ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI IN ROMÂNIA

ŞI ÎN SPAŢIUL EUROPEAN

I. CONCEPTUL ŞI FILOSOFIA CALITĂŢII

Conceptul calitate a apărut în primul sistem filosofic – Logica lui Aristotel. De ce
avem nevoie de calitate? Pentru a ne diferenţia. De ce să ne diferenţiem? Pentru a
supravieţui ca organism viu într-un mediu viu cum este de exemplu viaţa şi piaţa.
(Recent, în literatura franceză a apărut termenul de Qualitosophie).
Calitatea este un instrument strategic al managementului global al organizaţiilor
pentru că determină în gradul cel mai înalt competitivitatea produselor /serviciilor
/firmelor /companiilor pe plan intern şi internaţional. Volumul mare de cunoştinţe noi
despre calitatea produselor şi serviciilor, importanţa şi implicaţiile calităţii asupra
indicatorilor economici şi sociali la nivel micro şi macroeconomic, introducerea şi
îmbunătăţirea standardelor internaţionale ISO 9000 sunt doar câteva argumente în
favoarea necesităţii ca fiecare organizaţie să facă eforturi deosebite pentru
profesionalism în abordarea calităţii.
Orice manager de rang superior, orice organizaţie trebuie să planifice, să realizeze,
să asigure, să controleze, să determine, să îmbunătăţească şi să certifice calitatea
produselor/serviciilor cel puţin din următoarele motive:
 răspunde faţă de cerinţele consumatorilor;
 răspunde de asigurarea şi protejarea prestigiului organizaţiei;
 din raţiuni tehnice;
 din raţiuni comerciale;
 din raţiuni financiare;
 datorită constrângerilor exterioare.
Pasul esenţial aşteptat de la organizaţiile româneşti din toate domeniile
(învăţământ, economie, administraţie etc) este asigurarea calităţii printr-un sistem de
management planificat, condus, ţinut sub control şi mereu îmbunătăţit în funcţie de
evoluţia mediului extern. Existenţa oamenilor depinde în prezent într-o măsură din ce în
ce mai importantă de produsele fabricate, pentru satisfacerea unor cerinţe extrem de
variate cum sunt: alimentaţia, sănătatea, locuinţele, progresul tehnic şi ştiinţific,
comunicaţiile, transportul, distracţia, confortul şi aşa mai departe. Deficienţele calitative
ale produselor destinate satisfacerii acestor cerinţe pot să conducă şi chiar conduc la
serioase nemulţumiri din partea consumatorilor, la risipă economică şi uneori la pierderi
de vieţi omeneşti.
Pentru satisfacerea cerinţelor de calitate ale consumatorilor, toate funcţiile
importante ale firmelor producătoare trebuie să ţină seama de necesităţile acestora în ceea
ce priveşte calitatea. Studiul pieţei trebuie să evidenţieze tocmai aceste cerinţe ale
consumatorilor; serviciile de concepţie şi dezvoltate ale produselor noi trebuie să asigure
o proiectare corespunzătoare a acestor nevoi; planificarea producţiei trebuie să conceapă
procese tehnologice care să asigure realizarea de produse corespunzătoare proiectelor;
producţia trebuie să regleze procesele tehnologice de aşa manieră încât să asigure
obţinerea calităţii dorite; activitatea de control şi de încercări trebuie să demonstreze, pe
baza unor încercări simulate, măsura în care un produs este în măsură să satisfacă
cerinţele de calitate; funcţia de marketing trebuie să promoveze desfacerea produselor în
condiţii de calitate de natură să asigure o utilizare adecvată; activităţile de deservire a
clienţilor trebuie să urmărească modul cum se utilizează produsele în vederea remedierii
deficienţelor şi a stabilirii măsurilor de îmbunătăţire.
Diferitele activităţi în legătură cu asigurarea calităţii le implică pe fiecare dintre
aceste funcţii în cadrul firmei, constituie în ansamblul lor activităţi de importanţă majoră,
cunoscută sub denumirea de “funcţia calităţii”. Această funcţie se poate defini ca un
ansamblu de activităţi, indiferent de locul unde se desfăşoară acestea, cu ajutorul cărora
firma realizează produse (sau servicii) “corespunzătoare pentru utilizare”. Trăsăturile
esenţiale ale acestei funcţii s-au manifestat în mod evident.
Cu timpul cuvântului “calitate” i s-a atribuit o varietate de sensuri în afară de
sensul cuprins în sfera noţiunii de “corespunzător pentru utilizare”. Cercetătorii şi
practicienii trebuie să diferenţieze sensurile multiple ce sunt utilizate. Numeroase
confuzii apar atunci când cuvântul “calitate” este rostit de o persoană care are în minte
unul din aceste sensuri, în timp ce interlocutorii săi dau sensului respectiv o interpretare
diferită.
Se pot atribui cuvântului “calitate” următoarele sensuri:
a. ”Corespunzător pentru calitate” – are un sens restrâns, se referă numai la măsura în
care un anumit produs sau serviciu satisface necesităţile unui utilizator determinat;
b. Calitatea de concepţie - proiectare sau clasa de calitate – reprezintă măsura în care o
clasă sau categorie de produs posedă în general proprietăţi ce generează satisfacţie pentru
posesor;
c. Calitatea de conformitate – reflectă măsura în care un anumit produs este conform cu
proiectul sau cu specificaţia;
d. Caracteristica de calitate – reprezintă orice caracteristică deosebită a unei clase de
calitate a unui produs (aspect, dimensiune, performanţe, durată de serviciu, siguranţă în
exploatare, fiabilitate, durabilitate, mentenabilitate, gust, miros, etc.);
e. Funcţia calităţii – se referă la aria de responsabilitate a unei întreprinderi, în cadrul
căreia se realizează atributul produsului de a fi “corespunzător pentru utilizare”.
f. Un departament – unele departamente din întreprinderi, include în titulatura lor şi
cuvântul “calitate”, ca de exemplu departamentul controlului de calitate, termen ce poate
fi exprimat în mod abreviat printr-un singur cuvânt: “calitate”.
Conceptul de calitate a parcurs un drum lung de la începutul secolului al XX – lea. A
început cu “inspecţia”, a trecut prin stadiile de “control şi asigurare”, ajungând la
înţelesul său actual de “calitate totală” (tabelul 1).
 Tabelul 1. Etape ale conceptului de calitate

