Sunteți pe pagina 1din 12

IV.

TEHNICI EXPERIENŢIALE

A. TEHNICI DE COMUNICARE CU SINE

MEDITAŢIE (pe o trăire proprie)


( Atenţie: C inseamnă
consemn! ).
„Accept şi trimit compasiune”
1. C1: „Puneţi mâna pentru a simţi zona inimii”
C2: „Închideţi ochii. Simţiţi căldura din această zonă. Simţiţi cum respiraţia intră şi iese
prin acesată zonă”
C3: „Pe inspir acceptaţi tot ce intră în inima voastră. Pe expir trimiteţi compasiunea
voastră”.
Variante: compasiunea umple camera, raşul, ţara, lumea, universul....
2. Discuţie
- Ce aţi simţit?
- Ce imagini , ce amintiri v-au venit in minte?

TEHNICĂ EXPRESIVĂ
Concretizarea unui sentiment
„Sentimentul meu”
1. C1: „Aminteşte-ţi un vis al tău. Gândeşte-te la o trăire, o emoţie din acel vis”
C2: „Alege o eşarfă care poate exprima acea trăire, precum şi o mişcare şi un sunet prin
care o poti exprima. Arată-ne prin ele trăirea din visul tău”
2. C3: „Acum, colegii tăi vor reproduce mişcarea şi sunetul. Priveşte”.
3. Discuţie:
Ce impresii aţi avut?
Ce v-ati amintit?
SCAUNUL GOL
Numele activităţii: „Invitatul meu / al nostru”
Consemne( ce îi cerem să facă)
C1: „Aşez aici un scaun pe care veţi invita pe rând o persoană importantă pentru voi
(Poate fi o persoană reală ori imaginară)
C2: „Descrie-ne, te rog, invitatul”
Cum se numeşte?
Cu ce se ocupă?
Cum e îmbrăcat?
Unde l-ai cunoscut?
Ce înseamnă prezenţa lui aici pentru tine etc.?
C3: „Ce simţi nevoia să-i spui? (ceva ce n-ai putut spune etc.)”.
Discuţie:
Ce ai trăit in timp ce ai lucrat?
Ce ai aflat despre tine?
Ce ai aflat despre ceilalţi?
INVERSIUNE DE ROL
„Prezentare de sine din rolul altua”
C1: „Aşezaţi-vă confortabil. Gândiţi-vă la cate o persoană importantă pentru voi; E o
persoană care te cunoaşte bine şi la a cărei părere ţii. Priveşte-o în mintea ta”
C2: „Acum, veţi veni – pe rând – spre acest scaun pe care l-am pregătit pentru acea
persoană importantă pentru voi.
Pe măsură ce te apropii de scaun, intri tot mai mult în pielea acestei
persoane.Când te aşezi, chiar ai devenit această persoană invitată”
( Dialog cu clientul in rolul persoanei pe care a invitat-o)
C3: „Cine sunteţi?
De cât timp îl / o cunoaşteţi pe .....
Ce ne puteţi spune despre el / ea?
( eventual) Ce mesaj aţi dori să-i transmiteţi?”
Discuţie:
Ce aţi trăit în timp ce ai lucrat?
Ce aţi aflat despre voi?
Ce aţi aflat despre ceilalţi?

MEDITAŢIE
COMPASIUNE ÎNDREPTATĂ SPRE SINE

PARTEA I

Oricine are un lucru ( sau mai multe ) referitoare la sine care nu-i plac, care îl fac să se
simtă ruşinat, nesigur, ori nu “destul de bun”.Condiţia umană este să fii imperfect şi trăirile
eşecului şi inadecvării fac parte din experienţa de viaţă a unui om. MI-ar plăcea să scrii o pagină
despre o problemă care tinde să te facă să te simţi inadecvat, sau să te simţi rău ( încearcă să te
concentrezi chiar acum pe o problemă ). Ce critici deseori la tine şi cum te face să te simţi acest
aspect al tău ? Cum te face el să te simţi pe dinăuntru -stânjenit, trist, deprimat, insecurizat, furios
? Ce emoţii îţi trezeşte gândul la acest aspect al tău ? Te rugăm înceacă să fii cât mai onest
posibil, evită să-ţi reprimi trăirile, fără să devii melodramatic, fără să exagerezi aceste trăiri. Pur
şi simplu, încearcă să-ţi simţi emoţiileexact aşa cum sunt, nici mai mult, nici mai puţin.

