Determinarea volumetrică a medicamentelor

Planul cursului
✓ Determinări în mediu apos
• Determinări prin reacții acido-bazice
• Determinări prin reacții de precipitare
• Determinări prin reacții de complexare
• Determinări prin reacții redox
• Determinări nitritometrice
✓ Determinări în mediu neapos
✓ Titrimetria sau volumetria = totalitatea metodelor de determinare cantitativă
care se bazează pe măsurarea exactă a volumelor de soluții necesare
transformării totale a unei substanțe în altă substanță.

✓ În cadrul determinărilor titrimetrice se adaugă soluției de analizat atâția

mililitri de reactiv până se ajunge la punctul de echivalență.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o reacție chimică pentru a putea
fi utilizată în volumetrie:
• să fie cantitativă (completă), în care se observă transformarea totală a
reactanților în produși de reacție, și să conducă la obținerea unor compuși
stabili, cu o compoziție bine definită
• să fie simplă, cu un mecanism bine cunoscut
• să decurgă fără reacții secundare
• să decurgă cu viteze mari sau viteza să poată fi crescută prin diverse metode
• punctul de echivalență să poată fi pus în evidență cu ușurință și să se
stabilească exact.
❖ Soluție titrată/volumetrică (titrant) = soluție de concentrație bine cunoscută
care se adaugă în volume măsurate cu instrumente exacte (ex.: biuretă)
❖ Soluție standard primară = soluția standard obținută dintr-o substanță care
îndeplinește condițiile unui standard primar
❖ Standard primar (titrosubstanță) = substanță folosită la obținerea soluției
titrate direct prin cântărire, precum și la stabilirea concentrației unei soluții
titrate
❖ Soluție standard secundară = soluția standard obținută dintr-o substanță care
nu îndeplinește condițiile unui standard primar, concentrația exactă stabilindu-
se față de un standard primar.
Standardul primar folosit în titrimetrie trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
• compoziție bine definită
• puritate ridicată
• masă moleculară mare, astfel încât erorile de cântărire să fie minime
• să prezinte stabilitate în aer și în soluție
• să nu fie higroscopic
• să fie solubil și stabil în solventul folosit la determinare
• să reacționeze stoechiometric cu analitul, prin reacții cunoscute și simple
• preț de cost scăzut.
❖ Punctul de echivalență a unei titrări = momentul în care s-a adăugat exact
cantitatea de reactiv pentru ca reacția să se producă total.
❖ Punctul final al unei titrări = momentul în care are loc o schimbare fizică a
sistemului probă de analizat - reactiv.
❖ Între punctul de echivalență și cel final apare de cele mai multe ori o diferență
numită eroare de titrare. Aceasta poate fi:
• de metodă de lucru
• de scurgere
• de citire
• de titrare
• de indicator
• de temperatură
• de calcul.
❑ Pentru aprecierea exactă a punctului de echivalență mai multe categorii de metode:

Metode vizuale Metode instrumentale Modificarea însușirilor

(volumetria chimică) (volumetria fizico-chimică) fizice ale participanților

❑ Metodele chimice folosesc indicatori ale căror transformări în apropierea punctului de

echivalență sunt însoțite de schimbări perceptibile ca:
✓ viraj de culoare
✓ separare de precipitate.
❑ În cazul metodelor fizico-chimice în locul indicatorilor se folosește o proprietate
fizico-chimică a sistemului probă de analizat-reactiv:
✓ conductibilitatea electrică
✓ absorbanță, etc
Acestea se măsoară în timpul titrării și trebuie să prezinte la punctul de echivalență o
caracteristică ce se poate înregistra cu ajutorul unor aparate.
 Clasificarea metodelor titrimetrice
A. După caracterul reacțiilor chimice
✓ Titrimetrie prin reacții acido - bazice
✓ Titrimetrie prin reacții de precipitare
✓ Titrimetrie prin formare de combinații complexe
✓ Titrimetrie prin reacții de diazotare
✓ Titrimetrie prin reacții redox
B. După natura mediului în care se execută
✓ Titrări în mediu apos
✓ Titrări în mediu neapos
C. După modul de lucru
✓ Metode directe
✓ Metode indirecte
✓ Metode prin diferență.
 A. Determinări în mediu apos

Titrimetria prin reacții acido-bazice (protometria)

✓ Acidimetria
✓ Alcalimetria

Reacțiile acido-bazice au loc în mediu apos după ecuația:

HA + BOH → H2O + BA

sau ionic:

(H3O+ + A-) + (B+ + HO-) → 2H2O + (B+ + A-)

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un indicator:
• să fie stabil în soluție și suficient de solubil în solvent
• să consume cantități mici de reactiv
• să prezinte putere mare de colorare la concentrații mici
• modificarea culorii să fie reversibilă într-un interval mic de
pH și să aibă loc aproape instantaneu.
 Soluții titrate
Acid clorhidric (1 mol/l, 0.5 mol/l, 0.1 Hidroxid de sodiu (1 mol/l, 0.5 mol/l, 0.1
mol/l) mol/l)
Acid sulfuric (0.1 mol/l, 0.05 mol/l, 0.01 Hidroxid de potasiu (1 mol/l, 0.5 mol/l, 0.1
mol/l) mol/l)

