CUPRINS:

Denumirea Pagina

REZUMAT 2

GREŞELI GRAMATICALE ÎN COMUNICAREA ORALĂ 3

“La noi ordinea-i frumoasa…” 4

EXEMPLE DE DE GREŞELI GRAMATICALE 15

BIBLIOGRAFIE 17

1
 REZUMAT
Limba româna la noi în ţară deseori o confundăm cu limba
rusă. Acest fapt împiedică dezvoltarea limbii române. În
diferite locuri persoanele comunică şi cîteodată folosesc
cuvinte ruseşti sau româneşti dar cu accent rus. Sînt şi unele
cazuri cînd noi ne greşim la pronunţarea corectă a
cuvîntului cînd acele cuvinte au acelaşi sunet cînd auzim,
dar acele două cuvinte se scrie diferit. Însă acele două
cuvinte de fapt nu se citesc unul ca altul cum ar fi de
exemplu: de mult şi demult. Mai sunt şi nişte cazuri cînd
cuvîntul nu este pronunţat corect, adică de la forma iniţială
a cuvîntului, zic puţin în alt mod ce împiedică dezvoltarea
limbii naţionale. Sunt şi niste cazuri de greşeli cînd omul
foloseşte cuvinte vechi sau ţărănesti, care unele provin din
alte limbi, mai ales rusa. Deci aceasta teză prezintă nişte
învaţături sau nişte reguli care trebuie de respectat în
vorbirea orală, cît şi în scrisă. Sunt nişte exemple de
corectare a limbii române şi dezvoltarea culturii româneşti.
Sunt date nişte exemple din viaţă, după care este dat şi
varianta corectă de exprimare. După citirea acestui test ve-ţi
da seama cît de multe greşeli gramaticale se întîlnesc în viaţă
şi cum se poate de corectat.

2
 Greşeli gramaticale în comunicarea orală
În spaţiul basarabean, exprimarea corectă, ca modus vivendi, constituie o problemă
de conştiinţă (lingvistică) — atît individuală, cît şi generală —, este un obiectiv
cultural integraţionist (de atîtea ori iluzoriu, sisific!) care, realizat, ne va emancipa
de sub imperiul specificului, ne va de-complexa, ne va re-europeniza, dacă vreţi...
Or, perenitatea „specificului" nostru (lingvistic) nu trebuie să ne timoreze, ci —
dimpotrivă — să ne impulsioneze benefic, prin obstinaţia de oameni care avem în
faţă o finalitate: aceea a regăsirii de sine. El, „specificul", nu este unul de fond,
raportat la limba literară folosită aici, şi ţine mai mult de limbajul colocvial/
familiar, de vocabularele speciale/ profesionale utilizate în contextele respective,
pentru că în domeniul literar-publicistic, al livrescului, acesta e insignifiant, de
suprafaţă.
La nivelul uzului general, ştiut este, factorii aferenţi aculturaţiei se resimt
vădit în felul de a improviza ad-hoc un dialog — acasă, în stradă, la serviciu —, în
modul de a ne exprima îndeobşte: clişeizat şi calchiat. Adevărul legat de aceasta e
că de mai multe decenii în şir, graţie mijloacelor tehnice (ruseşti) de comunicare în
masă (radiotelevi-ziuneagcinematograful, casetofoanele, publicaţiile periodice etc),
ingurgităm zilnic „conserve culturale" (formula nu-mi aparţine) străine sau, altfel
spus, ni se inculcă modele de exprimare pe care, dacă dorim ulterior să le
reproducem, din necesitate, româneşte, încercăm sâ le traducem (aşa cum „putem")
sau chiar le redăm literalmente, uneori cu recţiunea adaptata.
Ceea ce auzim — involuntar sau ca interlocutori—este un simulacru de limbaj care
poate echivala doar cu: a vorbi turceşte/păsărele („Mă sobiresc la România..—unde
face mai ieri şoferul cursei auto „Chişinău — Nisporei" către colerul său —
dublura —de alături, şofer pe care trebuie să-! asculţi, pentru că vorbeşte tare. M-a
surprins însă la el du atit sobirit -ul. cît regimul prepoziţional care mi se părea
..firesc" pînă acum doar pentru: „Mă sobiresc la Ucraina", sub influenţa lui.... na
Ukrainu': cît priveşte însă România, mai spun; „Sobiraius’ v Rumâniiu". Să fi
înrîurit — ca să nu zic înnistrit — şi aici Ucraina asupra României?..; Dar iată că
astăzi, deja la întoarcerea din Nisporeni, sînt angajat chiar eu într-un astfel de
dialog — de data aceasta în troleibuz Cineva din stînga mă întreabă: „Nu ştiţi unde
se află tretea gorodskaia bolniţa?..»". M-am prefăcut că nu-l înţeleg......tretea
bolniţa.. .” — repetă el. „Ce e asta?...” — fac eu pe... Bolniţa.. .” Şi abia atunci,
companionul său din faţa. şi el tînăr la ţară, mă lămureşte: .Spitalul numărul trei..
I-am răspuns, dar nu şi aluziv — ar fi fost inoportun. Poate că o fi înţeles şi aşa,
poate că nu... Ştiu că este foarte greu să contrapui ceva pertinent obişnuitului
răspuns dat în asemenea cazuri: ne-am învăţat/ aşa ne-am deprins..”. Dezarmant —
răspunsul, cînd te gîndeşti că omul “aşa a fost învăţat'... o viaţă”} Deşi—vorba vine
— s-au scurs deja un număr de ani de cînd cu .”Noi sîhtem acasă!”, „Limbă —

