CURS 4 TITRIMETRIE

PLANUL CURSULUI
DETERMINAREA VOLUMETRICA A MEDICAMENTELOR
Determinari in mediu apos
 Determinari prin reactii acido-bazice
 Determinari prin reactii de precipitare
 Determinari prin reactii de complexare
 Determinari prin reactii redox
 Determinari nitritometrice

Determinari in mediu neapos

Titrimetria sau volumetria = totalitatea metodelor de determinare cantitativă care se bazează pe

măsurarea exactă a volumelor de soluţii necesare transformării totale a unei substanţe in altă substanţă.
In cadrul determinărilor titrimetrice se adaugă soluţiei de analizat atâţia mililitri de reactiv până se
ajunge la punctul de echivalenţă.

 Solutie titrata/volumetrica
 Solutie standard primara
 Solutie standard secundara
 Factor de molaritate
 Punctul de echivalenţă a unei titrări = momentul în care s-a adăugat exact cantitatea de reactiv
pentru ca reacţia să se producă total.
 Punctul final al unei titrări = momentul în care are loc o schimbare fizică a sistemului probă de
analizat - reactiv.

Intre punctul de echivalenţă şi cel final apare de cele mai multe ori o diferenţă numită eroare de
titrare. Aceasta poate fi:
 de metodă de lucru
 de scurgere
 de citire
 de titrare
 de indicator
 de temperatură
 de calcul

1
 Pentru aprecierea exactă a punctului de echivalenţă mai multe categorii de metode:
 Metode vizuale (volumetria chimica)
 Metode instrumentale (volumetria fizico-chimica)
 Modificarea insusirilor fizice ale participantilor

Metodele chimice folosesc indicatori ale căror transformări în apropierea punctului de echivalenţă
sunt însoţite de schimbări perceptibile ca:
 viraj de culoare
 separare de precipitate.

In cazul metodelor fizico-chimice în locul indicatorilor se foloseşte o proprietate fizico - chimică a

sistemului probă de analizat-reactiv:
- conductibilitatea electrică
- absorbanta etc

Acestea se măsoară în timpul titrării şi trebuie să prezinte la punctul de echivalenţă o caracteristică

ce se poate înregistra cu ajutorul unor aparate.

CLASIFICAREA METODELOR TITRIMETRICE

A. După caracterul reacţiilor chimice
 Titrimetrie prin reacţii acido - bazice
 Titrimetrie prin reacţii de precipitare
 Titrimetrie prin formare de combinaţii complexe
 Titrimetrie prin reacţii de diazotare
 Titrimetrie prin reacţii redox

B. După natura mediului în care se execută

 Titrări în mediu apos
 Titrări în mediu neapos.

C. După modul de lucru

 Metode directe
 Metode indirecte
 Metode prin diferenţă

DETERMINARI IN MEDIU APOS

TITRIMETRIA PRIN REACTII
ACIDO - BAZICE (PROTOMETRIA)
 Acidimetria
 Alcalimetria
Reacţiile acido-bazice au loc în mediu apos după ecuaţia:
HA + BOH → H2O + BA
sau ionic:
(H3O+ + A-) + (B+ + HO-) → 2H2O + (B+ + A-)

2
Soluţii titrate
Acid clorhidric (1 mol/l, 0.1 mol/l, 0.01 mol/l)
- titrosubstanta: KHCO3, Na2CO3 calcinat
- indicator: metiloranj
Acid sulfuric (0.1 mol/l, 0.05 mol/l, 0.01 mol/l)
- titrosubstanta: KHCO3
- indicator: metiloranj
Hidroxid de sodiu. Hidroxid de potasiu (1 mol/l, 0.5 mol/l, 0.1 mol/l)
- titrosubstanta: acid oxalic, ftalat acid de potasiu
- indicator: fenolftaleină, albastru de timol
Indicatori
In funcţie de procesele analitice:
- indicatori acido-bazici de culoare: fenolftaleina, metiloranj, roşu de metil, verde malachit, albastru
de timol, galben de metanil, roşu de fenol etc
- indicatori acido-bazici de fluorescenţă: albastru de timol, fluoresceina, eozina, chinina, -naftolul
etc.
- indicatori acido-bazici turbidimetrici: isonitrozoacetil-p-aminobenzen, o-toluidina etc
- indicatori acido-bazici de adsorbţie: galben de tiazol etc

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea cantitativă a substanţelor cu caracter acid

3
 Determinarea fenilbutazonei

Fenilbutazona, datorită hidrogenului de la C4, se comportă ca un acid monoprotic.

Principiul determinării: substanţa se dizolvă în acetonă neutralizată la roşu de fenol, se adaugă apă şi se
titrează cu NaOH 0,1 mol/l până la coloraţie roz - violetă.

Determinarea acidului acetilsalicilic din comprimate

Datorită caracterului acid, după dispersarea pulberii de comprimate ȋn alcool (R) neutralizat ȋn
prealabil la fenolftaleină (I) se titrează cu cu hidroxid de sodiu 0.1 mol/l, până la coloraţie roz.

4
 2 . Determinarea cantitativă a substanţelor cu caracter basic
 este mai puţin utilizată, fiind preferată titrimetria în mediu neapos.

Dozarea benzoatului de sodiu din soluţia injectabilă de cafeină şi benzoat de sodiu

După extracţia cafeinei, se adaugă eter (R), indicator metiloranj şi se titrează cu HCl 0.1 mol/l până la
coloraţia stratului apos ȋn roz persistent.

Dozarea codeine

5
 Codeina este o bază monoacidă şi după dizolvare ȋn alcool neutralizat in prealabil la roşu de metil, se
titrează cu HCl 0.1 mol/l până la coloraţie roşu-portocaliu.

