Sunteți pe pagina 1din 4

Second-Class Postage Paid in Detroit, Michigan

Revistă românească
de
s p i r i t u a l i t a t e ortodoxă
OTiiiiiiniiiinniniimnuiiiM
Romanian Herald
of
Orthodox Spirituality
THE FAITH
Vol. XX — No. 9 DETROIT, MICHIGAN — SEPTEMBRIE 1970 ANUL XX — No. 9

TRANSILVANIA ETERN ROMÂNEASCĂ COLECTA NOASTRĂ PENTRU ROMANIA

De curând istoria contemporană a înregistrat nilor actuale care fac parte din problemele Ro- Comunicat
două comemorări a unor evenimente deosebite mâniei". Comitetul pentru Ajutorarea Sinistraţilor din România
care, printr'o stranie coincidenţă, pot fi puse în Comemorarea unei jumătăţi de veac de la aduce la cunoştinţă că totalul general al colectei iniţiate şi
legătură şi comentate ca atare. E vorba de come- semnarea Tratatului de la Trianon dovedeşte lu-
organizate de Episcopia Misionară Ortodoxă Română în Ame-
morarea în luna August a unui mileniu de la mii întregi că acesta nu a fost şi nu este un „pe-
rica se cifrează la suma de 170.300 dolari.
naşterea Sfântului Stefan, rege al Ungariei (1000- tec de hârtie" menit să zacă în arhiva istoriei,
împotriva evidenţei toate argumentele, oricât ar S'a colectat din Statele Unite si Canada suma de 30.916
1038), canonizat de catolici în anul 1083, şi de dolari, din care s'a scăzut suma de 1.616 dolari ce repre-
aniversarea unei jumătăţi de veac de la semnarea fi ele de sofisticate, şovine sau revanşarde, nu
au nici o valoare. Transilvania etern românească zintă cheltuielile de expediţie, publicitate, transporturi locale
Tratatului de Pace de la Trianon (4 Iunie 1920). de pachete, articole de împachetat, diferenţă de bani canadie-
este o evidenţă istorică de granit pe care valurile
Pentru români, şi în special pentru transilvă- maghiare n'au putut s'o zdrobească timp de o ni.
neni, aceste două evenimente atât de distanţate mie de ani şi, cu atât mai mult, nu vor reuşi s'o S'au colectat din Statele Unite şi Canada 28.722 lbs.
in timp, înseamnă un început nenorocit şi un zdrobească nici de acum înainte. Pentrucă nu (pounzi) de: haine, încălţăminte, pături, albituri de pat, ali-
sfârşit fericit. înseamnă începutul robirii Tran- poţi face din aniversarea unui „sfânt", oricât de mente concentrate şi medicamente, estimate la valoarea tota-
silvaniei de către unguri prin moartea vitejească catolic ar fi el, un motiv de vrajbă între popoare. lă de 141.000 dolari.
a voevozilor martiri Gelu şi Glad, şi înseamnă Un sfânt nu propovăduieşte niciodată cotropirea Conform înţelegerii din 27-28 Mai 1970. Colecta noastră
sfârşitul acestei robiri, după aproape o mie de altor popoare creştine sau chiar necreştine. Con- urmează a fi distribuită celor lipsiţi din ariile cel mai greu
ani de suferinţe şi de umiliri, prin semnarea ofi- tradicţia este vizibilă şi ea compromite nu numai lovite de ape, prin unităţile Bisericii Ortodoxe Române.
cială şi solemnă a Tratatului de la Trianon care noţiunea de sfinţenie, dar mai ales pe aceia care I s'a transferat Patriarhiei Române din Bucureşti, pen-
consfinţea pe veci actul Unirii Transilvaniei cu mai cred în vremea noastră că pot da un substrat tru ajutorarea sinistraţilor, suma de 29.300 dolari. De aseme-
România, de la 1 Decembrie 1918. religios unei acţiuni revanşarde eşuate de mult. nea, i-au fost expediate 28.722 pounzi (13.056 kilograme) bu-
Dacă Sfântul Stefan al Ungariei este astăzi Nimeni nu tăgăduieşte meritele istorice şi po- nuri, prin Compania Panamerican care le-a transportat gra-
pentru maghiari un simplu motiv de veneraţie litice ale acestui j*ege maghiar de acum o mie de tuit din Detroit pănă la Londra (Anglia), de unde au fost
cultică şi naţională şi nimic mai mult. Tratatul ani, canonizat sfânt de Biserica Rom an o-Catolică. preluate de avioanele Tarom.
de la Trianon este în schimb o realitate vie care Dar a face din comemorarea lui un prilej de a Patriarhia Română a confirmat primirea bunurilor tri-
impune cu tărie recunoaşterea drepturilor noas- reînvia unele pretenţii absurde, înseamnă a nu mise de noi.
tre naţionale milenare asupra teritoriului stră- ţine seama de învăţămintele şi de sensul istoriei, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii cii a |
înseamnă să calci orbeşte şi să dai cu piciorul fost informat oficial asupra colectei noastre şi rezultatelor
bun şi angajează părţile semnatare ia respectarea >r ei. 1
desculţ în suliţele evidenţei istorice, înfruntând
şi garantarea acestor drepturi. In această privinţă. In ziua de 4 Septembrie 1970, Comitetul s'a întrunit tit in \
oprobiul universal.
Articolul 45 din acest Tratat arată în mod expres şedinţă finală, în Detroit, Michigan, cu care prilej au fost
că ,,Ungaria renunţă in ceea ce o priveşte în Din comemorarea celor două evenimente amin- examinate toate registrele şi actele şi s'a aprobat in scris
/avciwea >fBumăniei>'bi"£uutd drepturile şi 'tttluiTte •itte i z a i cao-ae dcaprinrie concluzie, î n - -fcrrtxtaţih Finală, a colectei pentru Romănîăr
ei asupra teritoriilor vechii monarhii austro-un- fricoşătoare pentru duşmanii neamului nostru, că O dare de seamă amănunţită asupra acestei colecte va fi
gare, astfel cum sunt ele fixate in articolul 27, Transilvania cu sfinţii ei martiri pentru dreptatea publicată in numărul pe Septembrie al revistei Credinţa.
partea a II-a (Frontierele Ungariei) şi recunos- naţională va f i totdeauna cetatea de matcă a ro- Tuturor donatorilor şi tuturor celor ce s'au ostenit pentru
cute de prezentul tratat sau de către celelalte mânismului, care nu va f i răpusă în vecii vecilor. realizarea acestei acţiuni creştine şi româneşti, le împărtăşim
tratate încheiate în vederea reglementării chestiu- CREDINŢA binecuvântările şi mulţumirile noastre.
iiiiiniiiiiiiiii HHiiiiiiiiiiiniiiii* Detroit, Michigan, 8 Septembrie 1970
Saturday morning was spent EPISCOP VICTORIN ARHIM. B. V. ANANIA
Summer camp at Boian, Alberta in class and in the afternoon Preşedintele Comitetului Coordonator
the children had a chance to
For the second consecutive ing the older children built a
once again enjoy the refreshing
year a group of youngsters found large bonfire and songs were
waters of Sandy Lake.
themselves on their way to Boian sung around the campfire and
A t 9:30 Sunday morning all
where they would stay for one marshmallows were roasted.
the children met at the hall with Pilde pentru suflet
week. Children came from all the The dawn of the next day His Grace Bishop Victorin for
surrounding areas. From Ed-
monton came Darlene Romenko,
brought temperatures in the
eighties and plenty of sunshine.
the walk up the hill to the
church for the Divine Liturgy.
O pagina din Sfânta Scriptură
E f f y Sinclair, Margaret Toma, About four miles away lay lovely During the liturgy served by His Diocleţian, cel mai crud împărat prigonitor al creştinilor,
Bonnie Lutic, Georgette Iftody, Sandy Lake. Needless to say it Grace, Father Felix and Father dădu la anul 303 un edict prin care poruncea predarea Căr-
Terry Hutseal, Pamela Serafin- didn't take long before the calm Panciuk, the church filled to ţilor Sfinte, pentru a fi arse. Istoricul Eusebiu de Cezareea
chan, Adele Cazacu, Albert To- waters of the lake were filled capacity and resounded with the scrie că nenumăraţi martiri au suferit chinuri şi moarte pen-
ma, Tom Daniel, Helen Sinclair, with the bubbling sounds of hap- voices of the children giving the tru Sfânta Scriptură. Sf. Irina a fost arstă de vie, pentru că
John Chapp, Bradly Shewchuk, py, splashing children. As the responses. purta la ea evanghelia. Sf. Eupliu fiind adus la judecată, spu-
Gail Hutseal, Lynn Sarafinchan, sun slowly sank beneath the A f t e r the D i v i n e Liturgy, nea:
Kathy Sinclair, Teresa Lipon, horizon, the group headed back Thanksgiving prayers were said — Da! Cărţile au fost găsite la mine.