3
Alfabet!”, modul acesta de exprimare, mixtat pînă la refuz, constituie într-un fel
dorinţa mărinimoasă a basarabeanului de a fi înţeles simultan de toate cele „o sută
şi ceva de naţionalităţi... Republica Moldova"', dorinţa rezultată dintr-un soi de
veşnică a sa că cel cu care intenţionează să dialogheze sau dialoghează s-ar putea
să nu-l înţeleagă ori să se supere daca i-ar vorbi “moldoveneşte" (darămite
româneşte!). Declanşatorul acestei temeri este complexul său de inferioritate
(lingvistică), refulat ancestral şi exprimat uneori printr-un servilism verbal
caraghios şi dezolant, iar alteori prin răceala şi chiar animozitate (faţă de cei de-un
grai cu sine). E un caz de (a)conştiinţă (nu-i mai zicem lingvistică sau naţională).
După cum se vede însă, pîna la un examen al acesteia mai este. O autoanaliză
lucidă nu vine de la sine într-un for interior programat de alţii. Ea accede tacticos,
metodic, prin depăşirea stării de subdezvoltare (economică-culturală-lingvistică),
prin emanciparea-şi revigorarea conştiinţei (naţionale-culturale-lingvistice).
Într-un stat, o asemenea chestiune e de stat, şi este rezolvată în baza elaborării
— ştiinţificeşte - unei politici lingvistice. Un mediu lingvistic eterogen precum e
cel al nostru implică şi o competiţie lingvistică, nedeclarată, dar eliminatorie; deci,
pentru unii — victorioasă, pentru alţii — mai puţin. în asemenea medii, bilingve
sau plurilingve, domină, în fine, limba celor mai influente mijloace (tehnice) de
comunicare. Or, toate „suprafeţele astea de privit şi de ascultat" (de care astăzi nu
scapi nici în comuna... Fundacul Vechi) sînt, într-adevăr, mai mult de privit decît
de.. gţndit. De cele mai multe ori, ele nu ne permit să discernem în schimb ne
modelează conştiinţa, ne pătrund (şi) în subconştient, ne formează o cultură
mozaicală, eleectică. Şi toate astea — printr-o anume limbă!
Oricum, concurenţa pe plan audiovizual (interactiv) şi livesc este şi va fi
decisivă. Se spune că, odinioară, ignoranţa ne-a salvat identitatea. Deşi astăzi se
mizează iarăşi pe ea (pe cea dintîi, desigur!) — şi miza e mare —, vom şti să
supravieţuim doar prin cuItură, prin efortul individual izbăvitor al tămăduitorului
din noi, aşa cum spuneam: decomplexat ţi ghidat de un ideal—cel al regăsirii de
sine. Un summum al conştiinţei colective nu poate exista fără conştiinţe
individuale viguroase, renăscătoare, iar firea basarabeanului, o ştim, este uneori
neaşteptat de surprinzătoare (pleonastic vorbind).

“La noi ordinea-i frumoasa…”

“La noi ordinea-i frumoasa,/Aj mîncat – strînge de pe masă.” Nostime versuri,
nu-i aşa?! Nu demult ele puteau fi сetite în Ospâtăria dietică (?) din chiar centrul
Chişinăului (mai jos de Teatrul „Cehov”). Unde mai pui că oraşul e plin de
„ospătarii”,însă nu şi birturi sau de hanuri (cu birt) ceea ce presupun, de fapt, nişte
ospătarii. Dicţionarul mai menţionează că cuvîntul este învechit şi popular
(desigur, dacă avem simpla curiozitate de a afla acest lucru) şi nu poate înlocui în
limbajul de astăzi al alimentaţiei publice termenul cantină (sau microcantină, în
funcţie de mărimea localului şi de specificul său). Tot din dicţionar putem afla că
rusescul столовая are drept echivalent românesc cuvîntul cantină, iar диетическая

4
столовая cantină dietetică (nu „dietică"). Харчевня bineînţeles că poate fi tradus
prin ospătărie sau birt.
Nu negăm faptul că sîntem de mult deprinşi cu ospătărie (şi cu ospătăria,
dacă vreţi). Să luăm aminte însă că actualmente cuvîntul respectiv nu face parte din
nomenclatorul alimentaţiei publice. Din această cauză el este anacronic în firme,
Orice local de consum (sau comercial în genere) are un program de
funcţionare (ori de lucru). Prescurtat i se spune destul de simplu :.program (mai rar
— orar). O pildă-două: .„Cantină cu program prelungit", „Care este program mul
acestui magazin?”. In mod obişnuit, se răspunde cam astfel la ultima întrebare:
„Magazinul acesta este deschis de la 800 (pînă ) la 2100, cu o pauză (repaus) de
(pentru) masă de la 14:00 (pînă) la 15:00. Magazinul este închis duminica”.
Am subliniat aici formulele care ne interesează pentru a le compara cu cele
traduse maşinal din ruseşte şi pătrunse adînc în vocabularul basarabemfor:
„Magazinul acesta lucrează de la 800 (pînă) la 2100, cu o întrerupere la masă de la
1400 (pînă) la 1500. Magazinul nu lucrează du minica"
Cei care cunosc rusa ştiu, probabil, că verbul работать este firesc în asemenea
cazuri, pentru că însemnează ”действовать, функционировать, быть открытым”:
Магазин работает с... до…
Cei care încearcă să cunoască româna ştiu, probabil, că verbul a lucra nu este
potrivit în astfel de sintagme şi că mult mai indicat e să spunem: „Magazinul (sau
orice alt local, birou, serviciu etc.) este deschis (ori închis) sau are program de la
pînă la ora cutare".
Iată un model de program de funcţionare cît se poate de sumar:
Program 800 — 2100
Pauză 1400 —1500
In afară de duminică (şi zilele de sărbătoare).
Pare a se deosebi întru cîtva de cel cu „lucrează", „întrerupere", „zi de odihnă"
sau „lucrăm de la... pînă la...".
Ce ne facem însă cu zi sanitară (санитарный день)? Vom fi oare în stare să
renunţăm la ea şi să scriem, în loc, potrivit cu firea limbii: Igienizare (sau Zi de
curăţenie)? De la a igieniza. Cam neobişnuit, nu? Ca şi debarasoare—„persoană
care degajează mesele într-un local de consum de tacîmurile folosite, de resturile
alimentare etc", deşi, dacă nu greşim, nu există ecusoane cu un asemenea cuvînt,
aşa cum nu există nici cu multe altele pe care ar trebui să le ştim.
Nedumeresc în modul cel mai direct şi „Cîrnaţ”-urile (nici măcar „Cîrnaţi"-i)
de pe faţada şi din interiorul multor magazine. Bineînţeles, la o adică, ar putea
exista şi cîmăţării în Chişinăul nostru, dar iată că nu mai sînt cîrnăţarii de
odinioară. Aşa că ni se par depăşite de timp şi „Cîrnăţărie", şi „cîrnaţ" (care e o
inscripţie comercială inventată).
Mezeluri — aceasta e firma indicată pentru un local unde se dau şi salamuri, şi
cîmaţi, şi şuncă, şi crenvuşti (nu „crenvuşte"), şi debreţini, şi multe alte preparate
din carne, Nu numai cîrnaţ, după cum ar încerca să ne “informeze” ultraoriginala
noastră reclamă.
Or, cînd mai veri prin vitrine şi cîte-o etichetă gen „Cîrnaţ Moskovskaia" sau
„Cîrnaţ Poltavskaia", te întrebi desperat dacă limba românească e în stare să dea şi
5
ea „naştere" prin părţile astea la vreo etichetă ceva mai autohtonă. Cunosc
vînzătoare cu vechime, care mi-au mărturisit înţepate că aud pentru prima oară de
salam şi că a zice salam de Moscova sau de Poltava e o greşeală, pentru că...
„cîrnaţul ista nu-i de la Moscova... ori din Poltava". Cu adevărat întortocheate şi
sinuoase sînt meandrele gîndirii vînzătoreşti. Şi nu numai ale acesteia.