❖ Factorul de molaritate: se utilizează ❖ Factorul de molaritate: se utilizează acid

hidrogenocarbonat de potasiu și indicator oxalic și indicator fenolftaleină
metiloranj
Indicatori
Indicatori acido-bazici de culoare Indicatori acido-bazici de fluorescență
- fenolftaleina, metiloranj, roșu de metil, - albastru de timol, fluoresceina, eozina,
verde malachit, albastru de timol, galben chinina, -naftolul etc.
de metanil, roșu de fenol etc

Indicatori acido-bazici turbidimetrici Indicatori acido-bazici de adsorbție

- isonitrozoacetil-p-aminobenzen, o- - galben de tiazol etc
toluidina etc
 Aplicații în analiza medicamentelor

1. Determinarea cantitativă a substanțelor cu caracter acid

❖ Determinarea fenilbutazonei din unguentul cu fenilbutazonă 4 %

• Fenilbutazona, datorită hidrogenului de la C4, se comportă ca un acid monoprotic.

• Principiul determinării: unguentul se dispersează prin încălzire într-un amestec de alcool și
eter (1:1) în prealabil neutralizat la roșu de fenol și, după răcire, se titrează cu NaOH 0.1
mol/l până la colorație roz - violetă.
 ❖ Determinarea acidului acetilsalicilic din comprimate

• Datorită caracterului acid, după dispersarea pulberii de comprimate ȋn alcool (R)

neutralizat ȋn prealabil la fenolftaleină (I), se răcește la 8-10 ºC și se titrează cu cu
hidroxid de sodiu 0.1 mol/l, până la colorație roz.

❖ Alte exemple
Substanță Solvent Indicator Soluția titrată
Acid nicotinic apă fenolftaleină NaOH 0.1 mol/l
Acid salicilic alcool neutralizat fenolftaleină NaOH 0.1 mol/l
Teobromină apă + AgNO3 0.1 mol/l roșu de fenol NaOH 0.1 mol/l
Teofilină apă + AgNO3 0.1 mol/l albastru de bromtimol NaOH 0.1 mol/l
2. Determinarea cantitativă a substanțelor cu caracter bazic
❖ Dozarea benzoatului de sodiu din soluția injectabilă de cafeină și benzoat
de sodiu

După extracția cafeinei, se adaugă eter, metiloranj ca indicator și se titrează cu HCl 0.1
mol/l până la colorația stratului apos în roz persistent.

❖ Dozarea codeinei

Codeina este o bază monoacidă și după dizolvare în alcool neutralizat în prealabil la roșu
de metil, se titrează cu HCl 0.1 mol/l până la colorație roșu-portocaliu.
❖ Determinarea amfetaminei
Principiul determinării: o cantitate exact măsurată de substanță se tratează cu H2SO4 0.05
mol/l în exces, iar acidul rămas neconsumat se titrează cu NaOH 0.1 mol/l, în prezența roșului
de metil ca indicator.

❖ Determinarea meprobamatului
Principiul determinării: proba se tratează cu o soluție alcoolică de KOH la fierbere; după
răcire, se adaugă un amestec format din fenolftaleină și galben de alizarină și se titrează cu
acid clorhidric până la colorație galbenă.

❖ Alte exemple

Substanță Solvent Indicator Soluția titrată

Aminofenazonă apă metiloranj + albastru de metilen HCl 0.1 mol/l
Borax apă roșu de metil HCl 0.1 mol/l
Hidrogenocarbonat de sodiu apă metiloranj HCl 0.1 mol/l
Piperazină apă metiloranj H2SO4 0.25 mol/l
 Titrimetria prin reacții de precipitare

• se bazează pe formarea de precipitate

• clasificare în funcție de cationii care se folosesc în sistemul de precipitare:
❖ Argentometria Ag+ + X- → AgX
❖ Mercurometria Hg22+ + 2X- → Hg2X2
❖ Barimetria Ba2+ + Y2- → BaY
❖ Uranometria UO22+ + Y2- → UO2Y

Reacțiile de precipitare folosite în determinările cantitative trebuie să

îndeplinească o serie de condiții:
• solubilitatea produsului format să fie cât mai mică
• produsul de reacție să fie cât mai stabil
• precipitatele formate nu trebuie să prezinte o adsorbție prea mare
• reacțiile de precipitare să decurgă cu viteză mare
• punctul de echivalență trebuie să fie pus cu ușurință în evidență.
 Indicatori
Indicatori reactivi ai ionilor: Indicatori de adsorbție (în lumina albă și în
- cromat de potasiu, alaun feric, lumina ultraviolet - de fluorescență):
ditizona, difenilcarbazona, - eozina, fluoresceina, p-etoxicrisoidina,
difenilcarbazida, sulfonftaleine tropeolina 00, diclorfluoresceina, albastru
de bromfenol

Indicatori redox:
- difenilamina, difenilbenzidina
o Argentometria
− precipitatele formate au structura AgX.

Soluții titrate
Nitrat de argint 0.1 mol/l Tiocianat de amoniu
- Factorul de molaritate: se - Factorul de molaritate: se utilizează
utilizează clorură de sodiu și nitrat de argint 0.1 mol/l și
indicator cromat de potasiu indicator sulfat de amoniu-fer(III)
❖ Metoda Mohr - titrare directă cu AgNO3 0.1 M în prezența cromatului de potasiu ca
indicator:

❖ Metoda Fayans – metodă directă, se folosește indicator de adsorbție

❖ Metoda Volhard - halogenura se tratează cu un exces de soluție titrată de AgNO3 și

se titrează excesul de AgNO3 cu o soluție titrată de NH4SCN în prezența alaunului
feriamoniacal:

- ultima reacție indică sfârșitul titrării.

