MECANISMELE CREŞTERII ŞI DEZVOLTĂRII

OSOASE LA NIVELUL APARATULUI DENTO-

MAXILAR

Prin creştere se înţelege o mărire a dimensiunilor

Prin dezvoltare se înţelege un progres către maturitate. Fiecare dintre aceste procese se bazează
unul pe celălalt

Dezvoltarea ADM şi feţei rezultă din acţiunea concomitentă a două potenţiale –cel
ereditar şi cel al solicitărilor funcţionale. La acestea s-ar putea adăuga şi alţi factori generali,
neereditari.

Fenomenele creşterii pot fi împărţite în:

• creşterea în volum, în perioada de formare a individului
• fenomene de adaptare şi ajustare, sub influenţa factorilor din mediul
înconjurător
• fenomene de compensaţie, sub influenţa unor factori de mediu extern sau a
unor factori de mediu intern

La un individ există o vârstă cronologică şi o vârstă biologică

Cele două vârste pot fi în relaţie concordantă sau discordantă

Pentru creşterea postnatală se pot discuta:

– Tiparul (creşterea diferenţiată a diferitelor segmente, creşterea cranio-caudală)
– Variabilitatea
– Timingul, rata şi direcţia de creştere

În ceea ce priveşte tiparul de creştere

• Diferite organe cresc cu rate diferite în momente diferite
• Există o modificare a raportului dintre extremitatea cefalică şi restul corpului pe
parcursul evoluţiei: la 3 luni de viaţă IU capul reprezintă 50% din lungimea totală, la
naştere 30%, iar la adult 12% din înălţimea totală a corpului

În ceea ce priveşte variabilitatea

 • Nu există doi indivizi identici Este important să cunoaştem variabilitatea normalului,
pentru a putea categorisi indivizii ca fiind normali sau anormali

Momentul creşterii
• Variaţiile din acest punct de vedere apar deoarece ceasul biologic al fiecărui individ
este diferit
• Este influenţat de: ereditate, sex, factori de mediu, etc

Puseele normale sunt:

• Imediat înainte de naştere
• 1 an după naştere
• Puseul infantil: la 3 ani
• Puseul dentiţiei mixte: 7-9 ani la fete şi 8-11 ani la băieţi
• Puseul prepubertal: 11-13 ani la fete, 14-16 ani la băieţi

Zonele de creştere osoasă

Modificările de formă şi dimensiune ale elementelor osoase se efectuează prin mai multe
modalităţi
1. creşterea periostală
2. creşterea la nivelul suturilor
3. creşterea la nivelul cartilajelor
4. activitatea osteogenică şi osteotransformatoare a ligamentului alveolo-
dentar
5. modificări de dimensiune, formă şi raporturi prin rezorbţie şi apoziţie

Creşterea periostală

Are un rol deosebit pentru oasele de origine desmală. Un anumit aport periostal există
chiar în preioada de formare a piesei osoase.
Activitatea osteoformatoare periostală continuă până la stadiul de adult.
Faţa internă a periostului este tapetată cu un rând de osteoblaste care produc noi straturi
de os periferic, ce se încorporează intim la osul format anterior.
Ponderea creşterii periostale este diferită la cele două maxilare. Mandibula beneficiază de
o suprafaţă periostală mult mai mare decât maxilarul, care are legături cu multiple oase .
Un rol important în creştera de tip periostal îl are musculatura. Există pe suprafaţa oaselor
o serie de creste care reprezintă o creştere periostală suplimentară, la nivelul inserţiilor
musculare.

Creşterea la nivelul suturilor

Are loc la joncţiunea între două oase de membrană, la nivelul periostului de conjugare.

Structura suturilor faciale este reprezentată de 5 straturi:

 • câte un strat osteogen situat adiacent osului
• spre osul vecin, câte un strat fibros, numit capsula externă
• un strat intermediar conjunctiv

Sutura este fertilă în centrul său, unde se produce ţesut fibros şi osificabilă pe versantele
sale.

Principalele suturi care asigură dezvoltarea facială sunt paralele de sus în jos şi dinainte
înapoi, deci creşterea datorată activităţii suturilor este perpendiculară pe acest plan, deci în jos şi
înainte.

După modalităţile în care se afrontează între ele oasele pe care le unesc, suturile pot fi
1. s. armonice – cele două oase vin în contact prin suprafeţe netede
2. s. dentate – cele două oase au marginile dantelate şi se angrenează unele în
altele
3. s. scuamoase – cele două suprafeţe osoase, în formă de bizou, se acoperă una
pe alta
4. s. de îmbucare – una marginile osoase este sub formă de creastă care
articulează într-un şanţ,
5.
Creşterea la nivelul cartilajelor

Cartilajul primar al mandibulei (c. lui Meckel) dispare.

