Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Unirea Transilvaniei de către Mihai Viteazul şi măsurile administrative, economice, sociale şi

religioase pe care le-a impus acolo au produs îngrijorare vecinilor şi chiar împăratului de la Viena. Dar cei mai
neliniştiţi de puterea crescândă a voievodului erau polonii şi familia Movileştilor, ce domnea în Moldova,
devenită centrul uneltirilor împotriva lui Mihai, locul de unde se formulau pretenţii la tronul Transilvaniei – aici
găsindu-şi adăpost Sigismund Bathory – şi la cel al Ţării Româneşti. Pentru a lichida o asemenea situaţie, încă
înainte de a-şi consolida stăpânirea în ţinuturile de peste Carpaţi, Mihai Viteazul a pornit o campanie în
Moldova. În timp ce forţele principale ale oastei sale au străbătut Carpaţii Orientali, prin pasul Oituz şi prin
trecătoarea Bistriţa-Câmpulung, o altă grupare a înaintat dinspre sud, pe valea Siretului, această acţiune militară
de amploare strategică surprinzând şi punând încă de la început pe adversar într-o situaţie critică. La 10 mai
1600, Mihai a zdrobit un corp de oaste polon care-i ieşise în întâmpinare. Numeroşi oşteni moldoveni au pus
căciulile în vârful suliţelor şi săbiilor, au plecat steagurile şi s-au închinat ca unui voievod al lor. Bacăul, Iaşii,
cetăţile Roman, Neamţ, Suceava au fost ocupate fără lupte sau după o scurtă împotrivire.”
(Gh. Romanescu, Marile bătălii ale românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi conducătorul român la care se referă sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Moldova. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la acţiunile militare ale lui Mihai Viteazul,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia un reprezentant al instituţiei
centrale se implică în diplomaţia europeană a secolului al XVIII-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt
istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,Marile acţiuni militare antiotomane ale lui Iancu de Hunedoara, caracterizate printr-o mobilitate şi o
îndrăzneală puţin obişnuite, au început în 1441, atunci când el a înfrânt, în teritoriul sârbesc, pe Ishak, beiul de
Semendria. Apoi, în anul următor, Iancu a făcut faţă unei puternice ofensive otomane, după înfrângerea de la
Sântimbru (18 martie 1442), el reuşind să-l zdrobească total, lângă Sibiu, pe Mezid, beiul de Vidin (22 martie
1442), iar la 2 septembrie 1442 să obţină o nouă mare victorie pe râul Ialomiţa, împotriva beilerbeiului
Rumeliei, Şehabeddin, victorie care a marcat începutul luptelor sale ofensive împotriva turcilor.
«Campania cea lungă», una dintre cele mai strălucite realizări militare ale vremii, pe care voievodul
transilvănean a condus-o împotriva turcilor la sud de Dunăre, la sfârşitul anului 1443 şi începutul lui 1444, a
contribuit, în mod indiscutabil, la declanşarea răscoalei antiotomane a poporului albanez, condusă de
Skanderberg, şi la declanşarea altor răscoale antiotomane în Balcani. În acelaşi timp, izbânzile sale au stimulat
şi acţiunile antiotomane din Anatolia turco-musulmană şi l-au propulsat la valoarea unui adevărat erou al
întregii lumi creştine [...].”
(E. Denize, Românii între Leu şi Semilună)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi o luptă precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa. 2p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile militare ale lui Iancu de Hunedoara.
6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la «Campania cea lungă», susţinându-l cu
două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statele române se implică în
relaţiile internaţionale la începutul secolului al XVIII-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia). 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,În anul 1456, sultanul Mahomed al II-lea a început pregătirile pentru o nouă expediţie împotriva
Ungariei. Cheia strategică a drumului armatei sale spre centrul Europei era cetatea Belgrad. Iancu de
Hunedoara a fost însărcinat cu organizarea apărării, pentru preîntâmpinarea acestui mare atac turcesc.
În acelaşi timp s-a desfăşurat, mai ales de către călugărul franciscan Ioan de Capistrano, o intensă
propagandă pentru o cruciadă antiotomană.
