MITROPOLIA CHIȘINĂULUI ȘI A ÎNTREGII MOLDOVE

ACADEMIA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN MOLDOVA

TREI IERARHI

Tema: Întruparea Mântuitorului; persoana divino-

umană a Mântuitorului

A efectuat: diac. Victor Zaporojan,

student, anul II, Masterat

Profesor: prot. Ioan Uglea

Chișinău 2020
 INTRODUCERE
În concepția multor erezii stă la bază o învățătură greșită cu privire la
Persoana Mântuitorului, adică fiind El numai Fiul lui Dumnezeu, nu și
Dumnezeu, dar se rătăcesc mulți când Îl socot pe Mântuitorul inferior
Tatătului, căci în Sfânta Scriptură sunt ascunse diferite comori care scot în
evidență învățătura despre Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat.
După cum ne mărturisește Sfânta Scriptură: Dumnezeu l-a creat pe om
după chipul și asemănarea Sa (Facerea 1, 26; 2,7), de aici putem cu
îndrăzneală să spunem că toți suntem fiii lui Dumnezeu după cuvintele
psalmistului: Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preânalt (Psalmi 81, 6). Dar
când ne referim la Persoana Mântuitorului, ne referim la Cel ce l-a creat pe
om după chipul și asemănarea Sa (Facerea 1, 26; 2,7).
În gândirea şi viaţa creştină, apostolică şi patristică a Bisericii, noi
găsim şi identificăm adevăratele modele ale vieţii creştine autentice. Norma
fundamentală a moralei ortodoxe este cea revelată. Cuvântul lui Dumnezeu
este norma obiectivă a moralităţii, fiindcă mântuirea este dependentă de
împlinirea şi trăirea acestor adevăruri dumnezeieşti. Pentru Ortodoxie, regula
de credinţă inviolabilă şi constantă este ceea ce a stabilit Biserica ecumenică
în cele şapte soboare ale ei, adică învățătura despre Iisus Hristos. . O
caracteristică esenţială a moralei ortodoxe este fidelitatea ei faţă de tezaurul
învăţăturii evanghelice, moştenit din epoca străveche a creştinismului primar,
deci fidelitatea faţă de Revelaţia dumnezeiască cuprinsă în Sfânta Scriptură şi
Sfânta Tradiţie.
Revelaţia biblică îşi are plenitudinea în Mântuitorul nostru Iisus
Hristos. Sensul vieţii noastre se dezvăluie din adânc numai în Iisus Hristos,
Domnul nostru, Care este Fiul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui Ceresc, întrupat
de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria.

De-a lungul timpului Biserica s-a confruntat cu multe erezii care au

încercat să se opună adevărului prin interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu
după mintea omenească. De aceea în cadrul celor Șapte Sinoade Ecumenice,
Sfinții Părinți au conbătut toate învățăturile greșite dând Bisericii învățătura
cea adevărată în Duhul Sfânt. Una dintre problemele prinipale a fost
monofizismul cu care s-au confruntat Sfinții Părinți la al IV-lea Sinod
Ecumenic. Monofizismul afirma că întruparea lui Iisus Hristos din Fecioara
Maria, a avut o singură fire, firea dumnezeiască, deoarece firea omenească a
fost absorbită în întregime de firea Sa dumnezeiască și a dispărut complet,
precum și Trupul Său a fost dumnezeiesc și nu trupesc.