Un rol important în creşterea şi dezvoltarea facială au capsula nazală şi septul nazal
cartilaginos.
În ceea ce priveşte cartilajele secundare ale mandibulei, un rol important prezintă
cartilajul condilian, prin partea sa postero-sup, care asigură mărirea îndeosebi verticală a ramurii
ascendente.
I se atribuie un rol important în reglarea cantităţii şi direcţiei de creştere a mandibulei.
Oprirea în creştere a cartilajului condilian determină o hipodezvoltare mandibulară

Creşterea la nivelul ligamentelor alveolo-dentare

Prezenţa dinţilor duce la apariţia osului alveolar şi la dezvoltarea acestuia.

Creşterea la nivelul ligamentelor este atât orizontală, cât şi verticală, şi se face atât pe
feţele laterale, cât şi la nivelul septurilor interdentare.
Ligamentul alveolodentar determină procese dirijate de rezorbţie şi apoziţie.

Fiecare ligament şi fiecare unitate dentară constituie un centru de creştere, iar dispariţia
unui dinte trebuie să fie perfect justificată, pentru că în timp duce la distrugerea arcului alveolo-
dentar pe zona respectivă.

Creşterea prin rezorbţie şi apoziţie

 Este o modalitate de creştere tot periostală, reprezentată prin acţiunea conjugată în zone
diferite şi pe feţe diferite a celor două procese de bază –rezorbţie şi apoziţieEste corelată, în
general cu creşterea suturală. Rămâne activă până târziu.

Apare la nivelul
• bolţii craniene, care se adaptează la dimensiunile creierului –se produce
rezorbţie la niv tablei interne şi apoziţie la niv tablei ext
• coborârea planşeului foselor nazale
• formarea sinusurilor
• mandibulei, contribuind la lungirea ramurii orizontale se produce rezorbţie
osoasă la nivelul marginii anter a ramurii ascendente şi apoziţie pe marginea
post a acesteia, rezultând alungirea ramurii orizontale..

Analizând în ansamblu extremitatea cefalică, se remarcă faptul că neurocraniul şi creierul

au o evoluţie imensă intrauterină, ca după naştere să se dezvolte mai mult viscerocraniul, creştere
care în prima etapă este influenţată de creşterea capsulei nazale şi de regiunea orbitală.

După formarea celor două maxilare, raportul reciproc dintre ele în viaţa intrauterină trece
prin trei stadii:
• primul stadiu de prognat, când maxilarul superior are o poziţie mai
anterioară decât mandibula
• stadiul de progen, între 3 şi 6 luni, când mandibula depăşeşete în sens
anterior maxilarul
• al doilea stadiu de prognat, când maxilarul se dezvoltă din nou mai mult
decât mandibula, pe care o depăşeşte în plan anterior. Acest stadiu de
prognat este prezent şi la naştere.

Trecerea de la stadiul de progen la cel de prognat se face la intervale foarte variabile. S-

au întâlnit situaţii când stadiul de progen s-a prelungit după naştere, fiind confundat cu un
prognatism mandibular anatomic.

Creşterea maxilarului superior

Maxilarul sup este legat de oasele înconjurătoare prin suturi mai ales de tip armonic şi are
o creştere e tip sutural, periostal şi prin apoziţie şi rezorbţie osoasă.

Sistemul sutural perimaxilar se situează într-un sfert de cerc, creşterea făcându-se

perpendicular pe suturi, deci în jos şi înainte.

Creşterea în înălţime a complexului maxilar superior se face prin:

• creştere suturală (are şi o componentă transversală)
• apoziţie de os alveolar şi pe suprafaţa palatinală inferioară
• rezorbţie pe podeaua foselor nazale şi la cea a cavităţilor orbitale
 Creşterea în lărgime se face prin:
• creştere suturală, la nivelul sistemului sutural peimaxilar, la care se adaugă şi
sutura intermaxilară şi mediopalatină
• creştere apoziţională de natură periostală pe faţa externă
• creşterea divergentă a apofizelor alveolare laterale

Bolta palatină

• creştere în sens sagital la nivelul suturii incisivo-canine, palato-maxilare şi

pterigo-maxilare
• creştere în sens transversal prin sistemul sutural medio-sagital
• creştere în sens vertical prin creşterea înainte a cartilajului nazal, a lamei
perpendiculare a etmoidului şi prin procese de rezorbţie şi apoziţie osoasă.

