Rehabilitation and reintegration programs for inmates

Programe de reabilitare şi reintegrare pentru deŃinuŃi

Crina-Alexandra CURTESCU
Master in Probation, Romania

Abstract: This paper will demonstrate the usefulness and need for rehabilitation and
reintegration programs of former prisoners. The effectiveness of these programs offer
advantages to both the criminals and society as a whole. The following questions will
be posed and discussed in this paper “Do prisoners want to participate in
reintegration programs to help them when releases? And if so, what would be most
useful programs for reintegration?”, “What purpose they actually achieve?”, “What
are the obstacles to be overcome by inmates after release from prison?”, “What do
other countries to help former inmates in the rehabilitation or preparation for
release?”.

Key words: reintegration, prison, inmate

Abstract: Prin lucrarea de faŃă doresc să demonstrez utilitatea şi necesitatea unor

programe de reabilitare şi reintegrare a foştilor deŃinuŃi, prin multiplele avantaje
oferite atât pentru infractori, cât mai ales pentru societate. Îşi doresc deŃinuŃii să
participe la programe de reintegrare care să îi ajute în momentul liberării? Şi dacă da,
care ar fi cele mai utile programe de reintegrare? Ce scop concret ating acestea? Care
sunt obstacolele pe care trebuie să le depăşească deŃinuŃii după liberarea din
penitenciar? Ce fac alte state pentru a îi ajuta pe foştii deŃinuŃi în procesul de
reabilitare sau în pregătirea pentru liberare? Acestea sunt principalele întrebări la
care îşi propune să răspundă lucrarea de faŃă în vederea îmbunătăŃirii vieŃii
deŃinuŃilor şi a societăŃii libere.

Cuvinte cheie: reintegrare, penitenciar, deŃinut

44
Introducere

Consider că oamenii trebuie să înŃeleagă faptul că infractorii sunt la fel ca noi

toŃi, persoane cu drepturi şi obligaŃii, care au săvârşit fapte penale dintr-un motiv sau
altul şi care acum, după ispăşirea pedepsei, au nevoie de ajutorul nostru pentru a se
reabilita. Au nevoie de ajutorul nostru pentru a se reintegra în societate după liberare,
pentru a nu mai comite infracŃiuni, pentru a nu ne mai leza în vreun fel. Şi dacă nu
vor să accepte acest punct de vedere, oamenii trebuie să înŃeleagă că reabilitarea şi
reintegrarea foştilor deŃinuŃi în societate este pentru binele tuturor şi că este mai
înŃelept să îi ajutăm şi să îi avem de partea noastră, decât să îi etichetăm, să îi
marginalizăm, să îi discriminăm împingându-i astfel spre recidivă.
Societatea noastră se confruntă cu această problemă: recidiva în urma
liberării, pentru că lipsa unor astfel de programe eficiente afecteză reabilitarea
foştilor deŃinuŃi şi reintegrarea lor în societate.
Programele de acest gen funcŃionează în Ńări precum Germania, Suedia sau de
exemplu, Marea Britanie unde în anul 2002 în Middlesbrough şi Gateshead o serie de
deŃinuŃi locali au participat la reamenajarea a câteva parcuri. Prin acest program
deŃinuŃii au contribuit la renovarea şi construcŃia a noi facilităŃi care au atras
populaŃia locală, au contribuit la îmbunătăŃirea mediului înconjurător prin
amenajarea de spaŃii verzi, au ajutat la păstrarea fondurilor necesare în cazul
angajării unei firme de amenajare, au beneficiat de timp petrecut în afara
penitenciarului şi au fost răsplătiŃi prin diplome de merit şi cel mai probabil
beneficiază de avantaje pentru implicarea în activităŃi şi bună-purtare.
Prin lucrarea de faŃă doresc să demonstrez utilitatea şi necesitatea unor astfel
de programe de reabilitare a foştilor deŃinuŃi, prin multiplele avantaje oferite atât
pentru infractori, cât mai ales pentru societate. Îşi doresc deŃinuŃii să participe la
programe de reintegrare care să îi ajute în momentul liberării? Şi dacă da, care ar fi
cele mai utile programe de reintegrare? Ce scop concret ating acestea? Care sunt
obstacolele pe care trebuie să le depăşească deŃinuŃii în momentul liberării? Ce fac
alte state pentru a îi ajuta pe foştii deŃinuŃi în procesul de reabilitare sau în pregătirea
pentru liberare? Acestea sunt principalele întrebări la care îşi propune să răspundă
lucrarea de faŃă în vederea îmbunătăŃirii vieŃii deŃinuŃilor şi a societăŃii libere.

45
Tipuri de programe de reabilitare şi reintegrare socială a deŃinuŃilor
Aplicarea programelor propriu-zise
Conform informaŃiilor oferite publicului larg pe site-ul oficial al
AdministraŃiei NaŃionale a Penitenciarelor (ANP)15, activităŃile de reintegrare socială
desfăşurate în penitenciarele şi centrele de reeducare din România sunt împărŃite în 6
mari categorii: şcolarizarea persoanelor private de libertate, activităŃi cultural-
artistice, activităŃi sportive şi recreative, programe de intervenŃie socială, programe
terapeutice şi programe de adaptare instituŃională. Pe parcursul anului şcolar 2005-
2006 procesul de învăŃământ, prin şcolarizarea persoanelor private de libertate, s-a
desfăşurat în 35 de unităŃi de detenŃie din totalul de 45 existente în sistemul
penitenciar românesc. Dintre acestea, în 7 unităŃi penitenciare funcŃionează şcoli
subordonate Ministerului EducaŃiei şi Cercetării şi Ministerului JustiŃiei (Aiud,
Bacău, Drobeta Turnu Severin, GalaŃi, Gherla, Iaşi şi Mărgineni), iar în celelalte
unităŃi funcŃionează clase afiliate la şcolile publice. UnităŃile penitenciare în care nu
se desfăşoară programe de şcolarizare sunt penitenciarele-spital Bucureşti, Colibaşi,
Dej, Rahova, Târgu Ocna, Poarta Albă, penitenciarele de tranzit Bucureşti şi Ploieşti,
penitenciarul Giurgiu, Pelendava şi SMAP Târgu Ocna. Cu ajutorul acestor
programe deŃinuŃii beneficiază de oportunitatea de a fi alfabetizaŃi sau de a îşi
continua studiile liceale şi universitare. Calificarea şi formarea profesională a
condamnaŃilor aparŃin, de asemenea, categoriei şcolarizării şi se adresează unui
număr relativ restrâns de deŃinuŃi. Pentru eficientizarea acestor activităŃi de formare
profesională, cursurile de calificare se desfăşoară în paralel cu activităŃile de
informare, consiliere şi mediere profesională.
Programele cultural-artistice desfăşurate în cadrul penitenciarelor cuprind
următoarele activităŃi:
• ateliere de pictură (grafică sau desen, activităŃi ce susŃin valorificarea
aptitudinilor artistice);
• echipe de teatru (brigăzi artistice permanente pentru susŃinerea de
reprezentaŃii realizate cu diverse ocazii, în fiecare unitate de detenŃie);

15
http://www.anp-just.ro/sinteze/reintegrare.htm, accesat la data de 3.04.2009.

