FAMILIA CA GRUP 

SOCIAL

In societate, familia are drept functie esentiala asigurarea securitatii membrilor

sai si educarea copiilor. Acestia dobandesc aici limbajul, obiceiurile si traditiile
grupului. Prin jocul imitarii si identificarii cu parintii, ei isi elaboreaza
personalitatea, isi formeaza caracterul si trec de la egoism la altruism.

Fenomenul familial se impune prin statornicie si caracterul timpuriu al

interventiilor sale, oferind atelierul primelor ucenicii ale copilului si ii formeaza
personalitatea deoarece nu copilul, respectiv individul se naste cu ea,
personalitatea trebuie construita.

Familia functioneaza triadic, intre urmatorii poli: tatal-principiul autoritatii,

mama-principiul afectivitatii, fratii si surorile-principiul rivalitatii. Desi
actioneaza de regula empiric, unilateral si sporadic, familia influenteaza nu
numai formarea personalitatii copilului, sub diversitatea aspectelor sale, dar si
calitatea si valoarea fondului sau cultural. Daca la varsta prescolara copilul
trebuie sa beneficieze de o ambianta riguros structurata si un stil oarecum
imperativ de conducere din partea familiei, in perioada scolaritatii mici
raporturile isi indulcesc contururile, devenind prioritar in consiliere si ajutor,
pentru ca la varsta gimnaziala, individul sa preia treptat o serie de
responsabilitati iar in final, incepand cu adolescenta si tineretea misiunea
familiei se eclipseaza treptat. 

Este foarte important nivelul cultural al membrilor familiei care este de dorit sa
fie cel putin mediu.S-a constatat ca mamele copiilor superior inzestrati sunt mai
cultivate, mai permisive, cu aspiratii care depasesc rolul de simple casnice, deci
copiii superior dotati provin din familii cu studii medii si superioare unde au
acces la mai multe si diverse informatii. 

Un rol important il are si numarul membriilor familiei deoarece creativitatea este

dependenta de acest lucru, prezenta competitie fraterne dovedindu-se
stimulativa.

Efecte salutare are si plasarea cat mai timpurie a copilului intr-o forma de
invatamint prescolara, datorita completarilor si retusarilor pe care le aduce
educatiei din familie. Parintii trebuie sa stie ca nici un copil, indiferent de
capacitatile sale, nu reprezinta o ,, procura ,, prin care ei sa-si recupereze visele
ce le-au ramas susdpendate. De aceea, fiecare parinte trebuie sa aiba o
profesiune care sa-i confere o relativa independenta fata de casnicie, in general,
si fata de celalalt partener, in particular iar aceasta elasticitate de structura
a cuplului nu trebuie sa primejduiasca securitatea psihologica fara de care
copilul nu se poate dezvolta corespunzator.

Multe studii atesta rolul decisiv al mamei, in compania careia copilul descopera
cele dintai experiente de viata. Astfel, mama are un rol decisiv si in
achizitionarea limbajului iar deschoiderea spre lume si increderea in fortele
proprii depind in mare masura de ralatiile tandre dintre mama si copil in primii
ani. Mama este cea care intretine o atmosfera toleranta, calda, dar nu sufocanta
prin afectiune si care se abtine sa-i regizeze fiecare pas copilului, lasandu-i o
marja de initiativa. Ea trebuie sa stimuleze  inca de la cea mai frageda varsta
initiativa si independenta intelectuala a copilului, mama fiind primul dascal al
copilului, respectiv al individului.

De asemenea, familia trebuie sa stimuleze libertatea de comunicare a copilului,

dorinta de a pune intrebari. In acest scop, parintii sunt datori sa nu ignore sau sa
evite intrebarile (chiar si pe cele mai indiscrete) si, cu atat mai putin sa ironizeze
copilul. Ori de cate ori este posibil, imaginatia copilului trebuie sa aiba camp
liber de desfasurare intrucat apetitul si respectul acestuia pentru cultura se
exerseaza mai intai in familie. Chiar si instruirea scolara este cu atat mai
eficienta cu cat copilul beneficiaza de o serie de antecedente solide in familie.