În această lucrare voi vorbi despre Întruparea Mântuitorului; despre

cele două firi ale Mântuitorului: despre cea dumnezeiască și depre cea
omenească, precum și despre anumiți factori, principii sau confirmări ce pot
afirma ambele firi ale Domnului, căci Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și
Om adevărat.
Întruparea Mântuitorului
Întruparea Mântuitorului s-a făcut la „plinirea vremii” (Gal.4.4), adică
atunci când erau îndeplinite condițiile corespunzătoare, căci era necesară
trecerea unei perioade lungi de timp în care oamenii să conștientizeze
gravitatea păcatului săvârșit și precum omul a săvârșit păcatul liber, nefiind
constrâns de nimeni, tot așa omul trebuia să își dorească sincer și liber venirea
Mântuitorului care urma să îi scoată din robia păcatului.
Deși Sfânta Scriptură nu cuprinde lămuriri referitoare la condițiile ce
trebuiau îndeplinite pentru plinirea vremii, în această problemă fac lămurire
Sfinții Părinți, toți plecând de la premisa că Dumnezeu știa când trebuia să
vină.
1. Era necesar să treacă o vreme îndelungată pentru ca omenirea să
conștientizeze, prin experiența trăită, gravitatea păcatului și a urmărilor lui dar
în același timp să recunoască neputința firii omenești de a ieși din starea de
păcat și să își dorească venirea unui răscumpărător care sa facă bine celor ce Îl
doresc, nu celor ce nu-l voiesc.
2. Pentru ca răul să poată fi smuls din rădăcină era necesar ca decăderea
religioasă și morală să se apropie de limită, căci smulgând rădăcina răului
venit prin păcat „harul să stăpânească prin dreptate, spre viața veșnică, prin
Iisus Hristos, Domnul nostru” (Rm.5.21)
3. Pentru ca toată omenirea să se bucure de venirea Mântuitorului, aceasta
trebuia propovăduită cât mai larg, iar despre această vestire privitoare la locul,
timpul și împrejurările venirii Mântuitorului să ia cunoștință tot poporul; de
aceea timpul de la rostirea protoevangheliei (Fc.3.15) și până la Întruparea
Răscumpărătorului făgăduit a fost îndelungat.
4. Pe toată perioada de așteptare a venirii Mântuitorului, omenirea a fost
străjuită de legea veche (Vechiul Testament), numită „pedagos spre Hristos”
(Gal.3.24) sau „umbra bunurilor viitoare” (Evr.10.1), căci după cum spune
Fericitul Augustin Noul Testament se ascunde în cel Vechi.
5. Trebuia, ca prin această pregătire îndelungată să se ajungă la o persoana
în care, păcatul, deși prezent potențial, să nu fi avut nici un rod; această
persoană fiind Fecioara Maria din care, în chip supranatural S-a Întrupat
Hristos – Dumnezeu adevărat, însușindu-Și întreaga natură omeneasca.
Întruparea și Nașterea Mântuitorului din Fecioara Maria nu s-a petrecut
după rânduiala firii omenești, ci în chip mai presus de legile firești.
Conceperea și zămislirea s-a făcut prin lucrarea divină a Tatălui și a Sfântului
Duh (Lc.1.35 și Mt.1.20), fără atingerea fecioriei, ea rămânând fecioară și
după naștere, pentru totdeauna, așa cum este numită Maica Domnului –
pururea fecioară;
Impecabilitatea lui Hristos-Omul înseamnă lipsa desăvârșită a oricărui
păcat, atât originar cât și personal, subînțelegându-se lipsa oricărei ispite
interne și ineficacitatea oricărei ispite externe precum și lipsa oricărei lupte a
patimilor.
Lipsa păcatului strămoșesc în Hristos o mărturisește Revelația divină,
prin cuvântul arhanghelului Gavriil: „sfântul care Se va naște din tine Fiul lui
Dumnezeu se va chema” (Lc.1.35); Sfinții Părinți, de asemenea învață că
Hristos este sfânt din naștere, deoarece zămislirea și nașterea Lui din Sfânta
Fecioară se săvârșește pe cale supranaturală, Fecioara fiind curățită de Sfântul
Duh, la concepere de păcatul strămoșesc, astfel ca natura umana luata din ea
de către Fiul era cu totul curata;
În Iisus Hristos lipsește cu desăvârșire orice păcat personal. Aceasta
rezultă din cuvintele Lui: „Cine dintre voi poate să Mă vădească de păcat?”
(In.8.46), iar Apostolul Ioan spune: „Și voi știți că El S-a arătat ca să ridice
păcatele și păcat întru El nu este” (1.In.3.5); Hristos „păcat n-a săvârșit și nici
nu s-a aflat vicleșug în gura Lui” (1.Ptr.2.22).
Iisus Hristos – Om adevărat și Dumnezeu adevărat

