IATROGENIA

Termenul iatrogenie provine din limba greacă, fiind alcătuit din cuvintele iatros
(medic) și genesis (geneză, creare). Prin iatrogenii se au în vedere bolile, tulburările
morbide cauzate de medicamente, tratamente medicale și chirurgicale, de atitudini
medicale neadaptate sau prost controlate. În literatura de specialitate este utilizat, cu
înțeles relativ apropiat, și termenul iatrogen. Orice situație patologică provocată, indusă,
creată, generată printr-un act medical realizat de către membrii corpului medical poate fi
considerată drept situație iatrogenă. Suferința provocată bolnavului de o atare situație se
consideră, respectiv, iatrogenă. Iatrogene sunt considerate și tehnicile de diagnostic, și
tratamentul medicamentos care au condiționat o maladie, un accident morbid. Prin
urmare, ambii termeni se referă la efectele nocive produse pacientului de acțiunile
medicale realizate în scopul ameliorării stării sale de sănătate.
Printre erorile principale, generatoare de boli iatrogene se numără:  tehnicile de
diagnostic insuficient verificate;  tratamentul medicamentos necorespunzător; 
intervențiile chirurgicale nereușite;  condițiile de spitalizare inadecvate, spitalizarea
prelungită;  atitudinea incorectă a medicului;  intervențiile psihoterapeutice efectuate
necorespunzător etc. Există și cauze determinate de comportamentul medicului. Printre
ele pot fi menționate:  solicitarea exagerată de analize de laborator;  relații tensionate
între medic și pacient în perioada stabilirii diagnosticului, tratamentului, dar și pe
parcursul terapiei;  exprimarea academică, sofisticată a unor medici în transmiterea
informațiilor;  informare parțială;  oferirea necontrolată a unor informații, care pot
genera reacții de amploare crescută la unii pacienți predispuși să interpreteze și să
amplifice teama de boală;  folosirea instrumentelor incorect sterilizate;  prescrierea
unor medicamente care au reacții adverse, secundare;  administrarea în exces a
medicamentelor pentru simptome banale, exagerate etc.
O altă cauză ce favorizează iatrogenia o constituie cultura medicală dobândită de
pacient prin diferite surse: educația primită în familie; propaganda pe probleme de
educație sanitară; informare personală din materiale medicale oferite de TV, Internet etc.
În funcţie de cauzele generatoare, pot fi diferențiate câteva tipuri de iatrogenii.
-Iatrogenia medicamentoasă. Aceasta cuprinde totalitatea tulburărilor psihosomatice
determinate fie de administrarea eronată a medicamentelor ca doză, durată, tip de
medicament, asociere medicamentoasă (referindu-se la reacțiile adverse sau intoleranță),
fie de reacții individuale variate, imprevizibile. Se consideră că iatrogenia
medicamentoasă este tipul cel mai frecvent de inducere a bolii iatrogene, din cauza
faptului că există o cerere crescută de terapie medicamentoasă în rândul populației și, de
asemenea, există o creștere a ofertei de medicamente de către firmele farmaceutice. Un
rol important îl are publicitatea pentru numeroase medicamente prezentate ca fiind „fără
reacții adverse importante”. Alte fenomene cu rezonanță negativă în ceea ce privește
tratamentul medicamentos este automedicația (încurajată adesea de legile economiei de
piață a medicamentelor, care recurg la reclame persuasive pentru utilizarea fără
prescripție medicală a acestora) și polipragmazia (utilizată uneori de medicii cu o
personalitate mai anxioasă, cu tendința „acoperirii” terapeutice a întregului spectru
simptomatologic sau cu o 10 pregătire insuficientă care tratează difuz, fără a ţinti
afecțiunea propriuzisă).
-Iatrogenia psihică sau de comunicare este determinată, în mare măsură de adoptarea
unor strategii deficitare de comunicare între medic și pacient. Iatrogenia psihică sau de
comunicare este determinată, în mare măsură de adoptarea unor strategii deficitare de
comunicare între medic și pacient. Medicul, atât prin comunicarea verbală, cât și prin
mesajele sale nonverbale, este pasibil (susceptibil) de greșeli de conduită în cadrul
dialogului cu pacientul. Cantitatea insuficientă de informații duce la o creștere a
anxietății, cu o scădere a pragului de sensibilitate chinestezică și o concentrare asupra