Te rog scrie dedesubt:

PARTEA A II – A

Acum, că ai scris despre acest aspect şi cum te face să te simţi, mi-ar plăcea să scrii
despre felul în care simţi în corpul tău aceste trăiri. Ai anumite senzaţii când te gândeşti la acest
aspect neplăcut al tău, cum ar fi o încordare în piept, o amorţeală în zona inimii, o presiune în
cap, lacrimi ţâşnind din ochi, ş.a.m.d.? Dacă poţi, urmăreşte cu curiozitate aceste senzaţii –
observă dacă se schimbă sau nu, dacă sunt “fierbinţi” sau “reci”, furnicătoare, înţepătoare sau
amorţite, încordate şi limitate etc. Încearcă să scrii despre aceste trăiri cât mai descriptiv posibil.
De exemplu, poţi scrie”când mă gândesc la frica mea de eşec simt o senzaţie de ”scufundare” în
stomac. Muşchii stomacului meu se simt foarte încordaţi şi întinşi şi mici furnicături urcă din
stomacul meu în zona gâtului...”. Dacă nu simţi senzaţii fizice, încearcă să vezi dacă se întâmplă
pentru că eşti acum amorţit, împietrit, sau dacă pur şi simplu nu există senzaţii asociate cu gândul
la problema ta. ( Dacă nu poţi intra în contact cu nici o senzaţie fizcă după ce ai încercat două
minute, te rugăm să treci la secţiunea următoare).

Te rog scrie dedesubt:

PARTEA A III-A

Acum mi -ar plăcea să te gândeşti la la un prieten imaginar care te iubeşte necondiţionat,


te acceptă, este gentil şi plin de compasiune, şi care a avut experienţe asemănătoare cu ale tale în
trecut. Imaginează-ţi că acest prieten poate vedea toate punctele tale forte şi toate slăbiciunile
tale, inclusiv acel aspect al tău la care tocmai te-ai gândit. Reflectază la ceea ce simte acest
prieten imaginar pentru tine, la cum te iubeşte şi te acceptă exact aşa cum eşti, cu toate
imperfecţiunile tale omeneşti. Acest prieten recunoaşte limitele naturii umane şi este drăguţ şi
iertător cu tine. În marea lui,ei înţelepciune, acest prieten, această prietenă înţelege istoria vieţii
tale şi milioanele de lucruri care s-au întâmplat în viaţa ta ca tu să devii aşa cum eşti în acest
moment Inadecvarea, problema cu care te confrunţi tu acum este conectată cu aşa de multe
lucruri anterioare pe care nu le-ai ales neapărat! Istoria familiei tale, genele tale, experienţa ta
trecută, diferite evenimente care s-au petrecut în viaţa ta – multe lucruri sunt în afara controlului
tău.
Mi-ar plăcea să-ţi scrii o scrisoare din perspectiva acestui prieten imaginar –
concentrându-te pe problema despre care ai scris înainte. Ce ar spune acest prieten despre
problema care ţi-a produs atâta suferinţă? Dacă tu crezi că el,ea ţi-ar sugera schimbări pe care le-
ai putea face, cum ar putea fi puse aceste sugestii în cuvinte încât să exprime înţelegere şi
compasiune necondiţionate? Dacă îţi scrii din perspectiva acestui prieten,acestei prietene,
încearcă să infuzezi scrisoarea cu un puternic înţeles al acceptării, gentileţei, grijii şi preocupării
sale pentru tine.

Te rog scrie dedesubt:

Discuţie:
Ce aţi trăit în timp ce ai lucrat?
Ce aţi aflat despre voi?
Ce aţi aflat despre ceilalţi?
ATENŢIE:
Conţinutul scrisorilor va rămâne confidenţial.Vi le arată doar dacă vor .
Le spuneţi acest lucru de la început.

