Paralimbajul

Elementele de paralimbaj constituie o alta componenta de baza a limbajului

nonverbal.

Ele presupun utilizarea modalitatilor de exprimare vocala pentru a da anumite

intelesuri cuvintelor din discurs.

Tonul, ritmul si volumul vocii pot fi folosite in asa fel incat sa ii atraga si sa ii
convinga pe cei care asculta un discurs.

Tonul este inflexiunea vocii pe care o foloseste un vorbitor. El poate fi calm,

agresiv, pedant, nervos, cald, rece etc

. Pentru a avea succes, intr-un discurs este preferabil sa se foloseasca un ton calm
si sigur, dar care sa nu fie uniform.

Schimbarile acestuia sunt importante, intrucat ele rup monotonia, facand ca

expunerea sa castige in atractivitate.

Trecerea de la un ton calm la un ton entuziast nu poate fi scapata, rezultand o

atentie sporita din partea auditoriului.

Ritmul vorbirii reprezinta felul in care alterneaza cuvintele accentuate cu cele

neaccentuate si frecventa acestora. El este ales in functie de ceea ce se doreste sa se
comunice.

Pentru accentuarea ideilor importante din cadrul unui discurs se folosesc ruperile
de ritm. Spre exemplu, se poate folosi in expunere un ritm alert, pentru ca inainte
de introducerea unei idei importante ritmul sa se reduca, si sa se reia la aceeasi
intensitate in explicarea ideii.
Volumul este intensitatea vocii cu care un vorbitor se adreseaza publicului.

Cel care tine un discurs trebuie sa vorbeasca suficient de tare pentru a fi auzit de
toate persoanele care il asculta. In general nu este bine sa se foloseasca un volum
foarte ridicat, deoarece acest lucru poate fi perceput ca o agresiune de cei din jur