăbuşind dezvoltarea spiritului întreprinzător. De fapt, capitalul circulă fără restricţii şi
nu acelaşi lucru se întâmplă cu forţa de muncă, cu excepţia celor foarte înzestraţi 97. În
ţările mai puţin dezvoltate, mulţi au suferit din cauza globalizării, fără a primi un
sprijin în ceea ce priveşte sistemul de securitate socială. Mulţi alţii au fost marginalizaţi
de către pieţele globale. Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între
bunurile private şi cele publice. Pieţele sunt capabile să creeze bogăţie, dar nu sunt
destinate să răspundă şi altor necesităţi sociale. (...) Pieţele sunt amorale: ele permit
indivizilor să acţioneze în conformitate cu propriile interese şi impun câteva reguli
privind modul de exprimare a acestora, fără a emite însă vreo judecată morală despre
interesele în sine. (...) Societatea nu poate funcţiona însă fără a face deosebire între
bine şi rău.‖98
Compania viitorului, potrivit lui Alvin Toffler, va fi o ,,instituţie
multifuncţională‖, nevoită să se redefinească datorită acţiunii a cinci forţe: (1)
schimbările din mediul fizic, o responsabilitate mai mare pentru efectul pe care
activităţile lor îl au asupra mediului; (2) schimbările din ,,organizarea forţelor sociale‖,
companiile având un efect mai mare asupra şcolilor, universităţilor, grupărilor civile şi
celor de presiune politică; (3) schimbările care vizează rolul informaţiilor; (4)
schimbările din organizarea administraţiei, în care lumea afacerilor şi cea politică
interacţionează mai intens decât în trecut; (5) schimbările din planul moralităţii –etica
şi valorile organizaţiilor sunt tot mai strâns legate de cele ale societăţii. Corporaţia este
văzută tot mai mult ca un producător de efecte morale. Organizaţia viitorului,
preconizează Toffler, va avea printre preocupări şi probleme ecologice, morale,
politice, rasiale, sexuale şi sociale, alături de cele comerciale tradiţionale.99
Toffler afirmă: ,,Nu încape nici o îndoială că standardizarea, conformismul şi
depersonalizarea au fost până acum nişte forţe puternice. Industrializarea este o unealtă
pe care omul o foloseşte pentru a supune natura. Dar complexitatea acestei unelte e atât
de mare, încât omul începe să piardă contactul cu scopul activităţii sale. Diviziunea
muncii fragmentează sarcina, astfel că omul înţelege, în cel mai bun caz, doar o parte
din ea. Spre deosebire de meşteşugar, lucrătorul contemporan nu are niciodată ocazia
să-şi vadă obiectul muncii evoluând spre forma sa finală şi este lipsit de sentimentul
aparte, afectuos chiar, care poate să apară în sufletul meşteşugarului faţă de sculele şi
materialele sale.‖100
97
98
George Soros - ,,Despre globalizare‖, Editura Polirom, Iaşi, 2002, pag. 25-26
99
Stuart Crainer, Des Dearlove - ,,Guru în business. Cei mai importanţi 54 de gânditori în
management‖, Editura Meteor Business, Bucureşti, 2008, pag. 256-257
100
Alvin Toffler - ,,Consumatorii de cultură‖, Editura Antet, Bucureşti, 1997, pag. 44-46
Potrivit autorului, infernul contemporan se caracterizează prin: standardizare şi stereotipie
35
Pe măsură ce puterea americană se erodează în anii care vin, crizele s-ar putea
să devină mai frecvente şi mai virulente, în lipsa unei superputeri redutabile şi apte să
coopereze cu alte forte emergente, în a aduce acelaşi gen de stabilitate economiei
globale. Crizele rareori respectă graniţele naţionale. Ele pot debuta oriunde în lume,
dar au obiceiul să devină globale, pe măsură ce problemele dintr-o ţară ies la suprafaţă
şi în alte părţi sau problemele dintr-o ţară se răspândesc prin diverse canale: mărfuri,
valute, instrumente derivate şi comerţ exterior, către alte ţări. Când vine vorba de crize
financiare, lumea întreagă e o scenă. FMI trebuie să fie întărit şi împuternicit cu
competenţa de-a pune bazele unei valute internaţionale care să servească drept monedă
de rezervă. Modul cum FMI se guvernează pe sine trebuie să fie profund reformat.101
Se estimează că până în 2015, mai mult de o treime din PIB mondial se va
baza pe industriile inovatoare. Tehnologia informaţiilor acoperă astăzi mai mult de
două treimi din productivitatea muncii; până în 2015, industriile bazate pe inovaţii vor
domina productivitatea muncii la nivel mondial. Economia bazată pe inovaţii
reprezintă următoarea etapă a culturii globale; aceasta nu este o ideologie şi nu aparţine
nici unei naţiuni.102 Este o revoluţie globală în privinţa instrumentelor de forţă.
Formula economiei bazate pe inovaţii este

I + C +D = P2
(inovaţii+capitalism+democraţie=prosperitate şi pace)
În fine, putem aprecia faptul că economia bazată pe inovaţii, o nouă

convergenţă a economiei, democraţiei, comerţului şi tehnologiei, va determina viitorul
leadership al naţiunilor, productivitatea afacerilor şi bogăţia semenilor, fiind o forţă
puternică în diminuarea sărăciei globale, a comerţului fără frontiere şi a reformelor
democratice. Elementele constitutive ale economiei bazate pe inovaţii sunt biţii, atomii,
neuronii şi genele. Inovaţiile din domeniul IT şi reţelele, biotehnologia, nanotehnologia
şi neurotehnologia, vor aduce prosperitate.103
cenuşie; conformism şi pieredere a individualităţii; îndoieli cu privire la identitate; mare

mobilitate; foamea de noi stimuli (orgoliu satisfăcut prin muncă).
101
Nouriel Roubini, Stephen Mihm - ,,Economia Crizelor. Curs-fulger despre viitorul
finanţelor‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010, pag. 448, 453-454, 459
102
La finele anilor 1300, sticlarii veneţieni nu aveau voie să părăsească insula Murano, ca să nu
afle şi alţii secretele meşteşugului lor; secretul de fabricaţie al celebrei băuturi Coca-Cola este
păstrat cu sfinţenie ş.a.
103
următorii 5, 10, 20 de ani‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 62, 65, 66, 69-70.
Inovaţii extreme care vor zgudui lumea în 2025: teleportarea unor obiecte în orice loc de pe
planetă; ADN individualizat pentru vânzarea on-line; turism spaţial pe Lună şi Marte; patru
miliarde de oameni vor face comerţ pe Internet; ameliorarea sănătăţii oamenilor cu ajutorul
ciberneticii; descărcarea de pe Internet a amintirilor şi a medicamentelor; roboţi casnici. Lumea
în 2040: 90% dintre naţiuni sunt democratice şi se bucură de comerţ liber şi pieţe deschise;
foametea şi sărăcia sunt eradicate, iar inovaţiile au crescut standardul de viaţă la nivel global
prin intensificarea comerţului, printr-un sistem mai bun de îngrijire a sănătăţii şi servicii sociale
mai eficiente; toate naţiunile au acces la comunicaţii şi la Internet.
36
1.4. Structura schimburilor internaționale
În ultima perioadă, comerțul internațional a crescut, consideră unii specialiști,
din considerente politice.104 Țările au dorit să intensifice relațiile comerciale reciproce,
deoarece au considerat că o asemenea activitate generează o bunăstare sporită. Drept
consecință, creșterea comerțului internațional a întrecut substanțial creșterea valorii
adăugate în producție.
Pentru orice firmă implicată în comerțul internațional sau amenințată de
competitorii din întreaga lume, mediul politic mondial are o mare importanță pentru
elaborarea strategiei corporative, ori strategia corporativă trebuie să definească
tendințele din propria ramură. În ultimii ani, modul de gândire dominant al
guvernanților s-a schimbat. Ei au abandonat politica de gestionare și planificare
centralizată a comerțului internațional, permițând forțelor pieței să-l domine. Avantajul
concurențial al națiunilor a fost adoptat drept principiu călăuzitor. Comerțul
internațional a crescut mai repede decât volumul producției din următoarele motive:
 Domenii noi sau mai extinse de comerț au fost negociate;
 Organizațiile comerciale mondiale și regionale au fost consolidate și
reformate;
 CMN au devenit o sursă importantă de vânzări și investiții pentru
întreaga lume.
În ultimele decenii, creșterea comerţului a fost cu mult superioară ritmului de
creştere a PIB. Numeroși factori au contribuit la creșterea mult mai rapidă a comerţului
internaţional în raport cu PIB mondial în ultimele decenii: progresele tehnologice din
domeniul transporturilor și comunicaţiilor, liberalizarea regimurilor comerciale și
investiţionale și schimbările geopolitice. Devansarea creșterii PIB mondial de către
dinamica schimburilor comerciale internaţionale se explică în mare parte și prin
expansiunea dinamică a RGP, dar și unele probleme adiacente, care ţin de metodologia
curentă de măsurare a comerţului internaţional. Întrucât comerţul mondial este măsurat
în termeni de fluxuri brute, valoarea produselor intermediare este luată în calcul de
două sau chiar de mai multe ori, atunci când acestea traversează frontierele în diferitele
stadii ale producţiei, în timp ce în conturile naţionale (adică în statisticile PIB)
respectivele produse intermediare sunt luate în calcul doar o singură dată. Din acest
motiv, creșterea comerţului mondial în deceniile recente este supraestimată în raport
cu creșterea producţiei mondiale. Iniţiativa „fabricat în lume‖, lansată de OMC şi
OCDE în 2011 recunoaşte oficial necesitatea măsurării și analizării schimburilor
comerciale internaţionale în termeni de valoare adăugată, iar în viitorul apropiat acest
nou sistem statistic va deveni funcţional.
O altă schimbare semnificativă care a avut loc în configuraţia comerţului
internaţional vizează creșterea ponderii economiilor în dezvoltare și scăderea
corespunzătoare a ponderii economiilor dezvoltate, fenomen deosebit de vizibil atât în
sfera schimburilor cu bunuri, cât și cu servicii. Apariţia noilor puteri economice
reflectă și, totodată, alimentează expansiunea curentă a comerţului mondial. Exemplul
ţărilor BRICS ilustrează în modul cel mai elocvent performanţele ţărilor emergente/în
dezvoltare, în sfera schimburilor cu servicii. Aceste ţări au reușit într-un timp relativ
104
Richard Lynch - ,,Strategia corporativă‖, Editura Arc, Chișinău, 2002, pag. 167-168
37
scurt să-și consolideze semnificativ poziţiile în schimburile cu servicii și să avanseze
rapid în ierarhia mondială a exportatorilor/importatorilor de servicii. Datele statistice
privind exportatorii/importatorii de servicii pe plan mondial evidenţiază câteva aspecte
relevante, și anume: (1) legăturile organice care există între comerţul cu bunuri și
comerţul cu servicii: ţările care deţin poziţii importante în comerţul cu bunuri sunt
competitori redutabili și în sfera comerţului cu servicii; (2) ţările emergente/în
dezvoltare, care în deceniile recente au reușit să-și consolideze poziţiile în comerţul cu
bunuri, au înregistrat progrese notabile și în comerţul cu servicii, ceea ce indică o dată
în plus, legătura foarte strânsă dintre cele două categorii de fluxuri internaţionale; (3)
ţările care se remarcă ca importanţi exportatori de servicii sunt, în același timp, și mari
importatori de servicii, fie că sunt ţări dezvoltate sau ţări emergente/în dezvoltare; (4)
există o strânsă legătură între performanţele de export ale ţărilor emergente/în
dezvoltare, în domeniul serviciilor și procesul de relocalizare a activităţilor de servicii:
ţările care au înregistrat cele mai impresionante progrese în domeniul comerţului cu
servicii (precum China și India) se află și în avangarda ţărilor cel mai bine poziţionate
ca amplasamente pentru serviciile relocalizate.
Mutaţiile structurale din economia mondială şi comerţul internaţional s-au
accentuat şi mai mult în anii recenţi, acestea fiind susţinute de două forţe motrice
majore, cu acţiune pe termen lung şi aflate în strânsă interdependenţă: (1) expansiunea
RGP controlate de CMN și impunerea acestor reţele ca forma dominantă de organizare
a producţiei și comerţului cu bunuri și servicii pe plan mondial; și (2) amplificarea
rolului economiilor în dezvoltare/emergente în economia și comerţul mondial și
deplasarea, pe cale de consecinţă, a centrului de greutate economică şi comercială
dinspre ţările dezvoltate înspre ţările în dezvoltare/emergente.105
Valoarea schimburilor mondiale (exporturilor) cu produse în anul 2013 a atins
cifra de 18.301 bilioane de dolari, pe următoarele destinații: America de Nord 3.082;
America Centrală și de Sud 782; Europa 6.669; CIS 566; Africa 618; Orientul Mijlociu
760; Asia 5.423. Aceste valori urmează trendului ascendent, într-un cadru lărgit
(bilioane de dolari): 1948-59; 1953-84; 1963-157; 1973-579; 1983-1.838; 1993-3.684;
2003-7.380; 2013-18.301.
În anul 2013, topul exportatorilor mondiali de produse, după țări, (bilioane de
dolari) este condus de China (2.209–11,7%), secundată în ordine de SUA (1.580–
8,4%), Germania (1.453-7,7%), Japonia (715-3,8%).
Topul importurilor mondiale de produse, după țări, arată astfel: SUA (2.329-
12,3%); China (1.950–10,3%); Germania (1.189-6,3%) și Japonia (833-4,4%).106
105
Sinteză după articolul ,,Accentuare interdependențelor dintre fluxurile internaționale de
bunuri și servicii. Evoluții recente în comerțul cu servicii‖, autori dr. Agnes Ghibuțiu și dr. Iulia
Monica Oehler-Şincai, disponibil pe
106
http://www.wto.org/english/res_e/statis_e/its2014_e/its2014_e.pdf
38
Tabelul 1.4 Creșterea în volum a comerțului mondial cu produse, după regiuni și economii,
2005-2013 (schimbare procentuală anuală)
Exporturi Importuri
2005-2013 2012 2013 2005-2013 2012 2013
3,5 2,5 2,5 Lumea 3,0 2,0 2,0
3,5 4,5 3,0 America de Nord 1,5 3,0 1,0
0,0 3,5 2,0 Canada 2,0 1,5 1,5
4,5 8,5 4,5 Mexic 4,0 7,5 3,0
4,5 4,0 2,5 SUA 0,5 3,0 1,0
1,5 0,5 1,5 America Centrală și de Sud 8,0 2,5 3,0
2,0 1,0 1,5 Europa 1,0 -2,0 -0,5
2,0 0,5 1,5 UE 28 0,5 -2,0 -1,0
-1,5 1,0 -5,0 Norvegia 3,0 -0,5 1,5
2,5 0,5 0,0 Elveția 1,5 -1,5 -1,0
2,5 1,0 1,0 Comunitatea Statelor Independente CIS 7,5 7,0 -1,5
6,5 3,0 4,5 Asia 5,5 3,5 4,5
3,5 2,5 6,0 Australia 4,5 5,0 -3,0
11,0 6,0 7,5 China 10,0 3,5 10,0
10,5 0,0 7,5 India 11,0 7,0 -3,0
2,0 -1,0 -2,0 Japonia 1,0 4,0 0,5
Sursa: World Trade Organization, International Trade Statistics 2014,
http://www.wto.org/english/res_e/statis_e/its2014_e/its2014_e.pdf, pag. 21
Structura pe produs. Comerțul mondial este de departe dominat de mărfuri.

Acestea sunt în mod deosebit produse manufacturate, fiind cele mai prezente înaintea
produselor agricole și produselor extractive –petrol, cărbune ș.a. Asia, singură,
reprezintă 30% din comerțul mărfurilor. Comerțul cu servicii ca procent din comerțul
mondial a crescut de la 17% la începutul anilor 1980 (1980-1982) la circa 20% la
debutul anilor 1990. Totuși, de atunci, procentul fluctuează în jurul acestui nivel. O altă
tendință este creșterea importanței comerțului cu bunuri manufacturate. Procentul
manufacturatelor era de 40-45% în prima jumătate a secolului XX, de 57-60% în anii
1960, de 61-64% în anii 1970, de 78% la finele anilor 1990 (media din 1998-2000) și
de 62% în prezent (media din 2009-2011). O altă mutație structurală notabilă este
faptul că procentul din comerțul internațional cu bunuri manufacturate al țărilor în curs
de dezvoltare a crescut de la 9% la mijlocul anilor 1980 la circa 28% astăzi, spor
determinat de dezvoltarea rapidă a industriilor de bunuri manufacturate orientate spre
export din China. Serviciile au progresat rapid în ultimii ani. În 2010, au contribuit cu
20% la comerțul internațional. Acestea sunt în principal, servicii de transport și
călătorii. Mai conțin comunicații, servicii fianciare, asigurări și servicii informatice.
Europa domină de departe schimbul de servicii, cu 45% din schimburile internaționale.
Tabelul 1.5 Evoluția comerțului cu produse și servicii, după UNCTAD
În miliarde dolari 1980 1987 1994 2000 2005 2010
Exporturi de produse și servicii 2.427 3.098 5.400 7.981 13.060 18.938
Exporturi de produse 2.035 2.532 4.317 6.449 10.496 15.174
în % 84% 82% 80% 81% 80% 80%
Exporturi de servicii 391 566 1.083 1.532 2.564 3.765
în % 16% 18% 20% 19% 20% 20%
PIB mondial 11.883 17.107 27.133 32.287 45.745 63.064
Parte a exporturilor în PIB mondial, în % 20% 18% 20% 25% 29% 30%
39
De-a lungul timpului, structura comerțului s-a modificat. Dacă până la cel de-
Al Doilea Război Mondial, comerțul de mărfuri era compus din materii prime în
proporție de circa 60%, 40 de ani mai târziu, atingea doar 25%. Restul era format din
produse manufacturate, însumând o valoare adăugată netă din ce în ce mai mare
(textile, metalurgie, produse chimice, echipamente electrice, electronice, vehicule,
produse farmaceutice). În perioada 1960-1990, ponderea produselor alimentare se
modifică de la 37% la 12%, în timp ce ponderea produselor manufacturate crește la
72%. Ponderea produselor extractive suferă relative influențe generate de cele două
șocuri petroliere, dar o regăsim în anii 1990-2004 la valori mai mici decât cele din anii
1950-1960.107
Se remarcă puternica creștere a schimburilor între 1980 și 2010. În doar 30 de
ani, valoarea exporturilor a fost multiplicată de aproape 8 ori. Această evoluție trebuie
pusă în relație cu PIB mondial. Exporturile de mărfuri și servicii în 1980 reprezentau
20% din PIB mondial, ca în 2010, această proporție să atingă 30%. Schimburile de
produse progresează mai rapid decât crearea de bogății mondiale.
Tabelul 1.6 Evoluția PIB mondial –un dezechilibru sensibil
PNB mondial (mld. dolari) % regiune/creștere mondială % regiune/economie
mondială
1980 2010 2015 1980- 1990- 2000- 2010- 1980 2000 2010 2015
1990 2000 2010 2015
Lumea 10.707 62.909 85.425 100 100 100 100 100 100 100 100
Economii 8.163 41.531 51.339 82,9 79,9 51,6 43,6 76,2 79,7 66,0 60,1
dezvoltate
Economii în 2.544 21.378 34.085 17,1 20,1 48,4 56,4 23,8 20,3 34,0 39,9
dezvoltare
Din care 4 576 12.197 19.127 7,1 13,6 30,8 30,7 5,4 8,5 19,4 22,4
state emergente
Valoarea aferentă anului 2015 reprezintă previziune. Sursa: Laurent Carroué, Didier Collet -
,,La mondialisation contemporaine. Rapports de force et enjeux‖, Éditions Bréal, Paris, 2013,
pag. 118
PIB mondial s-a multiplicat de 2,5 ori în 40 de ani, atingând nivelul de 71.200
miliarde dolari în 2012. În perioada 2000-2012, țările emergente captează 49% din
creștere, iar BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) 33%. Producția
industrială s-a majorat de 2,4 ori în 40 de ani, China fiind prima putere industrială
mondială. Comerțul mondial a crescut de 10 ori în 40 de ani, bunurile industriale cu
52%, iar serviciile cu 20%. În cadrul comerțului mondial, 8 state reprezintă 50%, iar 15
state reunesc 67%. Cercetarea este dominată de un număr de 30 de state (96% din
cheltuielile mondiale), din care țările dezvoltate 76%.108
La debutul anilor 1960, comerțul internațional era echivalentul a 12% din PIB
mondial (media pentru 1960-1964). Întrucât comerțul internațional a crescut mult mai
repede decât PIB mondial, valoarea este de 29% (media pentru 2007-2011). Deși cota
comerțului din PIB a unei țări a crescut în aproape toate țările în ultima jumătate de
secol, există unele diferențe internaționale considerabile între procente.
107
Carmen Eugenia Costea, Andreea Simona Săseanu - ,,Economia comerțului intern și
internațional‖, Editura Uranus, București, 2009, pag. 16
108
Laurent Carroué, Didier Collet - ,,La mondialisation contemporaine. Rapports de force et
enjeux‖, Éditions Bréal, Paris, 2013, pag. 116
40
Economiile mai mari tind să depindă mai puțin de comerț pentru că își pot
permite o structură mai diversificată a producției datorită dimensiunii lor, ceea ce le
permite să realizeze economii de scară în mai multe industrii. Economiile mici nu doar
fac mai mult comerț pentru propriile nevoi din cauză că sunt de mici dimensiuni, ci și
se specializează în comerțul internațional în sine, importând astfel anumite bunuri
pentru a le revinde altora (,,reexporturi‖). Comerțul internațional fiind echivalentul a
29% din PIB mondial, putem opina că țările cu un procent al dependenței de comerț
apropiat de acesta înregistrează o dependență medie –țări dezvoltate mari precum
Franța și Italia, dar și unele țări în curs de dezvoltare foarte mari, ca India, Indonezia și
China. În multe țări însă, procentul dependenței de comerț este sensibil peste medie –
peste 60%- în țări bogate mici (Olanda, Belgia), în unele țări exportatoare de petrol
(Angola, Arabia Saudită) și țările în curs de dezvoltare care au încurajat prin politici
exporturile de bunuri manufacturate (Malaysia și Thailanda).109
O ramură grupează ansamblul întreprinderilor cu aceeași activitate de
producție: cea a automobilului reunește toți constructorii de automobile. Comerțul
intraramură desemnează schimbul de produse care aparțin aceleiași ramuri de
activitate și care se referă deci la produse similare. Dezvoltarea comerțului intraramură
pune în discuție teoriile clasice ale comerțului internațional. Ricardo și modelul HOS
au demonstrat că țările aveau interes să se specializeze în producerea unei categorii de
repere, pentru ca apoi să le exporte și să importe, după necesități. Ori, schimburile
internaționale se referă chiar la produsele din aceeași categorie. Exemplu: România
exportă automobile Dacia Logan și Duster în Germania și importă automobile
Wolkswagen din Germania. Ulterior, Krugman a explicat schimburile intraramură prin
economiile de scară și concurența monopolistică. Krugman a expus această teorie în
1979, când avea 26 de ani, primind Premiul Nobel în Economie pentru lucrările sale, în
2008.
Economiile de scară reprezintă diminuarea costului unitar de producție, prin
creșterea volumului producției. Cu cât o întreprindere fabrică mai mult dintr-un produs,
cu atât costul unui singur produs –costul unitar, scade. Concurența monopolistică
corespunde specializării producțiilor în privința caracteristicilor precise. Renault
dezvoltă pe modelele sale caracteristici diferite de automobilele Wolkswagen germane.
Comerțul internațional permite să crească opțiunea consumatorilor. Țările nu
se specializează într-un produs, ci chiar într-o caracteristică aparținând aceluiași produs
și schimbă deci, produse similare cu țările care le sunt compatibile. După Krugman, nu
țările sunt cele care comercializează bunuri între ele, ci întreprinderile.
Gradul de deschidere spre exterior semnifică măsura dependenței unei țări vis-
à-vis de exterior. Cu cât acest ratio este mai mare, cu atât țara în cauză este mai
deschisă spre exterior.110
Grad de deschidere =
109
Ha-Joon Chang - ,,Economia. Ghidul utilizatorilor‖, Editura Polirom, Iași, 2014, pag. 203-
204
110
Marketing S.A., 2013, Paris, pag. 49
41
Rata de acoperire indică proporția importurilor acoperite prin exporturi. O rată
superioară de 100 semnifică că țara vinde mai mult decât cumpără din exterior;
dimpotrivă, o rată mai mică de 100 semnifică că țara cumpără mai mult decât vinde în
exterior.
Rata de acoperire = x 100
Indicele de penetrare a unei piețe naționale măsoară partea de piață internă

acoperită prin importuri. Cu cât acest indice este mai mare, cu atât țara apelează la
străinătate pentru satisfacerea consumului locuitorilor săi.111
Indice de penetrare =
Partea de piață de export se calculează prin raportarea exporturilor, de

exemplu, ale SUA la cele realizate de ansamblul celor zece țări industrializate care
reprezintă mai mult de 60% din exporturile mondiale –Belgia, Canada, Franța,
Germania, Italia, Japonia, Olanda, Marea Britanie, Suedia și SUA. Se obține astfel o
indicație privind modul în care firmele americane reușesc să se impună pe terenul
concurenței internaționale în fața firmelor din țările cele mai dezvoltate.112
Marii poli ai comerțului internațional. Comerțul internațional este dominat de
trei poli: America de Nord, UE și Asia–Pacific, ce formează Triada. În sensul cel mai
strict, Triada cuprinde SUA, UE și Japonia. De la debutul anilor 2000, China joacă un
rol important în comerțul internațional. Din 2011, devine primul exportator de mărfuri,
în fața Germaniei și SUA. Singură, ea reprezintă 10% din exporturile mondiale.
Începând cu această perioadă, cele trei țări mai active pe piețele de bunuri sunt China,
Germania și SUA, formând mai mult de un sfert din exporturile și importurile de
mărfuri.
În vreme ce sinologii dezbat natura, rata și sustenabilitatea modernizării
Chinei, nimeni nu pune la îndoială faptul că țara se transformă rapid. Consumul de
petrol al Chinei pentru alimentarea sectorului industrial în plină dezvoltare crește cu o
rată anuală de peste 7% -de 7 ori mai mult decât cea a SUA– și a constituit unul dintre
factorii esențiali care au stat în spatele creșterii abrupte a prețurilor petrolului în
Occident din 2005.113
Echilibrul de putere indo-chinez reprezintă o sursă de profundă îngrijorare, dar
India și China sunt separate de Himalaya, care face conflictele prelungite și comerțul
de mare volum pe cale terestră practic imposibile, astfel că interacțiunea lor economică
se realizează pe cale maritimă. Cel mai vechi antagonism din regiunea Pacificului de
111
112
113
Michael A. Palmer - ,,Ultima cruciadă. Americanism versus islamism‖, Editura Curtea
Veche Publishing, București, 2010, pag. 10
42
Vest este cel dintre China și Japonia, cele două națiuni care sunt la egalitate pentru
titlul de cea a doua economie a lumii.114
Tabelul 1.7 Clasamentul țărilor exportatoare/importatoare de produse, în 2011, după OMC
Principalele țări exportatoare de produse în 2011
Loc Țările Valoare (în miliarde dolari) Parte din comerțul internațional (%)
1 China 1.202 9,6%
2 Germania 1.121 9,0%
3 Statele Unite 1.057 8,5%
4 Japonia 581 4,7%
5 Olanda 499 4,0%
6 Franța 475 3,8%
Principalele țări importatoare de produse în 2011
1 Statele Unite 1.604 12,7%
2 China 1.006 8,0%
3 Germania 931 7,4%
4 Franța 551 4,4%
5 Japonia 551 4,4%
6 Regatul Unit al M.B. 480 3,8%
Schimburile intraregionale corespund schimburilor care au loc în cadrul

aceluiași pol. În Europa, comerțul intraregional este cel mai activ –65% din exporturile
UE au ca destinație țări din cadrul UE. Explicația este simplă: UE reprezintă o zonă
economică în interiorul căreia drepturile de vamă sunt nule.
Împreună, cele 28 de ţări ale UE reprezintă doar 7% din populaţia globului
dar însumează 18,6% din importurile şi exporturile la nivel mondial. Ca entitate, UE a
continuat să deţină în 2013 cea mai ridicată pondere în comerţul internaţional cu
bunuri, în pofida diminuării treptate a acesteia: 33% din total, dacă ţinem cont de
ansamblul schimburilor extra şi intracomunitare şi 15,4% dacă excludem comerţul
intracomunitar. Având în vedere doar schimburile extracomunitare, liderul de piaţă este
urmat de China (13,8%), care a devansat pentru prima dată SUA (13%). La nivelul
celor două fluxuri comerciale, de export şi de import, situaţia este, însă diferită. UE
este principalul exportator mondial de bunuri, cu o pondere de 15,3% din total (care se
datorează în mare parte contribuţiilor Germaniei, Olandei, Franţei, Marii Britanii,
Italiei şi Belgiei), însă la import se plasează pe locul al doilea, după SUA, cu 14,8% din
total (dintre ţările Uniunii remarcându-se Germania tot pe primul loc, care este urmată
de aceiaşi lideri ca şi la export, dar în altă ordine: Franţa, Marea Britanie, Olanda, Italia
şi Belgia).
Potrivit Eurostat, schimburile comerciale ale UE se concentrează, în cea mai
mare parte, pe piaţa internă. La nivelul anului 2013, exporturile intracomunitare au
reprezentat 62% din exporturile totale ale Uniunii, în valoare de 4.576 miliarde euro,
iar importurile intracomunitare un procentaj similar, de 62,1% din importurile totale,
estimate la 4.444 miliarde euro. În perioada 2002-2012, tendinţa generală a fost aceea
de diminuare a ponderii comerţului intracomunitar în total, în paralel cu majorarea
cotei schimburilor extracomunitare. În acelaşi interval, gradul de dependenţă de piaţa
internă a fost mai ridicat la export decât la import. În schimb, pentru 2013, estimările
114
43
Eurostat indică o creştere cu 1,5 puncte procentuale a cotei importurilor
intracomunitare în totalul comerţului Uniunii (pe fondul diminuării importurilor extra-
UE cu aproape 6,5%, comparativ cu importurile intra-UE, care au scăzut cu numai
0,3% faţă de 2012). Astfel, gradul de dependenţă de piaţa internă a fost uşor mai
accentuat la import decât la export. Fiind vorba doar de estimări şi de un singur an, nu
putem aprecia dacă această evoluţie va continua şi în anii următori sau este doar un
fenomen trecător, care poate fi pus pe seama unor factori statistici precum efectul
„Rotterdam” sau „Anvers”.115
Ţinând cont de faptul că în următorii 10-15 ani, aproximativ 90% din cererea
mondială va fi concentrată în afara UE, una dintre priorităţile-cheie ale Uniunii o
reprezintă sporirea accesului pe pieţele extracomunitare. Comunicarea „Europa
globală, concurând în lume‖ a fost urmată în 2010 de Strategia Europa 2020 şi de
Comunicarea „Comerţ, creştere şi afaceri internaţionale. Politica comercială–
componentă-cheie a strategiei Europa 2020‖, iar în 2012 de Comunicarea „Comerţ,
creştere şi dezvoltare‖. Criteriile-cheie avute în vedere de UE pentru încheierea de
acorduri comerciale preferenţiale cu ţările partenere sunt: potenţialul pieţei (mărimea
economiei şi ritmul de creştere a acesteia) şi nivelul de protecţie, din perspectiva
exporturilor comunitare (bariere tarifare şi netarifare). La aceste considerente se
adaugă şi gradul de implicare a partenerilor potenţiali în negocierea de acorduri
preferenţiale cu concurenţi ai UE. Deşi China corespunde acestor criterii, UE se arată
precaută, deoarece încheierea unui acord de liber schimb cu aceasta ar induce nu numai
oportunităţi majore, ci şi riscuri semnificative. În locul negocierii unui astfel de acord,
UE a preferat lansarea negocierilor bilaterale în domeniul investiţiilor, a căror miză o
reprezintă eliminarea treptată a restricţiilor investiţionale dar şi a unor bariere
comerciale şi, totodată, promovarea obiectivelor generale ale UE. În prezent, doar
2,1% din ISD comunitare sunt în China.
Pornind de la literatura de specialitate şi acordurile UE încheiate/în curs de
negociere, apreciem că acestea se pot înscrie în şapte mari categorii: (1) acorduri de
liber schimb clasice, cu Mexic şi Republica Africa de Sud din 2000 şi Chile din 2002;
(2) acorduri care prevăd participarea unor ţări la Piaţa unică, inclusiv prin
mobilitatea forţei de muncă dar excluzând politica agricolă comună (ţările Zonei
Economice Europene: Islanda, Norvegia, Liechtenstein); (3) acorduri de uniune
vamală excluzând agricultura şi mobilitatea forţei de muncă (Turcia din 1996); (4)
acorduri speciale cu „microstate” europene, Andorra, Monaco, San Marino; (5)
acorduri comerciale cu partenerii care intră sub incidenţa politicii europene de
vecinătate –Acorduri de asociere, care includ şi componenta unor zone de liber schimb
aprofundate şi cuprinzătoare; (6) acorduri comerciale cuprinzătoare, din „noua
generaţie‖ (cum sunt cele încheiate recent cu Coreea de Sud, Singapore, Canada, dar şi
cele aflate în derulare cu SUA, Japonia, Malaysia, Vietnam, Thailanda, India,
Mercosur); (7) acordurile de parteneriat economic, cu ţări ACP.
115
Efectul „Rotterdam‖ sau „Anvers‖ evidenţiază că bunurile care sosesc/pleacă în/din porturile
olandeze sau belgiene sunt declarate ca importuri/exporturi efectuate de Olanda/Belgia, fără a fi
niciun moment în proprietatea acestor ţări. Această înregistrare are drept efect diminuarea pe
cale statistică a fluxurilor altor state membre ale UE cu restul lumii. Astfel, fluxurile
intracomunitare sunt supraevaluate, în detrimentul celor extracomunitare.
44
Acordurile negociate în prezent vizează aranjamente din ce în ce mai
complexe, care includ o problematică diversă: comerţul cu bunuri şi servicii, aspecte
legate de investiţii, achiziţii publice, concurenţă, dezvoltare durabilă, drepturi de
proprietate intelectuală, reglementarea diferendelor, facilitarea comerţului,
simplificarea procedurilor vamale, facilitarea accesului la resurse.
România este puternic dependentă de Piaţa internă. Schimburile comerciale
ale ţării noastre, realizate deopotrivă pe Piaţa internă şi în relaţie cu parteneri
extracomunitari, s-au majorat substanţial în perioada 2003-2013. În intervalul
menţionat, exporturile au crescut de la 15,8 miliarde euro la aproape 49,7 miliarde euro
(ceea ce semnifică o majorare de mai bine de trei ori), iar importurile de la 21,2
miliarde euro la 55,4 miliarde euro (creştere de 2,6 ori). Comerţul intracomunitar
continuă să fie predominant, cu ponderi de aproape 70% la export şi 76% la import.
Evoluţiile celor două categorii de fluxuri comerciale ale României, pe plan intern şi
extracomunitar, reflectă câteva tendinţe. În primul rând, importurile extracomunitare au
marcat trei perioade de scădere (2007, 2009, 2012-2013), în timp ce exporturile
extracomunitare şi intracomunitare şi importurile intracomunitare una singură (2009,
pe fondul crizei financiare şi economice mondiale). În al doilea rând, deşi criza a
afectat puternic toate cele patru fluxuri (exporturi şi importuri intra şi extracomunitare),
cele extracomunitare s-au diminuat mai abrupt decât cele desfăşurate pe Piaţa internă
(scăderi de 24,4%, 39% şi, respectiv, 9,2% şi 28,5% în 2009). În al treilea rând,
ponderile exporturilor intracomunitare în totalul exporturilor României, deşi aflate în
continuare la niveluri de peste 69%, marchează o tendinţă de scădere puternică (de 6
puncte procentuale în perioada 2003-2013, din care 5 puncte procentuale doar în 2009-
2013). Aceasta se datorează redresării lente a unor economii din rândul UE-15 după
criza financiară şi economică mondială şi unei cereri nesatisfăcătoare pe aceste pieţe.
În al patrulea rând, cotele importurilor intracomunitare în totalul importurilor României
se înscriu pe o pantă ascendentă (creştere de 7,4 puncte procentuale în 2003-2013), în
etape, momentul începerii actualei perioade de ascensiune fiind tot 2009. În al cincilea
rând, balanţa comercială în relaţie cu ţările UE a continuat să marcheze deficite
semnificative şi după criză (dar mai reduse comparativ cu 2007-2008), în timp ce
balanţa cu ţările din afara Uniunii a devenit excedentară în 2013. La nivelul anului
2013, valoarea totală a comerţului internaţional al României a fost de aproape 105
miliarde euro, deficitul comercial al României fiind de 5,7 miliarde euro (cel mai
scăzut deficit din întreaga perioadă 2003-2013, după cel înregistrat în 2003, în valoare
de 5,5 miliarde euro şi cu mult sub maximul istoric de 23,4 miliarde euro din 2008).116
Comerțul internațional cu mărfuri al UE-28 cu restul lumii (suma exporturilor
și importurilor în/din afara UE) a fost evaluat la 3.419 de miliarde euro în 2013, în timp
ce exporturile din UE-28 au înregistrat un nivel record, importurile au scăzut cu peste
100 de miliarde euro în comparație cu anul 2012. În consecință, balanța comercială a
UE-28 a fost pozitivă pentru prima dată de la începutul perioadei de monitorizare
(datele privind exporturile în afara UE pentru UE-28 sunt disponibile din 2002). După
ce s-a confruntat cu o scădere dramatică a nivelului exporturilor și importurilor de
116
Sinteză după articolul dr. Iulia Monica Oehler-Şincai - ,,Privire de ansamblu asupra
schimburilor comerciale cu bunuri ale UE și României‖, http://www.iem.ro/fisiere/Sinteze-
comunic%C4%83ri/Sinteza%20comert-UE-Romania.pdf
45
mărfuri în 2009, UE-28 a înregistrat o creștere a exporturilor la un nivel record de
1.737 de miliarde euro în 2013, o creștere de 3,2 % în comparație cu anul anterior.
Cea mai mare creștere a fost înregistrată pentru categoria reziduală a
mărfurilor și tranzacțiilor neclasificate altundeva și, în special, pentru exporturile de
aur nemonetar. Importurile de mărfuri în UE-28 au scăzut cu 6,5 % în 2013 până la
valoarea de 1.682 de miliarde euro, cu cele mai mari scăderi înregistrate în cazul
importurilor de combustibili minerali și produse lubrifiante și al importurilor de materii
prime.
Tabelul 1.8 Evoluții recente ale importurilor și balanței de plăți (după Eurostat)
Germania a rămas, de departe, cel mai mare actor în ceea ce privește comerțul
în afara UE-28 în 2013, contribuind cu 27,1% din exporturile de mărfuri ale UE-28
către țări terțe și efectuând aproape o cincime (18,8 %) din importurile UE-28.
Următorii trei cei mai mari exportatori, Regatul Unit (13,3%), Italia (10,4%) și Franța
(10,2%), au rămas la fel ca în 2012, acestea fiind singurele state membre ale UE care
dețin o cotă de două cifre din exporturile UE-28. Țările de Jos (14,2%), Regatul Unit
(14,0%), Franța (9,8%) și Italia (9,5%) s-au situat imediat în urma Germaniei în ceea
ce privește volumul importurilor de mărfuri din țări terțe în 2013; procentul relativ
46
ridicat pentru Țările de Jos poate, cel puțin parțial, să fie explicat prin volumul
considerabil de mărfuri care intră în UE prin Rotterdam, cel mai mare port maritim al
UE. Cel mai mare excedent comercial în afara UE-28 în ceea ce privește mărfurile,
evaluat la 154 de miliarde euro, a fost înregistrat de Germania, urmată de Irlanda (22,5
de miliarde euro) și Italia (20 de miliarde euro).
Comerțul cu mărfuri între statele membre ale UE a fost evaluat -măsurat pe
bază de expedieri- la 2.839 de miliarde EUR în 2013. Acesta a fost cu aproape două
treimi mai mare decât nivelul înregistrat al exporturilor din UE-28 către țări terțe
(comerț în afara UE). Importanța pieței interne a UE a fost subliniată de nivelul mai
ridicat al comerțului de mărfuri în interiorul UE față de cel al comerțului din afara UE
în fiecare stat membru al UE, cu excepția Greciei și a Regatului Unit. Ponderea din
comerțul total cu mărfuri a fluxurilor înregistrate în interiorul și în afara UE a variat
considerabil între statele membre, reflectând într-o oarecare măsură legături istorice și
localizarea geografică. Proporția cea mai mare a schimburilor comerciale în interiorul
UE (aproximativ 80% din comerțul total) a fost înregistrată de Luxemburg, Republica
Cehă și Slovacia, acest procentaj scăzând la 48,3% în Regatul Unit și 47% în Grecia.
Între 2012 și 2013, dezvoltarea exporturilor de mărfuri ale UE-28 de către
principalii parteneri comerciali a variat în mod considerabil. Cea mai mare rată de
creștere a fost înregistrată în cazul exporturilor către Elveția (până la 27%), în timp ce
exporturile către Coreea de Sud, Turcia și China au crescut mai lent (până la 5,8%,
3,1% și, respectiv, 3%). Cea mai mare scădere a fost înregistrată în cazul exporturilor
spre India (cu 6,9%) și au existat scăderi mai mici în cazul exporturilor către Rusia (cu
2,9%), Japonia (cu 2,8%) și Statele Unite (cu 1,6%).
Cu toate acestea, SUA au rămas, de departe, cea mai comună destinație pentru
mărfurile exportate din UE-28 în 2013, cu toate că ponderea exporturilor UE-28
destinate SUA a scăzut de la 26,4% din totalul din 2003 la 16,6% în 2013. În termeni
valorici, categoria de produse cu cel mai mare nivel de exporturi din UE-28 către SUA
în 2013 a inclus utilajele și echipamentele de transport. Aceeași grupă de produse a
reprezentat, de asemenea, principala categorie de export de mărfuri către China, care a
fost în 2013 cea de a treia piață de destinație a exporturilor UE-28 (8,5% din totalul
pentru UE-28), după Elveția (9,8%).
În ceea ce privește importurile, UE-28 a cunoscut o scădere a nivelului
importurilor de mărfuri de la toți partenerii săi comerciali principali între 2012 și 2013,
cu excepția importurilor din Turcia (care au crescut cu 4,4 %). Cele mai mari scăderi
au fost înregistrate în cazul importurilor din Japonia (cu 12,7%), Brazilia (cu 11,8%),
Elveția (cu 11%) și Norvegia (cu 10,9%). China, de unde provine o șesime din totalul
importurilor în UE-28 în 2013, a rămas cel mai important furnizor de mărfuri importate
în UE-28 în 2013, chiar dacă importurile din China au scăzut cu 4% între 2012 și 2013.
Importurile din China au înregistrat o scădere pentru toate categoriile principale de
produse, cu excepția produselor chimice (creștere cu 1,1%) și produselor alimentare,
băuturilor și tutunului (creștere cu 0,2%).Creșteri relativ mici ale nivelului exporturilor
în afara UE-28 au fost raportate pentru cele două grupe de produse cu cel mai ridicat
nivel al exporturilor în 2013, și anume, utilaje și echipamente de transport (cu 0,6%) și
alte mărfuri fabricate (cu 1%). Cea mai mare rată de creștere a exporturilor din UE-28
în 2013 a fost înregistrată în cazul exporturilor de produse alimentare, băuturi și tutun,
care au atins valoarea record de 104,3 miliarde euro.
47
Excedentul comercial al UE-28 pentru mărfuri de 54,6 de miliarde euro în
2013 a fost determinat de o balanță comercială pozitivă în ceea ce privește utilajele și
echipamentele de transport, care a atins valoarea de 275 de miliarde euro, și în ceea ce
privește produsele chimice, (115,5 miliarde euro). Acestea au fost compensate de un
deficit comercial de 377,8 de miliarde euro pentru combustibili minerali și produse
lubrifiante, ceea ce a marcat o scădere în comparație cu deficitul record pentru aceste
mărfuri înregistrat în 2012 (422,9 de miliarde euro).117
Tabelul 1.9 Evoluții ale exporturilor, importurilor și balanței de plăți, 2003-2013 (după
Eurostat)
Țările mai puțin bogate au dificultăți în a participa la schimburile

internaționale. Africa nu reprezintă decât 2% din exporturi. Rațiunile sunt numeroase:
întârzierile de creștere economică acumulate de aceste țări, care frânează accesul la
piețele mondiale; țările respective au dificultăți în a-și asigura o producție internă, fiind
dificil să aibă excedente pentru export; aceste țări sunt marginalizate, iar mondializarea
schimburilor este acuzată de a fi adâncit aceste diferențe.118
În ultimii 50-60 de ani, economia mondială s-a dezvoltat într-un ritm mediu de
circa 3% pe an. Prelungirea actualului trend de dezvoltare a economiei mondiale până
117
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/International_trade_in_goods/ro
118
48
în anul 2050 va conduce la o accentuare a diferenței de dezvoltare dintre principalele
regiuni ale globului. Dacă această tendință va continua, atunci activitatea economică
va crește într-un ritm de cel puțin două ori mai rapid decât populația, ceea ce va
conduce la creșterea nivelului de bunăstare. Modelul creșterii bunăstării arată că
decalajul dintre regiunile puternic industrializate și regiunile în curs de dezvoltare, în
ceea ce privește venitul pe locuitor, se va mări, atingând valori greu de acceptat pentru
comunitatea internațională, punând în pericol chiar pacea mondială.119
Economia mondială va creşte în 2014 cu 4,7% și cu 5,3% în 2015, potrivit
unui raport anual prezentat la Geneva, de către OMC. Scăderea economiei coexistă
stimulan cu potenţialul dezvoltării acesteia. Pe de o parte, economia din ţările
dezvoltate încă este slabă, în timp ce încetinirea creşterii economiilor din ţările în curs
de dezvoltare devine din ce în ce mai evidentă. Pe de altă parte, economia americană
este în curs de revenire rapidă, iar în Uniunea Europeană au apărut semnale de
relansare. Astfel, cele două mari puteri vor genera o puternică influenţă asupra
economiei mondiale.
Graficul 1.1 Evoluții ale comerțului internațional, după OMC
Directorul general al OMC, a solicitat ţărilor membre ale organizaţiei să

acţioneze pentru actualizarea normelor, pentru a ajunge la noi acorduri comerciale în
vederea creşterii comerţului mondial. Acesta a subliniat că finalizarea Rundei de la
Doha, de creştere a comerţului, va pune o bază solidă pentru viitor, pentru promovarea
şi stimularea unui puternic curent de creştere a economiei.120
119
Virginia Câmpeanu (coordonator) - ,,Dimensiunea europeană și mondială a dezvoltării
durabile‖, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice, Institutul de
Economie Mondială, Centrul Român de Economie Comparată și Consens, Editura Expert,
120
http://www.wto.org/english/news_e/pres14_e/pr721_e.htm, 15.04.2014
49
1.5. Organizația Internațională a Comerțului (OMC)
Dezvoltarea comerțului mondial a făcut indispensabilă crearea unei instituții
internaționale, pentru a încadra schimburile dintre țări. La sfârșitul celui de-Al Doilea
Război Mondial, țările occidentale se organizează pentru a pune în operă măsuri de
liberalizare a comerțului mondial. În 1947, la Geneva, Elveția, 23 de țări semnează
Acordul General asupra Tarifelor Vamale și Comerț –GATT. La finele celui de-Al
Doilea Război Mondial, remarcăm crearea de instituții internaționale diferite, precum
FMI121 pentru relații financiare în 1944 și BM122, ONU123 pentru relații diplomatice în
1945 și GATT pentru relații comerciale în 1947. GATT se organizează în perioade de
negocieri denumite runde. În 47 de ani, s-au succedat 8 runde. ,,Carta de la Havana‖ a
fost elaborată în cadrul unei conferințe internaționale la Havana (1947-1948) și care se
referă la regulile generale și la organizarea comerțului internațional.124 Se susține faptul
că, în completarea Acordului de la Bretton Woods, Carta de la Havana prevedea
înființarea unei Organizații Internaționale a Comerțului al cărei rol era de a evita
reîntoarcerea la măsurile protecționiste ale anilor 1930. Dar, ca reflectare a
compromisului americano-britanic, locul unei astfel de organizații a fost de GATT.125
Principiile generale ale GATT sunt:
 Obiectivul GATT este diminuarea drepturilor de vamă și înlăturarea barierelor
în calea liberului schimb;
 GATT se sprijină pe trei principii fondatoare: 1. Clauza Națiunii Celei mai
Favorizate. Orice acord între două țări care se traduce printr-o reducere a
tarifelor vamale se aplică automat pentru toți ceilați parteneri economici.
Exemplu: dacă SUA acordă acordă o scădere a drepturilor de vamă a cafelei
din China, ele trebuie trebuie să acorde aceeași reducere tuturor țărilor care
121
FMI, organizație interguvernamentală grupând 187 de state membre, coordonată de un
consiliu al guvernatorilor, a fost înființat pentru a promova și susține stabilitatea economică prin
reglementarea politicii monetare și a ratelor de schimb, pentru a evita practicile monetare
interbelice care au constituit cauzele Marii Depresii. Activitatea FMI este manageriată de un
director numit de UE, în contrabalans cu poziția SUA în stabilirea directorului BM. România a
devenit cel de-al 125–lea membru al FMI la 15 decembrie 1972.
122
Grupul Băncii Mondiale este format din cinci structuri diferite, cu obiective comune în
vederea construirii unei viziuni inclusive și sustenabile ale globalizării: BIRD cu 187 de
membri), Asociația Internațională de Dezvoltare AID cu 170 de membri, Corporația
Internațională Financiară cu 182 de membri, Agenția Multilaterală de Garantare a Invrstițiilor
MIGA cu 175 de membri și Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor cu privire la
Investiții ICSID cu 144 de membri.
123
ONU a fost înființată la 24 octombrie 1945, reunind circa 200 de membri, reprezintă cea mai
mare organizație internațională. Apreciem însă, că practic, mare parte a istoriei sale, ONU a
avut dificultăți în adoptarea de măsuri eficiente pentru a-și îndeplini funcția de securitate
colectivă –agresiunea Coreei de Nord împotriva Coreei de Sud (1950) și eșecul ONU de a
întreprinde acțiuni eficiente de a pune capăt războaielor din Iugoslavia, precum și incapacitatea
de a preveni genocidul din Rwanda (1994).
124
Angelica Băcescu – Cărbunaru, Marius Băcescu - ,,Dicționar de macroeconomie‖, Editura
C. H. Beck, Colecția Oeconomica, București, 2008, pag. 56
125
Daniel Biró (coordonator) - ,,Relațiile internaționale contemporane. Teme centrale în
politica mondială‖, Editura Polirom, Iași, 2013, pag. 90
50
doresc să le livreze cafea. 2. Reciprocitatea reducerilor tarifare. O țară care
beneficiază de o reducere a tarifelor vamale din partea unui partener comercial
trebuie, în contrapartidă, să reducă drepturile sale de vamă. Dacă Japonia
acordă o reducere de drepturi de vamă SUA, aceasta este în drept să solicite
SUA să își reducă drepturile de vamă la rândul lor. 3. Transparența politicilor
comerciale. Țările semnatare nu pot compensa reducerile de tarife vamale prin
limitări cantitative. Dacă UE acordă o reducere a drepturilor de vamă pentru
SUA privind un anumit produs, aceasta nu poate impune un volum maxim.
În 30 de ani, GATT a permis o diminuare a drepturilor de vamă pentru mii de
produse, de la 40% la mai puțin de 5%. Excepții față de principii -în același timp,
acordurile GATT au prevăzut excepții la principiile fondatoare: (1) O țară poate aplica
măsuri de restricție pentru schimburile sale dacă importurile afectează grav producția
sa locală; (2) Dacă țările decid să realizeze o zonă de liber schimb sau o uniune
vamală, ele nu sunt ținute să aplice Clauza Națiunii Celei mai Favorizate; (3)
Specificitatea țărilor în curs de dezvoltare este recunoscută. Ele pot beneficia de Clauza
Națiunii Celei mai Favorizate fără să respecte principiul reciprocității. O țară în
dezvoltare poate beneficia de reduceri ale drepturilor de vamă din partea unei țări
industrializate fără ca să trebuiască să reducă la rândul său drepturile de vamă.
Tabelul 1.10 Marile runde comerciale sub egida GATT - OMC
Runda Data Număr state Principalele înțelegeri
Geneva 1947 23 Reducerea tarifară asupra 50% din comerțul mondial
Annecy 1949 13 Reducerea tarifară a 45% a drepturilor de vamă
Torquai 1950-1951 38 Reducerea tarifară cu 25% asupra a 55.000 de produse
Geneva 1956 26 Rezultate slabe
Dillon 1961-1962 26 Reducerea tarifară asupra a 60.000 de produse-negocierile
produselor agricole ,,produs cu produs‖
Kennedy 1964-1967 48 Reducerea tarifară de 35%
Tokyo 1973-1979 102 Reducerea tarifară de 33%
Uruguay 1986-1994 116 Crearea OMC, negocierea asupra agriculturii, regulilor sanitare,
textile, proprietatea intelectuală
Seattle 1999 135 Eșecul lansării Rundei Milleniului
Doha 2001 143 Lansarea Rundei de Dezvoltare; eșecul Summitului de la
Cancun, 2003
Sursa: Laurent Carroué, Didier Collet - ,,La mondialisation contemporaine. Rapports de force
et enjeux‖, Éditions Bréal, Paris, 2013, pag. 27
Limitele GATT. Acordurile GATT se referă doar la mărfuri. Serviciile, care

sunt în plină dezvoltare, nu sunt luate în considerare. Reducerea drepturilor de vamă
este adesea contrabalansată de o creștere a măsurilor protecționiste non-tarifare, mai
ales normele impuse. Perioadele de negocieri nu fac decât ,,să tragă de timp‖. Ultimul
ciclu, Runda Uruguay, a durat astfel mai mult de opt ani. La finalui ei, în 1994, țările
participante propun crearea Organizații Mondiale a Comerțului –OMC. OMC se
înscrie în continuitatea negocierilor GATT. Intră în vigoare la 01.01.1995, având sediul
în Elveția. Ea grupează în august 2012, 157 de țări, ca la 2 martie 2013, să însumeze
159 de state membre.126 Acest organism internațional are ca scop stabilirea de reguli
126
http://www.wto.org/french/thewto_f/whatis_f/tif_f/org6_f.htm, 15.04.2014
51
care să guverneze comerțul între țări. OMC desfășoară negocierile comerciale între
guverne.
Domenii de intervenție: o primă funcție o reprezintă liberalizarea schimburilor
de mărfuri, preluând principiile GATT. I-au fost atribuite funcții suplimentare, mai ales
liberalizarea schimburilor de servicii, după modelul mărfurilor și respectarea
proprietății intelectuale. Mai ales, OMC, este dotată cu un instrument judiciar care îi
permite soluționarea diferendelor comerciale. OMC are puterea de a sancționa țările
care nu respectă acordurile internaționale. Pentru aceasta a înființat Organul de
Reglementare a Diferendelor –ORD. O țară care are un litigiu cu o altă țară poate să se
adreseze ORD pentru a-l regla. SUA s-au plâns la ORD că UE nu respectă
angajamentele în materie de diminuare a subvențiilor acordate la exportul sectorului
agricol. ORD marchează emergența unui veritabil drept internațional în domeniul
comerțului.
Luarea în considerare a țărilor cele mai sărace. Aproape 2/3 din membrii
OMC sunt țări în curs de dezvoltare. Rolul OMC este de a le ajuta să participe la
schimburile internaționale. Acordurile OMC conțin dispoziții speciale pentru aceste
țări. Țările în dezvoltare pot ,,copia‖ medicamente brevetate pentru a fabrica generice.
Limitele OMC. 1. Dezvoltarea acordurilor bilaterale. Din ce în ce mai mult,
acordurile comerciale sunt bilaterale, adică se referă doar la schimburile între două țări.
Prevăd o strictă reciprocitate a schimburilor, adică, o țară străină care importă din altă
țară poate să exporte în țara parteneră aceeași cantitate. Această suprapunere de
acorduri bilaterale a fost descrisă de către Pascal Lamy, directorul OMC ca fiind o
,,farfurie de spaghetti‖, fiecare spaghetto reprezentând o legătură între două țări. 2.
Întârzierile de negociere. OMC organizează reuniuni ministeriale pentru a favoriza
semnarea de acorduri internaționale. Dar, negocierile iau adesea prea mult timp. În
2001, este lansat Programul Doha pentru dezvoltare, ce trebuia să ajungă la un consens
înainte de 2005. În 2012, anumite subiecte rămân încă în curs de negociere. 3. Lipsa de
considerațiuni non-comerciale. Rolul OMC este strict de a dezvolta acordurile
comerciale. OMC nu se preocupă de dimensiunile sociale sau de mediu ale acordurilor.
Munca copiilor nu este luată în considerare pe timpul negocierii acordurilor. Țările în
dezvoltare sunt deseori forțate să participe la aceste schimburi internaționale fără a-și
proteja propriile economii. Anumite voci chiar se ridică pentru a pune în cauză
existența acestei organizații.127
Evoluţii post-Doha.128 (1) Conferinţa ministerială de la Cancun (septembrie
2003) s-a soldat cu eşec, convenindu-se alte termene pentru continuarea negocierilor
mandatate la Doha. În acelaşi timp, s-a decis eliminarea unor domenii de pe agenda
negocierilor (transparenţa achiziţiilor publice, concurenţa, investiţiile). (2) Conferinţa
ministerială de la Hong Kong (decembrie 2005). Adoptarea Declaraţiei ministeriale de
la Hong Kong a întrerupt seria eşecurilor în demararea şi/sau continuarea negocierilor
privind liberalizarea în continuare a comerţului internaţional, fiind consfinţită
continuarea procesului de negocieri agreate la Doha. Prin adoptarea Declaraţiei
ministeriale s-a reuşit transmiterea unor mesaje clare, de natură să determine condiţii
127
128
Ministerul Economiei, Departamentul de Comerț Exterior și Relații Internaționale,
disponibil la http://www.dce.gov.ro/
52
mai bune de negociere a transpunerii în angajamente a celor convenite şi mandatate
prin Doha Development Agenda:
 ţările dezvoltate din OMC recunosc problemele cu care se confruntă
majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare şi mai ales ţările cel mai slab
dezvoltate şi acceptă să utilizeze sistemul contractual al OMC pentru a sprijini
procesul de dezvoltare al acestora;
 pentru o problemă sensibilă (situaţia ţărilor din centrul african, producătoare de
bumbac), ţările dezvoltate acceptă convenirea unui ,,rezultat în avans‖ („early
harvest‖) şi se angajează la îmbunătăţirea coerenţei interinstituţionale (cu BM,
FMI şi organizaţii regionale);
 ţările dezvoltate acceptă ca din anul 2008, accesul a cel puţin 97% din
produsele de export originare din țările cel mai slab dezvoltate, să fie fără
limitări cantitative şi fără taxe vamale (regim „duty free-quota free”);
 programele de asistenţă tehnică ale OMC, ajutorul pentru dezvoltare oferit de
diverse instituţii internaţionale şi naţionale urmează a fi asigurate pe baze
sigure, transparente şi coerente;
 ţările dezvoltate acceptă fixarea unei date limită pentru eliminarea
subvenţiilor la exportul de produse agricole (2013);
 negocierile privind liberalizarea comerţului cu produse agricole, produse
industriale şi servicii, precum şi cele privind îmbunătăţirea regulilor
comerciale multilaterale continuă în baza mandatelor existente.
Declarativ, aceste mesaje pentru ţările în curs de dezvoltare, pentru societatea
civilă şi mass-media demonstrează angajamentul ţărilor dezvoltate de a respecta
dimensiunea de dezvoltare a actualei Runde, dar includ şi invitaţia adresată, în special
ţărilor în curs de dezvoltare emergente (Brazilia, India, China), de a se angaja în mod
real în procesul de deschidere a pieţelor lor interne. Natura contractuală a
angajamentelor care se asumă în cadrul OMC determină necesitatea asigurării unor
rezultate acceptabile pentru toţi participanţii la procesul de liberalizare a comerţului.
Astfel, FMI, BM, și GATT-OMC devin vectorii sistemului economic global,
evoluând odată cu acesta, pentru ca astăzi ,,să reflecte creșterea interdependenței
economice a actorilor lumii globalizate și să joace un rol esențial în răspândirea și
consolidarea normelor neoliberale‖.129
Anti-dumping reprezintă o acțiune guvernamentală de prevenire a politicii de
dumping a bunurilor de pe piața internă a unei țări. Acest embargo a fost aplicat de UE
produselor turcești, în special textilelor. Este de înțeles de ce un guvern trebuie să aibă
grijă de piața sa internă. El procedează astfel menținând calitatea și prețurile la un nivel
rezonabil. Totuși, măsurile anti-dumping tind să învrăjbească țările și să le deterioreze
relațiile comerciale. Poate îngreuna marketingul pentru produse exportate, în special pe
termen scurt.130
Există autori care afirmă faptul că, deoarece au avantajul numeric, țările în curs
de dezvoltare contează mai mult în OMC decât în FMI sau BM. Din păcate, în practică,
129
Mansbach, Raffery, 2008, pag. 520 apud Daniel Biró (coordonator) - ,,Relațiile
internaționale contemporane. Teme centrale în politica mondială‖, Editura Polirom, Iași, 2013,
pag. 96
130
53
nu se votează niciodată și organizația este de fapt condusă de o oligarhie care cuprinde
un număr mic de țări bogate. Deciziile luate înclină probabil în favoarea țărilor bogate;
ele pot amenința și mitui țările în curs de dezvoltare prin intermediul bugetelor lor de
ajutor extern sau folosindu-și influența asupra deciziilor de creditare ale FMI, BM și
instituțiilor financiare multilaterale ,,regionale‖. De asemenea, se crede că, prin
intermediul OMC s-a introdus acordul TRIMS, care interzice cerințele de folosire a
produselor locale, cerințele de export sau cerințele de echilibrare a balanței valutare. S-
au făcut presiuni pentru o liberalizare și mai mare prin intermediul GATS (Acordul
General privind Comerțul cu Servicii) curente și printr-un acord de investiții propus la
OMC. Acordurile bilaterale și regionale de liber schimb și tratatele bilaterale de
investiții dintre țările bogate și cele sărace restrâng de asemenea capacitatea țărilor în
curs de dezvoltare de a reglementa ISD.131
1.6. Provocările dezvoltării durabile și mizele unei

lumi durabile
În vara anului 2009, Paul Krugman a declarat că în mare parte macroeconomia
–studiul economiei la scară largă– din ultimii 30 de ani a fost ,,spectaculos de inutilă în
cel mai bun caz și pozitiv de dăunătoare în cel mai rău.‖132
Pentru următoarele decenii se anticipează două principale surse de risc cu care
se va confrunta omenirea: (1) creșterea populației; (2) poluarea și modificarea climei.
Acestea ar putea, la rândul lor, determina numeroase alte probleme (lipsa apei, lipsa
hranei etc.). În condițiile în care degradarea condițiilor de viață din regiunile sărace ale
lumii va conduce la crearea unui climat de instabilitate și insecuritate politică și
militară în aceste regiuni, este posibil ca țările dezvoltate să fie obligate să se izoleze
economic și să se constituie ca enclave prospere într-o lume dominată de sărăcie.133
Odinioară, guvernele erau preocupate de concentrarea de prea multă putere
într-un stat, ca de exemplu Germania nazistă, Japonia imperialistă sau Uniunea
Sovietică. Astăzi, însă, statele eșuate reprezintă cea mai mare amenințare față de
ordinea și stabilitatea globală. Diferite organizații internaționale alcătuiesc liste de state
eșuate, slabe sau fragile, folosind diverse denumiri. De pildă, BM își concentrează
atenția asupra unui grup de 30 de țări cu venituri scăzute, considerate ,,țări fragile și
afectate de conflicte‖ (Somalia, Ciad, Sudan, Zimbabwe, Congo, Afganistan, Irak,
Guineea, Haiti, Coasta de Fildeș, Kenya, Nigeria, Birmania, Etiopia, Coreea de Nord,
Niger ș.a.).‖134
131
Ha – Joon Chang - ,,Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb și istoria secretă a
capitalismului‖, Editura Polirom, Iași, 2012, pag. 42, 98
132
133
Virginia Câmpeanu (coordonator) - ,,Dimensiunea europeană și mondială a dezvoltării
durabile‖, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice, Institutul de
Economie Mondială, Centrul Român de Economie Comparată și Consens, Editura Expert,
București, 2004, pag. 11, 16
134
54
Față de caracterul limitat și unicitatea lumii, și față de puternica creștere
economică și demografică, mai ales în țările din sud, societățile și economiile umane
trebuie să treacă de la un mod de creștere care a rămas până acum preponderent
extensiv și prădalnic, la un nou mod de dezvoltare mai econom, mai just și mai solidar.
Această schimbare de paradigmă este o reală miză de civilizație. Ea obligă să ne
întrebăm asupra durabilității modelului actual de creștere și să contruim și să
promovăm în schimb o veritabilă dezvoltare durabilă, concept oficializat în 1987 prin
Raportul Brundltland în cadrul pregătirii Conferinței de la Rio (1992), la scara
întregii lumi.
Tabelul 1.11 Impacturi previzionate ale unui climat instabil
America de Reducerea stratului de zăpadă și a inundațiilor de vară în Vest; risc sporit de
Nord incendii și mai multe zone incendiate; risc crescut de deces din cauza valurilor
de căldură.
Reducerea topirii ghețarilor amenință rezervele de apă potabilă, producția
America agricolă și producția de energie electrică; înlocuirea pădurilor tropicale cu
Latină savane și extincții masive în regiunile tropicale; scăderea producției de cereale
și animale din cauza deșertificării și salinizării dar și producție piscicolă mai
scăzută.
Inundații ale zonelor de coastă; inundații intempensive mai frecvente ale
zonelor de uscat și topirea ghețarilor din munți; extincții larg răspândite și
Europa pierderi ale speciilor; producție de cereale în scădere în Sud și cu potențiale
creșteri în Nord; risc sporit de decese datorate valurilor de căldură, în special în
regiunile din centru, Sud și Est.
75-250 milioane oameni care nu au acces la apă dulce până în 2020; reduceri
Africa severe ale recoltelor de cereale și producții piscicole; regiuni din deltă intens
populate expuse riscului de inundații.
Asia Un miliard de oameni se află în pericol datorită reducerii resurselor de apă
dulce.
Asia de Sud Creșterea mortalității datorită bolii diareice și o potențială răspândire masivă a
și Est holerei; regiuni dens populate expuse riscului inundațiilor.
Australia și Lipsa accesului larg la resurse de apă dulce; reducerea masivă a biodiversității,
Noua inclusiv în Marea Barieră de Corali; zone de coastă intens populate expuse
Zeelandă riscului de inundații și furtuni puternice.
Sursa: adaptare după The Worldwatch Institute - ,,Starea Lumii despre încălzirea globală
2009‖, Editura Tehnică, București, 2009, pag. 272-273
,,Dezvoltare durabilă‖ reprezintă un nou mod de dezvoltare propus oficial ca

obiectiv țărilor membre de către CNUED și BM; teroretic, el este inspirat de voința de
a concilia ameliorarea bunăstării generațiilor prezente cu salvarea mediului pentru
generațiile viitoare. Dezvoltarea durabilă este concepută pe un termen foarte lung; este
vorba de a răspunde nevoilor generațiilor actuale fără a se compromite posibilitatea de
a se răspunde celor ale generațiilor care vor veni. În prezent, noțiunea implică o triplă
dimensiune: dezvoltare economică, echitate socială și echitate intergenerațională.135
Viziunea holistică asupra sensului ,,dezvoltării durabile‖ se bazează în bună
măsură pe constatarea, tot mai evidentă, a faptului că mărimea PIB este necesară, dar
135
Claude – Danièle Échaudemaison (coordonator) - ,,Dicționar de economie și științe sociale‖,
Editura Niculescu, București, 2012, pag. 150
55
nu și suficientă, pentru a asigura securitatea naturală și socială a unei țări și, cu atât mai
puțin, a planetei. Strategiile de dezvoltare durabilă sunt diferite, după cum și
necesitățile și prioritățile diverg în țările dezvoltate.
După o iresponsabilă ,,creștere economică‖ care risca să ruineze ireparabil
sistemele de suport pentru viață, lumea a devenit din ce în ce mai conștientă că
dezvoltarea este libertatea care permite și facilitează punerea bunurilor la dispoziția
oamenilor, însă ,,mai multă libertate‖ înseamnă intensificarea abilităților umane pentru
a se ajuta pe ei înșiși și a influența lumea. Acest deziderat poate fi atins cu un suport
concertat și responsabil din partea cercetării științifice și tehnologice.136
Articularea necesară de promovat între dezvoltare și dezvoltare durabilă ridică
chestiunea contradicțiilor induse de existența unui sistem deopotrivă global, sfera
terestră, și mondial, mondializare, interdependență. În această optică, chestiunile
geopolitice sunt esențiale deoarece marile negocieri și luări de decizii se derulează în
cadrul marilor organizații politice și economice internaționale –ONU, OMC, G20.
Pentru moment, interesele diferitelor țări diverg adesea cu putere –conform
negocierilor asupra climei, ceea ce a blocat mereu progresele reale– protocolul de la
Kyoto.
Dacă ritmul creșterii demografice mondiale are tendința de încetinire, planeta
trece de la 4,4 miliarde locuitori în 1980 la 7,1 miliarde în 2013 și ar trebui să atingă
8,3 miliarde în 2030. Datorită tranzițiilor demografice foarte diferențiate, țările din sud
polarizează 92,3% din creșterea mondială între 1980 și 2012. Reculul mortalității, mai
ales infantile și controlul fecundității trec, prin progresele alfabetizării și ale instruirii
primare, ameliorarea statutului juridic și economic al femeilor și progresele sănătății
publice. Demografia și dezvoltarea socială și economică sunt așadar strâns asociate.
Ocuparea umană este marcată de puternice contraste privind gradul de populare –două
treimi din populația terestră habitează pe 10% din suprafața globului și jumătate din
populație ocupă 8%. Un sfert trăiește pe benzile litorale, la mai puțin de 50 kilometri
de coaste. Dincolo de puternicele inegalități de populare și de valorificare care se
înscriu adesea în factorii geoistorici foarte vechi, factorii de blocaj sau de dezvoltare a
diferitelor spații mondiale sunt bine diferențiați –resurse, punere în valoare, amenajare.
Tabelul 1.12 Marile contraste ale urbanizării
Populația urbană (în milioane) Populația urbană (în %)
1970 2011 2025 1975 2011
Pe glob 1.343,3 3.613 4.584 100 100
Nord 548 834,5 995 46 23
Sud 795,2 2.778,5 3.590 54 77
În zonele din sud, blocate și subdezvoltate, presiunea crescândă asupra

resurselor, în particular a consumului patrimoniului forestier și agricol, poate conduce
la tensiuni din ce în ce mai acute între colectivitățile umane pentru controlul și
136
Institutul European, Iași, 2012, pag. 85, 124
56
valorizarea lor. Atunci, soluția rezidă în promovarea unei dezvoltări sociale și
economice novatoare, care degajă resurse suficiente pentru toți.
Potrivit lui Akerlof, pentru a înțelege cum funcționează economiile și cum le
putem administra și dezvolta, trebuie să fim atenți la structura gândurilor care animă
ideile și sentimentele oamenilor, spiritele lor animale. Nu vom înțelege niciodată cu
adevărat evenimentele economice importante decât dacă ne dăm seama de faptul că, în
realitate, cauzele lor sunt în mare parte de natură mentală. Akerlof descrie cinci aspecte
diferite ale spiritelor animale și cum afectează ele deciziile economice: încrederea;
echitatea; corupția și comportamentul antisocial; iluzia banului și simțul realității.
Aceste cinci aspecte joacă un rol crucial în răspunsul la opt întrebări:
1. De ce intră economiile în criză?
2. De ce au bancherii băncilor centrale putere asupra economiei?
3. De ce există oameni care nu pot găsi un loc de muncă?
4. De ce există o compensare pe termen lung între inflație și șomaj?
5. De ce este atât de arbitrară economisirea pentru viitor?
6. De ce sunt atât de instabile prețurile financiare și investițiile firmelor?
7. De ce au piețele imobiliare o viață ciclică?
8. De ce persistă sărăcia de-a lungul mai multor generații în rândul
minorităților dezavantajate?137
Creșterea demografică este însoțită de o sporire fără precedent a mâinii de
lucru potențiale în vârstă de a munci, cu un spor de 1,7 miliarde între 1980 și 2020
(+93%), populațiile din sud polarizând 93% din creșterea mondială. Mai mult de 50
milioane de noi activi sosesc în fiecare an pe piața muncii mondiale. Dar, lumea la
muncă și lumile muncii sunt foarte inegale –locuri de muncă, salarii, protecție socială,
formare, calificare, drepturi sociale. Aceste potențialități rămân mult subutilizate și
nevoile de locuri de muncă și de muncă sunt prost valorizate din cauza unei proaste
dezvoltări generalizate. Criza din 2008 a avut consecințe devastatoare și sfârșitul ei nu
poate fi întrezărit. De pildă, la finele lui 2012, producția totală pe cap de locuitor a
rămas mai mică decât în 2007 în 22 de state membre ale OCDE. PIB pe locuitor din
2012, după eliminarea efectului inflației, era cu 26% mai mic decât nivelul din 2007 în
Grecia, cu 12% mai mic în Irlanda, 7% mai mic în Spania și 6% mai mic în Marea
Britanie, iar în SUA, cu 1,4% mai mic. Cu bugetul de austeritate, șansele revenirii
economice în multe țări sunt minime. De asemenea, se estimează că, la apogeul său,
criza a generat 80 de milioane de noi șomeri la nivel mondial, iar în Spania și Grecia,
șomajul a explodat de la 8% (anterior crizei) la 26% și respectiv 28% în vara anului
2013. Șomajul în rândul tinerilor este cu mult peste 55%. Costurile individuale ale
șomajului sunt: dificultăți economice, pierderea demnității și depresia. Costurile
sociale ale șomajului: risipa de resurse, degradarea socială și reducerea abilităților.
Guvernele și sindicatele creează șomaj –șomaj politic: unii lucrători din țările bogate
refuză să accepte nivelul curent al salariilor și rămân șomeri, deoarece pot trăi din
ajutoarele plătite de stat. De reținut faptul că munca ne afectează personalitatea,
bunăstarea fizică, intelectuală și psihică. OIM estimează că există 123 de milioane de
copii care muncesc, cu vârste între 5 și 14 ani, la nivel mondial, echivalentul a 3,7%
137
George A. Akerlof, Robert J. Shiller - ,,Spirite animale. Despre felul în care psihologia
umană influențează economia și ce înseamnă asta pentru capitalismul global‖, Editura Publica,
București, 2010, pag. 23, 30-31
57
din forța de muncă globală. Se remarcă și distribuția inegală mondială a orelor de
muncă. De ce sunt mai sărace popoarele mai muncitoare?138 Este veritabil faptul că
inegalitatea globală devine mai relevantă, pentru că oamenii sunt tot mai conștienți de
ceea ce se petrece în alte țări ale lumii, grație mass-mediei și Internetului, și, astfel,
încep să dezvolte un sentiment al comunității globale. Totuși, va trece mult timp până
când îi vom putea spune unui agricultor român să nu se supere pe creșterea inegalității
din SUA, China sau Somalia!
John Maxwell ne sfătuiește: ,,Dacă vreau să-i arăt lumii că îmi pasă foarte
mult, trebuie să deschid ochii și să caut cu privirea după oameni care suferă‖.
Deasemenea, oamenii se cunosc nu după cum acționează atunci când dețin controlul, ci
după cum reacționează atunci când lucrurile sunt în afara controlului lor. De multe ori,
oamenii cu probleme devin sclavii situației lor, nemaireușind să vadă dincolo de
aceasta. De considerați că nu aveți prea multe de oferit lumii, nu veți contribui cu mare
lucru la dezvoltarea acesteia. Majoritatea oamenilor se simt mai confortabil cu
probleme vechi decât cu soluții noi.139
Prin definiție, migrația reprezintă deplasarea populației dincolo de granițele
naționale. Cu toate că migrația aduce multe beneficii atât emigranților, cât și țărilor în
care aceștia se stabilesc, ea poate pune probleme securității naționale și internaționale.
Spre exemplu, emigrarea în masă a unei populații care nu împărtășește cultura
societății gazdă, îi poate amenința acesteia identitatea culturală și poate amenința
securitatea socială, la fel cum poate provoca rasism și confruntări violente între
imigranți și membrii societății gazdă, mai cu seamă dacă cei din urmă simt că
imigranții sunt responsabili pentru scăderea salariilor și pentru lipsa locurilor de
muncă. Poate fi creat astfel un mediu în care terorismul prosperă, ca și rețelele care
facilitează crima organizată –traficul de droguri, de ființe umane ș.a.140
Economiștii pieței libere vorbesc entuziasmați despre beneficiile granițelor
deschise, susținând că acestea le-au oferit companiilor acces la cele mai ieftine lucruri
din întreaga lume și le-au asigurat cele mai bune oferte consumatorilor. Dar există un
obiect al tranzacției economice despre care nu vorbesc în aceiași termeni –imigrația
sau circulația transfrontalieră a persoanelor. Există foarte puțini economiști adepți ai
pieței libere care susțin imigrația neîngrădită așa cum susțin liberul schimb. Mulți din
această categorie nu par să își dea seama că sunt inconsecvenți când susțin libera
circulație a orice, cu excepția persoanelor; alții evită instinctiv acest subiect, intuind de
fapt că imigrația liberă ar fi nerealizabilă din punct de vedere economic și inacceptabilă
din punct de vedere politic. Ceea ce deosebește imigrația (circulația oamenilor ca
furnizori de servicii de muncă) de alte fluxuri transfrontaliere (bunuri, servicii
financiare sau capital) este faptul că serviciile forței de muncă nu pot fi importate fără
a-i aduce și pe furnizorii acesteia în țară. În general, se consideră că imigranții
beneficiază de pe urma imigrației –adesea în mare măsură, mai ales dacă se deplasează
dintr-o țară săracă într-o țară bogată. Părerile sunt mai împărțite când este vorba despre
138
Ha-Joon Chang - ,,Economia. Ghidul utilizatorilor‖, Editura Polirom, Iași, 2014, pag. 59-60,
174, 176, 178, 179-180, 181
139
John C. Maxwell - ,,Meditați! Teme de gândire pentru lideri‖, Editura Curtea Veche
Publishing, București, 2012, pag. 29, 33, 61, 85, 107
140
Napoca, 2010, pag. 128-129
58
beneficiile țărilor gazdă, însă dovezile sugerează că acestea au beneficii, deși într-o
măsură limitată. Țările care emit imigranți pierd forță de muncă. Acesta poate fi un
lucru bun dacă țara are un nivel înalt al șomajului și dacă șomerii necalificați sunt cei
care emigrează. Realitatea este că, frecvent emigrează cei care nu trebuie –forța de
muncă calificată, fenomen cunoscut sub denumirea de ,,exodul creierelor‖. O treime
dintre imigranți trăiesc în țări în curs de dezvoltare. Principalul canal prin care țara care
emite imigranți este afectată sunt banii expediați în țară. Un procent însemnat (60-
85%) din aceștia sunt destinați cheltuielilor casnice curente, ameliorând astfel nivelul
de trai al destinatarilor; banii care nu sunt destinați consumului sunt investiți în mici
afaceri de familie. Reversul îl constituie faptul că banii expediați sunt creați cu costuri
umane negative, cum ar fi destrămarea familiilor sau neglijarea copiilor. Totalul
sumelor expediate din străinătate a crescut considerabil de la începutul anilor 2000 –la
peste 300 de miliarde de dolari, sumă de trei ori mai mare decât ajutorul extern acordat
de țările bogate celor în curs de dezvoltare. Sumele de bani expediate din străinătate
pot afecta puternic țara de destinație, atât pozitiv, cât și negativ: în sens pozitiv, o
suplimentare a resurselor financiare echivalentă cu 20% din PIB ar crește enorm
consumul și investițiile unei țări, și ar fi un veritabil amortizor al șocurilor; în sens
negativ, sumele mari de bani au alimentat baloane speculative financiare sau pot slăbi
competitivitatea la export a țării de destinație (crescând moneda națională, exporturile
acestei țări se scumpesc relativ în termenii valutelor străine).141
Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, conformă cu
Acordul de la Schengen. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau vor elimina
controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât este (sau va fi) posibilă
trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără prezentare de acte de
identitate și fără opriri pentru control. Acordul de liberă circulație a fost semnat la 14
iunie 1985 în mica localitate luxemburgheză Schengen. Primele state care l-au
implementat au fost Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările
de Jos, care și-au deschis între ele granițele la 26 martie 1995. Până în prezent, 30 de
state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Într-un
moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul
Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria
liberă peste fosta Cortină de Fier. Din Spațiul Schengen fac parte și Elveția,
Liechtenstein, Norvegia și Islanda, care nu sunt membre ale UE. În același timp,
Regatul Unit și Irlanda, țări membre ale Uniunii Europene, au optat să nu
implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor. Statele membre ale Acordului de la
Schengen care totodată sunt membre ale Uniunii Europene -Bulgaria, Cipru, Croația și
România, respectiv statele care sunt doar membre ale Acordului, dar nu ale UE, Elveția
și Liechtenstein, nu au început încă să aplice prevederile acordului, dar urmează să o
facă în viitor. Cetățenii lor se pot aștepta în continuare la controale de granițǎ între
țările lor și țǎrile vecine. În prezent, statele europene membre cu drepturi depline în
Acordul Schengen sunt:142 Belgia; Danemarca; Italia; Portugalia; Suedia; Germania;
141
219
142
4 state semnatare ale Acordului Schengen, care nu sunt state membre ale Uniunii Europene,
respectiv: Islanda; Norvegia; Elveția; Liechtenstein. 2 state membre ale Uniunii Europene, au
decis să nu aplice în totalitate acquis-ul Schengen, dar colaborează cu statele membre Schengen
59
Spania; Finlanda; Luxemburg; Grecia; Islanda; Olanda; Austria; Norvegia; Cehia;
Estonia; Letonia; Lituania; Malta; Polonia; Slovacia; Slovenia; Ungaria; Elveția;
Liechtenstein. Candidate sunt Bulgaria, Cipru și România.
Profesorul laureat Nobel de la Harvard, Joseph A. Schumpeter ridică
chestiunea: ,,Nu este cât se poate de adevărat, până la urmă, că puține lucruri sunt
comune între a produce pentru profit și a produce pentru consumator și că
întreprinderea privată este abia puțin mai mult de un simplu instrument de reducere a
producției pentru a putea stoarce profituri care ulterior sunt descrise drept taxe și
compensații?‖143
Mai mult de o treime din populația activă mondială –un miliard de ființe
umane, este fie în șomaj, fie subutilizată (900 milioane), în timp ce mondializarea și
mobilitatea capitalului și a investițiilor accelerează punerea în concurență a mâinii de
lucru, ceea ce trage în jos ansamblul salariilor și a protecțiilor sociale și salariale. În
acest cadru, dreptul la o muncă și la un salariu decent, la sănătate și la educație,
precum și interzicerea muncii copiilor, rămân drepturi universale de cucerit, de apărat
sau de întărit în timp ce producția și stăpânirea cunoștințelor reprezintă mize de
putere și de dezvoltare. Aducem exemplul fenomenului denumit ,,comodificare‖ (un
produs considerat inițial de lux devine marfă uzuală) și, în urma triplei convergențe, se
produce din ce în ce mai rapid, pe planul unei largi categorii de industrii. Deoarece tot
mai multe procese analoage devin digitale, virtuale, mobile și personale, tot mai multe
locuri de muncă și funcții se standardizează, se digitizează, devenind mai ușor de
manipulat și disponibile pentru un număr mai mare de actori de pe piață.144
Până în prezent, economia mondială a cunoscut o creștere deosebit de
polarizată. În cadrul unei lumi din ce în ce mai interdependente, umanitatea se
confruntă cu deficite considerabile. Iată câteva exemple-cifre cheie, în acest sens:145
 PNB/locuitor: 4.155 dolari în 1970, 7.637 dolari în 2012 (+84%).
 Populația mondială: 4,4 miliarde în 1980; 7,1 miliarde în 2013 și 8,3
miliarde în 2030. Populația reprezintă un element fundamental care
condiționează existența statelor și dinamica internă a acestora.
Importante din punct de vedere geopolitic sunt mărimea demografică
și gradul de omogenitate a populației în raport cu teritoriul, determinat
pe de o parte de caracteristicile naturale ale acestuia, iar pe de altă
parte de structura etnică și de prezența minorităților naționale. Ca și în
cazul suprafeței, mărimea demografică a statelor variază în limite
în anumite domenii, respectiv: Irlanda și Marea Britanie. La data de 1 iunie 2013 Croația a
aderat la UE. Până la acest moment, Croația nu a prezentat Declarația de pregătire pentru a
începe procesul de evaluare Schengen. Sursa: http://www.schengen.mai.gov.ro/index02.htm, 05
noiembrie 2014
143
Joseph A. Schumpeter - ,,Poate supraviețui capitalismul? Distrugerea creatoare și viitorul
economiei globale‖, Editura Publica, București, 2011, pag. 35
144
Iași, 2007, pag. 349
145
enjeux‖, Éditions Bréal, Paris, 2013, pag. 172, 256-257, 298
60
foarte largi: cele mai populate 10 state ale lumii concentrează 60% din
populația mondială, iar India și China dețin împreună 27,5%.146
 Îmbătrânirea: 600 milioane peste 60 ani în 2013; 2 miliarde în 2050.
 Sudul: 70% din populația mondială în 1950, 80,4% în 2012 și 83% în
2030. În ultima jumătate a secolului trecut erau identificate două mari
axe ce rezumau pe de o parte, diviziunile ideologice, iar pe de alta,
cele economice: Est-Vest (divizarea politică a lumii în Occidentul
capitalist, respectiv Orientul comunist), respectiv Nord-Sud
(disparitățile economice la nivel global dintre Nordul industrializat și
Sudul subdezvoltat și preponderent agrar). Un număr important de
state din Sud au decis să se organizeze, formând în cadrul ONU așa-
numitul Grup al celor 77, în 1964, în urma primei sesiuni UNCTAD –
Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare. Trei ani mai
târziu, Grupul va adopta Carta de la Alger, ca bază instituțională a
organizației. Scopurile declarative ale G77, ce reunește astăzi 130 de
țări, se concentrează pe aspectele legate de dezvoltarea economică și
nivelul de trai, dar și pe promovarea cooperării Sud-Sud într-o arie
vastă de aspecte, de la educație la dezvoltare și tehnologie.147
 Populația activă: +1,7 miliarde între 1980 și 2020, din care 93%
creștere pentru Sud.
 Economiile dezvoltate: 34.953 dolari/locuitor, țările cele mai sărace
552 dolari/locuitor, raportul fiind de 1 la 63. Dezvoltarea devine o
problemă cu atât mai arzătoare pe agenda publică, cu cât actorii
internaționali înțeleg, sub presiunea opiniei publice internaționale,
necesitatea folosirii durabile a resurselor naturale de care dispune
planeta, deși realitatea intereselor naționale revine mereu din urmă
pentru a reaminti importanța dezvoltării pe tabla de șah a politicii
internaționale. Disparitățile la nivel internațional nu reprezintă o
noutate în condițiile în care circa 85% din populația lumii trăiește,
încă, în condiții modeste și nu reușește să genereze decât o cincime din
producția mondială.148
 1,4 miliarde de oameni (unu din cinci) trăiesc în sărăcie absolută, cei
mai mulți dintre ei cetățeni ai unor țări cu venituri medii. Pragul
sărăciei absolute internaționale este stabilit de 1,25 de dolari pe zi.
Cifra se ridică la 1,7 miliarde de oameni (unu din patru), dacă adoptăm
definiția multidimensională a sărăciei.149
 Consumul menajelor: America de Nord un sfert, Europa 30%, Asia
25%.
146
147
148
149
61
 Producția agricolă s-a multiplicat de 2,6 ori în 40 de ani –va hrăni 9
miliarde de oameni în 2050?
 870 milioane de oameni sub-alimentați în 2012. Securitatea
alimentară reprezintă o stare în care oamenii nu experimentează
foametea sau malnutriția și trăiesc fără teama că acestea ar putea
surveni. ONUAA –Organizația pentru Agricultură și Alimentație a
Națiunilor Unite o disociază în patru componente: (1) disponibilitate –
trebuie să existe tot timpul suficientă hrană pentru toți oamenii; (2)
accesibilitate –toți oamenii trebuie să aibă acces la toată hrana; (3)
acceptabilitate –hrana la care oamenii au acces trebuie să le fie cultural
acceptabilă; (4) adecvare –alimentația trebuie să fie comestibilă și
sănătoasă și trebuie luate măsuri adecvate pentru a se asigura de faptul
că hrana este produsă prin procedee sustenabile, care nu amenință
producerea acesteia pentru generațiile viitoare. ONUAA susține că
aproape 840 de milioane de oameni suferă de malnutriție cronică,
problemă atât a țărilor în curs de dezvoltare, dar și a țărilor bogate,
unde există persoane dependente de asistența socială și de programele
de caritate pentru a putea supraviețui.150 Douăzeci și patru de mii de
oameni mor în fiecare zi, neputându-și procura hrana necesară
supraviețuirii.151
 Consumul mondial de energie a crescut de 3,3 ori între 1965 și 2013.
90-95% din consumul mondial de energie se bazează pe carburanții
fosili, neregenerabili, fapt ce sugerează că se va acutiza competiția
pentru controlul acestei resurse între state și blocurile economice
supranaționale. Schimbarea climatică este, într-adevăr, privită ca unul
dintre principalii factori ce determină schimbarea în cadrul economiei
energetice, dar nu este singurul. În vreme ce climatologii și ecologiștii
se agită în privința calității energiei pe care o producem, majoritatea
celorlalți experți își fac mult mai multe griji legate de cantitatea de
energie pe care o producem întrebându-se, în special, dacă putem
produce suficientă energie de orice fel sau calitate pentru a satisface
nevoile curente și viitoare ale lumii. Până în 2035, pe mapamond va fi
folosită o cantitate de energie de peste două ori mai mare decât în
momentul de față. Cererea va fi una stringentă, în special în
economiile aflate în curs de dezvoltare, cum e cazul Chinei și al Indiei,
ai căror lideri văd consumul nesățios de energie ca pe o cheie a
succesului industrial. Până în 2020, cererea de electricitate ar putea să
fie cu 70% mai mare decât în prezent. Guvernele, la rândul lor,
temându-se de dezorganizarea economiei și de dezavantajele politice,
amână în continuare orice măsură semnificativă de distanțare față de
actuala economie energetică, fâcând astfel ca schimbarea, atunci când
150
Napoca, 2010, pag. 196-197
151
John Perkins - ,,Confesiunile unui asasin economic‖, Editura Litera Internațional, București,
2010, pag. 10
62
se va produce, să fie cu atât mai bruscă și mai devastatoare.152 În
tandem, se remarcă țelul sacrosanct, cu orice preț, în locuri precum
România, Borneo, Kamchatka sau Nigeria, în largul coastelor Floridei
și pe fundul Mării de Sud a Chinei, în Alaska și în Ciad, cu care CMN
energetice scotocesc pământul și fundul oceanului în căutarea
următorului mare zăcământ de gaz sau de petrol. De jur împrejurul
lumii, strategiile militare, economice și diplomatice ale aproapei
fiecărei națiuni continuă să fie modelate de obiectivul prioritar, acela
de a menține accesul neîntrerupt la o sursă constantă de energie.
 Accesul la energie –1,2 miliarde de locuitori fără electricitate.
Americanii sunt cei mai mari risipitori de energie din istoria lumii –o
țară cu mai puțin de 5% din populația lumii consumă 25% din energia
întregii planete. După estimări, peste un miliard și jumătate de oameni
(un sfert din populația globului) nu are acces la electricitate sau
combustibili fosili, neavând astfel nici o șansă de a trece de la o
existență preindustrială, de o sărăcie abrutizantă, la stilul de viață
modern, mare consumator de energie. Sărăcia energetică iese acum la
suprafață ca noul inamic al națiunilor în curs de dezvoltare, cauza
fundamentală a unui mare număr de alte probleme și poate cea mai
adâncă prăpastie dintre bogați și săraci. Din fericire, curba consumului
de energie și cea a creșterii economice nu sunt identice. În țările care
se luptă cu o creștere demografică fără precedent, căutarea securității
energetice este rareori echivalentă cu un salt către o tehnologie
sofisticată și nepoluantă –ele adoptă cea mai facilă, mai rapidă și cea
mai ieftină cale posibilă, în acest scop. Putem să expunem și motivul
pentru care experții în energie consideră că o adevărată schimbare a
sistemului energetic mondial este aproape imposibilă, cu excepția
situației în care se produce ca răspuns la un șoc puternic.153 În
România de ce s-au privatizat, spre exterior, sectorul energie electrică,
gaze și cel al carburanților și petrolului?
 Parcul auto mondial: 500 milioane astăzi, 2 miliarde în 2030.
 China consumă 58% din fier, 41% cupru și 29% din platina mondială.
 2,4 miliarde de oameni fără apă potabilă.
 Pandemia de SIDA: 35 milioane persoane infectate.
 OMS estimează că numărul cazurilor de infectare cu virusul febrei
hemoragice Ebola a trecut de zece mii, iar cel al morților a ajuns la
4.922. La 23 octombrie 2014, erau cunoscute cazuri de infectare în opt
țări ale lumii. Cele mai afectate sunt Guineea, Liberia și Sierra Leone
în vestul Africii. Dintre cazurile letale, numai zece au avut loc în afara
152
Paul Roberts - ,,Sfârșitul petrolului. În pragul unui dezastru‖, Editura Litera Internațional,
București, 2008, pag. 14-15, 20
153
Paul Roberts - ,,Sfârșitul petrolului. În pragul unui dezastru‖, Editura Litera Internațional,
București, 2008, pag. 16, 25, 206, 334-335, 422
63
acestor trei țări. Celelalte sunt Mali, Nigeria, Senegal, Spania și Statele
Unite.154
 150 economii metropolitane se bucură de 30% din PIB mondial.
 24 metropole dețin 50% din PIB a celor 150 de metropole mondiale.
 Bogăția –25 de milioane persoane (0,5%) din populație posedă 36%
din bogăția mondială. Nu e nici o coincidență faptul că cele mai bogate
națiuni din lume au și cel mai mare consum de energie pe cap de
locuitor –creșterea economică se traduce prin venituri personale mai
mari, ceea ce stimulează achizițiile de mașini de spălat vase,
televizoare, supradimensionarea habitatului și automobile. Inegalitatea
averii este mult mai mare decât inegalitatea venitului, motivul fiind
acela că averea se acumulează mult mai greu decât se câștigă un venit.
Inegalitatea venitului a crescut în majoritatea țărilor după anii 1980, iar
tendința de creștere a inegalității a încetinit oarecum după anul 2000.
Sărăcia a fost condiția umană dominantă în cea mai mare parte a
istoriei. Săracilor le este foarte greu să fie câștigători chiar și pe cele
mai echitabile piețe. Dar piețele sunt manipulate frecvent în favoarea
bogaților, așa cum am văzut într-o serie de scandaluri recente legate de
vânzarea intenționat incorectă a unor produse financiare și de
minciunile servite organismelor de reglementare.155
 În 40 de ani, flota mondială s-a multiplicat de 4 ori, iar fluxurile
maritime de trei ori.
 10 state dețin 84% din flota militară mondială, iar Statele Unite 43%.
 Frontiere terestre –248.000 kilometri, din care 10,5% ,,născute‖ după
1996. Legitimitatea internă este greu de obținut și presupune
convingerea cetățenilor că statul respectiv formează o națiune. În
Europa, formarea sentimentului național a urmat trasării granițelor, în
multe cazuri asimilarea într-o singură națiune a unor etnii diferite
dovedindu-se dificilă și antrenând forțe centrifugale. Din punct de
vedere juridic, teritoriul unui stat suveran reprezintă spațiul geografic
între limitele căruia statul își exercită suveranitatea sa deplină și
exclusivă. Acesta definește limitele spațiale ale existenței și organizării
statelor suverane, reprezentând una dintre premisele materiale naturale
care condiționează însăși existența statului. Funcțiile granițelor sunt:
(1) Supravegherea și controlul fluxurilor umane care traversează
granițele implică un control riguros al identității persoanelor și implicit
asupra fluxurilor migratorii. Acest filtru de control este mai puțin
riguros între statele care aparțin aceluiași sistem de cooperare
economic –piețe comune sau zone de liber schimb- sau între cele aflate
în uniune vamală și este mai intens la granițele acestor ansambluri
economice. (2) Funcția fiscală constă în supunerea controlului vamal
al mărfurilor care tranzitează granița și aplicarea unui sistem de taxe
154
http://www.europalibera.org/archive/news/20141025/445/445.html?id=26655764,
25.10.2014
155
Ha-Joon Chang - ,,Economia. Ghidul utilizatorilor‖, Editura Polirom, Iași, 2014 pag. 164,
166, 168
64
vamale. (3) funcția legislativă este aceea prin care granița limitează
teritorial competența legislativă a unui stat. (4) Funcția militară,
frontierele fiind un loc de concentrare și mobilizare a dispozitivelor
militare.156 Termenul ,,epurare etnică‖ a apărut la începutul anilor ʼ90,
în timpul războaielor din fosta Iugoslavie și se referă la politica de
eliminare a tuturor membrilor unui anumit grup etnic de pe un anumit
teritoriu. Analiștii nu s-au pus de acord în privința principalelor motive
ale epurării etnice. Unii consideră că au o natură economică –cei care
realizează epurarea etnică pot să confiște pământul și proprietățile
victimelor, în timp ce alții cred că își are rădăcinile în ura etnică veche
de secole. Euskadita ta Askatasuna –ETA- este o organizație teroristă
care are ca scop obținerea independenței Țării Bascilor față de Spania.
ETA a fost înființată în 1959 ca replică la suprimarea culturii și limbii
basce de către dictatorul spaniol, generalul Franco.157 În România,
Transilvania reprezintă o miză uriașă pentru Ungaria, vehement
abordată, în mod oportun, în ultimii 25 de ani. La fel ca în majoritatea
cazurilor de crime ,,sponsorizate‖ de către stat, există două fațete ale
atentatelor de la 11 septembrie: atentatele în sine și procesul de
mușamalizare.158 Din punct de vedere geopolitic, poziția teritoriului
este cea care valorizează avantajele oferite de mărimea și/sau forma sa
–poziția poate influența atât tipul de economie pe care îl adoptă un
stat, cât și politica acestuia. Spre exemplu, o economie portuară nu
poate fi dezvoltată decât de statele cu o largă fațadă maritimă, după
cum statele continentale tind spre dezenclavizare, urmărind, prin
acorduri și tratate cu statele vecine sau în cadrul unor organizații
internaționale, ieșirea indirectă la mare, prin teritoriul acestora. Dintre
cele 193 de state ale lumii, 44 nu au ieșire la Oceanul Planetar,
confruntându-se cu fenomenul de enclavizare maritimă; majoritatea
sunt state europene, asiatice și africane.159
Se cuvine remarcată relația dintre dezvoltarea economică și inegalitatea
veniturilor, formulată pentru prima dată, net, de către Simon Kuznetz, un imigrant din
SUA, născut în Belarus. Astfel, Kuznetz a ilustrat această teorie cu unul dintre cele mai
celebre grafice din economie -,,Curba lui Kuznetz‖, sub forma de literă ,,U‖ întoarsă,
care descrie mișcările societății pe măsură ce economia devine mai sofisticată și mai
productivă, de la o inegalitate scăzută, la o inegalitate accentuată și înapoi la o
inegalitate scăzută.
La finele anilor 1940, Raul Prebisch –economist argentinian din cadrul
Comisiei Economice a ONU pentru America Latină, a elaborat o critică a teoriei
156
București, 2011, pag. 20, 23, 53
157
Napoca, 2010, pag. 86-87, 88-89
158
Giulietto Chiesa - ,,Zero. De ce versiunea oficială despre atacul de la 11 septembrie este un
fals‖, Editura Litera Internațional, București, 2008, pag. 27
159
65
economice internaționale neoclasice. Bazată pe noțiunea de avantaj comparativ, teoria
economică convențională presupune că ar fi reciproc avantajos pentru țările nordice să
se ,,specializeze‖ în bunuri manufacturiere, iar pentru cele sudice, în materii prime și
produse alimentare. Prebisch, bazându-și analiza pe noțiunea de schimb inegal între
centru și periferie, a susținut că prețurile materiilor prime tind să fie fixe sau să scadă,
în timp ce prețurile bunurilor finite tind să fie elastice și să crească, rezultatul fiind un
transfer permanent al bunăstării economice de la sud la nord.
La finele anilor 1960, André Gunter Frank a împrumutat elementele
internaționale ale cadrului politic și economic complex baranian (Paul Baran, marxist
la Universitatea Stanford, în The Political Economy of Grouth, a extins analiza lui
Prebisch), a eliminat din el componentele interne de clasă și a popularizat ceea ce a
devenit cunoscut ca ,,teoria dependenței‖. Potrivit acesteia, dezvoltarea și
subdezvoltarea nu sunt niște stadii naturale prin care trec toate statele, ci rezultatele
istorice ale relațiilor inegale dintre state și ale unui proces pe termen lung și la scară
mare de acaparare a surplusului și de transfer de la sateliți sau periferie către metropolă
sau centru. Rezultanta acestui proces o reprezintă ,,dezvoltarea subdezvoltării‖, a
autosusținerii creșterii în nord și a subdezvoltării dependente în sud.160
La finele anilor 1970, veniturile clasei de mijloc au început să stagneze și cei
din clasa superioară au început să se distanțeze de toți ceilalți. Aceasta a fost evidentă
în SUA, dar, în secolul XX, inegalitatea veniturilor devenise deja un fenomen mondial,
prezent în majoritatea economiilor occidentale dezvoltate, ca și în țările în curs de
dezvoltare.
Akerlof aduce trei exemple ale echilibrului de castă: (1) discriminarea rasială;
(2) grupurile de afaceri guvernamentale; (3) grupurile profesionale. Astfel o reală
provocare pentru teoria economică privește relațiile dintre marginalism și convențiile
sociale –atât timp cât majoritatea persoanelor au o utilitate pozitivă în urma respectării
convențiilor sociale și atât timp cât activitățile continuă până la punctul unde costurile
marginale sunt egale cu beneficiile marginale, vor exista avantaje din nerespectarea
convențiilor sociale, în măsura în care acestea nu reușesc să promoveze eficiența
economică. Potrivit acestuia, funcția de reputație indică faptul că reputația unei
persoane depinde de modul cum aceasta respectă codul de comportament al
comunității și, de asemenea, de partea din populație care crede în ea. Cu cât este mai
mare numărul persoanelor care cred în cod, cu atât mai ușor se pierde reputația în cazul
în care acesta este încălcat.161
În 2011, Credit Suisse –banca internațională de investiții, a estimat existența a
29,6 milioane de milionari în lume (persoane cu peste un milion de dolari în active
nete), echivalentul a jumătate de procent din populația globului. În plus, apariția rapidă
a celor foarte bogați, în urma crizei financiare.162
160
161
George A. Akerlof - ,,Cartea de poveşti a unui economist. Eseuri despre consecinţele noilor
ipoteze în teoria economică‖, Editura Publica, Bucureşti, 2009, pag. 67-71, 108
162
Chrystia Freeland - ,,Plutocrații. Ascensiunea noilor superbogați ai lumii și declinul tuturor
celorlalți‖, Editura Polirom, Iași, 2012, pag. 10-11, 43-44
66
Departe de a reprezenta abstracții, provocările dezvoltării durabile se înscriu în
realitățile cotidiene ale teritoriilor lumii, așa cum o ilustrează cele trei mari mize –apa,
sănătatea și educația.
Chestiunea apei este un bun exemplu pentru contradicțiile existente între
resurse și mediu, nevoi și exploatare, logica de piață și logicile nevoilor sociale, în
vreme ce 2,4 miliarde de locuitori, fie o treime din populație, sunt privați de un acces la
la apa potabilă. În același timp, abundentă și rară, apa reprezintă o resursă prost
repartizată în timp și în spațiu, de care mondializarea este direct dependentă de
nivelurile de bogăție și de dezvoltare, în timp ce consumul său explodează, antrenând
la niveluri locale sau regionale grave conflicte, potențiale sau reale. Problema gestiunii
apei este fundamental politică, printr-un mod de valorificare, care foarte frecvent
rămâne extensiv și prădalnic, față de epuizarea anumitor resurse și față de efectele
poluării. În acest context, stăpânirea hidrografică reprezintă un răspuns la mizele
locale sau regionale care pot conduce la conflicte hidrogeopolitice între actorii
economici, colectivătăți teritoriale sau state. Vezi exemplul Delta Dunării –diferendul
dintre România și Ucraina.163 Dacă 21 de mari bazine hidrografice transfrontaliere ce
grupează un miliard de locuitori sunt supuse la mari tensiuni, numeroase acorduri de
cooperare transfrontalieră permit gestionarea tensiunilor, deși între 1948 și astăzi, 43
de acțiuni militare au avut drept cadru de desfășurare o problemă legată de
hidrogeopolitică –vezi exemplul Crimeea, martie 2014.
Cu actualele și neașteptatele amenințări venite din partea Kremlinului, odată cu
redeclanșarea unei situații asemănătoare Războiului Rece, în scopul de a reface rolul de
superputere al Rusiei, situație care, cu siguranță va necesita reluarea acțiunilor de
spionaj, mai ales în interiorul Statelor Unite, momentul pare să fi fost deosebit de
propice. Războiul Rece este văzut astfel ca o confruntare permanentă, plină de riscuri,
între agenții secreți și agențiile de informații concurente –GRU și KGB, pe de o parte,
MI5, FBI și CIA pe de alta, pentru obținerea secretelor militare.164
Comerțul cu energie prezintă caracteristica implicațiilor geopolitice ce îl
deosebește de comerțul cu alte bunuri. Peste 50% din PIB rusesc depinde de vânzările
de energie naturală. Rusia manipulează frecvent prețul gazelor naturale vândute prin
Gazprom, prin stabilirea unor prețuri preferențiale pentru țările-client și a unora mărite
pentru alte țări mai puțin favorabile Moscovei. În plus, tendința de cartelizare, de
163
Delta Dunării (3.446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina,
este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene. Delta Dunării a intrat
în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991. Proiectul ucrainean ,,Renovarea căii navigabile de
mare adâncime Dunăre – Marea Neagră‖ (Canalul Bâstroe) a fost marcat de controverse.
România, UE și SUA au cerut Ucrainei să oprească acest proiect, din cauza interferențelor
posibile cu ecosistemul deltei. În iunie 2011, Reuniunea Părților la Convenția de la Espoo a
reconfirmat faptul că Ucraina încalcă în continuare Convenția în privința proiectului canalului
Bâstroe, considerând că avertismentul adresat acestei țări în anul 2008 referitor la acest proiect
rămâne în vigoare.
164
Chapman Pincher - ,,Trădare. Șase decenii de spionaj sovietic în SUA și în Marea Britanie‖,
Editura Litera Internațional, 2010, pag. 530
67
formare a unor monopoluri, oligopoluri, este inerentă piețelor unde oferta este limitată
prin natura ei. OPEC (1960) este un exemplu de cartel petrolier.165
Prin definiție, conflictul pentru resurse este un război purtat pentru a obține
sau menține controlul asupra resurselor naturale rare, precum petrolul, apa sau
diamantele. De pildă, intervenția militară americană în Golful Persic este adesea
interpretată în contextul dorinței SUA de a-și menține accesul la petrolul din Golf.166
Securitatea mediului reprezintă protejarea omului de vătămările produse de
deteriorarea mediului înconjurător, adică două tipuri de amenințări de mediu la adresa
securității omului: (1) dezastrele naturale (cutremurele, încălzirea globală,
despăduririle ș.a.) și (2) subțierea stratului de ozon. Lipsa de resurse naturale poate
duce la conflicte pentru resurse, când grupuri de state se luptă să obțină controlul
asupra acelora care se găsesc în cantități reduse, precum apa.
Degradarea mediului poate duce la conflicte în interiorul statelor, din moment
ce vătămarea mediului forțează populațiile să se mute din mediul rural la orașe, dând
naștere la dislocări sociale și, în cele din urmă, la violențe –potrivit autorilor Robert
Kaplan și Thomas Homer-Dixon. Se remarcă consensul asupra faptului că problemele
de mediu nu pot fi rezolvate de națiuni individuale, din moment ce acestea depășesc
frontierele, impunându-se adoptarea unei noi forme de securitate colectivă, care
transcede modelul tradițional de securitate centrată pe un singur stat.167
Ne trebuie o economie pentru secolul XXI, una sincronă cu Pământul și
sistemele sale naturale de susținere, nu una care să le distrugă.168 Economia risipei,
bazată pe combustibili fosili și centrată pe automobil, care s-a dezvoltat în societățile
occidentale industrializate, nu mai este un model viabil, nici pentru țările care l-au
articulat, nici pentru acelea care vor să le imite și să le întreacă.‖ Elementul cheie în
restructurarea economiei este să facem ca piața să ne spună adevărul prin
introducerea tuturor costurilor în prețuri. În cazul energiei, aceasta înseamnă
impunerea unei taxe pe carbon, care să reflecte costul integral al arderii combustibililor
fosili, compensată printr-o reducere a impozitului pe venit.169 La modul ideal, un acord
climatic ar trebui să contribuie la stabilirea unui preț al CO2 uniform, în creștere, care
să descurajeze eliberarea gazelor cu efect de seră și să mărească veniturile pentru
adaptare și reducere în continuare a emisiilor.170
Putem evidenția și următoarea perspectivă etică: ,,tragedia bunurilor comune‖.
Dacă într-o societate legile pieței funcționează corect, atunci bunurile publice ar trebui
165
politica mondială‖, Editura Polirom, Iași, 2013, pag. 190, 199
166
Napoca, 2010, pag. 48, 58
167
Napoca, 2010, pag. 208-209
168
Vezi și lucrarea ,,Business Innovation in a Living Economy‖, elaborată în anul 2013 de către
Worldwatch Institute Europe, disponibilă la adresa http://www.worldwatch-
europe.org/sites/default/files/WWIE_REPORT_3_WEB_lowres.pdf
169
170
The Worldwatch Institute - ,,Starea Lumii despre încălzirea globală 2009‖, Editura Tehnică,
68
să fie distribuite în mod eficient, numai că acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.
Motivul ar fi acela că bunurile au caracteristici proprii care fac ca alocarea lor prin
intermediul pieței să nu funcționeze așa cum ar fi corect. Bunurile în comun cele mai
periclitate (atmosfera terestră, oceanele) nu pot fi pur și simplu îngrădite și împărțite
între locuitorii planetei, pentru a deveni proprietatea privată a acestora și a se bucura de
mai multă grijă din partea proprietarilor.
John Perkins afirmă: ,,Când femeile și bărbații sunt recompensați pentru
lăcomie, atunci lăcomia devine un stimulent corupător. Când echivalăm consumul
lacom al resurselor naturale cu sfințenia, când ne învățăm copiii să se ia la întrecere cu
indivizi care duc o viață lipsită de cumpătare, când considerăm că uriașe părți din
populație sunt subordonate unei elite minoritare, atunci chiar o căutăm cu lumânarea.
Și o și găsim. În strădania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporațiile, băncile
și guvernele (reunite sub denumirea colectivă de corporatocrație) își folosesc puterea
financiară și politică pentru a avea garanția că școlile, afacerile și mass-media noastră
le susțin atât viziunea găunoasă, cât și corolarul acesteia. Ele ne-au adus în situația în
care civilizația noastră globală a ajuns un fel de mașină monstruoasă cu o foame de
combustibil și de întreținere crescând exponențial, atât de mare încât consumă totul,
nemairămânându-i în cele din urmă altceva de făcut decât să se devoreze pe sine. (...)
Imperiile nu durează la infinit. Rând pe rând, toate s-au năruit groaznic. În goana lor
după o dominație tot mai extinsă, ele au distrus numeroase civilizații, pentru ca apoi, la
rândul lor, să se prăbușească. Nicio țară sau vreo uniune de țări nu poate progresa pe
termen lung, bazându-se pe exploatarea celorlalți.‖171
Teoria relațiilor internaționale s-a dezvoltat la debutul secolului XX din
dorința de a atinge un grad de predictibilitate și o putere de explicare similare celor ale
științelor exacte. În acest cadru, necesitatea identificării constantelor și regularităților în
politica internațională, care să poată fi transpuse în legi ale sistemului internațional, a
fost prioritară. Însă schimbarea se produce în relațiile internaționale și ea este asociată
adesea cu un nivel variabil de violență în sistem.172 Una dintre principalele dimensiuni
ale schimbării în sistemul internațional este cea a tranziției de putere.
Analiza factorilor determinanți ai puterii a constituit o preocupare a tuturor
statelor, de-a lungul istoriei –resursele naturale, mărimea teritoriului, mărimea
populației, puterea militară, cea economică ș.a., au reprezentat factori determinanți ai
puterii. Astfel, puterea este un concept fundamental în relațiile internaționale și adesea
se consideră că mobilul politicii internaționale este lupta pentru putere.
Hans J. Morgenthau apreciază că principalul indicator care ajută realismul
politic să-și găsească drumul prin terenul politicii internaționale este conceptul de
interes, definit în termeni de putere. Din perspectiva actorului, conceptul de interes
oferă disciplină rațională în acțiune și creează surprinzătoarea continuitate a politicii
externe care face ca politica americană, britanică sau rusă să apară ca un continuum
inteligibil, rațional, în general consistent în sine însuși, indiferent de diferitele motive,
preferințe și calități morale sau intelectuale ale succesivilor decidenți. Cât de des
171
John Perkins - ,,Confesiunile unui asasin economic‖, Editura Litera Internațional, București,
2010, pag. 14-15
172
Mearsheimer (2003), Gilpin (1987), Waltz (2006) apud Daniel Biró (coordonator) -
,,Relațiile internaționale contemporane. Teme centrale în politica mondială‖, Editura Polirom,
Iași, 2013, pag. 19
69
oamenii de stat au fost motivați de dorința de a face lumea mai bună și au sfârșit
făcând-o mai rea? Și cât de des au urmărit un scop, dar au reușit ceva ce nici nu au
anticipat, nici nu dorit?
Morgenthau formulează chestiunea: ,,Dacă vrem să determinăm puterea unei
națiuni, ce factori ar trebui să luăm în considerare?‖ Pentru a răspunde, trebuie să
distingem două grupuri: cele relativ stabile și cele supuse schimbării constante. Cel mai
stabil factor de care depinde puterea unei națiuni este geografia. Un alt factor relativ
stabil care exercită o influență importantă asupra puterii unei națiuni în relație cu
celelalte îl constituie resursele naturale –hrana, materiile prime, puterea petrolului.
Capacitatea industrială reprezintă un alt factor. Pregătirea militară acordă factorilor
geografici, resurselor naturale și capacității industriale importanță reală pentru puterea
unei națiuni; aici ne referim la tehnologia de război, calitatea conducerii militare și la
cantitatea și calitatea forțelor armate. Distribuția –țările imperialiste au încurajat
creșterea populației prin diverse tipuri de stimulente, cum au făcut Germania nazistă și
Italia fascistă, folosind apoi creșterea populației ca pretext ideologic pentru
expansiune.173
În ultimele decenii, analiștii au căutat să stabilească unele corelații între
diferiții factori ai puterii, prezentate sub forma unor ecuații simbolice. Ray S. Cline
propune următoarea corelație:
Puterea = (Masa critică + Puterea economică + Puterea militară) x

