Modernismul este curentul literar ce cuprinde creatii literare in care isi face prezenta expresia

artistica a unui spirit cu idei si conceptii noi. Volumul „Flori de mucigai” are la baza ideea esteticii
uratului. Arghezi dedica un intreg volum prezentarii intr-o maniera lirica a intamplarilor din inchisoare,
sursa fiind autobiografica, autorul insusi petrecand cateva luni in Inchisoarea Vacaresti, din motive
politice. Poezia care deschide volumul si ii imprumuta numele este o arta poetica deoarece autorul isi
face cunoscuta conceptia despre nevoia abordarii unui nou tip de poezie in literatura romaneasca.
Tema poeziei este creatia, eul liric marturisind renuntarea la maniera traditionala de a scrie
despre lucruri frumoase si alegand sa evidentieze estetica uratului. Tema este sustinuta in text prin
campul semantic al ideii de creatie: „Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă” .
Tipul de lirism este cel subiectiv, in text identificandu-se marci lexico-gramaticale ale prezentei
eului liric: pronume si verbe la persoana I singular („am scris”, „ma”).
Titlul poeziei “Flori de mucigai” este un oximoron, in care florile sugereaza puritatea,  iar
mucigaiul semnifica descompunerea. Oximoronul creeaza o imagine contradictorie a lumii, in care
valorile umane sunt degradate. Asocierea celor doua categorii estetice contradictorii, frumosul si uratul,
ofera titlului o expresivitate fascinanta.
Din punct de vedere structural, poezia are cinci secvente lirice, iar descifrarea corecta are la baza
intelegerea metaforei cheie: unghia. Se creeaza o antiteza intre „unghia ingereasca”, reprezentand
modul traditional de a scrie, si „unghia pe firida” sau unghiile de la mana stanga, metafore prin care se
reda optiunea eului liric pentru estetica uratului.
Secventa initiala cuprinde un camp semantic al ideii de claustrare prin care se contureaza spatiul
in care au fost create versurile ( „singuratate”, „tencuiala”).
Cea de-a doua secventa are la baza o serie de trimiteri biblice prin intermediul carora se reda
ideea ca eul liric e nevoit sa-si scrie versurile fiind lipsit de inspiratie divina.
Enumeratia de metafore din secventa a III-a constituie o descriere a poeziilor cuprinse in volum.
Nevoia de a scrie despre realitatile grotesti ale inchisorii e redata prin constructia pleonastica „sete de
apa”.
Cea de-a patra secventa lirica surprinde momentul pierderii inspiratiei divine, aceasta fiind redata
prin metafora „mi s-a tocit unghia ingereasca”.
Finalul poeziei corespunde unei strofe separate si debuteaza prin repetitia ideii de singuratate de
la inceput. Comparatia „ca o ghiara”asociata metaforei „unghia de la mana stanga” reprezinta nevoia
eului liric de a aborda un nou tip de a scrie versuri.
Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor “urate”, al caror sens capata noi valori. De
pilda, cuvantul “mucigai” este un regionalism cu aspect arhaic, avand sensul profund al degradarii
morale. Arghezi utilizeaza cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca “stihuri”, pentru a
sugera atemporalitatea starilor sufletesti de tristete ale poetului.
Ceea ce se remarca la nivel lexical si stilistic este predominanta unor imagini cu puternica
incarcatura materiala: „Pe un părete de firidă goală,/Pe întuneric, în singurătate,”.
In concluzie, poezia „Flori de mucigai” este o arta poetica reprezentativa pentru modernismul
interbelic prin tema inovatoare (estetica uratului), dar si prin prezenta metaforei cheie (unghia).