MEDITAŢIE pe corpul propriu


„Îmi ascult corpul”
1. C1: „Aşează-te cât mai comod.
Închide ochii”.
C2: „Lasă toate semnalele din corpul tău să vină spre tine. Acceptă-le”.
C3: „Dacă ai o zonă dureroasă, amorţită, în disconfort, lasă-ţi respiraţia să intre şi să iasă
prin acel loc.
Dacă sunt mai multe, alege una, de cea mai mare urgenţă, şi lasă-ţi respiraţia să intre şi să
iasă prin acel loc”…
2. Discuţie
- Ce impresii ai/aţi avut?
TEHNICA EXPRESIVĂ - pictura
„Aşa simt eu”
C1: „Aminteşte-ţi o emoţie trăită de tine de curând. Reprezintă această scenă a emoţiei într-un
desen concret / abstract, cu pete de culoare, forme abstracte etc”.
C2: „Priveşte desenul. Pune un nume acestei trăiri”.
METAFORA

Consilierul aşează în spatiul de lucru cu clientul mai multe imagini reprezentând diverse animale
( imagini de mărimea cărţilor de joc).
C1: „Priveşte imaginile în timp ce te plimbi prin spaţiul în care se află ele”.
C2: „Alege una, în funcţie de o calitate pe care simţi că o împărtăşeşti cu acel animal”.
C3: „Vorbeşte-ne despre acea calitate a ta”.
Discuţie
!. Ce impresii ai avut în timpul acestei activităţi, ce idei ţi-au trecut prin minte?
METAFORA

C1:” Aşezaţi-vă/asează-te intr-o poziţie comodă.Gândeşte-te la o metaforă care ţi s-ar


potrivi spre a te descrie”
C2: „ Veţi spune, pe rând/vei spune, ce metaforă v-aţi ales/ţi-ai ales.:Mă simt ca un / o ....
( aici el poate adăuga orice: un copac înflorit, o casa neterminată, un nor, orice ...)”
C3: „Concretizează această metaforă (cu eşarfe, plastilină, în desen, combinat...”.
C4: „Ce poţi spune privind această imagine?”
( Poţi să-i ceri să spună asta din inversiune de rol:”dintr-un rol al tău din viitor”, „din rolul
cuiva important, pe care tu îl consideri competent”)
CONCRETIZARE
„Sunt părţi ale mele”
C1: „Gândeşte-te la două modalităţi ale tale de a te exprima în situaţii diferite: ce postură
le caracterizează pe fiecare”.
C2: „ Alege doi colegi.
Ajută-i să ia înfăţişarea acestor două aspecte / părţi ale tale”.
„Poţi folosi şi eşarfe”
C3: „Priveşte-le şi dă-le câte un nume.”
Discuţie
-Ce crezi că face pentru tine fiecare dintre aceste părţi?
-Cum ar putea ele lucra împreună?
DRAMATIZARE

„Sunt părţi ale mele”


C1: „Aşează în scenă cele două părţi ale tale”.
C2: „ Priveşte-le. Nu se cunosc. Nu au avut ocazia să stea de vorbă până acum. Care dintre
ele crezi tu că ar putea deschide dialogul?”.
( El /ea intră pe rând în cele două roluri)
....................................................................................................................................
SAU
C2: „ Hai să le cunoaştem, pe rând. Cu care vrei să începem?”
(El/ea stabileşte cite un loc pentru cele două părţi ale sale în spaţiul de lucru – se pot
marca cu eşarfe. Apoi este invitat să intre- pe rând – in rolul fiecăreia dintre ele )
C3: „Eşti ... . Spune-mi, te rog, ce faci tu pentru ....?”(- întrebare adresată lui/ei în rolul
primei părţi)
C3: „Eşti ... . Spune-mi, te rog, ce faci tu pentru .... ” (- întrebare adresată lui/ei în rolul
celei de-a doua părţi)
JOC DE ROL
„Eu şi personajul preferat”
C1: „Alege un personaj preferat: dintr-o carte, dintr-un film, dintr-o revistă ...”
C2: „Vom invita în scenă personajul tău. Vei intra în rolul lui”.
C3: „Sunteţi ...
- Vă rog să-mi spuneţi 3 calităţi pentru care vă admiră ...
- Ce vârstă aveţi?
- Cum sunteţi îmbrăcat?
- Care este locul dumneavoastră preferat?
- Ce lucruri interesante aţi făcut?
- Cum îl / o vedeţi dumneavoastră pe ... ?
- Ce calităţi comune aveţi? (Ce defecte comune aveţi?)
- Transmite-ţii un mesaj”
C4: „Ieşi din scenă. Revino în pielea ta”.
El ţi-a spus: ...
Ce poţi răspunde acestui mesaj?
Discuţie:
- Ce impresii ai avut în timpul exerciţiului?
ATOMUL FAMILIAL (percepţiile sale cu privire la familie)