Etape

Caracteristici Inspectia Controlul Asigurarea Calitatea totala

calitatii calitatii
Obiective Detectarea Controlul Asigurarea Gestiunea globală
greşelilor calităţii permanentă a a calităţii
(defectelor) produsului calităţii proceselor şi
final intermediare şi produselor
finale

Perioade iniţiale Începutul sec. XX Anii `30 Anii `30 Anii `70 - `80
Concepţii-cheie Randamentul şi Nivelul Fiabilitatea şi Excelenta
diviziunea muncii calităţii încrederea
acceptabile clientului
Mod de intervenţie Reacţie Reglare Prevenire Pre-acţiune
Metode şi tehnici Supervizare Statistici, Proceduri Formarea şi
principale probabilităţiorganizaţionale motivarea
şi salariaţilor
tehnice
“Actorii” implicaţi Inspectori (şefi de Ingineri. Fiecare, în Toţi componenţii
în echipă) Controlori toate firmei
mod direct de calitate etapele proces.
de
fabricaţie
Iniţiatori (autori şi Taylor Shewgart Juran Crosby, Ishikawa
firme) Singer Dodge, Feigenbaum IBM
Mac Cornic Deming Martin Feigenbaum
Bell-Telephone Company Martin Company

Adaptat după: Hernul, Ph. – “Qualite et management strategique”, Les editions d’ organisation, 1989, p. 24.

