Teorii contemporane ale inteligenței

Teorii implicite = acele teorii care reflectă percepția despre inteligență la

nivelul simțului comun.

1. Interacțiunile din viața de zi cu zi a persoanelor sunt afectate mai

degrabă de teorii implicite decât de cele explicite (e.g. Interviuri,
conversații);

2. Teoriile implicite servesc ca bază pentru generarea teoriilor explicite,

multe din teoriile explicite ale psihologilor au avut la origine teorii individuale
implicite.
 Teorii contemporane ale inteligenței

Teorii explicite : cel puțin 3 teorii cu influență azi: teoria factorului g, teoria
aptitudinilor mentale primare (generale), teoria aptitudinilor mentale fluide
sau cristalizate.

Teoria factorului g - Spearman (1904)

Origine și conținut:
Testele care măsurau inteligența arătau o serie de corelații pozitive între
scale. Analiza factorială a scos în evidență 2 factori: un factor general g a
cărui influență se infiltrează, afectează toate abilitățile mentale și un factor
specific s a cărui influență e limitată la un singur test.

Critici:
Sugerează (Gardner, 1983, 1999; Sternberg,1997, 1999a, 1999c, 1999d)
că se obține un singur factor in testarea inteligenței pentru că testele sunt
limitate la o clasă de itemi de origine academică și la sarcini artificiale pe
care le are de realizat subiectul.
 Teorii contemporane ale inteligenței

Teoria aptitudinilor mentale primare (generale) - Thurstone (1938)

Origine: a analizat 56 de teste de aptitudini mentale și a concluzionat că

există un factor general numit inteligență, care este însă neimportant și
marginal. Există însă alte 7 aptitudini mentale primare (generale):

1.Înțelegerea verbală (teste de vocabular și înțelegerea textelor);

2.Fluența verbală (capacitatea de a produce cuvinte, propoziții, e.g câte
cuvinte cu o anumită literă poți spune într-un interval dat);
3.Numerația (calcule matematice rapide și rezolvarea unor probleme simple
de aritmetică);
4.Viteza perceptivă (verificare și recunoaștere rapidă a literelor și
numerelor);
5.Gândire inductivă (necesită generalizare de la specific la general, e.g.
Teste ce privesc serii de numere, clasificare de cuvinte);
6. Orientare spațială (vizualizarea formelor, a obiectelor care se rotesc și
punerea pieselor de puzzle împreună).
 Teorii contemporane ale inteligenței
Teoria aptitudinilor mentale fluide – cristalizate - Cattell (1971), Horn
(1994).

Termeni:
Aptitudinea fluidă (Gf) este flexibilitatea gândirii și capacitatea de gândire abstractă.
Se măsoară prin teste privind serii de numere, analogii abstracte, etc.
Aptitudinea cristalizată (Gc) derivă din cea fluidă și constă în acumularea de
cunoștințe și abilități pe tot parcusul vieții unui individ. Se măsoară prin teste de
vocabular, citire, înțelegere.
Uneori se face distincția dintre cele 2 și Aptitudinea vizuală – capacitatea de a
manipula reprezentări vizuale (asemănătoare cu orientarea spațială la Thurstone)

Teste care identifică aceste tipuri de inteligență: Testul g: Târgul cultural (Cattell &
Cattell, 1963), Kaufman Adolescent and Adult Intelligence Test (KAIT; Kaufman
&Kaufman, 1993) și Woodcock-Johnson Tests of Cognitive Ability (Woodcock &
Johnson, 1989)

Obiecții:
1.Nu s-a descoperit dacă aptitudinea fluidă poate fi separată statistic de inteligența
generală (testele Gf arată diferențe interculturale mai mari decât Gc)
2.Testele sunt susceptibile să intre sub influența efectului Flynn (scorurile Gf cresc
mai repede decât scorurile Gc, iar despre Gc nu se poate spune că nu e afectat de
educație sau enculturație ).
 Teorii contemporane ale inteligenței

Teorii implicite – dincolo de clasici

Păreri ale non-experților (Cros-disciplinare)

Yang and Sternberg (1997a) - analizează concepțiile filozofiei chineze despre

inteligență.

Definiția confucianistă este legată de arătarea benevolenței și a face lucrurile corecte.

Similarități cu lumea vestică: persoana inteligentă petrece mult timp învățând, îi place
să învețe. În tradiția taoistă persoana inteligentă este umilă, eliberată de standardele
obișnuite, are o bună cunoaștere de sine și a mediului.