Alte aplicaţii
1. Determinarea amfetaminei.
Principiul determinării: o cantitate exact măsurată de substanţă se tratează cu H2SO4 0,05 mol/l în
exces, iar acidul rămas neconsumat se titrează cu NaOH 0,1 mol/l în prezenţa roşului de metil ca indicator.

2. Determinarea meprobamatului.
Principiul determinării: se titrează cu NaOH 0,1 mol/l excesul de HCl 0,1 mol/l care s-a utilizat pentru
neutralizarea amoniacului rezultat prin hidroliză cu KOH alcoolic.

3. Determinarea alcaloizilor
Principiul determinării:
 alcaloizii sunt trataţi cu un exces de soluţie titrată de acid, iar excesul se retitrează cu o soluţie titrată
de bază în prezenţa unui indicator adecvat.
 cand se aplică titrarea directă a bazicităţii alcaloizilor, solubilizarea acestora se face în mediu alcoolic,
hidroalcoolic sau alt solvent neutralizat.
 alcaloizii din Aconiti tuber - titrare directă cu H2SO4 0,01 mol/l, indicator roşu de metil
 alcaloizii din Belladonnae folium - titrare cu NaOH 0,02 mol/l a excesului de H2SO4 0,01 mol/l,
indicator roşu de metil
 alcaloizii din Chinae cortex - titrare directă cu HCl 0,1 mol/l, indicator un amestec din roşu de metil şi
albastru de metilen
 alcaloizii din extractum Hyosciami siccum - se extrag cu cloroform, se dizolvă în H2SO4 0,01 mol/l şi
se determină prin titrarea excesului de acid cu NaOH 0,02 mol/l, indicator roşu de metil
 alcaloizii din Opium şi Opium pulveratum - titrare directă cu H2SO4 0,05 mol/l, indicator roşu de
metil

6
 TITRIMETRIA PRIN REACTII DE PRECIPITARE
 se bazează pe formarea de precipitate
 clasificare in funcţie de cationii care se folosesc în sistemul de precipitare:
Argentometria Ag+ + X-  AgX
+2 -
Mercurometria Hg + 2X  Hg X
2 2 2
+2 -2
Barimetria Ba +Y  BaY
+2 -2
Uranometria. UO2 +Y  UO Y
2

Indicatori
- indicatori reactivi ai ionilor: cromat de potasiu, alaun feric, ditizona, difenilcarbazona, difenilcarbazida,
sulfonftaleine
- indicatori de adsorbţie (în lumina albă şi în lumina ultraviolet - de fluorescenţă): eozina, fluoresceina, p-
etoxicrisoidina, tropeolina 00, diclorfluoresceina, albastru de bromfenol
- indicatori redox: difenilamina, difenilbenzidina.

ARGENTOMETRIA
Precipitatele formate au structura AgX.
Soluţii titrate
1. Nitrat de argint 0,1 M
Titrul se determină cu NaCl (cromat de potasiu).
2. Tiocianat de amoniu 0,1 M
Titrul se determină cu AgNO3 0,1 M (alaun feric).

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea halogenurilor (clorura de amoniu, clorura de potasiu, clorura de sodiu, bromura de

amoniu, bromura de stronţiu).
Metoda Mohr - titrare directa cu AgNO3 0,1 M în prezenţa cromatului de potasiu ca indicator:

Metoda Volhard - halogenura se tratează cu un exces de soluţie titrată de AgNO3 şi se titrează

excesul de AgNO3 cu o soluţie titrată de NH4SCN în prezenţa alaunului feriamoniacal:
- ultima reactie indica sfarsitul titrarii

2. Determinarea argintului din combinaţii organice ca: argint coloidal, proteinat de argint, vitelinat de
argint.
Principiul determinării: titrare cu NH4SCN 0,1 M în prezenţa alaunului feriamoniacal, după prealabila
distrugere a materiei organice cu KMnO4 în mediu de acid sulfuric.

7
3. Determinarea sulfamidelor: sulfadiazina, sulfatiazolul, sulfametiltiazol, sulfanilamida, succinilsulfatiazol.
Principiul determinării: sulfamidele formează precipitate cu AgNO3 0,1 M, iar excesul de AgNO3 0,1
M se titrează cu NH4SCN 0,1 M în prezenţa alaunului feriamoniacal.

4. Alte exemple:
 bromizoval
 acetat de clortestosteron
 diclorhidrat de histamină
 izocianatul de alil din Sinapis nigrae semen.

MERCUROMETRIA
 ionul Hg2+2 are proprietatea de a forma cu anionii halogenaţi precipitate greu solubile de tipul Hg 2X2:

Soluţii titrate
1. Azotat mercuros 0,1 M
Titrul se determină pe NaCl.
Indicatori - difenilcarbazona, difenilcarbazida.

Aplicaţii în analiza medicamentelor- determinarea clorurilor şi halogenurilor solubile, determinările

efectuându-se în mediu de acid nitric.

TITRIMETRIA PRIN REACTII DE COMPLEXARE (COMPLEXOMETRIA)

 are la bază formarea de complecşi.
 se clasifica după tipul combinaţiilor complexe:
 metode care decurg prin reacţii cu formare de chelaţi
 metode care nu decurg prin reacţii cu formare de chelaţi.
 reacţiile de complexare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să conducă la formarea unor combinaţii complexe stabile
 reacţiile să aibă puncte nete de echivalenţă care pot fi evidenţiate cu ajutorul indicatorilor sau
instrumental
 reacţiile să decurgă în sistem omogen şi să nu fie însoţite de procese secundare.

Indicatori
1. indicatori în care grupul cromofor face parte din structura indicatorului
2. indicatori în care grupul cromofor este generat de ionul metalic care reacţionează cu indicatorul

Exemple de indicatori:
 indicatori metalo-cromici: coloranţi azoici, coloranţi azoici substituiţi, ftaleine şi sulfoftaleine,
coloranţi trifenilmetanici, coloranţi antrachinonici
 indicatori metalici indirecţi: negru de eriocrom T
 indicatori acido-bazici si indicatori redox: albastru de variamin B
 indicatori de tulbureală: AgI, AgAg(CN)2.
 se pot folosi şi metodele instrumentale, dintre care mai mult se utilizează metoda
spectrofotometrică.

