TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag.

TEHNOLOGIA DE MONTARE A INSTALAŢIILOR NAVALE CU TUBULATURI

Instalaţiile navale cu tubulaturi se împart în două categorii :

 Instalaţii cu tubulaturi aferente instalaţiilor energetice: instalaţie de alimentare cu
combustibil, instalaţie de răcire, instalaţie de ungere
 Instalaţii cu tubulaturi aferente corpului navei: inst. balast, inst. santină, inst. stins
incendiu, inst. alimentare cu apă, inst. ventilaţie condiţionare, inst. specifice
petrolierelor, etc.
Execuţia şi montarea elementelor care formează instalaţiile cu tubulaturi este unul
dintre domeniile complexe cu volum mare de manoperă din cadrul tehnologiei de montare
a instalaţiilor navale, se pretează cu greu la mecanizare şi se caracterizează printr-un
volum însemnat de operaţii de ajustare manuală. Valoarea specifică a lucrărilor de
tubulatură atinge cca. 8 –12 % din volumul de lucru pentru construcţia unei nave.
Instalaţiile cu tubulaturi constau dintr-o serie de elemente constructive: maşini
hidropneumatice, ţevi – tubulatura propriu-zisă, armături, dispozitive de suspendare,
compensatoare, dispozitive de acţionare a comenzilor şi izolaţii.
Tubulatura reprezintă suportul material prin care circulă fluidul de lucru de-a lungul
instalaţiei şi trebuie să îndeplinească în principiu următoarele condiţii:
 Să realizeze rolul funcţional al instalaţiei , respectiv să permită cuplarea tuturor
tancurilor, consumatorilor, maşinilor hidraulice şi să realizeze parametri instalaţiei:
debitul şi sarcina.
 Să îndeplinească restricţiile impuse de societăţile de clasificare care impun viteze
minime pe tubulatură şi o grosime minimă a pereţilor.

Clasificare ţevilor se face după mai multe criterii:

- după materialul din care sunt confecţionate:
ţevi din oţel (oţel carbon, oţel inox)
ţevi din fontă
ţevi din metale neferoase
ţevi din mase plastice
- după procedeul de fabricaţie
ţevi trase
ţevi turnate
ţevi sudate ( elicoidal, pe generatoare).
- după modul de livrare
ţevi negre
ţevi zincate
ţevi cu alte protecţii anticorozive.
Mărimile caracteristice ale unei ţevi sunt:
- diametrul exterior, diametrul interior şi grosimea peretelui
- presiunea nominală Pn
- greutate pe metru de lungime.
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 2

Diametrul nominal – DN sau OD - este un diametru convenţional funcţie de care se aleg

flanşele şi armăturile. Diametrul nominal este valoarea standard (egală sau mai mare) cea mai
apropiată de valoarea diametrului interior al ţevii.
Diametrul interior şi grosimea ţevii rezultă din calculul tubulaturii şi trebuie corelate cu
cerinţele Societăţilor de Clasificare. Grosimea minimă a peretelui ţevii se calculează conform
regulilor de registru, dar nu va fi mai mică decât grosimea minimă admisibilă indicată în normele de
registru.
Exemplu de notare a ţevilor, conform standard SR 404-1:
Ţeavă SR 404-1-70 x 3.5 x 6000 –OLT35
Unde:
Diametrul exterior =70 mm
Grosimea peretelui = 3.5 mm
Lungimea de livrare a ţevilor 6000 mm (se precizează pentru a comanda ţevile la furnizor).

La nave se folosesc de obicei ţevi metalice: din oţel, cupru, alamă, oţel inox, etc.
respectiv nemetalice din mase plastice, fibră de sticlă (ex. AMERON). Ţevile au diametre
de la câţiva mm (cele pentru manometre) până la un metru – de exemplu la instalaţiile de
marfă - încărcare descărcare la petroliere. Lungimea tubulaturii este extrem de mare
ajungând la 60 – 100 km la petroliere.
Această varietate de tubulaturi, cu forme complicate trebuie instalată cu precizie pe
navă, în diferite compartimente sau chiar pe punte şi trebuie să funcţioneze în condiţii de
siguranţă. De asemenea tubulaturile transportă produse gazoase sau lichide, care adesea
au acţiune agresivă asupra materialului ţevilor, provocând coroziune şi o proastă
funcţionare în exploatare. Astfel problema durabilităţii (longevităţii) tubulaturii este de mare
actualitate.
O caracteristică a montajului tubulaturii constă în dependenţa de stadiul de
construcţie (finisare) a corpului navei şi a executării lucrărilor după scheme de montaj la
care, uneori, lipsesc dimensiunile finale şi coordonatele ţevilor, ceea ce duce la un volum
mare de lucru pentru lucrări de ajustare pe navă.
Operaţiile de realizare a tronsoanelor de tubulaturi sunt :
 Debitarea
 Curbarea – îndoirea
 Sudarea

DEBITAREA –se poate face mecanic sau termic.