Monk Chapp, and Allan Chopp. to Boian where they literally and on each child's face the hap- — Citeştel, îi zise dregătorul.
Pauline Borstel, David Hutzeal, flopped on their sleeping bags piness that prevailed throughout — ,fericiţi sunt cei prigoniţi pentru dreptate", răspunse
Veronica Toma, Bernard Toma, and slept soundly until the fol- the week at camp could be seen. el, citind din Ev. Sf. Matei.
Lenard Hutzeal, Gregory Poroz- lowing morning. Unanimously the children ex- Ii legară evanghelia de gât şi apoi ii retezară capul cu
ni, Gerald ine Porozni, Denis T o - pressed the desire f o r a two-
Thursday and Friday were barda.
ma, Darlene Toma, Dennise T o - week camp next year and possi-
spent preparing for Sunday Ser- Pe la mijlocul veacului al 18-lea se formase la Paris un
ma, Janise Kelba, Sharon Toma, bly the participation of other
vices at which the children were cerc literar, care proslăvind materialismul nega sfinţenia Scrip-
Susan Toma, Natalie Porozni, young people from other Roman-
to give the responses at the Di- turii. Intr' o zi cunoscutul filosof Diderot îi întrerupse, cu
Wendy Toma, and Denis Toma ian parishes in Alberta and Can-
vine Liturgy. Some time was also cuvintele: ,JDomnilor, ca o contribuţie a adevărului, mă simt
came from Boian. Hairy Hill ada.
devoted to various sport activi- obligat să declar că nimeni pe lume nu ar putea scrie cu mai
representatives were Barry So-
ties such as volleyball. Rev. Fr. MIRCEA PANCILK mult talent decât au scris Evangheliştii, şi nici unul dintre
provich, B a r b a r a Soprovich,
Randy Lutic, Shelly Soprovich, noi nu ar putea spune lucruri atât de profund mişcătoare şi
and Sally Anne Lutic, Donald în acelaşi timp atât de sublime, ca Istoria suferinţelor lui
Gnatiuk from Montreal
Kink Chuley from Galgary were
and Convenţia Uniunii şi Ligii Hristos".
Cam la fel, scrie L. Pestalozzi, s'au petrecut lucrurile în
also in attendance. timpul revoluţiei franceze când Benjamin Franklin fiind în
Intre 2 -6 Septembrie 1970, în Hotelul Sheraton Connaught din
Paris şi stând la masă cu mai mulţi necredincioşi, le zise:
Sunday night August 9, 1970 Hamilton, Ontario s'a ţinut cea de a 43-a Convenţie a Uniunii şi
,.înţelegeţi că în calitate de tipograf mă interesez stăruitor
found us all bunked-in for the Ligii Societăţilor Române Americane. Cu acest prilej, între Preşe-
şi astăzi de cărţi. Chiar azi, vizitând librăriile, am găsit o carte
first night. dintele Convenţiei şi Prea Sfinţitul Episcop Victorin a avut loc
străveche a cărei putere şi frumuseţe poetică m'au extaziat.
Monday morning we awoke at următorul schimb de telegrame:
Permiteţi-mi să vă dau ocazia de a lua parte la uimirea mea".
the sound of the bell that was Apoi le citi capitolul 3 din Cartea Profetului Avacum. Toţi au
to guide our lives f o r the next „Din încredinţarea celei de a 43-a Convenţii a Uniunii şi Ligii
rămas impresionaţi de majestatea vorbirii şi a stilului. Atunci
six days. Following the morning Societăţilor din Statele Unite şi Canada, care se ţine în oraşul H a -
Franklin le zise: „Ceea ce v' am citit este o pagină din Sf.
prayer and breakfast, the 35 milton, Canada, vă rog să primiţi distinse salutări şi felicitări
Scriptură, pe care, după cum se vede, nu o cunoaşteţi. Vă pot
children were divided into three -pentru activitatea de menţinere şi răspândire a Ortodoxiei în
da asigurarea că in Biblie se găsesc încâ multe lucruri care
classes — junior, intermediate, această parte a lumii. Rugăciunile Prea Sfinţiei Voastre să ajute
stau la aceeaşi înălţime".
and senior and were designated la restaurarea libertăţii, independenţei şi instituţiilor democratice
Trebuie să înţelegem odată că Scriptura Sfântă e cartea
to be taught by one of the in- ale poporului. Vă asigurăm de sprijinul nostru neprecupeţit".
vieţii, cuprinzând învăţătura lui Dumnezeu şi planul măntuirii
structors—Rev. Mircea Panciuk,
3 Septembrie 1970 JOHN G O R U N neamului omenesc. Pe drept cuvânt este un „deget al lui
V. Rev. Protos. Felix Dubneac,
Preşedintele Convenţiei Uniunii Dumnezeu, care tf a plecat din cer şi a scris pe pământ". Este
Prof. Mike Toma, Miss Iftody,
glasul Domnului vorbind fiecăruia din noi; este Cartea pentru
or Miss Darlene Romenko. şi Ligii
fiecare veac, pentru fiecare vârstă, pentru fiecare om. Scriptu-
His Grace Bishop Victorin also ra Sfântă este Constituţia şi averea Bisericii lui Hristos.
„Jliulţumindu-vă călduros pentru mesajul Dv. de salut, vă rog
set up the week's program with Când Iisus şi- a întrebat ucenicii dacă vor să plece de la
să transmiteţi delegaţilor celei de a 43-a Convenţii a Societăţilor
the parish priest and then wel- El, Apostolul Petru /- a răspuns: „La cine să ne ducem Doam-
Româneşti din Statele Unite şi Canada cele mai bune urări de
comed the arrival of Fr. Felix ne? Tu ai cuvântul vieţii veşnice".
succes în lucrările ce le desfăşuraţi, precum şi cele mai sincere
Dubneac on Monday evening.
doriri de realizare a idealurilor pe care şi le-a propus organizaţia Când vom spune şi noi, ca Apostolul Petru?
Father Felix started choir Societăţilor Dvoastră. Cu arhiereşti binecuvântări
practice in Romanian and Eng- Preot N I C O L A E BARSAN
lish on Tuesday and that even- 4 Septembrie 1970 EPISCOP VICTORIN
Pagina 6 CREDINŢA Septembrie 1970

ECUMENICAL NEWS
HHHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIllli^^

I Credinţa- ÎW 1
I Metropolitan Chrysos tomos of Azores in 1916 and came to the one of the original missionaries
Published by the Myra of the E c u m e n i c a l United States in 1931. who came to bring the Orthodox
I; Romanian Orthodox Missionary Episcopate in America p Patriarchate of Constantinople After attending high school faith to Alaska in 1794.
Editor: V. Rev. Archimandrite B. V. Anania was in the United States to at- in Massachusetts he continued
Father Herman spent most of
SEPTEMBER. 1970 1 tend and participate in the In- his education in Washington
his years on Spruce Island de-
ternational Conference of Or- and Rome. He was ordained in
Monthly Publication, except August veloping the agricultural, caring
thodox Theologians which was 1946 and after serving as parish
Year XX. No. 9 1 for orphans, teaching the young
convened at Hellenic College in priest and chancellor in Fall
and old, and ministering to the
Brookline, Mass. September 7th River, Mass., he became bishop
Subscription Price: $5.00 per year j| ill and dying during two epi-
to the 11th. of Brownsville, Texas in 1966.
demics. He died on Dec. 13, 1837.
Address: 19959 RIOPELLE, DETROIT. MICH. 48203 The Conference is sponsored The bishop speaks seven lang- (The Church Messinger)
Phone: 366-1998 g by the Orthodox Theological uages and in last year's edition
— Second Class paid at Detroit Post Office — Society of America and is the of The Critic he was listed as
piiiiifliiM^
first to be held since 1938 when
Orthodox theologians met in
one of the 12 bishops who are
"the hope of the Catholic Picnicul Asociaţiei
Athens, Greece. Topics discussed church in the United States."