8
CIANOMETRIA
 se bazează pe capacitatea de complexare a diferiţilor cationi de ionul de cianură.
 cea mai importantă metodă cianometrică este argentocianometria ce are la bază ecuaţiile:

In funcţie de condiţiile de titrare şi de indicator, metode pentru determinarea punctului de

echivalenţă:
 metoda Liebig: nu utilizează indicator, punctul de echivalenţă este dat de apariţia unei tulbureli
datorită formării Ag[Ag(CN)2]
 metoda Denigés: foloseşte drept indicator o iodură alcalină, sfârşitul titrării este dat de opalescenţa
atribuită AgI
 metoda Ripan: foloseşte ca indicator difenilcarbazona, care formează cu Ag+ un complex colorat în
violet.

Aplicaţii in analiza medicamentelor: - metoda este mai puţin folosită în analiza şi controlul
medicamentelor
se pot determina cantitativ ionii:

COMPLEXONOMETRIA
 are la bază reacţia de complexare dintre unii ioni şi acizii aminopolicarboxilici (complexone)
Exemple complexone:
 acidul iminodiacetic
 acidul etilendiaminotetraacetic, sarea de sodiu a acidului etilendiaminotetraacetic (chelaton III,
complexon III, trilon B)
 acidul hexametilendiaminotetraacetic.

Soluţii titrate
1. EDTA-Na2, etilendiaminotetraacetat disodic (EDTA - disodic, complexon III) 0,05 M
Titrul se determină cu: zinc (negru de ericrom T), CaCO 3 (murexid), MgSO4.7H2O (negru de eriocrom T).
Indicatori
- negru de eriocrom T, murexid, roşu de pirogalol, xilenoloranj

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea substanţelor medicamentoase care conţin cationii: Al3+, Bi3+, Ba2+, Ca2+, Cd2+, Cu2+,
Fe3+, Hg2+, Pb2+, Mg2+, Mn2+, Sn2+, Zn2+:
- sulfatul de aluminiu şi potasiu (alumen, alaun de potasiu), sulfatul de aluminiu: EDTA - disodic 0,05
M, xilenoloranj

9
 - carbonatul de calciu: tampon amoniacal, edetat de sodiu şi magneziu, negru de eriocrom T, EDTA -
disodic 0,05 M
- clorura de calciu
- gluconat de calciu: tampon amoniacal, edetat de sodiu şi magneziu, negru de eriocrom T, EDTA -
disodic 0,05 M.

Alte exemple: glicerofosfat de calciu, lactat de calciu, soluţia de clorură de calciu 50%, soluţia de
hidroxid de calciu 0,15%, stearat de magneziu, oxid de magneziu, carbonat bazic de magneziu, sulfat de
magneziu, oxid de zinc, carbonat bazic de bismut, galat bazic de bismut, azotat bazic de bismut, salicilat bazic
de bismut.
Cationul C2+ formeaza cu indicatorul negru de eriocrom T un complex mai puţin stabil decat
complexonatul cationului de determinat.
Reacţia are loc la pH = 9 când indicatorul este colorat ȋn albastru, iar complexul care rezultă este
colorat ȋn roşu:

C2++ HIn2-+ NH3 ↔ [CIn]- + NH4

albastru roşu

C2+ formeaza cu soluţia titrată de EDTA-Na2 un complex incolor:

C2+ + HY3-↔[CY]2- + NH4+

La punctual de echivalenţă EDTA-Na2 deplaseaza cationul din complexul său cu indicatorul cu

punerea ȋn libertate a indicatorului, culoarea soluţiei redevenind albastră.

[CIn]- + HY3-↔ [CY]2-+ HIn2-

rosu incolor albastru
2. Determinarea alcaloizilor
Principiul determinării: mulţi alcaloizi formează precipitate cu diverşi anioni complecşi care au în
structura lor un cation se determină cationul din complexul alcaloid - anion sau din complexul reactiv folosit
în exces.
Exemple:
 sărurile de chinină, teobromina şi teofilina formează precipitate cu K[BiI 4]. Excesul de reactiv se
titrează cu complexon III fără a utiliza indicator complexonometric, finalul titrării este momentul în
care soluţia se decolorează.

Alţi autori precipită alcaloizii cu sulfat de cupru, tetraiodocadmiat dipotasic, picrat de cupru,
tetratiocianatozincat de amoniu, excesul de reactiv se va titra cu soluţie de complexonă III în prezenţa
indicatorilor adecvaţi.

3. Determinarea sulfamidelor
- sulfamidele formează compuşi greu solubili cu cationii metalelor grele
-se determină complexonometric excesul de reactiv cu o soluţie titrată de complexon III, în prezenţa unui
indicator
10
-ca agenţi de precipitare se folosesc săruri de cupru, săruri mercurice, AgNO 3 etc.

4. Determinarea metalelor insolubile

- proba este incalzita cu EDTA in exces si apoi excesul este titrat cu solutii de saruri continand Mg+2 sau Zn+2
de concentratie cunoscuta
exemple: hidroxid de aluminiu, sulfat de aluminiu, fosfat acid de calciu

3+ 3- - +
Al + HY ↔ [AlY] + H
2+ 2- - -
Zn + HIn + HO ↔ [ZnIn] + H2O

albastru rosu
2+ 3- - 2-
Zn + HY + HO ↔ [ZnY] +H2O

- 3- 2- 2-
[ZnIn] + HY + NH3 ↔ [ ZnY] + HIn + NH4

ROSU
ALBASTRU
DETERMINARI TITRIMETRICE PRIN
REACTII REDOX (REDOXOMETRIA)
Condiţii:
 să fie totale
 să se desfăşoare cu viteză mare
 punctul de echivalenţă să fie net şi să poată fi pus în evidenţă cu uşurinţă.
are loc un fenomen de:
 oxidare prin care o substanţă cedează electroni, mărindu-şi starea de oxidare
 reducere în care se acceptă electroni, micşorându-se starea de oxidare.