46
 • expoziŃii cu lucrările artistice realizate de către deŃinuŃi, cu scopul de a
sensibiliza opinia publică şi comunitatea pentru descoperirea valorii în mediul
carceral;
• susŃinerea spectacolelor şi programelor artistice, cu spectatori atât din rândul
deŃinuŃilor, cât şi membrii ai comunităŃii;
• conferinŃe pe teme de interes general (Drepturile Omului, 1 Decembrie – Ziua
NaŃională, efectele integrării României în Uniunea Europeană etc.);
• concursuri tematice sau de cultură generală (primii trei clasaŃi sunt
recompensaŃi prin suplimentarea drepturilor, fiind astfel stimulat studiul
personal în scopul evidenŃierii);
• educaŃie muzicală şi dansuri, în special în centrele de reeducare;
• creaŃie literară;
• redactarea unor reviste (articole elaborate de către persoanele aflate în
detenŃie, cu adresabilitate extinsă, reflectând preocuparea deŃinuŃilor pentru
exprimarea propriilor opinii şi împărtăşirea unor experienŃe de viaŃă
autentice, cu scop educativ);
• realizarea şi difuzarea unor emisiuni TV şi radio (prilej de difuzare a unor
emisiuni care au caracter cultural-educativ).
O parte din cele mai eficiente modalităŃi de petrecere a timpului liber (din
punct de vedere al raportului resurse implicate-adresabilitate) este reprezentată de
activităŃile sportive şi recreative. Pentru desfăşurarea acestor activităŃi, deŃinuŃii au la
dispoziŃie spaŃii special amenajate şi curŃile din incinta penitenciarului, prezente în
toate unităŃile de detenŃie. Sportul promovează spiritul de echipă, onestitatea şi aduce
cu sine un stil de viaŃă sănătos şi echilibrat, iar pentru deŃinuŃi, mişcarea, competiŃiile
sportive, pot reprezenta o sursă extrem de eficientă de descărcare a tensiunii
acumulate în timpul detenŃiei staŃionare.
În ultimul timp s-a dovedit a fi necesară construirea unei metodologii
specifice de intervenŃie socială. Acest fapt a dus la menŃinerea contactului
persoanelor care se află în executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse
privative de libertate cu mediul de suport, în sens restrâns, şi cu societatea, în plan
general, familia şi societatea fiind principalii factori de influenŃare a procesului de
reabilitare şi reintegrare a foştilor deŃinuŃi. Programele de intervenŃie socială

47
contribuie la efectuarea unui schimb eficient de informaŃie între sistemul penitenciar
şi comunitate, având un rol determinant în asigurarea echilibrului emoŃional al
deŃinuŃilor. Aceste programe din cadrul centrelor de detenŃie vizează compensarea
unor carenŃe în planul igienei personale, urmărind în egală măsură şi achiziŃionarea
de deprinderi legate de comunicare, de relaŃionare eficientă cu cei din jur, şi în
special de interacŃiunea cu cadrul instituŃional. În cazul minorilor au fost desfăşurate
activităŃi ce au Ńinut de planificarea unor întâlniri periodice cu părinŃii, diversele
activităŃi demonstrând faptul că există potenŃial uman şi material, necesar pentru
dezvoltarea unui număr semnificativ de ieşiri în exteriorul mediului carceral al
persoanelor private de libertate.
Programele terapeutice se desfăşoară în majoritatea penitenciarelor şi
centrelor de reeducare şi se adresează grupurilor constituite din deŃinuŃi aparŃinând
categoriilor cu vulnerabilitate psiho-comportamentală sporită. Astfel de programe
sunt:
• programele antidrog, care luptă pentru prevenirea şi combaterea consumului
şi traficului de substanŃe psihoactive;
• programe de intervenŃie specifică centrate pe diminuarea agresivităŃii
deŃinuŃilor din categoria celor cu grad sporit de periculozitate;
• programe de echilibrare şi dezvoltare personală a deŃinuŃilor, adresate
persoanelor private de libertate, care au fost diagnosticate cu tulburări
psihiatrice sau care prezintă tendinŃe psihopatoide accentuate;
• activităŃi de consiliere psihologică individuală, intervenŃie adresată la cerere
sau în cadrul programelor adresate categoriilor vulnerabile: minori, femei,
deŃinuŃi cu risc crescut de autoagresiune, agresori sexuali, deŃinuŃi cu intenŃii
de suicid etc.
Programele de adaptare instituŃională se desfăşoară în toate unităŃile
penitenciare şi sunt centrate pe momentele esenŃiale ale traseului individual al
persoanei private de libertate:
• programul de observare şi evaluare iniŃială (perioada de carantină), prin care
se urmăreşte adaptarea deŃinuŃilor nou-depuşi în penitenciar, la condiŃiile
vieŃii în detenŃie. Primele 21 de zile de încarcerare deŃinutul le pretrece în
secŃia de carantină. Aceasta are rolul de atenuare a şocului depunerii în

48
 penitenciar, în primul rând, dar permite şi evaluarea medicală a deŃinutului
(analize, consultaŃii, vaccinuri etc.). tot în perioada de carantină deŃinutului i
se aduc la cunoştinŃă normele şi regulile specifice penitenciarului respectiv şi
se începe evaluarea acestuia prin deschiderea unui dosar de IntervenŃie şi
AsistenŃă Psihosocială (acesta cuprinde mai multe fişe, printre care:
educativă, psihologică, socială, plan de intervenŃie, revizuirea regimului de
detenŃie etc.);
• programul de pregătire pentru liberare – în cele mai multe dintre unităŃile
penitenciare, această activitate s-a realizat în colaborare cu Serviciul de
ProtecŃie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor şi a Serviciului
Umanitar pentru Penitenciare.
Este important de ştiut faptul că toate persoanele aflate în executarea măsurii
preventive sau a pedepsei privative de libertate sunt incluse în programul de
observare şi evaluare (perioada de carantină). Participarea deŃinuŃilor la acest
program permite cunoaşterea individualizată a acestora, în vederea întocmirii
planului individualizat de intervenŃie ce poate asigura regimul progresiv de executare
a pedepsei.16
Toate aceste programe reprezintă activităŃi standardizate de cadrul
metodologic şi evaluativ existent în sistemul penitenciar românesc, în afară de
acestea desfăşurându-se diferite alte programe de reabilitare şi reintegrare socială a
deŃinuŃilor realizate de organizaŃii, fundaŃii sau voluntari.
În ceea ce priveşte aprecierea şanselor de reintegrare în societate a
persoanelor private de libertate, funcŃionarii administraŃiei centrale a penitenciarelor
consideră, în proporŃie de aproape 90% (89,60%) că şanse de reinserŃie socială există
doar în mică (71,10%) sau foarte mică (18,50%) măsură. Doar puŃin peste 10%
(10,40%) dintre angajaŃi atribuie în mare măsură şanse de reintegrare persoanelor
private de libertate. Argumentând predicŃiile pesimiste cu privire la şansele de
reintegrare a persoanelor private de libertate, respondenŃii consideră, în general, că
vina aparŃine societăŃii în ansamblul ei şi mai puŃin activităŃii desfăşurate de sistemul
penitenciar românesc. Conform angajaŃilor ANP, etichetarea şi stigmatizarea

16
http://www.anp-just.ro/sinteze/reintegrare.htm, accesat la data de 3.04.2009.

49
persoanelor private de libertate diminuează cel mai mult şansele acestor persoane
(19,9%), în timp ce 18,5% din eşantion apreciază că lipsa instituŃiilor şi a
programelor postdetenŃie sunt responsabile pentru şansele mici de reinserŃie socială.
Doar un procent de 5,7 atribuie vina pentru lipsa şanselor de reintegrare, activităŃii
sistemului penitenciar în general, şi serviciilor de intervenŃie psiho-socială în
particular.17
În Chişinău, Republica Moldova, a fost realizat un sondaj pentru a afla o
imagine reală asupra opiniei populaŃiei despre persoanele liberate din detenŃie.
Sondajul a fost realizat pe bază de chestionar, de către consilierii de reintegrare
socială a persoanelor liberate din detenŃie, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul
Centrului de JustiŃie Comunitară din municipiul Chişinău şi au fost chestionate 150
de persoane. Aşa cum am menŃionat, comunitatea joacă un rol esenŃial în reintegrarea
în societate a fostului deŃinut, astfel că acest sondaj a avut drept scop aflarea opiniei
comunităŃii. Ceea ce mi-a atras atenŃia în mod deosebit la acest sondaj a fost
răspunsul oamenilor la întrebarea „Ce ar trebui să facă un fost deŃinut pentru a-Ńi
câştiga respectul?”: mai mult de jumătate (51,64%) dintre respondenŃi fiind de părere
că fostul deŃinut este cel care trebuie să îşi dorească schimbarea, 40,16 % consideră
că totul depinde numai de fostul deŃinut (dacă doreşte sau nu să fie respectat de
membrii societăŃii), iar 8,20% dintre persoanele chestionate nu cred că ar păstra
legătura cu vreun individ care a fost încarcerat.18 Părerea mea este că această
atitudine pozitivă ar putea îndrepta lucrurile, societatea tinzând să fie tolerantă şi
receptivă la nevoile unui individ care îşi doreşte schimbarea, îşi doreşte respectul
comunităŃii din care face parte.