***

„Graba strică tabla" — ne avertizează ba ici, ba colo cîte-un autoturism „de-al

nostru". Da, e ceva ancestral în formula aceasta. Şi ingenios. Dar de ce graba să nu
strice totuşi treaba, aşa cum se întîmplă, de exemplu, la Străşeni? Scrii colo pe-o
autodubă un cuvînt…uitînd să-1 pui şi pe-al doilea ori, mai curînd, neştiind că
trebuie pus. „Producte" (uneori — „Produse") — probabil, recunoaşteţi mult
combătuta inadvertenţă din vorbirea noastră. Domnilor, totuşi ce fel de „produse"
(ei hai —„producte") transportaţi în autodubele celea? „Alimentare",
„nealimentare"? Lămuriţi-ne! Căci nu chiar toţi cunosc rusa ca d-voastră. Graba-i
grabă, iar informaţia-i informaţie.
Şi tot de la o vreme încoace, de cînd cu „grafica", în plină stradă, cîte-un
oblon din spate mă tot previne mucalit (deşi nu am intenţia): „Nu eşti încrezut —
nu depăşi". Ce-i drept, nicăieri n-am văzut scris: „Nu eşti fudul—nu depăşi". Mai
ştii de unde sare iepurele! Oricum, ca să pricepi adevăratul înţeles al acestui
avertisment... românesc, trebuie sâ cunoşti rusa. Scurt pe doi. Stau totodată şi mă
întreb: e nevoie oare în genere de o asemenea inscripţie (chiar tradusa corect din
ruseşte, dacă nu ne duce capul s-o concepem în româneşte) odată ce orice şofer
este obligat să cunoască regulamentul (inclusiv conduita preventivă)? Dar de „Nu
lucra fără proptea" — vers citit pe-o macara — sau de, pe o alta: „Păzeşte-te de
întorsătura peronului"?
Toate „lecturile" astea involuntare din... şi de pe mijloacele de transport (în
comun) te fac să exclami, tot fără să vrei, o veche banalitate: Nu inventaţi, dragii
noştri, bicicleta! Ce altceva poate fi tabla indicatoare „Pentru instruire", plasată în
unele autobuze, troleibuze sau în alte vehicule, dacă nu o „invenţie” pur
chişinăuiană? Se spune doar de atîta timp: Autobuz (de) şcoală; troleibuz (de)
şcoală etc. Pentru a nu fi învinuiţi aici de critică puţin constructivă, dăm şi alte
cîteva modele de table indicatoare/ inscripţionări pentru autobuze: Cursă
suplimentară (Дополнительный); Cursă specială (По заказу); Cursă rapidă —
„R" (Транзитный); Rodaj (Обкатка); Garaj (В гараж); Defect (Неисправный);
Retragerea la autobază (В парк).
„Nu îngrădiţi cabina şoferului" se pare că ar vrea să însemneze la noi Nu angajaţi
discuţii cu şoferul sau, cel puţin,-Nu baraţi/ nu blocaţi cabina şoferului, căci
„îngrăditul" nu are a face aici.
Tot la Chişinău, ne-a amuzat nespus, ce-i drept, o singură dată, o formulă absolut
nevinovată, situată în parbrizul unui autocamion: „Deserviciu". Aceasta însă nu
ştim de poate „concura" cu o alta, de pe o autospecială: „Serviciul de gaz de
accident" (biata echipă de intervenţiei).

6
 Am avut de mai multe ori „fericita" ocazie de a vedea microbuze
inscripţionate precum urmează: Taxi(u) de marşrută. E limpede ce se are în vedere,
nu? (Cu condiţia că ştii ruseşte.) De altfel, n-am văzut pe nici un microbuz din
astea „pe post de" taximetru să fi fost scris, alături de
Маршрутное такси, şi ceea ce se cuvine: maxitaxi. Probabil, e prea neobişnuit
cuvîntul (chiar şi în Capitala Republicii...) şi prea mare ar fi efortul celuia care ar
voi să consulte un dicţionar cel puţin pentru atîta treabă.
Se calchiază vîrtos şi în prestările de servicii. Un ceas defect(at) (dacă-l ai)
trebuie să-1 prezinţi neapărat la “Repararea/ reparaţia ceasurilor", deşi mult mai
româneşte ar fi să-1 duci la Ceasornicărie sau, şi mai simplu, la Ceasornicar, daca
nu la Reparaţii ceasuri. O pereche de pantofi cu tălpile blegite se vor, fireşte, la
Cizmărie sau la Reparaţii încălţăminte, dar nu ajung decît la cîte-o biată gheretă
“Repararea/ reparaţia încălţămintei".
O inscripţie condamnată odinioară de către cultivatorii limbii astăzi este
iarăşi în libertate graţie… cunoscătorilor legii de la… “Consultaţie juridică". S-a
spus în repetate rinduri (şi, probabil, se va mai spune, de asemenea, în repetate
rinduri) că termenul consultaţie nu are sensul de „oficiu, birou", ca în rusă, de
aceea trebuie să scriem Birou de asistenţă juridică şi să nu derutăm lumea cu
„consultaţii" neavenite.
Din cele expuse mai sus tragem concluzia că firmele, inscripţionările sau pur
şi simplu formulele eronate de felul celora prezentate aici necesită o revizuire în
baza faptului că limbajele de care avem nevoie există, de aceea nu este cazul să le
inventăm, ci să le popularizăm metodic, cu ajutorul specialiştilor.