Debitarea mecanică a tubulaturilor se poate realiza prin unul din următoarele
procedee:
- debitare cu disc abraziv
- debitare mecanică cu ferăstrău cu pânză
- debitare mecanică cu freză disc.
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 3

În urma debitării mecanice rezultă suprafeţe netede, ceea ce constituie un avantaj

deoarece prin debitare se realizează şi prelucrarea suprafeţelor pentru sudare. Calitatea
suprafeţelor prelucrate, privind adâncimea rizurilor, trebuie să fie conform documentaţiei
de execuţie. Dacă nu este specificat, adâncimea rizurilor suprafeţei prelucrate nu va
depăşi 0.4 mm.
În cazul debitării mecanice nu se pot realiza tăieturi înclinate sau decupări.
Productivitatea nu este mare.

Debitarea termică – se face cu flacără oxiacetilenică – precedeu foarte răspândit,

eficient, cu viteze mari de tăiere. Debitarea se poate realiza manual la navă şi pe maşini
automate în atelier.
Productivitatea este mare, se poate realiza debitare înclinată şi sub orice formă,
procedeul permite automatizarea. Dezavantajul constă în faptul că precizia este mai
redusă, suprafeţele rezultate după tăiere sunt rugoase şi necesită prelucrare în vederea
sudării. În cazul debitării automate, se utilizează maşini specializate, maşinile de tăiat cu
programe. Capul de tăiere CT va avea o
mişcare axială X iar ţeava T va avea o
mişcare radială  care se va acorda
astfel încât să se obţină viteza de tăiere.
Când x = 0 şi  # 0 are loc tăierea
simplă. Când între x şi  există legea
 = f (x) stabilită prin capurile de
comandă se pot obţine configuraţii mai
complexe : de exemplu decupări, tăieturi
înclinate. Aceste decupări se execută în
vederea realizării unor ramificaţii.

https://www.youtube.com/watch?v=l4UC1gdif3E
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 4

ÎNDOIREA (curbarea) ţevilor se poate realiza la rece si la cald, funcţie de

dimensiunile şi destinaţia tronsonului de tubulatură. Îndoirea la cald se face în cazul în
care sunt necesare de raze de curbură mici la diametre mari. Îndoirea la rece se face
atunci când nu apar restricţii cu privire la razele de curbură.

Condiţiile impuse la îndoirea ţevilor sunt:

- abaterea dimensiunilor ţevilor faţă de valorile indicate în schiţe şi desene să nu
depăşească 2 mm.
- razele de curbură nu trebuie să difere de valorile nominale cu mai mult de 4 %
- abaterile unghiurilor de curbură mai mici de 0.2 o
- ovalitatea ţevilor în locurile de îndoire nu trebuie să depăşească 8 %
- înălţimea cutelor ( ondulaţiilor ) pe partea interioară a îndoiturii şi adâncimea
cutelor admise trebuie să fie maxim 3 % din diametrul ţevii.
- subţierea peretelui ţevii la îndoirea la cald nu trebuie să depăşească 30 % din
grosimea peretelui ţevii.

TEHNOLOGIA DE CURBARE LA RECE

Cea mai răspândită metodă de îndoire la rece a ţevilor este cea executată pe
bancuri de lucru si masini de îndoire a ţevilor cu acţionare electrică, hidraulică sau
pneumatică.
La îndoirea unei ţevi materialul este supus unei stări complexe de tensiuni. Pe par-
tea exterioară apar eforturi de întindere care provoacă subţierea peretelui ţevii, iar pe
porţiunea interioară - eforturi de compresiune care produc îngroşarea peretelui.
Tensiunile introduse în zona curbării trebuie să fie corespunzătoare domeniului
plastic, respectiv vom avea o deformaţie totală T , formată din deformaţia remanentă R
şi deformaţia elastică e . Considerăm un tronson de ţeavă care este curbat cu unghiul  .
Alungirea totală este dată de T = R + e . Unghiul pe care va trebui să-l realizăm va fi
T = R + e unde indicele R corespunde deformaţiei remanente, iar indicele e
corespunde deformaţiei elastice. R este de fapt unghiul pe care trebuie să-l realizăm.
În literatura de specialitate exista o serie de recomandari, de exemplu relatia:
T = R ( 1 + 1/m ), unde m este un coeficient care defineşte deformaţia elastică a ţevii,
pentru ţevi din cupru sau aliaje ale acestuia
m = 70, pentru ţevi din oţel m = 40 – 60, funcţie
de raportul dintre raza de curbură şi diametrul
ţevii.
Îndoirea ţevilor la rece se execută pe
masini specializate prin metoda înfăşurării pe
bancuri, ceea ce permite obţinerea unor indoiri
fără cute, cu ovalizare minimă.
Pentru păstrarea formei ţevii (evitarea
ovalizarii tevii in zona de indoire) se folosesc
dornuri sferice sau în formă de lingură.
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 5