Cele două fenomene se petrec concomitent:

Stabilirea punctului de echivalenta:

Indicatori
 indicatori de culoare (compuşi organici): difenilamina, indofenoli, oxazine, tiazine, diamine
 indicatori reactivi ai ionilor: o-fenantrolina, ,’-dipiridilul, dimetilglioxima, amidonul, -naftoflavone
 indicatori turbidimetrici: acidul selenic
 indicatori de fluorescenţă: fluoresceina, rodamina B.
Metode instrumentale.

DETERMINARI PERMANGANATOMETRICE

11
  se foloseşte capacitatea oxidantă a ionului MnO4-, care, în funcţie de mediu, acţionează prin 5, 3, 1
echivalenţi.

mediu puternic acid:

mediu slab acid, neutru sau slab bazic:

mediu puternic bazic:

Majoritatea determinărilor cantitative se efectuează în mediu acid.

Soluţii titrate
1. Permanganat de potasiu 0,1 M - Titrul se determină cu acid oxalic.
2. Acid oxalic 0,05 M
3. Arsenit de potasiu 0,1 M - Titrul se determină cu soluţie titrată de iod 0,05 M.

Aplicaţii în analiza medicamentelor - determinarea cantitativă a medicamentelor, atât de natură

anorganică cât şi organică. se practică metoda titrării directe sau indirecte.

1. Determinarea sãrurilor feroase:

- au caracter reducãtor şi se titreazã cu KMnO4 0.1 M pânã la coloratie roz-persistentã.

10 FeSO4 + 2 KMnO4 + 8 H2SO4 = 5 Fe2(SO4)3 + 2 MnSO4 + K2SO4 + 8 H2O

2. Determinarea apei oxigenate:
- în mediu puternic acid apa oxigenatã este oxidatã de permanganatul de potasiu:

5 H2O2 + 2 KMnO4 + 3 H2SO4 = 2 MnSO4 + K2SO4 + 8H2O + 5 O2

3. Determinarea nitriţilor alcalini:
- deoarece nitriţii nu sunt stabili în mediu acid, determinarea lor se face cu permanganat de potasiu în exces,
iar excesul se determina indirect prin titrarea cu tiosulfat a iodului eliberat din KI:

5HNO2 + 2KMnO4 + 3H2SO4 = 5HNO3 + 2MnSO4 + K2SO4 + 3H2O

10 KI + 2KMnO4 + 8H2SO4 = 5I2 + 6 K2SO4 + 2MnSO4 + 8H2O
5I2 + 10Na2S2O3 = 5Na2S4O6 + 10NaI

4. Determinarea fenolului:
- permanganatul de potasiu oxidează fenolul în mediu alcalin descompunându-se în dioxid de carbon şi apă:

C6H5-OH + 14[O] = 6CO2 + 3H2O

5. Determinarea aminofenazonei:
- în mediu alcalin permanganatul de potasiu oxidează aminofenazona la dioxiaminofenazonă; folosind un
exces de permanganat acesta se dozează iodometric după ecuaţiile de la determinarea nitriţilor alcalini.

12
 DETERMINARI IODOMETRICE
In iodometrie se poate folosi:
- acţiunea oxidantă a iodului în titrările directe de reducători
- -
I2 + 2e  2I
- acţiunea reducătoare a anionului I- în titrările indirecte ale oxidanţilor
-
Oxidant + 2e  I2
-2 -2 -
I2 + S2O3  S4O6 + 2I

Soluţii titrate
1. Iod (0,05 M,....)
Titrul se determină cu: As2O3; soluţie titrată de Na2S2O3.
2. Tiosulfat de sodiu (0,1 M,...)
Titrul se determină cu: K2Cr2O7, KBrO3, KIO3.

Indicatori
 amidon,
 - naftoflavone
 solvenţi ai iodului (cloroform, benzen, tetraclorură de carbon).

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea vitaminei C:
- acidul ascorbic este oxidat de iod la acid dehidroascorbic, titrarea efectuându-se cu I2 0,05 M în prezenţa
amidonului:

13
2. Determinarea glucozei:
- se oxidează cu un exces de iod 0,05 M în mediu alcalin (carbonat de sodiu, borat de sodiu, etc.), la rece şi
excesul se retitrează cu tiosulfat de sodiu.

3. Determinarea fenazonei:
- fenazona formează cu iodul iod - fenazona, care precipită la rece; excesul de iod se titrează cu tiosulfat de
sodiu în prezenţa amidonului dupa adaugare de alcool.

4. Determinarea cloralhidratului:
- iodul oxidează în mediu alcalin cloralhidratul la acid tricloracetic, excesul de iod se titrează cu tiosulfat de
sodiu:
I2 + 2NaOH = NaI + NaIO + H2O
CCl3CH(OH)2 + NaIO + NaOH = CCl3COONa + 2H2O + NaI
5. Determinarea cafeinei:
- cafeina formează cu iodul periodura de cafeină insolubilă (C8H10N4O2.HI.I4), excesul de iod se titrează cu
tiosulfat de sodiu.

6. Determinarea fenolului:
- în mediu bazic iodul formează cu fenolul triiodfenolul, excesul de iod 0,05 M se titrează cu tiosulfat de
sodiu 0,1 M.

7. Determinarea penicilinelor:
- penicilinele în mediu bazic hidrolizează la nivelul ciclului -lactamic rezultând doi compuşi care sunt oxidaţi
de iod, iar excesul de iod se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1 M.