Pe temeiul Revelației, Biserica învață că Hristos este Dumnezeu-Om,

Dumnezeu adevărat și om adevărat, astfel, în Persoana cea una a lui Hristos se
cuprind două firi – dumnezeiască și omenească, adevăr afirmat pe baza
datelor din Sfânta Scriptură. În profețiile mesianice firea dumnezeiască este
menționată în locurile unde se spune despre Mesia că este născut din
Dumnezeu din veșnicie – „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui
Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru
început, din zilele veşniciei” (Miheia 5.1), iar firea omenească este amintită în
locurile unde se spune despre Hristos că este sămânța Fecioarei, odraslă a lui
David sau a lui Iesei – „Pentru aceasta Domnul meu va da un semn: Iată
fecioara va lua în pântece si va naște Fiu si va chema numele lui Emanuel”
(Is.7.14); „O Mlădița va ieși din tulpina lui Iesei și un lăstar din rădăcina lui
va da” (Is.11.1);”O data m-am jurat pe sfințenia Mea: Oare voi minți pe
David? sămânța lui în veac va fi” (Ps.88.35). Însuși Mântuitorul Își atribuie
Sieși atât firea dumnezeiască cât și cea omenească, numindu-Se Fiu al lui
Dumnezeu și Fiul Omului, omniprezent, atotputernic, în cer și pe pământ –
„Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer” (In 3.13);
Hristos este Fiul lui Dumnezeu (Mt.26.63,64); (Mt.8.20).

Apostolii si Evangheliștii învață și ei despre cele două firi ale lui

Hristos, relatând că Însuși Dumnezeu Tatăl Îl numește pe Hristos, Fiul Său cel
iubit la Botez și la Schimbarea la Față (Mc.1.11) și (Mt.17.5); Hristos este
Dumnezeu Cuvântul – „Cuvântul trup S-a făcut” (In.1.14). Sf. Ioan
Evanghelistul spune : „Iar acestea s-au scris, ca să credeți că Iisus este
Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui”
(In.20.31). În genealogiile de la Matei și Luca se mărturisește cu aceeași
claritate firea omenească a lui Hristos.

Biserica, pe temeiul Revelației, referindu-se la Persoana Mântuitorului

a învățat că Acesta este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit; astfel,
combătând ereziile hristologice, Sfinții Părinți au accentuat dogma despre cele
doua firi ale Mântuitorului:

- Ca mijlocitor între Dumnezeu și om era necesar ca Hristos sa fie

Dumnezeu și Om, căci fără o întrupare adevărată, Hristos nu ar fi putut aduce
pe om la Dumnezeu;

- Pentru ca oamenii să Îl poată percepe pe Dumnezeu după puterea lor,

era necesar ca Dumnezeu să se facă Om pentru a putea comunica lesne cu
oamenii;

- Ca Răscumpărător, Hristos trebuia să aparțină și dumnezeirii și

omenității căci doar uniți cu Dumnezeu cel nestricăcios și nemuritor, puteau
ajunge la nestricăciune și nemurire.

Iisus Hristos este idealul omului în trup, oglindirea lui Dumnezeu pe

pământ. Iisus Hristos a venit pe pământ și prin aceasta ne-a arătat că ființa
umană poate să se îmbrace în acea strălucire cerească, în care a apărut
Domnul Iisus (3).
După cum ne mărturisește Sfânta Scriptură prin cuvintele Sfântului
Apostol Pavel, vedem că Iisus Hristos este Dumnezeul Cel adevărat care S-a
întrupat, căci zice: ... Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,
Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu
Dumnezeu, Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea
oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător
făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2, 5-8).

Simbolul de Credință, cel stabilit de Sfinții Părinți, la primul Sinod

Ecumenic (325), mărturisește că: Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Unul-
Născut care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o ființă
cu Tatăl prin care toate s-au făcut...

Cel mai mare dar pe care Dumnezeu L-a făcut oamenilor a fost acesta:
Dumnezeu S-a făcut Om și a rămas Dumnezeu-Om pentru totdeauna. Ființa
umană mică fiind L-a cuprins în întregime pe Cel necuprins – pe Dumnezeu.
Sfântul Ioan Damaschin spune că: Dumnezeu – Omul este unica făptură nouă
sub soare. Dar cel mai important e faptul că prin Iisus Hristos, Dumnezeu –
Om, însăși ființa umană devine una nouă. (3).

Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Îl numea pe El fiu, după trupul cel

omenesc, dar El a rămas nedespărțit de slava Sa dumnezeiască. Căci Unul este
Dumnezeu, Care S-a arătat în lume în trup. Slava Lui ne vorbește despre firea
cea dumnezeiască, care este de la Tatăl, iar trupul Lui ne vorbește despre firea
omenească, cea de la Fecioara Maria: amândouă firile s-au împreunat și s-au
unit într-un singur Ipostas. Cel Unul-Născut din Tatăl este același Unul-
Născut din Fecioara Maria, și cine Îl desparte în două ipostasuri, depărtat va fi
de împărăția Lui, iar cine Îi contopește firile, va fi lipsit de viața Lui. Și: cine
tăgăduiește că Fecioara Maria L-a născut pe Dumnezeu, nu va vedea slava
Dumnezeirii Lui; și cine tăgăduiește că el a purtat trup fără de păcat, nu va
primi mântuirea și viața, dăruită prin Trupul Lui. Însăși faptele mărturisesc și
puterile Lui Dumnezeiești învață pe cei cu dreaptă chibzuință că El este
Dumnezeu adevărat, iar chinurile pe care le-a suferit pe Cruce arată că este
Om adevărat (2).