Notaţii
1 – masa maşinii rotative,
2 – dispozitiv de curbare,
3 – piesă ghidare ţeavă sau jug,
4 – ţeavă,
5 - dorn ,
6 – piesă de ghidare ţeavă
7 - piesă de fixare dorn

https://www.youtube.com/watch?v=3vp28EDHzLs
Ţeava 4 execută o mişcare de translaţie fiind
antrenată de jugul 3. Ţeava 4 se introduce pe dornul 5, care
este fixat rigid prin piesa 7 şi se reazămă de discul de
îndoire 2. La rotaţia discului, ţeava se înfăşoară pe
dispozitivul de curbare, şi se curbează cu unghiul dorit.
Dornul are rolul de a împiedeca aplatizarea în zona de
curbare.
https://www.youtube.com/watch?v=pOcqZQAmMgU

TEHNOLOGIA DE CURBARE LA CALD

Pentru aceasta ţevile se încălzesc la 800 – 1000 o C , când deformaţiile se vor
produce în domeniul plastic (deformaţii remanente). Încălzirea se va face în cuptoare
închise si deschise.
Cuptoarele închise – au dimensiuni reduse şi sunt mai rar folosite pentru tubulatu-
ra navale. Au avantajul unui consum redus de energie, datorită pierderilor mici de energie.
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 6

Cuptoarele deschise încălzesc tubulatura doar în zona care urmează să fie

deformată. Au avantajul că se pot folosi pentru trasee de tubulaturi cu forme complicate şi
dimensiuni mari. Principalul dezavantaj îl constituie consumul mare de energie.
După încălzire, îndoirea ţevilor se realizează pe maşini de îndoit cu masă rotativă.
Verificarea curbării se face cu şabloane.
În figură este prezentată varianta cu maşină cu masă rotativă.

Succesiunea operaţiilor la curbarea la cald a ţevilor este :

- se introduce nisip uscat, se compactează (bate) şi se astupă ţeava la capete cu
dopuri (din lemn)
- încălzirea la cald a zonei de curbare
- curbarea ( pe masa rotativă sau pe platou )
- îndepărtarea nisipului
OBS. Această tehnologie nu se recomandă pentru tubulatura instalaţiilor de ulei şi
combustibil. Datorită temperaturilor ridicate din timpul încălzirii şi a presiunilor din timpul
curbării, particulele de nisip aderă la suprafaţa metalului, iar pentru folosirea lor în cadrul
instalaţiilor de ulei şi combustibil este necesară sablarea la interior a ţevilor.

O metodă de îndoire la cald a ţevilor presupune utilizarea unor maşini cu încălzire

inductivă, prin curenţi de înaltă frecvenţă. Se foloseşte pentru obţinerea unor îndoiri cu
forme complicate, cu raze diferite de cele tipizate, inclusiv coturi cu rază mai mică de 1.5
din diametrul ţevii. O îndoire de calitate ridicată se realizează prin încălzirea locală a unei
zone înguste a ţevii până la o temperatură de cca. 900 – 1000 o C, cu ajutorul unui
inductor inelar 3 şi a curenţilor de înaltă frecvenţă. Ţeava 5 fixată pe căruciorul mobil 1,
trece prin rolele de ghidare 2 şi prin inductorul 3. La mişcarea ţevii în direcţie longitudinală
sub acţiunea forţei P1 şi a presiunii P2 din rola de presiune, se obţine efortul rezultant P
care îndoaie ţeava încălzită. Pentru obţinerea unor curburi cu raza Rmin = ( 1.2 – 1.3 ) Dn
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 7

în locul rolelor de presare se folosesc dispozitive speciale ( dispozitiv de curbare cu jug

sau braţ conducător ), care asigură deformaţia de încovoiere la raza impusă numai pe
baza efortului de avans longitudinal.

https://www.yaxingmachines.com/product-induction-pipe-bending-
machine.html?gclid=Cj0KCQjwy6T1BRDXARIsAIqCTXpiba48UpwsjtW8ICFPGK9Pwz
GntNcASe5w4JmY5SEldWDCs0qWV18aAi1aEALw_wcB

Obţinerea unor coturi prefabricate prin încălzire în cuptor

Se debitează tronsoane de
tubulatură, şi se introduc succesiv pe un
dorn curbat. Tronsoanele de tubulatură sunt
împinse axial în cuptor, pe tija dornului.
Trecând pe dorn sunt încălzite la
temperatura de deformare plastică. 1 – tijă,
2 – dorn, 3 – dispozitiv hidraulic, 4 – cuptor
deschis, 5 – tronsoane de ţevi la
dimensiunea cotului.