Aplicații în analiza medicamentelor

❖ Determinarea halogenurilor: clorura de amoniu, clorura de potasiu, clorura de sodiu,

bromura de amoniu.
Principiul determinării: se efectuează titrare directă cu AgNO3 0.1 M în prezența cromatului
de potasiu ca indicator.
❖ Determinarea argintului din combinații organice ca: argint coloidal, proteinat de argint,
vitelinat de argint.
Principiul determinării: se realizează titrare cu NH4SCN 0.1 M în prezența alaunului
feriamoniacal, după prealabila distrugere a materiei organice cu KMnO4 în mediu de acid
sulfuric.
❖ Determinarea sulfamidelor: sulfadiazina, sulfatiazolul, sulfametiltiazol, sulfanilamida,
succinilsulfatiazol.
Principiul determinării: sulfamidele formează precipitate cu AgNO3 0.1 M, iar excesul de
AgNO3 0.1 M se titrează cu NH4SCN 0.1 M în prezența alaunului feriamoniacal.
❖ Alte exemple:
✓ bromizoval
✓ acetat de clortestosteron
✓ diclorhidrat de histamină.
 Titrimetria prin reacții de complexare (complexometria)

❖ are la bază formarea de complecși

❖ se clasifica după tipul combinațiilor complexe:
✓ metode care decurg prin reacții cu formare de chelați
✓ metode care nu decurg prin reacții cu formare de chelați.

❖ reacțiile de complexare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

✓ să conducă la formarea unor combinații complexe stabile
✓ reacțiile să aibă puncte nete de echivalență care pot fi evidențiate cu ajutorul
indicatorilor sau instrumental
✓ reacțiile să decurgă în sistem omogen și să nu fie însoțite de procese secundare.
Indicatori
Indicatori în care grupul cromofor:
− face parte din structura indicatorului
− este generat de ionul metalic care reacționează cu indicatorul.

Indicatori
Indicatori metalo-cromici: Indicatori metalici indirecți:
- coloranți azoici, coloranți azoici substituiți, - negru de eriocrom T
ftaleine și sulfoftaleine, coloranți
trifenilmetanici, coloranți antrachinonici

Indicatori acido-bazici si indicatori redox: Indicatori de tulbureală:

- albastru de variamin B - AgI, AgAg(CN)2
o Cianometria
❖ se bazează pe capacitatea de complexare a diferiților cationi de ionul de cianură.
❖ cea mai importantă metodă cianometrică este argentocianometria ce are la bază
ecuațiile:

❖ În funcție de condițiile de titrare și de indicator, metode pentru determinarea punctului

de echivalență:
✓ metoda Liebig: nu utilizează indicator, punctul de echivalență este dat de apariția unei
tulbureli datorită formării Ag[Ag(CN)2]
✓ metoda Denigés: folosește drept indicator o iodură alcalină, sfârșitul titrării este dat de
opalescența atribuită AgI
✓ metoda Ripan: folosește ca indicator difenilcarbazona, care formează cu Ag+ un complex
colorat în violet.

❖ Aplicații in analiza medicamentelor:

✓ se pot determina cantitativ ionii Ag+, Cu2+, Co2+, Ni2+, Zn2+, Hg2+.
o Complexonometria
❖ are la bază reacția de complexare dintre unii ioni și acizii aminopolicarboxilici
(complexone)
❖ Exemple complexone:
✓ acidul iminodiacetic
✓ acidul etilendiaminotetraacetic, sarea de sodiu a acidului etilendiaminotetraacetic
(chelaton III, complexon III, trilon B)
✓ acidul hexametilendiaminotetraacetic.

Soluții titrate

EDTA-Na2, etilendiaminotetraacetat disodic (EDTA-disodic, complexon III) 0.1 mol/l,

0.05 mol/l, 0.001 mol/l
- Factorul de molaritate: se utilizează zinc granule și indicator negru de eriocrom T

Indicatori
- negru de eriocrom T, murexid, roșu de pirogalol, xilenoloranj
Aplicații în analiza medicamentelor

❖ Determinarea substanțelor medicamentoase care conțin cationii: Al3+, Bi3+,

Ba2+, Ca2+, Cd2+, Cu2+, Fe3+, Hg2+, Pb2+, Mg2+, Mn2+, Sn2+, Zn2+:

Substanță Indicator Soluția titrată

Carbonat bazic de magneziu Eriocrom T EDTA – disodic 0.05 mol/l
Carbonat de calciu Eriocrom T EDTA – disodic 0.05 mol/l
Clorură de calciu Eriocrom T EDTA – disodic 0.05 mol/l
Gluconat de calciu Eriocrom T EDTA – disodic 0.05 mol/l
Nitrat bazic de bismut Violet de pirocatehină EDTA – disodic 0.05 mol/l

❖ Alte exemple: glicerofosfat de calciu, lactat de calciu, soluția de clorură de calciu

