Regimul vamal in Uniunea Europeana

La introducerea sau la scoaterea de pe teritoriul Uniunii Europene a marfurilor

prezentate la birourile vamale, autoritatea vamala a statului comunitar respectiv
stabileste regimul vamal si procedura vamala atribuite marfurilor respective. Regimul
vamal in Uniunea Europeana cuprinde totalitatea normelor care se aplica in cadrul
procedurii de vamuire, in functie de scopul operatiunii comericale sau destinatia
marfii. Regimurile vamale sunt de doua tipuri: suspensive si definitive. Codul vamal
al UE stabileste si tratamentul vamal aplicabil marfurilor aflate pe teritoriul vamal al
Uniunii, pana cand acestea stabilesc liberul in vama. Astfel, se aproba intrarea
bunurilor pe teritoriul vamal comunitar, depunerea declaratiei sumare si descarcarea
bunurilor in vederea depozitarii temporare sau sub regimul vamal al tranzitului
temporar. El reglementeaza tratamentul bunurilor in functie de destinatie, stabilind
incadrarea tarifara si obtinerea unui regim valabil definitiv (export sau import) sau
suspensiv (tranzitul vamal, depozitul vamal, admiterea temporara - la import sau
export, regimul de perfectionare activa sau pasiva, transformarea sub control vamal)
si aprobarea bunurilor in vederea liberei circulatii in spatiul comunitar dupa acordarea
"liberului de vama". Codul vamal al UE abordeaza regimurile vamale definitive sau
suspensive, precum si exceptarile de la plata taxelor vamale, acordate in cadrul
diferitelor regimuri prevazute pentru marfuri.

1.1. Regimurile vamale definitive in Uniunea Europeana

Din punct de vedere al regimului vamal si al procedurii vamale conexe
corespunzatoare UE, operatiunile efectuate de agentii economici care intra in
categoria regimurilor vamale definitive sunt operaiunile de import si export in si din
UE. Ambele tipuri de operatiuni constituie cele doua regimuri vamale de baza ale
relatiilor comerciale internationale. De la 1 ianuarie 1993, aceste regimuri se aplica
numai schimburilor comerciale din Uniunea Europeana si tarile terte, spatiul
european find un teritoriu vamal unic, ca urmare a crearii Uniunii vamale.

Regimul vamal la exportul din Uniunea Europeana

Normele Uniunii Europene considera drept regim vamal de export definitiv din UE
totalitatea marfurilor expediate in strainatate pe baze contractuale si destinate sa
ramana permanent in afara teritoriului vamal comunitar, cu exceptia:
• marfurilor trimise temporar in strainatate;
• marfurilor care fac obiectul unei activitati de perfectionare pasiva.
Pot fi exportate toate marfurile care sunt produse in Uniunea Europeana, precum si
cele importate anterior, cu exceptia celor care sunt interzise la exportul din Uniunea
Europeana, si anume:
• marfurile prohibite;
• marfurile restrictionate in cadrul politicii comerciale comune.
In Uniunea Europeana, exportul marfurilor poate fi efectuat de catre persoane juridice
cu sediul intr-un stat comunitar, in al caror obiect de activitate sunt prevazute aceste
operatiuni.
La exportul de marfuri din Uniunea Europeana nu se percep taxe vamale, singura
conditie pentru acordarea liberului de vama find ca marfurile sa paraseasca teritoriul
vamal al UE in aceeasi stare in care acestea se aflau in momentul inregistrarii
declaratiei vamale, care se completeaza astfel doar in scop statistic. Eliminarea
taxelor vamale se datoreaza intereselor comunitatii europene de a stimula exportul de
marfuri. La exportul de marfuri din Uniunea Europeana nu se aplica taxa pe valoarea
adaugata (TVA). Exportatorul este obligat sa depuna un DAU de export la biroul
vamal in raza caruia se afla sediul acestuia sau la locul unde marfurile sunt ambalate
sau incarcate pentru a fi exportate. In cazuri temeinic justificate, declaratia vamala
poate fi depusa si la un birou vamal de frontiera din cadrul UE.