Realizarea tronsoanelor curbate prin sudarea din felii – pentru tronsoane cu

diametre mari. Un tronson liniar se debitează ca în schemă şi apoi se trece la sudarea
bucăţilor.
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 8

SUDAREA se realizează în vederea îmbinării tronsoanelor de tubulatură, a

ramificaţiilor, pentru prinderea flanşelor.
Sudarea tronsoanelor de tubulatură se poate executa prin unul din următoarele
procedee:
- MMA – sudare electrică manuală cu electrozi înveliţi
- MAG – sudare în mediu de gaz activ ( argon +CO2)
- WIG – sudare în gaz inert cu electrod de wolfram.
Procedeul de sudare se alege funcţie de: dimensiunile tubulaturii ( diametru,
grosimea peretelui ţevii), clasa tubulaturii (1,2,3) tipul îmbinării şi locul de execuţie a
sudurii: la navă sau în atelier. Împărţirea pe clase a tubulaturilor se face conform
Societăţilor de Clasificare şi este indicată în documentaţia de execuţie.
După debitare şi prelucrare, înaintea începerii sudării se curăţă muchiile
îmbinăriipentru îndepărtarea impurităţilor : bavuri, oxizi, vopsea, grăsimi, etc. În vederea
sudării, tubulaturile se asamblează prin prindere în puncte de sudură, folosind acelaţi
material de adaos, aceleaşi regimuri şi acelaşi procedeu de sudare ca la sudarea primului
strat. Punctele de prindere trebuie să fie bine pătrunse, fără defecte, cu lungime de maxim
10 mm. Tubulaturile se vor prinde în cel puţin trei puncte de prindere iar distanţa dintre
puncte să nu depăşească 100 mm.
Îmbinarea ţevilor se poate realiza prin sudare cap la cap ( pentru a obţine trasee de
tubulatură cât mai lungi), iar pentru imbinare cu mansoane simple/duble si îmbinarea
ţevilor cu flanşe se foloseşte sudura de colţ.
Dacă la asamblarea corpului navei mecanizarea şi automatizarea operaţiilor de
sudare este realizată într-un procent ridicat, nu acelaţi lucru se poate spune în cazul
asamblării prin sudură a tronsoanelor de tubulatură. Dacă ne referim la procedeele
semiautomate, acestea pot fi transpuse în practică cu ajutorul unor instalaţii asemănătoare
celor de la sudarea corpului. De exemplu pentru sudarea cap la cap a ţevilor se pot folosi
aceeaşi dispozitive ca cele descrise la debitarea cu flacără oxiacetilenică, numai că în
cazul capului de tăiere se montează un cap de sudare.
O problemă importantă o constituie sudarea flanşelor, ceea ce reprezintă cam cca.
60 % din operaţiile de sudare a instalaţiilor cu tubulaturi. Sudare flanşelor se poate face
manual sau automat. În ultimul caz se folosesc dispozitive care au posibilitatea de a prinde
flanşa şi sunt prevăzute cu o platformă rotitoare dotată cu un cap de sudare ( CS ).
Este necesar ca poziţia cordonului de sudură să fie
adusă orizontal, astfel încât să poată fi realizată sudura de
colţ, fără scurgerea metalului.
Zgura şi stropii de sudură se vor îndepărta obligatoriu
după fiecare rând de sudură şi la fiecare oprire a sudării în
cadrul aceluiaşi rând, cu ajutorul ciocanului de bătut zgura,
perii de sârmă şi dacă este cazul prin polizare.
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 9

Îmbinarea prin sudare a tubulaturilor navale

Îmbinarea nedemontabilă a tubulaturilor navale se poate realiza prin sudare cap la cap şi cu
manşon. Formele, dimensiunile rosturilor şi limitele de acceptabilitate în cazul sudării cap la cap
sunt prezentate în figurile nr. 5.1., 5.2 şi 5.3.

ŢEVI ŢEVI OŢEL

OŢEL INOX
A [ MM ] 1-3 2±1
B [ MM ] 0-1 0-3
T [ MM ] T>2 2.8<T<19
+(0-5)
ALFA [ 60 50+(0-5)
GRADE ]

ŢEVI ŢEVI OŢEL

OŢEL INOX
A [ MM ] 0-2 0-2
T [ MM ] T<4.1 T<2

A) B)
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 10

La asamblarea prin sudare a tronsoanelor de tubulatură se va asigura concentricitatea ţevilor

în special la interior: dezaxările la interior nu vor depăşi 0.15 t, dar nu mai mult de 2mm, unde t este
grosimea peretelui ţevii.