Pe parcursul scolarizarii, familia trebuie sa manifeste un interes rezonabil fata de

randamentul scolar al copilului, sa nu emita pretentii exagerate, dar in acelasi
timp, sa fie plina de solicitudine cand i se cere ajutorul. Pe fondul incurajarii
permanente, copilul isi poate dezvolta increderea in sine atat de necesara
creatiei. In fata abaterilor si esecurilor inerente copilariei, parintii trebuie sa
manifeste o critica binevoitoare. Conteaza, de asemenea, sistemul de pedepsire
si recompensare, care trebuie sa fie corect, nuantat si flexibil.

Avand in vedere ritmul trepidant de viata in care traim , familia trebuie sa dea
dovada de entuziasm, bunavointa, energie, pasiune, initiativa, sa utilizeze o
gama larga de mijloace de informare, sa fie creativa, permisiva si disciplinata
pentru ca demersul sau educativ sa fie optim in crearea caracterului copilului,
respectiv al viitorului individ.

In concluzie, familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile

sociale deoarece ea influienteaza si modeleaza persoana umana. Familia se
preocupa de dezvoltarea fizica a copiilor, dezvoltarea intelectuala, educatia
morala a copiilor,contribuind si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei
care realizeaza contactul copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul
florilor, cantecul pasarilor, verdele campului etc.), cu viata sociala (traditii,
obiceiuri stravechi etc.).

Daca familia este completa si climatul moral din ea nu lasa de dorit, ea

este un bun mediu educativ care va
Elemente de sociologie a colectivitatii

Cultura organizationala

       Cultura reprezinta ansamblul modelelor de gandire, atitudine si actiune ce

caracterizeaza o populatie sau o societate, inclusiv materializarea acestora  in
lucruri.

Cultura este, in primul rand, un ansamblu de reprezentari ale lumii constituit

din limbaj, simboluri, sisteme de credinte, valori si traditii.

1. limbajul- limbajul simbolic este cel care contribuie la diferentierea

culturilor si etniilor si permite reprezentarea lumii cu ajutorul simbolurilor

2. simbolurile- un simbol este un „semn de recunoastere” intre doua

sau mai multe persoane; intreaga viata sociala este organizata in jurul
simbolurilor care au o semnificatie abstracta; simbolul poate fi constituit
sub forma unui obiect, gest, cuvant, etc.

3. valorile- reprezinta ceea ce un individ, grup sau societate considera

ca dezirabil; exista valori universale si valori personale.

4. modele de comportament- sunt imagini ideale cu privire la felul

de a actiona; un ansamblu de calitati si defecte atribuite unui
comportament pe care societatea il valorizeaza

5. traditii- moduri de a gandi, simti si actiona proprii unei societati;

mostenirea pe care o societate o transmite tinerilor; cultura prescrie
modele de comportament, care se  asociaza totdeauna normelor sociale;
cultura intervine direct in dezvoltarea polului social al identitatii.

     Functiile culturii

 

1. adaptare- la mediul geografic si climatic, oferindu-i un anasamblu

de solutii pentru rezolvarea problemelor de supravietuire;

2. comunicare- presupune folosirea limbajului si simbolurilor care

disting grupurile sociale intre ele si pe acestea de animale;

3. formare de comportamente- fiinta umana nu dispune de

compoartamnente innascute ci le invata pe parcursul vietii; intr-o cultura
indivizii adopta comportamente similaresi au asteptari precise fata de
altii( daca este cunoscuta cultura unui popor se pot prevedea si
comportamenteleindividuale ale membrilor sai);

4. favorizarea anumitor tipuri de relatii afective intre indivizii care

apartin unui anumit grup- identificarea indivizilor cu aceleasi valori,
simboluri, norme si modele de conduita; toate acestea duc la unitatea
grupului.

O cultura reprezinta configuratia comportamentelor invatate si a rezultatelor

lor, ale caror elemente componente sunt impartasite si transmise de catre
membrii unei societati date.

