Personalitatea cadrului didactic este o parte importantă a succesului şi eficienţei în
această profesie. Ea determină actul educaţional şi influenţează rezultatele procesului de învăţare. Principala modalitate de operaţionalizare a conţinutului personalităţii cadrului didactic este aptitudinea pedagogică; este considerată unul dintre principalii factori de succes în procesul instructiv-educativ. Trăsăturile de personalitate ale profesorului de educaţiei fizică. Personalitatea profesorului presupune o serie întreagă de calităţi, aptitudini, atitudini determinate de specificul şi complexitatea muncii pe care o desfăşoară. 1.Calitătile atitudinale: a. umanismul, în general, şi dragostea de copii, în special; b. calităţi atitudinale de natură caracterial-morală: corectitudinea, modestia, fermitatea, răbdarea, optimismul, stăpânirea de sine. 2. Aptitudini pedagogice - Aptitudini didactice - referitoare la activitatea de instruire. - Aptitudini educative - privitoare la activitatea de modelare a personalităţii umane. Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete: aptitudini metodice; aptitudini de evaluare; aptitudini educative în domeniul educaţiei morale, estetice, de mediu, de sănătate. - Aptitudini ce asigură calitatea gândirii – capacitatea de analiză şi sinteză, flexibilitatea, originalitatea; - Aptitudini ce asigură calitatea limbajului - capacitatea de a folosi în mod adecvat acest instrument de comunicare este prezentă în toate aptitudinile pedagogice inteligibilitatea, claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenţa; - Aptitudini ce garantează calitatea atenţiei - concentrarea, intensitatea, distributivitatea, comutativitatea; - Aptitudini ce determină calitatea memoriei - rapiditatea memoriei, trăinicia păstrării şi promptitudinea recunoaşterii şi reproducerii. - Aptitudinea de a cunoaşte şi înţelege psihicul celui supus acţiunii educative-capacitatea intuitivă, pătrunderea şi sesizarea rapidă a particularităţilor psihice individuale. Contactul permanent cu elevii, compensat cu o pregătire continuă, dezvoltă şi perfecţionează această aptitudine; - Aptitudinea empatică - îi oferă profesorului posibilitatea de a privi toate influenţele prin prisma celor cărora li se adresează şi de a prevedea, nu numai eventualele dificultăţi, dar şi posibilele rezultate; - Aptitudini manageriale - se manifestă în întreaga activitate desfăşurată de profesor: planificarea propriei munci, pregătirea şi desfăşurarea lecţiilor, îndrumarea activităţii colectivului de elevi; - Spiritul de observaţie - capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuanţe şi manifestări ale acţiunii educative. Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde şi intui,, starea de spirit şi intenţiile elevilor, după expresia feţei şi anumite mişcări. - Măiestria psihopedagogică reprezintă capacitatea complexă personală şi specifică a profesorului de a concepe, organiza, proiecta şi conduce cu competenţă şi prestigiu, spirit creativ şi eficienţă sporită procesul de învăţământ, procesul de educare şi de instruire a elevilor. Măiestria psihopedagogică este rezultat atât al pregătirii cât şi al experienţei didactice îndelungate, bazată pe interacţiunea tuturor calităţilor personalităţii profesorului şi, într-o măsură importantă, pregătirea psihopedagogică. Competenţele profesionale ale profesorului de educaţie fizică. Competenţa psihopedagogică este rezultatul însuşirilor, trăsăturilor de personalitate concretizate în capacităţi. Deosebim: Competenţa ştiinţifică presupune o solidă pregătire de specialitate. Competenţa psihopedagogică este asigurată de ansamblul capacităţilor necesare pentru a ,,construi,, personalitatea elevilor şi cuprinde: capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de învăţare, capacitatea de a-l face accesibil prin metode şi mijloace adecvate, capacitatea de a înţelege elevul, de a pătrunde în lumea sa interioară. Competenţa psihosocială cuprinde un ansamblu de capacităţi necesare optimizării relaţiilor interumane, cum ar fi: capacitatea de a stabili uşor şi adecvat relaţii cu elevii, capacitatea de a comunica uşor şi eficient, de a utiliza adecvat puterea şi autoritatea, capacitatea de a adopta diferite stiluri de conducere. Competenţe manageriale (reprezentate de capacitatea: de organizare şi dirijare a procesului instructiv-educativ, de mobilizare, de stimulare, capacitate de influenţare a clasei şi a fiecărui elev în parte; capacitate decizională; echilibru autoritate-putere-responsabilitate. Competenţe tehnice, ce se manifesta prin capacitatea de execuţie, demonstraţie, combinare, creare de situaţii etc.
Comunicarea didactică a profesorului de educaţiei fizice.
Procesul de predare-învăţare în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, necesită o formă specifică de comunicare şi ca atare întruneşte toate caracteristicile modelului oferit de teoria comunicării. În plus, comunicarea didactică se particularizează prin anumite trăsături şi date de scopul propriu al activităţii educaţionale, de caracteristicile psihosociale individuale şi de vârstă ale elevilor. Comunicarea didactică este o formă particulară a comunicării umane indispensabilă în vehicularea unor conţinuturi determinate, specifice unui act de învăţare sistematică şi asistată, ce presupune un raport bilateral profesor – elev şi vizează o interacţiune de tip feed-back. Faptul că profesorul predă şi elevul învaţă presupune o deschidere reciprocă, un nucleu motivaţional implicat în rolurile specifice ale celor doi actori în comunicare: profesorului i se cere apropiere, dăruire, iar elevului i se sugerează receptare, sârguinţă. Fără aceste valori comunicarea devine precară. Comunicarea didactică este în acelaşi timp ierarhică şi reciprocă. Profesorul este iniţiator al mesajului şi organizator, conducător al actului comunicaţional. Este şi firesc acest lucru de vreme ce el stabileşte obiectivele, conţinutul, metodele şi canalele de transmitere a mesajului şi structurează/ordonează utilizarea timpului afectat activităţii. Elevul este participant al actului comunicativ. Specificul comunicării profesorului de educaţie fizică este determinat în mare măsură de comunicarea nonverbală. Deoarece metodele de învăţarea a acţiunilor motrice sunt orientate spre exemplificare în mare măsură. Întrucât comunicarea şi învăţarea exerciţiilor fizice sunt legate reciproc, comunicarea eficiente al profesorului de educaţie fizică trebuie să întrunească: conţinutului relevant al mesajelor, informaţii actuale, bine structurate şi organizate, selectate potrivit particularităţilor grupei de elevi şi de tipul lecţiei; argumentare logică, exemple riguros selectate, limbaj motric corect, nivel de conceptualizare adecvat al elevilor. În activitatea de educaţie fizică şi sport cuvântul este folosit în diferite situaţii, cu adrese şi intenţii deosebite, atât de profesor, cât şi de elev. Informaţiile furnizate de profesorul de educaţie fizică trebuie să fie, clare şi repetate după fiecare serie de exersări, formulate în termeni inteligibili sub forme diferite şi cu asocierea imaginilor de video. La nivelul învăţării motrice obişnuite în cadrul lecţiilor de educaţie fizică situaţiile de învăţare sunt mai numeroase.