Sultanul a asediat Belgradul la începutul lunii iulie 1456. A încercat să-l blocheze şi din partea
Dunării, cu ajutorul unei flote fluviale, dar aşezarea cetăţii la confluenţa Dunării cu Sava a îngăduit
totuşi trimiterea de ajutoare garnizoanei asediate. La 14 iulie a avut loc o luptă între flota turcească şi
cea organizată de Iancu. Turcii au fost învinşi, flota lor s-a retras şi garnizoana putea astfel primi pe
calea apei întăriri substanţiale, iar armata de uscat a lui Iancu şi aceea de cruciaţi a lui Capistrano au
ocupat poziţii favorabile pentru manevră între Belgrad şi Zemun. La 21-22 iulie, sultanul a încercat să
forţeze victoria print-un asalt general, pe care însă garnizoana l-a respins, iar impetuosul contraatac
dezlănţuit de Iancu a pătruns în tabăra otomană, punând pe fugă întreaga oaste a sultanului. Turcii au
suferit pierderi mari, o pradă uriaşă căzând în mâinile învingătorilor. Victoria de la Belgrad a salvat
pentru aproape 70 de ani Europa Centrală de primejdia cotropirii otomane.
Lupta de la Belgrad a însemnat cel mai strălucit moment din cariera militară a lui Iancu de
Hunedoara. A avut un răsunet imens în Europa, redresând pretutindeni moralul zguduit de căderea
oraşului Constantinopol. [….] Însă când numele lui Iancu era menţionat cu nesfârşite elogii, iar papa îl
înălţa în laude până deasupra stelelor, viaţa sa a fost curmată pe neaşteptate la 11 august 1456, ca
urmare a epidemiei de ciumă izbucnite în tabăra de la Zemun.”
(Academia Română, Istoria Românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi lupta antiotomană precizată în sursa dată. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menţionaţi două spaţii istorice la care se referă sursa dată. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile sultanului otoman, din luna iulie a
anului 1456. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la importanţa victoriei creştine în
apărarea Belgradului, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia acţiunile diplomatice la care
participă românii în secolele al XIV-lea – al XV-lea fac parte din relaţiile internaţionale. (Se punctează
prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia).
4p
Citiţi, cu atenţie, următoarele surse:

A. ,,De atunci [1440] şi până la moartea sa accidentală în 1456, vreme de aproape două decenii, Iancu de
Hunedoara a fost un consecvent luptător antiotoman, alternând etapele ofensive cu cele defensive. În orice caz,
în vremea şi sub conducerea sa, în cadrul şi în afara unor planuri şi acţiuni de cruciadă, se fac ultimele încercări
cu oarecare şanse reale de izbândă pentru alungarea otomanilor din Europa. În perspectiva acestor lupte, rolul
său de conducător al tuturor românilor este evident.” (C. Rezachevici, Rolul românilor în apărarea Europei)

B. ,,În 1456, sultanul Mehmed al II-lea se îndreaptă spre Dunăre, pentru a cuceri Belgradul, «cheia» Ungariei şi
a Europei Centrale. Iancu întăreşte linia Dunării (graniţa de sud) şi menţine sistemul de alianţe creat cu Ţările
Române. El adună o oaste de vreo 30 000 de luptători, formată din cnezii şi nobilii români, din mica nobilime în
general, din celelalte forţe ale Transilvaniei, din orăşeni, din cete venite din Ungaria, Polonia, Cehia, Germania
etc. Atacul general, dezlănţuit de Iancu asupra taberei turceşti la 22 iulie 1456, a condus la o victorie
zdrobitoare a creştinilor. Turcii s-au retras în derută, iar sultanul a fost rănit. Vestea victoriei a străbătut rapid
întreaga Europă, iar numele «salvatorului creştinătăţii» era pe buzele tuturor.” (A. Pop,
Istoria Transilvaniei)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la atacul general dezlănţuit asupra taberei otomane. 2p
3. Menţionaţi doi conducători politici la care se referă sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că în cadrul luptei antiotomane au
alternat etapele ofensive cu cele defensive. 3p
5. Scrieţi, o relaţie cauză-efect între două informaţii selectate din sursa B. 7p
6. Prezentaţi alte două acţiuni militare sau diplomatice la care participă românii în secolul al XV-lea, în afara
celor la care se referă cele două surse. 6p
7. Menţionaţi o constantă în desfăşurarea conflictelor militare la care participă românii în secolul al XIV-lea. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,În primăvara anului 1462, o armată turcească (…) porni spre Dunăre. Faţă de puhoiul turcesc, Ţepeş nu
avea decât oastea de ţară, călăreţi în cea mai mare parte, vreo zece mii în total. O luptă în câmp deschis nu era
deci cu putinţă. Trecerea pe ţărmul stâng s-a făcut în dreptul Nicopolelui, ai noştri neputând-o împiedica.