Pentru îmbinarea ţevilor

negre se utilizează manşoane
simple

Pentru îmbinarea ţevilor zincate

se utilizează manşoane duble.
Găurile de aerisire se vor astupa după
zincare
Observaţie. Ţevile prin care circulă produse
petroliere nu se zinchează.

Următoarele etape tehnologice de realizare a tronsoanelor de tubulaturi sunt:

presarea (verificarea etanseitatii) la o valoare a presiunii egală cu (1.25 – 1.5) din
presiunea nominală pentru verificare si pasivizarea (protecţia anticorozivă) dacă este
cazul.
Presarea este operaţia prin care se verifică etanşeitatea tubulaturii deja sudate. Se
poate face cu apă sau cu aer. Presarea cu apă se face în locuri special amenajate şi
urmăreşte verificarea etanşeităţii prin scurgeri de apă. Prin presarea cu aer se urmăresc
neetanşeităţile cu spumă de săpun sau cu pierderile de presiune înregistrate.
Protecţia anticoroziva. Tubulatura montată la navă este supusă acţiunii corozive a
mediului care circulă prin ea precum şi mediului extern, ceea ce poate avea ca urmări
corodarea în timp a tubulaturii şi scoaterea ei din funcţiune. Putem avea coroziune
electrolitică cauzată de circulaţia prin tubulatură a unui mediu electrolitic ( apa de mare ),
coroziune chimică în cazul transferului unor substanţe active chimic faţă de metalul
ţevilor, coroziune cavitaţională care apare datorită alegerii unor regimuri de curgere
însoţite de cavitaţie.
Protecţia tubulaturii se poate realiza prin acoperiri metalice sau prin piturare cu
vopsele rezistente la agenţi corozivi mai slabi. Cea mai uzuală metodă de protecţie
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 11

anticorozivă a ţevilor metalice este zincarea la cald, cu o grosime a stratului protector de

cca. 250 – 300 microni . Zincarea presupune dotări speciale ale atelierului de tubulatură şi
se realizează prin scufundarea pieselor într-o baie de Zn topit , timpul de menţinere fiind
corelat cu grosimea stratului de Zn recomandată.
Observaţie. Tubulatura care vine în contact cu produse petroliere nu se zinchează.

CERINŢE IMPUSE LA MONTAREA TUBULATURILOR LA NAVĂ

La proiectarea, precum şi la montarea instalaţiilor cu tubulaturi trebuie să se ţină
cont de o serie de cerinţe , să se respecte regulile Registrului Naval:
- ţevile trebuie să fie dispuse, după posibilitate, paralel una faţă de cealaltă
- amplasarea armăturilor şi a îmbinărilor demontabile trebuie să se facă în locuri în
care să asigure accesul în vederea montării şi deservirii acestora,
- dispozitivele de agătare, amarare trebuie să realizeze o fixare sigură a tubulaturii de
elementele constructive ale navei, să evite vibraţiile ţevilor, să fie dispuse în locurile cu
solicitări maxime pe tubulatură,.
- La asamblarea definitivă a flanşelor se va urmări strângerea uniformă a garniturilor,
care nu trebuie să obtureze secţiunea vie a conductelor.
- Asigurarea coaxialităţii capetelor ţevilor care se îmbină, decalajul între axele
capetelor ţevilor care se îmbină nu va fi mai mare de 3 mm la ţevile drepte şi de 4 mm la
ţevile cu coturi.
- Distanţa între ţevile izolate şi corpul a navei nu trebuie să fie mai mică de 10 mm, iar
distanţa de la ţevile prin care circulă abur la cablurile electrice , trebuie să fie mai mare de
100 mm.
- Conductele instalate în zonele exterioare şi neîncălzite se vor izola împotriva
îngheţului, iar conductele cu abur sau gaze fiebinţi se izolează în vederea reducerii
pierderilor de căldură şi pentru protejarea personalului.
- În vederea măririi duratei de exploatare a instalaţiilor cu tubulaturi, acestea vor fi
protejate împotriva agenţilor distructivi prin acoperiri metalice sau prin piturarea cu vopsea.
- Pentru uşurinţa execuţiei şi a urmăririi instalaţiei în exploatare, se marchează şi se
inscripţionează tubulatura, armăturile, etc.

EVOLUTIA TEHNOLOGIILOR DE REALIZARE A CONFIGURAŢIEI

INSTALAŢIILOR DE TUBULATURI LA NAVĂ
Procedeele descrise sunt generale. În cazul instalaţiilor navale cu tubulaturi, apar
particularităţi legate de amplasarea tubulaturii în compartimentele navei, de restricţiile
impuse de această amplasare. În general la navă cele mai aglomerate cu tubulaturi sunt
CM şi Comp Pompe la petroliere.
De-a lungul timpului, tehnologia de execuţie a tubulaturii navale s-a realizat în
diferite variante:
 Varianta clasică cu şablonare la navă
 Metoda şabloanelor etalon
 Metoda tronsoanelor etalon
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 12

 Metoda foto-schiţelor sau a tabelelor de cote

 Metoda schiţelor cotate
 Metoda de machetare
 Realizarea integrală a configuraţiei instalaţiilor de tubulaturi

VARIANTA CLASICĂ - ŞABLONARE LA NAVĂ .