Culturale Centrale
ŞTIRI DIN EPARHIE included: Unity and Diversity in
Orthodox Tradition, Biblical
Studies in Orthodox Theology,

A museum to be opened at In Duminica din August 23,


the Trinity monastery of the Parcul Transilvania a găzduit
Canons: Continuity and Re-
form, Liturgy and Liturgical Zagorsk Orthodox Academy in primul picnic al Asociaţiei Cul-
Din agenda pastorală
Problems, Orthodoxy and the Moscow is to be named for the turale Centrale Române Ameri-
a Prea Sfinţitului Victorin
West, and The Church and the late Patriarch Alexei, former ne Canadiene, condusă de Dl
19 Iulie — Slujeşte Sfânta Liturghie în biserica parohială din Secular World. head of the Russian Orthodox Tudorică Tămaş, preşedinte, Dl
Church. Ilie Djan, vicepreşedinte, şi Dl
Southbridge, Mass. şi oficiază hirotonia diaconului Ha- Distinguished Orthodox theo- Nick Penzari, secretar.
rold Bicki. Participă la picnicul parohiei. The Church Synod has also
logians and scholars participat- established six study scholar- Picnicul a constituit o adevă-
26 Iulie — Oficiază Sfânta Liturghie in Catedrala „Buna- ed in the meeting. The Rt. Rev.
vestire" din Cleveland, Ohio şi participă la masa dată ships in the Patriarch's name. rată manifestaţie a spiritului
Bishop Victorin also attended They will be awarded to the six românesc pe continentul ameri-
în folosul Episcopiei. Prezidează Adunarea Generală pa- the meeting representing The
rohială. best students of the Orthodox can. A participat o mare mulţi-
Romanian Orthodox Missionary seminaries in Moscow and Len- me de români. Desigur, n'au
2 August — In Philadelphia, Pa., slujeşte Sfânta Liturghie şi Episcopate in America. He was ingrad. (The Church Messinger) lipsit muzica şi dansurile, pe-
prezidează Adunarea Generală parohială. accompanied by the V. Rev. trecerea şi voia bună. Orchestra
#
9 - 1 5 August — In Boian, Alberta (Canada), conduce şi Fathers Dr. V. Vasilachi and Dr. „Doina" s'a întrecut în hărnicie
îndrumează Câmpul de Vară pentru copii şi tineret. 11 Stefan Slevoacă. Bishops, priests, and laymen şi măiestrie.
asistă Părinţii Protos. Felix Dubneac şi Preot Mircea * from throughout America came
Panciuk. The Most Rev. Humberto S. to Kodiak Island in Alaska for
13 August — La Winnipeg, Manitoba, oficiază slujba înmor- Medeiros was appointed as suc- the canonization of the Ortho-
mântării credincioasei Magdalena Holunga, soţia lui Va- cessor to Richard Cardinal dox Catholic Church in Amer-
sile Holunga, membră a Misiunii „Sf. Dumitru". Cushing as archbishop of Bos- ica's first saint. Four days of
16 August — Încheie Câmpul de Vară al copiilor şi tineretu- ton. ceremony marked the canoniza-
lui din Boian, Alberta. Săvârşeşete Sfânta Liturghie, îi Medeiros, 54, was born in the tion process of Father Herman,
împărtăşeşte pe copii şi le împarte cărţi şi iconiţe. Ofi-
ciază o panahidă pentru părinţii Dlui George Toma din III01M

Familia noastră
Hairy Hill. Participă la o masă comună, împreună cu
peste 100 persoane, în grădina familiei Toma.
17 August — Vizită şi masă în familia Nick Perozni din Ed-
monton, Alberta. Consfătuire cu conducătorii parohiei Botezuri
„Sfinţii împăraţi" în vederea construirii noi biserici. CLEVELAND, Ohio — In Duminica din 21 Iunie a primit Taina
19-21 August — Lucrări la reşedinţa episcopească din De- Sfântului Botez Florentina-Gina, fiica soţilor loan şi Marioara
troit, Michigan. Djulvezan. Nasi au fost Dna Maria Radu şi fiul său Petru Radu.
23 August — Oficiază slujba în biserica parohială din Phila-
delphia, Pa. Decese
28 August — Lucrări asupra bunului mers al Misiunii Orto- WINNIPEG, Manitoba — La 10 August a încetat din viaţă
doxe Române din New York. credincioasa Magdalena Holunga, în urma unei grele suferinţe, în
30 August — In Philadelphia, Pa., după slujbă, participă la vârstă de 71 de ani. Magdalena Holunga s'a născut în comuna Co-
masa parohiei. rovia din judeţul Cernăuţi la 22 Iulie 1899 şi a venit în America
31 August — Lucrări la reşedinţa din Detroit. în anul 1902, stabilindu-se mai întâi în Lenard, Manitoba. In 1917
6 Septembrie — Slujbă la Philadelphia. Participă apoi, ca s'a căsătorit cu Vasile Holunga, întreţinând o căsnicie de peste
invitat de onoare, la banchetul aniversării a 52 de ani 50 de ani.
dela înfiinţarea parohiei româneşti „Sfântul Arhanghel O plâng: soţul Vasile fiii Nistor şi Toader cu soţiile lor Sanda Dra Steluţa Petrovici
Mihail" din Roebling, N.J. şi Aneta, fiicele Anna (Russell), Maria şi Parascheva, sora Maria a fost aleasă „Miss Asociaţia
8 Septembrie — In Boston, Mass., participă la lucrările Co- (Mintenco), 11 nepoţi şi 6 strănepoţi. Culturală Centrală" în concur-
mitetului de Conducere al Asociaţiei Reprezentanţilor înmormântarea a avui loc în ziua de 13 August 1970. Slujba sul de frumuseţe la care au par-
Cultelor Religioase din New England. a fost oficiată în biserica ortodoxa grecească „Sf. Dumitru", de ticipat opt candidate.
9 - 1 1 Septembrie — împreună cu Părinţii Arhim. Dr. V. Va- către P. S. Episcop Victorin, asistat de Preotul Mircea Panciuk din
silache şi Preot Dr. Stefan Slevoacă, participă la Confe- Edmonton şi Preotul Anthony Mavromaras, parohul bisericii gre-
rinţa Teologică internaţională ţinută la Hellenic College ceşti. Dumnezeu s'o odihnească în pace pe Magdalena Holunga!
din Brookline, Mass. CLEVELAND, Ohio — La 28 Mai a încetat din viaţă credin-
13 Septembrie — Slujeşte Sfânta Liturghie în biserica paro- ciosul Bucur Duduleţ, în vârstă de 75 ani, originar din Banatul
hială din Philadelphia, Pa. jugoslav. H plâng: soţia Daniţa, fiicele Saveta Lup-Mamkilov din
16 Septembrie — In Cleveland, Ohio, are o consfătuire cu Cleveland şi Liubiţa din Banatul jugoslav, ginerii, nepoţii şi stră-
Consiliul Comunităţii Ortodoxe Greceşti „Sf. Dumitru" nepoţii. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
din Rocky River.
Centrul Windsor: Leon Plantus, K. Kozokar, Constantin Radu,
EDMONTON, Alberta — Primim îmbucurătoarea ştire că, la Teodora Stanciu, Wick Stanciu, Constantin Ciolac, Emmanuel Vi-
solicitarea preotului şi Consiliului parohiei „Sfinţii împăraţi Con- chos, Nick Penzari, Helen Penzari, Dna Charlie Robosan, Dan Stă-
stantin şi Elena", primăria oraşului Edmonton a donat terenul pe nutz, Dorothy Nicholson, Dna P. Stănutz, John Dragomir, Dna
care se va construi biserica parohială. Sfinţirea locului va avea loc Mary Costea, Arcade Puşcaş, Ana Dragomir, H. D. Nestor, Emilian
in Duminica din 27 Septembrie, iar lucrările de construire vor Beleuz, C. Constantiniu, Helen Donison, Margareta Irimescu, Andy
începe a doua zi, când se întâmplă ca Părintele Mircea Panciuk Vardzal, Van Cuku, Vasile Bolohan, Jean Lock.
să împlinească 30 de ani. Mulţumiri deosebite Părintelui Paulin Popescu, Dlui Gus Radu
şi tuturor ostenitorilor pe care i-am mai menţionat.
