Introducere

• Hermann Ebbinghaus: psihologia are un 
t
trecut lung, dar o istorie scurtă...
t l  d    i t i   tă
Geneza psihologiei – cunoașterea sufletului: din Antichitate;
– psihologia ca știință: începând cu 1850.

Istoria psihologiei
Curs 1 • Obiectul studiului nostru: psihologia ca 
știință.

Desprinderea de filosofie • Cercetări în domenii conexe:
– fiziologia sistemului nervos;
• Trăirea psihică era considerată unică,  – psihofiziologia organelor de simț;
i d
indescriptibilă, nu putea fi definită sau 
i tibilă     t  fi d fi ită    – fizica: demonstrarea „trăirii subiective”;
explicată: doar descrisă prin introspecție
descrisă prin introspecție;
• Psihismul era adimensional, nemăsurabil,  • Aceste cercetări au început să fie aplicate în 
necalculabil: doar descriptiv
descriptiv; studiul asupra omului: măsurarea obiectivă 
a  trăirii subiective”;;
a „trăirii subiective
– Prin urmare, studiul trăirilor psihice sau a   S‐au început cercetări în legătură cu 
psihismului nu putea fi știință. psihologia.

3 4

1
• Efectele schimbărilor: Nașterea din fizică și fiziologie
 efect benefic: psihologia a devenit știință; • Transdisciplinaritate:
 efecte negative:  – primii psihologi au fost fizicieni și fiziologi: studiul 
 a avut loc o reorientare bruscă de la filozofie la  senzațiilor și a timpilor de reacție în laboratoare;
ț ș p ț ;
medicină și fiziologie; – primele probleme erau abordate ca măsurabile 
(senzație, percepție, atenție etc.) cu instrumente 
 au fost „uitate” perioadele precedente: ignorarea  specializate pentru fizică sau fiziologie.
filozofiei și neobiectivității ei în favoarea noilor 
orientări
• Unele componente studiate nu se supun complet 
 ignorarea ființei spirituale, a omului ca întreg: 
legilor fizicii: fenomenul inițial conține 
g ț ț
studiul unor anumite fenomene măsurabile luate 
t di l    it  f   ă bil  l t  
separat, rareori luând în calcul persoana din spatele  „ingrediente” de altă natură care cer noi concepte 
fiziologiei. și explicații  fiziologul studiază și ce e în afara 
câmpului său (fizică, chimie, psihologie).

5 6

Psihologia experimentală începe 
• Ex.: ecuația personală – existența unor  cu psihofizica și psihofiziologia
deosebiri individuale în determinările 
senzoriale și reacțiile analizatorilor 
i l   i  iil   li il   se • Fiziologia devine știință experimentală odată cu 
presupune un factor subiectiv, de ordin  cercetările:
psihologic (teoria energiei specifice a  – germanului Johannes P. Müller (1801 ‐1858);
organelor de simț). – francezului Claude Bernard (1813‐1878): „Introducere 
în studiul medicinei experimentale” (1865) și „Știința 
– ecuația personală e de natură psihologică; experimentală” (1878) 
( ) formularea primelor reguli 
– ecuația personală depide mai ales de atenție. metodologice pentru observație, experiment și 
ipoteză științifică.

7 8

2
 • Herman von Helmholtz (1821‐1894):
• Johannes Müller (1801‐1858):
– unul din întemeietorii biofizicii și psihometriei;
– specializarea simțurilor: „teoria energiei specifice  – a calculat viteza de transmisie a impulsurilor 
a organelor de simț” –
g ț senzațiile sunt determinate 
ț senzoriale: depinde mult între subiecți, dar și la același 
p ț, ș ș
de energia proprie a organelor de simț; subiect în diferite etape;
– a inventat oftalmograful pentru studiul mecanismului 
• fiecare organ are energia specifică (ex.: stimularea  intern al ochiului  teoria tricromatică a vederii:
mecanică a ochiului produce senzația de lumină);
• trei culori (roșu, verde, albastru) pot realiza toate 
• stimuli diferiți aplicați pe același organ produc  culorile din spectru  trei substanțe senzoriale în retină 
aceeași senzație (ex.: senzația de lumină poate fi 
i  i  (   i  d  l i    fi  sunt descompuse în proporție diferită de lumina cu 
provocată aplicând asupra ochiului fie lumina, fie  lungimi de undă diferite;
un curent electric, fie o stimulare mecanică). • teorie confirmată de cercetări electrofiziologice 
moderne.

