După cum se știe teritoriul țării noastre a suferit de-a lungul istoriei mai multe

schimbări și în ceea ce privește organizarea administrativ-teritorială. Organizarea

administrativ-teritorială cu toate ca are loc datorită unor legislații, are o mare importanță în
structura țării pentru că duce la constituirea sistemului de administrație a statului, precum și a
sistemelor locale, încadreaza teritorial și viața politică și nu în ultimul rând organizează și
partea economică a țării. În perioada interbelică modelul de organizare administrativ-
teritorială în conformitate cu Constituția țării de la 1923, era diferit față de organizarea din
momentul de față. Anul 1923, a fost anul în care după Marea Unire din 1918, a avut loc prima
reorganizare teritorială a României, fiind și anul în care s-a promulgat prima Constituție a
României Mari, de către regele Ferdinand I. (Studiu retrospectriv privind organizarea
administrativ-teritorială a României in ultimii 100 de ani,2018, Pag 20)
În anul 1923 România era împărțită in 74 de județe, cele mai multe dintre ele
aparținând Vechiului Regat, pe lângă județe, teritoriul țării mai era format din de plăși care
reprezintă o grupare de mai multe comune, mai exact 17 comune, fiind condusă de un pretor
și nu aveau personalitate juridică; iar plășile cuprindeau la rândul lor comune care erau de în
doua tipuri și anume comune rurale și comune urbane. În acea perioada România era formată
din Vechiul Regat, Transilvania, Bucovina și Basarabia. (Note de curs, pag 60-62)
Odată cu Constituția din 1923, denumită și cea mai democratica Constituție din
Europa interbelica; și cu unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei și Țării Românești,
România este declarată Regat, iar țara este condusă de regele Ferdinand I, guvern și
reprezentanți ai puterii executive.Și se declara faptul ca România este un stat național, unitar
și indivizibil. (Articolul 1, Constituția României din1923) Constituția prevedea în primul rând
revizuirea legislației din diferitele provincii pentru a se unifica toate legile fiecărei regiuni în
parte, rezultând Legea fundamentală, fapt ce a fost trecut și în Constituție in articolul 137,
deoarece până la momentul promulgării acestei constituții fiecare regiune avea propriile legi
fundamentale, astfel dupa Marea Unire, în Basarabia s-au menținut legile rusești, în Bucovina
cele austriece, iar in Transilvania cele maghiare și codul civil austriac. Cu toate acestea
unificarea legislativă pentru a putea controla întregul stat și teritoriu si unificarea
administrativă a fost un proces destul de dificil, ducând la foarte multe modificări legislative
și ajustări. Iar în al doilea rând Constituția prevedea înființarea Consiliului legislativ care era
menit sa avizeze proiectele de legi, conform articolului 76.. (G.P. Docan, Interdependenţa
legilor provinciale şi de unificare,in “Pandectele române”,1943, partea a IV-a, pag. 8.)
Aceasta unificare a legislației a fost încercată de mai mult timp dar a putut fi pusă cu
adevărat în aplicare odată cu proclamarea Constituției din 1923, care după cum se știe își are
originea din Constituția din 1866, care a suferit multe modificări ale legilor, precum și
elaborarea unui număr mare de legi care vizau unificarea, dar unificarea administrativă
propriu-zisă a statului a avut loc tot pe baza Constituției din 1923, abia doi ani mai târziu și
anume în 1925 la 14 Iunie.
În articolul 4 din Constituția din 1923 apare faptul ca din punct de vedere
administrativ, România este împărțită de fapt în județe, iar județele se împart la rândul lor în
comune. Așadar la acea perioada județele erau principalele unități administrative, deoarece ele
coordonau activitatea , iar Consiliul Județean se supunea direct autorităților centrale, iar
conform articolului 41 din Constituție membrii Consiliului Județean erau aleși prin vot
universal, egal, secret și obligatoriu. Comuna avea doua tipuri de atribuții și anume punea în
aplicarea reglementările legale ale puterilor centrale și județene și totodata gestiona și
problemele obștenești ale cetățenilor. Comunele erau conduse de către un consiliu comunal și
primar. (Dr. V. Stănică, Politici administrativ-teritoriale în România modernă și
contemporană, pag 68-71)
Odată cu Constituția din 1923, atât la nivel de județ, cât și la nivel de comună,
organizarea administrativă era pe baza principiului descentralizării, unde membrii consiliilor
erau aleși de către cetățenii români prin vot universal, egal, secret. ( articolul 108 din
Constituția din 1923)
Organizarea administrativ-teritorială a României a cunoscut de-a lungul timpului
transformări și modificări repetate, chiar și pierderi de teritorii, astfel datorită Constituției din
prezent, mai exact cea din anul 1991 dar revizuita în anul 2003, România este organizată
administrativ-teritorial în județe, municipii, orașe și comune care la rândul lor cuprind sate și
cătune. (Articolul 3.3 din Constituția din 1991, revizuita în 2003) Și în Constituția actuală, la
fel ca cea din 1923, județele reprezintă unitatea administrativă și sunt conduse de către un
consiliu județean și prefect, la fel și comuna este unitatea de organizare administrativă și este
formată din una sau mai multe sate, fiind condusă de un consiliu local și un primar. România
conform Constituției din 1991, dar revizuita in 2003, este formată administrativ-teritorial din
41 de județe plus municipiul București, 263 de orașe dintre care 82 sunt municipii și 2.685 de
comune care cuprind la rândul lor 13.285 de sate. Spre deosebire de anul 1923, în prezent în
organizarea administrativ-teritorială a țării apare termenul de oraș și municipiu
Bibliografie:

1. G.P. Docan, Interdependenţa legilor provinciale şi de unificare,

în“Pandecteleromâne”,1943, partea a IV-a, pag. 8.
2. Note curs
3. Studiu retrospectriv privind organizarea administrativ-teritorială a României in ultimii
100 de ani,2018, Pag 19-21
4. Constituția din 1923, publicată în Monitorul Oficial nr 282/ 29 Martie 1923
(http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1517)
5. Constituția din 1991, revizuita în 2003, publicată în Monitorul Oficial nr 767/ 31
Octombrie 2003
6. Dr. V. Stănică, Politici administrativ-teritoriale în România modernă și contemporană,
2010, pag 68-71
7.