17
Ministerul JustiŃiei, AdministraŃia NaŃională a Penitenciarelor, Sondaj de Opinie la Nivelul
AngajaŃilor ANP, Raport de Cercetare.
18
www.irp.md/files/1234269522_ro.doc, accesat la data de 5.04.2009.

50
 Grafic 1

Credeti ca un fost detinut v-ar putea castiga respectul?

8.20%

40.16%

51.64%

Totul depinde de el Trebuie sa vrea sa se schimbe Nu cred ca as pastra legatura

OrganizaŃii şi instituŃii implicate în program

În anul 1997, prin ordin al Ministrului JustiŃiei, Penitenciarul Arad înfiinŃează
printr-un program pilot în colaborare cu Fondul Know How al Guvernului Marii
Britanii, primul centru experimental de probaŃiune prin a cărui activitate de pionerat,
derulată cu minorii, a contribuit esenŃial la implementarea modelului teoretic şi a
practicii din domeniul reintegrării sociale şi a executării pedepselor neprivative de
libertate în România.19
Pentru deŃinuŃii din Penitenciarul Codlea, OrganizaŃia NaŃională a
Cercetaşilor din România a lansat un proiect care îi va ajuta pe aceştia în procesul de
reintegrare în societate după ispăşirea pedepselor. Scopul acestei organizaŃii şi al
acestui proiect pentru minori şi pentru tinerii din reginul semideschis al
penitenciarului, este de a îi ajuta să îşi găsească un nou drum în viaŃă, fără să se mai
simtă marginalizaŃi. Proiectul de dezvoltare personală a deŃinuŃilor, finanŃat de
International Award for Young People este în valoare de 9.000 lire sterline şi la
Braşov, este condus de reprezentanŃii filialei.

19
http://www.penitenciararad.ro/2.html, accesat la data de 5.04.2009.

51
 În Penitenciarul Jilava, în colaborare cu GRADO şi UNITER s-au desfăşurat
numeroase programe în scopul consilierii şi reabilitării deŃinuŃilor. Astfel s-au
realizat proiecte de asistenŃă pentru liberare şi post-liberare, de asistenŃă juridică,
educaŃie prin artă şi propuneri de modificare a cadrului legislativ. În atelierele
penitenciarului au fost organizate diferite cursuri de pregătire pentru 12 persoane, din
partea GRADO. Au participat la pregătire numeroşi specialişti: 22 de educatori, 15
ofiŃeri şi subofiŃeri, 7 asistenŃi sociali şi psihologi, 1 medic, 4 jurişti, 6 regizori şi
actori care au lucrat în proiecte direct cu deŃinuŃii.20
AlianŃa T.A.T.A. este o organizaŃie neguvernamentală care a fost înfiinŃată de
către taŃii care îşi doresc să fie egali cu mamele copiilor lor, în societate, în faŃa
autorităŃilor de orice tip şi în faŃa legii. Aceştia doresc să se implice activ în procesul
de educaŃie şi creştere a copiilor lor şi înŃeleg cât de important este rolul tatălui în
viaŃa copiilor în general. Această alianŃă, împreună cu Penitenciarul de Maximă
SiguranŃă Bucureşti-Rahova, a pus bazele unui plan de realizare a unor condiŃii
adecvate menŃinerii legăturii dintre deŃinuŃi şi copiii acestora. Conform acestui plan,
organizaŃia taŃilor a recomandat ANPului să amenajeze în fiecare penitenciar spaŃii
speciale „Tata şi Copilul”.21 Acest proiect este unul îndrăzneŃ, dar probabil destul de
greu de realizat, în condiŃiile în care fondurile nu sunt tocmai generoase, iar
priorităŃile sunt nenumărate în ceea ce priveşte sistemul penitenciar. Proiectul, însă,
nu este de neglijat, o astfel de abordare fiind foarte utilă, sub forma unui proiect
similar şi pentru penitenciarul şi secŃiile de femei.
AgenŃia judeŃeană pentru Ocuparea ForŃei de Muncă ConstanŃa a întocmit o
bursă dedicată persoanelor private de liberate. În colaborare cu instituŃia judeŃeană a
lucrat conducerea Penitenciarului de Maximă SiguranŃă Poarta Albă, care s-a arătat
interesată de proiect şi a acceptat parteneriatul. Bursa locurilor de muncă pentru
persoanele private de libertate a fost dedicată deŃinuŃilor care mai au de ispăşit 6 luni
sau maxim un an din pedeapsa la care au fost condamnaŃi şi care se află în regimul de
detenŃie deschis sau semideshis.22

20
http://www.irp.md/files/1235126414_ro.pdf, accesat la data de 5.04.2009.
21
http://www.stiriong.ro/pagini/actiune-pentru-relationarea-dintre-detin.php, accesat la data de
3.04.2009.
22
http://www.infoong.ro/index.php/Stiri/Locuri-de-munca-pentru-detinuti.html, accesat la data de
3.04.2009.

52
 În România există aproximativ 41 de servicii de reintegrare socială care sunt
organizate şi funcŃionează în colaborare cu tribunalul aferent. Sarcina acestora ar fi
să acorde servicii de asistenŃă şi consiliere deŃinuŃilor, îndeosebi tinerilor până în 25
ani, care se pregătesc pentru liberare sau eliberare condiŃionată. Pentru ca
parteneriatul dintre organizaŃiile pentru drepturile omului şi penitenciarele din
România să fie unul cât mai fructuos, este necesar ca sistemul să definească public o
legislaŃie care să se refere atât la regimul de pază, cât şi la cel de reeducare, legislaŃie
eficientă din toate punctele de vedere (pentru deŃinuŃi, pentru societate, din
perspectiva costurilor implicate etc.).
La elaborarea unor soluŃii pentru problema reabilitării şi reintegrării sociale a
minorilor sau a persoanelor eliberate din penitenciar participă diverse alte organizaŃii
neguvernamentale. Una dintre cele mai cunoscute este Prison Fellowship România
(PFR) din Cluj-Napoca. Centrul oferă servicii educaŃionale şi de consultanŃă,
organizează cursuri profesionale sau asistă în găsirea unui loc de muncă.
Aproximativ două treimi dintre cei care au participat la astfel de programe au reuşit
să reînceapă o viaŃă normală, ceea ce în termeni reali înseamnă dublu faŃă de media
reuşitei programelor similare organizate de instituŃiile statului. În prezent, circa 5.000
de voluntari lucrează în mai multe închisori din Ńară.23
În ultimii ani, în România, s-au demarat proiecte pentru a se încerca
optimizarea legislaŃiei, astfel încât aceasta să schimbe sistemul judiciar bazat pe
pedeapsă şi răzbunare, cu cel concentrat pe reeducare, reformare a infractorului. Au
apărut astfel schimbările din Codul Penal şi legile care permit un sistem de detenŃie
mai uşor pentru condamnaŃii cu pedepse mici şi a fost introdus mecanismul
probaŃiunii (reintegrare socială şi supraveghere). Astfel, în cazul condamnării, pentru
minori a fost introdusă măsura de supraveghere, ca alternativă la detenŃie. În Craiova,
majoritatea celor închişi la penitenciarul pentru Minori şi Tineri, iau parte la diferite
programe sau proiecte educative, care se derulează în mare parte cu sprijinul unor
organizaŃii neguvernamentale (ex. FundaŃia „Cuvântul care zideşte”, UNICEF,
World Vision). De altfel, în acest oraş se află singurul penitenciar pentru minori şi
tineri din Ńară care are în incinta sa o şcoală în care se derulează cursuri de
alfabetizare, de dezvoltare a aptitudinilor artistice etc. Tinerii condamnaŃi au avut

23
http://www.irp.md/files/1235126414_ro.pdf, accesat la data de 5.04.2009.