14
 DETERMINARI IODATOMETRICE

In mediu acid iodaţii alcalini se comportă ca oxidanţi, conform ecuaţiilor:

Modul de funcţionare a iodatului depinde de mediul de reacţie şi de funcţia reducătoare a
partenerului de reacţie.

Soluţii titrate
1. Iodat de potasiu 0,1 M
Deşi iodatul este o titrosubstanţă, titrul se poate determina cu: As 2O3; Na2S2O3; sulfat de hidrazină.

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea hidrazinei:
- în mediu acid şi în prezenţa clorurii mercurice, hidrazina reduce iodatul la iodură, ca indicator se foloseşte
un solvent al iodului.
3H2N  NH2 + 2KIO3  3N2 + 2KI + 6H2O
2. Determinarea iodurilor alcaline (iodura de potasiu, iodura de sodiu):
iodatul de potasiu oxidează iodurile alcaline reducându-se la I, sfârşitul titrării este dat de momentul în care
cloroformul devine galben.
5KI + KIO3 + 6HCl  3I2 + 6KCl + 3H2O
2I2 + KIO3 + 6HCl  5ICl + KCl + 3H2O
sau ecuaţia generală:
2KI + KIO3 + 6HCl  3ICl + 3KCl + 3H2O

3. Alte aplicaţii: dozarea acidului ascorbic, sulfatioureei, HIN-ului, acidului tioglicolic, cisteinei.

15
 DETERMINARI BROMO-BROMATOMETRICE
Bromometria: ȋn mediu acid
- - +
BrO3 + 5 Br + 6 H  Br2 + 3 H2O
- -
Br2 + 2 e  2 Br
Bromatometria: ȋn mediu acid

- - + -
BrO3 + 6 e + 6 H  Br + 3 H2O
-deoarece în ambele metode se folosesc soluţii de bromat alcalin, denumirea de bromo - bromatometrie
este mai des utilizată.
Indicatori
 indicatori reversibili: -naftoflavona, p-etoxicrisoidina
 indicatori ireversibili: metiloranj, roşu de metil, indigocarmin, albastru de xylenol solvenţi.

Soluţii titrate
1. Bromat de potasiu 0,1 M
Bromatul de potasiu este o titrosubstanţă, dar titrul se poate determina cu As2O3, Na2S2O3 0,1 M.
2. Bromat de potasiu - bromură de potasiu 0,1 M
Titrul se determină cu Na2S2O3 0,1 M.

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea p - clorfenolului:
- compusul formează cu bromul un derivat bromurat, excesul de bromat-bromură oxidează KI, iodul pus în
libertate se titrează cu Na2S2O3 0,1 M.

2. Determinarea acidului salicilic:

- acidul salicilic se bromurează formând tribromfenolul, excesul de bromat-bromură se titrează iodometric în
prezenţa amidonului.

3. Determinarea p - hidroxibenzoatului de metil (nipagin):

- nipaginul hidrolizat alcalin se bromurează cu bromat - bromură şi iodul pus în libertate din KI se titrează cu
Na2S2O3 0,1 M în prezenţa amidonului.

4. Determinarea sulfamidelor:
- sulfamidele se bromurează în mediu acid cu KBr şi KBrO3 0,1 M, iar excesul se titrează iodometric. Rezultă
compuşi dibromuraţi:
H2NC6H4SO2NHR + 2Br2  H2NC6H2Br2SO2NHR + 2HBr

16
 Se pot determina cantitativ următoarele sulfamide: sulfanilamida, sulfacetamida, sulfaguanidina,
sulfamerazina.

5. Determinarea sulfocianurilor alcaline: sulfocianurile sunt oxidate de catre bromat in mediu acid la sulfati,
bromatul reducandu-se la Br-; sfarsitul reactiei este sesizat prin schimbarea culorii indicatorului rosu de
metil, de la rosu la galben-pal.

SCN- + KBrO3 + H2O → SO4-2 + KBr + HCN + H+

6. Alte determinări: acid ascorbic, HIN, diacetilhexestrol, p-aminosalicilat de sodiu, nipasol, resorcina, salol,
timol, - şi -naftol, hipofosfiţi, salicilamida, fenol.

DETERMINARI DICROMATOMETRICE

Dicromatul de potasiu în mediu acid este un oxidant:

Indicatori
 amine: difenilamina, acidul difenilaminosulfonic
 derivaţi de benzidină.

Soluţii titrate
1.Dicromat de potasiu 0,0167 mol/l(0,1 N)
Este o titrosubstanţă, iar titrul se poate determina şi cu sare Mohr (difenilamină sulfonată).

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea sărurilor feroase:

- oxidarea ionilor Fe2+ la Fe3+ de către dicromat are loc în mediu acid creat de amestecul format din acid
sulfuric şi acid fosforic, in prezenta difenilaminei, pana la albastru:

6FeSO4 + K2Cr2O7 + 7H2SO4 = 3Fe2(SO4)3 + K2SO4 + Cr2(SO4)3 +7H2O

2. Determinarea metamizolului:
- metamizolul este oxidat de dicromatul de potasiu în mediu acid în prezenţa difenilaminei după reacţia:

3. Alte determinări: vitamina C, alcoolul etilic, HIN, hidrochinona, 1,4-hi-drazinoftalazina, tioureea şi derivaţii
săi.

DETERMINARI CERIMETRICE
- se bazează pe caracterul oxidant al ionului Ce4+ în mediu acid:

17
 4 3
Ce + e  Ce
Funcţia oxidantă poate fi redată şi prin ecuaţia:
2Ce(SO4)2 + H2O  Ce2(SO4)3 + H2SO4 + O
Reacţia are loc nu numai în soluţii apoase dar şi în mediu neapos (aceto-nitril).