senzațiilor și funcțiilor propriilor organe. O cantitate excesivă de date medicale oferite
pacientului la fel poate 11 constitui o sursă de stres informațional (informația oferită
pacientului poate depăși capacitățile lui de prelucrare), care mai poate favoriza și
apariția anxietății.
-Iatrogenia de intervenție, investigație și explorare. Aceasta se poate datora fie erorilor
apărute în folosirea tehnicilor de investigație, fie tehnicizării excesive a medicinei, ceea
ce duce la dezumanizarea actului medical. Progresele tehnicii și ale medicinei,
concretizate în investigații paraclinice de ultimă oră (de exemplu, rezonanța magnetică
nucleară, tomografia computerizată, ultrasonografia Doppler etc.), sunt remarcabile și în
conformitate cu progresele civilizației umane. Ori de câte ori este absolut necesar,
medicul poate și trebuie să opteze pentru aceste mijloace de investigație, dar în prealabil
pacientul trebuie informat cu privire la investigațiile care urmează să fie efectuate, în ce
constau ele și ce riscuri presupun. Astfel, vor fi prevenite efectele nedorite: anxietatea,
stările depresive, atacurile de panică etc.
-Iatrogenia de spital- Aceasta este determinată de condițiile incompatibile din punct de
vedere fizic, emoțional sau moral. Factorii de stres la care este supus pacientul spitalizat
sunt suficienți pentru iatrogenizare, și anume: izolarea și, în același timp pierderea
intimității, conviețuirea cu alți bolnavi, limitarea contactului cu familia, reguli
impersonale de ordine interioară, tratamentul depersonalizat (centrat asupra bolii), o
multitudine de proceduri și gesturi medicale care au un caracter incomprehensibil,
zgomotul, așteptarea, monotonia etc. Pentru unii pacienți, complexitatea acestor
schimbări determină disfuncții majore ce depășesc potențialele avantaje ale spitalizării
(supravegherea atentă de către personalul medical a întregului proces terapeutic),
rezultând suferințe iatrogene. jgyfnnnnjyfnnnnnnfjhf
Eugenismljhlih9p
bvgcvbhEugenismul este o teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii
umane prin diferite mijloace de intervenție. Scopurile declarate sunt acelea de a
crea o super specie umană,rezistentă la condiții extreme şi boli,cu o viteză
analitică  şi un coeficient de inteligență superior tuturor oamenilor  născuți natural
de până acum.Oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor
societății și curmarea suferinței umane. Este ideea de de rasă superioară, în
virtutea căreia dreptul la existență a altor rase, trebuia suprimat prin genocid,
inclusiv a persoanelor cu boli genetice temporare sau cronice  sau cu retard
psihic, inclusiv a raselor,semitică,caucaziană mongolă(sub ramură  a rasei
galbene) rasa galbenă,rasa roșie, rasa neagră şi în fruntea lor prima  la exterminare
definitivă  era rasa semită. Eugenizarea  colectivă a unei rase în întregime sa
numit SOLUȚIE FINALĂ, aplicată de Adolf Hitler,Stalin,Mussolini,Ion Antonescu. Metodele
inițiale de atingere a acestor scopuri se bazau pe alimentație selectivă, dar cele
moderne se concentrează pe controale parentale, analizele fetușilor, consiliere
genetică, controlul sarcinilor, fertilizare în vitro și inginerie genetică. Criticii susțin
că eugenetica este imorală, și ca este o pseudoștiință. Istoric, eugenismul s-a
folosit ca justificare pentru măsuri coercitive discriminatorii susținute de anumite
state, precum sterilizare forțată a persoanelor cu defecte genetice, omorârea
persoanelor cu afecțiuni grave, și chiar, în anumite cazuri, genocid asupra
raselor privite ca inferioare. Conform  acestei idei Rasa albă era academică,
frumoasă  prin conceptul şi superioară  ca intelect ,potență sexuală  şi forță
fizică tuturor celorlalte rase. Şi era predestinată  să deţină dreptul  de viaţă şi
moarte  , de extinţie a 87% din Rasa Umană de pe Planetă. Inclusiv  rasa albă-
caucaziană sub-ramură   şi cea  semitic-mediteraneană,erau sortite   extincției
definitive de pe planetă,fiind  nedemnă pentru viitorul  Rasei Umane în viitor.
Acestă teorie   a fost numită la început ACADEMISM  şi este EUGENISMUL. A
fost considerată  motivaţia perfectă pentru crimă în masă,motivaţia ştinţifică şi
medicală, la nivel academic. în perioada 1712-1945.A fost
originea  rațional fundamentată a ideologiei NAZISTE.