Regimul vamal la importul in Uniunea Europeana

Principalul regim vamal in Uniunea Europeana este importul definitiv. Acesta consta
in intrarea pe teritoriul vamal al UE a marfurilor straine, in vederea introducerii lor in
circuitul economic, dupa efectuarea formalitatilor vamale si plata taxelor vamale la
bugetul comunitar. in Uniunea Europeana, importul de marfuri este liberalizat.
Totusi, anumite categorii de marfuri sunt supuse unor restrictii cantitative sau supuse
regimului de control, in conformitate cu angajamentele internationale asumate. Lista
marfurilor supuse regimului licentelor se stabileste periodic, prin hotarari ale
autoritalilor comunitare. Metodele si formalitatile de vamuire prevazute de
reglementarile europene se inscriu in principiile generale definite de GATT (OMC).
Aceasta inseamna ca limitele sau liberalismul politicii comerciale comune se regasesc
in principiul reciprocitatii concesiilor comerciale. Agentii economici din UE sunt
obligati sa realizeze importul de marfuri in concordanta cu obiectul lor de activitate si
sa ia masurile necesare pentru vamuirea marfurilor in vederea introducerii imediate a
acestora in circuitul economic. Astfel, ei sunt obligati sa declare si sa prezinte
marfurile sosite, depunand totodata documentele de vamuire. Ei raspund de
intarzierea vamuirii marfurilor cauzata de neprezentarea in termenul legal a
documentelor.
Autoritatea vamala realizeaza, in cadrul regimului vamal de import definitiv, trei
activitati:
• vamuirea marfurilor;
• incasarea taxelor vamale;
• aplicarea masurilor de politica comerciala a UE.
Taxele vamale de import ale UE sunt, in marea lor majoritate, taxe vamale ad
valorem. Numai pentru 10% din pozitiile tarifare de opt cifre, taxele vamale sunt
stabilite pe o alta baza decat ad valorem: taxe vamale specifice, taxe vamale mixte in
functie de anumite elemente componente sau sub forma unor plafoane maxime sau
minime ale taxelor. Taxele vamale exprimate in procente se aplica valorii in vama a
marfurilor (valoarea CIF la frontiera UE), exprimata in Euro si sunt cele prevazute la
data inregistrarii declaratiei vamale. Plata taxelor vamale se efectueaza in mod
normal in momentul vamuirii. Conform principiului, acesta ar fi trebuit sa fie cazul si
pentru UE, dar in ciuda calificativului sau de piata unica, prezinta in continuare
frontiere fiscale, iar tarile membre continua sa-si gestioneze de maniera autonoma
regimurile de TVA.
1.2. Regimurile vamale suspensive in Uniunea Europeana
Regimurile vamale suspensive in Uniunea Europeana sunt operatiuni cu titlu
temporar, care au drept efect suspendarea platii taxelor vamale catre organele
comunitare. Ele se acorda numai la solicitarea scrisa a titularului operatiunii de
comert exterior pe o perioada determinata.
Regimurile vamale suspensive in Uniunea Europeana sunt: tranzitul vamal (regim de
circulatie), depozitui vamal, admiterea temporara (la import si la export), regimul de
perfectionare (activa si pasiva) si transformarea sub control vamal (acestea din urma
find toate regimuri economice).
Autoritatea vamala europeana are atributii si dupa acordarea liberului de vama,
urmarind in principal respectarea conditiilor specifice regimului vamal suspensiv
acordat, fixand totodata un termen limita pentru incheierea respectivului regim.
Regimul vamal suspensiv se considera incheiat atunci cand marfurile primesc alt
regim vamal. Prin autorizarea regimurilor suspensive, autoritatea vamala isi asuma
mai multe riscuri, precum cel de substituire a bunurilor, de sustragere sau disparitie,
de transformare si punere in consum in mod fraudulos. De aceea, acordarea unui
regim suspensiv se face numai in conditiile respectarii anumitor reguli.
Regimurile vamale suspensive se acorda la cerere, cu precadere pentru exceptiile de
restrangere a teritoriuiui vamal al Uniunii Europene, cum ar fi, de exemplu, zonele
libere, porturile libere, antrepozitele vamale - toate acestea facand parte din teritoriul
geografic al UE - dar si pentru operatiuni speciale ca, de exemplu, reexportul,
distrugerea sau abandonarea bunurilor noncomunitare. Daca bunurile aflate sub regim
vamal suspensiv (asa cum rezulta din cele de mai sus) sunt introduse definitiv pe
teritoriul vamal al UE, li se va acorda un regim vamal definitiv si vor fi supuse
operatiunilor de vamuire.
La trecerea prin punctul vamal al Uniunii, bunurile care beneflciaza de un regim
vamal suspensiv sunt supuse unui control fizic. Lucratorii vamali solicita, totodata,
doua tipuri de garanii vamale:
• Garantii fizice, pentru identificarea ulterioara a marfurilor (esantioane, mostre,
inregistrarea numarului de serie, sigilarea autovehiculului de transport);
• Garantii financiare, pentru a acoperi nivelul taxelor vamale si al altor taxe aplicabile
sau chiar a penalitatilor aferente incalcarii regulilor impuse.