Urmară apoi o serie de ciocniri, în locuri alese de Ţepeş, unde mulţimea turcilor n-avea cum să se desfăşoare –
tactica clasică a domnilor noştri – şi unde repeziciunea de mişcări, îndrăzneala şi vitejia voievodului pricinuiră
duşmanului pagube însemnate. Într-o noapte, Ţepeş atacă însăşi tabăra turcească, vrând să pătrundă până la
cortul sultanului, spre a-l ucide. Ajutaţi de întuneric şi de zăpăceala produsă de o asemenea extraordinară
tentativă, ai noştri măcelăriră un număr considerabil de turci (…) şi se retraseră fără mari pierderi. O hotărâre pe
calea armelor era vădit că nu se putea obţine. Mai ales că oastea sultanului ducea lipsă de alimente – se făcuse
pustiul în faţa năvălitorilor, după metoda străveche – şi pe deasupra se ivise şi ciuma. Pe de altă parte, nici flota
trimisă să cucerească cetatea Chiliei – unde era garnizoana pusă de Iancu de Hunedoara – nu putuse isprăvi
nimic şi fusese nevoită să se retragă. Aşa încât campania s-ar fi încheiat lamentabil dacă sultanul n-ar fi găsit în
persoana lui Radu cel Frumos omul care-i trebuia. Acest frate al lui Vlad Ţepeş se grăbi să făgăduiască
supunere şi tribut; el izbuti să atragă de partea lui o sumă dintre boieri, mai ales după ce pusese mâna pe locul
unde aceştia îşi adăpostiseră familiile şi averea. Mahomed îl învesti deci ca domn al Ţării Româneşti şi trecu
înapoi Dunărea. Vlad, părăsit de cei mai mulţi dintre ai săi, cărora le convenea, se vede, un domn şters, fără
personalitate, trebui să se retragă peste munţi, în Ardeal, aşteptând acolo sprijinul lui Mateiaş [Corvin] (august
1462).”
(C.C. Giurescu, Istoria Românilor, vol. II)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi statul medieval precizat în sursa dată. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei, o informaţie referitoare la oastea română. 2p
3. Menţionaţi doi conducători politici la care se referă sursa. 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile militare ale românilor. 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei, un punct de vedere referitor la consecinţele expediţiei otomane din 1462,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant afirmaţia conform căreia diplomaţia voievozilor români se
încadrează în relaţiile internaţionale ale Evului Mediu. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „Când Mihai Viteazul a ocupat tronul Țării Românești conjunctura internațională părea favorabilă ridicării
împotriva opresorului otoman. În timp ce mișcările de eliberare a popoarelor din Balcani se intensificau,
obligând Poarta să angajeze însemnate forțe militare să le potolească, o parte a statelor europene se grupau în
«Liga Sfântă», constituită din inițiativa Casei de Austria și sub patronajul Sfântului Scaun. «Liga Sfântă» mai
cuprindea Spania și principatele italiene, Ferrara, Toscana, Mantova. […] Interesele țării îl împingeau pe Mihai
Viteazul să se desprindă de Imperiul Otoman și să se transforme […] într-un susținător al ideii de luptă
antiotomană. De aceea, domnul Țării Românești a aderat la «Liga Sfântă» [...].
În noiembrie 1594 a ridicat steagul libertății, atacând, mai întâi, turcii din București [...]; și-a extins apoi
acțiunile războinice în vederea restabilirii hotarului Țării Românești pe Dunăre. Atacarea Giurgiului a fost
urmată de distrugerea [...] Hârșovei și a Silistrei. [...] Concentrărilor de oști otomane în fortărețele de la Dunăre,
domnul le-a răspuns printr-un atac simultan al principalelor întărituri: Brăila [...], Turtucaia și Nicopole.”