II. MANAGEMENTUL CALITĂŢII

Managementul calităţii este o teorie a lumii moderne . Născut în S.U.A., în anul
1924, el a găsit în Japonia un teren excepţional de favorabil pentru a se dezvolta începând
cu anii ’50.Prin contribuţiile aduse la dezvoltarea managementului calităţii, numele lui
Shewhart,Deming, Juran, Feigenbaum, Crosby şi Ishikawa, Taguchi şi Peters rămân
în fruntea listei marilor calitologi ai lumii. Printre ei se află şi Josef M. Juran american de
origine română.
- Primul departament de asigurarea calităţii a fost creat în anul 1924 la societatea
americană „Bell Telephone Laboratories - BTL”cu scopul de a optimiza producţia,
urmărind în acelaşi timp şi satisfacerea nevoilor consumatorilor.
 - Prima asociaţie care va juca un rol important în expansiunea managementului calităţii
a fost creată în 1947 – „American Society for Quality Control” (ASQC).
- Primul standard care a introdus noţiunea de asigurarea calităţii (care avea atunci
două funcţiuni: construire şi verificare) a fost un standard militar american (1959).
- Prima revistă în domeniul calităţii s-ar părea că este revista lunară japoneză
„Hinshitsu Kanri” (Controlul statistic al calităţii) coordonată de JUSE.
- Primul premiu al calităţii s-a acordat în Japonia în 1951 – „Deming Prize”. Premiul
este cunoscut astăzi în lumea întreagă drept cea mai înaltă distincţie pentru
managementul calităţii.
- Primul premiu european pentru calitate s-a acordat în anul 1992.
- Primul premiu român pentru calitate „J.M.Juran” s-a acordat în anul 2000.
Lui Juran datorăm concepte şi idei precum: „calitatea înseamnă corespunzător
pentru utilizare”, „calitatea este conformitatea cu destinaţia”, „spirala progresului în
calitate” ce conţine toate activităţile necesare până la distribuirea produsului finit,
„trilogia calităţii” potrivit căreia managementul calităţii cuprinde trei categorii de
procese: planificarea, ţinerea sub control şi îmbunătăţirea calităţii.
În concepţia lui Juran, ca şi a altor calitologi renumiţi, rolul esenţial în asigurarea
calităţii trebuie să-l aibă managementul la vârf al întreprinderii, căruia îi revine întreaga
răspundere pentru iniţierea şi implementarea proceselor de îmbunătăţire a calităţii. Un alt
merit al lui Juran este acela de a fi arătat dimensiunea economică a calităţii prin
intermediul costurilor calităţii , pe care el le împarte în două categorii: „evitabile” şi
„inevitabile”.

III. ARGUMENTE PENTRU IMPLEMENTAREA

SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII
Sistemele de management al calităţii pot ajuta organizaţiile la creşterea satisfacţiei
clientului. Clienţii solicită produse cu caracteristici care să le satisfacă necesităţile si
aşteptările. Aceste necesităţi şi aşteptări sunt exprimate în specificaţiile produsului şi sunt
menţionate prin termenul generic de cerinţe ale clientului.
Cerinţele clientului pot fi specificate contractual de către client sau pot fi
determinate de organizaţia însăşi. În oricare din cazuri, clientul decide în ultimă instanţă
acceptarea produsului. Deoarece necesităţile şi aşteptările clientului se schimbă şi datorită
presiunilor competiţiei şi progresului tehnic, organizaţiile sunt determinate să-şi
îmbunătăţească continuu produsele şi procesele. Abordarea sistemului de management al
calităţii încurajează organizaţiile să analizeze cerinţele clientului, să definească procesele
care contribuie la realizarea unui produs acceptabil pentru client şi să ţină aceste procese
sub control.
Un sistem de management al calităţii poate furniza cadrul pentru îmbunătăţirea
continuă pentru a mări probabilitatea de creştere a satisfacţiei clientului şi pentru
creşterea satisfacţiei altor părţi interesate.
Acest sistem furnizează încredere organizaţiei şi clienţilor săi că este capabilă să
furnizeze produse care îndeplinesc în mod consecvent cerinţele.
Căror organizaţii îi sunt aplicabile sistemele de management al calităţii?
Sistemele de management al calităţii sunt aplicabile:
a) organizaţiilor care caută să obţină avantaje prin implementarea unui sistem de
management al calităţii;
b) organizaţiilor care caută să obţină încredere din partea furnizorilor că cerinţele lor
referitoare la produse vor fi satisfăcute;
c) utilizatorilor produselor;
d) celor interesaţi de o înţelegere mutuală a terminologiei utilizate în managementul
calităţii (de exemplu furnizori, clienţi, autorităţi de reglementare);
e) celor care, din interiorul sau din exteriorul unei organizaţii, evaluează sistemul de
management al calităţii sau îl auditează pentru conformitatea cu cerinţele ISO 9001 (de
exemplu auditori, autorităţi de reglementare, organisme de certificare/ înregistrare);
f) celor care, din interiorul sau din exteriorul unei organizaţii, oferă consultanţă sau
instruire referitor la sistemul de management al calităţii adecvat acelei organizaţii;
g) elaboratorilor de standarde conexe.