9 10

• Gustav Theodor Fechner (1801‐1887):
• Ernst Heinrich Weber (1795‐1878): – întemeiază psihologia experimentală în 1860, 
– fiziolog și anatomist german, profesor; când a publicat „Elemente der Psychophysik”;
– conceptul de prag diferențial cu legea lui Weber  – elev al lui Weber, a studiat biologia, matematica 
sau legea Bouguer‐Weber: pentru un  și fizica;
continuum senzorial dat, raportul diferențial și  – a inițiat psihofizica: studiază relațiile dintre 
valoarea stimulului etalon rămân constante; măsura senzației și măsura stimulului fizic 
– pragul diferențial relativ: fracția lui Weber,  (psihometrie sau senzoriemetrie);
g
generalizată în legea de mai sus;
g ; – legea lui Fechner: senzația corespunde 
g ț p
logaritmului excitației (legea a fost contestată, 
pd
W 100 apoi dezvoltată: a fost valabilă pentru valori 
S medii, dar nu mai era aplicabilă pentru valori 
extreme).
11 12

3
 Wilhelm Wundt – fondatorul  • A analizat procese de conștiință și voliționale, 
psihologiei experimentale cercetând elementele lor și descriind asociațiile 
dintre ele;
• W
W. Wundt (1832‐1920): fiziolog, psiholog, 
 Wundt (1832‐1920): fiziolog  psiholog   • A studiat senzațiile și percepțiile;
filozof, logician și istoric; • Propune metoda istorică și analiza comparativă
pentru studiul proceselor superioare;
• Consideră că experimentarea nu are sens 
• 1900‐1920: Völkerpsychologie (Psihologia 
decât dacă e bazată pe introspecție
introspecție; popoarelor) – studiu amplu de 10 volume despre 
li b j   i   li i   i 
limbaj, mit, religie și moravuri;
i
• Înființează primul laborator de psihologie 
– moment important pentru elaborarea psihologiei 
experimentală din lume (Leipzig, 1879). sociale și a unei teorii a culturii;

13 14

• Contribuții principale:
• Concluzii din cercetările lui Wundt:
– impunerea explicării proceselor psihice prin 
– psihologia experimentală intră într‐o fază nouă: el 
perspectivă fiziologică; utilizează datele fiziologiei pentru a studia 
– folosirea experimentului în cercetare;
f l i   i l i î   procesele fizice corespunzătoare fenomenelor 
– impunerea psihologiei ca știință explicativă  psihice;
(prin experiment și măsurători); – orice experiență de psihologie este o experiență 
– întemeierea și conducerea Școlii de la Leipzig  psihofizică;
(unde a educat și influențat psihologi din  – cunoaștem procesele psihice într‐o formă complexă 
E
Europa și America: E.B. Titchener, R.B. Cattell, 
  i A i  E B  Ti h  R B  C ll   prin introspecție sau observație interioară; 
Stanley Hall etc.; psihologi români: N.  experimentul favorizează separarea lor și urmărirea 
acestora în diferite circumstanțe;
Mărgineanu, Al. Roșca, M. Beniuc, Gh. Zapan).

15 16

4
 Consecințe negative • reducerea afectivității la formele ei simple 
• Unii autori subliniază și consecințele negative  de „tonalitate a senzației” sau la reacțiile ei 
ale acestei evoluții: fiziologice;
– sunt studiate relații simple: excitație‐
senzație, senzație‐reacție, stimul‐răspuns  • motivația, personalitatea, aptitudinile, 
etc.; interesele, caracterul rămân în afara puterii 
– studiul limitat: „periferia” vieții psihice  de investigație a experimentatorului.
(senzații, percepții, reacții) și forme 
ț p pț ț ș
automatizate și inferioare ale psihicului 
(memoria mecanică, asociația, deprinderea,  – În general, focalizarea cercetărilor pe 
oboseala etc.). procesele senzoriale.