HAMILTON, Ontario — După studii şi proiecte amănunţite,
Centrul Hamilton: Membrii parohiei „învierea Domnului". Mul-
Consiliul şi Adunarea Generală a parohiei „învierea Domnului" au
ţumiri speciale Părintelui Nicolae Ciurea, Consiliului parohial şi
hotărlt dârimarea casei parohiale celei vechi şi construirea unei
Reuniunii de Doamne.
case parohiale noi. Lucrările se află la mai mult de jumătate şi
sunt speranţe că se vor isprăvi curând. Centrul Timmins: Membrii parohiei „Sfânta Maria", în frunte
cu Părintele loan Jifcu, Consiliul parohial şi Reuniunea de Doamne.
— In lunile Iulie şi August au avut loc trei picnicuri ale paro-
NOTA —vDin centrele Edmonton, Alberta, Hamilton şi
hiei, la fiecare participând peste 150 persoane.
Timmins, Ontario avem evidenţele bunurilor colectate şi Dra Anişoara Radu
Hllilipoilllilllll trimise, nu însă şi listele nominale ale donatorilor. Dacă a câştigat premiul pentru cel
(Urmare din pagina 5) şi când le vom avea, vom f i bucuroşi să le publicăm. Până mai frumos costum naţional, în
atunci, tuturor, cele mai călduroase mulţumiri!
COLECTA PENTRU ROMÂNIA
concursul la care au participat
ARHIM B. V. ANANIA şapte candidate.
Lee Marcenko, Dan Marcenko, Anton Punga, Con. Coroliuk, Pete U1 I1
IU11
I1
I11M
Popescu, Eva Ursu, Alex. Ionel, Sager Ionel, Motordome Ltd., Dan (Urmare din pagina 5)
Guraliuk, Dan Stratulat, George Popescu, Peter Purcel, Radu Cio-
cia, Preot Dumitru Erina, Alex. Punga, George Ciocia, Elisabeta
Danieliuk, N.N., Joseph Kival, Constantin Ursu, Constantin Giofu,
Donaţii în bani
Simion Petrescu, Gordon Popescu, John Rachmistriuk. Joan Moldovan — Cleveland Nick Ramba — Middleburg Hts.
Mulţumiri speciale Părintelui Prot. D. Diaconescu, care s'a ocu- Mr. & Mrs. R. L. Pounds — Cincinnati Patrut Toren — Cleveland
pat personal cu colectarea bunurilor la centrul din Kayville şi cu Emil Ramba, Jr. — Cleveland Less than $5
expedierea lor către Windsor. Samuel Schemer — N. Olm Harry Giesman — Cincinnati, Mr. Sam Gordon —
ONTARIO — Centrul Kitchener: John Scopu, Matei Chiuşdea, Mr. & Mrs. F. Schoen — Cincinnati Cincinnati, Popov Gruia — Lakewood, Anna Ha-
Marionţu Cuzman, Trifu Miter, Dema Trifu, Nicolae Pod. Sava Con- Mr. John Varga — Alliance mer — Cincinnati, Elizabeth Loch — Cincinnati,
stantin, Topală Ion, Traian Penţa, Maria Scopu, Maria Todor, $5 Mr. Vincent Muccillo — Cincinnati, Mrs. M. Neise
Marcu Vasile, Traian Barbu, Trifu Barbu, Ana Barbu, George Bar- Mr. Carl Beacham — Dayton — Cincinnati. Mr. Salvator Noto — Cincinnati,
bu (Cherciu), Stefan Roşu, Ion Voin, Ilie Dajdea, Gheorghe Alexe, Bud Bolhauer — Cincinnati Carmelo J. Panito — Cincinnati, Mrs. Kostas
Andrew Wagner, Dr. Martin Scheeurlen, Martin Schneider, Abe Mr. & Mrs. Martha Costa — Cincinnati Papa & Hanas — Cincinnati. Constanta Ramba
Thiessen, Bob George, Pauta şi Florica Pauser, Dl. Kahlenberg, K. J. E. Czenkner — Cleveland — Cleveland, Mark Ramba — Middleburg Hts.,
Manning, Kloos Heinrich, John Papas, Dna R. Rosenbohm. Ion Djulvesan — Lake wood Robert Ramba — Cleveland. Mr. Gary Sommers
Mulţumiri deosebite Dlui şi Dnei Gheorghe Alexe, Dlui şi Dnei Mr. Jack Ehrman — Cincinnati — Cincinnati, Iakob Todor — Lakewood. lovita
John Scopu, care s'au ocupat cu colectarea. Menţionăm că românii Lancea Herdi's — Cleveland Todor — Lakewood. Mrs. Angelo Trotta — Cin-
noştri din Kitchener au fost primii care au trimis bani pentru Ro- N. N. — Rocky River cinnati.
mânia şi că deţin recipisa no. 1 a colectei. Mrs. Nick Quitter — Cincinnati (Urmare în numărul viitor)
Septembrie 1970 CREDINŢA Pagina 5
(Urmare din pagina 4) (Urmare din pagina 4)

COLECTA PENTRU ROMÂNIA Donaţii în bani


Mary Betea — Wairen $25) &
Popa, Stefan Kelemen Sr., Jean Brezgis, Achim l»up, John Ufdesu,
Mr. & Mrs. George Bobb — St. Clair Shores Alice Betic — N. Y.
Ana Pora, Ioana Moldovan, Aurelia Hatoel, Eugenia Simicin, Mary
Mrs. Elinor Botan — Pontiâc Mr. Qvanes Kalpakiari N. Y.
Molnar, John Patrick, Elisaveta Polosan, Elisaveta Cristea, Nicolae
Mrs. Mary Bucacink — Detroit • $20
Vasu, Dna Apolozan, Paul Treha, John Kish, Paraschiva Dumitru,
Mr. Grigore Buliga -— Pontiac Sylvia Bageac — ElmhursV
Constantin Zarna, Ana Roşea, Elisaveta Motok, Dna Bogdan, Dna
Mr. & Mrs. John Chrivola — Dearborn Mr. Jean Teodorescu-Faget N. M
Constantin, Dna Bucur, John Mosora Jr., John Deardorff, Irene
Mr. Dionisie Dobrea — Dearborn $10
Mosora, Alex. Zabak, Jos Farkas.
Mr. Alex Donnell — Dearborn Mr. Luciân BeffeS — Brooklyn
Mulţumiri Dlui Andrew Russell, care a transportat pachetele, Mr. George Farcu — Bloomfield Hills
cu „trailer"-ul, de la East Chicago până la Detroit. Ben Wigler — N. Y.
Mr. Anton Flutur—Detroit $5
MASSACHUSETTS Centrul Southbridge: Arhim. Dr. V. Vasi- Mr. Nicolae Hraniciuc — Detroit
lachi, Harold Bicki, Mike Vahgel, Spiro Yanka, Mary Sumi, Catheran Mrs, Victoria Badoiu — N.Y.
Mrs. Mary Johnson — Pontiac , Valentină Voicu —"N.Y.