Das (1994), analizează noțiuna de inteligență la budhiști și hinduși considerând că

inteligența constă în atingerea stărilor de trezire, observare, recunoaștere, înțelegere și
gândire dar și determinare, efort mental și chiar și sentimente și opinii.

Alte dimensiuni ale inteligenței:

-Generalizarea sau capacitatea de a trece de aparențe sau de ceea ce e dat

(Srivastava & Misra, 1996), (Connolly & Bruner, 1974; Goodnow, 1976),

-Viteza(Sternberg, 1985),

-Mișcări minime pentru a ajunge la o soluție (Newell & Simon, 1972),

-Gândire creativă (Goodnow, 1976).

- Tăcere (cercetări asupra triburilor din Africa) Irvine, 1978).

 Teorii contemporane ale inteligenței . Teorii explicite


Teoria psihometrică Hunt, Frost, and Lunneborg (1973; vezi și

Hunt,Lunneborg, & Lewis, 1975)

Termeni:
Abordarea corelărilor cognitive în cadrul cărora scorurile la testele
cognitive erau corelate cu scorurile la teste de inteligență psihometrice.
Componente simple ce țineau de procesarea informației (timpul necesar
pentru găsirea unor informații lexicale din memoria de lungă durată pot
servi ca bază pentru înțelegerea inteligenței umane)

Testele de inteligență se bazează în cadrul acestei teorii pe prezentarea

unor probleme complexe a căror soluție se bazează pe simpla procesare a
informației.

E.g.

A și a, sunt identice dpv continut – DA sau identice ca formă – NU. Posner

and Mitchell (1967).
 Teorii contemporane ale inteligenței . Teorii biologice

Teorii biologice = inteligența e legată de modul în care funcționează creierul și în

particular sistemul nervos.

Teorii biologice timpurii

1.Halstead (1951) sugerează că există 4 aptitudini de bază:

a.Câmpul factorului integrator
b.Factorul de abstractizare
c.Factorul putere
d.Factorul direcțional

Aceste aptitudini țin de funcționarea cortexului și a lobilor frontali.

2. Hebb (1949) distinge între inteligența A și inteligența B.

a.Inteligența A e potențialul înăscut
b.Inteligența B e funcționarea creierului ca rezultat al dezvoltării ce a avut loc
c.Inteligența C – poate fi măsurată de testele psihometrice.

Învățarea, o bază importantă pentru inteligență, se realizează ca urmare a concatenarilor

de neuroni, a căror rețele complexe se diversifică pe măsură ce învățarea are loc.
 Teorii contemporane ale inteligenței

3. Luria (1973, 1980) – creierul are 3 mari unități care ”răspund” de inteligență:
a. O unitate de stimulare a structurilor de bază și medii ale creierului;
b. Un input senzorial în lobii temporal, parietal și occipital;
c. Unitatea de organizare și planificare în cortexul frontal.

Teorii biologice contemporane = aspecte specifice referitoare la funcționarea creierului și cea

neuronală

1. Viteza transmisiei neuronale = diferențele individuale în viteza transmisiei neuronale sunt

baza pentru diferențele individuale în ceea ce privește inteligența (Reed & Jensen, 1992;
Vernon & Mori, 1992).
2. Metabolismul glucozei = când o persoană procesează informația se activează mai mult o
anumită arie a creierului. Cu cât e mai bun rezultatul comportamental al persoanei, cu atât e
necesar mai puțin efort din partea creierului. Haier et al. (1988) au arătat că ratele de
absorbție a glucozei la nivel cortical erau mai mici la subiecții inteligenți decât la cei mai puțin
inteligenti. Metoda: PET scan în timp ce subiecții completau Testul Raven. Inteligenții aveau
nevoie de mai puțin efort.

Obiecții:
De văzut care este direcția cauzalității în cazul acestei descoperiri.
Teorii contemporane ale inteligenței
 Teorii contemporane ale inteligenței . Teorii sistemice


Teoria inteligențelor multiple (MI) - Gardner (1983, 1993,

1999)

Nu există o singură inteligență, unică ci un set distinct,

modular cuprinzând mai multe tipuri de inteligențe.
(a)Lingvistică – citești o carte, scrii o poezie
(b)Logico-matematică – identificarea unei dovezi logice sau
rezolvarea unei probleme matematice
(c)Spațială – aranjarea valizelor în portbagajul unei mașini
(d)Muzicală – cântarea unui cântec sau compunerea unei
simfonii
(e)Kinestezică – dans, fotbal
(f)Interpersonală – înțelegerea și interacțiunea cu ceilalți
(g)Intrapersonală – înțelegerea de sine.
(h)Naturalistă – a înțelege patternuri în natură.
 Teorii contemporane ale inteligenței . Teorii sistemice