53
şansa de a lua parte la un proiect de realizare a unui post de radio în incinta
penitenciarului, proiect care, din păcate, a fost abandonat din cauza lipsei de resurse
materiale.24
AlŃi parteneri din comunitate care se implică în programe de intervenŃie
socială desfăşurate în cadrul penitenciarelor sunt: Palatul Copiilor, primăriile locale,
instituŃiile de învăŃământ, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Serviciul de
ProtecŃie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, AsociaŃia „Familia în
acŃiune”, FundaŃia „Stânca Veacurilor” etc. La rândul său, departamentul InstituŃii
Penitenciare a colaborat intens cu nenumărate organizaŃii internaŃionale precum:
Consiliul Europei, Reforma Penitenciară InternaŃională, Misiunea Creştină pentru
Închisori, Caritas – Luxemburg, Comitetul Helsinki din Moldova, Farmaciştii fără
Frontiere etc.

Modele de reintegrare a foştilor deŃinuŃi în România şi Europa

În ultimii ani, în Ńara noastră, la fel ca şi în străinătate, conceptul de implicare
a societăŃii în procesul prevenirii infracŃionalităŃii şi cel al reabilitării infractorilor au
fost dezbătute şi elaborate intens. Astfel de concepte au apărut ca răspuns la
necesitatea de a încuraja infractorii deŃinuŃi să revină în societate şi să convieŃuiască
într-un mediu normativ.
JustiŃia şi societatea sunt conştiente de responsabilitatea lor în problema
siguranŃei şi a prejudiciilor infracŃionalităŃii în comunitate. Sistemul judecătoresc,
autorităŃile publice, asociaŃiile şi organizaŃiile cooperează intens pentru crearea unui
model de îmbunătăŃire a problemelor sociale, cum ar fi reintegrarea în societate a
persoanelor discriminate din grupuri considerate de risc, ca persoanele liberate din
detenŃie. Astfel, sistemul judiciar comunitar şi penal îşi redefineşte scopul şi extinde
responsabilitatea asupra problemei liberării deŃinuŃilor. Acest scop s-a transformat
din ideea de a izola şi pedepsi fizic şi psihic persoanele condamnate prin izolare în
închisori, total rupte de societatea înconjurătoare, în asigurarea autorităŃilor că
deŃinutul eliberat din închisoare este un cetăŃean reabilitat şi pregătit pentru viaŃa
post-detenŃie. Această sarcină, de o mare responsabilitate, are la bază asistarea

24
http://www.euractiv.ro/content/section|readStory/stID_1/pT_dosare/pID_199/Raport-Starea-
penitenciarelor-tine-Romania-departe-de-UE.html, accesat la data de 3.04.2009.

54
beneficiarilor prin intermediul ajutorului psiho-social, pregătirea întoarcerii lor în
familie, găsirea unui loc de muncă potrivit, continuarea studiilor sau cursurilor
practice, precum şi rezolvarea altor probleme de reintegrare în societate. Un aspect
deosebit al detenŃiei este dreptul la muncă, bazat pe ideea dezvoltării unui factor de
valoare personală pentru individ şi stabilirea disciplinei într-un context constructiv.
În România munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de
libertate este stipulată în Legea 275/2006 şi modificată de legea 83/2010.
Activitatea de şcolarizare a persoanelor condamnate la detenŃie se desfăşoară
în baza Legii învăŃământului 84/1995, actualizată cu modificările ulterioare şi în
conformitate cu prevederile Protocolului 2410/C din 2001, încheiată între Ministerul
EducaŃiei şi Cercetării şi Ministerul JustiŃiei. În sistemul românesc de detenŃie se
regăsesc toate treptele de şcolarizare obligatorii: ciclul primar, ciclul gimnazial şi
calificarea în meserie. Toate aceste trepte de învăŃământ se pot absolvi cu diplome şi
certificate avizate de Ministerul EducaŃiei şi Cercetării, fără a se preciza că studiile s-
au desfăşurat în regim penitenciar. În urma şcolarizării majoritatea deŃinuŃilor sunt
repartizaŃi la cursuri de iniŃiere în operarea calculatorului, în domeniul confecŃionării
de îmbrăcăminte, al tâmplăriei, instalaŃiilor etc. Alte meserii calificate pentru care
mai pot opta sunt: instalator, parchetar, dulgher, zidar, lucrător şi confecŃioner de
articole de piele şi înlocuitori, legumicultor sau frizer. Pentru a se optimiza formarea
profesională a deŃinuŃilor, se desfăşoară o întreagă serie de activităŃi şi campanii de
informare, consiliere şi mediere. Acestea sunt realizate în mare parte de AgenŃiile
JudeŃene pentru Ocuparea ForŃei de Muncă, dar şi de către specialiştii serviciilor de
reintegrare socială.25
Astfel, penitenciarele nu mai sunt văzute ca instituŃii de izolare faŃă de
societate a delincvenŃilor, ci au scopul de a servi, la rândul lor, în folosului
comunităŃii.
În anul 1999 Comitetul de Miniştrii al Consiliului Europei a redactat
Recomandarea (99) 22 referitoare la supraaglomerarea închisorilor şi inflaŃia
populaŃiei penitenciare. Aceasta recomanda adoptarea unor măsuri cum ar fi:
minimizarea perioadei de detenŃie, limitarea resurselor pentru detenŃia în arest
preventiv, modificarea (pe cât posibil) a sentinŃei pe termen lung şi înlocuirea

25
http://www.anp-just.ro/sinteze/reintegrare.htm, accesat la data de 3.04.2009.

55
pedepselor pe termen scurt cu sentinŃe şi măsuri aplicate în sistem deschis, cum ar fi:
probaŃiunea, supravegherea intensă, arestul la domiciliu sau controlul eletronic;
recurgerea la eliberare condiŃionată pentru a reduce perioada sentinŃei efective şi
recomandarea de a combina pedepsele şi măsurile de privare sau neprivare de
libertate.
În Marea Britanie, Lordul Harry Woolf, în urma studiului efectuat asupra
unei revolte din penitenciarul Strangeways în anul 1990, a conceput un sistem de
reformă penală care a avut un impact puternic, fiind recunoscut internaŃional până
astăzi. Principala sa recomandare a fost pregătirea reîntoarcerii deŃinuŃilor într-o
comunitate ce respectă legea. Metoda de realizare a acestei propuneri presupune
crearea de legături în ambele sensuri între penitenciar şi societate. Acest principiu a
fost denumit de H. Woolf ca modelul „închisorii comunitare” şi susŃinea o plasare a
condamnaŃilor în penitenciare cât mai apropiate de locurile natale ale acestora, pentru
a asigura o cât mai bună comunicare cu familia şi comunitatea din care provin.
Această legătură cu societatea nu poate fi creată într-un singur sens, ci este necesar
ca închisoarea să facă parte din comunitate, oferind ajutor pe cât posibil. Tot în
Anglia, aceste concepte pot fi exemplificate prin numeroase programe din închisori.
Cercetătorii din acest domeniu atrag atenŃia asupra necesităŃii ca persoanele
condamnate să poată practica altruismul ca factor constructiv. Acolo, deŃinuŃii ajută
şi contribuie la sprijinul celor mai puŃin favorizaŃi decât ei: transcriu şi redactează
cărŃi în Braille, realizează coperŃi pentru manualele şcolare din Zimbabwe sau
recondiŃionează cărucioare pentru copiii din Kenya. În anumite ateliere din
penitenciarele englezeşti se confecŃionează jucării pentru copiii cu dizabilităŃi
mintale şi se desfăşoară campanii şi proiecte în beneficiul comunităŃilor afectate
(cum ar fi deŃinuŃii din Garthree care au susŃinut copiii din zonele afectate de
explozia de la Cernobîl). Toate aceste activităŃi au menirea de a îi sensibiliza pe
deŃinuŃi, de a le dezvolta sentimentele de altruism, puterea de a face ceva util în mod
dezinteresat şi şansa de a deprinde calităŃi personale, cum ar fi grija faŃă de ceilalŃi.
Totodată, aceştia uită de grijile şi problemele de zi cu zi sunt cizelate pentru a lăsa în
urmă identitatea de infractor.26

26
http://www.irp.md/item.php?text_id=403, accesat la data de 5.04.2009.