Canney, Tom Andrei, Jacques Boilard, Thomas Tanca, Thomas Mrs. Mary Metes — Pontiac
Apostola, Kliu Yanka, George Zikos, James Chicaloff, Samuel Apos- Less than $5
Rose Mihâlciuc — Detroit Charly — N.Y., Diana Johnson — Delmar, Jeanne
tola, Stavri Yanka, John Pan, Nicolae Veshia, Dimitrie Tsongalis, Valeriu & Anna Nistor — Warren
Mihai Herescu, Stella Sotir John, Mary Lataille, Avram Veshia, Van- Kaltehuriâier — N.Y., Pfeifer Ted — N.Y., Bob
Mr. & Mrs. G. Paslaru — Warren Wernstein — N.Y.
ghele John, Marie Wood, Augustine Da Dalt, Anita Da Dalt, Bombi Mr. & Mrs. Elarian L. Popa — Drayton Plains
Vanghelie, Paul Benoit, Dimitrie Dhembi, Chita Sifi, Lorane Ku- Mrs. Anna Stanciu — Union Lake NEBRASKA
jovschi, Jeff. Carrel, Jimmi Mihai, Stelian Xantopol, Bernard Sil- Mrs. Olimpia Staples — E. Detroit $200
benberg. Spiro Tanacea, Christo Topi, Sandra Veshia, Genevieva Mr. John Varcie — Warren
Apostola. Holy Cross Romanian Orth. Church — Omaha
$15
Centrul Worcester: Kehaioglu Elizabeth, Agop Baharian, Paul NEW JERSEY
Kazazian, Takvor Takvorian, Michael Krutu, Alexe Andronic, Ar- Anna Nick — Dearborn $10
menac Alyanachian, Christy Belba, Radu Capsaz, Thomas Rucho, Mr. George Robosan — Allen Park Elena Cojerean—Williamstown
Mary Tanacea, Sofia Tanacea, Anette Tzaviras, Maria Patramanis, Mrs. Julia Starjala — Pontiac $5
Dr. Const. Gherondache, Chrisanti Athanasiou, Nicu Koianu, Leon Mrs. John Zian — Pontiac
Jazalean, Kresge's, Magdalinâ Christo, Shack's Clothes, Robert Hall Mrs. Anna Denghel — Detroit Sidonia C. Wilson — Williamstown
Clothes, Denholm & McKay Co., Ovanes M. Babikian, Fam. Posoian, $14 PENNSYLVANIA
Jazale & Levon, Anneta Raviras, Chrysanthi Athanasiou. Mr. Vasile Jichin — Detroit $25
Mulţumiri deosebite Dnei Magdalina Christo, care a colectat Mrs. Eugenie Fleseriu — Philadelphia
$10
bunuri dela diverse firme comerciale din Worcester. Philoptochos Ladies Soc. Proodos — Pittsburgh
Mr. Romeo Betea —- Warren $20
MICHIGAN — Mary Mihai, Anna Denghel, John Strtza, Fami-
Mr. Alex. Blanaru — Detroit
lia Lupaştean, Tom's Cafe, Diacon Aurel Plantus, Helen Moldovan, Mr. Stephen Maximo — Philadelphia
Macrina Bodea — Detroit
John Fuciu, Constantin Bărdaş, Grigore Rugila, Florea şi Elena $11
Mr. Vidu Borko— Detroit
Tudor, Patricia Paslaru, Sava Rugila, Cord Laboratories, Stefan Mr. Joseph Mirsch — Philadelphia
Mr. & Mrs. S. J. Boytor — Madison Hts.
Feraru, Ion Budaco, David Paraschiva, Herman şi Florina Leizer,
Charles Bucacink — Detroit $10
Leonard Sucevan, Mary Johnson, Julia Stargiala, Traian Sucevan, Liana Dragonescu — Philadelphia
Mr. & Mrs. Sam Catoonov — Pontiac
Mary Meteş, Elena Lati, Pauline Baba, Familia Rugila, Paul Duika, Mary Green — Philadelphia
Mr. & Mrs. John Davis — Pontiac
I
Alois Andrei, Condrea Bizovi, George Halalay, Alois Kinzli, Stefan Mr. Larry Lautas — Philadelphia
Mr. & Mrs. John Dura Jr. — Pontiac
şi Paulina Feher, Mary Baba, Gavril şi Tereza Bobaila, Fam. John Sida Lautas — Philadelphia
Mr. & Mrs. John Dura Sr. — Pontiac
Phillips, Gregor Buliga, Anna Stanciu, Boris Puşcaşu, N. Preda, Elena Lupsa—Philadelphia
Hortense W. Farco — Detroit
Louis Clock, Vera Berceanu, O. Staples, Elena Surdu, Valeria MC- Maria Marcus — Glenside
George Gavrila — Livonia
Mullen, Marioara Arnold, Eleonora Slavick. Mr. Mihai Milos — Philadelphia
Mr. & Mrs. Eli Hentes — Pontiac
Menţiune specială pentru firma Cord Laboratories care, prin Mr. George Hostiuc — Detroit Mr. Traian Milos — Philadelphia
mijlocirea Dlui Sava Rugilă, a donat 500 pounzi medicamente şi Mrs. Macinica Luca — Port Huron $6
peste 50 butoaie de plastic pentru transportul bunurilor. Mr. C. Lungeac — Pontiac Anne Graf ten — Philadelphia
MINNESOTA — Iacob Stan, Duluth, cu mulţumiri deosebite. Mr. Eli Nan as — Dearborn $5
NEW JERSEY — Elena Cojerean, Sidonia Wilson, John şi Anna Nicholas T. O ana — Detroit Gertie Babau — Philadelphia
Kretzu, Ca therm Nelson, Ruth Hall. Mr. loan Onica — Sterling Katie Beirle — Philadelphia
Mulţumiri deosebite Dnei Elena Cojerean, care a plătit tran- Jenia Petrovici.— Detroit Sofie Crank — Philadelphia
sportul tuturor pachetelor, de la Williamstown până la Detroit. De Mr. & Mrs. Peter Pletos'— Warren Mr. Philip Gnathic — Philadelphia
asemenea, Dnei Sidonia Wilson, care a donat şi a şi colectat. Mr. .<& Mrs. John Poponea — Pontiac Jos. Govosdian — Philadelphia
NEW YORK — Anna Cuculescu, Florin Matache, Ruth Hali, Mr. & Mrs. Tom Poponea Jr. — Pontiac Sofia Govosdian—Philadelphia
Marin Călinescu, N. N., Beno Dorina Altarovici, Assadourian, Jean Mr. & Mrs. N. J. Sherban — Hunting Woods Sofia Gurzau — Philadelphia
Teodorescu-Făget, Lucian Beres, Protopop Nicolae Bârsan, Felicia Mrs. B. J. Snover — Warren Mary Metcalfe — Philadelphia
Moldovan, Marcu Zilbertwig, Teodora Shapiro, Maria Davidescu, Mrs. Anna Olar Stoica — P o r t Huron Sofia Tripsa — Philadelphia
Gheram Garabet, John Fox, Edward Tutoruian, Davidson & Sons, Mr. & Mrs. John Thomas—Southfield Less than $5
Valentina Voicu, Nicolae N. Bârsan, Iliana şi Alecu Bârsan, Robert Fam. Florea Tudor — Detroit Ana Ba Ido — Philadelphia, M. Folkman — West-
& Maria Poplinger, Cristina Peter Griffith, Jenny şi Octav Ionescu, Strul User— Detroit ford, Jane Hidhson — Philadelphia, Mr. John
George Stefănescu, Teodora Shapiro, Costa Gratsos. Mr. George Masiu —Dearborn Levocz — Philadelphia. Dat Kitchen — Philadel-
I s'au transmis mulţumiri speciale Dlui Costa Gratsos, care a M. Velkov — Detroit phia. " : v. 'Jv •
donat cantitatea de 1138 lbs. (pounzi) alimente concentrate (can- Fam. D. Vitca — Detroit OHIO f
ned foods). Mr. Charles Vlad — Warren
$500
Mulţumiri deosebite Părintelui Nicolae Bârsan, care, împreună Washington Theatre — Royal Oak
Alexandru Marin — Cleveland
cu Dna Preoteasă, s'a ocupat cu colectarea şi transportul pachete- $8
Parohia „Sf. Andrei" — Cincinnati (Consiliul pa-
lor. rohial $100, Reuniunea Femeilor $100, Fşm.
Elena Caltonec — Detroit
OHIO — Centrul Cincinnati. Fam. George Cristia, Fam. Bă- David Zaharie — Jackson George şi Eva Cristia $110, Fam. Dumitru Socol
descu, Margareta Papas, Fam. Stelian Vlădescu, Dna Nick Quitter, M $20, Fam. Pătru Pomuti $15, Fam. Vasile Seco-
Fam. Bell Secosan, Fam. George Bistrian, Fam. Popp, Ruth Peter, S.E.M.C.O.G. — Detroit şan $20, Fam. Comei Secoşan $20, Fam. Gheor-
Fam. Mitru şi Floria Socol, Rose Wehner, Fam. Farkas Schon, Dna $5 ghe Bistrianu $10, Dna Eva George $5, Dna Mar-
Ludwig Fishel, Dna Goetz, Costică Cora, Familiile Marcel, Bium, Helen I. Adam — Detroit gareta Papas $50, Fam. Leibu Herşcovici $10,
Frueling, Fam. Mişu Tager, Fam. T. Gligor, C. Albu, E. George, V. Fam. Comei Albu $20, Fam. John Bădescu $20).