Soluţii titrate
1. Sulfat ceric 0,1 M
Soluţia se poate prepara din Ce(SO4)22(NH4)2SO4.2H2O şi CeO2. Titrul soluţiei se determină cu: As2O3, sare
Mohr, oxalat de sodiu.
Indicatori
- feroina, p-etoxicrisoidina, roşu de metil, difenilamina
- o-fenantrolina feroasă.

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea oxalaţilor:
acidul oxalic şi oxalaţii sunt oxidaţi de sulfatul de ceriu în mediu acid în prezenţa feroinei ca indicator.
(COOH)2 + 2Ce(SO4)2 = 2CO2 + H2SO4 + Ce2(SO4)3
2. Alte determinări: hidrochinona, HIN, acidul ascorbic, tocoferolul, aminofenazona, hipofosfiţi, zaharuri.

DETERMINARI NITRITOMETRICE

Nitritometria este o metodă volumetrică care are la bază reacţia de diazotare a aminelor aromatice la
tratarea lor cu acid azotos.
Diazotarea decurge la temperatură scăzută:
Ar-NH2 + HNO2 + HCl  ArN  NCl + 2H2O
Soluţii titrate
1. Nitrit de sodiu 0,1 M
Titrul se determină cu acid sulfanilic (iodură de potasiu amidonată).

Indicatori
iodură de potasiu amidonată, tropeolina 00, acidul difenilbenzidindisulfonic, galben de metanil.
Prinderea punctului de echivalenţă se poate face cu mare precizie folosind metode electrometrice
(potenţiometric şi amperometric).

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea unor sulfamide
Principiul determinării: se diazotează gruparea amină primară cu nitrit de sodiu în mediu acid când
are loc reacţia generală:
RNHSO2 ArNH2 + NaNO2 + HCl =

RNH-SO2-Ar- N  N Cl + 2H2O
Punctul final al reacţiei poate fi pus în evidenţă cu ajutorul iodurii de potasiu amidonată care se
colorează în albastru în prezenţa unui exces de nitrit, sau cu ajutorul tropeolinei 00 ori a galbenului de
metanil:
2 NaNO2 + 2KI + 4HCl = 2NaCl + 2KCl + I2 + 2H2O + 2NO

18
 2. Determinarea acidului p-aminobenzoic:
- reacţia de diazotare are loc în mediu de acid clorhidric 0,1 M, în prezenţa KBr şi a tropeolinei 00, titrarea
efectuându-se cu NaNO2 0,1 M până la coloraţie gălbuie.
3. Determinarea p-aminobenzoatului de etil:
- principiul este asemănător determinării acidului p-aminobenzoic.

4. Determinarea paracetamolului:
- p-hidroxiacetanilida se hidrolizează în mediu acid când se pune în libertate grupa NH2 primară aromatică,
p-hidroxianilina titrându-se cu NaNO2 0,1 M în prezenţa KBr şi a tropeolinei.

5. Determinarea clorhidratului de procaine

6. Determinarea cloramfenicolului:
- grupa nitro a cloramfenicolului se reduce la amină cu pulbere de zinc şi acid clorhidric şi se titrează cu
NaNO2 0,1 M în prezenţa KBr şi a tropeolinei 00.

DETERMINARI IN MEDIU NEAPOS

Avantaje faţă de titrarile în mediu apos:

 pot fi titrate ca acizi sau ca baze relativ tari în solvenţi anhidri, în care sunt solubile, numeroase
substanţe medicamentoase cu caracter acid sau bazic slab sau foarte slab, insolubile în apă
 pot fi titrate substanţe medicamentoase cu caracter neutru în mediu apos
 se aplică determinărilor de substanţe anorganice, organice, izomeri, serii de compuşi omologi,
amestecuri de acizi, baze, săruri
 datorită constantei dielectrice mici a solvenţilor organici, se pot determina cantitativ cantităţi mici de
substanţe fără a influenţa observarea punctului de echivalenţă prin slăbirea virajului indicatorilor.

Solvenţii neapoşi sau anhidri se pot clasifica, după proprietăţile lor sau după efectul produs, în:
A. Solvenţi amfoterici

19
solvenţi care manifestă o disociere proprie
după caracterul lor se împart în:
a) solvenţi protogenici (solvenţi care cedează mai uşor protoni, funcţionând ca acizi): acid acetic anhidru,
acid formic anhidru, acid propionic anhidru, acid fluorhidric, acid sulfuric anhidru
b) solvenţi protofilici (fixează protoni, comportându-se ca baze): butilamina, etilendiamina, acetona,
metiletilcetona, acetonitrilul.
c) solvenţi amfiprotici: alcooli, cetone

B. Solvenţi inerţi (aprotici)

nu posedă funcţii bazice sau acide uşor de pus în evidenţă.
a) solventi neutri: benzen, dioxan, cloroform, anhidrida acetica
b) solventi bazici: piridina, DMF,DMSO
c) solventi acizi: nitrometan.
În aceşti solvenţi substanţele cu caracter acid sau bazic se găsesc nedisociate.

Efectele solvenţilor depind de mai mulţi factori:

1. Capacitatea sa de dizolvare a substanţei
Capacitatea de dizolvare a unui solvent este dependentă de proprietăţile solvatante ale acestuia,
determinate de:
 proprietăţile lor fizice
 constanta dielectrică
 polaritatea sa
 existenţa legăturilor inter- şi intramoleculare etc.

2. constanta dielectrică, 
- joacă un rol important în disociaţia ionică a substanţei care se dizolvă.
Substanţele ionice prin disociere vor forma doi ioni între care se manifestă efecte electrostatice. Între
cei doi ioni se va interpune stratul de solvent, în acest fel se va micşora atracţia electrostatică cu atât mai
mult cu cât constanta dielectrică a solventului este mai mare.
În solvenţii cu constantă dielectrică mică, cum este a benzenului (2,28), nu se vor găsi aproape deloc
ioni liberi.