IV. SISTEMUL ROMÂNESC DE MANAGEMENT ŞI

ASIGURAREA CALITĂŢII
Conceptul de calitate are o încărcătură culturală şi valorică evidentă. Calitatea, la
nivelul cel mai general, însemnă nivelul de excelenţă, valoare sau merit asociat unui
anumit produs sau serviciu. În lege, calitatea este definită drept “ansamblul de
caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia prin care sunt
îndeplinite aşteptările beneficiarilor precum şi standardele de calitate”. Ca urmare,
calitatea este relativă valorile promovate, concretizate prin aşteptările (explicite sau
implicite) ale unor beneficiari clar identificaţi.
Calitatea se poate manifesta în sau poate lipsi din oricare aspect al activităţii unei
firme, instituţii sau chiar comunităţi umane. Există o multitudine de definiţii ale
conceptului de calitate, fiecare dintre acestea prezentând un grad mai mare sau mai mic
de adecvare cu activitatea unei instituţii de învăţământ.
Clasicii domeniului definesc calitatea astfel:
- J.M.Juran: ”Calitatea unui produs înseamnă aptitudinea acestuia de a fi utilizat (bun
pentru utilizare)”. “Bun de utilizat” este o etichetă aplicabilă, fără îndoială tuturor
produselor activităţii universitare: competenţa absolvenţilor, rezultatele cercetării
ştiinţifice şi ale consultanţei sau expertizei. În această viziune calitatea reprezintă gradul
de adecvare al ieşirilor menţionate la cerinţele clientului (dacă acesta este definit) sau ale
domeniului specific al mediului socioeconomic căruia i se adresează produsul sau
serviciul respectiv.
- A.V. Feigenbaum: “Ansamblul de caracteristici ale serviciului sau produsului prin
care produsul sau serviciul satisface în utilizare aşteptările clientului”.
La nivel general, Feigenbaum descrie calitatea ca “instrument managerial” presupunând
patru etape:
• fixarea standardelor de calitate;
• aprecierea conformităţii faţă de aceste standarde;
• acţiunea în cazul abaterii de la standarde;
• îmbunătăţirea acestor standarde de calitate.
- G.Taguchi: “pierderea minimă adusă societăţii prin ieşirea produsului pe piaţă”
În viziunea lui Taguchi, pierderile amintite pot fi:
• ale organizaţiei producătoare prin costuri ale non-calităţii repercutate intern (rebuturi
sau reprelucrări) sau extern (reparare defecte în garanţie şi cele rezultate din afectarea
imaginii pe piaţă a producătorului);
• costurile non-calităţii impuse clientului prin performanţele scăzute ale produsului

În cazul instituţiilor de învăţământ, pe segmentul învăţământ de exemplu, cerinţele

clienţilor se pot exprima în termeni cum sunt: „ce ar trebui să ştie şi să poată face un
absolvent dintr-un anumit domeniu?”. În prezent aceste cerinţe sunt implicit, nefăcând
obiectul unui contract. Identificarea şi definirea lor nu pot fi apanajul exclusiv al
instituţiei de învăţământ, ci trebuie duse la bun sfârşit numai împreună cu reprezentanţi ai
clienţilor din domeniul respectiv (angajatori, asociaţii profesionale etc.). Definirea
cerinţelor poate fi şi rodul unui context mai larg. Este cunoscut faptul că stabilirea unui
„cadru al calificărilor” este o preocupare prioritară la nivel european. În momentul în care
un astfel de cadru este definit şi statuat printr-o formă de reglementare, cerinţele relative
la competenţele necesare pentru o anumită calificare a absolvenţilor devin explicite.
În cazul unei firme, o conduită inadecvată privind calitatea este penalizată prompt
de către piaţă şi rezultatul previzibil, chiar pe termen scurt, este falimentul. În cazul
instituţiilor de învăţământ superior, procesul evoluează în aceeaşi direcţie, dar mai lent.
Fiind finanţate de la bugetul statului pentru activitatea de învăţământ, ele nu depind în
mod direct de reacţia studenţilor, absolvenţilor sau angajatorilor. În ceea ce priveşte
cercetarea ştiinţifică şi consultanţa finanţată de beneficiarii direcţi (din mediul socio-
economic) reacţia este mai rapidă şi afectează sursele de venituri suplimentare ale şcolii.
Deja în momentul de faţă, veniturile proprii ale unei şcolii sunt cel puţin egale cu
finanţarea primită de la stat, ponderea acesteia din urmă tinzând să scadă. Şcoala este din
ce în ce mai dependentă de alte surse decât bugetul. Pe termen lung, neadecvarea calităţii
ofertei de învăţământ a şcolii la cerinţele pieţei muncii va determina o scădere drastică a
afluenţei candidaţilor la admitere şi a nivelului acestora.