Annie Armento — Madison Hts.
Etinger, Teodoru, Betty Z. Penley, John A. Lombard, Walter $200
Band State Fair Drug — Detroit
Scheidt, Carl Beacham, Joe Reeve.
Maria Barza — Pontiac Clubul Olteanul •— Cleveland
Mulţumiri speciale către: Dl George Cristia, care a donat cele Bazaar Cleaners — Detroit
mai mari cantităţi de bunuri, în special îmbrăcăminte; Dl şi Dna $100
Mrs. Maria Bazen — Detroit
John Bădescu, care au colectat în Cincinnatii şi au transportat Mr. John Bruda—Warren
Mrs. Zamfira Bilan — Detroit
pachetele, cu autocamionul, până la Detroit; Dna Margareta Papas, Ladies Society Buna Vestire Rom. Church —
Mrs. John Bizic — Pontiac
care a asigurat publicitatea colectei locale, prin presă şi radio, şi Rocky River
Mr. Carl Brook — Livonia
a colectat bani şi bunuri. Mr. Lazar Cadarianu — Highland Park Gen. Ion Dragalina Club — Cleveland
Mrs. George Cantor — Pontiac $50
Centrul Cleveland: Preot Traian Radu, Emil Ramba, Ion Mol-
dovan, George Vinţan, Lucreţia Oprea, George Soldorfen, George Mrs. John Costeiu — Warren Mr. George Cristea — Dayton
Cipu, Ion Djulvezan, Dr. Gheorghe Mateescu, Nicolae Popa, Dumi- Mrs. Elsie Cojocar — Pontiac Mr. Alex. Pomuti — Dayton
tru Pippa, Av. loan Vintilă, Lucreţia Vintilă, Vicki Vintilă, Mihai Mrs. Frances Deacon — Detroit Mr. & Mrs. Emil Ramba — Cleveland
Vulcu, Stefan Stoichiţoiu, Ana Zavela, Mara Suciu, Mircea Popa, Helen Doetsch — Detroit John A. Rickling — Cincinnati
Mariana Zamfir, Dr. Ignat Vidu, Aurelia Ralph Kleinpeter, Ion Va- Mr. Opriciu Grigorie — Detroit Frances Sakosan — Cincinnati
sile, Mihaela G., Helena Croyle, loan Nergheş, Alex. Roman, Aure- Nick Gura & Fam. — Clarkston $30
lia Radu, Dan Tareea, Victoria Tătaru, Henry Goldemberg, Paul Mrs. Rose Hauka — Detroit Rev. Traian Radu — Rocky River
Jekupea, Margaret Krabusek, I. Stockman, Samuel Schemer, Helen Homer D. Hyde — Detroit $25
Radu, loan Marian, Constantin Miron, Elena Niculici. Mr. & Mrs. Peter Kelber — Royal Oak Mr. John Gorun — Alliance
Mulţumiri deosebite Părintelui Traian Radu, fiului său Mike Mr. Vasile Kuchan — Royal Oak Mrs. Catherine M. Hirschauer—Cincinnati
şi Dlui Gheorghe Cipu, care au însoţit autocamionul cu pachete A. E. & Maryann Leblanc — Bloomfield Hills Mr. Todor Stoini — Cincinnati
până la Detroit, ca şi Dnei Preotese Radu, care s'a ocupat cu rân- Mr. Andrei I. Marcovicean — Detroit Dimitrie Tuppa-— Cleveland
duirea pachetelor. John Mihaiu fe Sterling Hts. $20
John Muffit — Detroit , Mr. Stefan Davis — Cincinnati
Direct din statul Ohio: Fam. John Bruda (Warren), Fam. A.
Mrs. Sandu Nastasia — Detroit Michel Filinion — N. Olm
Brenner (W. Carrollton), Dna George Bursan (Cuyahoga Falls), Mr. Louis Pletos — Detroit
Fam. John S. Buta (Salem). H. K. — Rocky River
Mr. Petru Radu — Detroit H. Kand — Cleveland
PENNSYLVANIA — Membrii parohiei „Sfânta Treime", phila- Mrs. Iroxa Reksian — Bloomfield Hills Fam. George Murarescu — Alliance
delphia, cu menţiune pentru: Sofia Tripşa, Sofia Ignatiuc, Elena Mrs. Mary Seling — Pontiac
Petru Radu — Rocky River
Lupşa, Katie Beirle, Ca ti ţa Roşu, şi în special pentru Elena Coje- Mr. John Sonery — Pontiac
rean şi Sidonia Wilson, Smith, Kline & French Labs, Mr. & Mrs. Mr. & Mrs. Nick Suciu Jr. — Orchard Lake Anica Sighisore — Cleveland
Andrew Sabo. Mr. Sporea Todor — Highland Park $15
Centrul Sharon: Vasile Basarabescu, Dimitrie Sirianţu, Flo- Katherine Walch — Livonia Clark Clothing — Cleveland
rence Zina Neghier. Mulţumiri deosebite Dlui Vasile Basarabescu R. Bradley White — Detroit $10
care, din proprie iniţiativă, a organizat centrul de colectare din Less than $5 John and Margareta Buta — Salem
Sharon şi care, ajutat de Părintele Nicolae Moldovan şi Dl George Mr. <fc Mrs. Nathaniel Allen — Detroit, Mrs. Ver- A. R. Constantin — Paraka Hts.
Stanciu, a colectat peste 500 pounzi în aria oraşelor Sharon şi Far- onica Bomach — Detroit. Mr. Ionita Iacsa — De- Miron Constantin — Rocky River
rell. troit, Janet & Patti Paslaru — Warren, Mr. & Cuza Boris — Cleveland
ALBERTA — Membrii parohiilor româneşti „Sfinţii împăraţi Mrs. Samuel Popa — Inkster, Mrs. Pauline Robo- Albert Eisengard — Cleveland
Constantin şi Elena" din Edmonton şi „Sfânta Maria" dm Boian. san — Detroit. Filip — Lakewood
Mulţumiri deosebite Părintelui Mircea Panciuk şi Consiliilor NEW YORK Nat. Fredman — Cleveland
parohiale. Colecta însumează 7.100 lbs. (pounzi). Ana Gergel — Cleveland
$50 Ana Gligor — Cincinnati
SASKATCHEWAN — Andrew Juravle, Kip Kozack, Art Za- Mr. Nistorescu Ion — Astoria L. I. Mr. Ted Gligor— Cincinnati
remba, Stefan Christbasoiu, Mary Vulc, Peter Juravie, Protopop ,, . i $40 Sam Gutia — Cleveland
Dumitru Diaconescu. George Ursu, George Gieni, Aniţa Muntean, Marin Calinescu NY
Paul Grismar NY Vulcu Mihai — Cleveland
(Urmare în pagina 6) (Urmare in pagina 6
Pagina 4 ORE DIN T A Septembrie 19 70
(Urmare din pagina 3) (Urmare din pagina 3)

COLECTA PENTRU ROMÂNIA Donaţii n bani


$5 len — Meynorth, Amshony Bros. — Worcester,
New York City — Victoria Bădoiu.
Mr. & Mrs. Hie Bara — E. Chicago Aristi George — Southbridge, Arnold's Music —
Cleveland. Ohio — Emil Ramba. Mrs. Cornelia Ciochina—E. Chicago Worcester, Ovanazian Arutin — No. Grafton,
Southbridge, Mass. — Arhim. Dr. Vasile Vasilachi, Oreste Mrs. Elena Cosor — E. Chicago General Autostore — Worcester, Sampano Benia-
George. Mr. & Mrs. Eli Dan — E. Chicago min — No. Grafton, Bob Bruso — Worcester,
East Chicago, Indiana — Protopop-Vicar loan Bugariu. Mrs. Maria Flesher — E. Chicago Gregory Chachi — Worcester, Lillian Chachi —
Williamstown, N. J. — Sidonia Wilson Mr. & Mrs. Aurel Iliovici — E. Chicago Sherwsbury, Howard Clokes — Worcester, George
Philadelphia, Pa. — Sofia Tripşa. Mrs. Magdalena Jiurjiu— Ft. Wayne Conesu — Worcester, Conta Bros — Worcester,
Cincinnati, Ohio — Fam. John şi Olga Bădescu, Margareta Pa- Mr. & Mrs. Achim. Lup — E. Chicago Zubnic Daniel — No. Gra/fton, Mr. & Mrs. N.
pas, George Cristia (Dayton). Mr. & Mrs. Jack Metz — E. Chicago Demoke — Shrewsbury, Rema Edward — No.