(Planificarea coerentă a strategiei naționale + Voință)
sau prescurtat
Puterea = (Mc + Pe + Pm) x (Sn + V)
unde
Mc – masa critică, adică populația și teritoriul unui stat
Pe – puterea economică exprimată prin PIB
Pm – puterea militară
Sn – strategia națională, adică capacitatea de a planifica și de a implementa
planurile adoptate
V – voința, respectiv existența și manifestarea coerentă a unei voințe politice
Prin acordarea unor note pe baza unei scale definite ad-hoc, se pot face
comparații între țări și stabili anumite ierarhii.174
Propensiunea ,,Economiei Internaționale” și implicit, a comerțului

internațional se află în strânsă relație cu ,,securitatea internațională‖. Termenul de
,,securitate internațională‖ presupune, de exemplu, siguranța față de amenințarea
războaielor între state, față de teroriștii care trec granițele internaționale, față de
conflicte care restricționează comerțul internațional sau perturbă fluxul de resurse
precum petrolul, față de guverne opresive, dezastre naturale sau alți factori care
cauzează deplasări masive de refugiați peste frontiere. În ultimii 20 de ani se solicită
reinterpretarea acestui concept, extinzându-l la probleme precum securitatea mediului,
173
Hans J. Morgenthau - ,,Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace‖,
Editura Polirom, Iași, 2013, pag. 45-46, 151-167
174
Florin Bonciu - ,,Economie Mondială‖, Editura Lumina Lex, București, 2004, pag. 44-46
70
securitatea socială și securitatea economică și aprofundarea sa, pentru a transfera
punctul de referință dinspre statul național spre nivelul indivizilor. Mai mult, dacă
poate fi îmbunătățită condiția indivizilor prin diminuarea sărăciei, dacă pot fi garantate
drepturile omului, cauzele conflictelor internaționale vor fi rezolvate, iar lumea în
general va fi mai sigură. Securitatea națională este, astfel, dependentă de securitatea
umană. Deoarece lumea de astăzi este una interdependentă ecologic și economic,
crizele ambientale din prezent se desfășoară, de o manieră unică, la scară globală. În
această lume nouă, termenul ,,securitate națională‖ are prea puțin sens, fiincă ,,ori
scăpăm cu toții, ori ne prăbușim cu toții‖.175
SUA nu se confruntă cu nici o relație internațională mai complexă decât cea cu
Israel, ceea ce otrăvesc relațiile sale cu lumea islamică și complică finalizarea luptelor
din Orientul Mijlociu.176 Care este însă realitatea–mobilul (interese strategice sau
morale)?
Convenția de la Ottawa reprezintă, de exemplu, cel mai concret produs al
agendei de securitate umană a anilor 1990. Astfel ,,Convenția cu privire la interzicerea
utilizării, stocării, producerii și transferului minelor antipersonal și la distrugerea lor‖
a fost semnată la Ottawa în decembrie 1997 și a intrat în vigoare în martie 1999. A fost
semnată până în prezent de 154 de state, iar 151 de state au ratificat tratatul. Printre
cele mai importante state care nu au semnat Convenția se numără China, Rusia și
SUA.177
În pofida ameliorării condițiilor sanitare și medicale generale, sănătatea și
problemele de sănătate publică rămân o miză de dezvoltare centrală, în mod deosebit
pentru populațiile din sud, unde bolile endemice –malaria, tuberculoza, lepra, difteria,
tetanosul, poliomielita, rujeola ș.a. lovesc miliarde de indivizi. Aceste inegalități
profunde sociomedicale sunt un factor de risc pentru ansamblul umanității datorită
unificării microbiene a lumii și a circulației din ce în ce mai rapide al virușilor și
bolilor în legătură cu revoluția transporturilor și mondializarea. Față cu globalizarea
marilor pandemii, precum SIDA, care infectează 35 de milioane de persoane, îndeosebi
în Africa, victimă a subdezvoltării, și față de apariția de noi amenințări –gripe aviare
sau Ebola, punerea în funcțiune a unui sistem de prevenție și de alertă în cadrul OMS
dovedește că lumea noastră dispune de resursele necesare și de instituții adecvate să
dea un răspuns colectiv bazat pe solidaritate atunci când există pentru aceasta voință
politică și când sunt atribuite mijloace instituționale, financiare, materiale și umane.178
,,Convenția pentru Interzicerea Folosirii Tehnicilor de Modificare a Mediului
în Scopuri Militare sau Ostile‖ a fost semnată la Geneva la 18 mai 1977 și a intrat în
vigoare la 5 octombrie 1978, părțile semnatare luându-și angajamentul ,,să nu aplice
tehnici de modificare a mediului în scopuri ostile, militare sau de orice fel care ar putea
avea efecte severe, la scară largă și de durată, care să producă distrugeri, daune sau
175
176
177
Napoca, 2010, pag. 6-7
178
enjeux‖, Éditions Bréal, Paris, 2013, pag. 295-296
71
vătămări oricărui alt stat aderent la Convenție.‖ Sintagma ,,tehnici de modificare a
mediului‖ se referă la tehnicile prin care se schimbă compoziția, dinamica sau structura
Pământului prin manipularea intenționată a proceselor naturale, printre care și
manipularea condițiilor meteorologice.179
Geopolitica descrie astfel transformările prin care trec națiunile, însă spune
puține lucruri despre tipurile de regimuri care se vor perinda la conducerea acestora.
Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe
române, inclus în programul de guvernare 2013-2016. De asemenea, ,,Strategia
Europa 2020” a fost adoptată în cadrul Consiliului European din 17 iunie 2010, pe
fondul unei crize economice profunde şi al intensificării provocărilor pe termen lung,
precum globalizarea, presiunea asupra utilizării resurselor şi îmbătrânirea populaţiei.
Strategia Europa 2020 propune o nouă viziune economică, care să ajute UE să iasă
din criză şi să edifice o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, cu
niveluri ridicate de ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi de coeziune socială.
Strategia se fundamentează pe trei priorităţi tematice, care se întrepătrund şi se
condiţionează reciproc:
 creştere economică inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe
cunoaştere şi inovare;
 creştere economică durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din
punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;
 creştere economică favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată
ridicată a ocupării forţei de muncă, în măsură să asigure coeziunea economică,
socială şi teritorială.
Pentru a defini acţiunile necesare aplicării Strategiei Europa 2020, Comisia
Europeană a propus atingerea, până în anul 2020, la nivel european, a următoarelor
obiective:
 rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 ani -minimum
75%;
 nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare -3% din PIB al UE;
 atingerea obiectivului „20/20/20" (sau 30/20/20, în cazul respectării anumitor
condiţii) în domeniul schimbărilor climatice şi al energiei;
 rata părăsirii timpurii a şcolarizării -10%, iar ponderea populaţiei cu studii
superioare şi vârsta între 30 şi 34 de ani -cel puţin 40%;
 reducerea cu 20 de milioane a numărului cetăţenilor europeni ameninţaţi de
sărăcie (ceea ce ar corespunde reducerii cu 25% a numărului de persoane cu
risc de sărăcie).180
179
180
Sursa: http://www.mae.ro/node/19272; http://www.mae.ro/node/18539, 05 noiembrie 2014
72
Subiecte de reflecție
1. Enumerați câteva dintre provocările secolului XXI în domeniul relațiilor
economice internaționale.
2. În ce constă ,,interesul național‖?
3. De ce statul este obligat să-și asume un rol mai extins?
4. Ce reprezintă ,,relațiile internaționale‖? Dar ,,relațiile transnaționale‖?
5. Ce reprezintă ,,economie mondială‖?
6. Ce reprezintă ,, ordinea economică mondială‖?
7. Ce reprezintă ,,comerț complementar‖? Dar ,,comerț concurențial‖?
8. Ce reprezintă ,,comerț de pe poziții adverse‖?
9. Ce reprezintă ,,comerț internațional‖?
10. Evidențiați dimensiunea comerțului internațional, atât în sens cantitativ,
cât și în sens calitativ.
11. Cine sunt actorii schimburilor și ce anume schimbă aceștia între ei? Care
este mobilul schimburilor?
12. Ce reprezintă ,,comerț mondial‖?
13. Ce reprezintă ,,comerț exterior‖?
14. Indiferent de legislaţia comercială care guvernează o tranzacţie, afacerile
internaţionale sunt cu precădere o problemă de relaţii între oameni. În
continuare, răspundeţi la lista cu întrebări. Dacă veţi răspunde cu ,,Da‖ la
toate întrebările, înseamnă că aveţi capacitatea de a depăşi primul şi cel
mai important obstacol al afacerii –înţelegerea clientului. Dacă veţi
răspunde cu ,,Nu‖ la mai mult de câteva întrebări, trebuie să vă
reconsideraţi atitudinea sau cariera.
Da Nu
Sunt interesat de alte culturi?
Cred că toate societăţile au aspecte pozitive şi negative?
Cred că toate naţiunile au potenţial pentru succes economic?
Mă simt relaxat (bine) când întâlnesc oameni care vorbesc o altă
limbă?
Sunt doritor să găsesc (îmi acord) timp pentru a învăţa o altă limbă?
Mă simt bine cu oameni de diferite rase?
Mă simt bine cu oameni al căror nivel de educaţie este diferit de al
meu?
Mă simt bine cu oameni care au niveluri economice diferite?
Cunosc bine istoria poporului meu?
Cunosc bine istoria lumii?
Acord importanţă mare culturii mele?
Pot privi o problemă din mai multe perspective?
Pot crede că oricare doi oameni pot avea ceva în comun?
Sunt apreciat drept ,,un om înţelegător” de către cunoscuţii mei?
Sunt capabil să-mi subordonez propriile mele convingeri pentru a
atinge obiective mai înalte?
Posed capacitatea de toleranță în raport cu semenii?
15. Indicatorul intensității comerțului exterior.

16. Indicele de coordonare al comerțului exterior.
73
17. Indicele de echilibru al comerțului exterior.
18. Indicele de autonomie (independență) a relațiilor externe.
19. Orice comerţ exterior este alcătuit din:
a. Export, import, reexport şi tranzit;
b. Export și import;
c. Export, reexport și tranzit;
d. Export, import și tranzit;
e. Export și tranzit.
Răspuns corect: a.
20. Care sunt motivele pentru care țările fac comerț între ele?
21. Actualmente, celulele de bază ale economiei mondiale sunt:
a. CMN;
b. Economiile naționale;
c. Organismele financiare internaționale;
d. Țările dezvoltate.
Răspuns corect: b.
22. Care este diferenţa esenţială între ,,comerţul intern‖ şi ,,comerţul
internaţional‖ (sau extern)?
23. Suntem oare cu toții, ,,consumatori globali‖? Argumentați răspunsul
dumneavoastră, dând câteva exemple.
24. Ce reprezintă ,,Democratizarea comerțului‖? Dați câteva exemple în acest
sens.
25. ,,Democratizarea comerțului‖ se referă, în special, la:
a. Comerț fără frontiere;
b. Acces liber la comerț și câștiguri echitabile din participarea la comerț;
c. Comerț inter-regional puternic;
d. Elidarea măsurilor protecționiste.
Răspuns corect: b.
26. Ce reprezintă ,,comerț interindustrial‖? Dați exemple.
27. Ce reprezintă ,,comerț intraindustrial‖? Dați exemple.
28. Ce reprezintă ,,comerț interramură‖? Dați exemple.
29. Ce reprezintă ,,comerț intraramură‖? Dați exemple.
30. Ce reprezintă ,,comerț intrafirmă”? Dați exemple.
31. Ce reprezintă ,,schimburi intraregionale”? Dați exemple.
32. Ce înseamnă ,,concurenţă loială‖ în contextul actual al comerțului
internațional? Cine sunt actorii, grupurile de putere și cine arbitrează?
33. Ce reprezintă ,,avantajul comparativ dinamic‖? Dați exemple.
34. Definiți termenul ,,pol de competitivitate‖
35. Cum se calculează ,,rata internaționalizării‖?
36. Ce reprezintă ,,Producția potențială‖ a unei țări?
37. Din punct de vedere istoric, se poate vorbi de o diviziune internațională a
muncii:
a. După declanșarea primei revoluții industriale și formarea economiilor
naționale;
b. Odată cu apariția manufacturilor;
c. Odată cu apariția și extinderea Internetului;
74
d. Odată cu apariția și circulația monedei.
Răspuns corect: a.
38. Definiți ,,diviziunea internațională a muncii‖, dând câteva exemple.
39. Ce reprezintă ,,comerțul de tranzit‖?
40. Ce reprezintă ,,reexport‖?
41. ,,Comerțul de tranzit‖ se referă la:
a. Comerțul între două sau mai multe localități;
b. Comerțul de invizibile, transportul mărfurilor străine pe teritoriul
național;
c. Exportul de bunuri și servicii;
d. Importul de bunuri și servicii;
e. Fluxul internațional al forței de muncă.
Răspuns corect: b.
42. Ce reprezintă ,,comerţ internaţional multilateral‖?
43. Ce reprezintă ,,ordinea economică a unei țări‖?
44. La ce se referă noțiunea ,,dezvoltare‖?
a. Se referă la procesul pe termen lung de modificare durabilă a
structurilor economice, demografice, culturale și politice a unei țări.
Dezvoltarea presupune analiza atât a elementelor de tip cantitativ, cât
și a celor calitative;
b. Se referă la creștere;
c. Se referă la expansiunea teritorială a țărilor;
d. Se referă la creșterea populației țărilor;
e. Se referă la folosirea intensivă a resurselor naturale.
Răspuns corect: a.
45. Care este (cum se realizează) clasamentul (ierarhia) țărilor, în funcție de
nivelul de dezvoltare?
46. Ce reprezintă ,,piață mondială‖?
47. Prin ,,putere mondială‖ se înțelege:
a. Un stat care joacă un rol important în cadrul unei anumite zone de pe
glob;
b. Un stat care are posibilitatea de a juca un rol hotărâtor pe multiple
planuri;
c. Un stat care dispune de arsenal nuclear;
d. Un stat cu o populație foarte numeroasă.
Răspuns corect: b.
48. Alcătuiți un eseu cu tema ,,Relația dintre dintre creşterea comerţului
internaţional şi creşterea PIB‖.
49. Se sunt statele eșuate?
50. Ce reprezintă ,,lumea a treia‖?
51. Enumerați zece caracteristici ale țărilor subdezvoltate.
52. Ce reprezintă ,,noua ordine economică internațională‖?
53. Ce reprezintă ,,franco‖?
54. Ce reprezintă ,,navlu‖?
55. Ce reprezintă ,,valoare internațională‖?
56. Ce reprezintă ,,importuri paralele‖?
75
57. Ce reprezintă înclinația marginală spre export?
58. Indicați formula economiei bazate pe inovaţii.
59. De ce inovațiile, schimbările tehnologice şi globalizarea sunt determinanţi
ai dezvoltării comerţului? Argumentați răspunsul dvs.
60. Cea mai importantă premisă a apariției economiei mondiale a fost:
a. Dominația proprietății private;
b. Comerțul internațional;
c. Dezvoltarea tehnologică;
d. Descoperirile geografice.
Răspuns corect: a.
61. ,,Multiplicatorul global‖ -gradul în care producţia economiei globale
creşte cu fiecare dolar cheltuit:
a. Este egal cu multiplicatorul național;
b. Este mult mai mare decât multiplicatorul național;
c. Este mai mic decât multiplicatorul național;
d. Nu se află în relație cu multiplicatorul național;
e. Reprezintă suma multiplicatorilor naționali, a celor mai puternice țări.
Răspuns corect: b.
62. De ce creșterea comerţului a fost cu mult superioară ritmului de creştere a
PIB?
63. În ce constă specificul UNCTAD:
a. Adoptă hotărâri obligatorii pentru statele membre;
b. Adoptă numai recomandări;
c. Reuniunile se desfăşoară sub forma unui dialog între ţările dezvoltate
şi ţările nou industrializate;
d. Recomandările vizează solicitări de ordin financiar ale ţărilor
dezvoltate.
Răspuns corect: b.
64. În prezent, comerțul internațional este dominat de ,,Cei trei poli‖, denumiți
Triada:
a. America de Nord, UE și Asia – Pacific. În sensul cel mai strict, Triada
cuprinde SUA, UE și Japonia;
b. Japonia, India și America de Nord;
c. China, Japonia și UE;
d. America de Nord, America de Sud și China;
e. America de Nord, China și UE.
Răspuns corect: a.
65. Ce reprezintă MERCOSUR?
Răspuns: MERCOSUR (,,Mercado Común del Sur‖ sau ,,Piața comună a
sudului‖) reprezintă o organizație internațională din America de Sud.
Țările membre sunt Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay, Venezuela și
Bolivia. A fost fondată în 26 martie 1991 de Brazilia, Argentina, Uruguay
și Paraguay, în urma semnării Tratatului de la Asunción, tratat dezvoltat în
decembrie 1994 prin Protocolul Adițional de la Ouro Preto, prin care se
stabilește structura instituțională și i se conferă personalitate juridică
internațională. Originile sale datează din 1985 când președinții Braziliei și
76
Argentinei, José Sarney, respectiv Raúl Alfonsín au semnat PICE -
Programul de Integrare si Cooperare Economică Argentina-Brazilia.
Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador și Peru au statut de membri asociați. La
9 decembrie 2005, Venezuela a fost primită în Mercosur ca membru cu
drepturi depline. La 30 decembrie 2005, Bolivia a fost invitată să devină
membru cu drepturi depline, astfel că aceasta aderă la 7 decembrie 2012.
Comerțul Intra-Mercosur de mărfuri (cu excepția Venezuelei) a crescut de
la 10 miliarde de dolari la debutul blocului comercial în 1991, la 88
miliarde de dolari în 2010; Brazilia și Argentina, fiecare reprezintă 43%
din acest total. Soldul balanței comerciale în cadrul blocului a fost înclinat
spre Brazilia, care a înregistrat un echilibru intra-Mercosur de peste 5
miliarde de dolari în 2010.
66. Argentina este ţară participantă la:
a. NAFTA;
b. MERCOSUR;
c. CEFTA;
d. ASEAN;
e. APEC.
Răspuns corect: b.
67. Ce reprezintă NAFTA?
Răspuns: Acordul Nord-American de Comerț Liber (NAFTA) a fost
semnat la 17 decembrie 1992 și a intrat în vigoare la 01 ianuarie 1994,
între SUA, Canada și Mexic. Toate taxele și restricțiile cantitative au fost
eliminate la 01 ianuarie 2008. NAFTA a creat astfel cea mai mare zonă de
liber schimb din lume, care leagă 450 de milioane de oameni care produc
17 bilioane dolari, bunuri și servicii. Scopul acestui acord este liberalizarea
în 10 ani a comerțului cu produse și servicii, prin eliminarea barierelor
tarifare și netarifare între părți și prin liberalizarea investițiilor intra-
zonale.
68. NAFTA cuprinde ţări din:
a. America Latină;
b. Africa de Nord;
c. Asia de Vest;
d. Oceania;
e. America de Nord.
Răspuns corect: a; e.
69. Ce reprezintă ASEAN?
Răspuns: Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei, abreviată ASEAN
reprezintă o organizație politică și economică a zece țări din Asia de Sud-
Est, constituită la 8 august 1967 din: Brunei Darussalam, Cambogia,
Indonezia, Laos, Malayezia, Mianmar, Filipine, Singapore, Tailanda,
Vietnam.
70. Care dintre următoarele ţări sunt membre ale ASEAN:
a. Australia;
b. Noua Zeelandă;
c. Vietnam;
77
d. Peru;
e. Chile.
Răspuns corect: c.
71. Ce reprezintă ACP?
Răspuns: Africa, Caraibe și Pacific (ACP) reprezintă o organizație creată
la Georgetown, în 1975. ACP este compusă din 79 de membrii din Africa,
Caraibe și Pacific, semnatare ale Acordului de la Cotonou, cunoscut sub
numele de ,,Acordul de parteneriat ACP-CE‖. Astfel, sunt reunite 48 de
țări din Africa Subsahariană, 16 din Caraibe și 15 din zona Pacific.
Obiectivele principale ACP sunt dezvoltarea durabilă a statele membre și
integrarea lor treptată în economia globală, ceea ce implică reducerea
sărăciei și o ordine mondială mai echitabilă; coordonarea activităților
grupului ACP în cadrul punerii în aplicare a acordurilor de parteneriat
ACP-CE; consolidarea unității și solidarității între statele ACP și
înțelegerea între ele; stabilirea și consolidarea păcii și stabilității într-o
societate liberă și democratică. Lista țărilor ACP este următoarea: Angola,
Antigua și Barbuda, Belize, Capul Verde, Comore, Bahamas, Barbados,
Benin, Botswana, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Republica
Centrafricană, Ciad, Congo (Brazzaville), Congo (Kinshasa), Insulele
Cook, Cote dʼIvoire, Cuba, Djibouti, Dominica, Republica Dominicană,
Eritreea, Etiopia, Fiji, Gabon, Gambia, Ghana, Grenada, Republica
Guineea, Guineea-Bissau, Guineea Ecuatorială, Guyana, Haiti, Jamaica,
Kenya, Kiribati, Lesotho, Liberia, Madagascar, Malawi, Mali, Insulele
Marshall, Mauritania, Mauritius, Micronesia, Mozambic, Namibia, Nauru,
Niger, Nigeria, Niue, Palau, Papua Noua Guinee, Rwanda, Sf. Kitts și
Nevis, St. Lucia, Sf. Vincent și Grenadines, Insulele Solomon, Samoa, Sao
Tome și Principe Senegal, Seychelles, Sierra Leone, Somalia, Africa de
Sud, Sudan, Surinam, Swaziland, Tanzania, Timorul de Est, Togo, Tonga,
Trinidad și Tobago, Tuvalu, Uganda, Vanuatu, Zambia, Zimbabwe.
72. Ce reprezintă APEC?
Răspuns: Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC) este un forum al
unui grup format din 21 de țări care au ieșire la Oceanul Pacific și
reprezintă aproximativ 60% din economia mondială, care poartă discuții pe
tema economiei regionale, cooperării, comerțului și investițiilor.
Activitățile curente includ întâlniri ale ministerelor țărilor membre, pe tot
parcursul unui an, fiind coordonate Secretariatului APEC. Organizația
conduce întâlnirile liderilor economici APEC, la un Summit anual la care
participă șefi de guverne ai tuturor membrilor APEC cu excepția China
Taipei, care este reprezentată de un oficial de rang ministerial. Locul în
care are loc Summitul se schimbă prin rotație între economiile membre.
Economii membre APEC: Australia; Brunei Darussalam; Canada; Chile;
China; Hong Kong, Indonezia; Japonia; Republicii Coreea; Malayezia;
Mexic; Noua Zeelandă; Papua Noua Guinee; Peru; Filipine; Rusia;
Singapore; China Taipei; Thailanda; SUA; Vietnam. APEC a fost
înființată în 1989. Scopul său principal este de a facilita creșterea
economică și prosperitatea în regiune, cu viziunea de a crea o economie
78
regională; urmărește aceste obiective prin intermediul liberalizării
comerțului și investițiilor, facilitarea de afaceri și cooperarea economică și
tehnică. APEC are ca scop consolidarea integrării economice regionale
prin înlăturarea obstacolelor din calea comerțului și a investițiilor la
frontieră, sporirea conectivității lanțului de aprovizionare peste graniță și
îmbunătățirea mediului de afaceri în spatele frontierei. Se străduiește să
îmbunătățească mediul pentru afaceri prin reducerea costurilor comerțului
transfrontalier, îmbunătățirea accesului la informații comerciale și
simplificarea proceselor de reglementare și administrative. APEC sprijină
negocierile comerciale multilaterale în cadrul OMC și completează
obiectivele Cadrului G-20 pentru o creștere puternică, durabilă și
echilibrată în regiunea Asia-Pacific. Consiliul APEC Business Advisory
(ABAC), înființat în anul 1995, reprezintă interesele de afaceri în APEC.
ABAC este compus din până la trei membri, din fiecare 21 de economii
membre, cu reprezentanții mediului de afaceri desemnați de lideri APEC.
Secretariatul APEC este localizat în în Singapore. Secretariatul este condus
de un director executiv, numit pentru o perioadă de trei ani.
73. Ce reprezintă CEFTA?
Răspuns: Acordul Central European al Comerțului Liber (CEFTA -engl.
,,Central European Free Trade Agreement‖) este un acord comercial de
liber schimb a mărfurilor care a luat ființă la 21 decembrie 1992 la
Cracovia, membrii fondatori fiind Polonia, Cehoslovacia și Ungaria.
Scopul acestei uniuni a fost adaptarea economiilor statelor membre la o
piață comunitară lipsită de taxe vamale și un exercițiu de preaderare la UE.
La 19 decembrie 2006, Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația,
Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia și Misiunea Organizației
Națiunilor Unite de Administrare Interimară în Kosovo (UNMIK), în
conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU au
semnat un acord de dezvoltare a comerțului liber central european -CEFTA
2006. În urma proceselor de ratificare necesare, CEFTA 2006 a intrat în
vigoare la 26 iulie 2007 pentru cinci semnatare (Albania, Macedonia,
Moldova, Muntenegru și Misiunea ONU de administrație interimară în
Kosovo), pentru Croația la 22 august 2007, Serbia la 24 octombrie 2007 și
pentru Bosnia și Herțegovina la 22 noiembrie 2007. Viteza cu care părțile
au ratificat acest acord ambițios indică importanța acestui acord pentru
dezvoltarea economică în regiune. Acordul prevede să se extindă comerțul
cu bunuri și servicii și impulsionarea investițiilor prin intermediul unor
reguli corecte, stabile și previzibile, prin eliminarea barierelor în calea
comerțului între părți, oferind o protecție adecvată drepturilor de
proprietate intelectuală în conformitate cu standardele internaționale și
armonizarea dispozițiilor referitoare la chestiuni de politică comercială
modernă, cum ar fi regulile de concurență și ajutor de stat. De asemenea,
include proceduri clare și eficiente pentru soluționarea litigiilor. Acordul
se conformează normele OMC și reglementărilor UE. Acordul continuă
tradiția CEFTA, ai cărei membri fondatori sunt în UE. Actualmente,
membrii CEFTA sunt: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia,
79
Moldova, Muntenegru, Croaţia, Serbia, UNMIK Kosovo. CEFTA 2006
prevede anularea tuturor taxelor vamale la import şi export, a restricţiilor
cantitative şi a altor taxe cu efect echivalent în comerţul cu produse
industriale şi majoritatea produselor agroindustriale.
74. Ce reprezintă CEPAL?
Răspuns: Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru America Latină și
Caraibe (CEPAL sau UNECLAC) este o Organizație a Națiunilor Unite-
comisie regională, pentru a încuraja cooperarea economică. CEPAL
include 44 state membre (20 în America Latină, 13 în Caraibe și 11 din
afara regiunii) și opt membri asociați din afara Caraibe. Sediul CEPAL
este în Santiago Chile. CEPAL a fost înființată în 1948 de Comisia
Economică a ONU pentru America Latină (UNECLA). În 1984, o
rezoluție a fost adoptată pentru a include țările din Caraibe. Statele
membre sunt Antigua și Barbuda, Argentina, Bahamas, Barbados, Belize,
Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Dominica,
Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Franța, Germania, Grenada,
Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Italia, Jamaica, Japonia, Mexic,
Olanda, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Portugalia, Saint Kitts și
Nevis, Sfânta Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Spania, Surinam,
Trinidad și Tobago, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
SUA, Uruguay și Venezuela. Membrii asociați sunt Anguilla, Aruba,
Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Curaçao,
Guadelupa, Martinica, Montserrat, Puerto Rico, Insulele Turks și Caicos,
Insulele Virgine Americane și Saint Martin.
75. Ce reprezintă AELS?
Răspuns: Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS, ,,European
Free Trade Association‖ sau EFTA) a fost înființată în 1960 prin semnarea
Convenției de la Stockholm. Scopul inițial al acestei organizații
internaționale era de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale
în comerțul dintre statele membre. Prin convenția AELS, statele au stabilit
o zonă de liber-schimb pentru comerțul mărfurilor. Convenția a fost
completată ulterior printr-un acord de integrare economică pentru sectorul
de servicii. Spre deosebire de UE însă, AELS nu este o uniune vamală,
ceea ce înseamnă că fiecare stat membru AELS poate stabili în principiu
liber taxele vamale și politica comercială externă privind state terțe (non-
AELS). Membrii fondatori au fost Regatul Unit al Marii Britanii și al
Irlandei de Nord, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Elveția și
Portugalia. Finlanda a devenit membru asociat în 1961 (devenind membru
cu drepturi depline în 1966), iar Islanda în 1970. Regatul Unit și
Danemarca intră în CE în 1973 (împreună cu Irlanda, încetând prin urmare
să fie membre AELS). Portugalia a părăsit de asemenea AELS pentru a
intra în CE în 1986. Liechtenstein se alătură AELS în 1991, interesele sale
fiind reprezentate până atunci de Elveția. În 1995 Austria, Suedia și
Finlanda devin membre UE și părăsesc AELS. Membrii actuali (2012) ai
AELS sunt: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Spațiul Economic
European (SEE -,,European Economic Area‖) a luat ființă la data de 1
80
ianuarie 1994 în urma acordului semnat la data de 2 mai 1992 între statele
participante AELS și statele membre UE. Acest acord pune bazele unei
piețe unice guvernate de aceleași reguli de bazǎ ce au ca scop să permită
mărfurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor să circule liber în cadrul
SEE, într-un mediu deschis și competitiv, un concept cunoscut drept ,,cele
patru libertăți‖. De la înființarea AELS în anul 1960, CE a fost cel mai
important partener comercial al acesteia. În 1972, țările AELS au semnat,
cu titlu individual, acorduri de liber schimb cu CEE cu scopul de a elimina
taxele vamale la importul produselor industriale. Acest scop a fost atins, în
linii generale, în 1977. La mijlocul anilor 1980, Comisia Europeană și-a
lansat ambițiosul proiect al unei piețe interne complet integrată. Planul a
fost stabilit prin Actul Unic European, semnat în 1986. În decembrie
1992 Elveția a votat prin referendum împotriva statutului de membru al
SEE și ulterior și-a menținut și dezvoltat relațiile cu UE pe bază de
acorduri bilaterale.
76. Ce reprezintă SAARC?
Răspuns: Asociația Asiei de Sud pentru Cooperare Regională
(SAARC) este o organizație economică și geopolitică, ce reunește opt țări,
în primul rând din Asia de Sud. Secretariatul SAARC este localizat în
în Kathmandu, Nepal. Economia combinată a SAARC este a 3-a din lume,
în termeni de PIB, după SUA și China, și a 8-a cea mai mare în termeni
de PIB nominal. Națiunile SAARC cuprind 3% din suprafața lumii și 21%
din totalul populației lumii. India reprezintă peste 70% din suprafața și
populația acestor opt națiuni. Toate statele membre, cu excepția
Afganistan, au frontiere comune cu India și doar doi alți membri, Pakistan
și Afganistan, au o frontieră comună. În intervalul 2005-2010, rata medie
de creștere a PIB a SAARC s-a situat la un impresionant nivel de 8,8% pe
an, încetinind la 6,5% în 2011, în mare parte din cauza încetinirii din India,
care reprezintă aproape 80% din economia SAARC. Ideea de cooperare
politică și economică regională în Asia de Sud a fost ridicată la 2 mai
1980, iar primul Summit a avut loc la Dhaka la 8 decembrie 1985, când
organizația a fost votată de către guvernele din Bangladesh, India,
Maldive, Nepal, Pakistan și Sri Lanka. De atunci organizația s-a extins
prin aceptarea unui nou membru cu drepturi depline, Afganistan și mai
mulți membri observatori. Politicile SAARC au scopul de a promova
economia bunăstării, încrederea între țările din Asia de Sud, precum
accelerarea dezvoltării socio-culturale în regiune. SAARC a dezvoltat
relații externe prin stabilirea de relații diplomatice permanente cu UE,
ONU (în calitate de observator), precum și alte entități multilaterale.
Summit-ul SAARC a avut loc în Kathmandu 26-27 noiembrie 2014.
Statele membre sunt Afganistan, Bangladesh, Bhutan, India, Maldive,
Nepal, Pakistan și Sri Lanka. Myanmar și-a exprimat interesul în trecerea
de la statutul de observator, la cel de membru cu drepturi depline SAARC.
Rusia a optat pentru aderarea la statutul de observator al SAARC. Turcia a
solicitat aderarea la statutul de observator al SAARC în 2012. România a
participat la multiple reuniuni.
81
77. Ce reprezintă UNCTAD?
Răspuns: Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare
(UNCTAD) este organ permanent specializat al Adunării Generale a ONU,
cu sediul la Geneva, creat la 30 decembrie 1964, la Geneva. În prezent,
organizația are peste 185 de țări-membre, inclusiv Republica Moldova. La
începutul anilor 1960, preocupărilor crescânde privind locul țărilor în curs
de dezvoltare în comerțul internațional a condus pentru convocarea unei
conferințe cu drepturi depline, în special dedicată acestor probleme și
identificarea acțiunilor internaționale adecvate. Prima Conferință
UNCTAD a avut loc la Geneva în 1964. Având în vedere magnitudinea
problemelor în cauză și necesitatea de a le aborda, conferința a fost
instituționalizată pentru a răspunde la fiecare patru ani, cu reuniunea
interguvernamentală între organismele de sesiuni și un secretariat
permanent care să asigure sprijinul necesar de fond și de logistică. În
același timp, țările în curs de dezvoltare au stabilit Grupul celor 77 să își
exprime preocupările. Astăzi, G77 are 131 de membri. Dezvoltarea
Organizației cunoaște trei: Faza I: anii 1960-1970. În primul deceniu de
funcționare, UNCTAD își câștigă autoritatea prin funcționarea ca un forum
interguvernamental pentru dialogul Nord-Sud și negocierele pe teme de
interes pentru țările în curs de dezvoltare, inclusiv dezbateri privind „Noua
Ordine Economică Internațională‖, și de asemenea pentru cercetările sale
analitice și de consultanță politică pe probleme de dezvoltare. Printre
acordurile adoptate în acea perioadă se numără: Sistemul Generalizat de
Preferințe (1968), prin care economiile dezvoltate acordă îmbunătățirea
accesului pe piață pentru exporturile din țările în curs de dezvoltare; un
număr de acorduri internaționale care vizează stabilizarea prețurilor
produselor de export crucial pentru țările în curs de dezvoltare; convenția
privind un cod de conduită al conferințelor maritime, care a consolidat
capacitatea țărilor în curs de dezvoltare de a menține flotele naționale
comerciale; adoptarea unui set de principii acceptate în mod multilateral și
reglementări pentru controlul de restricții în practicile de afaceri. Acest
lucru mai târziu a evoluat în ceea ce este astăzi cunoscut sub numele de
,,comerțul și politicile de concurență‖. UNCTAD a contribuit la definirea
obiectivului ca 0,7% din PIB să fie acordat de către țările dezvoltate ca
ajutor oficial pentru ridicarea nivelului de trai a țărilor sărace. A contribuit
la identificarea grupului țărilor cele mai sărace și a devenit punctul focal al
ONU pentru combaterea sărăciei. Faza II cuprinde anii 1980. În această
perioadă UNCTAD se confruntă cu o schimbare de mediu economic și
politic. Strategia de dezvoltare a devenit tot mai orientată spre liberalizarea
comerțului și privatizarea întreprinderilor de stat. Această perioadă mai
este numită și „deceniul pierdut‖, deoarece în ciuda programelor de
ajustare structurală a BM și FMI, cele mai multe țări în curs de dezvoltare
s-au scufundat în datorii externe și au cunoscut o creștere ,,negativă‖. În
lumina acestor evoluții UNCDAT își multiplică eforturile care vizează
consolidarea conținutului analitic al dezbaterilor sale interguvernamentale,
în special în ceea ce privește managementul macroeconomic și probleme
82
financiar-monetare internaționale, extinderea domeniului de aplicare a
activităților menită să ajute țările în curs de dezvoltare să se integreze în
sistemul economic mondial, mai ales prin asistența tehnică. Faza III:
cuprinde anii 1990 până în prezent. În această perioadă au loc următoarele
evoluții în context internațional: are loc încheierea Rundei Uruguay de
negocieri comerciale în cadrul GATT care a dus la crearea OMC în 1995 -
o consolidare a cadrului legal care reglementează comerțul internațional;
creșterea spectaculoasă în fluxurile financiare internaționale a condus la
creșterea instabilității financiare și volatilității. În acest context, UNCTAD
a dat o avertizare timpurie privind riscurile și impactul distructiv al crizei
financiare asupra dezvoltării. În consecință, UNCTAD a subliniat
necesitatea unei orientări spre dezvoltarea ,,arhitecturii financiare
internaționale‖. Fluxurile de ISD a devenit o componentă majoră a
globalizării. UNCTAD a subliniat necesitatea unei abordări diferențiate a
problemelor țărilor în curs de dezvoltare.
78. Ce reprezintă OECD?
Răspuns: Există 33 de membri cu putere deplină în OECD, dintre aceștia
30, sunt în descrierea din 2010 a BM, țări cu venituri mari. Țările devenite
membre OECD: Australia (1971); Austria; Belgia; Canada; Cehia (1995);
Chile (2010); Coreea de Sud (1996); Danemarca; Elveția; Finlanda (1969);
Franța; Germania; Grecia; Irlanda; Islanda; Israel (2010); Italia; Japonia
(1964); Luxemburg; Mexic (1994); Noua Zeelandă (1973); Norvegia;
Olanda; Polonia (1996); Portugalia; Regatul Unit; Slovacia (2000);
Slovenia (2010); Spania; SUA; Suedia; Turcia; Ungaria (1996). În cadrul
OECD guvernele conlucrează pentru a răspunde provocărilor economice,
sociale, a celor ce țin de globalizare și de exploatare a oportunităților
globalizării. Organizația oferă un cadru în care guvernele pot să își
compare experiențele politice, să caute răspunsuri la problemele comune,
să identifice practicile bune și să-și coordoneze politicile interne și
internaționale. Schimburile de informații și analize dintre guvernele OCDE
sunt puse la dispoziție de secretariatul din Paris. OCDE ajută guvernele în
direcția creșterii prosperității și a luptei împotriva sărăciei, prin creștere
economică, stabilitate economică, comerț și investiții, tehnologie, inovație,
anteprenoriat și cooperare în scopul dezvoltării; preocupări privind
comerțul și ajustarea structurală, securitatea online și provocările legate de
reducerea sărăciei în lumea dezvoltată. De mai mult de 40 de ani, OCDE
este una dintre cele mai mari și mai de încredere surse de statistică
comparată, statistică economică și date sociale -conturile naționale,
indicatorii economici, forța de muncă, comerțul, ocupația, migrația,
educația, energia, sănătatea, industria, taxele și impozitele, mediul.
Organizația își are originile în anul 1948, sub numele de Organisation for
European Economic Cooperation (OEEC), pentru a ajuta la administrarea
planului Marshall pentru reconstrucția Europei, după Al Doilea Război
Mondial. Mai târziu, calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din
afara Europei, iar în 1961 s-a reformat luând numele de Organisation for
Economic Cooperation and Development (OECD). În mai 2007, Consiliul
83
ministerial al OCDE a început să analizeze și să discute despre
încorporarea unor state în organizație (Estonia și Rusia) și de a întări
cooperarea cu Brazilia, China, India, Indonezia și Africa de Sud. OCDE
deține aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul
mondial și 20% din populația lumii.
79. Ce reprezintă ,,statele andine‖?
Răspuns: Statele andine se referă la Ecuador, Peru, Bolivia, Chile,
Argentina, Venezuela și Columbia, din America de Sud. Împreună au o
suprafață de 8.000.000 km pătrați și o populație de aproximativ
189.400.000 de locuitori. Capitalele lor sunt: Columbia-Bogota,
Venezuela-Caracas, Ecuador-Quito, Peru-Lima, Bolivia-La Paz, Chile-
Santiago de Chile, Argentina-Buenos Aires. Au o istorie comună de patru
secole, toate fiind colonii ale Imperiului colonial spaniol, din secolul XV
până în secolul XVIII. Mulțumită munților Anzi, aceste state au o industrie
extractivă dezvoltată. Au planificat să avanseze în aprofundarea unui
proces de integrare, care va contribui efectiv la dezvoltarea umană durabilă
și echitabilă, care va converge în formarea Uniunii Națiunilor Sud-
Americane (UNASUR). Membre: Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru.
Asociate: Chile, Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Misiuni:
promovarea dezvoltării echilibrate și armonioase a țărilor membre în
condiții echitabile, prin integrarea și cooperare economică și socială;
crearea de locuri de muncă; facilitarea participării la procesul de integrare
regională, cu scopul de a forma treptat o piață comună latino-americană;
reducerea vulnerabilității externe a țările membre și îmbunătățirea poziției
în economia internațională; consolidarea solidarității subregionale și
reducerea diferențelor de dezvoltare între țările membre; îmbunătățirea
continuă a nivelului de trai a locuitorilor.
80. Componentele fundamentale ale economiei mondiale sunt:
a. Economiile naționale, CMN, organizațiile economice interstatale;
b. State membre ONU, Banca Mondială, FMI;
c. Organismele financiare internaționale, OMC;
d. Statele membre UE și statele membre OECD.
Răspuns corect: a.
81. Care sunt factorii de risc ai evoluţiei economiei mondiale actuale şi în
perspectivă?
82. Primul stadiu al mondializării economiei a constat în:
a. Mondializarea prin revoluția industrială;
b. Mondializarea prin comerț exterior;
c. Mondializarea prin colonizare și ocupație;
d. Mondializarea prin prăbușirea feudalismului și apariția germenilor
capitalismului.
Răspuns corect: b.
83. În cadrul structurii evoluției comerţului internaţional, cel mai rapid ritm de
creştere l-a înregistrat:
a. Comerţul cu mărfuri;
b. Comerţul cu produse agricole;
84
c. Comerţul cu servicii;
d. Comerţul cu produse manufacturate.
Răspuns corect: c
84. Evidențiați diferențele dintre G8, G20 și BRICS.
Răspuns: drept replică la G8, țările emergente cele mai dinamice s-au
reunit pentru a-și apăra interesele, formând astfel BRICS –Brazilia, Rusia,
India, China, Africa de Sud. Acestea reprezintă 45% din populația
mondială și un sfert din PIB mondial. Obiectivul BRICS este de a elimina
dezavantajele din schimburile internaționale. Pentru o imagine completă,
redăm mai jos componența acestor poli de putere.
G8 G20 BRICS
Europa
Franța X X
Germania X X
Italia X X
Regatul Unit al Marii X X
Britanii
Rusia X X X
America de Nord
Canada X X
Statele Unite X X
Mexic X
America de Sud
Brazilia X X
Argentina X
Asia
China X X
Japonia X X
Coreea de Sud X
Alte țări
Africa de Sud X X
India X X
Indonezia X
Arabia Saudită X
Turcia X
Australia X
Tabelul următor –sinteză după PNUD, se referă la evoluția cotelor grupurilor

de țări în cadrul exporturilor mondiale cu produse, între 1950 și 2010 (PMA reprezintă
ansamblul țărilor mai puțin dezvoltate):
în % 1950 1960 1970 1980 1990 2000 2010
G8 43,5 49,5 53,3 46,1 51,5 47,2 36,1
G20 58,1 59,6 60,7 59,2 62,3 62,4 60,1
PMA 3,1 2,4 1,6 0,7 0,5 0,6 1,1
Comerțul mondial cu produse este de de departe dominat de G8, în timp ce

PMA nu reușesc să dezvolte o participare a schimburilor –în 60 de ani, partea lor din
85
exporturile de produse nu a depășit niciodată 4%, ci din contră, s-a redus odată cu
detenta globalizării.
85. GATT:
a. Are ca obiectiv să pună în aplicare măsuri protecționiste;
b. Se referă doar la țările cele mai sărace;
c. Este un acord actual, pentru limitarea comerțului internațional;
d. Este în curs de formare, actorii fiind cele mai industrializate țări;
e. Este precedesorul OMC.
Răspuns corect: e.
86. Ce reprezintă ,,comerț total cu mărfuri”?
87. Ce reprezintă ,,import”?
88. Ce reprezintă ,,export”?
89. De când datează acordurile GATT:
a. 1945;
b. 1947;
c. 1994;
d. 1997;
e. 1944.
Răspuns corect: b.
90. Cea mai importantă premisă a apariției economiei mondiale, a fost:
a. Dominația proprietății private;
b. Comerțul internațional;
c. Apariția și circulația banilor;
d. Dezvoltarea tehnologică.
Răspuns corect: a.
91. Comensurarea comerţului internaţional se realizează, de regulă, prin:
a. Exportul mondial exprimat în preţuri CIF;
b. Importul mondial exprimat în preţuri CIF;
c. Exportul mondial exprimat în preţuri FOB;
d. Importul mondial exprimat în preţuri FOB;
e. Media preţurilor FOB şi CIF.
Răspuns corect: c.
92. Dintre următoarele grupări internaționale, precizaţi cea mai mare putere
comercială actuală a lumii:
a. CEFTA;
b. UE;
c. ASEAN;
d. APEC;
e. NAFTA.
Răspuns corect: b.
93. Ce principiu enunță că avantajul acordat unei țări trebuie să fie acordat
automat tuturor celorlalte țări:
a. Principiul Clauzei Națiunii Celei mai Favorizate;
b. Principiul reciprocității;
c. Principiul de transparență;
d. Principiul democratic;
86
e. Principiul independenței și suveranității naționale.
Răspuns corect: a
94. Care este structura actuală a schimburilor internaționale? Argumentați
răspunsul dumneavoastră, prin realizarea și prezentarea de situații
statistice, comparative, după surse oficiale tematice (OMC, BM, Eurostat,
FMI ș.a.).
95. Care este evoluția României în schimburile internaționale? Realizați o
situație comparativă pentru ultimii 50 de ani.
96. Ce reprezintă ,,grad de deschidere spre exterior”?
97. Ce reprezintă ,,rată de acoperire‖?
98. Ce reprezintă ,,indice de penetrare a unei piețe naționale‖?
99. Ce reprezintă ,,partea de piață de export”? Cum se calculează?
100. Care țări sunt autorizate să nu aplice principiul de reciprocitate:
a. Țările cele mai sărace;
b. Țările nord-americane;
c. Țările sud-asiatice;
d. Țările sud-americane
e. Țările cele mai dezvoltate.
Răspuns corect: a.
101. De când datează intrarea în vigoare a OMC:
a. 1947;
b. 1994;
c. 1995;
d. 1998;
e. 1944.
Răspuns corect: c.
102. Sunt reguli de bază convenite în cadrul GATT-OMC:
a. Clauza Naţiunii Celei mai Favorizate;
b. Reducerea permanentă a taxelor vamale prin negocieri comerciale
bilaterale;
c. Aplicarea TVA şi a accizelor numai pentru produsele din import;
d. Folosirea restricţiilor cantitative la import între ţările ce formează o
uniune vamală.
Răspuns corect: b.
103. Rolul OMC este:
a. Să contribuie la crearea de spații regionale;
b. Să dezvolte schimburile de mărfuri și servicii;
c. Să limiteze accesul liber pe piețele internaționale;
d. Să instaureze o nouă ordine mondială;
e. Să pună în aplicare o politică agricolă internațională.
Răspuns corect: b.
104. Ce organ al OMC permite soluționarea litigiilor comerciale:
a. ORD –Organul de Reglementare a Diferendelor;
b. ORN –Organul de Reglementare a Negocierilor;
c. ORP –Organul de Reglementare a Plăților;
d. CEDO;
87
e. Tribunalul Comercial Internațional.
Răspuns corect: a.
105. Unul dintre principiile importante înscrise în procedurile de
reglementare a diferendelor este acela că:
a. Un panel este, în mod normal, format din cinci persoane;
b. Membrii panelului sunt propuşi de Conferinţa Ministerială;
c. Panelurile trebuie să prezinte în maxim trei luni rapoartele şi
recomandările lor;
d. Atunci când o întreprindere exportatoare întâmpină unele probleme la
vânzarea pe o piaţă externă ea poate prezenta plângerea direct la ORD;
e. Un diferend trebuie prezentat la ORD de către guvernul ţării membre,
numai după ce au eşuat încercările de rezolvare a neînţelegerii prin
consultări bilaterale.
Răspuns corect: e.
106. Ce atribuțiune nu este acordată OMC:
a. Serviciile;
b. Munca;
c. Proprietatea intelectuală;
d. Traficul din zonele libere.
Răspuns corect: b.
107. În urma Rundei Uruguay au fost incluse în cadrul sistemului comercial
multilateral, fiind supuse unei liberalizări progresive:
a. Produsele minerale;
b. Produsele chimice;
c. Produsele agricole;
d. Articolele de îmbrăcăminte;
e. Materialele plastice.
Răspuns corect: c; d.
108. Printre țările membre ale UE, indicați care dintre acestea fac parte din
zona euro (a). Un intrus este inclus în această listă. Care? (b)
 Germania
 Austria
 Belgia
 Bulgaria
 Cipru
 Croația
 Danemarca
 Spania
 Estonia
 Finlanda
 Franța
 Grecia
 Ungaria
 Irlanda
 Italia
 Letonia
 Lituania
88
 Luxemburg
 Malta
 Olanda
 Polonia
 Portugalia
 Republica Cehă
 România
 Regatul Unit
 Slovacia
 Slovenia
 Suedia
 Elveția
Răspuns. UE nu a avut întotdeauna dimensiunile pe care le are astăzi. Când s-

au pus bazele cooperării economice la nivel european, în anul 1951, ţările participante
au fost Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos (Olanda). De-a
lungul timpului, tot mai multe ţări au hotărât să adere. În prezent, UE numără 28 de
state membre, după aderarea Croaţiei, la 1 iulie 2013.
a) Germania, Austria, Belgia, Cipru, Spania, Estonia, Finlanda, Franța,
Grecia, Irlanda, Italia, Letonia (din 1 ianuarie 2014), Luxemburg, Malta,
Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia. Pe lângă țările membre, 4 ,,micro-
state‖, prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt și ele atașate
la zona euro: Andorra, Monaco, San Marino și Vatican. Trei țări din UE nu
au fost de acord cu introducerea acestei monede -Danemarca, Regatul Unit
și Suedia.
b) Elveția nu face parte din UE și nici din zona euro.
109. Dezvoltarea durabilă are ca obiectiv:
a. Ameliorarea bunăstării indivizilor;
b. Îmbunătățirea stabilității sistemului monetar internațional;
c. Ameliorarea balanței de plăți ale țărilor;
d. Creșterea schimburilor internaționale.
Răspuns corect: a.
110. O externalitate este:
a. Imaginea de marcă a unei întreprinderi în exteriorul amplasamentelor
sale;
b. Expediția în străinătate a unui produs fabricat pe teritoriul național;
c. Efectul unei activități economice (adesea negativ), de care nu se ține
seama în tranzacție;
d. Exportul realizat de o țară.
Răspuns corect: c.
111. Degradarea mediului este cauzată de:
a. Consumatori;
b. Producători;
c. Consumatori și producători;
d. Cauze de forță majoră.
Răspuns corect: c.
112. Dacă utilizarea unui bun de către un individ nu împiedică utilizarea
aceluiași bun de către un alt individ, atunci este bine respectat:
89
a. Principiul non – rivalității;
b. Principiul non – excluderii;
c. Principiul non – supunerii;
d. Principiul echității sociale.
Răspuns corect: a.
113. Un bun public mondial trebuie să respecte:
a. Principiul non – rivalității;
b. Principiul non – excluderii;
c. Principiul non – rivalității și principiul non – excluderii;
d. Principiul echității sociale.
Răspuns corect: c.
114. O activitate care ține cont de dimensiunea socială și cea de mediu, este
o activitate:
a. Viabilă;
b. De durată;
c. Echitabilă;
d. Non-discriminatorie.
Răspuns corect: b.
115. Protocolul de la Kyoto are ca obiectiv:
a. Lupta împotriva exploatării muncii copiilor;
b. Reducerea emisiilor de gaze, a efectului de seră;
c. Industrializarea țărilor în dezvoltare;
d. Un comerț internațional echitabil.
Răspuns corect: b.
116. O investiție care ține cont de dimensiunea socială a unei întreprinderi,
este:
a. O investiție socială responsabilă;
b. O investiție ,,verde‖;
c. O investiție de portofoliu;
d. O investiție neapărat profitabilă.
Răspuns corect: a.
117. Obiectivul principal pentru majoritatea țărilor lumii, este:
a. Apa;
b. Electricitatea;
c. Petrolul;
d. Deținerea de arsenal nuclear.
Răspuns corect: a.
90
Tema 2. Diacronia teoriilor privind comerțul internațional
Indiferent cât de importantă este o teorie economică, ea este specifică timpului
și locului în care a apărut. Pentru a o aplica util, este necesară o bună cunoaștere a
forțelor tehnologice și instituționale care caracterizează piețele particulare, industriile și
țările pe care încercăm să le analizăm cu ajutorul acelei teorii.
În general, ,,teoria comerțului internațional‖ se referă la factorii determinanți
și la veniturile obținute din comerțul internațional și specializat. Teoria examinează
modul în care diferențele dintre țări, în ceea ce privește costurile ofertei și structura
cererii, afectează nivelul, rezultatele și conținutul comerțului internațional, nivelul și
distribuția veniturilor obținute din comerț.181
Teoriile comerțului internațional prezintă două fațete: o mare diversitate,
datorită opozițiilor insolubile existente între diversele curente, și deci statutului specific
al științei economice –o nouă teorie nu le scoate neapărat din arenă pe celelalte, la care
se adaugă un fond comun, caracterizat prin similaritatea subiectelor tratate. Dintre
acestea, trei sunt evidențiate, constituind substanța analizelor consacrate comerțului
internațional:
1. Cum poate fi explicată compoziția fluxurilor internaționale? În acest caz se
cuvine definită specializarea internațională;
2. Cum sunt determinate prețurile fluxurilor internaționale?
3. Ce efect are comerțul internațional asupra țărilor implicate în relații de
schimb?
Convențional, ,,modelele comerțului exterior‖ se pot împărți în următoarele
clase: modele econometrice, prin care, cu ajutorul metodelor statisticii matematice, se
determină dependența exportului, importului sau a întregului volum al comerțului
exterior de principalii indicatori economici, interni și externi, ai unei țări; modele
interramuri, cu ajutorul cărora se calculează cheltuielile totale pentru producția care
participă la comerțul exterior și se determină eficiența economică a acestuia; modele de
optimizare.182
Proiectul lui John Maynard Keynes (1883-1946), profesor de economie
politică și consilier al guvernului britanic, este acela de a susține capitalismul.
Principiul keynesian este următorul: rolul motor al cererii globale. Keynes refuză teza
după care oferta își creează propria cerere și susține, în schimb, ideea că nivelul
producției și cel al ocupării forței de muncă depind de cererea efectivă, de debușeele
anticipate de antreprenori. Teza lui Keynes se sprijină pe trei postulate:
1. Volumul producției și nivelul de ocupare a forței de muncă depind de
cererea globală, care se descompune în cererea de bunuri de consum și
cerere de investiții;
2. Cererea de bunuri de consum este determinată de predispoziția la consum;
181
182
91
3. Cererea de investiții depinde de existența unei distanțe pozitive între
eficiența marginală a capitalului și rata dobânzii.183
Pentru a caracteriza demersul adoptat de marea majoritate a autorilor din
domeniu, putem cita pe Bernard Lassudrie Duchêne: comerțul internațional este ,,o
căutare a diferenței‖, pentru că ,,acolo unde totul se dovedește a fi identic, este inutil să
mai realizezi vreun schimb‖. Marile explicații date comerțului internațional sunt
divergente în ceea ce privește natura diferențelor aflate la originea schimbului.184
Comerţul liber între naţiuni reprezintă un aspect dezirabil. De altfel, în teoria
economică, oportunitatea comerţului internaţional liber pentru propăşirea tuturor
naţiunilor, continuă de ani buni să rămână aproape necontestată. Teoria economică a
demonstrat că, în condițiile în care celelalte elemente rămân aceleași, de comerțul
internațional beneficiem cu toții. În practică însă, lucrurile rămân arareori aceleași.185
În perioada anilor 1970-1980, când macroeconomia a cunoscut prefaceri tumultoase,
teoria comerţului internaţional a cunoscut o evoluţie destul de lentă. Spre exemplu,
Modelul Avantajului Comparativ propus de Ricardo în 1817, era considerat cea mai
mai simplă explicaţie a oportunităţii de a încuraja schimburi complete şi libere între
ţările lumii.
Debutând cu anii 1980, au apărut noi teorii referitoare la comerţul
internaţional, determinate atât de existenţa anumitor inconsecvenţe în teoria
tradiţională, cât şi de inconsistenţa premiselor necesare pentru aplicarea cu succes a
acestor teorii.186
Profesorul Peter Drucker afirma că, pentru a fi funcţională, o teorie economică
trebuie să reunească patru elemente:
 Macroeconomia monedei, a creditului şi a ratei dobânzii;
 Microeconomia luării deciziilor asupra vitezei de rotaţie a banilor şi asupra
duratei care este asimilată cu prezentul în procesele economice;
 Iniţiativa şi inovaţia;
 Economia mondială de tip transnaţional.187
În decursul istoriei gândirii economice cei mai reprezentativi economişti ai
lumii au încercat să dea răspuns la două întrebări fundamentale ale relaţiilor economice
internaţionale: cauzele comerţului şi câştigul din comerţ. Metodele elaborate au evoluat
de la mercantilism, avantaj absolut şi avantaj comparativ în cadrul teoriei clasice, la
183
Jacques Valier - ,,Scurtă istorie a gândirii economice de la Aristotel până azi‖, Editura
Compania, București, 2009, pag. 107-109
184
185
George Soros - ,,Despre globalizare‖, Editura Polirom, Iași, 2002, pag. 43
186
Stephen C. R. Munday - ,,Idei de avangardă în economie‖, Editura Codecs, Bucureşti, 1999,
pag. 203
187
În economia mondială, intervalul de timp alocat pentru deciziile care se iau în
tranzacţionarea devizelor sau a mărfurilor este foarte scurt, în timp ce pentru deciziile de afaceri
este foarte lung
Peter F. Drucker - ,,Realităţile lumii de mâine‖, Editura Teora, Bucureşti, 1999, pag. 157
92
resurse şi comerţul, comerţul cu factori specifici şi avantajul competitiv în cadrul
teoriei moderne.188
Comerțul nu rezultă doar din avantajul comparativ. El poate proveni în
aceeași măsură din economiile de scară, care implică costurile unitare de producție care
scad odată cu volumul producției. Ca rezultat, în prezența economiilor de scară,
activitățile economice au tendința să se concentreze asupra unui număr mic de locații.
Țările sunt de asemenea înclinate de a se specializa în comerțul între ele. Economiile
de scară interne –în legătură cu dimensiunea firmei, pot să genereze imperfecțiuni ale
concurenței. În schimb, economiile de scară externe –în legătură cu dimensiunea
sectorului sunt compatibile cu o concurență perfectă sau cu un foarte mare număr de
firme care contribuie la producția totală din sector. În același timp, economiile de scară
externe conferă un rol major accidentelor istorice în determinarea structurii comerțului
internațional. Deși aceste economii de scară sunt importante, o țară care dispune inițial
de o industrie de mari dimensiuni poate să-și mențină acest avantaj, la fel cum și o țară
vecină este capabilă să producă aceleași bunuri la un cost mai mic. În aceste condiții,
anumite țări pot să prefere o situație autarhică sau de liber schimb. Efectul rezultat din
economiile de scară interne și externe poate să confere corpurilor-regionale un proces
de autosusținere de aglomerare spațială. După anumite ipoteze, reducerea barierelor
pentru schimburi conduce la o concentrare de activități de economii de scară în țările
sau în regiunile unde economia geografică este cea mai favorabilă. Acest proces de
aglomerare profită de regiunile centrale, dar compromite șansele de dezvoltare ale
teritoriilor îndepărtate de zonele cele mai bogate.189
2.1. Mercantilism (modelul Thomas Mun, William Petty, Antoine

de Montchréstien, Jean-Baptiste Colbert,
Gregory King)
Reprezintă filosofia economică a comercianţilor şi oamenilor de stat din
secolele XVI-XVIII. Mercantilismul a fost o politică economică bazată pe conceptul că
puterea unei națiuni poate fi mărită dacă exporturile sunt superioare importurilor.
Termenii „mercantilism‖ și „sistem mercantil‖ au fost utilizați pentru prima
dată în 1763 de fiziocratul francez marchizul de Mirabeau. Dezideratele gândirii
mercantiliste se pot traduce prin necesitatea unor reglementări ale vieții economice și
acceptarea declarată a goanei după profit a națiunilor și a indivizilor. Thomas Mun
(1571-1641) a expus această doctrină în „England's Treasure by Foreign Trade‖
(1664): „Mijlocul la îndemână pentru sporirea avuției și a tezaurului nostru îl constituie
comerțul exterior, unde trebuie să aplicăm întotdeauna regula de a vinde anual
străinilor mai mult decât consumăm noi, valoric, din produsele lor‖. Se credea că
balanțelor comerciale trebuie să fie favorabile, adică un exces de exporturi față de
importuri. Posesiunile coloniale ar trebui să servească drept piețe pentru exporturi și în
calitate de furnizori de materii prime în țară-mamă.
188
Universitaria, Craiova, 2002, pag. 36-52
189
Paul Krugman, Maurice Obstfeld, Marc Melitz, Gunther Capelle-Blancard, Matthieu Crozet
- ,,Économie internationale‖, Pearson Education France, 2012, pag. 164
93
Baza acestei filosofii a constituit-o ,,revoluţia comercială‖, respectiv tranziţia
de la economii locale la economii naţionale, de la feudalism la capitalism, de la un
comerţ exterior rudimentar la un comerţ internaţional extins.
Descoperirile geografice de la sfârşitul secolului XV şi deschiderea minelor de
metale preţioase din America din secolul XVI nu numai că au stimulat comerţul
exterior, dar au produs un flux abundent de metale adecvate pentru utilizarea ca bani,
ceea ce a încurajat economia bazată pe bani şi preţuri. Toate acestea au stimulat
creşterea întreprinderilor private şi apariţia capitalistului comerciant ca figură
dominantă în economie.
Doctrina mercantilistă s-a centrat pe puterea statului, care trebuia întărită. O
autoritate centrală puternică era considerată ca fiind esenţială pentru expansiunea
pieţelor şi protecţia intereselor comerciale. Interesele indivizilor erau privite ca
subordonate celor statale.
Cerinţa pentru ca un stat naţional să fie puternic punea un accent deosebit pe
tezaur, respectiv pe acumularea de metale preţioase, privite ca forma cea mai de dorit a
bogăţiei. Ţările neproducătoare de metale preţioase au promovat, în consecinţă, o
politică de stimulare a exporturilor şi de restricţionare a importurilor, astfel încât să
obţină balanţe comerciale active, deficitele fiind acoperite de ţările importatoare prin
livrări de metale preţioase.
Lingourile de aur sau tezaurizarea erau privite drept cheia avuţiei statului,
astfel încât comerţul exterior era reglementat în scopul obţinerii unui excedent de
exporturi în raport cu importurile şi a unui influx de monedă prin mijloace cum ar fi
Legile Navigaţiei, care încredinţau comerţul din colonii ţărilor –metropolă,
subvenţionând exporturile şi impozitând bunurile industriale importate.190
Tarifele mărite, în special la bunuri manufacturate, sunt o caracteristică
aproape universală a politicii mercantiliste. Alte politici au inclus: construirea de
colonii peste mări; interzicerea coloniilor a comerțului cu alte națiuni; monopolizarea
piețelor cu porturi discontinue; interzicerea exportului de aur și argint, chiar și pentru
plăți; comerț interzis cu nave străine; subvențiile la export; subvenții directe; limitarea
salariilor; maximizarea utilizării resurselor interne; restricționarea consumul intern cu
bariere netarifare în calea comerțului.
Printre meritele acestei teorii enumerăm autonomizarea științei economice și
interesul față de sistemul economiei de piață și problemele economice. Drept limite,
putem enumera: supraaprecierea rolului circulației mărfurilor în raport cu producția;
iluzia armoniei de interese dintre statul modern și agenții economici; preocuparea
redusă pentru teoretizare; ignorarea consecințelor negative ale politicii economice.
190
Universitaria, Craiova, 2002, pag. 36-37 şi Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura
Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 247-248
94
2.2. Teoria avantajului absolut (modelul Adam Smith)
Economia modernă, ca disciplină academică de sine stătătoare, pleacă de la
studiul întreprins de Adam Smith, a cărui temă principală se referă la ce anume a
determinat dezvoltarea economiilor. Smith era optimist cu privire la viitorul economic
atâta timp cât există comerţ liber între indivizi sau firme pe o arie cât mai întinsă, dacă
preţul transportului nu diminuează avantajul comerţului la distanţă. După câteva
decenii mai târziu Thomas Maltus a reuşit să combată această viziune optimistă,
Malthus argumentând predicţia cutremurătoare conform căreia populaţia va creşte mai
repede decât rezerva de hrană, ajungându-se la foamete în masă şi la moarte. Cu
aceasta, Malthus a contribuit substanţial la consolidarea reputaţiei economiei ca fiind o
,,ştiinţă de rău augur‖.191
În a doua jumătate a secolului XVIII, politicile mercantiliste au început să fie
privite ca obstacol pentru progresul economic. Un punct de cotitură în acest sens a fost
lucrarea ,,Avuţia Naţiunilor‖ (,,The Wealth of Nations”)192, publicată de Adam Smith
în anul 1776, în care s-a argumentat că politicile mercantiliste au favorizat pe
producători, dar au neglijat interesele consumatorilor, care au fost obligaţi să plătească
pentru produsele necesare lor preţuri tot mai mari.
Filosof şi economist scoţian, format la universităţile din Glasgow şi Oxford,
devenit ulterior profesor de filosofie morală la Universitatea din Glasgow, Smith
poseda o atitudine privind organizarea sistemului economic izvorâtă în mare măsură
din credinţa sa în ,,Legea Naturală”. Aceasta ne indică faptul că există o ordine
firească a fenomenelor, care poate fi percepută prin simţul de observaţie sau simţul
moral, şi că organizarea socială şi legislaţia pozitivă trebuie mai degrabă să se
conformeze, şi nu să se contrapună, acestei ordini naturale.
Adam Smith argumentează că intervenţia statului asupra fluxurilor comerciale
cu străinătatea asigură pieţei interne un monopol nejustificat. În aceste condiţii, o parte
din capitalul sau munca unei societăţi sunt orientate, în mod artificial, spre activităţi
către care altfel nu s-ar fi îndreptat (dacă nu intervenea statul), ceea ce înseamnă o
abatere de la jocul liber al forţelor pieţei. Smith demonstrează că barierele comerciale
tarifare şi netarifare îngrădesc libera concurenţă şi libertatea de acţiune a omului,
libertate care constituie motorul dezvoltării economice. Smith contrazice ideea
mercantilistă conform căreia comerţul este un joc cu sumă nulă, arătând că libertatea şi
regularitatea comerţului aduc avantaje, e drept, însă nu întotdeauna egale ambilor
parteneri.
Teoria lui Adam Smith în domeniul comerţului internaţional porneşte de la
ideea că exportul este avantajos în măsura în care cu ajutorul lui se pot importa mărfuri
care ar satisface mai deplin pe consumatori decât producerea acestora la intern.
Această teorie este cunoscută sub numele de avantaj absolut.
În argumentarea avantajului absolut se presupune că în lume există ţările A şi
B, care produc fiecare produsele X şi Y. Ţara A este mai productivă (unităţi de
191
William J. Baumol, Robert E. Litan, Carl J. Schramm - ,,Capitalismul bun, capitalismul rău
şi economia dezvoltării şi a prosperităţii‖, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pag. 37
192
Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations reprezintă primul tratat extins
de economie, acoperind teoria producţiei şi a repartiţiei, revizuind trecutul în lumina acestor
principii şi concluzionând cu aplicaţii de politică
95
producţie pe unitatea de timp) decât B la producţia produsului X, deci are avantaj
absolut la acest produs, iar ţara B este mai productivă decât A la produsul Y, la care are
avantaj absolut.
În loc ca fiecare ţară să producă ambele produse, ele decid ca A să producă
marfa X la care este mai productivă, iar B marfa Y la care este mai productivă.
Rezultatul este că în ţara A producţia la produsul X creşte la mai mult decât suma
producţiilor separate ale celor două ţări, iar ţara B, de asemenea, produce la produsul Y
mai mult decât suma producţiei separate la acest produs.
Făcând schimb de produse între ele, X contra Y, cele două ţări câştigă din
comerţ, întrucât vor dispune pentru consum de o mai mare cantitate de produse decât în
cazul producţiei separate şi nefăcând comerţ.193
Tabelul 2.1 Demonstrarea specializării în producţie şi avantajului din comerţ prin prisma
avantajului absolut
Țara Produse (unități de produs/unitate de timp)
În absența comerțului După specializare și comerț
X Y X Y
A 6 3 12 -
B 3 6 - 12
Total 9 9 12 12
Teoria comerțului internațional a lui Adam Smith face referire și la concepția

sa despre diviziunea muncii. În virtutea ei, fiecare țară trebuie să se specializeze în
producerea acelor bunuri pentru care are cele mai abundente și ieftine resurse: „Dacă o
țară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decat le-am putea pruduce noi, e mai
bine sa le cumpărăm de la ea, cu o parte din produsele activității noastre, utilizate într-
un mod în care putem trage oarecare foloase.‖
2.3. Teoria avantajului comparativ (modelul David Ricardo)

Modelul avantajului absolut, pe lângă meritul său privind creşterea producţiei
mondiale prin specializarea ţărilor, are şi o serie de deficienţe, ca de exemplu: nu
explică ce se întâmplă în situaţia în care o ţară renunţă la producţia unui produs, iar
cealaltă continuă să producă ambele produse; nu analizează motivele pentru care
productivitatea în cele două ţări este diferită.
De când a fost formulată de Ricardo, teoria avantajului comparativ a oferit un
argument puternic în favoarea liberului schimb și a liberalizării comerțului.
Cea mai cunoscută dezbatere pe tema comerţului liber dintre state a avut loc în
Parlamentul britanic la începutul secolului XIX. Un mare număr de ani, în timpul
războaielor napoleoniene, importul de cereale al Angliei din Franţa a fost supus unor
obstacole severe (taxe vamale, restricţii cantitative), reglementate prin ,,Corn Laws‖
(,,Legile Cerealelor‖), care au avantajat pe latifundiarii englezi. Economistul David
Ricardo, reprezentant al capitalismului în formare, a utilizat argumentul avantajului
193
Universitaria, Craiova, 2002, pag. 37-39 şi Dicţionar Macmillan de Economie Modernă,
Editura Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 371
96
comparativ pentru a demola Corn Laws. Potrivit acestui argument, ţările au de câştigat
din comerţ, chiar şi atunci când una dintre ele este mai puţin productivă decât cealaltă
la toate mărfurile pe care le produce, deci nu există avantaj absolut. Pentru a-şi
argumenta teoria, David Ricardo a utilizat, ca şi Adam Smith, tot un model bazat
numai pe productivitate, cu două ţări, A şi B, care produc două produse, X şi Y. Ţara A
este mai productivă atât la producţia de X, cât şi la producţia de Y. În acest caz, ţara A
are avantaj absolut atât la X, cât şi la Y, în timp ce ţara B are dezavantaj absolut la
ambele produse. Concluzia care s-ar degaja, conform modelului avantajului absolut, ar
fi că lipsesc stimulentele pentru transferul muncii de la un produs la altul, ca atare
comerţul nu are loc, iar producţia şi consumul mondial nu cresc.
Tabelul 2.2 Unităţi de muncă (ore) necesare pentru producţia produselor X şi Y
Țara Productivitate (ore/u.m.) Cost oportun
X Y X/Y Y/X
A 1 2 0,5 2,0
B 6 3 2,0 0,5
Avantajul comerţului dintre ţări, chiar şi atunci când o ţară este mai productivă
decât alta la toate produsele, rezultă din existenţa avantajului comparativ. Aceasta
înseamnă, că ţara A este relativ mai eficientă (cost oportun: raportul dintre
productivitatea X faţă de Y la intern) la produsul X, comparativ cu ţara B (0,5 faţă de
2), iar ţara B este relativ mai eficientă la produsul Y faţă de ţara A (0,5 faţă de 2).
Specializându-se în producţia la care au avantaj comparativ şi făcând comerţ între ele
ambele ţări au de câştigat. Ţara A poate să ,,producă‖ marfa Y mai eficient fabricând
mai mult din marfa X pe care să o schimbe cu marfa Y din import (,,producţie
indirectă‖). Dacă ar produce direct marfa Y, ţara A ar produce într-o oră numai 0,5
UM. Aceeaşi oră de muncă poate fi utilizată pentru a produce 1 UM din marfa X, în
schimbul căreia poate să importe 1 UM din marfa Y. În mod similar, ţara B ar putea
utiliza 1 oră muncă pentru a produce 1/6 UM din marfa X. Ea poate utiliza aceeaşi oră
pentru a produce 1/3 din marfa Y pe care să o schimbe cu 1/3 UM din marfa X din
import. În acest exemplu, fiecare ţară poate folosi de două ori mai eficient munca,
specializându-se în producţia la care are avantaj comparativ şi, deci, ,,producând
indirect‖ (prin import) marfa la care a renunţat în ,,producţia directă‖.194 Ricardo a
utilizat un model demonstrativ, prin care cele două ţări, Anglia şi Portugalia, făceau
comerţ între ele cu doar două produse, pânză şi vin, aşa cum indicăm mai jos.
Tabelul 2.3 Posibilitățile de producție pentru pânză și vin ale Portugaliei și Angliei
Țara/articolul Pânză Vin
Portugalia 110 sau 110
Anglia 90 sau 70
Dacă Portugalia îşi dedică toate resursele producţiei de pânză, poate ajunge la
110 unităţi de produs, iar dacă îşi dedică toate resursele producţiei de vin, poate realiza
tot 110 unităţi. Anglia, poate produce 90 de unităţi de produs pânză dacă îşi foloseşte
toate resursele, iar în ceea ce priveşte vinul, 70 de unităţi. În ipoteza în care ambele ţări
194
97
se confruntă cu aceeaşi limită liniară a posibilităţilor de producţie, datele pot fi
exprimate în continuare.
Tabelul 2.4 Posibilitățile de producție pentru pânză și vin ale Portugaliei și Angliei
Portugalia 55 și 55
Anglia 45 și 35
Se remarcă faptul că Portugalia deţine o poziţie mai bună în a produce ambele

bunuri. Altfel spus, Portugalia deţine un avantaj absolut în producţia ambelor bunuri.
Dacă ambele ţări se specializează în producţia bunului pentru care deţine un avantaj
comparativ, atunci există posibilitatea unui schimb reciproc avantajos.
Cheia determinării produsului pentru care se deţine un avantaj comparativ de
către fiecare ţară, constă în a calcula costul de oportunitate al producerii fiecărui bun,
în fiecare dintre cele două ţări. Costul de oportunitate al unui anumit bun se exprimă în
număr de unităţi ale celui de-al doilea produs, la care trebuie să se renunţe pentru a se
putea produce o unitate a produsului în discuţie.
Tabelul 2.5 Costurile de oportunitate ale producerii de pânză şi vin în Portugalia şi Anglia
Țara/articolul Pânză (P) Vin (V)
Portugalia 1V 1P
Anglia 7/9 V 1 și 2/7 P
Tabelul 2.6 Producţia de pânză şi vin în Portugalia şi Anglia

Anglia 90 și 0
Tabelul 2.7 Consumul de pânză şi vin în Portugalia şi Anglia, după operaţiunea de schimb
Anglia 48 și 38
Aşadar, pentru a se produce o unitate de pânză în Portugalia, trebuie să se

renunţe la producţia unei unităţi de vin, iar în Anglia trebuie să se renunţe la 7/9 unităţi
de vin pentru a se produce o unitate suplimentară de pânză.
Ţara cu cel scăzut cost de oportunitate în producerea unui anumit bun este
considerată a deţine un avantaj comparativ pentru bunul respectiv, în cazul nostru,
Portugalia deţine un avantaj comparativ în producţia de vin, pe când Anglia posedă un
avantaj comparativ în producţia de pânză.
În continuare, se poate demonstra că, dacă Portugalia se specializează în
producţia de vin, iar Anglia în cea de pânză, după derularea unor schimburi, ambele
ţări vor putea să beneficieze de un nivel al consumului superior speţei în care ar fi
încercat să-şi producă singure toate bunurile, în vederea consumului propriu.
Putem presupune că, printr-un sistem de troc, s-ar putea conveni ca Portugalia
să schimbe 38 de unităţi de vin contra 42 de unităţi de pânză. Putem conchide că,
datorită specializării şi schimbului, ambele ţări pot consuma o cantitate mai mare din
ambele produse, ceea ce reprezintă un câştig de bunăstare.
98
Figura 2.1 Consum dincolo de limita posibilităţilor de producţie din Portugalia, graţie
specializării şi schimbului
110 Vin
57 C
0 57 110
Portugalia îşi poate permite consumul din punctul C, datorită specializării şi

schimburilor cu altă ţară. Acest nivel al consumului nu ar fi posibil dacă Portugalia şi-
ar produce singură toate bunurile pe care le consumă. Se cuvine făcută următoarea
remarcă: termenii schimbului dintre cele două ţări trebuie să se menţină între anumite
limite, dacă este ca ambele ţări să aibă siguranţa beneficiului propriu. Aceste limite
sunt dictate de valoarea costurilor de oportunitate exemplificate anterior. De pildă,
pentru Portugalia este favorabil să schimbe vin contra pânză atâta timp cât poate
câştiga mai mult decât o unitate de pânză pentru fiecare unitate de vin. Altfel,
Portugalia ar fi mai avantajată dacă ar înceta producţia câtorva unităţi de vin şi şi-ar
fabrica singură pânza necesară, fiindcă ar fi perfect capabilă să producă o unitate de
pânză în locul uneia de vin. Similar, pentru Anglia este favorabil să schimbe pânză
contra vin, atâta timp cât există posibilitatea de a se câştiga mai mult de 7/9 unităţi de
vin pentru fiecare unitate de pânză (cantitatea de vin pe care ar fi putut-o produce
Anglia în locul unei unităţi de pânză). Drept consecinţă, există posibilitatea încheierii
de schimburi reciproc avantajoase, atâta timp cât unitatea de pânză poate fi schimbată
cu 7/9 şi o unitate de vin, situaţie în care putem opina că ambele ţări au beneficiat de pe
urma specializării şi a schimbului, mai cu seamă în comparaţie cu auto-suficienţa.
Putem desigur formula următoarea chestiune: ,,Ce anume dictează termenii
exacţi în care ar trebui să aibă loc schimbul?‖ (sau ,,Cine va avea mai mult de
câştigat, Anglia sau Portugalia?‖). Teoria nu ne oferă nici un răspuns. Este posibil să
aibă un proces de negociere, în care mărimea avantajelor relative pe care le câştigă
fiecare parte depinde de forţele de care se bucură partea respectivă. În aceste condiţii,
este posibil să concluzionăm că schimbul comercial internaţional permite obţinerea de
beneficii inegale. Spre exemplu, dacă una dintre părţi este semnificativ mai puternică
decât cealaltă, atunci ultima, s-ar putea să nu câştige deloc, ba chiar să aibă prejudicii
în urma schimbului. O ţară în curs de dezvoltare se angajează în producerea unei
cantităţi mari de cereale. Ţara în cauză nu se află într-o poziţie prea puternică pe piaţa
internaţională, cu excepţia unui deficit acut la cerealele respective. Cu toate că nu i se
99
oferă decât termeni extrem de nefavorabili pentru a-şi livra recolta, ţara respectivă este
,,obligată‖ să vândă în aceste condiţii, deoarece s-a angajat cu toate resursele în
aceasta. Odată angajată în această direcţie, nu există cale de întoarcere, cel puţin pe
termen scurt.
Odată cu apariţia teoriei neoclasice a preţurilor, s-a renunţat la conceptul
conform căruia munca reprezintă unicul factor de producţie care determină valoarea
produsului. De pildă, dacă o ţară dispune de foarte mulţi muncitori necalificaţi, iar alta
dispune de foarte multe mijloace de producţie extrem de productive, atunci prima va
avea un avantaj comparativ în producţia bunurilor cu mare consum de manoperă, iar
cea de-a doua, în producţia bunurilor cu mare consum de capital.195
2.4. John Stuart Mill și conceptul ,,cerere reciprocă”

(,,Reciprocal demand”)
Mill (1806-1873) vede în comerţul exterior posibilitatea de utilizare mai
eficientă a forţelor productive ale lumii (sau ale unui stat) şi chiar posibilitatea de
creştere a puterii productive a lumii. El opinează că extinderea pieţei de desfacere
dincolo de graniţele naţionale duce la o utilizare intensivă a utilajelor, şi mai departe,
la invenţii-imbunătăţiri în procesul de producţie.
J. S. Mill, filosof şi economist englez, scriitor prolific în domeniul logicii,
filosofiei ştiinţei şi politicii, ca şi în ştiinţa economică pură, a generat o operă eclectică,
conjugând teoria economică ricardiană cu lucrările multor post-ricardieni, însă ea
reprezintă o elaborare sistematică a teoriei economice clasice şi o orientare spre analiza
marginalistă neoclasică. Această tendinţă de a sintetiza o găsim şi în filosofia sa
politică, şi în relaţiile sale cu doctrinele economice. Mill a fost un exponent al filosofiei
politice liberale şi un apărător al laise-faire-ului, şi în acelaşi timp un apărător al
reformei sociale. În lucrarea ,,On liberty‖ (1959), Mill elogiază principiul
neintervenţiei în libertatea de acţiune a individului, dar, în privinţa acţiunii practice, el
a înţeles rolul guvernului în domeniul educaţiei şi în supervizarea contractelor de
muncă. Preocuparea sa pentru justiţie şi simpatia pentru mişcarea clasei muncitoare i-
au mai temperat atitudinea liberală şi, în acelaşi timp, i-au dat o încredere oarbă în ,,cea
mai bună trăsătură a capitalismului‖: concurenţa. Scrierile sale economice relevă
aşadar spiritul de compromis şi eclectismul domină gândirea economică engleză şi
astăzi; lucrarea sa principală ,,Principles or Political Economy‖ (1848) a devenit chiar
un manual standard spre finele secolului.
În ciuda afirmaţiei sale că lucrarea sa nu a reprezentat decât o modernizare a
,,Wealth of Nations‖ a lui Adam Smith, luând în considerare condiţiile schimbate şi
încorporând ideile lui David Ricardo, J. B. Say şi Thomas Malthus, a adus o suită de
contribuţii originale. În cea mai mare parte, acestea privesc dezvoltarea teoriei cererii şi
ofertei, prin formularea determinării valorii de către aceste forţe, iar noţiunea sa de
elasticitate a constituit, în multe privinţe, fundamentul pe care Alfred Marshall şi-a
construit teoria preţurilor. Mill a utilizat conceptul de cerere şi ofertă în comerţul
internaţional, făcând o modificare în teoria lui Ricardo privind ,,costurile comparative‖.
195
pag. 204-210
100
Conceptul de ,,cerere reciprocă‖ între ţări i-a permis să găsească o soluţie la problema
raporturilor de schimb, pe care Ricardo nu a găsit-o în ,,teoria costului real‖. Admiţând
forţele cererii şi ofertei în ,,teoria valorii‖, Mill a deschis calea spre ,,teoria neoclasică a
valorii‖.
Mill va distinge între avantajele directe ale comerțului internațional care
rezultă din avantajele comparative și folosirea mai eficace a resurselor mondiale și
efectele sale indirecte precum: extinderea piețelor, transmiterea ideilor și a tehnicilor,
investiții străine și creșterea economisirii interne, dezvoltarea concurenței și scăderea
prețurilor. Această teorie va fi completată de teoriile dinamice privind avantajele
comparative ale ciclurilor de producție ale lui Vernon și teoria etapelor succesive a lui
Balassa. Potrivit acestora, dotarea în factori de producție se modifică în funcție de
dezvoltare și acumularea capitalurilor. O țară va cunoaște evoluția specializărilor de-a
lungul timpului, în funcție de diferitele etape de dezvoltare și de accesul la tehnologie.
O țară va trece de la produsele care necesită o forță de muncă necalificată la produse
care au nevoie de capital și de forță de muncă calificată, iar ulterior la produse de înaltă
tehnologie. Teoriile dinamice ale avantajelor comparative sunt apropiate de teoriile
lineare ale dezvoltării ale lui Rostow, conform căruia difuzarea progresivă a
tehnologiilor permite o dezvoltare armonioasă pe măsură ce se stabilește o nouă
diviziune internațională a muncii. Ele au fost criticate de către structuraliști și de către
radicali, pentru care această nouă diviziune internațională a muncii nu este mai
favorabilă țărilor în curs de dezvoltare decât cea veche, întrucât produsele cele mai
elaborate și care reprezintă cea mai mare valoare adăugată rămân doar la îndemâna
țărilor bogate.196
Atât ,,Principles” cât şi ,,Essay on Some Unsettled Questions of Political
Economy” din 1829 şi publicată în 1844 ne indică faptul că Mill este ultimul din suita
economiştilor britanici din tradiţia lui Adam Smith. Ştiinţa economică pură era, pentru
Mill, lipsită de semnificaţie, iar studiul ştiinţei economice era numai o parte din
disciplina globală a unei filosofii morale şi sociale. După Mill economiştii încep să
pună problemele practice în termeni de premise economice. Optica sa socială mai largă
este poate mai evidentă în descrierea pe care el o face ,,stării staţionare‖. Spre
deosebire de Smith şi de Malthus, Mill a privit în viitor la venirea unei societăţi în care
lupta pentru supravieţuire ia sfârşit, iar oamenii pot să se bucure de fructele trecutei lor
abstinenţe.
Cererea unei ţări pentru bunurile altei ţări, exprimată prin oferirea propriilor
ei bunuri. Conceptul a fost introdus de către Mill pentru a explica modul de stabilire a
raportului de schimb internaţional prin intermediul raportului dintre preţurile de
echilibru a două mărfuri din două economii închise cu ajutorul intensităţii cererii
reciproce din fiecare ţară. Mill a descris această situaţie ca ecuaţie a cererii
internaţionale.
Raportul de schimb (,,Terms of trade‖) este un termen care defineşte o relaţie
între preţurile la export şi cele la import. Atunci când nu se precizează altceva,
termenul se referă la comerţul de tip barter net, adică raportul dintre indicele preţurilor
la export şi indicele preţurilor la import. Este cunoscut de asemenea, şi ca raport de
196
politica mondială‖, Editura Polirom, Iași, 2013, pag. 269-270
101
schimb al mărfurilor. În ipoteza că valoarea exporturilor egalează valoarea
importurilor, raportul de schimb brut în natură se obţine prin împărţirea cantităţii
importate la cantitatea exportată. Ţările sunt preocupate de modificările raportului de
schimb, deoarece o îmbunătăţire (creştere) a raportului de schimb net în natură
înseamnă că o cantitate dată a exporturilor antrenează un volum mai mare al
importurilor, astfel încât, prima facia, standardul de viaţă creşte. O creştere a preţurilor
relative ale exporturilor poate, cu toate acestea, să ducă la o reducere a cererii, astfel
încât, în timp ce o unitate de export induce mai multe importuri, volumul total al
exporturilor să scadă şi, odată cu acesta capacitatea de a importa. Aceasta a condus la
noţiunea de raport de schimb al venitului, în care raportul de schimb de barter este
ponderat cu volumul exporturilor. Aceasta conferă o indicaţie valoroasă asupra puterii
de cumpărare a exporturilor. O deteriorare a raportului de schimb de barter net, ca
urmare a unor preţuri de export mai mici, nu implică în mod necesar o reducere a
standardului de viaţă, dacă declinul preţurilor se datorează creşterii productivităţii.
Dacă productivitatea la export creşte cu 20%, iar preţurile scad cu mai puţin, atunci un
nivel dat de importuri de factori de producţie antrenează importuri mai mari, astfel
încât, în timp ce o parte a câştigului de productivitate este împărţit cu alte ţări,
bunăstarea cunoaşte încă o ameliorare în interiorul ţării. Conceptul utilizat pentru
exprimarea acestei idei este raportul de schimb al unui singur factor de producţie, care
este obţinut prin înmulţirea raportului de schimb de barter net cu un indice al
schimbării productivităţii în industriile de export. Măsurarea finală a raportului de
schimb exprimă raportul de schimb dublu factorial, calculat prin înmulţirea raportului
de schimb de barter net cu raportul dintre indicele de modificare a productivităţii în
industriile de export şi indicele corespunzător schimbărilor de productivitate în
importurile de factori de producţie din străinătate. De fapt, se măsoară rata de schimb
via mărfuri ca raport între timpul de utilizare a unei unităţi de factor într-o ţară şi
timpul de utilizare a factorului dintr-o altă ţară.197
2.5. Resursele şi comerţul (modelul Eli Heckscher–Bertil Ohlin.