V. CALITATEA ŞI FACTORUL UMAN

Calitatea nu este un concept tehnico-managerial rupt de mediul socio-uman. Ea nu
poate fi înţeleasă în mod independent de contextul amintit, deoarece principalul factor
care o condiţionează este cel uman. Dincolo de respectarea unor norme prevăzute în legi,
regulamente şi standarde, calitatea presupune implicarea tuturor membrilor unei
organizaţii în obţinerea şi îmbunătăţirea acesteia. Calitatea unei instituţii de învăţământ
depinde de valoarea profesorilor, şi se întemeiază pe responsabilitatea tuturor membrilor
ei pentru propria prestaţie la diferitele niveluri ierarhice, prin promovarea conştiinţei
pentru calitate şi a disciplinei comportamentale. Componenta culturală şi de mentalitate
devine esenţială într-un astfel de context.
Orice societate presupune structuri şi sisteme de valori culturale şi materiale, care
generează în timp un anume tip de mentalitate. Toate acestea formează un teren mai mult
sau mai puţin fertil pentru generarea calităţii. Oamenii înţeleg să presteze o muncă de
calitate dacă aceasta este conformă cu propriul lor sistem de valori, cu propriile
mentalităţi şi dacă factorul motivaţional este suficient de puternic.
 Clienţii instituţiei de învăţământ
Pentru fiecare organizaţie sau subdiviziune a unei organizaţii, o primă condiţie a
realizării calităţii este definirea clienţilor. Urmează determinarea cerinţelor şi aşteptărilor
acestora privind rezultatele activităţii organizaţiei respective.
Clientul este definit de standardul ca fiind o organizaţie sau persoană care primeşte un
produs. El poate fi: consumatorul, utilizatorul, beneficiarul sau cumpărătorul acestuia.
Accepţiunea modernă a conceptului de client a impus o lărgire a sferei acestuia
introducând ideea de parte interesată în realizarea produsului sau serviciului.
Clienţii, respectiv părţile interesate, pot fi interne sau externe organizaţiei. Într-o
organizaţie, la generarea produselor sau serviciilor cooperează, de regulă după un
algoritm de tip flux, o serie de grupuri şi persoane. Într-o astfel de configuraţie, fiecare
grup sau persoană care contribuie la realizarea produsului sau serviciului este un furnizor
pentru toţi cei a căror contribuţie este ulterioară. Aceştia din urmă se manifestă ca
beneficiari interni şi au cerinţele lor proprii privind calitatea.
În situaţia unui învăţământ, principalul partener al şcolii este societatea,
reprezentată la interfaţa furnizor-client de instituţii guvernamentale centrale sau ale
administraţiei locale, firme şi organizaţii de firme, instituţii specializate în gestiunea
pieţei forţei de muncă etc.
Asigurarea calităţii
Standardul defineşte asigurarea calităţii ca fiind: parte a managementului calităţii
concentrată pe furnizarea încrederii că cerinţele referitoare la calitate vor fi îndeplinite.
Asigurarea calităţii presupune atât obiective interne cât şi externe:
- intern, în cadrul unei organizaţii, asigurarea calităţii furnizează încredere
managementului;
- extern, asigurarea calităţii furnizează încredere clienţilor sau altora.
Se poate observa că, în timp ce controlul calităţii se referă la mijloacele operaţionale
utilizate pentru a satisface condiţiile referitoare la calitate, asigurarea calităţii are drept
scop furnizarea încrederii în această satisfacere, atât în cadrul organizaţiei cât şi în
exterior, faţă de clienţi şi societate.
Pentru realizarea asigurării calităţii sunt uzuali următorii paşi:
- întocmirea de documente care susţin politica organizaţiei în domeniul calităţii;
- organizarea resurselor pentru implementarea acestei politici;
- stabilirea măsurii în care produsul sau serviciul are caracteristici care satisfac nevoile
clientului;
- evaluarea proceselor, produselor, serviciilor organizaţiei şi determinarea locului şi
tipului de
riscuri privind apariţia non-calităţii;
- determinarea măsurii în care aceste riscuri sunt ţinute sub control;
- stabilirea modului în care se evaluează conformitatea produsului cu caracteristicile
prescrise.