50%, soluția de hidroxid de calciu 0.15%, stearat de magneziu, oxid de magneziu,
carbonat bazic de magneziu, sulfat de magneziu, oxid de zinc, carbonat bazic de
bismut, galat bazic de bismut, azotat bazic de bismut, salicilat bazic de bismut.
• Cationul C2+ formează cu indicatorul negru de eriocrom T un complex mai puțin stabil
decât complexonatul cationului de determinat. Reacția are loc la pH = 9, când
indicatorul este colorat în albastru, iar complexul care rezultă este colorat în roșu:

C2++ HIn2-+ NH3 → [CIn]- + NH4

albastru roșu

C2+ formează cu soluția titrată de EDTA-Na2 un complex incolor:

C2+ + HY3- → [CY]2- + NH4+

• La punctual de echivalență, EDTA-Na2 deplasează cationul din complexul său cu

indicatorul cu punerea în libertate a indicatorului, culoarea soluției redevenind
albastră.
[CIn]- + HY3- → [CY]2-+ HIn2-
roșu incolor albastru
❖Determinarea alcaloizilor

Principiul determinării:
✓ mulți alcaloizi formează precipitate cu diverși anioni complecși care au în structura lor un
cation
✓ se determină cationul din complexul alcaloid - anion sau din complexul reactiv folosit în
exces.
Exemple:
✓ sărurile de chinină, teobromina și teofilina formează precipitate cu K[BiI4]. Excesul de
reactiv se titrează cu complexon III fără a utiliza indicator complexonometric, finalul
titrării este momentul în care soluția se decolorează.

✓ Agenți de precipitare: săruri de cupru, tetraiodocadmiat dipotasic, picrat de cupru,

tetratiocianatozincat de amoniu, săruri mercurice, AgNO3.
❖Determinarea metalelor insolubile

✓ proba este încălzita cu EDTA în exces și apoi excesul este titrat cu soluții de
săruri conținând Mg+2 sau Zn+2 de concentrație cunoscută.
✓ exemple: hidroxid de aluminiu, sulfat de aluminiu, fosfat acid de calciu.

Al3++ HY3- → [AlY]- + H+

Zn2+ + HIn2- + HO- → [ZnIn]- + H2O
albastru roșu
Zn2+ + HY3- + HO- → [ZnY]2- +H2O
[ZnIn]- + HY3- + NH3 → [ZnY]2- + HIn2- + NH4
roșu albastru
 Determinari titrimetrice prin reacții redox (redoxometria)

❖ are loc un fenomen de:

✓ oxidare prin care o substanță cedează electroni, mărindu-și starea de oxidare
✓ reducere în care se acceptă electroni, micșorându-se starea de oxidare.

Cele două fenomene se petrec concomitent:

Indicatori
indicatori de culoare (compuși organici): indicatori reactivi ai ionilor:
- indofenoli,difenilamina, oxazine, tiazine, - o-fenantrolina, ,’-dipiridilul, dimetilglioxima,
diamine amidonul, -naftoflavone
indicatori turbidimetrici: indicatori de fluorescență:
- acidul selenic - fluoresceina, rodamina B
 Determinări permanganatometrice

❖ se folosește capacitatea oxidantă a ionului MnO4-, care, în funcție de mediu, acționează

prin 5, 3, 1 echivalenți.

❖ mediu puternic acid:

❖ mediu slab acid, neutru sau slab bazic:

❖ mediu puternic bazic:

Soluții titrate
Permanganat de potasiu 0.02 mol/l Acid oxalic 0.05 mol/l
- Factorul de molaritate: se Arsenit de potasiu 0.1 mol/l
utilizează acid oxalic
 Aplicații în analiza medicamentelor

❖Determinarea sărurilor feroase

- au caracter reducător și se titrează cu KMnO4 0.1 M până la colorație roz-
persistentă.

10 FeSO4 + 2 KMnO4 + 8 H2SO4 → 5 Fe2(SO4)3 + 2 MnSO4 + K2SO4 + 8 H2O

❖Determinarea apei oxigenate

- în mediu puternic acid apa oxigenată este oxidată de permanganatul de
potasiu:

5 H2O2 + 2 KMnO4 + 3 H2SO4 → 2 MnSO4 + K2SO4 + 8 H2O + 5 O2

❖ Determinarea nitriților alcalini
- deoarece nitriții nu sunt stabili în mediu acid, determinarea lor se face cu permanganat
de potasiu în exces, iar excesul se determina indirect prin titrarea cu tiosulfat a iodului
eliberat din KI:
5 HNO2 + 2 KMnO4 + 3 H2SO4 → 5 HNO3 + 2 MnSO4 + K2SO4 + 3 H2O
10 KI + 2 KMnO4 + 8 H2SO4 → 5 I2 + 6 K2SO4 + 2 MnSO4 + 8 H2O
5 I2 + 10 Na2S2O3 → 5 Na2S4O6 + 10 NaI

❖ Determinarea aminofenazonei
- în mediu alcalin, permanganatul de potasiu oxidează aminofenazona la
dioxiaminofenazonă; folosind un exces de permanganat acesta se dozează iodometric
după ecuațiile de mai sus.
 Determinari iodometrice
În iodometrie se poate folosi:
- acțiunea oxidantă a iodului în titrările directe de reducători
I2 + 2e-  2I-
- acțiunea reducătoare a anionului I- în titrările indirecte ale oxidanților
Oxidant + 2e-  I2
I2 + S2O3-2  S4O6-2 + 2I-