Instalaţiile de tubulaturi se realizează pe baza planurilor de amenajare şi saturare .
Cea mai mare parte a tronsoanelor drepte se realizează şi se montează conform acestor
planuri. Exista si situatii in care tehnologia de excutie a unui tronson de tubulatura depinde
de stadiul de constructie si finisare al navei. Problema delicată constă în realizarea
elementelor de legătură între tubulatură şi echipamente, între tubulaturile amplasate în
diferite plane, etc. Pentru aceste elemente, uneori, este necesar să se realizeze
şablonarea la nava.
Succesiunea operaţiilor de sablonare clasica este:
- şablonarea la navă
- realizarea provizorie în atelier a tronsonului de tubulatură care presupune
debitarea, curbarea tronsonului, fixarea provizorie în puncte de sudură a flanşelor
- ajustarea la navă
- sudarea definitivă în atelier, presarea tronsoanelor de tubulatură, pasivizarea,
protejarea tubulaturii
- montarea la navă
- probarea – presarea la navă
Şablonarea este operaţia prin care se determină la faţa locului, configuraţia
tubulaturii. Şablonarea se realizează direct la navă, cu sârmă maleabilă de 8-10 mm, care
reprezintă axa viitorului tronson de tubulatură. Condiţiile pentru începerea acestei operaţii
sunt legate de încheierea operaţiilor montaj a mecanismelor în CM şi de saturare a
elementelor structurale. Pentru realizarea şablonării şi deci a instalaţiei respective, trebuie
să se îndeplinească următoarele condiţii:
- să se asigure distanţa minimă între agregate
- să se asigure funcţionalitatea instalaţiei
- să se asigure posibilitatea de montare şi demontare
- să se asigure posibilitatea accesului pentru întreţinere, manevră armături
- să se asigure distanţa între traseele de tubulaturi, precum şi între acestea şi corpul
navei, astfel încât să se excludă contactul în cazul vibraţiilor.
Ajustarea la navă constă într-un premontaj al tubulaturii îndoite la navă după
traseele stabilite în prima fază, cea de şablonare şi constă în următoarele operaţii:
- se aduce tubulatura la navă
- se îmbină capetele tronsoanelor prin puncte de sudură
- se prind flanşele prin puncte de sudură.
- se introduc în traseul instalaţiilor armăturile.
La îmbinarea tronsoanelor în serie, între flanşele de cuplare se montează
distanţiere care ţin cont de grosimea garniturilor. Acest premontaj are ca scop verificarea
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 13

corectitudinii traseelor, verificarea distanţei între tubulaturi, între tubulaturi şi navă,

verificarea restricţiilor impuse la şablonare.
Sudarea definitivă se face în atelier.
Montarea la navă. Această operaţie se execută la navă, imbinarea realizându-se
cu garnituri de etanşare, pe traseul stabilit. În această fază este importantă realizarea
fixării tubulaturii de elementele de structură ale navei cu ajutorul unor cleme de prindere .
Numărul şi amplasarea clemelor trebuie să aibă în vedere posibilităţile preluării greutăţii,
evitarea deformaţiilor, datorită greutăţii proprii, evitarea vibraţiilor. La tubulatura prin care
circulă medii fierbinţi trebuie să fie permisă deplasarea axială a tubulaturii, astfel încât să
nu se producă deformaţii datorită solicitărilor termice.
Izolarea tubulaturii este ultima etapă a tehnologiei de montaj la navă. Ţevile
instalate în zonele exterioare şi neîncălzite se vor izola împotriva îngheţului, iar ţevile prin
care circulă fluide la temperaturi ridicate se izolează în vederea reducerii pierderilor de
căldură şi pentru protejarea personalului. Alegerea materialului şi construcţia izolaţiei
depinde de dimensiunile ţevilor, de temperatura fluidului transportat. Izolaţia trebuie să
aibă o masă minimă şi un coeficient de conductibilitatea termică coborât.
Probarea la navă se face prin presare la navă cu apă sau aer. Pentru instalaţii care
lucrează la presiuni mici, probarea se face direct prin punerea în funcţiune a instalaţiei.