VI. PARTICULARITĂŢI ALE MANAGEMENTULUI

CALITĂŢII IN ÎNVĂŢĂMÂNT
Introducerea managementului calităţii într-o organizaţie constituie o schimbare
majoră în cultura acesteia şi se loveşte de obicei de rezistenţa personalului şi a structurilor
existente. Rezistenţa la schimbare nu constituie o particularitate a instituţiilor de
învăţământ, ea fiind prezentă în orice organizaţie. Specific şcolii este succesul cu care
acest tip de organizaţie rezistă la schimbare. Structura şi sistemele acestor instituţii
birocratice, dezvoltate de-a lungul secolelor, constituie principala sursă generatoare de
rezistenţă. Având peste 800 de ani de istorie, rezistând celor mai mari asalturi novatoare,
şcolile supravieţuiesc ca surse de idei noi, ca repere stabilizatoare. Acest conservatorism
are o conotaţie pozitivă, şcolile având şi misiunea de păstrătoare ale valorilor perene ale
unei naţiuni. Conotaţia negativă a atitudinii conservatoare derivă însă din necesitatea ca
aceste instituţii să genereze noul şi să se integreze dinamismului societăţii.
Pe lângă conservatorismul istoric menţionat, rezistenţa la schimbare din instituţiile
de învăţământ superior poate fi legată de alte cauze, mai „contemporane”, care ţin de
modul în care acestea sunt organizate şi conduse:
- scopuri şi obiective formulate defectuos de către conducere;
- lipsa unui consens asupra acestor scopuri;
- definire confuză a obiectivelor şi priorităţilor;
- lipsa unei direcţii şi a unui sens clar de acţiune, care să ofere un ghid coerent pentru
alegerea alternativelor.
Aspectele prezentate mai sus pot genera:
- o stare de confuzie determinând o anumită tendinţă spre un comportament anarhic,
dincolo de nivelurile normale;
- descentralizarea puterii în subsisteme asamblate ad-hoc, mai mult decât în alte
instituţii;
- insuficienţa şi incoerenţa criteriilor de performanţă, care nu creează un cadru adecvat
pentru a evalua atingerea obiectivelor.
Particularităţile aplicării managementului calităţii în şcoală mai pot fi legate de:
 Imposibilitatea de a diferenţia şi a cuantifica contribuţia elementelor şi activităţilor
care au impact asupra sistemului calităţii. Se va argumenta şi pro şi contra asupra
metodelor care “merg” şi care nu. Aşa se explică replica unora dintre profesori “dacă
nu suntem siguri de rezultatele schimbării, atunci de ce să mai schimbăm?”
 Procesele formative din şcoală nu sunt simple, liniare, secvenţiale sau independente,
ca şi în alte organizaţii, având un singur scop, adică fiind orientate spre profit. Mai
mult, anumite persoane şi programe din aceeaşi şcoală ar putea fi în competiţie pentru
acelaşi client, ceea ce complică şi mai mult administrarea resurselor, ideilor sau
informaţiilor.
 Modul rigid în care are loc delegarea de autoritate în şcoală. Practic, delegarea
prerogativelor în cadrul facultăţilor şi al catedrelor este inviolabilă, cînd este vorba de
predare sau cercetare. De exemplu, munca profesorului în clasă este dificil de
argumentat, deoarece datele despre performanţa trecută şi prezentă sunt sumare.
Există doar zvonuri care privesc cazurile mai bune sau mai rele. Fără protejarea
libertăţii academice s-ar deteriora şi distruge însăşi noţiunea de şcoală. Puţine
instituţii realizează o evaluare sistematică şi o îmbunătăţire a predării, protejând în
acelaşi timp libertatea academică.
 Natura managementului şcolar şi modul în care sunt luate deciziile diferă de la o
instituţie la alta. Se practică deopotrivă stilurile de conducere autocratic, birocratic,
anarhic, colegial. Acestor stiluri de conducere le corespund structuri specifice, care
diferă de la o facultate la alta. De exemplu, membrii unor facultăţi aparţin simultan şi
 unor grupuri din afara şcolilor (institute de cercetări, universităţi), răspund şi în faţa
acestora, sunt recompensaţi de astfel de grupuri şi din această cauză au un
comportament anarhic din punct de vedere al disciplinei academice. În alte şcoli,
membrii corpului profesoral sunt organizaţi pe subcolective şi sunt antrenaţi în
comportamente eterogene. Formarea acestor grupuri predispune la compromisuri,
schimburi de favoruri, etc. Noile strategii de schimbare trebuie să se adapteze
procesului local de luare a deciziilor pentru a reduce factorii de rezistenţă la
schimbare.
 Profesorii sunt oameni speciali, preţioşi şi unici. Profesorii care simt că reprezintă
instituţia de învăţământ (studenţi şi profesori) sunt de fapt bariere redutabile în calea
schimbării. Atributele care îi fac să fie valoroşi sunt cele care determină cea mai mare
parte din rezistenţa la schimbare. De la începutul carierei au fost educaţi să nu accepte
adevăruri absolute, să caute adevărul cu orice preţ. Cei care propun schimbarea şi
delegă autoritatea unui astfel de grup vor întâmpina o rezistenţă deosebită. Pentru
succesul schimbării trebuie găsite metode adaptate la stilul fiecărui grup, în vederea
diminuării rezistenţei la schimbare fără a diminua capabilităţile specifice acestor
tipuri de indivizi (creativitate, originalitate etc.).
 Se poate considera ca fenomen general lipsa unor informaţii utile şi oportune privind
activitatea din şcoală. Aceasta poate justifica unele performanţe nesatisfăcătoare.
Ironia constă în faptul că deşi şcoala este aceea care creează, înmagazinează şi
transmite cunoştinţe, adeseori este lipsită de un sistem informaţional coerent cu
privire la starea organizaţiei. De exemplu, realizările profesorilor şi ale elevilor,
gradul de utilizare al bibliotecilor şi a altor resurse, analiza financiară a fondurilor
proprii şi guvernamentale, reacţiile clienţilor şcolilor, etc. nu sunt cunoscute şi
comunicate în cadrul şcolii. Lipsa informaţiilor îngreunează evidenţierea nevoii de
schimbare, fundamentarea şi aplicarea unor astfel de propuneri; astfel va frustra orice
încercare de implementare a unui sistem al calităţii. Conducerea schimbărilor în
şcoală presupune dezvoltarea unor abilităţi de negociere în cadrul sistemului,
perfecţionarea căilor de căutare a consensului asupra propunerilor făcute de membrii
comunităţii, proiectarea şi urmărirea unui sistem de indicatori care să conducă la
evidenţierea continuă a performanţelor în şcoală

