Semnificaţii ale timpurilor verbale

1. Prezentul- acţiune simultană cu momentul vorbirii

- Prezentul istoric, narativ: Mihai Viteazul intră în Alba – Iulia.
- Prezentul iterativ( repetitiv): Merge zilnic la şcoală.
- Prezentul gnomic( adevăruri universale): Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge.
- Fenomene veşnice: Luna se roteşte în jurul Pământului.
- Valoare de viitor: Mâine merg la munte.
- Valoare imperativă: Spui ce mai ai de spus şi pleci!
2. Imperfectul- acţiune simultană cu o altă acţiune trecută; timpul naraţiunii:
- Valoare descriptivă: Priveam norii.
- Valoare iterativă: Se întâlneau zilnic.
- Valoare optativă: Dacă tăceai, filozof rămâneai.
- „ Imperfectul e un timp foarte interesant, pentru că e durativ și iterativ. Fiind durativ, ne spune că
ceva tocmai se petrecea în trecut, dar nu într-un moment precis, și nu se știe când anume s-a început
acțiunea și când se sfârșește. Ca timp iterativ, ne autorizează să gândim că acțiunea aceea s-a repetat
de mai multe ori. Dar nu e niciodată sigur când anume e iterativ, cțnd e durativ și când e în ambele
feluri.”( Umberto Eco, Șase plimbări prin pădurea narativă)

3. Perfectul simplu- rapiditatea acţiunii, încheierea ei imediat, înaintea prezentului; sugerează mişcarea,
introduce replicile personajelor: - Aş pofti o salată din Grădinile Ursului, zise împăratul.
- aspect regional.
„ Perfectul simplu, piatra de temelie a povestirii, semnalează întotdeauna prezența artei; el face parte
dintr-un ritual al povestirii, el este instrumentul ideal al oricăror construcții de universuri; el este
timpul fictiv al cosmogoniilor, al miturilor, al istoriilor și al romanelor; în spatele perfectului simplu
se ascunde întotdeauna un demiurg, zeu sau povestitor”( Umberto Eco, Șase plimbări prin pădurea
narativă)
4. Perfectul compus- acţiune trecută şi încheiată în momentul relatării, cu valoare absolută:
Am citit cartea
- Valoare de viitor: Acum chiar am plecat.
- Forma inversă, marca oralităţii: Mai auzit- ai, cumnată, una ca asta?
Auzitu-m-ai?
5. Mai mult ca perfectul- acţiune trecută, încheiată înaintea altei acţiuni trecute:
Se făcuse foc la auzul veştii.
6. Viitorul- acţiune desfăşurată după momentul vorbirii:
- ca perfect: După eveniment, va încerca să obţină recunoaşterea.
- Viitor anterior: După ce veţi citi totul, vom discuta mesajul său.
- Prezumtiv: Aşa o fi, n- o fi aşa...
- Viitor popular, marca oralităţii: Auzi- vei
- Viitor anterior, marca oralităţii: Oi fi spus, nu ţin minte.
7. Conjunctiv prezent- nesiguranţa, dorinţa: Să sărim în luntrea mică.
- acţiune viitoare: Să răspund, să nu răspund...
- imprecizia: Eu să muncesc, iar tu să stai?
- Valoare imperativă: Să asculţi sfatul!
8. Conjunctiv perfect- concesia, îndoiala: Să- l fi picat cu ceară, n-ar fi spus o vorbă.
9. Condiţional –optativ: acţiune realizabilă, dorinţa
- blesteme( folclor): Jelui-m-aş şi n-am cui.
- Construcţii afective: Mira-m-aş( vorbirea populară)
10. Imperativul- ordinul, dorinţa: Vino- n codru...