C1: „Locul tău este în centrul scenei. Alege un coleg care te poate ajuta, stând acolo. În
jurul tău, vom aşeza persoanele din familia ta. Le vei aşeza în locul pe care tu îl consideri
potrivit şi la distanţa pe care tu o consideri potrivită. Vei chema colegi care să ocupe aceste
locuri.”
C2: „Acum, treci în spatele fiecărui membru al familiei şi spune ceea ce crezi că ei
gândesc despre tine”.
C3: „Ascultă şi priveşte de pe marginea scenei (sau de pe un scaun înalt).
(din rolul tău; din rolul unei persoane pe care o respecţi). Descrie familia pe care o vezi”.

SOLILOCVIU (dai glas lucrurilor pe care le gândeşti cu ocazia unei întâmplări care te-a
impresionat)

C1: „Povesteşte – ca şi cum se întâmplă acum, ceva care te-a impresionat”.


C2: „Figurează un spaţiu pe scenă, în care stai, după cele întâmplate”.
C3: „Spune ce-ţi trece prin minte despre cele întâmplate”.

TEHNICĂ EXPRESIVĂ
„Blazonul meu”
C1: „Alcătuieşte – cu ceea ce ai la îndemână ca instrumente( hârtie, culori, plastilină,
eşarfe etc. ) – un blazon în care să se regăsească reprezentate diverse aspecte, părţi ale tale.”

ALTE VARIANTE
C2: „Alcătuieşte un blazon, despre care crezi că i s-ar potrivi unei persoane care îţi place /
îţi displace.
Ai grijă să se regăsească în el reprezentări ale diverselor aspecte, părţi ale sale”.