VII ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI IN ROMÂNIA

ŞI ÎN SPAŢIUL EUROPEAN
Cadrul Naţional de Asigurare a Calităţii (CNAC) în Educaţie şi Formare profesională
(EFP/VET) constă în ansamblul de principii, prevederi, metodologii, acţiuni, măsuri,
aranjamente instituţionale şi instrumente de implementare prin care se asigură obţinerea
calităţii proceselor de educaţie şi formare profesională atât la nivel de furnizor, cât şi la
nivel de sistem. CNAC funcţionează în perfect acord cu modelul-cadru european pentru
Asigurarea Calităţii în Educaţie şi Formare profesională (CQAF), la nivel de principii,
definiţii ale calităţii, metodologie şi instrumente de implementare. CNAC este completat
cu prevederi, acţiuni aranjamente şi măsuri specifice, adaptate în funcţie de
particularităţile sistemului naţional românesc de educatie si formare profesionala. CNAC
funcţioneaza în perfect acord cu modelul-cadru european pentru Asigurarea Calităţii în
Educaţie şi Formare profesională (CQAF), la nivel de principii, definiţii ale calităţii,
metodologie şi instrumente de implementare. CNAC este completat cu prevederi, acţiuni,
aranjamente şi măsuri specifice, adaptate în funcţie de particularităţile sistemului naţional
românesc de educaţie şi formare profesională.
Definiţiile calităţii pot fi numeroase, în prezent, la nivelul CNAC se operează cu
trei definiţii de lucru, considerate compatibile, respectiv:
a) o definiţie tehnică şi de reglementare, prin care se asigură înţelegerea comună şi
unitară a termenului, furnizată de Legea 87/2006, potrivit căreia „calitatea educaţiei este
ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin
care sunt îndeplinite asteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate”.
b) o definiţie formulată în Cadrul European al Asigurării Calităţii în educaţie şi formare
profesională, potrivit căreia „calitatea în educaţie şi formare profesională nu este doar un
aspect tehnic, ci depinde de obiective şi scopuri politice, instituţionale şi individuale
specifice, realizabile în diferite unităţi de timp”.
c) o definiţie adoptată în cadrul programelor EU Phare de modernizare a învatamântului
profesional şi tehnic, care face precizări asupra calităţii ca „nivel de satisfacţie în raport
cu oferta de educaţie şi formare profesională, stabilită prin conformitatea la standarde şi
prin atingerea unui nivel de excelenţă asteptate şi realizate de beneficiari şi de alte părţi
interesate”.
Principalele argumente în favoarea definirii unui cadru naţional coerent de
asigurarea calităţii sunt:
 Asigurarea calităţii este fundamentală pentru definirea unui cadru naţional transparent
unitar şi coerent al calificărilor, precum şi pentru generarea unui nivel acceptabil de
încredere reciprocă în favoarea mobilitatii profesionale europene.
 Asigurarea calităţii reprezinta condiţia de optimizare şi de dezvoltare a calităţii ofertei
furnizorilor de educatie şi formare profesională, ca raspuns la cerinţele angajatorilor
şi la evoluţia pieţei muncii în ansamblu.
 Asigurarea calităţii reprezintă cadrul operaţional obiectiv pentru aprecierea
/evaluarea/masurarea eficienţei sistemelor de educaţie şi de formare profesională,
permiţând raportarea la alte sisteme similare, precum şi la nivelurile de referinţă
considerate optime (benchmarks).
 Asigurarea calităţii reprezintă măsura obiectivă de raspuns la nevoile beneficiarilor
comparate cu rezultatele finale ale pregătirii, prevăzute la nivelul standardelor de
formare profesională, permiţând astfel evaluarea satisfacţie beneficiarilor directi.
 Asigurarea calităţii garantează transparenţa şi credibilitatea transferului creditelor
obţinute prin formare profesională pe căi formale, informale şi non-formale