***

Multe prăpăstii s-o fi spus pe lumea asta, dar ceea ce am văzut scris, acum cîţiva
ani, în buletinele de vot cred ele culmea naivităţii omeneşti — „Tăiaţi familiile
candidaţilor împotriva cărora votaţi". Instigarea m-a făcut să privesc bănuitor în jur
şi să-i cer explicaţii unuia dintre responsabilii din secţia de votare. Mi s-a răspuns
foarte calm că astăzi toţi scriu aşa (adică greşit), chiar şi după ce i-am pomenit
omului de inscripţia de la intrare — „Bine a-ţi venit!"...
Şi ca să facem şi noi hatîrul celor cu instigarea, am „tăiat" tocmai patru
„familii" de candidaţi… fără a ne părea rău. N-au regretat, probabil, nici alţii, căci,
după cum am aflat mai tîrziu, s-a şi declarat balotaj între candidaţi. Oricum, se mai
întîmplă…
Intenţia noastră însă e de a ne referi cu precădere la alte cîteva inadvertenţe,
ce-i drept, mai puţin şocante, dar ţin tot de limbajul - ca să zicem aşa — electoral.
Este evident faptul că de la război încoace, atît în sistemul normelor juridice cu
privire la alegeri, cît şi în alte domenii, am utilizat o terminologie tradusă (adesea
aproximativ), astfel încît am reuşit să ne obişnuim deja cu o serie de formule care,
de fapt, dacă le examinăm mai atent sub raportul corectitudinii, constatăm că sînt
eronate sau nefireşti în anumite contexte.
Una dintre acestea este a înainta (pe cineva) candidat sau a înainta candidatura
(cuiva), expresie frecventă în presă („Fiecare cetăţean este liber să-şi exercite
7
dreptul electoral, inclusiv să-şi înainteze candidatura la funcţiile de primar şi
consilier", Ţara, 17.01.'95, p. 2; „...candidatura lui fiind înaintată şi de multe
colective de muncă", Flux, 23.05/95, p. 12; „La propunerea Institutului, în calitate
de conducător, a fost înaintată candidatura mea", Lanterna magica, nr. 2-3, oct. - n.
1995, p. 8; „.. .şi ce se face Domnia sa dacă la congresul (conferinţa) de înaintare a
candidatului partidului la preşedinţie, salaieste manipulată de adversarii săi [...] şi
delegaţi îl înaintează pe dl Andrei Sangheli la postul suprem în stat?", Săptămîna,
26.04.'96, p. 13). La drept vorbind, în perioada campaniei electorale, şi un candidat
pentru alegerile de deputaţi sau la preşedinţie poate fi înaintat (avansat,promovat,
ridicat)... într-un post (de răspundere), într-o demnitate, într-un rang. însă ce
legătură are lucrul acesta cu adunările alegătorilor?
Bineînţeles că rusescul выдвинуть (на руководящую должность) se traduce
şi prin a înainta (într-o funcţie de conducere), dar atunci cînd se are în vedere
campania elecotorală (sau preelectorală", cum i se mai spune la noi), operam, de
obicei, cu expresii consacrate, care nu pot fi înlocuite arbitrar: A propune/ a
desemna/ a prezenta candidature (cuiva) (it.: Presentare la candidatura di qd; sp.:
Presentar la candidatura de...;fr.. Proposer comme candidat); A (Chişinău), care se
spune că a împlinit 560 de ani şi că are o populaţie de circa 800 de mii...
Nu este oare mai cu cale să deprinzi de la bun început cîteva expresii potrivite
decît să tot „pregăteşti la bilete"… încît să nu le putem scoate pe urmă nici din
capul taxatoarelor, nici din cel al călătorilor?..

***

Odinioară, tot privind reportajele televizate din Parlament, aşteptam să fie rostit
un termen foarte legislativ? preambul.
Zadarnică aşteptare. In locul acestuia era folosit un feminin cu o terminaţie...
suportabilă, cel puţin sub aspect morfologic: preambulă.
S-a schimbat ceva între timp?...
* **
Un cumpărător: Daţi-mi, vă rog, două kulioace…
O vînzătoare: Poftim două kuliokuri...
O terţă persoană: Spuneţi-mi, vă rog, cume totuşi corect—două kulioace sau
două kuliokuri, că la noi în sat li se zice cam... ţărăneşte: pungi de plastic...
Vînzătoarea:E corect ş-aşa, ş-aşa... Da' ce, nu vi-i totuna?!...
***
Şi la Radio Chişinău se fac greşeli de exprimare. E şi firesc. (Să vorbeşti atîta şi să
nu comiţi nimic?!) De mirare e însă cînd acestea se ţin lanţ (de-a lungul anilor). Ca
în cazul din 17 brumărel 1990, cînd prezentatorul A. R. ne-a anunţat în Unda
dimineţii că, fiind toamnă, „se joacă nunţi” şi că ţi „felicită cu ziua nunţii" pe doi
radioascultători, transmiţînd totodată „o melodie pentru tinerii însurăţei".
În primul rînd, se joacă... LA... nuntă, pe cînd le... se fac. în al doilea rînd, se
felicită... DE... (ziua nunţii) sau... CU OCAZIA…acesteia. în al treilea rînd,
молодожены se traduce prin însurăţei sau tineri căsătoriţi.

8
 Ni se pare că s-a mai scris despre lucrurile astea (chiar de foarte multe
decenii), noi însă, mă rog, continuăm să-i zicem precum... am apucat: „în ziua de
11 septembrie […] în satul Mileştii Mici din raionul Ialoveni, [...], s-a jucat nunta
lui [...]" (Generaţia, nr. 18,1994, р. 1); „Pe cine felicităm cu 8 martie şi pe cine nu
— iată-ntrebarea?!" (Moldova literară, 6.03.'96, р. 1); „Şi n-am avut prilejul să
felicităm trupa şi pe Ilie Todorov [,] cu un spectacol, cu un rol încare-şi bătea pe
muche jubileul..." (tot acolo, р. 1); „Tinerii însurăţei au ales meleagurile Moldovei
pentru că „timpul nu mai avea răbdare" (Generaţia, nr. 31, 1994-1995, p. 8).