Odata cu efectuarea celor doua operatiuni, marfurile sunt considerate a fi sub

supraveghere vamala. Regimul vamal suspensiv se solicita in scris de catre titularul
operatiunii comerciale, iar autoritatea vamala comunitara aproba cererea numai in
cazul in care poate asigura supravegherea si controlul regimului vamal suspensiv.
Titularul operatiunii suporta cheltuieli suplimentare ocazionate de acordarea
regimului vamal suspensiv. In regimurile vamale suspensive pot fi plasate marfuri
indiferent de calitate, origine, provenienta, destinatie. Nu se pot plasa in regimuri
vamale suspensive acele marfuri care sunt supuse unor interdictii sau restrictil din
motive de ordine sau morala publica, de protectie a mediului inconjurator, de ocrotire
a valorilor nationale, artistice, istorice sau arheologice. Marfurile se plaseaza intr-un
regim de antrepozit vamal sau intr-unul de admitere temporara, cu conditia ca ele sa
ramana in proprietatea persoanelor din strainatate pe toata durata regimului respectiv.
Regimul vamal suspensiv se acorda de birourile vamale ale UE, prin emiterea unei
autorizatii prin care se fixeaza conditiile de derulare a regimului.
Autorizatia se acorda persoanelor juridice care pot asigura derularea operatiunilor pe
baza declaratiei vamale si a documentelor necesare identificarii marfurilor respective,
cu conditia ca autoritatea vamala a Uniunii Europene sa fie in masura sa efectueze
supravegherea si controlul regimului vamal, asa cum reiese si din cele prezentate intr-
un paragraf anterior. Odata cu declaratia vamala pentru marfuri supuse unui regim
vamal suspensiv, titularul operatiunii depune la biroul vamal comunitar o garantie
vamala, care sa asigure plata taxelor vamale de import si a altor taxe, daca acestea se
datoreaza. Cuantumul garantiei este stabilit de autoritatea vamala. Constituirea
garantiei reprezinta o obligatie pentru titularul operatiunii. Prelungirea termenului
pentru care se incheie regimul vamal suspensiv se face la cererea expresa si justificata
a titularului operatiunii, cu aprobarea autoritatii vamale a UE. Regimul vamal
suspensiv inceteaza daca marfurile plasate sub acest regim primesc o alta destinatie
vamala sau un alt regim vamal. Daca regimul vamal nu inceteaza in conditiile
anterior mentionate, taxele vamale datorate se incaseaza, din oficiu, de birourile
vamale comunitare, in baza unui act constatator, iar operatiunea se scoate din
evidenta biroului vamal al Uniunii Europene. Taxele vamale se determina pe baza
elementelor de taxare in vigoare in UE la data inregistrarii declaratiei vamale pentru
acordarea regimului suspensiv. Daca se modifica scopul avut in vedere la acordarea
regimului vamal suspensiv, titularul acestui regim este obligat sa solicite biroului
vamal in evidenta caruia se afla operatiunea acordarea unui alt regim vamal sau a
altei destinatii vamale.
 Uniunile Vamale