Cadrul European pentru Asigurarea calităţii în Educaţie şi Formare profesională.

Cadrul European pentru Asigurarea Calităţii în Educaţie şi Formare profesională,
respectiv CQAF – European Quality Assurance Framework, este urmarea rezoluţiilor
adoptate în cadrul procesului de la Copenhaga, avînd drept scop cooperarea europeană
pentru modernizarea sistemelor de educatie şi formare profesională, proces declansat prin
Declaraţia Ministrilor Educaţiei semnată în 30 noiembrie 2002.
CQAF reprezintă un model de referinţă destinat să ajute statele europene să coopereze
în acţiunile şi programele de examinare, de dezvoltare, de îmbunătăţire, de monitorizare
şi de evaluare a propriilor sisteme şi practici de asigurare a calităţii. Aranjamentul
instituţional european de coordonare a adoptării şi aplicării CQAF este reprezentat de
Reţeaua Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Educaţie şi Formare Profesionala -
European Network on Quality Assurance in VET - ENQA-VET. Aceasta reţea a fost
propusă şi organizată de Comisia Europeană ca urmare a recomandărilor favorabile ale
Comitetului Consultativ pentru Politici în Educaţie şi Formare profesionala (ACVT),
după reuniunea acestuia din iunie 2005. Stabilirea acestei reţele urmează o linie strategică
lansată prin procesul Copenhaga şi prin rezolutiile Comunicatului de la Maastricht.
ENQA-VET beneficiază de expertiză elaborată anterior în cadrului Grupului Tehnic de
Lucru (TWG) pentru Asigurarea Calităţii în VET.
La prima reuniune din 16-17 martie 2006, membrii ENQA-VET au căzut de acord
ca modalitatea de reprezentare şi de operare la nivel national să se realizeze prin „puncte
naţionale dereferinţă”, care pot fi structuri, instituţii, grupuri de lucru sau consorţii
instituţionale care dispun de expertiza, capacitate de coordonare şi de diseminare a
problemelor referitoare la asigurarea calităţii în VET. Structura Grupului Naţional de
Referinţă pentru Asigurarea Calităţii (GNAC) în educaţie şi formare profesională din
România a fost lansată în cadrul Conferinţei proiectului Phare TVET 2003 din 14 aprilie
2006 şi adoptată formal prin sedinţa GNAC din 25 mai 2006. GNAC este o structura de
coordonare inter-instituţională cu rol de diseminare şi de asistare a dezvoltării unitare a
măsurilor de asigurare a calităţii în educaţie, în conditiile Legii 87/2006.

Bibliografie:
Mihaela Ciuchi, Suport de curs “Managementul calitatii, CCD Bacau

Profesor
Mihai Gica
Scoala gimnaziala “Alexandru Sever” Moinesti
Judetul Bacau