56
 În FranŃa munca în folosul comunităŃii este metoda de reintegrare a
deŃinuŃilor condamnaŃi pentru infracŃiuni mai puŃin grave: furturi minore, daune sau
vătămări provocate voit dar fără repercursiuni grave. Acolo, majoritatea locurilor de
muncă sunt în primării sau în instituŃiile publice, deoarece în asociaŃii nu există
personal calificat de supraveghere. Pedeapsa muncii în folosul comunităŃii a fost
votată în unanimitate parlamentară. Aceasta introducea în soluŃia sa un amendament
prin care persoana condamnată îşi „câştiga” reabilitarea socială oferind munca
prestată în mod gratuit în beneficiul comunităŃii. Această pedeapsă inovatoare
introducea o nouă politică penală liberală şi umanistă. Ea era în concordanŃă cu un
principiu apreciat în dreptul francez apărut după războiul dintre anii 1939-1945:
individualizarea pedepselor. După aprobarea acestui proiect de lege, instituŃiile
publice ale statului s-au orientat pentru crearea locurilor de muncă şi activităŃilor în
folosul comunităŃii. Majoritatea acestor activităŃi au fost direcŃionate pentru
amenajarea spaŃiilor verzi, colectarea gunoaielor, serviciile tehnice, chiar şi
bibliotecile municipale. Două proiecte se remarcă în mod special: sistemul de
publicare (SPIP) din Val d’Oise a creat un şantier ecologic prin care condamnaŃii au
reuşit să replanteze şi să ecologizeze o suprafaŃă împădurită. Totodată s-a desfăşurat
un şantier anti-graffiti.
În Germania, faŃă de restul Europei rata infracŃionalităŃii şi numărul
deŃinuŃilor sunt mult mai ridicate. La fel ca peste tot în lume, părerea cetăŃenilor
despre vinovăŃie, despre sistemul juridic şi pedepsele ce ar trebui aplicate în cazul
unei infracŃiuni, are un impact asupra modului de supunere faŃă de lege în domeniul
de drept, cât şi asupra impresiei legate de reintegrarea foştilor infractori. În
Germania, modificarea legii penale a avut loc în anul 1976, având ca scop general o
mai bună reabilitare a celor cu antecedente. Amenda devine astfel sentinŃa aplicată
cel mai des. Această metodă de sancŃionare este folosită în cazul infracŃiunilor
rutiere, pentru infracŃiuni minore şi mai puŃin grave în domeniile tradiŃionale.
Pedeapsa privativă de libertate pe termen scurt a fost înlocuită cu amenda, întrucât
este considerată nepotrivită şi incompatibilă cu procesul de reabilitare. Conform
acestei noi politici a legii penale se acordă întâietate suspendării sentinŃei
condiŃionate, această practică favorizând procesul de reabilitare. Astfel, suspendarea
nu mai reprezintă o excepŃie în Germania, ci mai degrabă o regulă. Se susŃine ideea

57
de bază că tratamentul deŃinuŃilor trebuie să favorizeze şi să permită acestora
reintegrarea în societate. Pe parcursul perioadei de detenŃie, condamnatul trebuie să
revină pe calea cea bună, să înveŃe să îşi dezvolte viaŃa fără a comite infracŃiuni, după
liberare. Toată perioada de detenŃie trebuie să fie organizată şi structurată în mod
constructiv, Ńinându-se cont de viitoarea eliberare a deŃinutului în societate. În
sistemul penal german, principalul accent se pune pe tratament şi reabilitare şi nu pe
pedeapsa răzbunătoare. Înscrierea deŃinuŃilor la consiliere educaŃională, profesională,
socială trebuie să contribuie la dezvoltarea cunoştinŃelor şi abilităŃilor necesare
procesului de reintegrare în comunitate. În realitate însă, obiectivele reabilitării şi
sarcinile de protejare ajung deseori să intre în contradicŃie, rezultând astfel un
conflict între scopuri.
Problema reabilitării şi facilitarea trecerii de la viaŃa infracŃională la viaŃa
penitenciară şi apoi la un mod de viaŃă non-infracŃional, este importantă în fiecare
societate modernă şi este strâns legată de diferite roluri şi aspecte:
a) rolul comunităŃii în susŃinerea activă a ideii reintegrării foştilor infractori;
b) rolul decisiv al mediului în care este eliberat deŃinutul (casă, familie, anturaj,
comunitate etc.);
c) aspecte ale vieŃii personale (vârstă, etnie, sex, perioadă de detenŃie, nivelul
educaŃional, starea materială, calificarea profesională, starea de sănătate etc.);
d) problema angajării şi găsirii unui loc de muncă potrivit (există posibilitatea ca
fostul deŃinut să nu reuşească să se angajeze, fapt ce poate duce la recidivă).
Este mare nevoie de o abordare mult mai vastă a problemei de reintegrare în
general, care să Ńină cont de toŃi factorii expuşi şi care să creeze facilităŃi în
comunitate în vederea intervenŃiei în procesul de trecere de la viaŃa din detenŃie la
cea socială, liberă.

Cercetare
Justificarea temei alese
Am ales această temă pentru a arăta importanŃa reintegrării foştilor deŃinuŃi în
societate şi implicit a programelor cu acest scop. Odată cu instituŃionalizarea
condamnatului în penitenciar, societatea îl etichetează ca fiind anormal prin acŃiunile
pe care le-a întreprins.

58
 Programele de reintegrare a foştilor deŃinuŃi au tocmai scopul de a îl ajuta pe
fostul infractor să ajungă la o normalitate care să îi permită un trai non-infracŃional.
Astfel, reintegrarea foştilor deŃinuŃi este un proces benefic de pe urma căruia au de
câştigat ambele părŃi, atât deŃinuŃii reabilitaŃi, cât şi societatea liberă care se poate
confrunta în acest mod cu o rată mult mai scăzută a criminalităŃii, a infracŃionalităŃii
în general.

Scopul cercetării
Prin această cercetare doresc să demonstrez dorinŃa deŃinuŃilor de a participa
la programe de reabilitare, de a fi consideraŃi normali atunci când se reîntorc în
societate, de a nu fi stigmatizaŃi şi de a duce o viaŃă non-infracŃională fără
discriminări legate de trecutul carceral.

Culegerea de date
Culegerea datelor pentru această cercetare am realizat-o prin intervievarea a 5
deŃinuŃi din Penitenciarul Rahova.

Obiectivele cercetării
4) Cercetarea îşi propune să arate importanŃa realizării unor programe
educative, profesionale, culturale, de informare etc. în folosul deŃinuŃilor.
5) Cercetarea îşi propune să demonstreze dorinŃa deŃinuŃilor de a se reintegra
în societate după liberare.
6) Cercetarea îşi propune să arate necesitatea foştilor deŃinuŃi de a fi trataŃi
ca persoane cu drepturi egale.

Ipoteze
4. Cu cât vor fi reintegraŃi mai mulŃi deŃinuŃi în societate, cu atât rata
criminalităŃii va fi mai mică.
5. Cu cât deŃinuŃii vor fi mai bine pregătiŃi pentru viaŃa de afară, cu atât
recidiva va fi mai mică.
6. Dacă deŃinuŃii îşi doresc reabilitarea, atunci societatea îi va stigmatiza mai
puŃin.

59
 7. Dacă relaŃia deŃinutului cu familia este bună, atunci şansele de reintegrare
cresc.