Uniunile vamale sunt principala formă de extindere a teritoriului

vamal. Acestea sunt de două feluri:
a) perfecte sau complete - în această situaţie sunt vizate toate
produsele care se schimbă reciproc, dar şi cu terţii;
b) imperfecte sau incomplete - se referă numai la o parte a
produselor care se schimbă reciproc, dar şi cu tertii.

ZONELE DE LIBER SCHIMB (DE COMERŢ LIBER)

Ţările care participă la o zonă de liber schimb, elimină barierele

tarifare sau netarifare în relaţiile comerciale reciproce, numai pentru
o parte sau pentru toate produsele, iar în relaţiile cu ţările terţe nu
aplică o politică comercială comună, fiecare parte păstrându-şi
independenţa în materie de politică comerciala. Aceasta presupune
liberalizarea schimburilor reciproce nu şi cu terţii.
Zonele de comerţ liber presupun liberalizarea în relaţiile comune
reciproce.
Uniunea vamală presupune zonele de comerţ liber şi o politică
comercială comuna faţă de terţi.
Zonele de comerţ liber sunt de două feluri:
a) perfecte sau complete – privesc toate produsele care se
schimb[ reciproc;
b) imperfecte sau incomplete – privesc o parte din produsele care
se schimbă reciproc.
Acestea sunt admise de GATT, ca o derogare de la “Clauza
naţiunii celei mai favorizate” (art. 24 din GATT).
Restrângerea teritoriului vamal (excluderea sau exceptarea) este,
de fapt, exceptarea, de la regimul vamal în vigoare, a unei părţi din
statutul naţional. În această zona nu se percep taxe vamale. Prin
această exceptare de la regimul vamal în vigoare, teritoriul vamal este
mai mic ca teritoriul statului respectiv, iar graniţele vamale nu mai
corespund cu cele ale statului. Aceste zone se numesc şi zone libere.
În plan internaţional, ele se întâlnesc în mai multe forme:
1. zone portuare;
2. zone libere industriale de export;
3. zone economice speciale (pentru prima dată au apărut în China);
4. zone libere comerciale (constituite ca o zonă comercială);
5. zone libere de depozitare;
6. porturi libere;
7. porturi franco;
8. antrepozite vamale.
Ca regulă generală, mărfurile străine introduse în aceste zone sunt
scutite de plata taxelor vamale, până la precizarea ulterioară a
destinaţiei lor. Pentru aceste mărfuri se plătesc nişte taxe de
antrepozitare, care sunt mai reduse.
În interiorul acestor zone, mărfurile pot suferi anumite:
transformări, reambalări, măsurări, recondiţionări, modificări,
prelucrări, etc.
După ce sunt supuse acestor proceduri, ele vor fi orientate către
piaţă, de obicei către piaţa internă (teritoriul vamal), şi atunci sunt
supuse impunerii vamale corespunzătoare uniunii vamale respective,
sau pot fi dirijate către alte zone. Astfel, vor ieşi de pe teritoriul
statului respectiv, îl vor tranzita şi atunci sunt scutite de taxele
vamale de import, uneori şi de tranzit.
De asemenea, pot fi introduse într-un proces de producţie în
zona liberă în care au fost depozitate (în aceste condiţii, rămân scutite
de plata taxelor vamale). În aceste zone pot fi create ori firme
comerciale de import - export, ori firme industriale, care să
transforme produsele importate în alte produse, care ulterior pot fi
exportate fără perceperea taxelor vamale sau altor restricţii, dar
absolut cu respectarea legislaţiei în vigoare în acele state.