Pentru navele in serie s-au aplicat de a lungul timpului metode care foloseau
sabloane, respectiv tronsoane etalon.
METODA ŞABLOANELOR ETALON presupune realizarea unor şabloane etalon
dintr-o sârmă mai groasă de 10 mm , şabloanele executate la nava prototip păstrându-se
la navele serie. Avantaje – tronsoanele se puteau realiza într-o fază anterioară, în atelier,
fără deplasarea la navă, ceea ce ducea la scurtarea ciclului de fabricaţie. Dezavantaje –
era necesară depozitarea şi marcarea corespunzătoare a acestor şabloane. Procentul
nepotrivirilor este destul de mare.
METODA TRONSOANELOR ETALON La prima navă se realiza în tehnologia
clasică fiecare tronson în dublură. Unul se monta la navă, celălalt rămânea ca model.
Procentul nepotrivirilor era mai mic, dar era necesar un spaţiu şi mai mare de depozitare.

METODA FOTO-SCHIŢELOR SAU A TABELELOR DE COTE a apărut când s-a

pus problema păstrării formei tubulaturii, fără a mai fi necesară păstrarea şi depozitarea
tubulaturii etalon sau a şabloanelor. Au apărut două idei : metoda fotoproiecţiilor cand
practic tubulatura este fotografiată la scară şi apoi este proiectată în mai multe planuri,
respectiv metoda descrierii analitice bazata pe folosirea unor sisteme pentru descrierea
analitica a formei tubulaturii: de ex tabele de coordonate.

MACHETAREA consta în reprezentarea spaţială a CM sau a unei zone din CM la

scară. Pe machetă traseele de tubulaturi erau materializate prin sârmă sau tuburi de
plastic. Se executa macheta compartimentului la scara pentru prelucrarea traseelor de
tubulatură şi corelarea amplasării instalaţiilor. Se elaborau desene de asamblare – montaj
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 14

a tubulaturii după machetă cu indicarea coordonatelor traseelor, respectiv fişe tehnologice

pentru executarea ţevilor cu schiţe, plan de îndoire. Planurile de asamblare – montaj
includeau dispunerea tubulaturii, coordonatele ţevilor raportându-se la elementele de corp
ale navei, racordurile cu mecanisme, armături, etc.

METODA SCHIŢELOR COTATE. Preluand o parte din ideile anterioare, metoda

schitelor cotate presupune realizarea unui plan de ansamblu al instalaţiei şi planuri de
execuţie pentru elementele componente, parcurgandu-se etapele specifice intocmirii
documentatiei de executie pentru o instalatie navala cu tubulaturi.

REALIZAREA INTEGRALĂ A CONFIGURAŢIEI INSTALAŢIILOR DE

TUBULATURI
Eliminarea dependenţei tehnologiilor de montaj a instalaţiilor navale cu tubulaturi de
gradul de constructive si finisare a navei poate fi realizată prin îmbunătăţirea metodelor de
proiectare a instalaţiilor cu tubulaturi. Se urmăreşte astfel ca o mare parte din ţevi să fie
instalate în secţii şi blocsecţii încă din primele etape de construcţie a navei.
Proiectarea la scară a compartimentelor saturate, reprezentarea tubulaturii pe
desene 2D şi 3D, îmbunătăţesc trasarea tronsoanelor de tubulatură şi permit obţinerea de
desene de lucru pentru ţevi separate (izolate) aşa numitele albume de tubulaturi,
coordonate cu dispunerea altor tubulaturi de pe navă.
Dezvoltarea tehnicii de calcul, a permis apariţia unor programe performante de
proiectare în construcţii navale, atât pe partea de corp navă, cât şi pe partea de instalaţii
navale. Aceste programe de proiectare asistată de calculator realizează o structură
tridimensională a instalaţiilor cu tubulaturi, poziţionarea traseelor optime, proiectarea din
punct de vedere hidrodinamic şi din punct de vedere al rezistenţei, obţinerea desenelor, a
listelor detaliate de materiale, a albumelor de tubulaturi.
Sisteme integrate de proiectare răspund cerinţelor industriei de construcţii navale,
acoperind întegul proces de fabricare al unei nave, începând cu proiectarea conceptuală,
până la fabricarea şi asamblarea ei. Utilizarea modulelor consacrate tubulaturilor navale
prezintă o serie de avantaje:
1. Reducerea manoperei şi a timpului de proiectare – informaţiile pentru producţie
sunt create automat: albume de tubulaturi, liste de elemente componente, eliminarea
completă a machetării, o mai bună comunicare a imformaţiilor de proiectare între
proiectanţii diferitelor componente.
2. Reducerea manoperei şi a timpului de producţie – albumele de tubulaturi,
schiţele ţevilor, desenele de ansamblu şi listele cu părţile componente elaborate special
pentru fiecare fază de producţie oferă personalului din producţie indicaţii complete. Astfel,
informaţiile pentru producţie conţin desene ale tronsoanele de tubulatură cu date cu privire
la materialele componente, armături, informaţii pentru controlul computerizat al procesului
de fabricaţie a ţevilor ( îndoire, debitare, etc), informaţii pentru protecţie anticorozivă,
vopsire, izolare, statistici pentru greutăţi şi liste de materiale,etc.
3. costuri materiale reduse – cantităţile de materiale sunt precizate clar.
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 15

4. standardizarea proiectelor – aplicaţia oferă un mod structurat al creerii şi stocării

specificaţiilor referitoare la tubulatură, în aşa fel încât să poată fi folosită de toţi proiectanţii
în timpul muncii lor de proiectare. O specificaţie reprezintă un set de reguli pentru
selectarea componentelor.