***
Ceea ce ne tulbură ori de cîte ori intrăm în vreo unitate comercială sau auzim
pomenindu-se de ele ţine de s p e £ c i f i c u 1 nominal al acestora.
La 27 noiembrie 1990 Unda dimineţii ne informează într-un minut-două de
radiopublicitate (local: reclamă radio) că la „Magazinul de firmă „Bucuria" din
Chişinău putem „procura torte de casă".
În ramura comerţului asemenea magazine se numesc (oare nu se ştie?!)
specializate, asta însemnînd că pot aparţine şi unor firme. Aşadar, „Bucuria" este
un magazin specializat, iar firma/ inscripţia trebuie să fie următoarea: “Bucuria",
magazin specializat, sau (astăzi) magazin al Societăţii pe Acţiuni „Bucuria".
Preţiozitatea „tortei" de pe cutiile noastre cu prăjiturile celea mari, cilindrice e
şi ea specifică.. Lumea zice: un tot, nişte torturi (cu accentual pe o) - şi are
dreptate, fiindcă se exprimă literar. "Torta” însă poate fi confundată cu tartă ceva
mai mică, fapt ce nu e de dorit.
Cine nu ştie că despre o „Moldovă integră" se vorbeşte foarte mult în ultimul
timp, inclusiv la cel mai înalt nivel („[...] cele 26% din electorat i-au votat pe
actualii guvernanti pentru a realiza o Moldovă integră [...]" , Literatură si artă,
29.09”94, p. 1; „Nu pot sa nu se deosebească între ele o naţiune integră şi un
fragment al acestei naţiuni […]”, Contrafort, nr. 3,1995, p. 3; „[…] problemă de
care depinde viitorul Republicii Moldova, ca stat independent şi integru [...]", Flux,
6.06.”95, p. 14)…
Nu ne intereseaza aici: Care Moldova? (cu toate că e şi aceasta o întrebare;
dacă nu şi o problemă) —, ci caracterul ei „integru". Este oarecum neobişnuit sa se
militeze (ceea ce se şi face acum) pentru un stat „cinstit”/ „onest"/ „incoruptibil";
intr-un cuvint — integru. Fapte că mai toţi militanţii au în vedere o (republică)
Moldovă intreagă, derutaţi, probabil, de paronimia integru/ intreg, avînd, de altfel,
aceeaşi origine — lat. integer. De aici şi denaturarea de sensuri.
Integritatea teritorială a Republicii Moldova e deja construcţie adecvată,
intrucît presupune o republică unitară, indivizibilă (dacă doriţi), insă nu şi
„integră", accepţie care, la noi, işi extinde aria: „Poetul a apelat totuşi la punct şi
virgulă (şi nu la punct) [subl aut.] şi a inglobat toate propoziţiile în cadrul unei
singure fraze, pentru a crea o imagine integră (!) asupra acţiunilor ce se succed una
dupa alta(!)" (An. Ciobanu, Punctuaţia limbii române, Ed. Lumina, Ch., 1993, p.
49); „Fără aceste subordonate regentele nu au sens integru (!)" (ibidem, p. 125);
„Fără aceste atributive regenta are sens integru (!) [...]" (ibidem, p.80).
Desigur că aici trebuia: imagine unitară şi sens unitar.
9
 ***

Revenim la un calc semantic de care ne-am mai ocupat cîndva. Sursa

motivaţională e Mesager-ul (telejurnalul) din 3.04.’91: “Creşterea dobîndirii (!)
cărbunelui în Rovinari”, Atît faptul că a dobîndi e de origine slavă (добыть), cît şi
o anume omofonie cu etimonul au făcut ca, la noi, verbul românesc să preia şi
sensul de „exploatare sau scoatere la suprafaţă a unor minereuri". Astfel, se
„dobîndesc” cărbuni, ţiţei, aur etc. Deşi acţiunea de dobîndire este dificilă, ea totuşi
(formula) nu cadrează cu terminologia industriei extractive, unde procesul de
exploatare a minereurilor se numeşte extragere (extracţie) sau, ceva mai popular,
scoatere (a cărbunilor, a sării etc.)
A dobîndi este polisemantic şi chiar foarte frumos în unele contexte (a
dobîndi un copil — а i se naşte cuiva un copil; a dobîndi o cetate — a cuceri o
cetate; a dobîndi neatîrnarea (independenţa). Mai e oare raţional să-î atribuim şi un
alt înţeles?

***

Cu referire la „timp ca durată", termen face pluralul în –e, în restul cazurilor

— în -i. Regula ba e respectată, ba e neglijată, încît îţi vine să crezi că este
facultativă... Fapt ce ar contraveni normelor ortografice.
“Care sînt termenii optimali (!) de realizare a acestei intenţii?" (Mesager
(telejurnal), 12.04.’91). Or, chiar dacă operăm rectificarea („Care sînt termenele
optime..." sau „Care este termenul optim.!"), această „neobişnuită" mostră de
exprimare ar trebui să vizeze mai curînd termenul minim de înfăptuire a ideii
respective, dacă nu condiţiile optime...

***

„Noi, figuranţi, de orice rol feriţi/ Am fost ţinuţi mereu după culise (sublinierea
ne aparţine — V. G.)" (Anatol Ciocanu, După culise, în Basarabia, nr. 10,1991).
Locuţiunea adverbială relevată mai sus, care e prezentă şi în alte strofe din
această poezie (d.e.: „După culise toţi! După culise"), este deja cronică în mediul
nostru lingvistic. Dar pentru a ne da seama de improprietatea ei, să pornim de la
raportul denotativ culise/ кулисы. La prima vedere, diferenţa de sens din această
echivalenţă pare a fi insesizabilă. Ambii termeni ţin cu precădere de teatru. Ambii
sînt folosiţi, de obicei, la plural. Primul insă (cel românesc) semnifică „partea
scenei situată în spatele decorurilor, pe unde intră actorii în scenă", pe cînd celălalt
(кулисы) — înseşi „decorurile laterale (pînze pictate, paravane, mobile etc.)".
Astfel stînd lucrurile, atunci cînd un rus zice: За ку лисами, el are în vedere
ceea ce se află, se petrece (se ascunde) „îndărătul scenei, în spatele decorurilor".
Or, ce înţelegem noi prin „originala" îmbinare... după culise? „Spaţiul situat
înapoia culiselor"?! Nu! Deşi, logic, aşa ar trebui să fie. Se au în vedere chiar...
„culisele"! În acest mod, prin neglijarea unor mici subtilităţi semantice, am ajuns,
10
de fapt, la o formulă eronată, la un calc de structură, care înlocuieşte pe nedrept
locuţiunea în culise — “În spatele decorurilor" sau (figurat) „în ascuns, în secret".
Prin urmare, substituirea nejustificată a prepoziţiei în cu după modifică radical
conţinutul sintagmei respective şi, în fond, ne induce în eroare.