Cum pot fi identificate aceste inteligențe:

a.Izolare a acestora la pacienții cu leziuni ale creierului
b.Existența indivizilor excepționali care demonstrează
aptitudini excelente în anumite domenii și sunt deficitari în
altele
c.O evoluție distinctă a unui individ de la novice la maestru
d.Dovezi ale cercetărilor științifice

Critici
1.De la publicarea teoriei in 1983 nu au fost publicate teste
empirice pentru a testa teoria ca întreg
2.Gardner și-a justificat teoria în urma unei analize post-
hoc a literaturii, făcută extrem de selectiv.
 Teorii contemporane ale inteligenței . Teorii sistemice


Inteligența de succes. Sternberg (1997, 1999c, 1999d)

Ar trebui să acordăm mai puțină atenție noțiunii convenționale despre inteligență și să ne

orientăm mai mult spre inteligența de succes - abilitatea de a ne adapta, de a forma de a
selecta anumite medii pentru a ne atinge scopurile.

Inteligența de succes implică alegerea din partea individului a unui pattern de puncte tari
și puncte slabe și apoi identificarea modului în care se poate capitaliza (construi) pe
punctele tare pentru a compensa pentru punctele slabe.

Dimensiuni:
Metacomponente (procese executive) = planifică ceea ce e de făcut, monitorizează ceea
ce e de făcut și evaluează rezultatele. Exemple: recunoașterea existenței unei probleme,
definirea naturii ei, deciderea unei strategii etc.

Componentele de performanță = execută instrucțiunile metacomponentelor. Inferența e

folosită pentru a decide cum se leagă doi stimuli, comparația acelor stimuli, justificarea
unui anumit răspuns ca fiind adecvat deși nu se trimite un răspuns.

Componente de achiziționare a cunoașterii = folosite în învățarea și rezolvarea de

probleme sau simplu pentru a achiziționa cunoștințe. Se folosește codarea selectivă
pentru a decide ce informație este relevantă în contextul în care învață cineva. Selectarea
comparativă este folosită pentru a reaminti vechi cunoștințe, pentru a rezolva noi
probleme, sau pentur a găsi soluții inovative la probleme.
 Teorii contemporane ale inteligenței . Teorii sistemice


Modelul bioecologic al inteligenței Ceci (1996) potențialul cognitiv, cotextul

și cunoașterea sunt baza esențială pentru diferențe individuale în performanță.
Deși aceste potențialuri sunt determinate biologic, dezvoltarea lor depinde de
context și se pot exprima în anumite contexte.

Inteligența emoțională Salovey și Mayer (Mayer & Salovey, 1993; Salovey &
Mayer, 1990) popularizată și extinsă de Goleman (1995) si Bar-On (1997).

Abilitatea de a percepe corect, de a evalua și exprima emoții.

Abilitatea de a accesa și genera sentimente atunci când ele facilitează
gândirea
Abilitatea de a înțelege emoția și cunoașterea emoțională
Abilitatea de reglementa emoția și de a promova creșterea emoțională și
intelectuală.
 Teorii contemporane ale inteligenței . Provocări


1. Efectul FLYNN – Flynn, 1984, 1987, 1994, 1998.

IQ a crescut de-a lungul generațiilor succesive în timp. Efectul e legat de

mediu pentru că nu am asistat la mutații genetice ale umanoizilor.
Efecturl e mare, creșterea e cu 15 puncte per generație a IQ-ului pentru
testele de inteligență fluidă.

2. Evaluarea dinamică – Vîgotsky, 1978)

Indivizii învață în timp ce sunt testați. Dacă răspund corect unui item, sunt
ghidați mai departe și dacă greșesc li se oferă feedback pentru a face
itemul corect.

Evaluarea dinamică e bazată pe noțiunea că abilitățile cognitive sunt

modificabile și că există o zonă de dezvoltare proximă, ce reprezintă
diferența dintre capacitatea existentă și cea latentă. Evaluarea dinamică
evaluează tocmai această diferență.
 De reținut


1.Teoria factorului g - Spearman (1904).

2.Teoria aptitudinilor mentale primare (generale) -

Thurstone (1938)

3.Teoria aptitudinilor mentale fluid – cristalizate -

Cattell (1971), Horn (1994)

4.Teoria psihometrică Hunt, Frost, and Lunneborg

(1973; vezi și Hunt,Lunneborg, & Lewis, 1975)

5.Teoria inteligențelor multiple (MI) - Gardner (1983,

1993, 1999)

6.Inteligența de succes. Sternberg (1997, 1999c,

1999d)