Cultura nu este numai o mostenire transmisa de adulti tinerilor, ci, intr-o

economie de piata, cultura este un ansamblude idei, valori, gusturi, opiniii
difuzate prin intermnediul tehnicilor moderne. Toate aceste tehnici moderne
conduc la formarea culturii de masa care are o contributie deosebita in
socializarea indivizilor, modeland opinia publica in avantajul sau in detrimentul
anumitor grupuri de cetateni.

Conceptul de cultura organizationala se refera la tot ceea ce inseamna

standarde colective de gandire, atitudini, valori, convingeri, norme si obiceiuri
care exista intr-o organizatie.

Cultura organizationala se formeaza datorita interactiunilor repetate intre

membrii organizatiei, a aducerii in comun a credintelor si valorilor indivizilor
care o alcatuiesc desi exista factori modelatori puternici care o particularizeaza
cum ar fi: stilul de conducere si implicit modul de luare a deciziilor, nivelul de
formalism, structura de organizare, politicile si know-how-ul si mai toate
sistemele care ofera valoare si suport unui anumit tip de munca si unui anumit
tip de comportament.

Cultura organizationala exista indiferent de organizatie, este cea care “leaga

organizatia” intr-un lant de semnificatii tacite care ofera intelesuri specific
umane tuturor activitatilor si proceselor organizationale. In acelasi timp este
factorul de rezistenta cel mai important in orice demers de schimbare, indiferent
de anvergura acestuia.

Organizarea sociala

Este un sistem de roluri si institutii sociale , de modele comportamentale, de

mijloace de actiune si de control social care asigura satisfacerea nevoilor unei
colectivitati, coordoneaza actiunea membrilor acesteia, reglementeaza relatiile
dintre ei si asigura stabilitatea si coeziunea colectivului.

Din perspectiva sociologica, principalele elemente ale organizarii sociale sunt:

-          rolurile si statusurile sociale;

-          modelele comportamentale;

-          mijloacele de actiune;

-          institutiile siciale;

-          organizatiile sociale;

-          controlul social .

              Institutiile sociale

Termenul de „institutie” provine din latinescul „institutio” care inseamna

instituire, asezamant, intemeiere, infiintare, obicei, deprinderea regulilor de
purtare. In ansamblu, institutiile sunt sisteme de comportamente si relatii ce
reglementeaza viata si activitatea indivizilor; un ansamblu structurat si
functional de norme si valori.
Institutiile poseda mai multe elemente:

-          au un anumit scop;

-          indeplinesc anumite functii

-          dispun de anumite mijloace pentru atingerea scopului;

-          poseda anumite simboluri.

Institutiile isi elaboreaza si sisteme de valori si norme specifice prin care se

urmareste coeziunea membrilor institutiei si se justifica scopul si relatiile
acesteia cu alte institutii.

Prin „instituire”, un popor, o colectivitate sociala trece de la „starea naturala”, de

la actiunile individuale, spontane, egoiste si agresive la „starea sociala”, la
organizatii create de o autoritate externa intereseloir individuale, dar recunoscuta
ca necesara pentru satisfacerea acestor interese.

Termenul de „institutie”, desemneaza oragnizatiile care au un statut, reguli de

functionare stabilite prin regulamente si legi, avand rolul social de a satisface
anumite nevoi colective.

           Structuri institutionale

Exista institutii:

-          formale- in care scopul, obiectivele, procedeele de actionare, modul de

organizare, rolurile sunt stabilite si reglementate prin prescriptii cu caracter
juridic;

-          informale- reglementarea se face pe baza unor norme vagi , iar

exercitarea rolurilor este personalizata.