Metoda de lucru aleasă

Am realizat obŃinerea informaŃiilor prin metoda interviului, folosind ca
instrument interviul semi-structurat. Interviul este tehnica de obŃinere a informaŃiilor
care se bazează pe comunicarea verbală dintre indivizi prin întrebări (închise sau
deschise) şi răspunsuri.
„Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului, în timp
ce întrevederea nu constituie decât o condiŃie care facilitează transmiterea
informaŃiilor unidirecŃionale: de la persoana intervievată spre operatorul de
interviu”.27 Operatorul nu trebuie să intervină, să indice vreo direcŃie, răspunsuri sau
idei, el trebuie să faciliteze un mediu prietenos, relaxat, pentru ca respondentul să se
poată exprima în largul său, fără reŃineri. Astfel, răspunsurile vor fi mai sincere, mai
elocvente pentru cercetarea efectuată.
Caracteristica principală a informaŃiilor obŃinute prin tehnica interviului este
sinceritatea, de aceea este foarte important ca operatorul să urmărească concordanŃa
dintre răspunsurile verbale şi limbajul corpului. Prin comportamentul şi atitudinile
afişate de respondent, operatorul îşi poate da foarte uşor seama de sinceritatea
răspunsurilor.
Interviul realizat pentru această cercetare este un interviu directiv, structurat,
care cuprinde întrebări deschise şi închise cu caracter de documentare.

Interviul
Penitenciarul de Maximă SiguranŃă Rahova este un penitenciar pentru
arestaŃii preventiv în prezent. La data derulării cercetării însă, Peniteciarul Rahova
era un penitenciar de maximă siguranŃă.
În luna februarie a anului 2009, Penitenciarul Rahova avea un total de 1.543
deŃinuŃi, dintre care 21 minori şi 93 – tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 ani.

27
Chelcea, S., 2001, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative, Editura
Economică, Bucureşti, p. 267.

60
 Pentru această cercetare am reuşit să stau de vorbă cu cinci deŃinuŃi din
penitenciarul Rahova. Aceştia, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 28 de ani, au fost
încarceraŃi pentru trei tipuri diferite de infracŃiuni: doi dintre cei intervievaŃi au
primit condamnare la executarea pesepsei cu închisoarea pentru furt calificat, un
deŃinut – pentru trafic de droguri, iar ceilalŃi doi deŃinuŃi – pentru tâlhărie. ToŃi cei
cinci deŃinuŃi intervievaŃi au ispăşit, mai puŃin din jumătatea pedepsei primite, iar
B.T. este singurul dintre ei, fără antecedente penale.
Nivelul de şcolarizare al deŃinuŃilor intervievaŃi variază între 3 şi 12 clase (în
ordine crescătoare: 3, 8, 10, 12 şi respectiv, 12 clase absolvite), însă nici unul dintre
condamnaŃi nu are diplomă de bacalaureat. Singurul dintre aceştia, care participă la
programul de şcolarizare (aceasta şi din cauza faptului că programul de şcolarizare în
penitenciarul Rahova se realizează doar pentru clasele I-IV), este A.G. (26 de ani,
recidivist - tâlhărie) care a absolvit doar 3 clase. La întrebarea „AŃi vrea să vă
continuaŃi studiile, după liberare?” acesta a răspuns „Da, dar nu ştiu unde şi cum!”.
De altfel, patru din cei cinci deŃinuŃi au declarat că îşi doresc continuarea studiilor
după liberare, însă nu şi F.S. (27 de ani) condamnat, recidivist, pentru furt calificat
care a declarat că a absolvit 12 clase şi nu crede că va fi interesat de continuarea
studiilor. Constatăm, deci, că deŃinuŃii cu o educaŃie deficitară sunt conştienŃi de
acest aspect şi sunt interesaŃi de nivelul educaŃiei lor, dorind chiar să îl
îmbunătăŃească. DorinŃa lor de a studia este, însă, limitată din cauza diferitelor
obstacole pe care ei le întâmpină, cum ar fi: lipsa de informare (unde trebuie să
meargă, cui trebuie să se adreseze, cum trebuie să procedeze etc.), lipsa resurselor
materiale, dificultatea de a munci şi a frecventa cursuri şcolare simultan etc.
ToŃi cei cinci deŃinuŃi au declarat că au unde să locuiască, după liberare.
Pentru majoritatea deŃinuŃilor relaŃia cu familia este singurul şi cel mai
important sprijin. Însă cei mai mulŃi (dintre deŃinuŃii care au păstrat legătura cu
familiile lor) provin din familii cu probleme. La întrebarea „AveŃi o familie (rude
apropiate) care să vă susŃină?” A.G. a răspuns: „Da, pe mama. Ai mei s-au despărŃit
mai demult şi mama mă vizitează rar, cam la 2-3 luni şi mai vorbim la telefon.” A.G.
provine dintr-o familie monoparentală şi singurul sprijin primit este din partea mamei
sale. Pe de altă parte, V.O., care trăia în concubinaj cu mama copilului său minor şi
cu acesta, a declarat: „Mă vizitează nevastă-mea cu ăla micu’, cam o dată pe lună.”.

61
ToŃi cei cinci deŃinuŃi sunt vizitaŃi pe cât posibil de către familie, mometul cel mai
important pentru ei pe parcursul întregii perioade de detenŃie.
Ajungând la partea cea mai interesantă a cercetării şi cea mai relevantă pentru
întreaga lucrare, aflăm că fiecare dintre cei cinci deŃinuŃi participă la cel puŃin un
program desfăşurat în cadrul penitenciarului Rahova: consiliere psihologică, educaŃie
pentru sănătate, calificare profesională, prevenirea consumului de droguri,
frecventarea bibliotecii. De asemenea, întrebaŃi „Ce alte programe ştiŃi că se mai
desfăşoară aici?”, în general, au ştiut toate programele desfăşurate în penitenciar.
Faptul că deŃinuŃii sunt informaŃi despre programele la care au acces este benefic
pentru menŃinerea moralului ridicat al acestora: se arată interesul instituŃiei, al
statului pentru starea de bine a deŃinuŃilor, pentru posibilitatea lor de a fi cât mai
informaŃi şi ajutaŃi în demersurile pozitive pe care doresc să le întreprindă.
În continuare, i-am întrebat: „AŃi fi de acord să participaŃi la amenajarea unui
parc, de exemplu, împreună cu alŃi deŃinuŃi de aici (de la plantarea florilor şi
copacilor până la amenajarea spaŃiilor de joacă pentru copii şi montarea băncilor)?”,
prezentându-le de asemenea, o serie de posibile beneficii pe care le-ar avea în urma
desfăşurării acestor activităŃi. DeŃinuŃii au răspuns în unanimitate la această întrebare,
că ar face orice să petreacă timp în afară celulei şi să li se scadă din pedeapsă.
Răspunsuri similare am primit şi la întrebarea „Ce alte programe aŃi dori să se
desfăşoare?”, ei declarând că îşi doresc să petreacă timp în afara celulei, să înveŃe, să
fie informaŃi.
Principala prioritate după liberare a reieşit din întrebarea „Ce aveŃi de gând să
faceŃi după liberare?”, la care patru din cei cinci au răspuns că vor să muncească, cât
despre A.G.: „Vreau să plec din Ńară, am auzit eu că aşa e cel mai bine!”. DorinŃa lor
de a munci nu poate fi decât îmbucurătoare, însă mi-au declarat, de asemenea, că o să
le fie foarte greu să se angajeze, în schimb menŃinerea relaŃiei cu familia şi apropiaŃii
nu va reprezenta o problemă. Totodată, patru dintre ei se simt ameninŃaŃi de
stigmatizare, în timp ce A.G. s-a obişnuit cu acest aspect al vieŃii post-liberare.
ÎntrebaŃi: „CredeŃi că veŃi mai comite vreo infracŃiune din diverse motive (de
exemplu, lipsa venitului)?” singurul răspuns negativ a venit din partea lui B.T.,
condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de droguri, fără antecedente penale. Se
pare că şocul încarcerării a avut un impact puternic asupra acestui deŃinut.