***

Odată şi odată, fiece persoană pusă temeinic pe treabă (la şcoală, în timpul
satisfacerii serviciului militar sau în genere în cîmpul muncii) ajunge a i se
recunoaşte (oficial) succesele. Altfel spus, este natural ca omul merituos să se
distingă/să se remarce/să se evidenţieze fie la carte, fie la mînuirea armelor, fie în
oricare altă activitate socială.
Şi atunci, vine vremea să vorbim de studenţi evidenţiaţi (şi care s-au
evidenţiat) în cadrul unor concursuri, de ostaşi citaţi (deci tot evidenţiaţi) în ordinul
pe unitate, zâmbind discret, de salariaţi elogiaţi (deci, de asemenea, evidenţiaţi) în
diplome de merit, de...
Pînă aici, toate bune. Dar uite că uneori nu găsim, la moment, cuvîntul potrivit
şi sîntem nevoiţi să recurgem la cîte un dicţionar. De exemplu, la cel rus-
moldovenesc (în trei volume, Ch., 1986-'88), pentru a-1 traduce pe отметить cu
sensul „удостоить похвалы, поощрения, награды". Şi găsim: „a distinge, a
menţiona". Observaţi bine, a distinge şi a menţiona sînt sinonime!
Dacă însă intuieşti că e ceva la mijloc, consulţi, de data aceasta, un dicţionar
explicativ. Şi constaţi o eroare—eroare cu care s-au „obişnuit" mulţi, inclusiv
periodicele, care de-a lungul anilor au abundat în: „Spectacolul „Amadeus" de
Peter Schaffer [...] a fost menţionat (!) cu Premiul ziarului ,Libertatea" {Momentul,
9.11/94, p. 3); „Au mai fost.[...] de asemenea [...] menţionate (!) editurile
„Eminescu", ARC, ART and Index [...]" (Săptamtna, 29.12/95, p. 17); „Juriul a
menţionat (!) cu premii speciale şcolile nr. 64,79 şi Gimnaziul nr. 1 [...]" (Curierul
de seară, 12.02/96, p. 3).
Or, să nu se creadă că inadvertenţa ar porni de la dicţionarul cu pricina. Acesta
doar a înregistrat una dintre multiplele noastre „realităţi lingvistice", care, de fapt,
sînt mostre de semicultism.
Este drept că отметить se traduce şi... а menţiona [следует отметить—se
cuvine să menţionăm), dar la fel de adevărat este şi faptul că a mmfiona nu poate fi
pus alături de a (se) distinge, a (se) remarca, a (se) evidenţia — ca sinonime —, ci
doar de a indica la semnalata consemnata precizala prevedea...
Ar fi pur şi simplu greşit sub raport sintactic să construim fraza în felul următor:
Cineva a fost menţionat pentru realizările sale ori A menţiona pe cineva cu...
Se menţionează, de obicei, ceva, undeva („Cazul" este menţionat în condica de
sugestii şi reclamaţii; au fost menţionate doar cîteva soluţii, decretul-lege cu privire
la… menţionează următoarele..,), mai rar, sau poate deloc,- o persoană.
Atunci însă cînd dorim să relevăm succesele obţinute de cineva şi să le preţuim
(modest), aducem vorbă de.,. evidenţierea acestuia, de faptul că persoana în cauza
a fost citată (undeva) ca fiind meritorie ori că s-a învrednicit de o menţiune.

11
 Mai curînd sau mai tîrziu, va trebui totuşi să-1 deosebim pe a menţiona de a
evidenţia şi să-i atribuim celui dmtîi doar proprietatea sa.