Soluții titrate
Iod 0.05 mol/l, 0.01 mol/l Tiosulfat de sodiu 0.1 mol/l, 0.05 mol/l
- Factorul de molaritate: se utilizează - Factorul de molaritate: se utilizează
trioxid de arsen sau soluție titrată de dicromat de potasiu și indicator amidon
Na2S2O3 și indicator amidon

Indicatori
- amidon,  – naftoflavone
- solvenți ai iodului (cloroform, benzen, tetraclorură de carbon)
Aplicații în analiza medicamentelor
❖ Determinarea vitaminei C
- acidul ascorbic este oxidat de iod la acid dehidroascorbic, titrarea efectuându-se
cu I2 0.05 M în prezența amidonului:

❖ Determinarea glucozei
- se oxidează cu un exces de iod 0.05 M în mediu alcalin (carbonat de sodiu, borat
de sodiu, etc.), la rece și excesul se retitrează cu tiosulfat de sodiu.
❖ Determinarea fenazonei
- fenazona formează cu iodul iod - fenazona, care precipită la rece; excesul de iod
se titrează cu tiosulfat de sodiu în prezența amidonului după adăugare de alcool.

❖ Determinarea cafeinei
- cafeina formează cu iodul periodură de cafeină insolubilă (C8H10N4O2.HI.I4),
excesul de iod se titrează cu tiosulfat de sodiu.
❖Determinarea penicilinelor
- penicilinele în mediu bazic hidrolizează la nivelul ciclului -lactamic, rezultând
doi compuși care sunt oxidați de iod, iar excesul de iod se titrează cu tiosulfat
de sodiu 0.1 M.
 Determinari iodatometrice
• În mediu acid, iodații alcalini se comportă ca oxidanți, conform ecuațiilor:

• Modul de funcționare a iodatului depinde de mediul de reacție și de funcția

reducătoare a partenerului de reacție.

Soluții titrate
Iodat de potasiu 0.05 mol/l
- Factorul de molaritate: iodatul de potasiu este o titrosubstanță,
factorul de molaritate al soluției este 1.0000.
Aplicații în analiza medicamentelor
❖Determinarea hidrazinei
- în mediu acid și în prezența clorurii mercurice, hidrazina reduce iodatul la iodură,
ca indicator se folosește un solvent al iodului.
3 H2N − NH2 + 2 KIO3 → 3 N2 + 2 KI + 6 H2O

❖Determinarea iodurilor alcaline (iodura de potasiu, iodura de sodiu):

- iodatul de potasiu oxidează iodurile alcaline reducându-se la I+, sfârșitul titrării
este dat de momentul în care cloroformul devine galben.
5 KI + KIO3 + 6 HCl → 3 I2 + 6 KCl + 3 H2O
2 I2 + KIO3 + 6 HCl → 5 ICl + KCl + 3 H2O
sau ecuația generală:
2 KI + KIO3 + 6 HCl → 3 ICl + 3 KCl + 3 H2O

❖Alte aplicații: dozarea acidului ascorbic, sulfatioureei, cisteinei.

 Determinări bromo-bromatometrice
• Bromometria: în mediu acid
BrO3- + 5 Br- + 6 H+  Br2 + 3 H2O
Br2 + 2 e-  2 Br-
• Bromatometria: în mediu acid
BrO3- + 6 e - + 6 H+  Br- + 3 H2O
• Deoarece în ambele metode se folosesc soluții de bromat alcalin, denumirea de bromo-
bromatometrie este mai des utilizată.

Soluții titrate
Bromat de potasiu 0.0167 mol/l Bromat de potasiu - bromură de potasiu 0.1 mol/l
- Factorul de molaritate: bromatul de potasiu - Factorul de molaritate: se utilizează Na2S2O3 0.1
este o titrosubstanță. mol/l

Indicatori
Indicatori reversibili: Indicatori ireversibili:
- -naftoflavona, p-etoxicrisoidina - metiloranj, roșu de metil, indigocarmin, albastru
de xilenol
Solvenți
 Aplicații în analiza medicamentelor

❖ Determinarea acidului salicilic

- acidul salicilic se bromurează formând tribromfenolul, excesul de bromat-bromură se titrează
iodometric în prezența amidonului.

❖ Determinarea sulfamidelor
- sulfamidele se bromurează în mediu acid cu KBr și KBrO3 0.1 M, iar excesul se titrează iodometric.
H2N−C6H4−SO2NHR + 2Br2  H2N−C6H2Br2SO2NHR + 2HBr
- se pot determina cantitativ următoarele sulfamide: sulfanilamida, sulfacetamida, sulfaguanidina,
sulfamerazina.