17 18

Psihofizica modernă și  • Gheorghe Zapan (1897‐1976):
contemporană – stabilirea unei legături directe între intensitatea 
stimulului fizic și intensitatea senzației nu este 
p
posibilă decât pe cale empirică;
p p ;
– generalizează și corectează legea Weber‐Fechner 
• Organismul funcționează ca un instrument 
prin extinderea presiunii osmotice, în teoria 
de măsură în analiza informațiilor pe care le  ionică a excitației pe baza ecuației lui Van Der 
prelucrează (Claude Bonnet, 1991); Waals și a coeficientului lui Debye și Haeckel;
– teren favorabil pentru dezvoltarea psihologiei  – noua formulă este legea fundamentală a 
legea fundamentală a 
matematice. intensității: legea raportului dintre intensitatea x
intensității
a stimulului și intensitatea y a excitației produse 
• Reprezentanți: Gh. Zapan (1897‐1976), W.  la nivelul scoarței cerebrale.
McGill (1922‐1997).
19 20

5
 – noua formulă este valabilă pentru întreaga scară  • Trei mari teme ale psihofizicii:
de valori: inclusiv cele subliminale și cele  1. determinarea pragurilor absolute;
supraliminale  legea intensității în accepțiune  2. determinarea pragurilor diferențiale;
biofizică;
3. construirea scalelor de senzație.

• Psihofizica a fost sector de referință pentru  • Evoluție teoretică considerabilă în privința 
îmbunătățirea metodologiei psihologiei; metodelor și a modelelor matematice.
– evoluția studiilor: de la legătura senzației cu  • Arii de aplicare: diagnosticul deficitelor 
conștiința, s a trecut la relația dintre stimulul 
conștiința, s‐a trecut la relația dintre stimulul 
senzoriale, probleme de ergonomie 
i l   bl  d   i  (unde e 
( d
fizic și  răspunsurile (detecție, discriminare, 
importantă definirea condițiilor optimale ale detecției 
estimare);
sau discriminării semnalelor critice).

21 22

• William J. McGill (1922‐1997): • Psihofizica fără stimuli:
– Charles Egerton Osgood (1916‐1990): metoda 
– prelucrarea informației: o nouă paradigmă; diferențiatorului semantic;
– obiectul nu mai este un instrument de măsură  • măsurarea unor experimente mentale fără a defini cu 
p
în care răspunsurile reflectă direct senzațiile  precizie evenimentele fizice care le corespund;
care trebuie să fie evaluate; • evocări analogice: un sentiment poate fi „clar” sau 
• observatorul pune la lucru operațiile mentale pentru  „sumbru”;
elaborarea informațiilor extrase din stimulare prin  • diferențiatorul semantic (1950) caracterizează sensul 
sisteme senzoriale le poate identifica și comunica; unui cuvânt prin utilizarea scărilor bipolare cu șapte 
trepte intermediare;
– informația care trebuie prelucrată este 
iinformația care trebuie prelucrată este parțială, 
f ți    t b i   l tă  t  parțială, 
ți lă  
– mare‐mic, rece‐cald, bun‐rău cu șapte trepte între poli;
imprecisă și 
imprecisă  nesigură  există o strategie de 
și nesigură există o strategie de 
• după răspunsuri: se face un profil semantic al 
decizie și o 
și o operație cognitivă de evaluare
operație cognitivă de evaluare. cuvântului  actualmente folosit pentru determinarea 
conotațiilor unui anumit cuvânt.
23 24

