Ecologism

Ecologismul este considerat, în general, o poziție ideologică care pledează pentru o

transformare a relațiilor om-natură, contestă valorile antropocentrice, accentuează respectarea
limitelor naturale și solicită schimbări sociale și economice semnificative. Cu toate acestea,
termenul are o serie de definiții divergente și poate cuprinde un spectru de idei. În ciuda acestui
fapt, s-a susținut că ecologismul este suficient de cuprinzător și sistematic pentru a fi considerat o
ideologie nouă distinctivă, iar această idee este relativ acceptată în prezent.
Ecologismul, sau teoria politică verde, a fost privită ca o tradiție ideologică distinctivă
încă din anii '70. În unele sensuri, este cea mai radicală dintre ideologiile politice, fiind pregătită
să meargă acolo unde nicio altă ideologie nu va merge, adică până în punctul de a contesta
credințele morale și filozofice consacrate, precum și stilurile de viață convenționale.
Prin “ecologism” trebuie să se înţeleagă o metodă specifică de analiză a situaţiilor şi
proceselor, ce se produc în biosferă, în particular, a proceselor cu caracter antropogenic. Însuşi
termenul de “ecologism” este întrebuinţat din motivul că este vorba nu pur şi simplu de legile
ecologiei, ci, mai degrabă, de apariţia unei noi doctrine politice, care urmează să se creeze
inclusiv ţinînd cont de un şir de postulate importante ale ecologiei generale. Ecologismul poate fi
aplicat faţă de cea mai largă gamă de fenomene, ce prezintă interes pentru om.
Ecologismul este o modalitate seculară de raportare la frumos şi bine. Valorile prioritare
pe agenda ecologistului autentic sunt frumuseţea naturii şi binele acesteia. Prin raportarea la
frumos ecologismul lasă deschisă posibilitatea revelării sacrului, prin mijlocirea naturii, trăirii lui
într-o modalitate neinstituţionalizată. Prin promovarera binelui naturii ecologismul susţine
cunoaşterea ei, inclusiv ştiinţifică, pentru că nu poţi face bine fără să cunoşti. Nu este nimic rău
cu ecologismul prin prisma valorilor fundamentale pe care le promovează. Ecologiştii sunt din
specia celor pentru care nu este lipsit de sens să spună că „iubesc natura”, doar o parte a ei
(„iubesc munţii”), sau o iubesc cu tot cu oamenii şi cultura asociate unei părţi a ei („iubesc
ţara”).
 Deşi criteriul de identitate al ecologismului este unul valoric şi ecologismul este
esenţialmente privat, presupoziţiile şi asumările etice care îl însoţesc pot antrena sau nu o
angajare publică, un ecologism public. În aceste împrejurări opţiunea existenţială poate deveni
tolerabilă, sau nu, în funcţie de consecinţele sale pentru ceilalţi. Dacă ecologistul privat are
presupoziţii care îl împing către dorinţa de a impune tuturor propriile sale opţiuni de viaţă, atunci
va fi şi un ecologist public fundamentalist ale cărui luări de poziţie vor genera contrareacţii
justificate. Dacă presupoziţiile sale vor duce la consecinţe mai puţin excesive, va fi un ecologist
public rezonabil, care îşi apără interesele de grup în limitele jocului politic acceptabil şi care nu
pote genera decât contrareacţii nejustificate, politicianiste. Relaţia dintre ecologismul public
rezonabil şi cel fundamentalist este asemănătoare relaţiei dintre ideologia socialistă şi cea
comunistă. În timp ce comunismul nu are un loc legitim pe piaţa politică, pentru că o anulează ca
piaţă, socialismul îl are.
Etica mediului este construită în mod explicit pentru depăşirea crizei de mediu actuale;
nu este o etică apărută organic, ca o formă de viaţă, cel puţin în civilizaţia occidentală. Conceptul
cheie este cel de valoare intrinsecă ; el este aplicat fie unor entităţi individuale (animale, oameni)
fie unor întregi (ecosisteme, societăţi) în diferite variante, după care se deduc consecinţe morale
cu privire la atitudinea faţă de animale/ecosisteme, fie care resurse (instrumental, în care caz
avem de a face cu un antropocentrism), fie ca având valoare intrinsecă (în care caz avem de a
face cu un ecocentrism). Majoritatea argumentelor contra ecocentrismului sunt prin consecinţele
teoretice ale presupoziţiilor eticii mediului. De exemplu, dacă omul face parte din natură şi
natura ca întreg e un bun, atunci sunt bune atât durerea cât şi moartea.
Valoarea naturii din punct de vedere politic acceptat, inclusiv la nivelul ONU, este una
relaţională, nu intrinsecă, pentru că valoarea relaţională, antropocentrică, este de interes inclusiv
pentru cei care, deşi nu iubesc natura, o folosesc. Dacă obţinerea bazei de cunoştinţe ştiinţifice
necesare pentru această gestionare este job-ul ecologiei, promovarea ei politică poate fi făcută în
mod legitim şi de ecologişti, pentru care natura are o valoare intrinsecă, atâta vreme cât ţin seama
de faptul că agenda publică nu se reduce la conservarea naturii. Cel mai rezonabil ecologism,
dacă o astfel de formulare are vreun sens, va fi un ecologism care să aibă o infrastructură
conceptuală ontologico-etică aflată în armonie cu valorile societăţii deschise. Probabil un
ecologism privat multinivelar, recunoscând structurarea naturii şi societăţii, dar conservând
autonomia ontologică a fiecărui nivel, un ecologism pentru care statul furnizează servicii publice,
unele dintre ele fiind de mediu, atunci când rezolvărea problemelor de interes ecologist nu se
poate face la nivel privat.
Sarcina principală a ecologismului la momentul actual constă în elaborarea unor variante
mai raţionale ale traiectoriei dezvoltării sociale, variante care să poată preveni finalul catastrofal
al civilizaţiei umane sau, cel puţin, să-l îndepărteze esenţial spre un viitor îndepărtat al planetei.
Aceasta se poate realiza, dacă activitatea societăţii umane va fi organizată ţinînd cont de
principalele legi ale naturii, printre care vor deveni importante pentru ea şi noţiunile de bază ale
ecologismului. Astăzi ecologismul este singura doctrină politică care oferă omenirii şansa de a
supravieţui.
BIBLIOGRAFIE

Hards, S. (n.d.). Ecologism. Green Politics: An A-to-Z Guide. doi: 10.4135/9781412971867.n44

Heywood, A. (2010). Ecologism and the politics of sensibilities Politics review. 19(3), pp. 22-25.

Manolache, C & Rusnac, G. (2000). Ecologismul ca doctrină politică: unele consideraţiuni

metodologice. În Moldoscopie. nr. 2(14), pp. 40-46. ISSN 1812-2566.

Iordache, V. (2013, Aprilie 22). Despre ecologism și ecologie. Accesat la Mai 28, 2020 la
http://www.contributors.ro/analize/despre-ecologism-și-ecologie/