Solvenţii se pot clasifica din acest punct de vedere în:

- solvenţi puţin disocianţi (10 - 15);
- solvenţi mediu disocianţi (15 <  < 40);
- solvenţi disocianţi ( > 40).
3. efectul prototropic al solventului
Solventul intervine prin acceptare sau cedare de protoni.
În funcţie de afinitatea lor variabilă faţă de protoni, solvenţii sunt susceptibili de a reacţiona cu substanţele
dizolvate şi chiar sunt capabili de a transforma o legătură covalentă într-o legătură ionică, dând naştere unei
perechi de ioni a căror disociaţie depinde de constanta dielectrică a solventului.

Efectul solvenţilor amfiprotici protofilic se manifestă astfel:

20
 Exemplu: dizolvarea fenolului în dimetilformamidă:

Efectul solvenţilor amfiprotici protogeni se manifestă astfel:

X fiind o grupare electronegativă. In acest mod are loc dizolvarea anilinei în acid acetic:

In solvenţii aprotici se manifestă aciditatea sau bazicitatea intrinsecă a substanţei.

Alegerea solvenţilor
 Pentru a doza un singur component cu caracter acid sau bazic se alege un solvent care prin efectul
său prototropic şi prin constanta sa dielectrică să exalte la maximum aciditatea sau bazicitatea, adică
în acest solvent substanţa să disocieze la maxim.
 Dacă se urmăreşte determinarea cantitativă a unui amestec de acizi sau baze trebuie să se aleagă
amestecuri de solvenţi care în anumite proporţii să permită dozarea diferenţială.
 Solvenţii acizi exaltă bazicitatea permiţand titrări cu acizi tari.
 Solvenţii bazici exaltă aciditatea şi fac posibilă titrarea cu o bază tare.
 Astfel, în dimetilformamidă se titrează mulţi derivaţi barbiturici, cum este fenobarbitalul, ca acizi tari,
cu o soluţie titrată de metoxid de sodiu în amestecul benzen-alcool metilic.
In solvenţi aprotici (benzen, tetraclorură de carbon, cloroform) nu apar fenomene de solvoliză.
 În astfel de medii aciditatea sau bazicitatea intrinsecă este menţinută integral, fiind posibilă titrarea
oricărui acid sau oricărei baze.

Indicatori
1. In cazul utilizării solvenţilor acizi: cristal violet, α-naftolbenzeina, roşu de chinaldină, violet de
metil, tropeolină 00
2. In cazul utilizării solvenţilor bazici: albastru de timol, galben de alizarină, roşu de fenol, albastru de
bromtimol, roşu de chinaldină, timolftaleina, azoviolet
3. In cazul utilizării solvenţilor neutri: metiloranj, roşu neutral, galben de metanil.

Soluţii titrate
A. Soluţii titrate de acizi
1. Acid percloric 0,1 M, 0,01 M în acid acetic anhidru
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu (cristal violet); hidrogen carbonat de potasiu (violet de
metil).
2. Acid percloric 0,1 M, 0,05 M în dioxan
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu.

21
3. Acid percloric 0,1 M în acid propionic
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu.
4. Acid percloric 0,1 M în acid trifluoracetic
5. Acid percloric 0,1 M în alcool metilic
Titrul se determină cu tris-(hidroximetil)-aminometan 0,1 M (albastru de timol şi alfazurin).
6. Acid percloric 0,1 M în etilenglicol-isopropanol
Titrul se determină cu carbonat de sodiu anhidru (metiloranj, roşu de metil, albastru de timol).
7. Acid clorhidric 0,05 M în alcool metilic
Titrul se determină cu NaOH 0,1 M (fenolftaleină).
8. Acid clorhidric 1 M în etilenglicol-isopropanol (1:1)

B. Soluţii titrate de baze

1. Hidroxid de sodiu (potasiu) 0,1 M în alcool metilic anhidru
Titrul se determină cu acid benzoic (albastru de timol)
2. Metoxizi de sodiu, potasiu, litiu 0,1 M
Titrul se determină cu acid benzoic; acid succinic.
3. Metoxid de sodiu 0,1 M în benzen-metanol (10 : 1)
Titrul se determină cu acid benzoic.
4. Metoxid de litiu 0,1 M în benzen-metanol (1 : 6)
5. Hidroxid de tributilmetilamoniu 0,1 N în benzen-metanol (10:1)
6. Hidroxid de trietilbutilamoniu 0,1 N în benzen-metanol (10:1)
C. Alte soluţii titrate
1. Acetat de sodiu 0,1 N în acid acetic anhidru
2. Anilină 0,1 N în acid acetic anhidru
3. Benzidină 0,05 N în acid acetic anhidru
4 Ftalat acid de potasiu 0,1 N; 0,001 N în acid acetic anhidru
5. Tris-(hidroximetil)-aminometan 0,1 N în metanol anhidru

DETERMINAREA SUBSTANTELOR MEDICAMENTOASE CU CARACTER SLAB BAZIC

Cele mai multe substanţe medicamentoase sunt baze organice şi se caracterizează prin aceea că au o
bazicitate slabă şi sunt insolubile în apă.
La determinarea substanţelor cu caracter bazic trebuie să se ţină seama de:
- dozarea substanţelor cu o singură polaritate bazică slabă sau foarte slabă
- dozarea unor compuşi care au în aceeaşi moleculă două sau mai multe polarităţi bazice, mai mult sau mai
puţin apropiate ca tărie
- dozarea amestecurilor de baze tari alături de baze slabe sau a amestecurilor de baze cu polarităţi apropiate
având în vedere scăderea bazicităţii în seria:
R-NH2  R2NH  R3N  C5NH5 (Py)  C6H5 - NH2
- dozarea bazelor organice sau anorganice ca atare sau în amestecuri din diferite forme farmaceutice.
Se pot doza în mediu neapos:
-Amine primare, secundare şi terţiare (amino-acizi)
-Amide
-Compuşi azotaţi heterociclici (aminofenazona, fenazona, antibiotice, alcaloizi, antihistaminice)
-Săruri anorganice şi organice: săruri de alcaloizi, săruri cuaternare de amoniu

22
Determinări de substanţe cu caracter slab basic

23
 1. Determinarea sărurilor de potasiu sau de sodiu ale penicilinei G:
-datorită cationilor din structura acestei peniciline este posibilă dozarea cu HClO4 în dioxan, utilizând ca
solvent acidul acetic anhidru şi -naftolbenzeina ca indicator.