6
 Psihometria • Marile achiziții ale psihometriei în sec. XX:
– testele de inteligență;
• Psihometria = ansamblu de metode și tehnici de  – testele de personalitate;
p p
măsurare a proceselor psihice; – testele de aptitudini;
p ;
– testele de achiziții;
• Inițial a fost senzoriometrie, apoi psihodiagnoză:
– modele de testare clinică.
– metoda testelor, a probelor standardizate care informează 
asupra unor caracteristici; • Concluzii – evoluția psihodiagnosticului:
• 1890 – articolul „Mental Tests and Measurement” al  1. Trăsăturile și stările psihologice există;
lui James McKeen Cattell; ș p g p ș
2. Trăsăturile și stările psihologice pot fi cuantificate și 
măsurate;
• 1905 – Alfred Binet și dr. Théodore Simon: prima  3. Există și sunt folositoare mai multe moduri de 
scară metrică a inteligenței. abordare în măsurarea aceluiași lucru;
 ex.: mai multe teste pentru atenție, IQ etc.;

25 26

8. Testul referitor la un comportament poate 
4. Măsurarea poate oferi răspunsuri la anumite probleme  prognoza conduite care nu sunt legate de test;
legate de viața cotidiană a subiectului;
 Componentele sistemului psihic lucrează împreună, 
 ex.: de ce un copil nu poate fi atent la ore – probleme cu atenția;
așadar se pot influența reciproc;
55. Măsurarea poate evidenția fenomene care cer studii 
p ț
suplimentare;
9. T
Testarea și măsurarea pot fi realizate într‐o 
t   i  ă   t fi  li t  î t  
 ex.: un rezultat surprinzător ar putea reorienta cercetarea în altă  manieră corectă, neinfluențată de prejudecăți 
direcție; sau alți factori;
6. Sunt folosite variate surse de date;  Unul din avantajele testelor: obiectivitatea;
 sunt folosite mai multe tipuri de teste, dar și alte tehnici precum  10. Testarea și măsurarea se fac în beneficiul 
convorbirea sau interviul;
societății.
i ii
7. Testele și alte tehnici de măsurare au calități și slăbiciuni;
 Putem știi care este media capacităților studiate, putem 
 calitate: obiectivitatea, standardizarea;
identifica pe cei care au probleme pentru ajutorarea 
 slăbiciune: multe teste nu oferă o imagine globală a subiectului. dezvoltării lor, sau putem identifica pe cei care sunt 
supradotați;
27 28

7
 • Precursori ai testării moderne în domeniul  • Precursori ai testării moderne în domeniul 
ocupațional: educațional:
– Imperiul Chinez, 200 î.Hr.: sistem competitiv 
Imperiul Chinez  200 î Hr : sistem competitiv  – Europa, sec. XIII: examinare orală pentru 
de examinări pentru poziții de guvernare; obținerea gradului universitar;

– Anglia, 1850: s‐a inspirat din sistemul chinezesc  – După Evul Mediu, examinările s‐au extins și în 
pentru serviciul civil; învățământul secundar;

– SUA, 1860: s
SUA  1860: s‐a inspirat din ce a făcut Anglia 
a inspirat din ce a făcut Anglia  – Europa și SUA, sfârșitul sec. XIX: examinări 
p ș , ș
pentru Civil Service Examination; folosite pentru certificarea gradului universitar și 
pentru anumite profesii (medicina, avocatura).

29 30

– 1890, Emil Kraeplin: clasificarea tulburărilor 
• Precursori ai testării moderne în psihologia  mentale în raport cu cauzele, simptomele și 
clinică: evoluția lor;
– Franța și Germania, sec. XIX: teste psihiatrice  • dorea aplicarea metodei științifice în psihiatrie;
pentru a evalua nivelul funcționării cognitive a 
t     l   i l l f ți ă ii  iti     • a contribuit la schițarea unor tablouri clinice, mai 
  t ib it l   hiț    t bl i  li i   i 
pacienților cu diferite tipuri de tulburări; ales al schizofreniei și al tulburării bipolare;
• teste prost făcute – probleme cu psihopatologia: lipsa  • a propus un sistem pentru a compara indivizii 
cunoștințelor, abundența superstițiilor, concepții  sănătoși cu cei nesănătoși pe baza unor 
greșite; lipsa standardizării; caracteristici ca:
• ex.: distincția dintre psihoză și retard mental a fost clar 
ț p ș – distractibilitatea;;
formulată abia în 1838 – Esquirol: abilitatea de a utiliza  – senzitivitatea;
limbajul este cel mai valid criteriu pentru stabilirea 
– capacitatea de memorare;
nivelului funcționării mentale a unei persoane.
• pionier al tehnicii asociației libere.

