1.2.

Conceptualizarea noţiunii de inovaţie

Definiţia inovaţiei : 1) Aptitudinea de a produce soluţii noi, capacitatea de a introduce în lume un lucru nou,
capacitatea de crea idei şi produse originale, de a revela dimensiuni necunoscute ale fenomenelor, dar şi
soluţii de rezolvare a problemelor.( M. Moldoveanu, E. Dobrescu) 2) Principalul element definitoriu al
creativităţii este generarea de idei noi. Inovarea, în schimb, se caracterizează atât pentru apariţia de idei
noi, cât şi prin efectuarea de schimbări pe baza acestora. (Ov. Nicolescu, I. Verboncu) 3) Procesul
permanent de căutare a schimbării, reacţionarea adecvată la această schimbare şi explicarea acesteia ca pe
o ocazie. Căutarea organizată şi cu un scop bine definit de schimbări şi în analiza sistematică a ocaziilor pe
care aceste schimbări le-ar putea oferi inovaţiei. (P. Drucker)
inovarea elemente: - introducerea de noi produse, procese şi servicii în economie; - implementarea
invenţiilor şi ideilor noi; - tehnici de marketing şi management; - utilizarea unor surse alternative de
finanţare; - activităţi care includ difuzarea, propagarea şi transferul de informaţii şi rezultatele cercetării
ştiinţifice şi tehnologice; - o instruire antreprenorială.
există patru categorii de produse inovative (produse generice inovative), care reprezintă obiectul inovării,
şi anume: - Servicii (de exemplu, transport); - Software (de exemplu, program de calculator, dicţionar); -
Hardware (de exemplu, parte mecanică a unui motor); - Materiale procesate (de exemplu, lubrifiant).
Serviciul este rezultatul cel puţin al unei activităţi realizate în mod necesar la interfaţa dintre furnizor şi
client şi este, în general, imaterial. Software-ul constă din informaţii şi este, în general, imaterial şi poate fi
sub formă de abordări, tranzacţii sau proceduri. Hardware-ul este, în general, tangibil şi cantitatea sa este o
caracteristică măsurabilă. Materialele procesate sunt, în general, tangibile şi cantitatea lor este o
caracteristică continuă.
Invenţia reprezintă soluţionarea unei probleme tehnice (care este de noutate mondială şi care nu rezultă
pentru specialişti, în mod evident, din analiza nivelului actual al tehnicii), aplicabilă în industrie (adică pentru
întrebuinţare practică). Invenţia este legată de un progres al cunoştinţelor, care se concretizează în
elemente de tehnică sau tehnologie. Altfel spus, invenţia produce o îmbunătăţire a tehnicii şi tehnologiei.
Inovaţia vizează introducerea invenţiei în practica socială. Se are în vedere nu numai reuşita tehnologică,
dar şi reuşita economică, industrială, comercială, socială şi culturală.
Modificarea adusă produsului reprezintă orice schimbare fizică, care nu se întemeiază pe o extindere a
bazei cunoştinţelor tehnice. Aici putem include modificări în dotare, îmbunătăţiri calitative şi modificări de
montare, etc.
Imitaţia inovativă se bazează pe o inovare care a fost confirmată de piaţă. Reuşesc acele inovaţii care
folosesc produse şi procedee proprii, dar elimină punctele slabe ale inovaţiei de origine. Astfel se poate
ajunge la un succes economic, fără dezvoltarea unei inovaţii proprii.