,,Teoria convenţională a comerţului”, ,,modelul dotării cu factori”
sau ,,teoria H-O”)
De la formularea sa, teoria convenţională a comerţului a fost acceptată de
economişti ca fiind explicaţia standard a comerţului internaţional.
Cea mai importantă premisă a teoriei HOS este afirmația că toate țările au
capacități de producție egale, sau, altfel formulat, pot folosi orice tehnologie vor.
Potrivit acestei premise, singurul motiv pentru care o țară s-ar putea specializa în
producția unui anumit bun, și nu a altuia, este că se întâmplă ca acesta să fie fabricat cu
ajutorul unei tehnologii care folosește dotarea sa relativă cu factori de producție, adică
forța de muncă și capitalul implicat în producția sa. Nu există posibilitatea ca
tehnologia să fie prea dificilă pentru țară. Această premisă nerealistă elimină a priori
cea mai importantă formă de protecționism benefic, protecția industriei tinere, al cărei
197
Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 56, 252-
253 şi 329-330
102
rol-cheie în dezvoltarea istorică a țărilor bogate de astăzi este discutat în această
lucrare.
HOS poate pune liberalizarea comerțului într-o lumină pozitivă pentru că
pleacă de la premisa conform căreia capitalul și forța de muncă sunt identice, omogene,
și, astfel, pot fi imediat redistribuite în orice activitate (din punct de vedere tehnic,
acest lucru este cunoscut ca ,,mobilitatea perfectă a factorilor de producție‖).198
Odată cu apariţia teoriei neoclasice a preţurilor, s-a renunţat la conceptul
conform căruia munca reprezintă unicul factor de producţie care determină valoarea
produsului, admiţându-se că şi ceilalţi factori de producţie pot exercita o oarecare
influenţă. Heckscher şi Ohlin (1933-1935) au avansat ideea că diferenţele care apar
între costurile de oportunitate din ţări diferite se datorează diferenţelor existente în
dotarea cu factori de producţie în general şi nu numai cu factorul muncă. Deci, dacă o
ţară dispune de o ,,armată‖ întreagă de muncitori necalificaţi, iar alta dispune de foarte
multe mijloace de producţie foarte productive, atunci prima va deţine un avantaj
comparativ în producţia bunurilor cu mare consum de manoperă, iar cea de-a doua, în
producţia bunurilor cu mare consum de capital.199
Dacă munca este singurul factor de producţie, aşa cum au presupus modelele
Adam Smith şi David Ricardo, avantajele absolut şi comparativ pot să rezulte numai
din diferenţele de productivitate. În lumea reală, comerţul, fiind parţial explicat de
diferenţele de productivitate şi eficienţă, reflectă, totodată, diferenţele de resurse ale
ţărilor. Canada exportă produse forestiere în SUA nu pentru că muncitorii canadieni
din acest sector ar fi mai productivi decât cei americani, ci pentru că în Canada
suprafaţa de pădure pe locuitor este mai mare decât în SUA. O contradicţie semnalată
în teoria clasică o constituie aşa-numitul ,,Paradox Leontief‖, avansat de acelaşi autor
în 1954, prin care se avansa ideea că exporturile Statelor Unite par să încorporeze un
consum mai mare de manoperă decât importurile. Or, admiţând explicaţia oferită de H-
O cu privire la diferenţele ce apar între avantajele comparative, rezultă că SUA sunt
mai bine dotate cu forţă de muncă decât celelalte ţări, dar mai puţin dotate cu mijloace
de producţie. Această ipoteză se pare a nu se potrivi statutului SUA, de naţiune
puternic dezvoltată. O posibilă explicaţie, sugerată de Leontief, admite gradul superior
de eficienţă al manoperei nord-americane, sau altfel spus, SUA sunt mai bine dotate cu
forţă de muncă decât cu capital.200 Un punct de vedere realist asupra comerţului trebuie
să evidenţieze nu numai munca (M), ci şi alţi factori de producţie, precum pământul –
terenul (T) şi capitalul (C).
Pentru a explica rolul diferenţelor de resurse în comerţ, cei doi economiști
suedezi Eli Heckscher (1933) şi Bertil Ohlin, au elaborat un model în care diferenţa de
resurse constituie singura sursă de comerţ (ultimul, în lucrarea ,,Interregional and
International Trade‖, 1935). Modelul arată că avantajul comparativ este influenţat de
interacţiunea dintre resursele unei naţiuni (abundenţa relativă a factorilor de producţie)
198
Ha-Joon Chang - ,,Economia. Ghidul utilizatorilor‖, Editura Polirom, Iași, 2014, pag. 201,
202
199
pag. 210
200
pag. 213
103
şi tehnologia de producţie (care influenţează intensitatea relativă cu care diferiţii factori
de producţie sunt utilizaţi în producţia diverselor produse).
Modelul porneşte de la premisa că o ţară produce două produse: alimente (X)
şi îmbrăcăminte (Y). Aceste producţii necesită două input-uri, care sunt disponibile în
cantităţi limitate, respectiv teren (T) şi muncă (M). S-a pornit, de asemenea, de la
premisa că producţia de alimente (X) este intensivă în teren, respectiv T/M este mai
mare decât M/T, iar, în mod corespunzător, producţia de îmbrăcăminte (Y) este
intensivă în muncă, respectiv M/T este mai mare decât T/M.
Pornind de la aceste premise, modelul abordează situaţia de comerţ dintre ţara
A şi ţara B, care produce aceleaşi mărfuri, evidenţiind implicaţiile care rezultă din
schimburi asupra preţurilor internaţionale, salariilor şi distribuţiei veniturilor în cele
două ţări.
O ţară care are o ofertă mai mare la o resursă decât la alta este relativ
abundentă în acea resursă şi tinde să producă relativ mai mult din produsul care
utilizează intensiv resursa abundentă. Totodată, ţările sunt relativ mai eficiente în
producţia bunurilor a căror producţie este intensivă în resursele la care au o ofertă
relativ abundentă (ţara A este relativ mai abundentă în teren, deci se va specializa în
producţia de alimente, iar ţara B este relativ mai abundentă în muncă, deci se va
specializa în producţia de îmbrăcăminte).
Schimbările în preţurile relative ale produselor au un puternic efect asupra
veniturilor relative obţinute de diferitele resurse. O creştere a preţului la produsului
intensiv în teren conduce la creşterea proporţională mai mare a rentei, scăzând,
totodată, rata salariilor. Întrucât comerţul modifică preţurile relative, schimburile
internaţionale au un efect puternic şi asupra distribuţiei veniturilor, deţinătorii de
factori abundenţi câştigând, iar cei care deţin resurse limitate pierzând.
Într-un model idealizat, comerţul internaţional ar trebui să ducă la egalizarea
preţurilor factorilor de producţie, precum munca sau capitalul. Acest lucru nu se
întâmplă în practică, datorită diferenţelor în resurse, barierelor comerciale şi
diferenţelor de tehnologie.
Modelul a fost dezvoltat şi utilizat în analiza problemelor legate de comerţ şi
creştere şi de comerţ şi repartiţia veniturilor. S-a demonstrat că, în anumite iopteze
restrictive, comerţul liber este un substitut perfect pentru mobilitatea factorilor, atât în
mărime absolută, cât şi relativă, între ţările partenere. Pe de altă parte, funcţionarea
celor două forţe –munca şi capitalul, sunt de natură să egalizeze preţul pământului şi al
capitalului din ţările A şi B.201
Analiza empirică a teoriei H–O, potrivit căreia ţările tind să se specializeze în
producţia şi exportul produselor care sunt intensive în factorii pentru care ele au o
ofertă relativ abundentă, nu a condus la rezultate generale pozitive, deoarece
diferenţele în tehnologia cu care sunt utilizate resursele joacă un rol cheie. Cu toate
acestea, teoria H–O rămâne un model util pentru diagnosticarea efectelor comerţului
internaţional.202
Teoria convenţională a comerţului s-a modificat, incluzând şi alţi factori
precum importanţa capitalului uman (forţa de muncă), ,,învăţarea din experienţă‖,
201
202
104
inovaţia tehnologică şi economiile de scară (costul mediu de producţie scade
proporţional cu creşterea producţiei). Aceste revizuiri au transformat într-o aşa măsură
modelul H-O, încât unii economişti cred că acum teoria comerţului internaţional nu
este altceva decât o înşiruire eclectică a numeroşilor factori care determină avantajul
comparativ şi fluxurile comerciale.203
2.6. Factorii specifici şi distribuţia veniturilor (modelul Paul

Samuelson – Ronald Jones) şi Teorema Stolper-Samuelson
Modelul Heckscher–Ohlin-Samuelson continuă paradigma ricardiană despre
comerţul internaţional şi încearcă să găsească răspunsuri legate de rezultatele imediate
ale comerţului exterior, de consecinţele pe termen lung pe care comerţul exterior le are
asupra aperturii economice, precum şi de politica economică externă optimă:
 Pe termen scurt, nu există pierderi cuantificabile pentru partenerii la
schimburile internaţionale, ci numai câştiguri;
 Pe termen lung, comerţul internaţional este mai benefic deoarece contribuie la
creşterea economică a fiecărei ţări, la repartizarea echitabilă între parteneri atât
a factorilor de producţie, cât şi a bunurilor finale, la generalizarea experienţei
înaintate;
 Prin efectul său de antrenare-propagare, ţările mai puţin dezvoltate se apropie
de cele dezvoltate;
 Condiţia necesară pentru derularea schimburilor comerciale în mod benefic-
eficient pentru ambii parteneri, ţările A şi B, este absenţa barierelor tarifare şi a
altor tipuri de restricţii comerciale;
 În concluzie, politica comercială externă optimă este cea de liber schimb,
protecţionismul fiind acceptat, ca excepţie, pentru apărarea industriilor aflate
în stadii incipiente de dezvoltare şi din raţiuni legate de siguranţa naţională.
Teoria lui Heckscher–Ohlin-Samuelson a încercat să explice avantajele
comparative prin deținerea factorilor de producție. Astfel, fiecare țară ar avea interesul
să se specializeze și să își exporte produsele care folosesc mai ales factorul de
producție pe care îl deține. Similar, va câștiga dacă importă produse care necesită
factori de producție rari. Factorul rar, mai puțin cerut după schimb, va cunoaște o
scădere a prețului, iar factorul mai solicitat își va crește prețul. Această tendință, va
permite apropierea nivelurilor de dezvoltare. De pildă, Coreea de Sud a exportat către
SUA, în anii 1970, bunuri care necesitau multă forță de muncă, în schimbul unor
produse care necesitau mult capital. În cele din urmă, salariile coreenilor au crescut
mai repede decât cele ale americanilor. Pe de altă parte, conform teoriei liberale,
Japonia din secolul XIX trebuia să se specializeze în activități primare precum
pescuitul, întrucât nu dispunea nici de mașini, nici de industrie. Realitatea ne indică
însă faptul că Japonia a optat pentru dezvoltarea industriei.204
203
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 79
204
105
Samuelson evidenţiază existenţa unei limite: atunci când economia se
confruntă cu disfuncţionalităţi, este greu de stabilit dacă ţările vor avea de câştigat-
pierdut de pe urma comerţului.205
În domeniul economics-ului internaţional, Samuelson ne-a conferit multe
contribuţii definitorii. Împreună cu Stolper a emis teorema care le poartă numele,
potrivit căreia liberul schimb reduce veniturile factorului de producţie deficitar. De
aici, el a mers mai departe, elucidând, în cadrul modelului H-O, condiţiile necesare
pentru egalizarea preţului factorilor. De altfel, tratarea problemei transferului şi a
câştigului din comerţ este riguroasă şi constituie enunţuri clasice pentru teoria actuală.
Problema transferului reprezintă denumirea dată, în ştiinţa economică, a unei dezbateri
pe plan internaţional cu privire la problema unei ţări aflate în situaţia de a efectua o
plată necompensată către o altă ţară (cum ar fi plata unor reparaţii) şi care ar putea
suferi o povară mai mare decât cea efectiv legată de volumul plăţii respective, prin
efectul transferului în cauză asupra situaţiei plăţilor ei externe. Poziţia abordată în mod
curent este că, atunci când există o economisire în sensul keynesist, există şi o povară
în plus, care poate lua fie forma unui raport de schimb defavorabil, fie cea de creştere a
nivelului şomajului, fie ambele.
Câştigul din comerţ reprezintă creşterea bunăstării în economia mondială în
ansamblu, sau în fiecare ţară luată individual, ca rezultat al implicării în comerţul
internaţional. Câştigurile pot lua fie forma unui venit real mai mare, în lume sau într-o
ţară, la acelaşi imput de factori, fie forma aceluiaşi venit, dar cu un imput mai mic de
factori, fie forma unei combinaţii a celor două. Câştigurile pot izvorî din două surse:
posibilitatea realizării schimburilor şi posibilitatea de adâncire a specializării.
Egalizarea preţului factorilor reprezintă o supoziţie derivată din abordarea H-
O a comerţului internaţional, care se bazează pe un set de ipoteze restrictive, prin care
comerţul liber este un substitut perfect al mobilităţii factorilor şi are ca efect egalizarea,
pe plan mondial, a nivelului plăţii oricărui factor de producţie. Spre exemplu, rata
salariului este aceeaşi în toate ţările. În afara necesităţii evidente de comerţ liber şi a
absenţei costurilor de transport, trebuie îndeplinite şi alte ipoteze esenţiale, cum ar fi
apropierea gradului de înzestrare cu factori a ţărilor şi absenţa inversărilor de factori.206
Există două motive pentru care comerţul are o puternică influenţă asupra
distribuţiei veniturilor. Primul –resursele nu pot fi transferate imediat şi fără cost de la
o industrie la alta. Al doilea –industriile diferă în factorii de producţie pe care îi
utilizează şi, în consecinţă, o schimbare în mixul de produse pe care o ţară le fabrică va
reduce cererea pentru unii factori de producţie, în timp ce pentru alţii cererea va creşte.
Pentru aceste motive, comerţul internaţional nu este atât de avantajos pentru toţi.
Dacă pentru o ţară, în totalitate, comerţul este benefic, deseori el afectează semnificativ
interesele unor grupuri din cadrul ţării, cel puţin pe termen scurt. Un exemplu
semnificativ îl reprezintă politica Japoniei faţă de cultura orezului. Japonia permite un
import limitat de orez, deşi, datorită suprafeţei agricole limitate, îl produce în interior
mult mai scump decât alţi producători. Dacă importul de orez în Japonia ar fi liber, toţi
japonezii ar avea un standard de viaţă mai ridicat. Fermierii japonezi ar avea, însă, de
205
Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 66-67
206
Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 358,
147, 316 şi 53
106
suferit. Fără îndoială, fermierii dislocaţi ar putea găsi de lucru în industrie sau în
servicii. Dar acest transfer costă şi implică şi alte inconveniente. De asemenea, ar
scădea preţul pământului în Japonia. De aceea, fermierii japonezi se opun liberalizării
importului de orez, iar opoziţia lor organizată a contat mai mult decât câştigul ce s-ar fi
realizat pentru întreaga ţară.
Paul Samuelson şi Ronald Jones, au abordat un model al comerţului
internaţional bazat pe factori specifici. Spre deosebire de alte modele, care au utilizat
un singur factor de producţie (munca sau resursele), Samuelson şi Jones au dezvoltat
un model trifactorial: munca (M), capital (C) şi pământ sau teren (T). Produsele
alimentare (X) sunt fabricate utilizând teren (T) şi muncă (M), în timp ce produsele
manufacturate (Y) se obţin prin utilizarea capitalului (C) şi a muncii (M). Astfel,
munca este un factor mobil, care poate fi utilizat în ambele sectoare, în timp ce
pământul şi capitalul sunt factori specifici, care pot fi utilizaţi numai în producţia unui
produs.
În sectorul manufacturier, cu cât input-ul de muncă la un volum dat de capital
este mai mare, cu atât va fi mai mare output-ul. Însă, dacă input-ul de muncă creşte
fără a majora şi capitalul, înseamnă că adăugând noi muncitori, fiecare muncitor
lucrează cu un capital mai mic, deci creşterile de producţie sunt mai mici decât
precedentele. Se reduce astfel randamentul, fenomen cunoscut sub denumirea de
produs marginal al muncii. Acelaşi fenomen se petrece şi în sectorul agricol, unde se
majorează factorul M, dar factorul T rămâne neschimbat.
Să ne imaginăm două ţări, Japonia şi Statele Unite, care fac comerţ între ele.
Pentru a face comerţ, cele două ţări trebuie să fie diferite în ceea ce priveşte preţurile
relative la produsele agricole şi manufacturate, care ar exista în absenţa comerţului. Ele
pot avea preţuri diferite fie pentru că sunt diferite în ceea ce priveşte cererea relativă,
fie pentru că diferă în ceea ce priveşte oferta relativă. Să presupunem că acestea sunt
diferite din punctul de vedere al ofertei relative, datorită diferenţelor de productivitate
sau de resurse. Relaţia dintre resurse şi oferta relativă este direct proporţională: o
ţară cu capital abundent şi cu puţin pământ tinde să producă o rată mai mare de
manufacturate faţă de alimente la orice preţ dat, în timp ce o ţară abundentă în pământ
tinde să producă o rată mai mare de alimente. Dacă celelalte elemente rămân
neschimbate, o creştere de capital va duce la creşterea productivităţii marginale în
sectorul manufacturier, în timp ce o creştere a ofertei de pământ va majora producţia de
alimente în detrimentul celei manufacturate.
Când cele două ţări decid să facă comerţ, ele creează o economie mondială
integrată, a cărei producţie de manufacturate şi alimente este egală cu suma
producţiilor celor două ţări. Dacă o ţară nu face comerţ, producţia unui produs trebuie
să fie egală cu consumul. Comerţul internaţional face posibil ca mixul de producţie de
manufacturate şi alimente să fie diferit faţă de mixul de consum la aceleaşi produse. În
timp ce volumul de producţie din fiecare produs consumat şi fabricat poate diferi, din
punct de vedere valoric ţara nu poate cheltui mai mult decât încasează. Rezultă că
valoarea consumului trebuie să fie egală cu valoarea producţiei. Cu alte cuvinte, dacă
Japonia şi SUA fac comerţ, valoric exportul de manufacturate din Japonia trebuie să fie
egal cu exportul de alimente din SUA, iar exportul de alimente din SUA trebuie să fie
egal cu importul de manufacturate din Japonia.
107
Japonia, înainte de comerţ, avea preţuri relative la manufacturate mai mici
decât în SUA. După comerţ care duce la o convergenţă a preţurilor relative din cele
două ţări la manufacturate (creştere în Japonia şi scădere în SUA), au de câştigat
deţinătorii de capital şi au de pierdut deţinătorii de pământ. În SUA efectul este
contrar: preţurile la manufacturate scăzând, pierd deţinătorii de capital şi câştigă
deţinătorii de pământ. Prin urmare, din acest prim punct de vedere, comerţul
avantajează factorul care este specific în sectorul de export din fiecare ţară şi
dezavantajează factorul care este specific sectorului concurat de import.
Dacă un comerţ este potenţial benefic pe ansamblul ţării, cei care câştigă din
comerţ ar trebui să compenseze pe cei care pierd. În lumea reală, prezenţa
câştigătorilor şi păgubiţilor din comerţ este una din cele mai importante raţiuni pentru
care schimburile comerciale internaţionale nu sunt libere.
În politicile comerciale actuale distribuţia veniturilor între câştigători şi
păgubiţi este de o importanţă crucială. Aceasta se datorează şi faptului că cei care pierd
din comerţ sunt, de regulă, mai bine informaţi, mai solidari şi mai bine organizaţi decât
cei care câştigă.207
Teorema Stolper-Samuelson. Utilizând cadrul teoretic H-O, Stolper şi
Samuelson au arătat că, în condiţiile unor prezumţii restrictive, comerţul mondial
reduce în mod necesar retribuţia reală a factorului de producţie deficitar, fără a fi
nevoie de a specifica modelul de consum al acestuia. Corolarul acestei supoziţii este că
protecţionismul duce inevitabil la creşterea retribuţiei reale a factorului deficitar.208
Putem aprecia că modelul H-O şi Stolper-Samuelson e mai puţin satisfăcător în
contextul comerţului din cadrul Triadei, unde predomină comerţul intraindustrial.
Acest model prezice convergenţa pe termen lung a rentabilităţii factorilor de producţie
între ţări, odată cu buna desfăşurare a proceselor competitive şi de schimbare a locaţiei.
Aici ia naştere o investigaţie paralelă interesantă, în contextul epocii anterioare de
integrare internaţională din timpul perioadei belle époque, ce a cunoscut o migraţie a
forţei de muncă fără precedent, internaţionalizarea rapidă a comerţului şi a fluxurilor
financiare, dezvoltarea tehnologică şi difuzarea ei internaţională. De altfel, este evident
că în ţările avansate cererea de muncă s-a transferat în special spre categoria
muncitorilor calificaţi, atât între industrii (procentul din producţia totală realizat de
segmentele industriale cu o forţă de muncă necalificată scăzând faţă de cele cu o forţă
de muncă calificată), cât şi în cadrul aceloraşi industrii ca și cereri, companiile trecând
de la muncitori necalificaţi la calificaţi.209
Concluzia teoriei HOS depinde în mod vital de presupunerea că resursele de
producție se pot deplasa liber de la o activitate economică la alta. Aceasta înseamnă că
forța de muncă și capitalul eliberate dintr-o activitate pot fi absorbite imediat și fără
costuri de alte activități. În viața reală, lucrurile nu stau tocmai așa –factorii de
producție nu pot lua orice formă, după cum este necesar, după cum există puține mașini
207
208
209
internaţională şi posibilităţi de guvernare‖, Editura Trei, Bucureşti, 2002, pag. 146, 148-149,
152
108
,,de uz general‖ sau muncitori cu ,,competențe generale‖, apți pentru mai multe
industrii.210
2.7. Modelul standard al comerţului (modelul Paul Krugman–

Maurice Obstfeld)
Schimbarea de perspectivă introdusă de Krugman conduce la următoarea
afirmație: pentru a înțelege modul de funcționare a economiei internaționale, cea mai
bună metodă o constituie studiul fenomenelor care se petrec în interiorul națiunilor.
Astfel, specializarea internațională nu poate fi explicată decât cu ajutorul
specializărilor locale. Una dintre cauzele vehiculate în apariția și dezvoltarea unei noi
teorii este aceea unei slabe capacități a teoriei tradiționale de a explica trăsăturile
definitorii ale comerțului internațional. Diagnosticul realizat în acest context (Elhanan
Helpman, Paul Krugman, 1985) reliefează următoarele:211
1. Contrar preceptelor teoriei tradiționale, comerțul internațional se dezvoltă
cel mai mult între națiunile cele mai dezvoltate, între care există puține
diferențe la nivelul dotărilor factoriale –este vorba despre un comerț între
națiuni puțin diferențiate între ele, pe când, pentru explicarea schimburilor
internaționale, teoria tradițională pune accentul pe rolul caracteristicilor
diferite între națiuni;
2. În cadrul comerțului mondial, proporția comerțului internațional
intraramură, este foarte semnificativă, fiind și componenta sa cea mai
dinamică. Teoria tradițională nu propune nici o explicație a unui asemenea
fenomen, incompatibil cu viziunea sa privind specializarea internațională;
3. Teoria tradițională nu include deloc în schema sa CMN și comerțul
intrafirmă, întrucât, în viziunea sa, actorii schimburilor sunt națiunile.
Ca punct de plecare, noile teorii ale comerţului internaţional, cum ar fi cea a lui
Krugman, 1987, se bazează pe o observaţie simplă, dar cât se poate de pertinentă:
indiferent la ce model de comerţ internaţional ne referim, concurenţa perfectă nu este
nici pe departe o ipoteză rezonabilă. Unul din avantajele majore ale comerţului
internaţional cel mai probabil să apară în practică este lărgirea pieţei disponibile pentru
producători, ceea ce le permite acestora să beneficieze de economii proporţionale mult
mai mari decât în cazul în care ar trebui să se limiteze numai la schimburi interne.
Astfel, se obţin economii multiuzinale. Acestea reflectă, reduceri ale costului mediu
total, rezultate din funcţionarea mai multor uzine, fabrici sau spaţii de producţie.
Aceste economii provin din trei surse:
 Avantajele dispersării geografice a pieţelor şi a reducerii semnificative
a costurilor de transport;
 Diversificarea produselor pe diferite spaţii de producţie, legate de
avantajele folosirii uneltelor specializate;
210
capitalismului‖, Editura Polirom, Iași, 2012, pag. 74-75
211
internațional‖, Editura Arc, București, 2004, pag. 204, 124-125
109
 Creşterea flexibilităţii în funcţionare, ca de exemplu, scăderea
producţiei într-o uzină poate fi compensată prin producţiile celorlalte,
putându-se obţine reduceri de costuri prin reducerea nivelului stocurilor
cerute pentru a face faţă unor deficienţe.212
Pe de altă parte, existenţa unor considerabile economii proporţionale exclude
posibilitatea de existenţă a concurenţei perfecte, deoarece acuta dorinţă de a reduce
costurile (un ipotetic avantaj al situaţiei de concurenţă) conduce la concentrare, făcând
ca fiecare ramură economică să fie dominată de un grup mic de firme, care beneficiază
numai ele de economiile realizate. Aceste economii pot totodată să dea naştere la
bariere de intrare pe piaţă, fiindcă nici un nou concurent nu poate să pătrundă cu şanse
de succes în industria respectivă decât dacă acţionează la scară mare. Acest
raţionament constituie argumentul adus în favoarea protejării aşa-ziselor ,,industrii
tinere”. Firmele nou-înfiinţate, de dimensiuni mai mici, trebuie protejate pe o anumită
perioadă de timp împotriva concurenţei libere, până când devin suficient de ,,mari şi
adulte‖ ca să facă faţă comerţului liber, pe picior de egalitate cu ceilalţi concurenţi
străini.213
Modelele clasice şi moderne prezentate ilustrează un anume aspect particular
al comerţului internaţional. Pentru a evidenţia acest aspect particular, fiecare model
ignoră anumite laturi ale realităţii economice, pe care, însă, le iau în considerare altele.
Astfel că, pentru analiza profundă a problemelor reale şi emiterea de judecăţi de
valoare, trebuie cunoscute şi abordate conjugat toate aceste modele.
La mijlocul anilor 1980 din secolul trecut, una dintre principalele modificări
ale comerţului internaţional a constat în creşterea rapidă a exporturilor din Japonia,
Coreea de Sud, Taiwan şi ceilalţi ,,tigrii asiatici‖. Aceste ţări au înregistrat o
majorare accelerată a productivităţii, Japonia devansând SUA în numeroase sectoare.
Pentru aprecierea implicaţiilor creşterii productivităţii asupra comerţului se poate
utiliza modelul ricardian. Cunoscând că modificarea structurii comerţului are efecte
diferenţiate ale asupra diverselor grupuri sociale, pentru înţelegerea implicaţiilor
creşterii comerţului din zona Pacificului asupra distribuţiei veniturilor din SUA poate fi
folosit modelul bazat pe factori specifici. Schimbarea structurii stocului de resurse al
ţărilor din Asia de Sud prin rate de acumulare a capitalului mai mari şi creşterea
concomitentă a ponderii forţei de muncă calificate, cea necalificată caracterizându-se
prin ,,raritate‖ mai accentuată, justifică aplicarea modelului H–O.
Cu toate aceste diferenţieri, toate modelele prezintă anumite trăsături comune:
capacitatea productivă a unei economii poate fi ilustrată elocvent prin intermediul
frontierei posibilităţilor de producţie, diferenţierile existente în privinţa acesteia dând
naştere comerţului internaţional; posibilităţile de producţie determină evoluţia ofertei
relative a unei ţări; echilibrul la scara economiei mondiale este rezultatul cererii
relative mondiale şi evoluţiei ofertei relative mondiale, aceasta din urmă fiind
determinată de evoluţiile ofertelor relative ale naţiunilor.
Datorită acestor trăsături comune, modelele analizate pot fi concepute drept
cazuri speciale ale unui model mai general, standard al economiei mondiale. Se pot
contura numeroase subiecte de interes în economia mondială a căror analiză poate fi
212
213
pag. 213-214
110
întreprinsă prin prisma acestui model standard, detalierea fiind influenţată de
,,submodelul‖ ales. Acestea includ: efectele modificărilor ofertei mondiale generate de
creşterea economică; schimbările cererii mondiale determinate de ajutoarele pentru
dezvoltare, reparaţiile de război şi alte transferuri internaţionale de venituri;
modificările concomitente ale cererii şi ofertei mondiale datorate protecţiei tarifare şi
netarifare.
Modelul standard al comerţului implică existenţa curbei ofertei mondiale
relative ce rezultă din posibilităţile de producţie şi a cererii mondiale relative ce
derivă din diferenţele de gusturi (preferinţe). Raportul de schimb (raportul dintre
preţurile de export şi preţurile de import) este determinat de intersecţia dintre curba
ofertei mondiale relative şi cea a cererii mondiale relative. Dacă celelalte elemente
rămân nemodificate, majorarea raportului de schimb al unei ţări atrage creşterea
bunăstării acesteia. Dimpotrivă, scăderea raportului de schimb antrenează accentuarea
declinului economic. Akerlof și Kranton susțin și ei faptul că identitățile și normele
derivă din mediul social –încorporarea identității și a normelor produce o teorie care
vizează luarea deciziilor, în cazul căreia contextul social contează. Această viziune
asupra gusturilor este importantă, deoarece normele sunt resurse motivaționale
puternice.214
Creşterea economică înseamnă o modificare provenită din exterior în frontiera
posibilităţii de producţie a ţării. O astfel de creştere este de regulă ,,atrasă‖, ceea ce
implică o schimbare mai mare a frontierei posibilităţilor de producţie pentru anumite
bunuri în raport cu altele. În condiţiile în care celelalte elemente rămân constante,
efectul imediat al creşterii ,,atrase‖ rezidă în majorarea ofertei mondiale relative la
bunurile la care se constată acest tip de creştere. Această schimbare a curbei ofertei
mondiale relative determină, la rândul său, o modificare în sensul creşterii a raportului
de schimb al ţării. Dacă această creştere reprezintă o îmbunătăţire faţă de situaţia
anterioară, ea antrenează consolidarea creşterii interne iniţiale, afectând însă negativ
partenerii comerciali ai respectivei ţări. În cazul în care evoluţia raportului de
schimb este nefavorabilă, declinul anihilează unele dintre efectele pozitive ale creşterii
interne, dar este benefică pentru partenerii comerciali.
Direcţia efectelor raportului de schimb depinde de natura creşterii economice.
Creşterea numită ,,export-atras‖ (acea creştere care extinde posibilităţile unei economii
de a produce acele bunuri pe care le exporta iniţial mai mult în raport cu majorarea
posibilităţilor de a produce bunuri care concurează cu importurile) înrăutăţeşte raportul
de schimb. Desigur, creşterea numită ,,import-atras‖, care induce creşterea
posibilităţilor de a produce bunuri care concurează cu importurile, îmbunătăţeşte
raportul de schimb. Este posibil ca ,,importul-atras‖ să afecteze negativ partenerii
comerciali, ceea ce se poate remarca, într-o oarecare măsură, în cazul SUA în perioada
postbelică.
Transferurile internaţionale de venituri, cum ar fi reparaţiile de război şi
ajutoarele pentru dezvoltare, pot afecta raportul de schimb al unei ţări prin modificarea
curbei cererii mondiale relative. Dacă ţara receptoare cheltuieşte o pondere mai mare
din creşterea veniturilor pentru produsele de export decât ţara donatoare, transferul
214
George A. Akerlof, Rachel E. Kranton - ,,Economia Identității. Cum identitatea ne
influențează munca, salariile și bunăstarea‖, Editura Publica, București, 2011, pag. 13
111
majorează cererea mondială relativă pentru bunurile de export ale ţării receptoare şi,
prin urmare, îi îmbunătăţeşte raportul de schimb. Această îmbunătăţire consolidează
transferul iniţial şi se constituie într-un beneficiu indirect, adiţional transferului direct
iniţial. Pe de altă parte, în cazul în care ţara receptoare se caracterizează printr-o
înclinaţie spre investiţii în exporturi mai redusă decât cea a ţării donatoare, transferul
înrăutăţeşte raportul de schimb al ţării primitoare, anulând cel puţin parţial efectele
transferului.
În practică, majoritatea ţărilor cheltuiesc o mult mai mare pondere a venitului
naţional pe bunurile produse în interior comparativ cu cele produse în alte ţări, ceea
ce nu se datorează atât diferenţei de gusturi (preferinţe), cât mai ales barierelor
comerciale, naturale şi artificiale, acestea din urmă generând netranzacţionarea a
numeroase produse.
Taxele vamale de import şi subvenţiile de export afectează atât oferta relativă,
cât şi cererea relativă. Un tarif majorează oferta relativă pentru bunurile de import ale
acelei ţări, diminuând concomitent cererea relativă. Cu certitudine, un tarif
îmbunătăţeşte raportul de schimb al ţării, influenţând negativ partenerii comerciali. O
subvenţie de export are efecte contrare, majorând oferta relativă şi diminuând cererea
relativă pentru mărfurile de export ale ţării, înrăutăţind astfel raportul de schimb. Din
acest motiv, subvenţiile de export sunt în detrimentul ţărilor care le aplică şi, de aceea,
ar trebui mai degrabă salutate de partenerii comerciali decât condamnate prin taxe
compensatorii. Prin aceste efecte, atât tarifele vamale, cât şi subvenţiile au un impact
deosebit asupra distribuţiei interne a veniturilor, care adesea este mult mai semnificativ
din punct de vedere politic decât din punct de vedere al raportului de schimb.215
2.8. Avantajul competitiv (modelul Michael Porter)

Cu o frecvenţă din ce în ce mai mare, concurenţa transcede graniţele. Firmele
aflate în locuri diferite de pe glob concurează apelând la strategii naţionale, regionale
sau globale. Concurenţa s-a intensificat în ultimele decenii, peste tot în lume. Anterior,
ea era aproape inexistentă în multe ţări şi în multe domenii de activitate; aceasta
deoarece pieţele erau protejate, iar poziţiile dominante de piaţă constituiau regula.
Aşa cum am văzut, modelele avantajului comparativ şi absolut pornesc de la
principiul că, la nivel naţional, singurul criteriu semnificativ este cel al productivităţii
naţionale. Abilitatea de a exporta bunuri de înaltă productivitate, care permite ţării să
importe bunuri de mai mică productivitate în producţia proprie decât în alte ţări, este
dezirabilă, întrucât rezultă o productivitate naţională mai mare.
Tehnologia informaţiei schimbă modul în care lucrează companiile;
influenţează modul în care companiile creează produse şi dă o formă nouă produsului
dar şi întregului ansamblu de bunuri, servicii şi informaţii pe care companiile îl oferă
cu scopul de a crea valoare pentru clienţii lor.
Continuând munca lui Alfred Chandler, Igor Ansoff (profesor şi consultant
american, 1918–2000) a constituit un model raţional, pe baza căruia puteau fi luate
deciziile strategice şi cele de planificare. Ansoff a introdus în vocabularul de
215
112
management termenul ,,sinergie‖ (,,2+2=5‖) şi a analizat problema ,,avantajului
corporatist‖ cu mult înainte ca Porter să domine domeniul, 20 de ani mai târziu.216
Spre deosebire de abordarea tradiţională, în cadrul căreia avantajul naţional
avea ca sursă producţia şi costurile ei, avantajul competitiv propus de Michael Porter 217
este rezultatul unui întreg lanţ de activităţi care contribuie la succesul pe piaţă al unui
produs.
Figura 2.2 Lanţul creator de valoare
Logistică de intrare şi
logistică de ieşire
Activităţi
Activităţi de exploatare
principale (Producţie)
(avantaj
Marketing - vânzare
de
cost)
Servicii după vânzare
Beneficiu.
Avantaj
competitiv.
Infrastructura firmei
Activităţi
auxiliare Managementul resurselor
(de umane
sprijin) Aprovizionare
(avantaj de
calitate) Dezvoltare tehnologică
Sursa: Adaptare după Michael Porter - ,,Despre concurenţă‖, Editura Harvard Business –
Meteor Business, Bucureşti, 2008, pag. 73 şi Constantin Fota - ,,Comerţ Internaţional şi Politici
Comerciale Internaţionale‖, Editura Universitaria, Craiova, 2002, pag. 51
,,Lanţul creator de valoare” reprezintă un concept care evidenţiază rolul jucat

de tehnologia informaţiei în concurenţă. El împarte activităţile unei companii în
categorii distincte din punct de vedere tehnologic şi economic, numite ,,activităţi
creatoare de valoare‖. Valoarea pe care o companie o creează este dată de suma pe
care cumpărătorii sunt dispuşi s-o plătească pentru un produs sau serviciu. O firmă este
profitabilă dacă valoarea pe care o creează depăşeşte costul ocazionat de desfăşurarea
activităţilor creatoare de valoare. Pentru a dobândi un avantaj competitiv faţă de rivalii
ei, o firmă trebuie fie să desfăşoare aceste activităţi cu un cost mai mic, fie să le
216
217
Dacă Peter Drucker (profesor şi consultant american, născut în 1947) este titanul intelectual
al gândirii manageriale, iar Tom Peters (consultantul de la McKinsey) cel mai charismatic
populist al acesteia, Michael Porter este poate gânditorul ce cea mai mare influenţă. Porter a
jucat golf cu preşedintele SUA, nu doar pentru a-i ţine companie; susţine la Harvard seminarii
destinate directorilor generali a corporaţiilor de miliarde de dolari. A fost consultant în
numeroase ţări, precum Portugalia şi India. A ajuns profesor la Harvard la vârsta de 26 de ani,
fiind unul dintre cei mai tineri profesori titulari.
113
desfăşoare într-un mod care să contribuie la diferenţiere şi la obţinerea unui preţ mai
mare (unei valori mai mari).
Activităţile creatoare de valoare ale unei firme se împart în nouă categorii
generice. Activităţile principale sunt cele implicate în crearea fizică a produsului, în
promovarea şi livrarea lui clienţilor, ca şi în asigurarea asistenţei şi serviciilor după
vânzare. Activităţile auxiliare asigură resursele şi infrastructura care permit
desfăşurarea activităţilor principale. De pildă, fiecare activitate foloseşte materiale
procurate de la terţi, resurse umane şi o anumită combinaţie de tehnologii.
Infrastructura firmei, incluzând funcţii precum cea a managementului general, funcţia
juridică şi contabilitatea, susţine întregul lanţ. În cadrul fiecărei categorii generice,
firma va desfăşura un număr de activităţi distincte, în funcţie de obiectul activităţii
sale. Service-ul include în mod frecvent activităţi precum instalarea, efectuarea de
reparaţii, ajustarea, îmbunătăţirea şi gestionarea stocurilor de piese de schimb.
Lanţul creator de valoare al unei firme este un sistem de activităţi
interdependente, legate între ele prin verigi. Verigile există atunci când modul de
desfăşurare a unei activităţi influenţează costul sau eficacitatea altor activităţi; ele
creează deseori compromisuri în desfăşurarea diferitelor activităţi care ar trebui
optimizate. Spre exemplu, o proiectare cu costuri mai mari a produselor şi folosirea
unor materii prime mai scumpe pot reduce desigur costurile serviciilor după vânzare.
Verigile presupun şi coordonarea activităţilor, nemaifiind nevoie de stocuri
costisitoare. Pentru ca o livrare să se facă la timp, este necesar ca activităţile de
exploatare, logistica de ieşire şi service (instalarea) să se desfăşoare fără sincope.
După cum vom ilustra mai jos, lanţul creator de valoare este încorporat într-un
sistem mai amplu de activităţi, denumit ,,sistem creator de valoare‖, care include
lanţurile creatoare de valoare ale furnizorilor care asigură resursele necesare –materii
prime, componente, servicii, lanţurile creatoare de valoare ale distribuitorilor, şi în fine,
produsul devine o resursă atrasă pentru lanţurile creatoare de valoare ale
cumpărătorilor lui.
Figura 2.3 Sistemul creator de valoare
Lanţurile creatoare Lanţul creator Lanţurile creatoare Lanţurile creatoare
de valoare ale de valoare al de valoare ale de valoare ale
furnizorilor firmei distribuitorilor cumpărătorilor
→ → → →
Valoare creată Valoare creată Valoare creată în aval
în amonte de firmă
Sursa: Michael Porter - ,,Despre concurenţă‖, Editura Harvard Business – Meteor Business,
Bucureşti, 2008, pag. 74
Verigile nu doar asigură legătura dintre activităţile creatoare de valoare din

cadrul unei firme, ci creează relaţii de interdependenţă şi între lanţul creator de valoare
al acesteia şi cele ale furnizorilor şi dealerilor săi. Avantajul competitiv, fie dat de cost,
fie dat de diferenţiere, este determinat de lanţul creator de valoare al unei firme: fiecare
activitate creatoare de valoare are determinanţii săi de cost care constituie sursele
potenţiale de avantaj bazat pe cost, la fel cum capacitatea unei firme de a se diferenţia
reflectă contribuţia fiecărei activităţi creatoare de valoare la satisfacerea nevoilor
cumpărătorilor. De reţinut faptul că multe din activităţile firmei contribuie la
diferenţiere, nu doar produsul şi serviciul oferit.
114
Anvergura competitivă se referă la patru dimensiuni: (1) anvergura
segmentelor, (2) anvergura verticală sau gradul de integrare verticală, (3) anvergura
geografică şi (4) anvergura sectorială sau numărul domeniilor conexe în care firma
concurează.
Fiecare activitate creatoare de valoare are atât o componentă fizică (operaţiile
fizice pe care le presupune desfăşurarea activităţii), cât şi una de prelucrare a
informaţiilor (culegerea, manipularea şi distribuţia datelor necesare desfăşurării
activităţii). Astăzi, costul stocării, manipulării şi transmiterii informaţiilor scade rapid,
astfel că, transformările tehnologice permit firmelor să-şi desfăşoare activitatea mai
repede decât pot managerii să analizeze ocaziile ivite. Chiar şi pescarii sportivi
folosesc date privind temperatura apei, adâncimea acesteia şi zonele populate, pentru a
identifica zonele de pescuit cu potenţial.
De-a lungul timpului, componenţa fizică a unui produs a fost mai importantă
decât latura sa informaţională. Astăzi, situaţia stă exact invers. Spre exemplu,
activitatea băncilor, a firmelor de asigurări şi a celor care practică un marketing pe
bază de date, se bazează realmente pe informaţii.218
Teoria avantajului competitiv constă, în esenţă, în sublinierea faptului că
importantă în obţinerea unui avantaj pe piaţă este identificarea modalităţilor prin care
aceleaşi valori-produse se obţin cu input-uri mai mici (avantaj de cost) sau prin care
aceleaşi activităţi se realizează într-un mod particular, original, inovator, la o valoare
mai mare (avantaj de calitate), în ultimă instanţă realizându-se o mai mare
productivitate faţă de concurenţă.
Configurarea internaţională a activităţilor unei firme creează avantaj
competitiv în urma alegerii locurilor de desfăşurare a fiecărei activităţi şi a numărului
acestor locuri. Un motiv pentru care este optat un anumit loc îl reprezintă avantajul
comparativ, ca de pildă un loc cu cele mai ieftine materii prime sau resurse de muncă.
Un alt motiv îl constituie avantajul competitiv sau de productivitate. O firmă îşi poate
concentra o activitate într-un singur loc pentru a oferta întregii pieţe internaţionale, sau
poate dispersa activitatea reapectivă în mai multe locuri. Concentrând activitatea, firma
poate beneficia de economii de scară şi poate coordona mai bine activităţile sale;
dispersarea poate fi justificată prin reducerea costurilor de transport şi stocare,
protejării împotriva riscurilor, adaptării la condiţiile pieţei locale sau prin înlesnirile-
facilităţile oferite de o anumită ţară. Avantajele oferite de locul iniţial cresc şi se
înmulţesc prin crearea unei reţele globale.
În aprecierea dispersiei geografice, este foarte important să se facă distincţie
între tipurile de activităţi care se desfăşoară în diverse ţări. Spre exemplu, CMN tind
să-şi concentreze activităţile cele mai complexe într-o singură ţară. Novo ofertează
insulină în toată lumea şi-şi procură parte din resurse din alte ţări, însă activităţile care
alcătuiesc lanţul creator de valoare (producţia şi cercetarea) se realizează în
Danemarca. Honda deţine unităţi de producţie şi distribuţie în toată lumea, însă Japonia
rămâne baza operaţională privind strategiile, cercetarea şi conceperea modelelor,
fabricaţia componentelor sofisticate.219
218
Michael Porter - ,,Despre concurenţă‖, Editura Harvard Business – Meteor Business,
Bucureşti, 2008, pag. 71-88
219
Bucureşti, 2008, pag. 288-290, 292-293
115
Cei patru determinanţi evoluează în relaţie cu doi factori: şansa şi politica
guvernamentală. Guvernul poate limita sau chiar bloca accesul în diferite domenii prin
măsuri precum obligativitatea obţinerii unei autorizaţii şi impunerea unor limite la
aprovizionarea cu materii prime. Domenii reglementate precum transportul de marfă şi
comerţul cu alcool, restricţii guvernamentale mai greu sesizabile operează în domenii
precum dezvoltarea zonelor destinate schiatului şi extracţia cărbunelui, aplicarea unor
măsuri restrictive în standardele referitoare la poluarea apei şi aerului sau referitoare la
siguranţa produselor, sunt doar câteva exemple. Scopul său trebuie să fie stimularea
dinamismului şi modernizarea continuă a economiei prin: crearea unui mediu în care
firmele existente să-şi perfecţioneze avantajele competitive prin introducerea de noi
tehnologii pentru a penetra segmentele de piaţă cu cerere mai sofisticată; sprijinirea
abilităţii firmelor naţionale de a intra în ramuri noi, în care se poate obţine o
productivitate mai mare, în detrimentul unor sectoare mai puţin productive.
Porter identifică în evoluţia fiecărei ţări patru stadii ale dezvoltării: (1)
dezvoltarea bazată pe factori; (2) dezvoltarea bazată pe investiţii; (3) dezvoltarea
bazată pe inovare; (4) dezvoltarea bazată pe prosperitate. Evoluţia unei ţări parcurge,
de regulă, pe rând aceste etape, dar este posibil ca unele să fie comprimate până la
dispariţie, în unele stadii se poate întârzia mai mult sau, în cadrul aceluiaşi stadiu, se
pot afla ţări cu nivele de dezvoltare foarte diferite.
Varietatea de situaţii este destul de mare, dar există câteva caracteristici
comune: pragul dintre stadiile dezvoltării nu se defineşte printr-un indicator, de
exemplu, PIB/locuitor, ci printr-un anumit potenţial concurenţial (capacitatea de a
întări avantajele competitive); intervenţia guvernamentală directă este mai eficientă în
primele două stadii; vulnerabilitatea la evoluţiile externe scade pe măsura avansului
economic.220
Contradicţia evidentă dintre globalizarea concurenţei şi rolul important al
poziţiei naţionale şi chiar locale în dobândirea avantajului competitiv poate fi elucidată
prin recunoaşterea faptului că paradigma care guvernează concurenţa nu mai este cea
a avantajului comparativ, ci aceea a avantajului competitiv, date fiind următoarele
argumente:
 Avantajul comparativ datorat costului inferior al factorilor de producţie sau
dimensiunii există şi în prezent, dar, în majoritatea domeniilor de activitate, el nu mai
conferă avantaj competitiv şi nici nu mai susţine un nivel ridicat al salariilor.
Globalizarea le permite firmelor să obţină aceleaşi avantaje comparative procurându-şi
factori de producţie din orice parte a lumii şi să-şi disperseze activităţile în alte ţări ale
lumii.
 Dimensiunea pieţei indigene este mult mai puţin importantă decât
capacitatea de a pătrunde pe mai vasta piaţă mondială.
 Avantajul competitiv al locurilor se datorează nu disponibilităţii factorilor
de producţie ieftini sau dimensiunii per se, ci productivităţii superioare înregistrate în
folosirea factorilor. Factorii de producţie de bază creează dezavantaje, nu avantaje
competitive: avantajele durabile provin din asigurarea unui mediu în care firmele pot
220
116
inova continuu, în domenii de tehnologie, marketing, poziţionare a produselor sau de
prestare a seviciilor.221
2.9. Mihail Manoilescu - ,,Forţele naţionale productive şi

comerţul internaţional”
Se cuvine evidențiată și contribuţia românului Mihail Manoilescu, în special
prin lucrarea ,,Forţele naţionale productive şi comerţul internaţional”, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986 (iniţial, lucrarea economistului român a
apărut în anul 1929, în limba franceză -Mihail Manoilesco, Theorie du protectionisme
et de l’echange international, Editura Giard, Paris, 1929). Mihail Manoilescu (n. 9
decembrie 1891, Tecuci; d. 30 decembrie 1950, închisoarea Sighet) s-a remarcat ca
publicist, economist, ministru de externe și politician român.
Schema generalizată a lui Manoilescu privind schimburile internaţionale de
mărfuri, folosind principiul avantajului comparativ, reprezintă un instrument strict
analitic, format din mai mulţi algoritmi care susţin eficacitatea acţiunilor umane de
luare a unor decizii, înainte şi în timpul negocierii unui schimb, prin relaţionarea
acestor algoritmi.
În urmărirea interesului naţional, de aducere de valoare naţională prin importul
şi exportul de bunuri pe perioade mari de timp, se au în vedere interesele individuale
ale entităţilor sub o formă de agregare calitativă, diferită de însumarea cantitativă a
avantajului comparativ sub formă de profit. Din perspectiva majorităţii entităţilor
economice, a interesului naţional, alegerea unor mărfuri şi stimularea exportului lor
potrivit unei priorităţi care să aibă la bază eficienţa sporită a acestora, apare ca o soluţie
raţională. În aceste condiţii se susţine aducerea de valoare naţională prin exportul de
bunuri, soluţie valabilă simultan şi pentru ţara parteneră, ce este dovedită tot în baza
principiului avantajului comparativ. Se susţine astfel economisirea de resurse non-
monetare, materiale, precum şi de forţă de muncă. Aceeaşi schemă se aplică adecvat şi
la import. Conceptele de câştiguri din comerţ, raport de schimb, costuri de oportunitate,
preţuri relative, sunt folosite unitar şi într-o legătură explicită în înţelegerea avantajului
comparativ. Concluzia la care ajunge este că ţările nu au stabilită o ordine de prioritate
a mărfurilor la export în baza eficienţei, care să le permită aducerea în interior de mai
multă valoare economică.222
Deşi protecţionist convins, Manoilescu apreciază că ,,industriile sunt ca
femeile, nu îşi recunosc niciodată vârsta‖, referindu-se la aprecierea momentului în
care o industrie devine suficient de matură pentru a putea face faţă concurenţei din
exterior.
Printre alte funcții publice pe care le-a deținut, Mihail Manoilescu a fost
ministru al afacerilor străine al României în vara anului 1940, în cadrul regimului Ion
Antonescu. Ideile sale despre economie au fost intens popularizate și aplicate în
221
222
Sinteză după Vasile Dogaru - lucrarea ,,Schema generalizată a lui Manoilescu privind
schimbul internaţional de bunuri –o prezentare generală‖, disponibilă la
http://www.ipe.ro/RePEc/WorkingPapers/cs9-1.pdf
117
America de Sud. Axul principal al modelului manoilescian îl constituie interesul
naţional. Economistul român şi–a construit întregul edificiu pe baza analizei concrete a
structurilor diferitelor economii naţionale şi a performanţelor obţinute de acestea pe
ansamblu şi în fiecare ramură de activitate. Ideile manoilesciene, în special cele despre
schimburile inegale, au fost foarte larg receptate în mediile economice din ţările slab
dezvoltate, aflate sub dominaţia metropolei (ca de pildă, cazul Braziliei), adică a
economiei dominante la un moment dat (de SUA). El nu consemnează doar pentru a
descrie o realitate, ci şi pentru a o schimba şi, de aceea, în subsidiar, economia sa este o
politică şi, ca urmare, o previziune despre lumea de mâine. Iată, de exemplu, cum
debutează ,,Secolul corporatismului‖: ,,A afirma că secolul al douăzecilea va fi secolul
corporatismului, după cum secolul al nouăsprezecelea a fost al liberalismului,
constituie un atac bruscat împotriva părerilor unei mari părţi din lumea gânditoare. Ne
dăm deci bine seama de rezistenţa pe care o va întâmpina această carte. Căci, cu tot
mersul de neînlăturat al destinului, care mână spre transformarea în sens corporatist a
tuturor instituţiilor sociale şi politice ale timpului nostru, opinia europeană, în afară de
Italia, precum şi opinia mondială nu sunt deloc pregătite a primi această transformare‖.
Corporatismul este soluţia universală, dar nu monocromă, a problemelor
economice, sociale şi politice ale secolului XX. El nu se referă doar la organizarea
economică, ci şi la cea politică şi socială. Corporatismul este, într-o altă accepţiune, de
asemenea extrem de largă, sinonim cu organicismul, cu organizarea societăţii după legi
organice şi nu după cele raţional-politice. Corporatismul lui Manoilescu este, după
denumirea dată de el, ,,integral şi pur‖. Este integral, deoarece el consideră drept
corporaţii, cu o organizare autonomă şi cu drepturi proprii, nu numai corporaţiile
economice, ci şi corporaţiile sociale şi culturale ale naţiunii, cum sunt: biserica, armata,
magistratura, corporaţia educaţiei naţionale, a sănătăţii publice, a ştiinţelor şi artelor. El
este pur, deoarece socoteşte corporaţiile economice şi neeconomice împreună, drept
capabile să dea o bază –singura bază legitimă– pentru constituirea puterii publice şi
legislative supreme.
Integralitatea corporatismului se referă, aşadar, la extinderea modelului de
organizare corporativă la nivelul tuturor instanţelor societăţii, adică la nivelul tuturor
funcţiilor esenţiale ale acesteia, nu numai la cea economică. Extinderea
corporatismului în domeniile extraeconomice echivalează cu o transformare a
economicului şi a celorlalte funcţii (de apărare, justiţie, educaţie etc.) după un model
neeconomic, în sens liberalist, de vreme ce fondul de organizare a acestor funcţii va fi
cel organicist-corporatist. În plus, aducerea funcţiei economice la nivelul de organizare
al celorlalte va determina şi transformarea principiilor de conducere a economiei în
conformitate cu un ideal mai înalt, trans-economic, de natură strict naţională. Astfel,
economia nu va mai fi exclusiv domeniul câştigului material, ci va intra într-o logică
de colaborare cu domeniile aflate pe orizontală şi de supunere faţă de un anume ideal
naţional. De asemenea, funcţiile celelalte ale organismului naţional vor scăpa şi ele,
prin acest caracter, de predominanţa adesea tiranică a câştigului sau eficienţei, prin
aducerea lor la acelaşi nivel de importanţă faţă de realizarea idealului naţional.
Folosind o bogată documentare statistică din mai multe țări, Manoilescu a
stabilit că industria are o superioritate intrinsecă, bazată pe calitatea factorului muncă,
respectiv productivitatea sa. Ca argumente se pot invoca:
118
Ponderea din venitul național din agricultura țărilor analizate este cu mult mai
mică decât aceea creată de industria acestora;
Productivitatea muncii în industrie este superioară celei din agricultură, în mod
concret, munca din orice activitate neagricolă este de 4,35 ori mai productivă
decât cea agricolă;
Decalajul dintre productivitatea muncii agricole și industriale este cu atât mai
mare, cu cât țara este mai slab dezvoltată;
Agricultura înregistrează întotdeauna un dezavantaj suplimentar, față de
industrie prin imobilizările de capital, pentru realizarea unei aceeași
producții nete;
Trecerea statelor agricole înapoiate de la ocupațiile agricole la cele industriale
le oferă acestora un avantaj mai mare decât țărilor dezvoltate.
Pornind de la conceptul productivității muncii în cele două sectoare,
Manoilescu a alcătuit o critică a teoriei lui Ricardo:
1. Este imposibil ca productivitatea din sectorul de producere a vinului din
Portugalia să fie superioară celei din sectorul de producere a stofei din aceeași
țară;
2. Este lipsit de considerente istorice și nerealist faptul că Anglia, în plină
revoluție industrială (1817), să producă ambele bunuri cu nivele ale
solicitărilor unitare de muncă mai mari decât Portugalia, țară mult mai slab
dezvoltată.
Manoilescu generalizează, afirmând: ,,dacă o țară prezintă față de stăinătate o
superioritate în producția unei mărfi și o superioritate comparativă și mai mare în
producția unei a doua mărfi, această țară este în avantaj să importe cel dintâi produs din
străinătate, în loc de a-l produce ea însăși, aceasta numai în cazul în care
productivitatea muncii PE a primei mărfi este mai mare decât productivitatea muncii
PE a celei de-a doua‖.223
Manoilescu opinează faptul că, nu principiul avantajului comparativ este cel
care dictează specializarea și originea comerțului între țări, ci productivitatea muncii:
,,Dacă într-o țară se produc două mărfuri cu productivități ale muncii diferite, atunci
pentru această țară este avantajos să se renunțe la producția unei mărfi care
înregistrează o mai mică productivitate aferentă și să se îndrepte exclusiv spre
producția mărfii cu productivitate aferentă mai mare, chiar dacă prima marfă ar
prezenta în producerea ei o superioritate relativă dau chiar absolută față de
străinătate‖.224
Manoilescu apreciază că semnul distinctiv al secolului XX este, din punct de
vedere economic, descentralizarea industrială a economiei mondiale. ,,Superioritatea
intrinsecă‖ a industriei faţă de agricultură face ca schimbul de mărfuri între ţările
industriale şi cele agricole să fie întotdeauna în avantajul primelor. Schimbul este,
aşadar, inegal. Ca urmare, ţările agricole ar trebui să facă eforturi pentru a-şi pune la
punct o industrie proprie, deci pentru a deveni autarhice. Autarhia naţională este, până
223
internațional‖, Editura Uranus, București, 2009, pag. 28-29
224
Manoilescu, Mihail, Forțele naționale productive și comerțul exterior, Ed. Științifică și
Enciclopedică, București, p. 210, apud Carmen Eugenia Costea, Andreea Simona Săseanu -
,,Economia comerțului intern și internațional‖, Editura Uranus, București, 2009, pag. 29
119
la un punct, sinonimă cu descentralizarea economiei mondiale. Această autarhie nu
este altceva decât răspunsul politic şi economic al ţărilor dezavantajate de relaţia liberă
de schimb cu cele industriale, mari: ,,Fiecare ţară va lucra în comerţul internaţional,
după noi reguli ale interesului naţional, observând în orice moment principiul de a nu
acorda unei alte ţări nimic, fără a fi compensată printr-un avantaj echivalent din partea
acesteia‖. Ceea ce silicită Manoilescu este afirmarea unei autarhii puternice, a unei
solidarităţi naţionale puternice, care să poată învinge ,,cu forţa‖ dezavantajul liberului
schimb pe piaţa mondială, adică dezavantajul decalajului industrial (tehnologic) între
ţările agricole şi cele industriale. Această autarhie nu poate fi asigurată decât printr-o
politică naţională unitară şi eficientă, în care interesele de grup sau individuale să fie
atașate în masa interesului naţional. Aşa ceva nu este posibil, apreciază economistul,
decât în măsura adoptării corporatismului ca mod de organizare socială. Corporatismul
are aşadar, o funcţie de integrare socială şi naţională, de coerentizare a eforturilor
diferitelor ramuri ale economiei naţionale, astfel încât să se poată ajunge la o întărire a
,,egoismului naţional‖ până la un punct de netrecut.
Manoilescu vorbeşte despre câteva imperative ale secolului al-XX-lea. Primul
este imperativul solidarităţii naţionale (sau imperativul naţionalist-idealist), care e
sinonim cu întărirea rolului statului în exercitarea funcţiilor comerciale la nivel
internaţional. Cu alte cuvinte, indivizii trebuie să înceteze de a mai avea relaţii
comerciale internaţionale directe, imediate, ci trebuie să le coordoneze la nivel
naţional-statal. ,,Întreg comerţul extern devine politică externă‖, afirmă Manoilescu. Al
doilea imperativ este cel al organizării. Cu cât un organism social este mai evoluat, cu
atât el este mai organizat. Dacă lumea economică a secolelor anterioare se baza pe
exploatarea in extenso a altor teritorii, noua formulă a vieţii economice va trebui să se
concentreze şi să se organizeze intensiv în limitele unui teritoriu dat. Al treilea
imperativ este al păcii şi al colaborării internaţionale. Este evident că numai într-un
climat de pace se pot respecta autonomiile naţionale. Următorul imperativ poartă
numele de imperativul decapitalizării sau de atenuare a capitalismului. În esenţă, este
vorba despre scăderea diferenţei dintre preţurile produselor industriale şi preţul
produselor agricole la nivel planetar. Avem de-a face așadar cu un imperativ utopic, în
care, practic, se cere Occidentului să-şi diminueze rata de câştig şi să se sacrifice în
numele unui echilibru economic în relaţia cu ţările agricole.225
225
Sinteză după http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Manoilescu
Rămas orfan de tată la 9 ani, se mută cu familia sa la Iași. Face studii de inginerie la București,
terminând ,,primul‖ în anul 1915. După Primul Război Mondial, a fost funcționar cu rang
secundar în guverne liberale și averesciene. În anul 1926, aflat într-o misiune economică în
Italia, îl cunoaște pe dictatorul fascist Benito Mussolini. Partizan al revenirii regelui Carol al-II-
lea pe tronul României, este întemnițat în toamna anului 1927, dar este achitat la procesul din
1928. După revenirea pe tron a regelui Carol al-II-lea, Manoilescu a fost ministru pe resort
economic în diverse guverne țărăniste. În paralel, a desfășurat o mare activitate teoretică în
domeniul economic, în țară, Italia și Portugalia. Ideile sale corporatiste și protecționiste încep să
fie aplicate în Brazilia ca bază de dezvoltare industrială a acestei țări. În 1937 Manoilescu a
început să finanțeze publicația ,,Buna Vestire‖, a organizației Garda de Fier, fiind și membru în
Senatul legionar. În iulie 1940 Manoilescu a fost desemnat ministru de externe în guvernul
condus de Ion Gigurtu. Aflat într-un post dificil din pricina presiunilor geopolitice, Mihail
Manoilescu nu a fost nici măcar lăsat să protejeze interesele României -de aici survine și
caracterul de „dictat‖ al „arbitrajului‖ de la Viena. „Tribunalul arbitral‖ de la Viena a fost
120
2.10. ,,Varianta Anghel Rugină” în ceea ce priveşte dezvoltarea
economiei româneşti post-decembriste şi implicit, a comerţului
internaţional al acesteia
Cu aproape 2.000 de ani în urmă, împăratul roman Diocleţian a creat inflaţie
devalorizând monedele, adică, înlocuind monezile de argint cu sosii ale acestora, care
aveau din ce în ce mai puţin argint şi din ce în ce mai mult aliaj steril, până când au
devenit ,,nimic mai mult decât metal simplu suflat cu argint.‖226
Anghel N. Rugină (1913-2008) s-a născut la data de 24 mai 1913 în satul
Vizureşti din comuna Nicoreşti (județul Galați), într-o familie modestă, tatăl lui fiind
agricultor în zona Tecuci, unde exploata câteva hectare de vie. A absolvit cursurile
Şcolii Comerciale Superioare din Galaţi, după care a urmat cursurile Academiei de
Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti (unde i-a avut ca profesori, printre
alții, pe Virgil Madgearu, Victor Slăvescu şi Nicolae Iorga), obţinând diploma în 1936.
După doi ani, a intrat în serviciul Devizelor şi Relaţiilor cu Străinătatea al
Băncii Naționale a României. După începerea celui de-Al Doilea Război Mondial,
Anghel Rugină a fost mobilizat, luând parte la campania militară dusă în Răsărit pentru
realipirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, fiind rănit. După refacere, în anul 1942,
şi-a susținut teza de doctorat cu titlul „Viaţa şi opera economică a lui Dionisie Pop
Marțian‖ la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din București, cu
profesorul Victor Slăvescu.
În acelaşi an, guvernatorul BNR l-a trimis pentru studii de specializare la
Universitatea din Berlin. În anul 1944 s-a transferat la Universitatea din Freiburg, unde
a lucrat cu profesorul Walter Eucken, un economist de renume mondial, sub
îndrumarea căruia a obţinut un al doilea doctorat în anul 1947. După încă doi ani, în
1949, a publicat prima sa carte în limba germană: ,,Geldtypen und Geldordnungen
Fundamente fur eine echte all-gemeine Geld-und Wirtschaftstheorie‖. Publicarea
acestui volum l-a făcut cunoscut în mediul academic şi i-a adus în anul 1950 o invitaţie
de a profesa în SUA, şi astfel a început să predea cursuri de economie şi finanţe la
Universitatea din Portland, Oregon, până în 1952, an în care a fost primit membru al
American Economic Association. În anul 1953, a obţinut o bursă care-i permitea să-şi
constituit încălcând orice norme de drept internațional, miniștrii de externe ai Germaniei naziste
și Italiei fasciste proclamându-se în măsură a face arbitrajul între România și Ungaria. În
calitatea sa oficială, la 30 august 1940, Manoilescu a semnat, forțat, Dictatul de la Viena, prin
care Germania nazistă a acordat Ungariei prin „arbitraj‖ o importantă parte a Transilvaniei. Pe
data de 12 octombrie 1944, la puțin timp după începutul ocupației sovietice, Manoilescu a fost
întemnițat fără proces, timp de 14 luni. În perioada decembrie 1945-decembrie 1948
Manoilescu și-a oferit expertiza economică autorităților comuniste. A fost arestat din nou de
autoritățile comuniste în decembrie 1948. A fost deținut în pușcăriile de la Jilava, Ocnele Mari
și Sighet, unde a decedat la sfârșitul anului 1950. A fost înhumat la groapa comună. Comuniștii
l-au judecat post mortem pentru publicarea unor articole pro-fasciste, fiind condamnat pe data
de 12 aprilie 1952, la 15 ani de închisoare precum și la confiscarea proprietății particulare.
Familia a fost anunțată de moartea sa în 1958.
226
Elgin Groseclose - ,,Money and Man‖, New York, Frederick Ungar Publishing Co., 1961,
pag. 38 apud Milton Friedman, Rose Friedman – Libertatea de a alege. O declaraţie
personală‖, Editura Publica, Bucureşti, 2009, pag. 356
121
continue cercetările ştiinţifice la Biblioteca Congresului şi la instituţiile financiare
federale din Washington, cât şi la FMI. În anul 1954 este chemat să predea cursuri la
Niagara University din statul New York. În anul 1955, a primit cetăţenia americană.
În anul 1958, devine profesor la Catedra Economie şi Finanţe de la
Northeastern University din Boston, unde a rămas până la retragerea la pensie, în anul
1986. În paralel cu activitatea didactică, a îndeplinit, între anii 1965-1970, funcţia de
preşedinte al Comisiei de Experţi Economici de pe lângă guvernul din statul
Massachusetts.
A publicat peste 50 de lucrări care abordează problemele din economia
mondială, impunându-se ca o mare autoritate în domeniu, fiind printre altele ales
preşedinte al ,,International Society for Intercomunication of New Ideas‖ (ISINI).
Gândirea şi concepțiile sale economice s-au format sub călăuza unor profesori
şi economişti excepţionali, ca Virgil Madgearu, Ion Răducanu şi Grigore Mladenatz,
iar de la Victor Slăvescu şi Cezar Partheniu a învăţat să cerceteze şi alte ştiințe şi să
examineze critic operele altor gânditori din domeniul ştiinţelor economice. În
Germania, sub îndrumarea lui Walter Eucken, profesorul Rugină a dezvoltat o metodă
de cercetare simultană de echilibru faţă de dezechilibru.
A pus în centrul operei sale omul, în dauna profitului maxim. Cel de-al IV-lea
Congres Mondial de Economie Socială susţinut la Toronto, în august 1986, a fost
organizat în onoarea lui Anghel Rugină, având ca temă principală: „Drumul înainte -a
treia revoluţie în gândirea economică‖. A fost ales ca membru al Academiei Româno-
Americane de Ştiinţe şi Arte şi a primit la Congresul de la Montreal Diploma de
Onoare a acestei academii. În lucrarea sa ,,Principia Oeconomica‖, Rugină ridică
chestiunea: ,,Ultima și cea mai presantă întrebare pe care trebuie să și-o pună orice om
de știință responsabil și orice cetățean luminat este: cât timp societatea occidentală va
mai putea să meargă pe drumul actual al subordonării complete față de un concept
eronat (bazat pe dezechilibru) al banilor de hârtie și de credit și pe o filosofie
economică de încredere oarbă în capacitatea statului de a conduce cu succes economia
și finanțele, în condiții când până acum, toate indiciile (din practică) arată
contrariul?‖227
După Revoluția din decembrie 1989, Anghel Rugină a revenit în România şi a
propus un plan de refacere şi stabilizare economică, monetară şi financiară, pentru a
realiza un ,,miracol economic‖, pe care îl credea posibil. Propunea instaurarea unui
sistem de economie socială liberă, cu o monedă de argint convertibilă în relaţiile cu
străinătatea şi convertibilă în diferite produse naţionale pe piaţa internă, care
reprezenta, în opinia sa, calea de ieşire din criză şi de renaştere economică a
României. Propunea înlocuirea etalonului de aur cu cel al producției de cereale.
După el, la fel ca sistemele naturale, sistemele sociale includ în măsură diferită
atât elemente de echilibru, cât şi de dezechilibru, iar în societate moneda integral
acoperită în aur ori argint sau la caz de nevoie în mărfuri reprezintă o constantă care, în
cadru instituţional adecvat, funcţionează ca un parametru natural.
Într-un plan mai general, Rugină a acordat o atenţie aparte direcţiilor în care
trebuie acţionat pentru dezvoltarea societăţii. „În acest sens el se va ocupa constant de
227
Anghel Rugină - ,,Principia Oeconomica‖, pag. 70, disponibilă la
https://archive.org/stream/Anghel_Rugina-
Principia_Oeconomica_1_0_09__#page/n69/mode/2up
122
problema optimului din economie, a stabilităţii şi justiţiei sociale şi pledează pentru
ceea ce se numeşte liber schimbismul social, fără dezechilibre, fără inechităţi şi fără
tensiuni, în care individul să fie apărat de excesele şi ingerinţele puterii‖ (acad. N. N.
Constantinescu).
Anghel Rugină a elaborat şi trimis programe de reforme unor şefi de state din
Europa şi de pe alte continente (Grecia, Italia, Portugalia, Germania, Israel, India
etc.).228
Prin definiție, termenul ,,leu extern‖ reprezintă leu de argint acoperit 100% în
metal prețios.229
În anul 1990, a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române. I s-au
acordat titlurile de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice
din Bucureşti, a Universităţii din Bucureşti, a Universităţii „Al. I. Cuza‖ din Iaşi, a
Universității ,,Ovidius‖ din Constanţa, a Universităţii ,,Babeș-Bolyai‖ din Cluj, a
Universităţii ,,Petre Andrei‖ din Iaşi, a Universităţii de Vest din Timişoara, a
Universităţii ,,Dunărea de Jos‖ din Galaţi. În 2005, Anghel Rugină și-a exprimat
dorința de a dona Academiei Române biblioteca sa și o sumă consistentă de bani pentru
instituirea unui premiu acordat pentru ideile noi aduse în domeniile economiei și
știintelor sociale din România.
Anghel Rugină este autorul mai multor lucrări economice, dintre care
menţionăm: Geldtypen una eldordnungen. Fundamente fur eine echte allgemeine Geld
und Wirtschaftstheorie (Stuttgart, Germania, 1949); Capitalisme, Socialisme ou
Liberalisme Social? Observations critique a Voccasion de la Conference
Internationale des Sciences Economiques a Rome (1956); Programme de Stabilisation
Economique, Financiare et Sociale pour la France (1959); An End to the Agony of the
American Dollar? A Plan for Stable Equilibrium Conditions of the American Monetary
System (1970); A Reorganization Plan of the International Monetary Fund (1973); A
Plan for Monetary, Financial, Economic and Social Stabilization for Greece (1975); A
Plan for Monetary, Financial and Economic Stabilization of Italy (1977); Principia
Oeconomica: New and Old Foundations of Economic Analysis (1986); Principia
Metodologica 1: A Bridge from Economics to all other Natural Sciences. Toward a
Methodological Unification of all Sciences (1989). Un ,,Miracol economic” în
România este încă posibil! (Ed. Porto Franco, Galaţi, 1992); Teoria şi practica
economică în epoca de tranziție şi după (Ed. Fundaţiei România de Mâine, București,
1994); Memoriale 1, De ce nu s-au rezolvat cum trebuie problemele de stabilizare
social-economică şi financiară cu realizarea unui Miracol Românesc de la 1990
încoace? (Ed. Performantica, Iaşi, 2007).
În lucrarea „Principia Oeconomica‖, Anghel Rugină relevă un paradox al
ofertei care se manifestă în economiile caracterizate prin grave dezechilibre şi în care
hiperinflaţia este o realitate de durată. În asemenea situaţii, apar curbele frânte sau
anormale ale ofertei, în sensul că, de la un anumit nivel de creştere a preţurilor,
majorarea în continuare a acestora este însoţită, pe termen scurt, de contracţia cantităţii
oferite pentru că întreprinzătorii aşteaptă condiţii şi mai favorabile (preţuri şi mai
mari), procedând la stocarea unei părţi din producţie.
228
http://www.crispedia.ro/Anghel_Rugina
229
123
De remarcat opinia sa: ,,În ultimii 17 ani de istorie românească, marea invenţie
omenească numită bani, în loc să fie folosită în folosul românilor, pentru a le face mai
eficientă munca şi mai frumoasă viaţa, a fost şi continuă să fie folosită pentru jaf,
pentru îmbogăţirea unei minorităţi pe seama majorităţii.‖230 ,,Aderarea la Comunitatea
Europeană nu înseamnă per se rezolvarea problemelor social economice din România.
Iar dacă ţara respectivă se află în dezechilibru –cum este România sau Grecia– atunci
aceste dezechilibre se continuă mai departe, pe când finanţele ţării vor fi controlate de
bănci străine. Să nu fiu înţeles greşit! Eu nu sunt împotriva aderării la Comunitatea
Europeană, dar am recomandat ca mai înainte de intrare eonomia românească să fie
redresată şi pusă în condiţii de echilibru general stabil, aşa încât finanţele să nu mai
poată fi controlate de bănci străine, iar nivelul de impozite şi circulaţia monetară să nu
poată fi determinate de tehnocraţii de la Bruxelles, care nu cunosc condiţiile istorice în
care s-a dezvoltat economia românească şi nici dorinţele şi aspiraţiile intime ale
poporului român. Experţii vor considera numai statisticile globale sau la nivel macro şi
pe baza acestora vor face decizii. Statisticile macro sunt cifre moarte care nu arată cozi
lungi la aprovizionare, nici cât timp îţi ia ca să cumperi un litru de lapte aşteptând la
coadă; nici cum se simte poporul luptându-se zi de zi ca să rezolve decalajul dintre
preţuri şi venituri reale.‖231
Anghel Rugină opinează: ,,Înainte de toate, am propus pregătirea social-
economică ,,Prin noi înșine‖ -fără credite sau împrumuturi din străinătate, adică un
Plan Național de Stabilizare Generală conceput pe condiții de echilibru general stabil
care să arate cum și pe care cale resursele umane și naturale ale țării sunt utilizate până
la punctul optim unde nu există șomaj involuntar, inflație sau deflație, dezordine în
fluctuațiile cursului de schimb și inechități sociale pe o scară întinsă. După ce se atinge
punctul optim, aproximativ un an sau cel mult doi ani, economia românească nu mai
are probleme, este independentă, deși în mod liber, dar organic este legată prin
tranzacții libere, dar echitabile cu economia internațională de pe tot globul. Atunci
economia românească nu va mai fi la Periferie ci la Centru, un Centru Nou cu mult mai
solid decât Centrul referitor la Occident. Mai mult decât atâta, economia românească
devine imună la orice fluctuații abrupte venite din afară. Evident că vor fi fluctuații
temporare din afară sau dinlăuntru, dar sistemul de echilibru general stabil le reduce la
oscilații simple și finite cu ajustare automată din și prin sistem.‖232
Într-un talk-show, profesorul Rugină ne dezvăluie: ,,Dragii mei, lumea asta
este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de
persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în
sânul lui Avram‖! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul
imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-
ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de
230
http://ro.wikipedia.org/wiki/Anghel_Rugin%C4%83
231
Articolul ,,Cazul Rugină: între adevăr și inutilele falsuri promovate pe Internet‖,14
decembrie 2011, disponibil la http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/12/14/cazul-rugina-intre-
adevar-si-falsurile-promovate-pe-internet/
232
Revista ,,Neamul românesc‖, serie nouă, an VI, Nr. 9/2011, articolul Anghel Rugină: „De ce
planul Rugină nu s-a putut aplica în România?‖, Boston, 6 mai 1997, un dialog deschis cu un
coleg din diaspora, disponibil la http://neamul-romanesc.com/opinii-si-atitudini/anghel-rugina-
%E2%80%9Ede-ce-planul-rugina-nu-s-a-putut-aplica-in-romania%E2%80%9C/
124
cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei.
Acestea le indică personajele politice cele mai „potrivite‖ pentru a „câştiga alegerile‖,
în mod „democratic‖ în cele mai importante state ale lumii, importante nu numai ca
număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică,
militară sau prin poziţia lor strategică. Practic toţi conducătorii statelor importante ale
planetei sunt „aleşi‖ cu „binecuvântarea acestui „Grup‖, şi toţi cei aleşi nu fac altceva
decât să pună în practică „directivele‖ trasate de acesta…‖233
1. Argumentați, pe scurt, de ce în cadrul unei politici mercantiliste producătorii
au de câştigat, iar consumatorii au de pierdut.
2. Teoria mercantilistă s-a bazat pe:
a. Existenţa unei autorităţi centrale puternice, cu un tezaur de metale
preţioase cât mai mare;
b. Realizarea unei rate înalte a acumulării şi a unor investiţii în alte state cât
mai mari;
c. Primatul intereselor şi iniţiativei individuale în raport cu cele ale statului;
d. Schimburi comerciale cât mai intense.
Răspuns corect: a.
3. O ţară are avantaj absolut în raport cu o altă ţară în producţia aceluiaşi produs
dacă:
a. Produce mai mult din produsul respectiv decât o altă ţară;
b. Produce mai mult la toate produsele decât o altă ţară;
c. Are o productivitate mai mare la acelaşi produs decât o altă ţară;
d. Fabrică produsul respectiv în condiţii calitative superioare faţă de o altă
ţară.
Răspuns corect: c.
4. Conform modelului Samuelson–Jones, sunt factori specifici:
a. Abilitatea întreprinzătorului;
b. Informaţia;
c. Munca;
d. Capitalul.
Răspuns corect: d.
5. Avantajul comparativ în modelul ricardian de comerţ rezultă din:
a. Diferenţa de productivitate la produsul X între ţările A şi B;
b. Diferenţa în abundenţa relativă de resurse între ţările A şi B;
c. Diferenţa de eficienţă relativă (cost oportun) la produsele X şi Y între
ţările A şi B;
d. Diferenţele în mixul de producţie la produsele X şi Y pe care le fabrică
ţările A şi B.
Răspuns corect: c.
6. Identificaţi concluziile modelului Heckscher–Ohlin:
233
http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1473-Stapanii-lumii, 30.07.2011
125
a. Ţările sunt relativ mai eficiente în producţia bunurilor a căror producţie
este intensivă în resursele la care au o cerere relativ abundentă;
b. O creştere a preţului la produsului intensiv în teren conduce la creşterea
proporţională mai mare a rentei, crescând totodată şi rata salariilor;
c. Schimburile internaţionale au un efect puternic asupra distribuţiei
veniturilor;
d. Schimbările în preţurile relative ale produselor nu au efecte asupra
veniturilor relative obţinute de diferitele resurse.
Răspuns corect: c.
7. Definiți ,,Raportul de schimb internațional‖ potrivit opiniei economistului
englez John Stuart Mill.
8. Teoria avantajului competitiv pune accentul pe:
a. Avantajul de cost;
b. Avantajul de productivitate;
c. Abundenţa relativă de resurse;
d. Distribuţia veniturilor.
Răspuns corect: a.
9. Ce reprezintă ,,Egalizarea preţului factorilor‖?
10. Potrivit profesorului Paul Krugman, pentru a înțelege modul de funcționare a
economiei internaționale, cea mai bună metodă o constituie studiul
fenomenelor care se petrec în interiorul:
a. Națiunilor;
b. Regiunilor;
c. Economiei Internaționale;
d. Triadei.
Răspuns corect: a.
11. ,,Economiile multiuzinale‖, reprezintă:
a. Reduceri ale costului mediu total, rezultate din funcţionarea mai multor
uzine, fabrici sau spaţii de producţie;
b. Economiile țărilor industrializate;
c. Reducerea costurilor cu remunerarea forței de muncă;
d. Creșterea capacităților productive ale lumii.
Răspuns corect: a.
12. ,,Anvergura competitivă‖, potrivit lui Porter, se referă la:
a. Patru dimensiuni: anvergura segmentelor, anvergura verticală sau gradul
de integrare verticală, anvergura geografică şi anvergura sectorială sau
numărul domeniilor conexe în care firma concurează;
b. Dimensiunea firmelor;
c. Anvergura geografică;
d. Profitul realizat;
e. Numărul angajaților;
f. Dimensiunea dată de rezultatele financiare ale firmei.
Răspuns corect: a.
13. Determinanţii din cadrul ,,Diamantului lui Porter‖ evoluează în relaţie cu doi
factori. Unul dintre aceştia este:
a. Specificul pieţei externe și interne;
126
b. Creşterea excedentului balanţei comerciale;
c. Legăturile dintre ramuri;
d. Politica guvernamentală.
Răspuns corect: d.
14. Evidențiați contribuția manoilesciană la teoria comerțului internațional.
15. Comentați ,,Varianta Anghel Rugină‖ în ceea ce priveşte dezvoltarea
economiei româneşti post-decembriste, şi implicit a comerţului internaţional al
acesteia.
127
Tema 3. Economia Internaţională, sistem al relaţiilor
economice internaţionale
Impactul economiei internaţionale asupra vieţii economice şi politice interne a
suscitat atât atenţia specialiştilor în economia internă, cât şi a celor în economia
internaţională. Aceasta, deoarece economia internaţională afectează economiile
naţionale în cel puţin două modalităţi importante:
 Schimbările din economia mondială pot modifica –creşte sau scădea-
puterea şi autonomia statelor;
 Economia mondială poate reconfigura aspectele politice şi economice
interne, prin efectele ei asupra intereselor interne.234
Trebuie făcută distincţie între Economia Internaţională (,,International
Economics‖) ca ştiinţă şi economia internaţională ca sistem de relaţii economice între
state. Potrivit profesorului Universităţii din Craiova, Constantin Fota, ,,Ca ştiinţă,
Economia Internaţională are ca obiect de studiu comerţul internaţional cu bunuri şi
servicii şi fluxurile internaţionale de factori, respectiv de capital şi de forţă de muncă.235
Înţelegem prin economie internaţională acea economie în care actorii principali
sunt economiile naţionale. Politicile economice ale statelor independente, într-o lume a
accentuării interdependenţelor au repercusiuni nu numai interne, ci şi externe. Spre
exemplu, devalorizarea monedei naţionale stimulează exportul propriu, însă creeează
şomaj în ţările importatoare (subiect de studiu în Macroeconomia Internaţională).236
Comerţul şi investiţiile contribuie la intensificarea relaţiilor dintre economiile
naţionale distincte. Un astfel de proces implică integarea din ce în ce mai mare a unui
număr crescând de naţiuni şi actori economici în relaţiile internaţionale de piaţă. Drept
consecinţă, relaţiile comerciale tind să îmbrace forma specializărilor naţionale şi a
diviziunii internaţionale a muncii. Economia internaţională este un agregat al
funcţiilor naţionale.
Economia mondială reprezintă acel stadiu al schimbului reciproc de activități,
când este implicată majoritatea agenților economici de pe glob. În prezent, cei mai
importanți agenți economici sunt CMN. Pot fi identificate următoarele caracteristici
ale economiei mondiale: (1) celulele de bază ale economiei mondiale sunt, încă,
economiile naționale; (2) economia mondială este expresia unui sistem de
interdependențe –dezvoltarea economiilor naționale determină adâncirea diviziunii
internaționale a muncii, care, la rândul ei, generează interelațiile dintre economiile
naționale, interrelații aflate la baza unor subsisteme mondiale; (3) economiei mondiale
îi este proprie concurența între agenți economici; (4) în cadrul economiei mondiale, în
diferitele sale zone, se remarcă o alternare a fazelor de expansiune și a celor de
234
Suzzane Berger - ,,Domestic Politics and the Global Economy‖, apud Robert Gilpin -
,,Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global‖, Editura Polirom, Iaşi,
200 pag. 237
235
Constantin Fota - ,,Economie internaţională” (International Economics), Editura
236
Constantin Fota - ,,Economie internaţională” (International Economics), Editura
128
recesiune; (5) economia mondială este eterogenă. Echilibrul economiei mondiale are un
caracter relativ.237
Înţelegem printr-o economie globalizată un model ideal diferit de economia
internaţională, care poate fi dezvoltat în opoziţie cu aceasta: economiile naţionale
diferite sunt subsumate şi rearticulate în sistem prin procesele şi tranzacţiile
internaţionale. Economia globală conferă acestor interacţiuni de tip naţional o altă forţă.
Sistemul economic internaţional devine autonom şi dezimplicat social, în vreme ce
pieţele şi producţia devin cu adevărat autonome.238
Economia internaţională nu este o entitate, precum este economia naţională,
întrucât nu are un teritoriu propriu, nu are o populaţie proprie, nu are un capital propriu
şi nu este condusă de un guvern mondial (proclamat oficial și recunoscut unanim239)
sau guvernată de legi mondiale.
Indicatorii sintetici ai economiilor naţionale, dacă sunt armonizaţi, deci
compatibili, pot fi însumaţi, rezultând totaluri mondiale, ca de pildă, produsul intern
brut mondial, producţia industrială sau agricolă mondială, export sau import mondial şi
alţii, fără însă a rezulta o entitate mondială.
În acest cadru, putem indica totuşi două perioade de guvernare efectivă a
economiei mondiale, cele mai prospere din toate timpurile: prima, câteva decenii
dinaintea Primului Război Mondial (Pax Britannica), limitată de izbucnirea războiului;
după suferinţele deceniilor trei şi patru, a urmat o a două eră de prosperitate (Pax
Americana), după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial şi până la stagflaţia
din anii 1970. Aceste două ere de creştere economică neobişnuită şi stabilitate
internaţională, au fost caracterizate printr-o convergenţă între interesul marilor puteri
şi necesitatea de a crea şi menţine o economie mondială liberă. După încheierea
Războiului Rece, economiştii înşişi nu cad de acord asupra principiilor care ar trebui să
guverneze economia internaţională.
După prăbuşirea sistemului cursurilor de schimb fixe, s-a remarcat un
,,nonsistem al cursurilor flexibile”, adică, problemele monetare internaţionale nu mai
sunt guvernate de nici un fel de reguli sau înţelegeri privitoare la elemente ca ajustarea
cursului de schimb sau crearea de lichidităţi.240
Deşi entităţi distincte, prin intermediul comerţului internaţional cu bunuri şi
servicii şi prin fluxurile internaţionale de factori (capital şi forţă de muncă), economiile
diferitelor ţări sunt, în prezent, mult mai mult legate între ele decât oricând în trecut.
237
Ana Bal (coordonator), Sterian Dumitrescu, Rodica Milena Zaharia, Anca Gabriela Ilie, Dan
Dumitriu, Camelia Candidatu, Octavian Jora - ,,Economie mondială‖, Editura ASE, București,
2006, pag. 21-23
238
internaţională şi posibilităţi de guvernare‖, Editura Trei, Bucureşti, 2002, pag. 24-27, 174-176
239
Conferinţa anuală a Clubului Bilderberg este cea mai importantă din lume. Acesta
funcţionează ca un guvern mondial invizibil. A decis, printre altele, că trei monede mondiale
vor fi suficiente (dolarul, euro şi yenul), care, datorită valorii lor aproximativ egale,
funcţionează în ultimă instanţă, ca o singură valută. Sursa: Cristina Martίn - ,,Clubul
Bilderberg. Stăpânii lumii‖, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2007, pag. 147
240
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 46, 100
129
Acest lucru poate fi demonstrat cel mai bine prin creşterea generală a ponderii
comerţului exterior în venitul naţional.
Se poate pune întrebarea: ,,De ce ţările fac comerţ între ele?‖ Motivele de bază
sunt două. Primul, ţările fac comerţ întrucât sunt diferite, de exemplu, o ţară produce
petrol, iar alta cereale, şi pentru a-şi satisface necesităţile la ambele produse, se
schimbă petrol contra cereale. Naţiunile, ca şi indivizii, pot să beneficieze de
diferenţele dintre ele căzând de acord ca fiecare să producă acele lucruri pe care le
poate face cel mai bine. Al doilea motiv constă în faptul că ţările sunt înclinate să
realizeze o producţie de mare serie. Aceasta înseamnă că fiecare ţară tinde să producă
un număr limitat de produse pe o scară mare, deci mai eficient, decât să încerce să
producă orice. În ambele situaţii, fiecare ţară obţine avantaje din faptul că face comerţ
cu alte ţări. Drept consecinţă, în paralel cu diviziunea muncii pe plan intern, apare
tendinţa de specializare în producţie a ţărilor la scară mondială, deci o diviziune a
muncii la nivel mondial.
Economia internaţională reprezintă acel stadiu al schimbului reciproc de
activităţi, în care, în virtutea diviziunii muncii la nivel internaţional, este implicată, în
mod obiectiv, o mare parte a agenţilor economici naţionali. O ţară care participă cu o
pondere semnificativă şi cu o mare parte a agenţilor săi economici la comerţul
internaţional este considerată o ,,naţiune comercială‖ sau ,,deschisă spre exterior‖.
Atunci când o ţară deţine pe teritoriul său o masă critică de companii de succes
din punct de vedere al competiţiei internaţionale, acea ţară va demonstra că se bucură
de un evident avantaj competitiv absolut, caracterizat de creşterea cotei sale din
comerţul internaţional şi/sau aprecierea susţinută a monedei sale naţionale. Dimpotrivă,
dacă un stat are ghinionul de a deţine pe teritoriul său mai multe companii perdante în
bătălia competiţiei, va rezulta o spirală cumulativă descrescătoare.
Peter Drucker opinează că ,,în economia transnaţională, factorii de producţie
primari, munca şi natura, încep tot mai mult să fie factori secundari. Banii, deveniţi şi
ei transnaţionali şi accesibili fără restricţii, nu mai constituie un factor de producţie care
să-i ofere unei ţări avantaj competitiv pe piaţa mondială. Ratele de schimb valutar au
importanţă numai pe termen scurt. În schimb, managementul devine un factor de
producţie decisiv, trebuind să fie factorul determinant al unei poziţii competitive.
Obiectivul economiei transnaţionale nu este ,,maximizarea profitului”, ci
,,maximizarea pieţei”. Comerţul se află într-o legătură tot mai strânsă cu investiţiile,
putând fi considerat o funcţie a acestora.‖241
Cu toate acestea, Paul Krugman a evidenţiat faptul că accentul pus pe comerţ şi
competitivitate internaţională în dezbaterile curente economice şi politice e greşit, în
condiţiile în care acesta nu însumează decât o cotă minoră din PIB, adevărata provocare
constând în schimbările în productivitatea naţională per se, fără a acorda prea multă
importanţă dimensiunii sau comparaţiilor internaţionale.
Deşi ambele reprezintă schimb reciproc de activităţi, economia naţională şi
economia internaţională se deosebesc fundamental. În timp ce schimburile de activităţi
pe piaţa internă se desfăşoară liber, fără restricţii (regimul unei vânzări din Bucureşti la
Craiova este acelaşi ca la o vânzare din Craiova la Piteşti), relaţiile comerciale între
241
Peter F. Drucker - ,,Realităţile lumii de mâine‖, Editura Teora, Bucureşti, 1999, pag. 110-
111
130
state sunt supuse unor reglementări speciale, respectiv politicii comerciale (o vânzare
din Piteşti la Tokyo va avea un regim diferit de cea făcută de la Bucureşti la Piteşti).
În calitatea sa de sistem de relaţii economice între state, economia
internaţională presupune, ca şi economiile naţionale, o stare de echilibru. Astfel,
trebuie să existe un echilibru între suma preţurilor produselor oferite pe piaţa
mondială, pe de o parte, şi suma lichidităţilor internaţionale, pe de altă parte.
Echilibrul la scară mondoeconomică nu se rezumă numai la circulaţia mărfurilor, ci
priveşte şi domenii cum sunt producţia, distribuţia şi consumul. Deci, echilibrul
economiei internaţionale este un rezultat al concordanţei echilibrelor la nivelul
economiilor naţionale, al grupărilor economice regionale.242
În consecință, putem arăta că scopul activităţilor economice este determinat nu
doar de prescripţiile ştiinţei economice, ci, implicit sau explicit, şi de norme, valori şi
interese ale sistemelor naţionale politice şi sociale. Drept urmare, pieţele nu sunt neutre
nici moral, nici politic, fiind expresia valorilor societăţii şi ale intereselor politice. De
asemenea, socotim că este puţin probabil ca naţiunile să-şi sacrifice autonomia
economică, independenţa politică şi interesele de securitate pentru maximizarea
eficienţei economiei globale.
Structura economiei internaţionale ca sistem de relaţii economice între state
cuprinde comerţul internaţional şi fluxurile internaţionale de factori. Comerţul
internaţional, la rândul său, se compune din comerţul cu mărfuri (bunuri) şi comerţul cu
servicii. Comerţul cu mărfuri este denumit şi comerţ vizibil, întrucât se referă la bunuri
tangibile (cereale, minereuri, îmbrăcăminte, automobile), iar comerţul cu servicii este
denumit comerț invizibil, cuprinzând aspecte intangibile (transporturi internaţionale,
turism internaţional, transfer internaţional de tehnologii, servicii bancare internaţionale
etc).
De subliniat că volumul comerţului internaţional se exprimă fie prin export
mondial (la mărfuri în preţuri FOB), fie prin import mondial (la mărfuri în preţuri CIF).
Însumarea lor ar dubla artificial volumul comerţului mondial, întrucât ceea ce pentru o
ţară reprezintă export, pentru ţările partenere reprezintă import şi invers. Fiind exprimat
în preţuri FOB, exportul mondial este mai mic decât importul mondial, care se exprimă
în preţuri CIF, cuprinzând şi valoarea asigurării şi transportului. Pentru a nu denatura
cu aceste costuri volumul comerţului cu mărfuri, comensurarea comerţului
internaţional se face, de regulă, prin exportul mondial exprimat în preţuri FOB.
Fluxurile internaţionale de factori cuprind circulaţia internaţională a capitalului
şi migraţia internaţională a forţei de muncă. Aceste segmente ale economiei
internaţionale tind să capete o pondere tot mai mare în relaţiile economice dintre state,
în contextul fenomenului de globalizare a vieţii economice internaţionale.
În cadrul fluxului de capital se remarcă creşterea nu numai a volumului
investiţiilor directe în străinătate, dar şi a altor componente pe termen scurt sau lung ale
pieţei de capital.
Fluxul forţei de muncă nu cuprinde turismul internaţional, care face parte din
comerţul internaţional cu servicii. Forţa de muncă circulă dintr-o ţară în alta în căutarea
unui loc de muncă sau unei recompense mai bune decât în ţara proprie. În calea acestui
242
131
flux există, însă, restricţii severe datorită şomajului ca fenomen general. De regulă,
forţa de muncă necalificată sau puţin calificată migrează din ţările în curs de dezvoltare
spre ţările dezvoltate, în timp ce din ţările dezvoltate spre ţările în curs de dezvoltare
migrează specialişti. În ultimul timp se constată, totuşi, un flux crescând de specialişti
din ţările în curs de dezvoltare spre ţările dezvoltate, inclusiv în domenii de vârf, cum
sunt informatica și medicina. În cadrul UE s-a realizat libera circulaţie a forţei de
muncă între ţările membre, în timp ce faţă de ţările terţe se menţin restricţii importante
la ,,importul‖ forţei de muncă.
Treptat, vizele de intrare într-o ţară sunt eliminate, nu însă şi controlul
paşapoartelor, fapt ce are o semnificaţie simbolică profundă: accesul la mobilitatea
globală, componentă a dimensiunii globale a tuturor privilegiilor şi lipsurilor, care sunt
de fapt locale. Altfel exprimat, ,,Verde pentru turişti, Roşu pentru ,,vagabonzi‖, astfel
încât localizarea forţată reprezintă un efect de selecţie a globalizării. În paralel, bogaţii
lumii devin obiecte de adoraţie universală. Turistul şi ,,vagabontul‖ sunt consumatori,
însă ,,vagabontul‖ este un consumator deplorabil, dată fiind poziţia sa precară în
societate, motiv pentru care turiştii au oroare de ,,vagabonzi‖. Astfel că, oamenii fără
locuinţă pe străzi şi cerşetorii sunt alungaţi, deţinuţi (penitenţa reprezintă cea mai
radicală formă de constrângere spaţială; sclavii erau închişi în odaia lor, ca şi leproşii,
nebunii, oamenii de altă etnie sau religie), exilaţi (tăierea tuturor formelor de
comunicare, deci înstrăinarea permanentă –Napoleon243) sau repatriaţi, datorită
emulaţiei din regula adscripti glebae.244 Străinul de pe stradă devine hoţ, odată pătruns
în casă, alarme antifurt conectate la servicii de supraveghere, patrule de cartier, cartiere
rezidenţiale ş.a., toate servind aceluiaşi sop: să ţină străinii la distanţă.
Asimetria dintre liberalizarea circulaţiei capitalului şi cea a forţei de muncă
determină o inechitate socială. Odată cu liberalizarea pieţelor de capital, ţările trebuie
să depună eforturi pentru a păstra capitalul prin micşorarea taxelor impuse
corporaţiilor. Datorită faptului că forţa de muncă, în special cea necalificată, nu este la
fel de mobilă, nu trebuie să se străduie foarte mult să o păstreze. Aşadar, liberalizarea
asimetrică are drept consecinţă transferul poverii taxelor asupra muncitorilor, fapt ce
induce o progresivitate redusă în sistemul taxelor. În cazul negocierii salariilor,
muncitorilor li se spune că neacceptând salarii mai mici şi o protecţie socială redusă,
capitalul şi locurile de muncă asociate lui se va muta în alte ţări.245
,,Migraţia creierelor‖ (,,scurgere de inteligenţă‖) reprezintă migraţia forţei de
muncă educate şi calificate dinspre ţările mai sărace înspre cele mai bogate. De regulă,
educaţia sau calificarea (care reprezintă investiţii în capitalul uman) sunt mai ieftin de
procurat în ţările mai sărace în care abundă forţa de muncă, deoarece aceasta este
folosită în activităţi intensive în muncă. De aceea, persoanele care au o calificare sau o
243
Napoleon (n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena) a fost
forţat să abdice, fiind exilat pe insula Elba. Mai puţin de un an mai târziu, s-a întors la putere,
dar a fost învins la Bătălia de la Waterloo, în iunie 1815. A petrecut ultimii şase ani din viaţă în
detenţia britanicilor, pe insula Sfânta Elena. Ultimele experiențe conduse de Institutul de
Medicină Legală din Strasbourg și Universitatea din Luxembourg, demonstrează definitiv că
Napoleon a fost otrăvit, fiind victima unei intoxicații cronice cu arsenic.
244
Adscripti Glebae (persoanele ataşate ,,de pământ‖) reprezintă un termen aplicat la o clasă de
sclavi romani ,,ataşaţi‖ în permanenţă
245
Joseph E. Stiglitz - ,,Mecanismele globalizării‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pag. 86
132
educaţie mai bună pleacă în ţările mai dezvoltate, în care venitul la capitalul lor uman
este mai mare. Asemenea migraţie este încurajată de multe ori prin lege sau prin
factorii instituţionali, majoritatea ţărilor dezvoltate favorizând imigranţii calificaţi în
raport cu cei necalificaţi.246 Imigranţii din SUA au contribuit la peste 25% din totalul de
brevete deţinute de SUA, constuituie 24% din totalul angajaţilor din sectorul ştiinţific şi
ingineresc licenţiaţi şi 47% din totalul celor care deţin titlul de doctor.247
Tabelul 3.1 Firmele și noua diviziune internațională a muncii. Productivitatea, eficacitatea
economică și protecția socială în lume
Productivitatea PNB pe persoana % asigurări sociale
pe ora lucrată angajată și taxe/costul
(100=SUA) (100=SUA) salarial
Franța 96 Franța 81 Franța 29,9
Germania 89 Germania 74 Spania 25,4
Regatul Unit 80 Turcia 40 Statele Unite 24,4
Taiwan 62 România 24 Coreea de Sud 18
Grecia 53 Mexic 34 Japonia 18
Republica Cehă 49 Brazilia 19 Irlanda 16
Polonia 38 China 15,8 Regatul Unit 15,4
Turcia 37 Bangladesh 5,1 Taiwan 14,4
Mexic 28 Cambogia 4,5 Polonia 14
România 21,5 Madagascar 1,6 Filipine 8,5
Sursa: Laurent Carroué, Didier Collet - ,,La mondialisation contemporaine. Rapports de force et
Anual, la National Building Museum din Washington DC, se organizează un