(Șt. Ștefănescu, Istoria medie a României)

B. „Prin multe şi serioase dovezi [Sigismund Bathory, principele Transilvaniei] răsturnă toate îndoielile care
păreau să justifice o întârziere mai îndelungată din partea lui Mihai [Viteazul în adoptarea unei decizii pe plan
extern]. I s-a adus aminte că (...) dacă vor să rămână în pace din partea [otomanilor] şi nesupăraţi, trebuie (...)
să-i întreţină cu multe provizii, să-i îndestuleze cu mari sume de bani (...).
[Mihai] începu să cugete ce ar fi de făcut pentru întărirea demnităţii şi a autorităţii sale, considerând că
nu e onorabil a lăsa supuşii încredinţaţi apărării sale pradă atâtor nefericiri; el adună pe cei mai mari şi mai de
frunte [boieri] ai ţării ca să ţină sfat asupra felului în care va putea să scape ţara de atâtea rele ce suferă şi de
altele mai mari, care o ameninţă în tot ceasul. Acea adunare se încheie, cu învoirea tuturor, că este mai bine să
se unească cu principii creştini* decât să poarte mai departe, jugul cel nesuferit al tiranului turc.”
(Balthazar Walter, Scurtă şi adevărată descriere a faptelor săvârşite de Mihai, domnul Ţării Româneşti, prea
strălucitul şi prea viteazul conducător de oşti împotriva duşmanilor creştinătăţii)
*Liga Sfântă coaliza principi creştini ai Europei în lupta antiotomană

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, funcţia conducătorului Transilvaniei. 2p
3. Menţionaţi câte un conducător politic la care se referă sursa A, respectiv sursa B. 6p
4. Precizaţi, din sursa A, o informaţie referitoare la acţiunile militare. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B. 7p
6. Prezentaţi două acţiuni diplomatice întreprinse de români între 1350-1500. 6p
7. Menţionaţi o caracteristică a politicii antiotomane dusă de voievozii români în secolele XIV-XV. 4p
Citiţi, cu atenţie, următoarele surse:
A. ,,De atunci [1440] şi până la moartea sa accidentală în 1456, vreme de aproape două decenii, Iancu de
Hunedoara a fost un consecvent luptător antiotoman, alternând etapele ofensive cu cele defensive. În orice caz,
în vremea şi sub conducerea sa, în cadrul şi în afara unor planuri şi acţiuni de cruciadă, se fac ultimele încercări
cu oarecare şanse reale de izbândă pentru alungarea otomanilor din Europa. În perspectiva acestor lupte, rolul
său de conducător al tuturor românilor este evident.”
(C. Rezachevici, Rolul românilor în apărarea Europei)
B. ,,În 1456, sultanul Mehmed al II-lea se îndreaptă spre Dunăre, pentru a cuceri Belgradul, «cheia» Ungariei şi
a Europei Centrale. Iancu întăreşte linia Dunării (graniţa de sud) şi menţine sistemul de alianţe creat cu Ţările
Române. El adună o oaste de vreo 30 000 de luptători, formată din cnezii şi nobilii români, din mica nobilime în
general, din celelalte forţe ale Transilvaniei, din orăşeni, din cete venite din Ungaria, Polonia, Cehia, Germania
etc. Atacul general, dezlănţuit de Iancu asupra taberei turceşti la 22 iulie 1456, a condus la o victorie
zdrobitoare a creştinilor. Turcii s-au retras în derută, iar sultanul a fost rănit. Vestea victoriei a străbătut rapid
întreaga Europă, iar numele «salvatorului creştinătăţii» era pe buzele tuturor.”
(A. Pop, Istoria Transilvaniei)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la atacul general dezlănţuit asupra taberei otomane. 2p
3. Menţionaţi doi conducători politici la care se referă sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că în cadrul luptei antiotomane au
alternat etapele ofensive cu cele defensive. 3p
5. Scrieţi, o relaţie cauză-efect între două informaţii selectate din sursa B. 7p
6. Prezentaţi alte două acţiuni militare sau diplomatice la care participă românii în secolul al XV-lea, în afara
celor la care se referă cele două surse. 6p
7. Menţionaţi o constantă în desfăşurarea conflictelor militare la care participă românii în secolul al XIV-lea. 4p