Dupa natura activitatii lor sunt:

-          institutii politice;

-          economice;

-          cultural-educative;

-          religioase.
Institutiile:

-          economice- sunt cuprinse toate institutiile care se ocupa de producerea,

circulatia si desfacerea bunurilor, prestarea de servicii si organizarea muncii;

-          politice- institutii care se ocupa de cucerirea, mentinerea si exercitarea

puterii;

-          juridice- se ocupa c elaborarea legislatiei si aplicarea legilor; detin un rol

important in mentinerea si realizarea controlului social;

-          cultural-educative- acest tip de institutii au ca scop mentinerea

traditiilor culturale si dezvoltarea creatiei culturale, socializarea indivizilor
conform normelor si valorilor sociale existente in societate;

Principalele functii ale institutiilor cultural-educative sunt:

1. pregatirea indivizilor pentru o anumita ocupatie

2. mentinerea valorilor culturale prin transmiterea de la o generatie la

alta

3. dezvoltarea capacitatii de a gandi si actiona in mod rational si

independent;

4. integrarea indivizilor in viata sociala;

5. formarea personalitatii indivizilor;

6. dezvoltarea atitudinilor patriotice si cetatenesti.

-          religioase- organizeaza activitatea cultelor si relatiile credinciosilor cu

clerul.

 
 Grupurile sociale

            Omul este o fiinţă primordial

socială. Fiinţa umană nu poate trăi şi nu se poate dezvolta decât în societate, în
interacţiune cu alţi oameni. Se poate spune că omul este un produs al vieţii sociale.
Este în acelaşi timp elementul constitutiv de bază al societăţii. El reprezintă
substratul vieţii sociale.

          Societatea nu poate exista decât prin indivizii care o compun. Omul este nu
numai actor al vieţii sociale,ci şi autor al acesteia.

          Viaţa socială este rezultatul activităţii comune a oamenilor, al acţiunilor

acestora şi interacţiunilor dintre ei. Acest caracter colectiv al vieţii sociale îşi
găseşte expresia în structura grupală a societăţii. Această structură este dovada
faptului că oamenii nu reprezintă un tot amorf nediferenţiat, aceştia
particularizându-se prin anumite caracteristici biologice, culturale, particularităţi
care permit identificarea unor grupuri care reunesc oamenii având formaţiuni
similare.

          Un grup social este acea grupare umană indiferent dacă este conştientizată
sau nu, care are câteva caracteristici definitorii:

 orice grup este alcătuit dintr-un număr mai mic sau mai mare de persoane
care au calitatea de membru;
 între membrii grupului se stabilesc o multitudine de relaţii psihologice,
sociologice;
 membrii grupului şi grupul ca întreg desfăşoară anumite activităţi la care
participă în modalități specifice toţi membrii grupului;
 membrii grupului au împreună anumite norme şi valori comune împărtăşite
şi respectate în proporții diferite de către toţi membrii grupului;
 orice  grup este caracterizat printr-o structură proprie;
 orice grup presupune o anumită structură ierarhică internă;
 orice grup dispune de o anumită cunoştinţă a identităţii de sine, a
caracteristicilor proprii  care diferenţiază de celelalte grupuri;
 orice grup are un anumit mecanism propriu de control asupra membrilor
grupului şi de presiune asupra acestora, de presiune spre conformare, respectarea
normelor şi valorilor grupului;
 are anumite modalităţi specifice de relaţionare cu alte grupuri ca şi de
inserţie în societatea lui.

          Acele grupuri care se constituie prin asocierea voluntară a membrilor

acestora presupun mecanisme specifice de administrare de primire în grup sau de
excludere din grup.

          Orie grup social  indiferent de natura specifică a acestuia are toate aceste
caracteristici. Grupurile care se diferenţiază între ele, nu prin absenţa unor
caracteristici menţionate sau prin prezenţa altora suplimentare, ci prin ponderea
specifică a uneia sau a alteia din caracteristicile menţionate.

          Diverşi sociologi au încercat pornind de aici să identifice mai multe grupuri
sociale. Cea mai des întâlnită şi rar acceptată tipologie este cea care implică mai
multe cupluri de grupuri sociale: grupuri primare/secundare, formale/informale,
grupuri de apartenenţă/referinţă. Se mai pot adăuga grupuri speciale, grupuri cu
scop sau interese, putând acţiona şi ca grup de presiune.

Grupuri primare / secundare

          Teoreticianul grupurilor sociale primare este sociologul american Ch.