31 32

8
 – sec. XIX, Francis Galton: convins că aptitudinea 
• Precursori ai testării moderne în psihologia 
intelectuală era o funcție a acuității simțurilor în 
științifică: perceperea și discriminarea stimulilor (pe care o 
– 1879, Leipzig, Germania: laboratorul lui Wundt –
79, p g, considera ereditară);
întemeierea psihologiei experimentale  interes  • a încercat să promoveze eugenia (=îmbunătățirea 
pentru dezvoltarea aparaturii și procedurilor  rasei umane prin unirea celor mai înzestrate 
standardizate; specimene ale sale);
– încerca să evalueze capacitatea intelectuală a copiilor și 
• primii cercetător: interesați de descoperirea  adolescenților prin teste  identificarea celor mai 
legilor; dotați  încurajarea acestora să producă mai mulți 
urmași;
• a pregătit mulți alți psihologi care și‐au deschis  • a contribuit în domeniul măsurătorilor statistice și 
propriile laboratoare prin lume (mai ales SUA); psihologice;
• a fost pionierul metodei de studiere a gemenilor.
33 34

– sfârșitul sec. XIX, Herman Ebbinghaus: a pus  • Apariția testării psihologice moderne –
bazele Ebbinghaus Completion Test când studia  facilitată de:
efectele oboselii asupra aptitudinii mentale a 
copiilor; – testele de laborator și intrumentele construite 
• tehnica cerea copiilor să completeze spațiile albe 
de primii experimentaliști;
din pasajele unui text din care au fost omise  – intrumentele de măsurare și tehnicile statistice;
cuvinte sau grupuri de litere; – descoperiri în științele conexe: psihologie, 
• a anticipat dezvoltarea testării în grup: administrat  psihiatrie și neurologie.
simultan unor clase întregi de copii;
• scorurile obținute au avut o bună corespondență  • Impulsul apariției: nevoia de a lua decizii în 
cu aptitudinea mentală a elevilor (determinată de  domeniul educațional;
ordinea ierarhică din clasă).

35 36

9
 • Nașterea IQ‐ului:
• 1904, Alfred Binet – identificarea copiilor cu retard 
– Binet a revizuit, extins și modificat scala în 1908 
mental, care aveau nevoie de educație specială;
și 1911;
• 1905
1905, apare Scala Binet
 apare Scala Binet‐Simon (împreună cu 
Simon (împreună cu  – 1911: William Stern (psiholog german) a propus 
Theodore Simon): ca nivelul mental de pe scală să fie reetichetat 
drept scor al vârstei mentale
scor al vârstei mentale și să fie împărțit la 
– 30 de teste sau sarcini variate în conținut și dificultate;
vârsta cronologică 
vârsta cronologică a subiectului  înmulțit cu 
– evaluarea judecății și capacității de raționament;
100 pentru eliminarea zecimalelor  coeficient 
– întrebări de vocabular, înțelegere, diferențe între 
perechi de concepte etc ;
perechi de concepte etc.; de inteligență
g ț sau IQ IQ.
Q
– De atunci: scale revizuite, standardizate, 
• Scala a fost un succes  rapid tradusă în alte limbi  adaptate la mai multe medii culturale; mii de 
și adaptată pentru folosirea ei în afara Franței; noi teste apărute.

37 38

Bibliografie

• II. Mânzat. (2007). Istoria psihologiei 
 Mâ  ( )  I i   ih l i i 
universale. București: Ed. Univers 
Enciclopedic.
• V. Pavelcu. (1972). Drama psihologiei. 
București: EDP.
• Gr. Nicola. (2001). Istoria psihologiei. 
București: Editura Fundației România 
de mâine.
39

10