mare dineu de gală cu cei 40 de finalişti ai Intel Science Talent Search, care îi identifică
şi recompensează pe elevii de liceu cu cele mai bune rezultate la matematică şi ştiinţe.
După cum reiese din lista de nume, majoritatea provin din familii de imigranţi,
îndeosebi din Asia. Spre exemplu, un recent câştigător este Nithin Tumma, de 17 ani,
de la Fort Gratiot, Michigan, a câştigat premiul 100.000 de dolari de la Fundaţia Intel
pentru cercetările sale, care ar putea conduce la mai multe tratamente specifice, directe,
eficiente şi mai putin toxice a cancerului de sân.248
Dezvoltarea înseamnă transformarea vieţii oamenilor, nu doar a economiilor.
Economiştii discută despre educaţie ca despre un capital uman: investiţiile în oameni
garantează un profit, asemeni investiţiilor în utilaje, însă educaţia înseamnă mai mult
decât atât. Educaţia facilitează conştientizarea ideii că schimbarea este posibilă, că
există şi alte modalităţi de organizare a producţiei, deoarece predă principiile de bază
ale ştiinţei moderne şi elemente de raţionament analitic şi stimulează capacitatea de
învăţare. Spre exemplu, educaţia a fost considerată un mijloc de evadare din mediul
rural, o şansă de a obţine un loc de muncă mai bun, în oraşe; astăzi, este considerată
246
Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 252.
247
pag. 247
248
Pentru mai multe detalii, vizitaţi
http://www.intel.com/about/corporateresponsibility/education/sts/index.htm
133
totodată şi o modalitate de perfecţionare, de creştere a veniturilor, chiar şi în cazul celor
care rămân în sectorul rural.249
Pe de altă parte, nu este prea util să existe indivizi cu o educaţie superioară care
nu-şi găsesc locuri de muncă. Fără locuri de muncă adecvate, ţările în curs de
dezvoltare vor pierde acest capital, situaţie numită ,,exod de creiere‖, o altă modalitate
prin care ţările în curs de dezvoltare sfârşesc prin a le sprijini pe cele dezvoltate. În
plus, fenomenul Big Brother250 este în creştere.251
Creşterea economică este şi continuă să fie importantă, chiar necesară din
punct de vedere moral, dacă indivizii şi societatea au în vedere îmbunătăţirea
standardelor de viaţă a popoarelor lumii. În excelentul său studiu asupra factorilor care
au contribuit, de-a lungul timpului, la creşterea economică din toată lumea, David
Landes ajunge la concluzia: ,,Dacă învăţăm ceva din istoria dezvoltării economice, este
următorul lucru: cultura face diferenţa‖. Altfel spus, unele ţări s-au dezvoltat mai rapid
decât altele, deoarece cultura lor a favorizat mai mult creşterea economică. Factorul
cultural reprezintă trăsătura definitorie a succesului antreprenorial.252
Ieșirea României din recesiune la 31 martie 2012, ar putea completa suita unor
momente importante din lanțul de ani de după decembrie 1989. România a ieșit din
recesiune, dar nu a ieșit din criză. Recesiunea din 2009 și 2010 s-a plasat pe fondul
oboselii induse de un urcuș neîncetat timp de nouă ani, din 2000 până în 2008. Așa că
recesiunea, produs al crizei globale, a fost agravată de vulnerabilitățile interne. Este
dezirabil să înțelegem ce se întâmplă acum în această lume, de ce sunt în continuare
turbulențe, de ce băncile nu dau încă credite, de ce inflația este prezentă în UE, în
America și în Asia. Fără o analiză atentă a tabloului global, nu vom putea obține o
imagine clară a realităților României de astăzi.253
Conceptul sociofilosofic de justiţie socială reprezintă un atribut pe care ar
trebui să îl posede acţiunile societăţii sau tratamentul individului sau grupurilor în
societate, în cadrul ordinii sociale şi morale existente sau dezirabile. Pentru August von
Hayek, principiile justiţiei definesc constrângeri esenţiale pe care instituţiile şi
249
Joseph E. Stiglitz - ,,Mecanismele globalizării‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pag. 55-56, 184
250
Big Brother –termen preluat din romanul lui George Orwel- ,,1984‖, o persoană care
monitorizează mereu cetăţenii, să vadă ce fac
251
Fostul prim-ministru malaysian, Mahathir bin Mohamad, a numit această pierdere un furt al
proprietăţii intelectuale a ţărilor în curs de dezvoltare. Ţările în curs de dezvoltare sunt sărace,
reprezentând ţinte uşoare pentru oricine acordă împrumuturi. Deseori, ţara datoare este învinuită
că a împrumutat o sumă prea mare, când de fapt, cei care au acordat creditul sunt la rândul lor
vinovaţi de a nu fi analizat cu atenţie posibilităţile de rambursare ale ţării. Dezechilibrul dintre
creditorul experimentat şi beneficiarul mai puţin bine informat al împrumutului, este maxim.
Deoarece împrumuturile internaţionale determină foarte adesea dificultăţi legate de achitarea
lor, acestea devin mijlocul prin care o ţară în curs de dezvoltare face cunoştinţă cu puterea
deţinută de FMI sau de alte instituţii globale. Frecvent, ţara respectivă se confruntă cu două
opţiuni indezirabile: neachitarea la timp a datoriilor, care generează teama de un colaps
economic, sau acceptarea unui nou ,,sprijin‖, care implică pierderea suveranităţii economice.
252
şi economia dezvoltării şi a prosperităţii‖, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pag. 36 şi 108
253
Adrian Vasilescu - ,,Biletul de ieșire din criză‖, Editura Curtea Veche Publishing, București,
2011, pag. 208
134
activităţile sociale trebuie să le satisfacă, astfel încât persoanele implicate în cadrul lor
să nu aibă motiv de obiecţii. 254
Puţine forţe ne domină mai mult decât dorinţa de a ne găsi un loc în această
lume. Avem nevoie de respectul, recunoştinţa şi stima celorlalţi. Vrem să contăm.
Oamenii au nevoie de oameni, şi se simt loiali faţă de oameni: dorim produse şi servicii
de la oameni, nu de la maşini.
Valorile ne guvernează acţiunile şi personalitatea. Ele ne acoperă şi ne
direcţionează deciziile importante pe care le luăm. Similar, cunoaşterea şi înţelegerea
valorilor de afaceri conferă firmei capacitatea de a controla şi manageria într-o manieră
durabilă viitorul său.
Noi, fiinţele umane, dispunem de puteri autonome prin care adăugăm valoare
lumii şi de asemenea, extragem valoare din această lume. În acest context, misiunea
noastră morală, individuală şi colectivă este de a cultiva înţelegerea, de a presta o
muncă prin care, luând în considerare limitele creativităţii şi capacităţii noastre, vom
face lumea noastră mai bună decât am găsit-o atunci când am ajuns în ea.
Liberatea nu poate fi absolută. Trăim într-o societate independentă. Pentru a
evita alte restricţii mai grave, unele restricţii ale libertăţii noastre sunt necesare. Şi
totuşi, acest punct a fost de mult depăşit. Astăzi este urgentă nevoie să eliminăm
restricţii şi să nu adăugăm altele noi.255
După cel de-Al Doilea Război Mondial, structura economiei mondiale a fost
considerată bipolară. Pe de o parte, ţările occidentale, având ca lider Statele Unite ale
Americii, pe de altă parte, ţările socialiste, având ca lider URSS, cu o mare influenţă în
grupul ţărilor în curs de dezvoltare.
Un întreg mod de viață și de percepție a realității –comunismul inspirat de
Marx, Lenin și Stalin– fusese demascat ca un experiment eșuat în mod lamentabil.
Pentru o mare parte a Europei, întemnițată de patru decenii, libertatea și independența
au devenit palpabile în doar câteva săptămâni. La debutul anului 1989, acest lucru nu
părea posibil prea curând. Anul Revoluțiilor, însă, a reprezentat o licărire de speranță
pentru oamenii oprimați, care au îndrăznit să visese că se pot elibera. Mihail
Gorbaciov, figură contradictorie, împreună cu unii dintre consilierii săi, considera că
statele-satelit ale Uniunii Sovietice, care puteau fi supuse doar cu tancul, nu meritau
păstrate. Scopul său principal era să salveze comunismul în URSS. A crezut că
popoarele Europei de Est li se vor alătura pentru a contribui la bunăstarea comunistă. A
fost consolat însă pentru teoriile lui greșite și zeci de milioane de oameni recunoscători,
cu Premiul Nobel pentru Pace, 1990.256
Ca urmare a încheierii Războiului Rece, care a caracterizat perioada 1945-
1990, se poate spune că economia mondială tinde să devină tripolară. Conform acestui
punct de vedere, rivalitatea politică şi militară dintre SUA şi Uniunea Sovietică a fost
254
Conform celor afirmate de Friedrick August von Hayek. Sursa: Academia Română şi Centrul
Român de Economie Comparată şi Consens - ,,Laureaţii Nobel în Economie. Discursuri de
recepţie‖, volumul I, 2001, Friedrick August von Hayek - ,,Justiţie socială sau justiţie
distributivă‖, pag. 336
255
Milton Friedman, Rose Friedman – Libertatea de a alege. O declaraţie personală‖, Editura
Publica, Bucureşti, 2009, pag. 110
256
Victor Sebestyen - ,,1989. Prăbușirea imperiului sovietic‖, Editura Litera Internațional,
București, 2009, pag. 17, 19
135
înlocuită printr-o competiţie economică triunghiulară, cuprinzând SUA, Germania şi
Japonia. Totuşi, lumea post-război rece evoluează de o manieră mult mai complexă,
Europa Occidentală jucând un rol cheie. Este foarte important să se înţeleagă natura
acestor noi tendinţe, întrucât implică şi afectează guvernele, firmele şi consumatorii.
Actualmente, în perioada (post)crizei economice mondiale, în mare parte a
lumii, bătălia dintre cele două doctrine, capitalism şi socialism, continuă să se poarte cu
fervoare, deoarece, în cea mai mare parte a lumii, există un consens că statul ar trebui
să joace un rol mai important decât în trecut. Aceasta după ce la îndeputul anilor 1990,
Francis Fukuyama definea capitalismul democratic de piaţă drept etapa finală a
evoluţiei societăţii şi declarând că întreaga omenire se îndreaptă acum inevitabil în
această direcţie.257
Este un fapt cert că SUA, Germania şi Japonia au devenit, cel puţin pentru
perioada actuală, puterile economice dominante. Dar realitatea este mult mai
complicată. În primul rând, fiecare din cele trei ţări este participant cu rol de lider la
diferite grupări regionale258 mult mai largi. În al doilea rând, concomitent cu
regionalizarea economică şi politică a lumii, se manifestă cu putere forţa
descentralizatoare a CMN.
Tabelul 3.2 Ponderea diferitelor grupuri de țări în comerțul mondial,
după UNCTADStat (PNUD)
Anul/în % 1950 1960 1970 1980 1990 2000 2010
G8 43,5 49,5 53,3 46,1 51,5 47,2 36,1
G20 58,1 59,6 60,7 59,2 62,3 62,4 60,1
Țările cele mai puțin dezvoltate 3,1 2,4 1,6 0,7 0,5 0,6 1,1
De remarcat faptul că țările din grupul de influență G20 reprezintă două

treimi din populația mondială și 85% din PIB mondial. Un sfert din populația mondială
este repartizată în peste 150 de țări și nu reprezintă decât 15% din PIB mondial.
G8 s-a născut în 1975 printr-o reuniune informală propusă de Valéry Giscard
dʼEstaing, fostul președinte al Franței, către țările cele mai industrializate –Franța,
Regatul Unit, Germania, SUA, Japonia (G6). În 1976 Canada aderă grupului (G7), ca
apoi Rusia să facă posibilă lista G8. Rolul G8 este de a identifica consecințele negative
ale mondializării asupra nivelului economic și social.
G20 reprezintă un forum economic creat la 25 septembrie 1997 la Washington,
reunind ministerele finanțelor a 19 țări, reprezentanții UE, guvernatorii Băncii Centrale
și ai FMI. Obiectivul G20 este acela de a asigura stabilitatea financiară
internațională.259
G20 = 19 țări + Uniunea Europeană
257
Francis Fukuyama - ,,The End of History and the Last Man‖, New York, Free Press, 1992
apud Joseph E. Stiglitz - ,,În cădere liberă. America, piaţa liberă şi prăbuşirea economiei
258
,,Triada” reprezintă termenul creat de consilierul japonez în probleme de management
Kenichi Ohmae, pentru a desemna ţările dezvoltate din America de Nord, Europa Occidentală şi
Orientul Îndepărtat
259
136
Ca replică la G8, țările emergente cele mai dinamice s-au reunit pentru a
înlătura diferite interese, sub acronimul BRICS -Brazilia, Rusia, India, China și Africa
de Sud. Acronimul a intrat în utilizarea pe scară largă ca un simbol al schimbării în
puterea economică mondială, departe de economiile dezvoltate G7, spre lumea în curs
de dezvoltare. Pe 13 aprilie 2011, „S‖ a fost adăugat formal pentru a forma BRICS
după admiterea Africii de Sud în uniune. Aceasta reprezintă 45% din populația
mondială și un sfert din PIB mondial. Conform unui document publicat în 2005, Mexic
și Coreea de Sud erau singurele țări care puteau intra în BRICS, dar economiile lor au
fost excluse inițial, fiind considerate mai dezvoltate, deoarece erau deja membre a
Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
1. Evidențiați evoluția ponderii diferitelor grupuri de țări în comerțul mondial.
2. Ce reprezintă ,,economie mondială‖?
3. Enumerați caracteristicile economiei mondiale.
4. Ce reprezintă ,,economie globală‖?
5. Ce reprezintă ,,economie internațională‖?
6. Atașați termenii corespondenți, definițiilor următoare:
a. Acest comportament asupra piețelor financiare constă în beneficierea de
preț al aceluiași activ, pe două piețe financiare;
b. Acest titlu de proprietate reprezintă o parte din capitalul unei societăți;
c. Situația unui stat atunci când resursele sunt inferioare cu cheltuielile;
d. Acest titlu de creanță reprezintă o parte dintr-un împrumut emis de o
întreprindere sau de către un stat;
e. Acest comportament asupra piețelor financiare constă în asumarea unui
risc voluntar;
f. Acest compartiment al pieței financiare este locul de emisie de noi valori
mobiliare;
g. Soldul unui agent economic, unde câștigurile sunt superioare cheltuielilor;
h. Trecerea de la o finanțare indirectă la o finanțare directă;
i. Ansamblul datoriilor unui stat;
j. Câștigul realizat atunci când un activ este vândut mai scump decât atunci
când a fost cumpărat.
Răspuns. a. Arbitrajul; b. O acțiune; c. Deficitul bugetar; d. O obligațiune; e.
Speculația; f. Piața primară; g. capacitatea de finanțare; h. Dezintermedierea; i.
Datoria publică (străină); j. Valoarea adăugată.
7. De ce asimetria dintre liberalizarea circulaţiei capitalului şi cea a forţei de
muncă determină o inechitate socială?
8. Face parte din comerţul invizibil:
a. Fluxul internaţional al forţei de muncă;
b. Transferul internaţional de tehnologii;
c. Comerţul cu minereuri;
d. Comerţul cu automobile.
Răspuns corect: b.
9. Descrieți evoluția G6, G7, G8 la G20.
137
10. Care dintre ţările enumerate este clasificată ca ţară în curs de dezvoltare:
a. Slovenia;
b. România;
c. Portugalia;
d. Spania.
Răspuns corect: b.
11. Explicaţi și argumentați de ce economia naţională este o entitate iar economia
internaţională (mondială) nu este.
12. Evidențiați relația dintre firme și noua diviziune internațională a muncii
(productivitatea, eficacitatea economică și protecția socială în lume).
13. Enumeraţi și explicați deosebirile esenţiale dintre economiile naţionale şi
economia internaţională (mondială).
14. Evidenţiaţi afirmaţiile veridice cu privire la economia internaţională, ca sistem
al relaţiilor economice internaţionale:
a. Economia internaţională presupune o stare de echilibru;
b. Economia internaţională este o entitate;
c. Inexistenţa diviziunii muncii la nivel mondial;
d. Relaţiile comerciale internaţionale sunt supuse unor reglementări speciale.
Răspuns corect: a; d.
138
Tema 4. Despre forţele puternice care țintesc Pământul
Riscurile caracteristice societății noastre moderne sunt de natură și de
importanță multiple. Dificultatea constă, într-adevăr, în modul de a gândi, într-un mod
unitar și coerent, un ansamblu de fenomene care ating deopotrivă și biosfera, și
funcționarea instituțiilor, și individul ca entitate singulară.
Este extrem de util, pentru a indica multiplele forțe de mutație care acționează
în prezent și, mai ales, pentru a ne ajuta să pregătim cu toții un viitor prin natura sa
nesigur și să construim cât mai bine lumea pe care mâine o vom încredința celor ce vor
urma după noi pe această planetă.
O firmă care tranzacţionează exclusiv pe piaţa ei indigenă o va pierde într-un
final, întrucât vor apărea concurenţi străini feroce care îi vor declina supremaţia.
Afacerile actuale sunt fără frontiere.
Astăzi, firmele se confruntă cu o economie globală, chiar dacă, aparent unele
încă îşi livrează produsele şi serviciile în interiorul frontierelor de care aparţin. Aceasta,
pentru că, sunt afectate în mod direct sau indirect de situaţia pieţelor internaţionale ale
domeniului lor de referinţă.
Lumea devine din ce în ce mai cosmopolită, omogenizarea venind de la zestrea
biologică universală cu care au fost înzestraţi semenii noştrii, indiferent de cultură,
rasă, vârstă ş.a.m.d.
Firmele curajoase de pe arena globală s-au eliberat de orice ataşament
emoţional faţă de metodele practicate odinioară, abordând fiecare piaţă externă ca fiind
o entitate distinctă, între ,,nou‖ şi ,,vechi‖.
Prima sarcină a comercialilor care doresc să oferteze în mai multe meridiane,
este aceea de înţelege modul specific de a gândi al oamenilor din ţările respective.
Cumpărătorii lumii oferă marketerilor posibilitatea morală de a manageria
tranzacţii, de a conferi personalitate firmelor şi brandurilor, de a defini priorităţile şi de
a se mobiliza pentru onorarea promisiunilor făcute de-a lungul timpului.
Toate acestea sunt de natură să creeze o recompensă comună. Concentrarea
asupra cumpărătorilor este mai actuală ca oricând, într-o lume care nu se mai confruntă
cu deficitul de produse şi servicii, ci cu deficitul de clienţi260.
Mizele actuale ale puterii (profitului) sunt prea mari pentru a fi neglijate...
Spre exemplu, în lumea islamică, o mare parte din sharia reglementează
dreptul comercial. Cele două principii de bază ale shariei sunt că tranzacțiile trebuie să
fie cinstite și deschise și că, deși poți profita de munca prestată de cineva, nu este bine
să profiți de necazul cuiva și să abuzezi. Un al treilea principiu stipulează că nu este
bine să lași pe cineva fără nici o sursă de venit.
Aceste reguli fac imposibile, majoritatea tranzacțiilor financiare contemporane.
A împrumuta bani cuiva care are nevoie de ei este încurajată și considerată ca un act de
260
Reputatul Peter Drucker aprecia acum câteva decenii: ,,Marketingul este întreaga afacere
văzută din perspectiva rezultatului său final, adică din perspectiva clientului.‖ Tot el a mai
precizat că ,,O afacere are două şi numai două funcţii esenţiale: marketingul şi inovaţia.
Marketingul şi inovaţia obţin rezultate. Toate celelalte reprezintă costuri‖.
Sursa: Philip Kotler - ,,Conform lui Kotler‖, Editura Brandbuilders, Bucureşti, 2006, pag. 176,
184
139
caritate. A acorda însă un împrumut cu dobândă este cu desăvârșire interzis. Sharia
interzice asigurarea, considerând-o o formă de joc de noroc.
Viața de zi cu zi a musulmanilor este ghidată de obiceiul local (care diferă
foarte mult de la caz la caz) și de islam, dar teme comune pot fi găsite peste tot,
inclusiv concepte abstracte cum sunt puritatea și superioritatea dreptei față de stânga.
Amabilitatea musulmană față de străini atinge adesea dimensiuni neobișnuite;
trebuie avut grijă să nu se abuzeze de ospitalitatea musulmanilor săraci, chiar și
întâmplător. Rugăciunea este esența experienței religioase a musulmanilor -rugăciunea,
as-salat, este obligatorie. Milostenia, zakat, este obligatorie doar pentru cei înstăriți.
Ramadamul înseamnă post aproape pentru toată lumea.261
Tabelul 4.1 Populațiile musulmane pe regiuni
Regiune Musulmani (mil.) Populația totală (mil.)
Subcontinentul indian 415 1.375
Orientul Mijlociu și Africa de Nord 380 400
Africa Subsahariană 240 685
Asia de Sud – Est 230 600
Asia Centrală 50 80
Europa 40 730
China 20 1.310
America de Nord 5 320
Alte zone 0 770
Sursa: Mark Sedgwick - ,,Islamul și musulmanii‖, Editura Niculescu, Colecția Frontiere,
Excluderea străinilor reprezintă mai mult o angoasă politică decât una

economică şi culturală. Comercialii înţeleg mai bine decât orice altă categorie socio-
profesională că pieţele lumii sunt supravegheate de guverne, şi chiar aşa zisele ,,pieţe
libere‖ fac obiectul unor reglementări, ce decurg din postulatul: ,,Securitatea fizică a
unei ţări este strâns legată de securitatea ei economică‖. De altfel, istoria ne
demonstrează că partenerii comerciali devin adesea aliaţi militari în momente tulburi;
alteori, beneficiile economice ce decurg din operaţiuni peste hotare, au fost hărăzite pe
câmpul de bătălie. Deci, menţinerea frontierelor naţionale este (încă) elementul unic
care separă comerţul internaţional de cel intern. Populaţia aşează întotdeauna
responsabilitatea pentru prosperitatea economică a naţiunii pe umerii guvernului, iar
cele mai multe revoluţii au fost generate de nemulţumirile economice.262
Capacitatea unei firme de a avea sucese pe multiple pieţe va defini succesul său
pe termen lung, sau eşecul rapid. Actualmente, marketingul este o activitate economică
practicată peste tot în lume -procesul şi principiile marketingului sunt universal
valabile. Putem face o distincţie în funcţie de nivelul efortului de marketing în
străinătate: marketing internaţional, marketing extern şi marketing global. Marketingul
peste hotare presupune coordonarea şi integrarea marketingului firmei în diferite medii
străine263.
261
Mark Sedgwick - ,,Islamul și musulmanii‖, Editura Niculescu, Colecția Frontiere, București,
2010, pag. 180
262
Jeffrey Edmund Curry - ,,Elemente de marketing internaţional‖, Editura Teora, Bucureşti,
2001, pag. 33-34
263
Constantin Sasu - ,,Marketing internaţional―, Editura Polirom, Iaşi, 2001, pag. 11-12
140
O treime din comerţul şi marketingul internaţional actual se desfăşoară în
interiorul CMN. În opinia reputatului Thomas L. Friedman, cele zece forţe care au
făcut Pământul plat sunt următoarele:
1. Momentul 09.11.1989 –spargerea zidului Berlinului şi debutul unei noi ere
a creativităţii
Căderea Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989 a dezlănţuit forţe, care în cele
din urmă au eliberat naţiunile captive din blocul sovietic. Ele au fost orientate spre
pieţe libere. În Europa, căderea Zidului Berlinului a facilitat extinderea UE de la 14 la
25 de ţări, creând o zonă economică într-o regiune care înainte era împărţită de o
Cortină de Fier. Pentru unii componenţi ai generaţiilor mai în vârstă, asemenea
transformare nu era bine venită. Stilul de viaţă socialist era inert, limitat, dar sigur,
unde un loc de muncă şi o casă, o educaţie şi o pensie erau asigurate. Comunismul era
un sistem excelent de a-i face pe toţi la fel de săraci.
Unele economii capitaliste se apropie semnificativ de socialism, pe când altele
sunt mai bine guvernate. Putem clasifica în acest context economiile diferitelor ţări
capitaliste în patru categorii, elementul comun fiind recunoaşterea dreptului la
proprietatea privată:
 Capitalismul administrat de stat, în care guvernul încearcă să ghideze
piaţa, prin susţinerea acelor industrii la care se aşteaptă să devină
,,învingătoare‖;
 Capitalismul oligarhic, în care puterea şi bogăţia sunt deţinute de un
grup restrâns de indivizi şi familii;
 Capitalismul firmelor mari, în care activităţile economice sunt realizate
de firme gigantice, consacrate;
 Capitalismul antreprenorial, în care rolul cel mai important îl au
firmele mici, inovatoare.264
2. Momentul 09.08.1995 –noua eră a conectivităţii, atunci când Web-ul s-a
răspândit, iar Nestscape a devenit public
Crearea World Wide Web265 i-a ajutat pe savanţi să-şi împărtăşească mai uşor
rezultatele cercetărilor. Telefonul şi modemul au permis stabilirea de conexiuni fizice
între toate PC din lume. Nestcape nu numai că a dat suflu Internetului, ci l-a făcut
accesibil oricui, odată cu lansarea pe piaţă a sistemului de operare Windows 95. S-a
declanşat astfel o explozie în formarea cererii şi în derularea operaţiunilor de marketing
internaţional, totul căpătând un format digital, sub formă de biţi (serii de 0 şi de 1).
Blogurile reprezintă veritabile tribune on-line, ce pot fi accesate de către oricine. Un
consumator frustrat poate transmite sentimentul lui oricui. Comentariile asupra
mărcilor au devenit tot mai zgomotoase: mărcile distinctive, puternice, îi polarizează pe
oameni –unii le adulează, alţii le detestă. John Jazwiec, manager al multor companii din
domeniul tehnologic (RedPrairie şi FiveCubits), mărturisea pe site-ul său,
www.johnjazwiec.com: ,,Domeniul meu de activitate constă în distrugerea locurilor de
muncă. Desfiinţez locurile de muncă pe trei căi: atunci când vând, atunci când îmi
264
şi economia dezvoltării şi a prosperităţii‖, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pag. 57
265
Conceptul de World Wide Web a fost creat în 6 august 1991 de către informaticianul britanic
Tim Berners-Lee, în timp ce lucra la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare
din Elveţia)
141
anihilez concurenţii sau concentrându-mă asupra productivităţii interne. (...) În ultimul
deceniu cred că am eliminat peste 100.000 de locuri de muncă în economia mondială
prin intermediul serviciilor şi software-ului pe care le oferă companiile mele.‖266
3. Software-ul de automatizare a fluxurilor de lucru
Toate departamentele unei CMN sunt interoperabile, cu sprijinul Business
Web: de pildă, departamentul de vânzări primeşte situaţii privind livrările din toate
colţurile pământului; mai departe, formulează situaţii către cei de la producţie, iar
ultimii alcătuiesc comenzi şi le trimit cu viteza gândului spre furnizorii din Mexic,
China şi India. Marketerii de pretutindeni îşi utilizează propriile calculatoare pentru a
transfera informaţii, graţie protocoalelor şi a procedurilor de afaceri standardizate.
4. Uploading-ul: controlul puterii comunităţilor
Aplatizarea lumii produce o schimbare radicală în privinţa software: există un
software tradiţional comercial de la Microsoft sau SAP, alături de varianta Business
Web de software de închiriat de la www.Salesforce.com, precum şi de software-ul
gratuit produs de comunităţi care beneficiază de fonduri, fie de indivizi inspiraţi. O altă
formă de uploading a luat amploare: blogging-ul, o tribună virtuală personală unde poţi
spune altor comentatori on-line ai lumii, care este părerea ta în legătură cu un subiect.
Contribuţiile utilizatorilor s-au mai materializat în alcătuirea unei enciclopedii on-line,
Wikipedia267. Wiki-urile reprezintă Web site-uri care facilitează utilizatorilor să editeze
în mod direct orice pagină Web de pe calculatoarele lor de acasă. La finele anului 2005,
Wikipedia (unul dintre cele mai vizitate site-uri de referinţe de pe Web, alături de
www.Dictionary.com) înregistra 2,5 miliarde de accesări pe lună.
5. Outsourcing-ul (externalizarea)
După câştigarea independenţei la 15 august 1947, India şi-a croit un loc
însemnat în istoria economică a lumii. Cu toate că dispunea de resurse naturale de
exploatat (cărbune, minereuri de fier şi diamante) şi cu un asemenea nivel demografic
de peste un miliard de oameni, nu putea să supravieţuiască numai de pe urma lor.
La debutul anului 2007, media internaţională a aflat despre achiziţia făcută în
Europa de firma indiană Tata Steel, prin preluarea concernului anglo-olandez Corus.
Anterior, grupul Mittal (proprietar şi al Sidex Galaţi) a preluat controlul asupra
companiei siderurgice Arcelor, prevăzând o expansiune externă a firmelor indiene.
India a început prin a-şi educa elitele sale în ştiinţe, inginerie şi medicină, prin
subvenţiile contribuabililor indieni. În 1951, Jawaharlal Nehru, primul ministru al
Indiei, a pus bazele primului dintre cele şapte Institute de Tehnologie din India (IIT), în
oraşul răsăritean Kharagpur. În peste 55 de ani, sute de mii de indieni au absolvit aceste
institute, precum şi institute echivalente din sectorul privat, şi cele şase Institute de
Management. Astăzi, America reprezintă al doilea cumpărător al capacităţii intelectuale
a Indiei. De pildă, un absolvent IIT din patru ajungea în SUA.
Presiunea datorată costurilor asupra afacerilor corporatiste, stagnarea unor
pieţe mature din ţările dezvoltate ş.a., au permis firmelor accesul spre o nouă viziune:
externalizarea cât mai multor funcţii.
266
pag. 170-171
267
termenul ,,wiki” provine din hawaiană, care se traduce ,,repede”
142
Forța economică reprezintă rezultatul unei strategii de segmentare a proceselor
productive la scară mondială, prin care marile firme doresc să rămână cu avantajul
maxim din diferențele de costuri, din calitatea infrastructurilor folosite și a forței de
muncă utilizate. Acestea sunt așa-numitele delocalizări, care au loc pentru:
 Produsele banalizate dar cu mare conținut de muncă, care se regăsește
în costul final;
 Produsele de consum durabile, a căror producere și comercializare
permit separarea geografică a producerii componentelor pe criterii de
competitivitate și performanță;
 Produsele fabricate prin transfer de tehnologie, prin intermediul unor
întreprinderi create prin aport colectiv de capital –joint-ventures.268
Să luăm un alt exemplu: Rolls-Royce are clienți în 120 de țări și dă de lucru la 35.000
de angajați, din care 21.000 sunt din Regatul Unit; jumătate din venituri sunt generate
de afacerile din afară. Rolls-Royce dă de lucru la 50 de naționalități, din 50 de țări, care
vorbesc 50 de limbi. Astfel ea externalizează și încredințează în regim off-shore
lanțului ei global de furnizori, cam 75% din totalul componentelor.269
6. Offshoring-ul
În anul 1977, liderul Chinez Deng Xiaoping îşi orienta ţara către capitalism.
Deschizându-şi economia altădată izolată, firmele din ţările industrializate au perceput-
o ca pe o nouă oportunitate pentru exporturi. La data de 11 decembrie 2001, China a
aderat oficial la OMC, fiind de acord să respecte aceleaşi reguli privind importurile,
exporturile şi investiţiile străine. De la acea dată, atât China cât şi restul lumii, au
trebuit să-şi accelereze ritmul, deoarece aderarea Chinei la OMC a permis o nouă formă
de colaborare: offshoring-ul. Aceasta presupune de exemplu, ca o firmă care îşi are una
din fabrici la Canton (Ohio) să o mute cu totul peste hotare, în Canton (China), unde va
produce aceleaşi repere, doar că forţa de muncă este mai ieftină, taxarea mai mică,
energia este subvenţionată şi costurile de asigurare medicală sunt mai scăzute. Astfel,
China a devenit atrăgătoare ca platformă de producţie pentru o suită de industrii, cum ar
fi cele de textile, electronice, mobilă, piese auto ş.a., cu cele peste 160 de oraşe mari, ce
depăşesc fiecare milionul de locuitori. Consultantul japonez în afaceri, renumitul
Kenichi Ohmae, a precizat în lucrarea sa ,,The United States of China‖ faptul că, numai
în zona deltei fluviului Zhu Jiang (la nord de Hong Kong), sunt situaţi 50.000 de
furnizori chinezi de componente electronice.
Conform Departamentului pentru Comerţ al SUA, aproape 90% din producţia
fabricilor offshore deţinute de SUA este livrată consumatorilor străini. În paralel, la 25
septembrie 2003, Daimler-Chrysler a construit prima fabrică Mercedes-Benz în afara
Germaniei, la Tuscaloosa (Alabama). În America, salariul mediu lunar al unui mecanic
în industria auto este situat între 3.000 şi 4.000 de dolari, în timp ce în China poate
atinge pragul de 150 de dolari pe lună. 400 din firmele apreciate de către Topul Forbes
500 au investit în mai mult de 2.000 de proiecte pe teritoriul chinez. În sectorul privat,
productivitatea a sporit cu 17% pe an, în intervalul 1995–2002. În paralel, China
pierdea locuri de muncă în domeniul producţiei, transferându-le în servicii, după
268
269
Iași, 2007, pag. 358
143
modelul cu care s-au confruntat ţările dezvoltate. Pe de altă parte, criticii practicilor de
afaceri chinezeşti, opinează că mărimea şi forţa sa economică vor impune în curând
lumii nu numai să adopte salarii mai mici, ci şi legi ale muncii şi standarde ale mediului
mai permisive, cu alte cuvinte ,,preţul chinezesc‖.
Strategia pe termen lung a Chinei este să depăşească America şi UE. În acest
context s-a formulat chestiunea: ,,Oare China poate domina totul?‖ America a fost
totuşi cel mai mare producător mondial, producând 75% din ceea ce absoarbe, cu toate
că la mijlocul anilor 1990, similitudinea era de 90%. Supremaţia sa este asigurată de
câteva sectoare economice precum automobilele (,,Cei trei grei din Detroit‖: General
Motors, Ford Motor Company şi Daimler-Chrysler), industria aerospaţială şi cea
farmaceutică, care s-au înrădăcinat puternic pe tărâmul patriei-mamă.
7. Lanţurile de aprovizionare
Lanţurile globale de aprovizionare, care tranzacţionează repere din toate
colţurile lumii, au repurtat valenţe însemnate astât pentru retaileri, cât şi pentru
producători. De pildă, lanţul de aprovizionare de la Wal-Mart, cea mai mare firmă de
vânzări cu amănuntul şi una dintre cele mai controversate din lume, din Betonville
(Arkansas), măsoară circa 360 de kilometri pătraţi: într-un oarecare moment, sute de
autotrenuri descarcă marfa de la mii de furnizori diferiţi; micile benzi rulante descarcă
marfa (2,3 miliarde de cutii cu marfă) pe o bandă rulantă mai mare, în timp ce un lector
optic citeşte codul de bare de pe fiecare cutie... Numai Hewlett-Packard vindea 400.000
de computere zilnic prin cele 4.000 de magazine Wal-Mart din toată lumea, într-o
singură zi, în perioada Sărbătorilor de Crăciun.
8. Insourcing-ul (internalizarea) –o formă cu totul nouă de colaborare şi de
creare a valorii pe plan orizontal
Este diferită de lanţurile de aprovizionare pentru că depăşeşte administrarea
unui lanţ de aprovizionare. Compania UPC, pe lângă distribuţia coletelor, se ocupă şi
de logistică, adică de sincronizarea lanţurilor globale de aprovizionare pentru firme,
înregistrând între 7 şi 12 milioane de solicitări pe zi. Flota aeriană a companiei, a
unsprezecea din lume, numără 270 de avioane şi se bucură de vânzări în valoare de 36
miliarde de dolari, transportând peste 13,5 milioane de colete pe zi. UPC îşi angajează
proprii meteorologi şi analişti de risc strategic, pentru a anticipa calamităţile naturale
sau evenimentele geopolitice, fiind cel mai mare utilizator privat de wireless din lume,
deoarece şoferii lor efectuează peste un milion de apeluri telefonice pe zi, pentru a
transporta cu succes comenzile cu cele 88.000 de maşini, autoutilitare, camioane şi
motociclete. Cei de la UPC se laudă cu 2% din PIB mondial. Mai mult, UPC repară
calculatoare în propriile ateliere (cei de la Toshiba, având unele probleme cu plăcile de
bază de la laptopuri, au încheiat un parteneriat cu cei de la UPC). Cei de la Ford
economisesc timp pentru a ajunge la dealeri, cu 10 zile, graţie UPC, economisind
milioane cu plata unei forţe de muncă suplimentare.
9. In-formarea: Google, Yahoo, MSN Web Search ş.a.
Obiectivul Google270 este acela de a facilita accesul la orice informaţie, în orice
limbă a globului, bucurându-se de aproape un miliard de căutări pe zi, comparativ cu
cele 150 de milioane acum trei ani. La finele anului 2004, cei de la Google au pus la
270
Google reprezintă un calambur al termenului ,,googol‖, reprezentat de numeralul 1, urmat de
o sută de zerouri
144
dispoziţia utilizatorilor on-line zeci de mii de volume ale bibliotecilor universitare din
Michigan şi Stanford.
10. Steroizii
Digitizarea şi stocarea sunt permise de computere: datorită acestora
digitalizăm, stocăm, modelăm, calculăm şi transmitem mai multe cuvinte, informaţii,
muzică sau divertisment. Cel mai avansat procesor Itanium de la Intel, la nivelul anului
2006, reunea 1,7 miliarde de tranzistori. Actualele telefoane mobile posedă funcţiile
unui computer, pot fi transmise emisiuni TV sau chiar pot fi achitate facturile curente.
Apreciem că, în plus, peisajul economic actual este modelat de următoarele
forţe puternice271:
1. Tehnologia: astăzi dispunem de produse greu de imaginat acum douăzeci de
ani –sateliţi, faxuri, telefoane mobile, laptopuri şi computere etc. Una din forţele
tehnologice revoluţionare este digitalizarea, transformarea informaţiei în biţi, adică în
serii de zero şi unu. După unele estimări, 99% din inovaţiile tehnologice ale istoriei
umanităţii au apărut în ultimii 20 de ani, iar 90% din toţi savanţii care au trăit pe
pământ sunt acum în viaţă. Statele Unite şi Japonia sunt liderii indiscutabili ai acestei
pieţe.272
Politica industrială sau tehnologică naţională şi ,,autostrada informaţiei‖ a
vicepreşedintelui Al Gore s-a dorit drept stimulent al ,,economiei informaţionale‖, la fel
cum, în anii 1950, sistemul naţional de autostrăzi al preşedintelui Dwight D.
Eisenhower stimulase economia producţiei de masă.
Nicholas Georgescu-Roegen, întemeietorul bioeconomiei, apreciază că modul
în care ne folosim de tehnică este o extensie a evoluţiei noastre biologice. ,,În timp ce
insectele, păsările şi liliecii trebuie să se bizuie pe aripi, care le cresc natural‖, explică
el, ,,aripile oamenilor sunt produsul tehnicii. Datorită acestor organe artificiale suntem
în stare să zburăm mai sus şi mai repede decât orice pasăre.‖ Ne-am construit, de
asemenea, inimi, picioare şi blănuri artificiale, precum şi alte organe ,,exosomatice‖, pe
care trebuie să ne bizuim tot mai mult, dacă nu mai mult decât pe propriile noastre
organe.273
2. Globalizarea şi tripolarizarea economiei mondiale, apariţia pieţelor
hipercompetitive. În ultimele câteva decenii, lumea a devenit tot mai globalizată.
Comerțul cu bunuri și servicii a căpătat tot mai mult o amploare internațională, ca și
271
Philip Kotler - ,,Kotler despre marketing. Cum să creăm, cum să câştigăm şi cum să
dominăm pieţele‖, Editura Brandbuilders, Bucureşti, 2003, pag. 13-15
272
Simon Kuznets defineşte creşterea economică a unei ţări prin creşterea pe termen lung a
capacităţii economiei naţionale de a oferi o gamă din ce în ce mai diversă (şi adecvată
cantitativ) de bunuri şi servicii economice populaţiei ţării. Această creştere a capacităţii de
ofertă (sau de producţie) este bazată pe avansurile tehnologice permise de progresul tehnico-
ştiinţific şi de adaptările instituţionale şi ideologice necesare. Kuznets încearcă să trateze
diferenţierea între creşterea economică tradiţională în istorie şi creşterea economică modernă
drept categorie distinctă. Kuznets remarcă necesitatea elucidării teoretice a conceptului de
,,creştere susţinută‖ şi tratarea în consecinţă a fluctuaţiilor ciclice ale ratei de creştere. Sursa:
Academia Română şi Centrul Român de Economie Comparată şi Consens - ,,Laureaţii Nobel în
Economie. Discursuri de recepţie‖, volumul I, 2001, Simon Kuznets - ,,Creşterea economică‖,
pag. 291-292
273
Nicholas Georgescu-Roegen - ,,Omul şi opera‖, Editura Expert, Bucureşti, 1996, pag. 264-
265
145
migrația mâinii de lucru și propagarea informațiilor. Globalizarea a mers în tandem cu
inovarea tehnologică, fiecare întărind-o pe cealaltă. Globalizarea a adus cu sine o
creștere marcantă a nivelului de trai din economiile emergente, însă globalizarea și
inovarea un sunt lipsite de riscuri. Aceasta a fost asociată și cu adâncirea inegalității
dintre oameni, în ceea ce privește veniturile, atât în ceea ce privește economiile
emergente, cât și în cele avansate. Această inegalitate a avut ca efect o stare tot mai
accentuată de disconfort și de temere în ce privește globalizarea și comerțul liber. Este
posibil ca globalizarea să deschidă calea unor crize mult mai frecvente și mai virulente.
Viteza cu care capitalul financiar și banii fierbinți pot să circule, înspre și dinspre
anumite piețe și economii, a amplificat volatilitatea prețurilor și capacitatea morbidă a
crizelor financiare. Din nefericire, în timp ce finanțele au devenit globale,
reglementarea lor rămâne o afacere națională. Pe măsură ce cresc în frecvență și
gravitate, crizele financiare vor da naștere la instabilitate politică și socială, favorizând
până la urmă dezlănțuirea sentimentelor antiglobalizare.274
3. Liberalizarea pieţelor: companii protejate care deţineau altădată monopoluri se
confruntă paradoxal, ,,pe propriul teren‖ cu noi competitori, rezultatul fiind noile
alianţe de putere, ca de pildă, piaţa mondială a automobilului fiind concentrată de doar
câţiva actori.
4. Privatizarea, prin care firme altădată publice sunt privatizate în speranţa că
managementul va fi mai eficace.
5. Capacitatea de schimbare implică capacitate de învăţare, fiind popularizată
noţiunea de ,,organizaţie care învaţă“, cu departamente pentru capital intelectual care
proiectează sisteme de management al cunoaşterii, cu rol de a afla rapid ce se întâmplă
în lumea clienţilor, competitorilor, distribuitorilor şi furnizorilor. Cel mai vechi şi cel
mai limpede concept al scopului social al educaţiei îl reprezintă idealul chinezesc al
savantului confucianist şi al nobilului conducător, formulat cu mult înainte de Christos
şi sistematizat în secolul VII, în timpul dinastiei Tang, rămas neschimbat până în zilele
noastre. În Occident, la finele secolului XVI şi debutul secolului XVII, iezuiţii şi-au dat
seama că prin intermediul cărţilor tipărite pot obţine monopolul asupra învăţământului
superior şi pot obţine astfel controlul asupra vieţii politice şi asupra societăţii,
construind prima şcoală modernă pentru a deveni stăpânii celor de viţă nobilă şi ai celor
învăţaţi. Cehul Jan Amos Comenius a fost primul care a susţinut o pregătire generală,
inventând manualul şi abecedarul.
Potrivit lui Drucker, în istoria omenirii s-a întâmplat de puţine ori ca un sistem
să se dezvolte atât de repede sau să aibă un impact atât de mare cum a avut
managementul. În mai puţin de 150 de ani, managementul a transformat întregul
edificiu social şi economic din ţările dezvoltate ale lumii. El a dus la crearea unei
economii globale şi a determinat stabilirea de noi reguli pentru ţările care urmau să
participe la acest sistem de pe poziţii de egalitate. Managementul este o funcţie socială
şi o ,,artă liberală‖; ,,liberală‖ pentru că se referă la principiile de bază ale cunoaşterii,
ale cunoaşterii de sine, la înţelepciune şi la capacitatea de a conduce; ,,artă‖, pentru că
înseamnă practică şi aplicare. Managerii apelează la toate cunoştinţele şi subtilităţile
274
Nouriel Roubini, Stephen Mihm - ,,Economia crizelor. Curs – fulger despre viitorul
finanțelor‖, Editura Publica, București, 2010, pag. 498-500
146
ştiinţelor socio-umane –psihologie şi filosofie, economie şi istorie, chimie, fizică,
astronomie şi etică. 275
Complementar celor enumerate mai sus, putem adăuga următoarea listă a unor
forţe actuale (produse, servicii şi activităţi)276:
6. Industria hotelieră. Turismul, ca industrie globală, este în prezent cel mai mare
utilizator de resurse umane, fiecare a zecea persoană din lume fiind implicată în această
activitate.
7. Infrastructura. Podurile, porturile, drumurile (autostrăzile), aeroporturile, căile
ferate, sistemele de reciclare a deşeurilor, de furnizare a apei potabile ş.a. sunt factori
cheie pentru dezvoltarea tranzacţiilor internaţionale. Fără infrasctructură, nu există
accesul pe pieţe.
8. Alimentaţia. Acest capitol include agricultorii, acvacultorii, procesatorii,
chimiştii alimentari, geneticienii ş.a., care activează în domeniul alimentar. În timp ce
populaţia unor ţări (regiuni) scade, populaţia lumii în ansamblu creşte. De exemplu,
pentru China (1,3 miliarde de locuitori) şi India, asigurarea necesarului alimentar de
subzistenţă reprezintă o reală provocare, în timp ce în Africa subnutriţia este
responsabilă pentru adevărate ravagii. Ţările dezvoltate doresc alimente sănătoase, mai
rafinate, fără a întrevede un final al acestei cereri. Alimentaţia are o mare însemnătate
pentru populaţia musulmană, în perioada de Ramadan. Islamul impune postul pe timpul
zilei, pe întreaga durată de o lună a Ramadanului, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru
femei, chiar şi când sunt însărcinate. Bebeluşii aflaţi în pântecul mamei în această
perioadă, pot avea probleme de dezvoltare (efectele cele mai dure apar când postul
coincide cu prima lună de sarcină, sau atunci când cade vara, deoarece ziua este mai
lungă şi perioadele fără mâncare şi băutură sunt mai lungi). Islamul urmează un
calendar lunar, astfel că luna Ramadanului debutează cu 11 zile mai devreme în fiecare
an.277
9. Medicaţia. Există o relaţie directă între nivelul visteriei unei naţiuni şi indicele
ei de mortalitate. Produsele şi serviciile medicale se concentrează în ţările (regiunile)
dezvoltate. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor îşi doresc să ,,păcălească moartea‖,
indiferent de preţ. De pildă, la nivel mondial, se cheltuiesc anual peste 40 de miliarde
de dolari pentru medicamentele destinate cancerului. Astfel de costuri exercită o
tensiune extraordinară asupra sistemelor de îngrijire a sănătăţii. Conform estimărilor,
90% dintre consumatori vor să-şi facă teste pentru a-şi afla destinul genetic, pentru a şti
dinainte când vor fi bolnavi sau vor avea o problemă de sănătate, astfel încât să poată
preveni apariţia unei boli. 90% din totalul bolilor la nivel mondial se concentrează în
țările în curs de dezvoltare; aceste națiuni concentrează numai 11% din totalul sumelor
cheltuite în domeniul sănătății la nivel mondial.278 La început, cheltuielile în creștere cu
275
Peter F. Drucker - ,,Realităţile lumii de mâine‖, Editura Teora, Bucureşti, 1999, pag. 213,
222-223, 230
276
Sinteză după Jeffrey Edmund Curry - ,,Elemente de marketing internaţional‖, Editura Teora,
277
Steven D. Levitt, Stephen J. Dubner - ,,Super Freakonomics. Răcirea globală, patriotismul
prostituatelor şi motivele pentru care teroriştii – kamikaze ar trebui să-şi facă asigurare de
viaţă‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010, pag. 81-82.
278
următorii 5, 10, 20 de ani‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 209
147
drepturile minime au reflectat dorința noastră firească de extindere a plasei de siguranță
pe măsură ce ne îmbogățeam. În viitor însă, vor fi influențate de statisticile demografice
și de inflația medicală.279
10. Practici, probleme şi reglementări noi280, care impun în faţa firmelor noi
aspecte. Unele firme îşi fragmentează cumpărătorii în sute de grupuri, din dezideratul
unei segmentări profesionale. Cumpărătorii ,,pun preţ‖ pe produse mai puţin ca
oricând, fiind în schimb mult mai loiali mărcii. De exemplu, metodele agresive de
telemarketing care pot deranja la orice oră cu înşelătorul mesaj ,,Tocmai aţi câştigat
premiul…Pentru a intra în posesia lui trebuie să comandaţi produsele…în valoare
de…‖, i-a determinat pe majoritatea americanilor să interzică asemenea practici la
www.donotcall.com. Clienţii sunt mai diferiţi şi inteligenţi ca oricând, cu aşteptări tot
mai mari. Copiii pot efectua 5,4 activităţi simultan (pot privi la televizor, se pot juca,
pot vorbi, pot scrie şi pot mânca în acelaţi timp), comparativ cu adulţii, care pot efectua
1,7 activităţi (iar bărbaţii şi mai puţine). Copiii se maturizează repede, înlocuind repede
jucăriile cu moda, telefonul mobil şi cu tableta. Populaţia occidentală este mai
înstărită, dar are mai puţin timp să se bucure de acest lucru; oamenii mai în vârstă
sunt mai bogaţi, au timp şi vor să vadă lumea. Respectăm mai mult tinereţea decât
senectutea, vrem cu toţii să fim tineri.
De exemplu, experienţa oferită de motocicletele Harley Davidson sugerează:
,,Noi vindem unui contabil de 43 de ani puterea de a se îmbrăca în piele neagră, de a
merge cu motocicleta prin oraşele mici şi de a băga spaima în oameni‖, după cum
afirma directorul general. În plus, ,,a-i face pe oameni să-ţi cumpere produsele este un
lucru, pe când a-i convinge să-şi tatueze numele tău pe trupurile lor este altceva‖.
Preţuim viaţa mai mult decât banii, şi relaţionăm cu cunoştiinţele, prietenia, onestitatea,
reciprocitatea sau bunăstarea, mai mult decât cu criteriul ,,bani peşin‖. Preţuim lucrurile
care ne plac şi încercăm să îndepărtăm lucrurile/evenimentele dezagreabile. Creşte
îngrijorarea legată de problema sănătăţii şi a obezităţii, în timp ce scad standardele de
performanţă în sport. Deşi mulţi dintre noi avem tot ce ne trebuie, vrem şi mai multe
lucruri.
De-a lungul istoriei, prosperitatea şi securitatea naţiunilor, corporaţiilor şi chiar
indivizilor, a depins de energie; în lumea noastră dependentă de ţiţei, aceasta înseamnă
mai ales petrol. Printr-un noroc geologic, vasta pustietate a deşertului saudit devine una
dintre cele mai importante surse de export din lume.
11. Demografia
Un vechi proverb spune că în viaţă nu sunt decât două lucruri sigure: moartea
şi impozitele. Pe măsură ce economiile sunt mai bogate, tendinţele demografice se
schimbă. Conform ONU şi FMI, lumea îmbătrâneşte, cu efecte mai vizibile în ţările în
curs de dezvoltare decât în cele bogate. Se estimează că 60% dintre seniorii lumii (cei
de peste 65 de ani) din ţările în curs de dezvoltare vor reprezenta 80% până în 2050.
James Canton afirmă că ,,vor exista mai multe locuri de muncă decât persoane care să
279
280
Sinteză după Peter Fisk - ,,Geniu în marketing‖, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2008, pag.
38-39
148
le ocupe până în 2015 în SUA, Europa şi Japonia‖. În 2025, raportul femei/bărbaţi în
cadrul forţei de muncă va fi de 3:1.281
Creşterea populaţiei a dus la urbanizare, iar urbanizarea este istoric asociată cu
o creştere semnificativă a productivităţii factorilor unei economii, însă declinul
populaţiei este asociat cu o rată mai scăzută a creşterii productivităţii. Deşi creşterea
economică a contribuit la îmbătrânirea lumii, ea va fi în continuare absolut necesară
pentru contribuția la asistenţa medicală şi a ajutorului social. În 2010 se pensionează
cei născuţi în perioada de explozie a natalităţii de după cel de-Al Doilea Război
Mondial şi, drept consecinţă, nevoia de pensii şi beneficii medicale va creşte.
Trebuie să fim de acord cu faptul că, în general, creşterea economică este
importantă pentru societăţile care îmbătrânesc, întrucât devine mai uşor pentru
guvernele acestora să-şi respecte promisiunile făcute bătrânilor. Senescenţa presupune
două aspecte de orientare contrară:
1. Maturitatea forţei de muncă înseamnă mai multă experienţă şi productivitate;
2. Pe măsură ce societăţile îmbătrânesc, cu probabilitate au un număr mic de
adulţi tineri, fără familii şi copii de întreţinut, ceea ce micşorează grupul celor dispuşi
să-şi asume riscurile legate de formarea şi dezvoltarea proiectelor îndrăzneţe, adică,
devin mai puţin antreprenoriale.282
Conturile demografice se bazează pe egalitatea dintre fluxurile intrate şi cele
ieşite într-o anumită perioadă de timp. Intrările şi ieşirile se compun din fiinţe umane
care într-o anume perioadă de timp, intră sau ies dintr-o ţară anume. Aceste fluxuri
umane se deplasează în două dimensiuni: timp şi spaţiu. În cazul oricărei ţări, populaţia
din anul curent se deplasează parţial în timp, venind din anul precedent, prin
supravieţuire, şi parţial în spaţiu, venind din lumea exterioară, prin naştere şi imigrare;
iese parţial, din punct de vedere al spaţiului, către lumea exterioară, prin moarte şi
emigrare, şi parţial, din punct de vedere al timpului, către anul următor, prin
supravieţuire. Supravieţuitorii din perioada precedentă constituie stocul iniţial de
populaţie, iar supravieţuitorii din perioada care urmează constituie stocul final. În orice
perioadă, egalitatea dintre intrări şi ieşiri presupune că diferenţa dintre stocurile
iniţial şi final este egală cu intrarea netă din lumea exterioară.283
Factorul determinant pentru lumea afacerilor în următoarele două decenii -
lăsând la o parte un război, o epidemie sau coliziunea cu o cometă, nu va fi de natură
economică sau tehnologică. Va fi de natură demografică. Deci nu suprapopularea
planetei, despre care am fost avertizaţi în ultimele patru decenii, ci subpopularea
crescândă a ţărilor dezvoltate: Japonia, a celor din Europa şi America de Nord. Lumea
dezvoltată se îndreaptă spre o sinucidere naţională colectivă. Cetăţenii săi nu mai dau
naştere la suficienţi copii care să se reproducă la rândul său, iar cauza este evidentă.
Tinerii nu mai sunt capabili să ducă sarcina tot mai împovărătoare a susţinerii unei
populaţii vârstice şi inactive tot mai numeroase. Chiar dacă natalitatea ar creşte din nou
281
următorii 5, 10, 20 de ani‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 3, 104
282
şi economia dezvoltării şi a prosperităţii‖, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pag. 32-35
283
Academia Română şi Centrul Român de Economie Comparată şi Consens - ,,Laureaţii Nobel
în Economie. Discursuri de recepţie‖, volumul III, 2007, Richard Stone - ,,Conturile societăţii‖,
pag. 160-161
149
(deşi nu există nici cel mai mic semn), ar trebui să treacă 25 de ani până când acei nou-
născuţi ar deveni adulţi pe deplin instruiţi şi productivi.284
Se poate pune întrebarea enigmatică: ,,Ce se întâmplă cu venitul naţional dacă
un celibatar se căsătoreşte cu menajera lui?”. Într-o societate în care averea personală
şi poziţia socială sunt strâns corelate, gena fecundităţii scăzute tinde să se răspândească
printre bogaţi, iar cea a fecundităţii crescute printre cei săraci. În general, familia cu
foarte puţini copii urcă în ierarhia socială, iar cea cu un număr de descendenţi superior
mediei, coboară. În plus, dat fiind că bogaţii se căsătoresc de obicei cu bogaţi, săracii
nu se pot căsători decât cu săraci. Bogaţii devin astfel şi mai bogaţi, iar săracii mai
săraci, din cauza unei nebănuite interacţiuni dintre factorii economici şi cei biologici.285
Conceptul de ,,economie a fertilităţii” desemnează, în esenţă, tratarea deciziei
de a avea copii ca decizie economică a familiei. Decizia de a avea copii, numărul şi
,,calitatea‖ acestora depind esenţialmente de venitul familiei (atât factor de influenţare
al preferinţelor, dar şi de constrângere bugetară) şi de nivelul de educaţie al membrilor
familiei. Astfel, ,,sacrificiul marginal‖ al creşterii copiilor este comparat cu ,,satisfacţia
marginală‖ adusă de copii familiei, care include atât factori economici, cât şi
neeconomici (afectivi, sociali, culturali).
În categoria costurilor implicate de creşterea copiilor, Schultz include: costuri
de consum evidente (cheltuieli de întreţinere a sănătăţii, cheltuieli de educaţie), plus
costul de oportunitate al activităţilor (fie ele de muncă salarială, recreere sau educaţie)
la care părinţii renunţă în favoarea creşterii copiilor. În categoria beneficiilor
economice (aportul copiilor la bugetul familiei) putem exemplifica cu speţa familiilor
ocupate în agricultură în ţările în curs de dezvoltare, iar în categoria satisfacţiilor
neeconomice devin relevante modificarea statutului social al familiei sau asigurarea
unui sprijin viitor pentru părinţi (capitalul educaţional investit în copii le va aduce
acestora venituri superioare care să le permită întreţinerea părinţilor de vârste
înaintate).286
Iarna demografică (,,Demographic Winter: Decline of the Human Family”) este un

film documentar produs în 2007 despre fenomenul declinului demografic care se petrece în
prezent în societăţile moderne. În peliculă sunt prezentate opiniile unor specialişti din
demografie, sociologie, economie şi psihologie precum: Phil Longman, Author —The Empty
Cradle (Demographer); Gary Becker, Ph.D. -Nobel Prize in Economy 1992 (University of
Chicago); Nicholas Eberstadt, Ph. D. Harvard University; Harry S. Dent, Harvard MBA; Patrick
Fagan, Psychologist, Family Research Council; Maria Sophia Aguirre, Ph. D., The Catholic
University of America; Alban d’Entremont, Ph. D., University of Navarra, Spain; Linda Waite,
Ph. D., University of Chicago (Urban Sociology); Norval Glenn, Ph. D., University of Texas at
Austin (Sociology); Victor Medkov, Ph. D., State University, Russia (Sociology); David
Popenoe, Ph. D., Rutgers University (Sociology); Steve Nock, Ph. D., University of Virginia
(Sociology); Bradford Wilcox, Ph. D., University of Virginia (Sociology); Kay Hymowitz,
284
Peter Drucker - ,,Despre profesia de manager‖, Editura Meteor Press, Bucureşti, 1998,
Harvard Business School Press, pag. 7
285
Nicholas Georgescu-Roegen - ,,Legea entropiei şi procesul economic‖, Editura Expert,
286
Academia Română şi Centrul Român de Economie Comparată şi Consens - ,,Laureaţii Nobel
în Economie. Discursuri de recepţie‖, volumul II, 2006, Theodore W. Schultz - ,,Economia
fertilităţii‖, pag. 335
150
Contributing Editor, City Journal; Robert Michael, Ph. D., University of Chicago; Dr. Jianguo
Liu, Director of Sustainability, Michigan State University; Mark Regnerus, Ph. D., University of
Texas at Austin (Sociology).
Stabilitatea populaţiei este dată de factorul de echilibru de 2.1 copii născuţi de fiecare
femeie (unul pentru ea şi unul pentru bărbat). Sub pragul de 2.1, populatia descreşte, iar peste
2.1 populaţia este în creştere. Deoarece există probabilitatea ca un copil să moară înainte de
maturitate, este necesar mai mult de 2 copii născuţi pentru ca populaţia să fie stabilă. Pragul de
2.1 este dat de rata mică de mortalitate infantilă în ţările cu o economie dezvoltată. În ţări sub-
dezvoltate acest factor este mai mare. În prezent, în societăţile moderne acest factor de
stabilitate a fertilităţii este în continuă descreştere, şi este sub pragul de echilibru de 2.1. În
lumea întreagă, natalitatea s-a înjumătăţit în ultimii 50 de ani. Acum avem 59 de ţări cuprinzând
44% din populaţia globului, unde factorul de natalitate este sub 2.1. Factorii care au dus la
declinul demografic în ţările dezvoltate sunt următorii:
 femeile au locuri de muncă şi nu mai au timpul necesar şi dorinţa de a face copii;
 prosperitatea face ca individul să-şi găsească alte plăceri decât aceea de a creşte un copil;
 revoluţia sexuală începută în anii 60. Pilulele anticoncepţionale au redus numărul de sarcini
nedorite a femeilor căsătorite, cu 70%;
 revoluţia divorţurilor a făcut ca divorţul sa fie acceptat de societatea modernă, şi să nu mai fie
considerat imoral sau ilegal, conform tradiţiilor vechi;
 presupuneri eronate -în ultimii 20-30 ani s-a bătut moneda pe conceptul de suprapopulare a
planetei, iar copiilor li s-a inoculat de mici să aibă mai puţini copii când vor ajunge la
maturitate.
În prezent oamenii se căsătoresc mult mai târziu decât în trecut 287, şi de obicei nu au
foarte mulţi copii. În prezent în vest, rata divorţurilor este de aproximativ 50%. Multe femei pun
cariera înaintea familiei şi a copiilor, iar după 35 de ani este mai greu pentru o femeie să nască.
În prezent, încă persistă trendul de creştere a populaţiei globale, pentru că rata de fertilitate din
anii ʼ50-ʼ60 era încă mare şi în prezent oamenii trăiesc mult mai mult decât generaţiile
287
Declinul brusc al ratelor natalităţii în timpul anilor treizeci, asociat cu creşterea bruscă a
ratelor în perioada de după război, au zdruncinat încrederea în părerea că ratele viitoare pot fi
estimate printr-o funcţie a declinului secular a alcătuirii populaţiei. Malthus a presupus oarecum
justificat că fertilitatea este determinată în primul rând de două variabile simple: vârsta la
căsătorie şi frecvenţa coitului în timpul căsătoriei. Însă, dezvoltarea şi răspândirea
contraceptivelor în ultimul secol au lărgit mult domeniul luării deciziilor privind mărimea
familiei. Fertilitatea este determinată de venit, costurile copilului, cunoaştere, nesiguranţă şi
preferinţe. Calitatea copiilor este direct proporţională cu mărimea cheltuielilor asociate lor.
Fiecare familie trebuie (şi are datoria) să-şi producă proprii copii, deoarece copiii nu pot fi
cumpăraţi sau vânduţi în sfera pieţei. Fertilitatea efectivă poate fi substanţial diferită de
fertilitatea dorită. Cu toate acestea, pentru majoritatea părinţilor, copiii sunt o sursă de ,,venit
psihic‖ sau satisfacţie, iar în terminologia economică, copiii vor fi consideraţi ,,un bun de
consum‖. În plus, nu sunt fixe nici cheltuielile cu copiii, nici veniturile produse de ei, ci variază
în mărime în funcţie de vârsta copilului, deci copiii sunt bunuri de consum îndelungat şi bunuri
de producţie. Totuşi, clasificarea copiilor alături de maşini, case şi instalaţii poate părea
nefirească, artificială şi poate chiar imorală. Ca bunuri de consum îndelungat, copiii au o
,,utilitate‖, care se compară cu cea a altor bunuri via o funcţie de utilitate sau un set de curbe de
indiferenţă. Forma curbelor de indiferenţă este determinată de preferinţa relativă pentru copii,
sau, cu alte cuvinte, de ,,tendinţe‖ determinate de religia unei familii, de rasă, vârstă ş.a. În
principiu, costul net al copiilor este egal cu valoarea actuală a cheltuielilor prevăzute, plus
valoarea atribuită a serviciilor părinţilor, minus valoarea actuală a venitului monetar prevăzut,
plus valoarea atribuită a serviciilor copiilor. (Gary S. Becker - ,,Comportamentul uman. O
abordare economică‖, Editura All, Bucureşti, 1998, pag. 161; 181, 183 şi 200)
151
anterioare. Rata de fertilitate globală în 2008 este de 2.58 (populaţie în creştere), dar în declin
faţă de anul 2000, când a fost de 2.80. În prezent 16% din populaţia globală este de peste 65 de
ani, în 2030 aceasta se estimează a fi de 25%, iar în 2050 de 30%.
Acum 100 de ani, 68% dintre familii se bucurau de copii, iar în prezent doar 32%
dintre familii au copii. Rata de fertilitate din UE este de 1.50, cea din Statele Unite de 2.10 (faţă
de 2.06 în anul 2000) iar cea din România de 1.38 (1.35 în 2000). În Statele Unite rata de
fertilitate era mult sub pragul de 2.1, dacă cuplurile necăsătorite nu făceau copii. Rusia este grav
afectată de acest declin, pierzând circa 250.000 de persoane anual. În 1990, rata de fertilitate era
de 2.4, iar în prezent este de 1.4. Guvernul rus aplică un program de subvenţionare care oferă
mamelor care nasc mai mult de un copil suma de $9,000 pentru fiecare copil ($140 pe lună,
echivalentul a 40% din salariu, pentru a sta acasă). Şi totuşi nu funcţionează...
Sursa: Sinteză după http://www.selfhelp.ro/2008/10/31/iarna-demografica-declinul-
familiei-umane/ şi http://www.demographicwinter.com/index.html
Aşadar, lumea se confruntă cu provocarea dată de îmbătrânirea populaţiei, ceea

ce înseamnă că ar fi trebuit să economisească pentru pensie, atunci când (mulţi) se
bucurau de o subzistenţă la un nivel peste mijloacele lor. În Marea Britanie, un studiu
asupra efectului produs de privatizarea parţială a sistemului public de pensii, indică o
diminuare a acestora cu 40%, din cauza costurilor de tranzacţie.
Ca o concluzie, cu toate că forţele puternice ale globalizării, tehnologiei şi
internaţionalizării activităţilor au reputat o contribuţie majoră asupra rapidităţii derulării
activităţii comerciale, factorul cel mai valoros pentru funcţionarea eficientă a unei
firme în relaţia sa cu clienţii, va rămâne nivelul performanţei umane. 288
Răspunsul la întrebarea ,,De ce pieţele nu au rezultate?‖ este oarecum simplu:
,,Din cauza guvernelor‖. Dezvoltarea necesită o singură măsură: scoaterea din ecuaţie a
guvernelor, privatizarea şi liberalizarea –eliminarea reglementărilor, reducerea
cheltuielilor guvernului şi accentuarea restricţiilor privitoare la acordarea
împrumuturilor. Şcolile şi universităţile, în absenţa locurilor de muncă, nu vor genera
dezvoltare, la fel cum liberalizarea comerţului nu va impulsiona comerţul, în absenţa
drumurilor şi porturilor. În concluzie, pieţele, guvernul şi indivizii reprezintă cei trei
piloni ai unei strategii de dezvoltare eficiente. 289
1. ,,Software-ul de automatizare a fluxurilor de lucru, face referire la:
a. Faptul că toate departamentele unei multinaţionale sunt interoperabile, cu
sprijinul Business Web-ului;
b. Utilizarea calculatorului în afaceri;
c. Diverese postări pe Facebook;
d. Utilizarea Blog-ului.
Răspuns corect: a.
2. Ce reprezintă ,,Externalizarea‖? Dați câteva exemple de actualitate.
3. ,,Externalizarea‖ se referă la:
a. Politica externă a unei țări;
288
Sinteză după Bill Donaldson - ,,Managementul vânzărilor‖, Editura Codecs, Bucureşti,
2001, pag. 3-10
289
Joseph E. Stiglitz - ,,Mecanismele globalizării‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pag. 53-54, 57
152
b. Presiunea datorată costurilor asupra afacerilor corporatiste, stagnarea unor
pieţe mature din ţările dezvoltate ş.a., au permis firmelor accesul spre
înstrăinarea cât mai multor funcţii;
c. Repatrierea emigranților;
d. Ansamblul exporturilor realizate de o țară.
Răspuns corect: b.
4. ,,Offshoring-ul‖ presupune:
a. Ca o firmă care îşi are una din fabrici să o mute cu totul peste hotare, unde
va produce aceleaşi repere, doar că forţa de muncă este mai ieftină, taxarea
mai mică, energia este subvenţionată şi costurile de asigurare medicală
sunt mai scăzute;
b. Elidarea taxelor vamale;
c. Reducerea taxelor vamale la importurile din terțe țări;
d. Subvenționarea exporturilor în străinătate.
Răspuns corect: a.
5. ,,Internalizarea‖ semnifică:
a. Politica comercială de atragere a investitorilor străini;
b. O formă cu totul nouă de colaborare şi de creare a valorii pe plan orizontal,
diferită de lanțurile de aprovizionare, prin prestarea mai multor activități,
diferite față de activitatea principală;
c. Protecționism;
d. Autarhia, închiderea granițelor unei țări în fața exporturilor.
Răspuns corect: b.
6. Ce sunt ,,Conturile demografice‖? Cum influențează acestea domeniul
relațiilor economice internaționale?
7. Factorul determinant pentru lumea afacerilor în următoarele două decenii –
lăsând la o parte un război, o epidemie sau coliziunea cu o cometă- va fi de
natură:
a. Economică;
b. Tehnologică;
c. Demografică;
d. Politică.
Răspuns corect: c.
153
Tema 5. Politica comercială
Putem deschide această temă, amintind de remarca lui Elton Mayo (psiholog
australian, 1880-1949): ,,Atâta timp cât comerţul se specializează în metode care nu ţin
seamă de natura umană şi nevoile sociale, ne putem aştepta ca grevele şi sabotajele să
devină ceva obişnuit în industrie‖.290
Asemenea părinţilor care trebuie în cele din urmă, să-şi lase copiii să plece de
acasă şi să-şi poarte singuri de grijă, este necesar ca guvernele să lase afacerile să se
dezvolte singure pe piaţa globală mai devreme sau mai târziu, cu sau fără sprijinul
statului. Întrebarea este, cum anume să se facă acest lucru, sau altfel spus, ce paşi sunt
necesari şi cât de repede trebuie urmaţi?
Începând cu Adam Smith, economiştii au preconizat comerţul liber ca un ideal
spre care trebuie să tindă statele, toate modelele teoretice sugerând că un astfel de
comerţ evită pierderile de eficienţă asociate cu producţia şi consumul.
Deşi câştigul din comerţul dintre state este evident în cadrul tuturor modelelor
teoretice, practic foarte puţine ţări s-au apropiat de starea de comerţ liber,
cvasitotalitatea statelor lumii intervenind în comerţul exterior prin politici comerciale
mai protecţioniste sau mai liberale.291
Politicile practicate de guverne derivă din orientarea ideologică a forţelor
politice şi a guvernului, din presiunile externe exercitate asupra sa şi din conjunctura
economică a momentului. Putem fi de acord cu faptul că, după deceniul VIII al
secolului trecut şi până astăzi, majoritatea guvernelor occidentale au promovat politici
de tip neoliberal, ceea ce a amplificat deschiderea pieţelor şi accentuarea schimburilor
comerciale.
Cu toate acestea, indiferent de tipul de relaţii–raporturi între statele-regiunile
lumii, problematica derulării lor a sporit în complexitate, dată fiind explozia
cyberspaţiului şi a reţelelor de computere.
Aşa cum am arătat în debutul acestei lucrări, asistăm la un trend fără precedent
de globalizare a raporturilor între indivizi, şi în plus, globalizarea actuală modifică
modul în care statul tradiţional trebuie să se implice în economie şi în deciziile politice
la nivel mondial, iar sistemele de producţie din aproape toate ţările devin puternic
dependente unele de altele, condiţionând direct viitorul comunităţii şi al familiilor.292
Referindu-ne la relaţiile (schimburile) comerciale între state, acestea constituie
doar o secvenţă din ansamblul relaţiilor dintre state, adică, din ansamblul relaţiilor
politice, militare, economice, culturale ş.a. Aproape fiecare ţară este parte a unei
structuri mai complexe ce îşi pune amprenta asupra deciziilor economice şi politice pe
care ţara respectivă le reglementează.
Cu toate că, în principiu, fiecare guvern îşi exercită suveranitatea şi aplică
legile, există şi mulţi ,,actori‖ nestatali cum ar fi CMN cu rol extrem de important și
290
management‖, Editura Meteor Business, Bucureşti, 2008, pag. 160
291
292
Ioan Bari - ,,Globalizarea economiei‖, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 46-71 şi
David Held - ,,Transformări globale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2004
154
controversat în relaţiile economice internaţionale, precum şi categoria organizaţiilor
interguvernamentale (ONU, BM, FMI, OPEC, NATO, OCDE).
Începând de la mijlocul anilor 1980, multe țări în dezvoltare, dezamăgite de
rezultatele politicilor de substituție ale importurilor, și-au abolit protecțiile comerciale,
întreținute de o creștere rapidă ale exporturilor de bunuri manufacturate. Această
reorientare de politică economică a avut rezultate contrastante între țări.
Ideea industrializării și a dezvoltării trece în mod necesar o strategie
autocentrată de substituție a importurilor, la fel ca viziunea unei piețe mondiale închise
străinilor, și astfel defavorabile țărilor sărace, este dezaprobată de practica creșterii
rapidă a multor țări asiatice. Țările emergente din Asia care au fost profund reformate
asociază nivele puternice de deschidere comercială cu o creștere economică rapidă.
Deși nu este foarte simplu de identificat motivele succesului acestor țări, nu este mai
puțin evident că ele au profitat de oportunitățile care li s-au ivit în economia
mondială.293
5.1. Definiţie, tipologie, instrumente

Politica internațională (mondială și globală) este definită prin marile teme ale
relațiilor politice, sociale, culturale, economice ale statelor contemporane. Politica
externă face referire la adaptarea permanentă la mediul extern, internațional.294
Politica comercială este o parte componentă a politicii economice a unui stat
care vizează sfera relațiilor economice externe ale acestuia. Ca și politica economică, ea
este un atribut al suveranității oricărui stat independent.295
Potrivit ,,Dicţionarului Macmillan de Economie Modernă‖, Politicile
comerciale reprezintă ,,Regulile adoptate de către o ţară pentru dirijarea sau
reglementarea comerţului său exterior şi a plăţilor sale externe. La o extremă, o ţară
poate adopta o politică de comerţ liber, la cealaltă, de autarhie. Între aceste limite se pot
formula politici cu diferite grade de protecţie -prin tarife, cote, control valutar etc.‖296
În accepţiunea sa clasică, politica comercială cuprinde totalitatea măsurilor de
ordin administrativ, fiscal, bugetar şi valutar, adoptate de guvern în scopul protecţiei
economiei naţionale faţă de concurenţa externă şi promovării relaţiilor economice cu
alte state. În cadrul acestor obiective de ordin general, politicile comerciale îşi pot
propune obiective specifice, în funcţie de situaţia economică a fiecărei ţări: protecţia
unor sectoare economice strategice, de larg interes social sau de perspectivă;
promovarea exporturilor pentru realizarea importurilor necesare şi a unei balanţe
comerciale cât mai echilibrate; îmbunătăţirea structurii importului şi exportului;
orientarea relaţiilor economice spre anumite ţări sau grupuri de ţări etc.
Prin politică conjuncturală se înțeleg toate măsurile luate de stat care servesc la
influențarea evoluției conjuncturii. Se urmărește o evoluție pe cât posibilă echilibrată,
293
294
pag. 18
295
Nicolae Sută - ,,Istoria comerțului mondial și a politicii comerciale. Sinteze‖, Editura
Economică, București, 2005, pag. 242
296
155
deoarece după o creștere economică foarte puternică a economiei urmează, de regulă, o
descreștere la fel de puternică.297
Tabelul 5.1 Politica conjuncturală a unei țări
Influențe pozitive asupra Influențe negative asupra conjuncturii
conjuncturii
Investiții Creștere a nivelului de investiții Activități de investiții scăzute
Consum Cerere crescândă Nivel al consumului în scădere
Balanța Exporturi în creștere. Importuri Exporturi în scădere. Importuri crescânde
comercială externă reduse
Bugetul de stat Deficite mari datorate cheltuielilor Scăderi ale deficitului datorate încasărilor
crescânde și încasărilor scăzute în creștere și cheltuielilor scăzute
Aducem următoarea afirmație: ,,În țările în care nu domnește anarhia,

guvernul reprezintă actorul economic cel mai important.” Aceasta deoarece, în
majoritatea țărilor, guvernul este de departe cel mai mare angajator –până la 25% din
forța de muncă națională; cheltuielile sale pot constitui între 10 și 55% din produsul
național total; în multe țări, guvernul deține și manageriază companii de stat; guvernul
afectează comportamentul actorilor economici prin crearea, închiderea, limitarea și
reglementarea piețelor.
Figura 5.1 ,,Pătratul magic‖
Ocupare completă a forței

de muncă
Dezvoltare economică Stabilitatea prețurilor
Comerț exterior echilibrat
Spre ilustrarea politicii economice a unui stat, se obișnuiește reprezentarea

obiectivelor economice ca vârfuri geometrice ale unui pătrat. Deoarece ar fi necesare
puteri supranaturale (magice) pentru a realiza simultan toate aceste obiective, se
vorbește despre acest pătrat ca fiind ,,pătratul magic‖.298
Intervenția statelor asupra fluxurilor de mărfuri prin intermediul politicilor
comerciale nu urmează o tendință generală de înlăturare a obstacolelor sau, dimpotrivă,
de consolidare a lor. Există cicluri de protecționism, parțial cauzate de ciclurile care
afectează nivelul de producție al națiunilor. Perioadele de expansiune sunt asociate, în
297
298
156
general, liberului schimb, pe când, în perioadele de criză, presiunile în favoarea
protecționismului sunt foarte puternice.299
Termenul ,,hegemonie‖ descrie situația în care un singur stat sau grup de state
exercită suficientă dominație asupra celorlalte încât să poată să stabilească regulile și
normele sistemului internațional în avantajul său, în vreme ce alte state sunt nevoite să
accepte sau cel puțin să se adapteze pretențiilor puterii hegemonice. Hegemonia poate fi
globală sau regională. Realismul consideră că hegemonia este în primul rând un produs
al hard-power-ului, în special al puterii economice și financiare.300
Termenul ,,Embargo‖-,,interzicere‖ (eng.) înseamnă restricție cu scopuri
economice sau politice de a exporta mărfuri într-un stat.301
Scopul final al oricărei politici comerciale trebuie să fie obţinerea câştigului
oferit de comerţul internaţional, respectiv o economie de muncă şi un aport cât mai
substanţial al activităţii de comerţ exterior la progresul economic general al ţării.
Problema esenţială a politicii economice promovate de orice stat este aceea de
corelare şi echilibru între diferitele componente şi obiective vizate, întrucât nu este
posibilă promovarea simultană a tuturora şi în acelaşi grad. Cel puţin teoretic, guvernele
ar trebui să adopte politici comerciale de dezvoltare pe termen lung (strategii
macroeconomice); cu toate acestea, decidenţii politici se focalizează pe termen scurt,
timp de unul sau două mandate, şi nu vizează elemente de perspectivă.
Unii autori susțin ideea că politica economică nu mai poate servi intereselor
naționale, ci trebuie să se plieze după regulile internaționale stabilite în mod tehnocrat.
Spre deosebire de regimul blând al GATT, OMC se implică în chestiunile interne ale
statelor, cum ar fi sistemele fiscale, regulile privind securitatea alimentelor și fondurile
pentru protecția mediului, subvențiile, politica industrială activă ș.a. A luat naștere ceea
ce Dani Rodik (profesor la Harvard University, fost economist-șef al FMI) numește
,,trilema globalizării‖: un stat nu mai poate exista simultan în mod democratic,
independent și ancorat în interiorul globalizării. Trebuie să se decidă pentru doar două
din aceste criterii.302
După momentul 01 ianuarie 2007, ca membră a unei pieţe comunitare de 28 de
state şi peste jumătate de miliard de locuitori, politica comercială a României
corespunde aproape exclusiv cu politica comercială promovată de UE; totuşi, anumite
cutume ce ţin de sfera relaţiilor comerciale externe vor fi menţinute în continuare. Este
util în a acest sens a se parcurge Hotărârea Guvernului României nr. 395 din 13 mai
2014 privind aprobarea Strategiei naționale de export a României pentru perioada
2014-2020.303
299
300
301
302
303
Hotărârea Guvernului României nr. 395 din 13 mai 2014 privind aprobarea Strategiei
naționale de export a României pentru perioada 2014-2020, disponibilă pe site-ul Ministerului
Economiei, http://www.minind.ro/
157
Politica comercială este o putere exclusivă a UE –prin urmare, numai UE şi nu
statele membre, în mod individual, poate legifera în materie de comerţ şi poate încheia
acorduri comerciale internaţionale.304
Domeniul de aplicare al competenţelor exclusive ale UE nu acoperă doar
comerţul cu mărfuri, dar şi: servicii; aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale;
investiţiile străine directe. UE are competenţe exclusive şi în alte domenii care pot fi, de
asemenea, relevante pentru politica comercială, cum ar fi transportul, mişcările de
capital etc. În practică, aceasta înseamnă că, începând de la data aderării, România
aplică:
 Tariful Vamal Comun;
 Schema Generalizată de Preferinţe (SGP) a UE;
 Măsurile de apărare comercială;
 Acordurile comerciale şi de cooperare preferenţiale încheiate cu ţări terţe;
 Angajamentele comerciale din cadrul OMC.
De asemenea, cu privire la negocierile şi încheierea de acorduri comerciale
internaţionale, Comisia Europeană (COM) negociază, în numele UE, cu partenerii
comerciali, ţări terţe. COM face acest lucru în strânsă colaborare cu statele membre în
Consiliu şi menţinând Parlamentul European pe deplin informat. Comisia trebuie să
solicite o autorizaţie pentru a negocia un acord comercial cu un partener comercial din
Consiliu, format din reprezentanţi ai guvernelor din cele 28 de state membre, care
stabileşte obiectivele generale ce trebuie atinse. Pe durata desfăşurării negocierilor,
Comisia raportează periodic Consiliului şi Parlamentului European. După ce Comisia a
finalizat negocierile, aceasta prezintă acordul comercial Consiliului şi Parlamentului
European. Ei sunt cei care îşi dau acordul în mod oficial asupra rezultatelor şi care
pregătesc calea pentru semnarea şi ratificarea acordului cu partenerul comercial.
Acordul comercial intră în vigoare după ce este complet ratificat, dar părţi ale acordului
pot fi aplicate cu titlu provizoriu, dacă statele membre sunt de acord să facă acest lucru.
Aceeaşi abordare este utilizată, de asemenea, în cadrul OMC, toate negocierile fiind
conduse de către Comisia Europeană.
Între UE şi unele state terţe (Andorra, Monaco, San Marino şi Turcia) au fost
convenite Uniuni Vamale, ca o formă avansată de integrare economică, chiar dacă
acestea sunt imperfecte deoarece acoperă doar produsele industriale. Acorduri
comerciale sau de asociere care şi-au propun stabilirea unor zone de comerţ liber au fost
încheiate cu ţări care acoperă un spaţiu geografic considerabil, din Europa de Sud
(Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Albania, Serbia, Muntenegru, Bosnia-
Herţegovina, Croaţia), în bazinul Mediteranean prin Parteneriatul Euro-Mediteranean
(Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria şi
Tunisia), America de Nord (Mexic), din Asia (Coreea), din Africa (Africa de Sud),
Comunitatea Andină şi America Centrală. În prezent, se desfăşoară negocieri privind
încheierea unor acorduri de comerţ liber cu: Canada, India, Singapore, Malayezia,
Ucraina, Arabia Saudită, ţările MERCOSUR, ţările din Golf şi noi acorduri aprofundate
EPAs. De asemenea, UE urmăreşte lansarea negocierilor vizând încheierea unor
304
158
acorduri de comerţ liber cu Japonia, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Brunei
Darussalam, Moldova şi ţările ASEAN.
Declarativ, politica comerciala comună are în vedere următoarele obiective
majore:
 dezvoltarea exporturilor comunitare de bunuri şi servicii, inclusiv prin
deschiderea şi consolidarea unor noi pieţe de destinaţie;
 asigurarea unei protecţii adecvate pentru industria europeană de bunuri şi
servicii, în special prin măsuri de combatere a concurenţei neloiale cauzate de
anumite importuri din ţări terţe;
 combaterea oricăror măsuri de discriminare sau împiedicare a accesului şi
dezvoltării exporturilor de bunuri şi servicii comunitare pe terţe pieţe;
 asigurarea unui cadru legal şi instituţional favorabil investiţiilor străine directe,
cu protejarea adecvată a investitorilor şi a investiţiilor;
 susţinerea acestor obiective în cadrul organizaţiilor internaţionale, în cadrul
negocierilor comerciale multilaterale;
 dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial, abolirea progresivă a restricţiilor
din comerţul internaţional şi reducerea barierelor vamale;
 dezvoltarea durabilă prin integrarea unui număr cât mai mare de ţări în
ansamblul comerţului mondial;
 asigurarea includerii în politica de dezvoltare a componentei mediului
înconjurător.
În ceea ce priveşte beneficiile României urmare aplicării politicii comerciale
comune, pot fi menţionate:
 Dezvoltarea exporturilor româneşti de bunuri şi servicii, inclusiv deschiderea şi
consolidarea de noi pieţe şi destinaţii;
 Furnizarea unei protecţii adecvate pentru industria românească de bunuri şi
servicii, în special prin măsuri împotriva concurenţei neloiale cauzate de
anumite importuri din ţări terţe;
 Elaborarea de măsuri la nivelul UE pentru a combate discriminarea sau
barierele în calea comerţului şi dezvoltarea exporturilor de bunuri şi servicii
româneşti pe pieţele din afara UE;
 Asigurarea unui cadru legal şi instituţional favorabil investiţiilor străine directe
cu o protecţie adecvată pentru investitori şi investiţii pentru toate cele 28 de
state membre;
 Promovarea şi susţinerea acestor obiective în cadrul organizaţiilor
internaţionale în contextul negocierilor comerciale multilaterale, încercând să
se obţină o dezvoltare armonioasă a comerţului mondial, o eliminare progresivă
a restricţiilor privind schimburile internaţionale şi reducerea barierelor vamale.
Din practica internaţională se pot evidenţia, trei tipuri de politică comercială:
autarhia, liberul-schimb şi protecţionismul.
Autarhia reprezintă o stare de izolare economică faţă de celelalte state,
orientare spre interior a satisfacerii la orice preţ a necesităţilor de consum productiv şi
personal, ignorându-se avantajul implicat de comerţul cu alte state. Starea de autarhie
induce costuri ridicate, deoarece statele în cauză sunt obligate să producă, deseori în
condiţii de ineficienţă, bunuri pentru care nu deţin avantaje comparative. Aceste state
reduc la minimum schimburile comerciale cu străinătatea, ceea ce presupune o stare de
159
izolare ştiinţifică, tehnologică şi culturală în raport cu realităţile globale. Ca exemple,
ptem descrie statele de tip ,,ideologic‖ sau de tip dictatură cum sunt Cuba (cu toate că
după încheierea Războiului Rece şi-a reconsiderat poziţia faţă de exterior) şi Coreea de
Nord astăzi, iar pe parcursul perioadei poatbelice, Albania.
Liberul-schimb reprezintă o politică a porţilor deschise faţă de importuri şi
exporturi şi a fost preconizat la începutul perioadei industrializării de către ţările care
obţinuseră poziţii concurenţiale pe piaţa internaţională. Teoria economică o recomandă
drept cea mai bună politică a unei ţări în domeniul relaţiilor economice externe, cu toate
că, în realitate, nu a existat niciodată un comerţ care să nu fie restricţionat într-un fel
sau altul, prin măsuri mai evidente sau mai voalate şi mai greu de perceput.
Intervenţia puterilor publice (a statului) asupra fluxurilor comerciale nu
urmează o tendinţă unitară, fie de eliminare, fie de consolidare a obstacolelor, ci
dimpotrivă, se remarcă o alternanţă între ciclurile de protecţionism şi ciclurile de
liberalizare a schimburilor. Altfel spus, cu toate că guvernele admit ideea că
liberalismul este benefic pentru majoritatea consumatorilor, aceleaşi guverne susţin
interesele unor actori economici, prin promovarea unor măsuri protecţioniste în relaţiile
cu străinătatea. În perioadele de apertură economică, se manifestă o deschidere mai
mare spre liberalizarea comerţului, şi dimpotrivă, în recesiune, presiunile în favoarea
protecţionismului sunt mai puternice.
Susţinătorii unei politici comerciale ale liberului schimb (vezi şi teoriile
comerţului internaţional) îşi argumentează opţiunea, astfel:
 Liberul schimb favorizează alocarea eficientă a factorilor de producţie,
ţările specializându-se la producerea şi exportul acelor produse care le
aduc cele mai mari avantaje;
 Liberul schimb determină creşterea prosperităţii naţionale, fiind un
factor de creştere şi dezvoltare economică;
 Liberul schimb facilitează ameliorarea eficienţei activităţii firmelor prin
obţinerea economiilor de scară, pe când, pieţele protejate determină
fragmentarea producţiei şi permit prea multor firme să pătrundă în
ramura industrială aflată sub protecţie şi astfel, scara producţiei a
fiecărei firme devine ineficientă;
 Liberul-schimb accentuează presiunile concurenţiale, incitând
antreprenorii să caute noi modalităţi pentru creşterea competitivităţii
produselor lor. Astfel, liberul-schimb oferă mai multe motivaţii pentru
învăţare-inovare decât un sistem comercial ,,protejat‖, unde guvernul
stabileşte ,,patternul‖ importurilor-exporturilor;
 Comerţul liber elimină necesitatea deplasării. Locuitorii ţărilor
dezvoltate pot sta acasă şi pot cumpăra produse ieftine din China, o ţară
în care forţa de muncă este ieftină. Chinezii pot rămâne în China şi pot
avea acces la produse high-tech din SUA sau Europa Occidentală.305
În concluzie, putem afirma că liberul schimb bazat pe avantajul comparativ-
competitiv şi specializarea internaţională a economiilor naţionale (diviziunea
internaţională a muncii) constituie o stare optimală pentru economia mondială.
305
160
Practic, liberalismul economic este util-recomandabil în ipoteza în care statul
în cauză se bucură de o poziţie cel puţin ,,notabilă‖ pe scena globală actuală, deţinând o
balanţă comercială echilibrată din schimburile externe. În plus, confruntările între
liberalism şi protecţionism din diferite regiuni trebuie să ţină seama de optica
blocurilor comerciale dominante (UE, NAFTA, ASEAN).306
Protecţionismul se află între cele două tipuri extreme de politici şi vizează
protejarea anumitor sectoare ale economiei, sensibile din punct de vedere social faţă de
concurenţa străină, aflate în faza de dezvoltare-restructurare, sau având perspective de
creştere, fiind promovat mai accentuat sau mai relaxat în funcţie de situaţia fiecărei ţări
şi a conjuncturii economice internaţionale. Spre exemplu, gazul extras în Rusia și
folosit pentru a asigura încălzirea unei jumătăți de planetă, a reprezentat întotdeauna o
armă periculoasă. De Gazprom depind Finlanda (100%), Austria (75%) și Germania
(45%). Gazprom nu se limitează numai la sectorul ,,gaze‖, ci deține cluburi de fotbal,
întreprinderi de energie electrică, ziare, canale de televiziune, fonduri de pensii,
companii de asigurare, bănci și companii aeriene. Pe 10.12.2007, mass-media din
întreaga lume declarau: ,,Omul Gazpromului va deveni noul președinte al Rusiei‖.
Gazprom a devenit o carte despre Rusia. Compania și țara sunt aidoma unor vase
comunicante. Imaginea Gazpromului se transformă firesc în istoria Rusiei. Gazpromul
nu e nici bun, nici rău, așa cum nu poate fi rău automatul Kalașnikov ori revolverul
Colt. Cu arma poți ucide sau doar speria, după cum poți să și aperi și să păstrezi. Totul
depinde de mâinile pe care aceasta încape. Arma nu are suflet. Nu știe de frică, nu știe
ce e dragostea sau regretul și sub nici o formă nu-i va rămâne fidelă posesorului ei de
azi, de îndată ce se schimbă vremurile.307
Principalele argumente în favoarea protecţionismului sunt:
 Protecţionismul permite industriilor emergente–embrionare să se dezvolte
nestingherite, la adăpost de concurenţa din partea industriilor similare din
alte ţări. Acest argument a fost prezentat Congresului SUA în 1791 de către
Alexander Hamilton în ,,Raport asupra manufacturilor‖, unele din propuneri
fiind acceptate de către guvernul american. În opinia lui Friedrich List din
,,Sistemul naţional de economie politică‖, protecţionismul este unul temporar,
acordat până în momentul în care industria respectivă, ajunsă la maturitate,
este aptă să concureze cu industriile similare din străinătate. Totodată, el este
unul limitat, referindu-se doar la acele industrii care prezintă potenţiale
avantaje comparative şi are drept scop ,,educarea industrială a naţiunii‖. În
consecinţă, acest protecţionism este doar o etapă premergătoare unui liber
schimb şi unei ,,asociaţii universale a naţiunilor‖.
306
Paul Samuelson - ,,Economia politică‖, Editura Teora, Bucureşti, 2000, Paul Krugman -
,,International economics. Theory and Policy‖, Harper Collins Publishers, Inc., New York,
1991 şi R. Lipsey, K. A. Chrystal - ,,An Introduction to Positive Economics‖, 8th edition,
Oxford University Press, 1995, Michael Porter - ,,The Competitive Advantage of Nations‖, The
Free Press, Simon&Schuster, New York, 1990 apud Aurel Burciu (coordonator), Rozalia
Iuliana Kicsi, Irina Ştefana Cibotariu, Marcela Cristina Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale
internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 67-68
307
Valeri Paniușkin, Mihail Zîgar - ,,Gazprom. Noua armă a Rusiei‖, Editura Curtea Veche
Publishing, București, 2008, pag. 5, 7, 311-315
161
 Protecţionismul duce la creşterea bunăstării. Este posibil ca unele măsuri
protecţioniste să genereze creşterea bunăstării generale, însă, numai pentru un
sector industrial sau categorie socială focusată. La nivel macroeconomic, orice
încercare de a implementa un asemenea program de intervenţie este
,,acaparată‖ de grupurile de interese, fiind un mecanism de redistribuire a
veniturilor către sectoarele influente din punct de vedere politic. Într-o ţară
care nu dispune de capital, forţa de muncă va fi mai puţin productivă iar
salariile mai mici.
 Protecţionismul ,,conservă‖ locurile de muncă. Reprezintă un argument
,,sensibil şi populist‖, îmbrăţişat de multe guverne. Totuşi, din perspectiva
costurilor pe care le generează protecţionismul, există modalităţi mai eficiente
de diminuare a şomajului. În Europa, rata şomajului a continuat să rămână
ridicată. Cei care pierd slujbele nu primesc automat un nou loc de muncă.
Deseori, lucrătorii de vârstă mijlocie nu reuşesc să mai găsească o altă slujbă,
se pensionează anticipat.
 Protecţionismul sprijină măsurile de siguranţă naţională. Reprezintă un
argument adus pentru industrii-sectoare şi implicit pentru anumite operaţiuni
militare.308 Înarmarea şi conflictele din timpul Războiului Rece sunt escaladate
de operaţiuni devenite ulterior nelegitime, precum şi de instalarea Scutului
Antirachetă propus de NATO în cazul României.
Cert este însă că eforturile, inclusiv financiare, generate de luarea unor
măsuri protecţioniste, sunt suportate, în ultimă instanţă, de masa naţională a
consumatorilor.
România şi-a restrâns aria geografică a schimburilor sale comerciale
postdecembriste, în special datorită prăbuşirii CAER, dar şi unor individualităţi, reflexe
şi conservatorism (în mecanismul de trecere a românilor de la mentalitatea de
,,asistaţi‖, la cea a raţionalităţii economice) ce privesc propriul mediu socio-cultural
tradiţional. În anul 1990, Silviu Brucan a şocat opinia publică cu afirmaţia că România
are nevoie de 20 de ani pentru a învăţa ce înseamnă democraţia. În privinţa
insolvabilităţii şi a falimentului, regula este că firmele structural neviabile trebuie
scoase în afara pieţei.
Un alt principiu este acela de a asigura condiţii egale (simetrice) pentru
concurenţi. Legislaţia românescă din domeniul comercial a fost ambiguă, iar
implicarea statului în aplicarea procedurilor de faliment, a fost exclusiv aplicată
sectorului privat.
Evitarea falimentului firmelor de stat a avut ca efect lipsa disciplinei fiscale din
România, adică încurajarea concurenţei neloiale între contribuabilii oneşti şi cei care
crează arierate, cu consecinţe macroeconomice negative în ceea ce priveşte deficitul
bugetar, situaţia din învăţământ şi sănătate, procesul de colectare fiscală şi deficitele
externe. Politica privind ajutoarele de stat a avut un rol enclitic asupra domeniului
insolvenţei şi al falimentului, şi mai departe, a cronicizării incapacităţii de plată.
Pentru fiecare leu din datoriile companiilor româneşti amânat, şi în final şters
în mod rebarbativ de către Finanţele Publice, în numele unei echităţi sociale, au fost
308
162
încălcate principiile liberei concurenţe. Acest demers eretic a fost pernicios economiei
româneşti, aidoma unei ,,găuri negre‖ care a absorbit seva eficienţei semenilor din alte
sectoare, fără a le oferi nimic în schimb. Paradoxal, populismul s-a dovedit de fapt, o
politică antisocială românească.309
Instrumentele utilizate de politica comercială sunt: mijloace tarifare (politică
tarifară); mijloace netarifare (politică netarifară); mijloace de promovare şi de
stimulare (politică de stimulare).
Politica tarifară şi netarifară vizează în special importul, pe care îşi propun să-l
descurajeze sau chiar să-l stopeze, orientând consumul spre produsele domestice.
Dimpotrivă, politica de promovare vizează exportul, pe care îşi propune să-l
augmenteze în cât mai mare măsură. În prezent, tot mai multe state pun accentul
principal nu atât pe politicile de îngrădire a importului, cât pe politicile de promovare a
exportului.
Figura 5.2 Componentele politicii comerciale
Politică
economică
Monetar - valutară Bugetar - fiscală
Politică
comercială
Promovarea şi
Protecţia
stimularea
economiei exportului
Politica Politica Politica de Politica de

netarifară promovare
tarifară stimulare
Suprataxe, taxe compensatorii, taxe
Reprezentare în străinătate
Târguri internaţionale
Restricţii cantitative
Informare, formare
Restricţii calitative
Taxă vamală
Tarif vamal
Formalităţi
antidumping
Bugetare
Valutare
Bancare
Fiscale
Tratate
Sursa: Constantin Fota - ,,Comerţ Internaţional şi Politici Comerciale Internaţionale‖, Editura