Windsor, Ontario S | Stefan Dima, Val Dima, Gus Radu. Mr. & Mrs. Louis Olah — E. Chicago Grafton, Richard Fitzgerald — Shrewsbury, Bira
Toronto, Ontario — George Barbita, Nick Stefanoff. Mr. & Mrs. Petru Opinker — E. Chicago Florian — Worcester, Mr. & Mrs. Donald Ger-
So. Porcupine, Ontario — Adam Posteucă, Mary Krakana, Va- Mr. & Mrs. George Suteu— E. Chicago main — Weymouth, G. Germain — Wey, Joseph
sile Moskal. Mr. & Mrs. Wm. Toth — E. Chicago R. Germain, Jr. — Stonghton, Ghepplard Gram
Hamilton, Ontario Leon Flutur, Andrei Todirel, Victoria Less than $5 — Worcester, Henry Grossman — Worcester,
Maucec. Mr. & Mrs. Robert Shinken — E. Chicago Christo Gurg — Worcester, Geo. S. Harrington
Kayville, Sask. — Protopop Dumitru Diaconescu ($700.00). KENTUCKY Co. — Boston, G. I a f f e — Worcester, Berha John
Edmonton, Alberta — Preot Mircea Panciuk. — Southbridge, Olimbia John — Worcester, Sotu
r $io
Mulţumiri speciale celor ce l-au ajutat pe Dl Casier Constantin Ana Popp — Ft. Thomas John — Southbridge, Stella D. John — South-
bridge, Kemresh's Co. Inc. — Worcester, Mr.
Bărdaş să numeroteze, ştampileze, să scrie şi să expedieze cele Less than $5 King —Boston, Paul Koulisis — Worcester, Kal-
aproape nouă sute de recipise: Dna Patricia Pâslaru, Părintele Cos- Mr. August Boifmann — Ft. Wright, Mary Hof fayan Krikor — No. Grafton, Mr. Edmund Kuz-
tică Popa (Caracas), Dl Mihai Dumitrescu (Caracas), Părintele An- fer — Covington, Virgina Perkins — Ft. Mitchel dzol — Southbridge, Mrs. Dorothy Lambert —
tonie Plămădeală (Londra) şi Dl Vasile Jichin, Jr. MASSACH U SETTS Worcester, Katherin Lambert — Worcester, Mary
$100 Lumi — Southbridge, Maurice's Mens Shop —
COLECTA DE BUNURI. Colectarea bunurilor a fost o operaţie
complicată şi a cerut timp. Cele mai multe pachete au fost colectate Bishop B. J. Flanagan — Worcester Worcester, Theodore Merty — Worcester, M. Mi-
la centrele parohiale, altele au fost aduse sau trimise direct la Epis- Arhim. Dr. Vasile Vasilachi — Southbridge richan — Worcester, Gloria Morin — Southbridge,
copie, unele însoţite de liste, altele nu, unele având câte un inventar Teddy Murty — Worcester, Arthur O'Brien —
$50
asupra conţinutului, altele nu. Cele colectate în parohii au trebuit Worcester, Edward Paent — Worcester, Peter
Prof. Dr. George R. Ursul — Boston
mai întâi înregistrate şi verificate, apoi trimise la centrul de colec- Pelegrino — Worcester, C. Pettinella — South-
$30 bridge, Puritan Restaurant — Worcester, Goduco
tare, parcurgând mii şi mii de mile, pe trenuri, autobuze sau ca- Mihai Herescu — Brockton Roberto — No. Grafton, S. Sadick — Worcester,
mioane. $26 D. St. Jean — Southbridge, PePter Saubrotz —
Spre mai multă uşurinţă, în special pentru formalităţile de V. Rev. Dr. Stefan Slevoaca — Worcester Worcester, Mrs. Victoria Sima — Worcester, Ma-
vamă, toate pachetele din Canada au fost centralizate la Catedrala $25 zanitis Spiros —- No. Grafton, D. Staffieri —
„Sf. Gheorghe" din Windsor, Ontario, unde Dl Gus Radu a purtat Alexe Andronic — No. Grafton Southbridge, H. Staffieri — Southbridge, Mrs.
toată răspunderea. Cele din Statele Unite au fost centralizate la St. Nicholae's Ladies Aux. — Worcester Esther K . Stevens — Hull, Mrs. Sophia Tanacea
Centrul Eparhial din Detroit, iar când întregul spaţiu disponibil al Mrs. Rodica Slevoaca — Worcester
Reşedinţei episcopeşti a fost plin (inclusiv garajul), o parte din $20 — Worcester, Charles Tanca — Webster, Grace
pachete au fost depozitate în hala Catedralei „Sfânta Treime". Radu Capsaz i— Worcester Tarallo — Worcester, R. Tremblay — South-
Timp de câteva săptămâni, în aceste două centre a „plouat" Mr. & Mrs. Christo Cocaine — Worcester bridge, Al. Vuona — Worcester, Wadoff's Bakery
cu pachete (peste două mii). Nu toate fuseseră bine făcute şi nu Michael Krutu •— Worcester — Worcester.
toate rezistau la transporturi lungi. Altele erau prea mici sau nu $15 MICHIGAN
îndeajuns de bine cartonate, şi riscau să fie strivite sub grămezi. Fr. John Burke — Worcester
La cele două centre s'au format astfel echipe de voluntari care au $10,000
John Tuppa — Worcester
verificat şi sortat pachetele, le-au pus pe cele mai mici în altele Holy Trinity Cathedral — Detroit
$10
mai mari, le-au re-împachetat pe cele mai slabe, au verificat dacă $1,000
John C. Andronic — Worcester
bunurile (în special cele de îmbrăcăminte) fuseseră trecute prin Holy Trinity Auxiliary — Detroit
Sam Apostola — Southbridge
„dry-cleaning", au întocmit, pe cât s'a putut, liste de donatori. Fr. Glicherie Moraru — Detroit
Konstantin Athanasiou — Worcester
Echipa din Windsor a cumpărat saci speciali de transport şi a Fam. Laurentiu Manoliu — Royal Oak
Peter G. Belba — Southbridge
re-împachetat totul în ei. La Detroit s'au folosit cutii de carton gros $600
Harold V. Bicki — Southbridge
şi, mai ales, butoaie de plastic, mari, uşoare şi foarte rezistente, John Bratko Worcester Fam. Fr. Martin Ionescu — Detroit
donate de firma „Cord", prin intermediul Dlui Sava Rugilă. In final, Louisa Bratkc—Worcester $518
804 pachete mari, din Statele Unite şi Canada, au plecat spre Ro- Domenica Capsaz — Worcester Seara de Film Românesc — Detroit
mânia prin Metropolitan Airport din Detroit. Nicholaos Charâlambidis — Worcester $261
Mulţumiri speciale celor ce au lucrat voluntar în toate aceste Mr. & Mrs. Pandeli Christo — Worcester St. George Orth. Parish — Pontiac
operaţiuni: Charles Dima — Worcester $200
In Detroit: Lillian Majeran (care a depus o muncă demnă de Nickholos Koyanis — Worcester Fam. N. I. — Detroit
toată aprecierea), Leonora Lupaştean, Nancy şi Margaret Majeran, Mr. Antanasie Pandaru — Worcester $116
Elena Tudor (ajutată chiar şi de micuţa Carmen), Florin Tudor, Veronica Pandaru — Worcester St. Mary's Ladies Society — Pontiac
Florea Tudor, Doris Plantus, Mary Ann Plantus, Vasilică Jichin, Kosmas Parousis — Worcester $100
Anişoara Radu, Draga Zaga, Ignea Petrovici, Iacsa Crăciun, Ţăran Mr. Thomas Rucho — Worcester V. Rev. Felix Dubneac
Gligorie, Marin Oală, Nicola Radu, Ilie Petrovic, Perita Seculic, Vasil & Florence Rucho — Worcester Ass. Cult. Centrala Rom. Americana Canadiana—
Aurelia Dimitrie, Viorel Creţu, T r i f u Mezin, Mick Drăgan, Persa M r . T . S. — Boston Detroit
Oală, Petru Brenca, Steluţa Petrovic, Kathy Martindale, Sherry Michael Capsaz —- Worcester Fam. Constantin Bardas — Dearborn
Jean Di Ciacca, Genevieve Di Ciaoca. Tom Grassel — Worcester Fam. Condrea Bizove — Detroit
Michael Krut£ — Worcester Mr. Charles C. Cova — Novi
Menţiune deosebită pentru tânărul Vasile Jichin, studentul nos-
Table Talk, Inc. — Worcester Holy Trinity Youth Club — Detroit
tru în Teologie la Bucureşti, care de cum a venit în vacanţă şi-a
Louis Valenytos — Worcester Mr. & Mrs. Olteanu-Arazan—Detroit
pus serviciile la dispoziţia colectei, ajutând până şi la transportarea
pachetelor la aeroport. Bombi Vansell — Southbridge Fred G. Richardson Jr. r— Utica
Worcester Automatic — Worcester Romanian Heritage Assoc. — Southfield
In Windsor: Arhimandrit Paulin Popescu, Gus Radu (care a Kliu Yanka — Southbridge $60
fost delegatul Comitetului pentru acel centru), Dan şi Peggy Stă- Stavri Yanka — Southbridge
nutz, Leo şi Kay Suchiu, Sam şi Ruth Erina (Dna Ruth Erina a Mr. John Sach — Pontiac
Andrei Ziu — Southbridge $50
cusut l a gură toţi sacii pentru transport), George şi Virginia Tonita Dominic Ziu — Worcester
cu fiii Debbie, Linda şi Tudor, Fanny Aldea, Mary Precop, John Helen Boban — Detroit
Thomas C. Ziu — Southbridge Mr. & Mrs. Neculai Fedorovici -r— Dearborn
Donison, George Vidican, Anna Vidican, Eva Dragomer, John Dra- $5
gomer, Nick Penzari, Marie Donison, Mary Lee, Peter şi Margaret Paraschiva Flora — Sterling
Precop, Constantin Ciolac, Anna Goiton, Katie Erina, Anna Sere- Genea Wlat — Detroit
Chrysanthi Athanasiou — Worcester Vasile Mihaiu — Detroit
diuk, Kay Kojocar, Mitchel Oncea cu fiicele Michelle şi Marcie.