❖ Alte determinări: acid ascorbic, p-aminosalicilat de sodiu, nipasol, resorcina, hipofosfiți, salicilamida.
 Determinari dicromatometrice

Dicromatul de potasiu în mediu acid este un oxidant:

Soluții titrate
Dicromat de potasiu 0.0167 mol/l
- Factorul de molaritate: dicromatul de potasiu este o titrosubstanță,
factorul de molaritate al soluției este 1.0000
Indicatori
Amine: Derivați de benzidină
- difenilamina, acidul difenilaminosulfonic
Aplicații în analiza medicamentelor

❖ Determinarea sărurilor feroase

- oxidarea ionilor Fe2+ la Fe3+ de către dicromat are loc în mediu acid creat de amestecul format din
acid sulfuric și acid fosforic, în prezența difenilaminei, până la albastru:

6 FeSO4 + K2Cr2O7 + 7 H2SO4 = 3 Fe2(SO4)3 + K2SO4 + Cr2(SO4)3 +7 H2O

❖ Determinarea metamizolului
- metamizolul este oxidat de dicromatul de potasiu în mediu acid în prezența difenilaminei după
reacția:

❖ Alte determinări: vitamina C, alcoolul etilic, 1,4-hi-drazinoftalazina, tioureea și derivații săi.

 Determinări cerimetrice

❖ Se bazează pe caracterul oxidant al ionului Ce4+ în mediu acid:

Ce4+ + e− → Ce3+

❖ Funcția oxidantă poate fi redată și prin ecuația:

2 Ce(SO4)2 + H2O → Ce2(SO4)3 + H2SO4 + O

Reacția are loc nu numai în soluții apoase, dar și în mediu neapos (acetonitril).

Soluții titrate
Sulfat de ceriu (IV) 0.1 mol/l, 0.01 mol/l
- Factorul de molaritate: se utilizează sulfat de ceriu 0.1 mol/l și indicator amidon

Indicatori
- feroina, p-etoxicrisoidina, roșu de metil, difenilamina
- o-fenantrolina feroasă.
Aplicații în analiza medicamentelor

❖Determinarea oxalaților
- acidul oxalic și oxalații sunt oxidați de sulfatul de ceriu în mediu acid în
prezența feroinei ca indicator.

(COOH)2 + 2 Ce(SO4)2 = 2 CO2 + H2SO4 + Ce2(SO4)3

❖Alte determinări: hidrochinona, acidul ascorbic, tocoferolul, aminofenazona,

zaharuri.
 Determinări nitritometrice
❖Nitritometria este o metodă volumetrică care are la bază reacția de
diazotare a aminelor aromatice la tratarea lor cu acid azotos.

❖Diazotarea decurge la temperatură scăzută:

❖Ar-NH2 + HNO2 + HCl → Ar⎯N  N+Cl− + 2H2O

Soluții titrate
Nitrit de sodiu 0.1 mol/ll
- Factorul de molaritate: se utilizează acid sulfanilic și indicator galben de metanil
Indicatori
- iodură de potasiu amidonată, tropeolina 00, acidul difenilbenzidindisulfonic, galben
de metanil
Aplicații în analiza medicamentelor

❖ Determinarea unor sulfamide

Principiul determinării: se diazotează gruparea amină primară cu nitrit de sodiu în mediu acid când
are loc reacția generală:
RNH−SO2−Ar−NH2 + NaNO2 + HCl → RNH-SO2-Ar- N  N +Cl− + 2 H2O
Punctul final al reacției poate fi pus în evidență cu ajutorul iodurii de potasiu amidonată care se
colorează în albastru în prezența unui exces de nitrit, sau cu ajutorul tropeolinei 00 ori a galbenului
de metanil.
2 NaNO2 + 2 KI + 4 HCl = 2 NaCl + 2 KCl + I2 + 2 H2O + 2 NO

❖ Determinarea anestezinei
Principiul determinării: anestezina se dizolvă în apă și se titrează în mediu acid cu nitrit de sodiu
0.1 mol/l, în prezența catalizatorului bromură de potasiu și a indicatorului tropeolină 00, până la
colorație slab gălbuie
❖ Determinarea clorhidratului de procaină

❖ Determinarea paracetamolului
- p-hidroxiacetanilida se hidrolizează în mediu acid când se pune în libertate grupa
NH2 primară aromatică, p-hidroxianilina titrându-se cu NaNO2 0.1 M, în prezența KBr
și a tropeolinei.
❖ Determinarea cloramfenicolului
- grupa nitro a cloramfenicolului se reduce la amină cu pulbere de zinc și acid
clorhidric și se titrează cu NaNO2 0.1 M în prezența KBr și a tropeolinei 00.
 B. Determinări în mediu neapos
Avantaje față de titrarile în mediu apos:

- pot fi titrate ca acizi sau ca baze relativ tari în solvenți anhidri, în care sunt
solubile, numeroase substanțe medicamentoase cu caracter acid sau bazic slab
sau foarte slab, insolubile în apă
- pot fi titrate substanțe medicamentoase cu caracter neutru în mediu apos
- se aplică determinărilor de substanțe anorganice, organice, izomeri, serii de
compuși omologi, amestecuri de acizi, baze, săruri
- datorită constantei dielectrice mici a solvenților organici, se pot determina
cantitativ cantități mici de substanțe fără a influența observarea punctului de
echivalență prin slăbirea virajului indicatorilor.
Solvenții neapoși sau anhidri se pot clasifica, după proprietățile lor sau după efectul produs, în:

A. Solvenți amfoterici
− solvenți care manifestă o disociere proprie
− după caracterul lor se împart în:
a) solvenți protogenici (solvenți care cedează mai ușor protoni, funcționând ca acizi): acid acetic
anhidru, acid formic anhidru, acid propionic anhidru, acid fluorhidric, acid sulfuric anhidru
b) solvenți protofilici (fixează protoni, comportându-se ca baze): butilamina, etilendiamina,
acetona, metiletilcetona, acetonitrilul.
c) solvenți amfiprotici: alcooli, cetone

B. Solvenți inerți (aprotici)

− nu au funcții bazice sau acide ușor de pus în evidență.
a) solventi neutri: benzen, dioxan, cloroform, anhidrida acetica
b) solventi bazici: piridina, DMF,DMSO
c) solventi acizi: nitrometan.
În acești solvenți substanțele cu caracter acid sau bazic se găsesc nedisociate.
Efectul prototropic al solventului

❖ Solventul intervine prin acceptare sau cedare de protoni.