Consecințele diferitelor politici comerciale sunt rezumate, astfel: ele compară

efectele celor patru măsuri protecționiste (sintetizate în tabelul de mai sus) asupra
309
Flaviu Meghişan - ,,Strategii concurenţiale de marketing‖, Editura Universitaria, Craiova,
2007, pag. 7-8
163
bunăstării consumatorilor, producătorilor, puterilor publice și națiunii în ansamblul său.
În mod evident, acest tabel nu pledează în favoarea protecției comerciale. Fiecare din
cele patru instrumente de politică comercială beneficiază producătorilor, în detrimentul
consumatorilor. Efectul lor global asupra economiei este, în cel mai bun caz, ambiguu.
Drepturile de vamă și cotele de import aduc profituri țărilor mari, capabile să
influențeze asupra scăderilor de prețuri mondiale. Celelalte două măsuri, în ceea ce le
privește, sunt nefaste pentru bunăstarea economiei.
Tabelul 5.2 Efectele diferitelor politici comerciale

Dreptul de Subvenții la Cota asupra Restricții
vamă export importurilor voluntare la
exporturi
Surplusul Crescut Crescut Crescut Crescut
producătorului
Surplusul Diminuat Diminuat Diminuat Diminuat
consumatorului
Încasări În scădere – Neschimbate – Neschimbate –
rente la deținătorii
publice În creștere cheltuielile rente la străini
publice cresc de licențe
Bunăstarea Ambiguă – Ambiguă –
națională diminuată pentru Diminuat diminuată pentru Diminuat
țările mici țările mici
Sursa: Paul Krugman, Maurice Obstfeld, Marc Melitz, Gunther Capelle-Blancard,
Matthieu Crozet - ,,Économie internationale‖, Pearson Education France, 2012, pag. 229
În acest capitol vom analiza consecințele deschiderii spre comerț asupra

interacțiunilor diferitelor piețe în echilibrul general. Dar, pentru a studia impactul
politicilor comerciale este mai comod și în general, suficient, să ai o abordare în
echilibrul parțial.
Un drept de vamă creează o abatere între prețurile domestice și străine.
Acesta mărește prețul pe piața internă și, dacă țara care își limitează importurile este
suficient de mare, dreptul de vamă reduce prețul pe piața mondială. În cazul unei țări
mici, prețurile mondiale nu se schimbă și abaterea între prețul domestic și cel de pe
piața mondială este egală cu dreptul de vamă.
Costurile și beneficiile diferitelor politici comerciale pot fi măsurate prin
surplusurile consumatorilor și ale producătorilor. În mod normal, producătorii
domestici al bunului protejat câștigă prin instaurarea unui drept de vamă – prețul lor de
vânzare crește, în vreme ce consumatorii domestici pierd din aceată măsură– din
acealași motiv. În fine, dreptul de vamă generează încasări fiscale, care alimentează
bugetul de stat.
Efectul net al unui drept de vamă asupra bunăstării naționale poate fi separat
în două componente: pe de o parte, notăm o pierdere de eficiență care rezultă din
distorsiunea incitațiilor resimțite de consumatori și producători; pe de altă parte, poate
exista un câștig legat de ameliorarea termenilor de schimb. În cazul unei țări mici,
acesta al doilea efect dispare și dreptul de vamă implică o pierdere netă pentru
economie.
Analiza dreptului de vamă poate fi ușor transpusă către alte instrumente de
politică comercială, precum subvențiile la export, cotele la import sau restricțiile
voluntare la exporturi. Primul instrument generează o pierdere de eficiență
164
asemănătoare celei cauzate de dreptul de vamă, dar agravează pierderile în detrimentul
termenilor de schimb. Cotele la import și restricțiile voluntare la exporturi creează și
ele mai multe pierderi decât un drept de vamă, deoarece nu generează încasări fiscale.
Cota permite degajarea de rente pentru deținătorii de licențe de export.310
Termenul ,,admitere vamală temporară‖ se referă la acel regim vamal care
permite introducerea cu suspendarea plății taxelor, pentru un timp limitat, a mărfurilor
care urmează să fie reexportate după prelucrarea sau utilizarea lor în mod
corespunzător.311
5.2. Politica tarifară

Cel mai important instrument de aplicare a politicii comerciale a unui stat
(guvern) este reprezentat de tipul de politică comercială vamală la care recurge, sau
altfel spus, un anumit teritoriu vamal de raportare şi nivelul taxelor vamale prevăzute
în Tariful Vamal al statului respectiv.
Politica vamală este o componentă a politicii comerciale a unui guvern şi
reprezintă cea mai importantă pârghie prin care un stat poate interveni asupra
fluxurilor comerciale derulate cu exteriorul. Ea reuneşte ansamblul normelor şi
dispoziţiilor legale care reglementează intrarea şi ieşirea mărfurilor în (din) ţară.
În consecinţă, guvernele statelor democratice adoptă succesiv zeci-sute de
reglementări şi norme legale în încercarea de a asigura creşterea economică internă şi
standardul de viaţă al populaţiei din interiorul graniţelor teritoriale ale ţării,
reglementări ce vizează în principal patru domenii de aplicare:
 Controlul mărfurilor şi al mijloacelor de transport care trec frontiera de stat;
 Îndeplinirea formalităţilor vamale;
 Impunerea vamală, prin plata taxelor vamale;
 Alte formalităţi specifice.
În cadrul acestora, rolul cel mai important îl are impunerea vamală,
obţinându-se asfel venituri la bugetul de stat, dar şi stoparea sau limitarea importurilor
de anumite mărfuri sau servicii sau de negociere sau stimulare a relaţiilor comerciale
cu alte state sau regiuni.312
Tariful de negociere (Bargaining tariff) reprezintă tariful impus de o ţară
pentru a-şi consolida poziţia în negocierile comerciale cu alte ţări, în sensul de a
promite reduceri tarifare în schimbul unor concesii comerciale.313
Tariful optim (Optimum tariff) se referă la tariful care maximizează
bunăstarea sau utilitatea unei naţiuni. Cu excepţia situaţiei în care elasticitatea ofertei
externe a unui bun sau serviciu în raport cu preţul este infinită, în mod normal este
posibil ca o ţară să-şi îmbunătăţească raportul de schimb prin impunerea unui tarif la
importul acelui bun, pentru că reducerea cererii acelui bun importat îi poate reduce
310
- ,,Économie internationale‖, Pearson Education France, 2012, pag. 229-230
311
312
313
165
preţul la nivel mondial. Ţara care impune tarife la import desfăşoară un comerţ mai
redus ca volum, dar în termeni mai favorabili. Situaţia optimă apare atunci când
câştigul din raportul de schimb mai bun compensează pierderile datorate volumului
comercial mai mic. O taxă pe exportul unui bun din ţară are acelaşi efect asupra
bunăstării, atunci când cererea externă pentru acel bun este inelastică în raport cu
preţul. Cea mai mare dificultate pentru impunerea unui tarif optim sau a unei taxe de
export optime este pericolul represaliilor comerciale.314
Tariful ştiinţific (Scientific tariff) se referă la sistemul tarifar prin care se
urmăreşte realizarea, cu costuri minime pentru societate, a unor ţeluri de politică,
deseori fără caracter economic, cum sunt independenţa naţională sau pregătirea
militară. Aceasta se realizează prin minimizarea costului cu care se obţine fiecare
element de beneficiu, ajustând structura tarifelor, cu scopul de a egaliza raportul dintre
beneficiul marginal şi costul marginal în toate ramurile industriale protejate. De
asemenea, se maximizează beneficiile protecţiei prin selectarea unui nivel general de
protecţie, la care valoarea marginală a beneficiului egalează costul marginal al
protecţiei.315
Politica tarifară se realizează în special cu ajutorul tarifului vamal, considerat
de normele comerţului internaţional (GATT, înglobat din 1995 în OMC) drept
principalul instrument de protecţie a economiei naţionale.
Controlul valutar (,,Exchange control‖) reprezintă sistemul prin care statul
exercită un control asupra tuturor tranzacţiilor în valute străine şi în aur efectuate de
agenţiile naţionale sau doar asupra unora dintre aceste tranzacţii. Controlul se aplică
din raţiuni legate de balanţa de plăţi şi, într-o analiză finală, pentru a se evita
deprecierea cursului de schimb, despre care se presupune că s-ar produce ca urmare a
eliberării totale a tranzacţiilor externe.316
5.2.1. Tariful vamal

Prima nomenclatură statistică internaţională uniformă a fost adoptată sub
forma unei Convenţii semnate de 28 de state, la cea de-a doua Conferinţă
Internaţională de Statistică de la Bruxelles, 1913, cuprinzând 186 de poziţii tarifare,
repartizate pe categorii: animale vii, alimente şi băuturi, materii prime şi semiproduse
manufacturate, aur şi argint. Până în anul 1988, în relaţiile comerciale internaţionale
funcţionau trei tipuri principale de nomenclatoare vamale: Nomenclatoarele specifice,
Nomenclatorul SITC şi Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles.317
Tariful vamal este un catalog/registru/manual, instituit printr-o lege distinctă
prin care se înregistrează şi se clasifică mărfurile ce pot face obiectul tranzacţiilor de
comerţ exterior, precum şi cuantumul taxelor vamale prelevate asupra lor. Acesta este
principala componentă a regimului vamal al unei ţări şi singurul instrument de
protecţie recunoscut ca legitim de către GATT-OMC.
314
315
Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 392-393
316
317
166
În partea introductivă a tarifului vamal este prezentat, uzual, textul legii în baza
căruia se aplică. În partea consecutivă, este prezentat nomenclatorul vamal, respectiv
catalogul în care sunt înscrise mărfurile şi taxele aplicabile lor, la trecerea frontierei.318
,,Declarant vamal‖ reprezintă acea persoană fizică sau juridică ori
reprezentantul acesteia, care declară și prezintă mărfuri pentru vămuire.319
Tariful vamal reprezintă taxa impusă asupra unui bun importat de o anumită
ţară. Un tarif vamal poate fi stabilit precis, atunci când se aplică sub forma unei sume
fixe pe unitatea de bun importat, sau ad-valorem, atunci când se aplică ca o rată
procentuală la valoarea importurilor. Dintre argumentele utilizate în susţinerea
necesităţii taxelor vamale, doar două (anti-dumpingul şi optimul) îşi găsesc suportul în
analiza economică. Alte obiective (ocuparea, dezvoltarea industriilor aflate la început
de drum etc.) sunt realizate mai bine prin alte mijloace.320 Cât de eficient este tariful ca
mijloc de protecție al industriei naționale va depinde de elasticitatea cererii în funcție
de preț pentru bunul importat. Dacă cererea de import este inelatică în funcție de preț,
vor fi reduceri mici în volumul importurilor. În aceste cazuri, un mijloc mai eficient de
protecție este o cotă care stabilește un plafon fizic asupra cantității de importuri
permise.321
Termenul ,,Delivered at frontier‖ - ,,livrat la frontieră‖ (eng.) semnifică faptul
că obligațiile vânzătorului sunt îndeplinite când marfa a ajuns la frontieră, dar înainte
de vămuirea ei la frontiera vamală a țării desemnate în contractual de vânzare-
cumpărare.
Termenul ,,Delivered duty paid‖ - ,,livrat, drepturi achitate‖ (eng.) semnifică
faptul că vânzătorul are obligația să pună marfa la dispoziția cumpărătorului, achitând
taxele de transport, depozitare, import și vamale, încărcare și descărcare, verificare,
măsurare și cântărire ale mărfii respective.322
Termenul ,,Tarriff factory‖ face referire la instalarea unei fabrici într-o ţară
străină, pentru a se limita efectul tarifelor vamale de import aplicate de aceasta.323
Tariful vamal cuprinde nomenclatorul mărfurilor de import, clasificate şi
codificate după anumite criterii (origine, grad de prelucrare sau mixt) şi taxele vamale
corespunzătoare, exprimate ad valorem (procent din valoarea mărfii), specific (o
anumită sumă pe unitatea de marfă importată), sau mixt (ambele forme). Cele mai
multe ţări utilizează taxe vamale ad valorem. Statele Unite folosesc pentru o serie de
produse taxe vamale mixte.
Ţările UE şi EFTA, ţările asociate la UE şi alte ţări europene utilizează
sistemul armonizat de clasificare (mixt). Statele Unite şi Canada folosesc un sistem
propriu, mai puţin elaborat în comparaţie cu sistemul armonizat. Japonia, Australia şi
318
319
320
321
322
323
167
Noua Zeelandă utilizează sistemul standard ONU de clasificare. Comparabilitatea
datelor şi elaborarea de statistici internaţionale se realizează printr-un sistem de chei de
transfer de la un nomenclator la altul.
România, membră a UE şi parte a teritoriului vamal UE, aplică aşa numitul
Tarif Vamal Integrat Comunitar (TARIC), acesta având la bază un nomenclator
combinat. Tariful vamal aplicat de România este abreviat TARIR, adică Tariful Vamal
Integrat Român (vezi www.customs.ro).
TARIC, cunoscut şi sub sintagma CCT (,,The Common Customs Tarrif of the
EU‖), a fost adoptat de către ţările membre încă din 1968. Tariful este aplicat în toate
statele membre ale UE la importurile de mărfuri care trec frontierele exterioare,
întrucât prin politica comercială comună sunt fixate taxele vamale aplicabile mărfurilor
importate din afara Comunităţii, precum şi excepţiile, prohibiţiile şi restricţiile.
La baza TARIC se află nomenclatura comunitară (combinată), formată din
10.000 de coduri-poziţii tarifare care detaliază codurile de 6 cifre ale nomenclaturii
Sistemului armonizat formate din 8 cifre. Nomenclatura TARIC este împărţită în 21 de
secţiuni şi 97 de capitole.
Veniturile rezultate din TARIC, începând cu 1975, se varsă la bugetul CE. Nici
una din statele membre nu pot decide sau angaja negocieri privind aspectele tarifare a
politicii lor comerciale. Schimbările în TARIC sunt decise de către Consiliul UE şi
toate negocierile sunt derulate de Comisia UE, adesea în concoradanţă cu
reglementările GATT-OMC. Drept consecinţă, aplicarea TARIC se practică în relaţia
cu SUA, Canada, Japonia, Australia ş.a., care primesc din partea UE tratamentul bazat
pe CNF. Astfel, poziţia de gigant a SUA în economia globală s-a diminuat treptat, în
paralel cu afirmarea Japoniei în comerţul internaţional.
Aşa numitul New Computerised Transit System, parte a proiectului e-
government, se aplică din 1997; forma sa actuală, multilingvă, online, customs tariff
database prezintă măsurile de politică comercială a UE în relaţiile derulate cu terţii.
(www.ec.europa.eu/taxation_customs).324
Codul vamal modernizat al UE a fost adoptat în 2008, înlocuind-ul pe cel din
1992, având ca scop uşurarea fluxurilor comerciale cu terţii şi garantarea unui nivel
ridicat al securităţii la frontiere.
Cele mai multe ţări folosesc tarife vamale cu o singură coloană de taxe vamale.
În acest caz, tarifele se numesc autonome. Sunt unele ţări (de exemplu, SUA) care
folosesc tarife cu două coloane de taxe, caz în care tarifele se numesc convenţionale.
Prima coloană de taxe se aplică la importul din ţările cu care nu sunt încheiate
convenţii bi sau multilaterale, iar cea de-a doua la importul din ţările cu care au fost
încheiate astfel de înţelegeri şi cărora li s-a acordat Clauza Naţiunii Celei mai
Favorizate, respectiv li se aplică cele mai reduse taxe folosite de ţara respectivă în
relaţiile cu oricare alt stat terţ.
324
Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 91 şi 93-94
168
5.2.2. Taxa vamală
Taxele vamale reprezintă impozite indirecte percepute de către guvern (stat)
asupra mărfurilor atunci când acestea trec graniţa vamală a ţării. În practică, statele
aplică astfel de impozite asupra importurilor, însă au fost semnalate şi anumite situaţii
când ţările aplică taxe vamale la export şi (sau) tranzit. Taxele vamale la importuri au
avut drept motivaţie esenţială interesul statului de a proteja economia naţională şi doar
în subsidiar de venitul obţinut la bugetul de stat (revenue effect).325
Taxele vamale, accizele şi taxele protecţioniste (,,Customs, excise and
protective duties‖) sunt taxe percepute asupra importurilor sau vânzărilor de anumite
mărfuri. În mod tradiţional, taxele vamale sunt legate de bunurile importate, iar accizele
de cele produse pe plan intern; distincţia nu este însă prea rigidă. Motivele aplicării
acestor taxe vizează în general:
 Creşterea veniturilor;
 Protejarea industriilor autohtone;
 Acordare de preferinţe la importurile din anumite ţări.326
Spre exemplu, potrivit Convenţiei de la Lomé, se asigură intrarea liberă în comunitate

pentru bunuri industriale şi produse agricole din grupul ţărilor din Africa, Caraibe şi Pacific
(ACP). Convenţia de cooperare comercială şi economică a debutat în 1975 la Lomé (capitala
statului Togo), de către ţările membre ale CE şi 46 de ţări în curs de dezvoltare din ACP
(Bahamas, Barbados, Botswana, Ethiopia, Fiji, Gambia, Ghana, Grenada, Guinea, Guinea-
Bissau, Guyana, Jamaica, Lesotho, Liberia, Malawi, Mauritius, Nigeria, Samoa, Sierra Leone,
Sudan, Swaziland, Tonga, Trinidad-Tobago, Zambia).
Ea a înlocuit şi a extins convenţiile iniţiale de asociere (de la Yaoundé) dintre CE şi
statele africane. Prevederile de comerţ ale convenţiei privesc garantarea de către CE a accesului
liber pe baze nereciproce a exporturilor ACP de produse industriale şi produse agricole
tropicale. A fost elaborat un plan de stabilizare a venitului din export (STABEX), pentru a
garanta ţărilor ACP un nivel specific de venit la exporturile de mărfuri selectate către CE.
Acordul prevedea şi măsuri desemnate să încurajeze cooperarea industrială prin
transfer de tehnologie, dezvoltare de noi parteneriate industriale şi investiţii sporite ale
sectorului privat din cadrul CE în ţările ACP, asistenţă financiară şi tehnică distribuită în general
sub formă de granturi şi împrumuturile neconvertibile finanţate de Fondul European de
Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii pentru ţările ACP.
A doua Convenţie de la Lomé s-a încheiat în 1979 între CE şi 58 de state ACP (Cap
Verde, Comore, Djibouti, Dominica, Kiribati, Papua Noua Guinee, Santa Lucia, Sao Tome,
Seychelles, Insulele Solomon, Surinam, Tuvalu) şi a privit noi domenii de cooperare privind
forţa de muncă migrantă, protecţia investiţiilor, politica energetică, dezvoltarea agricolă şi
stabilizarea câştigurilor din export pentru producătorii de minerale (planul SYSMIN).
A treia Convenţie s-a ţinut în martie 1985 (Angola, Antigua şi Barbuda, Belize,
Mozambic, Republica Dominicană, Sf. Kitts şi Nevis, Sf. Vincent şi Grenadine, Vanuatu,
Zimbabwe), extinzând prevederile celei de-a doua, accentuând pe asistenţa CE acordată
programelor sectoriale ale membrelor ACP, cooperarea comercială mai extinsă între cele două
entităţi, transferuri crescute STABEX şi planul SYSMIN revizuit, inclusiv prevederi specifice
privind transferul de mărfuri, pescuitul şi stimulente mai mari pentru investiţii.
325
326
169
O a patra Convenţie a fost semnată în decembrie 1989 cu prevederi comerciale pentru
anii 1990 şi 1991. În 1990 au participat la Convenţie 69 de ţări ACP (Guineea Ecuatorială,
Haiti). Prin Convenţiile de la Lomé I şi II au fost create două sisteme de sprijin: STABEX
(pentru a oferi statelor ACP compensaţii pentru pierderile suferite la export, datorate fluctuaţiei
de preţuri) şi SYSMIN (sprijin pentru industria minieră a statelor ACP a căror economie
depindea de acest sector).
La început s-a pus accentul, prin convenţiile de la Yaoundé 1963 şi 1969 (Benin,
Burkina Faso, Burundi, Camerun, Ciad, Coasta de Fildeş, Gabon, Madagascar, Mali,
Mauritania, Niger, Republica Congo (Congo-Kinshasa), Republica Democrată Congo (Congo-
Brazzaville), Republica Centrafricană, Rwanda, Senegal, Somalia, Togo), pe proiectele de
infrastructură.
Convenţiile de la Lomé au adăugat şi agricultura durabilă. S-au semnat protocoale
separate referitoare la comerţul cu zahăr, carne de vită şi banane. O atenţie specială a fost
acordată, prin Convenţia de la Lomé III, proiectelor de dezvoltare rurală de promovare a
siguranţei alimentare şi de combatere a deşertificării şi a secetei.
Acordul de la Cotonou, capitala Beninului, (2000, Insulele Cook, Insulele Marshall,
Statele Federate ale Microneziei, Nauru, Niue, Palau) urmăreşte obiectivul de combatere a
sărăciei şi include o clauză de revizuire care prevede o actualizare din cinci în cinci ani.
Urmează Convenţia de la Lomé IV revizuită (1990-1995; Eritrea, Namibia, Africa de
Sud). Între mai 2004 şi februarie 2005 au avut loc negocieri pentru revizuirea Acordului de la
Cotounou. Pe lângă statele incluse în aceste acorduri, de politica de dezvoltare beneficiază şi
alte state, precum statele din America Latină şi din Asia.
Detalii despre politica de dezvoltare a UE sunt disponibile pe site-ul Direcţiei Generale de
Dezvoltare a Comisiei Europene, la adresa http://ec.europa.eu/development/index_en.htm327
Taxa vamală este, de fapt, un impozit indirect perceput asupra mărfurilor

importate, majorând preţul de import şi, implicit, de vânzare pe piaţa internă, pentru a
le face mai puţin competitive sau chiar necompetitive în raport cu produsele similare
naţionale.
Prin acest efect, tariful vamal este considerat un instrument economic de
protecţie, întrucât, oricât de mare ar fi, taxa vamală nu opreşte importurile din ţări care
dispun de o putere concurenţială (costuri de producţie şi calitate) capabile să
surmonteze nivelul taxei vamale de import.
Pentru a-şi îndeplini rolul său economic la import (protecţie, dar nu interdicţie),
politica vamală trebuie să respecte o serie de reguli convenite pe plan internaţional.
În primul rând, preţul mărfii din import trebuie să fie un preţ real (nu arbitrar),
rezultat din facturi şi exprimat în condiţia de livrare CIF (cost, insurance, freight –cost,
asigurare, navlu/transport extern).
În al doilea rând, transformarea preţului de import exprimat în valută în preţ în
monedă naţională trebuie să fie efectuată la cursul real al monedei naţionale faţă de
valutele străine şi nu la un curs arbitrar, fiind interzisă practicarea de cursuri multiple.
În al treilea rând, după aplicarea taxei vamale prevăzută în tariful vamal, marfa
importată nu trebuie supusă unor alte taxe decât cele aplicate produsului similar din
producţia proprie, acordându-i-se, astfel, tratamentul naţional.
Pot fi considerate ca făcând parte din politica vamală şi suprataxele temporare
de import (aplicate în caz de pericol în situaţia balanţei de plăţi sau de perturbare gravă
327
Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 86 şi
396 şi http://biblio.ucv.ro/bib_web/bib_pdf/Glosar%20termeni%20UE%20A-B.pdf
170
de către importuri a unor industrii naţionale), taxele de compensaţie (aplicate la
importurile din ţările care subvenţionează producţia şi exporturile), taxele antidumping
(aplicate faţă de importul realizat la preţuri sub preţul normal de piaţă al produsului
respectiv) şi taxele de retorsiune (aplicate la importul dintr-o ţară care ia măsuri
unilaterale la importul ei din alte ţări). De subliniat că taxele de acciză, care se aplică
numai la consumul anumitor mărfuri, vizează atât mărfurile din producţia internă, cât şi
pe cele similare din import şi, deci, nu fac parte din politica vamală.
5.2.3. Protecţie nominală şi protecţie efectivă

Putem fi de acord cu faptul că ţările dezvoltate tind să reducă şi chiar să
anuleze taxele vamale la importul de materii prime, însă menţin nivele semnificative la
mărfuri înalt prelucrate, aceasta conferind o protecţie semnificativă pentru valoarea
nou creată în ţară la produse similare.
Atunci când se studiază protecția existentă într-o anumită ramură economică,
se ia, de regulă, în calcul rata nominală, adică aceea care se aplică importurilor
produsului identic cu producția locală. Protecția studiată este cea de care producătorii
naționali beneficiază în privința prețurilor: importurile sunt mai scumpe, acest fapt
modificând condițiile în care se desfășoară concurența. Această optică nu este însă
singura posibilă: bunurile sunt produse pornind de la diverse componente, care pot fi
ele însele importate, suportând, la rândul lor, anumite taxe vamale. Or, cel mai adesea,
taxele vamale aplicate importurilor unei națiuni nu sunt uniforme, iar protecția
produsului care încorporează componentele importate își exercită efectul asupra valorii
adăugate specifice ramurii. De aici rezultă frecvent o protecție efectivă superioară
protecției nominale.
Dacă presupunem că ipotezele tradiționale sunt satisfăcute –țară mică,
concurență pură și perfectă, instaurarea taxei vamale conduce la o diferență între prețul
național și prețul mondial al bunului respectiv. Astfel,
Pij = Pmj (1+rj), unde

Pij reprezintă prețul intern al produsului j
Pmj – prețul mondial al aceluiași bun, exprimat în monedă națională
rj – rata taxei vamale nominale328
Se cuvine făcută distincţia între rata nominală de protecţie (x% din tarif) şi
rata efectivă de protecţie sau rata protecţiei efective. Nivelul taxelor vamale din tarif
indică protecţia nominală. În afară de aceasta, se poate calcula protecţia efectivă, după
formula de mai jos. Aceasta măsoară sporul de valoare nou creată pe unitate de produs
în condiţiile aplicării tarifului vamal, faţă de aceeaşi valoare nou creată pe unitate de
produs în condiţiile lipsei tarifului vamal.
328
internațional‖, Editura Arc, București, 2004, pag. 64-65
171
Te taxa vamală efectivă
=
Tnf taxa nominală la produs finit
=
Vf =
valoarea produsului finit
Tnm taxa nominală la materia primă
=
importată şi utilizată
Vm = valoarea materiei prime
Spre exemplu, pentru un import de corp mic de mobilă de bucătărie destinat
menajelor, în valoare de 100 de dolari/bucată, Tnf este de 10%, Tnm de 0%, iar
structura costului este 50% manoperă (valoare nou creată) şi 50% materii prime, vom
avea Te = 20%. Deci, protecţia nominală de 10% impusă asupra produsului finit se va
repartiza doar asupra valorii nou create de 50 dolari şi îi asigură o protecţie efectivă
dublă, de 20%. Prin mărirea preţului de import de la 100 de dolari la 110 dolari se
permite ţării importatoare, prin aplicarea Tnf, să plătească 60% pentru forţa de muncă,
faţă de 50% în absenţa tarifului vamal. În concluzie, se încurajează importul de lemn
neprelucrat şi se descurajează importul de mobilă.
Aceasta se mai poate calcula şi după relaţia:
Te = (Vcp – Vap)/Vap, unde:

Vcp indică valoarea nou creată pe unitate de produs în condiţii de protecţie;
Vap semnifică valoarea nou creată pe unitate de produs în absenţa protecţiei.
Taxa efectivă indică gradul efectiv de protecţie pe care statul îl aplică asupra
valorii adăugate încorporate în produsul finit importat. Cu cât diferenţa dintre taxa
vamală la materia primă sau produsul semifinit şi produsul finit este mai mare, cu atât
protecţia efectivă este mai mare. Statele folosesc metoda escaladării taxelor vamale
nominale (cu atât mai mari cu cât gradul de prelucrare creşte) pentru a proteja mai
eficient prelucrarea internă.329
Rata efectivă de protecţie (Effective rate of protection) reprezintă suplimentul
de valoare adăugată posibil de obţinut prin structura tarifară, calculat ca proporţie din
valoarea adăugată, în condiţiile comerţului liber. Spre exemplu, dacă pentru un bun
furnizat în condiţii de comerţ liber la 100 de lire sterline se folosesc imputuri de import
în valoare de 50 de lire sterline, valoarea adăugată internă este de 50 de lire sterline.
Dacă se impune un tarif vamal de 10% asupra importurilor de asemenea bunuri, rata
tarifară nominală este de 10%. Dacă imputurile importate sunt scutite de tarife, rata
efectivă de protecţie tarifară va fi de 20%, deoarece bunul produs în interior poate
acum să se vândă la 110 lire sterline, ceea ce reprezintă un surplus de 10 lire sterline
faţă de valoarea adăugată de 50 lire sterline în condiţiile de comerţ liber. Rata efectivă
depăşeşte rata nominală, deoarece cele 10% se aplică efectiv numai la jumătatea
imputurilor folosit la producţia bunului, respectiv cele găsite pe piaţa internă. Rata
efectivă de protecţie poate fi şi negativă, dacă imputurile importate sunt supuse unor
329
172
rate tarifare mai mari decât bunul final. Deşi rata nominală de protecţie este
întotdeauna pozitivă, o industrie poate fi ,,contraprotejată‖ prin structura tarifară şi
poate ajunge la o rată efectivă negativă.330
5.2.4. Teritoriu vamal

Teritoriul vamal este teritoriul pe care se aplică un anumit regim vamal, o
anumită legislaţie vamală. Aşadar, tarifele vamale se aplică teritoriului naţional al ţării,
denumit teritoriu vamal, care de regulă corespunde cu teritoriul geografico-
administrativ. Sunt însă şi situaţii când teritoriul vamal este mai mare sau mai mic
decât cel naţional; mai mare atunci când cel puţin două state convin formarea unei
uniuni vamale (spre exemplu, în 1957, UE a fost concepută ca o uniune vamală între
cele 6 ţări fondatoare) şi respectiv, restrângerea teritoriului vamal, atunci când statele
hotărăsc ca anumite porturi, zone sau localităţi să fie exceptate de la aplicarea
regimului vamal obişnuit.331
În anumite cazuri, ţările constituie pe teritoriul geografico-administrativ zone
libere sau porturi franco în care mărfurile pot fi introduse pentru depozitare, prelucrare
şi reexport fără plata taxelor vamale. În aceste cazuri, teritoriul vamal este mai restrâns
și nu mai coincide cu teritoriul geografico-administrativ. Dacă, însă, mărfurile
respective intră în teritoriul vamal al ţării, ele sunt supuse regimului vamal obişnuit. De
pildă, Cartagina a fost primul port liber, ulterior acestea extinzându-se pe coasta
mediteraneană şi în Nordul Europei.
,,Bloc comercial regional‖ semnifică vecini care convin eliminarea barierelor
comerciale, facilitatea circulației capitalurilor și forțelor de muncă.332
ONUDI (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) împarte
zonele libere în următoarele categorii:
 Zone portuare scutite de impozite, înfiinţate de regulă pe insule;
 Zone libere de depozitare, situate lângă frontiere şi în porturi, destinate stocării
mărfurilor necesare consumului în zonele învecinate;
 Zone libere de frontieră, situate de regulă, la frontiere dintre o ţară dezvoltată
şi una în curs de dezvoltare, în cadrul lor desfăşurându-se preponderent
activităţi industriale;
 Zone libere comerciale, având ca principal obiectiv aprovizionarea cu mărfuri
din import a ţării respective;
 Zone libere industriale de export, având ca destinaţie/funcţiune principală
exportul produselor industriale realizate în cadrul zonei; adesea, acest tip de
zone libere se dezvoltă în interiorul altei zone libere.333
330
Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999, pag. 344-335
331
Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 96-97.
332
333
G. Caraiani, G. Ş. Diaconu - ,,Tehnici vamale de facilitare a comerţului internaţional‖,
Editura Luminalex, Bucureşti, 2003, pag. 166 apud Aurel Burciu (coordonator), Rozalia Iuliana
Kicsi, Irina Ştefana Cibotariu, Marcela Cristina Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale
internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 100
173
În alte cazuri, ţările formează între ele uniuni vamale, desfiinţând taxele
vamale în comerţul reciproc, iar la importul din ţările terţe aplicând un tarif vamal
comun. În aceste situaţii, tariful vamal respectiv excede graniţele unei ţări, teritoriul
vamal fiind teritoriul tuturor ţărilor participante la uniunea vamală.334
Spre exemplu, Uniunea (Vamală şi Economică) Benelux, a fost înfiinţată
iniţial prin Convenţia de la Ouchy în anul 1932, între guvernele Belgiei,
Luxemburgului şi Olandei. Organizaţia sub formă actuală a fost creată în 1958, prin
Tratatul de Uniune Economică Benelux, căutând să consolideze legăturile economice
şi sociale dintre membrii săi, prin stimularea circulaţiei libere a forţei de muncă, a
bunurilor şi a capitalului între statele membre şi prin stabilirea unei politici comune cu
privire la comerţul exterior. A fost eliminat controlul intern al paşapoartelor şi a
permiselor de muncă, s-a renunţat la tarifele pentru import şi la majorarea cotelor de
import intra-unionale, s-a micşorat taxa pe valoarea adăugată în comerţul dintre ţările
membre, precum şi implementarea unui sistem comun de accize. Uniunea practică un
tarif extern uniform la importurile care nu provin din ţările UE şi încheie, de asemenea,
acorduri comerciale şi de emigrare uniforme cu aceste ţări.335 Fondarea Beneluxului a
contribuit la fondarea UE, prin crearea inițială a unor organizații premergătoare
acesteia, CECO în 1951 și CE în 1957. Toate cele trei țări Benelux au fost membre
fondatoare a acestor organizații, împreună cu Germania, Franța și Italia.
Un efect parţial (incomplet) al extinderii teritoriului vamal este zona de liber
schimb FTA (,,Free Trade Area‖), când se liberalizează comerţul între ţările membre,
însă fiecare stat va aplica o politică comercială şi un tarif vamal propriu ţaţă de ţările
terţe, ca de pildă, AELS - EFTA (Asociaţia Europeană de Liber Liber Schimb) ce
reuneşte patru ţări -Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, deţinând o poziţie
notabilă în comerţul internaţional. Alte exemple sunt NAFTA, ASEAN, MERCOSUR
şi ANDEAN. Bazele pactului ANDEAN au fost puse în 1969, semnatare fiind Chile,
Bolivia, Ecuador, Columbia şi Peru, prin Acordul de la Cartagena -Columbia, pentru
eliminarea barierelor tarifare în interiorul zonei, prin introducerea unui tarif vamal
extern comun, prin politici comune în transporturi, industrie şi acordarea unui
tratament preferenţial celor mai mici membri (Bolivia şi Ecuador). Proiectul se pare că
nu a avut succesul scontat, astfel că acest pact este mai mult formal decât real.336
Crearea de comerţ (apariţia unor noi fluxuri financiare în interiorul uniunii
vamale, care înlocuiesc sursele de aprovizionare mai puţin eficiente din
interiorul/exteriorul uniunii cu altele mai avantajoase din punct de vedere al costului de
producţie) şi deturnarea de comerţ sau creare externă de comerţ/deturnare negativă
(înlocuirea surselor mai eficiente de furnizare, dar aflate în afara uniunii, cu alte surse
interne uniunii, mai puţin avantajoase sub aspectul costului, care devin însă artificial
mai competitive în urma eliminării taxelor vamale) au apărut drept efecte ce au
caracterizat procesul de formare şi consolidare al UE.337
334
335
336
Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 97 şi 496
337
174
5.3. Politica netarifară
Reducerea sau eliminarea tarifelor nu anulează sentimentele sau politicile
protecţioniste, ci doar le ,,forţează‖ să capete noi forme de manifestare. Deloc
surprinzător, odată cu diminuarea tarifelor, ţările industriale avansate au fost extrem de
inventive în a impune bariere nontarifare.
Folosirea barierelor nontarifare ca mijloace protecţioniste constituie un export
recent din ţările industrializate avansate. Ţările în curs de dezvoltare le utilizează tot
mai des una împotriva alteia. În parte, problema legată de taxele antidumping, ca şi cea
asociată cu măsurile de protecţie financiară, o reprezintă procedurile de instituire a
acestora. De pildă, în anul 2000, Amendamentul Byrd, SUA, a oferit un stimulent
suplimentar; sumele provenite din taxele antidumping instituite urmau să fie cedate
industriei care avusese de suferit, adică celor care formulau acuzaţiile.
Apreciem faptul că este nevoie de un tribunal internaţional echitabil care să
hotărască dacă o ţară este vinovată de dumping sau de alte practici comerciale
inechitabile.
De remarcat faptul că Runda Uruguay, sub egida GATT-OMC consacră
încheierea rolului major al taxelor vamale, drept instrumente de protecţie. Cu toate
acestea, o serie de bariere netarifare au fost aplicate de ţările dezvoltate, anterior
liberalizării tarifare, iar practica ne indică recurgerea la asemenea instrumente în mod
frecvent, gama lor diversificându-se în perioada postbelică.
Prin antiteză cu barierele tarifare, cele netarifare prezintă următoarele
particularităţi:
 Urmăresc mărfurile pe întregul parcurs, de la exportator la consumatorul final;
 Sunt mai greu de cunoscut de către exportatori;
 Este mai dificil de anticipat nivelul lor de protecţie-discriminare;
 Pot influenţa direct-indirect nivelul importurilor prin condiţiile ,,subtile‖ pe
care le induc cu privire la formalităţi.338
Politica netarifară utilizează ca mijloace: prohibiţiile la import (interdicţii
totale); restricţii cantitative (limitări directe prin cote sau contingente de import sau
limitări indirecte prin preţuri prag sau taxe de prelevare la import); restricţii calitative
care îngrădesc artificial importul (standarde, norme tehnice, norme privind conţinutul,
modul de prezentare, de ambalare şi de etichetare a produselor etc.); formalităţi la
import (documente complicat de întocmit sau inutile). Reprezintă mijlocul cel mai
radical de protecţie al economiei interne, motivele fiind politice/economice, se traduc
prin refuzul organismelor de stat de a elibera licenţa de import la acel produs.
De exemplu, Vietnam a debutat activitatea sa de export de somn în SUA în
anii 1990, bucurându-se în scurt timp de 20% din piaţa americană. Producătorii
americani au determinat Congresul să adopte o lege conform căreia numai somnul
american poate fi vândut sub această denumire. Atunci vietnamezii au reintrat pe piaţa
americană cu noul nume, basa, un rebranding care îi asociază un caracter rafinat şi
exotic. Somnul vietnamez înlocuieşte somnul de Mississippi, la un preţ mai mare. De
338
175
data aceasta, SUA au ripostat cu o agresivitate sporită, apelând la taxe antidumping,
acuzând Vietnamul că vinde produsele la un preţ mai mic decât cel de producţie. Sub
incidenţa legii americane, acuzaţiile de predatory pricing (,,preţuri de pradă‖), prin
care o firmă vinde la un preţ mai mic decât costul de producţie, pentru a scoate de pe
piaţă un rival din aceeaşi ţară, se consideră întemeiate dacă se demonstrează că nu
există doar şanse de obţinere a monopolului, ci şi de menţinere a acestuia un interval
suficient de timp pentru a recupera pierderile.
Licenţele de import sunt acele autorizaţii acordate de stat firmelor importatoare
pentru o grupă de produse şi pentru o perioadă de timp. Limitările voluntare la export
(sau autolimitări la export) sunt înţelegeri oficiale-semioficiale dintre ţări, în baza
cărora ţara exportatoare se obligă, la cererea ţării importatoare, să reducă la un volum
convenit exportul unui produs, sub ameninţarea că, în caz contrar, ţara importatoare va
introduce ea însăşi contingente de import mai restrictive şi pe timp mai lung. Această
restricţie conduce la o reorientare temporară de fluxuri comerciale şi la carteluri
(înţelegeri) între producătorii-exportatori privind repartizarea volumului de export.
Aducem aici exemplele SUA-Japonia şi UE-Japonia, autolimitarea la exportul de
textile, precum şi limitarea la exportul de oţel, în special în SUA.
Spre deosebire de politica tarifară, care, aşa cum s-a văzut, este considerată un
instrument de natură economică de protecţie a economiei, politica netarifară are
caracter administrativ, întrucât poate opri total importul, indiferent de puterea
concurenţială a exportatorilor. Astfel, un contingent (cotă) de import nu permite
importul decât în limita cantităţii stabilită de guvern.
Pe măsura reducerii taxelor vamale în comerţul internaţional în cadrul
negocierilor organizate sub egida GATT-OMC, s-a produs, în compensare, o
proliferare a măsurilor cu caracter netarifar, în special sub forma reglementărilor de
ordin calitativ, care devin tot mai sofisticate, ca urmare a progresului tehnic şi a
creşterii exigenţelor pentru protecţia sănătăţii oamenilor, animalelor şi plantelor.
Măsurile de protecţie financiară sunt tarife temporare care, în principiu, pot
avea un rol important, facilitând adaptarea unei ţări la o creştere mare, neanticipată a
nivelului importurilor. Temporar, tarifele împiedică importurile străine, oferind
industriei timpul necesar pentru a se adapta sau punând la dispoziţia muncitorilor un
răgaz pentru a-şi găsi alte locuri de muncă. De pildă, SUA au abuzat frecvent de
măsurile de protecţie financiară, pentru a proteja industria în declin a oţelului.339
Cota –restricţia cantitativă (Quota), în general, este o limită impusă asupra
cantităţii de bunuri produse sau cumpărate. Astfel, se pot impune cote la import pentru
a se restrânge achiziţionarea de bunuri de origine străină, în timp ce cotele la export
sunt folosite pentru a stabiliza câştigurile din export ale ţărilor producătoare de produse
primare prin restrângerea ofertei şi, prin aceasta, susţinerea preţurilor. Cotele pot să se
refere, de asemenea, la nivelul minim necesar al producţiei, în special în cadrul unei
economii planificate.340
Restricţiile de ordin cantitativ sunt aplicate sub forma limitării directe sau
indirecte a cantităţii mărfurilor permise la import. Aceste măsuri îngrădesc libera
concurenţă prin restrângerea ofertei de mărfuri străine pe piaţa locală. Se pot aplica fie
339
Joseph E. Stiglitz - ,,Mecanismele globalizării‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pag. 86-89
340
176
prin stabilirea de contingente (cote) de import, fie prin stabilirea de preţuri prag la
mărfurile importate.
Contingentele de import sunt cele mai drastice, întrucât cotele odată epuizate,
nu mai pot fi efectuate importuri. Contingentele pot focusa la nivel global (fără a
repartiza importul respectiv pe ţări de provenienţă) şi pot fi bilaterale, situaţie în care
este precizată ţara de provenienţă. Spre exemplu, SUA oferă protecţie producătorilor
interni de zahăr, încă din 1816, susţinerea acestui sector luând amploare astăzi:
guvernul SUA garantează producătorilor indigeni un preţ superior celui de pe piaţa
mondială; subvenţia pentru producători se acordă sub forma unor împrumuturi
garantate; în acest mod, guvernul induce menţinerea preţului la zahăr pe piaţa internă,
şi pentru a menţine acest preţ, guvernul a impus o cotă (modificată anual în funcţie de
condiţiile pieţei) asupra importului de zahăr, începând cu anii 1980.341
Preţurile prag dau, aparent, posibilitatea consumatorului să opteze între
aprovizionarea de la intern sau de la import. În fond, însă, nivelul de preţ prag ridicat
stabilit la import îl obligă să cumpere produsele locale.
Practica restricţiilor cantitative a fost abandonată înaintea Primului Război
Mondial, a fost reintrodusă în timpul acestui război şi apoi treptat eliminată până la
marea criză din 1929-1933. În timpul crizei şi până după cel de-Al Doilea Război
Mondial restricţiile cantitative au fost practicate pe o scară extrem de largă. Începând
din anul 1947, când au fost puse bazele GATT, s-a renunţat treptat la aplicarea
restricţiilor cantitative, în special sub forma limitării directe a importului. Concomitent,
s-au intensificat măsurile de influenţare prin preţ a cantităţii mărfurilor importate.
Regulile comerţului internaţional (GATT-OMC) interzic folosirea la import a
restricţiilor cantitative, practicate sub formă de contingente, licenţe de import sau alte
procedee. Astfel de restricţii pot fi admise numai cu titlu temporar, pentru echilibrarea
balanţei de plăţi externe sau evitarea unui prejudiciu grav cauzat de importuri unor
sectoare de producţie internă, dar cu condiţia administrării lor de o manieră
nediscriminatorie faţă de ţările exportatoare.342
Apreciem că negocierile comerciale din ultimele decenii se vor confrunta cu
problemele barierelor oficiale şi mai ales, ale celor camuflate. Aceasta, deoarece
fluxurile comerciale, pătrunzând adânc în sfera internă, tuşează interese interne
puternice.
După cel de-Al Doilea Război Mondial s-a produs o adevărată explozie în
materie de standarde, norme tehnice şi alte reglementări de ordin calitativ, privind
produsele care se comercializează pe pieţele interne, atât din producţia proprie, cât şi
din import, în scopul protejării sănătăţii şi securităţii consumatorilor, protecţiei
fitosanitare, protecţiei mediului, asigurării securităţii publice etc.
Ţările au devenit, însă, conştiente, începând din anii 1960, că astfel de
reglementări, adoptate independent şi diferenţiat, pot constitui obstacole în calea
comerţului reciproc. SUA pretind că folosirea de alte ţări a unor restricţii în ceea ce
privesc alimentele modificate genetic reprezintă bariere comerciale, însă, la rândul său
impune restricţii drosofidelor, adică excluderea fructelor de avocado mexicane.
341
342
177
Din 14 pînă în 26 octombrie 1946, în Londra, a avut loc întrunirea de
organizații naționale de norme din 25 de țări. Acolo s-a hotărît organizarea unei noi
organizații, în care ISA (eng. International Federation of the National Standardizing
Associations) înființată în 1926 dar care și-a oprit activitatea în anul 1942 și UNSCC
(eng. United Nations Standards Coordinating Committee). Această nouă organizație
numindu-se ISO, și-a preluat activitatea în data de 23 februarie 1947.
Organizația reprezintă peste 150 de țări, unde fiecare țară are un reprezentant.
Limbile oficiale sunt engleza și franceza. Chiar dacă ISO se autodefinește ca
organizație non guvernamentală, capacitatea sa de a elabora standarde care pot deveni
referinţe de legi –prin acorduri și tratate– face ca această organizație să fie mult mai
puternică decât multe alte ONG-uri. Participanții au în compunere un organism de
standardizare pentru fiecare țară membră la care pot participa și principalele corporații.
ISO cooperează strâns cu Comisia Electrotehnică Internațională (IEC), care
este responsabilă pentru standardizarea echipamentelor electrice și electronice.
Standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate în România de ASRO - Asociația de
Standardizare din România (fostul IRS) care participă prin specialiști în cadrul
comitetelor tehnice internaționale ale ISO.
ISO este sigla pentru „International Organization for Standardization‖.
Standardele ISO sunt numerotate și au un format de tipul: ,,ISO 99999:yyyy: Titlul‖,
unde ,,99999‖ este numărul standardului, ,,yyyy‖ este anul publicării, și ,,Titlul‖
descrie obiectul. De exemplu, familia de standarde ISO 9000 este formată intr-o serie
de standarde referitoare la sistemul de management al calității, care urmăresc
asigurarea satisfacției clienților şi obţinerea de produse și servicii conforme.
Codex Alimentarius este, de exemplu, declarativ, o colecție de standarde
alimentare adoptate la nivel internațional, care au ca scop declarat protecția sănătății
consumatorilor și asigurarea practicilor corecte în comerțul alimentar. Codex
Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate,
semipreparate sau crude și pentru distribuția către consumator, prevederi în ceea ce
privește igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri de pesticide, factori de
contaminare, etichetare și prezentare, metode de analiză și prelevare. În realitate, este
susținută ideea că acest Codex Alimentarius intenționează să pună în afara legii orice
metodă alternativă în domeniul sănătății cum ar fi terapiile naturiste, folosirea
suplimentelor alimentare și a vitaminelor și tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau
mai puțin un potențial concurent pentru industria chimiei farmaceutice.
Ultimele negocieri ale GATT, Runda Uruguay, au avut ca rezultat înființarea
OMC, pe data de 1 ianuarie 1995. La data de 5 februarie 2003 existau 145 de membri
și observatori. Acordul privind Barierele Tehnice în Calea Comerțului (WTO TBT)
este unul dintre cele 29 de texte juridice individuale ale Acordului OMC care obligă
membrii să asigure faptul că reglementările tehnice, standardele voluntare și
procedurile de evaluare a conformității nu creează obstacole inutile în calea comerțului.
Anexa 3 a Acordului TBT este Codul de Bună Practică pentru Pregătirea,
Adoptarea și Aplicarea Standardelor. Prin acceptarea Acordului TBT, membrii OMC
sunt de acord să asigure faptul că guvernele și organismele de standardizare ale țărilor
lor acceptă și respectă acest Cod de Bună Practică și acceptă și să ia măsuri rezonabile
pentru că și guvernele locale, organismele neguvernamentale și organismele regionale
de standardizare fac același lucru. Codul este, de aceea, deschis pentru a fi acceptat de
178
către toate aceste organisme. Acordul TBT recunoaște contribuția importantă pe care
standardele internaționale și sistemele de evaluarea conformității o pot aduce la
îmbunătățirea eficienței producției și la facilitarea comerțului internațional. Codul de
Bună Practică menționează că organismele de standardizare ar trebui să folosească,
integral sau parțial, în cazul în care există standardele internaționale sau finalizarea lor
este iminentă, ca bază pentru standardele pe care le elaborează. De asemenea, acesta
are ca scop armonizarea standardelor, cât mai mult posibil, încurajând toate
organismele de standardizare să utilizeze la maximum resursele disponibile în
pregătirea standardelor internaționale prin intermediul organismelor internaționale de
standardizare.
În contextul transparenței, Codul cere ca organismele de standardizare care au
acceptat condițiile sale să notifice acest lucru la Centrul de Informare ISO/CEI cu
sediul la Secretariatul Central ISO de la Geneva, fie direct sau prin intermediul
membrului ISONET național/internațional relevant (rețeaua de Informare ISO).
Informațiile de contact pentru toți membrii ISONET sunt prezentate în ISONET
Directory. Cel puțin o dată la șase luni, organismele de standardizare trebuie să publice
programele lor de standardizare și să notifice existența lor la Centrul de Informare
ISO/CEI. Alte prevederi importante se referă la pregătirea, adoptarea și aplicarea
standardelor. WTO TBT Standards Code Directory enumeră organismele de
standardizare care au notificat acceptarea Codului de Bună Practică pentru Pregătirea,
Adoptarea și Aplicarea Standardelor, WTO TBT. Acest index mai conține adresele
acestor organisme de standardizare și informare privitor la disponibilitatea programelor
lor de lucru. Acesta se publică anual.343
Standardele de muncă şi protecţia mediului au devenit foarte importante şi
controversate. Principalul motiv de controversă ar fi acela că, dacă aceste aspecte
trebuie sau nu tratate împreună cu cele comerciale. Spre exemplu, SUA şi UE opinează
că acestea trebuiesc încorporate în regimul internaţional al comerţului. Ecologiştii
americani sunt porniţi împotriva unei reguli GATT din 1991, care anula interdicţia
asupra importurilor americane de ton, care să descurajeze uciderea şi a delfinilor; în
1998, OMC a apreciat ca fiind ilegală legea americană care proteja broaştele ţestoase
de mare. Societatea de Explorări Oceanografice a găsit în adâncuri sute de kilograme
de plase pentru delfini, puse de braconieri. Vânătoarea de delfini devine un fenomen, în
ciuda interdicţiei legale de a fi vânaţi. Unii braconieri îşi întind plasele pentru a le
vinde grăsimea în industria farmaceutică, pe piaţa uleiurilor industriale, iar alţii îi
vânează pentru carne. Numărul delfinilor din Marea Neagră este îngrijorător de mic
faţă de acum câteva zeci de ani. În anii 1940, populaţiile celor trei specii de delfini din
mare erau estimate la 1,5–2 milioane. Pescuitul industrial le-a luat hrana, iar numărul
delfinilor a ajuns la doar 300.000, în 1965. A continuat să scadă şi după ce pescuitul
industrial a fost interzis. În 1984, populaţia delfinilor se situa între 60.000 şi 100.000
de exemplare. Acum, anumite ONG susţin că în Marea Neagră nu trăiesc mai mult de
câteva mii de delfini. Viitorul delfinilor rămâne incert, ţinând cont de faptul că, potrivit
343
http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Interna%C8%9Bional%C4%83_de_Standa
rdizare şi http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:ISO_members.png
179
Comisiei Mării Negre, avem este una dintre mările cu cel mai aglomerat trafic din
lume.344
De asemenea, condiţiile de performanţă şi reglementările privind conţinutul
local au fost uzitate pentru a constrânge firmele investitoare să mărească valoarea
componentelor sau a bunurilor intermediare locale încorporate în produsele finite,
strategie folosită împotriva aşa-numitelor ,,fabrici–şurubelniţă‖. Acestea sunt filiale
locale ale firmelor străine, care asamblează produse concepute şi fabricate în altă
parte.345
Un alt pericol vine din partea aşa-numitei biopiraterii: brevetarea
medicamentelor tradiţionale de către marile companii farmaceutice internaţionale.
Acestea sunt profitabile, folosind ,,resursele‖ şi cunoştinţele care aparţin de drept
ţărilor în curs de dezvoltare şi încearcă să distrugă firmele autohtone care oferă aceste
medicamente tradiţionale.346
Standardele pot afecta în mare măsură şi exportul. Se pot consuma timp şi bani
pentru a fabrica un produs pentru exportul pe o anumită piaţă, pentru ca, în final, să se
constate că produsul nu este admis la import, datorită faptului că nu întruneşte
condiţiile unui standard, sau este respins de autorităţile ţării importatoare întrucât nu
corespunde unor reglementări adoptate uneori în mod deliberat pentru oprirea
importurilor, impunând cerinţe de ordin tehnic şi calitativ extrem de complicate şi
costisitoare pentru agrearea pe piaţa internă a unor produse străine.
Unele din astfel de măsuri sunt iniţiate şi administrate de organisme
semiguvernamentale sau de organizaţii ale producătorilor locali, care, evident, sunt
orientate în mare măsură împotriva importurilor. Principalele măsuri din această
categorie sunt: normele de securitate, măsurile de ordin sanitar, reglementările privind
compoziţia produselor, normele privind ambalarea, marcarea şi etichetarea produselor.
Normele de securitate în exploatare vizează în special materialele electrice şi
electrostatice de uz casnic, cazanele şi aparatele sub tensiune, echipamentul minier,
aparatele de încălzit, materialele de construcţii, echipamentul aeronautic, echipamentul
nuclear. În multe ţări, înainte de a fi importate, produsele respective trebuie supuse
unui proces de omologare.
Măsurile de ordin sanitar sunt destinate apărării sănătăţii consumatorului.
Reglementările se referă la conţinutul alimentelor în coloranţi, aditivi şi conservanţi.
De asemenea, normele sanitare vizează şi articole necomestibile, dar care pot să
contamineze sănătatea: creioane, ambalaje care intră în contact cu alimentul etc.
Produsele farmaceutice sunt controlate înaintea importului şi supuse procesului
omologării. Norme asemănătoare se aplică şi produselor chimice utilizate în
agricultură.
Reglementările privind compoziţia produselor vizează o listă extinsă: conserve
de carne, peşte şi legume, biscuiţi, produse textile, fibre sintetice, produse din lână.
Spre exemplu, guvernul german, pentru a stopa importurile de bere din Franţa, a
344
Sursa: http://www.gandul.info/magazin/delfinii-marii-negre-omorati-pentru-uleiuri-si-
medicamente-963827
345
346
Joseph E. Stiglitz - ,,Globalizarea. Speranţe şi deziluzii‖, Editura Economică, Bucureşti,
2003, pag. 374
180
utilizat un text din secolul XVI în care erau enumerate singurele componente autorizate
pentru fabricarea berii. Berea este o băutură alcoolică obținută din 4 produse naturale:
drojdia de bere, malț, hamei și apă. Aceasta are aproximativ 5% alcool; așa-numita
bere fără alcool are între 0 și 0,5% alcool. Temperatura de băut perfectă a berii se
situează între 6 și 8 °C. De obicei berea provine din grâne, dar și din cartofi sau
mazăre. Se poate spune că și japoneza Sake se poate încadra în definiția berii. În Rusia,
berea se încadrează oficial la categoria băuturilor non-alcoolice. În 1516 apare Legea
Germană a Purității (Deutsche Reinheitsgebot), care spune clar că ingredientele berii
trebuie să fie doar apă, orz și hamei. Beckʼs şi Holsten se laudă cu o asemenea
compoziţie, specificată pe ambalaj. În Japonia există exigenţe referitoare la
dimensionarea literelor înscrise pe ambalajele produselor.
China a fost acuzată deseori pentru încălcarea drepturilor omului. Ţările în curs
de dezvoltare acuză încercările de a li se impune standarde vestice, pentru motivul că
acestea servesc intereselor protecţioniste şi sunt un tertip de a reduce avantajul
comparativ al economiilor lor, bazate pe forţă de muncă ieftină şi protecţie socială
minimă. Din 2003, nu mai există nici o pereche de blugi Levi Strauss cu sigla ,,Made
in America‖ pe etichetă. Exact când faimosul brand aniversa 150 de ani de existenţă,
conducerea decidea închiderea fabricii din San Antonio, ultima care supravieţuise pe
teritoriul SUA. Acum, Levi este un celebru brand american fabricat oriunde în lume,
numai în SUA, nu.
Regulile privind originea sunt destul de delicate, aceasta pentru că nici o ţară
nu fabrică toate componentele produselor pe care le vinde. Cu toate acestea, regulile
privitoare la origine, pot anula avantajele determinate de favorizări sau de comerţul
liber. Uneori, pragul–limită este situat la un nivel suficient de mare încât să anihileze
avantajele. Alteori, acordurile îi obligă pe exportatori să aleagă materii prime care
satisfac testele regulilor privitoare la origine, şi nu care au o anumită calitate la preţul
cel mai scăzut. Unii producători renunţă la regimul preferenţial pur şi simplu deoarece
costurile documentaţiei sunt mai mari decât beneficiile.
Cert este că OMC a stabilit că atât standardele de muncă, cât şi cele de
protecţie a mediului nu pot fi aplicate în scopul restricţionării importurilor. De altfel,
apreciem oarecum legitime preocupările vizând drepturile angajaţilor şi dumpingul
social, definit prin ,,competiţia necinstită prin nesocotirea drepturilor fundamentale ale
muncitorilor, neoferindu-li-se condiţii decente de muncă.‖ Un aspect deosebit de
îngrijorător îl constuie exploatarea muncii copiilor.347
Reglementările privind ambalarea, etichetarea şi marcarea sunt cele mai
diverse, cele mai numeroase şi cele mai jenante pentru exportatori. Se referă la
vânzarea într-un anumit fel de ambalaj, la necesitatea de a indica pe etichete conţinutul
precis al produsului, la dimensiunile etichetelor etc.348
România s-a aflat printre marii cultivatori de soia modificată genetic, până
când au început negocierile de integrare europeană. Odată cu acest proces, a trebuit să
347
348
Universitaria, Craiova, 2002, pag. 98-100.
181
reducem cultivarea soiei modificate genetic, având în vedere că acest produs nu este
validat pentru cultivare sau pentru consumul general în UE.349
5.4. Formalităţi vamale şi administrative la import

Politica de schimb reprezintă o parte a politicii economice a unei țări care
permite puterii publice să influențeze taxele de schimb ale monedei naționale. Puterea
publică reunește în mod special puterea politică și autoritatea monetară, cu precădere
Banca Centrală. De reținut faptul că, dacă puterea publică decide devalorizarea
monedei, o face pentru a redresa soldul balanței tranzacțiilor curente.350
Figura 5.3 Balanța tranzacțiilor curente și taxa de schimb
Accentuarea cererii Accentuarea ofertei

de devize de monedă națională
Deficitul
balanței de
tranzacții
curente
Diminuarea cursului
monedei naționale
Ameliorarea
balanței de
tranzacții
curente
Accentuarea
Diminuarea prețurilor
volumului
exporturilor
exporturilor
Sursa: Claire – Agnès Gueutin - ,,Lʼessentiel de lʼéconomie internationale‖, Ellipses Édition

În conformitate cu reglementările GATT-OMC, preţul unui bun-serviciu

importat ar trebui să aibă la bază costurile reale ale exportatorului şi diverse cheltuieli
pe parcurs extern (preţul CIF facturat). Transformarea preţului extern se face la un curs
valutar recunoscut de FMI, şi la acest nivel se adaugă taxele vamale şi alte eventuale
impozite indirecte, rezultând preţul de vânzare la extern.
Adesea, ţările dezvoltate recurg la formularea unor acuzaţii la adresa
exportatorilor, de practicare a preţurilor de dumping, adică, preţuri sub costurile medii
ale pieţei mondiale.
Barierele nontarifare practicate de SUA sunt taxele antidumping, instituite
pentru a închide practica comercială de a vinde produse la un preţ inferior costurilor de
producţie. Dacă măsurile de protecţie financiară au caracter temporar, taxele
antidumping sunt permanente. Taxele antidumping împiedică intrarea produselor pe
349
http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-2560861-dezbatere-concurs-organisme-modificate-
genetic-sau-franken-food.htm
350
Marketing S.A., 2013, Paris, pag. 97, 101
182
piaţă, influenţând întreaga piaţă: dacă un produs nou intră pe o piaţă, se va confrunta cu
taxe antidumping, scumpindu-l şi nefăcându-l competitiv.
Ajustările fiscale la frontieră constituie un regim fiscal potrivit căruia
mărfurile exportate se scutesc de impozite directe (TVA), iar mărfurile importate se
supun aceloraşi impozite ca şi cele indigene. Pentru aceasta, ţările negociază bi sau
multilateral convenţii privind evitarea dublei impuneri, inclusiv sub egida GATT.
Aducem aici exemplele: TVA aplicat în UE, inclusiv România –după efectuarea
exportului, producătorul depune la organele fiscale decontul privind deducerea TVA,
statul urmând să restituie firmei respective, sumele datorate pentru valoarea
exporturilor efectuate, accizele pentru produsele de lux, tabac, băuturi alcoolice etc.,
acestea de regulă constituind monopol de stat; taxe portuare, sanitare sau consulare. În
unele ţări dezvoltate, importatorul este obligat să depună la organele vamale o cotă
parte din valuta necesară viitorului import, cu 6 luni înainte, fără dobândă, fapt de
natură să descurajeze fluxul comercial. În UE, subvenţionarea exportului de produse
agricole au deţinut o poziţie semnificativă; cu toate acestea, importanţa subvenţiilor la
export înregistrează o descreştere, crescând însă ponderea ajutoarelor directe pentru
fermierii europeni.351
Formalităţile vamale şi administrative la import au, în general, un caracter
legitim pentru aplicarea politicii comerciale. În multe situaţii, astfel de măsuri sunt însă
utilizate pentru limitarea importurilor şi chiar pentru discriminarea între diferitele ţări
partenere. Principalele metode folosite, în acest sens, sunt cele privind evaluarea
incorectă în vamă a mărfurilor importate şi cerinţele referitoare la prezentarea de
documente suplimentare, necesare la importul în anumite ţări.
Potrivit reglementărilor internaţionale, valoarea în vamă se stabileşte pe baza
preţului normal al mărfii, rezultând din facturi, iar transformarea din valută străină în
monedă naţională se face la un curs real, conform normelor FMI. Contrar acestei
reguli, unele ţări folosesc la evaluarea vamală alte preţuri decât cel real al mărfii
importate (de exemplu, preţul intern al produsului similar sau preţuri arbitrare mult mai
ridicate), ceea ce scumpeşte importul, făcându-l necompetitiv. Evaluarea în vamă are
ca principiu Convenţia internaţională cu privire la evaluarea vamală şi Codul de
evaluare vamală negociat la Runda Tokio. Evaluarea în vamă se face pe baza
preţurilor CIF.
Deşi există tendinţa de simplificare şi standardizare a documentaţiei necesare
pentru realizarea tranzacţiilor comerciale, o serie de ţări pretind la import prezentarea
de documentaţii care îngreunează şi, uneori, chiar opresc importurile. Între
documentele din această categorie se înscriu certificatele consulare, certificatele
suplimentare de origine a mărfurilor, facturi vamale speciale, declaraţii vamale extrem
de complicate, solicitând declarantului elemente pe care, de multe ori, nu are de unde
să le cunoască etc.352 Spre exemplu, în Franţa (1982) au fost luate măsuri în vederea
reducerii soldului negativ al balanţei comerciale: indicarea obligatorie a originii
produselor importate, redactarea în limba franceză a documentelor de însoţire a
351
Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 106-107 şi
113
352
183
mărfurilor şi crearea la Poitiers a unui centru unic de vămuire a importurilor de
videorecordere.353 O speţă specială o reprezintă barierele netarifare ce decurg din
participarea statului în diferite operaţiuni de comerţ exterior.
Deși tendința generală în zilele noastre este de a înlătura obstacolele din calea
comerțului, sistemul comercial internațional permite țărilor să introducă măsuri
restrictive pentru a face față unor situații cu totul specifice. Aceste măsuri sunt numite
măsuri de apărare comercială sau instrumente de apărare comercială și sunt permise
doar în condiții stricte.
Există trei instrumente de apărare comercială (IAC): instrumentul
antidumping, instrumentul antisubvenție și instrumentul de salvgardare. În timp ce
primele două instrumente acționează împotriva practicilor comerciale neloiale în
cazurile în care importurile sunt efectuate în condiții care pot fi acționate în instanță
conform normelor comerciale internaționale, obiectivul celui din urmă este de a acorda
timp industriei din țara importatoare să se adapteze la o creștere semnificativă a
importurilor. Măsurile de salvgardare pot fi introduse atunci când o industrie este
afectată negativ de o creștere neprevăzută, accentuată și bruscă a importurilor.
Obiectivul măsurilor de salvgardare este de a acorda temporar industriei un moment de
respiro pentru a reduce presiunea importurilor, în vederea operării ajustărilor necesare.
Măsurile de salvgardare sunt întotdeauna însoțite de o obligație de restructurare. Dacă
măsurile antidumping și antisubvenție sunt luate împotriva unor anumite țări (iar
exportatorilor li se impune o taxă individuală în funcție de situația proprie, în măsura în
care cooperează), măsurile de salvgardare se aplică importurilor din toate țările. Cu alte
cuvinte, ele se aplică tuturor importurilor indiferent de sursa lor și aceeași măsură este
aplicată fiecărui exportator.
Prima condiție pentru a impune măsuri este de a stabili dacă importurile fac
obiectul dumpingului (antidumping), dacă sunt subvenționate (antisubvenție) sau dacă
a avut loc o creștere accentuată a importurilor (măsuri de salvgardare). Există totuși
cerințe suplimentare: trebuie stabilit, de asemenea, dacă aceste importuri au avut un
impact negativ asupra situației economice a industriei interne, respectiv, dacă există un
prejudiciu. Cu alte cuvinte, autoritățile de investigare trebuie să demonstreze că există
o relație de cauzalitate între importuri și prejudiciu. Testul interesului public: țările pot
decide să aplice măsuri doar dacă s-a demonstrat că acestea nu vor fi împotriva
interesului public general, respectiv, că măsurile nu vor produce un prejudiciu mai
mare economiei în ansamblul ei decât beneficiul adus industriei interne care suferă din
cauza importurilor. Prin urmare, interesele utilizatorilor industriali ai importurilor, ale
importatorilor și ale consumatorilor trebuie luate în considerare.
Măsurile antidumping și antisubvenție sunt, în mod normal, instituite pe o
perioadă de cinci ani cu posibilitatea prelungirii acestora în baza unei investigații de
reexaminare pe o perioadă/perioade suplimentară(e) de cinci ani. Măsuri antidumping
și antisubvenție provizorii pot fi impuse nu mai devreme de 60 de zile de la inițierea
unei investigații. Aceste măsuri provizorii pot fi impuse pe o perioadă maximă de 4
luni în cazul măsurilor antisubvenție și de 6 luni în cazul măsurilor antidumping.
Măsurile iau de obicei forma unei taxe ad valorem, respectiv, o taxă calculată la
353
M. Rainelli - ,,Comerţul internaţional‖, Editura Arc, Bucureşti, 2004, pag. 66 apud Aurel
Burciu (coordonator), Rozalia Iuliana Kicsi, Irina Ştefana Cibotariu, Marcela Cristina Hurjui -
,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010, pag. 115
184
valoarea facturii, de exemplu, 15%, dar ar putea fi, de asemenea, o taxă specifică,
respectiv, o taxă calculată în funcţie de alt parametru decât valoarea, cum ar fi
greutatea, de exemplu, 15 dolari pe tonă. Angajamentele de preț sunt, de asemenea,
posibile. Taxele sunt achitate de importator în țara care a impus măsurile și sunt
colectate de autoritățile vamale naționale. Exportatorilor care au cooperat în mod
corespunzător cu autoritatea de investigare trebuie să li se impună un nivel al taxei care
să reflecte propria situație. Exportatorii necooperanți vor suporta o taxă reziduală care
este, în mod normal, mai mare decât cea impusă părților cooperante.
Taxele pot fi echivalente cu nivelul marjei de dumping calculate sau cu
valoarea subvenției constatate. Anumite țări oferă, de asemenea, posibilitatea de a
limita nivelul taxei la nivelul minim necesar pentru a compensa prejudiciul. Această
metodologie este denumită regula taxei celei mai mici. Nivelul unei măsuri poate totuși
să nu depășească niciodată marja de dumping sau valoarea totală a subvenției. Măsurile
de salvgardare pot fi impuse pe o perioadă de 4 ani cu posibilitatea prelungirii acestora
până la maximum 8 ani în total. În marea majoritate a cazurilor, măsurile sunt totuși
impuse pe o perioadă de trei ani. Aceste măsuri pot fi impuse ca urmare a unei creșteri
semnificative a importurilor și pot lua forma unor taxe sau a unei limitări a volumului
importurilor. Restricțiile de volum pot consta fie într-un contingent, fie într-un
contingent tarifar. În cazul unui contingent, nu sunt posibile importuri peste un anumit
volum, în timp ce în cazul unui contingent tarifar, importurile care depășesc această
limită sunt în continuare posibile, dar fac obiectul unei taxe suplimentare. Măsuri de
salvgardare provizorii pot fi impuse în același timp cu inițierea investigației. Aceste
măsuri provizorii pot lua doar forma unei taxe.
O țară care inițiază o investigație trebuie să publice un aviz, așa-numitul aviz
de iniţiere, în monitorul său oficial național. De asemenea, țara respectivă trebuie să
informeze autoritățile din țările vizate de investigație. În mod normal, toți producătorii-
exportatori cunoscuți de autoritățile de investigare sunt, de asemenea, informați în mod
direct. De fiecare dată când Comisia Europeană este anunțată de inițierea unei
investigații, aceasta informează imediat reprezentanții statelor membre, cerându-le să
transmită informațiile părților în cauză. Comisia Europeană încearcă, de asemenea, să
contacteze asociațiile UE care reprezintă industria responsabilă pentru fabricarea
produsului aflat sub investigație cu scopul de a le alerta, de a le oferi informațiile
relevante și de a le cere să își contacteze membrii. Comisia Europeană face, de
asemenea, publice investigațiile în curs pe pagina sa de internet.354
Achiziţiile guvernamentale, pot conferi prioritate absolută firmelor naţionale
faţă de cele străine, subiect de interes la nivelul OMC şi UE, prin care sunt instituite
anumite proceduri privind achiziţiile publice. Acordul cu privire la achiziţiile
guvernamentale, încheiat între membrii OMC prevede că aceste achiziţii, de la o
anumită sumă, trebuie să se facă prin licitaţii la care să poată participa atât firmele
naţionale, cât şi cele străine.
Comerţul de stat se referă la tranzacţiile de vânzare-cumpărare efectuate de
companii cu capital de stat, când, de regulă, firmele naţionale beneficiază de reduceri şi
scutiri în plan fiscal, comparativ cu cele străine.
354
,,Cum să mă orientez? Instrumente de apărare comercială antidumping, antisubvenție și
măsuri de salvgardare. Ghidul exportatorilor UE‖, publicat de Comisia Europeană, Direcția
Generală Comerț, 2010, disponibil la http://www.dce.gov.ro/poli_com/ghid_exp_UE.pdf
185
Monopolul de stat asupra unor produse de importanţă strategică cum ar fi
cerealele, petrolul, gazele naturale sau medicamentele poate duce la orientarea
cantitativă a importului pe anumite fluxuri-ţări.355
5.5. Politici de promovare şi de stimulare a exportului

Mijloacele de promovare a exportului sunt unanim acceptate şi
practicate pe plan internaţional, reunind: încheierea de tratate comerciale bilaterale sau
multilaterale; sprijinirea participării firmelor la expoziţii şi târguri internaţionale în
cadrul unor pavilioane naţionale, precum şi informarea firmelor asupra posibilităţilor
de export în diferite state. Mijloacele de stimulare a exportului sunt de natură fiscală,
bugetară, valutară şi bancară.
Pentru a dezvolta comerţul dintre ele ţările îşi acordă facilităţi în materie de
politică comercială privind reducerea reciprocă a taxelor vamale de import, reducerea
şi eliminarea unor restricţii de ordin cantitativ etc. Astfel de facilităţi se convin prin
încheierea de tratate comerciale între guverne. Un tratat comercial reprezintă un acord
liber consimţit între state prin care se creează, se modifică sau se sting obligaţii
reciproce în domeniul comerţului dintre ele, precum şi reguli şi norme ale comerţului
internaţional.
Până la cel de-Al Doilea Război Mondial, comerţul internaţional s-a
caracterizat prin bilateralism, fiind încheiate tratate comerciale bilaterale.
Bilateralismul prezenta dezavantaje, întrucât implica faptul că schimburile de mărfuri
şi servicii dintre state trebuiau să fie echilibrate. În plus, concesiile vamale bilaterale
trebuiau specificate în tarifele vamale în coloane diferite, astfel încât aceste tarife
deveneau foarte complicate. Avantajul negocierilor multilaterale constă în faptul că o
concesie astfel convenită se extinde automat asupra tuturor ţărilor participante la tratat.
În consecinţă, s-a renunţat la negocierile bilaterale, trecându-se la negocierile
multilaterale în cadrul GATT-OMC.
În cadrul târgurilor şi expoziţiilor, ţările organizează pavilioane naţionale, în
incinta cărora este arborat drapelul ţării. În cadrul pavilionului naţional sunt etalate
produsele diferitelor firme din ţară, statul sprijinind participarea lor prin suportarea
cheltuielilor de organizare a pavilionului respectiv, de transport al produselor şi alte
cheltuieli, aşa după cum vom exemplifica mai jos. Spre deosebire de participarea în
cadrul pavilioanelor naţionale, există şi participări directe ale unor firme la târguri şi
expoziţii internaţionale. Asemenea participări directe se realizează pe contul firmelor.
În România, în cadrul ,,Sistemului de susţinere şi promovare a exportului,
cu finanţare de la bugetul de stat‖ s-a pus accentul pe:356
355
T. Pugel - ,,International Economics‖, 12th edition, McGraw-Hill, 2004, pag. 169 şi N. Sută
- ,,Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane‖, Editura Eficient, Bucureşti,
2000, pag. 135 apud Aurel Burciu (coordonator), Rozalia Iuliana Kicsi, Irina Ştefana Cibotariu,
Marcela Cristina Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010,
pag. 115
356
186
 sporirea rolului EXIMBANK în sprijinirea exportului prin alocarea unor
fonduri bugetare suplimentare pentru dezvoltarea instrumentelor pe care le are
portofoliu și promovarea unor instrumente noi;
 dezvoltarea programelor de promovare a exporturilor din administrarea
Ministerului Economiei;
 introducerea Programelor de creștere a competitivității produselor industriale și
agroalimentare;
 introducerea restituțiilor la export pentru produse agroalimentare;
 focalizarea sprijinului statului pentru promovarea exportului produselor
românești cu grad ridicat de prelucrare și pentru extinderea exportului pe piețe
de interes pentru România.
Tabelul 5.3 Târguri internaționale cu finanțare de la bugetul de stat 2014, aprobate în
Consiliul de Export din 15.01.2014
Nr.
TARG CARACTER TARG PERIOADA
crt.
1. Heimtextil, Frankfurt textile prelucrate 8 - 11 ianuarie
2. IMM Koln fabricarea mobilierului din lemn 13 - 19 ianuarie
3. Who’s Next Paris activități de design 25 - 28 ianuarie
4 - 7 februarie
4. AQUATHERM Moscova tehnic general, instalaţii
5. Ambiente Frankfurt produse din sticlă, porțelan 7- 11 februarie
echipamente și aparate electrice și
6. MEE – Dubai 11 - 13 februarie
electrotehnice
11 - 16
7. Singapore Airshow aeronave
februarie
8. Zoom by Fatex Paris îmbrăcăminte (confecții, tricotaje) 18 - 20 februarie
Inhorgenta/Premium Order
9. accesorii de modă, încațăminte 14 – 18 februarie
Munchen
Mobile World Congress tehnologia informației si
10. 24 - 27 februarie
Barcelona telecomunicații
28 februarie – 3
11. Tranoi/Fashion Week Paris activități de design
martie
12. MICAM Milano încalțăminte și marochinărie 2 – 5 martie
tehnologia informației și
13. CeBit Hanovra 10 - 14 martie
telecomunicații
14. GDS Dusseldorf încalțăminte și marochinărie 12 – 14 martie
15. Mostra Convegno Milano tehnic general, instalaţii 18 - 21 martie
16. Asia Pacific Maritim Singapore industria navală și construcții nave 19 - 21 martie
17. ProWein Dusseldorf vinuri și băuturi alcoolice 23 - 25 martie
31 martie – 3
18. Alimentaria Barcelona produse alimentare
aprilie
19. The Bride Show Dubai activități de design 2 - 5 aprilie
20. Cosmoprof Bologna produse cosmetice și naturiste 4 - 7 aprilie
autovehicule, acesorii auto și
21. Hannover Messe 7 - 11 aprilie
construcții de mașini
22. Wire & Tubes Dusseldorf industria metalurgică 7 - 11 aprilie
tehnologia informației și
23. Abtec Bahrain 8 - 9 aprilie
telecomunicații
Salone Internationale del Mobile
24. fabricarea mobilierului din lemn 8 - 13 aprilie
Milano
25. Automechanika Istanbul autovehicule, acesorii auto și 10 - 13 aprilie
187
26. DSA – Kuala Lumpur, Malaezia industria de securitate și apărare 14 - 17 aprilie
27. Barcelona Bridal Week activități de design 9 - 11 mai
28. Fideexpo Moscova fabricarea mobilierului din lemn 12 – 15 mai
29. Project Qatar – Doha 12 – 15 mai
electrotehnice
30. Seoul Food , Coreea de Sud vinuri și băuturi alcoolice, alimentare 13 – 16 mai
31. Saudi Elenex – Riyadh 26 – 29 mai
electrotehnice
32. London Wine Fair vinuri și băuturi alcoolice 2 - 4 iunie
33. Posidonia Atena industria navală și construcții nave 2 – 6 iunie
Renewable Word Energy –
34. energie regenerabilă 3 – 5 iunie
Europe, Koln
35. Power Gen Koln 3 - 5 iunie
materiale de construcții și servicii de
36. Project Lebanon, Liban 3 – 6 iunie
antrepriză
37. Eurosatory Paris industria de securitate și apărare 16 – 20 iunie
Farnbourgh International
38. aeronave 14 – 20 iulie
Airshow, Londra
39. Berlin Fashion Week activități de design iulie
5–9
40. Maison & Objet Paris fabricarea mobilierului din lemn
septembrie
41. Automechanika Frankfurt 16 – 20 septembrie
construcții de masini
27 - 30
42. Tranoi/Fashion Week Paris activități de design
septembrie
43. Fashion SVP Londra îmbrăcăminte (confecții, tricotaje) 28 – 30 septembrie
44. Zoom by Fatex Paris îmbracăminte (confecții, tricotaje) septembrie
45. MICAM Milano încalțăminte și marochinărie septembrie
46. Biofach Baltimore produse bio septembrie
47. SIAL Paris produse alimentare 19 - 23 octombrie
48. Linea Pelle Bologna încalțăminte și marochinărie octombrie
49. CILF China servicii de transport și logistică octombrie
Internationale Meubelbeurs
50. fabricarea mobilierului din lemn 2 – 5 noiembrie
Bruxelles
51. Midest Paris 4 - 7 noiembrie
52. Import Shop Berlin cooperație și artizanat 12 - 16 noiembrie
53. Mebel Moscova fabricarea mobilierului din lemn 24 - 28 noiembrie
confecții, construcții de mașini, mic
54. JEDDAH Arabia Saudită 14 – 17 decembrie
mobilier, IT
55. MENOPE Dubai produse bio decembrie
Sursa: http://www.dce.gov.ro/materiale%20site/targ_2014.htm
Asociaţia Internaţională de târguri şi expozitii (IAFE) este un sistem voluntar,

non-profit. Membrii săi asociaţi sunt asociaţii de stat şi regionale, responsabili de
expoziţii şi festivaluri, diferite asociaţii, corporaţii, precum şi persoane implicate în
furnizarea de produse şi servicii pentru membrii săi, toţi fiind interesaţi în
îmbunătăţirea organizării de târguri, spectacole şi expoziţii. IAFE şi-a început
188
activitatea în 1885. Astăzi, IAFE reprezintă peste 1.300 de târguri din întreaga lume, şi
reuneşte mai mult de 1.300 de membri din domenii conexe.357
Reprezentarea oficială în străinătate se realizează prin secţiile economice ale
ambasadelor. Rolul acestor secţii este de a informa firmele din ţările de reşedinţă
asupra posibilităţilor de export, de a stabili contacte între firmele naţionale şi cele
locale, de a le sprijini în rezolvarea oricăror probleme care apar în derularea
contractelor şi de a menţine legătura între ministerul de comerţ din ţara respectivă şi cel
din ţara proprie. În aceste secţii îşi desfăşoară activitatea emisari trimişi de ministerul
de comerţ. Sunt instituţii de interes public şi au obligaţia să răspundă tuturor
solicitărilor din partea exportatorilor naţionali, fără însă, a se angaja în negocierea şi
încheierea de contracte.
Consilierii economici din cadrul ambasadelor, consulatelor şi birourilor
economice proprii din străinătate, elaborează ,,Îndrumare de afaceri, pe ţări‖,
conţinând informaţii utile pentru orientarea operatorilor economici români care doresc
să exporte sau să iniţieze afaceri cu firme din ţările partenere. Îndrumarele de afaceri
cuprind, în principiu, următoarele categorii de informaţii privind climatul de afaceri:358
 evoluţia principalilor indicatori economici;
 mărimea pieţei (import, export) şi domeniile care pot oferi oportunităţi pentru
exportatorii români;
 politica comercială (reglementări şi practici comerciale);
 documente solicitate la import;
 achiziţii guvernamentale (licitaţii internaţionale);
 taxe vamale la import, proceduri vamale, bariere netarifare la import;
 standarde;
 canalele de distribuţie şi modalităţile de intrare pe piaţă;
 aspecte legate de călătoriile de afaceri (viza etc.).
În paralel cu reprezentarea oficială, unele firme mari îşi deschid reprezentanţe
proprii în străinătate. În timp ce reprezentarea oficială este de domeniul dreptului
public (guvernamental), reprezentarea de firmă este de domeniul dreptului privat.
Reprezentantul oficial al guvernului nu are dreptul să încheie contracte, în timp ce
reprezentantul firmei are acest drept.
Centrele de comerţ exterior au, de regulă, regim semiguvernamental, în sensul
că finanţarea lor este asigurată în comun de guvern şi de firme private. Rolul lor este să
asigure informaţii, să stabilească contacte, să organizeze misiuni economice, să
elaboreze diferite studii de piaţă, pe ţări şi pe produse. Serviciile uzuale oferite de
aceste centre nu se plătesc, dar dacă apar cereri de servicii speciale din partea unor
firme acestea sunt oferite contra cost. Există tendinţa ca fiecare ţară să organizeze
asemenea centre, stabilind contacte electronice între ele şi formând, astfel, un centru
internaţional.359
Mijloace de stimulare de natură fiscală. Fiscal, statul stimulează
357
Vizitaţi http://www.fairsandexpos.com/; http://www.expodatabase.com/ şi Oferta privind
Târgurile Educaţionale Internaţionale Studenţeşti, pe http://www.universityfairs.com/
358
http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Indrumar_afaceri/index_indrumare.htm
359
189
exporturile prin politica de impozite. Cel mai clasic mijloc este sistemul draw-back,
care înseamnă restituirea către exportator a taxei vamale plătite de acesta la importul de
materii prime, materiale sau componente utilizate în producţia mărfurilor exportate. De
la 01 ianuarie 1991, se aplică și în România. Sistemul draw-back reprezintă aşadar un
mecanism de stimulare condiţionată a exporturilor aplicat mai ales de ţările dezvoltate,
prin care se restituie exportatorului, cu ocazia şi la data efectuării exporturilor, diferite
sume de cheltuieli ocazionate, cum ar fi taxe vamale, accize, diferite impozite, toate
făcute la importul unor materii prime sau semifabricate destinate realizării producţiei
export, condiţiile fiind: se declară intenţia de export încă de la efectuarea importului
materiilor prime şi semifabricatelor; se încorporează într-o anumită proporţie;
reexportul mărfurilor realizate are loc într-un anume interval de timp.360
O variantă a acestui sistem o reprezintă lohn-ul (prelucrare, perfecţionare) care
presupune că firma străină care importă mărfuri finite pune la dispoziţia exportatorului
materialele de care acesta are nevoie pentru fabricarea produselor finite, taxele vamale
plătite la import restituindu-se cu ocazia exportului. Aceste două metode de sprijin
fiscal (draw-back şi lohn-ul) sunt admise pe plan internaţional. În plus, pe plan
internaţional se admite ca produsele exportate să nu fie supuse TVA, la care sunt
supuse produsele vândute la intern. S-a practicat şi metoda reducerii sau diminuării
impozitului pe profit sau a impozitului pe salarii aferente producţiei exportate. Această
metodă nu este admisă pe plan internaţional. Se admit scutiri sau reduceri de impozit
pe profit numai dacă aceste facilităţi se acordă întregii producţii şi tuturor salariaţilor,
indiferent dacă producţia este vândută la intern sau este exportată.
Un aspect deosebit de actual și controversat îl reprezintă paradisurile fiscale.
Denumirea de paradis fiscal, folosită într-un domeniu larg în ultima perioadă, tinde din
ce în ce mai mult să fie înlocuită prin aceea de ,,paradis financiar‖ sau de ,,centru
financiar internațional‖.
Paradisurile se împart în cinci categorii: (1) se poate alege aici domiciliul
fiscal, (2) locul de instalare a bazei de lucru, (3) se poate trăi aici, (4) se pot câștiga
bani sau (5) se poate obține cetățenia. Statele considerate ca fiind paradisuri fiscale
constituie un refugiu pentru toate tipurile de societăți cu scopul de a permite
beneficiarilor să reducă și respectiv chiar să suprime în totalitate taxele la care sunt
supuși, în deplină legalitate și de o manieră practic imposibil de controlat de către
serviciile fiscale din țara de origine. Este posibil legal să încetați să mai plătiți taxe și
impozite; guvernele, prin mass-media, ar dori să credeți altceva. Însă, o problemă
foarte importantă rămâne încă sub tăcere: dacă frauda fiscală este nelegală, evaziunea
fiscală, nu este ilegală, în sensul legii.
Paradisurile fiscale chiar există! Pot fi utilizate pentru a realiza profituri mari,
pentru protecția bunurilor și pentru a scăpa de taxele prea numeroase. Actualmente,
cele mai bune posibilități de investire se găsesc dincolo de propriile frontiere, în cadrul
numeroaselor piețe străine -,,opțiuni offshore‖. Fiecare paradis fiscal se specializează
în funcție de situarea sa geografică într-un sector financiar particular și se structurează
în funcție de o piață potențială specifică. Anumite țări nu percep nici un impozit pe
venituri, pe plus-valorile în capital, nici pe avere. Altele au stabilit o percepere de
360
190
impozite pe veniturile aferente unei baze teritoriale –dacă beneficiile nu își au sursa în
țara respectivă, nu există impozit. Altele au rate de impozitare scăzute iar alte țări oferă
atuuri specifice pentru societăți (holdinguri, societăți scutite ș.a.). Spre exemplu, există
societăți care se ocupă de recrutarea de companii pentru zonele offshore.361
Paradisurile fiscale sunt folosite, mai ales, pentru inginerii financiare cum ar fi
neplata TVA sau efectuarea de importuri fictive.
Topul celor mai bune paradisuri fiscale din lume, publicat în revista-magazin
Forbes, pentru 2010, este: USA (Delaware); Luxembourg; Elveția; Insulele Cayman;
Royaume-Uni (City of London); Irlanda; Les Bermudes; Singapour; Belgia și Hong
Kong.362
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a constat că în
lume există treizeci și cinci de paradisuri fiscale. Cele mai cunoscute paradisuri fiscale
erau Andorra, Insulele Virgine Britanice, Seychelles, Insulele Cayman, Luxemburg,
Cipru sau Malta. În toate aceste state, legislația permite înființarea așa numitelor firme
„offshore‖. Acestea profită de diferențele de legislație fiscală dintre două sau mai
multe țări, sunt utilizate pentru spălarea banilor obținuți ilegal sau, cel puțin, pentru
evaziune fiscală. Cel mai mare paradis fiscal al comunității europene este Marele
Ducat de Luxemburg, unde funcționează 141 de bănci din 26 de țări, aducându-i
reputația de oază fiscală sigură. În urma presiunilor internaționale, unele dintre aceste
state au fost obligate să-și modifice legislația.
Deoarece definiția unui paradis fiscal este foarte laxă, România, cu cota unică
de impozitare a veniturilor de 16%, ar putea fi considerată un paradis fiscal pentru
Germania, unde nivelul maxim de impozitare ajunge la 42%.
Tabelul 5.4 Topul paradisurilor fiscale pentru firmele românești
Sursa: articolul ,,România, un nou paradis fiscal?‖, luni, 17 februarie 2014,

http://www.capital.ro/romania-un-nou-paradis-fiscal.html
Se estimează că peste 53% din comerţul mondial se tranzitează prin