Angelina Andrea — Southbridge Mr. Peter Sfat & Fam. — Grosse Pte. Farms
Ecaterina C. Andrei — Southbridge Mr. Dumitru Dan Teodorescu — Warren
S'au transmis mulţumiri în scris Companiei Panamerican care
a binevoit să transporte gratuit toate bunurile colectate de noi, Thomas N. Apostola — Southbridge $40
adică 28,722 pounzi (peste 13 tone) din Detroit până pe aeroportul Anastasia Athnasiou — Worcester Fam. John Streza — Detroit
din Londra (Anglia), de unde pachetele au fost preluate de avioa- Auburn Pharmacy — Worcester $30
nele T A R O M şi duse la Bucureşti. De asemenea, s'a mulţumit şi în Donna E. Babbitt Mr. V. Cojerean — Pontiac
scris oamenilor Companiei Panamerican din Metropolitan Airport, Betty's Spa — Worcester Mr. George Onciu — Detroit
Detroit, care au arătat o bunăvoinţă ce nu se poate uita, începând Broadway Spa — Worcester Mrs. Helen Surdu — Detroit
cu managerii cargo şi piloţii avioanelor, şi sfârşind cu cei ce au F. R. Calvi — Marshfield $25
descărcat pachetele din camioanele noastre şi le-au încărcat pe Mrs. Mary Chachi — Worcester Mr. Victor Avram — Brighton
avioane. Dimitri Chicoloff — Southbridge Nicholas Berar — Birmingham
S'au transmis mulţumiri în scris Companiilor de transporturi Soter Coto — Worcester Mr. Michael A. Bida — Royal Oak
„Soo-Security Motorways" şi „Canadian Great Western Express" Edward Demrgian — No. Nrafton Silvia Bodnariuk— Detroit
care, prin bunăvoinţa managerilor lor de origine română, respectiv Mrs. John George — Aburn Anna Burak — Warren
N. Daniel şi Sam Erina, au transportat gratuit, pe camioane proprii, Maria John —- Southbridge Fam. Dan Candea — Detroit
până la Windsor şi apoi până la aeroportul din Detroit, toate pache- James Kaba-Hamsey — W. Roxburry Mr. Toma T. Candea — Huntington Woods
tele colectate în vestul Canadei (Alberta, Manitoba, Saskatchewan). Paul Kazazian — Worcester Mr. John Cantor — Clawson
Lester's Pharmacy — Worcester Fam. Nicholas Cova — Madison Hts.
DONAŢII IN BUNURI Oscar's Cleaners — Worcester Fam. Vasile Dega4- Detroit
Dăm mai jos, spre ştiinţă, numele celor ce au donat bunuri de John Panu — Southbridge June K. Dragoman — Detroit
îmbrăcăminte, încălţăminte, pături, albituri de pat, medicamente, Putnum & Thurston Restaurant — Worcester Mr. Theodor Florian — Dearborn
alimente concentrate. Repetăm, acestea nu sunt toate numele dona- Bernice Ruchp — Worcester
torilor, ci numai acelea care rezultă din evidenţele noastre. Unii nu Mr. & Mrs. G. Gabrean — Detroit
Vasila Sholla — Southbridge Mr. Nick Oana -^Detroit
şi-au dat numele, în unele centre parohiale nu s'au respectat in- Celia Soter — Worcester
strucţiunile noastre cu privire la folosirea listelor. Dar îi rugăm pe Mrs. Elena O. Parke — Detroit
George Soter — Worcester Mr. & Mrs. Charles Parker — Pontiac
cititori să ne semnaleze orice lipsă sau greşală de acest fel, şi vom David & James Stevens — Marshfield
fi bucuroşi să facem corecturile necesare, cu prima ocazie. Mr. & Mrs. John Phillips — Pontiac
Virginia Tarca — Southbridge Mr. & Mrs. Tom Poponea Pontiac
CALIFORNIA — Gheorghe Ionescu, William V. Prata. Dimetri Tersa — Southbridge
Mulţumiri deosebite Dlui Gheorghe Ionescu şi soţiei sale. Mr. & Mrs. Nick Preda — Pontiac
Naum Tersa — Southbridge Mr. & Mrs. Tomi Scorobets — Pontiac
FLORIDA — Roman Catholic Church (Hollywood), Letiţia Las- Dimitrie Tsongalis — Southbridge
cu, Vichente Popa, Theodor Herţeg, Iosif Jiga, Nick Bârsan, Lazăr Mr. & Mrs. Alex Şofian Pontiac
J. C. Tucci — Wey Mr. Nick Suciu — Troy
Popian, J. Hindel, Maria Oncea, Maria Shiposh, Andrew Trimbiţaş,
Pandi Tuppa — Worcester Mr. George Tai van — Mt. Clemens
Sadie Damianov, John D. Stan, James şi Helen Hill, Atanase Shi- Mr. & Mrs. Mike Vangel ; — Southbridge
posh, Maria Covalciuc, Nick Graor, Preot Nicolae Marioncu, Valeriu Nick T. Tarsan — Mt. Clemens
Mr. & Mrs. Mike Vasel — Worcester Mr. John Tatomir Jr. — Warren
Scrob. *• :
Beatrice S. Yanka — Southbridge
Mulţumiri Dior Andrew Bzove şi Mihai Golumban, care s'au Ruth Yanka — Southbridge Mr. & Mrs. Stepheţi T o t h — Pontiac
ocupat cu colectarea şi expedierea pachetelor. Spiro B. Yanka Fam. — Southbridge $20
INDIANA — Peter Georgescu (Indianapolis), Protopop-Vicar Lou Young — Abjngton Mrs. Pauline
Mrs. Mary Baba —r—Pontiac
Baba Pontiac , ' . |
loan Bugariu. Stephen Lazăr, Zack Lazăr, John Baciu Sr., Sofia Less than $5
(Urmare în pagina 5) - Habop Adjoian Worcester, Mr. Harold M. Al- (Urmare în pagina SI

S-ar putea să vă placă și