Instrucţiuni pentru întocmirea documentaţiei de execuţie a unei instalaţii navale cu

tubulaturi
Pentru realizarea proiectului de execuţie a unei instalaţii navale cu tubulaturi se parcurg
următoarele etape :
 se reprezintă la scară, în proiecţie orizontală compartimentul la nivelul căruia urmează să se
amplaseze instalaţia..
 pe acest plan se vor materializa toate restricţiile de natură constructivă, se vor reprezenta
toate elementele de saturare.
 se reprezintă conturul şi în mod special punctele de cuplare a tubulaturii cu pompe, maşini,
consumatori, etc.
 se studiază schemele de funcţionare ale instalaţiei respective
 se analizează traseele posibile de tubulaturi şi se va alege varianta optimă, trasee scurte,
drepte, care să respecte condiţiile precizate mai sus.
 în faza de execuţie a desenului de ansamblu în plan orizontal se urmăreşte evitarea zonelor
aglomerate. Dacă ele apar şi reprezentarea în plan orizontal nu mai este suficientă, se fac
reprezentări în plan vertical sau în alte plane care evidenţiază bine configuraţia tubulaturii.
 după corelarea traseelor se trece la amplasarea armăturilor conform desenelor funcţionale
ale instalaţiei şi conform condiţiilor de amplasare privind manevra rapidă.
 se trece la împărţirea tubulaturii pe tronsoane, indicând locul de montare a elementelor de
cuplare a tevilor. Este o operaţie foarte importantă, se ţine cont de lungimea STAS a ţevilor,
de lungimea maximă posibilă ce permite demontarea şi întreţinerea, de lungimea băii de
zincare în cazul ţevilor zincate.
 se realizează marcarea tronsoanelor – stabilirea unui cod pe baza căruia se numeşte instalaţia
şi a unui grup de numere care reprezintă ordinea tronsonului în instalaţie începând de la un
anumit capăt.
 se verifică dacă fiecare tronson din planul general poate fi stabilit din punct de vedere
dimensional din planul de ansamblu, dacă nu se fac proiecţii ajutătoare.
 se trece la elaborarea desenelor de execuţie a tubulaturii, pentru fiecare tronson în parte,
după codul stabilit, asa numitele foi de album (pipe spool).
Foile de album trebuie să fie uşor de citit şi trebuie să cuprindă toate informaţiile necesare
pentru confecţionarea şi montarea tronsoanelor de tubulatură:
- Dimensiunile şi configuraţia ţevilor, fiecare ţeavă având precizate dimensiunile şi
coordonatele pentru amplasarea la navă cu abateri minime de montaj.
- STAS/DIN pentru fiecare reper în parte
- Lungimea desfăşurată a ţevii plus lungimea necesară prinderii ţevii în maşina de îndoit
- Se vor indica cote pentru coturi iar razele de îndoire se vor corela cu posibilităţile de
îndoire pe maşinile de îndoit aflate în dotarea şantierului constructor
 TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 16

- De obicei coturile prefabricate se folosesc atunci când nu există posibilitatea îndoirii pe

maşini de îndoit
- Tipul protecţiei anticorozive
- Ţevile care se şablonează la navă nu vor avea indicate cote pe fila de album, cotele finale
stabilindu-se la montaj

CAPACITATEA DE AUTOCOMPENSARE A INSTALAŢIILOR CU TUBULATURI

Metodele folosite pentru compensarea dilataţiilor termice şi a celorlate deplasări ale
conductelor sunt: autocompensarea şi folosirea compensatoarelor –dispozitive speciale
de preluare a deplasărilor.
Autocompensarea este capacitatea unei structuri spaţiale de tubulaturi de a prelua
tensiunile interne fără a se deteriora. Calculul capacităţii de autocompensare a sistemelor
de conducte are ca scop : determinarea reacţiunilor, a tensiunilor locale, verificarea
admisibilităţii acestor solicitări. În cazul în care structura spaţială nu are capacitate de
autocompensare, asigurarea acesteia se realizează prin :
 modificarea structurii spaţiale
 introducerea unor compensatori de dilataţie.
TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 17
TEHNOLOGIA MONTĂRII INSTALAŢIILOR NAVALE pag. 18