paradisurile fiscale, care în ultimii treizeci de ani şi-a triplat „volumul‖ ajungând astăzi
să reunească, mai mult sau mai puţin legal, 72 de state ale lumii. Aceste state
361
Vizitați http://evedex.net, http://www.infiintareoffshore.ro/ sau http://www.sfm-
offshore.com/jurisdictionsoffshore.html
362
http://www.paradisfiscaux20.com/, 25.10.2014
191
contribuie, în termeni de PIB (PNB), doar cu 3,2% la producţia mondială. Tot prin
paradisurile fiscale sunt înregistrate 55% din împrumuturile bancare la nivel mondial şi
35% din investiţiile directe în străinătate. În prezent, se apreciază că aproximativ 30%
din investiţiile străine în România sunt, de fapt, bani româneşti veniţi prin offshore.
Mecanismele offshore sunt absolut legale, chiar dacă moralitatea lor
economică este îndoielnică. Ultimele estimări apreciază că, din cauza crizei, 70% din
tranzacţiile pe plan mondial se fac prin intermediul sistemului offshore, care este o
componentă a globalizării. Există însă şi mecanisme de protecţie -în Statele Unite, de
exemplu, doctrina federală spune că nu se impozitează în locul unde se face firma, ci
acolo unde se face afacerea.
Începând cu anul 2009, summit-urile G20 au avut pe listele de discuţii
problematica paradisurilor fiscale. Fie că este vorba de ţările suverane (Liechtenstein,
Elveţia, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Andorra, San Marino etc.), fie de teritorii mai
mult sau mai puţin autonome (Jersey, Insulele Cayman, Insulele Virgine britanice,
Bahamas, Bermude, Barbados, Panama, Belize etc.), opacitatea sectorului financiar-
bancar permite inducerea în eroare atât a fiscului, cât şi a justiţiei naţionale în cazul
celor nerezidenţi, care consideră evaziunea fiscală o crimă, pedepsită sever de către
legislaţia ţărilor lor (de la amenzi mari până la închisoare).
În ciuda războiului declarat împotriva lipsei de transparenţă din paradisurile
fiscale, care, pe lângă imensele prejudicii economice contribuie şi la proliferarea
criminalităţii, prin oferirea mijloacelor prin care se spală banii proveniţi din traficul de
arme şi droguri, rezultatele întârzie să apară. Factorii implicaţi în această luptă nu
reuşesc, de ani buni, să întocmească o listă comună cu ţările declarate paradisuri
fiscale. Astfel, pe lista ONU erau 48 de ţări, pe cea a OCDE 35 de ţări şi pe cea a FMI
62 de ţări.363
Comisia Europeană a evaluat costurile evaziunii fiscale și a evitării elegante a
plății impozitelor, via paradis fiscal, la aproximativ un miliard de euro anual. Ca atare,
Comisia a recomandat statelor membre să adopte urgent măsuri pentru a stopa
hemoragia banilor și să alcătuiasca liste negre cu paradisurile fiscale.364
Se poate formula chestiunea: ,,La ce servesc paradisurile fiscale persoanelor
juridice?‖ Iată câteva posibile argumente în acest sens:
1. În anumite țări, beneficiile sunt impozitate în anul imediat următor
realizării lor, impozitul fiind calculat pe ansamblul beneficiilor naționale și
străine. Aceasta permite întreprinderilor care au filiale în străinătate să
întârzie impozitarea, care este așadar subordonată repatrierii beneficiilor.
2. Paradisurile fiscale sunt adesea folosite pentru a efectua tranzacții de
brevete, mărci și procedee de fabricație, care constituie bunuri încorporate.
3. Folosirea unui paradis fiscal facilitează elaborarea și punerea în circulație a
documentelor comerciale justificând respectarea reglementărilor
comerciale.
363
http://www.balcanii.ro/2012/09/paradisul-fiscal-in-2012/, 25.10.2014
364
Articolul ,,De la Vintu la Mittal, bani din paradis fiscal. IATA lista afaceristilor romani care
se finanteaza din paradisuri fiscale‖, aprilie 09, 2013, http://old.econtext.ro/dosar--2/analiza/de-
la-vintu-la-mittal-bani-din-paradis-fiscal-iata-lista-afaceristilor-romani-care-se-finanteaza-din-
paradisuri-fiscale.html
192
4. Investițiile realizate sub acoperirea unui paradis fiscal nu mai antrenează
impozite pe plus-valori în cazul cedării lor.
5. Conturile în monede convertibile și secretul bancar pot ușura obligațiile
gestionarilor în perioada de fluctuație a monedelor și a impozitelor pe
dobânzi.
6. Înființarea unei filiale într-un paradis fiscal permite o mai mare suplețe și o
discreție mărită în gestiune.
7. O filială în cadrul unui paradis fiscal poate fi utilizată de o întreprindere ca
punct de cumpărare pentru propriile sale mărfuri. Acestea din urmă sunt
revândute uzinelor din străinătate, profitându-se de remizele obținute fără a
pierde beneficiul vânzării.
8. Cumpărarea de material la prețul pieței locale printr-o filială implantată
într-un paradis fiscal permite realizarea de beneficii neimpozabile.
9. Companiile de asigurări captive sunt utilizate de CMN incitate să devină
astfel propriul lor asigurator datorită costurilor substanțiale ale asigurărilor
(în plus rezervele de asigurări nu sunt deductibile din beneficiile
impozabile) precum și datorită caracterului neasigurabil al unora dintre
activitățile lor. Compania de asigurări captivă poate deveni totodată un
mijloc de finanțare al investiției firmei-mamă.
10. Băncile captive sunt organisme create pentru necesitățile proprii ale unui
grup de indivizi. Acestea au statut de bancă non-rezidentă și pot efectua
operațiuni de orice natură, cu excepția celor care implică rezidenți din
țările în care acestea sunt instalate. În același timp, după 1975 numeroase
obstacole legale se opun la crearea acestora.
11. Constituirea unui trust este ușurată în mare parte pentru persoanele
originare guvernată prin British Common Law. Trustul este în general
utilizat pentru perceperea și redistribuirea veniturilor cu un minimum de
impozitare. Administratorul devine așadar singurul interlocutor din punct
de vedere juridic confruntat cu creditorii trustului. În plus, transferul averii
va fi sancționat de impozitul pe donații. Existența trustului poate fi
considerată drept o violare a dreptului succesiunilor, în detrimentul
moștenitorilor naturali ai constituantului.
12. Paradisurile fiscale abundă în juriști, bancheri și contabili extrem de
competenți începând din momentul în care utilizatorul și-a definit
obiectivele.365
Mijloace de stimulare de natură bugetară. Se practică prin sistemul de
subvenţionare a producţiei de export sau direct a exportului. Subvenţionarea are scopul
să acopere diferenţa dintre costul intern mai ridicat şi preţul extern mai scăzut, astfel
încât exportul să aibă loc. Subvenţia se acordă în două moduri: (1) ca o sumă fixă
reprezentând diferenţa între costul intern şi preţul extern; (2) prin reducerea
impozitului pe profitul aferent produselor exportate, aceasta fiind o metodă de
subvenţionare indirectă.
365
Sinteză după Claude Dauphin - ,,Le guide vraiment pratique des paradis fiscaux‖, 1999,
Éditions Générales First, Paris–France, 13-15 Rue Buffon
193
Prin ,,taxă compensatorie‖ înțelegem acea taxă specială percepută în scopul
neutralizării oricărei subvenții acordate, direct sau indirect, în țara de origine a
produsului/serviciului sau în țara exportatoare pentru producerea, exportul sau
transportul produsului/serviciului respectiv.366
În competiţia oligopolistă, teoria strategică a comerţului atribuie un rol esenţial
guvernului ţării de origine a firmei. Dacă admitem că guvernele pot sprijini în mare
măsură firmele naţionale, atunci un guvern poate proteja firmele din ţara sa de
candidaţii străini sau poate acorda subvenţii unei firme pentru a-şi scădea preţurile şi a-
şi mări avantajul competitiv pe pieţele interne şi internaţionale. De pildă, guvernul
SUA a ajutat firma Boeing, oferindu-i contracte generoase pentru industria apărării, iar
guvernul britanic şi cel francez au sprijinit firma Airbus prin subvenţii directe, precum
şi sprijinul acordat de guvernul american inovaţiilor şi dezvoltării Internetului.367
În materie de subvenţionare există reglementări internaţionale precise (GATT-
OMC). Regula generală este că subvenţionarea exporturilor şi a importurilor este
prohibită. Există, însă, excepţii admise.
Prima excepţie se referă la subvenţionarea agriculturii şi a exportului de
produse agricole.
A doua se referă la ţările în curs de dezvoltare, cărora le este permis să
subvenţioneze şi exportul de produse manufacturate. Această derogare s-a bazat pe
argumentul ,,industriilor tinere‖, care au nevoie de sprijin din partea statelor, fie sub
forma impunerii de taxe vamale la import, fie prin acordarea de subvenţii la export.
A treia excepţie se referă la ţările în tranziţie, cărora, în afară de agricultură, li
se permite utilizarea subvenţiilor şi pentru produsele industriale, atunci când anumite
sectoare industriale întâmpină greutăţi datorită procesului de restructurare.
Situaţia este alta, atunci când, după ce SUA au promis să-şi reducă subvenţiile
acordate agriculturii, preşedintele Bush le-a dublat, în anul 2002. În anul 2006, 26.000
de proprietari ai unor plantaţii de bumbac, s-au bucurat de 2,4 miliarde de dolari anual,
în cadrul unui program care a încălcat legislaţia comerţului internaţional şi a decimat
milioane de fermieri nevoiaşi din Africa, America Latină sau India.368
Mijloace de stimulare de natură valutară. Instrumentele de tip valutar
de stimulare a exporturilor sunt aplicabile cu precădere în cazul ţărilor cu monedă non-
convertibilă sau parţial convertibilă. Totuşi, şi unele ţări cu monedă valută forte pot
recurge la asemenea instrumente, atunci când se instituie deprecierea voită a monedei
naţionale. Deosebim două metode:
 Primele valutare, asemănătoare cu subvenţiile la export, constau în convertirea
valutei deţinute de exportatori la cursuri mai avantajoase decât cel oficial la
data respectivă, pot fi acordate diferenţiat pe produse, pe ţări, zone etc.
 Deprecierea monedei naţionale este de natură să stimuleze exporturile atunci
când această depreciere este mai accentuată decât scăderea puterii interne de
cumpărare (inflaţia). Practica demonstrează că deprecierea voită a monedei
366
367
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 81-82
368
mondiale‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010, pag. 323-324
194
naţionale stimulează exporturile, dar pe termen scurt şi numai dacă cererea
externă este elastică faţă de preţ pentru anumite mărfuri. La nivel macro,
deprecierea monedei naţionale conduce la o deteriorare a poziţiei ţării
respective în economia mondială, motiv pentru care nu se practică frecvent.369
Statele pot sprijini exporturile prin devalorizarea monedelor naţionale în raport
cu valutele străine. Devalorizarea stimulează exportul şi producţia internă şi
descurajează importul. Devalorizarea reprezintă o creştere a sumei de monedă
naţională plătită în schimbul unei valute străine. Acest demers oficial (devalorizare sau
revalorizare) s-a aplicat în condiţiile existenţei unor cursuri de schimb fixe între
monedele naţionale (Sistemul Bretton Woods, care va fi discutat succint, în
continuare).
,,Aprecierea monedei‖ presupune acea modificare a cursului de schimb prin
care cu o unitate monetară națională se pot cumpăra mai multe unități monetare străine.
,,Aprecierea valutei‖ semnifică o creștere în valoare a unei valute comparativ
cu alte valute într-un sistem de rate de schimb fluctuant. O apreciere în valoarea unei
valute face importurile mai ieftine, iar exporturile mai scumpe, încurajând astfel
importurile adiționale și micșorând exporturile.370
Cadrul instituţional al economiei mondiale postbelice a fost creat de Sistemul
(Conferinţa) de la Bretton Woods din 1944, expresie a sistemului de gândire american
şi britanic. Astfel, marile puteri au fost de acord cu câteva principii fundamentale:
 Angajament faţă de liberalizarea comerţului prin negocieri multilaterale bazate
pe principiul nediscriminării;
 Tranzacţiile din conturile curente nu trebuie să fie supuse restricţiilor, în
schimb sunt permise restricţii asupra fluxurilor de capital;
 Cursurile de schimb trebuie să fie fixe sau ancorate şi, deşi un stat poate să-şi
modifice cursul de schimb, el trebuie să consulte FMI atunci când este vorba
de o modificare majoră.
Pe lângă acestea, se oferea guvernelor posibilitatea să promoveze politici de
stabilizare economică şi asistenţă socială, ceea ce înseamnă că un stat este liber, între
anumite limite precise, să urmărească creşterea economică şi ocuparea completă a
forţei de muncă. Aceste principii au fost de natură să înflorească economia
internaţională după război. Sistemul originar a fost însă modificat, rezultat al mutaţiilor
economice şi politice, cum ar fi prăbuşirea economiilor europene şi japoneză,
,,deficitul de dolari‖ prin care au trecut aceste economii în anii premergători Planului
Marshall, precum şi Războiul Rece.
Rolul esenţial al dolarului în sistemul monetar internaţional a favorizat
sistemul american de alianţe şi funcţionarea economiei mondiale; datorită faptului că,
din motive economice şi politice, principalii aliaţi ai SUA doreau să păstreze dolari,
rolul internaţional al dolarului conferea SUA ,,dreptul seniorului‖, adică, cel care
furniza valuta economiei internaţionale se bucura de privilegii cum ar fi finanţarea
războaielor şi achiziţiile de firme franceze şi din alte părţi, şi să le înglodeze adânc în
datorii, fără să se teamă de consecinţe negative (în anii 1960, preşedintele Franţei,
369
370
195
Charles de Gaulle, se plângea de ,,hegemonia dolarului‖ ce conferea ,,privilegii
extravagante‖ SUA). La finele anilor 1960, escaladarea războiului din Vietnam şi
consecinţele sale inflaţioniste au determinat deteriorarea încrederii internaţionale în
valoarea dolarului.
De aici şi până la erodarea fundamentelor Sistemului Bretton Woods, care era
unul al cursurilor fixe, a fost un mic pas. Aliaţii Americii din Războiul Rece, temându-
se că o cădere a dolarului va forţa SUA să-şi retragă forţele de peste Ocean şi să se
izoleze politic, au conchis să păstreze dolari supraevaluaţi, însă, şi economiile orientate
spre export cum ar fi cea vest-germană şi cea japoneză, doreau şi ele să-şi menţină
accesul la profitabilele pieţe americane.
Partenerul principal al SUA a fost Marea Britanie (până la finele anilor 1960,
când relativul declin al economiei britanice a însemnat retragerea sa din acest cuplu),
urmat de Germania Federală, care, în timpul episodului Vietnam a sprijinit hegemonia
americană, păstrând dolari şi cumpărând titluri guvernamentale americane. Ulterior,
germanii au refuzat să sprijine politicile economice ale preşedintelui Carter şi s-au
alăturat francezilor pentru a sponsoriza Sistemul Monetar European. Locul germanilor
a fost luat de japonezi, în anii 1980, care, prin investiţiile lor, au conferit gir financiar
politicii economice şi militare a lui Reagan.371
Urmare a inflaţiei şi a creşterii mobilităţii capitalurilor (transferul din partea
investitorilor a activelor dintr-o ţară în alta, în aşteptarea unei reevaluări a monedei
naţionale), a atacurilor asupra dolarului la finele anilor 1960, au determinat sfârşitul
cursurilor de schimb fixe.
Dolarul a fost devalorizat substanţial prin Acordul Smithsonian (decembrie
1971), când alte ţări au fost de acord să-şi aprecieze moneda. La Conferinţa de la
Jamaica (1976), ţările industrializate au recunoscut de jure (lat., ,,de fapt‖) existenţa
unui nonsistem al cursurilor flexibile. Consiliul European a acceptat în 1978
propunerea franco-germană de creare a Sistemului Monetar European şi a
Mecanismului Cursurilor de Schimb.
Trecerea de la sistemul cursurilor de schimb fixe la sistemul celor flexibile a
demarat în 1971, o dată cu tăierea legăturii dintre aur şi dolar, economiştii având
credinţa că acest nou sistem era necesar pentru a rupe legătura dintre economiile
naţionale, permiţând astfel guvernelor să promoveze acele politici economice care se
potriveau specificului ţării lor.
Eliberarea pieţelor financiare a facilitat reorganizarea şi transformarea
afacerilor internaţionale. Drept exemple, fuziunea dintre Chrysler şi Daimler-Benz de
la finele anilor 1990, creşterea fantastică a numărului achiziţiilor şi a alianţelor dintre
CMN din anii 1970 şi 1980, pe când în Japonia, reglementările guvernamentale şi
sistemul grupurilor de corporaţii (keiretsu) au făcut ca preluările de către firmele
străine să fie foarte dificile.
În prezent, piaţa valutară se caracterizează prin cursuri flotante. Cursurile nu
mai sunt stabilite şi modificate oficial, ci pe piaţă, în funcţie de cererea şi oferta pentru
o valută. În aceste condiţii, statul nu mai poate, aparent, interveni prin mijloace
valutare. În realitate, statul poate influenţa cursul de schimb prin politica de curs
371
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 54-57; 62-63
196
controlat. Atunci când se consideră necesar, băncile centrale pot influenţa cursul de
schimb prin două metode: metoda pur monetară şi metoda valutară. Metoda monetară
constă în influenţarea cererii şi ofertei de bani pe piaţă prin nivelul dobânzii, ceea ce se
reflectă în schimbarea cursului de schimb. Metoda valutară constă în intervenţia băncii
centrale prin cumpărare sau vânzare de valută, apreciind sau respectiv depreciind
cursul monedei naţionale.
Tabelul 5.5 Istoria regimurilor monetare şi ale cursului de schimb
Regimul Perioada
1. Etalonul Internaţional Aur 1879-1914
2. Instabilitatea interbelică 1918-1939
a. Cursuri flotante 1925-1928
b. Revenirea la Aur 1925-1931
c. Revenirea la fluctuant 1931-1939
3. Etalonul cursului de schimb semi-fix al dolarului 1945-1971
a. Stabilirea convertibilităţii 1945-1958
b. Sistemul specific Bretton Woods 1958-1971
4. Etalonul cursului fluctuant al dolarului 1971-1984
a. Eşec al acordului 1971-1974
b. Revenirea la fluctuant 1974-1984
5. Sistemul monetar european şi creşterea puterii mărcii germane 1979-1993
6. Acordurile de intervenţie de la Plaza şi Luvru 1985-1993
7. Trecerea la sistemul global fluctuant reactualizat 1993-
a. Largă supraveghere multilaterală 1993-1997
b. Sfârşitul stabilităţii dolarului 1997-
Sursa: Paul Hirst, Grahame Thompson - ,,Globalizarea sub semnul întrebării. Economia
internaţională şi posibilităţi de guvernare‖, Editura Trei, Bucureşti, 2002, pag. 57
În fine, putem aduce un exemplu negativ. Miliardele de dolari pe care FMI le

oferă sunt folosite (şi) pentru menţinerea cursurilor de schimb la niveluri nerealiste
pentru o scurtă perioadă, timp în care străinii şi cei avuţi pot să-şi scoată banii din ţară
în condiţii mai favorabile, prin intermediul pieţelor de capital a căror liberalizare a fost
promovată de FMI. Pentru fiecare rublă, leu, rupie372, cruzeiro–ul brazilian, cei din
ţările respective obţin mai mulţi dolari atâta vreme cât cursurile de schimb sunt
susţinute. Miliardele de dolari sunt prea adesea folosite pentru plata creditorilor străini,
chiar şi atunci când datoria este a sectorului privat. Pasivele sectorului privat au fost
trecute de fapt în seama statului.373
Mijloace de stimulare de natură bancară. O serie de exporturi se realizează în
condiţii de credit pe diferite termene: medii (până la 5 ani) sau lungi (peste 5 ani, chiar
până la 60 de ani). Există două variante: fie importatorul se împrumută şi plăteşte
exportatorul, cel mai răspândit în practica internaţională (credit cumpărător), fie
372
Rupia este numele comun al monedelor folosite în: India: Rupie indiană (cod ISO 4217:
INR; subdiviziune: paise); Indonezia: Rupie indoneziană (cod ISO 4217: IDR; subdiviziune:
sen); Mauritius: Rupie mauritiană (cod ISO 4217: MUR; subdiviziune: cent); Nepal: Rupie
nepaleză (cod ISO 4217: NPR; subdiviziune: paisa); Pakistan: Rupie pakistaneză (cod ISO
4217: PKR; subdiviziune: paisa); Seychelles: Rupie seychelleză (cod ISO 4217: SCR;
subdiviziune: cent); Sri Lanka: Rupie srilankeză (cod ISO 4217: LKR; subdiviziune: cent). De
asemenea, în Maldive circulă o monedă cu nume asemănător, rufiyaa.
373
Joseph E. Stiglitz - ,,Globalizarea. Speranţe şi deziluzii‖, Editura Economică, Bucureşti,
2003, pag. 320
197
exportatorul acordă credit importatorului (credit furnizor). În ambele cazuri poate
interveni statul, pentru a ajuta importatorul sau exportatorul.
În cazul exportului, statul preia creditul acordat de exportator importatorului,
achitându-i la livrare suma respectivă. Preluările de astfel de credite de către stat se fac
printr-o bancă specială, banca de export-import, care este o bancă guvernamentală.
În România, EXIMBANK are misiunea de a susţine exporturile româneşti prin
instrumente de finanţare, garantare şi asigurare în contul statului şi în cont propriu; a
fost înfiinţaţă în 1992, cu capital majoritar de stat.
În afara acestor preluări, băncile respective acordă şi alte facilităţi
exportatorului, cum ar fi asigurarea exportului împotriva riscului politic şi a riscului
comercial. Ele eliberează poliţe de asigurare împotriva acestor riscuri, percepând prime
de asigurare mici pentru riscurile politice şi mai mari decât nivelul pieţei pentru
riscurile comerciale.
Termenul ,,risc asigurabil‖se referă la acel risc capabil de a fi asigurat. Un risc
este asigurabil numai când: (a) este măsurabil în termeni financiari; (b) există un
interes asigurabil; (c) există în grupuri mari omogene; (d) probabilitatea de daună poate
fi calculată; (e) este un risc pur; (f) este de natură fortuită; (g) asigurarea sa nu este
împotriva interesului public; (h) prima este rezonabilă în relație cu riscul financiar; (i)
nu este atât de larg răspândit încât să depășească scopul asigurării comerciale ca în
cazul anumitor riscuri fundamentale.
Un ,,risc neasigurabil‖ este cel care nu respectă câteva sau toate elementele de
mai sus.374 Astfel de măsuri de stimulare a exportului, prin mijloace de natură bancară,
sunt admise pe plan internaţional.
,,Acreditiv‖ înseamnă sumă de bani, respectiv document bancar, cu care
cumpărătorul constituie un depozit din contul său la dispoziția unui furnizor, terță
persoană, pentru o viitoare plată a contravalorii mărfurilor sau serviciilor stabilite
printr-un contract.
Termenul ,,acreditiv documentar‖ reprezintă acea modalitate de plată prin care
importatorul (ordonatorul) dă ordin băncii sale să țină la dispoziție și să plătească
ulterior printr-o altă bancă (banca plătitoare) exportatorului-beneficiar contravaloarea
mărfurilor sau serviciilor livrate/efectuate în condițiile contractuale stabilite.
,,Acreditiv revolving‖ presupune realimentarea automată, pe măsură ce se
consumă, a unei sume prevăzute inițial, dintr-o valoare stabilită pe întreaga durată de
valabilitate a acreditivului.
Termenul ,,vinculație‖ se referă la acea modalitate de plată folosită în relațiile
internaționale prin care exportatorul livrează marfa nu pe adresa importatorului, ci pe
adresa unei bănci din străinătate. La primire banca avizează pe importator și îi pune
marfa la dispoziție, percepându-i contravaloarea (pe care o virează exportatorului) și
comisionul bancar, plus cheltuielile de înmagazinare și alte cheltuieli aferente.375
Creditele la export se acordă în mod obişnuit pentru exporturi cu valoare
ridicată, pentru contracte de instalaţii, utilaje, uzine la cheie ş.a., având adesea la bază
374
Carol Benett - ,,Dicționar de asigurări‖, ediția a-II-a, Editura UNSICAR, București, 2009,
pag. 502
375
București, 1997, pag. 14-15, 95
198
convenţii bilaterale la nivel guvernamental; există şi situaţii când se obţine sprijinul
unor consorţii bancare.376
5.6. Comerț liber versus protecționism

Cum am putea oare descrie situația actuală a comerțului internațional și
instrumentele de analiză menite să îl explice? O constatare de natură factuală se
impune –tot mai marea deschidere a economiilor naționale către schimburile
internaționale generează noi contrângeri și noi relații de interdependență.
Abordarea de către James Buchanan a argumentului său este fundamentată în
individualismul metodologic. Agregatele nu acționează; forța conducătoare a
dezvoltării economice nu este prin urmare produsul intern brut, investiția, capitalul sau
munca, ci indivizii care zi de zi decid din nou dacă să muncească mai mult sau mai
puțin, dacă să economisească mai mult sau mai puțin, dacă să se gândească la noi
produse sau căi de a le comercializa. Oamenii sunt stimulați să caute forme de
guvernare care să le permită să-și transforme exigențele individuale față de acțiunea
guvernului într-o politică adecvată implementată cu cele mai reduse costuri posibile.
Mai mult, chiar după ce se stabilește o constituție, eficiența sa poate fi erodată
de goana după profit. Atunci când diferite grupuri utilizează piețele politice pentru a
crea deficite artificiale care sunt menținute prin reglementări guvernamentale –precum
excluderea producătorilor străini de pe piețele interne prin tarife prohibitive sau prin
intermediul standardelor ,,tehnice‖ controlate de stat, al controlării prețurilor sau al
canalelor de distribuție administrate în mod birocratic, cei care vânează câștiguri
nemuncite profită în detrimentul economiei globale și al contribuabililor. De reținut
faptul că argumentul teoretic al lui Buchanan pentru un stat minimal care să
maximizeze atât șansele, cât și riscurile unei piețe libere și să minimizeze
reglementarea și redistribuirea, este unul dintre cele mai de seamă în domeniu.377
Termenul ,,Political Corectness‖ –PC (,,corectitudine politică‖) se referă la
acea formă deosebit de meschină și dăunătoare a cenzurii politice, practicată de
indivizi ambițioși și grupuri avide de putere. Grupuri de presiune cu agendă unică
intervin și se amestecă în procesul democratic. Aceste tactici se bazează pe măsurile
utilizate de regimurile staliniste și fasciste în prima jumătate a secolului. Ulterior,
treptat, ,,corectitudinea politică‖ s-a infiltrat în legislația țărilor celor mai
industrializate și este practicată în multe țări în curs de dezvoltare. Pedepsele pentru
încălcarea legislației PC includ amenzi și închisoare. Orice firmă sau cetățean poate
avea necazuri cu legislația privind corectitudinea politică, în probleme de rasă, sex,
angajare și handicap. Pe de altă parte, mulți cetățeni ajung să se teamă de încălcări
inocente și neintenționate. Astfel, inevitabil, corectitudinea politică se transformă în
ceea ce se poate numi ,,cenzură politică‖.378
376
377
378
specialitate‖, Editura Rentrop&Straton, București, 2006, pag. 338-339
199
PSYOPS reprezintă acțiunile întreprinse pentru a influența emoțiile, gândirea
și, mai important, comportamentul unei audiențe-țintă, fie că aceasta este un guvern
străin, o organizație, un grup sau un individ, într-o direcție favorabilă părții care
desfășoară operațiunile. Se potrivește următoarea remarcă: dacă sunt bine (intenționat)
aplicate (!), PSYOPS pot salva vieți prin reducerea dorinței altora de a lupta și prin
inducerea ideii de predare fără luptă.379
Cooperarea pentru dezvoltare, în special fondurile asistenței oficiale pentru
dezvoltare (ODA) presupune o liberalizare a economiilor asistate, în condițiile în care
acordarea acestor fonduri este condiționată, frecvent, de respectarea unor principii
tipice unei economii de piață și liberului schimb. Economiștii au însă puncte de vedere
împărțite atunci când vine vorba despre efectele pe care le are asupra dezvoltării
deschiderea economiilor țărilor în curs de dezvoltare către comerțul internațional. La
nivelul țărilor beneficiare, și nu numai, există o dezbatere amplă cu privire la modelul
economic capabil să asigure atât maximizarea asistenței pentru dezvoltare, cât și
dezvoltarea acestor țări.
Pentru liberali, comerțul internațional este unul dintre motoarele creșterii,
schimburile fiind benefice tuturor țărilor participante, indiferent de nivelul lor de
dezvoltare. Structuraliștii consideră însă că acest motor are un rol din ce în ce mai
puțin important, și că, astfel, comerțul internațional a devenit o frână pentru creștere,
din cauza inegalităților dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Ne referim,
pe de o parte, de existența unor apărători ai diferitelor forme de protecționism pentru
crearea unei piețe interne și dezvoltarea industriei naționale, iar pe de altă parte, de
susținători ai reformei comerțului internațional pentru a-l face mai echitabil. Ultimii
consideră că doar după o perioadă de creștere protejată o țară săracă va putea să se
deschidă către exterior și să participe la schimburi de pe o poziție de egalitate. În acest
mod, schimburile comerciale devin rezultatul creșterii economice. Economiștii radicali
sau neomarxiști merg însă până la a considera comerțul internațional drept originea
subdezvoltării țărilor aflate în curs de dezvoltare, adoptând viziunea polarității globale
generate de comerțul internațional, între un Centru dezvoltat și o Periferie
subdezvoltată.380
Chiar atunci când recunosc faptul că liberalizarea comerțului poate crea
victime, economiștii pieței libere o justifică invocând ,,principiul compensării‖,
susținând că, deoarece liberalizarea comerțului are beneficii pentru întreaga țară,
perdanții de pe urma procesului pot fi compensați pe deplin, iar câștigătorilor încă le
rămâne un venit suplimentar. Realitatea este că, de obicei, compensarea nu se face. În
țările bogate există o compensare parțială, prin statul bunăstării, care acordă asigurarea
în caz de șomaj și accesul la servicii sociale de bază, cum ar fi educația și serviciile de
sănătate. Dar, în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, statul bunăstării este firav, iar
compensarea lasă de dorit, dacă există.
Argumentele în favoarea comerțului internațional sunt indiscutabile. Totuși,
liberul schimb nu este neapărat cea mai bună formă de comerț, mai ales (dar nu numai)
pentru țările în curs de dezvoltare. Când se angajează în liberul schimb, șansele de
379
380
200
dezvoltare a capacităților de producție a țărilor în curs de dezvoltare scad. Afirmația
conform căreia comerțul internațional este esențial nu trebuie combinată cu argumentul
potrivit căruia liberul schimb este cel mai bun mijloc de a face comerț internațional.381
Liberul schimb cuprinde libera circulație a bunurilor și serviciilor între țări.
Această doctrină preconizează înlăturarea oricărei stavile în schimburile internaționale.
Avantajele comparative de liber schimb reprezintă avantajele care ar exista într-o lume
lipsită de protecționism. Ele trebuie calculate pornind de la avantajele comparative
observate –cele care țin de schimburile internaționale, din care se scade efectul estimat
al politicii comerciale asupra avantajului comparativ. Aceste două noțiuni nu au același
statut: cea de a doua este un parametru obținut prin raportul dintre valoarea adăugată
costului inputurilor, în timp ce prima se calculează printr-un procedeu econometric.382
Obstacolele în calea liberului schimb sunt toate formele de barieră care
frânează intrarea unei mărfi într-o țară sau ieșirea mărfii respective. Drept exemple:
drepturile de vamă, cotele ș.a.
Argumentul concurenței neloiale este referința general utilizată pentru
ridicarea barierelor puse în calea schimburilor internaționale. Barierele împotriva
liberului schimb sunt considerate ca fiind concurență neloială. Avantajele liberului
schimb sunt:
 Creșterea economică. După teoreticienii clasici, liberul schimb permite țărilor
să se specializeze în producțiile pentru care acestea dispun de un avantaj în
termeni de cost de producție. Specializarea țărilor permite o utilizare optimă a
resurselor fiecărei țări. Astfel, liberul schimb devine sursă de creștere
economică.
 Ameliorarea competivității. Liberul schimb forțează producătorii să fie mai
competitivi, adică să obțină prețuri de vânzare tot mai mici. Acest fapt este
interesant pentru consumatori care profită de prețurile cele mai avantajoase. De
asemenea, concurența internațională mai este și un motor pentru stimularea
inovațiilor. Drept exemplu: când Airbus pune la punct modelul A380,
încurajează Boeing să inoveze într-un avion și mai performant.
Competitivitatea reprezintă capacitatea întreprinderilor de a menține sau de a
mări nivelul producțiilor lor și a părților de piață. O țară nu poate subzista într-o
autarhie totală, adică fără nici un schimb cu celelalte țări. Nici o țară nu dispune de
toate resursele necesare pentru a menține în viață populația sa. Țările sunt deci obligate
să schimbe bunuri și servicii. România nu poate furniza toate bunurile și serviciile de
care au nevoie locuitorii săi, cu mici excepții, cum ar fi de pildă, energia. În același
timp, o prea mare liberalizare a schimburilor internaționale prezintă limite.
Printre limitele liberului schimb, putem enumera:
 Consecințele economice și sociale. Urmărirea permanentă a competitivității
forțează întreprinderile să coboare costurile de producție, mai cu seamă costul
muncii (salariile). Unele întreprinderi sunt incitate să producă în țări având cost
redus al mâini de lucru, pentru a-și mări competitivitatea. Aceasta corespunde
unei delocalizări, adică închiderea unei întreprinderi dintr-un teritoriu pentru a
381
203
382
201
se implanta într-o altă țară. Dacă o țară înregistrează un număr mare de
delocalizări, nivelul producției sale scade și indicele de șomaj crește.
Delocalizările sunt adesea considerate ca fiind un efect negativ ale liberului
schimb. Se remarcă ponderea tot mai mare a schimburilor efectuate în afara
regulilor pieței concurențiale –comerțul intern al CMN, exportul realizat de
firme aflate în poziție de monopol sau oligopol, și astfel, fluxurile comerciale
nu sunt reglementate de principiile teoriilor tradiționale. Atunci când cursurile
de schimb se modifică, CMN nu-și transferă, între filiale, cel puțin pe termen
scurt, localizarea producțiilor, din cauza importantelor costuri irecuperabile
investite în instalații. În plus, o firmă ce deține monopolul producerii unui bun
va putea continua să-l exporte în ciuda scumpirii acelui bun în străinătate, în
timp ce o firmă oligopolistică va fi interesată să nu repercuteze variația
cursurilor de schimb asupra prețului său la export.
 Dependența față de exterior. Dezvoltarea liberului schimb și specializarea
țărilor fac statele dependente de situația economică a altor țări. O țară
specializată într-un domeniu este mai sensibilă la conjunctura economică
internațională și la voințele partenerilor comerciali. Ca exemplu, la debutul
anilor 2000, sectorul turistic francez s-a prăbușit în urma reducerii numărului
de turiști americani care frecventau Franța. De aceea, o țară care este
importatoare a unui produs suportă variațiile de producție și de preț a țării din
care cumpără acest produs. Ca exemplu, în 1973, țările industrializate suportă
o creștere a petrolului puternică, decisă de țările exportatatoare.
 Inegalitățile de bogății. Liberul schimb nu aduce foloase pentru toate țările în
același mod. El este deseori acuzat de a crea abateri între țări în privința
bogăției. Țările cele mai bogate sunt cele mai apte să schimbe cu celelalte și
devin astfel, din ce în ce mai bogate. Țările cele mai sărace nu pot participa la
aceste schimburi. Inegalitatea dintre națiuni în schimburile internaționale se
manifestă cu precădere atunci când observăm evoluția poziției ocupate în
cadrul comerțului internațional. Sunt remarcate astfel acele națiuni care sunt
marii perdanți ai climatului de concurență internațională –produsele pe care
acestea le exportă se vând la prețuri din ce în ce mai mici, în timp ce
importurile se scumpesc. Direct și indirect, această situație îngreunează
continuarea creșterii schimburilor internaționale.
Prima justificare istorică a protecționismului a fost larg dezbătută în secolul
XIX. Ea își găsește expresia cea mai reușită în lucrarea germanului Friedrich List -
,,Sistemul național de economie politică‖ (1841). Unul dintre domeniile dezbătute de
adepții protecției, sau, cel puțin, ai unui anumit nivel de protecție, și de partizanii
liberului schimb este interpretarea istoriei economice, și în special a legăturii dintre
politicile comerciale și performanțele macroeconomice, de-a lungul secolului XIX.
Aceasta este una din axele cercetările întreprinse de Bairoch, unul dintre apologeții
efectelor pozitive ale protecționismului asupra ratei de creștere economică.383
Protecționismul cuprinde ansamblul măsurilor pe care o țară le pune în
aplicare pentru a-și proteja economia națională de concurența străină. Practicile
383
internațional‖, Editura Arc, București, 2004, pag. 71, 77, 102-103
202
pretecționiste își propun să apere interesele naționale, adică să favorizeze produsele
fabricate pe teritoriul național și să limiteze, chiar să împiedice, produsele străine pe
teritoriul său. De exemplu, o țară poate decide să-și protejeze o industrie nouă care se
naște pe teritoriul său, în scopul de a-i lăsa ragazul necesar pentru a crește și pentru a
obține costuri de producție rezonabile, pentru a putea intra în concurență cu alte țări. În
majoritatea cazurilor, țările justifică recurgerea la măsuri protecționiste, pentru a-și
proteja ocuparea forței de muncă naționale.
Protecționismul defensiv permite limitarea intruziunii concurenței străine.
Există mai multe astfel de forme:
1. Protecționismul tarifar. Este vorba de a taxa produsele importate, în
momentul trecerii prin vamă (drepturi de vamă). Produsele care intră pe
teritoriul național au un preț mai ridicat. Aceasta permite pe o parte,
favorizarea produselor naționale, și de pe altă parte, creșterea încasării
fiscale ale statului. Aceste drepturi de vamă sunt măsura protecționistă cea
mai uzitată.
2. Protecționismul reglementar (legal). Este cazul stabilirii de norme pe care
produsele care intră pe teritoriul național trebuie să le respecte. Aceste
norme pot fi tehnice, sanitare ș.a., ca de pildă, pe timpul crizei ,,vacii
nebune‖, Franța a interzis importul de carne de vită. Prin definiție,
sancțiunile economice constau în penalități economice impuse unei țări în
scopul de a-i obliga guvernul să-și schimbe politicile. Un obiectiv
alternativ este sărăcirea populației țării care este supusă acestor sancțiuni
în speranța că acest lucru va duce la nemulțumire politică și la răsturnarea
guvernului. Sancțiunile sunt de trei tipuri:384 (1) restricții impuse
importurilor de bunuri și servicii, țării respective fiindu-i din ce în ce mai
greu să obțină valută; (2) restricții asupra exporturilor spre țara respectivă,
acesteia fiindu-i tot mai dificil să obțină bunurile și serviciile necesare
bunei funcționări a economiei; (3) restricționarea accesului la finanțele
internaționale. Remarcăm, totuși că dezbaterile asupra eficacității și
moralității sancțiunilor economice rămân fără concluzii concrete (așa-
zisele sancțiuni împotriva Rusiei din toamna-iarna 2014).
3. Cotele, adică limitarea voluntară a cantităților de produse care intră pe
teritoriul național. O țară poate impune un volum maxim denumit
,,contingent‖ sau ,,cotă‖ de importuri, provenind dintr-o altă țară. De pildă,
UE a limitat până în 2009 volumul de produse textile prevenind din China,
pe teritoriul său.
Protecționismul ofensiv constă în favorizarea producției naționale pentru care
țara este mai competitivă față de străinătate:
1. Ajutoarele directe către un sector economic. Statul acordă subvenții
producătorilor naționali, pentru ca aceștia să poată practica prețuri
atractive pentru consumul național și pentru exporturi. Sectorul cel mai
concludent îl reprezintă agricultura, care primește subvenții la nivel
european, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). Aceste ajutoare sunt
384
Napoca, 2010, pag. 191-192
203
adesea descrise ca fiind concurență neloială. În România, sectorul auto
pentru Dacia și Ford s-a bucurat de ajutoare directe și indirecte de la statul
român, pentru a încuraja producția națională de automobile, exportul
competitiv, ocuparea forței de muncă și mai apoi, venituri sporite la
bugetul de stat.
2. Dumpingul constă în vânzarea unui produs în străinătate mai iefin decât pe
piața națională de origine, permițând astfel producătorilor naționali să se
implanteze mai ușor pe o piață străină. Reprezintă o practică condamnată
de dreptul internațional. Totuși, diferite forme de dumping indirecte și-au
făcut apariția, ca de exemplu, dumpingul social constă pentru o țară în a
propune salarii mai joase și condiții sociale mai defavorabile salariaților
decât celelalte țări, pentru a atrage întreprinderi pe teritoriul său.
3. Protecționismul monetar reprezintă manipularea ratelor de schimb, a
monedei naționale, pentru a favoriza exporturile, ca de exemplu, China
este acuzată de manipularea indicelui de schimb al monedei yuan, pentru
a-și mări exporturile.
Crearea unui spațiu regional se referă la constituirea unei piețe interne între
mai multe țări. Liberul schimb este stăpân în interiorul acestei piețe și acest spațiu
regional aplică regimuri protecționiste față de țările exterioare acestui spațiu. Diferitele
grade de integrare economică. Spațiile regionale au apărut după anii ʼ60, rezultând din
voința mai multor țări de a favoriza schimburile comerciale între ele, protejându-se în
același timp de concurența străină acestor acorduri. Există cinci grade diferite de
integrare:
1. Zona de liber schimb reprezintă un spațiu geografic protejat față de absența
drepturilor de vamă și a restricțiilor cantitative de schimb între țările
semnatare. Fiecare țară rămâne liberă de a-și fixa propriile reguli privind
schimburile străine de această zonă. Exemplu: NAFTA grupează Mexic,
Canada și SUA din 1994. ASEAN, din 1967, grupează Brunei,
Cambodgia, Indonezia, Laos, Malayezia, Myanmar, Filipine, Singapore,
Tailanda și Vietnam.
2. Uniunea vamală presupune adoptarea unei politici comercială comună
pentru diferite țări. Drepturile de vamă impuse țărilor străine prin aceste
acorduri sunt aceleași pentru diferite țări semnatare acordului.
3. Piața comună preia caracteristicile uniunii vamale adăugând libertatea de
circulație a persoanelor și a capitalurilor. Exemplu: MERCOSUR din 1991
grupează Brazilia, Paraguay, Uraguay și Argentina.
4. Uniunea economică reprezintă o piață comună la care se adaugă o
armonizare a unui anumit număr de politici economice, ca de pildă
uniunea economică se bucură de un parlament comun ca acela al UE.
5. Uniunea economică și monetară este forma cea mai evoluată de integrare
economică, caracterizată prin adoptarea unei monede comune. Moneda
euro grupează 17 state ale UE care au adoptat euro ca monedă proprie.385
385
204
Evidențierea câștigurilor reciproce din comerț reprezintă unul din rezultatele
teoretice cele mai importante ale economiei internaționale. Acesta este un rezultat mai
vechi ... cel puțin la fel de vechi precum eterna dezbatere politică asupra gradului
optim de deschidere comercială. De la emergența statelor–națiuni (secolul XVI),
guvernele s-au preocupat de efectele concurenței internaționale asupra prosperității
activităților locale; ele sunt tentate să protejeze anumite sectoare limitând importurile,
sau să le susțină, instaurând subvenții pentru export. Unul din obiectivele cele mai
concrete a economiei internaționale a fost analizarea efectelor acestor politici
protecționiste; de fapt, aceste analize au condus cel mai adesea la sublinierea
consecințelor negative ale protecției și avantajele liberului schimb.
Talia relativă a pieței interne este calculată prin raportarea consumului intern
aparent al țării în cauză (producție + importuri – exporturi), la consumul mondial al
celor mai mari piețe străine. Ipoteza conform căreia protecția pieței naționale este un
mijloc de promovare a exporturilor, poate fi testată apelând la următoarele două
predicții:386
1. Dacă protecția față de străinătate și talia pieței străine sunt constante, o
creștere a protecției interne sau a pieței interne dintr-un sector cu
randamente crescătoare trebuie să determine partea de piață de export să-și
depășească valoarea de liber schimb, explicată prin avantajul comparativ;
2. Dacă avantajul comparativ de liber schimb este constant, efectul marginal
al protecției trebuie să varieze proporțional cu importanța randamentelor
de scară crescătoare.
Dar, în urma manifestărilor masive organizare în timpul conferințelor OMC de
la Seatlle, 1999, mișcarea altermondialistă a căștigat noi aderenți. Reunind un foarte
mare număr de organizații ostile mondializării, această mișcare internațională a
surprins prin amploare. I-a determinat pe avocații liberului schimb să-și prezinte mai
bine punctul de vedere și instituțiile însărcinate cu negocierile comerciale să-și ajusteze
puțin pozițiile –mai cu seamă apreciind cu mai multă justețe problemele de mediu și
situația țărilor în dezvoltare.
Importanța politicilor comerciale este pe măsura eforturilor realizate de către
state pe timpul negocierilor internaționale și neîncrederea profundă pe care o inspiră
liberul schimb. Progresiv, economiștii au dezvoltat un cadru analitic robust pentru a
evalua efectele politicilor publice. Acest cadru teoretic nu doar că ajută la prezicerea
efectelor politicilor comerciale, ci permite și o analiză costuri-beneficii a
protecționismului și conduce la definirea criteriilor profitabile pentru economie.
Teoria economică contribuie la a da un sens politicilor comerciale, mai cu
seamă identificând perdanții și câștigătorii politicilor de liberalizare sau de protecție
comercială. Dar trebuie recunoscut că, guvernele nu respectă în mod necesar
orientările preconizate de analiza economică. Conflictele de interese din interiorul
țărilor în general atârnă mai greu decât conflictele internaționale asupra deciziilor
politice. Comerțul are cel mai adesea efecte considerabile asupra distribuției venitului
386
205
în interiorul țărilor și anumite grupuri de interes au o mare influență asupra conducerii
politicilor comerciale.387
Și realismul ne prezintă o imagine destul de sumbră a politicii mondiale.
Sistemul internațional este descris ca o arenă brutală unde statele caută ocazii de a
profita unul de celălalt și unde au, în consecință, puține motive de încredere reciprocă.
Viața de zi cu zi este în esență o luptă pentru putere, în care fiecare stat nu numai că
face eforturi să devină cel mai important actor din sistem, ci și să se asigure că nici un
alt stat nu ajunge în această poziție superioară. Deși realismul descrie în esență o lume
competitivă, există totuși cooperare între state. Cooperarea este însă uneori greu de
realizat și întotdeauna greu de menținut. Doi factori inhibă cooperarea: considerațiile
privind câștigurile relative și preocuparea față de înșelăciune.388
Profesorul Ha-Joon Chang de la University of Cambridge afirmă că, referitor
la țările în curs de dezvoltare, agenda neoliberală a fost promovată de o alianță de
guverne ale unor țări bogate conduse de SUA și mediată de ,,Treimea Păgână‖ a
organizațiilor economice internaționale pe care le controlează în mare parte FMI, BM
și OMC. Guvernele bogate își folosesc bugetele de ajutor și accesul pe piețele lor
interne drept momeală pentru a convinge țările în curs de dezvoltare să adopte
politicile neoliberale.
Acest fapt este în avantajul unor firme care fac lobby și creează în respectiva
țară în curs de dezvoltare, un mediu propice bunurilor străine și investițiilor, în general.
FMI și BM atașează împrumuturilor lor condiția ca țara primitoare să adopte politicile
neoliberale. OMC contribuie prin crearea unor reguli de comerț care favorizează
liberul schimb în domeniile în care țările bogate sunt mai puternice, dar nu și acolo
unde sunt slabe –agricultură, textile ș.a. Împreună, aceste organisme și persoane
diverse formează o mașină de propagandă puternică, un complex financiar–intelectual
susținut de bani și de putere.
Comerțul contribuie la dezvoltarea economică doar atunci când țara folosește
un amestec de protecționism și comerț deschis, ajustându-l constant în funcție de
nevoile sale în schimbare și de capacitățile proprii. Profesorul conchide:
 Liberul schimb reduce libertatea de alegere pentru țările sărace;
 Interzicerea accesului companiilor străine poate fi benefică pentru
țările sărace pe termen lung;
 Investirea într-o companie care urmează să înregistreze pierderi timp
de 17 ani poate fi o alegere excelentă;
 Unele dintre cele mai bune firme din lume sunt conduse de stat și se
află în proprietatea statului;
 ,,Împrutarea‖ ideilor de la partenerii străini mai productivi este
esențială pentru dezvoltarea economică;
 O inflație scăzută și prudența guvernului pot dăuna dezvoltării
economice;
 Corupția există deoarece există o piață prea mare, nu prea mică;
387
- ,,Économie internationale‖, Pearson Education France, 2012, pag. 7-8
388
Articolul John J. Mearsheimer - ,,Falsa promisiune a instituțiilor internaționale‖, în lucrarea
Hans J. Morgenthau - ,,Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace‖, Editura
Polirom, Iași, 2013, pag. 584, 587
206
 Piața liberă și democrația nu sunt parteneri naturali;
 Țările sunt sărace nu pentru că cetățenii lor sunt leneși; cetățenii lor
sunt ,,leneși‖ pentru că sunt săraci.389
Problema birocrației la nivel înalt a devenit extrem de importantă. Tendințele
recente către democratizare și consecințele economice ale corupției profunde au
condus la o creștere a presiunilor legate de introducerea transparenței și
responsabilității în modul în care țările care întreprind reforme își organizează
activitatea publică.390 Putem aduce exemplul cronicii ascensiunii și căderii lui Bernard
Lawrence Madoff în afacerile sale din lumea finanțelor, singur vinovat într-o fraudă de
65 de miliarde de dolari, desfășurată după schema Ponzi. În dimineața zilei de 12
martie 2009, Bernard, în vârstă de 70 de ani, se afla în sala de judecată, confruntându-
se cu perspectiva a până la 150 de ani de închisoare pentru 11 capete de acuzare
penale. Până în urmă cu doar câteva luni, trezea respectul și admirația celor de pe Wall
Street, a prietenilor săi bogați și a fundațiilor lor de caritate, a miilor de investitori și de
adepți loiali.391
Un bilanț general al controversei privind protecția și liberul schimb se
dovedește insuficient de convingător, chiar dacă anumite progrese recente par să
acrediteze ideea că protecționismul nu este neapărat o erezie economică. Analiza
protecționismului poate fi îmbogățită cu o nouă variabilă –manipularea cursurilor de
schimb.
Rolul statului s-a schimbat, însă nu în așa măsură încât să-i facă inutilă
existența. Se opinează că dezbaterile au depășit diada comerț liber-protecționism,
înlocuind-o cu cea a comerțului liber-comerț strategic. Astfel, obiectivul major al
comerțului strategic țintește îmbunătățirea competitivității internaționale în condițiile
respectării unor reguli general admise și legitimate de stat.392
Guvernanța globală reprezintă un concept cheie care contribuie la mai buna
înțelegere a realității internaționale contemporane. Modul tradițional de concepere a
relațiilor internaționale ca politică între state la nivel global a fost depășit prin
emergența unor actori nonstatali care dețin resurse economice sau sociale ce le conferă
suficientă autoritate pentru a-și pune amprenta asupra modului de intercțiune la nivel
internațional. Procesele politice internaționale actuale necesită perspectiva guvernanței
globale pentru a integra varietatea de actori, niveluri de analiză, tipuri de autoritate și
moduri de reglementare prezente în sistemul internațional contemporan.393
În fine, apreciem că un comerț integral liber nu este popular din punct de
vedere politic și fiecare țară își permite regulat să manifeste impulsuri protecționiste.
389
capitalismului‖, Editura Polirom, Iași, 2012, pag.21-22, 25, 85
390
The World Bank, coordonatori Rick Stapenhurst, Sahr J. Kpundeh - ,,Corupția și
combaterea ei. Spre un model de construire a integrității naționale‖, Editura Irecson, București,
2003, pag. 251
391
Erin Arvedlund - ,,Cel mai mare furt din istorie‖, Editura Litera, Săptămâna Financiară,
București, 2010, pag.7
392
393
politica mondială‖, Editura Polirom, Iași, 2013, pag. 242-243
207
Cu toate acestea, comerțul liber supraviețuiește, fiindcă țările au fost, totodată,
de acord să-și supună acțiunile reglementărilor OMC, care are grijă, deseori, ca
disputele comerciale să nu devină războaie comerciale. Trebuie menționat și faptul că,
studiul cazuisticii conflictelor arată că marile puteri sunt ,,titularele‖ celor mai mari
conflicte, în ipostazele de inițiatori, ținte sau părți ale conflictelor internaționale.
1. Expuneți de ce politica tarifară este instrument de natură economică, iar
politica netarifară instrument de natură administrativă.
2. Alcătuiți un eseu privind dezbaterea ,,Comerț liber versus protecționism‖,
argumentând solid, cu exemple, opțiunea dumneavoastră.
3. Ce reprezintă ,,politica internațională‖?
4. Argumentaţi de ce o ţară cu o pondere mică în importul mondial pierde, iar o
ţară cu o pondere mare câştigă din impunerea unei taxe vamale.
5. Explicaţi deosebirile dintre o zonă de comerţ liber şi o uniune vamală. Dați
câteva exemple.
6. Ce obiective specifice își pot propune politicile comerciale, în funcţie de
situaţia economică a fiecărei ţări?
7. Ce reprezintă ,, politică conjuncturală‖?
8. De ce este susținută ideea că guvernul reprezintă actorul economic cel mai
important?
9. Spre ilustrarea politicii economice a unui stat, se obișnuiește reprezentarea
obiectivelor economice ca vârfuri geometrice ale unui pătrat, denumit
,,magic‖. La ce se referă vârfurile acestuia?
10. Ce reprezintă ,,hegemonie‖?
11. Ce înseamnă ,,embargo‖?
12. La ce se referă ,,trilema globalizării‖?
13. Cum se realizează politica comercială actuală a României?
14. Care sunt obiectivele majore ale politicii comerciale comune (europene)?
15. Determinați dacă următoarele informații se referă la principiul liberului-
schimb sau protecționismului:
a. Libertatea de circulație a bunurilor și serviciilor este favorabilă
creșterii economice;
b. Statul trebuie să intervină pentru a apăra locurile de muncă într-un
sector economic amenințat de concurența străină;
c. Deschiderea frontierelor este benefică pentru consumatori;
d. Deschiderea frontierelor este nefastă pentru locurile de muncă;
e. Crearea de spații regionale permite să te protejezi eficace de
concurența străină;
f. Dezvoltarea schimburilor internaționale adâncește abaterile în privința
bogățiilor între țări;
g. Ajutoarele directe acordate producătorilor sunt o formă de concurență
neloială.
Răspuns corect: Liber schimb: a; c; g; Protecționism: b; d; e; f.
16. Definiți conceptul de ,,politică comercială‖ a unei țări.
208
17. Completați textul următor cu termenii care lipsesc:
,,Din 1999, Banca Centrală Europeană (BCE) este singura autorizată să
conducă ............................ din Europa, adică să decidă cantitatea monetară care
trebuie să circule în economia europeană. Pentru a-și atinge obiectivele, ea
dispune în principiu de două instrumente. Pe de-o parte, fiecare fiecare
instituție financiară trebuie să dețină un cont în Banca sa Națională Centrală,
acestea sunt .......................... . Suma depusă în acest cont depinde de o taxă:
............................ . Dacă această taxă crește, băncile comerciale diminuează
volumul de credite acordate și cantitea monetară în circulație ......................... .
Pe de altă parte, băncile care au nevoie de finanțare se întorc către
........................ , pentru obținerea de lichidități. BCE intervine asupra pieței
pentru a împrumuta fonduri băncilor comerciale la o taxă de interes denumită
........................... . Această taxă are o influență considerabilă asupra economiei.
Când scade această taxă, BCE încurajează băncile comerciale la
............................. nivelului creditelor acordate. BCE are trei tipuri de taxe de
interes. Taxa cea mai scăzută este ....................... , remunerată rezervelor
obligatorii. Principala taxă este ........................ , cerută de băcile comerciale în
cadrul operațiunilor lor de refinanțare. Taxa cea mai înaltă este ...................... ,
solicitată de prețurile excepționale.
Răspuns: politica monetară; rezervele obligatorii; taxa de rezerve obligatorii;
scade; piața interbancară; taxa conducătoare; creșterea; taxa minimă; taxa
conducătoare; taxa plafon.
18. ,,Trilema globalizării‖, potrivit lui Dani Rodik, se referă la:
a. Regionalizarea schimburilor internaționale;
b. Faptul că un stat nu mai poate exista simultan în mod democratic,
independent și ancorat în interiorul globalizării. Trebuie să se decidă
pentru doar două din aceste criterii;
c. Globalizarea, ca fenomen economic, social și politic;
d. Accentuarea schimburilor comerciale între cei trei poli.
Răspuns corect: b.
19. Ce reprezintă ,,autarhia”? Care sunt argumentele aduse în favoarea acesteia?
20. Ce reprezintă ,,protecționismul‖? Care sunt argumentele invocate în favoarea
acestuia?
21. Ce reprezintă ,,liberul-schimb‖? Ce argumente sunt aduse în favoarea sa?
22. Care sunt cele trei instrumentele utilizate de politica comercială a unei țări?
23. Indicaţi care din formele de integrare prezentate în continuare, este cea mai
simplă:
a. Piaţa comună;
b. Uniunea economică;
c. Uniunea politică;
d. Zona de comerţ liber;
e. Uniunea vamală.
Răspuns corect: c.
24. Care este efectul net al unui drept de vamă asupra bunăstării naționale?
25. La ce se referă termenul ,,admitere vamală temporară‖?
26. Instrumentele utilizate de politica comercială sunt:
209
a. Mijloace tarifare (politică tarifară); mijloace netarifare (politică netarifară);
mijloace de promovare şi de stimulare (politică de stimulare);
b. Mijloace tariface și mijloace netarifare;
c. Mijloace de promovare și de stimulare;
d. Mijloace tarifare.
Răspuns corect: a.
27. Este susținută ideea că o subvenţie de export avantajează mai degrabă ţara
importatoare decât ţara exportatoare. Care este opinia dumneavoastră?
28. Expresia ,,deturnarea de comerţ‖ semnifică:
a. Înlocuirea aprovizionării de la intern cu un import dintr-o ţară cu care s-a
format o uniune vamală;
b. Înlocuirea importului dintr-o ţară membră a uniunii vamale cu un import
dintr-o ţară nemembră;
c. Înlocuirea unui import dintr-o ţară terţă cu un import dintr-o ţară membră
cu care s-a format o uniune vamală;
d. Înlocuirea unui import dintr-o ţară nemembră a uniunii vamale cu
aprovizionare din producţia internă.
Răspuns corect: d.
29. Efectul net al unui drept de vamă asupra bunăstării naționale presupune:
a. Pe de o parte, notăm o pierdere de eficiență care rezultă din distorsiunea
incitațiilor resimțite de consumatori și producători, iar pe de altă parte,
poate exista un câștig legat de ameliorarea termenilor de schimb. În cazul
unei țări mici, acesta al doilea efect dispare și dreptul de vamă implică o
pierdere netă pentru economie;
b. Creșterea colectării fiscale;
c. Aduce un surplus consumatorilor;
d. Aduce un surplus producătorilor.
Răspuns corect: a.
30. Ce reprezintă ,,tarif de negociere‖?
31. Ce reprezintă ,,tarif optim‖?
32. Ce reprezintă ,,control valutar‖? De ce este acesta exercitat?
33. Introducerea unei taxe vamale are ca efecte:
a. Dezavantajarea producătorilor;
b. Dezavantajarea guvernului;
c. Dezavantajarea consumatorilor;
d. Avantajarea tuturor părților;
e. Avantajarea guvernului;
f. Avantajarea consumatorilor.
Răspuns corect: c și e.
34. Definiți ,,tarif vamal‖. Cum se calculează? Dați câteva exemple.
35. Ce reprezintă ,,declarant vamal‖?
36. Ce reprezintă termenul ,,Delivered at frontier‖ - ,,livrat la frontieră‖?
37. Ce reprezintă termenul ,,Delivered duty paid‖ - ,,livrat, drepturi achitate‖?
38. Termenul ,,Tarriff factory‖ face referire la:
a. Instalarea unei fabrici într-o ţară străină, pentru a se limita efectul tarifelor
vamale de import aplicate de aceasta;
210
b. Aplicarea tarifului vamal al statului respectiv;
c. Reducerea taxelor vamale (a drepturilor de vamă) aplicate unor țări;
d. Creșterea taxelor vamale, în general.
Răspuns corect: a.
39. Arătați cum acţionează în practică deprecierea monedei naţionale asupra
exportului şi importului, asupra producţiei şi consumului, precum şi asupra
preţurilor interne şi a ocupării forţei de muncă autohtone.
40. Ce reprezintă TARIC?
41. Ce reprezintă TARIR?
42. Ce reprezintă taxă vamală?
43. Precizaţi regulile convenite pe plan internaţional în mecanismul aplicării
taxelor vamale:
a. Transformarea preţului de import exprimat în valută în preţ în monedă
naţională trebuie să fie efectuată utilizându-se cursuri multiple;
b. Aplicarea de taxe de compensaţie faţă de importul realizat la preţuri sub
preţul normal de piaţă al produsului respectiv;
c. Preţul mărfii din import trebuie să fie un preţ real (nu arbitrar), rezultat din
facturi şi exprimat în condiţia de livrare CIF;
d. Taxele vamale sunt bine-venite, ele creează bunăstare;
e. Marfa străină să fie interzisă la import dacă se produce în ţară.
Răspuns corect: c.
44. Ce reprezintă ,,rata efectivă de protecţie‖?
45. Introducerea unei restricţii cantitative determină:
a. O pierdere ce rezultă din restricţionarea importului, distorsionarea
consumului şi o rentă acumulată de străini, un transfer pur către străinătate;
b. Un câştig ce rezultă din restricţionarea producţiei şi distorsionarea
consumului;
c. Majorarea consumului intern;
d. O relaxare a comerțului internațional;
e. Scăderea drastică a producţiei interne.
Răspuns corect: a.
46. Politicile comerciale îşi pot propune câteva obiective specifice frecvente, în
funcţie de situaţia economică a fiecărei ţări, printre care:
a. Promovarea relaţiilor economice cu alte state;
b. Protecţia economiei naţionale faţă de concurenţa externă;
c. Un aport cât mai substanţial al activităţii de comerţ exterior la progresul
economic general al ţării;
d. Îmbunătăţirea structurii importului şi exportului;
e. Creșterea durabilă a economiei naționale.
Răspuns corect: d.
47. Determinați dacă aceste afirmații sunt adevărate sau false:
a. Valoarea comerțului mondial este superioară valorii schimburilor de pe
piețele financiare;
b. Criza datoriei privește datoriile statelor către străinătate;
c. O piață este lichidată dacă un investitor găsește cu rapiditate o compensare
a operațiunilor;
211
d. BCE este autoritatea de control a piețelor financiare europene;
e. Criza Internet din 2001 are ca punct de plecare o criză economică;
f. O piață este volatilă dacă cursul titlurilor ei rămâne fix;
g. Țările în dezvoltare au acces cu ușurință la economiile țărilor dezvoltate;
h. O criză financiară poate să genereze o criză economică;
i. Speculația este întotdeauna un comportament rațional;
j. Banca Reglementărilor Internaționale este Banca Centrală a băncilor
centrale.
Răspuns: a. Fals; b. Adevărat; c. Adevărat; d. Fals; e. Fals; f. Fals; g. fals; h.
Adevărat; i. Fals; j. Adevărat.
Precizare: Banca Reglementărilor Internaționale -BRI, este o instituție
internațională, creată în 1930, cu sediul la Bâle, Elveția. Principalul său rol este de a
coordona acțiunile diferitelor bănci centrale și asigurarea stabilității sistemului
financiar internațional. Consecință a crizei financiare din 2007-2008, comitetul de la
Bâle a propus o suită de măsuri, sub denumirea de Bâle III. Cea mai recentă regulă
bancară se referă la obiectivul ameliorării solvabilității băncilor. Aceste măsuri sunt
aplicabile începând cu 01. 01. 2013.
48. Ce este un ,,teritoriu vamal‖?
49. Ce reprezintă ,,bloc comercial regional‖? Dați câteva exemple.
50. ONUDI (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) împarte
zonele libere în câteva categorii. Care sunt acestea?
51. Ce reprezintă ,,uniune vamală‖?
52. Ce reprezintă ,,crearea de comerţ‖? Dar ,,deturnarea de comerţ‖?
53. În situația în care guvernele acordă subvenţii, producătorii vor exporta
produsele până la punctul în care:
a. Preţul intern devine egal cu costul de producţie;
b. Preţul extern devine egal cu costul de producţie;
c. Preţul extern depăşeşte preţul intern cu volumul subvenţiei;
d. Preţul intern depăşeşte preţul extern cu volumul subvenţiei.
Răspuns corect: d.
54. Precizați dacă următoarele afirmații sunt veridice sau false. Prin antiteză cu
barierele tarifare, cele netarifare prezintă următoarele particularităţi:
a. Urmăresc mărfurile pe întregul parcurs, de la exportator la consumatorul
final;
b. Sunt mai greu de cunoscut de către exportatori;
c. Sunt fără efecte negative;
d. Este mai dificil de anticipat nivelul lor de protecţie-discriminare;
e. Pot influenţa direct-indirect nivelul importurilor prin condiţiile ,,subtile‖
pe care le induc cu privire la formalităţi.
f. Sunt predictibile;
g. Nu pot influența net schimburile comerciale.
Răspuns corect: Adevărat: a; b; d; e. Fals: c; f; g.
55. În ţara exportatoare, o subvenţie de export are următoarele efecte asupra
diferitelor grupuri sociale:
a. Consumatorii pierd;
b. Guvernul câştigă;
212
c. Producătorii pierd;
d. Guvernul pierde, cheltuind banii pentru acordarea subvenţiei;
e. Consumatorii câştigă;
f. Importatorii câștigă;
g. Producătorii și consumatorii câștigă.
Răspuns corect: a; d.
56. Ce reprezintă ,,licenţele de import‖?
57. Care sunt particularitățile barierelor netarifare?
58. ,,Contingentele de import‖ se referă la:
a. Limitarea totală a importurilor dintr-o țară sau regiune;
b. O largă deschidere în fața importurilor;
c. Restricţii de ordin cantitativ ce sunt aplicate sub forma limitării cantităţii
mărfurilor permise la import;
d. Obligația de a importa o anumită cantitate și calitate de mărfuri.
Răspuns corect: c.
59. Ce reprezintă ,,limitări voluntare la export‖? Dați câteva exemple.
60. Ce sunt ,,prețurile prag‖? Care este rolul acestora?
61. Dumpingul reprezintă o metodă de:
a. Concurenţă neloială;
b. Concurenţă loială;
c. Concurenţă perfectă;
d. Creștere a prețurilor la export;
e. Monopol.
Răspuns corect: a.
62. Ce reprezintă ,,dumping social‖? Dați câteva exemple.
63. De ce standardele de muncă şi protecţia mediului au devenit foarte importante
şi controversate?
64. Consideraţi că multilateralismul în negocierile comerciale internaţionale este
mai avantajos decât bilateralismul? De ce?
65. Cum se realizează ajustările fiscale la frontieră?
66. Evaluarea în vamă se face:
a. Prin negociere;
b. Pe baza prețurilor CIF;
c. Pe baza prețurilor FOB;
d. Într-o măsură mixtă;
e. Prin numărare și cântărire;
f. Prin cântărire și prezentarea documentației.
Răspuns corect: b.
67. Cele trei instrumente de apărare comercială (IAC) sunt:
a. OMC, FMI și BM;
b. Instrumentul antidumping, instrumentul antisubvenție și instrumentul de
salvgardare;
c. Tribunalul național, OMC și CEDO;
d. Dumpingul, subvențiile la export și contingentele la import.
Răspuns corect: b.
68. La ce se referă regula ,,taxei celei mai mici‖?
213
69. Definiți termenul ,,tratat comercial‖.
70. Care dintre instrumentele de natură netarifară au cunoscut o proliferare, pe
măsura reducerii taxelor vamale în comerţul internaţional:
a. Preţurile prag;
b. Cotele de import;
c. Măsurile de ordin sanitar;
d. Încheierea de tratate comerciale bilaterale;
e. Subvențiile la export.
Răspuns corect: c.
71. Taxele vamale specifice reprezintă:
a. Suma pe unitatea de marfă importată ce trebuie plătită organelor vamale;
b. Impozite directe aplicate la importul dintr-o ţară care adoptă măsuri
unilaterale în comerţul exterior;
c. Procentul din valoarea CIF a mărfii din import ce trebuie plătit organelor
vamale;
d. Impozite indirecte percepute asupra mărfurilor din producţia internă şi din
import;
e. Taxele vamale aplicate cosmeticelor, tabacului și alcoolului.
Răspuns corect: a.
72. Cum se realizează reprezentarea oficială în străinătate? Din ce rațiuni?
73. Ce rol au centrele de comerţ exterior?
74. ,,Politica de schimb‖ reprezintă:
a. Politica socială emanată de partidul aflat la guvernământ;
b. O parte a politicii economice a unei țări care permite puterii publice să
influențeze taxele de schimb ale monedei naționale;
c. Jocul liber al ofertei și al cererii pe o piață liberă;
d. Diferitele tratate multilaterale și bilaterale încheiate cu terții;
e. Ansamblul tranzacțiilor economice internaționale efectuate de o țară.
Răspuns corect: b.
75. Ce sunt paradisurile fiscale? Care este mobilul (miza) creării lor?
76. Ce reprezintă ,,taxă compensatorie‖?
77. Ce reprezintă ,,Draw-Back‖? Dar ,,Lohn‖? Dați exemple.
78. Cre sunt argumentele în favoarea liberului-schimb?
79. Care sunt argumentele invocate în favoarea protecționismului?
80. Ce sunt primele valutare?
81. Ce reprezintă ,,aprecierea valutei‖?
82. Cum stimulează aprecierea monedei naţionale exporturile unei țări?
83. La ce se referă expresia ,,dreptul seniorului‖?
84. Atunci când se consideră necesar, băncile centrale pot influenţa cursul de
schimb prin două metode. Care sunt acestea?
85. Politica netarifară se referă la:
a. Taxele de acciză;
b. Suprataxele temporare de import;
c. Contingentele de import;
d. Măsuri de promovare și de stimulare a exportului;
e. Sistemul draw-back.
214
Răspuns corect: c.
86. Ce este EXIMBANK? Care este rolul său?
87. Ce înseamnă ,,risc asigurabil‖? Cine îl preia? Dar ,,risc neasigurabil‖?
88. Ce reprezintă ,,acreditiv‖?
89. Ce reprezintă ,,acreditiv documentar‖?
90. Ce presupune ,,Acreditiv Revolving?
91. La ce se referă termenul ,,vinculație‖?
92. Mijloacele de stimulare a exportului sunt:
a. De natură economico-socială;
b. De natură fiscală;
c. De natură fiscală, bugetară, valutară şi bancară;
d. De natură politică;
e. De natură bugetară;
f. De natură valutară.
Răspuns corect: c.
93. Ce ce se referă termenul lui James Buchanan ,,individualism metodologic‖?
94. La ce face referire termenul ,,Political Corectness‖ (,,corectitudine politică‖)?
95. Ce presupune ,,Cooperarea pentru dezvoltare‖, în special fondurile asistenței
oficiale pentru dezvoltare (ODA)?
96. Ce înseamnă ,,principiul compensării‖?
97. Care sunt avantajele invocate în favoarea liberului schimb, de către susținătorii
acestuia? Cine sunt acești susținători?
98. Enumerați câteva dintre limitele liberului schimb.
99. Cum se realizează ,,protecționismul defensiv‖?
100. În ce constă ,,protecționismul ofensiv‖?
101. În ce constau sancțiunile economice, în domeniul comerțului internațional?
102. Ce reprezintă ,,talia relativă a pieței interne‖? Cum se calculează?
103. Ce reflectă conceptul ,,guvernanță globală‖?
215
Tema 6. Companiile Multinaţionale (CMN) și Comerțul
Internațional
6.1. Marketingul întreprinderilor, internaționalizarea și
Investițiile Străine Directe (ISD)
Jim Hightower (cronicar american, activist politic, comisar al Departamentului
de Agricultură Texas) afirma: ,,Corporațiile nu mai trebuie să facă lobby la guvern.
Ele sunt guvernul.‖394
Deoarece nici unul dintre factorii de producţie tradiţionali (munca, natura,
capitalul) nu mai poate determina competitivitatea sau avantajul concurenţial,
investiţiile au început să ia locul comerţului, devenind principalul motor al economiei.
Proximitatea faţă de o piaţă, ca şi ,,simţul pieţei‖ au devenit hotărâtoare pentru lumea
afacerilor.395
În acest context, marketingul internațional poate fi definit ca reprezentând
operații de marketing desfășurate în mai multe țări sau continente. De obicei, termenul
se aplică atunci când aceste operații au loc sub controlul direct al sediului central.
Metodele variază de la o companie la alta. Operațiile de marketing internațional pot fi
supravegheate de către filialele externe ale unei companii. Se poate utiliza personalul
propriu, asistat de specialiști locali sau de contractori locali autonomi.396
Cea mai importantă funcţie a unei firme este cea de marketing, cea care aduce
valoare economică, după cum opina distinsul profesor Peter Drucker: ,,Dintre cele
cinci păcate capitale ale unei afaceri, primul şi cel mai des întâlnit este venerarea
marjelor de profit‖. În alte cazuri, tot marketingul reprezintă şi cea mai mare cheltuială
discreţionară a firmei.
Astăzi, firmele se confruntă cu o economie globală, chiar dacă, aparent unele
încă îşi livrează produsele şi serviciile în interiorul frontierelor de care aparţin.
Aceasta, pentru că, sunt afectate în mod direct sau indirect de situaţia pieţelor
internaţionale ale domeniului lor de referinţă.
Lumea devine din ce în ce mai cosmopolită, omogenizarea venind de la zestrea
biologică universală cu care au fost înzestraţi semenii noştrii, indiferent de cultură,
rasă, vârstă ş.a.m.d. Firmele curajoase de pe arena globală s-au eliberat de orice
ataşament emoţional faţă de metodele practicate odinioară, abordând fiecare piaţă
externă ca fiind o entitate distinctă, între ,,nou‖ şi ,,vechi‖.
Prima sarcină a marketerilor care doresc să oferteze în mai multe meridiane,
este aceea de înţelege modul specific de a gândi al oamenilor din ţările respective.
Cumpărătorii lumii oferă marketerilor posibilitatea morală de a manageria tranzacţii,
de a conferi personalitate firmelor şi brandurilor, de a defini priorităţile şi de a se
mobiliza pentru onorarea promisiunilor făcute de-a lungul timpului.
394
http://www.jimhightower.com/
395
Peter F. Drucker - ,,Realităţile lumii de mâine‖, Editura Teora, Bucureşti, 1999, pag. 117-
118
396
216
Toate acestea sunt de natură să creeze o recompensă comună. Concentrarea
asupra cumpărătorilor este mai actuală ca oricând, într-o lume care nu se mai confruntă
cu deficitul de produse şi servicii, ci cu deficitul de clienţi397. Mizele actuale ale puterii
(profitului) sunt prea mari pentru a fi neglijate...
Deși trăim într-o epocă cinică, înconjurată de ,,vraci‖ și escrocherii de miliarde
de dolari, precum Enron, scandalul continuă să ne ațâțe curiozitatea. Se pare că unde
există o societate de mari dimensiuni, vor fi întotdeauna și scandaluri. Concurenții întru
obținerea unor avantaje sunt tentați să încalce regulile, alții sunt incapabili să-și
stăpânească pornirile rele, iar scandalul, ba chiar și numai adierea lui, poate fi o armă
prin care invidioșii dau de pământ cu nevinovații. Ed Wright este de părere că
,,Scandalul e un diamant cu multiple fațete. Lăcomia, libidoul, invidia, incompetența
sau pura perversitate se numără printre cauzele care îi insuflă viață. Indubitabil, sexul e
una din poftele cele mai banale care duc la corupție‖.398
Actuala accepţiune acordată marketingului internaţional nu se limitează la
sfera desfacerilor internaţionale ale firmei, ci îi conferă un sens de ,,marketing total‖,
datorită acţiunii sale concomitente atât pe piaţa mărfurilor şi a serviciilor, cât şi pe alte
pieţe, cum ar fi de pildă ale capitalului, forţei de muncă, informaţiei ş.a. Această
interdependenţă este relevată de rolul integrator a funcţiei de marketing a firmei, în
lumea afacerilor.
Noţiunea cea mai cuprinzătoare cu care operează economia firmei cu valenţe
internaţionale este reprezentată de afacerile internaţionale, care însumează ansamblul
producţiei, a vânzărilor internaţionale şi a fluxurilor financiare internaţionale, aspectele
referitoare la pieţele internaţionale a muncii, precum şi demersul de marketing
internaţional.
În consecinţă trebuie făcută distincţia între marketingul internaţional şi
comerţul internaţional, în sensul că tehnicile de comerţ exterior nu reprezintă a priori
componente ale primei activităţi, ci au menirea de a juca un rol decisiv în reuşita unui
demers de marketing internaţional. De altfel, şi alte activităţi precum transporturile
internaţionale de mărfuri, taxarea vamală, finanţarea exporturilor, fiscalitatea şi
jurisdicţia internaţională, ce concură la transferul titlului de proprietate asupra mărfii,
nu sunt propriu-zis componente ale marketingului internaţional.
Marketingul internaţional este circumscris afacerilor internaţionale, care includ
şi managementul internaţional, finanţele internaţionale ş.a. Din punctul de vedere al
acţiunilor pure de marketing, comerţul internaţional presupune o sferă de activitate
inferioară marketingului internaţional399.
397
Reputatul Peter Drucker aprecia acum câteva decenii: ,,Marketingul este întreaga afacere
văzută din perspectiva rezultatului său final, adică din perspectiva clientului.‖ Tot el a mai
precizat că ,,o afacere are două şi numai două funcţii esenţiale: marketingul şi inovaţia.
Marketingul şi inovaţia obţin rezultate. Toate celelalte reprezintă costuri‖.
Sursa: Philip Kotler - ,,Conform lui Kotler‖, Editura Brandbuilders, Bucureşti, 2006, pag. 176
398
Ed Wright - ,,Cele mai mari scandaluri ale istoriei. Povestiri șocante despre oameni
celebri‖, Editura Litera Internațional, București, 2008, pag. 12
399
Constantin Sasu - ,,Marketing internaţional―, Editura Polirom, Iaşi, 2001, pag. 12-13
217
Tabelul 6.1 Elemente comparative privind comerţul şi marketingul internaţional
Comerţ internaţional Marketing internaţional
Dimensiune
Participanţi Naţiunile Firmele
Mişcarea bunurilor peste frontiere Da Nu întotdeauna
Motivaţia Avantajul comparativ Profiturile
Sursa de informaţii Balanţa de plăţi Firma
Activităţi de marketing
Vânzare-cumpărare Da Da
Distribuţia fizică Da În general, da
Determinarea preţurilor Da Da
Cercetarea pieţei În general, nu Da
Dezvoltare produs În general, nu Da
Promovare În general, nu Da
Gestiune canal Nu Da
Sursa: Constantin Sasu - ,,Marketing internaţional―, Editura Polirom, Iaşi, 2001, pag. 13
Specificitatea şi particularităţile marketingului internaţional reies nu atât în

raport cu modificarea sarcinilor care-i revin în raport cu marketingul autohton, ci cu
precădere, din gradul său înalt de complexitate. Marketingul internaţional este
rezultatul unui proces evolutiv, pe plan mondial, în ultimele patru decenii.
Tabelul 6.2 Stadiile evolutive ale marketingului internaţional
I. Caracterizat prin preocupări de pionierat în domeniu, o extensie a activităţii
Marketingul de marketing în afara graniţelor (mai mult ca o activitate de marketing extern
de export şi ocazional). Acest stadiu debutează odată cu primirea unor comenzi
marketingul întâmplătoare de la clienţii externi. Produsele sunt proiectate în special pentru
clienţii din ţară, făcându-se puţine adaptări la cerinţele clienţilor străini.
Stadiile evolutive ale marketingului
de import
Etapă caracterizată prin creşterea gradului de complexitate a aspectelor
II. referitoare la penetrarea pieţelor externe, aşa încât, efortul managerial al
Marketingul firmei se orientează cu precădere spre străinătate. Abordarea şi prelucrarea
pieţelor externe devine o preocupare permanentă şi de primă însemnătate,
internaţional
internaţional
obiectul acestui demers reprezentându-l segmente similare de pe diferite pieţe
propriu-zis externe. Specificul unei pieţe străine este tratată în mod independent, deci
marketingul internaţional este abordat din punct de vedere cultural sau al
mediului ţării respective. Produsele sunt adaptate la specificul local.
Stadiul unui accentuat proces de integrare a marketingului autohton cu cel
III. internaţional, firmele orientându-şi demersul de marketing simultan spre mai
Marketingul multe zone ale lumii, ce se constituie în pieţe regionale ţintă, cu particularităţi
multinaţional de care vor ţine cont. Această orientare regiocentrică facilitează
standardizarea produselor prelucrate, posibil, tot la un nivel regional. Pentru
a-şi consolida imaginea la nivel regional, firma poate achiziţiona sau crea noi
branduri regionale.
Stadiul cel mai înalt, actual, rod al globalizării400 şi internaţionalizării
activităţilor economice; nivel de dezvoltare specific transnaţionalelor, ce se
400
Concepţia de globalizare a tranzacţiilor, care a stat la baza apariţiei marketingului global, a
pornit de la teza potrivit căreia (Theodore Levitt), supravieţuirea firmei cu valenţe
internaţionale va putea fi asigurată numai prin aplicarea în practică a unor strategii de
globalizare. Au rezultat două alternative ale prelucrării pieţelor externe: standardizat la nivel
mondial sau diferenţiat, specific naţional. Sursa: adaptare după Constantin Florescu, Petre
Mâlcomete, Nicolae Al. Pop (coordonatori) - ,,Marketing. Dicţionar Explicativ‖, Editura
218
caracterizează prin faptul că pieţele naţionale pe care acţionează sunt
IV. conectate între ele, asigurându-se o înlănţuire a acestora deasupra graniţelor
Marketingul naţionale. Marketingul global presupune elaborarea unei strategii comune la
global nivelul întregului glob, devenit o singură piaţă. Ultim stadiu al evoluţiei
activităţii de marketing internaţional, marketingul global nu presupune în mod
obligatoriu standardizarea, ci mai degrabă o adaptare proactivă a ofertei.
Pe fondul internaţionalizării tranzacţiilor actuale, putem enumera câteva

motive specifice de pătrundere pe pieţele internaţionale.
Tabelul 6.3 Motivele abordării pieţelor internaţionale
Motivul Descriere
Unele pieţe naţionale devin saturate (în SUA, produse precum TV, radio-uri,
1. Saturarea şi automobile ş.a., au depăşit numărul gospodăriilor). Pieţe altădată sub umbrela
insuficienţa pieţei monopolului de stat, acum devenite libere în faţa companiilor transnaţionale, nu mai
emană o cerere la fel de intensă pentru unele firme tradiţionale. Pe de altă parte,
interne
mărirea în exces a capacităţilor de producţie, obligă firmele în a scruta noi orizonturi.
Competiţia este în mod natural, o cursă fără cronometru. Oamenii aspiră spre
2. Competiţia externă standarde de viaţă şi economice mai bune, se adaptează şi doresc să înveţe şi să
inoveze.
3. Mirajul noilor pieţe Odată cu prăbuşirea comunismului, ţările în curs de dezvoltare au devenit o
piaţă importantă pentru marile firme străine.
4. Avantaje create de Crearea unor instituţii şi organisme financiare care acordă asistenţă ţărilor în curs de
Programele de ajutor dezvoltare au permis internaţionalizarea tranzacţiilor. Venirea Coca-Cola în România
extern s-a realizat cu sprijinul BERD.
5. Siguranţă în perioadele Tranzacţionarea pe mai multe pieţe străine oferă o mai mare siguranţă, mai ales în
de recesiune perioadele de recesiune. De obicei, recesiunea debutează într-o anumită ţară şi abia
mai târziu va afecta şi alte ţări.
În multe sectoare de activitate, mai cu seamă în cele specializate pe tehnologie de vârf
(electronică, telefonie mobilă, automobile), munca reprezintă o cotă importantă a
6. Forţă de muncă costurilor. Unele firme occidentale şi-au delocalizat producţiile din ţara mamă şi le-au
ieftină mutat în ţări est-europene, asiatice sau sud-americane. La început de an 2008, Nokia a
abandonat producţia din Germania, localizând-o în România.
7. Avantaje fiscale Din dorinţa de a deveni atractive pentru capitalul străin, multe ţări acordă
difererite facilităţi firmelor străine.
8. Acces la tehnologii Firmele caută noile tehnologii, precum şi proximitatea geografică faţă de
avansate şi materii prime materii prime şi rezerve naturale ale solului şi subsolului.
9. Posibilitatea de a Cu precădere în producţia agricolă, dar şi în turism, firmele caută să
estompa fluctuaţiile desfăşoare o activitate profitabilă 12 luni pe an.
sezoniere în cerere
10. Creşterea notorietăţii O bună recunoaştere internaţională, o imagine favorabilă asupra brandurilor
firmei şi a mărcilor sale, unei firme, sunt de natură să-i crească profitabilitatea pe termen lung.
ca imagine globală
11. Amortizarea Amortizarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare prin creşterea volumului
cheltuielilor de cercetare- livrărilor, contribuie la creșterea vitezei de rotaţie a capitalului circulant.
dezvoltare
12. Reducerea costurilor Atingerea unei producţii în masă contribuie la reducerea cheltuielilor
unitare şi creşterea unitare.
profiturilor
13. Interesele Sporirea volumului producţiei exportate la anumite repere, sunt de interes naţional
naţionale pentru rolul avut în echilibrarea balanţei de plăţi, şi de aceea, guvernele acordă
facilităţi firmelor ce întreprind acţiuni de export.
Sursa: Sinteză după Constantin Sasu - ,,Marketing internaţional―, Editura Polirom, Iaşi, 2001,
pag. 16-19
Economică, Bucureşti, 2003, pag. 411 şi Constantin Sasu - ,,Marketing internațional‖, Editura
Polirom, Iaşi, 2001, pag. 34-36
219
Aşa cum am arătat, firmele doresc poziţii şi profituri confortabile pe pieţele
internaţionale; în acest scop, ele evaluează în mod continuu şi analitic riscurile
inerente ce decurg din tranzacţionarea pe pieţe multiple.
Tabelul 6.4 Riscurile ce decurg din activitatea de marketing internaţional
Categoria de risc Descriere
1. Datoria externă Din ce în ce mai multe state care reprezintă pieţe atractive, se confruntă cu o creştere fără
enormă a precedent a datoriei externe (în special ţările din America Latină, dar şi cele est-europene,
unelor ţări Turcia etc.). Unele dintre acestea nu sunt apte să-şi achite nici măcar dobânzile (Mexic,
Brazilia).
Instabilitatea politică (venirea la putere a stângii sau a naţionaliştilor) incumbă riscuri
mari de expropriere, naţionalizare, impozitare, restricţii de repatriere a profiturilor etc.
2. Instabilitatea Iniţial, firmele străine sunt atrase de ,,perioade de graţie‖ sau de impozite mici. Ulterior,
presiunea fiscală devine treptat, insuportabilă. În perioadele de încordare politică extremă,
guvernelor
guvernele pot prelua făţiş firmele străine, mai cu seamă în zone sfâşiate de război din
Europa de Est sau Africa Centrală. O altă variantă, mult mai subtilă, de preluare a
controlului firmelor străine a debutat la începutul anilor 1980.
3. Deprecieri (şi Datoria externă, instabilitatea politică şi economică, embargourile punitive, conduc la
deprecierea monedei naţionale în raport cu monedele forte. Unele firme străine doresc
prăbuşiri) monetare
repatrierea profiturilor în devize internaţionale, ceea ce în multe ţări nu este posibil.
4. Restricţii de Guvernele anumitor ţări stabilesc o sumă de restricţii privind investiţiile străine, cum ar fi
pătrundere pe piaţă, de pildă, obligativitatea asocierii cu firme locale, angajarea şi menţinerea pe o perioadă a
bariere tarifare şi de personalului autohton, restricţii privind repatrierea profiturilor, invocarea unor condiţii
altă natură (camuflate) tehnice ,,imposibile‖ sau a unor focare de infecţie şi condiţionarea importurilor ş.a.m.d.
Dincolo de bariere culturale, lingvistice, ecleziastice, unele populaţii pot considera
5. Enclave culturale investitorii străini drept insensibili şi aroganţi, iar ultimii, la rândul lor, cataloghează
autorităţile drept lipsite de civilizaţie, needucate sau incompetente.
Penetrarea unor anumite pieţe este condiţionată de mituirea sau acordarea de ,,atenţii‖. În
unele economii, mita devine vaselina care face să meargă mai uşor angrenajul comerţului.
6. Corupţia Ea poate lua forma ,,scuturării‖ de către poliţia locală, a ,,taxelor de procesare‖ solicitate
de către funcţionarii vamali sau a semnării unor donaţii pentru campaniile unor politicieni.
Frecvent, nu sunt selectaţi cei mai buni întreprinzători, ci aceia care oferă cel mai mult.
7. Pirateria Mulţi producători se confruntă cu aşa numitele produse ,,clonate‖, mai ales în domeniul
IT, audio/video, produse farmaceutice şi textile.
8. Costul ridicat al Multe firme pot observa că modificările pe care trebuie să le facă sunt foarte costisitoare
adaptării produselor sau durează timp îndelungat.
Sursa: Sinteză după Constantin Sasu - ,,Marketing internaţional‖, Editura Polirom, Iaşi, 2001,
pag. 19-20 şi Jeffrey Edmund Curry - ,,Elemente de marketing internaţional‖, Editura Teora,
Bucureşti, 2001, pag. 43
O CMN se boate bucura de succes, recunoaştere şi cotă de piaţă mare, însă, aşa
cum am arătat, se poate confrunta şi cu o rezistenţă din partea competitorilor autohtoni
care îşi doresc protejarea tranzacţiilor prin orice mijloace, inclusiv taxe vamale
ridicate, lobby guvernamental şi acuzaţii de dumping. Firmele de clasă mondială
utilizează comerţul în contrapartidă (barter); multe ţări sunt susceptibile, sărace sau nu
au din punct de vedere tradiţional o astfel de deschidere. De exemplu, cei de la
PepsiCo au promis Rusiei că o vor ajuta să-şi vândă vodca în străinătate, în schimbul
permisiunii de a vinde brandul PepsiCo în Rusia.401
Pentru a-şi atinge scopul de penetrare şi prelucrare a pieţei globale, activitatea
de marketing internaţional mizează pe câteva obiective, astfel:
 Crearea, dezvoltarea şi gestionarea unui sistem informaţional, destinat studierii
pieţelor externe;
401
Philip Kotler - ,,Marketing de la A la Z‖, Editura Codecs, Bucureşti, 2004, pag. 103-104
220
 Identificarea oportunităţilor de piaţă şi a pieţelor externe-ţintă, pe baza
concluziilor cercetării de marketing internaţional;
 Elaborarea deciziilor privind elaborarea ofertelor de valoare pentru piaţa ţintă
şi distribuţia internaţională a produselor şi a serviciilor sale;
 Selectarea şi trierea modalităţilor de pătrundere pe piaţa internaţională;
 Formularea strategiilor de piaţă pentru orientarea politicii de marketing
internaţional a firmei;
 Elaborarea unei oferte de valoare cumpărătorilor externi vizaţi;
 Asumarea şi întreprinderea unor comunicaţii (integrate de marketing) pe
multiple pieţe internaţionale şi construirea poziţionării brandurilor;
 Planificarea şi implementarea unui marketing eficient, prin obţinerea, retenţia
şi creşterea numărului de cumpărători;
 Controlul şi evaluarea continuă a performanţelor sale de marketing.
Practic, trebuie făcută distincţia între obiectivele ce fac referire la decizia de
penetrare a pieţelor străine (acumularea de informaţii care să minimizeze riscurile
antrenate de prezenţa pe o piaţă străină) şi cele legate de stabilitatea şi consolidarea
poziţiei avute de o firmă pe anumite pieţe (găsirea de soluţii de relaţionare a clienţilor
existenţi şi de recrutare a altora noi). Aceste obiective sunt integrate în modelul de
acţiune în trei trepte, după cum urmează:
Figura 6.1 Modelul de acţiune în trei trepte al firmei ce practică operaţiuni de marketing
internaţional
Sursa: Constantin Florescu, Petre Mâlcomete, Nicolae Al. Pop (coordonatori) - ,,Marketing.
Dicţionar Explicativ‖, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 413
221
Capacitatea CMN de a influența natura și compoziția schimburilor
internaționale este determinată de esența acestora: posesia de unități de producție
implantate în mai multe țări și fluxurile care pornesc dintre ele.402
Internaționalizarea întreprinderilor corespunde expansiunii activității sale în
afara teritoriului național. Rațiunile internaționalizării întreprinderilor. Secolul XIX
este marcat de o expansiune a comerțului internațional sub o dublă influență: pe de-o
parte, o influență economică cu diminuarea barierelor vamale, și pe de altă parte, o
influență tehnică odată cu revoluția industrială și dezvoltarea transportului feroviar. În
cursul acestui secol, tranzacțiile cuprind mai cu seamă produsele finite și sunt rezervate
comercianților. La sfârșitul acestui secol, firmele industriale vor urmări pentru ele și nu
pentru negustorii interpuși, aprovizionările cu materii prime și debușeele pentru
produsele finite. Acestea sunt, de fapt, primele firme multinaționale.
Internaționalizarea firmelor reprezintă o mișcare care s-a dezvoltat pe larg în
cursul celei a doua jumătăți a secolului XX, datorită mai multor factori:
 Factori tehnici: reducerea costurilor transporturilor, scăderea timpilor de
transport, creșterea capacităților de producție;
 Factori economici: saturația cererii în țările industrializate, dotarea inegală cu
factori de producție a țărilor, uniformizarea parțială a modurilor de consum;
 Factori politici: crearea de zone de liber schimb, diminuarea barierelor tarifare.
Întreprinderile au dorit să profite de avantajele propuse de anumite țări, mai
ales în termeni de costuri salariale, de costuri sociale, de fiscalitate. În plus, ele au avut
un acees mai ușor la surse de finanțare pe piețele financiare.
Etapele internaționalizării:
1. Exportul. Exportul indirect se referă la o vânzare în străinătate, trecând
printr-un intermediar. Aceasta este tehnica cea mai adaptată pentru o fază
incipientă de export. Export direct înseamnă să vinzi direct într-o altă țară.
Exportul asociat reprezintă o soluție adaptată la IMM care beneficiază de
rețea de distribuție în străinătate, aparținând marilor multinaționale.
Această tehnică mai este denumită și partaj sau ,,piggyback‖.
2. Punerea în aplicare a unei rețele de distribuție în străinătate. Exportul
prezintă inconvenientul că nu asigură o prezență a firmei pe teritoriul vizat.
Constituirea unei rețele de distribuție permite unei firme să fie vizibilă în
țara în care sunt vândute produsele sale. Exemplu: deschiderea unei
concesiuni de automobile într-o țară străină.
3. Multinaționalizarea. Pentru a fi considerată multinațională, o firmă trebuie
să dețină o filială de producție într-o țară diferită de țara sa de origine. O
multinațională nu se mulțumește să vândă în străinătate, ci produce în
străinătate.
Toate produsele respectă un ciclu de viață (1966), potrivit economistului
american Raymond Vernon (1913-1999). Pe timpul fazei de lansare, încep să
progreseze vânzările. Apoi, în faza de creștere, în care livrările se accelerează înainte
de a atinge faza de maturitate, în care vânzările stagnează. În fine, produsul întră în
faza sa de declin și îi scad vânzările.
402
222
Investițiile directe în străinătate (ISD) sunt investițiile agenților economici
naționali în întreprinderi străine. Acestea pot îmbrăca diferite forme:
 Crearea unei întreprinderi în străinătate;
 Achiziția a mai mult de 10% din capitalul unei întreprinderi existente;
 Investirea de către o întreprindere națională într-una din filialele sale
situate în străinătate (a nu se confunda investiția directă în străinătate,
investiție pe termen lung ce are drept scop o luare de decizie în
gestiunea unei întreprinderi în străinătate, cu investiția de portofoliu pe
termen scurt –cumpărarea de acțiuni ale unor întreprinderi străine, în
scopul obținerii unei plusvalori –prețul de vânzare, superior prețului de
cumpărare).
Rolul ISD. ISD care intră sunt investițiile pe care le primește o țară. Ele
măsoară atractivitatea unei țări pentru investitorii străini. ISD sunt indispensabile
dezvoltării economice a unei țări. Într-adevăr, toate investițiile pe care întreprinderile
unei țări trebuie să le finanțeze, nu pot fi plătite doar de locuitorii țării respective.
Atunci trebuie să intervină investițiile străine. ISD care ies sunt de fapt, investițiile unei
țări în direcția străinătății. Ele măsoară dinamismul economic al unei țări. ISD sunt
remuneratoare și permit țării să încaseze recuperările asupra investiției –returul
investiției.
Creșterea volumului ISD marchează dezvoltarea schimburilor internaționale de
capitaluri. Schimburile de mărfuri și servicii sunt de acum înainte, de schimburi de
capitaluri. Internaționalizarea întreprinderilor a accelerat această mișcare. În 40 de ani,
ISD au fost multiplicate de aproape 100 de ori și reprezintă tot mai mult o formă
curentă de finanțare a economiei.
Tabelul 6.5 Evoluția volumului ISD, după UNCTADStat
În miliarde dolari 1970 1980 1990 2000 2010
Total ISD intrări 13 54 207 1.403 1.243
 Din economiile dezvoltate 9 47 173 1.138 602
 Proporția economiilor dezvoltate (%) 69% 87% 84% 81% 48%
Total ISD ieșiri 14 52 241 1.232 1.323
 Din economiile dezvoltate 14 48 230 1.095 935
 Proporția economiilor dezvoltate (%) 100% 92% 95% 89% 71%
Marea proporție a ISD realizate de țările dezvoltate, indică faptul că aceste

investiții se referă în principal, la țările cele mai dezvoltate. În ultimii ani, ISD au fost
orientate și în direcția țărilor celor mai favorizate. În 2010, țările dezvoltate au primit
mai puțin de jumătate din ISD, și deci, ele sunt destinate să finanțeze proiecte în alte
țări.403
În lucrarea ,,The Invisible Continent: Four Strategic Imperatives of the New
Economy‖, Kenichi Ohmae (consultant şi scriitor japonez, născut în 1943) analizează
domeniile în plină ascensiune cum ar fi comerţul electronic, serviciile bancare şi
telecomunicaţiile. Acest ,,continent‖ se prezintă sub forma a patru dimensiuni: (1)
403
223
,,dimensiunea vizibilă‖, realitatea fizică, componenta materială a comerţului electronic;
(2) ,,dimensiunea cibernetică‖, lumea internetului şi a reţelelor IT, componenta
imaterială a comerţului electronic, (3) ,,dimensiunea fără frontiere‖, lumea descrisă în
lucrarea lui Ohmae ,,Lumea fără frontiere‖, universul în care proprietatea intelectuală,
cunoştinţele şi talentele circulă liber peste tot; (4) ,,dimensiunea multiplilor mari‖,
adică avantajul pe care-l oferă folosirea eficientă a internetului. Concluzia? Pentru a
supravieţui în lumea modernă, susţine Ohmae, corporaţiile trebuie să controleze toate
cele patru dimensiuni.404
Cei trei poli de putere găzduiesc corporaţii globale care stăpânesc lanţuri
globale de resurse, adesea situate pe teritoriile altor imperii, ceea ce înseamnă că
prosperitatea lor durabilă depinde de puterea, şi nu de slăbiciunea, celorlalte.405
În general, potrivit profesorului de la Universitatea Lund, Leif Edvinsson
(profesor şi scriitor suedez, născut în 1946), în lucrarea ,,Corporate Longitude‖,
privind recunoaşterea şi valorificarea potenţialului minţii umane, 80% rămâne
neexploatat de către companii. Acesta susţine că marile corporaţii moderne îşi stabilesc
poziţia folosind o singură măsură: cea financiară. Contabilitatea tradiţională nu
surprinde multe lucruri: demisia unei persoane nu este reflectată în evidenţe; nu se
menţionează nicăieri dacă firma pierde un client-cheie. Chestiunea este dacă mulţi
oameni înţeleg ce înseamnă ,,randamentul activelor nete corectate?‖406
A fost avansată ideea că firmele private ar avea un impact major prin crearea
unor afaceri profitabile din deservirea a cinci miliarde de oameni care reprezintă
actualmente o ,,piaţă indivizibilă şi nedeservită‖407. Succesul de piaţă al unor CMN
care au ridicat mănuşa a generat entuziasm. Numărul de persoane catalogate drept
,,clasă de mijloc‖ într-o societate reprezintă o măsură a dezvoltării. Scopul nostru este
de a transforma piramida celor cinci miliarde de oameni într-un diamant. Societatea
civilă, guvernele şi organizaţiile au făcut presiuni asupra CMN, cerându-le să sprijine
ridicarea nivelului ,,bazei piramidei‖. De altfel, este logic să apreciem faptul că aceste
miliarde de semeni, pot constitui motorul următorului ciclu de comerţ şi prosperitate,
însă adaptarea unor modele de afaceri extrase din pieţele dezvoltate nu va funcţiona.
Asumpţia predominantă este aceea că accesul la distribuţie pe aceste pieţe este dificil,
reprezentând un impediment major pentru participarea firmelor de mari dimensiuni şi a
CMN. Contrar multor opinii, cei neprivilegiaţi sunt conştienţi de branduri, de
importanţa valorii acestora, din cauza nevoilor cu care trăiesc. Această categorie care
nu dispune de numerar, trebuie abordată în mod diferit.408
404
405
Richard N. Rosecrance, ,,The Rise of the Virtual State: Wealth and Poverty in the Coming
Century‖, New York, Basic Books, 2000 apud Parag Khanna - ,,Lumea a doua. Imperii şi
influenţă în noua ordine globală‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pag. 20
406
407
Principalele repere economice ale pieţelor de la baza piramidei se bazează pe ambalaje de
mici dimensiuni, marje comerciale unitare mici, volum mare şi un randament mare al
capitalului investit
408
Coimbatore Krishnarao Prahalad - ,,Comoara de la baza piramidei. Eradicarea sărăciei prin
profit‖, Editura Publica, Bucureşti, 2009, pag. 19-22, 67, 71, 125-126. Potrivit unui studiu al
224
Este facil de intuit de ce CMN joacă un rol atât de important în globalizare:
acoperirea întregului glob, aducerea la acelaşi nivel a pieţelor, a tehnologiei şi a
capitalului ţărilor dezvoltate cu capacităţile de producţie ale ţărilor în curs de
dezvoltare presupune existenţa unor firme de talie foarte mare. CMN constituie o
prezenţă masivă în economia globală. Cu toate acestea, mulţi semeni cu diferite
convingeri politice, cred că aceste firme-gigant reprezintă o ameninţare la adresa
bunăstării sociale şi economice a lucrătorilor, a micilor afaceri şi a comunităţilor
locale. Din perspectiva multora, CMN au ajuns să simbolizeze latura negativă a
globalizării. Aceste companii sunt mai bogate decât majoritatea ţărilor în curs de
dezvoltare. Aceste corporaţii nu sunt doar bogate, ci deţin şi putere politică. De pildă,
companiile farmaceutice au cheltuit 759 de milioane de dolari pentru a influenţa 1.400
de legi votate de Congresul american, între 1998 şi 2004.
Este susținută teza, conform căreia, mama tuturor crizei datoriilor sunt
excedentul CMN sau datoriile pe care celelalte sectoare le-au acumulat față de ele.
Deoarece CMN își repartizează prada extrem de inegal în buzunarele managerilor de
top, ale finanțatorilor și ale angajaților obișnuiți, apare problema că bugetele private
sărace sunt obligate să se îndatoreze la cele bogate. În consecință, bugetele de stat și
cele private ale țărilor se îndatorează în grade diferite. Deoarece cei bogați nu dau de
bună voie din banii lor săracilor, este nevoie de intervenția considerabilă a statului.409
Corporaţiile actuale reprezintă afaceri imense, cu zeci de mii de angajaţi. Deşi
deciziile care determină acţiunile firmei sunt luate de anumite persoane din cadrul
corporaţiei, deseori acestea nu pot fi trase la răspundere cu uşurinţă pentru consecinţele
deciziilor luate. Managerilor corporaţiilor le este foarte uşor să se ascundă dincolo de
,,vălul corporatist‖.
Afacerile urmăresc maximizarea profitului; prima prioritate a corporaţiilor
este să producă bani, nu fac acte de caritate. De aici rezultă atât forţa, cât şi
slăbiciunea lor.410 Ele supravieţuiesc prin diminuarea costurilor în orice mod permis de
lege.411 Evită plata taxelor atunci când este posibil; unele nu le acordă angajaţilor
Institutului pentru Resurse Mondiale, Corporaţia de Finanţare Internaţională, aceşti 4 miliarde

de consumatori pot genera 5 trilioane de dolari în termenii parităţii puterii de cumpărare. Pieţele
de la baza piramidei evoluează rapid. De exemplu, ar fi un exerciţiu interesant să apelăm la
,,evaluarea stilului de viaţă‖ pentru aceşti consumatori, apelând la tehnici de marketing. De ce
un fermier investeşte în vite înainte de a-şi repara locuinţa? De ce o mamă săracă investeşte în
educaţia fiului său, când ea nu-şi poate aloca hrana zilnică?
409
exorbitante – soluția imorală a marilor companii‖, Editura Globo, București, 2013, pag. 131-
132, 142
410
Vespasian, cunoscut și ca Caesar Vespasianus Augustus, sau Titus Flavius Vespasianus (n.
17 noiembrie 9 la Cittareale – d. 23 iunie 79 la Roma), a fost împărat roman din decembrie 69
(Anul celor patru împărați) până în iunie 79. Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de
latrine publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de folosire. A fost criticat de unii
senatori că scoate bani din ceva atât de murdar, la care Vespasian a replicat: „Banii nu au
miros” (în latină ,,Pecunia non olet”). Când fiul lui Vespasian, Titus, s-a plâns de natura
dezgustătoare a acestei taxe, tatăl său a rostit faimoasele cuvinte. Expresia are o largă răspândire
şi astăzi, petru a arăta că valoarea banului nu este afectată de originile sale.
411
Alro, ArcelorMittal Galaţi ş.a., sunt beneficiare ale curentului ieftin de la Hidroelectrica.
Sursa: http://www.fin.ro/, 14 Februarie 2012
225
asigurări de sănătate; multe încearcă să-şi limiteze cheltuielile legate de eliminarea
poluării pe care au cauzat-o. Adesea, nota de plată le revine guvernelor din ţările în
care operează acestea. Corporaţiile au contribuit la modelarea dorinţelor şi intenţiilor
de achiziţie ale consumatorilor lumii, cheltuind anual miliarde de dolari pentru
publicitate. Companiile de produse alimentare îi învaţă pe copii să-şi dorească cerealele
dulci ,,X‖ care le pun în pericol dantura, iar publicităţile pentru automobile militează
împotriva transportului în comun sau cad în derizoriu.412
Exemplu. Decizia Guvernului (decembrie 2014) de a prelungi actualul sistem de