Hermafroditismul (intersexualitatea)
©

Tipuri de intersexualitate și cauze Istoricul medical

Examenul
Concluzii
Tratament
Diagnostic fizic 
Hermafroditismul este o anomalie ce se manifestă prin discrepanţa dintre organele externe şi cele
interne (exemplu: testicule şi ovare).

În cadrul hermafroditismului, o persoană se va naşte cu anatomia aparatului reproducător sau sexual

diferită de definiţia tipică a bărbatului sau a femeii. De exemplu, o femeie se poate naşte cu organe
genitale externe feminine, dar cele interne să fie de bărbat. Un alt exemplu concludent ar fi acela în care
o persoană se naşte cu organe genitale neutre, adică o fată se poate naşte cu un clitoris de dimensiuni
mari sau fără orificiul vaginal sau un băiat se poate naşte cu un penis de dimensiuni mici sau cu un scrot
divizat ce are mai mult aspectul asemănător labiilor.

Termenul de hermafroditism este din ce în ce mai puţin folosit, la momentul actual folosindu-se mai
des denumirea de intersexualitate sau grup de anomalii ale dezvoltării organelor sexuale. (2)
Hermafroditismul =intersexualitatea

Examenul fizic Tratament

Diagnostic 
Hermafroditismul este o anomalie ce se manifestă prin discrepanţa dintre organele externe şi cele
interne (exemplu: testicule şi ovare).

În cadrul hermafroditismului, o persoană se va naşte cu anatomia aparatului reproducător sau sexual

diferită de definiţia tipică a bărbatului sau a femeii. De exemplu, o femeie se poate naşte cu organe
genitale externe feminine, dar cele interne să fie de bărbat. Un alt exemplu concludent ar fi acela în care
o persoană se naşte cu organe genitale neutre, adică o fată se poate naşte cu un clitoris de dimensiuni
mari sau fără orificiul vaginal sau un băiat se poate naşte cu un penis de dimensiuni mici sau cu un scrot
divizat ce are mai mult aspectul asemănător labiilor.

Termenul de hermafroditism este din ce în ce mai puţin folosit, la momentul actual folosindu-se mai
des denumirea de intersexualitate sau grup de anomalii ale dezvoltării organelor sexuale.
Tipuri de intersexualitate și cauze
Intersexualitatea poate fi clasată în 4 categorii:
 46, intersexualitate XX;
 46, intersexualitate XY;
 intersexualitate gonadală adevărată;
 intersexualitate complexă sau nedeterminată. (1)

Intersexualitatea de tip 46 XX
În cadrul primei categorii (intersexualitate 46 XX) se întâlnesc următoarele anomalii:
 anomalii în dezvoltarea ovariană (anomalii ale dezvoltării organelor sexuale ovotesticulare,
testiculare, disgeneza gonadală);
 exces androgenic (fetal, fetoplacentar, maternal);
 atrezie vaginală;
 extrofie cloacală etc.