C3: Cum crezi că ar reprezenta blazonul tău: o persoană care îţi place / o persoană care nu-
ţi place.
MEDITAŢIE (+TEHNICA EXPRESIVĂ)
„Scrisul automat”
C1: „Stai jos. Scrie 15 minute fără să te opreşti, orice îţi trece prin cap.
Orice ....”
C2: „Poţi scrie ce simţi, ce gândeşti, ce auzi, orice ...”
„Nu judeca, nu analiza, nu interpreta”.
„Lasă cuvintele să izvorască din sufletul tău”.
C3: Nici măcar nu trebuie să citeşti imediat ce ai terminat”.
C4: „mai târziu, vei găsi indicii despre ceea ce eşti”.
Discutie
- Cum te simţi acum?
SCRISUL la solicitarea facilitatorului (TEHNICA EXPRESIVĂ)
„Realizările mele”
C1: „Gândeşte-te la cîteva domenii în care oamenii pot înregistra realizări”.
C2: „Marchează, pe una sau mai multe foi, aceste domenii”
C2: „Alege un interval de timp. Scrie realizările tale în fiecare domeniu, în acest interval”.
C3: „ ( din inversiune de rol) Citeşte cu ochii( mamei tale, tatălui etc ... aceste realizări. Ce
impresie ai?”
VIZUALIZARE CREATIVĂ + DRAMATIZARE
„Reciclarea defectelor”
C1: „Ia cu tine o calitate a ta, pentru că vom pleca într-o călătorie importantă şi ai nevoie
de cineva de nădejde. Vom căuta şi vom recicla un defect al tău. Ce calitate a ta alegi ca
să-ţi asiguri spatele?”.
C2: „Acum aminteşte-ţi un defect care te înfurie îngrozitor la un alt om ...”
„Gândeşte-te la momentele în care cineva ... din familie ... ori altă persoană importantă ...
ţi-a spus că ai acest defect şi te-a făcut să suferi pentru asta ... mergi cu gândul până
departe, în copilărie dacă e nevoie...”
C2: „Spune ce ai găsit”.
C3: „Noi toţi avem, în mai mare ori în mai mică măsură, toate calităţile şi toate defectele
posibile. Unele însă, stau ascunse în Umbra sinelui vostru. Tocmai ai scos la lumina
conştiinţei de sine un astfel de defect. Îţi propun să-l privim, să stăm de vorbă cu el şi să
vedem cum îl putem «recicla» şi folosi”.
C4: „Aşează în scenă calitatea ta cu care ai venit. Ea poate fi reprezentată de un coleg [sau
de o eşarfă, dacă se lucrează individual]. Acum arată-mi unde aşezi defectul. Devino
pentru puţin timp, acel defect.”
C5: „Cum ţi se spune?”
„Eu ştiu că tu exişti, în mai mare ori în mai mică măsură în fiecare din noi. Mai ştiu că
eşti ca un condiment ori ca un medicament: eşti de folos, într-o proporţie potrivită.
Spune-mi, ce poţi face tu pentru....( aici spunem numele celui cu care lucrăm, celui aflat
în rolul defectului său) dacă te lasă să te manifeşti în proporţia potrivită?
C6: „Eu ştiu că, în calitate de «medicament», tu ai un nume secret. Spune-mi, te rog, care
este numele tău secret?”
Clientul iese din scenă, pentru a intra în rolul calităţii sale.
C7: „Acum, stai în spatele calităţii. Devii acea calitate. ”.
C7: (spre el, în rolulde calitate). „Ce părere ai despre ceea ce ai văzut?”
C8: „Ce crezi că puteţi face voi împreună pentru....(aici apare iar numele celui cu care
lucrezi) ...”
C9: „Acum ieşi din scenă şi ascultă ce spun două părţi importante ale tale” [Facilitatorul
repetă mesajul „defectului”: ce poate face el pentru ... în prop. potrivită, şi ce nume secret
are în acest caz şi mesajul calităţii, despre ceea ce pot face împreună (calitate şi defect)
pentru posesorul / posesoarea lor].
C10:Ce simţi?
C11:Ce le răspunzi acestor părţi ale tale?
B. TEHNICI DE COMUNICARE CU MEDIUL
MEDITAŢIE:
C1: „Ascultă toate zgomotele care vin din mediu ... acceptă-le, ţine-le minte ... Acum
simte mirosurile care vin din mediu ...
Simte curenţii de aer din mediu...”
MEDITAŢIE:
C1: „Concentrează-te asupra unui obiect aflat în faţa ta. Caută cât mai multe însuşiri ale
sale.
ÎNTREBĂRI PE CARE ŢI LE POTI PUNE:
Din ce părţi e format/ă?
Ce se poate face cu el/ea?
Ce ar putea reprezenta el/ea în viaţa ta?
Simbolizează el/ea ceva pentru tine?
Are el/ea vreo semnificaţie cosmică?
Ce mesaj îţi poate el/ea transmite? „
Discuţie
-Ce ai simţit în timpul exerciţiului?
MEDITAŢIA
C1: „Înregistrează cât mai multe lucruri noi din această încăpere.”
C2: „Alege-ţi un coleg. Observă la el cât mai multe lucruri noi, cărora nu le-ai dat atenţie
până acum”.
Discuţie
-Ce ai trăit în timpul acestui exerciţiu?
- Ce ai aflat?

CONCENTRARE PE UN CUVÂNT
C1: „Concentrează-te asupra unui cuvânt, care vrei tu.Păstrează-ţi atenţia asupra lui.Iţi poţi
imagina că îl vezi pe ecranul minţii, ca pe hârtie.Dacă gândul îţi fuge în altă parte, readu-l asupra
acestui cuvânt”
( cam 5 minute minim de meditaţie)
Discuţie
Ce cuvânt ai ales?
Ce ai simţit?
C. TEHNICI DE COMUNICARE CU SINE ÎN MEDIU
1.C1: „Ce culoare, miros, gust a avut această zi pentru mine?”
C2: „Ce aspecte + şi – are ziua de azi pentru mine?”
2.C1: „Mergi; fii atent la contactul tălpilor tale cu solul”
C2: „Reglează-ţi mersul şi respiraţia: 3 paşi pe inspir, 3 paşi pe expir, mergi relaxat”
3.Efectuarea conştientă a unei acţiuni.
C1: „Te implici în oricare acţiune şi devii cu totul absorbit de ea”
„Lucrul pe care îl fac acum este cel mai important lucru pe care îl fac”
Exemple de astfel de lucruri:
 spălatul vaselor
 mâncatul
înregistrarea evenimentelor din jurul tău în vreme ce aştepţi într-o staţie.

S-ar putea să vă placă și