redevenţe petroliere şi nu de a-l schimba pentru mai mulţi bani la buget, este argumentată cu
faptul că nu pot fi operate modificări ,,peste noapte‖, deşi Guvernul a început de un an discuţiile
pe această temă cu firmele petroliere. De remarcat că, în ianuarie 2013, Guvernul susținea că
intenţionează să majoreze nivelul redevenţelor percepute producătorilor de petrol şi gaze, mai
devreme de anul 2015.
Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul
sumei de un miliard de lei. Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România
sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia),
MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş. Producţia de gaze este asigurată în proporţii
aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage
ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004. 413
Președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților a criticat
amânarea cu un an a renegocierii redevențelor, care înseamnă, de fapt, ,,amânarea celei mai
predictibile resurse de la buget‖. S-a subliniat că ,,în construcția unui buget, cea mai sigură
componentă este cea venită din redevențe‖ (…) Avem de-a face cu un lobby ieșit din comun din
partea CMN care au refuzat dezbaterea‖.414
Prin comparație cu sistemul de redevențe din celelalte țări europene, s-a afirmat că
România avea șansa să obțină mai mult sau să schimbe politica fiscală de colectare a
redevențelor, în condițiile în care redevența se situează, în România, ,,undeva pe un palier de
7% din valoarea producției‖. În cazul Petrom, în 2012, la o valoare a producției de țitei de 2,1
miliarde de euro, au plătit 1.082 de milioane de euro. Acest lucru înseamnă circa 7% redevențe.
Adică, dacă prețul barilului era de 94 de dolari, ei au plătit cam 6,5 dolari pe baril, redevențe
statului român. În Ungaria, redevențele sunt între 12 și 30%. În Franța, sunt undeva în jur de
30%, iar în Turcia de 12,5%.
În același timp, premierul a declarat că redevențele ar trebui reduse pentru explorările
și exploatările off-shore, precizând ca nimeni nu va investi miliarde de dolari fără facilități în
recuperarea investiției, fiind nevoie și de un consens cu opoziția pentru ca viitorul sistem de
redevențe să nu fie schimbat ulterior (!).415
Procurorii DIICOT au trimis în judecată mai mulţi şefi ai companiei Hidroelectrica (,,băieţi
deştepţi”), printre care se află fostul director general şi un fost ministru, pentru ,,complot şi
subminarea economiei naţionale‖. Prejudiciul estimat: 165 de milioane de dolari. Sursa:
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/, 16.02.2012.
412
Opel GTC Astra este propus cumpărătorilor drept ,,noua jucărie a bărbatului”. În spotul
publicitar 2012 la noul Renault Mégane urmărim dialogul: „ - Ai vrea să urci?”/ „ - Nu, mie
îmi place să conduc!”
413
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar, din data de 04.12.2014
414
http://www.realitatea.net/iulian-iancu-amanarea-redeven-ei-inseamna-amanarea-celei-mai-
predictibile-resurse-la-buget_1584319.html#ixzz3LcEv66Zb
415
http://www.wall-street.ro/articol/Economie/176412/ponta-sustine-reducerea-redeventelor-
pentru-off-shore-este-nevoie-de-un-consens-cu-opozitia.html
226
Grupul austriac OMV a deschis acţiune împotriva statului român la Curtea
Internaţională de arbitraj de la Paris, solicitând 91,6 milioane de lei (aproximativ 22 de milioane
de euro), pentru că a efectuat lucrări de ecologizare pe care s-ar fi cuvenit să le plătească
România. La privatizarea Petrom, în 2004, statul român se angajase să plătească
decontaminările ecologice istorice pentru Petrom, în perioada 2005-2019 (!). Potrivit plângerii,
Petrom a plătit decontaminarea, dar statul nu i-a rambursat banii. La începutul anului 2008,
OMV Petrom a evaluat cheltuielile de mediu pe care ar urma să le recupereze de la stat la 1,707
miliarde de lei (511 milioane euro), ceea ce reprezintă peste trei sferturi din preţul încasat de
stat la privatizarea companiei. Lucrările pentru care OMV Petrom pretinde 91,6 milioane de lei
de la statul român la Curtea de arbitraj au fost derulate în 2009-2010 şi au vizat la
decontaminarea unor terenuri de la combinatul chimic Doljchim şi la rafinăria Petrobrazi,
ambele unităţi fiind deţinute de OMV Petrom. 416 Compania austriacă OMV a ajuns proprietara
Petrom în urma Legii nr. 555/2004, prin care se consfinţeşte privatizarea societăţii româneşti.
Potrivit actului normativ, timp de 15 ani, se pun la dispoziţia cumpărătorului 50 milioane de
euro anual, din care se vor suporta cheltuielile pentru pretenţiile cu privire la contaminarea
istorică.417
Dacă există o piață pe care domnește o concurență dură a prețurilor, atunci

aceasta este piața alimentelor, unde contează fiecare cent, leu sau rupie. Pe piața
alimentelor, anumite CMN sunt mai egale decât altele, în sensul lui George Orwell. Ele
își elimină concurența, sporindu-și în acest fel câștigurile, pe spinarea mediului
economic, a statului și a angajaților, ca de exemplu, Nestlé. Odinioară, întreprinderile
reprezentau mândria unei regiuni sau chiar a unei națiuni; astăzi, ele practică baletul
global. În era hiperglobalizării, ele s-au transformat în supply chains, pentru care
optimizarea costurilor a devenit scopul suprem.418
Într-o economie de piaţă liberă, deseori motivaţiile private nu converg cu
costurile şi avantajele sociale, iar în acest caz, urmărirea interesului propriu nu are
drept consecinţă bunăstarea societăţii. Aceste incongruenţe sunt denumite de către
economişti ,,eşecuri ale pieţei‖; acestea apar ori de câte ori există externalităţi,
consecinţe ale acţiunilor unei persoane sau firme, pentru care nu sunt suportate
costurile sau de ale căror profituri nu se beneficiază. Mediul reprezintă cel mai bun
exemplu, în care evidenţiem diferenţe dintre costurile private şi cele sociale. Rafinarea
petrolului sau obţinerea electricităţii care nu poluează costă mai scump. Este mai
costisitor să scapi de deşeuri sau să exploatezi minele astfel încât să nu poluezi pânza
freatică.
Teoria economică modernă a demonstrat că bunăstarea socială nu sporeşte
atunci când corporaţiile îşi maximizează profiturile ţinând cont doar de propriul interes.
Pentru ca economia să fie eficientă, CMN trebuie să ia în considerare impactul
acţiunilor lor asupra propriilor lor angajaţi, asupra mediului şi asupra comunităţilor în
care tranzacţionează.419
416
http://cursdeguvernare.ro/omv-da-in-judecata-romania-pentru-lucrarile-de-ecologizare-
asumate-la-privatizarea-petrom.html
417
http://www.puterea.ro/special/decontarea-lucrarilor-de-curatare-se-judeca-inca-la-paris-
76234.html
418
exorbitante – soluția imorală a marilor companii‖, Editura Globo, București, 2013, pag. 22, 34
419
227
Corporaţiile nu sunt conduse decât formal, în teorie, de către acţionari. În
realitate, ele sunt administrate, în mare măsură, de către echipa managerială şi în
beneficiul ei. Acolo unde proprietatea firmei este răspândită între foarte mulţi acţionari
disparaţi, majoritatea membrilor CA este practic numită de echipa managerială care, îi
va indemna pe cei apţi să-i servească interesele cât mai bine. Consiliul este cel care
decide salariile managerilor, iar ,,firma‖ le asigură recompense bune membrilor
Consiliului, fiind astfel o relaţie strânsă şi confortabilă pentru cele două părţi. Se
impune mai multă transparenţă în activitatea acestora şi stoparea ,,scamatoriilor‖
extrabilanţiere. De altfel, escamotarea datelor contabile pentru a ascunde faţă de
acţionari ceea ce se petrece, adică exagerarea veniturilor, este la fel de ilegală ca şi
sustragerea faţă de autorităţile fiscale prin subevaluarea veniturilor.420
Unii autori susțin faptul că, în general, CMN din mâinile stăpânilor lumii,
care manevrează mai mulţi bani decât întregul PIB al multor ţări, acţionează ca nişte
insule independente, cu o putere mai mare decât constituţiile statelor suverane, care
au capacitatea de a impune legi ale muncii, economice şi sociale în ţări sărace şi
destructurate. Grupurile bancare internaţionale se numără printre pietrele unghiulare
ale Clubului Bilderberg – Lazard Fréres&Co., Barclays, Chase Manhattan Bank, Banca
Morgan, Goldman Sachs, Deutsche Bank, Société Générale de Belgique, UBS,
Warbur, grupul bancar Wargurg, Rotschild, Baruch, Schiff, Rockfeller sau Loeb&Co.,
printre mulţi alţii, cum ar fi Banca Centrală a Turciei, Banca Imperială de Comerţ a
Canadei, Banca Finlandei, Uniunea Băncilor din Elveţia, CitiBank NA. Dintre CMN
putem enumera reprezentanţii de top ai grupurilor petroliere BP şi Golgman Sachs,
Ford Motor Company, Daimler Chrysler, France Telecom, Coca-Cola, Pepsico,
Danone, compania petrolieră norvegiană Statoil, cea anglo-germană Royal Dutch
Shell, Novartis, Danish Oil and Gas Corporation, Nokia, Siemmens, Renault, BMW,
Telecom, Nestlé, Repsol, sau printre multe altele, Heineken NV. ,,Doamna de Fier‖,
Margaret Thatcher, a fost eclusă din Club pentru că s-a opus categoric introducerii
monedei unice, euro.421
Și Jüri Lina conchide faptul că ,,(...) francmasonii sunt dușmanii omenirii.
Francmasonii sunt ca un virus care a intrat în celulele slăbite ale societății, preluând
controlul ei și guvernând-o. Ei sunt responsabili, moral și legal, pentru multe acte
malefice și mai devreme sau mai târziu vor fi judecați pentru ele. (...) Francmasonii
cred că au dreptul să fie mai presus de lege, iar asta îi face chiar mai periculoși. (...)
Noi suntem, deasemenea, responsabili și pentru că nu am făcut legătura între abuzurile,
atentatele, crimele petrecute în societate și activitățile criminale ale elitei masonice. (...)
Susținătorii fanatici ai Francmasoneriei pretind că ei construiesc o lume mai bună
pentru noi toți. De fapt, ei au distrus lumea tradițională. Ei și-au construit lumea pe
cadavre, jafuri, tâlhării și minciuni.422 Mefisto i-a spus doctorului Faust: ,,Sunt o parte
din puterea ce vrea numai răul, dar acum fac rău sub pretextul fericirii universale‖.
Applied Digital Solutions este compania care a lansat Vericipul de mărimea unui bob
de orez. Oamenii care poartă cipuri pot fi monitorizați prin satelit. De asemenea,
420
mondiale‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010, pag. 261, 269
421
Cristina Martίn - ,,Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii‖, Editura Litera Internaţional,
Bucureşti, 2007, pag. 61, 76-77, 80
422
Jüri Lina - ,,Arhitecții înțelăciunii‖, Editura Lux Sublima, București, 2014, pag. 462-467
228
microcipul poate fi folosit pentru a induce șocuri, comportament perturbat sau emoții
puternice. Numărul cheie al microcipului, ca și al cardurilor sau al codurilor de bare
este 666 –codul secret al Illuminati.
Se apreciază că marile CMN sunt organizate aproximativ la fel în toată lumea.
Există o adunare generală a acționarilor, care nu prea are multe de spus. Deasupra
tronează CA, alcătuit din circa 20 de persoane care, de regulă, nu au habar de domeniul
respectiv; ei fac parte din și din alte CA, unde, deasemenea nu înțeleg nimic din
afacerea respectivă, girând însă întreprinderea cu numele lor binecunoscut. Un rol
important îl au relațiile lor, mai ales cele cu băncile. În ultimă instanță, întreaga putere
se concentrează în mâinile directorilor generali ,,șoarecii cenușii‖ -,,legea bărbaților
de 50 de ani‖. ,,Șoarecii cenușii‖ sunt astfel niște administratori ai puterii, complet
neproductivi. Puterea este, de fapt, domeniul la care se pricep, mult mai bine decât la
produsele și la dezvoltarea comercială a firmei. ,,Șoarecii cenușii‖ nu sunt niște
luptători solidari, ci acționează numai în grup. Scopul suprem al oricărui individ din
sectorul economic este să preia funcții de răspundere fără să fie nevoit să suporte
vreodată consecințele acestei răspunderi în caz că ceva merge prost –apanajul
headhunter-ilor.423 Cei care nu adoptă această perspectivă, vorbesc despre ,,masculii
alfa‖: ,,Istoria umană este una a masculilor de tip alfa, a acelor indispensabile surse de
energie care preiau controlul, cuceresc lumi noi și răscolesc cerul și pământul pentru a-
și realiza scopurile. (...) Pe parcurs, ei inspiră uimire și admirație –iar uneori frică și
cutremurare. (...) lumea afacerilor e plină de masculi alfa (...) aceștia reprezintă în jur
de 75% dintre directorii executivi și managerii superiori.‖424
Se opinează că fluxul extern de ISD, implicând transferul de locuri de muncă
interne spre locaţiile offshore conduce la deindustrializarea economiilor avansate şi la
reducerea locurilor de muncă, prin creşterea producţiei prin subcontractare în exterior
şi dezvoltarea lanţurilor adăugării de valoare, substituind producţia internă. În această
manieră, activităţile CMN pot înlocui exporturile din ţara de origine către alte ţări din
producţia directă şi din rezervele de pe platformele de producţie offshore.425
Apreciem faptul că, aplicarea de o manieră justă a reglementărilor
internaţionale este necesară, pentru a fi convinşi că atât firmele, cât şi guvernele se
comportă de o manieră benefică pentru economia globală. Toate acestea, reunite într-
un cod internaţional privind politica în domeniul concurenţei şi al fuziunilor este
anevoios de realizat, deoarece aceste politici se localizează în afara jurisdicţiei OMC şi
a altor foruri internaţionale. Spre exemplu, o temă deosebit de sensibilă a reprezentat-o
eforturile UE de a preveni fuziunea dintre Boeing şi McDonell–Douglas şi reacţia
americană extrem de negativă. Aşadar, există puţine motive de optimism că s-ar putea
ajunge la un acord unanim asupra politicilor concurenţei şi a celor referitoare la
423
Peter Noll, Hans Rudolf Bachmann - ,,Machiavelli în lumea afacerilor. Manual despre
putere pentru uz cotidian‖, Editura Meteor Press, București, 2008, pag. 16-17, 24, 33-51
424
Alfa, prima literă a alfabetului grecesc indică astăzi ,,primul în orice domeniu‖. O persoană
de tip alfa este definită ca ,,un individ care tinde să-și asume un rol dominant în situațiile sociale
sau profesionale sau despre care se crede că beneficiază de încredere și calități de lider‖. Kate
Ludeman, Eddie Erlandson - ,,Sindromul masculului alfa‖, Editura Curtea Veche Publishing,
425
229
fuziuni. Deşi deţinătorii de monopoluri se bucură de avantaje globale, legile sunt
aplicate doar în anumite ţări, fiecare jurisdicţie având grijă doar de proprii cetăţeni,
rezultând faptul că nimeni nu apără drepturile consumatorilor din ţările mici şi din
cele în curs de dezvoltare. Frecvent, naţiunile bogate îşi apără monopolurile globale
proprii.
Este posibil însă, să se dezvolte în continuare o suită de regimuri regionale.
Această perspectivă este argumentată de similitudinile instituţionale şi culturale dintre
economiile din interiorul unei regiuni şi de tendinţa de regionalizare a investiţiilor
externe.
Globalizarea a contribuit la acutizarea problemelor determinate de ierarhizarea
incorectă a motivaţiilor CMN moderne. Pentru că în ţara lor ,,mamă‖, CMN reprezintă
o componentă a comunităţii, îşi asumă o oarecare responsabilitate morală faţă de
acţiunile lor; când tranzacţionează în alte ţări, responsabilitatea morală se diminuează.
Deseori, corporaţiile susţin, cu argumente ,,subţiri‖, că armonizarea intereselor
private şi publice nu reprezintă responsabilitatea lor, ci a guvernelor, ignorând faptul că
ele oferă bani în schimbul adoptării unor legi sau reglementări permisive.
Deoarece corporaţiile se află în centrul globalizării, arătăm faptul că acestea
pot fi acuzate pentru multe dintre laturile sale negative, însă pot fi creditate şi pentru
realizări.
Kenichi Ohmae opinează faptul că noțiunea de piață globală unică este
demodată în prezent. Stadiul actual de evoluție a globalizării este cel al ,,companiilor
multilocale‖. Unitatea de afaceri este definită nu în funcție de produs, ci de toate
produsele ce pot fi realizate cu tehnologiile din dotarea de bază a firmei și în care CMN
își proiectează strategiile adecvate condițiilor locale. Este era firmei dinamizate care
valorifică toate interferențele funcționale și geografice.426
6.2 Conceptul de CMN. Era firmei multinaţionale

În concurența monopolistică, firmele produc bunuri diferite și se comportă ca
într-o situație de monopol. De fiecare dată, noi concurenți pot intra liber pe piață, ceea
ce conduce la diluarea profiturilor. În economiile de scară, o economie de talie mare, o
să profite de firmele care produc o mare cantitate de bunuri la un cost mai mic.
Comerțul internațional dă de asemenea posibilitatea creării unei mari piețe
integrate, care oferă simultan consumatorilor o mare varietate de bunuri și de prețuri
foarte scăzute. Consumatorii din fiecare țară solicită, pentru fiecare categorie de bun,
toată varietatea de produse din lume. Aceasta generează un comerț intraramură.
Pentru întreprinderi, abolirea barierelor de schimburi este în același timp
sinonimă cu marile oportunități comerciale dar și cu accentuarea concurenței. Dacă se
consideră că toate întreprinderile nu au performanțe echivalente, atunci deschiderea va
profita de unele, și distruge pe celelalte.
Întreprinderile cele mai eficace pot să exporte și să crească. Altele sunt
cantonate în piața lor domestică și văd cum partea lor de piață se reduce sub concurența
pieței străine, până în punctul în care sunt aduse la faliment.
426
230
Tabelul 6.6 Firme în tranziție
În trecut Acum
Fac totul în interiorul companiei Cumpără mai multe lucruri din afară
(se finanțează din afară)
Se îmbunătățesc prin comparație cu Se îmbunătățesc prin comparație cu
produsele proprii alții
Se descurcă singure Colaborează cu alte firme, intră în
relații
Operează cu departamente funcționale Manageriază afacerea prin echipe
interdisciplinare
Se concentrează pe arii mai restrânse Se concentrează pe arii globale și
locale
Sunt focusate pe produs Sunt focusate pe cumpărător și piață
Fac un produs standard Fac produse adaptate sau
individualizate
Sunt focusate pe produs Sunt focusate pe lanțul valoric
Practică marketingul în masă Practică marketingul țintă
Găsesc un avantaj competitiv Continuă să caute și alte avantaje
Elaborează produse noi încet și cu Măresc viteza ciclului de elaborare de
mare grijă noi produse
Folosesc mulți furnizori Folosesc puțini furnizori
Deciziile sunt luate la vârf Deciziile sunt luate la toate nivelele
Operează pe piață De asemenea, operează pe piață
Sursa: Philip Kotler - ,,Kotler despre marketing. Cum să creăm, cum să câștigăm și cum să
dominăm piețele‖, Editura Brandbuilders, București, 2003, pag. 16
Când vorbim de dumping o firmă beneficiază de un potențial de piață impus de

un preț foarte scăzut pentru exporturile pe care ea le fixează, dat de vânzările sale pe
piața domestică. Acest comportament corespunde simplu unei strategii de maximizare
de profit, într-o situație în care exporturile sunt foarte sensibile la variațiile de preț ale
vânzărilor domestice și când întreprinderile pot segmenta piețele. Dumpingul reciproc
are loc atunci când două firme aparținând a două țări distincte, practică dumpingul
pentru exportul simultan pe piața concurentului.
În loc să se concentreze pe producția într-un singur loc și să exporte, anumite
firme fac alegerea de a reproduce lanțul lor de producție în străinătate, pentru a
răspunde în mod direct cererii. Aceste ISD orizontale permit câștigarea unei
competitivități, deoarece CMN nu suportă consecințele costului de comerț –bariere
comerciale. În schimb, această strategie de investiții care vizează căutarea proximității
cererii generează un cost fix. În fața acestui arbitraj apropiere/concentrare, doar
întreprinderile foarte performante care realizează vânzări importante, fac alegerea ISD
și devin CMN. Anumite CMN își fragmentează lanțul de valori și conferă producției de
anumite segmente filialelor lor din străinătate. Astfel ele pot exploata la maxim
avantajele comparative ale țărilor. Aici este vorba de un ISD vertical.
Recursul subcontractării internaționale –externalizarea unei părți ale lanțului
de valoare reprezintă o alternativă a ISD vertical. Termenul off-shoring acoperă două
strategii. Acestea permit firmelor să beneficieze de costuri de producție scăzute, dar
231
implică un cost fix. Doar întreprinderile cele mai mari, fac alegerea de a-și externaliza
o parte din producția lor internațională.427
Rolul firmelor în relațiile internaționale depășește sfera strict economică. Încă
de la începutul secolului XX, în ,,Imperialismul, stadiul cel mai înalt al
capitalismului‖, Lenin acuză întreprinderile industriale că sunt la originea Primului
Război Mondial. Deși această ipoteză este contrazisă de studiile istorice, care,
dimpotrivă insistă pe interesul comerțului internațional pentru menținerea păcii, CMN
sunt legate de anumite produse de bază: petrol, bauxită, aluminiu, medicamente.
În perioada interbelică, criza economică încetinește crearea CMN și
favorizează apariția cartelurilor, cum ar fi cartelul oțelului. După 1945, datorită
creșterii mondiale, progreselor înregistrate în transporturi și deschiderii piețelor
naționale, CMN cunosc un avânt incontestabil, reflectând, de altfel, hegemonia Statelor
Unite.
În anii 1960, CMN sunt acuzate de neocolonialism: ele ar profita de
slăbiciunile statelor din Lumea a Treia pentru a folosi mâna lor de lucru și a le exploata
mai ușor bogățiile. Jean-Jacques Servan-Schreiber, în cartea sa Le défi américain
(1969), pune în evidență cazul particular al CMN americane și prezice că, în lipsa unei
reacții adecvate, Europa va fi colonializată de firmele industriale din Statele Unite. În
America Latină, CMN americane sunt creditate cu o redutabilă putere politică, în stare
să facă și să desfacă soarta președinților din America Centrală; lovitura de forță
organizată în Chile împotriva guvernului lui Salvador Allende (1973) ilustrează
influența ocultă a CMN, în acest caz ITT.
Odată cu începutul anilor 1980, într-o lume aflată pe calea unei integrări
economice rapide, firmele adoptă o perspectivă globală asupra piețelor, a unităților de
producție și a organizării lor. În cursul anilor 1980, pentru a face față crizei, unele
firme recurg la strategia delocalizării: costurile de producție scad datorită mâinii de
lucru ieftine, fapt ce provoacă tensiuni între statele europene. Dar, pe de altă parte,
acest proces aduce prosperitate în noi arii geografice. Aproximativ o sută de mari
grupuri industriale, printre care General Electric, Ford, Shell, reprezintă motorul
sistemului mondial de producție integrat. În schimb, globalizarea companiilor prin
activitățile lor transnaționale pune sub semnul întrebării suveranitatea statală, iar
dereglementarea provoacă tulburări sociale.428
Astăzi, cele mai multe piețe sunt populate și adesea manipulate de marile
companii. Unele dintre ele sunt singurul furnizor (monopol) sau, situație mai des
întâlnită, unul dintre puținii furnizori (oligopol), nu doar la nivel național, ci, din ce în
ce mai mult, la nivel internațional. De pildă, Boeing și Airbus furnizează aproape 90%
din aparatele civile de zbor. În mod similar, este posibil ca unele companii să fie
singurul cumpărător (monopson) sau unul dintre puținii producători (oligopson). O
firmă monopolistă poate restrânge în mod deliberat producția pentru a-și crește
prețurile până în momentul în care profitul este maximizat. Firmele oligopoliste nu-și
pot manipula piețele la fel de mult ca firmele monopoliste, dar pot face înțelegeri în
mod deliberat ca să-și maximizeze profiturile prin refuzul de a-și submina prețurile una
427
428
Maurice Vaïsse - ,,Dicționar de relații internaționale. Secolul XX‖, Editura Polirom, Iași,
2008, pag. 230
232
celeilalte (cartel). Companii precum Walmart, Amazon, Tesco sau Carrefour exercită o
influență mare, uneori crucială, asupra a ceea ce se produce și unde se produce, asupra
cui ia cea mai mare parte a profitului și a ceea ce achiziționează consumatorii.429
Drept concluzie, afirmăm faptul că propensiunea marilor corporații este
intrinsec legată de evoluția instituțiilor internaționale.430
Companiile transnaţionale deţin rolul de actori principali în economia
mondială, dispunând de un autentic capital delocalizat, fără o identificare naţională
specifică, cu un management internaţionalizat, cel puţin potenţial dispuse de a se
stabili oriunde în lume pentru a obţine cele mai sigure sau cele mai mari profituri. O
consecinţă importantă a diferenţierii între companii şi ţări este posibilitatea de a trasa o
linie de separaţie foarte precisă între ceea ce este benefic pentru o companie şi ceea ce
ar fi benefic pentru o economie; acestea nu coincid întotdeauna. Un important corolar
al acestui aspect este întrebarea dacă într-adevăr e înţelept să ne gândim la ţări ca fiind
într-o continuă competiţie economică. În timp ce firmele sunt într-o evidentă
competiţie, dezvoltându-se, extinzându-se, aflate în restructurare sau dând faliment,
ţările nu pot da faliment şi dispărea în absenţa succesului economic. Singura modalitate
prin care o ţară poate să dispară este în cazul cuceririi sale, consecinţă a unui război,
sau dacă se decide să fuzioneze cu un alt stat.431
CMN (sau transnaționale, potrivit unor autori) sunt caracterizate din punct de
vedere al gradului de internaționalizare a activității lor prin intermediul Indicelui de
Transnaționalitate –TNI. TNI este calculat ca medie a trei raporturi, astfel:432
1. Active străine/active totale. Raportul indică cât din baza de producție sau de
desfășurare a activității (fabrici, puncte de lucru sau de desfacere, depozite,
unități de cercetare) se află în afara țării de origine.
2. Cifra de afaceri înregistrată în străinătate/cifra de afaceri totală. Raportul
indică în ce măsură activitatea desfășurată este valorificată pe plan
internațional.
3. Număr de angajați în străinătate/număr total de angajați. Raportul reflectă
ponderea forței de muncă angajate de companie în afara țării de origine.
Cu cât valoarea indicelui este mai înaltă, cu atât compania își desfășoară o
parte mai mare a activității în afara granițelor țării de origine. Cu cât valoarea indicelui
este mai redusă, cu atât ponderea activităților desfășurate în străinătate este mai
neînsemnată.
Primul tip de organizare multinaţională identificat de Bartlett şi Sumantra
Ghoshal (profesor indian, 1948-2004) este firma multinaţională sau multiautohtonă
(multi-domestic). Punctul forte al acesteia constă în capacitatea înaltă de reacţie la nivel
local, fiind o federaţie descentralizată de firme locale, legate între ele printr-o reţea de
persoane de control (plecate de la firma din ţara de origine pentru a ocupa posturi
importante în străinătate). Al doilea tip este reprezentat de firma globală, care are drept
puncte forte eficienţa globală şi avantajele de cost. Al treilea tip este firma
429
430
431
internaţională şi posibilităţi de guvernare‖, Editura Trei, Bucureşti, 2002, pag. 29, 177
432
Florin Bonciu - ,,Economie Mondială‖, Editura Lumina Lex, București, 2004, pag. 70-71
233
internaţională, având forţa competitivă de a transfera cunoştinţe şi competenţe în acele
locuri din străinătate care sunt mai puţin avansate din acest punct de vedere. Poziţia
companiei-mamă tinde să fie limitată ca anvergură, susţinută fiind de know-how-ul
superior de la centru. Concurenţa globală le obligă pe multe dintre aceste firme să
adopte un al patrulea model, denumit transnaţional. În cadrul acestuia, firma trebuie să
combine capacitatea de reacţie la nivel local cu eficienţa globală şi capacitatea de a
transfera know-how-ul mai bine, mai ieftin şi mai repede. Ghoshal afirma că
,,revitalizarea‖ oamenilor constă, în principiu, în schimbarea lor: pentru că adulţii nu-şi
modifică atitudinea decât în condiţiile unei tragedii personale, soluţia este de a schimba
mediul pe care îl creează firmele în jurul lor -,,schimbarea condiţiilor, a ambianţei, a
mediului, a ,,mirosului locului‖, pentru a permite apariţia unei strategii
revoluţionare‖.433
În Japonia, capitalismul firmelor mari a luat forma zaibatsu sau a
conglomeratelor financiar-industriale, în care băncile cele mai mari ale ţării au
împrumutat bani şi au investit în acţiuni. În Europa, băncile au cumpărat acţiuni din
proiectele pentru care acordau creditul, însă nici băncile, nici firmele, nu deţineau
controlul. Acest model economic corporatist (potrivit lui Edmund Phelp) a evoluat în
primele decenii ale secolului XX în Europa continentală, America de Sud şi estul
Asiei, în care proprietatea era privată, dar deciziile fundamentale despre cum trebuiau
alocate resursele naţionale erau luate prin consens social, la care participau inclusiv
firmele, sindicatele, băncile şi guvernul. Acest model a făcut loc unei noi epoci, cea a
corporaţiilor multinaţionale.434
CMN sunt recunoscute ca reprezentând una dintre componentele fundamentale
ale mediului economic internaţional. Denumirea acestora este controversată -
organizaţiile din sistemul ONU utilizând termenul de companii transnaţionale, iar
majoritatea specialiştilor şi dicţionarelor economice recurgând la termenul de companii
multinaţionale. Şi în privinţa definiţiei CMN, opiniile sunt împărţite. Anumite definiţii
pornesc de la criterii structurale cum ar fi: numărul de ţări în care firma operează,
structura acţionariatului, naţionalitatea managerilor. Alte definiţii plasează accentul pe
criterii de performanţă dintre care menţionăm: valoarea absolută sau relativă a
profiturilor, producţiei, vânzărilor, activelor deţinute în străinătate, numărul de salariaţi
implicaţi în activitatea internaţională a companiei.
A nu se confunda CMN cu ,,conglomeratele‖. Conglomeratul reprezintă o
companie holding cu un grup de filiale, controlate de la centru. Esența termenului
constă în natura companiilor din grup. De obicei, acestea diferă, atât ca structură, cât și
ca activități de afaceri.435
În consecinţă, prin companie multinaţională vom înţelege extinderea unei
companii în afara graniţelor propriei ţări, alcătuind astfel un vast ansamblu format
dintr-o societate principală, societatea–mamă şi un număr de filiale implantate în
diferite ţări.
433
434
435
234
În prezent, diferenţa dintre compania mamă şi filialele sale se estompează tot
mai tare. De pildă, în cadrul CMN, proiectarea modelelor unui produs, poate avea loc
oriunde în cadrul sistemului. Spre exemplu, la mijlocul anilor 1990, s-a estimat un
număr de 45.000 de CMN mamă, controlând circa 280.000 de organizaţii afiliate, iar
dintre acestea 82% erau localizate pe plan naţional în ţările din cadrul OECD. 90% din
sediile CMN se află în lumea avansată.436
Tabelul 6.7 Localizarea sediilor de comandă ale principalelor CMN mondiale
Țara Orașul CMN Țara Orașul CMN Țara Orașul CMN
Japonia Tokyo 51 Regatul Londra 17 Japonia Osaka 10
Unit
China Beijing 43 Statele Washington 11 Statele Minneapolis 10
Unite Unite
Statele New 32 Statele San 11 Statele Chicago 10
Unite York Unite Francisco Unite
Franța Paris 30 Coreea de Sud Seul 10 Canada Toronto 7
Un caz special îl reprezintă măsurile legislative aplicabil CMN. Un exemplu îl

constituie Legea Sarbanes-Oxley. Prăbuşirea companiei Enron în octombrie 2001,
urmată de o serie de scandaluri financiare implicând companii precum Qwest
Communications, Global Crossing, WorldCom, Adelphia sau Tyco (2002), a declanşat
o serie de iniţiative legislative în guvernul american în vederea protejării investitorilor.
Iniţiativele s-au concretizat prin Legea Sarbanes-Oxley (SOX). SOX cere companiilor
listate la bursele din Statele Unite să manifeste transparenţă faţă de investitori şi să
dezvolte un sistem de controale interne, care să asigure acurateţea raportărilor
financiare. Conformarea la SOX nu se referă doar la aspectele financiare ale
companiilor, ci şi la aspecte ale departamentelor de IT, precum deţinerea drepturilor de
acces sau modul de protejare a înregistrărilor electronice ale companiei. Legea, a cărei
aplicare este dificilă şi necesită investiţii de până la câteva zeci de milioane de dolari
pentru marile corporaţii, nu afectează însă doar companiile de pe bursele americane, ci
şi filialele lor din străinătate sau deţinătorii străini de titluri de valoare americane. În
România, printre companiile care au trebuit să implementeze reglementările SOX în
ultimii ani se numără Romtelecom, Vodafone, Orange, Coca-Cola, ArcelorMittal,
Bunge Romania, Autoliv Romania, Fiat, Delphi-Packard, Avon Cosmetics etc. Legi
similare în alte ţări: Bill 198 — Ontario, Canada, equivalent of Sarbanes–Oxley Act; J-
SOX — Japanese equivalent of Sarbanes–Oxley Act; German Corporate Governance
Code (at the German Wikipedia); CLERP9 — Australian corporate reporting and
disclosure law; Financial Security Law of France (,,Loi sur la Sécurité Financière‖) —
French equivalent of Sarbanes–Oxley Act; L262/2005 (,,Disposizioni per la tutela del
risparmio e la disciplina dei mercati finanziari‖) — Italian equivalent of Sarbanes–
436
235
Oxley Act for financial services institutions; King Report — South African corporate
governance code.437
CMN internaţionalizează serviciile şi producţia. Avantajele ISD pentru o
economie–gazdă sunt asemănătoare cu cele aduse de deschiderea unei economii în faţa
comerţului internaţional. Printre acestea, amintim specializarea economică, adică, o
mai mare abilitate de a tuşa dimensiunea optimă a producţiei/vânzării pe o piaţă
extinsă. Unii analişti opinează că, eliberându-se de limitele înguste ale economiilor
naţionale, acestea au devenit cu adevărat ,,corporaţii globale‖, reprezentând forţe
pozitive pentru dezvoltarea economică şi prosperitatea tuturor societăţilor. Mai mult,
întemeierea CMN exprimă victoria economiei asupra politicii, fiind un pas
semnificativ spre managementul raţional al economiei globale.
Alte voci apreciază că aceste firme-gigant, împreună cu finanţele
internaţionale, simbolizează capitalismul global în tot ce are el mai rău, CMN fiind mai
presus de orice lege, exploatând întreaga lume pentru a-şi majora profitul corporatist.438
Aceşti critici pretind că aceste firme sunt responsabile doar faţă de ele însele,
comasează toate societăţile de pe glob într-o masă amorfă, în interiorul căreia indivizii
pierd controlul asupra propriilor vieţi, devenind sclavii acestor firme exploatatoare.
Desigur că există exemple de astfel de comportamente corporatiste: campania Nestlé,
pentru a convinge mamele din Lumea a Treia să folosească lapte praf pentru a-şi hrăni
copiii, în loc de lapte de la sân; încercarea companiei-gigant Bechtel, guvernată de
George Schultz, de a privatiza apa din Bolivia439 şi activitatea sa păguboasă pentru
statul român în derularea contractului autostrăzii Transilvania440; cartelizarea şi
conspiraţia companiilor de tabac de a-i convinge pe oameni că nu există nici o dovadă
437
Sursa: http://www.marketwatch.ro/articol/5562/Impactul_legii_Sarbanes-
Oxley_asupra_companiilor_romanesti/, http://www.businessmagazin.ro/actualitate/o-lege-
americana-cu-efecte-in-europa-2510499 şi http://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_Sarbanes-Oxley
438
Vezi documentarele ,,The Corporation‖ şi ,,Wal-Mart: The High Cost of Low Prices‖
439
Descrisă de documentarul ,,Thirst‖. În septembrie 1999, Bechtel a semnat un contract cu
fostul dictator al Boliviei, Hugo Banzer pentru privatizarea rezervelor de apă ale celui de-al
treilea oraş ca mărime al ţării - Cochabamba. Acordul a fost semnat de autorităţi cu Aguas del
Tunari, un consorţiu în care Bechtel avea 27%. La scurt timp, preţul apei pentru populaţie a
crescut cu 50%, iar oamenilor li s-a interzis până şi strângerea apei de ploaie. Oamenii au ieşit
în stradă, şcolile s-au închis şi s-a decretat legea marţială. Poliţia a ucis şase persoane şi s-au
înregistrat 160 de răniţi. Bechtel s-a apărat spunând că ei doar administrau rezervele de apă, iar
cel care a crescut preţurile a fost guvernul. Pe fondul nemulţumirii populaţiei, autorităţile au
anulat contractul.
440
Până acum, americanii de la Bechtel au terminat doar 52 de km. din cei 452 km. ai
Autostrăzii Transilvania, și au încasat 1,2 miliarde de euro. În 2003, la semnarea contractului,
proiectul a fost estimat la 2,2 miliarde de euro. Sursa: http://www.capital.ro/, Miercuri, 26
Octombrie 2011. În Europa, Bechtel nu a prea construit autostrăzi, şi acolo unde le-a construit,
fie a ieşit cu scandal şi acuze de corupţie (Croaţia), fie valoarea contractului a crescut
semnificativ pe parcursul derulării lucrărilor, precum în Albania şi probabil şi Kosovo.
Sursa: http://www.romanialibera.ro/, 14 Octombrie 2011. Proiectul autostrăzii Braşov-Borş,
denumită Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, care trebuia
executat până în 2012. Contractul a suferit în decursul timpului mai multe modificări, fiind
reziliat în mai 2013, iar statul român plătind companiei americane 37,2 milioane de euro şi
datorii de 50 milioane de euro.
236
ştiinţifică la faptul că fumatul dăunează sănătăţii441; producerea de către Monsanto a
unor seminţe ,,sterpe‖442; masiva deversare de petrol în urma naufragiului petrolierului
Valdez al companiei Exxon şi încercarea ulterioară de a evita plata compensaţiilor;
scandalul în care a fost implicată OMS.443 Administraţia Bush–Cheney a atacat
Afganistanul pentru a înlocui talibanii cu un guvern marionetă, permiţând astfel
multinaţionalei petroliere americane UNOCAL să construiască un oleoduct de la
Marea Caspică, care să traverseze Afganistanul.
Se apreciază că CMN cu sediul în afara ţărilor care au aderat la OECD
operează fără a respecta limitările impuse de OECD. De pildă, companiile petroliere
din Malayezia, Rusia, India şi China ş.a., au devenit de anvergură globală. Acestea nu
respectă prevederile OECD care interzic mita, şi atât timp cât vor exista companii care
dau mită, celelalte vor fi nevoite să găsească modalităţi de a intra în competiţie cu ele.
Deseori, exploatarea ţărilor în curs de dezvoltare de către companii este perfect
legală.
Printre cele mai caustice profile pentru CMN, rămâne cel realizat de profesorul
Bakan în scenariul ,,Corporația, obsesia patologică pentru profit și putere‖. Folosind
criteriile OMS și ale DSM-IV de diagnosticare a patologiei, conchide că
multinaționalele sunt personalități anti-sociale: ,,sunt interesate doar de ele însele,
inerent amorale, insensibile și necinstite; își sapă breșe în standardele sociale și legale
pentru a-și deschide calea; nu suferă de vinovăție, deși pot mima calități umane de
empatie, grijă și altruism‖. Acest proces de manipulare de către corporatocrație prin
îndatorare, mituire și obligații politice se numește ,,globalizare‖, potrivit
documentarului ,,Zeitgeist‖444. Rezultatul? Din primele 100 de companii mondiale
clasate pe baza PIB, 51 sunt corporații și 47 dintre acestea sunt din SUA. Sunt mai
441
Filmul ,,The Insider‖ este o dramatizare a acestei conspiraţii
442
Monsanto încearcă să preia controlul aprovizionării cu seminţe la nivel global. Cine deţine
controlul seminţelor, controlează aprovizionarea alimentară; cine controlează aprovizionarea
alimentară, controlează lumea.
443
După multe luni de tărăgănare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dezvăluit, în cele din
urmă, numele consilierilor-cheie privind pandemia, care au influenţat decizia de a declara
pandemia de nivel şase din 2009–2010, o decizie care a dus la un cadou finaciar neaşteptat
oferit producătorilor de vaccin GSK, Novartis, Roche, Sanofi Pasteur şi Baxter. Pe această listă
sunt incluşi cel puţin cinci experţi-consilieri care au primit bani de la companiile producătoare
de vaccin. Nu e de mirare că OMS și-a pierdut credibilitatea atât de mult. Ea refuză să identifice
soluţii reale care ar putea funcționa pentru naţiunile sărace (cum ar fi suplimentele ieftine cu
vitamina D), favorizând operaţiunile generatoare de mare profit pentru industria vaccinurilor şi
interesele financiare ale giganților din industria farmaceutică.
444
În ,,Zeitgeist‖ se afirmă: ,,Societatea de azi este compusă dintr-o serie de instituții. De la
instituții politice, instituții legale, instituții religioase. Dintre toate instituțiile sociale în care ne-
am născut, de care suntem direcționați și condiționați… Se pare că nu este un sistem tratat cu la
fel de multă nepăsare și la fel de neînțeles ca sistemul monetar. Cum sunt creați banii, politicile
după care sunt guvernați și modul cum afectează societatea nu sunt subiecte de interes pentru
cea mai mare parte a populației. Într-o lume în care 1% din populație deține 40% din bogățiile
planetei. Într-o lume în care 34.000 de copii mor în fiecare zi, din cauza sărăciei și a unor boli
ce pot fi prevenite... Într-o lume în care 50% din populație trăiește cu mai puțin de 2 dolari pe
zi... un lucru este clar: ceva este foarte greșit!‖
237
bogate decât continente întregi.445 Documentarul ,,Consumul copiilor. Comercializarea
copilăriei‖446 ne ilustrează exploatarea profitabilă a copiilor.
Nouă foști miniștri de la București sunt acuzați de corupție în ,,scandalul
Microsoft‖, printre care și reprezentantul României la FMI. Aceștia au fost puși sub
acuzație pentru fapte de corupție pentru că au încheiat sau prelungit contracte la
suprapreț de achiziționare a unor licențe Microsoft pentru produse din sistemul de
învățământ. Totul a început însă cu ancheta demarată în anul 2013 de autoritățile din
Statele Unite -au început cercetările împotriva companiei Microsoft, asupra cărei
planează suspiciunea că ar fi corupt responsabili guvernamentali din Italia, China și
România pentru a obține contracte favorabile. Valoarea contractelor investigate de
procurorii anticorupție de la București depășește 1 miliard de euro, iar pe lângă
softurile educaționale cumpărate de la Microsoft este cercetat și contractul privind
securizarea frontierelor (Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise
Agreement Subscription încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland prin
intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria GsmbH, în valoare de 105 milioane
USD, derulat în perioada 2004-2009).447
BM susține faptul că evaluarea corupției necesită identificarea zonelor
vulnerabile și a semnalelor referitoare la comportamentele necorespunzătoare la nivel
înalt. Voința politică este esențială, reprezentând punctul de plecare pentru strategiile și
programele anticorupție durabile și de impact. Aceasta deoarece, nici o schimbare
legislativă sau administrativă nu poate avea efect în absența angajamentului la toate
nivelele de guvernare. Deasemenea, se impune o abordare holistică. În fine, corupția
trebuie percepută ca un fenomen aberant și imoral și nu ca un mod de a supraviețui sau
prospera într-un mediu unde resursele și oportunitățile sunt adesea destul de rare.448
În multe cazuri, companiile solicită contracte de tipul ,,take-or-pay‖, care au
rolul de a transfera riscul comercial obişnuit al afacerii, asupra guvernului. Economiştii
numesc valoarea resursei care depăşeşte costul exploatării drept ,,renta‖ resursei
naturale. De exemplu, dacă preţul petrolului creşte, atunci –deoarece costurile de
extragere rămân neschimbate– profitul suplimentar ar trebui să rămână ţării, lucru
important mai cu seamă când preţul petrolului o ia în sus vertiginos (anii 1970 şi 2004-
2005). Înfiinţarea unei mine poate fi costisitoare. O companie minieră poate exploata o
mină de aur, înregistrând profituri uriaşe pentru acţionarii săi, însă lasă în urmă deşeuri
de arsenic. Atât din punct de vedere social, cât şi financiar, costurile eliminării
445
Institutul European, Iași, 2012, pag. 37-38
446
,,Consuming Kids‖ aruncă în lumină disperarea necesară cu privire la practicile de
marketing, o maşină de neobosit făcând multi-miliarde de dolari care vând acum copiilor şi
părinţiilor, totul, de la mâncare nesănătoasă (Fast-Food) și jocuri video violente, produse false
educaţionale. Bazându-se pe intuiţiile cadrelor din domeniul sănătăţii, avocaţii copiilor şi din
industrie, filmul se concentrează pe creşterea explozivă de ,,marketingi‖ în urma
dereglementărilor copilului, arătând cum marketerii tineri au utilizat cele mai recente progrese
în psihologie, antropologie, şi neuroştiinţe pentru a transforma copii americani într-unul dintre
cele mai puternice surse de consum demografice şi profitabile din lume.
447
http://www.europalibera.org/content/article/26609929.html, duminică, octombrie 26, 2014
448
The World Bank, coordonatori Rick Stapenhurst, Sahr J. Kpundeh - ,,Corupția și
combaterea ei. Spre un model de construire a integrității naționale‖, Editura Irecson, București,
2003, pag. 253-255, 257
238
reziduurilor pot depăşi valoarea aurului exploatat, însă atunci când se descoperă
problema şi guvernul solicită rezolvarea acesteia, compania minieră declară falimentul
filialei sale din străinătate şi costurile trebuiesc suportate de către societate.
Joseph Schumpeter opinează: cu cât este mai mică o țară sau o regiune și cu
cât sunt mai legate bogățiile sale de un element specific din cadrul procesului
productiv, cu atât mai puțină încredere vom avea în ceea ce privește viitorul rezervat
acesteia, atunci când elementul e uzat.449
Adesea, pentru ţara respectivă, avantajul constă în puţinele locuri de muncă pe
care le creează, însă daunele ecologice create prin exploatare poate conduce la
dispariţia unor locuri de muncă în alte domenii, cum ar fi cele din sectorul pescuitului
şi pot cauza costuri bugetare imense, guvernul fiind silit să suporte cheltuielile de
ecologizare. Ori de câte ori guvernul obţine mai puţin decât valoarea reală a
resurselor, ţara este înşelată.
Chiar şi în absenţa unei corupţii evidente, presiunea din partea FMI în vederea
unei privatizări rapide, a condus la venituri mult mai mici ale guvernelor.450
Unii analişti susţin că prin intrarea CMN pe piaţa internă a unei ţări se produce
o concurenţă neloială între acestea, susţinute de guvernele ţărilor de origine prin
subvenţii şi politici industriale, şi firmele locale. Spre exemplu, aceste temeri au ţintit
firmele japoneze, atunci când europenii au impus limite capacităţilor nipone din
domeniul automobilului. În plus, faţă de costurile economice directe pentru economia-
gazdă, pot apărea costuri economice indirecte. Criticii apreciază că ISD sunt mai puţin
avantajoase pentru o economie–gazdă, comparativ cu investiţiile firmelor locale.
Aceasta, deoarece, multe CMN îşi derulează activităţile de cercetare şi dezvoltare
acasă, nu în străinătate.
,,Teoria Dependenţei‖, influentă în Lumea a Treia în anii 1970, acuza
multinaţionalele americane că sunt prădători imperialişti care exploatează ţările în curs
de dezvoltare. Preşedintele Brazilian Henrique Cardozo, unul dintre exponenţii
inovatori ai teoriei, denunţa CMN americane ca fiind instrumente ale imperialismului
American. Strategiile CMN reprezintă un determinant important al localizării
industriilor şi serviciilor în cadrul economiei internaționale, aşa că, implicit, ele pot
aduce avantaje sau prejudicii unei economii naţionale. Regulile de joc ale CMN sunt:
,,Secretul puterii –să produci tu însuți cât mai puțin‖. Profesorul Siegfried Walter de la
Universitatea Tehnică din Zürich sintetizează importanța managementului supply
chain: ,,Managementul creării de plusvaloare a ajuns să decidă meciurile în competiția
internațională‖.451
Ecologiştii acuză multinaţionalele pentru iresponsabilitate şi deteriorarea
mediului. O altă preocupare se referă la faptul că filialele firmelor străine se comportă
diferit faţă de firmele locale şi nu contribuie în egală măsură la bunăstarea de ansamblu
a economiei. În anii 1960, mulţi americani erau neliniştiţi că tendinţa corporatistă de a
produce mai degrabă peste hotare decât de a exporta din interiorul economiei
americane, va induce o ,,dezindustrializare‖ a economiei. Ulterior, în anii 1990,
449
Joseph A. Schumpeter - ,,Poate supraviețui capitalismul? Distrugerea creatoare și viitorul
economiei globale‖, Editura Publica, București, 2011, pag. 92
450
451
239
dezbaterile asupra ratificării Rundei Uruguay şi a NAFTA a readus în discuţie
problema costurilor şi a beneficiilor ISD efectuate de CMN americane. Ultimele erau
acuzate că ,,exportă‖ locuri de muncă în economii cu salarii mici şi că sunt indiferente
faţă de interesele muncitorilor americani şi ale comunităţilor locale. Un aspect actual
este acela că, guvernele tind să impună CMN diferite ,,condiţii de performanţă‖. De
pildă dimensiunea economiei chineze a reprezentat un magnet pentru ISD. China a
refuzat să achiziţioneze avioane de la Boeing, dacă aceasta nu va produce avioane în
China. De aici, o altă acuză: firmele americane au trădat interesele de securitate şi
comerciale ale SUA, în schimbul unor profituri corporatiste.
O problemă deranjantă pentru partenerii comerciali ai Americii o reprezintă
aplicarea extrateritorială a legii americane nu numai filialelor externe ale firmelor
americane, ci şi filialele unor corporaţii străine. Concret, Legea Helms-Burton, ce
sancţionează firmele străine care fac afaceri cu Cuba, este un exemplu ruşinos al
eforturilor SUA de a impune celorlalte ţări legile şi politicile sale. Pentru mai multe
decenii, Cuba a primit un ajutor (subvenţie) masiv din partea URSS, în schimbul
zahărului cubanez, sovieticii livrând petrol. În 1996, administraţia Clinton a emis
,,Legea Helms-Burton‖. Această lege stabileşte, printre altele, că orice companie
străină care face în mod conştient operaţiuni comerciale în Cuba va intra în litigiu cu
statul american, iar conducătorilor respectivelor companii li se va interzice accesul în
Statele Unite. Sancţiuni pot fi aplicate companiilor din afara SUA, care fac comerţ cu
Cuba. Această legislaţie extrateritorială este considerată controversată, iar embargoul
SUA a fost condamnat pentru a 13-a oară în cadrul Adunării Generale a ONU din
2004, de 179 de state. Mai mult, membri ai Congresului SUA din amândouă partidele,
au criticat în mod deschis creşterea cheltuielilor pentru întărirea embargoului. Cei mai
importanţi parteneri comerciali ai Cubei sunt: Spania, Canada, Franţa, Italia, Anglia şi
Japonia. Embargoul SUA împotriva Cubei se aplică tuturor bunurilor, cu excepţia
produselor medicale şi a mărfurilor agricole, care sunt autorizate de lege. Companiile
agricole americane sunt libere să exporte în Cuba, cu condiţia plăţii în avans în bani
gheaţă. Calătoriile cetăţenilor americani sunt interzise prin lege. Totuşi, unii americani
vizitează în mod ilegal Cuba, călătorind prin Mexic, Canada sau Bahamas.
O altă viziune este aceea că o CMN nu este deloc o corporaţie globală, ci doar
o firmă de o anumită naţionalitate care şi-a organizat producţia, distribuţia şi celelalte
activităţi, aşa încât ele depăşesc frontierele ţării. În consecinţă, comportamentul unei
CMN este determinat de politicile economice, de structurile economice şi de interesele
politice din ţara de origine.
În concluzie, este demonstrat faptul că aceste CMN se extind peste hotare prin
ISD, urmărind obţinerea controlului parţial sau total asupra marketingului, producţiei şi
a altor activităţi din cadrul altei economii naţionale. Investiţia se poate face în servicii,
în industria prelucrătoare sau în producţia de mărfuri. ISD pot atrage după sine fie
achiziţionarea unor activităţi economice existente, fie crearea unor noi facilităţi
(investiţie greenfield). De altfel, extinderea dincolo de graniţele ţării de origine este, în
tandem adesea, cu alianţe intercorporatiste cu firme de alte naţionalităţi. ISD sunt
utilizate ca parte a unei strategii globale a corporaţiei, pentru a-şi înrădăcina o poziţie
permanentă într-o altă economie. Putem aprecia faptul că, în general, în lupta pentru
240
putere dintre statul-naţiune şi CMN, dominant rămâne totuşi, statul-naţiune.
Neîncrederea este însă uriaşă, de ambele părţi.452
6.3 Cauzele apariţiei CMN

Companiile multinaţionale investesc în străinătate deoarece la aceeaşi valoare
a investiţiei, se aşteaptă să câştige mai mult decât firmele locale. Investind, companiile
multinaţionale îşi asumă riscuri şi implicit costuri suplimentare legate de distanţă,
diferenţă de timp, decalaje informaţionale, naţionalitate, cultură şi alte aspecte ale unui
mediu străin, adesea ostil. Desigur, aceste costuri suplimentare trebuie să fie
compensate de câştiguri mai mari decât ale concurenţilor locali. Însă, tehnologia
superioară, calităţile antreprenoriale şi manageriale, o structură organizatorică la nivel
mondial, sunt atuurile companiilor multinaţionale.
Prin urmare, luarea deciziei de extindere a unei companii în afara graniţelor
propriei ţări implică ca avantajele să fie mai mari decât dezavantajele ce rezultă din
stăpânirea insuficientă a pieţei străine.
Atât companiile multinaţionale, cât şi cele locale, beneficiază de o serie de
avantaje oferite de ţara gazdă. Unele dintre aceste avantaje se referă în mod specific la
anumite sectoare industriale ce dispun fie de caracteristici comune mai multor ţări, fie
de elemente specifice ţării respective (un număr mare de investitori, forţă de muncă
corespunzător calificată, acces uşor la capital).
Se pot distinge o serie de factori ce influenţează valorificarea acestor avantaje
de către companiile multinaţionale. Dintre aceştia fac parte: costul marginal al
accesului pe o piaţă străină (diferenţa între export şi investiţia directă) să fie mai mic
decât venitul marginal din această operaţiune; existenţa unor condiţii care să facă
crearea unei filiale în străinătate mai puţin costisitoare decât exportul aceluiaşi produs
sau să justifice exportul ca singura alternativă; producţia proprie în străinătate să fie
mai profitabilă decât licenţierea avantajelor unei firme străine.
Crescând dramatic numărul alianţelor intercorporatiste, rezultă că poziţia
competitivă a unei firme poate depinde de tipul şi amploarea relaţiei pe care a fost aptă
să o stabilească cu alte firme. Un motiv important al alianţelor îl reprezintă accesul
firmei pe o anumită piaţă. În plus, alianţele transnaţionale au un rol major în distribuţia
cotei de piaţă inter-firme, precum şi a localizării geografice a industriei globale. De
pildă, între 1985 şi 1990, ISD au augmentat cu o rată medie de 30% anual, adică, de
patru ori mai mult decât creşterea producţiei mondiale şi de trei ori mai mult decât rata
de creştere a comerţului. La finele anilor 1990, au atins o valoare de circa 350 de
miliarde de dolari. Se apreciază că între 1996 şi 1998, s-au format peste 20.000 de
alianţe corporatiste. Concentrarea ISD în această perioadă spre SUA şi Europa poate fi
explicată prin faptul că acestea reprezintă cele mai mari pieţe din lume. Totuşi, în anii
1990, au crescut şi ISD spre ţările mai puţin dezvoltate, însă neomogen distribuite, cu
15% anual. În cadrul acestora, remarcăm ca destinatare în primul rând China, apoi
452
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 127-128, 133-142
241
Brazilia şi Mexic, şi pieţele emergente din Asia de Est şi Sud-Est. Nu mai este necesar
să arătăm că aceste statistici dezechilibrate nu converg ,,imaginii globalizării‖!453
Tabelul 6.8 Mondializarea transnaționalelor: puncte ale filialelor în străinătate
1982 1990 2000 2010 Diferența în Diferența în
volum %
Cifra de afaceri (mld. 2.462 5.467 15.680 32.960 +13.218 +537
dolari)
Active totale (mld. 1.886 5.744 21.102 56.998 +19.216 +981
dolari)
Exporturi (mld. 637 1.166 3.572 6.239 +2.935 +461
dolari)
Număr angajați (mii) 17.433 23.721 45.587 68.218 +28.154 +161
Teoria ciclului de viaţă al produsului454 demonstrează că localizarea activităţii

productive a unei CMN evoluează pe parcursul ciclului de viaţă al produsului şi
explică, în principal, rolul dominant al SUA ca principal inovator, exportator şi
investitor în cadrul circuitul economic mondial în perioada postbelică. Ciclul de viaţă
al produsului determină deplasarea CMN de la export la investiţii străine directe. Prin
prisma acestei teorii, CMN investesc în străinătate pentru a absorbi externalităţile
existente pe piaţă: economii de scară în producţie şi marketing, proprietatea şi
caracterul public al cunoştinţelor şi constrângerile de piaţă impuse de guverne. În
453
454
,,Ciclu de viață al produsului‖ reprezintă o teorie de marketing populară, conform căreia
produsele și mărcile au o viață ciclică pe o anumită piață: concepție, gestație, naștere,
dezvoltare, declin și moarte. Analogia cu viața animală și vegetală, în special cu viața omului,
este de înțeles, dar nu trebuie exagerată. Ciclul de viață al produsului nu este o teorie infailibilă
sau în întregime valabilă, dar reprezintă un ghid util pentru evoluția produsului. În acest sens,
aducem următoarele considerații:
1. Nici o piață nu este de neclintit sau nu rămâne imuabilă pentru mult timp;
2. Nici un produs nu are o viață nelimitată, neatinsă de schimbările de pe piață;
3. Este puțin probabilă dezvoltarea continuă, la nesfârșit, a unui produs;
4. Viața produsului este determinată adesea de activitățile și deciziile manageriale;
5. Ciclul de viață al produsului (naștere, dezvoltare, declin) reprezintă evoluția viitoare
probabilă a acestuia. Dacă membrii conducerii nu iau măsuri corective la timp;
6. Marketingul și managementul de produs pot adesea să crească vânzările și cota de
piață ale unui produs. Se poate ajunge la atare rezultate ignorând teoria ciclului de
viață;
7. Introducerea de utilizări alternative ale produsului poate stimula etapele suplimentare
de dezvoltare;
8. Relansarea tactică poate prelungi viața unui produs;
9. Extinderea produselor dintr-o gamă poate prelungi viața produsului;
10. Nivelurile de profit nu sunt constante, ci se modifică de-a lungul vieții unei mărci, în
mod mai mult sau mai puțin previzibil;
11. Mărcile necesită programe de marketing diferite, pentru fiecare etapă din viața lor.
242
accepţiunea acestei teorii, CMN reprezintă o ,,instituţie‖ care are menirea de a crea şi
valorifica avantajele pieţelor naţionale.
Tabelul 6.9 Forța ascensiunii internaționalizării primelor 100 CMN occidentale
(% în străinătate)
Țara Active Active Vânzări Vânzări Salariați Salariați
2004 2012 2004 2012 2004 2012
Olanda 72 87 66 66 73 79
Regatul Unit 77 84 75 77 77 64
Suedia 53 81 84,5 97 60,5 43
Elveția 78,5 81 82 97 95 84
Spania 61,5 71 42 60 56 76
Italia 54,5 66 46 70 47 61
În medie 49,5 65 50,5 65 51 59
Franța 64 62 64,5 62 60,5 61
Japonia 39 59 43 52 47 50
Germania 39 58 45,5 73 35,5 54
Statele Unite 37 58 39 54 40 51
Fiecare CMN trebuie să înveţe să controleze impactul pe care cursul de schimb

valutar îl are asupra sa; vor porni de la premisa că aceste cursuri de schimb au o
determinare politică şi, prin urmare, sunt extrem de instabile prin însăşi natura lor. De
altfel, fluctuaţiile cursului de schimb valutar au devenit o parte a costurilor obişnuite în
desfăşurarea oricărei activităţi economice.
CMN au accelerat integrarea economiei globale. Anii 1950 şi 1960 s-au
caracterizat printr-o extindere enormă a comerţului internaţional, care a însoţit reluarea
creşterii economice şi reducerea barierelor ridicate în calea importurilor. În acest cadru,
măsura competitivităţii internaţionale era reflectată prin difuzarea importurilor în
economiile naţionale şi prin cota de piaţă a unui stat pe piaţa internaţională.
Avântul şi dezvoltarea economică de după cel de-Al Doliea Război Mondial s-
a caracterizat printr-o dezvoltare masivă a comerţului mondial şi a investiţiilor externe.
Prosperitatea economiei internaţionale a avut la bază ,,decalajul la export‖: exporturile
au crescut într-un ritm mult mai rapid decât producţia, între 1950 şi 1994.
La finele anilor 1960 şi în deceniul consecutiv, ISD practicate de acestea au
proliferat dramatic. Se remarcă în special, expansiunea peste hotare a firmelor
americane, în general autonome (investiţii pe orizontală, ca de pildă, ,,fordismul‖),
competitivitatea lor internaţională fiind evaluată prin cota din vânzări atribuite
producţiei în străinătate.
Începând cu anii 1980, a luat naştere o altă tendinţă, cea de creştere subită a
fluxurilor de ISD la mijlocul anilor 1980, în special în ţările industrializate. Aşadar,
creşterea exportului a fost eclipsată de expansiunea ISD: între 1985 şi 1995, fluxurile
ISD s-au extins la o rată medie de 18,4%, faţă de rata anuală de 11% pentru comerţul
global cu mărfuri şi 8,5% pentru PIB mondial.455
455
243
,,Epoca internaţionalizării reale‖, demarată la mijlocul anilor 1980, este
caracterizată prin: trecerea de la ISD la un sistem mai pluralist şi din ce în ce mai
complex de activităţi corporatiste internaţionale; multe naţiuni şi-au sporit investiţiile
în afară, iar SUA a devenit prima economie-gazdă pe plan mondial şi prima economie-
sursă de ISD.
Urmează anii 1980 şi 1990, ai internaţionalizării serviciilor şi ai producţiei,
când majoritatea ţărilor avansate şi câteva state în curs de dezvoltare s-au extins în alte
ţări. Astfel, CMN au trecut de la ,,investiţiile pe orizontală‖ la ,,investiţii pe verticală‖,
cu outsourcing global extensiv, în cadrul cărora procesele de producţie la nivel
mondial erau integrate şi raţionalizate.
Prin noţiunea outsourcing internaţional definim procesul prin care
componentele produse într-o locaţie oarecare sunt asamblate în alte economii şi apoi
exportate în economia mondială, inclusiv în economia de origine a firmei. Aşadar,
locaţiile de producţie, asamblare şi marketing ale produselor firmei sunt determinate de
strategia ei corporatistă globală. Aceste strategii sunt, la rândul lor, puternic influenţate
de caracteristicile economiei-gazdă, de barierele comerciale existente şi de dezideratul
de a plăti impozite cât mai mici.
După aprecierea semnificativă a yenului la finele anului 1985, ISD japoneze s-
au extins rapid, Japonia devenind unul dintre cei mai importanţi investitori în
străinătate, orientându-se spre SUA, Europa Occidentală, în special Marea Britanie şi,
până la criza financiară est-asiatică, spre zona Asia-Pacific (prin trecerea de la
producţia în ţara lor orientată spre export, la construirea unor ,,platforme-export‖ în
ţările cu forţă de muncă ieftină din Asia de Sud-Est). Se apreciază că 60% din fluxurile
ISD între 1991-1996 se derulau între membrii Triadei.
Progresele din comunicaţii şi transporturi, ca de exemplu, Internetul şi
teleconferinţa, Intranetul şi Extranetul au facilitat ca firmele să managerieze sisteme
industriale şi de distribuţie globale. Aceste inovaţii au redus costurile globalizării în
servicii şi în industria prelucrătoare. Drept consecinţă, CMN au depăşit faza
exporturilor şi a creării de facilităţi externe prin ISD, ajungând să creeze alianţe
internaţionale complicate şi reţele de cercetare, producţie şi marketing.456
Fuziunile şi achiziţiile din cadrul ţărilor dezvoltate au stat la baza expansiunii
CMN şi creşterii capacităţilor de producţie pe plan internaţional. Aceste evidenţe
sugerează că pentru a face faţă diminuării surselor de finanţare şi îngustării pieţelor pe
plan mondial, CMN aparţinând aşa-numitei triade (SUA, UE, Japonia) se concentrează
pe consolidarea activelor şi activităţilor pentru a putea supravieţui crizelor financiare
ce afectează economia mondială.
Fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere pot fi explicate prin prisma mai multor
factori, cum ar fi: deschiderea pieţelor datorată liberalizării comerţului, investiţiilor şi
pieţelor de capital, dereglementărilor din anumite sectoare; presiunea sporită exercitată
de concurenţă în contextul globalizării şi accelerării schimbărilor tehnologice. În aceste
condiţii, creşterea dimensiunii devine tot mai stringentă pentru CMN aflate în căutare
de resurse şi de pieţe la nivel mondial. De asemenea, acest fenomen este dictat de
456
244
sinergiile financiare, manageriale şi operaţionale, ca şi de realizarea economiilor de
scară.
Tabelul 6.10 Primele 200 CMN mondiale: geografia centrelor de comandă
Țara / CMN % active % active % vânzări % vânzări Salariați % % salariați
regiunea mondiale în mondiale în (mii) salariați în
străinătate străinătate mondial străinătate
Lumea 200 100 56 100 61 23.850 100 53
Țări 97 72,5 65 77 65 14.800 62 59
dezvoltate
Din care 22 21 58 23 54 4.930 21 51
SUA
Din care 64 45 70 45 72 8.800 37 64
Europa
Occidentală
Din care 6 6,5 59 7 52 935 4 50
Japonia
Cei trei 25 6,5 32 7 51 2.460 10 72
dragoni
asiatici
Sud 78 21 28 16 45 6.550 27 31
Din care 27 9 24 7 35 3.817 16 33
China
Din care 10 1,7 27 2 61 834 3 14
Rusia
Din care 8 1 43 1 56 392 2 27
India
Din care 8 0,5 63 1 55 238 1 37
Africa de
Sud
Din care 4 3,8 22 2 50 272 1 22
Brazilia
Producţia internaţională se află, printre altele, în centrul procesului de

globalizare.
CMN influenţează factorii care determină procesul de creştere economică prin
contribuţia la formarea de capital, la transferul de tehnologie ,,hard‖ şi ,,soft‖, la
dezvoltarea resurselor umane, la extinderea schimburilor internaţionale şi la creşterea
economică pe termen lung. Cu toate că se poate identifica o contribuţie individuală,
este semnificativ faptul că toţi aceşti factori acţionează conjugat. Din acest motiv,
evaluarea contribuţiei de ansamblu a CMN la creşterea economică a unei ţări trebuie să
ia în calcul nu numai efectul direct pentru fiecare factor în parte, ci şi implicaţiile
interacţiunilor dintre aceşti factori.
De asemenea, apreciem că, teoretic , prin interrelaţiile cu economia naţională a
ţării gazdă are loc o stimulare a creşterii. Transferul de tehnologii (proceduri tehnice şi
manageriale) este difuzat în timp în restul economiei. Prezenţa CMN stimulează
concurenţa, încurajează noutăţile, stabilirea de noi întreprinderi, induce posibilităţi de
producţie pe orizontală. Contribuţia CMN nu este numai cantitativă –prin pachetul de
active şi efectele indirecte –ci şi calitativă, ca agenţi de integrare, organizare şi
conducere a unor activităţi economice.
245
Tabelul 6.11 Structuri corporative multinaţionale şi strategii din trei ţări
SUA Germania Japonia
Investiţii Considerabile, pe plan Selective/orientare Considerabile pe plan extern;
directe intern şi extern externă competiţie redusă pe plan
intern
Comerţ Moderat Ridicat Foarte ridicat
intrafirmă
Creştere constantă, ridicată;
Cercetare şi Fluctuante; variate; Bază/proces limitat, orientare spre procese de
dezvoltare orientate spre inovaţie orientate spre difuzare înaltă tehnologie
Deţinere de acţiuni pe Autonomie managerială Acţionari stabili; manageri
termen scurt; manageri cu excepţia perioadelor de constrânşi de reţele; asumare
Conducerea puternic constrânşi de criză; fără asumare de de riscuri de preluare a
pieţele de capital; riscuri de preluare a controlului numai în cadrul
companiilor reţelei/strategii agresive de
strategii riscante, bazate controlului; strategii
pe finanţe conservatoare, pe termen câştigare a pieţei
lung
Variată, finanţare Finanţare concentrată, Finanţare naţională,
Finanţarea globală; elasticitate concentrată; elasticitate
regională; elasticitate
companiilor ridicată la costuri redusă la costuri scăzută la costuri
Sursa: Pauly L. W. şi Reich S., 1997, ,,National structures and multinational behaviour:
enduring differences in the age of globalization‖, International Organization, 51 (1), pp. 1-30
apud Paul Hirst, Grahame Thompson - ,,Globalizarea sub semnul întrebării. Economia
Tabelul 6.12 Top 10 CMN, după ,,Fortune‖. Lista a fost publicată de revistă pe site-ul său,
08 iulie 2013
Cifra de afaceri
Rang Nume Țară Ramură
(în miliarde $ )
1 Royal Dutch Shell Olanda Ulei 481.7
2 Walmart Statele Unite Afaceri și vânzare cu amănuntul 469.2
3 ExxonMobil Statele Unite Ulei 449.9
4 Sinopec China Ulei 428.2
5 China National Petroleum Corporation China Ulei 408.6
6 BP Regatul Unit Ulei 388.3
7 State Grid Corporation China Electricitate 298.4
8 Toyota Japonia Auto 265.7
9 Volkswagen Germania Auto 247.6
10 Total Franța Ulei 234.3
Dar, obiectivele CMN nu concordă în totalitate cu cele ale guvernelor ţărilor

gazdă: guvernele caută să accelereze dezvoltarea naţională, în timp ce CMN urmăresc
creşterea propriei lor competitivităţi în mediul internaţional. Între CMN şi guvernele
ţărilor gazdă există o relaţie de negociere, în cadrul căreia fiecare parte urmăreşte
obţinerea din partea celeilalte a unui maximum de concesii. Negocierile dintre CMN şi
ţările în curs de dezvoltare au urmat aşa-numitul obsolescing bargain pattern (patternul
negocierii de durată). Înainte de a investi, firma deţine o poziţie mai puternică şi, astfel,
poate obţine maximum de concesii din partea economiei în care doreşte să investească.
246
După realizarea investiţiei, însă, avantajul în negocieri trece de partea economiei
gazdă.
Fiecare ţară–gazdă doreşte maximizarea procentajului de produse intermediare
achiziţionate de către CMN la nivel local. Este real și faptul că au existat şi o serie de
evenimente istorice precum răsturnarea lui Allende în Chile şi a lui Mossadegh în Iran,
în care guvernul american a fost implicat prin susţinerea acordată firmelor americane,
pentru a proteja interesul investitorilor americani şi/sau pentru a preveni preluarea
puterii de către comunişti.
Fostul preşedinte al Chile, Salvador Allende, găsit mort în 1973, a fost
exhumat în mai 2011, pentru a se stabili adevărata cauză a decesului său. Allende a
venit la putere în 1970, însă politicile sale au înfuriat SUA, care au susţinut lovitura de
stat împotriva sa. La putere a venit Augusto Pinochet, sub a cărui conducere mii de
oameni au fost ucişi, au dispărut sau au fost torturaţi. Cu doar câteva zile înainte de a
muri, Neruda, care cu doi ani înainte câştigase premiul Nobel pentru Literatură, a
publicat un articol extrem de critic la adresa generalului Pinochet, în care acuza soldaţii
chilieni de trădare, iar pe fostul preşedinte Salvador Allende îl elogia.
Persia apare în scena internaţională la începutul secolului XX, cu o lovitură de
stat în 1921, când primul Pahlavi a schimbat numele ţării în Iran. Reza Han, primul
suveran al noii dinastii proaspăt întronate, fusese un obscur comandant al armatei
regale ce s-a transformat în protagonistul loviturii de Stat din 1921, cu ajutorul
imperiului britanic, şi care a reuşit ca Parlamentul să-l proclame Şahul Persiei. În 1951,
se naţionaliza petrolul graţie doctorului Mossadegh, gest de sfidare a marilor companii
petrolifere. În anii 1960, are iniţiativa unei politici de modernizare ce mai târziu s-a
numit „revoluţia albă‖, dar în iunie 1963, din nou, se produc revolte populare.
Revoltele sunt înfrânte de Șah, cu ajutorul militarilor şi al SAVAK-ului, poliţia secretă
a Iranului. Din aceste cauze se ajunge la mai mari revolte, şi în final se ajunge la ceea
ce este cunoscut sub denumirea de „revoluţie islamică‖ din 1979. Moment marcat de
autocraţia lui Khomeini, Iran se transformă din monarhie în ceea ce este astăzi,
republică islamică.
Cu toate că o piaţă internă de mari dimensiuni continuă să reprezinte un
magnet puternic pentru investitori, CMN ce deservesc piaţa mondială sunt interesate
din ce în ce mai mult de existenţa unei infrastructuri adecvate, a unei forţe de muncă
instruite, a unor capacităţi inovaţionale, a unui mediu în care să existe furnizori
eficienţi, concurenţi, institute de cercetare etc. În plus, acestea pot fi interesate de
dobândirea unor active create, ce caracterizează firmele competitive din ţara gazdă,
ceea ce poate determina restructurarea acestor firme. Existenţa unei forţe de muncă
ieftine rămâne o sursă de avantaje competitive, dar relevanţa sa se diminuează, întrucât
nu furnizează o bază puternică pentru o creştere sustenabilă. Acelaşi lucru este valabil
şi în cazul resurselor naturale.
Principalele probleme cu care se confruntă guvernele în eforturile de atragere
a CMN pot fi grupate în următoarele categorii: (1) eşecurile de informare şi
coordonare; (2) considerente legate de industriile tinere, dezvoltarea întreprinderilor
locale putând fi periclitată de cea a multinaţionalelor; (3) natura statică a avantajelor
transferate de CMN atunci când capacităţile locale sunt diminuate şi nu se
îmbunătăţesc sau când multinaţionalele nu realizează suficiente investiţii pentru
creşterea capacităţilor; (4) cadru juridic inadecvat care poate determina distribuţia
247
inegală a avantajelor sau abuzul de poziţie dominantă a CMN. Fiecare CMN prezintă
un ansamblu complex de atribute la nivel de firmă, ce sunt dispersate în cantităţi şi
calităţi diferenţiate de la o ţară gazdă la alta, fiind dificilă separarea şi cuantificarea
acestor atribute. Acolo unde prezenţa lor are efecte multiple, identificarea este mult
mai dificilă. Nu se poate stabili o metodă precisă din care să rezulte evoluţia
economică în cazul în care CMN ar fi realizat anumite investiţii.457
Multinaţionalele operează în regiuni diferite, la niveluri diferite şi în condiţii
diferite. Internaţionalizarea lor avansează până la un nivel la care sistemele naţionale
vor fi radical zdruncinate, adaptate (acestora) sau vor deveni inutile. Cu toate acestea,
comerţul internaţional rămâne în mare parte dedicat teritoriului de origine, sau altfel
spus, ,,puternic înrădăcinat naţional”. Există o diferenţă importantă între CMN şi
naţiuni în privinţa activităţii economice: companiile tind să exporte o cotă majoritară
din producţia proprie, aşa că produsele sunt livrate pe ,,piaţa externă”, o cantitate
redusă fiind consumată în cadrul graniţelor respective.
Internaţionalizarea producţiei şi a activităţii comerciale rămâne extrem de
inegal distribuită, cu o dominare a ţărilor Triadei, urmate de câteva economii mai puţin
dezvoltate, aflate însă în curs de expansiune. Drept consecinţă, majoritatea populaţiei
mondiale este puternic dezavantajată din acest punct de vedere, la fel ca în cazul
inegalităţii distribuţiei veniturilor.
Obiectivele de dezvoltare ale mileniului trecut au fost elaborate iniţial fără a se
ţine cont de rolul pe care l-ar putea juca sectorul privat, prin CMN. Ulterior, PNUD şi
Forumul Economic Mondial au solicitat soluţii pentru reducerea sărăciei.
Așa cum am demonstrat, CMN întruchipează concentraţii mari de putere
economică şi, asemenea tuturor instituţiilor puternice, inclusiv cele guvernamentale şi
chiar cele nonprofit, CMN pot adopta atitudini corupte, arogante şi iresponsabile din
punct de vedere social. Acolo unde există putere, există şi folosirea abuzivă a ei.
Competiţia între firme contribuie la diminuarea comportamentelor indezirabile, iar
politicile naţionale antitrust pot restrânge o serie de fenomene nocive.
Poziţiile pro- şi contra- exprimă oarecum realităţi ale rolului controversat pe
care CMN le au în cadrul comerţului internaţional. Unele, aşa cum am exemplificat,
sunt vinovate pentru că exploatează şi provoacă daune, iar altele, reprezintă un factor
important în economia internaţională, alături de statele-naţiune. Economiile interne
rămân trăsătura esenţială a economiei globale, iar în paralel, activităţile CMN au un
impact incontestabil asupra localizării activităţilor economice în lume şi a ratelor
naţionale de augmentare. CMN şi ISD întreprinse, demonstrează o apreciabilă
implicare în economie şi politică.
O economie în curs de dezvoltare este dezavantajată atunci când se află în
afara alianţelor şi a reţelelor de producţie create între CMN, deoarece o cotă
semnificativă a comerţului internaţional constă în transferuri intrafirmă, de la o filială
a unei companii la alta. Un corolar al acestei realităţi actuale este acela că, o ţară care
nu deţine CMN proprii riscă să joace un rol neînsemnat pe scena comerţului
internaţional.
457
248
Regionalizarea serviciilor şi a producţiei s-a produs mai rapid decât
integrarea globală, iar acest fenomen va continua, ca o contrapondere faţă de
globalizare. Puterile economice majore îşi concentrează ISD în propriile regiuni:
firmele americane s-au concentrat mai degrabă asupra Mexicului decât asupra Asiei de
Est pentru outsourcing –ul producţiei şi al asamblării componentelor; firmele japoneze
au ţintit subcontractorii est-asiatici; Europa Occidentală, în special Germania şi Franţa
au căutat avantajele forţei de muncă slab plătită şi calificată, din Europa de Est. Noile
metode de producţie şi management, ca de pildă producţia lean şi prelucrarea
flexibilă, încurajează regionalizarea. Reţelele de producţie regională permit firmelor să
fie mai apropiate de principalii lor clienţi. În cadrul acestei tendinţe, afinităţile culturale
au un cuvânt de spus. Regionalizarea producţiei poate proteja economiile unei regiuni
de conflicte comerciale şi de fluctuaţii monetare.
Absenţa regulilor internaţionale privind ISD este remarcabilă; asupra CMN şi
ISD există acorduri naţionale, bilaterale regionale şi multinaţionale, însă nici un
acord cuprinzător global. Potrivit ,,dreptului de stabilire‖, firmele, indiferent de
naţionalitatea lor, au dreptul să investească în orice parte a lumii. Principiul
,,tratamentului naţional‖ prevede că guvernele trebuie să trateze filialele companiilor
străine similar companiilor interne. Cea mai importantă iniţiativă privind crearea unui
regim al investiţiilor a reprezentat-o Acordul Multilateral asupra Investiţiilor, propus
în premieră de Administraţia Clinton, în septembrie 1995.
ISD tuşează în mod direct economiile naţionale şi pot încălca valorile naţionale
şi independenţa economică. CMN îşi desfăşoară activitatea în cadrul a mai multor
jurisdicţii internaţionale, astfel că elaborarea unui regim internaţional este extrem de
dificilă.
În fine, putem aprecia și faptul că, frecvent, o ţară înregistrează o pierdere
dublă: în primul rând ca urmare a unui contract inechitabil sau a privatizării, şi secund,
ca urmare a instabilităţii politice şi a opoziţiei comunităţii internaţionale a
investitorilor, atunci când încearcă să repună lucrurile la punct.
1. Evidențiați câteva elemente comparative privind comerţul internațional şi
marketingul internaţional.
2. Enumerați și descrieți stadiile evolutive ale marketingului internaţional.
3. Care sunt motivele abordării pieţelor internaţionale?
4. Care sunt riscurile ce decurg din activitatea de marketing internaţional?
5. Ce reprezintă ,,internaționalizarea întreprinderilor‖?
6. Descrieți marketingul ,,firmelor în tranziție‖.
7. ISD sunt efectuate în cea mai mare parte de:
a. Țări în dezvoltare;
b. Țări dezvoltate;
c. Țări în tranziție;
d. Organisme financiare internaționale.
Răspuns corect: b.
8. Argumentați de ce investesc în străinătate CMN.
9. Ce este ,,Indicele de Transnaționalitate (TNI)‖? Cum se calculează?
249
10. ,,Internaționalizarea firmelor‖ reprezintă o mișcare care s-a dezvoltat pe larg
în cursul celei a doua jumătăți a secolului XX, datorită mai multor factori:
a. Factori tehnici; factori economici și factori politici;
b. Factori economici;
c. Factori politici și sociali;
d. Factori naturali conjuncturali;
e. Factori tehnici și economici.
Răspuns corect: a.
11. Care sunt etapele internaționalizării unei firme?
12. Apertura externă a firmelor se poate realiza prin:
a. Fuziune (alianță, absorbție);
b. Utilizarea exclusivă a unor surse externe de finanțare;
c. Reinvestirea profitului;
d. Rezultate remarcabile ale activității de cercetare-dezvoltare.
Răspuns corect: a.
13. Prin activitatea derulată, CMN se manifestă în mai multe spații economice,
astfel:
a. Național, internațional;
b. Național și mondial;
c. Micro și macroeconomic;
d. Național.
Răspuns corect: a.
14. Care sunt similitudinile şi diferenţele între obiectivele CMN şi cele ale
guvernelor ţărilor gazdă?
15. Urmăriți clasamentele Top Fortune din ultimii cinci ani. Ce observați? Ce
domenii de activitate sunt preponderente? Cum explicați aceasta?
16. Anumite definiţii ale companiilor multinaţionale pornesc de la criterii
structurale cum ar fi:
a. Valoarea absolută a profiturilor sau pierderilor, în țara de origine;
b. Valoarea relativă a producţiei, în țara de origine;
c. Numărul de ţări în care firma operează;
d. Structura acționariatului;
e. Valoarea absolută a vânzărilor, în țara de origine;
f. Numărul filialelor implantate în străinătate;
g. Numărul de salariaţi implicaţi în activitatea internaţională a companiei.
Răspuns corect: c.
17. Ce reprezintă ISD? Care este rolul lor?
18. CMN reprezintă:
a. O companie extinsă pe toate continentele;
b. Extinderea unei companii în afara graniţelor propriei ţări, alcătuind astfel
un vast ansamblu format dintr-o societate principală, societatea–mamă şi
un număr de filiale implantate în diferite ţări;
c. O companie națională ai cărei manageri sunt de altă naționalitate;
d. O companie mixtă, cu manageri străini.
Răspuns corect: b.
250
19. De ce CMN operează în regiuni diferite, la niveluri diferite şi în condiţii
diferite?
20. La ce se referă Legea Sarbanes-Oxley (SOX)?
21. Le ce face referire Legea Helms-Burton? Este o reglementare justă?
Argumentați răspunsul dumneavoastră.
22. Enumerați cinci dintre acuzele aduse, în general, CMN și cinci aspecte pozitive
generate de existența acestora. Dați exemple, în ambele sensuri.
23. Alcătuiți un scurt eseu, pe tema ,,Eșecuri ale pieței‖. Cine și cum, trebuie să se
implice?
24. De ce, din perspectiva multora, CMN au ajuns să simbolizeze latura negativă a
globalizării?
25. Exploatarea gazelor de șist din România, printr-un parteneriat cu o CMN se
încadrează într-o perspectivă a dezvoltării durabile? Dar, cu o altă CMN,
pentru înființarea de câmpuri de producere de energie eoliană?
26. Ce demonstrează ,,Teoria ciclului de viaţă al produsului‖ (după Vernon), dacă
ne referim la CMN?
27. Ce reprezintă ,,Dumping reciproc‖?
28. Definiţi CMN, pornind de la criteriile structurale.
29. Arătați diferența dintre CMN și ,,conglomerate‖.
30. Ce prevede Acordul Multilateral asupra Investiţiilor?
31. De ce CMN investesc în străinătate?
32. Definiți noţiunea ,,outsourcing internaţional‖.
33. De ce obiectivele CMN nu concordă în totalitate cu cele ale guvernelor ţărilor
gazdă?
34. Unde are loc ,,Localizarea sediilor de comandă‖ ale principalelor CMN
mondiale? De ce?
35. Caracterizați următoarea paremie: ,,Regionalizarea serviciilor şi a producţiei
s-a produs mai rapid decât integrarea globală, iar acest fenomen va continua,
ca o contrapondere faţă de globalizare‖.
36. Care sunt principalele dificultăți cu care se confruntă guvernele, în eforturile
de atragere a CMN?
37. Delocalizarea internațională a producției permite, între altele:
a. Evitarea fiscalității excesive;
b. Reducerea șomajului în țara de origine;
c. Bunăstarea în țările-gazdă;
d. Detenta capitalului social al firmei care efectuează delocalizarea;
e. Ocolirea măsurilor protecționiste.
Răspuns corect: a.
251
Tema 7. Comerțul Internațional, actor de prim rang în
distribuția ,,PIB și Balanţa de Plăţi a unei țări”
Comerțul internațional nu implică doar circulația bunurilor și a serviciilor, ci și
a fluxurilor de bani care le însoțesc. Relațiile monetare internaționale sunt raporturi
bănești care se formează între state sau agenți economici din țări diferite ca urmare a
participării acestora la relațiile economice internaționale. Aceste relații economice
internaționale își găsesc o reflectare permanentă în fluxuri de plăți și încasări, care
constituie circulația monetară internațională.458
PIB mondial în 2010 era de circa 63,4 trilioane de dolari. Primele cinci
economii în funcție de PIB erau SUA (22,7% din economia mondială), China (9,4%),
Japonia (8,7%), Germania (5,2%) și Franța (4%). Aceste cinci economii reprezentau
jumătate din producția mondială. Majoritatea economiilor în curs de dezvoltare produc
fracțiuni minuscule din ce produc cele mai bogate țări.459
Guvernele bogate în resurse au tendinţa de a fi risipitoare. Practic, toate
guvernele se confruntă cu aspecte legate de cheltuirea eficientă a banilor. Problema
utilizării corecte a banilor se asociază cu imposibilitatea de a estima profiturile, pentru
că preţul resurselor oscilează foarte mult. De pildă, preţul petrolului s-a majorat de la
18 dolari barilul460 la finele lui 2001, la peste 70 de dolari barilul în 2006 şi a depăşit
110 dolari pe baril în debutul anului 2012.
Bancherii internaţionali sunt întotdeauna dispuşi să acorde împrumut ţărilor
bogate în resurse atunci când preţul resurselor acestora este ridicat. Astfel se explică
fenomenul curios al câtorva ţări cu datorii foarte mari, care întâmpină dificultăţi legate
de achitarea datoriilor. Atunci când preţul resurselor scad, subit, bancherii doresc să-şi
recupereze banii, exact în momentul când ţara are mai multă nevoie de ei.
Occidentul depinde de resursele naturale pe care le primeşte de la ţările în
curs de dezvoltare, iar motivaţiile proprii, de moment, şi mai ales, interesele
industriilor extractive, nu coincid întotdeauna cu bunăstarea ţărilor în curs de
dezvoltare. Aceasta, pentru că ,,domnia banilor‖ e supremă. Forţele politice din ţările
în curs de dezvoltare care contribuie la perpetuarea corupţiei şi la consolidarea unor
elite care se folosesc de bogăţia de resurse naturale pentru a-şi spori propria bogăţie nu
vor dispărea pur şi simplu, dacă se evidenţiază consecinţele acţiunilor lor sau absenţa
fundamentelor lor morale.
Transparenţa este recunoscută drept unul dintre cele mai puternice mijloace de
combatere a corupţiei, dacă ne ghidăm după dictonul ,,Soarele este cel mai puternic
458
Florin Bonciu - ,,Economie Mondială‖, Editura Lumina Lex, București, 2004, pag. 153
459
Ha-Joon Chang - ,,Economia. Ghidul utilizatorilor‖, Editura Polirom, Iași, 2014, pag. 110,
205
460
Barilul de petrol este o unitate de volum echivalentă a 42 galoane americane, care sunt
echivalente cu 158,9873 litri sau 34,97231575 galoane imperiale. Depinzând de ce densitate are
petrolul, masa unui baril de petrol poate fi între 119 și 151 kg. Preţul petrolului a depăşit pragul
de 110 dolari pe baril, după ce miniştrii de externe din UE au convenit să interzică importurile
de petrol iranian de la începutul lunii iulie 2012. Petrolul Brent a crescut cu 72 de cenţi, la
110,58 dolari pe baril, iar preţul barilului light sweet crude, de referinţă pe piaţa americană, a
urcat cu 61 cenţi, până la 98,94 dolari. UE achiziţionează în prezent circa 20% din exporturile
de petrol ale Iranului. Sursa: www.HotNews.ro, Luni, 23 ianuarie 2012
252
antiseptic‖. Dreptul cetăţenilor de a avea acces la informaţii ar trebui să surclaseze
orice pretenţie de ,,confidenţialitate” a afacerilor. Ţările în curs de dezvoltare ar trebui
să-şi păstreze resursele naturale drept o zestre ai cărei custozi, guvernul şi generaţia
actuală, o păstrează pentru generaţiile următoare.461
De regulă, preţurile de export cresc mult mai încet decât cele de producţie pe
ansamblu, aceasta din cauză că productivitatea în sectorul exporturilor este în mod
sistematic mai mare decât în cadrul întregii economii.462
Între 40% şi 60% din tranzacţiile financiare internaţionale se efectuează în
dolari. Dolarul american a fost de altfel şi principala monedă de rezervă din lume. În
anul 1996, acesta reprezenta aproximativ două treimi din rezervele valutare ale lumii.
Astăzi, ne punem întrebarea dacă euro va înlocui sau nu rolul internaţional al dolarului.
SUA a făcut împrumuturi în propria monedă, încercând să evite riscurile generate de
cursul de schimb. Cea mai mare parte a dolarilor aflaţi în circulaţie sunt peste hotare, în
posesia non-americanilor, măsură a prestigiului american.
Deficitul rezultat din balanţa de plăţi al SUA s-a deteriorat însă alarmant,
începând cu anii 1980. Relaţia sa cu Japonia reprezenta o parte semnificativă a acestui
deficit. Având nevoie de mari împrumuturi din străinătate pentru a-şi finanţa deficitul
bugetar, SUA s-au împrumutat preponderent din Japonia, astfel că, la mijlocul anilor
1980, acest împrumut a transformat-o din cea mai mare naţiune creditoare, în cea mai
mare naţiune creditoare. La finele anilor 1980, economia americană era în recesiune, în
timp ce rata de economisire în Japonia se situa la 20-30% din PNB.463
Pentru a avea o imagine completă asupra corelaţiilor macroeconomice între
economiile angajate în comerţul internaţional, se cuvine să abordăm două subiecte
conexe: produsul intern brut (PIB) şi balanţa de plăţi.
Prin definiţie, PIB include doar bunuri şi servicii comercializate pe piaţă sau
care, dacă sunt asigurate de stat, au preţul stabilit. PIB nu măsoară o suită de activităţi
care nu apar pe piaţă, dar care totuşi participă în mod pozitiv sau negativ la sentimentul
general de bunăstare –activităţi domestice (gătitul, curățenia, îngrijirea copiilor și a
bătrânilor), sănătatea populaţiei, activităţi ale organizaţiilor non-profit, în special cele
pe bază de voluntariat şi condiţiile de mediu. Multe estimări situează valoarea muncii
casnice la circa 30% din PIB. Astfel că, dacă ne concentrăm exclusiv doar pe ceea ce
găsim pe piaţă, rezutatul va fi o viziune îngustă asupra lucrurilor cu adevărat
importante în viaţă. Cu toţii punem preţ pe loisir, adică, pe timpul liber petrecut cu
familia, activităţi sportive, participare la evenimente culturale, relaxare ş.a. Loisirul
este extrem de important pentru acei semeni ale căror slujbe nu le oferă decât o
satisfacţie limitată, pentru ,,cei care muncesc ca să poată trăi‖, mai degrabă decât ,,să
trăiască pentru a munci.‖ În urmă cu 75 de ani, Keynes remarca faptul că pentru prima
data în istorie, omenirea era pe cale să se elibereze de ,,problema economică‖, date
fiind progresele din ştiinţă şi tehnologie.
461
Joseph E. Stiglitz - ,,Mecanismele globalizării‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008, pag. 130-131,
134-135
462
internaţională şi posibilităţi de guvernare‖, Editura Trei, Bucureşti, 2002, pag. 93-94
463
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 169-170, 180
253
Un Raport din 2006 al OCDE indică faptul că evaluarea rezultatului brut nu ia
în calcul nici distribuţia sa în rândul rezidenţilor unei economii, sau gradul de egalitate
ori inegalitate a veniturilor, nici valoarea timpului liber. Astfel, dacă o societate acordă
o valoare mai mare egalităţii veniturilor şi timpului liber, atunci venitul ,,ajustat‖ pe
cap de locuitor poate fi mai mare în unele ţări din Europa decât în SUA.
Se pare deci că PIB are limitele sale.464 O limitare critică a PIB se referă la
faptul că evaluează producția totală la prețurile pieței, când în realitate, foarte multe
activități economice au loc în afara pieței. Spre deosebire de bunurile și serviciile
tranzacționate pe piețe, introducerea valorilor de piață la produse care nu ajung pe piață
generează supoziții, ceea ce conferă inexactitate cifrelor.
Acum mai bine de 30 de ani, doi economişti americani (William Nordhaus şi
James Tobin de la Universitatea Yale, ultimul, laureat Nobel) au oferit o serie de
perspective alternative care includeau diverse forme de activităţi care nu apăreau pe
piaţă, pentru a ajunge la o evaluare mai cuprinzătoare, denumită ,,Bunăstarea
Economică Măsurată‖. De altfel, în 2006, o secţie a Academiei Naţionale a Ştiinţelor
(SUA) a recomandat ca agenţiile statistice federale să aplice o sumă de ,,criterii-satelit‖
pentru a măsura activităţile adiacente, ca un mod de a suplimenta informaţia transmisă
de evaluările curente ale PIB. Tim Kasser, profesor de psihologie la Knox College în
Illinois este de părere că ,,în loc să se utilizeze o unitate de măsură imperfectă, cum
este PIB, pentru a dirija politica națională, pot fi utilizați noii indicatori, ca de exemplu
Indexul Planetei Fericite (Happy Planet Index-HPI), care să integreze bunăstarea
oamenilor și durabilitatea mediului înconjurător.465
Cu toate acestea, este real că mărirea PIB trebuie apreciată în continuare, din
câteva motive: bunurile şi serviciile care generează PIB sunt valoroase prin ele însele,
aceasta deoarece oferă semenilor posibilitatea de a se bucura de un standard de viaţă
mai ridicat; în plan secund, veniturile şi rezultatul economic sunt corelate în mod
pozitiv cu un număr de activităţi şi rezultate adiacente, neincluse în PIB. O societate în
care toţi ar avea acelaşi venit, n-ar furniza nici un stimulent pentru creşterea economică
(după cum vom ilustra în continuare), dar şi societăţile în care veniturile sunt extrem de
inegale, riscă instabilitatea politică şi repercusiuni nefavorabile creşterii economice.466
Aşadar, PIB reprezintă o metodă convenabilă de evaluare a activităţii
economice, însă nu reprezintă esenţa şi scopul final al acesteia. Trebuie ca dezvoltarea
să fie susţinută. Creşterea noastră economică s-a bazat şi pe ,,împrumutare în contul
464
Indicele Dezvoltării Umane (IDU), sau Human Development Index (HDI), în engleză,
reprezintă o măsură mai completă a speranţei de viaţă, alfabetizării, învăţământului şi nivelului
de trai. Propus de economistul pakistanez Mahbub ul Haq, este utilizat pentru a compara mai
cuprinzător nivelul de dezvoltare al unei ţări, decât prin PIB pe cap de locuitor, care măsoară
doar prosperitatea materială şi nu alţi indicatori socio-economici. Pentru majoritatea statelor
membre ONU, IDU este actualizat în fiecare an de Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite
si publicat în Raportul de Dezvoltare Umană.
465
N. Marks et al., ,,The Happy Planet Index: An Index of Human Well-being and
Environmental Impact‖, London, New Economics Foundation, 2006 apud The Worldwatch
Institute - ,,Starea Lumii despre încălzirea globală 2009‖, Editura Tehnică, București, 2009,
pag. 174
466
254
viitorului‖ -pe epuizarea unor resurse naturale şi pe degradarea mediului. Drept
consecinţă, noi sărăcim şi frustrăm acum generaţiile viitoare, însă indicatorul PIB pe
care îl folosim în prezent, nu reflectă acest lucru. De exemplu, dacă ,,toceşti‖ pentru un
examen, vei obţine o notă bună, însă vei uita repede ceea ce ai învăţat. PIB poate creşte
prin exploatarea masivă a mediului, prin utilizarea neraţională a unor resurse reduse,
prin credite externe, însă acest tip de dezvoltare nu poate fi susţinut. România şi-a tăiat
intens pădurile, habitatul unui număr enorm de specii de plante și rase de animale.
Desigur că exporturile sale de lemn brut conduc la creşterea PIB său în prezent, însă,
dacă se continuă în acest ritm, în scurt timp nu va mai avea păduri pe care să le
exploateze.
PIB mediu pe cap de locuitor poate să crească, deşi majoritatea indivizilor au,
paradoxal, o situaţie materială mai grea. Acest lucru este frecvent atunci când într-o
ţară creşte inegalitatea. Să luăm un alt exemplu. În mod frecvent, creşterea PIB este
asociată cu bunăstarea unei naţiuni. În medie, să spunem că venitul mediu creşte drept
rezultat, cu 10%, însă, venitul mediu al unei familii din clasa de jos, s-a diminuat cu
4%. În America Latină, în perioada 1981-1993, în timp ce PIB a crescut cu 25%,
procentul de populaţie care trăia cu mai puţin de 2,15 dolari pe zi a sporit de la 26,9%
la 29,5%.
Dacă creşterea economică nu este aceeaşi la toate nivelurile societăţii, atunci
dezvoltarea a eşuat. Cea mai importantă resursă a unei ţări este populaţia acesteia, iar
dacă o mare parte din populaţie nu-şi trăieşte viaţa la adevăratul său potenţial, neavând
acces la educaţie sau pentru că suferă consecinţele malnutriţiei din copilărie, ţara nu va
reuşi să-şi exploateze întregul potenţial.
PIB Verde reprezintă măsurarea producției naționale luându-se în considerare
efectul asupra mediului și resurselor naturale.467
Regatul budist al Bhutanului, din Munţii Himalaya, a încercat să-şi creeze o
abordare diferită prin conceperea unui indicator al ,,Fericirii Naţionale Brute‖ (FNB).
Fericirea nu se leagă decât parţial de bunurile materiale, iar unele aspecte cum ar fi
valorile spirituale, nu pot şi nici nu trebuie cuantificate, pe când comuniunea socială,
da.
Dificultatea atingerii obiectivului unui grad deplin de ocupare reprezintă o
provocare deosebită pentru economişti. De pildă, dacă populaţia activă creşte în ritmul
său normal şi productivitatea creşte şi ea în ritm normal, cu 2-3%, trebuie ca PIB să
crească şi el cu 3-4%, pentru ca şomajul să nu crească. Pentru a reduce şomajul faţă de
anul precedent, economia trebuie să crească mai rapid decât acest nivel de referinţă. 468
De regulă, dezvoltarea este însoţită de urbanizare, însă multe oraşe din ţările în curs de
dezvoltare sunt murdare, poluate, aglomerate, cu sisteme de apă potabilă şi de
canalizare învechite.469
Prin definiție, produsul intern brut al unei ţări reprezintă valoarea tuturor
bunurilor finale şi serviciilor produse de factorii ei de producţie şi vândute pe piaţă
într-o perioadă dată de timp, de regulă un an. De pildă, pâinea vândută în magazin,
467
468
mondiale‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010, pag. 128, 444-445
469
255
strungul vândut unei fabrici, cartea vândută în librărie, intră în calculul PIB. Nu intră,
însă, făina vândută unei fabrici de pâine, metalul vândut uzinei de strunguri, cerneala şi
hârtia vândută tipografiei, întrucât sunt produse intermediare, iar preţurile lor sunt
incluse în produsul final. Dacă nu am scădea valoarea intrărilor intermediare și am
aduna doar ieșirile finale ale tuturor producătorilor, am dubla, am tripla și am număra
de mai multe ori unele repere, escaladând producția reală. Dacă din PIB scădem uzura
mașinilor (a mijloacelor de producție), atunci obținem PIN (produsul intern net).
Produsul intern brut calculat prin metoda de producție cuprinde:470
PIB = VAB + IP+ TV – SP
unde:
VAB – valoarea adăugată brută (prețuri de bază);
IP – impozite pe produs, inclusiv TVA;
TV – taxele vamale;
SP – subvențiile pe produs și pentru import.
Cele patru motoare ale creșterii economice sunt (1) cheltuielile
consumatorilor, (2) investițiile în afaceri, (3) cheltuielile guvernamentale și (4)
exporturile. Consumatorii contribuie de departe cel mai mult la PIB.
Modificările PIB sunt dominate de cele mai volatile categorii de cheltuieli:
case, stocurile afacerilor și achizițiile de mari dimensiuni ale consumatorilor, cum ar fi
automobilele.
PIB poate fi măsurat prin două modalități:
1. PIB bazat pe cheltuieli –cantitatea totală de bani cheltuită pe bunuri. Include
cheltuielile consumatorilor pe lucruri cum ar fi case, pâine și vizite la medic –și
ale guvernului –universități, apărare etc. De asemenea, include cheltuielile
făcute de firme, doar cele privind investițiile –cuptorul nou al unei brutării sau o
clădire a universității. PIB exclude cheltuielile firmelor cu factorii de producție –
ingrediente sau părți componente, conținute de ceea ce cumpără consumatorii.
Exporturile, sunt incluse în PIB bazat pe cheltuieli, deoarece aceasta înseamnă
că străinii cheltuiesc pe lucruri produse în România. Importurile se scad din PIB,
pentru a se exclude ceea ce românii cheltuiesc pe produsele fabricate în alte țări.
PIB bazat pe cheltuieli este măsurat în valoare nominală și reală. Valoarea
nominală reprezintă valoarea actuală a activității. Valoarea reală elimină
efectele inflației.
2. PIB bazat pe venituri, include salariile, beneficiile și bonusurile câștigate de
muncitori și de manageri, profiturile obținute de firme și de acționarii lor,
dobânda câștigată de creditori și chiria câștigată de proprietari.
În teorie, PIB bazat pe cheltuieli și cel bazat pe venituri ar trebui să fie egale,
deoarece cheltuiala unei persoane este venitul alteia. În practică însă, comensurarea cu
acuratețe a PIB întâmpină greutăți.471
470
471
Publica, București, 2013, pag. 63, 33-34
256
În scopul de a face distincţie între diferitele tipuri de cheltuieli care contribuie
la formarea PIB, economiştii guvernamentali şi statisticienii împart PIB în cele patru
posibile utilizări pentru care produsele sunt cumpărate: consum (valoarea consumată
de către rezidenţi), investiţii (valoarea economisită pentru echipamente destinate unei
producţii viitoare), achiziţii guvernamentale (sumele utilizate de guvern) şi soldul
balanţei comerciale (exportul net de bunuri şi servicii).
Neluând în calcul valoarea produselor intermediare, care contribuie la
fabricarea produsului finit, PIB este egal cu venitul naţional. Totuşi, pentru a obţine
venitul naţional net, din PIB trebuie scăzute amortizarea maşinilor şi utilajelor şi taxele
pe vânzări, dar trebuie adăugate transferurile unilaterale din străinătate. Diferenţele
dintre PIB şi venitul naţional sunt semnificative. Totuşi, în analizele macroeconomice
termenii de PIB şi venit naţional sunt utilizaţi alternativ, făcându-se distincţii numai
atunci când este necesar.
Într-o economie închisă (autarhică) imaginară, divizarea PIB în consum,
investiţii şi achiziţii guvernamentale este exhaustivă. Orice produs final sau serviciu
care nu este cumpărat de firme, populaţie sau de guvern trebuie să fie folosit pentru
investiţii sau stocat. Să notăm cu P-PIB, C-consum, I-investiţii şi G-achiziţii
guvernamentale. Întrucât într-o economie închisă producţia trebuie consumată,
investită sau cumpărată de guvern, putem scrie:
P=C+I+G
În această economie închisă, economisirea (acumularea), adică partea care nu
este consumată sau cumpărată de guvern, este egală cu investiţia. Aceasta înseamnă că
o astfel de economie poate să-şi mărească bunăstarea numai prin noi acumulări de
capital. Dacă notăm economisirea cu S, atunci:
S=P–C–G
Întrucât P = C + I + G, putem scrie că:
I=P–C–G
Deci: S = I
Întrucât ţările fac comerţ între ele, sunt economii deschise şi deci o parte din
producţie este exportată, iar o parte din venituri este utilizată pentru import de produse
şi servicii străine. Prin urmare, vânzările pot fi realizate din producţia internă sau din
import. Exportul majorează PIB, pe când importul îl diminuează. Notând cu EX
exportul şi cu IM importul rezultă că:
P = C + I + G + EX – IM
Un import mai mare decât exportul (IM>EX) oferă o resursă în plus pentru
consumul populaţiei, investiţii şi consumul guvernului. Cea mai bună utilizare a
surplusului ar fi pentru investiţii. În acest caz, I poate fi mai mare decât S (I>S). Să
luăm un exemplu.
257
Balanţa de plăţi
Conceptul de competitivitate economică internaţională face referire la două

modalităţi de abordare: (1) în termeni de ,,abilitatea de a vinde‖ şi (2) de
,,atractitivitate locală‖. Abilitatea unei ţări de a vinde pe plan internaţional va depinde
de structura relativă a costurilor, de productivitatea şi cursul de schimb al acelei ţări.
Mai precis, această abordare tradiţională se bazează pe contul curent al balanţei de
plăţi, în special contul comercial. Astfel, un prim indicator al competitivităţii este
costul unitar relativ al forţei de muncă, în special în industria prelucrătoare. Cealaltă
abordare, bazată pe atractivitatea locală, se află în contextul internaţionalizării şi
eficienţei pieţelor financiare, mobilităţii crescute a capitalului şi al felului în care
deciziile investiţionale intertemporale urmează o logică a maximizării utilităţii într-o
lume interdependentă. Primul indicator al competitivităţii în această teorie este
reprezentat de ISD şi alte fluxuri investiţionale.472
Potrivit ,,Raportului Competitivităţii Globale 2011-2012‖, publicat de Forumul
Economic Mondial (WEF), în topul celor mai competitive state din lume, Elveţia şi-a
menţinut poziţia de lider mondial (cu un scor de 5,74 de puncte), fiind urmată de
Singapore (5,63 puncte), Suedia (5,61 puncte), Finlanda (5,47 puncte) şi SUA (5,43
puncte). Statele Unite au căzut pe locul cinci în topul celor mai competitive economii
din lume, din cauza deficitului bugetar masiv şi a declinului încrederii populaţiei în
guvern. Pe locurile următoare se situează Germania, Olanda, Danemarca, Japonia şi
Marea Britanie. În 2010 Statele Unite au fost pe locul patru, după ce în 2008 au pierdut
primul loc. În Raportul Competitivităţii Globale 2011-2012, România ocupă locul 77,
în scădere cu zece poziţii faţă de poziţia ocupată anul trecut. Printre factorii care pun
probleme afacerilor din România, cităm: impozitele, birocraţia guvernamentală
ineficientă, instabilitatea politică, accesul la finanţare, corupţia, infrastructura
inadecvată, reglementările fiscale şi inflaţia. Potrivit raportului, statele emergente
472
internaţională şi posibilităţi de guvernare‖, Editura Trei, Bucureşti, 2002, pag. 167-168
258
continuă să reducă decalajul de competitivitate faţă de statele dezvoltate. Clasamentul,
publicat de Forumul Economic Mondial de peste 30 de ani, se bazează pe datele
economice din 142 de ţări şi pe un studiu realizat în rândul a 15.000 de directori din
sectorul afacerilor. WEF apreciază că multe din dificultăţile cu care se confruntă
economiile avansate, în special în statele de la periferia zonei euro, sunt strâns legate
de competitivitatea modestă, care limitează creşterea productivităţii pe termen lung.
Eforturile de stabilizare fiscală şi reducerea poverii datoriei trebuie prin urmare
completate prin reforme care să asigure sporirea competitivităţii şi îmbunătăţirea
potenţialului de creştere, pe termen mediu spre lung. Pe pieţele emergente, ratele
ridicate de creştere furnizează un mediu propice pentru întărirea competitivităţii prin
reforme structurale şi majorarea investiţiilor, pentru a face dezvoltarea economiei mai
sustenabilă.473
Problemele sistemului financiar global au însemnat mizerie şi vremuri dificile
pentru multe milioane de semeni. Zeci de mii de investitori au pierdut milioane de dolari
atunci când bursele de valori şi multe instituţii financiare s-au prăbuşit. Un sistem monetar
internaţional eficient trebuie să asigure şi lichidităţi, în sensul în care, ţările implicate trebuie
să dispună de suficiente rezerve financiare pentru a echilibra deficitele de plăţi.
Rezervele permit ţărilor cu deficit să rezolve pe termen scurt, un dezechilibru al
plăţilor sau pentru a amâna o posibilă depreciere a monedei sale naţionale, constituind în
acelaşi timp şi un depozit de valori, ce includ aur, valute străine convertibile sau depozite la
FMI. Precizarea care se impune este că, nici subprovizia, nici supraprovizia, nu sunt
dezirabile, prima poate duce la recesiune, iar cea secundă, la inflaţie.
Un aspect important al creării de lichidităţi îl reprezintă seniorajul, beneficiile
economice ce revin ţării care oferă principala monedă internaţională; aceasta nu implică
doar prestigiul naţional, ci este şi o sursă importantă de creştere a venitului unei naţiuni, mai
cu seamă în sistemul său bancar şi poate creşte autonomia politică şi economică, pentru că
ea este eliberată, cel puţin temporar, de constrângerile balanţei de plăţi. Ţara care deţine
principala monedă de schimb îi poate fi greu să o deprecieze (cum s-a întâmplat cu SUA la
debutul anilor 1970). Mai aducem exemplul lirei sterline, pe vremea Etalonului-Aur, la
finele secolului al-XIX-lea, când instituţiile financiare ale Londrei se bucurau de profituri
mari, însă ulterior, atuurile seniorajului s-au îndreptat spre SUA şi zona Euro.
Seniorajul mai aduce ţării cu valuta-cheie o mare libertate în raport cu
constrângerile economice. În timpul Războiului Rece, capacitatea SUA de a purta războaie
externe, de a-şi menţine trupele în afară şi de a-şi finanţa politica externă, a permis SUA să
trăiască mult peste posibilităţi şi după, devenind astfel cea mai importantă ţară debitoare din
lume. Celelalte ţări, prin faptul că deţineau dolari, dădeau practic SUA împrumuturi fără
dobândă. În perioada de hegemonie a dolarului, după război, SUA deţinea circa 50% din
473
The World Economic Forum (WEF), http://www.infomondo.ro/raportul-competitivitatii-
globale-2011-2012-al-forumului-economic-mondial-12271.html
Forumul Economic Mondial este o organizație non-profit elvețiană cu sediul în Cologny,
Geneva, Elveția, cel mai binecunoscută pentru întâlnirea anuală din Davos, stațiune montană în
Graubünden. Evenimente: 16-18 Apr 2012, World Economic Forum on Latin America 2012,
Puerto Vallarta, Mexico; 09-11 May 2012, World Economic Forum on Africa 2012, Addis
Ababa, Ethiopia; 30 May-01 Jun 2012 World Economic Forum on East Asia 2012, Bangkok,
Thailand
259
PIB mondial; în anii 1990, această cotă a scăzut cu 25%. Datoria sa externă netă, în creştere,
a zdruncinat încrederea în dolar ca valută de rezervă.474
Seniorajul însă implică şi costuri, cum ar fi plata de dobânzi ţărilor care deţin active
denominate în valuta sa. Ţara respectivă trebuie să evite acţiunile care pot submina
încrederea în valoarea propriei monede. 475
Deoarece împrumuturile externe pot fi contractate nu numai de persoane de drept
public, ci şi de alte persoane fizice şi juridice, conceptul de datorie externă este mai
cuprinzător decât cel de datorie publică externă. Prin urmare, datoria externă se defineşte
prin totalitatea obligaţiilor băneşti pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le
au faţă de străinătate la un moment dat. Datoria externă netă este egală cu diferenţa dintre
activele publice şi private ale rezidenţilor unei ţări în străinătate şi activele deţinute de
rezidenţii străini în ţara analizată. Formele de manifestare ale datoriei externe sunt:
1) datoria publică externă contractată direct de către stat;
2) datoria publica externă contractată de anumiti subiecţi de drept public sau
privat, cu garanţia expresă a statului;
3) datoria externă privată, negarantată de către stat.
Capacitatea de onorare a datoriei externe se bazează pe ansamblul fluxurilor
determinate de schimburile economice internaţionale ale ţării debitoare, fiind cuantificabilă
prin relaţia:
Code - capacitatea de onorare a datoriei externe;

