1.

Context istoric:

Constituția din 1923 a fost adoptată în perioada interbelică, la câțiva ani după încheierea Primului Război
Mondial și Marea Unire de la 1918, care a adus împreună principalele provincii istorice românești.

În acest context, România a devenit o monarhie cu un teritoriu extins, iar necesitatea unei legi
fundamentale care să reglementeze structura statului și drepturile cetățenilor era evidentă.

2. Caracteristici ale Constituției din 1923:

Constituția din 1923 a consacrat principiile unei monarhii constituționale.

Prevedea separarea puterilor în stat: legislativă, executivă și judiciară.

Acorda cetățenilor drepturi și libertăți fundamentale, precum libertatea de exprimare, adunare și

asociere.

Stabilea un sistem electoral bazat pe votul universal, cu câteva restricții legate de vârsta și gen.( Dreptul
de vot era acordat în principal bărbaților și femeilor cu vârsta de peste 21 de ani, iar această condiție
reflecta normele sociale și politice ale epocii.)

3. Contribuții la modernizare:

Constituția din 1923 a reprezentat un efort de modernizare a statului român și de aliniere la standardele
europene ale vremii.

A stabilit cadrul pentru o guvernare democratică și a introdus principii cheie precum responsabilitatea
ministerială și controlul parlamentar asupra executivului.

4. Modificări ulterioare:

De-a lungul timpului, au fost aduse modificări și amendamente la Constituția din 1923 pentru a reflecta
schimbările sociale și politice.

Această constituție a fost în vigoare până în 1938, când regele Carol al II-lea a instaurat un regim
autoritar și a adoptat o nouă constituție.

5. Caracter democratic:

Constituția din 1923 a reprezentat un pas semnificativ către stabilirea unui regim democratic în România
interbelică.

Prin introducerea principiilor monarhiei constituționale și a separării puterilor în stat, a creat un cadru
care să promoveze echilibrul și controlul reciproc între instituțiile statului.
Acordarea drepturilor și libertăților fundamentale cetățenilor, precum și adoptarea unui sistem electoral
bazat pe votul universal, reflectau aspirațiile democratico-liberale ale epocii.

Cu toate acestea, este important de menționat că în ciuda caracterului său democratic, perioada
ulterioară a adus schimbări politice, iar în 1938, cu Constituția din acel an, România a cunoscut o
tranziție către un regim autoritar sub conducerea regelui Carol al II-lea.

Astfel, Constituția din 1923 a avut o existență democratică, dar evoluția ulterioară a indicat fragilitatea
instituțiilor democratice în contextul politic tumultuos al perioadei interbelice.