62
 Pe cei cinci condamnaŃi i-am întrebat cum consideră că ar putea contribui în
folosul societăŃii pentru a li se micşora pedeapsa şi am primit un alt răspuns unanim:
prin muncă. În mod paradoxal, au declarat că este posibil să mai comită infracŃiuni,
cu toate că mi-au dat de înŃeles că au fost „vindecaŃi” de pedeapsa primită,
răspunzând afirmativ la întrebarea: „Va vindecat această pedeapsă?”.
Ultima întrebare pe care le-am adresat-o, „ConsideraŃi că v-a schimbat în
vreun fel timpul petrecut aici?” este cea la care am primit răspunsurile cele mai
interpretabile, ei nedorind să răspundă direct, concret la întrebare:
• A.G. (26 de ani, recidivist – tâlhărie) a declarat cu un zâmbet maliŃios: „Da,
acum sunt mai rezistent, nu-mi mai e frică şi am învăŃat multe de la colegii
mei...”;
• V.O. (28 de ani, recidivist – furt calificat): „Da, acum o să fiu mai prudent, o
să ştiu să mă descurc altfel când ies de aici!”;
• B.T. (23 de ani, trafic de droguri) afirmă cu o urmă de regret: „M-a maturizat
închisoarea!”;
• F.S. (27 de ani, recidivist – furt calificat): „Da, am altă perspectivă asupra
vieŃii şi a alegerilor pe care trebuie să le fac.”;
• M.B. (21 de ani, recidivist – tâlhărie): „Da, am mai învăŃat câte ceva!”.
Cei cinci deŃinuŃi au fost destul de cooperanŃi şi am observat o corelaŃie între
răspunsurile verbale şi limbajul trupului. Consider că sinceritatea răspunsurilor s-a
datorat caracterului anonim al cercetării, interesului acordat vieŃii lor carcerale şi
personale prin întrebările adresate, precum şi prin avantajul reprezentat de
posibilitatea lor de a socializa cu o persoană din afara mediului carceral.

Concluziile cercetării
Deşi interviurile au fost realizate pe un eşantion mic de persoane intervievate,
consider că răspunsurile primite sunt consistente şi relevante şi mă ajută să formulez
o impresie generală referitoare la tema lucrării de faŃă.
Răspunsurile au validat ipotezele formate pentru cercetare şi au atins
obiectivele propuse: patru dintre cei cinci deŃinuŃi intervievaŃi sunt recidivişti, însă
dacă s-ar urmări cu atenŃie şi s-ar satisface nevoile acestora pentru reintegrarea
socială, educaŃională, profesională, familială, ei nu ar mai recidiva. Sunt conştientă,

63
însă, de faptul că intervievarea fiecărui deŃinut în parte necesită resurse umane şi
materiale imense, având în vedere numărul ridicat al deŃinuŃilor din fiecare unitate
penitenciară şi bugetul insuficient alocat sistemului penitenciar. Aşa cum au declarat,
deŃinuŃii se tem de stigmatizarea din partea societăŃii considerând că este una din
cauzele imposibilităŃii lor de a se angaja şi unul din motivele care, în timp, i-ar putea
împinge spre recidivă. De asemenea, un mediu familial adecvat este un factor decisiv
în reintegrarea deŃinuŃilor, aceştia considerând că momentul revederii cu familia şi
suportul acordat sunt esenŃiale pentru moralul lor ridicat. Dacă deŃinutul a eşuat în
viaŃa de familie, educaŃie sau profesie, este firesc ca acesta să dezvolte un
comportament deviant, recidiva, mai ales în cazul furtului sau al tâlhăriei, fiind o
consecinŃă previzibilă a eşuării şi în cazul procesului de reabilitare şi reintegrare
socială a deŃinutului, după prima faptă penală comisă. Totodată, pentru cei care în
perioada detenŃiei au stat departe de o familie care îi acceptă şi îi susŃine, timpul
petrecut departe de cei dragi a fost suficient pentru a îi împiedica să recidiveze.
Datorită dorinŃei exprimate în mod unanim de a munci şi de a îşi continua
studiile, consider că implementarea programelor şi a proiectelor cu acest scop ar fi
extrem de benefică într-un mod mai elaborat: dezvoltarea şcolarizării de la I-IV
clase, la cel puŃin I-IX clase, pregătirea şi îndrumarea profesională intensivă urmată
de ajutorul acordat în găsirea unui loc de muncă prin programele post-liberatorii.
Acesta din urmă ar avea un rol vital în reintegrarea foştilor deŃinuŃi datorită
dificultăŃii exprimate de aceştia în a îşi găsi un loc de muncă.
Prin corelarea vârstei, nivelului educaŃional şi răspunsurilor la întrebările
adresate, mai constatăm că tinerii deŃinuŃi sunt dornici să muncească, sunt dispuşi să
participe la orice tip de program (cu activităŃi desfăşurate prin muncă) pentru a
petrece mai mult timp în afara celulei şi a mediului penitenciar, pentru a li se reduce
din pedeapsă, pentru a impresiona opinia publică şi a reduce stigmatizarea, pentru a
se reîntoarce mai uşor la viaŃa non-infracŃională.
Însă, pe cât de îmbucurătoare este dorinŃa deŃinuŃilor de a munci, pe atât de
îngrijorătoare sunt răspunsurile acestora referitoare la comiterea unei noi infracŃiuni
după liberare. Aceştia au recunoscut că este posibil să recidiveze, din diverse motive,
cum ar fi lipsa veniturilor, ceea ce mă face să mă gândesc la faptul că recidiva este pe
jumătate săvârşită. Aceasta se poate datora şi obişnuirii deŃinuŃilor cu mediul

64
carceral, considerarea acestui mod de viaŃă drept cel normal, firesc, „înrăirea”
acestora prin neacceptarea izolării, a pedepsei primite, lipsa vinovăŃiei în conştiinŃa
infractorului etc.
Aşa cum reiese din răspunsurile date la ultima întrebare a interviului
contactul cu mediul penitenciar, însuşi, este un obstacol în calea reabilitării şi
reintegrării sociale, în condiŃiile în care detenŃia oferă un mediu propice pentru
învăŃarea a noi comportamente infracŃionale sau perfecŃionarea acestora.
În concluzie, deŃinuŃii din penitenciarul Rahova participă la şcolarizare, dacă
au sub 4 clase absolvite, sunt informaŃi cu privire la activităŃile ce pot fi desfăşurate
în mediul de detenŃie, beneficiază de dreptul la muncă şi sunt vizitaŃi de către familie.
Ei participă la consiliere psihologică şi profesională şi la programele desfăşurate în
cadrul penitenciarului, însă se pare că toate acestea nu au fost suficiente pentru a îi
împiedica să recidiveze. Se observă astfel, necesitatea implementării unor programe
de reabilitare şi reintegrare socială mai capabile, mai eficiente, mai dezvoltate, care
totodată să lucreze şi în sensul prevenirii infracŃionalităŃii, în rândul societăŃii libere.
Realizarea acestor programe de către personal calificat, specializat în domeniile
respective este un aspect imperios necesar.