Dven - disponibilităţi valutare externe nete, în timpul perioadei analizate;
Sdbpe - soldul balanţei de plăţi externe;
Crs - credite scadente;
R - rezervele în aur şi în devize;
Sde - serviciul datoriei externe.
474
Ţara cu cea mai mare datorie externă este de departe SUA. Washintonul datorează
creditorilor străini peste 15.000 de miliarde de dolari. Pe locul doi se situează Japonia, cu o
datorie de 4.430 de miliarde. Iar pe poziţiile următoare se clasează Rusia şi Franţa, care au
acumulat debite de 2.300 şi, respectiv, 2.200 de miliarde de dolari. Aceste sume pot fi însă
înşelătoare. Factorul cel mai important în evaluarea unei datorii suverane este ponderea înPIB.
După acest criteriu, topul statelor înglodate în credite se schimbă radical. Pe primul loc se
situează Japonia, care are o datorie echivalentă cu 234% din PIB. Pe poziţia a doua se află
Federaţia Sfântul Christofer şi Nevis, o naţiune cu doar 52.000 de locuitori, care ocupă două
insule din zona Caraibelor. Datoria sa externă se ridică la 700 de milioane de dolari. O sumă
aparent infimă, dar care reprezintă dublul PIB al ţării. Locul trei în ierarhie este ocupat de
Grecia. Statul are credite de 317 miliarde de dolari, adică 139 de procente din PIB. SUA se
poziţionează în acest top abia pe locul 12, cu o datorie care ajunge la 99,3% din PIB. Rusia nu
figurează printre primii 20 de datornici ai lumii, deoarece debitele sale se apropie de 13% din
PIB. Sursa: http://www.realitatea.net/topul-datoriilor-externe_859792.html (08 august 2011)
475
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 96-97, 103
260
Impactul devalorizărilor asupra fluxurilor comerciale nu corespunde
întotdeauna așteptărilor guvernelor. Există, într-adevăr, importuri complementare, al
căror volum nu scade în urma unei devalorizări. În plus, reacția exporturilor față de
modificarea parităților se desfășoară adeseori mai lent decât creșterea în valoare a
importurilor. Acest fapt poate genera un fenomen comentat frecvent, denumit ,,curbă
în J‖. Dacă o devalorizare intervine la momentul t0, balanța comercială se va deteriora
până în momentul t1, efectele modificărilor de preț fiind mai importante decât cele ale
modificărilor de volum. Intervalul dintre t0 și t1 rezultă din perioada necesară
consumatorilor externi pentru a reacționa la scăderea prețurilor produselor exportate de
țara afectată de devalorizare. Echilibrul balanței comerciale nu va fi atins decât la
momentul t2. Numeroase cercetări întreprinse majorității țărilor lumii au arătat că, în
realitate, respectivele curbe în J, în cazul unei reevaluări, nu pot fi reperate. Pentru ca
raționamentele să decurgă conform previziunilor, este hotărâtor ca devalorizarea să se
producă atunci când soldul balanței comerciale este aproape de echilibru. În caz
contrar, porțiunea de pantă pozitivă a curbei în J poate foarte bine să nu mai existe,
astfel de fenomene fiind întru totul de imaginat într-un sistem de cursuri de schimb
flexibile.
Figura 7.1 Curba în J
Soldul balanței +
comerciale
0 t0 t1 t2 timp
Sursa: Michel Rainelli - ,,Comerțul internațional. Perspective generale. Noua teorie a

comerțului internațional‖, Editura Arc, București, 2004, pag. 81-82
Balanţa de plăţi are două componente: contul curent şi contul de capital.

Conform metodologiei FMI, contul curent (CC) cuprinde, în primul rând, balanţa
comercială, respectiv exportul şi importul de mărfuri şi de servicii. În viaţa reală,
foarte rar exportul unei ţări este egal cu importul. Raportul dintre exportul şi importul
de bunuri şi servicii este cunoscută sub denumirea de balanţă comercială (BC):
BC = EX – IM
Când importul unei ţări excede exportul spunem că acea ţară are un deficit de
balanţă comercială. O ţară are excedent de balanţă comercială când exportul ei este
261
mai mare decât importul. În al doilea rând, contul curent (CC) cuprinde balanţa
veniturilor (BV –încasări şi plăţi externe sub formă de dividende, dobânzi, salarii etc)
şi a transferurilor unilaterale (BT –transferuri de economii, donaţii, despăgubiri sau
reparaţii). Soldul general al acestor balanţe reprezintă soldul contului curent, respectiv:
CC = (EX + intrări BV + intrări BT) – (IM + ieşiri BV + ieşiri BT)

Un deficit comercial care crește rapid, de pildă, din cauza unei recolte
compromise sau a liberalizării bruște și la scară largă a comerțului, poate face o țară să
acumuleze datorii externe și să își vândă activele. Crearea unui surplus comercial mare
din cauza unei creșteri bruște a cererii pentru principalele sale exporturi de minereuri,
de exemplu, poate permite unei țări să cumpere active din străinătate, creând astfel un
deficit al contului de capital. Există și situații în care componentele noncomerciale
determină variații ale altor componente ale balanței de plăți. O creștere a
disponibilității valutare va permite țării să importe mai multe bunuri și servicii, ceea ce
va duce la deteriorarea balanței sale comerciale (adică surplusul comercial se va
micșora sau deficitul comercial va crește), deci soldul contului curent poate fi afectat
pozitiv. Investițiile de portofoliu dintr-o țară ar putea crește brusc deoarece țara a
devenit o destinație tentantă pentru investiții, datorită, de pildă, alegerii recente a unui
președinte orientat spre firme, care promite multe reforme; ISD pot crește dacă se
descoperă un important zăcământ de petrol. În astfel de spețe, cererea pentru moneda
țării crește, deoarece cetățenii vor avea nevoie de ea pentru a cumpăra activele țării.
Acest fenomen va antrena creșterea valorii monedei țării respective, făcându-i
exporturile necompetitive și, astfel, crescându-i deficitul comercial.476
Numim ,,țară creditoare‖ -acea țară cu balanța de plăți internaționale activă;
țară titulară a unui drept de creanță asupra altei țări, ca urmare a acordării unui
împrumut, a vânzării unor bunuri sau prestării unor servicii pe credit. Numim ,,țară
debitoare‖ acea țară cu balanța de plăți internațional pasivă.477
Contabilitatea națională permite o reprezentare schematică și în cifre a
activității unei țări. Este vorba de a determina situația contabilă a unei țări, luând în
calcul ansamblul agenților economici: statul, întreprinderile și consumatorii.
Contabilitatea națională furnizează indicatori asupra activității economiei naționale,
aceștia fiind agregați (sintetici). Indicatorul cel mai uzual este PIB. Astfel, PIB
reprezintă suma valorilor adăugate a tuturor întreprinderilor dintr-un teritoriu dat, adică
ansamblul bogăției pe care țara a reușit să o creeze într-o perioadă dată.
Valoarea adăugată a unei întreprinderi reprezintă diferența dintre valoarea
producției sale și valoarea bunurilor și serviciilor pe care le-a utilizat pentru
obținerea acestei producții, adică, valoarea consumurilor sale intermediare –materii
prime, electricitate etc. De reținut că salariile nu sunt consumuri intermediare.
Deci, VA = Producția – Consumul Intermediar
476
477
262
În calculul PIB, contabilitatea națională mai ia în considerare drepturile de
vamă și subvențiile pentru export.
PIB = Suma Valorilor Adăugate + Drepturile de Vamă + Subvenții la

Import
Grație PIB, este calculată creșterea economică a unei țări. Creșterea reprezintă
indicele de variație a PIB între două perioade.
Creșterea = (PIB perioada II – PIB perioada I )/ PIB perioada I

Populația României este de aproximativ 21 de milioane, care o face să fie al 7-
lea cel mai mare stat membru al UE. În 2012, PIB-ul din România a fost de
aproximativ 267 de miliarde de euro conform Indexului Puterii de Cumpărare (PPS).
PIB pe cap de locuitor conform PPS a fost de aproximativ 12.600 de euro și a atins
aproximativ 50% din media UE-27.478
Dacă creșterea anuală a unei țări este de 2%, aceasta înseamnă că țara a reușit
să-și mărească nivelul de bogăție într-un an. PNB mai este posibil să se calculeze -PNB
care corespunde sumei valorilor adăugate care sunt create de întreprinderi aparținând
aceleași naționalități. De pildă, PNB al României, corespunde bogăției create de
întreprinderile românești, fie că se află pe teritoriul național, fie în străinătate.
PNB = PIB + Valorile Adăugate ale Întreprinderilor Românești din

Străinătate – Valoarea Adăugată a Întreprinderilor Străine din România
Tot ceea ce produce o țară are o destinație, tot așa cum tot ceea ce consumă o
țară are o proveniență. Resursele unei țări sunt producția (P) și importurile sale (M).
Producția și importurile unei țări pot fi fie consumate de către menaje (gospodării) -
Consumul Final (CF), fie consumate de întreprinderi, fiind vorba de consumul
intermediar (CI), fie repartizate și investite (FBCF), fie stocate (VS), fie exportate (X).
Acestea sunt utilizările sau destinațiile date producției și importurilor unei țări. Aceste
distribuiri sau utilizări sunt în mod obligatoriu egale cu resursele.
P + M = CF + CI + FBCF + VS + X semnifică egalitatea Resurse = Destinații

Balanța de plăți reprezintă o stare statistică care trasează pentru o perioadă
dată, tranzacțiile economice, monetare și financiare, între rezidenții unei țări și non-
rezidenți. Balanța de plăți se sprijină pe noțiunea de rezidenți. Rezidenții României
sunt persoane fizice române care locuiesc în România, persoanele fizice române care
locuiesc în străinătate de mai puțin de un an, persoanele fizice străine care domiciliază
în România de mai mult de un an și persoanele juridice întreprinderi care desfășoară o
activitate economică în România. BNR publică anual balanța de plăți. Fiecare
tranzacție cu o țară străină este consemnată în balanța de plăți. Când banii ies din
țară, operațiunea este înscrisă în negativ; când banii întră în țară, operațiunea este
478
Potrivit raportului OECD - ,,Analiza politicii şi legii concurenţei în România‖, 2014, pag. 9,
disponibil la http://www.oecd.org/daf/competition/Romania-Competition-Law-Policy-2014-
RO.pdf
263
înscrisă în pozitiv. Lectura balanței de plăți oferă indicii asupra situației economice a
unei țări.
În majoritatea țărilor bogate și a țărilor cu un venit mediu, balanțele
comerciale sunt echivalente cu câteva procente din PIB, fie pozitive, fie negative. De
pildă, în 2010, surplusurile comerciale ca procent din PIB erau de 1,2% în Japonia,
2,6% în Coreea, 3,9% în China, 5,6% în Germania, 6,5% în Ungaria; deficitele erau de
1% în Brazilia, 2,1% în Marea Britanie 3,5% în SUA și 4,4% în India. Destul de multe
țări au balanțe comerciale foarte mari ca procent din PIB. În 2010, Brunei avea un
excedent de 49%, Kuwait 34%, Luxemburg 32%; deficite mari aveau Lesotho 67%,
Liberia, Haiti și Kosovo, de peste 40%.
Deficitul (surplusul) de cont curent al unei țări este de obicei mai mic (mai
mare) decât deficitul (surplusul) său comercial, deoarece alte componente ale contului
curent probabil îl vor reduce (mări). Pentru țările bogate, veniturile din investiții sunt,
de regulă, componentele care reduc deficitele (sau cresc surplusurile) create de
componenta comercială a contului curent.
Pentru țările în curs de dezvoltare, principalele componente care reduc
diferența dintre deficitul comercial și deficitul de cont curent sunt ajutoarele străine și,
tot mai important, banii expediați de muncitorii din străinătate, care ajung astăzi la o
valoare de trei ori mai mare decât ajutorul extern.
Creșterile bruște ale intrărilor de capital pot duce la creșterea semnificativă a
deficitelor de cont curent, mai ales în cazul componentei sale comerciale. Scăderea
rezervelor valutare duce la devalorizarea monedei naționale, care agravează și mai mult
criza financiară, din cauză că povara restituirii datoriilor pentru împrumuturile străine
ale țării explodează în termenii monedei naționale.479
Politica guvernamentală față de comunitatea de marketing este motivată adesea
de considerații politice și ideologie politică. Legat de cerințele de marketing reale ale
unei țări industrializate, există două posibilități. Fie această atitudine guvernamentală
este necorespunzătoare, fie acele nevoi sunt ignorate. În aceste condiții, poziția balanței
de plăți a unei țări poate fi afectată de neînțelegeri politice interne. Iată de ce poziția
unei țări în comerțul internațional este adesea în conflict cu nevoile sale reale. Iar
valoarea monedei sale este distorsionată.480
Balanța de plăți cuprinde patru părți: 1. Balanța tranzacțiilor curente; 2.
Contul de capital contabilizează toate transferurile de capital non-financiar –vânzarea
unui activ nefinanciar, cum ar fi un brevet, în străinătate; 3. Contul financiar
înregistrează toate investițiile financiare cu străinătatea –investițiile directe în
străinătate, cele de portofoliu, rezerve de schimb. Dacă soldul contului financiar este
negativ, atunci țara este exportatoare de capitaluri. Țara scoate mai multe investiții
decât primește din afară. Invers, dacă soldul contului financiar este pozitiv, țara este
importatoare de capitaluri; 3. În fine, erorile și omisiunile care permit ajustarea în caz
de abateri nejustificate –traficurile ilegale.
479
209
480
264
Figura 7.2 Balanța de plăți
Balanța de Balanța
bunuri comercială
Balanța de Balanța
servicii tranzacțiilor
curente
Balanța de Balanța de
factori Cont de
invizibile
capital Balanța de
Transferuri plăți
Cont
curente
financiar
Erori și
omisiuni

Schimburile de bunuri sunt reflectate de Balanța Comercială. Aceasta nu

contabilizează decât schimburile de mărfuri și nu de servicii. Soldul balanței
comerciale este diferența dintre exporturi și importuri. Dacă valoarea exporturilor unei
țări este superioară valorii importurilor țara se bucură de o balanța comercială
excedentară și invers, adică sold al balanței comerciale deficitar.
Balanța serviciilor grupează toate schimburilor de servicii ale unei țări față de
alte țări, ca de exemplu, transportul aerian și maritim de servicii către exterior,
asigurări, turism ș.a. Veniturile factorilor (de producție) contabilizează veniturile
muncii și al capitalului unei țări. Exemplu: veniturile factorilor din România, cuprind
veniturile salariaților rezidenți români care lucrează în străinătate și veniturile
ocazionate de capitalurile plasate de români în străinătate. Transferurile curente
grupează toate vărsămintele României către organismele internaționale și toate
ajutoarele publice acordate de România altor țări ale lumii. Exemplu: ajutoarele
umanitare. Balanța de servicii, veniturile factorilor și transferurile unilaterale formează
împreună balanța invizibilelor. Interpretarea soldului contului pentru tranzacțiile
curente -acest sold dă o indicație asupra sănătății economice a unei țări. Dacă soldul
este pozitiv, țara degajă o capacitate de finanțare. Dacă soldul este negativ, țara
înregistrează o nevoie de finanțare care trebuie realizată în realitate.
Toate economiile sunt interdependente. De reținut faptul că excedentele
anumitor țări constituie în mod necesar deficitele altor țări.481
Un regim monetar internaţional trebuie să stabilească metoda prin care
economiile naţionale pot reface echilibrul conturilor lor naţionale. O ţară cu
481
265
dezechilibru poate urma metode pe termen scurt, cum ar fi transferul dinspre rezervele
naţionale (ţară cu deficit) sau alimentarea acestora (ţară cu excedent). Totuşi, o ţară cu
deficit nu-şi poate scădea rezervele la infinit, iar o ţară cu excedent, îşi poate mări
rezervele un timp îndelungat, însă aceasta îi va irita pe partenerii săi comerciali. Soluţia
o reprezintă apelarea la metode adiţionale de prevenire a dezechilibrului de plăţi. Una
dintre acestea, o reprezintă modificarea cursului de schimb prin deprecierea monedei
naţionale (pentru ţara cu deficit) sau aprecierea ei (pentru ţara cu excedent); o altă
metodă este efectuarea unei schimbări în politica macroeconomică, adică, trecerea la
politici deflaţioniste (pentru ţara cu deficit) sau expansioniste (pentru ţara cu excedent).
Suma excedentelor trebuie să fie egală cu cea a deficitelor. Apreciem că, regula
generală este următoarea: ,,Pentru fiecare ţară cu deficit, trebuie să existe una sau mai
multe ţări cu excedent”. Deci, deficitele comerciale sunt ca ,,un cartof fierbinte‖. Prin
instituirea unei valute globale de rezervă care să aibă emisiuni anuale, s-ar crea un
tampon amortizor. De pildă, o ţară ar putea înregistra un mic deficit comercial, dar fără
a fi obligată să-şi diminueze rezervele valutare, pentru că i se alocă o parte din noua
valută globală de rezervă.
Termenul ,,Acord Stand-By‖semnifică un accord între FMI și o țară membră
conform căruia țara membră are dreptul să împrumute o anume cantitate de valută de la
FMI pentru a acoperi un posibil deficit al balanței sale de plăți.482
Pentru o ţară cu deficit, adaptarea presupune că ea trebuie să-şi reducă nivelul
de trai, adică, să reducă pe termen lung venitul naţional şi/sau nivelul ocupării forţei de
muncă. Indiferent de opţiunile posibile, această pauperizare impune unei ţări cu deficit
plătirea unui preţ real, iar metoda particulară de adaptare determină anumite costuri şi
pentru alte ţări. A distribui corect costul între naţiunile cu deficit şi cele cu excedent
constituie cheia problemei ajustării. Pentru o ţară cu deficit, devalorizarea şi/sau
deflaţia sunt dureroase, cea dintâi provoacă o scădere a venitului naţional, iar cea de-a
doua, o creştere a şomajului. Pentru o ţară cu excedent, aprecierea valorii monedei
prejudiciază industriile de export, dar este benefică pentru importatori şi consumatori.
Pe de altă parte, stimularea macroeconomică a economiei atrage după sine riscul
inflaţiei. În consecinţă, din moment ce soluţia problemei ajustării afectează interesele
generale ale statelor, precum şi puternice grupuri de interese, mecanismul de ajustare
reprezintă expresia tuturor acestor interese.
Dificultatea instituirii unui sistem monetar internaţional rezidă din inevitabilele
compromisuri legate de cursuri de schimb stabile, independenţa statelor în privinţa
politicii macroeconomice şi mobilitatea capitalului, denumite de către economişti
,,trilemă‖ sau ,,triunghiul ireconciliabilelor‖. Spre exemplu, sistemul cursurilor fixe ca
Sistemul Bretton Woods lasă libertate politicilor macroeconomice independente, însă
este incongruent cu libertatea fluxurilor de capital, acestea din urmă putând submina
atât cursurile fixe, cât şi politicile macroeconomice independente. Exportatorii sunt
interesaţi de cursurile de schimb, pe când managerii naţionali acordă primordialitate
autonomiei politice naţionale; investitorii preferă libertatea mişcării de capital, în timp
ce muncitorii i se opun.
482
266
Susţinătorii revenirii la cursuri de schimb (mai) stabile afirmă că experimentul
cursurilor flotante a fost un eşec, acestea determinând o instabilitate excesivă a valutei
şi a preţurilor, o destabilizare a fluxurilor internaţionale de capital şi adoptarea unor
politici economice inflaţioniste, crescând gradul de nesiguranţă şi de risc atât ale
comerţului internaţional, cât şi ale investiţiilor străine, fiind o piedică pentru integrarea
economică internaţională.
Susţinătorii cursurilor de schimb flexibile afirmă că acestea oferă mijloacele
cele mai puţin costisitoare prin care economiile se pot adapta la şocuri, precum
creşterea preţului petrolului din 1973. Atunci când un guvern se confruntă cu un
dezechilibru al balanţei de plăţi, este mai bine să-şi deprecieze moneda decât să lase ca
economia să intre în deflaţie sau să recurgă la restricţii asupra capitalului. În
eventualitatea unei schimbări a preţurilor relative, valoarea unei anumite valute trebuie
să fie liberă să se modifice, pentru ca alte valori, mai importante (salariile sau
ocuparea), să rămână neschimbate. În consecinţă, cursurile flexibile, ar proteja
economia naţională de tulburările provenite din economia internaţională. Pe de altă
parte, mobilitatea tot mai mare a fluxurilor de capital din întreaga lume, stimulată de
liberalizarea pieţelor de capital, de dezvoltarea tehnologică şi de noile instrumente
financiare, limitează semnificativ capacitatea guvernelor de a controla presiunile
pieţei.483
În fine, apreciem că trebuie făcute modificări în raportarea deficitelor. Desigur
că toate ţările sunt preocupate de deficite. Ţările trebuie să creeze rapoarte de capital
care să ţină atât evidenţa bunurilor deţinute, cât şi a pierderilor, şi să marcheze în
special situaţiile în care vânzările unor bunuri, inclusiv vânzarea resurselor naturale
şi privatizările, sunt utilizate în mod înşelător pentru a face ca deficitele să pară mai
mici decât sunt în realitate. De pildă ţările îşi pot reduce deficitele prin tăierea
pădurilor şi prin concesionarea minelor de aur şi a petrolului, pentru o fracţiune din
valoarea lor reală. Ţara în cauză este bine cotată în viziunea FMI, în realitate însă,
consecinţa este că ţara devine mai săracă, nu mai bogată.
Mexic, Brazilia, Argentina, Turcia şi recent Grecia, reprezintă ţări care au
cunoscut durerea crizelor economice. În realitate, ele dispun în mare măsură de
capacitatea de a-şi achita datoriile. Valoarea bunurilor deţinute de ţara respectivă
surclasează net valoarea datoriilor, însă costurile pe care trebuie să le suporte pot fi
enorme, depăşind ceea ce sunt dispuşi cetăţenii să achite din această povară. În acest
caz, una dintre soluţii ar fi neachitarea la timp a creditelor şi renegocierea acestora. Se
cuvine precizat faptul că reglementările şi standardele bancare sunt impuse de Banca
Reglementelor Internaţionale (BIS)484, apreciată de către Stiglitz ca fiind mai puţin
democratică şi transparentă chiar decât FMI.
483
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 95-96, 99, 101-102
484
Misiunea Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS) este de a servi băncilor centrale în
urmărirea lor de stabilitate monetară şi financiară, pentru a promova cooperarea internaţională
şi de a acţiona ca o bancă pentru băncile centrale. În linii generale, BIS urmăreşte misiunea de:
promovare a discuţiilor şi facilitarea colaborării între băncile centrale; sprijinirea dialogului cu
alte autorităţi care sunt responsabile pentru promovarea stabilităţii financiare; efectuarea de
cercetări pe probleme de politică cu care se confruntă băncile centrale şi autorităţile de
supraveghere financiară; acţionează pentru băncile centrale în tranzacţiile lor financiare;
267
Paris Club485 reprezintă un grup neoficial, care hotărăşte cine beneficiază de o
reducere a datoriilor, procentul acesteia şi condiţiile de acordare. Numai că, atunci
când Paris Club a condiţionat Irakul să aplice o terapie de şoc şi să adopte strategiile
economice promovate de Consensul de la Washington, a încălcat suveranitatea
Bagdadului. Unul dintre cele mai importante progrese din economie din ultimul secol a
fost teoria lui John Maynard Keynes, conform căreia, guvernul, în cazul în care
cheltuieşte mai mult şi micşorează taxele şi ratele dobânzilor, poate ajuta o ţară să-şi
revină după o recesiune economică. FMI recomandă ţărilor aflate în suferinţă exact
invers, astfel că multe guverne au fost nevoite să facă tot mai multe împrumuturi, doar
pentru a plăti dobânzile la cele deja existente. În paralel, cea mai bogată regiune din
lume, SUA, nu sunt capabile să îşi satisfacă necesităţile, împrumutând câte două
miliarde de dolari pe zi de la ţările mai sărace ei.486
Sunt două explicaţii pentru care contul curent este foarte important pentru PIB.
Prima constă în faptul că schimbările în contul curent pot fi asociate cu schimbările în
producţie şi gradul de ocupare a forţei de muncă în ţara respectivă. A doua constă în
faptul că un cont curent măsoară dimensiunea şi direcţia împrumutului extern al ţării.
Când o ţară importă mai mult decât exportă, ea finanţează deficitul de cont
curent prin împrumuturi din exterior, acumulând o datorie externă. Similar, dacă o
ţară exportă mai mult decât importă, cu excedentul creat ea finanţează deficitul ţărilor
importatoare, împrumutându-le. Aceste mişcări de capital se înregistrează în balanţa
contului de capital. Un deficit de cont curent trebuie să aibă corespondent o intrare în
contul de capital, iar un excedent în contul curent trebuie să aibă corespondent o
ieşire în contul de capital.
Bunăstarea externă a unei ţări excedentare creşte, întrucât împrumuturile
acordate ţărilor deficitare vor fi rambursate cu o dobândă. Dimpotrivă, bunăstarea
serveşte ca agent sau mandatar, în legătură cu operaţiunile financiare internaţionale. Sediul

central este în Basel, Elveţia. Există două birouri reprezentative: în Hong Kong (Regiunea
Administrativă Specială din Republica Populară Chineză) şi în Mexico City. Înfiinţată la 17 mai
1930, BIS este cea mai veche organizaţie financiară internaţională din lume. Pentru mai multe
detalii vizitaţi http://www.bis.org/
485
Clubul de la Paris este un grup informal de creditori oficiali al cărui rol este de a găsi soluţii
coordonate şi durabile la dificultăţile întâmpinate de către ţările debitoare. Originea Clubului de
la Paris datează din 1956. De atunci, Clubul de la Paris încheiat 423 de acorduri cu 88 de ţări
debitoare. Din 1956, suma totală a datoriei acoperite de acordurile Clubului de la Paris a
totalizat 556 miliarde dolari. Următoarele 19 ţări sunt membri permanenţi ai Clubului de la
Paris: GERMANIA, AUSTRALIA, AUSTRIA, BELGIA, CANADA, DANEMARCA,
SPANIA, SUA, FINLANDA, FRANŢA, IRLANDA, ITALIA, JAPONIA, NORVEGIA,
OLANDA, REGATUL UNIT, FEDERAŢIA RUSĂ, SUEDIA şi ELVEŢIA. Asociate: Abu
Dhabi, Argentina, Brazilia, Israel, Kuweit, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Portugalia, Africa de
Sud, Coreea de Sud, Trinidad Tobago şi Turcia. Observatori: Fondul Monetar Internaţional
(FMI), Banca Mondială, Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE),
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), Comisia Europeană,
Banca Africană de Dezvoltare, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Inter-American Development Bank (BID). Pentru mai
multe detalii, vizitaţi http://www.clubdeparis.org/
486
268
externă a ţărilor deficitare scade. Se poate, deci, spune că balanţa de cont curent este
egală cu schimburile nete de bunăstare externă.
O ţară excedentară foloseşte mai puţin decât produce. O ţară deficitară,
dimpotrivă, utilizează mai mult decât produce. Excedentele şi deficitele se reglează
prin împrumuturi externe, care sunt identificate drept comerţ intertemporal. O ţară
deficitară care se împrumută importă consum prezent şi exportă consum viitor. O ţară
excedentară care acordă un împrumut exportă consum prezent şi importă consum
viitor.
Întrucât o parte din economiile unei ţări pot fi împrumutate altei ţări, care îşi
majorează stocul de capital, un surplus în contul curent al unei ţări este denumit
adeseori ca fiind o investiţie netă externă. Se înţelege că ţara care utilizează investiţia
provenită din exterior trebuie să aloce o parte din venitul obţinut pentru rambursarea
creditului plus dobânda. Investiţia internă şi investiţia externă sunt două căi prin care
ţara excedentară poate să-şi folosească excedentul din contul curent pentru un venit
viitor.
Conform aceleiaşi metodologii FMI, în contul de capital sunt evidenţiate
mişcările de capital pe termen scurt de până la un an (credite, repatrieri de active) şi
mişcările de capital pe termen mediu şi lung (investiţii directe, investiţii de portofoliu).
Coordonarea politică internaţională a marilor puteri economice a fost frecvent
propusă ca soluţie la problemele monetare internaţionale. Spre exemplu, Comisia
Bretton Woods a redactat la aniversarea de 50 de ani, raportul ,,Bretton Woods:
Looking to the Future‖, în iulie 1994. Încercarea Summitului de la Bonn (1978) de
dirijare a economiei internaţionale a eşuat, Germania şi Japonia căzând de acord, ca
urmare a presiunilor americane, să urmeze politici economice inflaţioniste. În 1985,
Acordul Plaza a forţat Japonia să aprecieze substanţial yenul, ceea ce a făcut ca
exporturile japoneze să fie mai scumpe. SUA, Japonia, Germania, Franţa şi Marea
Britanie au acceptat să coopereze pentru reducerea valorii dolarului şi creşterea valorii
yenului şi a mărcii germane. Aceasta a ajutat la reducerea deficitului comercial al
SUA, deoarece un dolar puternic afectează exporturile şi a contribuit la echilibrarea
situaţiei. În schimbul angajamentului japonezilor de a aprecia yenul, SUA au fost de
acord să-şi reducă imensul deficit bugetar federal. Aprecierea yenului (endaka) cu circa
30% a avut un impact major asupra economiei nipone: deznodământul a fost criza
economică de la debutul anilor 1990. Endaka a însemnat o depreciere considerabilă a
competitivităţii industriei japoneze, reorientând politica economică externă a acesteia
spre zona Asia-Pacific.
Pentru a soluţiona diferendele asupra problemelor monetare, principalele puteri
economice au punctat în februarie 1987 Conferinţa Internaţională de la Paris, Louvre,
pentru a determina o marjă a cursurilor de schimb acceptabilă pentru toţi. Rezultatele
patetice înregistrate au făcut ca în luna octombrie a aceluiaşi an, ca Acordul de la
Louvre să se destrame. Secretarul Trezoreriei SUA, Baker, a criticat public
Bundesbasnk pentru o uşoară creştere a ratei dobânzii, declarând că acţiunea
Germaniei era contrară celor stabilite prin acest Acord. Bundesbank a fost ofensată de
critica adusă de Baker, şi i-a transmis ,,să se ducă dracului!‖. Acest eşec a agitat
pieţele şi a însemnat accelerarea prăbuşirii bursei de valori în octombrie 1987. Pe de
altă parte, şefii băncilor centrale cred că sunt responsabili în primul rând faţă de propria
269
lor economie, motiv pentru care ratele dobânzilor şi celelalte politici ale lor trebuie să
vizeze bunăstarea cetăţenilor lor, şi nu obiective internaţionale.487
Balanţa plăţilor externe ţine evidenţa tuturor plăţilor şi încasărilor în relaţiile
unei ţări cu străinătatea. Orice tranzacţie rezultând cu o încasare de la străini este
înregistrată în balanţă drept încasare şi este înregistrată cu semn pozitiv (+). O
tranzacţie rezultând cu o plată către străini este înregistrată în balanţa de plăţi ca plată,
cu semnul negativ (–).
În balanţa de plăţi sunt înregistrate, de fapt, două tipuri de tranzacţii
internaţionale: export şi import de bunuri şi servicii, care intră în balanţa contului
curent, vânzări şi cumpărări de active, care intră în balanţa contului de capital. Prin
activ se înţelege orice formă în care poate fi deţinută avuţia: bani, acţiuni, fabrici,
pământ, colecţie de timbre etc. Când un american cumpără un castel în Franţa
tranzacţia este înregistrată drept plată în contul de capital al balanţei de plăţi a SUA şi
drept încasare în contul de capital al balanţei de plăţi a Franţei.
Tabelul 7.1 Balanța de plăți simplificată pentru zona euro în 2010 –în miliarde euro
Sold
1. Contul de tranzacții curente -40,4
1.1. Bunuri 19,5
Exporturi 1.564,1
Importuri 1.544,6
1.2. Servicii 41,1
Exporturi 516,1
Importuri 474,9
Balanța de bunuri și servicii (1.1. + 1.2. ) 60,6
1.3. Venituri -0,5
1.4. Transferuri curente -100,6
2. Contul de capital 6,6
Capacitatea/nevoia de finanțare vis-à-vis de restul lumii (1+2) -33,8
3. Contul financiar 46,6
3.1. Investiții directe -46,6
Din zona euro în străinătate -141,0
Din străinătate în zona euro 94,4
3.2. Investiții de portofoliu 135,2
Nevoi -138,0
Angajamente 273,1
3.3. Produse financiare derivate 8,7
3.4. Alte investiții -40,6
3.5. Nevoi de rezerve -10,2
Balanța de bază (1+2+3.1.+ 3.2.+ 3.3.+3.4.) 22,9
2. Erori și omisiuni nete, calculate ca opusul sumei 1, 2, 3 -12,8
Sursa: Paul Krugman, Maurice Obstfeld, Marc Melitz, Gunther Capelle-Blancard, Matthieu
Crozet - ,,Économie internationale‖, Pearson Education France, 2012, pag. 342, după BCE
Orice tranzacţie internaţională intră în balanţele de plăţi de două ori: odată în

calitate de încasare şi odată ca plată. Acest principiu al contabilităţii balanţei de plăţi
487
Editura Polirom, Iaşi, 2004, pag. 104-105,175-176
270
se explică prin faptul că tranzacţia are două faţete. Dacă se cumpără ceva de la un
străin, acel lucru trebuie plătit într-o formă. La rândul său, străinul trebuie să utilizeze
încasarea, să o cheltuiască sau să o depoziteze.
Balanţa de plăţi trebuie să fie totdeauna echilibrată. Un deficit în contul
curent trebuie să fie acoperit de o intrare în contul de capital, prin obţinerea de
împrumut extern sau diminuarea rezervei oficiale internaţionale. Un excedent în contul
curent trebuie să aibă corespondent o ieşire din contul de capital, prin acordarea de
împrumut extern sau majorarea rezervei oficiale internaţionale.
În ultimele trei decenii, ISD au devenit elementul cel mai dinamic din balanța
de plăți, crescând mai rapid decât comerțul internațional. Între 1970 și mijlocul anilor
1980, fluxurile globale ale ISD anuale (intrări) erau echivalentul a circa 0,5% din PIB
mondial, de 1,5% în 1997 și o medie de 2,7% între 1998 și 2012. ISD sunt în special
importante pentru că nu constituie un simplu flux financiar, ele influențând direct și
capacitățile de producție ale țării gazdă. Dovezile privind efectele pozitive ale ISD sunt
destul de neconvingătoare –în ciuda efectelor potențial pozitive ale ISD, dovezile
privind avantajele aduse de ISD economiei gazdă sunt amestecate, în cel mai bun caz.
Realitatea ne dovedește că, multe filiale CMN cumpără, poate, foarte puține produse de
la producătorii locali și importă majoritatea intrărilor lor –despre ele se afirmă că există
ca enclave. Profitând de faptul că operează în țări cu rate diferite de impozitare, CMN
își obligă filialele să se suprataxeze sau să se subtaxeze una pe cealaltă, uneori masiv,
astfel încât profiturile lor să fie cele mai mari în filialele din țările cu ratele cele mai
mici ale impozitului pe profit (inclusiv paradisuri fiscale). În acest mod, profitul lor
global este maximizat. Atunci când CMN scapă de impozitare prin prețurile de
transfer, ele nu plătesc intrările productive colective finanțate prin venitul impozitat,
precum infrastructura, educația sau cercetarea. Altfel spus, economia gazdă
subvenționează efectiv CMN.
Avantajele ISD se pot concretiza la maxim doar printr-o reglementare
adecvată. Multe țări au stabilit reguli privind industriile în care se pot face ISD, cerând
ca acele CMN să aibă un partener de investiții local. Proprietatea majoritar străină este
interzisă, de obicei, în industriile importante. Se pretinde de asemenea ca filialele CMN
să achiziționeze anumite proporții din intrări de pe piața locală (cerința de ,,conținut
local‖).
Astăzi, ISD însumează 1.519 miliarde de dolari (media 2008-2012), valoare de
peste 20 de ori mai mare decât cea de la mijlocul anilor 1980. La mijlocul anilor 1980,
ISD mondiale însemnau 0,57% din PIB mondial, ca în perioada 2008-2012 să atingă
echivalentul a 2,44% din PIB mondial. Majoritatea ISD (66% în perioada 2008-2012)
se derulează între țările bogate, dar țările în curs de dezvoltare au devenit recent
,,suprareprezentate‖ în ISD globale, în principal datorită Chinei.488
Ca sinteză a relaţiilor economice ale ţărilor cu străinătatea, balanţa plăţilor
externe ilustrează ,,starea de sănătate‖ a fiecărei ţări. Pe baza ei pot fi calculaţi o serie
de indicatori.
Diagnosticul stării de sănătate a unei economii nu poate fi stabilit pe baza
unuia sau unora din indicatorii de mai jos, ci prin analiza lor combinată. De pildă, o
488
213
271
economie poate fi considerată ,,sănătoasă‖, deşi are un grad de acoperire a
importurilor prin exporturi de numai 70%, dacă are intrări substanţiale din dividende
ale companiilor naţionale realizate din investiţii în străinătate. Tot astfel, o economie
cu o datorie externă mai mare decât exportul anual poate fi apreciată ca sănătoasă dacă
are o rezervă oficială care acoperă importul pe un an întreg.489
,,Capacitate de împrumut‖ reprezintă capacitatea unei întreprinderi sau a unei
țări de a apela la împrumuturi, ținând seama de structura sa financiară. ,,Capacitate de
îndatorare‖ reprezintă posibilitatea unei țări sau întreprinderi de a primi credite care să
fie garantate și a căror rambursare, inclusiv plata dobânzilor, să nu creeze greutăți
financiare de nesuportat.490
Tabelul 7.2 Indicatorii stării de sănătate a economiei în relaţiile economice internaţionale
Indicator Mod de calcul Semnificaţie Nivel optim
Gradul de deschidere Punerea în valoare a Cât mai ridicat, în
a economiei spre Export/PIB avantajului funcţie de dimensiunea
exterior comparativ şi ţării, între 20% şi 50%
competitiv
Grad de acoperire a Capacitatea ţării de a Cât mai aproape de
importului prin Export/import produce mărfuri şi 100%, dar nu prin
export servicii competitive reducerea importului
pe plan internaţional
Totalul importurilor Cu cât este mai mare, cu Mai mică decât
contractate sau garantate atât este mai redusă
Datoria externă volumul exportului
de stat atât de la alte ţări capacitatea ţării de a
(oficială) şi organizaţii financiare, produce mărfuri şi la nivelul anual al
cât şi pe piaţa privată de servicii competitive exportului
capital
Ratele scadente şi Solvabilitatea ţării Obligaţiile de plată
raportate la export să nu
Serviciul datorie dobânzile de plătit de a-şi onora
depăşească 20%. Dacă se
externă în cursul unui an datoriile la ajunge la 25%, ţara poate
scadenţă intra în încetare de plăţi.
Stocul de valute liber Bogăţia şi puterea Să acopere importurile
convertibile şi de aur491
ţării, fără a reprezenta pe o perioadă de cel
Nivelul rezervei
deţinute de banca un scop în sine puţin 5-6 luni
oficiale centrală
Sursa: Constantin Fota - ,,Comerţ Internaţional şi Politici Comerciale Internaţionale‖, Editura
Chiar și pe măsură ce importurile și exporturile cresc, țările pot alterna de la un

surplus comercial, la un deficit comercial, din cauza influențelor pe termen scurt,
inclusiv următoarele:
 Cât de sănătoasă este o țară și partenerii săi comerciali.
 Termenii comerciali. Prețurile relative ale exporturilor și importurilor unei țări
influențează, de asemenea, deficitele comerciale. Surplusul Arabiei Saudite a
489
490
C. H. Beck, Colecția Oeconomica, București, 2008, pag. 51-52
491
,,Rezerva de aur‖ reprezintă acea valoare monetară care este deținută de țări ca parte a
rezervelor lor internaționale și utilizată pentru a finanța deficitele balanțelor de plăți
272
urcat în ultimul deceniu, fiindcă cererea în creștere a făcut ca petrolul său să fie
mai valoros.
 Rata de schimb. O monedă mai slabă face ca exporturile să fie mai ieftine, iar
importurile mai scumpe. Însă, impactul este efemer dacă moneda mai slabă
declanșează o spirală inflaționistă, iar exportatorii cresc prețurile, eliminând
orice avantaj competitiv.
,,Deflatorul PIB‖ măsoară prețurile plătite de către toate sectoarele economiei -
afacerile, guvernul, cumpărătorii străini, precum și consumatorii. Este utilizat pentru a
calcula cât din creșterea PIB nominal se datorează inflației și cât activității reale.
,,Indicele prețurilor de import‖ urmărește cât cheltuim pe bunurile importate,
semnalând astfel presiunile inflaționiste sau deflaționiste (atunci când prețurile scad)
din afară ori generate de valoarea de schimb.
,,Coeficientul marginal al relațiilor externe‖ reprezintă raportul dintre indicele
de încasări sau plăți externe și indicele PIB sau al venitului national, exprimat în
aceeași unitate monetară.
,,Multiplicatorul comerțului exterior‖ reprezintă creșterea comerțului exterior
al unei țări, rezultând dintr-o creștere a cererii interne. Creșterea cererii interne are un
dublu efect: (1) va crește în mod direct cererea pentru importuri cu o mărime
determinată de înclinația marginală spre import a țării respective; (2) va crește indirect
cererea externă pentru exporturile țării respective, în acele țări ale căror venituri proprii
au fost ridicate prin posibilitatea de a exporta mai mult în țările interesate. Totuși,
ultimul efect este de obicei mai slab decât primul, așa încât efectul final (cumulat) este
scăderea valorii multiplicatorului intern, adică, creșterea importurilor nete servește
parțial la scoaterea în evidență a extra-veniturilor obținute prin creșterea cheltuielilor
pentru produsele interne.
,,Multiplicatorul exportului‖ reprezintă măsura în care crește venitul național
al unei țări ca urmare a creșterii exporturilor țării. Injecțiile de venituri din creșterea
exportului în fluxul circular al venitului național, duc la creșterea venitului național cu
un multiplu al creșterii exporturilor. Valoarea multiplicatorului exportului depinde de
înclinația marginală spre economisire, înclinația marginală spre import și înclinația
marginală spre fiscalitate ale țării respective. Cu cât cresc aceste înclinații, cu atât va fi
mai mică valoarea multiplicatorului și invers.492
Apreciem faptul că Rata șomajului este și ea, de natură să ne ofere cele mai
bune indicii cu privire la starea de sănătate a unei economii. Cel mai sigur semnal că
economia și-a depășit capacitatea este atunci când firmele plătesc salarii mai mari
pentru a atrage lucrători calificați. Inflația are nevoie de o spirală de tip salarii-prețuri;
dacă salariile nu cresc, nu există spirală. Inflația potrivită se situează între 1% și 3%.
Pe termen lung, inflația este o alegere politică.493 De pildă, atunci când o economie
funcționează cu ,,motoarele turate la maxim‖, rata șomajului atinge nivelul denumit
rată naturală.
492
C. H. Beck, Colecția Oeconomica, București, 2008, pag. 70, 250
493
Publica, București, 2013, pag. 82, 92, 97, 100-101, 113-114
273
1. Ce sunt ,,relațiile monetare internaționale‖?
2. De ce bancherii internaţionali sunt întotdeauna dispuşi să acorde împrumut
ţărilor bogate în resurse atunci când preţul resurselor acestora este ridicat?
3. Potențialul economic al unei țări poate fi exprimat prin:
a. Mărimea populației, specializarea în producție, mărimea PIB;
b. Rezervele de aur și devize;
c. Soldul balanței de plăți;
d. Numărul și mărimea resurselor naturale;
e. Forța sa militară.
Răspuns corect: a.
4. De ce între 40% şi 60% din tranzacţiile financiare internaţionale se
efectuează în dolari?
5. Evidențiați, pe scurt, cu argumente, limitele actuale ale evaluării PIB.
6. Definiți PIB.
7. Motoarele creșterii economice (PIB) sunt:
a. Exporturile;
b. Cheltuielile consumatorilor și exporturile;
c. Cheltuielile consumatorilor, investițiile în afaceri, cheltuielile
guvernamentale și exporturile;
d. Împrumuturile de la FMI și BM;
e. Numărul populației țării;
f. Cheltuielile consumatorilor și investițiile.
Răspuns corect: c.
8. Ce reprezintă ,,PIB Verde‖?
9. Cum se calculează PIB bazat pe cheltuieli?
10. Cum se calculează PIB bazat pe venituri?
11. Cum se calculează PIB prin metoda de producție?
12. Care sunt cele patru motoare ale creșterii economice?
13. Care este PIB într-o economie închisă?
14. Care este PIB într-o economie deschisă?
15. Ce reprezintă ,,senioraj‖?
16. Ce reprezintă ,,datoria externă‖?
17. Ce reprezintă ,,datoria externă netă‖?
18. Definiți conceptul de ,,competitivitate economică internațională‖.
19. De ce conceptul de ,,datorie externă‖ este mai cuprinzător decât cel de
,,datorie publică externă‖?
20. PIB se bazează pe următoarele elemente:
a. Productivitatea medie națională;
b. Nivelul cheltuielilor consumatorilor, a investițiilor în afaceri, a
cheltuielilor guvernamentale și a exporturilor;
c. Forța militară a țării;
d. Nivelul și structura exporturilor și a importurilor;
e. Cheltuielile guvernamentale și investițiile în afaceri;
f. Mărimea teritoriului unei țări și numărul populației sale.
274
Răspuns corect: b.
21. Conceptul de competitivitate economică internaţională face referire la:
a. Două modalităţi de abordare: în termeni de ,,abilitatea de a vinde‖ şi
de ,,atractitivitate locală‖;
b. Forța economică a unei țări, dată de resursele naturale;
c. Faptul că o țară este membra unei organizații economice regionale;
d. Un nivel scăzut al prețului forței de muncă;
e. Un nivel derizoriu al taxării ISD.
Răspuns corect: a.
22. Tabelele următoare, sinteză după PNUD, oferă o parte din clasamentul
țărilor în funcție de nivelul PIB/locuitor, în dolari și de IDH. Se cuvine
precizat faptul că aceste date nu sunt disponibile pentru toate țările.
Care sunt caracteristicile principale ale celor trei țări care au cel mai mare
nivel al PIB/locuitor? Arătați că nivelul PIB/locuitor nu este suficient
pentru a evalua dezvoltarea unei țări. Interpretați poziția Burundi și a
Republicii Democratice Congo în aceste două tabele.
Rang Țările PIB/locuitor (în dolari)
1 Quatar 179.000
2 Liechtenstein 141.100
3 Luxemburg 82.600
4 Bermude 69.900
5 Singapore 62.100
39 Franța 33.100
222 Somalia 600
223 Zimbabwe 500
224 Liberia 500
225 Republica Democratică Congo 300
226 Burundi 300
Rang Țările IDH
1 Norvegia 0,943
2 Australia 0,929
3 Olanda 0,910
4 Statele Unite 0,910
5 Noua Zeelandă 0,908
20 Franța 0,884
181 Ciad 0,328
182 Mozambic 0,322
183 Burundi 0,316
184 Niger 0,295
185 Republica Democratică Congo 0,286
Răspuns. Cele trei țări care se bucură de nivelul de PIB/locuitor cel mai
ridicat, sunt țări mici, cu puțină populație. Țările care prezintă cel mai înalt
nivel de bogăție/locuitor nu sunt țările cu cel mai mare nivel IDH. În
concluzie, dezvoltarea măsurată de IDH ține cont deasemeni de aspecte
calitative, cum ar fi școlarizarea, alfabetizarea și speranța de viață. Bogăția
unei țări nu indică neapărat nivelul de bunăstare al locuitorilor ei. Burundi
și Republica Democratică Congo fac parte din cele cinci țări cele mai
sărace, în termeni de PIB/locuitor și cele mai defavorizate în termeni de
275
dezvoltare –ele suferă de bogăție economică și se confruntă cu o slabă
dezvoltare.
23. Cum se calculează ,,capacitatea de onorare a datoriei externe‖?
24. Descrieți fenomenul comentat frecvent, denumit ,,curbă în J‖.
25. Ce reprezintă ,,țară creditoare‖? Dar ,,țară debitoare‖?
26. Indicați dacă aceste evenimente economice au ca efect o creștere sau o
scădere a taxei de schimb monetar a țărilor:
a. Țările înregistrează o balanță a tranzacțiilor curente excedentară;
b. Țările au taxă de interes a investițiilor foarte ridicată;
c. Țările investesc mai mult în străinătate decât străinătatea investește în
țări;
d. Speculatorii cred că moneda unei țări se va devaloriza;
e. Suma importurilor unei țări este superioară sumei exporturilor;
f. ISD care ies din țări sunt mai puțin importante (inferioare) decât ISD
care intră.
Răspuns: O creștere a unei taxe de schimb: a; b; f. O scădere a taxei de
schimb: c; d; e.
27. Ce reprezintă ,,valoarea adăugată a unei întreprinderi‖?
28. În calculul PIB, contabilitatea națională mai ia în considerare drepturile de
vamă și subvențiile pentru export. Care este formula de calcul?
29. Argumentați, în baza folosirii de informații statistice oficiale, evoluția PIB
al României în perioada ante/post decembristă. Ce constatați? Care sunt
cauzele și efectele, imediate și de perspectivă?
30. Cum este evidențiată ,,creșterea economică a unei țări‖?
31. PNB al României, corespunde bogăției create de întreprinderile românești,
fie că se află pe teritoriul național, fie în străinătate. Cum se calculează în
acest sens PNB?
32. ,,Creșterea economică a unei țări‖ reprezintă:
a. Creșterea PIB în anul curent;
b. Indicele de variație a PIB între două perioade;
c. Sporirea exporturilor;
d. Micșorarea importurilor.
Răspuns corect: b.
33. Consumul este 90, investiţiile 30, achiziţiile guvernului 40, exportul 60,
importul 50. Care este PIB într-o economie deschisă?
Răspuns: PIB = C + I + G + EX – IM = 90 + 30 + 40 + 60 – 50 = 170
34. Produsul intern brut al unei ţări reprezintă:
a. Valoarea tuturor bunurilor finale şi serviciilor produse de factorii ei de
producţie şi vândute pe piaţă într-o perioadă dată de timp;
b. Valoarea tuturor bunurilor intermediare şi serviciilor produse de
factorii ei de producţie şi vândute pe piaţă într-o perioadă dată de timp;
c. Valoarea economisită pentru echipamente destinate unei producţii
viitoare;
d. Diferența dintre exporturi și importuri;
e. Valoarea bunurilor şi serviciilor materiale produse în cadrul tuturor
ramurilor într-o perioadă de timp dată, indiferent de destinaţia lor.
276
Răspuns corect: a.
35. Tabelul următor reprezintă exporturile și importurile Statelor Unite în
relație cu Japonia.
a. Paritatea este de 1 dolar la 80 de yeni. Calculați soldul balanței
comerciale a Statelor Unite, în dolari.
b. Dolarul s-a depreciat cu 4% în raport cu yenul. Care este noua paritate
între dolar și yen?
c. Calculați soldul balanței comerciale, după această depreciere.
d. De ce această depreciere a dolarului nu are efecte de reducere?
Exporturi
Produsul Cantitate exportată Preț unitar, în dolari
A 100 10
B 250 7
Importuri
Produsul Cantitate importată Preț unitar, în yeni
C 500 160
D 300 200
Răspuns: a. Paritatea dolar/yen = 80 la 1 dolar = 80 yeni. Soldul balanței

comerciale este diferența dintre valoarea exporturilor și valoarea importurilor.
Valoarea exporturilor. Valoarea produsului A = 100 unități x 10 dolari = 1.000 dolari.
Valoarea produsului B = 250 unități x 7 dolari = 1.750 dolari. Așadar, valoarea totală a
exporturilor = 1.000 dolari + 1.750 dolari = 2.750 dolari.
Valoarea importurilor. Produsul C valorează 160 yeni, adică 2 dolari. Prețul
produsului C, în dolari = 160 yeni/80 = 2 dolari. Valoarea produsului C = 500 unități x
2 dolari = 1.000 dolari. Produsul D valorează 200 yeni, adică 2,50 dolari. Prețul
produsului D, în dolari = 200 yeni/80 = 2,5 dolari. Valoarea produsului D = 300 unități
x 2,50 dolari = 750 dolari. Valoarea totală a importurilor = 1.000 dolari + 750 dolari =
1.750 dolari. Soldul balanței comerciale al SUA = 2.750 dolari – 1.750 dolari = 1.000
dolari.
b. Deprecierea dolarului cu 4%. Noua paritate este dolar/yen = 76,80 ce reiese din
raționamentul 80 x (1-4%) = 80 x (1-0,04) = 80 x 0,96 = 76,80. Deci, 1 dolar = 76,80
yeni.
c. Valoarea exporturilor nu variază odată cu deprecierea. Valoarea importurilor. La
produsul C, valoarea este de 160 yeni, adică 2,08 dolari. Prețul produsului C în dolari =
160 yeni/76,80 = 2,08 dolari. Valoarea produsului C = 500 unități x 2,08 dolari = 1.040
dolari. Produsul D valorează 200 yeni, adică 2,60 dolari. Prețul produsului D în dolari
= 200 yeni/76,80 = 2,60 dolari. Valoarea produsului D = 300 unități x 2,60 dolari =
780 dolari. Valoarea totală a importurilor = 1.040 dolari + 780 dolari = 1.820 dolari.
Soldul balanței comerciale = 2.750 dolari – 1.820 dolari = 930 dolari. Soldul balanței
comerciale al Statelor Unite este de 930 de dolari. Deprecierea dolarului i-a degradat
soldul balanței comerciale.
d. Deprecierea dolarului în raport cu yenul nu are efecte asupra soldului balanței
comerciale, unde nivelul de exporturi și de importuri rămâne neschimbat. După
principiul ,,curbei în J‖, o depreciere are ca efect degradarea soldului balanței
277
comerciale înainte de a avea un impact asupra creșterii exporturilor și reducerii
importurilor, pentru a ameliora soldul balanței comerciale.
36. Venitul naţional se obţine în acest mod:
a. Din PIB se scad amortizarea maşinilor şi utilajelor şi taxele pe vânzări;
b. La PIB se adaugă transferurile unilaterale din străinătate;
c. La PIB se adaugă amortizarea maşinilor şi utilajelor şi taxele pe
vânzări;
d. Din PIB se scad transferurile unilaterale din străinătate;
e. Din PIB se scad importurile;
f. La PIB se adaugă achiziţiile guvernamentale.
Răspuns corect: a; b.
37. Contul de capital cuprinde:
a. Serviciile bancare internaţionale;
b. Împrumuturile externe;
c. Transporturile internaţionale;
d. Schimburile de turişti.
Răspuns corect: b.
38. Un excedent de cont curent trebuie să aibă în mod obligatoriu, drept
corespondent:
a. O intrare de capital;
b. O obţinere de împrumuturi externe;
c. O diminuare a rezervei oficiale internaţionale;
d. Majorarea rezervei oficiale internaţionale.
Răspuns corect: d.
39. Atașați evenimentelor de mai jos, datele corespondente:
 Primul șoc petrolier
 Acordul de la Washington
 Acordul de la Jamaica
 Dolarul nu mai este convertibil în aur
 Acordul de la Bretton Woods
 Al doilea șoc petrolier
 Conferința de la Geneva
 O uncie de aur valorează 35 de dolari
 O uncie de aur valorează 38 de dolari
1922 1944 1971 1973 1976 1979
Răspuns: Primul șoc petrolier –1973; Acordul de la Washington –

1971; Acordul de la Jamaica –1976; Dolarul nu mai este convertibil în aur –
1971; Acordul de la Bretton Woods –1944; Al doilea șoc petrolier –1979;
Conferința de la Geneva –1922; O uncie de aur valorează 35 de dolari –1944;
O uncie de aur valorează 38 de dolari –1971.
40. De ce balanța de plăți a unei țări trebuie să fie echilibrată? Argumentați
răspunsul dvs., dând câteva exemple.
41. Care este evoluția poziției PIB al României în cadrul UE? Dar în lume?
Argumentați răspunsul dvs., prin alcătuirea de statistici comparative.
278
42. Asociați fiecare dată, cu un eveniment și cu un tratat:
Data Tratatul Evenimentul
1972 Tratatul de la Roma Spirala monetară
1978 Acordul de la Bretton Woods Schimburi flotante
1976 Acordul de la Jamaica Sistemul monetar internațional (SMI)-
Standard schimb de aur
1944 Acordul de la Bâle Sistemul monetar european (SME)
1957 Sumitul de la Brême Crearea CEE
Răspuns:
Data Tratatul Evenimentul
1944 Acordul de la Bretton Woods Sistemul monetar internațional (SMI) -
Standard schimb de aur
1957 Tratatul de la Roma Crearea CEE
1972 Acordul de la Bâle Spirala monetară
1976 Acordul de la Jamaica Schimburi flotante
1978 Sumitul de la Brême Sistemul monetar european (SME)
43. Identificaţi motivele pentru care contul curent este extrem de important
pentru PIB:
a. Contul curent măsoară dimensiunea şi direcţia împrumutului extern al
ţării;
b. Dacă o ţară exportă mai mult decât importă, ea finanţează deficitul de
cont curent prin împrumuturi din exterior;
c. Dacă o ţară importă mai mult decât exportă, cu excedentul creat
finanţează deficitul ţărilor importatoare;
d. Contul curent cuantifică cu exactitate volumul investiţiilor străine
directe.
Răspuns corect: a.
44. În cursul verii 2011, francul elvețian nu s-a oprit în valorizarea sa față de
euro. La 9 septembrie 2011, taxa de schimb dintre euro și francul elvețian
este EUR/CHF = 1,0381. Începând cu 6 septembrie 2011, Banca Centrală
Elvețiană a introdus o taxă de lucru de 1 euro pentru 1,20 franci elvețieni,
adică EUR/CHF = 1,20, curs sub care francul elvețian nu poate să scadă.
Aceasta înseamnă că Banca Centrală Elvețiană s-a decis să-și protejeze
moneda pentru care cursul euro față cel al francului elvețian trebuie să fie
totdeauna superior –EUR/CHF=1,20. În cadrul acestei măsuri, determinați
dacă afirmațiile următoare sunt adevărate sau false, argumentând în acest
sens:
a. Dacă taxa de schimb al francului elvețian scade în raport cu euro,
aceasta înseamnă că euro s-a apreciat față de francul elvețian?
b. Elveția a impus o taxă de schimb ,,de lucru‖ pentru a-și ameliora
exporturile față de Europa;
c. Dacă EUR/CHF=1,20 atunci un franc elvețian valorează 0,8333 euro;
d. Elveția vrea ca cererea de franci elvețieni să crească;
e. Banca Centrală Elvețiană trebuie să-și vândă moneda pentru a face să
scadă cursul francului elvețian în raport cu cel al euro și să-și mențină
paritatea pe care ea a fixat-o;
f. Decizia Elveției este o formă de schimburi fixe;
279
g. Această măsură a fost luată deoarece europenii nu doreau să cumpere
franci elvețieni;
h. Banca Centrală Elvețiană nu are nevoie de rezerve de schimb;
i. Elveția se teme de o apreciere foarte importantă a monedei sale.
Răspuns: a. Adevărat. Când taxa de schimb EUR/CHF trece de la 1,0381
la 1,20, aceasta înseamnă că euro s-a apreciat, iar francul elvețian a fost
depreciat; b. Adevărat. O depreciere a monedei favorizează exporturile; c.
Adevărat. 1/1,20=0,8333; d. Fals. Menținând o taxă ,,de lucru‖, Elveția
speră să descurajeze cumpărarea de franci elvețieni și să facă să scadă
cererea; e. Adevărat. Pentru a face să scadă taxa de schimb a unei monezi,
o bancă centrală trebuie să-și vândă propria monedă; f. Adevărat. Este
vorba de o formă de schimburi fixe, cu o singură limită, limita inferioară;
g. Fals. Europenii au cumpărat foarte mulți franci elvețieni. Ca efect,
francul elvețian este deseori considerat ca o valoare izolată. Creșterea
cererii de franci elvețieni a mărit considerabil taxa de schimb. Elveția a
decis deci, de a lua această măsură pentru a reduce creșterea taxei de
schimb; h. Fals. Banca Centrală Elvețiană are nevoie de o cantitate
importantă de rezerve de schimb în franci elvețieni, pentru a-și proteja
paritatea pe care a fixat-o; i. Adevărat. Dacă cursul francului elvețian este
foarte ridicat, aceasta defavorizează economia elvețiană în raport cu cea a
Europei.
45. Determinați dacă afirmațiile următoare sunt în favoarea unui sistem de
schimburi fixe sau unui sistem de schimburi flotante:
a. Speculația accentuează volatilitatea piețelor;
b. Determinarea taxei de schimb trebuie să respecte regulile de
concurență liberă;
c. Volatilitatea cursurilor accentuează incertitudinea piețelor;
d. Este dificil pentru băncile centrale să dețină o cantitate suficientă de
rezerve de schimb pentru a acționa asupra taxelor de schimb a
monedelor lor;
e. Balanța tranzacțiilor curente trebuie să poată să se reechilibreze
automat;
f. Schimburile internaționale sunt descurajate de volatilitatea taxei de
schimb;
g. Determinarea taxei de schimb nu trebuie să fie rezultatul intervenției
băncilor centrale;
h. Monedele trebuie să poată să se deprecieze și să se aprecieze în funcție
de cerere și ofertă.
Răspuns: în favoarea cursurilor fixe – a, c, f; în favoarea ratelor de schimb
flotante – b, d, e, g, h.
46. În evaluarea situației economice a unei țări prin analiza balanței de plăți
externe, cel mai important este:
a. Soldul contului de capital;
b. Soldul contului financiar;
c. Soldul contului curent;
d. Contul de erori și omisiuni.
280
Răspuns corect: c.
47. Evidenţiaţi fenomenul economic care se produce în cazul ţărilor cu deficit
de cont curent:
a. Bunăstarea externă creşte;
b. Folosesc mai puţin decât produc;
c. Importă consum prezent şi exportă consum viitor;
d. Investiţiile sunt egale cu economiile;
e. Crește consumul și producția internă;
f. Exportul este mai mare decât importul.
Răspuns corect: c.
48. Ce reprezintă ,,balanța de plăți‖?
49. Enumerați cele patru componente ale balanței de plăți.
Răspuns corect: 1. Balanța tranzacțiilor curente; 2. Contul de capital; 3.
Contul financiar; 4. Erorile și omisiunile.
50. Pentru țările în curs de dezvoltare, principalele componente care reduc
diferența dintre deficitul comercial și deficitul de cont curent sunt:
a. Împrumuturile BERD;
b. Ajutoarele străine și (tot mai important) banii expediați de muncitorii
din străinătate;
c. Împrumuturile BM;
d. Economiile guvernamentale;
e. Privatizarea activelor naționale.
Răspuns corect: b.
51. Ce cuprinde balanța serviciilor?
52. Ce reunește balanța invizibilelor?
53. De ce excedentele anumitor țări constituie în mod necesar deficitele altor
țări?
54. Ce reprezintă un ,,Acord Stand-By‖ cu FMI?
55. Determinați dacă finanțările următoare fac obiectul FMI sau BM:
a. Un împrumut de 1,5 miliarde de dolari pentru India, pentru a finanța
construirea de șosele în zonele rurale;
b. Un împrumut de 1,2 miliarde de dolari pentru Mexic, pentru a-și
finanța sistemul sanitar;
c. Un împrumut de 8 miliarde de dolari pentru Mexic, pentru a-l ajuta în
depășirea crizei financiare;
d. Un împrumut de 50 de milioane de dolari pentru Ghana, pentru
asigurarea accesului la apa potabilă, în mediul urban;
e. Un împrumut de 110 miliarde de dolari pentru Grecia, pentru a o ajuta
să-și ramburseze datoria externă;
f. Un împrumut de 144 milioane de dolari pentru Camerun, pentru a-l
ajuta să facă față crizei economice.
Răspuns: FMI -c, e, f. BM –a, b, d.
56. Ce reprezintă ,,Paris Club‖?
57. De ce se susține că ,,balanţa de cont curent este egală cu schimburile nete
de bunăstare externă‖?
58. Ce reprezintă ,,comerţ intertemporal‖?
281
59. De ce balanţa de plăţi trebuie să fie totdeauna echilibrată? Dați exemple.
60. Ce reprezintă ,,capacitate de împrumut‖?
61. Ce reprezintă ,,capacitate de îndatorare‖?
62. Care sunt indicatorii stării de sănătate a economiei, în relaţiile economice
internaţionale? Care este nivelul lor optim? Dați cinci exemple,
raportându-vă la cinci țări, la alegere.
63. Ce reprezintă ,,deflatorul PIB‖?
64. Ce reprezintă ,,indicele prețurilor de import‖? Care este utilitatea calculării
lui?
65. Ce reprezintă ,,coeficientul marginal al relațiilor externe‖?
66. Ce reprezintă ,,multiplicatorul comerțului exterior‖?
67. Ce reprezintă ,,multiplicatorul exportului‖?
282
Bibliografie
 George A. Akerlof - ,,Cartea de poveşti a unui economist. Eseuri despre
consecinţele noilor ipoteze în teoria economică‖, Editura Publica, Bucureşti,
2009
 George A. Akerlof, Rachel E. Kranton - ,,Economia Identității. Cum
identitatea ne influențează munca, salariile și bunăstarea‖, Editura Publica,
București, 2011
 George A. Akerlof, Robert J. Shiller - ,,Spirite animale. Despre felul în care
psihologia umană influențează economia și ce înseamnă asta pentru
capitalismul global‖, Editura Publica, București, 2010
 Peter A. Andersen - ,,Limbajul trupului‖, Editura Teora, Bucureşti, 2009
 Chris Anderson - ,,Coada lungă. De ce viitorul în afaceri înseamnă să vinzi
câte puțin din toate‖, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2009
 Erin Arvedlund - ,,Cel mai mare furt din istorie‖, Editura Litera, Săptămâna
Financiară, București, 2010
 Friedrick August von Hayek. Academia Română şi Centrul Român de
Economie Comparată şi Consens - ,,Laureaţii Nobel în Economie. Discursuri
de recepţie‖, volumul I, 2001, Friedrick August von Hayek - ,,Justiţie socială
sau justiţie distributivă‖
 Academia Română şi Centrul Român de Economie Comparată şi Consens -
,,Laureaţii Nobel în Economie. Discursuri de recepţie‖, volumul I, 2001,
Simon Kuznets - ,,Creşterea economică‖
,,Laureaţii Nobel în Economie. Discursuri de recepţie‖, volumul II, 2006,
Theodore W. Schultz - ,,Economia fertilităţii‖
,,Laureaţii Nobel în Economie. Discursuri de recepţie‖, volumul III, 2007,
Richard Stone - ,,Conturile societăţii‖
 Ana Bal (coordonator), Sterian Dumitrescu, Rodica Milena Zaharia, Anca
Gabriela Ilie, Dan Dumitriu, Camelia Candidatu, Octavian Jora - ,,Economie
mondială‖, Editura ASE, București, 2006
 Ioan Bari - ,,Globalizarea economiei‖, Editura Economică, Bucureşti, 2005
 Zygmunt Bauman - ,,Globalizarea şi efectele ei sociale‖, Editura Antet,
Filipeştii de Târg, Prahova, 2003
 William J. Baumol, Robert E. Litan, Carl J. Schramm - ,,Capitalismul bun,
capitalismul rău şi economia dezvoltării şi a prosperităţii‖, Editura Polirom,
Iaşi, 2009
 Angelica Băcescu – Cărbunaru, Marius Băcescu - ,,Dicționar de
macroeconomie‖, Editura C. H. Beck, Colecția Oeconomica, București, 2008
 Gary S. Becker - ,,Comportamentul uman. O abordare economică‖, Editura
All, Bucureşti, 1998
 Carol Benett - ,,Dicționar de asigurări‖, ediția a-II-a, Editura UNSICAR,
București, 2009
 Robert Benewick, Philip Green (coordonatori) - ,,Dicționarul marilor
gânditori politici ai secolului XX‖, Editura Artemis, București, 1998
283
 Daniel Biró (coordonator) - ,,Relațiile internaționale contemporane. Teme
centrale în politica mondială‖, Editura Polirom, Iași, 2013
 Florin Bonciu - ,,Economie Mondială‖, Editura Lumina Lex, București, 2004
 Aurica Brișcaru - ,,Globalizare etică. Responsabilitate socială corporativă‖,
Editura Institutul European, Iași, 2012
 Lester R. Brown, Earth Policy Institute - ,,Lumea pe marginea prăpastiei. Cum
să prevenim colapsul ecologic şi economic‖, Editura Tehnică, Bucureşti, 2011
 Aurel Burciu (coordonator), Rozalia Iuliana Kicsi, Irina Ştefana Cibotariu,
Marcela Cristina Hurjui - ,,Tranzacţii comerciale internaţionale‖, Editura
Polirom, Iaşi, 2010
 James Canton - ,,Provocările viitorului. Principalele tendinţe care vor
reconfigura lumea în următorii 5, 10, 20 de ani‖, Editura Polirom, Iaşi, 2010
 Alain Cardon - ,,Dicționar de coaching comentat‖, Editura Codecs, București,
2011
 Laurent Carroué, Didier Collet - ,,La mondialisation contemporaine. Rapports
de force et enjeux‖, Éditions Bréal, Paris, 2013
 Virginia Câmpeanu (coordonator) - ,,Dimensiunea europeană şi mondială a
dezvoltării durabile‖, Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări
Economice, Institutul de Economie Mondială, Centrul Român de Economie
Comparată şi Consens, Editura Expert, Bucureşti, 2004
 Ha-Joon Chang - ,,Economia. Ghidul utilizatorilor‖, Editura Polirom, Iași,
2014
 Ha–Joon Chang - ,,Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb și istoria secretă
a capitalismului‖, Editura Polirom, Iași, 2012
 Giulietto Chiesa - ,,Zero. De ce versiunea oficială despre atacul de la 11
septembrie este un fals‖, Editura Litera Internațional, București, 2008
 Comisia Europeană, Direcția Generală Comerț - ,,Cum să mă orientez?
Instrumente de apărare comercială antidumping, antisubvenție și măsuri de
salvgardare. Ghidul exportatorilor UE‖, 2010,
http://www.dce.gov.ro/poli_com/ghid_exp_UE.pdf
 Carmen Eugenia Costea, Andreea Simona Săseanu - ,,Economia comerțului
intern și internațional‖, Editura Uranus, București, 2009
 Stuart Crainer, Des Dearlove - ,,Guru în business. Cei mai importanţi 54 de
gânditori în management‖, Editura Meteor Business, Bucureşti, 2008
 Jeffrey Edmund Curry - ,,Elemente de marketing internaţional‖, Editura Teora,
Bucureşti, 2001
 Bill Donaldson - ,,Managementul vânzărilor‖, Editura Codecs, Bucureşti, 2001
 Jeffrey Edmund Curry - ,,Elemente de marketing internaţional‖, Editura Teora,
Bucureşti, 2001
 Claude Dauphin - ,,Le guide vraiment pratique des paradis fiscaux‖, 1999,
Éditions Générales First, Paris–France, 13-15 Rue Buffon
 Daniel Dăianu, Radu Vrânceanu - ,,Frontiere etice ale capitalismului‖, Editura
 Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, Editura Codecs, Bucureşti, 1999
 Emilian M. Dobrescu, Valeriu Ioan-Franc - ,,Afacerile. Mică enciclopedie‖,
Editura Expert, București, 1997
284
 Vasile Dogaru - ,,Schema generalizată a lui Manoilescu privind schimbul
internaţional de bunuri – o prezentare generală‖, disponibil la
http://www.ipe.ro/RePEc/WorkingPapers/cs9-1.pdf
 Șerban Dragomirescu, Radu Săgeată - ,,Statele lumii contemporane‖, Editura
Corint, București, 2011
 Peter Drucker - ,,Despre profesia de manager‖, Editura Meteor Press,
Bucureşti, 1998, Harvard Business School Press
 Peter F. Drucker - ,,Realităţile lumii de mâine‖, Editura Teora, Bucureşti, 1999
 James F. Dunnigan - ,,O nouă ameninţare mondială. Cyber-terorismul‖,
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010
 Claude – Danièle Échaudemaison (coordonator) - ,,Dicționar de economie și
științe sociale‖, Editura Niculescu, București, 2012
 Peter Fisk - ,,Geniu în marketing‖, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2008
 Constantin Florescu, Petre Mâlcomete, Nicolae Al. Pop (coordonatori) -
,,Marketing. Dicţionar Explicativ‖, Editura Economică, Bucureşti, 2003
 Constantin Fota - ,,Economie internațională” (International Economics),
Editura Universitaria, Craiova, 2001
 Constantin Fota - ,,Comerţ Internaţional şi Politici Comerciale
Internaţionale‖, Editura Universitaria, Craiova, 2002
 Chrystia Freeland - ,,Plutocrații. Ascensiunea noilor superbogați ai lumii și
declinul tuturor celorlalți‖, Editura Polirom, Iași, 2012
 George Friedman - ,,Următorul deceniu. De unde venim... și încotro ne
îndreptăm‖, Editura Litera Internațional, București, 2011
 Milton Friedman, Rose Friedman – ,,Libertatea de a alege. O declaraţie
personală‖, Editura Publica, Bucureşti, 2009
 Thomas L. Friedman - ,,Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI‖,
Editura Polirom, Iași, 2007
 Thomas L. Friedman, Michael Mandelbaum - ,,Ce am fost. Cum au pierdut
Statele Unite supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot
redobândi‖, Editura Polirom, Iaşi, 2012
 Malgosha Gago, Willy Golbérine - ,,România, 1989. Autopsia unei revoluții
eșuate‖, Editura Adevărul Holding, București, 2011
 Agnes Ghibuțiu, Iulia Monica Oehler-Şincai - ,,Accentuare interdependențelor
dintre fluxurile internaționale de bunuri și servicii. Evoluții recente în
comerțul cu servicii‖, disponibil pe
 Robert Gilpin - ,,Economia mondială în secolul XXI. Provocarea
capitalismului global‖, Editura Polirom, Iaşi, 2004
 Claire – Agnès Gueutin - ,,Lʼessentiel de lʼéconomie internationale‖, Ellipses
Édition Marketing S.A., 2013, Paris
 David Held - ,,Transformări globale‖, Editura Polirom, Iaşi, 2004
 Paul Hirst, Grahame Thompson - ,,Globalizarea sub semnul întrebării.
Economia internaţională şi posibilităţi de guvernare‖, Editura Trei, Bucureşti,
2002
 Lucia Iordache - ,,Aplicarea legislației antitrust a Uniunii Europene împotriva
cartelurilor – prioritățile în contextul globalizării afacerilor și al crizei
285
economice‖, disponibil la
 Greg Ip - ,,Minighid de economie. Cum funcționează economia în lumea
reală‖, Editura Publica, București, 2013
 Ron Jenson - ,,Piramida succesului: organizaţii de succes prin oameni de
succes‖, Editura Codecs, Bucureşti, 2004
 Parag Khanna - ,,Lumea a doua. Imperii şi influenţă în noua ordine globală‖,
Editura Polirom, Iaşi, 2008
 Philip Kotler, John A. Caslione - ,,Chaotics TM. Management și marketing în
era turbulențelor‖, Editura Publica, Bucureşti, 2009
 Philip Kotler - ,,Marketing de la A la Z‖, Editura Codecs, Bucureşti, 2004
 Philip Kotler - ,,Conform lui Kotler‖, Editura Brandbuilders, Bucureşti, 2006
 Philip Kotler - ,,Kotler despre marketing. Cum să creăm, cum să câștigăm și
cum să dominăm piețele‖, Editura Brandbuilders, București, 2003
 Philip Kotler, Dipak Jain, Suvit Maesincee - ,,Marketingul în era digitală. O
nouă viziune despre profit, creştere şi înnoire‖, Editura Meteor Press,
București, 2009
 Paul Krugman, Maurice Obstfeld, Marc Melitz, Gunther Capelle-Blancard,
Matthieu Crozet - ,,Économie internationale‖, Pearson Education France, 2012
 Ken Langdon - ,,Cele mai reuşite 100 de idei pentru afaceri‖, Editura Meteor
Press, Bucureşti, 2006
 Steven D. Levitt, Stephen J. Dubner - ,,Super Freakonomics. Răcirea globală,
patriotismul prostituatelor şi motivele pentru care teroriştii – kamikaze ar
trebui să-şi facă asigurare de viaţă‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010
 Jüri Lina - ,,Arhitecții înțelăciunii‖, Editura Lux Sublima, București, 2014
 Richard Lynch - ,,Strategia corporativă‖, Editura Arc, Chișinău, 2002
 Philipp Löpfe, Werner Vontobel - ,,Multinaționale bogate, cetățeni săraci.
Profiturile exorbitante – soluția imorală a marilor companii‖, Editura Globo,
București, 2013
 Cristina Martίn - ,,Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii‖, Editura Litera
Internaţional, Bucureşti, 2007
 John C. Maxwell - ,,Meditați! Teme de gândire pentru lideri‖, Editura Curtea
Veche Publishing, București, 2012
 Flaviu Meghişan - ,,Strategii concurenţiale de marketing‖, Editura
Universitaria, Craiova, 2007
 Ministerul Economiei, Departamentul de Comerț Exterior și Relații
Internaționale, http://www.dce.gov.ro/
 Marcel Moldoveanu - ,,Mersul lumii la cumpăna dintre milenii‖, Academia
Română şi Centrul Român de Economie Comparată şi Consens, Editura
Expert, Bucureşti, 2003
 Hans J. Morgenthau - ,,Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta
pentru pace‖, Editura Polirom, Iași, 2013
 Stephen C. R. Munday - ,,Idei de avangardă în economie‖, Editura Codecs,
Bucureşti, 1999
 Joseph S. Nye, Jr. - ,,Viitorul Puterii‖, Editura Polirom, Iaşi, 2012
286
 Peter Noll, Hans Rudolf Bachmann - ,,Machiavelli în lumea afacerilor.
Manual despre putere pentru uz cotidian‖, Editura Meteor Press, București,
2008
 Iulia Monica Oehler-Şincai - ,,Privire de ansamblu asupra schimburilor
comerciale cu bunuri ale UE și României‖, http://www.iem.ro/fisiere/Sinteze-
comunic%C4%83ri/Sinteza%20comert-UE-Romania.pdf
 Organizația Mondială a Comerțului (OMC), www.wto.org
 Michael A. Palmer - ,,Ultima cruciadă. Americanism versus islamism‖, Editura
Curtea Veche Publishing, București, 2010
 Valeri Paniușkin, Mihail Zîgar - ,,Gazprom. Noua armă a Rusiei‖, Editura
Curtea Veche Publishing, București, 2008
 John Perkins - ,,Confesiunile unui asasin economic‖, Editura Litera
Internațional, București, 2010
 Chapman Pincher - ,,Trădare. Șase decenii de spionaj sovietic în SUA și în
Marea Britanie‖, Editura Litera Internațional, 2010
 Michael Porter - ,,Despre concurenţă‖, Editura Harvard Business – Meteor
Business, Bucureşti, 2008
 Coimbatore Krishnarao Prahalad - ,,Comoara de la baza piramidei.
Eradicarea sărăciei prin profit‖, Editura Publica, Bucureşti, 2009
 Vasile Pușcaș - ,,Relații internaționale/transnaționale‖, Editura Eikon, Cluj-
Napoca, 2007
 Michel Rainelli - ,,Comerțul internațional. Perspective generale. Noua teorie a
comerțului internațional‖, Editura Arc, București, 2004
 Raportul ,,Global Trends 2030‖ elaborat de Consiliul Național de Inteligență,
SUA, disponibil la
http://www.dni.gov/files/documents/GlobalTrends_2030.pdf
 Paul Roberts - ,,Sfârșitul petrolului. În pragul unui dezastru‖, Editura Litera
 Paul Robinson - ,,Dicționar de securitate internațională‖, Editura CA
Publishing, Cluj-Napoca, 2010
 Nicholas Georgescu-Roegen - ,,Omul şi opera‖, Editura Expert, Bucureşti,
1996
 Nicholas Georgescu-Roegen - ,,Legea entropiei şi procesul economic‖, Editura
Expert, Bucureşti, 1996
 Nouriel Roubini, Stephen Mihm - ,,Economia crizelor. Curs – fulger despre
viitorul finanțelor‖, Editura Publica, București, 2010
 Anghel Rugină - ,,Principia Oeconomica‖, disponibilă la
https://archive.org/stream/Anghel_Rugina-
Principia_Oeconomica_1_0_09__#page/n69/mode/2up
 Steliana Sandu - ,,Inovare, competenţă tehnologică şi creştere economică‖,
Editura Expert, Bucureşti, 2002
 Constantin Sasu - ,,Marketing internaţional―, Editura Polirom, Iaşi, 2001
 Joseph A. Schumpeter - ,,Poate supraviețui capitalismul? Distrugerea
creatoare și viitorul economiei globale‖, Editura Publica, București, 2011
 Victor Sebestyen - ,,1989. Prăbușirea imperiului sovietic‖, Editura Litera
287
 Mark Sedgwick - ,,Islamul și musulmanii‖, Editura Niculescu, Colecția
Frontiere, București, 2010
 The World Bank, coordonatori Rick Stapenhurst, Sahr J. Kpundeh - ,,Corupția
și combaterea ei. Spre un model de construire a integrității naționale‖, Editura
Irecson, București, 2003
 Joseph E. Stiglitz - ,,Globalizarea. Speranţe şi deziluzii‖, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
 Joseph E. Stiglitz - ,,Mecanismele globalizării‖, Editura Polirom, Iaşi, 2008
 Joseph E. Stiglitz - ,,În cădere liberă. America, piaţa liberă şi prăbuşirea
economiei mondiale‖, Editura Publica, Bucureşti, 2010
 Ion Stoian, Emilia Dragne, Mihai Stoian - ,,Comerţ internaţional‖, Editura
Caraiman, 2001
 George Soros - ,,Despre globalizare‖, Editura Polirom, Iași, 2002
 Nicolae Sută - ,,Istoria comerțului mondial și a politicii comerciale. Sinteze‖,
Editura Economică, București, 2005
 Alvin Toffler - ,,Consumatorii de cultură‖, Editura Antet, Bucureşti, 1997
 Otto Werk, Rüdiger Erbrecht - ,,Compendiu de economie‖, Editura All
Educational, București, 2001
 The Worldwatch Institute - ,,Starea Lumii despre încălzirea globală 2009‖,
Editura Tehnică, București, 2009
 Ed Wright - ,,Cele mai mari scandaluri ale istoriei. Povestiri șocante despre
oameni celebri‖, Editura Litera Internațional, București, 2008
 Jacques Valier - ,,Scurtă istorie a gândirii economice de la Aristotel până azi‖,
Editura Compania, București, 2009
 Maurice Vaïsse - ,,Dicționar de relații internaționale. Secolul XX‖, Editura
 Adrian Vasilescu - ,,Biletul de ieșire din criză‖, Editura Curtea Veche
Publishing, București, 2011
 Daniel Yadin - ,,Dicționar internațional de marketing: peste 2.000 de termeni
și tehnici de specialitate‖, Editura Rentrop&Straton, București, 2006
288

Comert International Sitech

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comert International Sitech

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Abrevieri şi acronime utilizate în cadrul OMC………………………………………..1

ACP Africa, Caraibe şi Pacific (Convenţia de la Lomé şi Acordul Cotonou)

AFTA ASEAN, zone de liber schimb

AMS măsuri agregate de sprijin (agricultură)

APEC Spaţiul Economic Asia-Pacific

ASEAN Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est

ATC Acordul privind produsele textile şi confecţiile

CBD Convenţia privind diversitatea biologică

CCC (Fostul) Serviciul Vamal a Consiliului de Cooperare (acum OMV)

CEFTA Zona de Comerţ Liber Central Europeană

CEPAL Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe

CER (Australia Noua Zeelandă) sau ANCERTA

CIF Cost, asigurare, navlu

COMESA Piaţa Comună pentru Africa de Est şi de Sud

CSI Comunitatea Statelor Independente (din fosta URSS)

CTD Comisia pentru Comerţ şi Dezvoltare

CTE Comisia pentru Comerţ şi Mediu

BCV Taxă compensatorie (subvenţii)

BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

BIS Banca Reglementelor Internaţionale

BIRD Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială)

ADD Agenda de Dezvoltare Doha

DSB Soluţionarea litigiilor Body

ISL Înţelegerea şi Soluţionarea Litigiilor

UE, EU Uniunea Europeană

ECA Comisia Economică pentru Africa

ECE Comisia Economică pentru Europa

ECGD Departamentul de Garantare a Creditelor de Export din Anglia

ECU, EMU Unitatea Monetară Europeană

EURO Moneda unică europeană

EFTA Asociaţia Europeană a Liberului Schimb

ESCAP Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific

EXIM Banca de Export – Import a SUA

FAO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură

FOB Liber la bord (franco frontiera ţării exportatoare)

GATS Acordul General privind Comerţul cu Servicii

GATT Acordul General pentru Tarife şi Comerţ

GDP Produs Intern Brut

GNP Produs Naţional Brut

G7 (8) Grupul ţărilor puternic industrializate

GSP Sistemul Generalizat de Preferinţe

HS Denumit şi Codificare a Sistemului Armonizat

ICITO Comisia Interimară a Organizaţiei pentru Comerţ Internaţional

OIM, ILO Organizaţia Internaţională a Muncii

FMI, IMF Fondul Monetar Internaţional

IDA Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare

IFC Corporaţia Financiară Internaţională

ILO Organizaţia Internaţională a Muncii

ITC International Trade Centre

ITO, WTO Organizaţia Internaţională a Comerţului

LDC Ţările cel mai puţin dezvoltate

MEA Acorduri Multilaterale de Mediu

MERCOSUR Piaţa Comună a Sudului (America de Sud)

MAE Acordul Multifibră (înlocuit cu ATC)

MFN, Nivelul Clauza Naţiunii Celei mai Favorizate

MTN Negocieri Comerciale Multilaterale

NAFTA Acordul de Liber Schimb America de Nord (Nord – American)

NIE, NIC Ţările nou industrializate

PSE Producător Echivalentul Subvenţiei (agricultură)

PSI Control înainte de expediere

S & D SDT, Tratament Diferenţiat şi Special (pentru ţările în curs de dezvoltare)

SAARC Asociaţia Asiei de Sud pentru Cooperare Regională

SITC Clasificarea comercială internaţională standard