❖ În funcție de afinitatea lor variabilă față de protoni, solvenții sunt susceptibili de a
reacționa cu substanțele dizolvate și chiar sunt capabili de a transforma o legătură
covalentă într-o legătură ionică, dând naștere unei perechi de ioni a căror disociație
depinde de constanta dielectrică a solventului.

❖ Efectul solvenților amfiprotici protofilic se manifestă astfel:

❖ Exemplu: dizolvarea fenolului în dimetilformamidă:

Efectul solvenților amfiprotici protogeni se manifestă astfel:

X = grupare electronegativă.
În acest mod are loc dizolvarea anilinei în acid acetic:

În solvenții aprotici se manifestă aciditatea sau bazicitatea intrinsecă a

substanței.
Alegerea solvenților
• Pentru a doza un singur component cu caracter acid sau bazic se alege un solvent care prin
efectul său prototropic și prin constanta sa dielectrică să exalte la maximum aciditatea sau
bazicitatea, adică în acest solvent substanța să disocieze la maxim.
• Dacă se urmărește determinarea cantitativă a unui amestec de acizi sau baze trebuie să se
aleagă amestecuri de solvenți care în anumite proporții să permită dozarea diferențială.
• Solvenții acizi exaltă bazicitatea, permițând titrări cu acizi tari.
• Solvenții bazici exaltă aciditatea și fac posibilă titrarea cu o bază tare.
• În solvenți aprotici (benzen, tetraclorură de carbon, cloroform) nu apar fenomene de
solvoliză.
• În astfel de medii aciditatea sau bazicitatea intrinsecă este menținută integral, fiind posibilă
titrarea oricărui acid sau oricărei baze.

Indicatori
1. În cazul utilizării solvenților acizi: cristal violet, α-naftolbenzeina, roșu de chinaldină, violet
de metil, tropeolină 00
2. În cazul utilizării solvenților bazici: albastru de timol, galben de alizarină, roșu de fenol,
albastru de bromtimol, roșu de chinaldină, timolftaleina, azoviolet
3. În cazul utilizării solvenților neutri: metiloranj, roșu neutral, galben de metanil.
Soluții titrate

A. Soluții titrate de acizi

1. Acid percloric 0,1 M, 0,01 M în acid acetic anhidru
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu (cristal violet); hidrogen carbonat de potasiu
(violet de metil).
2. Acid percloric 0,1 M, 0,05 M în dioxan
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu.
3. Acid percloric 0,1 M în acid propionic
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu.
4. Acid percloric 0,1 M în acid trifluoracetic
5. Acid percloric 0,1 M în alcool metilic
Titrul se determină cu tris-(hidroximetil)-aminometan 0,1 M (albastru de timol și alfazurin).
6. Acid percloric 0,1 M în etilenglicol-isopropanol
Titrul se determină cu carbonat de sodiu anhidru (metiloranj, roșu de metil, albastru de
timol).
7. Acid clorhidric 0,05 M în alcool metilic
Titrul se determină cu NaOH 0,1 M (fenolftaleină).
8. Acid clorhidric 1 M în etilenglicol-isopropanol (1:1)
B. Soluții titrate de baze
1. Hidroxid de sodiu (potasiu) 0.1 M în alcool metilic anhidru
Titrul se determină cu acid benzoic (albastru de timol).
2. Metoxizi de sodiu, potasiu 0.1 M
Titrul se determină cu acid benzoic; acid succinic.
3. Metoxid de sodiu 0.1 M în benzen-metanol (10 : 1)
Titrul se determină cu acid benzoic.
4. Metoxid de litiu 0.1 M în benzen-metanol (1 : 6)
5. Hidroxid de tributilmetilamoniu 0.1 N în benzen-metanol (10:1)
6. Hidroxid de trietilbutilamoniu 0.1 N în benzen-metanol (10:1)

C. Alte soluții titrate

1. Acetat de sodiu 0.1 N în acid acetic anhidru
2. Anilină 0.1 N în acid acetic anhidru
3. Benzidină 0.05 N în acid acetic anhidru
4. Ftalat acid de potasiu 0.1 N; 0.001 N în acid acetic anhidru
5. Tris-(hidroximetil)-aminometan 0.1 N în metanol anhidru
 Determinarea substanțelor medicamentoase cu caracter slab bazic

❖ Cele mai multe substanțe medicamentoase sunt baze organice și se caracterizează prin aceea că au o bazicitate
slabă și sunt insolubile în apă.
❖ La determinarea substanțelor cu caracter bazic trebuie să se țină seama de:
✓ dozarea substanțelor cu o singură polaritate bazică slabă sau foarte slabă
✓ dozarea unor compuși care au în aceeași moleculă două sau mai multe polarități bazice, mai mult sau mai
puțin apropiate ca tărie
✓ dozarea amestecurilor de baze tari alături de baze slabe sau a amestecurilor de baze cu polarități apropiate
având în vedere scăderea bazicității în seria:
R-NH2  R2NH  R3N  C5NH5 (Py)  C6H5 - NH2
✓ dozarea bazelor organice sau anorganice ca atare sau în amestecuri din diferite forme farmaceutice.

