Personalitatea profesorului de educaţie fizică.

Personalitatea cadrului didactic este o parte importantă a succesului şi eficienţei în

această profesie. Ea determină actul educaţional şi influenţează rezultatele procesului de
învăţare. Principala modalitate de operaţionalizare a conţinutului personalităţii cadrului didactic
este aptitudinea pedagogică; este considerată unul dintre principalii factori de succes în procesul
instructiv-educativ.              
Trăsăturile de personalitate ale profesorului de educaţiei fizică. Personalitatea
profesorului presupune o serie întreagă de calităţi, aptitudini, atitudini determinate de specificul
şi complexitatea muncii pe care o desfăşoară.
1.Calitătile atitudinale:
a. umanismul, în general, şi dragostea de copii, în special;
b. calităţi atitudinale de natură caracterial-morală: corectitudinea, modestia, fermitatea,
răbdarea, optimismul, stăpânirea de sine.
2. Aptitudini pedagogice
- Aptitudini didactice - referitoare la activitatea de instruire.
- Aptitudini educative - privitoare la activitatea de modelare a personalităţii umane.
Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de  realizarea unei sarcini
concrete: aptitudini metodice; aptitudini de evaluare; aptitudini educative în domeniul educaţiei
morale, estetice, de mediu, de sănătate.
- Aptitudini ce asigură calitatea gândirii – capacitatea de analiză şi sinteză, flexibilitatea,
originalitatea;
- Aptitudini ce asigură calitatea limbajului - capacitatea de a folosi în mod adecvat acest
instrument de comunicare este prezentă în toate aptitudinile pedagogice  inteligibilitatea,
claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenţa;
- Aptitudini ce garantează calitatea atenţiei - concentrarea, intensitatea, distributivitatea,
comutativitatea;
- Aptitudini ce determină calitatea memoriei - rapiditatea memoriei, trăinicia păstrării şi
promptitudinea recunoaşterii şi reproducerii.
- Aptitudinea de a cunoaşte şi înţelege psihicul celui supus acţiunii educative-capacitatea
intuitivă, pătrunderea şi sesizarea rapidă a particularităţilor psihice individuale. Contactul
permanent cu elevii, compensat cu o pregătire continuă, dezvoltă şi perfecţionează această
aptitudine;
- Aptitudinea empatică - îi oferă profesorului posibilitatea de a privi toate influenţele prin
prisma celor cărora li se adresează şi de a prevedea, nu numai eventualele dificultăţi, dar şi
posibilele rezultate;
- Aptitudini manageriale - se manifestă în întreaga activitate desfăşurată de profesor:
planificarea propriei munci, pregătirea şi desfăşurarea lecţiilor, îndrumarea activităţii colectivului
de elevi;
- Spiritul de observaţie - capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuanţe şi
manifestări ale acţiunii educative. Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde şi intui,, starea de
spirit şi intenţiile elevilor, după expresia feţei şi anumite mişcări.
- Măiestria psihopedagogică reprezintă capacitatea complexă personală şi specifică a
profesorului de a concepe, organiza, proiecta şi conduce cu competenţă şi prestigiu, spirit creativ
şi eficienţă sporită procesul de învăţământ, procesul de educare şi de instruire a elevilor.
Măiestria psihopedagogică este rezultat atât al pregătirii cât şi al experienţei didactice
îndelungate, bazată pe interacţiunea tuturor calităţilor personalităţii profesorului şi, într-o măsură
importantă, pregătirea psihopedagogică.
Competenţele profesionale ale profesorului de educaţie fizică.
Competenţa psihopedagogică este rezultatul însuşirilor, trăsăturilor de personalitate
concretizate în capacităţi. Deosebim:
 Competenţa ştiinţifică presupune o solidă pregătire de specialitate.            
  Competenţa psihopedagogică este asigurată de ansamblul capacităţilor necesare pentru
a ,,construi,, personalitatea elevilor şi cuprinde: capacitatea de a determina gradul de dificultate
al materialului de învăţare, capacitatea de a-l face accesibil prin metode şi mijloace adecvate,
capacitatea de a înţelege elevul, de a pătrunde în lumea sa interioară.
 Competenţa psihosocială cuprinde un ansamblu de capacităţi necesare optimizării
relaţiilor interumane, cum ar fi: capacitatea de a stabili uşor şi adecvat relaţii cu elevii,
capacitatea de a comunica uşor şi eficient, de a utiliza adecvat puterea şi autoritatea, capacitatea
de a adopta diferite stiluri de conducere.  
 Competenţe manageriale (reprezentate de capacitatea: de organizare şi dirijare a
procesului instructiv-educativ, de mobilizare, de stimulare, capacitate de influenţare a clasei şi a
fiecărui elev în parte; capacitate decizională; echilibru autoritate-putere-responsabilitate.
 Competenţe tehnice, ce se manifesta prin capacitatea de execuţie, demonstraţie,
combinare, creare de situaţii etc.

Comunicarea didactică a profesorului de educaţiei fizice.

Procesul de predare-învăţare în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, necesită o formă
specifică de comunicare şi ca atare întruneşte toate caracteristicile modelului oferit de teoria
comunicării. În plus, comunicarea didactică se particularizează prin anumite trăsături şi date de
scopul propriu al activităţii educaţionale, de caracteristicile psihosociale individuale şi de vârstă
ale elevilor.
Comunicarea didactică este o formă particulară a comunicării umane indispensabilă în
vehicularea unor conţinuturi determinate, specifice unui act de învăţare sistematică şi asistată, ce
presupune un raport bilateral profesor – elev şi vizează o interacţiune de tip feed-back.
Faptul că profesorul predă şi elevul învaţă presupune o deschidere reciprocă, un nucleu
motivaţional implicat în rolurile specifice ale celor doi actori în comunicare: profesorului i se
cere apropiere, dăruire, iar elevului i se sugerează receptare, sârguinţă. Fără aceste valori
comunicarea devine precară. Comunicarea didactică este în acelaşi timp ierarhică şi reciprocă.
Profesorul este iniţiator al mesajului şi organizator, conducător al actului comunicaţional. Este şi
firesc acest lucru de vreme ce el stabileşte obiectivele, conţinutul, metodele şi canalele de
transmitere a mesajului şi structurează/ordonează utilizarea timpului afectat activităţii. Elevul
este participant al actului comunicativ.
Specificul comunicării profesorului de educaţie fizică este determinat în mare măsură de
comunicarea nonverbală. Deoarece metodele de învăţarea a acţiunilor motrice sunt orientate spre
exemplificare în mare măsură.
Întrucât comunicarea şi învăţarea exerciţiilor fizice sunt legate reciproc, comunicarea
eficiente al profesorului de educaţie fizică trebuie să întrunească: conţinutului relevant al
mesajelor, informaţii actuale, bine structurate şi organizate, selectate potrivit particularităţilor
grupei de elevi şi de tipul lecţiei; argumentare logică, exemple riguros selectate, limbaj motric
corect, nivel de conceptualizare adecvat al elevilor.
În activitatea de educaţie fizică şi sport cuvântul este folosit în diferite situaţii, cu adrese şi
intenţii deosebite, atât de profesor, cât şi de elev. Informaţiile furnizate de profesorul de educaţie
fizică trebuie să fie, clare şi repetate după fiecare serie de exersări, formulate în termeni
inteligibili sub forme diferite şi cu asocierea imaginilor de video. La nivelul învăţării motrice
obişnuite în cadrul lecţiilor de educaţie fizică situaţiile de învăţare sunt mai numeroase.