***

„Trebuie să ţinem minte că înaintea substantivelor proprii, care denumesc

continente, ţări, republici, ţinuturi, regiuni, raioane, se foloseşte prepoziţia în şi nu
la" — am citat din Valentin Mândâcanu, Cuvîntul potrivit la locul potrivit, Ch.,
1987, p. 164.
Şi, de bună seamă, cel care mai zice si astăzi că are rude „la Ucraina" sau are
treabă „la România" este pasibil barem de o critică drastică... Deocamdată însă e
pasabil (şi nu ne miră defel, căci o să mai fie!) „trăitul la nord (eventual — la
sud)": „Vizita dlui A. Sangheli la (!) nordul republicii" (Moldova suverană,
3.10/95, р. 1); „La Căuşeni nu am fost niciodată din simplul motiv eă sunt născută
la (!) nordul Moldovei" (Micul prinţ, nr. 3,1995, p. 16); „Titus Ştirbu la (!) sudul
republicii" (Generaţia, nr. 14,1994, p.4); „Ea a restabilit în mod cert pacea pe
Nistru şi la (!) sud" (Moldova suverană, 22.08.'95, р. 1). Pesemne că aţi observat
de unde vine greşeala... Жить na севере (на юге) —а trăi în nord (în sud).
La adicătelea, am putea utiliza şi prepoziţia la —privind însă... punctele
cardinale. De pildă: M-am pornit la Polul Nord (dacă doriţi —la Polul Sud) sau
Durleştiul se află... la sud de Polul Nord. Important e, vorba magistrului V.
Mândâcanu, ca toate cuvintele astea minuscule, numite prepoziţii, să se afle la
locul lor. Să sperăm.
O anumită filiaţie a relaţiei bilingve объект — obiect (etimon comun şi
polisemie aproape comună: în filozofie, inclusiv în praxis, în gramatică) a făcut ca
obiect să-şi „extindă" conţinutul drept urmare a unei calchieri semantice curente în
domeniul militar şi cel al construcţiilor, al economiei în genere. Eroarea vine din
graba cu care traducem, dar şi din cunoaşterea relativă a realităţii noastre lexicale.
Actualmente, s-ar părea că presa, radioul, televiziunea nu se mai pot dispensa de
„obiecte militare strategice", „obiecte ale economiei naţionale" ş. a.: „Preţul
obiectelor (!) scoase la ultima licitaţie [...] a crescut de 7,3 ori..." (Flux, 30.05/95,
p. 3); „[...] atacuri împotriva militarilor şi a obiectelor(!) militare" (Flux, 6.06/95,
p. 13); „Domnul Serghei Adam [...], şef de şantier, a rămas uimit de interesul
manifestat de fotocorespondentul „C.S." faţă de obiectul (!) pe care-1 construieşte"
(Curierul de seară, 2.02/95, p. 3). Cu toate că, privitor la sfera militară , sub acest
raport ar trebui să se vorbească de obiective (strategice, tactice...). localităţi, centre
industriale, porturi; de... obiective pentru tragerile terestre (ceea ce constituie ţinta
atacului); de... obiective de cercetare (localităţi, păduri, plantaţii) etc. - asa precum
ne indică literatura de specialitate.
Prin urmare, nu e nimic altceva de reţinut decît că военный объект echivalează
cu obiectiv militar.
Situaţia este ceva mai subtilă în economie (construcţii), unde rusescul объект
însemnează şi întreprindere, şi şantier, şi construcţie. În general, echivalentul e
acelaşi — obiectiv (adică unitate sau unitate economico-socială), care urmează să
fie realizat, construit. Atunci cînd e cazul însă, ar fi bine să se traducă în funcţie de
12
context: dacă dorim să concretizăm că obiectivul (rus. объект) cutare este un
şantier, o uzină, o şcoală, un magazin, un spital etc, vom specifica.
Or, subtilitatea la care ne referim mai ţine şi de faptul că în domeniul respectiv
există si noţiunea de... obiect de construcţii Aceasta însă e doar un „element
component" al unui obiectiv (al unul şantier, de exemplu): un atelier de cazangerie,
o clădire, un apeduct etc, toate fiind considerate independente din punctul de
vedere al utilizării lor, avînd proiect de execuţie şi deviz. Sursele lexicografice
atestă in acest sens: obiect de construcţii— строительный объект; obiect
-coopужение; obiect (de) dat în exploatare — пусковой объект. Dar şi: obiectiv
complex—комплексный объект sau a lucra la o nouă unitate — работать на
новом объектe.
Aşadar, cele două cuvinte (obiectiv şi obiect) se cer a fi utilizate potrivit
contextului.

***

Furtunoasele noastre dezbateri parlamentare au revigorat o greşeală (de-ar fi numai

una!) paronimică de care se părea că am scăpat. Vina o poartă, am zice noi,
pluralismul, care implică partide, grupări, grupuri... şi care „neglijează", în cazul
dat, paronimia fracţie/fracţiune.
Etimonul franţuzesc fraction (cf. lat fractio) a generaţii ruseşte o singură formă
grafică — фракция (care ne interesează aici). Este lucru cunoscut că (ex-)elevii şi
(ex-)studentii au (sau au avut) de-a face cu fracţii (zecimale, ordinare,pew-dice,
mixte etc.) la... matematici, actualii deputaţi însă—şi în Parlament. Dar nu ca
termen matematic, ci… politic. Iată greşeala! Ea ne şi obligă să cităm din
dicţionarul explicativ, pentru a ne aminti de anii cei buni... Nota bene: fracţie -
„număr care exprimă una sau mai multe părţi dintr-un întreg; raport între două
expresii matematice";fracţiune - „1. parte dintr-un tot; bucată, fragment. 2. (într-un
partid politic) grupare organizată care se împotriveşte liniei generale a partidului
sau se desolidarizează într-o problemă anumită, elaborînd o altă poziţie 3. grup
parlamentar compus din reprezentanţii aceluiaşi partid".
Plictisitoare treabă (defel revelatoare), dar necesară. Or, acei care au ingurgitat
doar rusa odată cu laptele mamei nu-şi prea fac probleme cu respectiva relaţie
paronimică. Şi utilizează în pertractări (citeşte: „precăutări") cuvîntul фракция.
Ceilalţi însă, deşi folosesc şi ei în acest context (probabil,; lasîndu-se influenţaţi)
doar termenul fracţie, greşesc! întrucît nu ţin seama de diferenţele semantice sus-
citate. Voim să conchidem poetic: această influenţă (pauză) ţine de-o inadvertenţă.
Inclusiv în presă: „[...] o fracţie (!) sau alta pedalează pe necesitatea sprijinirii
păturilor social vulnerabile" (Momentul, 21.12.’94, p. 3); „[...] presiunea fracţiei (!)
parlamentare respective a fost vădită [...]" (Generaţia, nr. 18, 1994, p. 6);
„Exemplu viu la toate acestea pot servi ultimele hotărîri ale „socialiştilor" din
Parlament, susţinuţi de fracţia (!) agrarienilor [...]" (Glasul naţiunii, nr. 46, nov.,
1995, p. 6).
Apropo, fracţie este inadecvat, deşi e foarte frecvent, şi în construcţii gen:
„Strada Florilor 14/2" (= „paisprezece, fracţie 2"), în loc de: „Strada Florilor nr.
13
14,bloc2".Or, acest semn grafic, un pic oblic, se numeşte bară. Deci, atunci cînd e
cazul, se cuvine să i se spună pe nume. Pentru a evita o mult prea cunoscută sursă
de calchiere — дробь. Spre binele limbii.