Fapte mărturisitoare despre divinitatea și umanitatea lui Iisus Hristos

 Vestea Evangheliei este vestea despre coborârea din cer și venirea pe
pământ în trup omenesc a Fiului lui Dumnezeu. Însuși Iisus Hristos
mărturisește despre Sine că El este Fiul lui Dumnezeu: Toate Mi-au fost date
de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe
Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i
descopere (Matei 11, 27). (3). Mare Taină este aceasta, că nici îngerilor lui
Dumnezeu nu le este îngăduit, fără voie, să-L cunoască pe Dumnezeu.
Mărturia aceasta că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, o găsim și în psalmii
lui David, atunci când zice: Domnul a zis către Mine: Fiul Meu ești Tu, eu
astăzi Te-am născut. Cere de la Mine și-Ți voi da neamurile moștenirea Ta și
stăpânirea Ta marginile pământului (Psalmi 2, 7 – 8).
Despre faptele care mărturisesc despre umanitatea și divinitatea
Domnului nostru Iisus Hristos ne vorbește Sfintele Evanghelii, despre
întreaga viață a Sa pământească, despre minunile Sale inexplicabile pentru
mintea omenească și mai ales pentru cei ce nu cred în dumnezeirea Lui.
Sfântul Efrem Sirul în compoziția scrierilor sale ne arată clar că Iisus Hristos
este Dumnezeu adevărat și Om adevărat neieșind din învățăturile evanghelice:
Pe Unul și același Îl mărturisim a fi Dumnezeu adevărat și Om
adevărat. El este Dumnezeu – Cuvântul, Care a primit trup.
Dacă El n-a avut trup, atunci de unde avem pe Maria? Iar dacă El nu-I
Dumnezeu pe cine Gavriil Îl numește Domn?
Dacă El nu S-a întrupat, atunci cine a fost culcat în iesle? Și dacă El nu-
I Dumnezeu, atunci pe cine Îl slăveau îngerii în cer?
Dacă El n-a avut trup, atunci cine afost înfășat în scutece? Și dacă El nu
este Dumnezeu – în cinstea cui a călătorit steaua pe cer?
Dacă El n-a avut trup, atunci pe cine a purtat în brațe Simeon? Iar dacă
nu este El Dumnezeu – cui a cântat bătrânul: Acum slobozește pe robul Tău,
Stăpâne?
 Dacă nu a fost El în trup, atunci pe cine luând Iosif a fugit în Egipt? Și
dacă nu El este Dumnezeu, atunci asupra cui s-a împlinit proroocia: Din Egipt
am chemat pe Fiul Meu (Os. 2,1).
Dacă nu a fost El în trup, atunci pe cine a botezat Ioan? Iar dacă nu El
este Dumnezeu – cui a vorbit Tatăl: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-i
binecuvântarea Mea (Marcu 1, 2)?
Dacă nu a fost El în trup, atunci cine a flămânzit în pustie? Și dacă El
nu a fost Dumnezeu, atunci cui, venind, Îi slujeau îngerii? Dacă nu El a avut
trup, atunci cine a fost în Cana Galileii? Iar dacă nu El e Dumnezeu – atunci
cine a prefăcut apa în vin?
Dacă nu a fost El în trup, atunci cine a ținut în mână pâinile în pustie?
Iar dacă nu El e Dumnezeu – cine a săturat cu cinci pâini și doi pești, cinci mii
de oameni, afară de femei și copii?
Dacă nu a avut El trup – cine a dormit în corabie? Și dacă El nu e
Dumnezeu, atunci cine a liniștit marea și valurile? Dacă nu a avut El trup – cu
cine a stat la masă Simon fariseul? Și dacă nu era El Dumnezeu – cine a iertat
păcatele femeii păcătoase? Căci și fariseii se întrebau între ei: Cine poate să
ierte păcatele decât numai Dumnezeu? Drept au spus cuvântul acesta, însă s-
au gândit rău asupra Lui.
Dacă El nu S-a întrupat, atunci cine a purtat îmbrăcăminte omenească?
Iar dacă nu El e Dumnezeu – cine a vindecat scurgerea sângelui prin atingerea
de haină? Dacă El nu S-a întrupat, atunci cine scuipând pe pământ a făcut
tină? Iar dacă El nu e Dumnezeu – cine prin ungerea cu tină a deschis ochii
orbului?
Dacă nu a avut El trup – cine a lăcrimat la mormântul lui Lazăr? Iar
dacă El nu a fost Dumnezeu, atunci cine l-a înviat pe cel ce era mort de patru
zile?
Dacă nu a fost El în trup, atunci pe cine au luat iudeii în grădina
Ghetsimani? Iar dacă nu-I El Dumnezeu – cine, cu cuvintele: Eu sunt, - i-a
aruncat pe ei cu fața la pământ?
 Dacă nu a avut El trup – cine a fost judecat de către Pilat? Iar dacă nu-I
El Dumnezeu – cine a înfricoșat-o în somn pe femeia aceluia? Dacă nu a fost
El în trup – ale cui haine au fost împărțite de ostașii romani? Și dacă El nu e
Dumnezeu, atunci de ce s-a întunecat soarele la răstignirea Lui?
Dacă nu a avut El trup – cine a fost răstignit pe Cruce? Și dacă El nu
este Dumnezeu – cine a clătinat din temelie tot pământul?
Dacă nu a avut El trup – ale cui mâini și picoare au fost pironite pe
Cruce? Și dacă El nu e Dumnezeu – de ce s-a desfăcut catapeteasma
templului, s-au despicat pietrele, s-au deschis mormintele?
Dacă nu a fost El în trup, atunci cine a pătimit pe cruce, între tâlhari, iar
dacă El nu e Dumnezeu – cine a spus tâlharului: Astăzi cu Mine vei fi în rai?
Dacă nu a avut El trup – cine, strigând și-a dat duhul? Și dacă nu El e
Dumnezeu, atunci de la al cui glas s-au sculat multe trupuri ale sfinților?
Dacă nu a avut El trup, pe cine au pus ucenicii și mironosițele în
mormânt? Iar dacă nu El e Dumnezeu – apoi despre cine au vorbit îngerii: S-a
sculat, nu este aici?
Dacă nu El a avut trup – ale cui răni le-a pipăit Toma? Și dacă nu El a
fost Dumnezeu, apoi cine a intrat prin ușile încuiate?
Dacă nu a avut El trup, atunci cine a cerut de mâncare la Marea
Tiberiadei? Și dacă El nu este Dumnezeu – din porunca cui s-a umplut
năvodul cu pește?
Dacă nu a avut El trup – pe cine au văzut Apostolii ridicându-se la cer?
Și dacă El nu este Dumnezeu – cine S-a ridicat în slava sfinților îngeri și cui i-
a zis Tatăl: Șezi de-a dreapta Mea?
Dacă El nu este Dumnezeu și Om, atunci în zadar și mincinoasă este
credința și scăparea noastră; zadarnice sunt vestirile proorocilor (2).

