HERBERT SPENCER

Intr-un secol in care stiintele au cunoscut progrese remarcabile, cele

experimentale mai ales, cand s-au constituit ca stiinte independente nu numai
pedagogia, dar si psiholoia si sociologia, nu se putea sa nu apara teorii referitoare
la educatie care sa valorifice aceste progrese si sa ceara ca scoala sa treaca hotarat
de pe pozitia clasicismului filologic la aceea a realismului.
Cel care a respectat cu pregnant acest spirit nou al vietii, indeosebi pentru
lumea occidentala, a fost filozoful Herbert Spencer (1820-1903). El si-a intemeiat
ideile despre educatie pe principiul evolutionismului; evolutia era considerata ca
lege fundamentala a Universului. Schimbarile care apar la nivelul organismelor-
vegetale, animale si sociale-se datoresc influentelor exercitate din exteriorul
acestora; viata este o continua adaptare a organismului la mediu. Pe plan etic se
aprecia ca este moral tot ceea ce asigura supravietuirea personala; bine este ceea ce
aduce folos, rau-ceea ce dauneaza individului si speciei sale. Criteriul dupa care se
distinge binele de rau il constituie placerea sau durerea.
Spencer si-a expus ideile cu privire la devenirea fiintei umane in Essays of
education (Eseuri despre educatie-1861), in care nu-si propunea ca Herbart si
Diesterweg o fundamentare stiintifica a pedagogiei, ci doar exprimarea unor opinii
referitoare la cresterea copiilor, pentru a-i pregati pentru viata, intr-o maniera si cu
un continut apropiat de al lui J. Locke.
Acest teoretician propune un sistem de educatie care are in vedere activitatile
dominante ale omului:
 garantarea sanatatii si a puterilor fizice ale individului;
 castigarea mijloacelor de trai;
 intretinerea familiei si educatia copiilor;
 mentinerea ordinii sociale si politice;
 activitatea ce se desfasoara in timpul liber pentru satisfacerea
sentimentelor si a gustului pentru frumos.
Stabilind aceste cinci feluri de activitati, Spencer are in vedere cinci situatii in
care se afla, de regula, finita umana: ca individ biologic, ca profesionist, ca parinte,
ca cetatean, ca membru al unei societati cu un nivel ridicat de civilizatie care ii
ofera timp liber si posibilitatea de a se cultiva.
Daca acestea sunt ipostazele in care vedea Spencer fiinta umana si daca
educatia urmareste pregatirea pentru viata, firesc este-dupa aprecierea sa- ca prin
continutul ei instructia sa aiba in vedere continuturi adecvate celor cinci activitati:
 fiziologie si igiena:
 citit, scris, socotit, stiintele (mecanica, fizica, chimia, astronomia,
geologia, biologia si sociologia);
  psihologia si pedagogia (Spencer a inteles ca meseria de mama si de tata
cere o calificare!);
 istoria predata intr-o perspectiva sociologica, pentru a se putea permite
cunoasterea legilor fenomenelor sociale;
 studiul artelor, al naturii si stiintelor.
Observam locul important acordat stiintelor intre care pe primul loc se afla
biologia. Acestea au, in conceptia teoreticianului englez, nu numai o functie
informativa, ci si una formativa, dezvoltand intelectul mai mult decat o face studiul
limbilor; in plus, ele contribuie la formatia morala a tanarului, cultivandu-i
independenta si perseverenta; stimuland imaginatia, punand in valoare frumusetea
naturii, stiintele contribuie si la educatia estetica. Studiul stiintelor ofera si premise
pentru euducatia religioasa.
Referindu-se la conditiile educatiei, Spencer avea in vedere o serie de principii,
dintre care fundamentale sunt:
a) intelegera actului educational ca o reproducere a procesului de constituire a
civilizatiei (sa se porneasca de la observatia empirica, de la cercetarea individuala;
in alti termini de la experienta spre stiinta);
b) intemeierea procesului de dobandire a cunostintelor pe tendinta spontana a
copilului spre activitate (self-introduction);
c) studiul sa fie insotit de placere, sa fie atragator.
Vom vedea ca aceste idei vor fi amplu valorificate in pedagogia de la inceputul
secolului al XX-lea.
In ceea ce priveste modalitatile de instruire, teoreticianul englez apreciaza, pe
buan dreptate, ca metoda nu o ofera natura, ci evolutia societatii. Asa incat fiecare
noua generalie realizeaza intrarea sa in civilizatia in care tarieste in modalitati din
ce in ce mai rapide, valorificand sub aspect didactic mijloacele pe care i le ofera
stiinta vremii sale.
In ceea ce priveste educatia morala, Spencer relua ideea pedepsei naturale a lui
J. J. Rousseau, pentru care el foloseste termenul de “reactie naturala”. Se adauga
insa ceva in maniera lui Herbart: copilul sa fie prevenit de catre educatori asupra
consecintelor actiunilor sale. In felul acesta, experienta il va determina pe copil,
treptat, sa ia in considerare avertismentul parintilor. Prin mijlocirea reactiei
naturale copilul dobandeste intelegerea raportului dintre cauza si efect, accepta ca
justa pedeapsa primita si permite mentinerea unor raporturi normale cu parintii.
Ideea lui Spencer, ca si aceea a lui J. J. Rousseau nu este lipsita de interes, dar ea,
chiar daca permitea intelegerea relatiei intre cauza si efect, nu conducea la
cunoasterea principiilor si normelor morale dupa care este calauzita viata
oamenilor in societate.
Preocupat de educarea unui tineret sanatos, energic, teoreticianul englez a
acordat o atentie speciala educatiei fizice. In acest sens recomanda: hrana
substantiala si variata, imbracaminte comoda si calduroasa, jocuri sportive. Are
reserve fata de “calirea fizica” prin privatiuni, precum si fata de gimnastica.
Referindu-se la conceptia larg raspandita in secolul al XIX-lea, potrivit careia
un sistem bun de educatie ar schimba fata omenirii. Spencer adopta o teza mult mai
realista: sistemul de educatie nu poate depasi prin obiectivele si metodele sale
nivelul mediu de moralitate al societatii care il pune in aplicare. Cu alte cuvinte,
scoala nu poate, desi am vrea, sa fie mai buna decat societatea pe care o slujeste.
Sistemul de educatie este suficient in masura in care inainteaza cu celelalte reforme
sociale. Aceasta nu exclude posibilitatea formularii unor teorii ideale si a unui scop
ideal; in conditii sociale date, oamenii au nevoie, pentru insusi mersul inainte al
societatii, sa aspire spre un ideal, chiar daca lor nu le este dat sa se ridice pana la
inaltimea lui.