Concluzii generale

Lucrarea de faŃă a fost intocmită cu scopul de a analiza programele de

reabilitare şi reintegrare socială a foştilor deŃinuŃi din România în principal şi de a
demonstra utilitatea acestora.
Sistemul penitenciar românesc a fost adaptat la condiŃiile moderne, adecvate
de deŃinere şi tratare a condamnaŃilor, urmărind modele ale Ńărilor europene mai
dezvoltate. România beneficiază de un regim progresiv de executare a pedepsei încă
din anul 1929. Prin aceasta se demonstrează interesul acordat sistemului penitenciar
şi deŃinuŃilor, dar mai ales progresul semnificativ prin care acest sistem trece.
Consider că Ńara noastră este destul de bine pregătită din punct de vedere
legislativ, adoptând măsurile impuse de Uniunea Europeană şi modificând legislaŃia
într-un mod pozitiv şi constructiv, de-a lungul timpului. În sistem există tipuri
speciale de penitenciare: pentru femei, centre de reeducare pentru minori şi tineri,

65
penitenciare-spital, care sunt bineînŃeles împărŃite pe tipuri de regim de executare.
Însă piedicile întâmpinate sunt de ordin practic: lipsa fondurilor pentru angajarea
personalului specializat, programele şi activităŃile desfăşurate încă la un nivel
incipient, lipsa dotărilor moderne.
Drepturile şi obligaŃiile deŃinuŃilor sunt la fel de importante: drepturile au
rolul de a îi scoate pe deŃinuŃi dintr-o rutină care oricum se formează după primele
săptămâni de încarcerare şi are un caracter apăsător, tensionant, iar obligaŃiile impun
responsabilizarea deŃinuŃilor, pregătindu-i pe aceştia pentru viaŃa de afară. Drepturile
implică educaŃie, relaxare, socializare şi multe alte beneficii pentru deŃinuŃi. Dar
viaŃa în mediul carceral nu implică numai drepturi şi obligaŃii, ci are un impact
puternic asupra personalităŃii şi comportamentului deŃinuŃilor, putând să îi
influenŃeze fie pozitiv, fie negativ, în funcŃie de alegerile pe care ei le fac. Odată
încarceraŃi infractorii adoptă o nouă identitate socială în mediul în care nu cunosc pe
nimeni şi se pot comporta după cum doresc în faŃa celorlalŃi deŃinuŃi, încercând să
adopte noi atitudini, să reînceapă totul de la zero. Participând la programele de
şcolarizare, de consiliere profesională, de educaŃie pentru sănătate, de prevenire şi
combatere a diverselor boli sau adicŃii, programele cu caracter educativ în general,
deŃinuŃii pot trece printr-o serie de schimbări pozitive pe parcursul perioadei de
detenŃie, adoptând un comportament exemplar şi demonstrând dorinŃa de a se
schimba în bine. La polul opus, însă, ei pot adopta comportamente negative, fiind
puternic influenŃaŃi de mediul şi anturajul neprielnic cu care intră în contact, nedorind
şi necrezând în posibilitatea schimbării. Schimbările care apar în comportamentul şi
personalitatea deŃinuŃilor sunt explicate de o serie de teorii cum ar fi: teoria
etichetării, teoria învăŃării sociale, teoria asociaŃiilor diferenŃiate.
Însă interacŃiunea dintre foştii deŃinuŃi şi societate, după liberarea acestora,
este o experienŃă nu tocmai plăcută pentru foştii condamnaŃi. Acum aceştia se
confruntă cu probleme precum stigmatizarea, prejudecăŃile comunităŃii cu privire la
persoanele delincvente, atitudini negative, ostile care crează dificultăŃi în procesul de
angajare, de relaŃionare cu cei din jur. Statisticile au arătat, totuşi, intenŃiile în general
bune ale cetăŃenilor, acompaniate, însă, de sentimente de teamă, precauŃie şi reŃinere.
De aceea pregătirea preliberatorie este esenŃială pentru o reintegrare eficientă a
foştilor deŃinuŃi, fără urmări precum recidiva. Când vine vorba despre astfel de

66
programe, am constatat că ele ar putea fi îmbunătăŃite prin informare intensivă cu
privire la aşteptările pe care deŃinuŃii ar trebui să le aibă de la societate, atunci când
ies din arest. Astfel, ei nu vor mai fi dezamăgiŃi în cazul în care vor fi trataŃi cu
dispreŃ sau ignoraŃi. În procesul de reabilitare trebuie să se Ńină cont de factori
precum sănătatea fizică şi mentală a deŃinutului, relaŃia sa cu familia şi tipul de
comportament însuşit, acestea fiind caracteristicile principale din planul de reformare
personală. În acest sens lucrează o adevărată echipă de specialişti (în număr restrâns,
din păcate, din cauza lipsei fondurilor disponibile pentru angajarea personalului),
care au creat şi implementat, în parteneriat cu diverse organizaŃii şi instituŃii, diverse
tipuri de proiecte.
Modele pentru programele de reabilitare şi reintegrare a foştilor deŃinuŃi
există în număr foarte mare în Ńările europene, mult mai bine dezvoltate pe toate
planurile: Marea Britanie, FranŃa, Germania şi nu numai.
Pe parcursul lucrării am arătat, în special cu ajutorul părŃii de cercetare, faptul
că deŃinuŃii au nevoie şi îşi doresc să participe la programe şi activităŃi de reabilitare
şi pregătire pentru contactul cu societatea. DeŃinuŃii au manifestat o dorinŃă clară de a
munci şi de a lăsa în urmă modul de viaŃă infracŃional, însă, ei se tem de stigmatizare,
dificultatea pe care o presupune găsirea unui loc de muncă, lipsa de înŃelegere din
partea comunităŃii. Toate acestea pot duce cu uşurinŃă la recidivarea acestor deŃinuŃi
care se vor elibera peste nu foarte mulŃi ani. Pentru a împiedica acest proces de
recidivă şi a îl preveni, deŃinuŃii vor trebui să fie asistaŃi şi prin programe post-
liberare, respectiv programe de informare cu privire la semnificaŃia infracŃionalităŃii
şi prevenirea dezvoltării acestui fenomen dăunător.
Astfel, scopul concret al programelor de reabilitare şi reintegrare a foştilor
deŃinuŃi este acela de a le oferi o educaŃie corespunzătoare, calificare în domeniul
profesional, atenŃia sporită acordată stării de sănătate fizică şi mentală, posibilitatea
de a dobândi noi abilităŃi care să îi ajute în adoptarea unui stil de viaŃă non-
infracŃional. Datoria sistemului penitenciar din România este aceea de a se asigura de
faptul că foştii deŃinuŃi, proaspăt eliberaŃi din penitenciar, se vor reintegra cu succes
în societate. Consider că o astfel de abordare va ajuta foarte mult rezolvarea
problemei recidivei, care persistă de foarte mult timp, îmbunătăŃind într-un final
calitatea vieŃii în societatea românească.

67
Bibliografie

Banciu, D., 1999, Control social şi sancŃiuni sociale, Editura Victor, Bucureşti.
Chelcea, S. coord., 2006, Psihosociologie. Teorie şi aplicaŃii, Editura Economică,
Bucureşi.
Chelcea, S., 2001, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi
calitative, Editura Economică, Bucureşti.
Durnescu, I., 2009, AsistenŃa socială în penitenciar, Editura Polirom, Iaşi.
Mathew, C., Casas, F., Drakeford, M., Roberts, S., Scholte, E., Williams, M., 1997,
Stigma and Social Welfare: An International Comparative Studies, Avebury.
Pinker, R., 1973, Social Theory and Social Policy, Heinemann Educational Books,
London.
Spiker, P., 1988, Principles of Social Welfare – An Introduction to Thinking About
the Welfare State, Routlidge, London.
*** http://www.anp-just.ro/sinteze/reintegrare.htm, accesat la data de 3.04.2009.
***
http://www.euractiv.ro/content/section|readStory/stID_1/pT_dosare/pID_199/
Raport-Starea-penitenciarelor-tine-Romania-departe-de-UE.html, accesat la
data de 3.04.2009.
*** http://www.infoong.ro/index.php/Stiri/Locuri-de-munca-pentru-detinuti.html,
accesat la data de 3.04.2009.
*** http://www.irp.md/files/1234269522_ro.doc, accesat la data de 5.04.2009.
*** http://www.irp.md/files/1235126414_ro.pdf, accesat la data de 5.04.2009.
*** http://www.irp.md/item.php?text_id=403, accesat la data de 5.04.2009.
*** http://www.penitenciararad.ro/2.html, accesat la data de 5.04.2009.
*** http://www.stiriong.ro/pagini/actiune-pentru-relationarea-dintre-detin.php,
accesat la data de 3.04.2009.
*** Legea 275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal.

68
*** Legea 83/2010 pentru modificarea şi completarea legii 275/2006 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal.
*** Legea 84/1995 privind legea învăŃământului.
*** Raport de Cercetare – Sondaj de Opinie la Nivelul AngajaŃilor ANP, Ministerul
JustiŃiei, AdministraŃia NaŃională a Penitenciarelor.

69