Sunteți pe pagina 1din 1

Miklós Horthy

Miklós Horthy s-a născut pe 18 iunie 1868 la Kenderes în Ungaria. Miklos era
unul dintre cei şapte copii ai aristocratului István Horthy şi al Paulei Halassy. Era o
familie de aristocraţi, iar Miklos a urmat şcoala elementară la Kenderes apoi la
Debrecen, în cadrul Universităţii Reformate. La aceea vreme, Ungaria era parte a
Imperiului Austro-Ungar(1867-1918) iar tânărul aristocrat maghiar a fost trimis de
familie să urmeze cursurile Universităţii Navale Austro-Ungare de la Fiume( astăzi
oraşul Rijeka). Avea doar 14 ani când a început să se pregătească ca ofiţer de marină.
S-a dovedit a fi un elev, student şi mai apoi ofiţer de marină deosebit de talentat,
intrând în graţiile împăratului Franz Josef. După ce urmează stagii de pregătire pe
diferite nave austro-ungare în Marea Mediterană, inclusiv la Istambul. În 1914, la
începutul primului război Mondial, Miklos Horthy ajunge comandant al flotei austro-
ungare.  Miklos Horthy a dovedit calităţi importante ca şi comandant de flotă în
timpul războiului. Reuşeşte să spargă o blocadă pe Mediterana şi câştigă în repetate
rânduri contra marinei italieneşti. De altfel comandantul ungur atacă oraşul Otranto
învingând din nou flota italiană. De altfel este şi numit cavaler de Otranto. După
război primeşte gradul de viceamiral. Nou rege al Ungariei, Carol al IV lea îi ordonă
să predea flota regatului Iugoslaviei.  Conform noii reorganizări dar şi a încetării
existenţei Imperiului Austro-Ungar, Ungaria rămâne fără deschidere la mare iar
Miklos Horthy, un viceamiral fără obiect de activitate. Aşa se încheie de fapt prima
parte a carierei sale, cea de comandant al marinei. De altfel Miklos Horthy la finele
primului război Mondial(1914-1918) era deja căsătorit, la Arad, cu Magdolna Purgly. 
După Primul război Mondial, Imperiul Austro-Ungar se destramă. Iniţial Carol al
IV lea refuză să abdice şi desemnează un nou Guvern în Ungaria. În acelaşi an însă
este obligat să renunţe la tron şi pleacă în Elveţia, mai ales că în luna noiembrie se
proclamau Republica Germană Austria şi Republica Democratică Maghiară. În
Ungaria, în 1919, comuniştii lui Bela Kun ajung la putere, acesta devenind un stat
satelit Rusiei sovietice. Conform ordinelor venite de la conducerea Rusiei bolşevice,
ungurii atacă România, pentru realipirea Transilvaniei. Armata română reacţionează şi
atacă Ungaria, cucerind Budapesta şi ocupând o bună parte a Ungariei. În acelaşi timp
la Szeged, se afla un guvern contra-revoluţionar care îl chemase în ajutor pe Miklos
Horthy.  După ce trupele române se retrag din capitala maghiară la insistenţele
britanicilor, Miklos Horthy îşi face apariţia, se spune pe un cal alb în capitală. În
ianuarie 1920, Parlamentul Ungariei, declara restaurarea monarhiei şi îl numeau pe
Horthy, regent. Evident, Carol al IV lea a încercat să se întoarcă de două ori în
Ungaria pentru a ocupa tronul, dar este blocat de Miklos Horthy.  Şeful statului
rămâne Horthy. De altfel în iunie 1920, a fost semnat Tratatul de la Trianon. Cel care
se va ocupa de administrarea statului maghiar va fi contele Bethlen, numit de Horthy
până în 1931. De altfel Horthy până în anii 30, va conduce formal statul maghiar, fără
să se implice prea mult.

S-ar putea să vă placă și