Cooley. Acesta defineşte grupurile primare ca acele grupuri formate dintr-un număr
mic de persoane care se cunosc reciproc şi se recunosc cu uşurinţă după o anumită
perioadă de timp şi stabilesc relaţii directe de faţă în faţă. Relaţiile din grupurile
primare sunt relaţii interpersonale, sentimentale, ele reprezintă cadrul în care 
indivizii găsesc mediul propice  pentru afirmarea şi dezvoltarea propriei lor
persoane şi ai căror membrii împărtăşesc aceleaşi norme şi valori de viaţă
fundamentale. Un asemenea grup satisface nevoia oamenilor de asociere intimă.

1. Homans identifica grupurile sociale cu grupurile primare. El considera că

acesta este grupul primar , în sensul că el este cel mai apropiat de natura umană.

            Cela mai importante grupuri primare:

 familia, cel mai universal grup primar, care are un rol decisiv în realizarea
societăţii primare;
 grupul de joacă al copiilor;
 grupul de vecinătate care are un rol cu totul aparte în societatea tradiţională
fiind chiar mai important decât grupul de rudenie
 grupul de bătrâni.

          Grupurile secundare sunt grupuri mari, constituite din nevoia de a desfăşura 
anumite sarcini specifice, de a atinge anumite sarcini.

          Între membrii lor se stabilesc relaţii nu directe, ci indirecte, mediate, relaţii
având predominant un caracter instrumental.

          Analizând componentele celor două tipuri de grupuri am putea spună că dacă
un grup primar este judecat după calităţile relaţiilor interumane pe care le oferă
membrii săi, grupul secundar este judecat  după performanţa în îndeplinirea
sarcinilor şi în atribuirea obiectivelor.

          În timp ce în grupul primar, individul intră cu întreaga lui personalitate, în

grupul secundar individul intră doar cu acele laturi ale personalităţii sale care îi
permit să joace în mod performant rolurile care îi revin.

          Dacă în grupul primar individul este considerat ca scop, grupul urmăreşte
dezvoltarea, afirmarea personalităţii acestuia şi bunăstarea psihică, emoţională a lui,
în grupul secundar individul este apreciat ca mijloc posibil de a fi utilizat pentru
atingerea unor obiective.

          Se poate spune că dacă grupul primar asigură cadrul în care se poate dezvolta
armonia personalităţii umane, grupul secundar reprezintă cadrul în care se pot
forma şi afirma cariere specializate.

          Istoric vorbind, s-a produs o continuă agresiune a grupurilor secundare

asupra celor primare, grupurile secundare proliferând şi preluând o parte din
atribuţiile grupurilor primare.

          Cea mai afectată de această agresiune a fost familia. Ea este parţial benefică
întrucât grupurile secundare sunt cele care permit calificarea profesiilor specifice
necesare în societăţile moderne.

          Această agresiune nu a avut şi nu poate avea drept rezultat dispariţia

grupurilor primare deoarece acele grupuri primare satisfac nevoia permanenta
umană.
Organizatia

Este o asociere de indivizi , un grup social cu scop propriu, care actioneaza

conform unui sistem de norme si valori, in vederea realizarii anumitor obiective.

O data cu expansiunea societatilor si a diversitatii lor, ş-a creat si conceptul de

„societate organizationala” pentru a desemna tipul de societate in care
organizatiile acopera majoritatea domeniilor vietii sociale.

Exista organizatii:

1. formale- sunt constituite in mod deliberat, urmaresc realizarea unor

scopuri bine definite si actioneaza potrivit unor norme si reglementari
precis stabilite; sunt strans legate de institutii si adeseori sunt subordonate
acestora( institutiile economice actioneaza prin organizatiile economice-
fabrici, uzini, etc.

2. informale- actioneaza in vederea realizarii unor scopuri dar

normele lor nu sunt definite prin regulamente sau legi scrise.

Conform studiilor sociologului T. Parsons, exista 4 tipuri de organizatii:

1. organizatii economice- produc bunuri si servicii;

2. organizatii de putere politica;

3. organizatii integrative- asigura ordinea si voeziunea popoarelor;

4. organizatii de mentinere a modelelor culturale.