***

Iată un caz de „copiere" de sens pe care l-aş numi inchizitorial, deşi e postbelic
(dacă nu ne-o fi parvenit chiar din RA.S.S.M.): rug pionieresc. E ceva lugubru în
ei, nu-i aşa? Trebuie să-ţi imaginezi... „o grămadă de lemne pe care sînt arşi nişte
eretici" (pionieri? nepionieri?). Dar dacă e vorba de un rug turistic?
Mulţi ani au trecut de cînd ne-am „pricopsit" cu noua formulă. Astăzi aceasta
sună chiar obişnuit în gura ex-pionie-rilor şi a potenţialilor turişti: „Vacarmul unei
discoteci ordinare sau rugul (!) aprins în curtea taberei îi cauzează lui Victor o
„vomă de gjnduri" [...]" (Contrafort, nr. 4,1995, p. 5). Pe timpuri, aflaţi în prag de
primejdie, străbunii noştri se anunţau unii pe alţii, aprinzînd ruguri (!) pe creste"
(Ţara, 28.02.’95, p.7 »Ideea cu „smulgerea"/ din zbor/nu i-a mers,/ deşi copiii au
aprins/ şi un rug (!) de semnalizare…” (D. Fusu, Vocea din culise, Ed. Museum,
Ch., 1994, p. 18).
Mai greu e cu foc de tabără – simte lumea că e ceva “străin” în expresie De ce
să se facă pur şi simplu un foc, pe cînd se poate face un rug?! Este modern şi
incitant. Dar şi macabru, căci se mai şi dansează în jurul „rugului".
N-ar fi oare mai bine ca rugul si se ducă în plata… inchiziţiei, iar noi, dacă e
prilej, să stăm paşnic lîngă un foc (de tabăra) sau, în caz de primejdie, să aprindem
focuri de semnalizare?!...

***

A represa şi derivatele acestuia - represat, represie-au devenit prea frecvente

în limbajul gazetarilor noştri ca si nu ne întrebăm pînă la urmă: ce e totuşi cu
aceste cuvinte? Cauţi într-un dicţionar, cauţi în altul. „ Dar nu le găseşti (pe toate).
Consulţi atunci un dicţionar rusesc (izbăvitor de multe ori). Uite că aici există şi
репрессировать, şi репрессровaнный, şi репрессия, dar care se traduc... ceva
mai altfel: а supune represiunilor, а reprima, a pedepsi şi, respectiv, supus
represiunilor, represiune, represalii, reprimare....
Conchizi atunci tacit şi post-factum că ai utilizat pînă mai ieri nişte cuvinte
calchiate şi... încerci să te iaşi de ele. Unde mai pui că represie însemnează cu totul
altceva decît: represiune: „inactivitatea unui operon prin interacţiunea operatorului
cu represorul". Tîlc departe de tot de cele lumeşti. Aşa e viaţa.

***

Nicidecum nu ne putem explica faptul de ce suplimentul lunar al revistei

Agricultura Moldovei se numeşte... „Fazenda"! Avem noi oare plantatori? Avem
întreprinderi agricole care cultivă bumbac, cauciuc, cafea etc? Dacă nu, atunci ce
însemnează pentru A. M. fazendă? Un simplu “lot de pamint pe lîngâ casă/ vilă"?
14
„Gospodărie tărănească"'? 1 De cînd? Şi de ce? Doar pe motiv că ne-a
sentimentalizat lacrimogenul serial Isaura?! Ce-am făcut atunci cu sclavii de pe
plantaţii şi cu proprietarii lor?!
Să fi fost al suplimentul al Chipăruşului, mai puteam crede că se şuguieste...
Dacă mai dă televiziunea şi un serial melodramatic cu acţiunea la vreo fermă
de vite din vestul SUA, garantat că vom avea după aceasta şi un supliment
agricol... „Rânduri".

EXEMPLE DE DE GREŞELI GRAMATICALE

Aici sunt prezentate unele cazuri cînd greşim la pronunţarea corectă a cuvîntului,
pentru că un cuvînt poate avea acceaşi formă cînd audiem, dar adevărat esre că se
pronunţă altfel sau are altfel de sens sau este scris sub altă formă. Deseori oamenii
greşesc si iată cîteva exemple:
• Cînd se citeşte numai şi cînd nu nu mai
Exemplu
Numai omul cel cu pietrele de moară agăţate de picioare, ca sa nu fugă prea repede,
îndrăzni sa se ia după ea.
Poveşti populare româneşti şi săseşti
tălmăcite de Al. Mitru
Observaţie
Cuvînul numai ne arată că doar omul cu pietrele de moară agăţate la picioare a
îndrăznit să se ia după fată.

— Ia vezi, toiăgelule, ai grijă oleacă de bouar!

Toiăgelul se făcu toiag noduros şi începu să salte vesel pe spatele bouarului
Săltă, săltă, pînă cînd bourul nu mai putu şi începu să se jeluiască.
Poveşti populare româneşti şi săseşti
tălmăcite de Al. Mitru

Observaţie
Cuvintele nu numai ne arată că bouarul nu mai putea să rabde
• Cîmd se citeşte odată şi cînd se citeşte o dată
Exemplu
Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile.
I. Creangă — Ursul păcălit de vulpe

Observaţie
Cuvîntul odată ne arată că odinioară, cîndva, trăia această vulpe vicleană.
Cuvîntul odată, care înseamnă odinioară, cîndva, nu trebuie confundat cu
cuvintele o dată, care înseamnă o singură dată, nu de mai multe ori, aşa cum se
observă în exemplul din dreapta, cu care se aseamănă la pronunţare.

Fram mai salută o dată

15
 Cezar Petreseu — Fram—ursul polar

Observaţie
Cuvintele o dată arată că ursul salută o singură dată, nu de mai multe ori.
Cuvintele o dată? care înseamnă o singură dată, nu de mai multe ori, nu trebuie
confundate cu cuvîntul odată, care înseamnă odinioară, cindva, aşa cum se observă
în exemplul din stînga, cu care se aseamănă la pronunţare.

Există şi alte cazuri, dar acestea sunt cele mai frevente întîlnite. Aşadar există
multe exemple care nu sînt enumerate, dar omul oricum se greşeşte!

16
 BIBLIOGRAFIE

• Norme ortografice ortoepice şi de punctuaţie ale limbii

române
• Gramatică, ortografie si punctuaţie pentru toţi copii
(Vasile Molan, Iulia Teodorescu, Elena Dobrin)
• Ortografia prin imagini şi comparaţii (Ion P. Necula)
• Cultivarea limbii române (Ioan I. Dumitru)
• Dicţionar ale greşelilor de limbă (Valentin Guţu)
• Internet (Google)

17