ZONELE ECONOMICE SPECIALE

Acestea sunt de dată mai recentă (după anii 1970 în China) şi

păstrează caracteristicile zonelor libere: scutirea de taxe vamale de
import.
Particularităţi acestor zone sunti:
1) dimensiune foarte mare (10.000 ha) faţă de zonele libere
(câteva zeci de ha);
2) atragerea capitalului străin investiţional (oferă facilităţi
însemnate).

Antrepozitele vamale

Antrepozitele vamale sunt depozite în care pot fi depuse şi

păstrate mărfurile importate, mărfurile străine în tranzit, pe o
perioadă determinată de timp, fără a se plăti taxe vamale de import şi
cu plata taxelor de antrepozit.
Mărfurile în cauză pot intra în regimul obişnuit, cu plata taxelor
vamale, sau pot tranzita teritoriul vamal fără plata taxelor vamale sau
pot fi prelucrate în interiorul teritoriului vamal.
Antrepozitele vamale pot fi :
- antrepozite reale;
- antrepozite nominale.
Antrepozitele pot fi situate în centrele comerciale sau industriale
mai importante sau în anumite zone, în care se uşurează schimburile
comerciale.
 Antrepozitele reale sunt, efectiv, constructii amenajate special în
vederea depozitării şi păstrării, în condiţii corespunzătoare, a
mărfurilor, pentru o perioadă limitată de timp (maxim 2 ani).
Administrate de anumite birouri vamale care urmăresc intrarea,
depozitarea şi ieşirea în interiorul lor, mărfurile suporta anumite
procese.
Atunci când un antrepozit real nu face faţă solicitărilor, ca
volum fizic, se pot costrui aşa-numitele antrepozite nominale (fictive),
care au acelaşi regim ca cele reale, dar nu asigură toate condiţiile
pentru păstrarea produselor respective. În general, în aceste
antrepozite se păstrează mărfurile care nu sunt perisabile, nu
necesită condiţii speciale, iar taxele vamale pentru acestea sunt mai
mici.