Încheiere
În încheiere, ca o concluzie finală a acestei lucrări pot spune că lipsa de
credință este primul factor care se opune adevărului Sfintei Scripturi din
cauza căcuia apar multe interpretări ale Cuvântului lui Dumnezeu formându-
se anumite grupuri religioase încurcând învățăturii adevărate să înflorească,
căci de ce fel de mărturii mai avem nevoie? Însuși Iisus Hristos spune: Oile
Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu
le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va
răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate
să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu Una suntem. (Ioan
10, 27-30). Dacă Fiul cu Tatăl Una sunt, de ce trebuie să facem dezbinarea
acesta spunând că Fiul este inferior Tatălui, căci și iudeii auzind acest cuvânt
au luat pietre ca să arunce asupra Lui. (Ioan 10, 31).

Cuprins

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune

Ortodoxă, București, 2015;

2. Psaltirea Sfântului Efrem Sirul sau Cugetările dumnezeiești culese din

scrierile Sfântului Efrem Sirul și așezate după ordinea psalmilor
proorocului David, Chișinău, 2008;

3. Să ne cunoaștem credința, Editura: Casa Editorial – Poligrafică Bons

Offices; Liliana Crețu, licențiat în teologie, prof. la Seminarul Liceal –
Teoretic Sf. Cuv. Mc. Elisabeta, 2010.

4.  https://ro.scribd.com/doc/270877231/Întruparea-Mântuitorului