❖ Se pot doza în mediu neapos:

✓ Amine primare, secundare și terțiare (amino-acizi)
✓ Amide
✓ Compuși azotați heterociclici (aminofenazona, fenazona, antibiotice, alcaloizi, antihistaminice)
✓ Săruri anorganice și organice: săruri de alcaloizi, săruri cuaternare de amoniu.
❖ Dozarea metronidazolului din supozitoare
Principiul determinării: se dispersează masa de supozitoare în cloroform la cald și după
răcire se titrează cu acid percloric 0.1 mol/l în dioxan, în prezență de roșu de metil în
cloroform (I), până la colorație violacee.

❖ Dozarea cafeinei
Principiul determinării: după dizolvare în anhidridă acetică (R) la 50 ºc, la rece se adaugă
benzen (R), roșu de Sudan G în cloroform (I) și se titrează cu acid percloric 0.1 mol/l în acid
acetic anhidru până la colorație albastră.
❖ Determinarea clorhidratului de efedrină

• Clorhidratul de efedrină se dizolvă în acid acetic anhidru și se tratează cu

acetat de mercur (II) în acid acetic anhidru, eliberând o cantitate de acetat,
echivalentă cu efedrina luată în lucru, care se va titra cu acid percloric în
dioxan 0.1 mol/l până la colorație roșu-violet.
❖ Determinarea clorhidratului de procaină
- substanța se dizolvă în acid acetic anhidru, se adaugă acetat de mercur (II) 5% în acid acetic
anhidru, și se titrează cu HClO4 0,1 M în prezența cristal violetului până la colorație verde:

❖Alte exemple

Substanță Solvent Indicator Soluția titrată

Chinidină anhidridă acetică verde malachit ȋn acid HClO4 0.1 mol/l ȋn acid
acetic anhidru acetic anhidru
Diazepam acid acetic anhidru cristal violet HClO4 0.1 mol/l ȋn acid
acetic anhidru
Clorhidrat de metanol + dioxan, acetat de albastru de metilen + HClO4 0.1 mol/l ȋn
nafazolină mercur (II) ȋn acid acetic anhidru metiloranj dioxan
Clorhidrat de cloroform, acetat de mercur (II) galben de metanil ȋn HClO4 0.1 mol/l în
petidină ȋn acid acetic anhidru dioxan dioxan
 Determinarea substantelor medicamentoase cu caracter slab acid

❖ necesită măsuri de protecție în ceea ce privește condițiile de titrare: biuretele trebuie

prevăzute cu rezervoare în care să se introducă substanțe adsorbante ale umidității și
dioxidului de carbon.

❖ se pot determina cantitativ următoarele grupe de substanțe:

✓ compuși alcoolici
✓ compuși fenolici
✓ acizi carboxilici
✓ compuși imidici
✓ alcaloizi
✓ sulfamide
✓ peniciline, cefalosporine
✓ aminoacizi
✓ partea acidă a sărurilor minerale sau organice.
❖ Determinarea fenolilor

• Compușii cu grupări -OH fenolice slab acide în etilendiamină, DMF, butilamină, prezintă
o aciditate titrabilă cu CH3ONa sau HTB, utilizând ca indicatori o-nitroanilina sau
albastrul de timol.
• Substituenții electrofili potențează caracterul acid: -CHO, -COR, -COOR, -NH2, -NO2.
• Etilendiamina se folosește ca solvent bazic pentru a intensifica aciditatea fenolilor,
putându-i titra cu metoxid de potasiu.
❖ Determinarea sulfamidelor
- Sulfamidele se pot titra în mediu neapos cu soluții titrate bazice datorită faptului că
gruparea SO2 are un caracter electrofil, hidrogenul fixat la N devine ionizabil, astfel încât
sulfamidele devin acide și pot fi titrate în solvenți bazici.

- Substituentul R influențează tăria acidității care scade în ordinea: fenil, piridil, tiazol,
naftil, benzil, alchil. Substituenții alchilici fiind respingători de electroni (efect -I)
micșorează aciditatea, pe când substituenții arilici, atrăgători de electroni (efect +I),
măresc aciditatea.
❖ Dozarea fenobarbitalului din comprimate

Comprimatele se dispersează ȋn dimetilformamidă neutralizată la albastru de

timol (I) ȋn metanol și se titrează cu metoxid de sodiu 0.1 mol/l până la
albastru.

❖ Alte exemple
Substanță Solvent Indicator Soluția titrată
Acid nalidixic dimetilformamidă albastru de timol ȋn CH3ONa 0.1 mol/l
dimetilformamidă
Hidroclorotiazida piridină anhidră azoviolet ȋn benzen CH3ONa 0.1 mol/l
Salicilamidă dimetilformamidă albastru de timol ȋn CH3ONa 0.1 mol/l
dimetilformamidă