Creşterea mandibulei

Este cea mai complexă, având toate tipurile de creştere cartlaginoasă, suturală, prin
rezorbţie şi apoziţie, periostală şi la nivelul ligamentului alveolo-dentar.

În sens vertical, mandibula creşte:

• la nivelul cartilajului condilian, creştere care se repercută asupra dimensiunii
verticale a ramurii ascendente şi duce mandibula în jos şi înainte. Apofiza
coronoidă influenţează foarte puţin creşterea în ansamblu a mandibulei
• prin creşterea verticală a proceselor alveolare.

În sens sagital, mandibula creşte:

• parţial prin cartilajul condilian de creştere
• rezorbţie pe marginea anterioară şi apoziţie pe marginea post a ramurii
ascendente, ceea ce duce la alungirea ramurii orizontale

În sens transversal, mandibula creşte:

• la nivelul suturii mentoniere, care se închide însă în jurul vârstei de un an
• creştere apoziţională pe faţa externă corelată cu rezorbţie pe faţa internă
• apoziţie pe marginea posterioară a ramurilor verticale, care au o poziţie
divergentă, astfel încât creşterea apoziţională de la acest nivel măreşte şi
dimensiunea transversală dintre ramuri.

Unghiul mandibulei, la început este foarte larg deschis şi se închide treptat în timpul
creşterii. Dinamica închiderii unghiului este următoarea
• la naştere 150-140
• la finele primei dentiţii 140-130
• la finele constituirii celei de-a doua dentiţii 130-125
 • la adult 120-120
• la bătrânul edentat se măreşte din nou

Dinamica unghiului mandibular este invers decât la evoluţia filogenetică.

Ap.D.M. la nastere
• Etajul inferior al fetei foarte putin dezvoltat
• Mandibula are o pozitie posterioara
• Libertate mare a miscarilor in ATM
• Unghiul mandibular larg deschis
• Raporturile intre maxilare se stabilesc la nivelul crestelor, prin mucoasa gingivala

Raporturile intermaxilare la nastere

• Ocluzia plana: creasta superioara este lata; creasta inferioara vine in raport cu
mijlocul crestei superioare (forma cea mai favorabila)
• Ocluzia in acoperis abrupt: crestele sunt mult mai inguste; creasta inferioara este
asezata inapoia celei superioare (forma cea mai frecventa)
• Ocluzia in cutie: creasta suprioara dezvoltata in plan vertical o acopera pe cea
inferioara ca un capac de cutie (forma initiala de ocluzie adanca acoperita)
• Ocluzia progena: creasta inferioara depaseste anterior pe cea superioara
• Ocluzia cap la cap: crestele alveolare, relativ inguste, se gasesc pe acelasi plan
anterior

Eruptia dintilor temporari

• Din 6 in 6 luni, incepand cu varsta de 6 luni
• Dintii de pe arcada inferioara erup inaintea celor de pe arcada superioara, cu posibila
inversare la nivelul il.
• Secventa de eruptie: ic, il, m1, c, m2

Consecintele eruptiei d.t

• Maxilarele cresc in partea alveolara
• Etajul inferior al fetei se mareste
• Intre cele doua arcade se stabilesc raporturi constatnte
• Miscarile mandibulei sunt dirijate si de fetele ocluzale ale dintilor in contact
• Se stabileste inaltimea ocluziei, care se va mari

Arcadele dentare temporare

• Forma de semicerc
• Dintii au axul aproape perpendicular pe planul palatinal
• Dintii sunt asezati fara inghesuire
• Planul post-lacteal
• Diastemele fiziologice
• Abraziunea fiziologica
Eruptia dintilor permanenti
• La interval de 1 an, incepand cu 6 ani, cand erupe M1
• Secventa de eruptie:
– Sup: M1, Ic, Il, PM1, PM2, C, M2, M3
– Inf: M1, Ic,Il, C, PM1, PM2, M2, M3
• Zona de sprijin a ocluziei a lui Korkhaus (stabilizeaza si mentin rapoartele
interarcadice)

Arcadele dentare permanente

• Forma de parabola/semielipsa
• Dintii se sprijina unii de altii prin intermediul punctelor de contact
• Axele dintilor sunt diferite, facand unghiuri variabile, dar determinate cu planul de
ocluzie (15 grade cu perp. La planul de ocluzie),planul bazal, orizontala de la
Frankfurt