INCIDENŢELE UNIUNII VAMALE ASUPRA SCHIMBURILOR

COMERCIALE INTERNAŢIONALE

În general, crearea uniunilor vamale, şi chiar a zonelor de liber

schimb, au ca efect modificarea fluxurilor comerciale internaţionale
ale ţărilor participante la aceste grupări economice, determinate de
faptul că, prin măsurile de politică comercială luate, sunt, în general,
favorizate schimburile comerciale reciproce, fiind restrânse cele cu
terţii.
Teoreticienii de specialitate, în special în perioada postbelică, au
avansat numeroase teorii ale uniunilor vamale, odată cu proliferarea
fenomenelor de regionalizare.
Înainte de primul război mondial, se analizase acest fenomen şi,
drept urmare, s-a constituit Germania după 1871, prin unirea celor
aproape 39 de state mici din zonă, rezultând Germania de astăzi.
Un analist aprecia că liberalizarea comerţului prin înlăturarea
taxelor vamale poate contribui la creşterea bunăstării.
În perioada postbelică, un economist, pe nume Iacov Wiener, a
respins teoria că uniunea vamală ar duce la creşterea bunăstării. El a
enunţat o teorie potrivit căreia crearea uniunilor vamale şi, în parte, a
zonelor de comerţ liber, au ca efecte:
 noţiunea de creare de comerţ şi
 noţiunea de deturnare de comerţ.
Prin creare de comerţ analistul înţelegea apariţia de noi fluxuri
comerciale în cadrul uniunilor vamale, care înlocuiesc sursele de
furnizare mai puţin eficiente, sursele cele mai avantajoase din punct
de vedere al costurilor de productie. Acest lucru este de fapt crearea
internă de comerţ.
Dacă înlocuirea unor fluxuri mai puţin eficiente, din interiorul
unei uniuni vamale, se face cu fluxuri mai eficiente, din afara uniunii
vamale, atunci se produce fenomenul numit crearea externă de
comerţ. Acest fenomen poate apare numai când ţările care s-au
constituit într-o uniune vamală aveau înainte de aceasta taxe vamale
foarte ridicate, iar după instituirea uniunii vamale au pus în aplicare
un tarif vamal comun, cu un nivel al impunerii vamale mai scăzut.
Prin deturnare (deviere) de comerţ se înţelege înlocuirea surselor
mai eficiente, din punct de vedere al costurilor de producţie, de
furnizare a mărfurilor din afara uniunii vamale, cu surse interne, din
cadrul uniunii vamale, mai puţin avantajoase. Acest lucru se produce
atunci când sunt liberalizate schimburile comerciale reciproce şi se
instituie un protecţionism colectiv faţă de terţi.
Acelaşi analist, analizând aceste fenomene, a considerat că
uniunea vamală, provocând asupra producţiei atât efecte de creare,
cât şi de deturnare a comerţului, efectul net va fi dat de diferenţa
dintre acestea. Prin urmare, dacă uniunea vamală va determina, cu
deosebire, efecte de creare de comerţ, aceasta va fi o masură care va
duce la liberalizarea comerţului. Şi invers, dacă va crea, cu deosebire,
efecte de deturnare de comerţ, aceasta ar influenţa negativ
liberalizarea schimburilor.

INSTRUMENTE DE POLITICĂ COMERCIALĂ NETARIFARE

(BARIERE NETARIFARE ŞI PARATARIFARE)

Barierele netarifare sunt un complex de măsuri şi reglementări

de politică comercială publice sau private care impiedică, limitează
sau deformează fluxurile internaţionale de bunuri şi servicii, şi care
au ca principal scop apărarea, protejarea pieţei interne de concurenţa
străină şi/sau echilibrarea balanţei de plăţi.
Spre deosebire de barierele tarifare (taxele vamale), cele
netarifare au câteva particularităţi:
1) prin formele pe care le îmbracă, acestea urmăresc mărfurile
pe tot parcursul lor (de la exportator până la consumatorul
final) şi acţionează eşalonat (din momentul în care s-a efectuat
comanda pentru un produs care urmează a fi importat până în
momentul consumului final al acestuia);
2) prezintă o mare diversitate şi un grad de protecţie
diferenţiat;
3) domeniile în care se aplică sunt extrem de variate (sunt
legate de sfera relaţiilor economice internaţionale);
4) în marea lor majoritate, aceste bariere netarifare sunt mai
greu de cunoscut de exportatori şi, deci, se evaluează mai
greu, precum şi gradul lor de protecţie sau de discriminare;
5) pot influenţa, în mod direct, volumul fizic al mărfurilor
importate, limitându-l;
6) pot influenţa, în mod indirect, volumul importurilor, prin
mecanismul preţurilor sau pot crea anumite condiţii care să
îngreuneze realizarea importurilor.
Se apreciează că, în planul economiei mondiale, barierele
netarifare au proliferat începând cu deceniul opt.
Odată cu inventarea lor, GATT le-a grupat pe anumite criterii.
 În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe clasificări ale
barierelor netarifare (exemplu: protecţionism tarifar, legislativ, etc.),
dar ne vom referi la clasificarea pe care a făcut-o GATT, şi anume:
1. bariere netarifare care implică o limitare cantitativă directă a
importurilor (restricţii cantitative la import);
2. bariere netarifare care implică o limitare cantitativă indirectă
prin intermediul preţurilor;
3. bariere netarifare care decurg din formalităţi vamale şi
administrative la import;
4. bariere netarifare care decurg din participarea statelor la
activităţile comerciale;
bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor
importate şi celor indigene (se mai numesc şi “obstacole tehnice”).