2. Determinarea benzatinpenicilinei:
-datorită azotului din catena laterală benzatinpenicilina se poate titra cu HClO4.

3. Determinarea tetraciclinelor:

24
-datorită bazicităţii create de azotul terţiar din poziţia 4; tetraciclinele se dizolvă în acid acetic anhidru şi se
titrează potenţiometric (electrozi de sticlă şi calomel) cu HClO4 în dioxan.

4. Determinarea eritromicinei:
-azotul bazic al eritromicinei se poate doza cu ajutorul acidului percloric, folosind ca solvent acidul acetic
anhidru şi ca indicator cristal violetul.

5. Determinarea cefalosporinelor
-sunt derivaţi de semisinteză ai acidului 7-aminocefalosporanic cu un spectru larg de activitate
antimicrobiană, fiind din ce în ce mai mult utilizate în terapeutică.
Dezavantaj: sunt greu solubile sub forma acidă.
-Sărurile alcaline se pot determina în mediu neapos: se dizolvă în dimetilsulfoxid şi se titrează potenţiometric
cu acid percloric în acid acetic anhidru utilizând combinaţia de electrozi sticlă - calomel.

6. Dozarea cafeinei

25
 După dizolvare ȋn anhidridă acetică (R) la 50 C, la rece se adaugă benzen (R), roşu de Sudan G ȋn
cloroform (I) şi se titrează cu acid percloric 0.1 mol/l ȋn acid acetic anhidru până la coloratie albastră

Substanţe medicamentoase care se determină cu acid percloric

după adăugarea de acetat de mercur.

26
27
 Determinarea clorhidratului de efedrina

Clorhidratul de efedrină se dizolvă ȋn acid acetic anhidru şi se tratează cu acetat de mercur (II) ȋn acid
acetic anhidru, eliberând o cantitate de acetat, echivalentă cu efedrina luată ȋn lucru, care se va titra cu acid
percloric ȋn dioxan 0.1 mol/l până la coloraţie roşu-violet.

28
 Determinarea clorhidratului de procaină:
substanţa se dizolvă în acid acetic anhidru, se adaugă acetat de mercur (II) 5% în acid acetic anhidru, şi se
titrează cu HClO4 0,1 M în prezenţa cristal violetului până la coloraţie verde:

In mod asemanator se pot determina numeroase substanţe care conţin în molecula lor grupări cu sulf
(S, -SH, -SR1R2).

Determinarea disulfiramului:

DETERMINAREA SUBSTANTELOR MEDICAMENTOASE CU CARACTER SLAB ACID

- necesită măsuri de protecţie în ceea ce priveşte condiţiile de titrare: biuretele trebuie prevăzute cu rezervoare
în care să se introducă substanţe adsorbante ale umidităţii şi dioxidului de carbon.
- se pot determina cantitativ următoarele grupe de substanţe:
 compuşi alcoolici
 compuşi fenolici
 acizi carboxilici
 compuşi imidici
 alcaloizi
 sulfamide
 peniciline, cefalosporine
 amino-acizi
 partea acidă a sărurilor minerale sau organice.

29
 1. Determinarea fenolilor
Compuşii cu grupări -OH fenolice slab acide în etilen-diamină, DMF, butilamină, prezintă o aciditate titrabilă
cu CH3ONa sau HTB, utilizând ca indicatori o-nitroanilina sau albastrul de timol.
Substituenţii electrofili potenţează caracterul acid: -CHO, -COR, -COOR, -NH 2, -NO2.
Etilendiamina se foloseste ca solvent bazic pentru a intensifica aciditatea fenolilor, putandu-i titra cu
metoxid de potasiu.

2. Dozarea fenobarbitalului din comprimate

Comprimatele se dispersează ȋn dimetilformamidă neutralizată la albastru de timol (I) ȋn metanol şi se

titrează cu metoxid de sodiu 0.1 mol/l până la albastru.

30
 3. Determinarea sulfamidelor
- Sulfamidele se pot titra în mediu neapos cu soluţii titrate bazice datorită faptului că gruparea SO2 are un
caracter electrofil, hidrogenul fixat la N devine ionizabil, astfel încât sulfamidele devin acide şi pot fi titrate în
solvenţi bazici.
- Substituentul R influenţează tăria acidităţii care scade în ordinea: fenil, piridil, tiazol, naftil, benzil, alchil.
Substituenţii alchilici fiind respingători de electroni (efect -I) micşorează aciditatea, pe când substituenţii
arilici, atrăgători de electroni (efect +I), măresc aciditatea.

4. Determinarea penicilinelor
- Gruparea COOH a penicilinelor se poate determina titrimetric în mediu DMF cu CH3OK 0,1 M în prezenţa
albastrului de timol.

5. Determinarea cefalosporinelor
Cefalosporinele se pot determina cantitativ în mediu neapos datorită caracterului lor slab acid.
Cefazolina se dizolvă în DMSO şi se titrează cu HTB 0,05 M. Titrarea se face potenţiometric utilizând ca
electrozi pe cel de sticlă şi de calomel.

6. Determinarea amino-acizilor
Amino-acizii ca substanţe amfiprotice se pot doza direct în DMF cu HTB în benzen - metanol şi în
prezenţa albastrului de timol ca indicator.
Se poate folosi ca mediu şi piridina, iar ca indicatori -naftolbenzeina, azovioletul etc.

31