O persoană care prezintă intersexualitatea de tip 46 XX va avea cromozomii unei femei, va dezvolta
ovare ca organe genitale interne, dar organele genitale externe vor fi ca ale unui bărbat. Acesta este, de
obicei, rezultatul în cazul expunerii unui făt de sex feminin la hormoni masculini înainte de naştere. De
obicei, această persoană prezintă uter normal şi trompe uterine. Această anomalie mai este denumită şi
46, XX cu virilizare sau pseudohermafroditism feminin. Există mai multe cauze posibile:
 hiperplazie suprarenală congenitală – cea mai frecventă cauză de intersexualitate de tip 46, XX, la
nou-născuţi; producţia excesivă de androstendionă va duce la producerea unui fenotip feminin din
punct de vedere gonadal, însă virilizat;
 androgeni materni – deşi rară, aceasta poate fi o altă cauză a intersexualităţii; virilizarea unui făt de
sex feminin poate să apară în momentul când mama primeşte anumite medicamente pe bază de
androgeni, în primul trimestru de sarcină; dacă, însă, administrarea are loc după primul trimestru,
aceste medicamente pot produce doar o mărire a falusului, fără fuziune labioscrotală; medicamentele
incriminate sunt cele administrate anterior, pentru a evita producerea de avorturi spontane la
pacientele care au avut astfel de antecedente;
 o cauză şi mai rară în apariţia intersexualităţii este reprezentată de o anormalitate endocrină a
mamei ce va produce hormoni virilizanţi; aceste anormalităţi pot fi: tumori Krukerberg,
arhenoblastoma, luteoma, tumori lipoide pe ovare, tumori cu celule stromale. (3)

Intersexualitatea de tip 46 XY
Intersexualitatea de tip 46 XY include următoarele:
 anomalii în dezvoltatea testiculară (disgeneză gonadală parţială sau completă);
 anomalii în sinteza androgenă (insensibilitate androgenă parţială sau completă, anomalii ale
hormonului sau receptorului antimullerian, defect al biosintezei androgene);
 hipospadias sever;

 extrofie cloacală. (4)

Tratament
Tratamentul medical depinde de cauza anomaliei. De cele mai multe ori se recomandă utilizarea
unei terapii pe bază de suplimente de hormoni care să implementeze funcţia gonadală
compromisă, la pacienţii cu ambiguitate genitală, hiperplazie suprarenală congenitală sau orice
altă anomalie în dezvoltarea sexuală.

Tratamentul chirurgical este încă foarte controversat. Cele mai mari controverse se concentrează,
în special, pe alegerea sexului copilului. Alegerea sexului de către medic sau părinţi poate să nu
fie aceeaşi cu cea pe care pacientul l-ar alege când va fi adult. Cel mai important organ sexual
este creierul care poate implementa încă din viaţa intrauterină sexul copilulului din punct de
vedere hormonal.

La o persoană de sex feminin ce prezintă virilizare, procedura chirurgicală este denumită

genitoplastie feminizantă şi include vaginoplastie şi clitoroplastie. Vârsta optimă de determinare a
acestei operaţii nu este încă stabilită.
Pacienţii de sex masculini care nu prezintă o virilizare normală au, de obicei, hipospadias, care se
poate corecta prin reconstrucţie chirurgicală. Datele statistice sugerează că vârsta optimă pentru
realizarea acestei operaţii de reconstrucţie este între 6-18 luni.
Restabilirea sexului copilului poate fi luată în considerare la pacienţii cu defect de dezvoltare
sexuală 46, XY, dar şi la pacienţii cu ambiguitate sexuală. (8, 9, 10)

Concluzii
Deşi mult controversat acest subiect, este importantă cunoașterea cel puțin a informațiilor de
bază despre aceste anomalii. În cazul pacienţilor ai căror părinţi sau medici au hotărât să lase
timpul să treacă până la vârsta când cel în cauză va fi apt să aleagă ce îşi doreşte, este bine ca
acesta să ştie că primeşte sprijin din toate părţile, iar implicarea unui psiholog este cu atât mai
necesară cu cât lovitura psihică implicată de această condiţie este mai dură.
Este important de știut că intersexualitatea nu are nicio legătură cu orientarea sexuală sau cu identitatea
de gen, ci cu faptul că o persoană se naște cu trăsături ale ambelor genuri nu este prin definiție nici gay,
nici lesbiană, nici transsexual.[1] Totuși, la fel ca orice bărbat sau femeie de pe lumea aceasta, persoanele
intersexuale își pot identifica orientarea sexuală ca fiind alta decât cea a majorității, cea heterosexuală.